CURS 6

COCII PATOGENI: STAFILOCOCUL, STREPTOCOCUL,

PNEUMOCOCUL, MENINGOCOCUL, GONOCOCUL

GENUL STAPHYLOCOCCUS
Germenii din genul Staphylococcus sunt coci Gram-pozitivi, dispusi in gramezi neregulate, aerobi,
facultativ anaerobi, imobili, nesporulati, catalazo-pozitivi.
Grupe de interes medical:
-Stafilococi coagulazo-pozitivi: Staphylococcus aureus
- Stafilococi coagulazo-negativi: grupul Staphylococcus epidermidis, grupul Staphylococcus
sapropfyticus, grupul Staphylococcus intermedius, grupul Staphylococcus simulans.
Caractere generale:
Caractere morfotinctoriale
Stafilococii sunt coci gram-pozitivi, nesporulati, necapsulati. In cultura pe mediu solid, stafilococii
apar dispusi in gramezi neregulate, ca ciorchinele de strugure. In produsul patologic stafilococii sunt
dispusi extracelular, in lanturi scurte, perechi sau coci izolati.
Caractere de cultura
In cultura in mediu lichid, stafilococii produc pigment nedifuzubil, care coloreaza doar colonia
bacteriana, nu si mediul de cultura, de culoare :
-galben-auriu Staphylococcus aureus
- alba Staphylococcus epidermidis
- galben-citrin Staphylococcus saprophyticus
Rezistenta
Stafilococii sunt rezistenti fata de conditiile din mediul extern. Rezista in culturi, la frigider, cateva
luni; in puroi uscat 2-3 luni. Sunt relativ rezistenti la antiseptice si dezinfectante (30 in alcool 70o, 10
in fenol 2%). Pot fi distrusi in 60 la temperature de 60oC.
Stafilococii sunt DEOSEBIT DE REZISTENTI LA ANTIBIOTICE!! Peste 95% din stafilococi sunt
rezistenti la penicilina. Numeroase tulpini de stafilococi sunt polirezistente. Sunt inca sensibili la

Vancomicina, desi in unele tari (Franta) au fost semnalate tulpini rezistente si la acest antibiotic de
rezerva.
Caractere de patogenitate
Stafilococii aurii sunt patogeni prin virulenta si / sau toxinogeneza - coagulaze, hidrolaze
(stafilokinaza, nucleaza, hialuronidaza), lipaze, hemolizine, exotoxine piretogene etc.
Staphylococcus saprophyticus prezinta o adezina ce se leaga de un receptor de pe suprafata
celulelor uro-epiteliale.
Staphylococcus epidermidis este cauza principala a infectiilor de proteza deoarece prezinta o
afinitate speciala fata de materialul din care sunt confectionate aceste proteze.
Procesul infectios stafilococic
Stafilococul auriu este implicat mai frecvent in infectii ale tegumentelor si mucoaselor, cu
potential de generalizare si cu formare de puroi (infectii supurative). Datorita adezinelor stafilococul
auriu adera la mucoase, epitelii si endotelii, dupa care se multiplica, elaboreaza si elibereaza enzime /
toxine, determinand aparitia unor sindroame caracteristice.
Stafilococul auriu, germen oportunist, poate deveni patogen fie prin multiplicare si invazivitate,
cauzand procese infectioase de tip invaziv, fie prin multiplicare si toxigenitate cauzand toxiinfectii.
Procese infectioase de tip invaziv
Foliculita infectia foliculului pilos
Furuncul abces in jurul foliculului pilos
Carbuncul (furuncul antracoid) extinderea infectiei la mai multe unitati pilosebacee si la tesutul
celular subcutanat
Hidrosadenita infectia glandei sudoripare
Panaritiu infectie peri- sau subunghiala
Mastita infectia glandei mamare
Impetigo infectie a pielii, mai ales la copiii mici, localizata pe fata sau pe membre
Infectii ale plagilor chirurgicale, muscate, taiate etc.
Angina stafilococica ce se poate complica cu otite, sinuzite, mastoidite
Infectii urinare, uretrita, cistita, pielonefrita
Anexite, infectii uterine post-abortum
2

Bacteriemie, septicemia, focare septicemice metastatice aparute in urma diseminarii de la

nivelul focarului de infectie primar.
Deosebit de periculoasa este infectia stafilococica cu localizare nazo-geniana (stafilococia maligna
a fetei) din cauza riscului de aparitie a tromboflebitei faciale cu extindere endocraniana prin
intermediul sinusului cavernos.
Toxiinfectii de etiologie stafilococica
Toxiinfectia alimentara stafilococica. Se datoreaza ingestiei toxinei termorezistente a stafilococului
(rezista 30 la 100oC). Este suficienta o cantitate foarte mica de enterotoxina pentru a declansa
simptomele. Sursa de stafilococ o reprezinta omul (furuncul, sinuzita, portaj asimptomatic) si animalul
cu mastita sau furunculoza. Alimentele mai frecvent incriminate : lactate, carne, oua, peste, produse de
patiserie, maioneze etc.
Leziuni de natura toxica cutanate
-sindromul pielii oparite stafilococice sau boala exfoliativa generalizata, este necroza de
origine toxica a epidermului; apare initial eritem perioral care se extinde apoi la tot corpul. Aparitia
bulelor mari cu lichid clar, este urmata apoi de ruperea straturilor superficiale ale epidermei.
- impetigo bulos este forma localizata a sindromului pielii oparite
- sindromul de soc toxic stafilococic: hipertermie, hipotensiune, varsaturi, diaree, mialgii,
conjunctivita,insuficienta hepatica si renala acuta, rush cutanat, descuamarea tegumentelor palmare si
plantare, stare de soc.

GENUL STREPTOCOCCUS
Streptococul face parte din familia Streptococcaceae, genul Streptococcus si cuprinde mai multe
specii, unele patogene, altele saprofite.
Habitat. Este foarte raspandit in natura, este intalnit pe tegumente si in cavitatile naturale ale
omului si animalelor.
Caractere morfotinctoriale. Germenii sunt sferici sau usor ovalari, cu diametrul in jur de 1.
Uneori sunt dispusi in diplo insa, cel mai frecvent sunt dispusi in lanturi a caror lungime este in functie
de specie. Sunt nesporulati, imobili, Gram pozitivi.
Caractere de cultura. Sunt germeni care se dezvolta greu pe medii de cultura uzuale. Pe mediul
geloza-sange dezvolta colonii mici, opace, purulente. Functie de comportarea pe mediu cu sange, se
deosebesc patru categorii:
-streptococii beta-hemolitici (de grup A) produc o zona de hemoliza totala, bine delimitata
3

- streptococii alfa-hemolitici (de grup B) sau viridans, prezinta o zona de hemoliza verzuie
- streptococii alfa-prim-hemolitici produc o zona de hemoliza incompleta, unele hematii
ramanand intacte
- streptococii gamma, nehemolitici, de cele mai multe ori de origine animala
Caractere biochimice si de metabolism
Streptococii sunt in general aerobi, insa sunt si tulpini strict anaerobe. Cresterea si multiplicarea
lor necesita prezenta unor factori indispensabili, printre care: glutamina, acidul pantotenic, vitamina B6,
riboflavina etc. Acesti factori de crestere ii ia din sange, ser, lichid de ascita.
Rezistenta. Indiferent de specie, streptococii sunt distrusi la 60oC in 60 de minute. Apa oxigenata,
fenolul, tinctura de iod omoara streptococii destul de repede. Toate speciile, cu exceptia enterococului,
sunt sensibile la sulfamide. Streptococul beta-hemolitic este foarte sensibil la penicilina.
Caractere de patogenitate
Streptococii patogeni pentru om fac parte din grupa A. Din acestia, streptococii care prezinta
capacitatea patogena cea mai marcata sunt streptococii piogeni. Patogenitatea lor este conferita de
virulenta si de toxigeneza. Streptococii elibereaza multipli factori toxici. Unul dintre acestia este toxina
scarlatinoasa, ce provoaca eruptia cutanata caracteristica din scarlatina.
Un alt factor toxic ce trebuie retinut este streptolizina O, factor care manifesta actiune litica
asupra hematiilor. Streptolizina O este antigenica, antistreptolizinele O putand fi puse in evidenta in
diferite afectiuni streptococice.
Alte enzime patogene importante: streptokinaza, streptodornaza, hialuronidaza, hemolizinele.
Boala la om
Starea de portaj nazo-faringian este prezenta la 10 30 % din oameni. Streptococul piogen este
principalul patogen uman asociat cu invazia locala sau sistemica si cu dezordini imunologice
poststreptococice. A fost izolat ca agent etiologic al unor afectiuni grave:
-infectii respiratorii faringite, angine
- infectii tegumentare erizipel, impetigo
- infectii ale tesuturilor moi fasceite necrozante, celulite
- febra puerperala
- scarlatina
- sindrom de soc toxic

- complicatii supurative prin propagarea infectiei bronhopneumonii, peritonite, pericardite,

abcese, flegmoane, flebite, infectii urinare, septicemii
- complicatii nonsupurative febra reumatica, glomerulonefrita acuta poststreptococica, coree,
eritem nodos
Diagnostic
Diagnostic bacteriologic izolarea si identificarea germenului: cultivarea pe geloza sange cu
aparitia zonei de hemoliza completa
Diagnostic serologic se face prin doua reactii ce urmaresc evidentierea anticorpilor
antistreptococici. Prima este cunoscuta sub numele de ASLO si dozeaza anticorpii antistreptolizinei O in
serul bolnavului. A doua reactie este titrarea anticorpilor antistreptokinaza ASK, ce se practica atunci
cand ASLO este neconcludenta.
Epidemiologie
Sursa de infectie este reprezentata de:
-bolnavii de scarlatina tipica, in perioada de incubatie
- bolnavii cu amigdalite si faringite streptococice
- purtatorii sanatosi
Tratament. In cazul streptococilor hemolitici de grup A, penicilina este suficienta.
STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE (PNEUMOCOCUL)
Pneumococul este considerat o specie a genului Streptococcus, cu semnificatie patogenica pentru
om.
Habitat. Pneumococul populeaza cvasiconstant caile respiratorii superioare ale omului si
animalelor. El face parte din flora saprofita normala a mucoasei tractusului respirator superior, intre 3070% dintre persoanele normale putand fi purtatori nazo-faringieni temporari sau permanenti de
pneumococ. In anumite conditii el poate accentua virulenta, devenind patogen si fiind capabil sa
provoace infectii acute ale cailor respiratorii la om. Animalele purtatoare de pneumococ sunt: cainii,
pisicile, caii, viteii, cobaii, sobolanii si maimutele.
Caractere morfologice si tinctoriale
In produsele patologice, pneumococii au forma caracteristica de coci ovalari, lanceolati (in forma
de flacara de lumanare), de 0,5 1,25 diametru si sunt dispusi caracteristic in diplo- sau in lanturi
scurte, privindu-se prin capetele mai bombate. Sunt Gram pozitivi, nesporulati, iar variantele virulente
poseda capsula.

Caractere de cultura . Pe medii simple, pneumococii se dezvolta foarte greu sau deloc, deoarece
au cerinte nutritive complexe. Pneumococii cresc bine pe medii imbogatite cu sange de cal, cu ser sau cu
lichid de ascita, la temperaturi de 37oC. Deasemeni prezenta CO2 favorizeaza cresterea.
Caractere biochimice
Pneumococii sunt microbi aerobi, facultativ anaerobi. Elaboreaza diferite enzime zaharolitice,
proteolitice si lipolitice. Ca si streptococii viridans, pneumococii elaboreaza o enzima cu actiune
hemolitica de tip alfa.
Rezistenta. Pneumococii sunt putin rezistenti la actiunea luminii, a uscaciunii si a frigului.
Germenii mor in 10 minute la 52oC si sunt foarte sensibili la toate antisepticele. Pneumococii sunt
sensibili la actiunea sulfamidelor, a penicilinei si a majoritatii antibioticelor cu spectru larg de actiune.
Structura antigenica
Dintre numeroasele antigene descrise la pneumococi, polizaharidul capsular sau substanta
solubila specifica (SSS) sau antigenul K este cel mai important antigen, care confera specificitate
serologica si virulenta pneumococilor. In baza acestor antigene capsulare, se diferentiaza peste 90 de
serotipuri.
Caractere de patogenitate
Pneumococii sunt bacterii tipic virulente prin prezenta capsulei care inhiba fagocitoza; germenii
mai elaboreaza enzime (hialuronidaza) care le asigura invazivitatea, dar nu produc toxine propriu-zise. In
mod obisnuit, pneumococul se comporta ca un microorganism conditionat patogen si devine patogen
numai in anumite conditii. Infectiile pneumococice apar , de obicei, dupa afectiuni care scad rezistenta
normala a mucoaselor cailor respiratorii ca: viroze, gripa, rujeola, tuberculoza.
Pneumococul este principalul agent etiologic al pneumoniei acute care afecteaza, mai ales, adultii.
Mai poate produce bronhopneumonii, otite, mastoidite, sinuzite, pleurezii, meningite, mai ales la copii.
Epidemiologie
Infectiile pneumococice nu ridica probleme de ordin epidemiologic. Pneumoniile bacteriene sunt
produse , in proportie de aprox. 4/5 de catre pneumococ. In cursul vietii, peste jumatate din populatia
umana este la un moment dat purtatoare de pneumococi virulenti. Transmiterea germenilor se face pe
cale aeriana (tuse, stranut). Boala se declanseaza cand rezistenta naturala a individului scade si apar
conditii favorizante pentru dezvoltarea pneumococului.

GENUL NEISSERIA
NEISSERIA MENINGITIDIS (MENINGOCOCUL)
Meningococul este una din speciile patogene pentru om ale genului Neisseria. Principala boala
produsa de meningococ este meningita cerebrospinala meningococica.
Habitat. Germenul nu este intalnit in natura in stare libera; el se gaseste numai la omul bolnav si
in secretiile nazofaringiene ale persoanelor purtatoare de meningococ.
Caractere morfologice
Meningococii sunt coci Gram- negativi, cu diametrul de 0,6 - 1, sferici, ovalari, imobili,
nesporulati care, in special in produsele patologice, se prezinta in forma caracteristica de diplococi , cu
aspect de boabe de cafea, care se privesc prin fetele lor turtite.
Caractere de cultura. Meningococii se autolizeaza rapid atat in produsele patologice, cat si in
culturile de laborator. Meningococul nu creste pe medii simple, are nevoie de medii cu continut bogat in
proteine ca: sange, ser, lichid de ascita.
Caractere biochimice. Neisseria meningitidis este un germene aerob, facultativ anaerob, care nu
se cultiva decat la temperatura optima de 35 38oC; se recomanda cultivarea in atmosfera de CO2.
Rezistenta. Meningococii sunt germeni extrem de sensibili la variatiile de temperatura si pH.
Lumina solara, frigul si uscaciunea ii omoara rapid. Sunt foarte sensibili la actiunea antisepticelor; de
asemenea sunt sensibili la actiunea antibioticelor, penicilina fiind antibioticul de electie in tratamentul
infectiilor meningococice.
Caractere de patogenitate
La purtatorii sanatosi de meningococ, germenul populeaza mucoasa faringiana, fara a produce
leziuni locale sau complicatii. Dintre infectiile cauzate de meningococ, meningita cerebrospinala
epidemica este boala cea mai importanta. Aceasta este boala infectioasa strict umana, transmisa pe cale
respiratorie, a carei expresia clinica obisnuita este rinofaringita, care precede, obligatoriu, localizarea
meningee.
In afara de virulenta, patogenitatea meningococilor se manifesta si prin introducerea de
endotoxina.
Tratamentul infectiilor meningococice se face prin administrare de antibiotice, de obicei
penicilina, si sulfamide, iar in cazurile grave se asociaza seroterapia cu ser antimeningococic polivalent.
Epidemiologie. Meningita meningococica survine in valuri epidemice. Boala se transmite pe cale
aeriana.infectiile meningococice apar mai ales, in colectivitati inchise: ambarcatiuni maritime, internate,
scoli, case de copii. Rezervorul de infectie il reprezinta purtatorii nazofaringieni de meningococ, iar
factorul aglomerare favorizeaza transmiterea si exacerbarea virulentei.
7

NEISSERIA GONORRHOEAE (GONOCOCUL)

Neisseria gonorrhoeae sau gonococul este agentul patogen al gonoreei sau al blenoragiei, cea dea doua boala venerica majora, dupa sifilis. Este o specia microbiana strict patogena pentru om, care
ataca cu predilectie mucoasele genito-urinare.
Habitat. Gonococul paraziteaza omul, fiind gasit pe mucoasa uretrala, endocervicala, vaginala,
rectala, iar la bolnavii cronici insuficient tratati, germenii se cantoneaza in glandele anexe ale aparatului
urogenital, unde pot persista timp indelungat.
Caractere morfologice
Gonococii sunt coci Gram negativi, cu diametrul de 0,6 - 1, reniformi, nesporulati, asezati cate
doi (diplococi), semanand cu doua boabe de cafea, ce se privesc prin fetele lor turtite. Pot prezenta o
microcapsula.
Caractere de cultura. Gonococul este un germene aerob, facultativ anaerob, foarte exigent, care
nu se cultiva pe medii simple. Pentru dezvoltare necesita medii imbogatite cu ser, plasma, lichid de
ascita. Cultivarea germenului din produse biologice se realizeaza in aerobioza cu atmosfera de 5-10%
CO2.
Rezistenta. La temperatura ambianta, gonococii sunt putin rezistenti la uscaciune si lumina; nu
supravietuiesc decat 2-3 ore , atat in secretii , cat si in culturi. Nu rezista la +4oC. Caldura si antisepticele
ii omoara rapid. Gonococii sunt in general sensibili la penicilina si la antibioticele cu spectru larg.
Patogenitate
Patogenitatea gonococului se manifesta prin virulenta, care tine de prezenta antigenului capsular K.
La barbat, gonoreea se manifesta, la inceput, ca o uretrita acuta anterioara cu eliminare de puroi prin
uretra si, netratata, infectia se extinde la uretra posterioara si apoi, la organele anexe ale tractusului
urogenital. Le femeie se produce, mai intai, inflamatia colului uterin (endocervicita), insotita de eliminarea
unei secretii mucopurulente prin vagin; apoi infectia se poate extinde din aproape in aproape, producand
inflamatia mucoasei uterine (endometrita), a trompelor (salpingita) si a mucoasei rectale (rectita). Foarte
frecvent, infectia gonococica la femeie se cronicizeaza, datorita netratarii sau unui tratament insuficient.
Ocazional, microbul poate infecta mucoasa conjunctivala a nou-nascutului, generand oftalmia
gonococica si poate provoca vulvovaginita acuta gonococica la fetite. Mai rar, gonococul produce infectii
generalizate pe cale sanguina, cu diseminari pe seroase, generand artrita, endocardita, meningita. Mai
frecvente sunt complicatiile locale ale aparatului urogenital: cistita si pielita, orhiepididimita si prostatita la
barbat, endometrita si salpingita la femeie.
Epidemiologie
Blenoragia este o boala transmisa pe cale veneriana. Sursa de infectie este reprezentata de omul
bolnav si , in primul rand, de femeia cu gonoree cronica asimptomatica.
8