Psihologia limbajului

13.01.2011
Mecanismele limbajului verbal
Mecanismele neurofiziologice ale limbajului verbal au inceput a fi studiate in mod direct
si sistematic incepand cu sfarsitul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, dar
rezultatele cele mai edificatoare au fost obtinute in prima jumatate a secolului XX si in cea
de-a doua, prin introducerea unor tehnici perfectionate de investigare si scanare a diferitelor
componente ale creierului uman.
Primele date asupra localizarii functiei limbajului la nivelul creierului au fost oferite in
1861 de catre neurofiziologul francez Emile Broca. Acesta a supus investigatiei post-mortem
creierul unui pacient care manifesta tulburari de vorbire. La analiza microscopica a fost
descoperita o leziune situata in emisfera stanga, in partea posteroinferioara a lobului frontal.
Aceasta zona a capatat denumirea de Centrul Broca, identificata cu centrul limbajului.
Timp de un deceniu nu s-au inregistrat progrese in cunoasterea acestei problematici, dar
in 1871, Wernicke a supus studiului creierul unui pacient care, in timpul vietii, manifesta
dificultati si tulburari de intelegere a vorbirii delor din jur. El a descoperit existenta unei
leziuni situate in lobul temporal stang, zona respectiva capatand denumirea de Centrul
Wernicke si fiind considerata raspunzatoare pentru realizarea receptarii si intelegerii vorbirii
celor din jur.
In prima jumatate a secolului XX, in cadrul clinicilor de neurochirurgie si neurologie, a
fost studiat un mare numar de pacienti cu traume si leziuni provocate de raniri in cursul celui
de-Al Doilea Razboi Mondial. S-au confirmat datele lui Broca si Wernicke dar de asemenea sau factu modificari privind modul de dispunere, localizare si organizare a mecanismelor
limbajului verbal la nivelul creierului. Dintr-o functie considerata precis si invariant
localizata, limbajul a fost trecut in categoria functiilor relativ si dinamic localizate. Nu putem
vorbi de existenta unui singur centru al limbajului, ci de mecanisme de tip constelational, care
inclus componente situate in toti lobii cerebrali cu conexiuni intre ei, fieare indeplinind un
anume rol in realizarea integrarii si unificarii limbajului verbal ca sistem comunicational.
Tehnicile de imagerie cerebrala introduse in a doua jumatate a secolului XX au
demonstrat activarea succesiva si uneori sincrona in cursul producerii sau receptarii limbajului
oral a diferitelor zona si puncte la nivelul creierului, cu precadere la nivelul emisferei stangi,
considerata emisfera dominanta si care joaca rolul principal in realizarea sistemului verbal.
Mecanismele neurofiziologice ale limbajului cuprind urmatoarele componente:
- veriga aferenta sau senzoriala: cuprinde doua componente: una auditiva (receptorul
este la organul Corti care da nastere la auzul fonematic) si una vizuala (cu receptorii in
retina iar centrul cortical in lobii occipitali, ariile 17, 18, 19 dupa Brodman). In locul
celei vizuale apare veriga tactila la nevazatori (reprezentata in lobul parietal).
- veriga motorie sau efectorie: cea care asigura emiterea sau producerea activa a
limbajului oral, avand doua componente: una articulatorie (asigura producerea vorbirii
orale) si una manuala (asigura producerea limbajului scris). Comanda pentru
producerea articulatiei este data de zona motorie aria 4 Brodman, care merge la centrul
Broca, ce comanda miscarile articulatorii ala aparatului fonoarticulator. La nivelul
acestor doua zone se realizeaza modelele schemelor articulatorii ale sunetelor,
silabelor si cuvintelor. Aceste scheme se pastreaza de asemenea in memoria
kinestezica sau verbomotorie. Mentinerea integrala a acestor scheme este obligatorie
pentru producerea corecta a articularii sunetelor si cuvintelor. Pentru componenta

manuala, comanda se da din zona centrala si se porneste la periferie, la degete, care

realizeaza miscarile grafice).
veriga de procesare sau transfer: zona intermediara intre centrele senzoriale si cele
motorii. Aici se transforma sunetele in reprezentari grafice iar acestea se transforma in
reprezentari kinestezice motorii care activeaza mana si putem scrie dupa dictare de ex.
Cand citim, reprezentarile grafice sunt transformate in auditive, care sunt transpuse in
reprezentari verbomotorii si ele declanseaza miscarile de pronuntie.
veriga de autocontrol sau feedback: atunci cand vorbim, trebuie sa ne auzim pentru ca
fluxul vorbirii sa poata fi organizat adecvat. Cand citim, tot prin intermediul articularii
se dam seama daca realizam citire corecta sau eronata. Fara aceasta veriga apar
dereglari ale fluxului citirii sau vorbirii.

Cat priveste succesiunea operatiilor integrative, exista o ordine in functia de producere a

vorbirii sau a limbajului si anume:
- se activeaza pe primul plan nivelul de integrare semantic;
- urmeaza nivelul de integrare sintactic;
- in final, nivelul de integrare fonologic.
Cand ascultam, se activeaza mai intai veriga fologica, apoi cea semantica si apoi cea
sintactica. Aceste structuri semantice au fost denumite leme.
Formarea acestor mecanisme complexe ii ia copilului aproximativ 10 ani. Structurile
limbajului se consolideaza in jurul varstei de 10-11 ani. Prima se elaboreaza veriga senzoriala,
apoi cea efectorie si in final cea de procesare, conversie si transfer, fiind de mai mare
complexitate.
Limbajul este, prin urmare, rezultatul unui mecanism constelational organziat ierarhic,
multinivelar si multi-punctiform. Cum emisfera stanga joaca rolul principal in integrarea
limbajului, spunem ca limbajul este o functie lateralizata. Astea inseamna ca cele mai grave
tulburari in sfera limbajului vor fi generate de leziuni sau vatamari ale emisferei stangi.
Tulburarile limbajului
Tulburarile de limbaj pot fi impartite in doua mari categorii:
1. Tulburari de ordin functional, care pot fi genetice sau dobandite. Ele vizeaza fie verigile
senzoriale, aferente, cum este hipoacuzia sau ambliopia etc. Mai vizeaza si anumite disfunctii
la nivelul aparatului fonoarticulator. Cele dobandite sunt cauzate fie de traume psihice, fie de
anumite dezarticulari ale schemelor functionale existente, ca urmare a diferitelor incidente,
accidente etc.
Aceste tulburari functionale se manifesta in planul vorbirii, prin dificultati si alterari ale
pronuntiei, fie la nivel de sunete, sau cuvinte. In functie de aceasta, ele se incadreaza in
diferite forme de alalii, dislalii, balbaieli etc. si se corecteaza prin exercitii speciale in cadrul
cabinetelor specializate logopedice. Un rol important in generarea acestor tulburari il joaca
dificultatile de respiratie, slaba reglare a timpilor respiratori, care determina modificari la
nivelul aparatului fonoarticulator. O pronuntie corecta a tuturor sunetelor vorbirii se poate
considera realizata in jurul varstei de 3 ani jumate 4. Daca se perpetueaza asemenea
tulburari, atunci trebuie intervenit pe cale logopedica. Nu in toate cazurile interventia
logopedica poate rezolva aceste tulburari, existand si persoane adulte cu deviatii de diferite
grade.
2. Tulburari de tip organic. Acestea sunt determinate de leziuni ale diferitelor zone cerebrale
implicate in realizarea unei laturi sau a alteia din limbaj. Ele au fost denumite afazii. Afazia

este doar acea tulburare provocata de o leziune organica. Prima forma de afazie descrisa a fost
cea a lui Broca perturbarea functionalitatii aparatului fonoarticulator, care are la randul ei la
baza perturbarea schemelor interne ale miscarilor articulatorii. Gravitatea depinde de
intinderea leziunii cu cat ea este mai intinsa, cu atat creste si gravitatea. Se vorbeste astfel de
afazie partiala sau disfazie, care se refera la o dereglare mai superficiala a capacitatii de
producere a limbajului oral (precum inlocuirea unui cuvant cu alt cuvant). Disfaziile pot lasa
neatinse unele scheme, astfel incat cu greutate bolnavul se poate face inteles de cei din jur.
Afazia totala se caracterizeaza fie prin mutism in primele faze, fie ulterior prin pronuntia
doar a unor silabe si, din cand in cand, a unor cuvinte izolate, fara sa se poata lega in mod
coerent. In cazul afaziei motorii, se constata o modificare a structurii cognitive prin caderea
de la nivelul conceptual abstract la nivel intuitiv perceptiv. Acest afazic nu e capabil sa
opereze cu acele cuvinte ce exprima situatii abstracte. El comunica prin cuvinte concrete,
insotite de gesturi indicatoare. Tot la se se constata o crestere a tonusului emotional, a
sensibilitatii afective, care in cursul incercarii de a vorbi, se concretizeaza in rabufniri
frecvente in plans. Afazia motorie poate sa fie cat de cat ameliorata, existand pentru aceasta
un sistem special de tehnici si exercitii care trebuie efectuate cu pacientul individual, timp de
cel putin 1-2 ani. Alte zone invecinate preiau, treptat si partial, functiile zonei lezate.
Cea de-a doua forma cunoscuta de afazie este afazia senzoriala sau Wernicke,
caracterizata prin incapacitatea de a intelege, de a descifra limbajul oral al celor din jur.
Afazicul devine surd la cuvinte, nu reactioneaza la ele. Comunicarea cu acesti pacienti este
posibila doar pe calea scrisului. Vorbirea lor este, insa, nealterata. Cercetarile au demonstrat
ca spre deosebire de afazia Broca este virtual imposibil de ameliorat. Zonele senzoriale,
genetic programate, nu pot sa fie substituite de cele nealterate.
Pe langa aceste doua forme mari de afazie, au fost identificate si altele, precum afazia
transcorticala, generata de o deconectare a zonelor specifice ale limbajului de restul tesutului
cortical. In acest caz, devine imposibila conexiunea adecvata dintre semne, cuvinte si
continuturile informationale. Pacientul, vorbeste, poate recunoaste scrisul, dar nu se mai
raporteaza la continutul pe care il are respectivul text sau discurs. O alta forma de afazie este
cea semantica, generata de leziuni la nivelul depozitului memoriei verbale, caracterizata prin
pronuntarea cuvantului, dar uitarea semnificatiei acestuia. Exista si afazia degenerativa,
care se constata in cazurile de involutie cerebrala, precum dementa senila, Alzheimer.
In prezent, exista o ramura stiintifica speciala cunoscuta drept neurolingvistica, aceasta
ocupandu-se cu legatura directa dintre limbaj si structurile cerebrale si tulburarile de limbaj.