Sunteți pe pagina 1din 1

Nichita Stanescu - Cantec

E o ntmplare a fiintei mele:


si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica dect mine, dect oasele mele,
pe care mi le scrsnesti ntr-o mbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-ma fericire, n sus, si izbeste-mi
tmpla de stele, pna cnd
lumea mea prelunga si n nesfrsire
se face coloana sau altceva
mult mai nalt, si mult mai curnd.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cntece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, ntoarsa spre pamnt,
una foarte de sus, aproape rupta
n nfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntmplarii ca sunt.