Baudelaire

Departe mult de-aici

tiu, tainic, un iatac n care,
Gtit i fermectoare,
E-o fat-n venic-ateptare.
Pe sn i face vnt cu-o mn,
n pat culcat pe o rn,
Ascult plnsul de fntn:
E casa Doroteii, unde
S-o legene pe rsfat,
Din deprtri uor ptrunde
Suspin de briz i de unde.
De sus n jos, cu grij mare,
Uleiuri ung fragilul trup,
Rini frumos mirositoare. Lein ntr-un col o floare.

DE PROFUNDIS CLAMAVI
Strig, mila ta s-mi drui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adncuri unde-mi st inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
n care-noat, noaptea, orori i-afurisite;
Cad, ase luni, din soare sleite raze sure,
i, ase, st pmntul n noapte grea de smoal;
E-o ar dect rmuri polare mult mai goal;
-Nici vieti, nici ruri, nici iarb, nici pdure!
Mai groaznic chin nu tie srmana omenire
Dect cruzimea rece din ngheatul soare
i noaptea, ca un Haos, czut peste fire;
Rvnesc la soarta vitei ticloite, care
S se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Att de-ncet vrea timpul din ghem s se deire!