Sunteți pe pagina 1din 6

Gandire pol romaneasca (3)

Statul de stari caract prin conlucrarea dintre puterea central monarhica si


adunarile representative ale starilor (aceasta formula specifica a pol pluraliste,
intemeindu-se pe forma matura a fragmentarii sociale a occidentului, ce prezinta o
competitie intre 4 parteneri majori ai vietii pol si sociale : regii, Biserica, aristocratia
feudal si orasele inzestrate cu autonomii si dominate de categoria sociala a
burgheziei in faza sa initiala)
Constituirea statului de stari a impiedicat procesul de centralizare, declansat dupa
anul 1000 sa evolueze catre o pol monarhica, autoritara i despotica, ce constituia
regula generala in celelalte alte mari civilizatii agrare ale Bizantului, islamului si
Chinei.
Formula statului de stari nu a supravietuit insa fara alterari perioadei de sfarsit al
evului mediu. Procesul de centralizare a continuatsi a condus spre constituirea
monarhiilor absolute sau absolutiste, ce au dominat secolele 17-18. Model pol cel
mai bine structurat de statul monarhic Francez.
Un aspect definitoriu al exceptionalismului occidental este acela ca autoritarismul
monarhic din faza absolutismului nu a imbracat forma despotismului, dimpotriva,
chiar in perioada respectiva, filosofii pol ai occidentului au deprins obiceiuri de a
invoca despotismul oriental al imperiului turcesc, chinez si tot mai frecvent al
imperiului rusesc, asemeni unei oglinzi ce dezvaluia prin opozitie libertatea pol
existenta in occident. Dif dintre absolutismul monrhic occidental si despotismul
mondial exista in prevalenta arbitrariului monarhic in cazul despotismului oriental si
respectiv in prevalenta statului de drept in cazul absolutismului occidental. Monarhii
absoluti au ingradit pana la dizolvare puterea adunarilor de stari. Ex. : Franta (ad
starilor nu a mai fost convocata in caliatte de partener al monarhului mai bine de un
sec si jum 1614-1788). In absenta unor adunari de stari functionale si active,
monarhul absolut devine unica sursa a legilor, in realitate subliniate din nou in acest
context prin deviza de guvernare a lui Ludov al XIV Statul sunt eu!- deviza ce
privea cu precadere, tocmai domeniul legislativ. In calitate de sursa unica a legilor ,
monarhul absolut nu se situeaza insa deasupra regilor, el sufera constrangerile
principilor de drept si ale legislatiei pozitive, ce provin tocmai din cancelaria
monarhica. Monarhul este obligat sa aplice legile in mod uniform, fara exceptii si
fara arbitrariu prin comparatie, imparatii otomani si rusi se situau deasupra legilor,
pe care le puteau altera manipula si instrumentaliza, in functie de interesele
specifice ale segmentului de societate vizat si in functie de relatia dintre monarh si
grupul social in cauza.
Constituirea statului de drept occidental este defapt doar un aspect al procesului si
mai amplu de rationalizare juridical si institutional. Proces ce a constat pe de-o
parte in uniformizarea normelor de drept si pe de alta parte in separarea neta dintre
structurile statului, ca ansamblu de norme si institutii, pe de-o parte si reteaua

raporturilor de putere din interiorul soc. Din nou, monarhia despotica rasariteana se
caract in epoca prin opozitie, printr-o mult mai puternica inter-penetrare dintre
structurile statului si factorii de putere din interiorul societatii.
Rationalizarea juridica si birocratica a avut loc in paralel cu dezvoltarea unei noi
forme de organizare a productiei economice, aceea a capitalismului. Sistemul ec al
capitalismului, descris cu consecventa pt prima oara de Karl Marx in sec XIX se
caract prin separarea neta dintre clasa producatorilor si mijloacele de productie, cu
un rol determinant in viata ec. Cele din urma, sunt monopolizate de o categorie soc
aparte, aceea a intreprinzatorilor capitalisti. In formula clasica marxista,
capitalismul a insemnat exproprierea producatorilorde mijloacele de productie, ceea
ce a insemnat transformarea producatorilor intr-o clasa proletara. In sec al XIX-lea,
nucleul clasei proletare avea sa fie reprezentat de forta de munca industriala, in
timp ce nucleul celeilalte clase predominante a capitalismului, a proprietarilo mijl de
prod avea sa fie reprezentat de burghezie. Sist ec in cauza a demarat insa in sec al
XVI-lea mai intai in Anglia si in Tarile de Jos, in segmentul ec dominant al epocii, al
agriculturii.
Capitalismul agrar a insemnat inlocuirea unitatii ec centrale a societatii feudale,
aceea a domeniului feudal, printr-o unitate de productie organizata dupa princiiple
descrise ale capitalismului. In forma clasica a imprejmuirilor din Anglia al sec al XIVlea, procesul de dezvoltare a capitalismului agrar a insemnat ex-proprierea
tarani8lor arendasi de pe domeniile feudale de terenurile detinute d eei in arenda,
monopolizarea intregii suprafete exploatabile de catre seniorul feudal si
transformarea taranilor intr-o forta de muca salariala, avand caract unui porletariar
agricol, Transf ec in cauza a fost insotita si de comercializarea pregnanta a ec
agrare, noile ferme capitaliste, suferind o transf in sensul specilizarii productiei si
orientandu-si productia, astfel reprofilata inspre piata. Aceasta a pus capat tiparului
dominant al productiei si consumului din societatea feudala, tipar care fusese cel al
economiei de subzistenta. Noua formula ec a insemnat deopotriva si stabilirea unor
conexiuni mult mai profunde intre segm agrar al soc si segm urban . Produsele
agrare, fiind vandute pe pietele urbane, in schimbul unor produse specifice ale
segm ec urban. La randul sau, intensificarea conexiunilor de natura comerciala a
presupus intensificarea activitatii juridice de tip contractual. In aceasta ultima
calitate capitalismul emergent s-a corelat strans cu fen rationalizarii juridice; cele 2
realitati in desfasurare, sustinandu-se astfel una pe cealalta. Nu intamplator, cei 2
cei mai importanti istorici si sociologi ai modernizarii occidentale au insitat in
reconstituirilor lor asupra celor 2 aspecte ale dezvoltarii ec capitaliste si act juridice
si birocratice (Marx si Webber).
Rationalizarea si capitalismul au fost insotite de formularea unei noi viziuni asupra
principiilor pol si constitutionale. Noua dezvoltare intelectuala a fot stimulata si de
alterarea unei realitati centrale si masive a epocii medievale anterioare, anume
aceea a dualitatii si a complementaritatii conflictuale dintre Biserica si Stat. Relatia
in cauza putea functiona dupa tiparul original, doar atat vreme cat Biserica exista ca

un corp unitar. Reforma religioasa din sec al XVI a pus capat, deci acestei realitati
pregnante a crestinatatii occidentale . Comunitatea credinciosilor fiind fragmentata,
institutiile ecleziastice nu mai puteau sa se exprime cu aceeasi forta ca inainte, in
calitate de reprezentante a com credinciosilor in rel lor cu statul. Acesta a fost un
stimul pt formularea unei noi conceptii asupra dualitatii dintre stat si soc . Noua
conceptie a fost formulata de Thomas Hobbes in Anglia in 1651, tocmai pe fundalul
fragm religioase si al Razboiul Civil cu o poternica dimensiuen religioasa. In noua
conceptie, soc este compusa din fiinte umane inzestrate cu drepturi indestructibile,
care deriva din dreptul de a-si conserva viata. Legitimitatea statului deriva din rolul
sau declarat al drepturilor respective. Intr-o etapa ulterioara, teoria lui Hobbes a
imbracat forma liberalismului, deziderat statul ca instrument ce serveste pt
protejarea societatii, care functioneaza la randul sau ca depozitar al drepturilor
individuale este descoperit acum ca implicand organizarea pluralista a statului , pe
baze parlamentare, impreuna cu separarea dintre ramurile legislative, executive si
judecatoresti ale puterilor statului.
Dinamica intelectuala descrisa a fost sustinuta de evolutia specifica a Angliei, care
nu s-a conformat tiparului determinant monarhic de tip Francez. In AnGLIA, statul de
stari medieval a supravietuit in sec al XVII, el fiind reorganizat sub forma
parlamentarismului modern, in urma a doua episoade revolutionara. Teoria pol
hobsiana oferind o descriere si o legitimare a procesului.
Soc rationalizata, capitalista si liberala a fost angajata pe calea democratizari in
ruma rev franceze de la sf sec al XVII-lea cu un impact european si apoi mondial.
Neconformitatea evolutilor istorice est-europene cu modelul occidental descris se
dezvaluie cel mai bine prin examinarea cazului rusesc. Imperiul Rusesc fiind invocat
de altfel in literatura comparativa ca o chiesenta a identitatii est-europene. Desigur
ca in Rusia, nu a existat fen originar al pluralismului occidentat, anume dualitatea
dintre Biserica si Stat. Crestinismul rusesc de forma bizantina si-a intemeiat rel cu
statul pe principiul sinfoniei dintre puterea monarhica si cea ecleziastica. Principiul
stabilit deja mpreuna cu practicile aferente in Imperiul Roman Tarziu inceputul sec al
IV-lea.
Ideologia simfoniei a dat expresie insa intotdeauna subordonarii indiscutabila a
Bisericii fata de stat. In Rusia nu a existat nici cel de-al 2 lea elem definitoriu al
pluralismului occidental, anume feudalismul sub aspectul sau politic. Aristocratia
agrara a boierilor rusi nu a obtinut in evului mediu drepturi asupra titlurilor si a
domeniului. Drepturile in cauza au continuat sa aiba un caracter viager.
Deasemenea aristocratia agrara ruseasca nu s-a constituit intr-o ierarhie piramidala
a relatilor de dependenta si subordonare, constituita pe baza unor intelegeri
contractuala cu caracter privat. Ea a ramas subordonata in mod direct monarhului.
Atat autoritatea monarhica exercitata asupra Bisericii, cat si autoritarismul monarhic
in rel cu aritocratia funciara s-au intemeiat pe ideologia statului monarhic rusesc.
Aceasta si-a conservat pana in sec al XVIII-lea un caracter patrimonial, mentinand

deci o conceptie asupra statului si guvernarii pe care am cunoscut in Occident in


civilizatiilor barbare. In calitate de monarh patrimonial, imparatul rus concepea
oamenii si lucrurile din soc pe care o guverna asemeni unor bunuri private. Formula
patrimoniala a statului a decurs in Rusia, in buna parte, din actul de preluare a
traditiei pol mongole . In acelasi timp patrimonialismul a decurs din dinamica de
evolutie a statului rusesc al epocii de dupa cucerirea mongola. Monarhia moscovita
constituita pe parcursul luptelor de eliberare impotriva Mongoliei, s-a dezvoltat in
succesiune unei unitati teritoriale foarte restranse, a cnezatului Moscovit, tratat in
mod firesc de conducatorii sai ca un domeniu patrimonial. Extensiunea teritoriala a
cnezatului Moscovei nu a fost insotita, insa de separarea sferei publice fata de cea
privata. Imparatii rusi, continuad sa trateze un stat cu proportii teritoriale colosale
asemeni domeniului patrimonial pe care il detinusera anterior.
Fara sa beneficieze de o Biserica autonoma si de o artistocratie funciara capabila sa
se manifeste ca un rival al monarhiei, societatea ruseasca nu a beneficiat nici de
avantajele dezvoltarii urbane. Aceasta a avut in Rusia, inaintea sec XVIII proportii
extrem de reduse si chiar in masura in care a existat, nu a cunocut formele de
autonomie urbane in baza unor libertati si privilegii pe care am intalnit-o in
occident. Nu a existat deci nici una din premize, constituirii statului asemenei unei
monarhii de stari. Soc ruseasca a pastrat un aspect autoritar si monolitic, pana la
modernizarea inaugurata de Petru cel Mare la inceputul sec al XVIII-lea. Eforturile de
modernizare dupa model occidental, care a urmat pana la revolutia de la inceputul
sec XX, nu au putut insa sa anuleze in mod decisiv caract centrale ale
autoritarismului rusesc. Rusia nu a beneficiat nici de avantajele dinamismului ec de
tip capitalist, care nu-si vor face aparitia pana in sec al XIX-lea. Rationalizarea
institutionala si juridica a debutata sub Petru cel Mare . Arbitrariul monarhic nu a
fost insa anulat cu totul nici macar dupa rev de la 1905, ce a fost urmata de un
experiment parlamentar. Alaturi de regiunea cea mai definitorie a reg de est s-a
situat reg Europei Centrale sau Est Centrale (Polonia, Ungaria, Boemia, Cehia,
Germania de Rasarit). Aceasta regiune istorica a fost descrisa in mod indreptatit ca
o a 3 Europa , situata intre Rusia si Occident , cu caracteristici in mod
conrespunzator intermediar. Caract median al Europei Centrale nu poate insemna
decat faptul ca aici intalnim elem ale civilizatiei de tip occidental. Ele se manifesta
intr-o forma amputata. Europa Centrala a apartinut de zona crestinismului
occidental, ca atare statele si societatile regiuni au cunoscut institutii ecleziastice
subordonate papalitatii romane si manifestandu-si vocatia de a se constituica puteri
autonome in raport cu statele monarhice. Deasemenea, in statele Europei Centrale
din evul mediu, aristocratia agrara a capatat un caract ereditar la fel ca si in
occident. Au existat deasemenea , in regiune structuri ierarhice ale lumii
aristocratice dupa modelul pol feudale occidentale. Au existat si manifestari ale
dezvoltarii urbane dupa tipare asemanatoare celor occidentale. Diferenta de
proportie si consistenta dintre aceste realitati locale si cele corespunzatoare din
Occident se dezvaluie insa atunci cand examinam expresia matura a dezvoltarilor
istorice din aceasta categorie, anume formele statului de stari din Europa Centrala.

Diete (adunarile de stari) maghiare si seimurile poloneze nu ne infatiseaza


reprezentarea separate a clerului si a Bisericii in acelasi fel ca Parlamentele si
Adunarile de Stari Occidentale. Deasemenea nu intalnim aici nici reprezentarea
separata a starii a3a , prin varfurile patriciatelor sau oligarhiilor orasenesti. In locul
organizarii tri-partite a parlamanetelor occidentale ce cuprindeau starile clerului
aristocratiei si oraselor, intalnim aici o reprezentare exclusiva a aristocratiei.
Varfurile ierarhiei ecleziastice au patruns in adunarile de stari ca membrii ai
aristocratiei fara sa beneficieze de o identitate corporativa separata .
Paturile orasenesti au beneficiat de o reprezentare doar atunci cand ele proveneau
din provincii ce fusesera inzestrate de catre monarhii cu o identitate corporativa si
cu privilegii pe baza unor realitati specifice si contextuale. Asa cum este cazul
oraselor germanofone din Trasilvania. Defapt, dezvoltarea urbana medievala a
Europei Central a avut un caract definitoriu alogen si germanofon, cele mai mutle
orase careprezentau un profil asemenator celor din occident erau colonii Germane,
ce fusesera in plus stabiliate in zonele respective prin initiativa monarhilor. Orasele
central-europene au manifestat o slabiciune constituitive, ele fiind enclave in
mijlocul unui mediu ostil si fiind dependente de monarhie pt supravietuir, fiind deci
incapabile sa adopte o pol autonoma in rivalitate cu moanarhia.
Aristocratia insa se prezinta in regiune intr-o forma amputata fata de occident. In
locul ierarhiei piramidale multi-elevate, intalnim in regiune o separare clara intre
mici nobili ( lipsiti de putere) si aristocratia magnatilor. Aristocratia magnatilor a fost
subordonata in mod direct monarhiei.
Lasand la o parte pt moment cazul romanesc, putem distinge pe linia abordarii lui
George Shoplin, putem distinge caract comune ale Europei de Est peste linia de
separare dintre Rusia si a3a Europa. Autoritarismul statal a fost indiscutabil pe toata
durata istoriei. In cazul Europei Centrale, G. S. Identifica o dinamica de evolutie a
pol autoritate ce conduce de la parlamentarismul nobiliar cu forme trunchiate (ad
de stari) la parlamentarismul modern de sec XIX de fatada . Fen birocratizarii, adica
al degajarii treptate a structurilor statului din structurile societatii s-a desfasurat
atat in Europa Centrala, cat si in Rusia. Inca din perioada pre-moderna pt a continua
in sec XIX. Birocratizarea nu a fost insotita insa de o rationalizare juridica in spiritul
statului de drept. Evolutile central Europene, mai apropiate celor occidentale,
lasand si ele sa subziste suprafete considerabile ale arbitrariului. Dezvoltarea ec de
tip capitalist a fost intarziata in grade diferite, intarzierea si proportiile reduse ale
capitalismului s-au manifestat prin constituirea si supravietuirea unei culturi anticapitaliste sau anti-antreprenoriale, bazata pe o ierarhie a valorilor cu caracter
aristocratic si militar. Birocratia statelor, atat cea civila cat si cea militara si-a
recrutat membrii din interiorul clasei aristocratice, cu foarte putine elem provenite
din lumea burgheziei orasenesti.
Pe parcursul sec XVII si XVIII , intreaga reg est-europeana a fost marcata de procesul
feudalizarii progresive, descris cel mai frecvent sub titulatura celei de-a doua

iobagii. Clasele nobiliare s-au intarit in timp ce statutul de dependenta si conditia


economica a taranimii a decazut. Feudalizarea a avut surse diferite in Europa
Centrala si in Rusia. Rezultate fiind insa remarcabil de similare. In Europa Centrala,
feudalizarea a decurs din stabilirea rel de schimburi ec cu occidentul, inca din sec al
XVI arist funciare din zona s-au transf in exportatoare de produse agricole pt
occident. Aceasta a insemnat ca ec agrare ale zonei au suferit un proces de
comercializare, prin specializare a productie, impreuna cu orientarea sa spre piata.
Aristocratiile funciare central-europene au obtinut insa aceste deziderate ec in
maniera specifica de a intari formele si rel de productie de tip feudal prin
exercitarea unor presiuni crescande asupra fortei de munca taranesti, in loc sa
redefineasca relatiile de productie domeniala, dupa modelul capitalist. Feudalizarea
locala a fost un aspect al dezvoltarii capitalismului la nivelul intregului continent. In
Rusia, feudalizarea a decurs din exigentele dezvoltarii statului. Nobilimea
latifundiara a fost imputernicita cu sarcini fiscale, ea actionand ca un intermediar
intre stat si populatia impozitabila taraneasca. Noile atributii fiscale ale boierimii au
insemnat o forta sociala crescanda a aceleeasi categoriii. Boierimea a exploatat
noul context intr-o maniera similara a aristocratiei central-europene, prin
exercitarea unor exigente mai mari asupra taranimii in cadrul productiei .
Modernizarea de sec XIX a insemnat si ea un proces de dezvoltare a aunor trasaturi
soc si pol ale zonei pe deasupra granitei despartitoare dintre cele 2 sub-regiuni.
Modernizarea a decurs prin initiativa statelor in corelatie cu acest proces de
modernizare a avut loc o noua faza a birocratizarii cu o intensitate mult superioara
celei anterioara. Modernizarea etatista a insemnat in tarile Europei-Centrale o
politica autoritara, invocata de G.S. sub eticheta parlamentarismului de fatada.
Aceasta a insemnat alegeri parlamentare controlate, castigate cu regularitate de
partidele guvernamentale ce organizau alegerile, dar a insemnat de asemenea,
inradacinarea unor practici clienteliste, cele din urma facand si legatura dintre
dezvoltarea birocratica si modernizarea ec sub auspicile statului.