Încălzirea globală este creşterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale

atmosferei în

imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în ultimele

decenii.

Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeţei Pământului a crescut în

ultimul secol cu

0,74 ±0,18 °C.[1]

Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (engleză

Intergovernmental Panel on

Climate Change) afirmă că „cea mai mare parte a creşterii temperaturii medii în
a doua

jumătatea a secolului al XX-lea se datorează probabil creşterii concentraţiei

gazelor cu efect de seră, de provenienţă antropică.[1] Ei consideră că
fenomenele naturale ca variaţiile solare şi vulcanismul au avut un mic efect de
încălzire până în anii 1950, dar după efectul a fost de uşoară răcire.[2][3]

Încălzirea globală are efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină
ridicarea
nivelului mării, extreme climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase
specii şi
schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se
duce o luptă
susţinută, al cărei aspect central este ratificarea de către guverne a Protocolului
de la Kyoto
privind reducerea emisiei poluanţilor care influenţează viteza încălzirii.

Clima Pământului a suferit dintotdeauna modificări ciclice, cu perioade de răcire

şi încălzire.
Modificările au diferite durate, precum şi diferite amplitudini. Se menţionează
următoarele
tipuri de cicluri:

Ciclul zi-noapte (ciclul circadian), în care temperaturile pot varia de la câteva

grade, până la câteva zeci de grade. Acest ciclu este prea rapid pentru a fi luat în
considerare în cazul schimbărilor climatice.

Ciclul anual (anotimpuri), în care variaţia temperaturii şi a altor parametri, de

exemplu
a concentraţiei de dioxid de carbon) este sesizabilă pe un grafic care arată
influenţa
industrializării.

Ciclul solar, cu o durată de cca. 11 ani, indică o variaţie periodică a

temperaturilor,

care poate masca încălzirea globală.

Ciclul glaciar, care se întinde pe durate de mii până la sute de mii de ani şi
determină

mari variaţii climatice.

[[Imagine:2000_Year_Temperature_Comparison_ro.png|left|thumb|250px|
Temperatura în
ultimii 2000 de ani, reconstituită. Reconstituirea se bazează pe analiza inelelor de
creştere al
arborilor şi pe grosimea gheţarilor.]] Figura alăturată prezintă evoluţia
temperaturilor în
ultimii 2000 de ani. Temperaturile figurate în grafic reprezintă mediile pe câte un
interval de
10 ani. Întrucât nu există măsurători de temperatură directe în această perioadă,
temperaturile
au fost reconstituite pe baza măsurării grosimii inelelor de creştere ale arborilor
şi a grosimii
gheţarilor. Datarea inelelor arborilor se poate face pe baza determinării
concentraţiei de
carbon 14, activitatea biologică în ultima mie de ani fiind prezentată în figura din
dreapta

Activitatea biologică după determinările cu14C, în ultima mie de ani.

Variaţiile climatice în evul mediu n-au fost aşa de mari ca în perioadele

glaciaţiunilor. Totuşi,
în ultima mie de ani se observă o perioadă caldă în secolele al X-lea şi al XI-lea,
perioadă
numită maximul medieval. Este epoca în care vikingii au descoperit Groenlanda,
al cărui
nume, „Ţara verde” indică un peisaj cu vegetaţie, nu acoperit de zăpezi şi
gheţuri.

În continuare însă, în perioada (1550 - 1850) a urmat o răcire, mica eră glaciară,
în care

iernile au fost foarte reci, în special cea dintre anii 1708 - 1709[7].

Explicaţia fenomenului
Bilanţul energetic stabilizat al atmosferei terestre.[26]

Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiaţiei terestre în
infraroşu este
reţinută de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care
reflectă înapoi
această radiaţie.

În figura alăturată sunt prezentate fluxurile termice în atmosferă, în regim

stabilizat. Din
radiaţia solară incidentă, de 342 W/m2 cota de 107 W/m2 este reflectată de
atmosferă şi sol.
Restul este reţinut în atmosferă sau ajunge pe sol. Din totalul de 559 W/m2 (67 +
24 + 78 +
390) din atmosferă, 235 W/m2 sunt radiaţi în afara atmosferei, iar restul de 324
W/m2 se
reîntorc pe Pământ datorită efectului de seră. În acest fel se închide bilanţul
energetic (342 =
107 + 235).

Efectul actual al existenţei gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a

Pământului
este cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în
loc să fie de
-18 °C. În acest sens, efectul de seră este benefic, el asigurând încălzirea
suficientă a
Pământului pentru a permite dezvoltarea plantelor aşa cum le cunoaştem noi azi.

Dacă concentraţia gazelor cu efect de seră creşte, echilibrul prezentat este

perturbat, cota de
235 W/m2 se micşorează iar cea de 324 W/m2 creşte, diferenţa de flux termic se
acumulează
în atmosferă, care astfel se încălzeşte. De aceea, termenul de „efect de seră”
este folosit cel
mai adesea în vorbirea curentă pentru a evidenţia contribuţia unor anumite gaze,
emise natural
sau artificial, la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilităţii
atmosferei la
radiaţiile solare reflectate de suprafaţa terestră. Principalul element responsabil
de producerea
efectului de seră sunt vaporii de apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmaţi de
dioxidul de carbon,
cu o pondere de 9 - 26 %, metanul, cu o pondere de 4 - 9 % şi ozonul, cu o
pondere de 3 -
7 %.[26][27] citat de[28 ] Alte gaze care produc efect de seră, însă cu ponderi
mici, sunt protoxidul
de azot hidrofluorocarburile, perfluorocarburile şi fluorura de sulf.[29]

Efecte asupra atmosferei

Creşterea umidităţii la Boulder, Colorado.

Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creşterea vaporizaţiei, a

precipitaţiilor şi a
numărului furtunilor. După cum s-a spus mai sus, creşterea temperaturii duce la
creşterea
cantităţii de vapori de apă care poate fi conţinută în atmosferă. Deşi în secolul al
XX-lea
vaporizaţia s-a redus ca urmare a întunecării globale,[44] în perioada actuală
vaporizaţia creşte
datorită încălzirii oceanelor. Pentru a se realiza echilibrul circuitului apei în natură
trebuie să
crească şi nivelul precipitaţiilor.[45][46] Creşterea precipitaţiilor poate duce la
intensificarea
eroziunii în unele zone, de exemplu în Africa, ceea de poate duce chiar la
deşertificare, sau la
favorizarea creşterii vegetaţiei în zonele aride.

Ciclonul Catarina atingând coastele Braziliei în 2004.

Unii oameni de ştiinţă consideră că vaporizaţia crescută va genera furtuni. În

general
uraganele apăreau doar în Atlanticul de nord. Totuşi, în 2004 a apărut primul
ciclon în
Atlanticul de sud, ciclonul Catarina, care a afectat Brazilia. Deşi a avut o viteză a
vântului de
40 m/s (144 km/h), unii dintre meteorologii brazilieni zic că n-ar fi fost uragan.
[47] Nu există
consens cum că acest uragan ar fi legat de încălzirea globală,[48] dar unele
modele climatice
prevăd apariţia cicloanelor în Atlanticul de sud ca urmare a încălzirii globale.[49]
Se spune că
în a doua jumătate a secolului al XXI-lea va creşte numărul de furtuni în zonele
temperată şi
arctică din emisfera nordică şi în zona antarctică,[45][50] însă mecanismul
furtunilor nu este
limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind de gradientul termic,
care scade în
emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult decât restul
emisferei.[51]

Efecte asupra hidrosferei

Descreşterea grosimii gheţurilor arctice între anii 1982 - 2007

Animaţie completă (7 M)

Topirea calotelor polare

Observaţiile din satelit indică o reducere treptată a suprafeţelor calotelor polare.

În figura
alăturată se vede (în momentul opririi) cu cât au fost gheţurile mai întinse în
iarna anului 1982
faţă de iarna anului 2007.

Vârsta medie a gheţurilor arctice a scăzut în perioada 1988 - 2005 de la 6 la 3

ani.[52]
Încălzirea climei în această regiune este de cca. 2,5 °C,[53] (în loc de 0,7 °C în
medie pe
planetă), iar grosimea medie a gheţurilor a scăzut cu 40 % în perioada 1993 -
1997 faţă de
perioada 1958 - 1976.[54] În 2007, observaţiile din satelit au relevat o accelerare
a topirii
banchizei arctice, cu o scădere a suprafeţei sale cu 20 % în decursul unui singur
an.[55] Dacă
tendinţa continuă, unele observatoare consideră că banchiza se va topi complet
vara deja din
2013, în loc de 2030 cât se estima înainte.[56]. Se speră că satelitul specializat
CryoSat-2, care
va fi lansat pe orbită în 2009 să furnizeze informaţii mai exacte cu privire la acest
fenomen.[57]

Şi în Antarctica apar fenomene de topire.[58] Încălzirea s-ar datora schimbării

direcţiei
vânturilor dominante, a măririi concentraţiei gazelor cu efect de seră şi a
deteriorării stratului
de ozon.[59]. Desprinderea gheţurilor de pe şelful Antarcticii a crescut în ultimul
deceniu (până
în 2008) cu 75 %.[60]

Evoluţia grosimii gheţarilor, conform WGMS şi NSIDC.

Şi gheţarii tereştri suferă un proces de topire. Observaţii disparate indică

retragerea gheţarilor
începând din anul 1800. Măsurători regulate au fost făcute începând din anul
1950 de către
Serviciul Mondial de Urmărire a Gheţarilor (engleză World Glacier Monitoring
Service
-WGMS) şi de Centrul Naţional de Date pentru Zăpadă şi Gheaţă (engleză
National Snow

and Ice Data Center - NSIDC).

Creşterea nivelului mării în secolul al XX-lea.

Unul din efectele încălzirii globale este creşterea nivelului mării, efect care are
două cauze:

creşterea volumului apei prin dilatare în urma încălzirii;

adaosul de apă provenit din topirea gheţurilor din calotele polare şi gheţarii
tereştri.

Conform rapoartelor IPCC, în secolul al XX-lea nivelul oceanelor a crescut cu 0,1 -

0,2 m,
însă efectul de creştere va mai dura mult timp. Nu se pot face previziuni exacte,
deoarece
rezultatele depind de modelele emisiilor gazelor cu efect de seră. În ritmul actual,
se prevede
o creştere a nivelulul mării de 0,18 - 0,59 m la sfârşitul secolului al XXI-lea şi de 2
m la
sfârşitul secolului al XXIII-lea.[45][50]

Schimbări ale pH-ului suprafeţei oceanelor între 1700 - 1990.

Dizolvarea în oceane a CO2 suplimentar din atmosferă, presupus de origine

antropică, a dus la scăderea pH-ului apei de la suprafaţa oceanelor, adică la
acidifierea lor. Se estimează că între anii 1751 şi 1994 pH-ul suprafeţei oceanelor
a scăzut de la 8,179 la 8,104 (o schimbare de -0,075).[68][69].

Al Gore demonstrând în filmul Un adevăr incomod funcţionarea termosifonului

salin.

Termosifonul salin este un fenomen de circulaţie globală a apelor oceanice. El

începe în
nordul Oceanului Atlantic cu mişcarea apelor sărate reci spre fund, ape care curg
de-a lungul
continentelor America de Nord, de Sud şi Antarctica până în oceanele Indian şi
Pacific. Acolo
se încălzesc şi se ridică la suprafaţă, urmând un traseu invers, împinse şi de
vânturile alizee.
Prin această mişcare o cantitate imensă de căldură este transportată de la
ecuator spre nordul
Europei, care astfel are o climă mult mai blândă decât alte regiuni de la aceeaşi
latitudine, de
exemplu Siberia. Prin topirea gheţurilor arctice, la apele reci se adaugă o mare
cantitate de apă
dulce, cu densitate mai mică decât a apei sărate, ceea ce micşorează presiunea
activă care
determină scufundarea apelor reci. IPCC consideră că în secolul al XXI-lea
circulaţia
termosifonului salin se va încetini, iar pe termen lung este posibil chiar să se
oprească
definitiv.

[modifică] Efecte asupra litosferei

Incendiu de pădure în 25 iulie 2007 în Grecia.

Încălzirea globală determină ridicarea temperaturii solului, ceea ce duce la

uscarea lui,
favorizând incendiile de pădure. În afară de perturbarea ciclului carbonului, acest
lucru poate
duce la eroziunea solului, analog cu efectele despăduririlor. Deşi prin ardere se
creează un
efect sinergic, totuşi, prin încălzire regiuni mai nordice devin propice pentru
dezvoltarea
pădurilor, astfel că efectul incendiilor de pădure asupra fenomenului de încălzire
globală este
incert.[70][71][72]

Un efect cert este însă eliberarea metanului prin topirea permafrostului siberian
şi a gheţii. Se estimează că în următoarele decenii ar putea fi eliberate până la
70 de miliarde tone de metan, un gaz cu efect de seră foarte puternic.[73][74]

[modifică] Efecte asupra biosferei

IPCC prezintă o serie de observaţii privind influenţa încălzirii globale asupra

biosferei,
observaţii care arată destabilizarea locală a climei şi dereglarea anotimpurilor.
Aceste
observaţii nu sunt însă distribuite uniform, 96 % din ele au fost efectuate în
Europa şi
America de Nord şi doar 2,75 % în alte continente.[75] Conform acestora,
anotimpurile apar
desincronizat faţă de prevederile astronomice, cu un avans local de până la două
săptâmâni.[76]
Acest lucru influenţează de exemplu perioadele de migraţie ale păsărilor. Un
studiu asupra
comportamentului sezonier al 130 de specii de animale a arătat un decalaj de
cca. 3,2 zile pe
deceniu, iar în unele zone, de exemplu la Torino, chiar mai mult, de 4,4 zile pe
deceniu.[77]

Fenomenul se observă şi la plante. În Europa, frunzele şi florilor apar în medie

mai repede cu
2,4 - 3,1 zile, iar în America de Nord cu 1,2 - 2,0 zile pe deceniu.[78] Momentul
atingerii
maximului anual al CO2 în atmosferă în emisfera nordică confirmă avansul
anotimpurilor, în
1990 el fiind atins cu 7 zile mai devreme ca în 1960.[79]

[modifică] Consecinţe

Economice

Raportul UE privind consecinţele încălzirii globale asupra mediului de securitate

atrage
atenţia asupra faptului că topirea gheţurilor arctice ar putea face exploatabile
resurse naturale
ca pescuitul, sau zăcămintele de gaze naturale şi petrol care sunt momentan
blocate sub
platforma continentală îngheţată. Acest lucru ar putea genera divergenţe între
Rusia, Statele
Unite, Canada, Norvegia şi Danemarca.[80]

Asupra agriculturii

Un timp s-a crezut că încălzirea globală are efecte benefice asupra agriculturii
datorită
creşterii concentraţiei de CO2 asimilabil prin fotosinteză. Creşterea
temperaturilor a permis
cultivarea plantelor în locuri unde acest lucru nu era posibil, de exemplu
cultivarea orzului în
Islanda.[81] Tot această încălzire poate determina deplasarea zonelor de pescuit
spre nord.[81]

Deşi în unele locuri, de exemplu în Siberia, încălzirea este favorabilă, în altele, de

exemplu în
Africa, ea are efecte dramatice, deoarece contribuie la extinderea deşertului
Sahara peste
Sahel.[82]

Asigurări

Asigurările sunt direct afectate de modificările climatice. Se estimează că

numărul
catastrofelor naturale s-a triplat faţă de anii 1960, iar din acestea, 35 - 40 % se
datorează
încălzirii globale.[83][84]

Transport

Drumurile, pistele de aterizare, căile ferate, conductele pot fi afectate de

variaţiile de
temperatură mai mari, pot avea o durată de serviciu mai mică şi pot necesita
întreţinere
sporită. De exemplu, topirea permafrostului poate afecta aeroporturile.[85]
Inundaţii

Ridicarea nivelului mării duce la acutizarea problemelor inundaţiilor, în special a

zonelor
foarte joase, cum sunt cele din Olanda, Bangladesh şi la Veneţia. În zonele
inundabile trăiesc
adesea comunităţi foarte sărace, deoarece este singurul teren fertil la care au
acces. Sărăcia
face să nu poată plăti asigurări, ceea ce face să nu-şi poată compensa pierderile
în caz de
dezastre naturale.[86]

Trecerea de nord-vest

Topirea gheţurilor arctice în perioada de vară poate deschide trecerea de nord-

vest, care în
2007 s-a deschis navigaţiei în mod natural pentru prima oară în istorie.[87] Acest
lucru
scurtează cu cca. 5000 de mile marine (9000 km) rutele navelor între Europa şi
Asia, în
special a petrolierelor care nu pot trece prin Canalul Panama.

Sănătate

Creşterea temperaturilor măreşte riscul afecţiunilor cardiovasculare[88] şi

măreşte
concentraţiile de ozon troposferic, care este un poluant care poate produce astm
bronşic.[89]
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) apreciază că procesul de încălzire globală
este
vinovat de moartea anuală a 150 000 de persoane şi îmbolnăvirea altor 5
milioane din cauza
valurilor de căldură sau a diferitelor calamităţi naturale declanşate de acest
proces.[90]

Apărare

Implicaţiile încălzirii globale din punct de vedere militar au fost examinate de

Consiliul
Consultativ Militar (engleză Military Advisory Board), un grup de generali în
retragere ai
SUA, care au relevat câteva aspecte:[91]

Acutizarea conflictelor în zonele afectate de dezastre provocate de schimbările

climatice;

•
Migrarea populaţiilor din zonele afectate de dezastre;

Probleme privind dependenţa energetică.

[modifică] Lupta împotriva încălzirii globale

[modifică] Modele climatice, previziuni

Previziuni privind încălzirea globală făcute înainte de 2001 de diverse modele

climatice.