Sunteți pe pagina 1din 6
Comunicare şi relaţionare în lecţia de educaţie fizică
Comunicare şi relaţionare în lecţia de educaţie fizică

COMUNICARE ŞI RELAŢIONARE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Conf. univ. dr. Cristiana POP Academia de Studii Economice din Bucureşti

Abstract

Teaching is first of all a communication process which in the emotional involvement can be different. The teacher’s self awareness of the own attitudes and the empathy for the students emotional disclosure are fine and rare pedagogical qualities. A research about 7400 Romanian students reveals that the main communication problem is that the adults (parents and teachers) are not listening them and are not interested in the young’s opinions.

Keywords: johari window, self awareness, interpersonal communication, physical education class.

În relaţiile pe care le avem cu diferiţi oameni, gradul de deschidere pe care suntem dispuşi să-l arătăm variază în funcţie de încrederea pe care o avem în acele persoane. Cât de mult ne expunem gândurile şi sentimentele depinde, în plan secund, de diferenţele culturale, de sex, clasă socială, rasă sau stare de sănătate. Un alt factor determinant este natura relaţiei dintre cei ce interacţionează; într-un fel te porţi cu cineva drag şi altfel cu şeful sau cu doctorul tău. Femeile discută altfel între ele decât discută cu bărbaţii, iar aceştia au maniere diferite când comunică doar între ei.

Fereastra lui Johari. Pentru a explica felul în care comunicăm şi relaţionăm cu semenii noştri, americanii Joseph Luft şi Harry Ingram au propus, în 1955, o diagramă de forma unui pătrat împărţit în patru, care sugerează grafic o fereastră. Numele acestei teorii vine de la alăturarea prenumelor celor doi, Joe şi Harry, şi o cunoaştem azi ca fereastra lui Johari. Diagrama, urmărind cele patru pătrate de la stânga la dreapta şi de sus în jos, descrie posibilele forme de conştientizare ale comportamentului şi ale manifestării sentimentelor în cadrul unei relaţii interumane. Primul pătrat, cel deschis, reflectă comportamentul, sentimentele şi motivaţiile pe care le recunoaştem ca fiind ale noastre şi pe care le recunosc şi cei care ne observă acţiunile. Aceasta este fereastra pe care, metaforic, o deschidem către lume şi pe care se bazează cele mai multe interacţiuni pe care le iniţiem voluntar.

134

Vol I • Nr. 2 • 2009

Marathon
Marathon

Cunoscut

altora

Necunoscut

altora

Cunoscut de sine

Necunoscut sinelui

1

2

Deschis

Orb

3

4

Ascuns

Necunoscut

Al doilea pătrat, cel orb, cuprinde acţiunile, sentimentele şi motivaţiile pe care alţii le sesizează la noi, dar despre care noi nu suntem conştienţi. Cu intenţia de a arăta celorlalţi faţa noastră publică, cea din primul pătrat, ceilalţi pot observa la noi atitudini pe care noi înşine, în conştiinţa noastră, nu ni le recunoaştem. Este o fereastră pe care o deschidem către lume fără a fi conştienţi ce arătăm prin ea. Să presupunem că persoana X, în timpul comunicării cu persoana Y, face o remarcă rasistă. Dacă persoana Y (receptorul) insistă asupra acestei remarci, persoana X (emiţătorul) va fi prevenit asupra acestei atitudini despre care poate nu era conştient şi, mai ales, asupra efectului pe care l-a produs asupra interlocutorului său. Feedbackul pe care Y îl acordă va influenţa modul în care X va conştientiza această „zonă oarbă”. Pătratul al treilea sau zona ascunsă se referă la acţiunile, trăirile şi motivaţiile despre care suntem conştienţi, dar pe care nu dorim să le împărtăşim celorlalţi. De exemplu „ea” comunică cu „el”, dar nu doreşte să dezvăluie simpatia pe care i-o poartă; cu toate acestea „el” s-ar putea să observe atitudini ce se întrezăresc prin cea de-a doua fereastră, asupra căreia „ea” nu are control şi să înţeleagă mai mult decât şi-ar dori „ea”. Cel de al patrulea pătrat, este o zonă necunoscută atât pentru noi, cât şi pentru cei cu care comunicăm. Această zonă ne influenţează comportamentul, dar cuprinde informaţii ce nu pot fi accesate prin metode obişnuite. De regulă, această fereastră se deschide prin metode terapeutice. Cele patru „ochiuri” ale ferestrei sunt figurate ca fiind egale pentru o mai simplă reprezentare şi o mai bună înţelegere, dar J. Luft (1984) sugerează că suprafaţa pătratului necunoscut ar fi mult mai mare decât este reprezentat în diagramă.

Vol I • Nr. 2 • 2009

135

Comunicare şi relaţionare în lecţia de educaţie fizică
Comunicare şi relaţionare în lecţia de educaţie fizică

În relaţiile interpersonale, dimensiunile pătratelor variază în funcţie de starea afectivă a persoanei, natura relaţiei cu interlocutorul sau subiectul în discuţie. Într-o atmosferă de încredere şi în contextul unei relaţii interpersonale pozitive, oamenii dezvăluie aspecte pe care ceilalţi nu le cunosc, ceea ce s-ar traduce pe diagrama lui Johari printr-o mărire a suprafeţei „deschise” (pătratul 1) în dauna celei „ascunse” (pătratul 3) (figura 1).

1

2

3

4

Figura 1

Rezultatul acestei autodezvăluiri poate determina o schimbare de percepţie

a celor din jur faţă de cel ce împărtăşeşte experienţele sau trăirile sale. Unii dintre ei se pot simţi încurajaţi să se dezvăluie la rândul lor, chiar dacă nu într-o măsură egală. Alţii pot califica expunerea publică a unor aspecte necunoscute ca pe o slăbiciune şi pot folosi aceste informaţii întorcându-le, la momentul potrivit, împotriva celui prea sincer. Când expunem partea afectivă a personalităţii noastre ne asumăm riscul de

a nu fi înţeleşi. Orbach (1994) sugerează că suntem analfabeţi din punct de vedere emoţional pentru că nu avem un limbaj comun pentru viaţa afectivă (nu împerechem aceleaşi semne cu aceleaşi înţelesuri - n.a.). Cuvinte ca dragoste, ură, gelozie sau rivalitate desemnează puţin mai mult decât o clasă de experienţe emoţionale ale căror profunzimi nu suntem obişnuiţi să le explorăm. Autodezvăluirea culminează în copilărie, la vârsta la care nu punem la îndoială autenticitatea sentimentelor. În postura de profesor sau de antrenor trebuie să alegem între a ne dezvălui sentimentele şi trăirile şi a crea astfel o atmosferă de încredere şi comunicare pozitivă sau să ne ţinem departe de riscul de a fi greşit înţeleşi. Prea multă expunere poate fi jenantă, iar prea puţină „îngheaţă” relaţiile cu ceilalţi. Autodezvăluirea este un tip de comunicare specifică mai ales relaţiilor apropiate de comunicare. Apare în grup restrâns, în contextul relaţiilor interpersonale pozitive şi se maturizează în timp. Rareori în relaţiile strict

136

Vol I • Nr. 2 • 2009

Marathon
Marathon

profesionale oamenii sunt dispuşi să-şi pună „sufletul în palmă” încă de la început. Pe măsură ce timpul şi rutina ne asigură un grad suficient de predictibilitate a reacţiilor celor cu care lucrăm, ne putem simţi în siguranţă vorbind mai mult despre sentimentele, convingerile, valorile şi motivaţiile noastre. Unii membri ai grupului pot inspira mai multă încredere decât alţii şi totodată, să emane, prin atitudinea lor, mai mult sprijin sau empatie. De aceea, pe acest plan al comunicării poate exista o abordare inegală a membrilor aceluiaşi grup. Nu sunt rare situaţiile în care elevii şi, mai ales, sportivii ar vrea să vă vorbească între patru ochi despre trăirile lor, nedorind să se supună riscului de a fi judecaţi de colegi sau de coechipieri. Subiectul acestor convorbiri are, de cele mai multe ori, o încărcătură negativă sau cel puţin delicată pentru ei. Prima regulă care trebuie respectată este cea a confidenţialităţii. Este crucial pentru copilul, tânărul sau adultul care îşi expune partea necunoscută a personalităţii sale să fie încredinţat nu vor fi repetate în afara grupului sau a cadrului în care comunică cu noi vorbele sale. Când el se destăinuie voluntar antrenorului sau profesorului său, probabil că acel nivel de dezvăluire nu este posibil în altă parte. O altă regulă este că nu putem critica pe cineva pentru ceea ce simte. Afectele, emoţiile, sentimentele şi pasiunile există pur şi simplu şi nu vor să se supună voinţei proprii şi, cu atât mai puţin, uneia din afară. Putem reglementa, în schimb, faptul că exprimarea propriilor drepturi să se facă fără a aduce atingere drepturilor altor persoane şi să încurajăm enunţarea opiniilor, nevoilor, dorinţelor şi sentimentelor în modul cel mai sincer, dar şi cuviincios. O recomandare mai mult decât o regulă este aceea de arăta empatie celui care ne vorbeşte despre problemele lui. Aceasta este o însuşire destul de rară, puţin oameni reuşesc să convingă că sunt interesaţi cu adevărat de ceea ce se întâmplă cu semenii lor. Cultura socială contemporană, care cultivă individualismul feroce, se opune unei astfel de atitudini în mediile profesionale. Empatia răspunsurilor noastre este o abilitate comunicaţională prin care încercăm să trăim experienţa celui cu care comunicăm şi care ni se dezvăluie. Empatia este, pe de o parte, înţelegerea punctului de vedere, al trăirilor, experienţei şi comportamentului interlocutorului nostru, iar, pe de altă parte, comunicarea deplinei noastre înţelegeri. Atunci când o persoană ne prezintă o problemă pe care o consideră semnificativă, acordând un feedback suportiv, îi arătăm că şi noi acordăm importanţa cuvenită acelei probleme. În opoziţie cu această situaţie este minimalizarea problemei. Empatia nu înseamnă a da sfaturi, a judeca sau a evalua, a provoca sau, mai rău, a pune într-o poziţie de inferioritate persoana care îşi expune frământările. Comunicarea empatică este forma de comunicare care previne reacţiile negative despre sine şi ceilalţi. Limbajul nonverbal este esenţial în acest tip de comunicare. Imitarea mai mult sau mai puţin conştientă a poziţiei corporale a interlocutorului este un semn de empatie.

Vol I • Nr. 2 • 2009

137

Comunicare şi relaţionare în lecţia de educaţie fizică
Comunicare şi relaţionare în lecţia de educaţie fizică

Feedbackul oferit de cei cu care comunicăm poate contribui şi el la descoperirea propriei persoane. Mă refer aici la lărgirea ferestrei deschise (pătratul 1) pe seama îngustării ferestrei oarbe (pătratul 2) din diagrama lui Johari (figura 2).

1

2

 

3

4

3

4

Figura 2

Disponibilitatea de a primi şi de a accepta feedbackul ne oferă posibilitatea să descoperim cum ne prezentăm în ochii celorlalţi. Condiţia esenţială a unei astfel de interacţiuni este încrederea pe care o acordăm celor din grupul cu care comunicăm. Fiecăruia dintre noi ne place să ne fie apreciate trăsăturile pozitive şi preferăm să nu ne fie observate cele negative. De aceea, modalitatea de transmitere a observaţiilor şi aprecierilor este deosebit de importantă atât pentru profesor, cât şi pentru cursant. Utilizarea eficientă a feedbackului, împreună cu măsura îndeplinirii obiectivelor instructiv-educative, reprezintă factorul de realism şi de progres al grupului pe care îl conducem.

Există mai multe trepte de autodezvăluire şi receptare de feedback de la ceilalţi. Din combinarea acestora se pot distinge patru categorii în care putem încadra oamenii cu care interrelaţionăm:

stilul I descrie o persoană care nu este receptivă la feedbackul celorlalţi, dar nici nu este interesată să facă dezvăluiri personale. Persoana pare necomunicativă şi distantă;

stilul II descrie o persoană care este deschisă la primirea de feedback de la celelalte persoane, dar nu este interesată în autodezvăluiri voluntare. Nu are destulă încredere în ceilalţi şi nu se exprimă prea mult pe sine;

stilul III descrie persoanele care sunt libere în autodezvăluiri, dar care nu încurajează feedbackul celorlalţi. Nu sunt interesate să cunoască opinia celorlalţi despre ei înşişi, reducând capacitatea de autocunoaştere;

stilul IV descrie o persoană care este deschisă la autodezvăluiri şi la primirea de feedback din partea celorlalţi. Are încredere în opinia celorlalţi şi în opinia personală, devenind astfel un bun comunicator.

138

Vol I • Nr. 2 • 2009

Marathon
Marathon

Un studiu desfăşurat la sfârşitul anului 2007 şi la care au participat 7400 de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, relevă că majoritatea acestor tineri consideră că au probleme de comunicare cu profesorii lor. Ce complică şi mai mult problemele de comunicare pe care le au cei chestionaţi este concluzia lor că părinţii şi profesorii nu îi ascultă şi nu sunt interesaţi de opiniile lor. Poate părea paradoxal faptul că, în era comunicaţiilor, tinerii resimt o lipsă acută de comunicare. Lecţia de educaţie fizică sau cea de antrenament sportiv deschide mai multe canale de comunicare între cei ce participă decât poate închide tehnologizarea comunicaţiilor sau alte activităţi cotidiene. Internetul, de exemplu, crează posibilitatea unei comunicări instantanee, care anulează obstacolele de spaţiu, dar lipsa proximităţii şi a intimităţii reduc mult din valoarea afectivă a relaţiei stabilite între cei care intră în interacţiune.

Efortul comun, lucrul împreună pentru un scop recreativ, satisfacţia reuşitei, sentimentul de apartenenţă la un grup sunt mijloace de socializare care trebuie păstrate şi cultivate de la vârstele cele mai fragede. Relaţia dintre profesor şi elev într-un proces de învăţare autentic implică o comunicare nu numai la nivel cognitiv, ci şi afectiv, iar satisfacerea nevoilor de la acest nivel subtil se pare că este principala suferinţă a elevilor noştri.

BIBLIOGRAFIE

1. Baylon, Christian; Mignot, Xavier, Comunicarea, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000.

2. Garvin, David, Learning in Action, Editura Harvard Business School Press, Boston, 1999.

3. Pop, Cristiana, Management educaţional. Ipostazele manageriale ale profesorului de educaţie fizică, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2007.

4. Zlate, Mihai, Psihologia muncii. Relaţii interumane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.

Vol I • Nr. 2 • 2009

139