STEJARUL DIN BORZESTI de Eusebiu Camilar

Stefan cel Mare ndragise plaiurile Moldovei nca din copilarie. i placea sa se joace cu copiii razesilor. Toti i spuneau Stefanita sau Stefanuca, si era bucuria lor cnd venea pr in partile Trotusului. Mic, ndesat, sprinten si ager, nu-l putea nimeni ntrece n aruncarea sag etilor catre uli. Avea ochi albastri, parul inelat. Purta si zale usoare. Si niste pinteni fr umosi. Asa l aducea parintele sau, Bogdan voievod, dinainte, pe sa, aratndu-i frumuseti si bogatii pe ntinsurile patriei, de la Suceava-n jos, dar lui Stefan l placeau cel mai mult mprejurimile B orzestilor, unde se afla un stejar urias, rotund n coroana, gros ct sa-l cuprinda patru oameni. Aco lo se aduna Stefan cu copiii de prin partea locului. Toti dadeau chiote ca s-au ntlnit, ndata nc epea joaca. Dupa ce se minunau de dibacia lui Stefan la sagetarea uilor, prindeau sa se joac e de-a tatarii . Se desparteau n doua cete : cei din ceata lui Stefan erau moldovenii, cei din cea ta a doua erau tatarii, n frunte cu puiul de razes Mitrut. Pe vremea aceea Moldova era pamnt al navalirilor. Veneau tatarii si-i prjoleau pna si iarba. Erau arse satele si cetatile. Oamenii erau legati cu juvatul de gt si dusi la rob ie. Cnd batea vestea rea dinspre vadurile navalitorilor, s-aprindeau focuri pe dealur i, caci asa era stafeta de pe atunci, a moldovenilor: se aprindea un foc mare tocmai pe Prut, n c ulmea unui deal mare, si-l zareau alti pndari, de pe alte dealuri, si asa focurile s-aprindeau un ul dupa altul, din deal n deal, pna sub padurile Sucevei. Asa afla domnul de primejdie. si aduna ostil e de tara si ostile n leafa, sa tina piept cumpenei. Dar tatarii erau mai tari si nu mai avea pace sarmana Moldova ! Oamenii fugeau n codru si-n munte, n timp ce semanaturile ardeau si sate le erau sterse de pe fata pamntului. 2

Era n ziua aceea un vazduh limpede ca lacrima. nflorisera trandafirii salbatici si sulfina. Era vremea cnd cnta toate pasarile cmpului, cnd trie din niste usoare strune miile da gz a prin fnuri. Ciocrliile umplusera vazduhul de cntare. Glasurile copiilor din Borzesti s-amestecau cu glasurile pasarilor, si parca era ziua aceea un imn nchinat frumusetilor nemuritoare ala firii. Deodata prima ceata de copii, n frunte cu Stafanita, sa ascuns la pnda ntr-o padurice. Cealalta, n frunte cu Mitrut, s-a ascuns dupa un d

eal, pe unde navaleau de obicei tatarii cei adevarati. Apoi s-a aratat Mitrut, ca un han tata resc ca se prafacea ca este, iscodind cu ochii mprejurimile stejarului. La un chiot

al lui, copiii s-au aruncat n navala, umplnd valea de veselia strigatelor. A iesit si ceata lui Stefanita din padure, si sagetile de trestie vjiau usurel, ntrecndu-se cu bzitul bond rilor. Batalia a durat aproape un ceas. Tare era Stefanita, tare si Mitrut, dar pna la u rma Stefanita a iesit biruitor. Prins ntre niste lanci de trestie, ca un han-tatar, Mitrut a fost dus la judet (judecata), n fata puilor de moldoveni. Asezat pe un butuc, sub stejarul cel ramu ros, Stefanita a prins a-l judeca strasnic, ntrebndu-l: de ce-i calca tara ? de ce ucide copiii? de ce da foc satelor? Nu se pot apuca navalitorii de munca pamntului, sa nu mai fie spaima pentru tara Moldovei ? ntrebndu-l, Stefanita si limpezea, de fapt, primejdia tatarilor si necazurile oamen ilor. si strnse pumnii. n lungul obrazului i aluneca o lacrima, ntia lacrima de ciuda. Vazuse cu ochii lui sate arznd si carele Moldovei n pribegie. Vazuse si corbi zburn d spre strvurile oamenilor. Zarise si tatari, pe un deal, departe, si-n urma lor cerul e ra nrosit de focuri. Asta era ntia amintire a voievodului despre tatari. De ce ? a ntrebat nc-o data Stefanita, asa de crunt, nct Mitrut aproape ca si-a pier dut firea, iar ceilalti copii au stat din rs. De ce calci pamnt strain, han nelegiuit ? Ce pe deapsa i se cuvine pentru ca a navalit n tara straina ? La ntrebarea asta, copiii si-au plecat ochii, pe gnduri. Ce pedeapsa li se da de o bicei navalitorilor ? Auzisera din batrni ca-i treceau prin sabie, ca le taiau nasurile , ori le scotea ochii.

Sa i se reteze nasul... a spus unul. Nu ! e prea putin ! a raspuns Stefanita. Sa i se scoata ochii !... Nu, e prea putin! Atunci spnzurat sa fie de ramurile stejarului... a spus altul, si Mitrut nu mai p utea de bucurie ca va fi legat cu frnghiile de subsuori si urcat sus, sus, cum nu mai urcase niciodata ! Copiii si-au desfacut cingatorile, apoi si le-au legat un a de alta. Toti rdeau si chiuiau, numai Stefanita statea ncruntat si tacut, ca un adevarat judecator al navalitorilor. Asa ! a spus el, n timp ce copiii ceilalti l trageau pe Mitrut n sus. Mitrut rdea si batea din palme. L-au urcat pna la jumatatea stejarului, si l-au lasat n leaganul usurel al vntului. Deodata, cum rdea el asa si se legana, s-a uitat departe A ngalbenit! Glasul i-a pierit n gt! Abi a a izbutit sa strige : Tatarii !... Vin tatarii !... Vin tatarii... Si se uita cu groaza cum vin tatarii cei adevarati, n galopul cailor, cu iatagane le-n dinti, cu somoioguri aprinse n vrfui sulitelor. Coborti-ma repede... vin tatarii! a strigat el a doua oara, dar copiii au luat-o la fuga, spre sat, tipnd : Tatarii... vin tatarii! Au prins sa bata clopotele de furtuna. Oamenii apucau spre codru, ori nsfacau par ii afumati la capat, furcile, coasele si topoarele, gata de aparare. Pretutindeni s-auzeau tip etele copiilor si-ale femeilor: Tatarii !... vin tatarii !... Si bateau mai tare clopotele. 3 Tatarii navaleau ntr-o trmba lunga, si-n urma lor colburile urcau pna-n naltimi, ame stecate cu fumurile satelor aprinse. Cum au ajuns sub stejarul din Borzesti, hanul navalito rilor l-a zarit ntre ramuri pe Mitrut, aproape mort de spaima. Ce-i facem copilului din stejar? a ntrebat un ataman. Tragem cu sagetile n el ? Nu ! a raspuns hanul. Daca trage careva n el vreo sageata, l ucid...

De ce ? s-au mirat tatarii. Pentru ca pe acest pui de moldovean vreau sa-l ucid eu ! Fac ramasag ca-l nimere sc drept n inima, cu prima sageata... Sa vedem... au spus celelalte capetenii si cetele s-au asternut pe vale, n privea la. Fie-ti mila... a racnit Mitrut, cnd hanul a ntins arcul, dar n-a mai apucat sa spu na nimic, caci o sageata l-a nimerit drept n inima si l-a omort. Apoi trmba a sarit pe cai, a pornit galop, dnd foc satelor, uciznd si prapadind tot , spre Suceavan sus. 4 n vremea asta, Bogdan voievod galopa spre munti, tinndu-l pe Stefanita dinaintea l ui. Se lasase ntunericul. Cararea codrilor urca. Niciodata sa nu uiti, fiul meu... i spunea voievodul. Copilul din Borzesti trebui e razbunat ! Niciodata n-am sa uit, tata... a raspuns Stefanita. Pe Mitrut am sa-l razbun eu, cu mna mea ! Daca traieste hanul pna cresc eu mare, l spnzur de stejarul din Borzesti... Asa sa faci ! i-a raspuns tatal. Ca sa se nvete minte, sa nu mai omoare oameni ne vinovati, sa nu mai calce pamnt strain... Si Bogdan voievod i-a grait toata noaptea, la un schit din munte, aratndu-i prin cuvnt de foc, ca apararea pamintului strabunilor e cel mai sfnt lucru al vitejilor ! Sa nu uiti, Stefanita, ca legea noastra e apararea pamntului strabun ! Sa n-ai mi la de navalitori ! La foc si para, raspunde-le cu foc si para !

N-am sa uit, tata ! Am sa razbun sngele lui Mitrut si al sarmanei noastre Moldove ... Prjolul urca tot nainte, din Tara de Jos, spre cetatea de scaun a Sucevei. Ardeau padurile, ardeau cmpiile. Norodul legat n funii apuca d rumurile robiei. Prin sate si catunuri arse se vedeau copii nfipti n parii gardurilor. Astfel necajea Moldova acelor vremuri. Dar cu ct Bogdan voievod imbatrnea, se ridi ca Stefanita, ca un stejar tnar ! Nu uita nici n somn moartea ngrozitoare a lui Mitrut . Cum si-a pus pe frunte coroana Moldovei, nti a vrut sa faca rnduiala dinspre tatari. Nu le-a cal cat pamnturile, ci a trimis oameni sa-i ntrebe; se linistesc sau nu ? Cad prea s-a ncrunta t lumea de atta snge si navaliri ! i sfatuia cu domolul, dupa firea moldoveneasca, sa se lase de p rada, sa se apuce de lucru, ca oamenii Moldovei, caci cu prada n-au s-ajunga departe ! Sa af le banul ca tara are domn tnr si viteaz si va fi vai si amar de cei ce-i vor mai calca hotarele... Hanul a primit cuvntul lui Stefan cel Mare cu mnie strasnica. A scrsnit: Auzi, cinele ! Cum ndrazneste sa-mi trimita astfel de cuvnt, mie, hanul lumilor ? ! ... Cu buzduganul am sa-i zdrobesc dintii! Am sa-i tai limba cu palosul, sa nu mai poat a grai asa... E tnar si are cutezanta tineretii! i-au spus atamanii Sa-i nvatam oleaca minte ! D ar ar fi bine, Maria Ta, sa rami n cort, caci esti ostenit de batrnete... Nu ! a raspuns hanul, dnd porunca ostenilor sa se pregateasca. Ma duc sa-l nvat mi nte pe puiul acesta cutezator... Si astfel, iar s-au aprins focurile de veste, din deal n deal, de la Prut pna la z idurile Sucevei. Razesii Tarii de Jos s-au strns la Borzesti, n preajma vadului mare al navalitoril or. A cobort si Stefan, cu tara, de cum i s-a adus vestea de cumpana. ntr-o noapte cerul s-a facut rosu ct tineau zarile. Ardeau satele si cmpiile. Putin ii pamnteni scapati cu zile veneau ngroziti, rnduindu-se n oastea voievodului. Ca sa-i amageasca pe tatari spre Borzesti, Stefan a trimis naintea lor o oaste de harta, care se ivea din paduri, taia n dusmani si iar se facea nevazuta n singuratatile hrtoapelor . Tot asa, zi cu zi, hanul urmarea oastea de harta, pna ce, ntr-o dimineata, a zarit stejarul din B orzesti... A ramas pe gnduri... parca mai fusese pe aici, n tinerete... Nu ? Ia sa-si aduca ami nte... Aici te-ai dovedit cel mai de seama sagetator... i-a spus un ataman batrn. Ti-adu ci aminte ?

Da, da, mi aduc aminte... a raspuns hanul, si n clipa aceea a auzit buciumele si cornurile de lupta ale Moldovei ! Batalia cumplita s-a ncins ct ai scapara din ochi. Valea s-a umplut de nechezaturi le cailor, de bufniturile scuturilor. Luceau lancile. Zbrniau sagetile. Stefan cal Mare si deschi de drum spre inima bataliei, catre han, izbind n dreapta si-n stnga cu buzduganul ! Striga : Izbiti, feciori, pentru razbunarea lui Mitrut... Unde-s razesii din Borzesti ? I zbiti, razesi !... Deodata, a ajuns fata-n fata cu han-tatarul ! Cu o lovitura de buzdugan i-a repe zit palosul din mna ! l putea ucide din a doua lovitura, dar l-a luat n pieptul calului si l-a crdui t deoparte. n vremea asta ostile cotropitoare fugeau mncnd pamntul. Apoi, pe la asfintitul soarelui, moldovenii s-au asternut la hodina, pe coasta d ealului. Acum sa-l judecam pe han-tatar !... a strigat Stefan cel Mare, n fata cortului as ezat sub stejar. Ce moarte sa-i dam, razesi ? Sa-i scoatem ochii... au bubuit mii de glasuri. Sa-l trecem prin sabie... au bubuit altele. Nu ! a raspuns Stefan cel Mare si i s-au umezit ochii, amintindu-si ntmplarea napr aznica din copilarie. Nu, razesi, caci am cu acest lup al pustiei o socoteala... Han-tatare , ti-aduci aminte ? Tu l-ai ucis pe Mitrut, ntre ramurile acestui stejar... Ridicati-l, feciori, n fun ie... Apoi, dupa ce navalitorul si-a primit pedeapsa, trei zile si trei nopti au stat ostile moldovene n petrecere. Astfel se razbuna Stefan cel Mare asupra navalitorilor, taindu-le pofta de pine s traina !