LOCUINE INDIVIDUALE SAU COLECTIVE?

Posted by Irina Calot on luni, octombrie 6, 2014 Leave a Comment

Perspective teoretice asupra locuirii bucuretene n prima jumtate a secolului al XX-lea
n cele ce urmeaz, ne propunem s conturm o scurt imagine istoric asupra principiilor teoretice care au ghidat
dezvoltarea Capitalei n prima jumtate a secolului al XX-lea, analizate prin prisma unei teme cu impact asupra
configurrii esutului urban. Fr pretenii de exhaustivitate, n continuare va fi discutat pozi ia pe care teoreticienii
romni i-au asumat-o n raport cu tipul de locuire optim n cazul Bucure tiului unifamilial sau plurifamilial -, prin
referire la o serie de texte relevante ale publicisticii acestei perioade.
nceputurile teoriei de urbanism pot fi plasate la sfr itul primului deceniu al secolului al XX-lea, moment ce
urmeaz firesc debutului preocuprilor pentru o dezvoltare dirijat a ora ului, n ansamblul su. Dac, de-a lungul
celei mai mari pri a secolului al XIX-lea, zonele reziden iale periferice i, deci, locuin a de mas au fost ignorate
de autoriti, acestea i fac loc n preocuprile edililor ncepnd cu ultimul deceniu al secolului, pentru ca, n
perioada interbelic, problema locuinelor s ocupe un loc de frunte att n teoria, ct i n legisla ia urban.
Reflecii asupra locuirii bucuretene se regsesc n textele teoretice nc din perioada antebelic. nc modeste ca
dimensiuni i complexitate a subiectelor abordate, acestea au avut totu i rolul de a fixa n mod rspicat o viziune
asupra dezvoltrii oraului, care a caracterizat ntreaga teorie i practic din prima jumtate a secolului al XX-lea:
exprimarea unei preferine clare pentru locuina unifamilial i pentru sus inerea micii propriet i. Pn n
deceniului al treilea, nu s-au construit n Bucure ti locuin e colective cu apartamente date n proprietate 1, cldirile
plurifamiliale fiind automat incluse n categoria imobilelor de raport. Astfel, pledoaria pentru locuin e unifamiliale
era, n acelai timp, i o pledoarie pentru susinerea proprietii particulare n detrimentul locuin elor nchiriate, cele
dou discursuri specifice neputnd fi disociate.
Astfel de principii au fost enunate nc din 1910, jurnalistul N. Baboeanu afirmndu- i o pozi ie ferm n cadrul
textelor incluse ntr-o brour ce discuta starea de igien a Capitalei i diversele msuri ale administra iei comunale
legate de edilitate, estetic, finane etc. Autorul afirma rspicat c trebuia ncurajat locuin a dat n proprietate, n
detrimentul celei construite pentru a fi nchiriat, deoarece tot romnul dela mare i pn la mic i am putea zice
c mai ales cel mic are aceast dorin de a deveni proprietar, pentru ndeplinirea creia sacrific tot, sacrific
ceeace i trebue pentru mncare i pentru mbrcminte. Aceast nclina ie a societ ii romne ti era considerat de
autor ca fiind foarte util din punct de vedere economic i igienic, fr a detalia ns motivele care au stat la baza
afirmaiei2.
Aceast atitudine a fost preluat i de nume mai importante. Astfel, n 1912, inginerul Andrei G. Ioachimescu,
directorul Societii Comunale pentru Locuin e Eftine, considera micii proprietari ca fiind elemente de ordine, de
cari e atta nevoie n centrele mari 3. Modelul de urmat n cazul Capitalei era cel bazat pe realizarea de locuin e
unifamiliale, blocurile de locuine colective nefiind specifice pentru societatea romneasc. n plus, Ioachimescu
aducea ca argumente experienele europene, prin referire la Congresul interna ional al locuin elor ieftine (Viena,
1910), ale crui concluzii susineau construirea de locuin e individuale, cele colective fiind acceptate doar ca solu ii
excepionale, n cazul n care prima variant nu putea fi implementat 4.
Lund n considerare situaia Capitalei, n care rezervele de teren urban erau semnificative, autorul arta c
investiiile n locuine colective nu erau mai rentabile dect cele care aveau ca scop realizarea de cartiere de locuin e
unifamiliale. Conform calculelor publicate, costul realizrii a 100 de apartamente grupate ntr-un bloc colectiv era
similar (chiar puin mai mare) cu cel aferent ridicrii unui numr echivalent de mici locuin e individuale, ca urmare a
preului sczut al terenurilor5.

n acest context, Ioachimescu considera c realizarea de locuin e colective ar fi fost o mare gre eal, o astfel de
atitudine nefiind cerut nici de condiionri legate de configuraia terenului, nici de tradi ia de construire
bucuretean. Mai mult dect att, autorul arta implicaiile nocive pe care le-ar putea avea realizarea de locuin e
colective pentru populaia srac, acestea riscnd s genereze focare permanente de infec ie i boli contagioase, i
care, n mare msur, fuseser evitate anterior tocmai prin densitatea sczut a locuin elor, n ciuda unei dezvoltri
edilitare i igienice precare6.
Citii textul integral n numrul 3 / 2014 al Revistei Arhitectura
NOTE:
1 n Bucureti, primul bloc de locuine colective (cu apartamente date n proprietate, nu imobil de raport) a fost
construit n 1922 de Societatea Construcia Modern, pe Calea Victoriei, nr. 50-56, la intersec ia cu str. Frumoas,
astfel de iniiative fiind acceptate i asimilate treptat de societatea bucure tean. Vezi Nicolae t. Noica, ntre istorie
i actualitate. Politici de locuire n Romnia , Editura Maina de Scris, Bucureti, 2003, p. 85-86.
2 N. Baboeanu, Dedesubturi Cronici de literatur social i de politic comunal. nsemnrile unui ziarist ,
Tipografia Cooperativ Poporul, Bucureti, 1910, p. 154.
3 Andrei G. Ioachimescu, Locuinele eftine n Buletinul Societii Politehnice, anul XXVIII, 1912, Bucureti, p. 51.
4 Ibid.
5 Ibid., p. 58, 52.
6 Ibid., p. 51.

LOCUINTELE COLECTIVE - TIP "BLOCKHAUS"

Amplasate in peisajul urban oferit de marile bulevarde ale capitalei, sau alte artere
importante, cu regim de inaltine variind intre parter si doua-trei etaje, pana la sapteunsprezece etaje, ele constituie o expresie a unei sectiuni importante a arhitecturii
locuintelor din Romania dupa Primul Razboi Mondial. Imprimand prin prezenta lor cu
caracter specific orasului, ele au meritul ca au modelat spatiul urban in limite
compozitionale precise de-a lungul catorva decenii. Debutul marcat de Horia Creanga
prin proiectul pentru imobilul ARO intre 1929-1931, va fi succedat de un val
impresionat de lucrari pe aceasta tema, concepute in acord cu principiile ce au devenit
in scurt timp consacrate, determinante si bine definite.
Elemente de conceptie comune acestor locuinte se remarca cu usurinta:
Planul apartamentelor se dezvolta in jurul unui nucleu central generos
dimensionat, constituit din camera de zi in relatie directa cu una din celelalte
incaperi de locuit, aceasta legatura fiind elementul de flexibilitate al locuintei.
Apare adesea utilizat principiul zonarii functiunilor de noapte si de zi.

 Retragerile succesive la ultimele etaje, prezente in special la cladirile inalte, au

ca motivatie in principal ratiuni de ordin urbanistic, legate de legislatia
prospectelor stradale, dar au si un important rol in compunerea volumului
cladirilor.
Balcoanele, logiile si retragerile de la ultimele niveluri participa la comunicarea
spatiului interior cu exteriorul.
Evidentierea elementelor orizontale de compozitie a fatadelor.
Structura de rezistenta realizata din cadre din beton armat permite flexibilitatea
apartamentelor, precum si compartimentarea diferita a nivelurilor unui imobil,
in functide comanda investitorilor.
Grija cu care sunt concepute si realizate elementele de detaliu, materialele de
foarte buna calitate, alese cu discernamant, designul interior ce preia in planul
secund al constructiei ideea generala a proiectului, constituie si azi un exemplu
de profesionalism.
In ce priveste raportul in care se afla volumul construit cu pozitia amplasamentului, se
disting cateva situatii tipice:
Cladiri inscrise intr-un front liniar existent, determinate stric ca aliniament si
regim de inaltime de legislatia urbana in vigoare. Exemple: Imobilul "ASIT"
str. M. Eminescu, Bucuresti, arh. R. Bordenache; locuinte in str. Armeneasca,
Bucuresti, arh. Jean Monda; Casa Radu Teodorescu, Bucuresti, arh. Nicu
Georgescu.
Cladiri amplasate la intersectia a doua sau mai multe artere de circulatie,
favorizand o compozitie volumetrica mai spectaculoasa. Diversitatea
solutionarilor surprinde, ea traverseaza un registru formal foarte variat, pronind
cu preponderenta de la utilizarea elementelor rectangulare, la accentele
verticale ale volumelor de colt, tinzand in timp spre o compozitie mai
romantica, care sondeaza efectele suprafetelor curbe, ce le confirma rolul de
"balama" in articularea volumelor componente. Exemple: Imobilul ARO, arh.
H.Creanga; imobilul "Adriatica", arh. Rudolf Fraenkel; locuinte in str. StirbeiVoda, arh Duiliu Marcu; locuinte in str. M. Rosetti, arh. Marcel Locar; toate in
Bucuresti etc.

 Cladiri situate in frontul unor piete importante ale oraselor, ce difera net ca
arhitectura de contextul existent constituit, dar care se inscriu armonios in
parametrii urbani conferiti de sit.
Cladiri ce beneficiaza de amplasamente izolate constituind constructiile "turn"
cu compozitii libere. Exemplu: Imobilul din str. Izvor nr. 2 Bucuresti, 1934-35,
arh. Aurel Ghinescu.
Cladiri cu regim de inaltime redus, ce pot fi la randul lor independente,
amplasate intr-un front existent, cuplate sau determinate de vecinatati cu
calcane, sau cladiri cu colt. Varietatea formala suprapusa de exprimari profund
personale genereaza efecte estetice inedite. Locuintele colective au dominat
spatiul urban interbelic. Ele pot fi considerate poate cele mai reprezentative
intruchipari ale modernismului prudent, fara ostentatia unui spirit revoltat,
demonstrand o putere de stabilitate, de continuitate, lipsita insa de teama
nejustificata fata de influentele straine. Tinuta lor eleganta, cu tendinte spre
"clasicizarea" noilor canoane estetice, conserva elemente de sinteza intre
noutatea curentului Modernist si spiritul cultural autohton.

Jean Monda, apartament de bloc, Alexandru Zamfiropol, cladirea Prof. Chiritescu Arva,
proprietate a ing. J. Berman, Bucuresti
Parcul Domeniilor, Bucuresti

Emil Nadejde, blocul "Scala",

Bulevardul Magheru, Bucuresti, 19361937 (distrus la cutremur in anul 1977)

3. LOCUINTELE IEFTINE

Alexandru Crivez, apartament de bloc, Bulevardul

Lascar Catargiu, Bucuresti