5.c.

Sensul, coninutul lingvistic specific planului individual al limbajului, deci specific

unui act particular de vorbire, este definit de Coeriu drept coninutul care se construiete prin
integrarea i depirea straturilor de coninut anterioare, designaie i semnificat. Prin aceasta,
sensul reprezint o modalitate lingvistic superioar. ntr-un text nu numai c se face referire la
lume (desemnare) printr-o limb particular cu semnificatele sale, dar se i exprim atitudini,
opinii sau intenii ale vorbitorilor (sens).
Sensul trebuie cutat printr-un demers interpretativ, hermeneutic dincolo de semnificat i
designaie (care configureaz doar expresia sensului). Sensul nu este reductibil la suma
semnificatelor i a designaiilor, ci trebuie cutat dincolo de acestea. De asemenea, sensul poate
varia n funcie de context: sensul enunului Socrate e muritor este diferit dac enunul face
parte dintr-un silogism, dintr-o poezie sau dintr-o situaie practic (chiar dac semnificatele
rmn neschimbate; aceleai semnificate pot avea sens total diferit).