PIRATERIA VERSUS DREPTURILE DE AUTOR

Gheorghe Georgiana, sociologie, grupa 4, seria 1, anul 1

Acest raport are în vizor problema recunoaşterii drepturilor de autor pe internet

atât în planul naţional, cât şi în cel internaţional, informând asupra poziţiilor adoptate de
către statul român şi cele europene în contextul tot mai frecvent al practicilor ilegale de
piraterie. Conform acestei situaţii sunt de părere că legile cu privire la protecţia
drepturilor de autor sunt mult prea indulgente în raport cu delictul grav al celor care
piratează diferite materiale.
Fenomenul tot mai frecvent al imitării operelor de orice tip (materiale sau
intelectuale ) a stârnit a reacţie puternică în rândul statelor europene. Astfel prima
dezbatere pe plan internaţional a acestei probleme a avut loc în anul 1996 în cadrul
Organizaţiei Mondiale a Proprietăţilor Intelectuale, având ca rezultat Tratatul OMPI
pentru dreptul de autor; aceasta a avut impact şi în legislaţia română: în 1996 este
adoptată Legea Nr. 8, urmată de Ordonanţa de Urgenţă Nr.123/2005 şi a Legii Nr. 6/2006
privind definirea şi protecţia drepturilor de autor. Conform legislaţiei române, dreptul de
autor pe internet se referă la recunoaşterea publică a celui care produce şi furnizează
materiale, programe sau orice tip de bun informaţional pe internet.
Din punctul meu de vedere, internetul este un mijloc de informare care furnizează
o serie de materiale utile pentru nevoile indivizilor unei societăţi, însă acest context nu
trebuie să reprezinte un pericol la adresa comercializatorilor legali de bunuri. De aceea
sunt de acord cu demersurile pe care comunitatea europeană şi cea românească le
derulează pentru a stopa pirateria.
Eu consider că fiecare bun, indiferent de tipul său, deţine o anumită valoare care
trebuie recunoscută de către membrii societăţii, astfel orice material prezent pe internet ar
trebui să cuprindă această clauză. Orice autor al unei lucrări sau al unui bun material
depune un efort care trebuie recunoscut de ceilalţi. De exemplu, aceiaşi situaţie este
prezentă şi în cazul în care un student realizează un eseu şi doreşte ca munca sa să fie
recunoscută şi să primească o răsplată a acesteia(cu ar fi o notă mare) . Din punctul meu
de vedere, deşi este o măsură considerată de ceilalţi prea drastică prin faptul că
enunţurile legilor referitoare la această problematică acordă a flexibilitate mare a
accesului la materialele furnizate pe internet, aceasta este oglinda echitabilităţii.
În primul rând, Articolul 143 din Legea Română Nr. 8 /1996 prevede faptul că
este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 5
miliaone la 500 de milioane de lei, fapta persoanei care produce, importă, distribuie,
închiriază sau deţine în vederea comercializării dispozitive sau componente şi prestarea
de servicii care conduc la neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie. Sunt de părere că
această formă de sancţiune a delictului amintit este necorespunzătoare cu gravitatea
acestuia. Imaginaţi-vă care ar fi profitul distribuitorilor de bunuri pe internet dacă nu le-ar
oferi în mod gratuit, ci le-ar comercializa pe piaţă? Consider că munca producătorilor
(autorilor) nu este apreciată la adevărata sa valoare dacă este oferită gratuit celor care
accesează paginile web. Deşi aceste sancţiuni conferă o anumită constrângere pentru cei
care imită sau piratează diferite materiale, acestea nu sunt suficient de semnificative
pentru a îngrădi total infracţiunile de acest gen. De exemplu, un tânăr care descarcă în
mod ilegal un program va face acest lucru constant chiar dacă, la un moment dat, va fi
depistat şi sancţionat, deoarece acesta va gândi că sancţiunea este uşor de achitat.
În al doilea rând, efectele nocive ale plagiatului sau ale pirateriei nu au fost
puternic mediatizate şi nici nu a fost evidenţiată importanţa teoriei echitabilităţii în trecut.
În articolul ziaristei Cristea Roxana din cadrul revistei “Business Magazin”, este susţinută
următoarea afirmaţie revelatoare: „ Ca într-un joc pe calculator sau într-un film,
internetul este o corabie, iar piraţii vin să o prade. Diferenţa faţă de situaţiile clasice e că
aici cuferele cu bijuterii (filme, jocuri, programe şi muzică), sunt oferirte de bunăvoie de
marinari, care colaborează de minune cu piraţii. Ba chiar, îşi apără dreptul de a preda
împreună, în numele libertăţii de circulaţie a informaţiilor pe internet”. Cu alte cuvinte, în
lipsa unei puternice rigidităţi a legii privind drepturile de autor pe internet, fenomenul
pirateriei s-a pronunţat în ultimul timp în ţara noastră mai ales şi datorită unei mentalităţi
a românilor. În urma unui interviu realizat cu doi tineri care au fost sancţionaţi pentru
piraterie, aceştia marturisesc că nu au făcut un lucru grav pentru că odată ce platesc
conexiunea la internet,ar trebui să şi profite de facilităţile acestuia. Demersuri privind
stoparea piraterie s-au întreprins abia când infracţiunile au luat amploare. Doar de puţină
vreme, societăţile au început să arate efectele pirateriei, odată ce producătorii au început
să piardă profit în pofida efortului şi muncii asidue depuse pentru realizarea unor produse
de calitate precum a softwer-urilor funcţionale pentru diferite domenii sau a oricăror altor
materiale concrete. De exemplu, într-un articol al lui Rutherland Staeblin şi Alexandra
Sora, apărut în ziarul “Cultura”, s-a evidenţiat faptul că a fost tras un semnal de alarmă
privind această problemă în spaţiul european odată ce gigantul american „Google” a
scanat, fară autorizaţie, peste douăzeci de milioane de cărţi din bibliotecile americane ,
astfel cărţile furnizate de concernul Google au putut fi accesate gratuit de către cei
interesaţi, fapt ce a periclitat comercializarea acestora de către autorii de drept. Pentru a
solidariza cu aceştia, o serie de autori germani au semnat un pact prin care se revoltau
împotriva rezolvării acestei probleme de interes general doar în contextul disputelor
dintre autorii americani care au dat în judecată compania americană şi aceasta. Acest pact
se numeşte „Apelul de la Heidelbery” şi prevede implicarea întregii comunităţi a autorilor
din Germania la problema enunţată anterior. Iată cum autorităţile legale recunosc în
prezent gravitatea pitateriei şi încearcă să remedieze situaţia prin mediatizarea, în primul
rând a cazurilor semnificative.
Nu sunt de acord cu faptul că o serie de materiale sunt oferite pe diferite site-uri
ale internetului în mod gratuit.
În primul rând, acestea nu au doar un aspect pozitiv care se referă la accesul şi la
furnizarea lor gratuită, ci şi unul negativ. Descărcarea unor asemenea materiale reprezintă
un adevărat pericol pentru cel care se angajează într-o astfel de acţiune. Dacă materialele
legale au un autor legitim, care poate fi tras la răspundere pentru eventualele
disfuncţionalităţi, cele oferite gratuit nu prezintă o astfel de clauză. Un individ poate
descărca un fişier audio care să conţină viruşi şi să producă daune calculatorului
utilizatorului. Aşadar, alta ar fi fost situaţia dacă ar fi cumparat produsul de la un
distribuitor îndreptăţit prin lege. Pot spune din proprie experienţă că astfel de situaţii sunt
posibile; cu ceva timp în urmă am descărcat un program oferit gratuit pe internet, însă am
avut surpriza de a-mi fi afectat Sistemul Windows datorită viruşilor, urmând apoi a serie
de complicaţii. As putea deduce din cele întâmplate că programele autorizate, cele care
au licenţă, sunt cele mai indicate pentru a fi accesate. În ceea ce priveşte legislaţia
română, aceasta recunoaşte drepturile de autor ale celor care produc programe şi se
angajează în protejarea acestora. Articolul 72 din Legea 8/1996 specifică faptul că
programele de calculator includ orice expresie a unui program, fie programe de aplicaţie
şi sisteme de operare, exprimate în orice limbaj, în cod sursa sau cod-obiect, fie în
materialul de concepţie pregătitor sau în manuale. Deşi această lege este destul de precisă
în ceea ce priveşte drepturile de autor, aceasta nu a fost îndeajuns aplicată după cum arată
cifra mare a infractiunilor de piraterie din ultimii ani care a stârnit revolta reprezentanţilor
dimensiunii IT. Altfel cum se explică faptul că România a ajuns să ocupe locul 4 în lume
privind pirateria produselor furnizate pe internet în anul 2006 (idee enunţată într-un
articol apărut în ziarul Evenimentul Zilei)? Iar în contextul mondial urmările sunt mult
mai grave. Conform cercetărilor întreprinse de Business Softwer Alliance în 2008,
datorită piraterie softwer companiile internaţionale au avut pierderi estimate la 53 de
milioane de dolari, statele cele mai afectate fiind SUA, Rusia şi China.
După părerea mea, lumea suportă acum efectele propriei organizări. Cu alte
cuvinte, dacă exigenţa legilor privind drepturile de autor ar fi fost evidenţiată din trecut,
dacă statul ar fi vegheat asupra sancţionării corespunzătoare a celor care nu respectă
legile enunţate şi dacă ar fi fost iniţiate mai multe programe privind efectele nocive ale
fenomenului numit piraterie, atunci acesta nu ar fi luat o asemenea amploarea. Aşadar,
statul român este unulş din răspunzătorii pentru infracţiunile ce privesc internetul, şi tot
acesta trebuie să remedieze situaţia.
Deasemenea, consider că pirateria nu s-ar fi dezvoltat dacă oamenii ar fi avut o
mentalitate diferită, dacă ar fi fost învăţaţi să aprecieze munca celorlalţi şi „ să dea
cezarului ce este al cezarului!”, după cum susţine proverbul. Acest fapt demonstrează
faptul că legile române sunt doar de suprafaţă, pentru a fi în concordanţă cu valorile
general acceptate la nivel mondial, însă ele nu îşi îndeplinesc menirea, tocmai datorită
faptului că fondul mentalităţii româneşti este deficitar. De exemplu, în urma unei discuţii
pe care am avut-o cu unii dintre prietenii mei am observat că aceştia sunt înclinaţi spre
nerespectarea normelor nescrise ale echitabilităţii. Această situaţie nu este izolată, lucru
care mi-a fost demonstrat în timp; în nenumărate rânduri am prins frânturi din discuţii ale
cunoştinţelor mele sau chiar şi ale necunoscuţilor care preferau să aleagă calea cea uşoară
pentru a obţine ceva, fără a recunoaşte meritele celorlalţi şi ai răsplăti corespunzător.
În concluzie, conform opiniei mele, pirateria a luat amploare, în primul rând,
datorită indivizilor care nu respectă originalitatea şi drepturile de autor în nici un context
( nici măcar în cel al internetului) , iar în al doilea rând, datorită pasivităţii statului în faţa
acestei probleme, prin faptul că nu oferă o protecţia necesară producătorilor şi
distribuitorilor legali pe internet şi nu sancţionează infracţiunile drastic pentru „ a tăia
răul din rădăcină.”