Moartea lui Mihai Viteazul

Pe cmpia Turzii, pe un verde plai, Tabr otirea marelui Mihai. Acolo, n cortu-i, domnul se gndete: Fericirea rii inima-i rpete. Are-o presimire ce l-a turburat i pe mna-i mndr capul a plecat. n deert sperana inima-i rsfa; Lacrimile ud gnditoarea-i fa. naintea celor ce l ocolea, Cu o mant d-aur el se ascundea. Ctre cpitanii ce l nconjoar: - "Dragii mei! Iertai-mi ast lcrimioar! E o slbiciune de care roesc Toi ci au un suflet tare, brbtesc. ns sunt minute cnd natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astzi pot s numr mai la nou ani De cnd noi ne batem cu ati dumani. Este-adevrat, am fcut, n lume, Neamului acesta cel mai mare nume. ns, ce-i mrirea, fr de folos? Ceea ce-i n noapte focul mincinos! Singur mrirea nu-i destultoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Cte mii de inimi moartea n-a-ngheat? i n cte case dorul n-a intrat? ara este-n lacrimi i se pustiete. Floarea tinerimii cmpul nvelete. i n raza slavei unde strlucim, Vz, pe nesimite noi ne mistuim! Astzi lupta noastr orice lupt curm; Ea va fi lovirea cea mai de pe urm. Astzi este timpul ca s isprvim. Sau romni ne pierdem, sau romni trim!" Asfel le vorbete... Dar doi soli sosir, Doi trimii ai Bastei. Capii toi ieir. - "Basta v trimite? Spunei ce dorete! Basta, iar Basta!... nu mai isprvete!" - "Ce dorete? zice unul din cli, Basta poruncete la vasalii si!" - "S porneti ndat banda ta n ar!"

i rspunse celalt cu o vorb-amar. - "Mergei, zise domnul, l-al vostru stpn! Spunei-i c nu e nc un romn Care s dea arma pn-a nu se bate! De-i brbt, aice vie a combate!" - "Este timp!..." optete un ucigtor. Celalt trage iute paloul uor i c-o lovitur repede i tare l mplnt-n snul eroului mare. Cpitanii iute sar, mi-l nconjor, Dar Mihai le zice: "Frailor, eu mor... Spunei doamnei mele s nu se mhneasc i-n iubirea rii fiii mei s-i creasc. Cnd vor fi n vrst, s le spuie ea C nu voi rzbun pentru moartea mea; Numai pentru ar i neatrnare Snul lor s simt sfnta rzbunare! Iar voi, tovari, mie mi jurai Niciodat mna cu strin s dai!" La aceste vorbe cade-ntr-al su snge. Toat-a lui otire cu durere-l plnge. Apele pe cale stau i se opresc; Psrile-n aer triste ciripesc. Moartea cu-a ei mn faa lui atinge; Inima-i nghea, vorba i se stinge. Iar viaa-i mndr zboar ctre nori, Ca mirosul dulce unei stinse flori.