METEOROLOGIA

Daca vrem sa zburam nu trebuie sa uitam ca e necesar sa cunoastem locul in

care ne desfasuram activitatea: aerul.
Din pacate acest element e prin natura sa fara miros, fara culoare, pe scurt,
invizibil. Deci, este foarte important sa cunoastem principiile fenomenelor
atmosferice, deoarece asfel putem sa stim, nu doar sa intuim ceea ce se poate
intimpla.
Noi putem vedea doar citeva elemente (nori, copaci batuti de vint etc) care nu
sunt altceva decit efectul unor evenimente care deja s-au produs; este deci
foarte important sa cunoaste fenomenele, modul de formare si evolutia lor, atit
pentru a zbura in siguranta cit si pentru a putea exploata cit mai bine
imprejurarile in care ne aflam.
Pamintul este inconjurat de o masa de aer care nu este altceva decit un amestec
de gaze (in principal azot si oxigen), ale carui variatie de temperatura, umiditate,
densitate etc. determina fenomenele meteorologice. Merteorologia se ocupa
tocmai de analiza acestor variatii, nu numai pentru a putea da previziuni, dar mai
ales pentru a folosi la maximum posibilitatile oferite de aceste fenomene.
Atmosfera are o grosime de cca. 11.000 km; majoritatea fenomenelor ce
conditioneaza existenta au loc in primul strat, numit troposfera. In (fig. 170)
<img170.gif> putem vedea straturile atmosferei.
Compozitia chimica a aerului in troposfera este urmatoarea: 78% azot, 21%
oxigen, 1% vapori de apa, gaze rare, anhidrida carbonica, pulberi, reziduuri
combustionale.
Grosimea troposferei nu este egala pe tot globul, ea variaza in functie de zona
(Fig, 171) <img171.gif> si e limitata in partea superioara de tropopauza.

Variatiile semnificative ale miscarii aerului sunt determinate de trei elemente:

presiunea atmosferica, temperatura si umiditatea. Acum sa le luam pe rind.
Presiunea atmosferica

Greutatea masei de aer determina presiunea atmosferica. Este clar ca linga sol
presiunea va fi mai mare si cu cit ne aflam la o altitudine mai mare presiunea
scade. De fapt scade cantitatea de aer care este deasupra, deci si greutatea
(presiunea) sa.
Masurarea presiunii
Valoarea presiunii se exprima in milibari, unitate de masura care indica
presiunea exercitata de o coloana de mercur cu inaltimea de 760mm la
temperatura de 0 grade Celsius la nivelul marii, la latitudinea de 45 de grade.
(Toriccelli).
[]
Variatiile de presiune
Variatiile de presiune depind in mare parte de variatiile de temperatura, adica de
cresterea sau scderea densitatii aerului. In acelasi loc se pot observa variatii ale
presiunii zilnic, periodic sau cu caracter neregulat.
Pe suprafata globului exista zone de joasa presiune si zone cu presiune mare,
numite cicloni si anticicloni.
In general se poate spune ca in zonle anticiclonice este timp frumos, iar in
zonele ciclonice este timp urit; aerul se misca de la anticicloni la cicloni. Aceste
zone sunt reprezentate pe hartile meteorologice cu linii numite izobare, care
unesc punctele cu aceeasi presiune.
Temperatura
Desi pare ciudat, aerul nu se incalzeste datorita razelor solare, sau nu direct, ci
datorita solului.
Pamintul se incalzeste datorita energiei razelor solare care traverseaza
atmosfera; solul, dupa ce absoarbe energia, o transmite aerului sub forma de
caldura iradiata. Deci, si temperatura scade cu altitudinea.
Temperatura se masoara in grade centigrade cu termometrul cu mercur sau
alcool. []
Transmiterea caldurii
Caldura se transmite in patru moduri diferite: iradiere, conducere, convectie si
Iradierea
Iradierea se datoreaza soarelui care emite energia sub forma de unde
electromagnetice. Capacitatea de absorbtie a diferitelor suprafete terestre
depinde mult de caracteristicile acestora: de exemplu, zapada absoarbe cca
1,8%, cimpiile si padurile cca 1,85%, apa 90% si nisipul 70%. Cantitatea
absorbita de sol se numeste caldura specifica.
Conducerea
Este transmiterea caldurii de la o molecula la alta. Si in acest caz este important
tipul de sol.
Convectia
Este propagarea caldurii prin transport, foarte frecventa la gaze. Cind straturile
de aer in contact cu solul se incalzesc, aerul se dilata, devine mai usor si tinde
sa se inalte. Acest fenomen este numit convectie termica si este principalul
fenomen care influenteaza zburul.

Este propagarea caldurii prin curenti orizontali.

Aceste aspecte care par in sine putin semnificative, sint cele care ne intereseaza
in principal, deoarece (dupa cum vom vedea in continuare) determina formarea
termicelor, acest fenomen minunat care ne permite sa zburam.
Sa vedem acum cum se incalzeste aerul. Pamintul este incalzit de razele
soarelui; prin conducere, fisia de aer de linga sol se incalzeste si prin convectie
caldura se raspindeste. (fig. 173) <img173.gif>. Noaptea prin acelasi procedeu
se produce racirea.

Umiditatea
Aerul nu este niciodata complet uscat, contine intotdeauna o anumita cantitate
de vapori de apa sub forma invizibila. Cind vaporii de apa sunt in stare gazoasa
sunt invizibili, dar cind condenseaza devin vizibili; acestea sunt picaturile foarte
mici de apa (sau gheata in functie de temperatura) care se prezinta sub forma
de nori, ceata etc.
Umiditatea are o mare influenta asupra fenomenelor meteorologice si se
masoara in diferite moduri. []
Masurarea umiditatii
[]
Capacitatea aerului de a contine vapori de apa depinde direct de temperatura:
cu cit aceasta este mai mare cu atit mai mare va fi capacitataea aerului de a
contine vapori necondensati. [] (fig. 174) <img174.gif>

Sa vedem ce se intimpla practic intr-o zi cu umiditate absoluta constanta si o

variatie de temperatura. (fig. 175) <img175.gif>
Punctul de condensare []
Atmosfera standard
In realitate aerul este supus la o infinitate de variatii de presiune, temperatura,
densitate, greutate specifica etc. de unde si necesitatea definirii unui sistem de
referinta. Astfel s-a nascut termenul de atmosfera standard care este
caracterizata de date bine precizate, care la nivelul marii sunt:
Presiunea de 1013,2 mb
Temperatura de 15 grade
Fara umiditate

Cu cit urcam in altitudine, caracteristicile aerului variaza dupa legi bine precizate.
Vom vedea in continuare citeva variatii, mai precis cele care conditioneaza
zborul.
Gradientul termic vertical
Este scaderea temperaturii cu altitudinea.; aceasta este constanta pina la
11.000m si corespunde cu 6,5 grade la fiecare 1000 m. La cote mai mari nu are
variatii semnificative.
Curba adiabatica
O transformare adiabatica prin definitie are loc fara schimb de caldura cu
exteriorul.
Daca o bula de aer se ridica, fara sa cedeze sau sa primeasca caldura de la
aerul inconjurator se spune ca se ridica adiabatic.
[]
In cazul in care atmosfera nu este saturata in vapori de apa la fiecare 100m in
altitudine temperatura scade cu 1 grad C.
[]
In cazul in care atmosfera este saturata in vapori de apa gradientul de
temperatura este aprox. 0,5 grade la 100m.
Daca consideram ca miscarile verticale ale bulelor de aer au loc intotdeauna in
mod adiabatic, sa vedem acum ce i se poate intimpla unei bule de aer care se
inalta (sau coboara) in relatie cu tipul de aer care o inconjoara.
Aer stabil(gradient inferior de 1 grad la 100m).
Sa presupunem ca ne aflam intr-o atmosfera cu temperatura la nivelul marii d 24
de grade si gradient termic vertical de 0,7 grade la fiecare 100m. Incalzim o bula
de aer cu 2 grade, astfel ea va avea temperatura de 26 de grade.
Datorita expansiunii, deci a scaderii densitatii si greutatii specifice a bulei, ea va
incepe sa urce si sa se raceasca adiabatic cu 1 grad C la fiecare 100 m.
Deoarece gradientul termic al aerului inconjurator este de 0,7 grade, deci mai
mic decit gradientul adiabatic al bulei care urca, inseamna ca bula se raceste
mai repede decit aerul inconjurator. Diferenta de temperatura intre bula si aerul
inconjurator scade tot mai mult si tot mai mult scade puterea de ascensiune a
bulei pina cind, la aprox. 700 m temperaturile se egalizeaza, la fel si densitatile
specifice, bula se opreste si se amesteca cu aerul inconjurator. (fig. 177/A)
<img177.gif>.

La fel, daca luam o bula de aer de la 1000m si o racim cu 1 grad, bula, cu

densitate mai mare, incepe sa coboare incalzindu-se adiabatic cu 1 grad celsius
la fiecare 100m pina cind, ajunsa la 650m ramine deoarece a ajuns la aceeasi
temperatura (si densitate) cu aerul inconjurator. In ambele cazuri spunem ca
aerul e stabil deoarece tinde sa frineze miscarea bulelor de aer cu o temperatura
diferita de a masei de aer.
Aer instabil(gradient superior a 1 grad C la 100m)
Daca incercam sa punem bula intr-o atmosfera diferita, care are un gradient
termic vertical mai mare de 1 grad C la 100m (de exemplu 1,3 grade la 100m),
vedem ca comportamentul este complet diferit. Daca incalzim bula cu 2 grade (o
aducem la 26 de grade), ea incepe sa urce, dar diferenta de temperatura
continua sa creasca, impingind-o in sus. Spunem ca aerul este instabil deoarece

tinde sa accelereze miscarile bulelor de aer avind o temperatura diferita fata de

masa de aer. (fig. 177/b) <img177.gif>.
Influenta condensarii asupra stabilitatii
Pina acum am analizat o bula de aer nesaturata in umiditate, care urca in aer
stabil sau instabil. Daca in timpul urcarii, bula de aer care avea o anumita
umiditate, datorita scaderii temperaturii, devine saturata in vapori de apa, ea isi
va schimba gradientul termic vertical de la 1 grad la 0,5 grade la 100m.
Sa presupunem ca avem o atmosfera cu gradient termic vertical de 0,7
grade/100m si ca punctul de saturatie al bulei este la 20 de grade. Bula incalzita
cu 2 grade C va urca pina la aprox. 600m unde va atinge temperatura de 20 de
grade. In acel punct temperatura aerului inconjurator si a bulei sunt apropiate,
bula este saturata in umiditate, se formeaza norii. Deoarece bula va avea acum
un gradient termic vertical de 0,5 grade/100m, ea va continua sa urce inca si mai
tare, iar atmosfera se va transforma din stabila (cum era sub 600m) in instabila.
(fig. 177/C) <img177.gif> Daca atmosfera era deja instabila cind a avut loc
saturatia, ea va deveni si mai instabila dupa ce se formeaza norii (punctul de
saturatie). (fig. 177/D) <img177.gif>
Curba de stare

[] (fig. 178 <img178.gif> , 179 <img179.gif> , 180 <img180.gif> , 181

<img181.gif> , 182 <img182.gif> )
Inversiunea termica
Deseori, mai ales in timpul noptii, Pamintul nu mai este incalzit de razele soarelui
si se raceste mai tare si mai repede decit atmosfera. Un mic strat de aer ce vine
in contact cu solul va fi mai rece, ducind la o inversiune a gradientului termic,
inversiune care va disparea la o anumita altitudine, unde influenta racirii solului
nu se mai simte.
In acest strat de aer, care poate ajunge pina la citeva sute de metri, temperatura
in loc sa scada, creste cu altitudinea; aceasta se numeste inversiune termica.
In aceste conditii atmosfera devine foarte stabila si impiedica orice miscare pe
verticala. [](fig. 183 <img183.gif>, 184 <img184.gif>)

Fenomenul de seara
Fenomenul de seara are loc vara si toamna la apusul soarelui. Are loc un proces
simplu: soarele, in timpul zilei incalzeste solul; acesta insa nu absoarbe caldura

uniform. Toate partile deschise la culoare (roci, cimpuri arate, de porumb,

parcari, asfalt) se incalzesc mai repede decit cimpiile, padurile si tot ceea ce are
o umezeala mai mare, dar se si racesc mai repede decit acestea din urma, si la
lasarea serii padurile vor ceda caldura absorbita pe parcursul zilei, sub forma de
termici lente si foarte largi. Astfel se formeaza un usor curent ascensional care
nu te ajuta sa urci dar te mentine la aceeasi altitudine in zbor, astfel putindu-se
zbura mult timp.
Circulatia convectiva
Am vazut ca aerul se incalzeste de la contactul cu suprafata terestra incalzita de
soare. Datorita aspectului diferit al suprafetei terestre incalzirea se face
neuniform, astfel ca aerul este mai mult sau mai putin incalzit in functie de
zona(fig. 185) <img185.gif>.

In zonele mai cale aerul se dilata, devine mai usor si urca; aerul inconjurator mai
rece coboara pentru a-i lua locul si tot asa. Rezultatul acestui circuit de aer care
urca si coboara se numeste circulatie convectiva.
Fenomenul este identic celui care are loc intr-un vas de apa care fierbe. (fig.
186) <img186.gif>

In atmosfera nu exista "gol de aer"; Daca

exista o masa de aer care se misca, o alta masa de aer ii ia locul.
Bula termica
Formarea unei bule termice este un proces care seamana cu caderea unei
picaturi de apa de la un robinet inchis. Daca atmosfera este perfect calma bula
se va desprinde greu de la sol si daca incalzirea e slaba vom avea cu siguranta
o succesiune de bule, la fel ca o succesiune de picaturi care se scurg de la
robinet. (fig. 187) <img187.gif>

Daca bate un vint usor bulele vor fi ajutate sa se desprinda de pamint (fig. 188)
<img188.gif> exact cum se intimpla daca noi suflam picatura inainte ca ea sa se
desprinda in mod natural de la robinet.
[]
O parapanta care a "centrat" termica, mai devreme sau mai tirziu va iesi din ea
deoarece, chiar daca in raport cu solul parapanta este in urcare, in raport cu
masa de aer (bula termica), parapanta coboara.
Termica
Ce este o termica
Cine nu stie descrierea clasica a unei termici: o coloana de aer de forma
cilindrica care este mai calda decit aerul inconjurator, deci urca si este
inconjurata de aer rece care coboara.
Aceasta afirmatie este corecta, dar este prea vaga pentru un pilot care traieste
din termici.
De fapt, realitatea este mult mai complexa, existind mai multe teorii in curs de
verificare. Experienta in zbor va rezolva cu timpul mai multe probleme decit
poate rezolva teoria.
Intr-adevar, termicele sunt mase de aer mai cald care urca, dar o fac in multe
feluri diferite; la sol o bula de aer poate avea un diametru de 1,5 m sau de 200300m. Ele urca si se ingroasa progresiv datorita scaderii presiunii externe; si din
acest motiv este mai usor de gasit si de exploatat o termica mai sus decit linga
panta. Viteza cu care urca o termica este determinata de diferenta de

temperatura fata de aerul inconjurator: la latitudinea noastra merge de la +1 la

+5 m/s, dar poate ajunge pina la +10 m/s, dar la latitudini diverse si sub influenta
norilor cu dezvoltare mare se poate ajunge pina la +20 m/s. Exista si diferente
mari de grosime (dezvoltare verticala) a termicii: se poate gasi o bula de 30 de m
cu ajutorul careia si al abilitatii pilotului se poate urca pina la 1000 m. Este
situatia cea mai simpatica: tu urci si toti ceilalti ramin jos (Vei fi foarte fericit dar iti
faci multi dusmani).
In mod normal dezvoltarea unei termici este de la citeva sute de metri pina la
1000-2000m.
Chiar si frecventa de aparitie a termicelor este foarte variabila, dar de obicei pe o
panta insorita cu caracteristici morfologice adecvate ciclul termic in orele de
mijloc ale zilei nu depaseste 15 minute.
Multi piloti au descoperit ca aceasta teorie nu este intotdeauna adevarata; din
punct de vedere fizic, bula termica se desprinde cu siguranta, dar ea isi poate
schimba directia datorita variatiei vintului.
[]
Forma termicii
Pe plan international exista multe teorii cu privire la forma termicii. Dintre toate,
una este luata ca punct de referinta: teoria meteorologului R. Scorer.
El reprezinta termica ca si capul unei imense ciuperci, cu o parte centrala in care
viteza de ascensiune este mai mare decit in restul bulei, datorita efectului de
convergenta: este vorba despre faimosul mijloc, miez, sau "inima", pe care toti
pilotii doresc sa o centreze pentru a urca mai bine.
In realitate, lucrurile nu sunt atit de simple; de fapt, pilotarea si senzatiile care le
avem depind mult de pozitia in care intilnim termica.
Daca o intilnim in portiunea ei inferioara, vom avea mai intii o descendenta
urmata de o puternica ascendenta care ne va duce chiar in mijlocul bulei. Daca
insa intilnim portiunea superioara a bulei, aproape de terminarea ei, vom gasi o
descendenta mult mai mare si o ascendenta greu de exploatat. Suntem deja
lamuriti cu mecanismul de formare al bulei si al coloanei termice. Solul se
incalzeste datorita razelor solare, ceea ce duce la incalzirea aerului ce vine in
contact cu solul.
Rareori masa de aer are o energie suficienta sa se desprinda; de obicei agentii
externi de natura mecanica (vint, obstacole) favorizeaza desprinderea.
Daca incalzirea datorata soarelui este puternica, alimentarea va fi continua pina
cind o rafala mai tare nu va intrerupe procesul.
Este momentul in care coloana termica se desprinde si incepe sa urce in mod
autonom. Este vorba de un mic sistem autonom care se alimenteaza cu aer si
converge spre centrul ascendentei (care dintre piloti nu a bbservat o accelerare
mergind spre o termica?).
In apropierea pantei de multe ori se pot vedea efectele a ceea ce se intimla in
aer: mineca de vint de la decolare se inmoaie si apoi se pune ca si cum vintul ar
fi de spate. Este semnul ca in fata fie s-a format o termica fie este una care
tocmai pleaca.
In practica putem avea situatii foarte diferite: pot exista mai multe "miezuri" care
sa interactioneze in mod diferit intre ele. In unele cazuri zonele de descendenta

periferica pot sa nu existe, trecind astfel de la rata normala de coborire pe vint

zero de 1,5 m/s la o urcare de +2, +3 m/s. Totul depinde de unde si cind intram
in termica.
Se poate intimpla si sa se treaca de la o descendeta la o ascendenta fara sa se
reuseasca virarea; de obicei este vorba de situatii cu vint tare in care schimbarile
de intensitate si directie sunt foarte apropiate si termicile nu se dezvolta suficient
pentru a fi exploatate, nici chiar la altitudini mari. Masele de aer urca haotic, ca si
apa care fierbe.
In cazul in care coloana de aer s-a alimentat constant situatia cea mai fericita,
pilotul poate urca cu usurinta.
Viteza de urcare a termicii
Depinde de diferenta de temperatura intre termica si aerul inconjurator; cu cit
diferenta este mai mare cu atit viteza de urcare este mai mare.
Pentru ca aerul sa urce este suficient ca aerul de la sol sa se incalzeasca cu 2
grade peste temperatura aerului inconjurator. Energia pentru a se desprinde si a
urca este furnizata partial de un agent mecanic, care in majoritatea cazurilor este
vintul. In cazul in care avem o zona foarte expusa la razele soarelui, dar
adapostita de vint, masa de aer poate sa aiba cu 6 grade mai mult decit aerul
inconjurator inainte de a se forma o termica.
Deci, diferenta de temperatura este indispensabila pentru formarea unei termici;
mai sus, pentru a continua urcarea va fi suficienta si o diferenta de numai 1 grad.
Trebuie sa reamintim ca o masa de aer nesaturata in umiditate cum este cea a
termicii (inainte de condensare si formarea norilor) prin urcare se raceste
totdeauna cu 1 grad la 100m. Este consecinta unei legi termodinamice care nu
depinde nici de volumul bulei, nici de umiditatea ei si nici de caracteristicile
aerului inconjurator.
Dupa ce se desprinde de sol termica continua sa urce numai daca aerul
inconjurator este mai rece; deci, gradientul termic vertical (variatia temperaturii
cu inaltimea) este determinant. Atmosfera nu este statica, ci in continua miscare
si evolutie, cuprinzind mai multe mase de aer cu caracteristici diferite; deci pe
parcursul urcarii se pot intimpla multe.
In figura 190 <img190.gif>
putem vedea citeva exemple clasice din care se pot deduce citeva consideratii
foarte importante de ordin practic.
In timpul unei urcari se poate intimpla ca la inceput sa urcam mai tare, apoi mai
incet, iar apoi din nou mai tare; aceasta datorita factorilor externi si nu datorita
modului de pilotare.
Daca la un moment dat rata de urcare scade nu inseamna neaparat ca ati
pierdut miezul termicii; se poate intimpla sa traversati un strat subtire de
inversiune care incetineste procesul de urcare.
Nu intentionam sa spunem cu asta ca urcarea cu ajutorul unei termici este doar
noroc sau intimplare; dimpotriva, tocmai datorita diversitatii, tehnica de pilotare
este foarte importanta.
Gasirea si recunoasterea unei termici
Despre aceasta minune a naturii care este termica cunoastem citeva lucruri si ne
imaginam multe altele; []

Toate cunostintele noastre teoretice au insa un mare dezavantaj: putem vedea

praful care se misca prin aer, frunzele care sunt luate pe sus, dar nu putem in
nici un caz sa vedem termica, si poate aceasta este cea mai mare frustrare a
pilotului, dar tocmai in aceasta consta farmecul zborului. Termicele nu se vad! Si
trebuie sa fim constienti de acest lucru daca vrem sa avem o sansa de succes.
Intuirea (pentru ca asta se intimpla) faptului ca exista o termica nu e un lucru
simplu.
Daca suntem la sol trebuie sa fim atenti si sa analizam toate semnele care indica
un ciclu termic, cum ar fi de exemplu frunze sau praf care se misca, mineca de
vint care se intoarce, si, de ce nu, pasari care urca. []
In zbor va trebui sa fim si mai atenti, pentru a prinde momentul oportun si orice
moment de ezitare poate fi platit scump. Succesul, mai ales in zilele sarace in
termici depinde de viteza de analiza si reactie.
Sa vedem exemplul din figura 191 <img191.gif>,

care ne va face sa intelegem citeva lucruri si poate sa retraim anumite situatii cu

care deja ne-am intilnit.
Patru piloti zboara in aceeasi zona si se afla toti la aproximativ aceeasi inaltime.
La o anumita distanta (sa zicem 100m) pe o panta abrupta copacii se misca:
semn sigur ca trece o coloana termica de-a lungul pantei.
Pilotul A care este mai atent se duce repede spre acea zona si intilneste coloana
termica aproate de capatul ei superior; incepe sa urce si pilotul B isi da seama,
dar ajunge mai tirziu si intra la mijlocul coloanei. Urmeaza pilotul C, care intra

aproape la sfircitul ascendentei, si pilotul D, care pe cind ajunge gaseste numai

descendenta.
Rezultat: pilotul A a cistigat o buna inaltime, pilotul B o jumatate, pilotul C un
sfert, iar pilotul D a pierdut inaltime. Toti pilotii aveau aceeasi inaltime la un
moment dat, dar au surprins ascendenta in momente diferite.
Toate fenomenele meteo se desfasoara in timp si spatiu: si termica urmeaza
aceasta regula. Daca gresesti momentul o pierzi.
Nu trebuie sa uitam ca, chiar daca variometrul ne arata +6 m/s noi coborim in
raport cu masa de aer in care ne aflam cu rata de coborire specifica pe care o
are parapanta. Daca pozitia comenzilor este neschimbata rata de coborire va fi
constanta; ceea ce indica variometru este urcarea sau coborirea in raport cu
solul. Oricit este de slaba o termica urca mai repede decit noi.
O invatatura importanta din exemplul anterior este ca atunci cind se zboara in
grup este foarte important sa vezi ceea ce fac ceilalti, dar mai ales sa vezi ceea
ce fac pilotii care sunt mai jos decit tine pentru ca, dupa cum am vazut nu
intotdeauna un pilot din fata noastra care urca este un semn pozitiv; putem sa
ajungem acolo prea tirziu; Daca insa un pilot care este mai jos urca,
probabilitatea sa ajungem la momentul oportun este mai mare.
Daca insa zburati singuri, lucrurile se complica, pentru ca lipseste un important
reper vizual (ceilalti piloti). In acest caz trebuie sa va ginditi si sa analizati
diferitele situatii pentru ca apoi sa puteti decide.
Trebuie sa se tina seama de directia vintului la altitudini mici in raport cu
relieful; trebuie luate in considerare brizele care ne pot ajuta sa raminem
in zona, dinamic, in asteptarea unor situatii mai favorabile; trebuie sa fim
atenti la zonele stincoase, evitind sa ne departam de zonele in care exista
posibilitatea nasterii unor termici.
Se va studia pozitia reliefului si gradul lui de expunere la soare. Cu cit
razele solare sunt mai perpendiculare, cu atit iradierea este mai mare.
Este inutil sa asteptam o termica pe o panta umbrita.
Se va studia structura morfologica si geologica a terenului, luindu-se in
considerare: nu neaparat zone albe, dar zone in contrast mare cu ceea ce
le inconjoara, pot da nastere la termici. Morfologia poate fi de mare ajutor:
Chiar si o vale impadurita poate ajuta la canalizarea uunei termici formata
mai jos.
Daca suntem in apropierea pantei vom fi atenti la miscarea copacilor, a
frunzelor, ierbii si orice alt semn care ne poate arata miscarea aerului din
apropierea solului, mai ales daca aceste miscari sunt bruste, neprevazute.
Se va studia natura solului si contrastele dintre diferitele tipuri de
soluri;chiar si umbra norilor de dimensiuni mari poate crea un asemenea
contrast.
Nu in ultimul rind este importanta prezenta si pozitia cumulusilor. Este
semnul cel mai evident al unei coloane ascendente, care nu intotdeauna
este usor de exploatat, mai ales daca acesti nori sunt la citeva sute de
metri mai sus.

Nu exista o ordine de prioritate pentru aceste elemente, ele trebuie judecate in

ansamblu, chiar daca uneori ele se afla in contradictie. Aceasta duce la
ingreunarea rationamentului, si este necesara o analiza foarte atenta a datelor.
Incheiem cu un sfat practic: daca inaltimea pe care o aveti nu va permite sa mai
cautati o termica inainte sa aterizati, atunci puneti-va cu vint de spate. Astfel veti
putea parcurge o suprafata mai mare si nu e imposibil sa gasiti o termica la 50
de metri! Si ginditi-va ce satisfactie veti avea daca prindeti o termica chiar de
linga locul de aterizare!
Pentru a gasi o termica trebuie sa luati in considerare citiva factori care ne ajuta
sa ne dam seama unde se pot forma acestea.
Mai intii trebuie sa luam in considerare unghiul in care razele soarelui cad pe sol,
deoarece incalzirea terenului determina efectul termic. Acolo unde razele
soarelui cad perpendicular pe sol exista o posibilitate mai mare sa se formeze o
termica, deoarece incalzirea soarelui este maxima in acel loc.
Deci, dimineata pantele ideale vor fi cele cu orientare estica, apoi progresiv catre
vest; panta cea mai insorita va fi cea asezata asfel incit sa fie cit mai mult
expusa la soare.
Un alt element care trebuie luat in considerare este tipul terenului;diferitele tipuri
de ternuri au o capacitate diferita de a reflecta razele soarelui. Zapada proaspata
reflecta pina la 90% din razele soarelui, nisipul in jur de 35-40% iar asfaltul
numai 5-10%; acesta din urma va fi deci un element exceptional pentru formarea
unei termici, la fel ca si cimentul. Deci, orasele sunt un element care favorizeaza
formarea termicelor.
Un obstacol poate favoriza si el desprinderea si inaltarea unei termici; in functie
de directia vintului se iau in considerare incalzirea terenului si prezenta unui
obstacol (tot pe directia vintului) care va tinde sa inalte stratul de aer incalzit.
Este cazul tipic al unui cimp care se incalzeste, iar vintul impinge aerul cald la
marginea unei paduri; acolo aerul este fortat sa urce.
Deci putem sa spunem ca factorii care determina formarea unei termici sunt
diferiti:
Tipul de sol: cu cit reflecta mai putin cu atit creste posibilitatea de formare
a termicii;
Prezenta vintului, care nu trebuie sa fie prea tare;
Prezenta unui obstacol care favorizeaza inaltarea termicii;
Stabilitatea vremii: o vreme stabila poate accelera sau incetini procesul
termic;
Absenta norilor, a caror prezenta poate intrerupe procesul termic datorat
razelor solare;
Absenta inversiunii: daca la inaltime exista temperaturi mai mari decit in
apropierea solului sunt defavorizate procesele ascensionale.
Pozitia ascensentelor si a descendentelor
In general, cu exceptia cazurilor datorate fenomenelor locale, intr-o zona
convectiva zonele de ascendenta termica sunt mai mici dar mai intense dacit
zonele de descendenta care sunt mai intinse dar mai slabe.

Acesta este motivul pentru care in general se poate cistiga mai multa inaltime in
timp ce se urca intr-o termica si se pierde mai putin daca se traverseaza repede
zonele de descendenta.
Tipuri de termici
Daca umiditatea aerului este scazuta sau daca termica se termina inainte ca
bula sa ajunga la de punctul de umiditate saturata nu se poate vizualiza
miscarea convectiva, iar termicele de acest fel se numesc termici seci sau
termici albastre.
Daca insa bula termica ajunge, sau chiar trece de punctul de saturatie, atunci se
formeaza norii. In aceste caz pilotul poate vizualiza destul de clar ascendentele,
tinind cont de vint si pozitia soarelui.
Norii
Dintre toate fenomenele meteo legate de prezenta vaporilor de apa, o
importanta particulara pentru zbor o au norii, deoarece in si sub ei se dezvolta
curenti pe care pilotii trebuie sa stie sa-i recunoasca si eventual sa-i utilizeze. Se
prezinta intr-o gama variata si forme diferite si sunt produsul condensarii
vaporilor de apa datorita scaderii temperaturii cu altitudinea. Un nor, nu este
altceva decit un conglomerat de picaturi foarte mici de apa sau cristale de
gheata. Datorita proceselor de condensare, putem avea nori compusi integral din
picaturi de apa cu temperatura pozitiva sau nori cu portiunea mijlocie cu
temperatura negativa, unde exista amestecat picaturi si cristale de gheata si
partea superioara la temperatura foarte scazuta unde exista numai cristale de
gheata.
In general, norii de apa au marginile bine delimitate; norii de gheata au o forma
neregulata, destramata, fara margini bine delimitate. Norii sunt cea mai vizibila
expresie a fenomenelor meteorologice; []Cunoastera si interpretarea lor da
posibilitatea cunoasterii evolutiei vremii.
Baza si inaltimea norilor
Cind o masa de aer sta deasupra unei regiuni geografice, temperatura si
umiditatea in interiorul ei se mentin constante.
Punctul de condensare se va gasi la aprox. aceeasi altitudine in toata zona, deci
tot aerul care se ridica se va condensa la acelasi nivel (punctul de saturatie
corespunde punctului de condensare).
Chiar daca baza norilor este uniforma nu la fel este si inaltimea lor; pot exista
inaltimi diferite de la o zona la alta (fig. 192) <img192.gif>.

Condensarea
Scaderea temperaturii este deci esentiala pentru formarea norilor, dar nu si
suficienta. Este esentiala si prezenta in atmosfera de corpusculi mici, numiti
nuclei de condensare. Fara acesti nuclei aerul saturat in umiditate nu s-ar
condensa, deci nu s-ar forma norii; acestia sunt deseori particule de clorura de
sodiu (sare de bucatarie), care confera picaturilor care se formeaza pe ele o
dimensiune suficient de mare pentru ca acestea sa nu se evapore imediat.
Mecanismele prin care se formeaza norii sunt diferite, dar in esenta se reduc la
scaderea temperaturii aerului sub punctul de condensare.
[]
Ceata si picla
Din punct de vedere morfologic, aceste formatiuni sunt nori; ceata este o
suspensie de mici picaturi de apa in apropierea solului, care are o densitate atit
de mare ca reduce vizibilitatea orizontala la mai putin de 1 km. (prin conventie
internationala)
Picla este si ea o suspensie de picaturi de apa microscopice si destul de
dispersate, astfel incit permite o vizibilitate superioara de 1 km.
In functie de modul de formare ceturile se clasifica diferit.
Ceturile de iradiere
Se produc in noptile senine fara vint si cu aer umed. Datorita cerului senin, pe
timpul noptii solul se raceste foarte tare, si astfel raceste si un strat subtire de
aer cu care vine in contact. Daca temperatura aerului scade sub punctul de
condensare se formeaza ceata.
Ceata de transport
Acest tip de ceata se formeaza cind o masa de aer mai calda si mai umeda este
transportata intr-o zona rece, ceea ce duce la condensarea vaporilor.
Ceata de evaporare
Sunt ceturile care se formeaza pe lacuri si riuri datorita evaporarii apei mai calde.
Norii stratusi si cumulusi
Toti cunoastem norul simplu, plat, de culoare gri uniforma, care acopera zone
intinse, ce pot ajunge pina la citeva sute de kilometri. La fel de cunoscuti sunt si
norii cumulusi, cei mai spectaculosi din atmosfera; acopera zone relativ

restrinse, de la citeva sute de metri pina la citeva zeci de kilometri, dar bine
dezvoltati vertical.
O clasificare simpla imparte norii in doua mari grupe.
Norii stratusi
Foarte asemanatoare cu straturile intinse de ceata pe care le observam in zilele
reci de toamna, se formeaza prin transportul unei mase de aer mai cald
deasupra unei mase de aer mai rece. Din acesti nori pot cadea precipitatii
usoare, difuze.
Norii cumulusi
Se formeaza datorita unei ascensiuni rapide a aerului, atunci cind apar curenti
verticali care urca datorita incalzirii straturilor de aer aflate la o inaltime mai mica
(convectie termica), sau datorita urcarii fortate a masei de aer in miscare datorita
unui lant muntos. Se formeaza de asemenea cind aerul cald este impins in sus
de aer rece in miscare (in cazul unui front rece). Norii cumulusi dau precipitatii
abundente, uneori violente, de durata variabila.
Nori se pot intilni uneori si ca o combinatie a celor doua tipuri amintite (de
exemplu stratocumulusii); pot acoperi tot cerul, sau pot forma grupuri izolate.
Clasificarea folosita actualmente de serviciile meteo imparte norii in functie de
forma si inaltimea lor. Dupa cum vedem in figura 193 <img193.gif>,

in raport cu forma lor, norii (cum s-a propus inca din 1803 de englezul Haward)
se impart in 10 tipuri, fiecare din ele putind avea diferite varietati.
Norii josi
Stratusi
Sunt in general uniformi si seamana cu ceata. Au o baza opaca, gri.
Fenomeneul cel mai des asociat stratusilor este o ploaie sau o ninsoare usoara.
Stratusii se formeaza datorita racirii sau urcarii lente a unor mase mari de aer cu
caracteristici uniforme. Nu sunt de interes pentru zbor.
Nimbostratusii

Au un aspect mai inchis si sunt mai impunatori decit stratusii normali; dau ploi
puternice sau ninsori. Sunt formati prin amestecarea maselor de aer cu
caracteristici diferite, sau de altostratusi care, crescind in grosime, au baza mai
coborita. Influenteaza negativ zborul cu parapanta.
Stratocumulusi
Sunt formati de un amestec de nori rotunjiti uneori lipiti intre ei formind o
suprafata unica, ondulata care poate acoperi tot cerul, de aspect alburiu cu pete
mai inchise. Sunt nori de interes scazut pentru zborul nostru.
Norii medii
Altostratusi
Au aspect asemanator cu stratusii, dar sunt mai desi si mai inalti. Pot cauza ploi
si zapada. Nu ne intereseaza pentru zbor.
Altocumulusi
Sunt straturi sau grupuri de cumulusi dispusi grupat sau in rinduri, uneori atit de
apropiati ca se unesc intre ei. Intereseaza pilotii de parapanta numai in conditii
particulare.
Norii inalti
Cirostratusi
Sunt straturi foarte inalte si subtiri de aspect albicios si semitransparent prin care
de multe ori se pot intrevedea soarele sau luna inconjurati de un halou. Nu au
semnificatie pentru zborul cu parapanta.
Cirocumulusi
Sunt formati de un amestec de mici fuioare albe, dispuse in general in rinduri
sau grupuri, asemanator altocumulusilor. Sunt intotdeauna asociati cirusilor si
cirostratusilor.
Cirusi
Sunt nori subtiri, albi si transparenti, foarte inalti, care se prezinta sub forma de
fisii, dire, uneori terminate cu bucle. Sunt formate din ace de gheata foarte
subtiri, datorita temperaturii foarte joase la care se formeaza. Nu au importanta
pentru zborul nostru.
Norii lenticulari
Nu sunt cuprinsi in clasificarea uzuala, sunt nori particulari, foarte importanti
pentru zborul cu parapanta. Indica amplitudinea unei unde de vint si se recunosc
usor datorita formei caracteristice de lentila, de unde si numele lor. Norii
lenticulari asezati in benzi succesive indica o serie de maxime de unda, iar
distanta dintre ei indica lungimea de unda. Caracteristica specifica a lor este ca
acele de gheata din care sunt formati se formeaza si se dizolva in continuu. Sunt
nori foarte importanti pentru zborul cu parapanta.
Norii convectivi
Mai sunt numiti si nori cu dezvoltare verticala, pentru ca pot ajunge la amplitudini
importante, intinzindu-se pe toate cele trei straturi enumerate mai inainte. Sunt
de un singur tip, cumulusi, care insa pot avea o dezvoltare foarte importanta.
Exista trei stadii de dezvoltare ale cumulusilor:
Cumulus humilis
Este clasicul ghemotoc de vata alb, izolat sau in grupuri, dar bine distantati intre
ei. Se formeaza destul de rapid in atmosfera instabila si intotdeauna in perioada

de dezvoltare este indicatorul unei coloane termice ascendente. Pe cit de rapid

se formeaza se si dizolva, si se numeste cumulus de timp frumos.
Cumulus congestus
La inceput se prezinta ca un cumulus humilis, care insa datorita unei instabilitati
mari atmosferice, se dezvolta tot mai mult si ajunge la dimensiuni mari, cu baza
plata bine definita. Este indicatorul unor puternici curenti ascendenti, nu se
dizolva rapid, uneori se dezvolta si formeaza un cumulonimbus.
Cumulus nimbus
Este un nor de dimensiuni enorme cu virful in forma de nicovala. Poate avea
baza foarte jos (la citeva sute de metri) si virful pe la 9-10.000 de metri.
Cumulonimbusul da nastere la furtuni si la toate fenomenele meteorologice
violente: precipitatii puternice, turbulente mari, grindina, fulgere. Cumulonimbusul
este deci un nor periculos pentru orice tip de zbor si trebuie neaparat evitat.
(Vezi tabelul de sub)
PrecipitatiiAsNsScStCuCbPloaie+++++Ploi
usoare+Ninsoare++++Ninsoare
abundenta++Lapovita+Grindina++++As=altostratusi; Ns=nimbostratusi; Sc=stratocumulusi;
St=stratusi; Cu=cumulusi; Cb=cumulonimbusi

Vinturile
Miscarile aerului se numesc vinturi.
Principala cauza a vinturilor sunt dezechilibrele de presiune atmosferica,
determinate aproape intotdeauna de diferentele de temperatura. Deci, inca o
data, soarele determina incalzirea diferita a solului si duce la existenta unor
conditii favorabile pentru formarea vinturilor.
Un exemplu tipic sunt brizele marine: ziua, cind pamintul se incalzeste mai tare
decit apa, briza sufla dinspre mare; noaptea invers.
Bineinteles ca daca ascultam putin vintul ne dam seama ca el nu este constant.;
chiar si ceea ce numim vint constant nu este altceva decit o succesiune de rafale
cu o frecventa foarte mare. Vintul de fapt nu este o miscare uniforma a unei
mase de aer ci o succesiune de pulsatii de diferita intesitate si la diferite inaltimi
care variaza chiar si in interval scurt.
Aceste variatii ale vintului sunt foarte neregulate; daca la inaltime ele tind sa se
niveleze, in apropierea solului ele sunt foarte bine definite, datorita obstacolelor,
mai ales la vinturi sub 15 km/h (fig.194) <img194.gif>.

De fapt vintul la sol, mai exact particulele de aer in contact cu solul sunt frinate
prin frecare si la rindul lor le frineaza pe cele de deasupra lor si tot asa pina la o
anumita inaltime unde acest efect dispare. Aceasta diferenta de viteza a vintului
la sol si la inaltime se numeste gradient, iar stratul in care vintul nu a atins inca
viteza sa maxima se numeste "strat limita".
Pentru a defini vintul trebuie sa tinem cont de doua elemente: directie si viteza.
Directia este data de punctul cardinal de unde vine vintul. Viteza se poate
exprima in m/s, km/h, mile/h sau noduri
1m/s=3,6 km/h=2,24 mile/h=1,94 noduri
Viteza vintului se masoara cu anemometre. Vinturile sunt clasificate in functie de
intensitatea lor pe o scala propusa in 1805 de amiralul Beaufort (vezi tabelul).
Intensitatea in grade BeaufortDenumireaViteza medie a vintului M/s
km/hDescriereSe poate zbura0Calm0-0,2 <1Calm: fumul urca vertical1Adiere
usoara0,3-1,5 1-5Directia vintului este indicata de fum dar nu si de
mineca2Adiere1,6-3,3 6-11Vintul se simte pe fata; Frunzele se misca; minecile
se misca3Adiere sustinuta3,4-5,4 12-19Frunzele si ramurelele in miscare
constanta; Pentru experti4Vint moderat5,5-7,9 20-28Praful si bucatile de hirtie
sunt luate de vint; ramurile mici sunt agitateZbor periculos5Vint tare8-10 2938Arbustii se inclina; se vad urme pe apaSe evita zborul6Vint racoros10,8-13,8
39-49Crengile mari sunt agitate; se misca firele electrice si de telegraf; umbrelele
se folosesc greu7Vint foarte tare, aproape vijelie13,9-17,1 50-61Copacii sunt
agitati; se merge greu impotriva vintuluiPe hartile meteorologice vintul este
reprezentat de o sageata in functie de directie; Numarul de liniute transversale
de pe coada sagetii arata intensitatea. O liniuta scurta inseamna 5 noduri, una
lunga 10 noduri, un triunghi 50 noduri (fig. 197) <img197.gif>.

Forta Coriolis
Datorita rotatiei Pamintului, orice miscare va fi deviata de la traiectoria sa.
Aceasta forta de deviatie numita forta Coriolis in emisfera nordica actioneaza
intotdeauna spre dreapta fata de directia miscarii; in emisfera sudica actioneaza
intotdeauna spre stinga.

Fenomenul se poate observa daca scoatem dopul de la vana dupa ce o umplem

cu apa. Fiecare particula de apa care vine dinspre exterior spre mijlocul canalului
va fi deviata continuu spre dreapta si se genereaza o miscare circulara in sens
antiorar. (fig. 195) <img195.gif>

Tipuri de izobare: cicloni si anticicloni

Cind, dintr-un motiv oarecare, se formeaza o zona de joasa presiune, aerul
inconjurator, avind o presiune mai mare, tinde sa mearga in zona de joasa
presiune, si daca n-ar fi forta de deviatie Coriolis, miscarea aerului ar fi rectilinie.
Forta Coriolis actioneaza asupra tuturor particulelor de aer facindu-le sa devieze
spre dreapta pina cind aceasta forta (sumata algebric cu forta centrifuga care
are acelasi semn in zonele cu presiune joasa si are semn opus in zonele cu
presiune mare) nu se echilibreaza cu forta rezultata din diferenta de presiune.
Rezulta ca vintul, generat initial de diferenta de presiune spiraleaza paralel, sau
aproape, in linii de aceeasi presiune izobare in sens antiorar in caz de
presiune joasa si in sens orar in caz de presiune mare (in emisfera sudica este
invers). In esenta acesta este fenomenul care face ca vintul sa se dispuna
paralel cu izobarele. In exemplul din fig. 196 <img196.gif>

vedem reprezentate schematic izobarele de presiune mare in interiorul carora

vintul (V) tinde sa mearga de la presiune mare (in centru) spre presiune mica
(exterior); datorita fortei deviante (D), forta Coriolis, vintul este deviat progresiv
spre dreapta pina cind gradientul de presiune (G), care face ca aerul sa se
deplaseze in directia respectiva, si forta de deviatie (D) ajung sa se echilibreze.
Vintul (V) va fi dispus paralel cu izobarele. In apropierea solului frecarea face ca
vintul sa fie frinat, iar forta centrifuga si forta Coriolis vor fi mai mici si vintul nu va
fi paralel cu izobarele ci mai convergent spre centrul de joasa presiune,
divergent fata de centrul de inalta presiune, tinzind sa le egalizeze. Aceste
fenomene de circulatie a vintului in jurul centrelor de joasa si inalta presiune se
numesc:
rotatia spre stinga in jurul centrului de joasa presiune = ciclon;
rotatia spre dreapta in jurul unui centru de inalta presiune = anticiclon; (fig. 197)
<img197.gif>

Masurarea vintului

Intensitatea vintului va fi proportionala cu diferenta de presiune in functie de

distanta, adica depinde de gradientul barimetric; cu cit diferenta de presiune este
mai mare, cu atit mai puternice vor fi vinturile.
In reprezentarea grafica a unei harti meteorologice cu cit izobarele vor fi mai
apropiate intre ele inseamna ca vintul va fi mai tare.
Vinturile periodice
Sunt vinturi particulare care se genereaza si bat in mod ciclonic, mai mult sau
mai putin regulat. Este cazul brizelor care sunt de mai multe feluri (fig. 198)
<img187.gif>.
Briza marina
Datorita incazirii diferite a suprafetei terestre, aerul care se afla deasupra solului
se incalzeste mai tare si urca, iar aerul mai rece de deasupra marii vine si ii ia
locul. Asfel se naste un vint care bate de la mare spre uscat si care se cheama
briza marina.
Briza de uscat
Din acelasi motiv, dar in sens invers, pe timpul noptii, aerul de deasupra solului
se raceste mai tare decit aerul de deasupra marii care isi mentine temperatura
un timp mai indelungat.
Vintul de vale
Pe timpul zilei pantele insorite care inconjura vaile dau nastere la termici si astfel
vintul mai rece din vale urca.
Vintul de deal
Seara si noapte, vintul bate dinspre deal spre vale.
Un fenomen asemanator brizei de mare si vinturilor de uscat, dar de dimensiuni
mult mai mari si mult mai puternice, are loc pe continentele foarte calde, in
vecinatatea oceanelor. Este cazul musonilor, vinturi puternice care nu au un ciclu
zilnic ci sezonier.
Clasificarea vinturilor
Vinturile pot fi impartite in trei categorii: vinturi constante, vinturi periodice si
vinturi neregulate.
Se numesc vinturi constante acele vinturi care, datorita unei cauze permanente
bat continuu si in aceeasi directie. Este cazul alizeelor si contraalizeelor.
Se numesc vinturi periodice acele vinturi care in anumite perioade bat intr-un
sens, iar in alte perioade in sens opus. Asa sunt musonii, care vara bat de la
mare spre continent, iar iarna de la continent la mare. Brizele sunt deasemenea
vinturi periodice.
Se numesc vinturi neregulate sau variabile acele vinturi care nu au o cauza
permanenta, deci nu au o perioada determinata in care bat si nici o directie
prestabilita. Bat oriunde se formeaza o zona ciclonica sau anticiclonica.
O importanta particulara au anumite vinturi, care desi nu sufla la intervale
regulate, au aceeasi directie si sunt generate de conditii particulare.
[]
Foehnul, este un vint particular care se formeaza uneori in prezenta
lanturilor muntoase, cind sunt cuprinse de aer foarte umed si stabil.
Constrinsa sa urce, aceasta masa de aer se va condensa repede formind
nori si ploi si se va raci (dupa legea adiabatica umeda) cu aprox. 5 grade

la 1000 de metri. Ajuns pe creasta, aerul incepe sa coboare pe partea

opusa a muntelui si deci sa se incalzeasca din nou. Dar, cum si-a
descarcat umiditatea pe panta cealalta a muntelui, incalzirea ei se va
produce dupa legea adiabatica uscata, adica 10 grade la 1000 metri. La
sfirsit aerul va ajunge din nou in vale, dar mai uscat si mai cald decit era
la inceput. Acest fenomen se numeste stau in prima parte, unde vom gasi
nori si ploi, iar apoi se numeste foehn (vint cald), unde va fi senin, aer cald
si uscat (fig. 199) <img199.gif>.

Convergentele vintului
Se poate intimpla ca masele de aer in miscare sa se intilneasca; in cazul in
care nu se pot ocoli pe laterala, ele se ridica. Acest fenomen se numeste
convergenta.
Multe fenomene care iau diferite nume sunt de fapt convergente. De
exemplu, intr-o vale spre seara, cind pe ambele parti se formeaza
descendente, ele se vor uni in mijlocul vaii formind o asendenta (fig. 200)
<img200.gif>.

La fel se poate intimpla cind pe un masiv exista ascendente pe ambii versanti

(vint pe un versant si termica pe celalalt) care face ca masa de aer sa se
ridice deasupra nivelului crestei (fig. 201) <img201.gif>.
Un alt tip de convergenta este cea dinaintea frontului care nu este altceva
decit aer ridicat de o alta masa de aer (fig. 202) <img202.gif>.
Curentii dinamici de panta

Muntii creaza modificari foarte mari asupra vitezei si directiei vintului. Daca
vintul intilneste o portiune muntoasa va fi nevoit sa o ocoleasca modificindu-si
directia (se ridica dupa relief) care va fi variabila mai mult la baza si tot mai
putin cu altitudinea.
Nu numai, dar atit inainte cit si dupa obstacol se formeaza variatii de presiune
care dau nastere la rotoare (vortexuri) periculoase pentru zborul cu
parapanta. Trebuie tinut minte ca in spatele pantei, in caz de vint tare,
rotoarele (vortexurile) se pot intilni chiar si departe de obstacol. (fig. 203)
<img203.gif>

Fenomenul se formeaza astfel: cind aerul intilneste un obstacol, nu isi poate

mentine miscarea laminara ci se formeaza o turbulenta cu atit mai mare cu
cit mai abrupta este panta. Se formeaza un prim rotor (vortex) cu axa
orizontala numit rotor frontal deasupra caruia in caz de vint tare se mai
formeaza alte mici rotoare care se invirt mult mai repede si in miscare de-a
lungul pantei.
Deasupra acestuia curentul continua sa urce, accelerindu-si miscarea. Pe
creasta se observa o viteza mare a vintului si o scadere a presiunii. In spatele
crestei se observa insa fenomenul contrar: scaderea vitezei si cresterea
presiunii.
Scaderea de presiune din creasta da nastere pe panta opusa vintului (panta
cu vint de spate) unui contracurent care, intilnind fluxul principal, formeaza
primul rotor (vortex) care, cu vint tare se desprinde de panta. Acestuia ii
urmeaza altii, care se desprind de panta si merg unii dupa altii formind un lant
lung care desparte zona inferioara de aer calm de zona superioara in
miscare.
Factorii care influenteaza ridicarea aerului dupa relief
Sunt trei: natura pantei, stabilitatea aerului si viteza vintului.
Natura pantei
Daca obstacolul pe care-l intilneste vintul are o forma aerodinamica
vortexurile frontale si din spatele pantei vor disparea. Cea mai buna panta de
zbor este aceea care are o inclinatie de 35 de grade.
Pentru ca panta sa aiba o forma perfect aerodinamica este necesar ca panta
din spate sa se prelungeasca de trei ori inaltimea pantei (fig. 204)
<img204.gif>.

Stabilitatea aerului
Acest element are o importanta foarte mare. El nu este altceva decit
gradientul termic vertical. De fapt, cind un curent de aer putin instabil
intilneste un obstacol, nu numai ca urca, dar procesul va fi accentuat, iar
aerul va urca deasupra crestei, crescindu-si instabilitatea. In caz de aer
stabil, fenomenul este diminuat, deoarece aerul tinde sa-si mentina pozitia.
Cind masa de aer stabil intilneste un obstacol ea tinde sa-l inconjoare mai
degraba decit sa treaca peste el.
Viteza vintului
Daca viteza vintului este mica, vortexurile vor fi slabe, ample si stationare;
daca vintul e tare (peste 20 de noduri), vortexurile vor fi mai mici dar mai
violente si migratoare. Mai ales pe panta din spate, pe vint tare vortexurile pot
fi duse la distanta mare de panta (fig. 206) <img206.gif>.

Zonele utile
Bineinteles ca acestea sunt niste date tehnice teoretice, iar deseori realitatea
este diversa, pantele avind inclinatii diferite. Oricum, aceste cunostinte ne
permit sa ne orientam si sa le adaptam la situatiile pe care le intilnim.
Ca o regula generala putem spune ca in general curentii dinamici au o viteza
verticala de 1/10 din viteza orizontala a vintului. In cazul unei pante, in conditii

instabile, se poate spune ca ascendenta intereseaza tot stratul de aer instabil

existent deasupra pantei. In conditii de stabilitate, ascendenta este mult mai
mica si depinde de viteza vintului.
Cind masa de aer care vine (se ciocneste) de munte are o grosime suficienta,
curentul ascendent care se formeaza se poate ridica deasupra crestei cu
pina la 1/3 din inaltimea muntelui. Este bine ca pilotul sa stie de la ce distanta
fata de munte vintul incepe sa urce.
Sa vedem in fig. 207 <img207.gif>

un exemplu studiat de P.Idrac care arata valorile intilnite de-a lungul

dealurilor de linga Canalul Minecii, in apropiere de Cherbourg. In figura se
arata intensitatea ascendentelor la un vint de 10 m/s.
Turbulenta
Rareori, aerul este linistit, aproape intotdeauna el este in miscare, ccea ce
duce la turbulente. Pentur micutul nostru aparat zburator acestea pot fi
daunatoare, putind duce la instabilitate; deci, trebuie sa le cunoastem inainte
sa le intilnim.
Am putea defini turbulenta ca un "turbion haotic de aer" a carui caracteristica
principala este neprevazutul. In (fig. 208) <img208.gif>

putem vedea (vazut de sus) ce se intimpla. Pilotul A va simti la inceput o

rafala din stinga, apoi un curent aproape frontal, dupa care va zbura in vint
normal.
Rezultatul pe care il are impactul turbulentei depinde de tipul de aparat de
zbor; ceea ce pentru o parapanta este o turbulenta serioasa, pentru un avion
este aproape imperceptibil.
Cind parapanta intilneste o turbulenta se rupe echilibrul existent la nivelul
aparatului de zbor si se produc variatii de directie. Daca suntem in prezenta
de mici virtejuri, vom simti ca niste mici salturi, daca virtejurile sunt mai mari
si se apropie de dimensiunea parapantei, pot provoca probleme mai mari,
aripa fiind dificil de controlat. Daca virtejurile sunt si mai mari, atunci aripa va
primi citeva lovituri si inclinari serioase, deasemenea schimbari ale axei sau
exista posibilitatea inchiderii.
Daca toate aceste probleme se intimpla in apropierea solului sunt greu de
rezolvat inaintea aterizarii. Vom vedea mai incolo cum sa infruntam aceste
situatii, tinind cont ca uneori (si vom vedea) anumite turbulente sunt evitabile,
pe cind altele sunt imprevizibile si inevitabile. Daca este posibil sa evitam
turbulentele care pun in pericol stabilitatea aripii atunci este bine sa o facem.
Un virtej turbulent, care se formeaza in diferite moduri, este purtat apot de
vint si se fragmenteaza progresiv, atingind dimensiuni atit de mici incit isi
transforma energia in caldura datorita viscozitatii aerului. Bineinteles, odata
cu fragmentarea lui se formeaza mai multe virtjuri mai mici.
Cind se traverseaza o zona cu virtejuri in descompunere nu se simt modificari
ale stabilitatii ci mici salturi ca si cum am trece deasupra unei oale cu apa
care fierbe.
Si tot cind ne uitam la apa putem vedea un fenomen care altfel este invizibil;
observind intr-un riu virtejurile mici si rapide care intra in altele mai mari si mai
lente puem vedea ca cele mici dispar doar dupa un anumit timp.
Pe deasupra turbulenta incearca sa elimine gradientul de vint, dar nici nu stiu
ce sa va sfatuiesc daca in apropierea solului intilniti o turbulenta puternica.
Originea turbulentei
Daca este dificil sa cunoastem evolutia unei turbulente, este foarte usor sa
ne dam seama de cauzele care au generat-o. Cunoasterea cauzei este
foarte imporanta pentru ca ne da posibilitatea sa prevedem intr-o anumita
masura situatiile in care putem intilni turbulente.
Existe trei cauze principale: mecanica, termica si shear (forfecare). Sint trei
cauze distincte pe care le vom prezenta separat pentru a fi mai clare, dar
care se pot prezenta si combinate. De exemplu: intr-o zi foarte insorita si cu
vint vom avea turbulente mecanice (vint) si termice (soare).
Turbulenta mecanica
Cind un flux de aer (vintul) intilneste un obiect (care poate fi munte sau
cabina telefonica), fluxul aerului in spatele obiectului este modificat. Daca
vintul are o intensitate mica atunci se creaza numai mici rotori stationari, dar
daca vintul e tare, pe linga rotorii stationari care sunt mai intensi, se formeaza
multi altii migratori si neregulati, care vor interesa o mare parte din fluxul de
aer care se afla in spatele obiectului. (fig. 209) <img209.gif>

Daca intensitatea vintului creste, si vintul nu mai este constant, chiar si rotorii
stationari se transforma in turbulenta. Si in aceste caz, pentru a ne imagina
ceea ce se intimpla, presupunem ca avem o mina in apa care curge de
intensitati diferite. Vom vedea ca virtehurile se modifica in functie de
intensitatea cu care curge apa. Deci cantitate de turbulenta creata depinde
de intensitatea vintului: cu cit e nmai tare, cu atit mai mare si mai la distanta
in spatele obstacolului vom gasi turbulente. Alt element care influenteaza
turbulenta este forma obiectului; cu cit are unghiuri mai ascutite cu atit aerul
care trece pe linga se va misca mai neuniform. In (fig. 210) <img210.gif> se
exemplifica schematic efectele turbulentei. Daca ne uitam la figura de jos
vedem de ce acest tip de profil este utilizat pentru aripi si orice alt obiect care
trebuie sa aiba o forma aerodinamica, pentru a reduce cit mai mult rezistenta
pe care o opune la miscarea fluidului (aer sau apa).
Deci, orice fel de obstacol creaza turbulenta. Putem spune ca intodeauna
deasupra unei suprafete traversate de un flux de aer se genereaza o
turbulenta de obstacol. In mod normal, un obstacol creaza un virtej care
corespunde la 1/10 sau 1/7 du\in dimensiunea lui. Iata citeva exemple de
diametre de virtejuri in functie de tipul de obstacol:

 Oras sau paduri: 2m

Case de la periferie: 50 cm
Cimpuri cultivate sau tufe: 10 cm
Musuroaie: 1 cm
Oceane sau lacuri mari: 0,3 cm
Aceste dimensiuni variaza si in functie de viteza vintului; daca ajunge la 30
Km/h, atunci virtejurile se misca repede si plutesc mai mult inainte sa se
fragmenteze. De fapt, forta vintului si energia virtefurilor cresc cu patratul vitezei.
Turbulenta termica
O alta sursa de turbulenta este activitatea termica. Inainte de toate trebuie
reamintit ca termica este o coloana de aer care uraca in interiorul unei mase de
aer care sta; deci, miscarea termicii va determina la locul de intilnire intre cele
doua mase de aer, o serie de virtejuri si turbulente. Este vorba de un fenomen
de turbulenta pe care vom invata repede sa-l stapinim, deoarece prezenta sa
este sinonima cu ascendenta si deci inevitabil daca vrem sa urcam. Pentru
parapanta este turbulenta cea mai comuna.
In mod normal aceasta turbulenta se formeaza intre 600 si 1500-2000 de metri,
dar in prezenta de cumulus congestus, poate merge chiar mai mult.
Adevaratele probleme apar cind turbulentei termice i se adauga turbulenta
dinamica (fig. 211) <img211.gif>;

in aceste conditii este intr-adevar dificil de stapinit aripa. In cazul unor termici
consistente, care duc la descendente puternice in jur, daca exista si vint se vor
forma rafale verticale si orizontale, si fenomene de turbulenta puternice (de
exemplu rafalele care se simt la sol in zilele cu aceste caracteristici) (fig. 212)
<img212.gif>.

Turbuleta de forfecare (shear)

Este a treia cauza care poate genera turbulente. Este vorba de doua straturi de
aer vecine care se misca cu viteze si/sau in directii diferite; frecarea care se
genereaza intre cele doua mase de aer formeaza turbulenta (fig. 213)
<img213.gif>.

Daca analizam putin celelalte doua cauze, cea mecanica si termica, vom vedea
ca toate turbulentele sunt data de forfecari, dar acestea sunt determinate de

cauze diversa. Noi vom analiza fenomenul cel mai general, al intilnirii a doua
mase de aer.
Fenomenul cel mai tipic de forfecare este cel determinar de doua mase de aer
cu temperatura diferita (este de fapt imposibil de separat temperatura de viteza a
doua mase de aer), de exemplu in cazul unei inversiuni sau al racirii nocturne.
In fig. 214 <img214.gif> putem vedea cum se pot crea situatii tipice de forfecare:
sus, un strat de inversiune la inaltimsi vint de inaltime; mai jos, un exemplu de
inversiune nocturna datorita racirii accelerate a solului; in sfirsit, o vale in care se
afla ae mai rece decit la inaltime.
Bineinteles ca fenomenul comun si esential este cel al miscarii maselor de
aer(fronturi-fig.215) <img215.gif>.

In acest caz intensitatea turbulentelor depinde de viteza maselor de aer si poate

ramine activa citeva zile pentru ca masele de aer cu caracteristici atit de diverse
nu se amesteca prea usor.
Turbulenta de urma
Pina aici am analizat cauzele naturale, meteorologice care determina turbulenta.
Merita sa amintim si o cauza determinata de aparatul nostru de zbor.
Este vorba despre virtejurile marginale care sunt destul de consistente si pot
ramine mult timp in aer. Daca zburam in apropierea unui alt zburator si intram in
urma sa putem intilni aceste virtejuri si sa avem o oarecare dificultate de a
controla aripa, chiar o posibila inchidere.
Este deci un lucru bun sa mentinem o anumita distanta de siguranta (10-15
metri) fata de o alta parapanta, pentru a evita virtejurile.
Rotorii
In apropierea solului, daca exista obstacole, in vint slab sau moderat se
formeaza rotori stationari care ramin atita timp cit bate vintul.

Daca vintul este tare ei sunt farimitati, miscati, sau acoperiti de turbulenta
generala.
Este prudent sa stam departe de rotori, care sunt periculosi pentru zborul cu
parapanta datorita descendentei pe care o creaza (fig. 216) <img216.gif>.

Pentru a va face o idee de intensitatea pe care o pot avea rotorii, este suficient
sa va ginditi ca rotorii care se formeaza in unda unui vint pot distruge un avion
mai mic.
Cum se poate prevedea turbulenta
Orice pilot cind este in zbor isi poate da seama daca este sau nu turbulenta; isi
da seama de intilnind schimbarile rapide de vint.
Dar daca este usor de a ne da seama daca exista turbulenta, este mai greu sa ii
ghicim intensitatea si sa ne dam seama daca sa zburam sau nu; fiecare pilot
trebuie sa-si stabileasca proprii parametrii, care sunt determinati de aripa pe
care zboara si de experienta sa.
Sa spunem ca avem ca referinta un parametru care este o variatie in timp de 3
secunde de 45 de grade a directiei vintului si de 10 km/h a vitezei. Daca exista
aceste variatii, atunci este bine sa asteptam momente mai putin turbulente, care
sunt de obicei atunci cind soarele reuseste sa incalzeasca totul mai uniform si
are tendinta de a aplatiza turbulentele.
Pot exista si semnale vizibile care ne arata prezenta turbulentelor, toate
obstacolele flexibile, de exemplu (plante, apa etc), dar mai ales fumul care urca
poate fi un semn foarte precis (fig. 217) <img217.gif>.
Un alt semn de turbulenta este cel al norilor. Dupa cum bine stim cumulusii
indica termica; cu cit se dezvolta mai repede si mai pe verticala, cu atit mai
puternica va fi turbulenta termica; cu cit norul se dezvolta mai lent si urca mai
putin pe vericala, cu atit mai mica va fi turbulenta. Si alte tipuri de nori pot fi
semnal de forfecare, ca de exemplu straturile de inversiune, cumulusii ondulati
sau lenticularii.
Cind se formeaza turbulenta
Am vazut care sunt elementele care genereaza turbulenta si deci putem sti care
sunt momentele si conditiile favorabile pentru formarea ei. Intr-o zi calda si
uscata cu siguranta se va forma turbulenta termica; daca aceasta situatie se

combina cu un gradient de presiune mare, care duce la formarea de vint, atunci

turbulentele pot fi si mai violente.
Deci, stabilitatea aerului este un element determinant; in caz de stabilitate
fenomenul de ascendenta (termica) va fi diminuat si deci si turbulentele legate
de acesta, care insa vor fi prezente in mod pregnant in aer instabil.
In aer atabil exista o posibilitate mai mare de inversiune.
Insa stabilitatea si instabilitatea nu sunt legata numai de masele d aer ci si de
fenomenele periodice: daca dimineata exista stabilitate, dupa-masa va fi instabil,
pentru ca seara sa avem din nou stabilitate. Sau, la scara mai mare in timp,
iarna stabilitate, urmata de instabilitatea de primavara si o situatie mixta vara.
Vedem in tabelul de dedesupt combinatiile posibile.
MecanicaTermicaDe
forfecareConditii
stabileXXConditii
instabileXXDimineataXDupa-masaXXSeara si noapteaX (la sfirsitul unei zile cu
vint tare)X (sfirsitul termicilor)XIarnaXXPrimavara si toamnaXXVaraXX (mai ales
in zonele uscate)X (numai in vecinatatea fronturilor)Turbulenta mecanica se
formeaza numai in zilele cu vint tare.
Este vorba de o generalizare, care nu tine seama de trecerea sau de prezenta
fronturilor.
Citeva exemple practice
Avind in vedere ca zborul nostru se petrece mai ales in apropierea pantei, sa
vedem acum prin citeva exemple ce se intimpla in apropierea pantei, pentru a
invata sa cunoastem fenomenul.
Principalul fenomen de turbulenta pe care-l cunoastem si cu care avem cel mai
des de-a face este turbulenta din spatele obstacolelor, care pot fi naturale
(munti, dealuri) sau artificiale (case).
In fig. 218 <img218.gif>

putem vedea cum se dezvolta virtejurile in spatele pantei unui munte; cum am
spus deja acest fenomen depinde atit de forma obstacolului cit si de viteza
vintului. Care va fi atunci distanta la care vom fi in siguranta?
Un raspuns absolut sigur nu exista, sa spunem ca pentru siguranta este bine sa
stam fata de obstacol la o distanta egala cu jumatate din viteza vintului inmultita
cu inaltimea obstacolului. De exemplu, daca avem un vint de 20 km/h si un
obsacol de 10m, vom inmulti 10x10, deci distanta minima de siguranta va de 100
m.
Am vorbit in acest capitol si de imporanta pe care o are forma obsacolului in
raport cu posibilitatea de a genera o turbulenta. Acest principiu se poate aplica si

la pante, al caror profil, determina diferite nivele de turbulenta (fig. 219)

<img219.gif>.

Turbulentele in raport cu profilul terenului nu se formeaza numai de-a lungul

pantelor, ci si in zona crestelor si in spatele pantei.
Crestele sunt un element important pentru pilot, care adeseori profita de ele
pentru a trece dintr-o vale intr-alta. In fig. 220 <img220.gif>

sunt reprezentate in mod simplificat dealurile joase; in primul exemplu panta din
spate este foarte lina si practic nu se formeaza turbulente. La acest tip turbulenta

nu se dezvolta nici cu vint tare. In al doilea desen se poate vedea ca orice

modificare a reliefului pantei da nastere la virtejuri. Un lant muntos produce mult
mai multa turbulenta decit un obstacol izolat (fig. 221) <img221.gif> si asta
pentru ca vintul tinde in principal sa ocoleasca obstacolele mai degraba decit sa
treaca peste ele. Atentie la obstacolele mari si vint tare; in acest caz rotorul di
spatele pantei va fi tare si constant si il putem confunda cu un vint de fata (fig.
222) <img222.gif>.

Trebuie sa fim atenti pentru ca in acest caz imediat dupa decolare ne vom afla in
parte descendenta a rotorului si vom fi impinsi catre sol fara sa putem face
nimic. Unica speranta este ca norocul sa ne permita sa iesim din rotor inainte sa
atingem solul. Deci, este intotdeauna necesar sa verificam directia vintului in

creasta. Atentie, chiar daca nu suntem in prezenta unui rotor, ci suntm pe un

platou cu vint de spate. Trebuie sa fim atenti deoarece si in vint slab se pot
forma turbulente si in acest caz decolarea este foarte periculoasa, deoarece
dupa decolare trebuie sa traversam zona de descendenta si turbulentele (fig.
223) <img223.gif>.
Crestele in lungul carora zburam nu sunt intotdeauna uniforme, ci prezinta
rupturi, canale, ripe. Acolo unde exista discontinuitate avem o crestere a vitezei,
si deci o mai mare turbulenta (fig. 224) <img224.gif>.
Daca trecatoarea este foarte strimta si lunga, atunci avem asa numitul efect
Venturi (fig. 225) <img225.gif>.
Daca un vint bate perpendicular pe o vale, daca este slab vom avea un rotor
mare, dar daca este tare vom avea o turbulenta difuza (fig. 226) <img226.gif>;
acesta este motivul pentru care nu se poate zbura intr-o vale chiar daca suntem
pe panta corect expusa fata de directia vintului. In ripe si canaluri, mai ales la
munte apar o serie de fenomene care se intrepatrund (fig. 227) <img227.gif>;
efectul termic, zonele de umbra si Venturi craza turbulente mari. Pantele din
spatele dealului (fata de directia vintului) si ripele trebuie evitate indiferent de
vint, chiar si la dealuri cu altitudini mici (fig. 228) <img228.gif>.
Copacii
Sa nu credeti ca un obstacol modest si flexibil nu da turbulente; este suficient sa
aterizati o singura data in apropierea copacilor sa vedeti ce influenta au asupra
vintului.
Un copac creaza o turbulenta multidirectionala imprastiind rotorul (fig. 229)
<img229.gif>; daca copacul are frunze, trunchiul va lasa vintul sa treca mai
repede decit coroana si astfel vintul din spate va avea un gradient ca cel ilustrat
in fig. 230 <img230.gif>, nuumit umbra de vint.
Umbra de vint inseamna de fapt absenta bintului datorita unui obstacol.
Dupa cum stim, in apropierea soluluui exista intotdeauna uun gradient de vint
care daca este mare face aterizarea periculoasa, dar si mai periculoasa este
umbra de vint, datorita neregularitatii sale, deoarece poate duce la o angajare
neintentionata. Sa aterizezi in zona cu umbra de vint inseamna sa te bagi in
necaz.
Daca suntem intr-o zi stabila si foarte insorita, putem gasi o zona particulara
determinata de aerul cald care din diferite motive sta pe sol. Deasupra acestei
mase de aer viteza vintului poate creste mult si imprevizibil (fig. 231)
<img231.gif>.
Gradientul
Acest element este luat ca unul negativ de catre pilotii de parapanta deoarece
este greu de evaluat si uneori ne impiedica sa venim la aterizare cu mare
precizie. Daca intr-o zi cu vint punem mina pe sol vom observa ca la sol vintul
este mult mai slab decit daca ridicam mina deasupra capului.
De fapt, intensitatea vintului creste incepind de la o inaltime de 50 de metri.
Intensitatea vintului la o inaltime mai mare de 50 de metri scade progresiv catre
sol.
Aceasta scadere se numeste gradient de vint. Stratul din atmosfera in car vintul
nu a atins inca viteza lui constanta care se va mentine si la altitudini mai mari, se

numeste strat limita dinamic. Existenta acestui gradient influenteaza faza finala a
aterizarii; Zburind la o inaltime mai mare de 50 de metri aripa va avea o anumita
viteza, dar coborind nu va mai avea sustinerea vintului si va avea o viteza mai
mica, putind ajunge in faza de pre-angajare. Va creste rata de coborire fara sa
creasca inaintarea (fig. 232) <img232.gif>.
In prezenta unui gradient de vint, pentru a evita neajunsurile mentionate mai sus
va trebui sa dam viteza maxima; in caz de vint tare este necesar sa nu trecem
niciodata de locul de aterizare (dupa ce efectuam ultimul viraj) sa fim deja
deasupra locului pentru a nu risca sa nu mai ajungem.
Curentii termici de panta
Termicele de panta sunt formate de "starea superadiabatica" determinata de
incalzirea pantelor montane de catre razele solare. Acest strat de aer este
comprimat de aerul mai rece din jur si este deci constrins sa urce. In functie de
stabilitatea aerului este favorizata nasterea de curenti termici sub forma de bule
sau coloane termice chiar si dupa numai citeva zeci de metri (aer instabil) sau la
verticala crestei (aer stabil), sau chiar pe pantele din spate fata de vint, dupa ce
aerul coboara zeci de metri (aer foarte instabil). In caz de aer foarte stabil, masa
de aer tind sa ramina lipita de panta fara sa se formeze nici un fel de curenti (fig.
233) <img233.gif>.
Grosimea stratului limita termic depinde de conditiile locale, de forma pantei si
de caracteristicile suprafetei si de asemenea si de expunerea la raze solare.
Aceasta grosime variaza de la 20 de metri la 150 de metri, iar viteza poate
ajunge la 4 m/s. Zborul de durata in afara acestui strat este imposibil (fig. 234)
<img234.gif>.
Cind pantele nu sunt uniform incalzite (datorita de exemplu conformatiei diferite),
curentii ascendenti sunt niste coloane puternice asezate la verticala punctelor
mai calde. In acest caz trebuie sa tinem seama ca intre diferitele coloane se
formeaza descendente de aceeasi intensitate.
Curentii dinamici si termodinamici care se formaza la munte sunt deseori
evidentiati prin prezenta cumulusilor, foarte importanti pentru zborul cu
parapanta, mai ales cind se produc in situatii de anticiclon, deoarece inversiunea
termica de altitudine limiteaza dezvoltarea verticala a cumulusilor, impiedicind
producerea de furtuni. Trebuie sa mentionam ca acest proces necesita o
miscare termoconvectiva suficienta, data de o incalzire buna, care in zonele de
deal nu se produce inainte de ora 12.
Termicele sub vint
Sunt termicele care se formeaza primavara, cind soarele incalzeste puternic
pantele orientate spre sud, iar vintul bate inca de nord. Pe creasta, vintul va crea
o depresiune care atrage aerul de pa panta cu vint de spate, creinduse un
contracurent care, intilnind fluxul de vint opus, genereaza un virtej stationar cu
axa orizontala. Acest virtej, care este alimentat continuu de aerul ce urca pe
panta de sud, la un moment dat se va desprinde, iar dupa el altii, formindu-se o
coloana de bule foarte turbulente (fig. 235) <img235.gif>.
Curentii termodinamici
Este vorba de curenti ascensionali particulari determinati de sumarea a doua
elemente diverse: ascendenta prezenta pe panta datorita incalzirii soarelui si cea

termica care se formeaza la baza pantei. Termicei ascensionale I se adauga si

ascendenta aerului cald care se afla de-a lungul pantei expusa la soare.
Stabilitatea aerului sau lipsa ei va determina curenti cu caracter termodinamic
divers care se poat manifesta ca bule sau adevarate coloane termice.
Unda
Am vazut deja ce se intimpla cind vintul intilneste un obstacol; el este constrins
sa urce. In anumite conditii se formeaza o miscare ondulatorie a aerului.
Daca un vint tare intilneste un obstacol muntos si daca atmosfera este stabila,
sa vedem ce se inimpla pe panta din spate: aerul, dupa ce a trecut de culme,
coboara, dar din cauza inertiei nu se opreste la aceeasi inaltime de la care a
plecat, ci coboara mai mult, comprimindu-se, pentru ca apoi sa ricoseze din nou
in sus, formindu-se astfel o miscare ondulatorie care (teoretic) se stinge treptat.
In realitate, acest comportament al aerului variaza in functie de diferiti factori. Cel
mai important lucru este ca uneori miscarea ondulatorie in loc sa se stinga se
accentueaza si se propaga in straturile superioare, formind astfel conditii pentru
a cistiga inaltimi apreciabile.
Sa incercam sa ilustram principiile de baza si aspectele cele mai importante
legate de fenomenul ondulatoriu (fig. 236) <img236.gif>.
Conditiile necesare pentru formarea undei
Pentru a se forma o miscare ondulatorie a aerului, principalele conditii sunt:
Vintul trebuie sa fie destul de tare, cel putin 15 noduri in atmosfera libera
si 20 de noduri deasupra crestei;
Vintul trebuie sa bata perpendicular sau aproape pe lantul muntos care
trebuie sa aiba o anumita inaltime;
Vintul trebuie sa creasca (sau sa nu scada) cu inaltimea;
Atmosfera trebuie sa fie stabila, pe cit posibil si in straturile joase, dar mai
ales deasupra obstacolului.
Caracteristicile undei
Pe scurt, iata datele mai importante:
Lungimea de unda, care este direct proportionala cu viteza vintului si
invers proportionala cu stabilitatea aerului;
Amplitudinea undei, care este direct proportionala cu stabilitatea aerului.
Cind in spatele muntelui se gaseste un al doilea lant muntos, miscarea
ondulatorie a aerului se va accentua daca distanta intre cele doua lanturi
muntoase este un multiplu al lungimii de unda; daca nu miscarea ondulatorie se
amortizeaza.
Nori asociati undei
Daca aerul nu este suficient de umed pentru a condensa fenomenul ondulatoriu
nu este vizibil. In caz contrar se formeaza nori semnificativi cum sunt norii
lenticulari si norii rotor.
Norii lenticulari
Se formeaza pe culmea undei, au o feorma aerodinamica de lentila (de unde si
numele lor) si caracteristica lor principala este ca se reinnoiesc continuu. Norii
lenticulari se pot forma la altitudini diferite, dar in general cei de la altitudini joase
indica creasta undelor izolate sau slabe si vor avea marginile nete si foarte
asemanatoare unei lentile.

La altitudini mai mari se pot forma insa nori mai mari, cu margini mai putin nete
mai ales in parte din spate, unde pot avea un aspect mai ciopirtit, crestat, dar
stralucitor, translucid.
Norii rotor
In timp ce curentul ondulatoriu este perfect laminar, sub el, in spatele primei
unde (si uneori si in spatele undelor succesive) exista o puternica turbulenta
cauzata de miscarea circulara a aerului, asa numitul rotor.
Daca exista conditii favorabile pentru condensare, se vor forma cumulusi
corespunzator crestei rotorului, care in general vor avea aceeasi inaltime cu
muntele care a generat unda.
Masele de aer
Expunerea diferita la soare si compozitia diferita a solului detrmina formarea
unor mase de aer cu caracteristici diferite, care se disting prin originea lor
geografica (fig. 237) <img237.gif>.
Este normal ca in timpul miscarii lor aceste mase de aer se modifica continuu.
Din punct de vedere termodinamic aceste mase de aer se impart in calde si reci.
Prin definitie, o masa de aer rece este o masa de aer care in straturile sale
inferioare este mai rece decit suprafata (terestra sau maritima) pe care se misca.
Masele de aer cald sunt cele care in straturile inferioare sunt mai calde decit
suprafetele pe care se misca.
Regiunile in care se formeaza mase de aer, se numesc zone de formare, sunt
distribuite la diferite latitudinisi coincid cu ariile anticiclonice (vezi tabelul).
Fronturile
Studiul fronturilor este foarte important pentru piloti, deoarece prezenta lor
favorizeaza sau impiedica zborul cu parapanta.
Ce este un front, sau mai bine spus o suprafata de discontinuitate? O variatie
brusca de densitate, temperatura sau viteza a maselor de aer determina conditii
meteorologice foarte diferite intre doua zone care se continua una cu cealalta.
Zona in care intervine trecerea de la o zona la alta si in care elementele
meteorologice variaza cu mare rapiditate se numeste zona de discontinuitate. Sa
luam doua mase de aer, una tropicala (calda) si alta polara (rece si densa) care
se intilnesc: cele doua mase de aer nu pot ramine in echilibru si nici nu se pot
amesteca. Se va forma asa numita suprafata de discontinuitate si masa de aer
rece datorita greutatii ei mai mari va tinde sa intre sub masa de aer cald.
Rotatia Pamintului, diferentele de densitate si vinturile fac ca suprafata de
discontinuitate sa nu fie orizontala, si sa prezinte un anumit unghi de inclinatie
fata de orizontala. Cind suprafata de discontinuitate se extinde pina la sol, linia
pe cara suprafata intersecteaza solul se numeste front (fig. 238) <img238.gif>.
Daca exista un strat de aer foarte rece in apropierea solului si deasupra (mase
de aer mai putin reci) are loc formarea unei suprafete frontale la altitudine, linia
unde suprafata intersecteaza planul de aer rece ce se afla dedesupt se numeste
front superior. Aceste situatii se produc cind un front rece, trecind de un pant
muntos, intilneste apoi aer mai rece (fig. 239) <img239.gif>.
Procesul de formare al unui front se numeste frontogeneza, iar dizolvarea lui se
numeste frontoliza. Fronturile se deosebesc in functie de caracteristicile lor,
pozitia aerului cald fata de aerul rece si miscarea lor.

Frontul rece
Este un front de-a lungul caruia masa de aer rece avanseaza si intra sub o masa
de aer cald pe care o impinge in sus. Suprafata de discontinuitate este inclinata
invers fata de directia de avansare si este mult mai rapida decit a fronturilor
calde (fig. 240) <img240.gif>.
In general presiunea atmosferica scade inainte de aparitia frontului rece si creste
brusc dupa trecerea lui. Vintul se intensifica si tinde sa seroteasca spre dreapta;
temperatura scade apreciabil.
Norii provocati de ridicarea brusca a aerului cald sunt mai ales de tip cumulus
(cumulus, cumulonimbus) care se inghesuie in partea anterioara a frontului,
uneori il preced, determinind precipitatii furtunoase de intensitate mare pe o raza
de citiva zeci de km. Norii se dizolva la 100-150 km de front.
Frontul cald
Este un front constituit dintr-o masa de aer cald care avanseaza si trece peste o
masa de aer rece, astfel dind nastere la nori. La frontul cald, suprafata de
discontinuitate este inclinata in aceeasi directie in care avanseaza frontul (fig.
241) <img241.gif>.
Trecerea unui front cald duce la o crestere a temperaturii (putin simtita la nivelul
solului); aerul cald urca deasupra aerului rece, se raceste la rindul lui si
deoarece este foarte umed formeaza cirusi, cirostratusi, altostratusi si in cele din
urma nimbostratusi care dau ploi continue si insistente chiar si dupa trecerea
frontului. Astfel vom avea cer acoperit si ploi marunte.
Norii acestui tip de front, care se extinde la 700-1000 km, sunt caracterizati prin
straturi in imediata vecinataye a frontului (nimbostratusi, altostratusi si
ciristratusi) la distanta tot mai mare.
Frontul stationar
Sunt fronturile calde care nu avanseaza. Este valabil ceea ce am spus deja
pentru fronturile calde, aerul urca si formeaza nori.
Frontul oclus
Se formeaza cind exista doua mase de aer, una rece si una calda care se misca
in sens opus. Suprafata de discontinuitate va incepe sa se onduleze si se vor
forma doua ramuri de front, una rece si una calda, care sunt una dupa alta,
generind o circulati ciclonica pina se vor suprapune.
Cind se intimpla acet lucru avem un front oclus, care poate fi cu caracter rece
sau cald, in functie de aerul care prevaleaza. Fenomenele sunt similare cu cele
ale frontului, dar mult mai intense si timpul se strica mai mult timp (fig. 242
<img242.gif> vezi tabelul).
Schimbarea vremii in timpul trecerii fronturilor
Front caldInainte de frontLa trecerea frontuluiIn front VintSe stabilizeaza la S sau SE RacorosSe
intoarce spre SW si se poate raciUsoara schimbare de directie, dar continua sa se
raceascaPresiuneaScade rapidRamine stationaraPoate scadeaTemperaturaPoate creste usorCreste
usorRamine stationaraVizibilitateSe inrauntatesteUsoaraProastaNoriCirusi, cirostratusi, altostratusi,
nimbostratusiAltostratusi,
nimbostratusiStratusi,
stratocumulusiPrecipitatiiPloaie
continuaPloi
intermitentePloi intermitente
Front receLa trecerea frontuluiIn spatele frontului VintSe intoarce spre V sau NV, cu
rafaleContinua sa se intoarca scazind in intensitatePresiuneaCreste bruscContinua sa creasca dar
lentTemperaturaScade rapidContinua sa scada lentVizibilitateaSe inrauntatesteCresteNoriStratusi,
cumulusi, stratocumulusi, cumulonimbusiCer senin, cumulusi miciPrecipitatiiFurtuniMai rare Fronturile

si relieful

Prezenta unui relief muntos pe traseul unui front poate fi cauza unei deformari in
sens vertical si orizontal. Cind relieful este mai inalt decit nivelul la care ajunge
suprafata frontului, rezulta o deformare orizontala (masa de aer din spatele
frontului tinde sa inconjoare obstacolul); cind, dimpotriva, relieful este mai jos
decit suprafata pe care se afla frontul, acesta va trece peste obstacol, dar va
suferi o deformare verticala.
Fazele cele mai semnificative ale apropierii unui front rece de un lant muntos
(fig. 243) <img243.gif> sunt pe scurt:
Aerul cald care precede frontul, presat intre acesta si relief, urca mai repede
pe versantul dinspre vint determinind accentuarea innorarii si a
precipitatiilor;
Ajungerea frontului la baza reliefului si urcarea aerului rece pe versant
accentueaza si mai mult fenomenele;
Aerul rece, dupa ce ajunge pe creasta, incepe sa coboare pe versantul opus,
unde prin efectul de foehn poate determina o dizolvare a norilor;
Frontul se poate forma din nou la o anumita distanta de lantul muntos.
In concluzie, prezenta unui relief denivelat pe traseul unui front determina o
incetinire, sau chiar o oprire a acestuia, cu cresterea duratei si intensitatii
precipitatiilor.
Cind este vorba de un front cald, suprafata frontului urca incet versantul, prinzind
intre el si versant aerul rece. Frontul se opreste, norii si ploaia persista pe
versantul in vint. Continuindu-si traseul, parte superioara a suprafetei frontului
(datorita curentilor descendenti) coboara putin, intrerupind astfel continuitatea
norilor (fig. 244) <img244.gif>. Reliefu incetineste putin miscarea fronturilor,
accelerind procesele de ocluzie, cu consecinta intensificarii precipitatiilor pe
versantul in vint. Pe versantul opus, datorita curentilor descendenti, se observa o
partiala dizolvare a norilor.
Furtunile
Furtuna este un fenomen foarte complex care este insotit de manifestari bine
definite.
Furtunile sunt determinate de ascensiunea rapida a unei mase de aer in
atmosfera instabila. Aceasta ascensiune poate fi determinata de diferiti factori:
de exemplu incalzirea neuniforma a solului si deci si a aerului in direct contact cu
acesta, sau de actiunea dinamica a vintului in prezenta unui relief accentuat. In
primul caz este vaorba de furtuni de caldura, iar in al doile de furtuni de relief.
In anumite cazuri obstacolul de trecut este o alta masa de aer cu o temperatura
inferioara, iar in acest caz este vorba de futuni frontale.
Furtunile de caldura
Sunt in mod normal fenomene izolate, care se caracterizeaza prin cresterea
rapida a innorarii pe arii restrinse; se manifesta in principal dupamasa.
Furtunile de relief
Au caracteristici asemanatoare cu primele si in general isi mentin pozitia
deoarece sunt legati de morfologia terenului pe care se formeaza. Devin violente
atunci cind, fortei dinamice a vintului I se adauga o incalzire neuniforma a
terenului.
Furtunile frontale

Se impart formal in furtuni de front rece si furtuni de front cald. Primele nu au

caracter izolat, ci se extind de-a lungul liniei frontului trecind uneori de 10000 m
de inaltime verticala si se muta odata cu frontul. Mult mai rare, furtunile de front
cald se manifesta numai daca aerul cald care urca este foarte instabil. Nu se pot
identifica vizual deoarece sunt continute in norii stratificati ai frontului.
Evolutia furtunilor
Furtunile se formeaza datorita cumulonimbusilor, ultimul stadiu de evolutie al
cumulusilor.
Cumulonimbusul poate avea baza la joasa inltime (citeva sute de metri),
depinzind de conditiile de presiune atmosfericasi se poate extinde pe verticala
atit de mult incit iese din troposfera intrind in primele straturi de tropopauza.
Evolutia unui cumulonimbus se face in trei faze:
Formarea (poate dura citeva ore), perioada in care cumulusul se dezvolta
pe verticala provocind asendente de pina la 10 m/s (fig. 245)
<img245.gif>;
Stadiu matur (poate dura de la 45 de minute la 1h si 30 de minute), in
timpul careia are loc formarea de nimbostratusi la baza cumulusului si
acesta capata o culoare inchisa la baza, si se accentueaza ascendentele
(fig. 246) <img246.gif>;
Dizolvarea (care dureaza de la 1h la 2h si 30 de minute), corespunde
inceperii ploii si se observa descendente puternice de aer rece (fig. 247)
<img247.gif>.
Analiza evenimentelor
In conditii de aer instabil, mase mari de aer cald si umed urca pina cind ating
punctul de condensare al vaporilor de apa in picaturi minuscule care se
formeaza in jurul unor particule de praf din aer (nuclei de condensare), care au
un diametru de citiva angstromi.
Vaporii de apa continuti in masa de aer ascendenta continua sa alimenteze
formarea de picaturi (aerosoli) in jurul nucleilor de condensare; cu cresterea
inaltimii la care ajunge masa de aer ascendenta va exista o crestere a
condensarii vaporilor de apa si inj consecinta o crestere in dimensiune a
aerosolilor.
Fizica ne arata ca pentru a trece o substanta din stare solida in stare lichida si
apoi in stare gazoasa, aceasta substanta trebuie incalzita, in timp ce pentru a
trece o substanta din stare gazoasa in stare lichida si apoi in stare solida trebuie
sa o racim.
Nu trebuie sa uitam ca exista intotdeauna o cedare de caldura de la substanta
mai calda la substanta mai rece si deci o substanta care trece din stare lichida in
stare gazoasa (evaporare) absoarbe caldura, in timp ce o substanta care trece
din stare gazoasa in stare lichida (condensare) cedeaza caldura. Din acest
maotiv masa de aer cald care contine umiditate sub forma de vapori, ajunsa la
temperatura de saturatie care determina condensarea vaporilor, va incepe sa
[produca caldura generind si alimentind in interiorul noruluio adevarata centrala
termodinamica care va creste urcarea masei de aer.
Cu cresterea in inaltime si scaderea temperaturii, aerosolii transportati de
curentii termici se vor raci si vor trece din stare lichida in stare solida,

transformindu-se in grindina ale carei dimensiuni vor creste pina cind greutatea
lor va reusi sa invinga fortele exercitate de curentii ascensionali, dupa care
acestea vor cadea. Grindina care coboara vine in contact cu aer tot mai cald, va
incepe sa se topeasca initiind unproces fizic care, asa cum am vazut, va absorbi
caldura aerului inconjurator, racindu-l.
Acesta va da nastere in interiorul cumulusului unor curenti descendenti de mici
dimensiuni, dar de intensitate mare care ajung pina la sol numite down craft si dau nastere la puternice turbulente.
Cind cumulusul ajunge la dimensiuni mari el determina aspirarea aeruluui de pe
o suprafata imensa din jurul bazei sale. Se va forma un puternic vint radial
directionat spre cumulus, vint care se face simtit la distante mari (pina la 20 km),
si care va fi taiat de mici si violenti curenti de aer descendent (down craft) care,
dupa ce ajunge la sol, va fi radiar fata de cumulus, dar cu directie opusa fata de
aerul aspirat, formindu-se forfecari, schimbari foarte rapide de directie si viteza a
vintului care sunt foarte periculoase pentru zborul cu parapanta.
Uneori se poate intimpla ca la baza cumulonimbusului in dizolvare sa inceapa
precipitatiile grindina sau ploaie fara ca aceste sa atinga solul. Acest
fenomen este cauzat de intilnirea precipitatiilor descendente cu straturile de aer
cald.
Aceasta combinatie de fenomene duce la sizolvarea grindinei prin frecare si apoi
picaturile de apa se evapora inainte sa atinga solul.
Racirea aerului cald in contact cu precipitatiile, creaza descendente puternice,
care ating solul si se intind radiar fata de cumulus pina la o distanta apreciabila.
Iata de ce si un cumulonimbus in dizolvare poate fi la fel de periculos pentru zbor
ca si unul in formare.
Sa nu uitam ca, cu scaderea timpului de formare, maturare si dizolvare se obtine
o crestere a fenomenelor de descendenta, ascendenta si precipitatii.
In descrierea cumulonimbusului nu am mentionat descarcarile electrice,
deoarece exista o posibilitate mica sa fim fulgerati in aer.
Prevederea vremii
[]