Mihai Viteazul si Turcii

(Dimitrie Bolintineanu) Ostile pgne pas la hotare. Mihai-Vod sade la o mas mare. Cpitanii-n juru-i beau, se veselesc, Cnd deodat-n sal intr-un sol turcesc. - Padisahul nostru m-a trimis la tine S-i pltesti tributul ce i se cuvine !... Mihai-Vod tace. Oaspeti, mare-mic, Cu onor din teac spedele-si ridic. Luna vars raze dulci si auroase, Cpitanii-si scutur coamele pletoase. Iat-acum se scoal Doamna-i tineric Rumen, suav ca o zambilic. Sub hlamid-i salta rotungioru-i sn, Crini si garofite pe-al ei chip se-ngn, Prul pe-a ei frunte joaca gratios, Ochii cu tristete cat-acum n jos: - Unde este timpul cel de altdat Cnd Mihai Viteazul stia s se bat ? Cela ce-n primejdii st si se gndeste Inamicii trii jugu-i pregteste. Pentru tron, mrire, dulcea-i sotioar Gata-i s se duc si-n locu-i s moar ! Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi, Dar nu ai pe-acela plngnd ca s-o vezi. Du-te, mori in lupt, dulcele meu mire, C de nu esti vrednic, plec la mnstire ! Atunci Mihai-Vod se scoal deodat Si spre sol ntoarce fata-i gndurat: - Mergi si spune celui care te-a trimis C Mihai Viteazul ochii n-a nchis. Au voiesti pe tar biruri noi a pune ? Au vrei s iau pielea de pe Natiune ?... Padisahul vostru, fr de-ncongior Vrea s nimiceasc p-acest brav popor. Dar mai bine piar dac i-a fost dat, Dect cu rusine, mic si atrnat ! Si zicnd aceasta, ia o bard-n mn, Iute strnge-n juru-i armia romn Si cu ea de-a valma, fr' s zboveasc, Sfarm si respinge armia turceasc.

Chiar si Sinan-Pasa, plin de umilinti, A czut n ap si-a pierdut doi dinti. Iar Mihai Viteazul, dup dou ceasuri, Nalt-o mnstire si trei parastasuri !

Poezia Moartea lui Mihai Viteazul

Pe campia Turzii, pe un verde plai, Tabara ostirea marelui Mihai. Acolo, in cortu-i, domnul se gandeste: Fericirea tarii inima-i rapeste. Are-o presimtire ce l-a turburat Si pe mana-i mandra capul a plecat. In desert speranta inima-i rasfata; Lacrimile uda ganditoarea-i fata. Inaintea celor ce il ocolea, Cu o manta d-aur el se ascundea. Catre capitanii ce il inconjoara: - Dragii mei! Iertati-mi asta lacrimioara! E o slabiciune de care rosesc Toti cati au un suflet tare, barbatesc. Insa sunt minute cand natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astazi pot sa numar mai la noua ani De cand noi ne batem cu atati dusmani. Este-adevarat, am facut, in lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Insa, ce-i marirea, fara de folos? Ceea ce-i in noapte focul mincinos! Singura marirea nu-i destulatoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Cate mii de inimi moartea n-a-nghetat? Si in cate case dorul n-a intrat? Tara este-n lacrimi si se pustieste. Floarea tinerimii campul inveleste. Si in raza slavei unde stralucim, Vaz, pe nesimtite noi ne mistuim! Astazi lupta noastra orice lupta curma; Ea va fi lovirea cea mai de pe urma. Astazi este timpul ca sa ispravim. Sau romani ne pierdem, sau romani traim! Asfel le vorbeste... Dar doi soli sosira, Doi trimisi ai Bastei. Capii toti iesira.

- Basta va trimite? Spuneti ce doreste! Basta, iara Basta!... nu mai ispraveste! - Ce doreste? zice unul din calai, Basta porunceste la vasalii sai! - Sa pornesti indata banda ta in tara! Ii raspunse celalt cu o vorb-amara. - Mergeti, zise domnul, l-al vostru stapan! Spuneti-i ca nu e inca un roman Care sa dea arma pan-a nu se bate! De-i barbat, aice vie a combate! - Este timp!... sopteste un ucigator. Celalt trage iute palosul usor Si c-o lovitura repede si tare Il implanta-n sanul eroului mare. Capitanii iute sar, mi-l inconjor, Dar Mihai le zice: Fratilor, eu mor... Spuneti doamnei mele sa nu se mahneasca Si-n iubirea tarii fiii mei sa-i creasca. Cand vor fi in varsta, sa le spuie ea Ca nu voi razbuna pentru moartea mea; Numai pentru tara si neatarnare Sanul lor sa simta sfanta razbunare! Iara voi, tovarasi, mie imi jurati Niciodata mana cu strain sa dati! La aceste vorbe cade-ntr-al sau sange. Toat-a lui ostire cu durere-l plange. Apele pe cale stau si se opresc; Pasarile-n aer triste ciripesc. Moartea cu-a ei mana fata lui atinge; Inima-i ingheata, vorba i se stinge. Iar viata-i mandra zboara catre nori, Ca mirosul dulce unei stinse flori.