Rolul resurselor naturale n dezvoltarea economica

3.1. Teorii cu privire la raportul dintre resursele naturale si dezvoltarea economica n prezent
si n perspectiva

Evolutia economica, sociala si politica a societatii umane din ultimele decenii a pus n prim plan
problematica resurselor naturale de care dispune globul terestru, oamenii de stiinta punndu-si, cu tot
mai multa seriozitate, ntrebarea n ce masura aceste resurse vor putea sustine dezvoltarea economica si
n perspectiva, vor putea asigura hrana unei populatii n continua crestere si vor putea contribui la
eradicarea subdezvoltarii. Accentuarea unor fenomene majore - explozia demografica, tendinta de
epuizare a unor resurse naturale, deteriorarea calitatii mediului, subdezvoltarea, etc. - a fost si este
discutata cu tot mai multa responsabilitate de catre specialisti, elaborndu-se un numar mare de
prognoze pentru o perspectiva de durata variabila.

Explozia demografica este un fenomen de prima importanta deoarece, n fond, scopul dezvoltarii
economice nu este altul dect asigurarea unor conditii decente de existenta pentru toti locuitorii
planetei. Acest fenomen este relativ nou si este caracteristic secolului nostru. Daca n timpul antichitatii
si a perioade feudale numarul populatiei globului crestea foarte lent, dublndu-se la 800-900 ani, n
secolul al XIX lea s-a nregistrat o accelerare a cresterii numerice a populatiei, mai nti n Europa, pentru
ca n prima parte a secolului XX sa se nregistreze cel mai ridicat ritm de crestere numerica a populatiei.
Astfel, n 1900 pe Terra traiau circa 1,18 miliarde locuitori, iar n 1950 numarul acestora a ajuns la circa
2,25 miliarde. n perioada actuala timpul de dublare numerica a populatiei este mai mic de 30 ani,
estimndu-se ca n anul 2000 populatia globului sa depaseasca 6 miliarde locuitori.

Este evident ca aceasta crestere numerica a populatiei nu este nelimitata, nsa prognezele
demografice trebuie sa ia n considerare, ntr-o masura tot mai mare, conditiile social-economice
concrete din fiecare tara, pentru a aprecia n mod realist tendintele de evolutie n perspectiva. Pe de alta
parte s- 222w224c a constatat ca, odata cu ridicarea standardului de viata, n momentul n care
populatia ajunge la un anumit nivel de dezvoltare devenind constienta de binefacerile civilizatiei
moderne, natalitatea, si implicit sporul natural, ncepe sa se reduca spontan, fara interventii exterioare.
De altfel, actionnd unilateral asupra natalitatii nu se rezolva nici una din marile probleme economice
ale tarilor cu un standard scazut de viata, deoarece, n conditiile unei productivitati foarte scazute a

muncii, reducerea fortei de munca ar implica o scadere proportionala a productiei materiale, intrnduse ntr-un cerc vicios fara iesire.

Densitatea populatiei este ntr-o foarte mica masura o cauza a dezvoltarii sau subdezvoltarii si
mai degraba este o rezultanta a evolutiei social-economice specifice fiecarui stat, al modului deosebit n
care omul a stiut sa valorifice diferitele componente ale cadrului fizico-geografic.

Densitatea populatiei poate da, totusi, unele indicii, daca este corelata cu balanta comerciala
externa a produselor alimentare, cu studiile asupra calitatii solului, etc., asupra acelor regiuni ale
globului unde exista posibilitati de crestere numerica mai puternica a populatiei n urmatoarele decenii
(centru Americii de Sud, Australia, centrul Americii de Nord, Asia de sud si sud-est, etc.), pe seama
extinderii culturilor agricole.

n statele cu o economie dezvoltata, nsa, proportia n cadrul populatiei ocupate a celor care
lucreaza n mod direct n agricultura, asigurnd hrana si pentru ceilalti locuitori realiznd n mod
frecvent un excedent de produse alimentare, s-a redus pna la valori derizorii (2 % n S.U.A. si Marea
Britanie, 5 % n Canada, 6 % n Australia, etc.). n acelasi timp, n tarile afro-asiatice marea majoritate a
populatiei continua sa fie ocupata n agricultura (pna la 93 % n Nepal si Bhutan, 91 % n Ruanda si
Niger, etc.), fara a putea asigura cel putin un minim de alimente necesare unui consum normal, n multe
tari productia alimentara pe locuitor nregistrnd chiar o scadere n ultimul deceniu (Somalia, Nigeria,
Tanzania, Peru, Uganda, Volta Superioara, etc.). Este evident ca o societate umana avansata nu se poate
baza dect pe o organizare superioara a muncii, pe o economie multilaterala care sa asigure locuri de
munca n sectoare complementare de activitate, pe o planificare economica pe termen lung, care sa ia n
considerare, printre alti factori, si factorul demografic.

Caracteristica fundamentala a exploziei demografice contemporane consta n faptul ca ea se

manifesta numai n anumite state ale globului, n primul rnd n cele aflate n curs de dezvoltare, cu un
nivel de viata scazut. n aceste tari natalitatea se mentine n mod traditional la valori anualefoarte
ridicate, care depasesc 40 n majoritatea statelor din Africa, din Orientul Apropiat, America Centrala,
vestul Americii de Sud, Oceania, precum si n unele tari din sudul si sud-estul Asiei. n ceea ce priveste
mortalitatea, n schimb, aceasta a nregistrat o reducere considerabila n perioada contemporana n
aceste tari, ca urmare a raspndirii n masa a unor masuri profilactice si asistentei sanitare n caz de
boala. Pe ansamblul tarilor aflate n curs de dezvoltare, indicele mortalitatii a cobort n jurul valorii de
12 , iar n unele state, datorita ponderii foarte reduse, n structura pe vrste a populatiei, a celor
vrstnici, s-a ajuns chiar la valori inferioare celor din statele dezvoltate (5 n Costa Rica, Hong Kong,
Singapore, 6 n Venezuela si Panama, etc.). n aceste conditii, sporul natural al tarilor aflate n curs de

dezvoltare, care avea valori n jur de 4 n a doua jumatate a secolului al XIX lea, s-a ridicat la 9 n
prima jumatate a secolului XX, a atins valoarea de 23 n 1960 si de 25 n perioada 1970-1975. Este
adevarat ca n ultimii ani nu se mai manifesta o tendinta de crestere a sporului nbatural, la aceasta
contribuind ntr-o oarecare masura si politica de limitare a natalitatii introdusa n cteva state ca,
R.P.Chineza, Coreea de Sud, Tunisia, India, Sri Lanka, Indonezia, etc.

n contrast cu tarile afro-asiatice si cele latino-americane, n majoritatea statelor industriale

dezvoltate, perioada contemporana s-a caracterizat printr-o reducere puternica a sporului natural.
Reducerea natalitatii este principala responsabila pentru aceasta situatie, ncepnd destul de timpuriu si
ajungnd astazi sa coboare n unele tari sub valoarea de 10 anual (Germania) sau cel mult 10-12
(Elvetia, Suedia, Austria, Marea Britanie, etc.). Mortalitatea a ajuns mai demult la un plafon inferior, sub
care nu mai poate fi coborta, ci, datorita mbatrniri foarte accentuate a populatiei, manifesta o usoara
tendinta de crestere, oscilnd ntre 8-12 . n conditiile n care natalitatea si mortalitatea sunt aproape
n echilibru, sporul natural tinde spre zero sau se transforma n deficit natural (Germania).

Pe ansamblu, sporul natural al statelor dezvoltate a scazut de la circa 10 n a doua jumatate a

secolului al XIX lea, la 8 n prima jumatate a secolului al XX lea si la 5 n ultimii ani. Lipsa de forta
de munca care sa accepte muncile mai grele, mai putin placute si mai slab renumerate, a dus la un
puternic aflux de imigranti, originari din statele cu un nivel mai scazut de dezvoltare economica, n
perioada de relativ dinamism economic care a durat pna n 1874. Circa 12 milioane de persoane s-au
stabilit n tarile vest europene, mai ales n Germania, Marea Britanie si Franta, ajungnd n unele tari, ca
Elvetia, sa reprezinte 1/4 din populatia ocupata n activitati economice. Un fenomen identic se petrece
n S.U.A., unde emigreaza locuitori din statele latino-americane.

Cresterea acestora, foarte diferentiata, a populatiei, cu valori foarte mari ale sporului natural n
tarile n curs de dezvoltare si cu valori foarte mici n statele dezvoltate, produce o reducere continua a
ponderii statelor dezvoltate n populatia globului si o crestere corespunzatoare a ponderii populatiei
tarilor n curs de dezvoltare care se apropie de circa 75 %. n aceasta situatie, iesirea din subdezvoltare
implica n mod obligatoriu asigurarea unor ritmuri de crestere economica (n primul rnd n ceea ce
priveste productia de alimente) mult superioare ritmului mediu mondial si ritmului de crestere din
statele industriale dezvoltate. Acest deziderat, pna n momentul de fata, nu a fost ndeplinit, decalajul
n ceea ce priveste standardul de viata accentundu-se de o ndelungata perioada de timp. Astfel, n
timpul celor doua decenii "ale dezvoltarii" (1961-1980), productia alimentara pe locuitor n tarile n curs
de dezvoltare a progresat doar cu 0,2 % n medie/an, n comparatie cu un ritm de 0,65 % la nivelul
ntregului glob si cu ritmul de 1,3 % n statele dezvoltate.

Tendinta de epuizare a unor resurse naturale este un alt fenomen pentru lumea contemporana si
care va deveni n mod sigur, si mai accentuat n viitorul apropiat. Valorificarea tot mai intensa a unor
resurse naturale epuizabile, cu rezerve reduse, si refacerea ntr-un ritm lent a unor resurse regenerabile
ridica cu acuitate problema conservarii acestor resurse.

n ultimele decenii s-a accentuat tendinta de risipa a energiei si a materiilor prime n societate. Se
produc bunuri lipsite de o absoluta utilitate, impuse n mod artificial prin reclama sau prin oscilatiile
modei, iar multe produse sunt concepute n asa fel nct sa dureze putin, pentru a-l obliga pe
cumparator sa le nlocuiasca. Civilizatia de "consum" este caracterizata de unii sociologi ca o "societate
care arunca", populatia statelor dezvoltate (18 % din populatia globului) risipind sub forma de deseuri 20
pna la 25 % din productia materiala a lumii.

Consumul exagerat de materii prime si combustibili a fost favorizat de preturile relativ reduse ale
acestora, mentinute sub presiunea intereselor companiilor transnationale, preturi care au defavorizat, n
schimb, tarile n curs de dezvoltare. n consecinta, consumul de materii prime si combustibili s-a orientat
spre resursele cele mai usor accesibile, care au fost intens exploatate, abandonndu-se partial unele
resurse mai greu accesibile, care pot fi exploatate doar la un pret relativ mai ridicat (de exemplu,
carbunii din vestul Europei sau minereurile de fier cu concentratie redusa din zona Lacului Superior din
America de Nord).

Un exemplu graitor de epuizare a unei resurse care se regenereaza cu greu si n timp ndelungat
este cel al exploatarilor nerationale a materialului lemnos din padurile globului. Exploatarea lemnului s-a
accentuat n mod deosebit n ultimele decenii, odata cu cresterea consumului industrial si n alte ramuri
ale economiei, ajungnd n 1979 la peste 3 miliarde m3 si depasind ntr-o maniera foarte ngrijatoare
nivelul capacitatii de regenerare naturala (2,7 miliarde m3/an).

Resursele de apa dulce tind de asemenea sa fie valorificate pna la epuizare n anumite regiuni
ale globului, datorita consumului tot mai ridicat n agricultura irigata, n industrie si pentru uzul
populatiei. n ariile intens urbanizate din vestul Europei, nord-estul Americii de Nord si Japonia, apa
dulce ncepe sa devina o problema, impunndu-se desalinizarea apei de mare sau reciclarea apelor
uzate, desi aceste regiuni beneficiaza de o umiditate naturala excedentara.

n ce priveste resursele liotosferei, n categoria celor la care consumul realizat n ultimii 20 de ani
ai secolului nostru abia este acoperit de rezervele sigure exploatabile sau, uneori, acest consum

depaseste chiar rezervele, mentionam n primul rnd marea majoritate a metalelor neferoase (cuprul,
plumbul, argintul, aurul), apoi petrolul si gazele naturale.

Deteriorarea calitatii mediului, un alt aspect important al dezvoltarii economiei contemporane,

afecteaza ntr-o masura crescnda, n secolului nostru, posibilitatea valorificarii resurselor naturale si
capacitatea de autoregenerare a multora dintre acestea.

n ce priveste deteriorarea calitatii apelor, rurile sunt cel mai puternic poluate n zonele dens
populate si intens industrializate, afectnd nsasi alimentarea cu apa a asezarilor din aval si uneori apa
nu mai putnd fi utilizata n agricultura sau industrie. Anual se deverseaza circa 700 km3 de ape uzate,
care, stiind ca 1 m3 de apa uzata poate impurifica alti 60 m3 de apa curata, ar fi suficiente pentru a
polua toate apele dulci ale globului, dar, din fericire, ele nu sunt distribuite n mod uniform. n poluarea
apelor curgatoare o responsabilitate deosebita revine detergentilor nebiodegradabili din apele
menajere, apele reziduale calde de la termocentrale si de la centralele atomoelectrice, substantelor
organice reziduale de la industria alimentara, fenolilor, gudroanelor, compusilor zincului, cuprului si
plumbului din apele deversate de industria chimica si de metalurgia neferoasa. Din pacate, chiar n
multe state unde exista o legislatie antipoluanta, aceasta nu este integral respectata. Astfel, pe
ansamblul continentului european, doar 60 % din apele uzate sunt tratate nainte de deversare.

Deteriorarea calitatii apelor subterane se datoreste n special distribuirii n exces a pesticidelor si

chiar a unor ngrasaminte de sinteza, ca urmare a chimizarii agriculturii, aceasta ajungnd prin infiltrare
n stratele acvifere freatice si, uneori, chiar n cele de adncime.

Deteriorarea calitatii aerului are efecte defavorabile asupra dezvoltarii vegetatiei si faunei. Ea
este produsa de eliberarea n atmosfera a unei cantitati crescnde de aerosoli si de gaze (dioxid de sulf,
dioxid de carbon, compusi ai fosforului, etc.). Experimentele nucleare efectuate n atmosfera au produs,
n unele perioade de timp, o crestere a radioactivitatii atmosferei cu peste 30 % peste nivelul natural si
au raspndit o serie de izotopi radioactivi artificiali foarte nocivi. Gradul de poluare al atmosferei este cel
mai nalt deasupra regiunilor industriale ale Europei, Japoniei, Statelor Unite ale Americii, etc. n aceste
regiuni cantitatea de pulberi depuse anual n atmosfera pe o suprafata de 1 km2 atinge 700-900 tone,
reducnd simtitor radiatia solara receptata de sol.

Defrisarea padurii are efecte negative asupra resurselor de sol si apa. Cresterea valorii scurgerii
superficiale n dauna infiltratiei si concentrarea acesteia ntr-un timp scurt, cresterea frecventei
vnturilor, lucrarea defectoasa a solului (n special pe versanti) au declansat eroziunea lui, care afecteaza

n prezent circa 600-700 milioane hectare, cu consecinte deosebit de grave mai ales n zona
intertropicala a globului. Accentuarea caracterului torential al scurgerii face ca, n lipsa unor amenajari
hidrotehnice, o parte tot mai mare a debitului retelei hidrografice sa se piarda nefolosit.

Degradarea mediului are efecte cumulative, de perspectiva, asupra resurselor naturale afectate,
efecte care nu au fost exact evaluate, ceea ce impune o studiere mai atenta, multidisciplinara, a calitatii
mediului nconjurator n ansamblul sau, premisa obligatorie pentru a putea lua masuri eficiente de
restaurare a acestei calitati.

3.2. Valorificarea rationala a resurselor naturale pe plan mondial si n Romnia

Cele mai multe din studiile prospective ajung la concluzia ca asigurarea dezvoltarii economice n
viitor implica n mod obligatoriu o crestere economica sistematica, nlaturarea risipei si a cresterii
anarhice. n fata acestei politicii de valorificare rationala a resurselor naturale stau numeroase cai si
metode, n parte utilizate si n momentul de fata, dar care se cer generalizate n toate sectoarele de
activitate economica si aplicate cu consecventa si spirit de raspundere pentru viitorul omenirii:
intensificarea cercetarilor pentru punerea n valoare a unor noi surse de energie si rezerve de materii
prime, reducerea consumurilor de materiale specifice, asigurarea reciclarii resurselor epuizabile,
asigurarea unor conditii de regenerare normala sau n ritm accelerat a resurselor regenerabile, etc.

n ceea ce priveste intensificarea cercetarilor pentru punerea n valoare a unor noi surse de
energie si rezerve de materii prime exista nca vaste posibilitati, mai ales ca, n anumite domenii, un
impuls real al cercetarii stiintifice a fost resimtit abia n ultimii ani. Astfel, n domeniul resurselor de
energie ne aflam abia la nceputurile destul de timide ale valorificarii industriale ale sisturilor
bituminoase, a energiei fisiunii nucleare, a energiei solare, energiei geotermice, energiei mareelor,
energiei valurilor, precum si ale utilizarii carbunilor pentru obtinerea de combustibil lichid, n timp ce
valorificarea fuziunii nucleare sau a energiei curentilor oceanici ramne un deziderat de perspectiva.

Referitor la resursele de materii prime ale scoartei terestre, prospectarea principalelor zacaminte
de metalifere si nemetalifere este departe de a fi ncheiata. Cercetarea rezervelor submarine s-a limitat
pna acum mai mult la platforma continentala, iar imensele rezerve de metal ale concretiunilor feromanganifere, dispersate n zonele de adncime ale oceanului, nu au ajuns la stadiul unei valorificari

industriale. Mari rezerve de materii prime exista nca n zacamintele cu concentratie mica, necesitnd
nsa punerea la punct a unei tehnologii care sa permita valorificarea acestora cu un consum mai redus
de energie.

La exploatarile de zacaminte polimetalifere se urmareste recuperarea completa a tuturor

elementelor utile (titan, vanadiu, wolfram, nichel, platina, molibden), chiar daca se gasesc n concentratii
scazute. Realizarea independentei energetice implica extinderea valorificarii surselor neconventionale
de energie, cresterea coeficientului de recuperabilitate a titeiului, nceperea extractiei petrolului n
platforma continentala a Marii Negre, etc.

Reducerea consumurilor specifice de energie si materii prime implica o munca intensa de

reproiectare a tuturor instalatilor existente, n special n industria extractiva, n metalurgie, chimie, etc.

Se prevede, astfel, obtinerea aluminiului prin electroliza clorurii de aluminiu, cu o economie de

energie de 30 % si eliminnd n acelasi timp poluarea cu fluor a aerului. n siderurgie, se preconizeaza
reducerea minereului cu gaze naturale fierbinti si cuplarea uzinelor cu centrale atomo-electrice dotate
cu reactori cu temperaturi nalte.

S-a constatat, de altfel, ca, dupa atingerea unui anumit anumit nivel de dezvoltare, consumul de
materii prime si produse finite pe locuitor continua sa creasca, dar ntr-un ritm mult mai lent fata de
cresterea produsului national brut pe locuitor, principala cale de crestere a standardului de viata
constnd de acum nainte din productii cu un grad mai nalt de rafinament tehnic, precum si din
multiplicarea si perfectionarea serviciilor puse la dispozitia populatiei.

Asigurarea reciclarii resurselor epuizabile, desi nu permite recuperarea integrala a substantelor

utilizate n industrie si n viata de fiecare zi, datorita pierderilor n diferite procese tehnologice, da totusi
posibilitatea obtinerii unor proportii crescnde de material reutilizabil n majoritatea ramurilor
industriei.

Rezultate bune n domeniul reciclarii se obtin la metale, pna la proportii de recuperari de 80-90
%. Fierul vechi se situeaza pe primul loc din toate materialele refolosite, mai ales n statele sarace n
zacaminte de minereu; n S.U.A. se recicleaza 70 % din fier, iar n Italia si Marea Britanie otelul este
obtinut din fier vechi n proportii de 63 % si respectiv, 52 %. Proportia reciclarii aluminiului n S.U.A. a
ajuns la 48 %, iar cea a cuprului la 20 %.

Odata cu reducerea continua a concentratiei medii exploatabile a diferitelor metale n minereu

exploatat va deveni rentabila si utilizarea fragmentelor de minereu sarac, depozitat ca "steril" n haldele
din apropierea minelor vechi.

Proportii de reciclare foarte ridicate se obtin, apoi, la fabricarea sticlei din deseuri, cu valori
apropiate de cele din metalurgie. Destul de raspndita este reciclarea hrtiei si a cartonului, deseurile
colectate acoperind aproape o treime din productia totala, n pofida necesitatii de a pastra cartile si alte
publicatii valoroase; n S.U.A. se folosesc anual peste 12 milioane tone de deseuri de hrtie si carton, iar
n Germania si Marea Britanie peste 2 milioane tone.

Se dezvolta simtitor n ultimul timp valorificarea energetica a rezi-durilor casnice, dupa extragerea
din acestea a metalelor si a sticlei, capacitatea calorica a acestor deseuri fiind de 3500 kcal/kg. Astfel, n
Ungaria s-a construit, la Budapesta, o termocentrala care consuma circa 1200 tone reziduri menajere pe
zi, adica 60 % din cte "produce" orasul n totalitate. Pentru S.U.A. s-a calculat ca arderea tuturor
rezidurilor ar putea economisi anual 30 milioane tone combustibil conventional.

Progrese mai mici s-au nregistrat pna acum n domeniul reciclarii produselor textile si, mai ales,
a produselor macromoleculare (cauciuc, mase plastice, etc.). Cercetarea stiintifica se ocupa de punerea
la punct a unor procedee de recuperare integrala a hidrocarburilor din deseurile de mase plastice,
folosind o reactie termica, n prezenta unor catalizatori, procedeu care ar urma sa intre n productia
industriala n perspectiva.

n ce priveste asigurarea unor conditii de regenerare normala sau n ritm accelerat a resurselor
regenerabile, acestea se pot realiza printr-un ansamblu de masuri care sa se opuna tendintelor de
deteriorare a calitatii diverselor componente ale mediului nconjurator. Este adevarat ca multe din
solutiile tehnice de combatere a diferitelor aspecte ale deteriorarii calitatii mediului nostru de viata se
cunosc, cel putin teoretic, din timpuri destul de ndepartate, dar de multe ori au fost neglijate sau au
fost considerate prea costisitoare, atunci cnd s-a urmarit doar profitul imediat.

n ce priveste tara noastra, un rol deosebit n valorificarea rationala a resurselor de apa,

regularizarea debitelor si combaterea efectelor negative ale regimului torential al rurilor l are
programul unitar de realizare n complex a lucrarilor de mbunatatiri funciare. Printre cele mai vechi

masuri de combatere a degradarii calitatii resurselor naturale se numara legile care reglementeaza
exploatarea fondului forestier, prin punerea n acord a acesteia cu ritmul de regenerare, legi adoptate
de unele state europene nca din secolul al XVII-lea. Legislatia silvica a oprit n prezent procesul de
distrugere a padurilor n majoritatea statelor industriale dezvoltate si n multe tari s-a trecut la o politica
de rempadurire sustinuta. Nu este mai putin adevarat ca, n majoritatea tarilor din zona intertropicala
procesul de distrugere a fondului forestier continua si astazi.

Este adevarat ca toate aceste actiuni de combatere a tendintelor de degradare a resurselor

naturale cer un anumit efort financiar, efort care trebuie considerat, nsa, ca o investitie pe termen lung,
cu o rentabilitate deosebita, daca tinem seama de efectele pozitive pe care le au asupra posibilitatilor de
a utiliza resursele respective n viitor. Unele masuri cum ar fi, de exemplu, mbunatatirea structurii pe
specii a padurilor, prin introducerea unor specii mai valoroase si cu o crestere mai rapida, sau
ameliorarea solurilor acide, a celor erodate sau saline, au ca efect un ritm de regenerare a resurselor
naturale superior celui care s-ar nregistra n lipsa interventiei omului.

Pe de alta parte, n statele dezvoltate, efortul financiar facut pentru combaterea si prevenirea
deteriorarii calitatii resurselor nu reprezinta o parte prea mare din avutia nationala (suma care nu
depaseste n unele cazuri 1 % din P.I.B.). Astfel de cheltuieli nu numai ca nu sunt o piedica n calea
dezvoltarii economice, dar stimuleaza chiar aparitia unei industrii antipoluante specializate.