Rondelul lunei Închis din patru părţi de timpul,

Din care nu e de ieşit.

Desi pe cer e-aceeasi luna- Mă zbat adânc, fără cruţare,

Dar unde e cea de-altadata Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Minciuna vietei ce mă-mbata- Dar oricât aş lovi de tare
E azi o altfel de minciuna. Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

Ca si atunci, duios rasuna E-o luptă fără-asemănare,

Cavale-n noaptea instelata, Sunt malurile prea de fier.
Si-n cer zambeste-aceeasi luna- Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Dar unde e cea de-altadata? Doar cu bucata mea de cer.

A ei lumina argintata Izbesc mereu, mereu mai aprig

Cu roze albe mă-ncununa,
Si canta tot pe vechea struna,
Dar pentru mine e schimbata,
Desi pe cer e-aceeasi luna.
În fața mării, Virgil Carianopol
Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.
Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.

George Topîrceanu, Călimara

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint

Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare
Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înşirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
https://Versuri.ro/w/bn17
Închipuiri neplăsmuite şi gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte şterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule şi puncte -
Şi-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăveşte pe hârtie.
În ea, tăcute şi smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanţul zilei şi de adresa unei fete;

M Eminescu, Iambul

De mult ma lupt catand in vers masura,

Ce plina e ca toamna mierea-n faguri, De l-am aflat la noi a spune n-o potl
Ca s-o astern frumos in lungi siraguri, De poti s-auzi in el al undei sopot,
Ce fara piedici trec sunand cezura. De e al lui cu drept acest preambul-

Ce aspru misca panza de la steaguri, Aceste toate singur nu le judec...

Trezind in suflet patima si ura- Dar versul cel mai plin, mai bland si pudic,
Dar iar cu dulce glas iti umple gura Puternic iar - de-o vrea - e pururi iambul
Atunci cand Amor timid trece praguri!
.

O Goga, Din larg

Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă

Noroiul prins în putreda-i osândă,
Înfrigurata patimilor turmă,
Cu chiot lung de-ntrecere flămândă...

Eu urc... Acolo jos, în adâncime,

Aud viaţa ce-şi întinde hora;
E necurmatul cântec din vechime.
Îl ştiu... Mai bine n-o să-l ştie nime,
Căci am băut din cupa tuturora
Şi l-am plătit cu lacrimi şi cu rime...

G Bacovia, Ecou de romanță

S-a dus albastrul cer senin

Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!