I.

Precizari metodologice

Conform programei scolare pentru examenul de bacalaureat 2009, proba orala vizeaza
competentele de comunicare orala, aplicate in receptarea mesajelor orale si scrise si in
producerea unor tipuri de discurs (descriptiv, informativ, narativ, argumentativ) exersate
in cadrul invatamantului liceal. Curriculumul liceal, care stabileste principiul studierii
limbii si literaturii romane din perspectiva comunicativfunctionala, pune accent pe
latura formativa a invatarii, fiind centrat pe achizitionarea de competente, fapt care a
determinat precizarea, in programa de bacalaureat, a competentelor de evaluat si a
continuturilor din domeniile: A.
literatura romana, B. limba si comunicare.
Pentru bacalaureatul 2009, in proiectarea subiectelor pentru proba orala se va avea in
vedere principiul complementaritatii, in sensul ca prin proba orala se vor evalua alte
competente specifice sau alte valori ale acestor competente fata de proba scrisa, dupa
cum urmeaza:
- 1.1. Utilizarea adecvata a strategiilor si a regulilor de exprimare orala in monolog si in
dialog, in vederea realizarii unei comunicari corecte, eficiente si personalizate, adaptate
unor situatii de comunicare diverse;
- 1.3. Identificarea particularitatilor si a functiilor stilistice ale limbii in receptarea
diferitelor tipuri de mesaje/ texte;
- 1.4. Receptarea adecvata a sensului/ a sensurilor unui mesaj transmis prin diferite
tipuri de mesaje orale sau scrise;
- 1.5. Utilizarea adecvata a achizitiilor lingvistice in producerea si in receptarea
diverselor texte orale si scrise, cu explicarea rolului acestora in construirea mesajului;
- 2.1. Identificarea temei si a modului de reflectare a acesteia in textele studiate sau in
texte la prima vedere;
- 2.5. Compararea unor viziuni despre lume, despre conditia umana sau despre arta
reflectate in texte literare, nonliterare sau in alte arte;
- 2.6. Interpretarea textelor studiate sau la prima vedere prin prisma propriilor valori si
a propriei experiente de lectura;
- 3.2. Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural romanesc, prin
integrarea si relationarea cunostintelor asimilate;
- 4.1. Identificarea structurilor argumentative in texte literare si nonliterare studiate sau
la prima vedere;
- 4.2. Argumentarea unui punct de vedere privind textele literare si nonliterare studiate
sau la prima vedere;
- 4.3. Compararea si evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecati
proprii.

Biletul de examen va contine un scurt text literar sau nonliterar, la prima vedere pentru
candidat (texte literare: proza, poezie, dramaturgie; texte nonliterare, memorialistice,
epistolare, jurnalistice, juridic-administrative, stiintifice, argumentative, mesaje din
domeniul audio-vizualului) si trei cerinte specifice, desprinse din lista de cerinte
generale/ itemi (cate una pentru fiecare dintre domeniile de investigare enuntate mai jos,
care pot fi particularizate/ tratate prin raportare le specificul respectivului text; a se
vedea modelele anexate):
Competente specifice
1.1. Utilizarea adecvata a strategiilor si a
regulilor de exprimare orala in monolog si in
dialog, in vederea realizarii unei comunicari
corecte, eficiente si personalizate, adaptate
unor situatii de comunicare diverse
1.2. Utilizarea adecvata a tehnicilor de
redactare si a formelor exprimarii scrise
compatibile cu situatia de comunicare in
elaborarea unor texte diverse
Continuturi asociate
- reguli ale monologului (contactul vizual cu
auditoriul; raportarea la reactiile auditoriului),
tehnici de construire a monologului; tipuri:
povestire/ relatare orala, descriere orala,
monolog informativ, monolog argumentativ,
exprimarea orala a reactiilor si a opiniilor
privind texte literare si nonliterare, filme,
spectacole de teatru, expozitii de pictura etc.;
adecvarea la situatia de comunicare (auditoriu,
context) si la scopul comunicarii (informare,
argumentare / persuasiune etc.)
- reguli si tehnici de construire a dialogului
(atentia acordata partenerului, preluarea/
cedarea cuvantului la momentul oportun,
dozarea participarii la dialog etc.); tipuri:
conversatia, discutia argumentativa, interviul
(interviul publicistic, interviul de angajare);
adecvarea la situatia de comunicare (partener,
context etc.) si la scopul comunicarii
(informare, argumentare / persuasiune etc.);
argumentare si contraargumentare in dialog
- stilurile functionale adecvate situatiei de
comunicare
- rolul elementelor verbale, paraverbale si
nonverbale in comunicarea orala: privire,
gestica, mimica, spatiul dintre persoanele care
comunica, tonalitate, ritmul vorbirii etc.
- ascultare activa
- reguli generale in redactare (structurarea
textului, adecvarea la situatie, adecvare
stilistica, asezare in pagina, lizibilitate)
- relatarea unei experiente personale, descriere,
povestire, argumentare, stiri, anunturi
publicitare, corespondenta privata si oficiala;
cerere, proces-verbal, curriculum vitae,
scrisoare de intentie
- exprimarea reactiilor si a opiniilor fata de
texte literare si nonliterare, argumentare,
rezumat, caracterizare de personaj, analiza,
 comentariu, sinteza, paralela, eseu structurat,
eseu liber/ nestructurat
- modalitati de indicare a bibliografiei, normele
citarii
- normele limbii literare la nivelurile:
ortografic si de punctuatie, morfosintactic,
lexico-semantic, stilistico-textual

1.3. Identificarea particularitatilor si a functiilor - limbaj standard, limbaj literar, limbaj

stilistice ale limbii in receptarea diferitelor colocvial, limbaj popular, limbaj regional,
tipuri de mesaje/ texte limbaj arhaic; argou, jargon
- expresivitatea in limbajul comun si in
limbajul poetic

1.4. Receptarea adecvata a sensului / sensurilor - texte literare (proza, poezie, dramaturgie);
unui mesaj transmis prin diferite tipuri de
mesaje orale sau scrise
texte nonliterare, memorialistice, epistolare,
jurnalistice, juridic-administrative, stiintifice,
argumentative, mesaje din domeniul audio-
vizualului
- sens denotativ si sensuri conotative
- elemente care inlesnesc sau perturba
receptarea: canalul, codul, contextul
- fictiune, imaginatie, inventie; realitate,
adevar; scopul comunicarii: informare,
delectare, divertisment etc.; reactiile
receptorului: cititor, ascultator

1.5. Utilizarea adecvata a achizitiilor lingvistice - componentele si functiile actului de

in producerea si in receptarea diverselor texte
orale si scrise, cu explicarea rolului acestora in
construirea mesajului
comunicare
- niveluri ale receptarii si producerii textelor
orale si scrise: fonetic, ortografic si de
punctuatie, morfosintactic, lexico-semantic,
stilistico-textual, nonverbal si paraverbal
- normele limbii literare la toate nivelurile:
fonetic, ortoepic, ortografic si de punctuatie,
morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-
textual
- tipuri textuale si structura acestora: narativ,
descriptiv, informativ, argumentativ
- rolul verbelor in naratiune; rolul adjectivelor
in descriere
- rolul formulelor de adresare, de initiere, de
mentinere si de inchidere a contactului verbal
in monolog si in dialog

2. Utilizarea adecvata a strategiilor de comprehensiune si de interpretare, a modalitatilor de

analiza tematica, structurala si stilistica in receptarea textelor literare si nonliterare
 Competente specifice Continuturi asociate

2.1. Identificarea temei si a modului de - tema, motiv, viziune despre lume

reflectare a acesteia in textele studiate sau - modul de reflectare a unei idei sau a unei teme in
in texte la prima vedere mai multe opere literare, apartinand unor genuri sau
epoci diferite sau unor arii culturale diferite

2.2. Identificarea si analiza principalelor - particularitati ale constructiei subiectului in textele

componente de structura, de compozitie si narative; particularitati ale compozitiei in textele
de limbaj specifice textului narativ narative: incipit, final, episoade/ secvente narative,
tehnici narative; constructia personajelor; modalitati
de caracterizare a personajului; tipuri de personaje;
instantele comunicarii in textul narativ; tipuri de
perspectiva narativa; specii epice: basm cult, nuvela,
roman; registre stilistice, limbajul personajelor,
limbajul naratorului; stilul direct, stilul indirect,
stilul indirect liber

2.3. Identificarea si analiza principalelor - particularitati ale constructiei subiectului in textul

componente de structura si de limbaj
specifice textului dramatic
dramatic
- particularitati ale compozitiei textului dramatic
- modalitati de caracterizare a personajelor; registre
stilistice, limbajul personajelor, notatiile autorului
- specii dramatice - comedia; o opera dramatica
postbelica
- creatie dramatica si spectacol
- cronica de spectacol, discutata in relatie cu textul
dramatic si punerea in scena a acestuia (pentru proba
orala)

2.4. Identificarea si analiza elementelor de - titlu, incipit, relatii de opozitie si de simetrie,

compozitie si de limbaj in textul poetic
elemente de recurenta: motiv poetic, laitmotiv,
simbol central, idee poetica
- sugestie si ambiguitate
- imaginar poetic, figuri semantice (tropi); elemente
de prozodie
- poezie epica, poezie lirica
- instantele comunicarii in textul poetic

2.5. Compararea unor viziuni despre
lume, despre conditia umana sau despre
arta reflectate in texte literare, nonliterare
sau in alte arte
- viziune despre lume, teme si motive, conceptii
despre arta;
- limbajul literaturii, limbajul cinematografic,
limbajul picturii; limbajul muzicii (pentru proba
orala)

2.6. Interpretarea textelor studiate sau la - lectura critica: elevii evalueaza ceea ce au citit;
prima vedere prin prisma propriilor valori lectura creativa: elevii extrapoleaza, cauta
si a propriei experiente de lectura interpretari personale, prin raportari la propria
sensibilitate, experienta de viata si de lectura

3. Punerea in context a textelor studiate prin raportare la epoca sau la curente culturale/ literare

Competente specifice Continuturi asociate

3.1. Identificarea si explicarea relatiilor - trasaturi ale curentelor culturale/ literare reflectate
dintre opere literare si contextul cultural in in textele literare studiate sau in texte la prima
care au aparut acestea vedere

3.2. Construirea unei viziuni de ansamblu
asupra fenomenului cultural romanesc,
prin integrarea si relationarea cunostintelor
asimilate
- fundamente ale culturii romane (originile si
evolutia limbii romane)
- perioada veche (formarea constiintei istorice)
- curente culturale / literare in secolele XVII-XVIII:
umanismul si iluminismul
- perioada moderna: a. secolul al XIX-lea -
inceputul secolului al XX-lea (perioada pasoptista;
Romania, intre Occident si Orient; criticismul
junimist); b. curente culturale / literare in secolul
XIX - inceputul secolului XX (romantismul,
realismul, simbolismul, prelungiri ale
romantismului si clasicismului); c. perioada
interbelica (orientari tematice in romanul interbelic,
tipuri de roman; poezia interbelica, diversitate
tematica, stilistica si de viziune; curente culturale /
literare in perioada interbelica: modernism,
traditionalism, orientari avangardiste; identitate
culturala in context european); perioada postbelica
(tipuri de roman in perioada postbelica, poezia in
perioada postbelica, teatrul in perioada postbelica;
curente culturale / literare: postmodernismul)
- curente culturale/ literare romanesti in context
european

4. Argumentarea in scris si oral a unor opinii in diverse situatii de comunicare

Competente specifice Continuturi asociate

4.1. Identificarea structurilor argumentative in - constructia textului argumentativ; rolul

texte literare si nonliterare studiate sau la prima conectorilor in argumentare
vedere - logica si a coerenta mesajului argumentativ

4.2. Argumentarea unui punct de vedere privind - constructia discursului argumentativ:

textele literare si nonliterare studiate sau la prima structuri specifice, conectori, tehnici
vedere argumentative
- eseul argumentativ
4.3. Compararea si evaluarea unor argumente
diferite, pentru formularea unor judecati proprii
- textul critic (recenzia, cronica literara,
eseul, studiul critic) in raport cu textul
discutat
- interpretari si judecati de valoare exprimate
in critica si in istoria literara
- eseul structurat sau eseul liber

III. PRECIZARI PRIVIND CONTINUTURILE PROGRAMEI

a. LITERATURA

Autori canonici: Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, G.
Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil
Petrescu, G. Calinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu, Marin Sorescu.
Nota. Conform programei scolare in vigoare, examenul de bacalaureat nu implica studiul
monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel putin unui text din opera acestora. Textele
literare la prima vedere pot apartine atat autorilor canonici, cat si altor autori.

Pentru proba scrisa, elevii trebuie sa studieze in mod aprofundat cel putin numarul minim de
texte prevazute in programa scolara, despre care sa poata redacta un eseu structurat, un eseu liber
sau un eseu argumentativ, in care sa aplice conceptele de istorie si teorie literara (perioade,
curente literare / culturale, elemente de analiza tematica, structurala si stilistica) mentionate in
tabel:
• proza scurta: basm cult, nuvela; texte reprezentative pentru aspecte esentiale ale speciei
narative pe care o ilustreaza;
• roman: texte reprezentative pentru aspectele esentiale ale genului si ale evolutiei acestuia;
• poezie: texte poetice care sa ilustreze aspecte esentiale ale genului si ale evolutiei acestuia;
• dramaturgie: comedia; texte dramatice care sa ilustreze aspecte specifice si diferite ale genului
si ale evolutiei acestuia.
Studiile de caz si dezbaterile mentionate in tabel pot fi valorificate in cadrul probelor orale si
scrise, prin solicitarea argumentarii unor opinii sau judecati de valoare (reproduse) pe marginea
temelor respective.

A. Cerinte privind emitatorul (cine emite mesajul, din ce perspectiva/ ipostaza, cu ce

intentie, in ce context etc.);

B. Cerinte privind structura/ compozitia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea

faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente,
identificarea unor structuri si tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);

C. Cerinte privind construirea unei interpretari/ exprimarea unei opinii argumentate

(despre aspecte/ argumente/ idei/ afirmatii/ atitudini evidente in textul dat, cu privire la o
perspectiva actuala asupra ideilor exprimate, despre optiunea, pe baza experientei personale,
pentru una sau alta dintre solutiile
propuse/ care se contureaza etc.).
Comunicare
Comunicarea este o caracteristică fundamentală a existenŃei. Toate
funcŃiile manageriale sunt realizate cu ajutorul comunicării, ca un proces de
înŃelegere între oameni cu ajutorul transferului de informaŃie.
De aici rezultă cele trei aspecte semnificative ale comunicării:
MESAJ: ideea, informaŃia care trebuie transmisă receptorului.
EMIłĂTOR- RECEPTOR: comunicarea implică prezenŃa a cel puŃin
două persoane fără de care nu are sens.
CUVÂNT-ÎNłELEGERE: utilizarea cuvintelor astfel încât să fie înŃeles
de către participanŃii la procesul comunicării

.1. CARACTERISTICILE UNUI PROCES DE COMUNICARE

Procesul de comunicare cuprinde următoarele elemente:

1. EmiŃătorul
2. Mesajul
3. Mijlocul de comunicare
4. Limbajul comunicării
5. Receptorul
6. Contextul

1. EMIłĂTORUL este iniŃatorul comunicării, cel care elaborează mesajul. El

alege mijlocul de comunicare si limbajul astfel încât receptorul să–i înŃeleagă
masajul formulat. EmiŃătorul are dreptul de a alege receptorul cu care doreste
să comunice.
Comunicare
8
2. MESAJUL reprezintă forma fizică în care emiŃătorul codifică informaŃia, poate
fi un ordin, o idee, un gând. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea,
impresionarea, amuzarea, obŃinerea unui acŃiuni.
Mesajul este supus unui proces de codificare si decodificare dintre cele două
persoane, emiŃătorul codifică mesajul trimis, iar receptorul decodifică mesajul
primit. Mesajul este elementul care conŃine simbolurile verbale si non-verbale,
are un “text” – care este vizibil si are “muzica” – care poate conŃine o
ameninŃare nedorită.
Exemplu: ”Te rog să treci pe la mine când te întorci!” (acest mesaj poate fi
spus pe mai multe tonuri, care diferă).
3. MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul
parcurs de mesaj dinspre emiŃător spre receptor.
Poate fi formal – comunicare ce urmează structura ierarhică a organizaŃiei si
informal – când comunicarea provine din interacŃiunile sociale si legăturile
informate din cadrul organizaŃiei. Aceasta din urmă poate îmbraca forme: idei,
opinii, zvonuri, etc.
Mijlocul de comunicare cuprinde discuŃia de la om la om (corespondenŃa
oficială,sedinŃe,telefon ,fax,internet, etc).
4. LIMBAJUL DE COMUNICARE poate fi:
verbal –cu cuvinte,
non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spaŃiului, lucrurilor, îmbrăcăminŃii
paraverbal-prin folosirea tonalităŃii,accentuării,ritmului de vorbire
5. RECEPTORUL este persoana care primeste mesajul, dar ascultarea
mesajului este la fel de importantă ca si transmiterea ei.
6. CONTEXTUL este foarte important pentru că aceleasi cuvinte vor suna altfel
într-un birou decât pe stradă. Orice comunicare are contextul ei.

III. SCOPUL COMUNICĂRII = ce urmăreşte emiţătorul unui mesaj:

1. informativ = înşiruire de idei cu scopul de a informa receptorul.
2. persuasiv = se urmăreşte convingerea receptorului de calitatea unor produse pentru a le
cumpăra (în cazul reclamelor sau a prezentărilor de produse).
3. predictiv = în cazul prognozelor meteo. Verbele sunt folosite la indicativ viitor.
4. emotiv = urmăreşte să creeze o stare emoţională necesară înţelegerii mesajului.

CLASIFICAREA STILURILOR FUNCŢIONALE

:1. Stilul beletristic (2. Stilul stiintific se utilizeaza in lucrarile care contin informatii asupra
unor obiecte, fenomene, fapte, investigatii, cercetari, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, in
lucrarile stiintifice.
Acest stil prezinta urmatoarele caracteristici:
• folosirea unor notiuni / teorii stiintifice exacte si a unor rationamente riguroase;
• utilizarea unor neologisme din lexicul propriu fiecarei stiinte;
• folosirea cuvintelor monosemantice;
• claritatea exprimarii (pusa in evidenta printr-o structura adecvata a propozitiei / frazei),
precizie, corectitudine;
• utilizarea sensului propriu al cuvantului;
• un grad mare de tranzitivitate;
• fiecare domeniu stiintific isi are propriul vocabular
.
3. Stilul administrativ se utilizeaza in documente oficiale (cerere, memoriu, raport,
referat, proces-verbal, curriculum vitae), in documente referitoare la activitatea unor
institutii sau la relatiile administrative, politice, juridice etc.
Stilul administrativ prezinta urmatoarele trasaturi:
• precizia si concizia exprimarii;
• caracterul neutru al registrului lingvistic;
• prezenta cliseelor lingvistice (formule si termeni consacrati care dau claritate si
uniformitate exprimarii);
• lipsa figurilor de stil
4. Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public si se
caracterizeaza prin:
• bogatie si varietate lexicala;
• vocabular accesibil unor categorii de cititori de nivel intelectual mediu;
• frecventa redusa a expresiilor / termenilor tehnico-stiinti-fici proprii unui anumit
domeniu;
• utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian;
• constructii dense, uneori eliptice, adaptate la nevoile comunicarii unui numar cat mai
mare de informatii;
• utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (exclamatii, grafice, interogatii,
imagini etc).

5. Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza in sfera relatiilor de familie, in viata de zi cu zi si

se caracterizeaza prin:
• un anume grad de afectivitate;
• folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului;
• utilizarea si a mijloacelor non-verbale;
• incalcarea normelor si canoanelor limbii literare;
• prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici;
• folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la
imperativ;
• simplitate, degajare si naturalete.
V. CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI

1. CLARITATEA = formularea limpede, logică şi coerentă pentru înţelegerea deplină; claritate

= accesibilitate, corectitudine;
= folosirea cuvintelor cu sensurile lor de bază, bine cunoscute. Abaterile de la claritate sunt:
- obscuritatea = stil confuz, greoi;
- stilul echivoc = confuzie în exprimare, astfel încât nu se poate şti exact la ce se referă
vorbitorul;
- nonsensul = exprimarea fără logică, fără sens, deseori aberantă: Industria română e admirabilă,
e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.

2. PROPRIETATEA = utilizarea mijloacelor lingvistice'potri¬vite, a cuvintelor cu înţelesurile

lor de bază.
= calitatea stilului privind folosirea cuvin¬telor care exprimă exact ideea, apelând la sensul
propriu, cel mai potrivit al cuvântului. Abaterile se produc din cauza necunoaşterii sensurilor
unor cuvinte şi duc la un stil impropriu (liber-schimbist înseamnă pentru Caţavencu elastic în
concepţii).

3. CORECTITUDINEA = respectarea normelor de exprimare; respectarea strictă a regulilor

gramaticale, a ortografiei în vigoare. Abaterea de la corectitudine duce la solecism. De ex.,
dezacordul: ziariştii a participat la manifestare...; folosirea incorectă a acuzativului: cartea care
am luat-o..., cuvinte sau expresii enunţate greşit: servici, in ceea ce privesc problemele....

4. PRECIZIA = capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicării, de a găsi acele

cuvinte care să exprime cei mai bine ideea ce urmează a fi transmisă. Abaterile de la precizia
exprimării pot duce la:
- stilul prolix, difuz, bombastic, printr-o aglomerare obo¬sitoare de cuvinte inutile, ceea ce
produce digresiunea. Definind un astfel de stil, Voltaire îl numea o mare de cu¬vinte într-un
pustiu de idei, iar Titu Maiorescu, referindu-se la beţia de cuvinte, afirma că boala se numeşte
lipsa de idei.
- pleonasmul este greşeala de exprimare prin repetarea inutilă a unor cuvinte ce exprimă aceeaşi
idee;
- retorism formal;
- preţiozitate.

. FUNCŢIILE COMUNICĂRII

1. Funcţia expresivă (emotivă/intcrjecţională) evidenţiază stările afective ale emiţătorului şi se

manifestă mai ales prin interjecţii emoţionale ("vai!", "uf!", "of!", "ah!", "ura!", "valeu!",
"aoleu!" etc!), mijloace stilistice sau propoziţii exclamative, având ca scop ilustrarea atitudinii
afective a vorbitorului.
2. Funcţia conativă (de apel/ retorică/ persuasivă) orientează enunţul către destinatar
(receptor), cu scopul de a obţine o reacţie/ răspuns de la acesta şi este realizată prin imperativul
verbelor; "vorbeşte!", "haide!", "vino!", "răspunde!" şi vocativul substantivelor; această funcţie
se află în relaţie de reciprocitate cu funcţia expresivă deoarece ambele ilustrează o stare, un
sentiment, o trăire, adică apelează la afect.
3. Funcţia referenţială (denotativă/cognitivă/informativă), orientată spre referentul mesajului,
comunică informaţii privitoare la lumea ficţională sau reală, prin formularea de enunţuri neutru-
informative, care constituie, de altfel, şi scopul funcţiei.
4. Funcţia fatică asigură controlul comunicării dintre interlocutori (canalul), prin întrebări,
afirmaţii sau confirmări ("înţelegi?", "unde te gândeşti?", "Sigur că da", "bineînţeles"), care
verifică atenţia fiecăruia dintre ei.
5. Funcţia metalingvistică verifică termenii comunicării (codul), garantând faptul că acele
cuvinte folosite au forma şi sensul corecte, astfel încât receptarea mesajului să fie clară. Se oferă
explicaţii suplimentare, gesturi care să completeze ideea, intonaţia sugestivă pentru decodarea
mesajului de către receptor.
6. Funcţia poetică (estetică/ literară) se manifestă, în special, în poezie, mesajul fiind alcătuit din
simetrii sintactice, elemente prozodice sau cuvinte cu sens figurat (conotative). Această funcţie
evidenţiază mai ales forma şi mai puţin conţinutul comunicării, fiind vizibilă şi în sloganuri
publicitare, proverbe, expresii şi locuţiuni populare etc. Funcţia poetică se combină cu celelalte
filhcţii, pentru că, în diversele specii poetice, se manifestă şi funcţia conativă, de exemplu, în ode
sau epistole
.
TIPURILE CONUNICÂRII
* Comunicarea verbală se face prin cuvinte, oral sau în scris;
* Comunicarea nonverbală se manifestă prin accentul pe cuvinte, tonul folosit, intonaţia,
volumul glasului, caracteristici care sprijină înţelegerea deplină a mesajului transmis;
* Comunicarea paraverbală se compune din gesturi, unghiul şi intensitatea privirii, atitudinea
corpului, a capului, gestica mâinilor, mişcarea sprâncenelor, a umerilor etc.
CALITATILE PARTICULARE ALE STILULUI

1 - NATURALETEA: exprimarea fireasca, rezultat al stapanirii perfecte a resurselor limbii.

2 - SIMPLITATEA; pune in evidenta valoarea sugestiva a cuvintelor si a structurilor sintactice
corecte.
3 - ARMONIA: armonizarea partilor comunicarii; echilibrul, cadenta, ritmul.
4 - DEMNITATEA: cuvinte si expresii admise in limba literara.
5 - RETORISMUL: expresia avantata, entuziasta.
6 - FINETEA: subtilitatea exprimarii.
7 - UMORUL: inclinatie spre gluma, ironie.
8 - IRONIA: folosirea unor imagini, expresii cu intentie de persiflare, de zeflemea , a
"aspectelor negative ale vietii prin disimulare".
9 - CONCIZIA: utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare comunicarii.
10 - ORALITATEA: imitarea particularitatilor limbii vorbite intr-un anumit mediu social.
Folosirea de proverbe, zicatori.

1. Caracteristicile textului argumentativ:

- tema pusă în discuţie;
- un protagonist (persoana care doreşte să convingă) şi un antagonist (persoana reală sau
imaginară care trebuie convinsă);
- opinia/punctul de vedere ce trebuie argumentat;
- argumentele ce trebuie susţinute cu dovezi, exemple, opinii de autoritate, comparaţii cu alte
situaţii/teme/efecte asemănătoare;
- concluzia
2. Structura textului argumentativ:
- formularea ipotezei/opiniei care să exprime cu claritate ideea/ tema ce urmează a fi susţinută;
. - expunerea argumentelor propriu-zise (unul sau mai multe raţionamente pro şi /sau contra
ipotezei enunţate);
- concluzia care să reia ipoteza pentru susţinerea/ demontarea acesteia.
3. Conectorii textului argumentativ:
*verbe de opinie: a crede, a aprecia, a considera, a opina, a presupune, a socoti etc;
*adverbe/locuţiuni adverbiale: probabil, pesemne, posibil, desigur, fără îndoială, cu siguranţă,
plauzibil, fireşte, bineînţeles, negreşit, neîndoielnic, evident etc;
*conjunctti/prepoziţii/locuţiuni conjuncţionale şi prepoziţionale: deoarece, întrucât, pentru că,
încât, deci, aşadar, or, de aceea, fiindcă, ca şi când spre deosebire de, din cauză că, după cum (aşa
cum bine) se ştie, ca să, apoi, mai mult, având în vedere faptul că, e firesc să, ca urmare, din
punct de vedere etc;
*sintagme argumentative: în primul rând/în al doilea rând, mai întâi, în plus, de fapt, oricum, prin
urmare, în ceea ce priveşte, în fond, în esenţă, (şi nu) în cele din urmă, în concluzie, ca urmare, în
altă ordine de idei etc.

4. Tehnicile argumentative sunt reprezentate de modalităţile cele mai ingenioase care să

poate convinge cu uşurinţă pe antagonist sau interlocutor.
- Tehnica argufnentativă poate fi
*inductivă, pornind de la exemplul concret către generalizarea ipotezei/ ideii/ temei/ opiniei ce
trebuie argumentată.
* deductivă, pornind de la situaţia generală către ipoteza/ ideea/ tema/ opinia concretă, susţinută
prin argumente.
5. Argumentele - dispuse sub formă de paragrafe, numerotate sau enumerate - trebuie să fie
exprimate clar şi după o riguroasă înlănţuire logică, iar în susţinerea lor se utilizează cele mai
variate modalităţi persuasive:
- opinii ale unor personalităţi cu autoritate în domeniu;
- studii/ lucrări de notorietate;
- adevăruri universal-valabile;
- exemple persuasive, de o logică evidentă;
- comparaţii edificatoare;
- contraargumente, care pot adesea fi mai convingătoare pentru susţinerea opiniei şi creează
impresia unei cunoaşteri complexe a temei puse în discuţie.

Modele de texte argumentative

Text argumentativ despre familie "Nicăieri nu poate fi omul mai fericit decât în mijlocul
familiei sale" (Proverb românesc)
(ipoteza/opinia)
Afirmaţia proverbului românesc -"Nicăieri nu este mai fericit omul decât în mijlocul
familiei sale"- este în concordantă cu părerea mea despre relaţiile interfamiliale şi anume
că omul se poate dezvolta armonios, poate trăi în pace şi mulţumire numai în cadrul unei
familii bine închegate şi sănătoase moral.
(argumentele şi conectorii)
în primul rând, familia oferă stabilitate, confort şi siguranţă. Oricine se simte protejat,
liniştit când ştie că are alături persoane care îi doresc binele, sunt gata să îl sprijine în
mod necondiţionat atunci când are probleme. De altfel, moralistul Slavici îşi începe
nuvela "Moara cu noroc" cu un adevăr universal-valabil. venit din înţelepciunea populară,
povaţă pe care o rosteşte bătrâna soacră a lui Ghiţă: "Omul să fie mulţumit cu sărăcia lui,
că dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit".
în altă ordine de idei. în familie, fiecare se poate bucura cu adevărat de realizări, de
împliniri, poate comunica sincer cu ceilalţi, se poate baza pe sfaturile lor, pe sprijinul şi
dăruirea lor totală. Orice împlinire este trăită la cote amplificate, întrucât ea aduce bucuria
izbânzii şi în celelalte inimi, nu numai în sufletul celui care şi-a împlinit idealul.
Asemenea se petrec lucrurile şi într-un eşec, tristeţea fiind împărtăşită cu ceilalţi,
încurajarea, sprijinul moral făcând posibilă revigorarea forţei interioare şi a curajului de a
încerca încă o dată.
(concluzia)
în concluzie, omul este cu adevărat fericit în mijlocul familiei, cu care împarte bucuriile
şi tristeţile, împlinirile şi eşecurile, visurile şi deziluziile, ceea ce dovedeşte actualitatea
vechiului proverb românesc.

Câmpuri semantice
Câmpul lexico-semantic constituie o clasă de cuvinte reunite prin componente de sens
comune, dar între care se stabilesc diferenţe (opoziţii) semantice.
Câmpul este o clasă relativ deschisă, alcătuită riguros de specialişti şi, în mod aproximativ, de
vorbitorii obişnuiţi.
EXEMPLE:
- numele de rudenie (aproximativ 50 de termeni în limba română)
- numele de culori (peste 200 de termeni în limba română)
- denumirile animalelor domestice şi sălbatice
- denumirile fenomenelor sonore ş.a.
Asocierea cuvintelor în câmpuri prezintă avantajul de a reţine mai precis diferenţele
între termeni. De exemplu, a striga este corelat cu a vorbi, amândouă desemnând
„sunete articulate" emise cu „diferenţe de intensitate" în schimb a răcni, a rage,
desemnează „sunete nearticulate", „emise cu intensitate mare"
Campuri lexicale
Câmpul lexical cuprinde toate cuvintele care aparţin aceluiaşi domeniu, care au trăsături de sens
comune şi pot fi sinonimele lor, derivatele lor, expresiile care le cuprind.
Ex. de câmp lexical al cuvântului carte: file, pagini, copertă, literă, şcoală, matematică, etc
smile.gif
Jocul: Se porneşte de la un cuvânt. Următor care va posta va spune un cuvânt care aparţine
câmpului lexical cuvântului anterior.

b. LIMBA SI COMUNICARE
Niveluri de constituire a mesajului
Nota. Continuturile de mai jos vizeaza:
- aplicarea, in diverse situatii de comunicare, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuatie,
morfosintactice si folosirea adecvata a unitatilor lexico-semantice;
- aplicarea cunostintelor de limba, inclusiv a celor dobandite in ciclul gimnazial, in exprimarea
corecta si in receptarea textelor studiate sau la prima vedere.
Nivelul fonetic
- pronuntii corecte / incorecte ale neologismelor; hiat, diftong, triftong; accentul;
- cacofonia; hipercorectitudinea
- pronuntare nuantata a enunturilor (ton, pauza, intonatie)
Nivelul lexico-semantic
- variante lexicale; campuri semantice
- erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimica
- derivate si compuse (prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale
- relatii semantice (polisemie; sinonimie, antonimie, omonimie)
- sensul corect al cuvintelor (in special al neologismelor)
- unitati frazeologice
- etimologia populara, hipercorectitudinea
- sensul cuvintelor in context; sens denotativ si sens conotativ
Nivelul morfosintactic
- forme flexionare ale partilor de vorbire (pluralul substantivelor, articularea substantivelor,
forme cazuale; forme flexionare ale verbului, adjective fara grade de comparatie, numerale etc.);
valori expresive ale partilor de vorbire; mijloace lingvistice de realizare a subiectivitatii
vorbitorului
- elemente de acord gramatical; (intre predicat si subiect - acordul logic, acordul prin atractie;
acordul atributului cu partea de vorbire determinata);
- elemente de relatie (prepozitii, conjunctii, pronume/ adjective pronominale relative, adverbe
relative)
- anacolutul
Nivelul ortografic si de punctuatie
- norme ortografice si de punctuatie in constituirea mesajului scris (scrierea corecta a cuvintelor,
scrierea cu majuscula, despartirea cuvintelor in silabe, folosirea corecta a semnelor de ortografie
si de punctuatie)
- rolul semnelor ortografice si de punctuatie in intelegerea mesajelor scrise
Nivelul stilistico-textual
- registre stilistice (standard, colocvial, specializat etc.) adecvate situatiei de comunicare
- coerenta si coeziune in exprimarea orala si scrisa
- tipuri de texte si structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ
- stiluri functionale adecvate situatiei de comunicare
- limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic;
argou, jargon
- stil direct, stil indirect, stil indirect liber
- rolul figurilor de stil si al procedeelor artistice in constituirea sensului

OBIECTIVELE COMUNICARII MANAGERIALE sunt :

1. receptarea corecta a mesajului
2. intelegerea corecta a mesajului
3. acceptarea masajului
4. provocarea unei reactii (o schimbare de comportament sau de atitudine)

FUNCTIILE COMUNICARII MANAGERIALE

Indeferent de sistem social, intr-o organizatie comunicarea indeplineste opt functii: informarea,
socializarea, motivatia, dialogul, educatia, promovarea culturii distractia, integrarea.
Functiile comunicarii manageriale sunt:
1. INFORMAREA
* asigurerea accesului la infomatii
* furnizarea informatiilor necesare desfasurarii unei activitati care sa permita realizarea
obiectivelor
* furnizarea informatiilor nesesare implementarii deciziilor
2. TRANSMITEREA DECIZIILOR
* comunicarea operativa a deciziilor
* crearea unui climat care sa stimuleze asumarea responsabilitatii pentru indeplinirea deciziei
3. INFLUENTAREA RECEPTORULUI
* organizarea de dialoguri cu angajatii cu asigurarea de feedback
* stimularea comunicarii dintre angajati
* impulsionarea initiativei si creativitatii
4. INSTRUIREA ANGAJATIILOT
* tranmiterea cunostintetelor necesare perfectionarii prgatirii profesionale, dezvoltarii spirituale
* dobandire aptitudinilor si competentelor necesare exercitarii profesiei
* amplificarea capacitatii de a percepe si interpreta fenimenele,de a aborda si solutiona eficint
problemele
5. CREREA DE IMAGINE
* asigurerea informatiilor necesare crearii de imagene personala si organizationala
* formarea unei cunostinte de arartenenta la organizatie
6. MOTIVAREA ANGAJATIILOR
* furnizare informatiilor menite sa consolideze interesul si participarea angajatilor la realizarea
sarcinilor
* recunoasterea realizarilor performante
* evaluarea corecta a angajatilor intretinerea unui climat favorabil de munca
* stimularea increderii in sine
* cresterea raspunderii personale
7. PROMOVAREA CULTURII ORGANIZATIONALE
* tranmiterea elemntelor culturii organizationale (sloganuri, norme, sisteme de valori)
* largirea orizontului cultural al angajatiilor
* dezvoltarea imaginatiei si creativitatii
* stimularea nevoilor etice si estetice
Functia de baza a comunicarii manageriale este INFORMAREA.
Conducerea organizatiei primeste si selecteaza informatiile primite de la surse numeroase,
pe care le interpreteaza si le transforma in indrumari sau decizii si le transmite mai
departe.
Managerii trebuie sa controleze calitatea cailor de comunicare si sa verifice raspunsurile si
reactiile la mesajele trimise

b. LIMBA SI COMUNICARE
Niveluri de constituire a mesajului
Nota. Continuturile de mai jos vizeaza:
- aplicarea, in diverse
situatii de comunicare, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuatie, morfosintactice si
folosirea adecvata a unitatilor lexico-semantice;
- aplicarea cunostintelor de limba, inclusiv a celor dobandite in ciclul gimnazial, in exprimarea
corecta si in receptarea textelor studiate sau la prima vedere.
Nivelul fonetic
- pronuntii corecte / incorecte ale neologismelor; hiat, diftong, triftong; accentul;
- cacofonia; hipercorectitudinea
- pronuntare nuantata a enunturilor (ton, pauza, intonatie)
Nivelul lexico-semantic
- variante lexicale; campuri semantice
- erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimica
- derivate si compuse (prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale
- relatii semantice (polisemie; sinonimie, antonimie, omonimie)
- sensul corect al cuvintelor (in special al neologismelor)
- unitati frazeologice
- etimologia populara, hipercorectitudinea
- sensul cuvintelor in context; sens denotativ si sens conotativ
Nivelul morfosintactic
- forme flexionare ale partilor de vorbire (pluralul substantivelor, articularea substantivelor,
forme cazuale; forme flexionare ale verbului, adjective fara grade de comparatie, numerale etc.);
valori expresive ale partilor de vorbire; mijloace lingvistice de realizare a subiectivitatii
vorbitorului
- elemente de acord gramatical; (intre predicat si subiect – acordul logic, acordul prin atractie;
acordul atributului cu partea de vorbire determinata);
- elemente de relatie (prepozitii, conjunctii, pronume/ adjective pronominale relative, adverbe
relative)
- anacolutul
Nivelul ortografic si de punctuatie
- norme ortografice si de punctuatie in constituirea mesajului scris (scrierea corecta a cuvintelor,
scrierea cu majuscula, despartirea cuvintelor in silabe, folosirea corecta a semnelor de ortografie
si de punctuatie)
- rolul semnelor ortografice si de punctuatie in intelegerea mesajelor scrise
Nivelul stilistico-textual
- registre stilistice (standard, colocvial, specializat etc.) adecvate situatiei de comunicare –
coerenta si coeziune in exprimarea orala si scrisa
- tipuri de texte si structura acestora: narativ, descriptiv, informativ, argumentativ
- stiluri functionale adecvate situatiei de comunicare
- limbaj standard, limbaj literar, limbaj colocvial, limbaj popular, limbaj regional, limbaj arhaic;
argou, jargon
- stil direct
, stil indirect, stil indirect liber
- rolul figurilor de stil si al procedeelor artistice in constituirea sensului
Nota: Pregatirea candidatilor si elaborarea subiectelor pentru examenul de bacalaureat 2008 se
vor realiza in conformitate cu prevederile prezentei programe de bacalaureat si a programelor
scolare in vigoare. Manualul scolar este doar unul dintre suporturile didactice utilizate de
profesori si de elevi in predare-invatare, continutul acestuia fiind valorificat in functie de
specificarile din prezenta programa de bacalaureat si din programele scolare corespunzatoare.