Substantele mai putin toxice (steril, fosfogips, clorura de calciu) rezulta

din: industria miniera, industria chimica anorganica. Deseurile agricole

rezulta in forma solida, semisolida, lichida (indeosebi din unitati
zootehnice).
Folosirea deseurilor ca ingrasaminte pune urmatoarele probleme:
- instabilitatea chimica a compusilor organici conduce la fermentatie in
timpul depozitarii si transportului in/pe sol;
- produsii de descompunere sunt urat mirositori, inestetici, si toxici
pentru animale si om (exemplu amine superioare);
- deseurile constituie un mediu de dezvoltare al microorganismelor,
inclusiv patogene.
Produsii de recuperare sunt reprezentati de namolul din statiile de
epurare a apelor uzate orasenesti si compostul obtiunut din deseuri solide
orasenesti.
Namolurile contin N si P, ceea ce le fac utilizabile pentru fertilizarea
solului, dar pot contine si substante nedorite (metale grele).
Compostul este obtinut din materia organica din deseurile solide
orasenesti, prin degradare aeroba, avand un aport mic de N si P, compostul
obtinut din resturi de gradina are o calitate superioara; compostul obtinut din
deseuri orasenesti poate contine compusi toxici (metale grele).
Principalele surse de poluare a solului sunt deseurile. Data fiind marea
lor heterogenitate in functie de gradul de dezvoltare economica si sociala a
colectivitatilor, de obiceiurile si traditiile populatiei, etc., o clasificare a
deseurilor este dificil de realizat.
Tinand seama de provenienta lor pot fi clasificate in:
- deseuri menajere - rezultate din activitatea zilnica a oamenilor in
locuinte si localuri publice, din care fac parte cele mai diverse resturi
alimentare, cenusa, sticla, tesaturi, ambalaje, cutii de conserve, materiale
plastice, etc. In zonele dezvoltate cantitatea de deseuri menajere este de
aproximativ 2 kg pe cap de locuitor pe zi;
- deseuri industriale - provin din diverse procese tehnologice si pot fi
formate din materii brute, finite sau intermediare si au o compozitie foarte
variata in functie de ramura industriala si de tehnologie.
Pricipalii poluanti ai solului sunt:
- reziduri solide: steril de mina sau de cariera; minereuri neprelucrabile;
reziduri de la prelucrarea minereurilor sau a carbunilor, aflate in iazuri de
decantare; zguri metalurgice rezultate de la procesele hidrometalurgice;
cenusi si zguri de la termocentrale cu combustibil solid (carbune); pulberi si
prafuri rezultate din industria miniera; plumb depus, provenit din gazele de
esapament ale autovehiculelor; pulberi sedimentare rezultate din industria

metalurgica (oxizi ai metalelor grele Zn, Cd, Cu, Pb, etc.); deseuri si reziduri
menajere; pesticide; ingrasaminte chimice; gunoaie orasenesti (automobile
abandonate, aparate electronice, ambalaje, ziare, carti haine, incaltaminte,
resturi alimentare, cladiri demolate, mobile, cadavre de animale, etc.);
- reziduri lichide: apele de mina si de cariera; ape din zacaminte
petroliere; ape reziduale din instalatii de preparare a minereurilor si
carbunilor; ape reziduale de la rafinarii si produse petroliere raspandite pe
sol; ape reziduale din proces pirometalurgice si hidrometalurgice; precipitatii
naturale care au dizolvat H2S, HF;
- reziduri gazoase: gaze rezultate din activitatea industriei miniere:
CO2, SO2, H2S, aerosoli, etc.; gaze naturale (metan, etan, propan, butan, etc.)
scurse din conducte ingropate; fenoli, cianuri, produse petroliere gazoase,
etc.;
- antrenari de pulberi cu reziduri gazoase: compusi sub forma de oxizi,
sulfati, silicati ai urmatoarelor metale: Pb, Cu, Zn, Hg, Cd.
Poluarea cu deseuri solide. Poluarea cu deseuri solide este cea mai
vizibila si in continua extindere. Poate fi menajera, stradala, industriala,
radioactiva, agrozootehnica si speciala.
Poluarea cu deseuri menajere. Importanta acestui tip de poluare rezida
din cantitatea mare existenta si compozitia lor.
Poluarea cu deseuri stradale. Este importanta datorita volumului mare
pe care il reprezinta, cca. 0,3 kg/loc/zi, iar in piete 1 m3/1000 m2/zi.
Poluarea cu deseuri industriale (organice sau anorganice). Deseurile
industriale sunt in cantitati mari deoarece aproximativ 50% din totalul
materiilor prime ajung in aceasta forma, din care circa 50% sunt nocive.
Fiind incorporate in sol modifica structura acestuia. In timp, deseurile
industriale se regasesc incorporate in plante si animale si, in ultima instanta,
in om. Fiecare lant trofic accentueaza concentrarea deseurilor.
Emisiile nocive transportate de multe ori pe calea aerului la sute de km,
polueaza in modul cel mai grav solul. Astfel, foarte nocive sunt emisiile de
Pb, Cd, Cu si Zn care apar de obicei in vecinatatea unor intreprinderi ale
industriei metalurgice neferoase de extractie, chimice, etc. Pentru Pb si Cd se
mentioneaza intreprinderile din Baia Mare, Copsa Mica, Zlatna si Bucuresti.
Emisiile de Fl sunt prezente in sol in concentratii insemnate in
apropierea unor fabrici chimice (Navodari), fabrici de aluminiu (Slatina,
Oradea ). Apar, uneori emisii de fluor si in jurul unor fabrici de ceramica,
ciment, centrale termoelectrice.
Emisiile de SO2 si NO2 provin in general din surse stationare: centrale
termoelectrice, rafinarii de petrol, fabrici de substante chimice, de celuloza si
hartie, turnatorii, etc. Emisiile de NO2 provin si din surse mobile (auto) in

proportie de 50%. Ploile antreneaza aceste emisii si dau nastere la ploi acide
(depuneri de acid) care prejudiciaza in mod deosebit solul.
Pulberile
sedimentabile
depasesc
in
numeroase
cazuri
2
CMA=17g/m /luna. Pulberile sedimentabile de la centralele termoelectrice
(Turceni, Rovinari, Bucuresti), fabricile de lianti-azbociment (Campulung
Muscel, Targu Jiu), de ciment (Fieni, Comarnic) prin depunerea pe sol si
plante, datorita sedimentarii proprii sau a actiunii precipitatiilor, conduc la
cresterea concentratiei de metale grele, ajungand la niveluri toxice pentru
flora si fauna.
Poluarea radioactiva este de data mai recenta, dar este in continua
extindere ca urmare a depunerilor radioactive din atmosfera, dar si din
depozitarea pe sol a izotopilor radioactivi.
Substantele radioactive depasind anumite limite, ajunse pe sol pot
constitui surse importante de poluare. Trebuie amintit ca in sol, in general, se
gasesc urmatoarele substante radioactive: Kaliu, Uraniu, Cesiu 134/137 si
Strontiu 90.
Poluarea cu reziduri agrozootehnice ce se inregistreaza, in special, in
mediul rural. Rezidurile responsabile de poluarea solurilor rezulta din
productia vegetala, dar si zootehnica sub forma de biomasa vegetala, gunoi
de grajd, dejectii pastoase semilichide si lichide, resturi furajere, cadavre,
etc.
Poluarea generata de folosirea nerationala a ingrasamintelor chimice
si a pesticidelor. Pesticidele sunt substante chimice folosite pentru
distrugerea unor specii de animale, vegetale sau microbiene daunatoare si se
clasifica in: insecticide (impotriva insectelor daunatoare), fungicide
(impotriva ciupercilor parazite), erbicide (impotriva buruienilor).
Pesticidele au efecte directe asupra ecosistemului din sol, dar si
indirecte, prin transmiterea lo sau a produsilor lor de descompunere in alte
ecosisteme.
Majoritatea pesticidelor se descompun prin hidroliza, prin fotoliza pe
suprafata plantelor sau a solului, biochimic sub actiunea enzimelor din
plante, sub actiunea microorganismelor din sol. Uneori, produsii de
descompunere sunt la fel de toxici ca si substanta activa initiala.
Pesticidele active sau rezidurile lor se acumuleaza in sol, de unde sunt
asimilate de plante sau sunt transportate de ploi si de irigatii.
Pesticidele se acumuleaza in apele de suprafata, mari si oceane, in
animalele acvatice, iar consumarea acestora de catre om produce intoxicatii.
Insecticidul D.D.T. (Diclor-Difenil-Tricloretanul), utilizat pana in
prezent in cantitate de peste 1,3 milioane tone, se degradeaza extrem de lent
in natura dupa 17 ai de la aplicare se regaseste 39% din cantitatea initiala.

Tabel 4.4.
Persistenta insecticidelor organoclorurate in sol
Substanta
Persistenta (%) dupa:
14 ani
15 ani
17 ani
Aldrin
40
28
Dieldrin
31
Endrin
41
Heptacior
16
HCH
20
Clordan
40
Toxafen
45
D.D.T.
39
Diclor-Difenil-Tricloretanul denumirea prescurtata DDT este un
insecticid care a fost folosit din anii 1940 ca un toxic de contact. Datorita
efectului sau eficient in combaterea insectelor si toxicitatii reduse fata de
mamifere, ca si costului relativ redus de producere a fost folosit pe scara
larga timp indelungat.
Dezavantajul DDT-ului consta in stabilitatea chimica, remanentei si
efectului de cumulare in sol, alimente si corpul uman.
In decursul timpului s-a constat ca unele derivate chimice rezultate prin
descompunerea lui cauzeaza tulburari endocrine, s-a presupus ca ar avea si
un efect cancerigen. S-a demonstrat, de asemenea, ca intra in circuitul
natural, fiind regasit si in pestii oceanelor. Cecetarile degradarii DDT au
demonstrat prezenta sa in tesutul uman in peste 90% din cazurile studiate si
o concentratie in sol de 0,36 ppm.
Toate aceste efecte secundare nedorite au dus in anii 1970 la
interzicerea utilizarii DDT-ului in tarile industrializate, iar din anul 2004 prin
Conventia de la Stockholm s-a interzis folosire lui pe tot gobul pentru
agricultura, dar este in continuare folosit pentru combaterea insectelo care
sunt vectori ai unor boli transmisibile, ca de exemplu malaria sau tifosul
exantematic.
Astfel, numeroase ingrasaminte chimice precum azotatii de amoniu
potasiul si calciul, sulfatul de amoniu, superfosfatul, ureea, atat de necesare
cresterii productiei agricole pot deveni factori poluanti atunci cand acestea
sunt aplicate in exces si repetat de-a lungul anilor.
Efectele poluante sunt date de: impuritatile, reziduurile din procesele de

fabricatie; echilibrele anumitor cicluri biochimice care conduc la degradarea

solurilor; de contaminarea apelor freatice.
Poluarea cu reziduri speciale provin, partial de la spitale, unitati de
cercetare, etc. si trebuie avuta permanent in vedere pentru a urmari
inactivitatea poluantilor.
Poluarea cu reziduri lichide. Poluarea cu reziduri lichide s-a extins
odata cu cresterea cantitatilor de ape reziduale care au o compozitie foarte
variata.
Sursele de poluare cu reziduri lichide sunt reprezentate de: apele
fecaloid menajere; apele reziduale industriale; apele reziduale zootehnice;
apele reziduale meteorice; apele reziduale incomplet epurate; rezidurile
petroliere; titeiul si produsele petroliere si chimice.
Apele reziduale fecaloid-menajere provin din locuinte si institutii
publice. Compozitia lor este caracteristica si influentata de nivelul
consumului de apa. Ritmul producerii nu este constant avand doua maxime,
unul dimineata si altul seara.
Potentialul poluant al apelor fecaloid menajere este determinat de
continutul in:
- substante organice (dejectii, resturi de la spalarea corpului,
locuintelor, pregatirea hranei);
- microorganisme, inclusiv patogene, dejectii, secretii, sputa, etc;
- substante chimice (detergenti, pesticide).
Apele reziduale industriale, inclusiv radioactive, provin din procesele
tehnologice si activitatile de igienizare a unitatilor. Compozitia lor este
foarte variata si determinata de specificul de productie al unitatilor (chimica,
industrie alimentara, siderurgica, etc.) fiind in consecinta organica,
anorganica sau mixta; toxica sau netoxica; infectioasa sau neinfectioasa.
Apele reziduale zootehnice provin din unitatile de crestere si ingrasare a
animalelor. Compozitia acestora este asemenatoare cu cea a apelor fecaloid
menajere, dar au o concentratie de poluanti mult mai mare.
Apele reziduale meteorice, desi, prezinta un rol important igienic, sunt
surse de poluare naturala datorita potentialului lor negativ (pot contine
germeni patogeni, substante toxice si suspensii dintre cele mai variate).
Apele reziduale incomplet epurate rezulta de la statiile de epurare
existente, necorespunzator proiectate sau exploatate.
Rezidurile petroliere pot aparea in vecinatatea sondelor sau rafinariilor
de petrol, conductelor de transport al titeiului sau prouselor petroliere, etc., si
constituie importante surse de poluare a solului.
Titeiul, produsele petroliere si chimice stocate si folosite in conditii
necorespunzatoare pot constitui surse importante de poluare a solului.

Poluarea biologica a solului. Numarul de germeni din sol este

conditionat de incarcatura acestuia in substante organice si de conditiile care
influenteaza viata microflorei (temperatura, umiditate si aer).
Winogradsky clasifica microflora din sol dupa criteriul persistentei in:
- microflora permanenta (autohtona) reprezentata de germenii
readaptati la solul neingrasat;
- microflora temporara care dispare dupa descompunerea acestora;
- microflora de tranzitie adusa prin ingrasamintele organice, secretii,
excretii, cadavre. Aceasta este reprezentata de germenii patogeni sau
conditionat patogeni pentru om si animale cu prezenta temporara;
- microflora solului este constituita din: virusuri, bacterii, actinomicete,
miceti si alge;
- virusurile patogene pentru animale au viata limitata in sol;
- bacteriile din sol pot fi saprofite, conditionat patogene si patogene.
Bacteriile de poluare, cu exceptia celor sporulate care rezista o perioada
indelungata in sol, au o viata limitata datorita lipsei conditiilor de existenta;
- antinomicetele sunt mai numeroase in solurile bogate in substante
organice. In general sunt saprofite, dar se intalnesc si specii parazite
accidental, capabile de a produce infectii la animale;
- micetii, cu o pondere mai mare, se intalnesc la suprafata superficiala a
solului;
- algele au o importanta deosebita in circuitul materiei in natura prin
asigurarea circuitului carbonului (alge autotrofe) si scindarea substantelor
poluante (alge heterotrofe);
- microfauna solului este reprezentat de protozoare care constituie un
factor limitativ pentru bacterii deoarece se hranesc cu ele (bacterivore).
Poluarea solului, in zone urbane si industriale, pe suprafete pe care se
practica mineritul, activitatile militare sau sistemul intensiv de agricultura
actioneaza direct, imediat sau in timp, asupra calitatii apelor subterane.
Supradoza ingrasamintelor si a gunoiului de grajd (dejectii animale)
poate conduce la levigarea nitratului, amoniului, sulfatului si potasiului,chiar
si a fosforului in apele de adancime.
Conform statisticilor s-a constatat ca in ultimii 20 de ani, nivelul
nitratilor in apele freatice, situate sub terenuri agricole exploatate intensiv, a
inregistrat o crestere anuala de 1-1,5 mg NO 3/l (Leu si Bieder Mann, 1985).
Astfel continutul nitric in stratul de apa freatics ca si in cel de adancime
depaseste limita maxim admisa de 45mgNO3/l in apa potabila.
Poluarea apelor subterane, ca urmare a levigarii nitratilor acumulati in
sol, depinde in principal de continutul si repartitia nitratilor in sol, forma de
vegetatie de la suprafata sau modul de exploatare a terenului in zona

respectiva, volumul apelor de infiltratie si intensitatea precipitatiilor cazute.

(Radulescu, Goian 1999 ). Concomitent cu actiunea de degradare a
substantei active, ramasa neutilizata in combatere, se formeaza o serie de
produsi de degradare care in timp pot sa contamineze apele subterane.
Amploarea procesului de poluare cu pesticide a apelor depinde de
forma si cantitatea in care se gaseste pesticidul in sol, de solubilitatea,
remanenta si toxicitatea acestuia, cat si de caracteristicile solului (continut de
substanta organica) si conditiile climatice. Contaminarea panzei freatice si a
apelor subterane cu pesticide are loc ca urmare a levigarii acestora din zona
radiculara spre adancime. Monitorizarea nivelului de pesticide in potentiale
surse de apa potabile indica o depasire a standardului Uniunii Europene, care
admite o concentratie maxima de 0,5 mg/l continut total de pesticide si
reziduri ale acestora.
Acidifierea solului impiedica dezvoltarea normala a bacteriilor si
microorganismelor; si afecteaza mobilitatea diferitelor elemente. Astfel,
cresterea cocentratiei in anumiti ioni are efecte toxice asupra plantelor.
Ploile acide produc direct acidifierea solului, prin aportul de ioni de
hidrogen rezultati din ionizarea acizilor sulfuros si sulfuric. Unele
ingrasaminte (azotat de amoniu, sulfat de amoniu), produc acidifierea prin:
asimilarea ionului amoniu in plante, fixarea ionului de amoniu pe sol prin
schimb cationic (acizii humici), cu eliberare de ioni de hidrogen.
In combaterea acidificarii solului se pot folosi substante calcaroase
(bazice), aceasta metoda fiind insa costisitoare.
Poluarea prin acidifiere a apelor subterane este urmarea directa a
acidifierii solului sau a aciditatii naturale a acestuia. Infiltrarea apelor venite
de la suprafata prin soluri cu reactie acida determina o acidifiere a
acviferului, existand posibilitatea ca apele de adancimea sa devina acide.
Solurile nisipoase cu o capacitate de tamponare redusa (alcalinitate redusa)
sunt soluri cu tendinta de acidifiere, cauzata de depunerile atmosferice pe
baza de sulf si azot, aplicarea unor fertilizanti cu reactie acida sau drenajul
solului.
Consecintele cele mai importante ale acidiefierii apelor subterane le
reprezinta cresterea mobilitatii unor mocroelemente (in special aluminiu) si a
solubilizarii unor metale din sistemul de distributie al apelor. Astfel,
majoritatea metalelor grele, existente sub forma insolubila in sol sau fixate
pe coloizii solului,trec in forme accesibile plantelor. Se constata o poluare
concomitenta a apelor subterane, cat si a vegetatiei din zona.
Mecanismele naturale de reducere a contaminarii solului constau in:
- procese fizice: advectie, dispersie, difuziune, stratificare datorita,
diferentei de densitate. Scurgerea fluidelor nemiscibile cu apa, scurgerea prin

fisuri ale solului.

- procese chimice: reactii redox, schimb ionic, complexare, precipitare,
separarea fazelor nemiscibile, sorbtie.
- procese biologice: degradare aeroba, degradarea anaeroba,
cometabolism, consum biologic.
Dispersia poluantilor in sol
Prognoza calitatii solului si a apelor subterane presupune realizarea
unor modele matematice privind curgerea si dispersia poluantilor. Aceste
modele constau in integrarea ecuatiilor ce desciu curgerea si a ecuatiei ce
descrie intrarea frontului poluant in mediul poros. Parametrii care intervin in
aceste ecuatii trebuie apreciati pe baza unor masuratori efectuate in situ
(calibrarea modelului). Rezultatele modelarii pot fi utilizate in practica doar
in conditiile in care modelul a fost calibrat si validat. Daca analizam stadiul
actual al cunoasterii in domeniu, pe plan international, putem spune ca exista
rezultate importante in acest domeniu, un numar impresionant de lucrari
(modele matematice si experimente), de modele de prognoza a curgerii in
apele subterane si chiar modele de poluare.
Pentru a rezolva o problema concreta, reala, trebuie tinut seama de
conditiile de unicacitate pentru ecuatiile diferentiale si de valorile reale ale
parametrilor ce intervin in ecuatii. Astfel, trebuie sa se cunoasca:
- viteza medie in porii acviferului,
- coeficientii de dispersie,
- conditiile initiale pentru concentratie, in tot domeniul analizat,
- conditiile pe frontierele domeniului.
Deci, cercetarea experimentala are, ca principal obiectiv, determinarea
coeficientilor de dispersie si validarea modelelor matematice utilizate pentru
rezolvarea unor cazuri concrete de poluare.
Transportul poluantilor in sol depinde de circuitul apei: precipitatii,
spalarea solului la suprafata, infiltratii, evaporare, ridicarea apei din acvifer
prin fenomenul de capacitate.
Solutia solului se deplaseaza in mediul poros, transportand contaminatii
prin advectie (percolare). Mediul poros este format din particule separate, de
pori sau goluri.

Figura 4.4. Dispersia mecanica a poluantilor in sol

Solutia solului trebuie sa se distribuie pe cat mai multe directii in

zonele de intersectie a porilor. Rezultatul deplasarii si divizarii repetate
esteamestecarea mecanica a solutiei solului, numita dispersie mecanica
(dispersie hidrodinamica).
Concentratia poluantului scade cu distanta fata de sursa, cu cat volumul
de sol si volumul de apa in care are loc dispersia sunt mai mari (diluare).
Astfel poluantii sunt transportati prin advectie, concentratia modificandu-se
prin dispersie.
Transferul poluantilor depinde de migratia apelor de infiltratie. Liniile
de curgere si liniile de achipotential constituie retele de curgere.
Cunoscand reteaua de curgere locala, calculul debitului de infiltratie Q
se face cu ajutorul relatiei:
Q k ni

nf

k=constanta
de
nd
proportionalitate,
ni=pierdere de presiune intre presiunea initiala si finala a apei,
nf=numarul liniilor de curgere,
nd=numarul de spatii intre liniile de ecipotential ale retelei.
In practica apar corectii care includ diferentele de permeabilitate in
directii diferite.
Pentru deplasarea pe o directie x, in regim de curgere vascoasa sau
laminara, se utilizeaza lege lui Darcy:

q kx
3Q
- debitul specific de infiltratie, q m
2 in (debit/unitatea de suprafata)
k=
coeficient
de m As permeabilitate, cu valori de la 1m/s

11
pentru pietris curat si pana la 10m/s pentru argile compacte.
Legea lui Darcy este insuficienta in cazul argilelor, datorita proceselor
de transfer ce depind de gradienti chimici si electrici.
Vitezele medii de infiltratie a apei (determinate experimental), in
diferite soluri sunt prezentate in tabelul urmator.
Tabel. 4.5.
Vitezele medii de infiltratie a apei
Tipuri de soluri
Viteze de infiltratie (mm/h)
Nisipuri
20
Nisipuri maloase
10-20
Lut
5-10
Soluri argiloase
1-5

Soluri argiloase cu compusi de sodiu

Permebilitatea verticale este de obicei mai redusa decat cea orizontala:

- in zone saturate predomina deplasarile orizontale;
- in zone nesaturate predomina deplasrile verticale.
Marimea zonei sanitare:
- se determina astfel incat o picatura de apa contaminata ar parcurgeo in
minim 20 de zile de la infiltrare;
- aceasta distanta nu poate fi mai mica de 50 m pe directia de curgere a
apei in amonte si 20 m pe directia in aval (daca stratul freatic se afla la
adancime mare, distanta poate fi redusa la 10 m);
- trebuie asigurat un timp de parcurgere mai mare decat timpul de
distrugere naturala a microorganismelor.

Figura 4.5. Influenta proceselor de transfer asupra deplasarii

poluantilor in sol
Difuzia in soluri are loc cu o viteza redusa, mai ales in cazul argilelor,
din urmatoarele motive: sectiune redusa de circulatie, trasee sinuoase in jurul
particulelor solului, influenta campurilor electrice datorate stratului dublu
electric din apropierea suprafetelor, intarzieri datorate schimbului ionic si
adsorbtiei la suprafata particulelor argiloase sau organice in curs de difuzie,
curenti inversi de osmoza, neechilibrarea sarcinilor electrice, eventual prin
excluderea anionilor.
Intre solutiile ecuatiei clasice a dispersiei si rezultatele experimentale
exista discrepante sistematice. Pentru a le determina, orice cercetare a
fenomenului dispersiei nu se poate lipsi de un program de masuratori. De
exemplu, la masurarea concentratiei trebuie sa ne asiguram ca valoarea
gasita este independenta de metoda de masurare.
In general, masuratorile au doua scopuri:
- sa verifice si sa imbunatateasca diversele modele de dispersie;
- sa determine influenta diferitilor parametri (cum ar fi caracteristicile
fluidului si ale mediului poros).
In urma experimentelor de laborator s-a ajuns la urmatoarele ipoteze
simplificatoare:

1. Tensorul D, al coeficientului de dispersie este redus la directiile

principale, longitudinala, DL, respectiv transversala, DT.
2. Conditiile pe frontiera se aleg astfel incat sa se poata neglija fie
dispersia laterala, fie cea longitudinala;
3. Curgerea este uniforma;
4. Profilele de concentratie initiala sunt functii treapta.
Modelul adoptat este ecuatia clasica a dispersiei,

C C
div D grad Cu
este

unde:
densitatea fluidului,
este viteza fictiva medie in U pori, egala cu raportul dintre viteza
u
Darcy si porozitatea totala
n

Iar si
U
sunt coeficienti de D D U D u
dispersie longitudinala si DL D0 L n D0 L u
T
0
T
0
T
transversala.
n
Acestia sunt functii
de coeficientul de difuzie moleculara efectiva si de dispersivitatea
longitudinala si transversala. In literatura se gasesc numeroase referiri la
rezultate experimentale ale metodei trasorilor (concentratii scazute de NaCl).
Aceste rezultate, desi permit o interpretare teoretica usoara sunt departe de a
fi multumitoare, deoarece problemele reale presupun fluide cu densitati si
vascozitati diferite.
Analiza dispersiei pe baza masuratorilor
Analiza, din punct de vedere fizic si chimic, a fenomenului de dispersie
a unui poluant intr-un mediu poros, a condus la concluzia ca principalii
parametri care influenteaza dispersia sunt: vascozitatile 1 si 2 densitatile 1
si 2, ale fluidelor purtator si poluant, acceleratia gravitationala g, viteza
medie in pori u, coeficientul de difuzie efectiva D 0, permeabilitatea
intrinseca a materialului poros ki.
Sa facem o analiza dimensionala in urmatoarele ipoteze:
Amestecul se face fara g 1 2 g ;
contractia volumului. Influenta diferentei intre 1 si 2 datorita actiunii
gravitatiei poate fi descrisa printr-un parametru,
Coeficientul D masoara dispersia si este presupus a fi independent de
concentratie.
Intr-un mediu poros, difuzia moleculara efectiva, este data de D0

 Dispersia depinde numai de vascozitatile 1 si 2 ale celor doua

fluide inainte de a se combina. Dispersia nu depinde numai de functia (C) a
vascozitatii rezultante a amestecului. Desigur atunci cand functia (C) nu
este monotona aceasta ipoteza este departe de realitate.
Dispersia poate fi descrisa ca o relatie intre sapte parametrii:
D f g , ,1 , 2 , u, D0 , ki

S-a
stabilit
ca
urmatoarele numere dimensionale descriu cel mai bine fenomenul:
D/D0 - coeficient de dispersie adimensional;
numarul Peclet, caracterizeaza uki influenta vitezei;
1D/
raportul vascozitatilor;
0 2
descrie
diferenta
gki3 / 2
1 D0 densitatilor, are aceeasi forma cu
numarul Rayleigh care descrie
convectia termica libera.
Coeficientul ki1/2 masoara textura mediului. Pentru un mediu
neconsolidat, format din granule sferice de diametru d, se folosesc numerele
adimensionale:
Dd1 /3/
D
, 0 .
gnd

/D2001,D
.
In cazul trasorilor se iau in
considerare doar [D/Dm] si Pe=[ud/Dm].
Dm este coeficientul de difuzie moleculara al poluantului in fluidul
purtator.
Determinarea numerica a lui D, din experimente, se bazeaza pe
rezolvari analitice sau numerice ale ecuatiei dispersiei.
Vom prezenta in continuare unele rezultate experimentale, existente in
literatura de specialitate (Fried, 1975).
Cazul trasorilor: dispersia longitudinala
Cea mai mare parte a studiilor experimentale au fost facute in medii
poroase neconsolidate. Rezultatele experimentale sunt prezentate in forma
adimensionala in doua tipuri de grafice:
D/Dm functie de Pe si
D/(u d) functie de Pe
unde Pe este numarul Peclet al dispersiei: Pe=(u d)/Dm