In contextul liricii romanesti interbelice, Tudor Arghezi reuseste sa se

impuna, aducand o serie de inovatii care vor influenta evolutia poeziei in aceasta
perioada.
Una dintre cele mai reprezentative creatii care deschide volumul de debut
Cuvinte potrivite este poemul Testament care are valoare de arta poetica.
Titlul poemului cuprinde un termen religios in acceptie laica, testamentul
liric al autorului, crezul, referindu-se nu la avutia materiala, ci la totalitatea
operelor artistice, pe care le-a creat pe o perioada indelungata si pe care le-a
destinat cititorilor sai.
Dialogul imaginar dintre tata si fiu poate fi generalizat ca semnificatie,
deoarece, prin intermediul termenului ce marcheaza un raport filial, Arghezi se
refera nu numai la propriul copil, ci si la cititorul creatiilor sale, si reduce simbolic
intreaga sa opera la termenul de carte. Pentru scriitor nici un bun material nu
poate fi comparabil ca valoare cu renumele spiritual al unui zamislitor de
liteartura si de arta in general. De aceea, el a lasat mostenire cititorilor sai
numele lui adunat pe-o carte. Arghezi este pe deplin constient ca, prin vocea
artistului, si-au exprimat nazuintele si durerile strabunii sai. Aceasta calitate a
artistului de a deveni, prin talent, exponentul clasei sociale din randurile careia
provine, este mentionata explicit si in lirica lui Octavian Goga. Experienta
spirituala, mostenita de poet de la generatiile anterioare, va fi oferita urmasilor ca
un posibil model moral. Dificultatile cu care stramosii s-au confruntat de-a lungul
timpului sunt numite metaforic rapi si gropi adanci, la suprafata carora ei au
urcat pe branci, adesea loviti, dar nu ingenuncheati de istorie. Generatiile tinere
vor prelua, prin experienta trecutului, acele exemple care sunt demne sa fie
respectate si urmate.
Poetul considera ca versurile lui vor constitui o treapta, pe care fiul sau
o va urca pentru a desavarsi cunoasterea vietii si a spiritului omenesc. Totodata,
il indeamna pe fiul spiritual sa aseze opera poetului la capatai, asa cum omul
credincios apreciaza Biblia drept modelul crestin calauzitor al existentei sale
inchinate lui Dumnezeu. Creatia literara argheziana se confunda intentionat cu
hrisoavele istorice, in care au fost notate faptele devenirii acestui popor si ale
existentei robilor anonimi care au faurit istoria nationala.
Mandru de ascendenta sa rurala, de faptul ca provine dintr-o familie de
tarani legata intim de istoria si traditiile acestui pamant, el evoca veacurile care sau succedat si care au fost marcate de sudoarea muncii miilor de tarani ramasi
necunoscuti, care nu s-au clintit de pe aceste meleaguri.
Poetul a cunoscut in profunzime limbajul taranilor, in care a descoperit
intelesuri si virtuti poetice nebanuite. Din graiul firesc al oamenilor simpli, care isi
indeamna vitele la munca ogorului, Arghezi a imaginat cuvintele potrivite care
au alcatuit universul sau liric. In mod simbolic, unealta agricola traditionata
sapa, a fost transformata in condei, iarbrazda pamantului roditor a devenit
calimara si izvor pentru inspiratia creatoare. Efortul poetic a fost de durata
deoarece cuvintele au capatat intelesuri noi, numai dupa ce au fost framantate
mii de saptamani. Experienta trudnica, anonima si merem identica cu sine a
plugarilor romani a fost innobilata de poet si transformata in versuri, icoane,
muguri si coroane(enumeratie metaforica). Amagirile poetului, indignarea si

suferinta, al caror venin l-a gustat de-a lungul vietii, s-au transformat in mierea
cunoasterii expresie a artei poetice care invinge vicisitudinile existentei reale.
Poetul recunoaste ca versurile lui sunt capabile sa exprime si imagini sensibile,
dar au si taria sa injure, atunci cand autorul s-a confruntat cu aspecte
condamnabile ale lumii contemporane. El si-a manifestat respectul si pietatea
fata de cei morti, facand din amintirea fiintelor sacrificate o expresie a divinitatii
de neclintit Dumnezeu de piatra. Numai spiritele alese, fie datorita credintei
lor religioasa, fie inaltate prin harul artistic, sunt capabile sa-si gaseasca
implinirea in piscul datoriei fata de simbolul divin. Autorul s-a straduit sa
investigheze teme si motive lirice mai putin abordate de catre poetii care l-au
precedat. A largit universulpoetic inventand noi surse de inspiratie lirica de o
frumusete neasteptata, extrasa din conotatiile sublimate ale bubelor,
mucegaiurilor si noroiului, inaugurand curajos estetica uratului.
Tudor Arghezi sustine ca nu exista experienta umana care sa poata fi
transformata in fapt istoric si din care beneficiarul produsului estetic sa nu poata
extrage o pilda semnificatica; totodata, el nu admite distinctia intr cuvintele
poetice si non-poetice, apeciind ca limajul in sine este capabil sa devina o mare
poezie, prin geniul lingvistic care il manuieste si ii acorda semnificatii nebanuite:
Din bube,mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi/[..]E-ndreptatirea
ramurei obscure/iesita la lumina din padure/Si dans in varf, ca un ciorchin de
negi,/Rodul durerii de veci intregi. Experienta umana nerecunoscuta sau
ramasa nerelevata artistic pana la el a fost modelata de Arghezi intr-un bici al
cuvintelor pedepsitoare. In creatia sa, au fost armonizate pe deplin slova de
foc inspiratia, harul poetic spontan si slova faurita truda, efortul
artizanului reunind intelesuri poetice traditionale ale limbii romane cu sensuri
noi, descoperite de catre Tudor Arghezi in polisemia virtuala inepuizabila a
limbajului. Deplina lor armonizare este sugerata de comparatia materiala a
fierului cald imbratisat in cleste(obiectul ori sensul nou-creat se desprinde din
instrumentul concret sau din matricea spirituala replamadita artistic).
In finalul artei sale literare, Arghezi marturiseste ca nu a fost decat robul
care si-a scris cu umilinta cartile, pe care Domnul le va primi drept ofranda,
alaturi de lectorii sai din prezent si din viitor, care le vor citi si patrunde
intelesurile. In paginile volumelor de versuri razbate la suprafata, din adancurile
creatiei, mania bunilor poetului, al carei ecou constient s-a facut autorul insusi.