Sunteți pe pagina 1din 14

Organizarea atomica, moleculara si supra moleculara a materiei vii

La baza organizarii structurale a materiei vii precum si a celei nevii stau cele peste
100 de elemente chimice descoperide in decursul tipului. Ulterior aceste elemnte au fost
aranjate intr-un tabel de catre Mendelev si Meyer, tabel ucnoscut sub numele de Sistem
periodic al elemntelor. Pozitia fiecarui element chimic estedefinita printr-un numar de
ordine notat conventional cu Z, el se numeste numar atomic sau protonic, reprezinta
numarul de protoni sau numarul de elctroni al elemntului respctiv. Pe langa numarul de
ordine, o caracteristica importanta a unui element este masa atomica, notata conventional
cu A, si este exprimata in unuitati de masa unificata (u/Da). Aceasta cunoscuta si sub
numele de masa universala reprezinta o unitate de masa utilizata pentru exprimarea masei
atomilor si a moleculelor, ea reprezentand aproximativ a 12-a parte din masa unui atom
de carbon in stare fundamentala. Un mol dintr-un elemnt sau dintr-o substanta chimica cu
masa atomica sau moleculara egala cu o unitate universala de masa va cantari exact un
gram. De multe ori termenul de masa atomica este incorect folosit ca sinonim al masei
atomice relative (masa atomica relativa sinonima cu greutatea atomica reprezinta raportul
dintre masa medie per atom al unui elemmnt si a 12-a parte a masei atomului de carbon
12), al masei atomice medii si al greutatii atomice. Izotopul unui element hcimic este
reprezentat de diferite forme ale acelui elemnt toate avand acelasi numar atomic Z dar
numar atomic de masa diferit (difera numarul de neutroni). Din numarul mare de elemnte
hcimice practic un rol esential in realizarea structurilor vii, il au nu numai: C, H, O, N,
alte elemnte precum: S, Cu, Fe, Mg, etc se gasesc in concentratii extrem de mici in
alcatuirea materiei vii dar indeplinesc un rol la fel dei mportant ca si celelalte. Legaturile
si combinatiile existente intre macro si microelemnte sunt practic nelimitate, de aceea un
rol important in explicarea structurilor care compun materia vie li are studierea si
cunoasterea legilor care stau la baza dezvoltari legaturilor interelementare in vederea
intelegeri diversitatii structurale existente.
Particule si cuante elementare
Termenul de atom provine din limba greaca de la cuvantul ATOMOS insemnand
indivizibil. Atomul reprezinta cea mai mica particula a materiei care pastreaza
proprietatile chimice. Idea de indivizibilitate a fost inlaturata in 1897 de catre J.J.
Thomson care studiind razele catodice descopera electronul. In 1905 Einstein
demonstreaza existenta fizica a fotonilor postulati de catre Max Planck din 1900. In 1907
Rutherford a pus in evidenta existenata nucleului atomic cel care contine cea mai mare
parte din masa atomica. Acesta a intuit existenta unor subparticule care alcatuiau nucleul
si care au fost puse in evidenta mult mai tarziu (protonul 1918-Rutherford, neutronul
1932-Chadwick). Astfel s-a introdus termenul de nucleoni pentru particule sub atomice
care intra in componenta nucleului. Dupa 1950 odata uc perfectionarea acceleratoarelor si

detectoarelor de particule au fost puse in evidenta zeci de sub particuel atomice. Marea
majoritate a particulelor care au fost descoperite nu se intalnesc in conditii normale. Ele
fiind produse ale interactiunii razelor cosmice cu nucleele moleculelor din atmosfera sau
energiilor inalte in cadrul experimentelor facute cu acceleratoarelor de particule. Dupa
1968 odata cu dezvoltarea modelului quark a fost elaborata in 1970 teoria modelului
standat, teorie pe care se bazeaza fizica actuala. Pana in prezent au fost pusee in evidenta
peste 200 de particule impartite in 2 mari categorii: particule fundamentale si particule
compozite. Materia este alcatuita din multiplele combinatii la care iau parte doar 18
particule fundamentale (fundamentala) din care 12 sunt considerate caramizile
fundamentale ale materiei si 6 sunt particuel elementare care stau la baza celor 4 forte
fundamentale existente in universul cunoscut (forta tare, forta slaba, forta
electromagnetica, forta graqvitationala). O particula fundamentala sau elementara este o
particula a carei structura interna, nu poate fi masurata si deci nu este compusa din alte
particule.
Fenomene fizice naturalein care sunt imlicate particule
Radiatia electromagnetica
Radiatia electromagnetica (unedele electromagnetice) reprezinta un fenomen fizic
natural sau artificial ce consta dintr-un camp electric si unul magnetic care oscileaza in
faze perpendiculare una pe cealalta pe directia si sensul vectorului de propagare a
energiei. Radiatia elegtonagnetica este clasifica conventional in functie de frecventa:
unde radio (0-300MHz [1m]); microunde (0,3-300GHz [1mm]); unde terahertz (300GHz3THz [mM]); infrarosu (100mM-750nM); vizibil (750nM-400nM); ultraviolet (400nM10nM); raze X (10nM-0,01nM); radiati GAMA (sub 0,01nM).
Dezintegrarea radioactiva
Este procesul in care nuclee atomice instabile pierd energie prin emisii de radiatii
si particule ionizante. In cadrul dezintegrarii radioactive dintr-un atom oarecare denumit
nuclid parinte rezulta un alt atom de alt tip numit nuclid fica. De exemplu: Po
(209/84)=Pb(207/82)+He(2/2). Acesta este un fenomen aleatoriu de aceea nu se poate
determina cand se va dezintegra un anumit nucleu atomic, de-si pentru un numar mare de
nuclee de un anumit tip se poate estima cate dintre ele vor suferi dezintegrarea intr-un
anumit interval de timp. Protoni si neutroni constituenti ai nucleului ca si alte particule
asemanatoare sunt guvernate de o serie de interactiuni. Prin combinatia lor (forta nucleara
tare, slaba si electromagnetica) anumite configuratii ale particulelor au propietatea de a
cadea intr-un aranjament energetic inferior, eliberand astfel energie un asfel de eveniment
de dezintegrare necesita o energie de activare specifica. In cazul unui nucleu atomic
aceasta energie de activare se manifesta ca o perturbare aleatoare sau intamplatoare
cauzata de o fluctuatie contica a vidului (in teoria cuantica a campului vidul este o stare
cuantica cu cea mai joasa energie posibila si nu contine particule fizice. Principiul
incertitudini insa demonstreaza faptul ca particulele pot sa existe pentru o perioada scurta
de timp chiar si daca nu exista suficienta energie pentru a putea fi create. Ca efect ele sunt
rezultatul unei incertitudini in energie. Se poate spune ca aceste particule imprumuta

energia necesara creatiei lor si apoi dupa un timp foarte scurt o returneaza si dispar.
Intrucat aceste particule nu au o existenta permanenta ele sunt denumite particule
virtuale. Chiar si intr-un vid perfect perechi de particule virtuale sunt constant create si
distruse de si ele nu pot fi observate efectele pe care le produc sunt reale. Multe
fenomene fizice observabile sunt rezultatul interactiuni particulelor virtuale [forta
nucleara tare, forta nucleara slaba, forta culomb, interactiuni van der Walse]). Rezultatul
transformari altereaza structura nucleului. Spre deosebire de reactiile chimice care
deasemenea sunt cauzate de entropie dar in care sunt implicate modificari ale
aranjamentului electronilor de pe straturile exterioare ale atomilor, dezintegrarile
radioactive sunt reactii nucleare. Din punct de vedere al tipurilor de emisie in cazul
dezintegrarilor radioactive au fost puse in evidenta 2 categorii: particule sub atomice
(radiatii alfa; radiatii beta/beta+; neutroni)/ unde electromagnetice (radiatii gamma).
Particulele subatomice au primit initial denumirea de raze deoarece natura lor nu era
cunoscuta la momentul respectiv.
Radiatiile alfa sunt reprezentate de nuclee de He(2/2) care desi au energie inalta
datorita masei lori mari au o viteza de deplasare redusa, fiin suficienta o foaie de hartie
pentru a le opri.
Radiatii beta- compuse din electroni. Procesul fiind datorat interactiunilor
nucleare slabe. Aceste emisii au o putere de penetrare mai mare putand fi oprite de o folie
de aluminiu cu grosimea de 3mm.
Radiatii beta+ sunt copuse din pozitroni (antimaterie), procesul este cunoscut si
subn umele de dezintegrare beta inversa si se manifesta la nucleele instabile cu un exces
de protoni, situatie in care un proton se transforma intr-un neutro+un pozitron+un
electron neutrino, in acest caz nucleele atomice devin instabile, de regula un astfel de tip
de dezintegrare are loc in nuclee atunci cand energia absoluta de legatura a nucleului
rezultat este mai mare de cat cea a nucleului initial.
Unde electromagnetice care se manifesta prin radiatii gamma. Toate aceste emisii
la un loc (alfa, beta, gamma) au propietatea de a ioniza gazele prin care trec. Din acest
motiv ele se mai numesc radiatii ionizante. Un caz natural in care se poate vedea acest
fenomen este aurora boreala.
Fuziunea nucleara
Este procesul prin care doua nuclee atomice reactioneaza pentru a forma un nou
nucleu cu masa mai mare de cat nucleele initiale. Ca urmare a fuziunii se produc si alte
particule subatomice (neutroni, raze alfa, electroni, pozitroni, etc). Din cauza ca nucleele
participante in fuziune usnt incarcate electric raectia de fuziune nucleara poate ava loc
numai atunci cand cele 2 nuclee au energie cinetica suficienta pentru a invinge potentialul
electric si prin urmare se apropie suficient pentru ca fortele nucleare (care au raza de
actiune limitata) sa poata rearanja nucleoni. Aceasta conditie presupune temperaturi
extrem de ridicate, daca reactia are loc intr-o plasma sau accelerarea nucleelor in
acceleratoare de particule. Fuziuenea nucleara este sursa principala a energiei din stele.
Fisiunea nucleara
DE COMPLETAT!!!!!!!!!!!!

Numere cuantice
Numarul cuantic principal se noteaza cu n si trebuei s fie intotdeeauna >=1.
numarul cuantic principal defineste nivelul energetic al stratului pe care se afla electronul.
Acesta determina semiaxa mare a stratului electronic deoarece indica distanta medie a
unui grup de orbite fata de nucleu. Toti electroni unui strat au acelasi numar cuantic
principal, acest numar putand lua teoretic orice valoare intreaga. Se obisnuieste ca fiecare
strat caracterizat printr-un numar cuantic principal sa se noteze cu majuscule. Numarul
maxim de electroni dintr-un strat este egal cu 2n^2.
Numarul cuantic secundar se noteaza cu l, el indica substratul energetic din
interiorul unui strat. El determina forma norului electronic deoarece indica semiaxa mica
a orbitei. Totodata numarul cunatic secundar indica ce valori poate lua momentul cinetic
al electronului acest numar cunatic nu poate avea decat valori pozitive. Substraturile se
mai noteaza conventional cu literele s, p, d, f, deoarece fiecare substrat se caracterizeaza
printr-un anumit numar cuantic l, nori electronici vor avea diferite tipuri de simetrie.
Substratul s are intotdeauna simetrie sferica, substratul p are simetrie bilobata.
Numarul cuantic magnetic ml, el caracterizeaza diferite orientari in spatiu ale
numarului electronic de regula sub actiunea unui camp exterior (electric sau magnetic).
Fiecare substrat electronic inglobeaza la randul lui un anumit numar de substraturi
energetice care se pot pune in evidenta doar prin introducerea atomului in campuri
exterioare aceste substraturi se numesc orbite elementare sau orbitali.numarul cuantic
magnetic poate lua doar valori intregi. Din acest punct de vedere se deduce ca fiecare
nivel energetic l sub actiunea unui camp exterior se desface 2l+1 orbitali. In absenta unui
camp exterior toate starile cu ml diferite se reduc la o singura stare caracterizata de
aceeasi energie in acest caz aceste stari neputand fi deosebite se numesc degenerate.
Momentul magnetic al electronului este o constanta ffizica descoperita de fizicianul
roman Stefan Procopiu (1913) si redescoperita 2 ani mai tarziu independent de catre
Bohr. Astazi constanta este denumita magnetonul Bohr-Procopiu.
Numarul cunatic magnetic de spin ms. Numarul cuantic de spin (s) caracterizeaza
proprietatea electronului de a avae un moment cinetic propriu numit spin. Electronul in
afara miscarii in jurul nucleului descrisa de momentul cinetic orbital se mai
caracterizeaza si printr-o miscare de rotatie in jurul propriului centru de masa. Aceasta
miscare descrisa de momentul cinetic propriu este o marime cuantificata ce depinde de
numarul cunatic de spin si care are valoare insa proectia momentului cinetic propriu pe
directia unui camp magnetic este cuantificata de numarul cunatic magnetic de spin care
poate lua 2 valori, dupa cum spinul este orientat paralel sau antiparalel cu momentul
cinetic orbital. Introducerea numarului cunatic magnetic de spin a permis explicarea
proprietatilor magnetice ale substantelor si a structurii foarte fine a liniilor spectrale ale
atomilor.
Atomi cu mai multi electroni

Numerele cuantice prezentate sunt valabile atat pentru atomul de hidrogen cat si
pentru atomii in al caror nucleu sunt mai multi protoni respectiv au un invelis cu mai
multi elctroni. Toti acesti electroni vor tinde sa ajunga in atom in cea mai saraca pozitie
energetica. In acest mecanism intervine insa in primul rand principiul de excluziune a lui
Pauli, conform caruia intr-un atom nu pot coexista 2 electroni cu toate numerele cuantice
identice deoarece primele 3 numere cunatice determina structura spatiala a unui orbital
conform principiului de excluziune inseamna ca in fiecare astfel de orbital pot fi prezenti
numai 2 electroni cu spin opus. Din cele prezentate se observa ca saturarea fiecarui
orbital pe masura ce se avanseaza in sistemul periodic si trecerea catre un nivel cuantic
superior se realizeaza prin folosirea tuturor posibilitatilor corespunzatoare unui numar
cunatic si apoi se trece la urmatorul nivel. Daca valoarea energetica de exemplu in cazul
orbitalului 4s este mai mica de cat cea a orbitalului 3d atunci vor fi ocupate orbitalele 4s
inaintea celor 3d. pentru interpretarea diferitelor pozitii de spin ale elctronilor se are in
vedere valabilitatea reguli lui HUND conform careia electroni situati la acelasi nivel
energetic se orienteaza astfel in cat sa se creeze cat mai multi electroni nepereche cu spin
paralel. Pe baza acestor 2 principii (HUND si PAULI) referitoare la pozitia care o ocupa
electroni in atom poate fi redata distributia pozitiei electronice pentru toate elementele
sistemului periodic.
Formarea moleculilor. Structuri moleculare
Pentru intelegerea formarii moleculelor si a structurilor biologice din
componentele moleculare este necesara cunoasterea diferitelor tipuri de interactiuni
elementare care se manifesta intre acestea. Rezultatul acestor interactiuni este formarea
unor legaturi chimice deci al unor noi componente moleculare sau dispunerea spatiala a
acestora in conformitate cu fortele intermoleculare care se manifesta intre componente.
Fortele interatomice si intermoleculare deriva in ultima instanta din faptul ca atomi contin
sarcini electrice de semne contrare nucleul (nucleul pozitiv si electroni din invelis
negativi) aceste forte sunt deci de natura electrostatica. Baza de interpretare a tuturor
actiunilor electrostatice o constituie legea lui Coulomb (magnitidinea unei forte de natura
electrostatica dintre 2 puncte incarcate este direct proportionala cu magnitudinea fiecarei
incarcari electrice si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele). Formarea
moleculelor este explicata prin 2 teorii: teoria orbitalului molecular si teoria legaturi de
valenta.
Teoria legaturi de valenta
In chimie aceasta teorie a fost elaborata apeland la mecanica cuantica in scopul
explicarii legaturilor chimice. Aceasta se centreaza pe mecanismul prin care orbitali
atomici ai atomilor liberi se combina in scopul formarii moleculelor prin legaturi chimice
individuale. In 1916 LEWIS a propus teoria conform careia o legatura chimica se
formeaza prin interactiunea a 2 electroni de legatura care suntvpusi in comun. Astfel este
introdusa si reprezentarea moleculelor sub forma de structuri LEWIS. In 1927 HEITLER
si LONDON au determinat cu poate fi folosita ecuatia lui SCHORINGER pentru a
demonstra cum se pot uni 2 atomi de hidrogen printr-o legatura covalenta. Mai tarziu
PAULING a dezvoltat 2 noi concepte rezonanta si hibridizarea orbitalilor.astfel teoria

legaturi de valenta considera ca suprapunerea orbittalilor atomici ai atomilor participanti


formeaza o legatura chimica. Datorita suprapuneri este foarte probabil ca electronii sa se
gaseasca in regiunea legaturii. Aceasta teorie considera legaturile ca fiind niste orbitali
slab cuplati. Ea este foarte usor de aplicat starilor fundamentale ale moleculelor.
Suprapunerea orbitalilor poate insa sa difere cele 2 tipuri de orbitali care se suprapun sunt
sigma si pi. Legaturile sigma apar cand orbitali a 2 electroni pusi in comun se suprapun
unul in continuarea celuilalt (axa unuia este prelungirea celuilalt). Legaturile pi apar cand
2 orbitali se suprapun in pozitie paralele (axele lor usnt paralele) astfel se considera o
legatura covalenta ca fiind rezultatul unei singure legaturi sigma. O legatura dublu
covalenta e una sigma si una pi iar una tripl;u covalenta e una sigma si 2 pi.
DE COMPLETATT!!!!!!!!!!!!!
Legatura prin punte de hidrogen
Aceasta este o forma speciala a legaturi dipole-dipol, exercitata prin
fortele electrostatice care iau nastere intre gruparea OH, -NH, FH, si perechea de
electroni neparticipanti ai oxigenului, azotului, respective fluorului. Dimensiunile
puntilor de hidrogen pot avea valori care ating 0,28nM energia de legatura, a unei punti
de hifrogen reprezinta doar o zecime din valoare legaturi covalente motiv pentru care
acest tip de legatura este osor disociata. Intre gruparile laterale ale moleculelor care au
structura primara formata prin legaturi covalente se pot frorma punti de hidrogen care
determina o reducere a pozibilitatilor de rotatie in jurul acestei legaturi. Astfel pot lua
nastere alte structure cum sunt structurile secundare ale biopolimerilor desi puntile de
hidrogen au un rol esential in determinarea structure spatiale ale biopolimerilor
contributia lor in solutie ca stabilitate este aproape nula. Formarea puntilor de hidrogen
explica agregarile molecular care determina proprietatile fizice ale apei si are un rol
important in stabilirea strcuturii spatial a acestor biopolimeri. In acelasi timppuntile de
hidrogen sunt esentiale pentru stabilirea unor legaturi specifice intre macromolecule sau
intre o micromolecula si un anumit loc reactiv de pe o macromolecula. De exemplu:
formarea dublului helix intre 2 lanturi complementare de ADN; formarea din nucleotide a
unui lant de ADN pe modelul unui lant de ARN; fixarea neurotransmitatorilor pe
receptori membranari. Toate aspectele se baseaza pe constituirea puntilor de hidrogen.
Interactiuni aromatice (pi-pi)
Aceste tipuri de interactiuni sunt de natura noncovalenta si apra exclusive la
compusi aromatic. Interactiunile pi-pi, se datoreaza suprapuneri intermoleculare a
orbitalilor p in sisteme pi-conjugate, astfel incat taria legaturii creste odata cu numarul
electronilor pi. Interactiunile pi-pi actioneaza mai puternic in cazul hidrocaburilor
aromatice policiclice datorita electronilor pi delocalizati in numar foarte mare. Aceste
interactiuni sunt mai puternice decat celelalte interactiuni noncovalente si joaca un rol
important in formarea structurilor supramoleculare. In molecula de ADN, interactiuni pipi apar intre nucleotidele adiacente, si cresc stabilitatea molecule. Bazele azotate ale

molecule de ADN sunt atat inele piridimice si pirimidinice. In interiorul molecule de


ADN inelele aromatice sunt pozitionate aproape perpendincular pe catena de ADN astfel
planurile inelelor aromatice sunt aranjate paralele in raport unele cu altele, permitand
bazelor sa participle la interactiuni aromatice.
Interactiunea hidrofoba
Prin dizolvare orice molecula face ca moleculele de apa aflate in contact cu ea sa
nu mai poata stabili acelasi numar de punti de hidrogen intre ele. Astfel putand sa apara
punti de hidrogen intre apa si chiar molecula dizolvata. Daca molecula dizolvata are o
portiune hidrofoba, asa cum sunt catenele hidrocarburice ale acizilor grasi, moleculele de
apa in contact cu aceasta portiune vor avea mai putine legaturi de hidrogen, deci energia
potential a sistemului va fi mai mare. Tendinta de atingere a energiei potentiale minime
face ca suprafetele de contact cu apa ale gruparilor hidrofobe sa fie cat mai mici deci ca
aceste grupari hidrofobe sa fie in cat mai mare masura in contact intre ele. Acesta este
efectul hidrofob care determina ca moleculele sau gruparile hidrofobe sa se alature si deci
sa se structureze atunci cand sunt dizolvate in apa. Structurarea se face pe baza unor forte
de atractie intre ele si de respingere fata de solvent. Efectul hidrofob contribuie la
realizarea structure spatial a proteinelor, la stabilitatea dublului helix ADN, la formarea
unor complexi macromoleculari (antigena-anticorp), insa rolul rol cu adevarat
determinant este in structurarea supramoleculara a materiei vii.
Arhitectura componentilor moleculari ai materiei vii
http:// www.bio.uaic.ro/studenti/cursuri
PDB.protein databank?
Jmol
Biofizica celulara
Problema generala a organizarii materiei vii include biodsinteza multitudini de
component moleculari si asamblarae acestor molecule in structure ordonate formand
organite celule, tesuturi si in ukltima instant organism. Asamblarea moleculelor
biopolimerice in structure de nivel superior este considerat un process de autoasamblare.
Process care de curge din tendinta fiecaraei molecule de a ajunge in pozitia minimului de
energie libera posibila in conditiile date. Desi viata este un asamblu de procese care sunt
indepartate de starea de echilibru termodinamic iar entitatile biologice sunt structure
disipative. In aceste conditii asamblurile molecular tind sa se gaseasca in starea cu
energie minima compatibila cu barierele energetic existente in sistem. Asamblul acestor
bariele defineste caracterul disipativ al structuri. Celulele reprezinta un sistem
termodinamic deschis. In relatiile cu mediul inconjurator celula receptioneaza mesajele
sub forma de cunate de energie, substanta sau informatie pe care le recunoaste, le
interpreteaza si apoi le prelucreaza, coordonandu-si activitatea in functie de
particularitatile mediului celula este capabila de a comunica cu structurile in anturajul

carora se afla. Comunicarea dintre cellule se face pe cale chimica, prin intermediul
mediatorilor chimici sau particular cu ajutorul neurotransmitatorilor. Un mesaj chimic
este reprezentat printr-o molecula care este recunoscuta de catre alta molecula numita in
acest caz molecula receptoare, aceasta molecula receptoare este localizata de regula in
structura membranelor. Moleculele receptoare constituie din acest punct de vedere,
adevarate platforme pentru chemoreceptie. Molecula mesaj numita si molecula agonist,
daca este hidrofila nu poate patrunde in interiorul celulei pentru ca nu poate traversa
membrane lipidica. In acest caz mesajul lor trebuie prelucrat, adica trebuie decodificat si
transmis in interiorul celulei (ex: un receptor membranar ocupat de o molecula mesager
intra in actiune cu o enzima membranara [adenilat ciclaza] aceasta scindeaza molecula de
ATP, molecula care face parte din grupul nucleotidelor ciclice cu rol de mesager secundar
intracelular [CAMP]). Receptorul membranar ocupat de o molecula mesagera intra in
actiune cu o enzima membranara ( adelilat-ciclaza*-este o proteina transmembranra care
traverseaza membrana plasmatica de 12 ori, componenta principala raspunzatoare de
functia proteinei este localizata in citoplasma si este subdivizata in mai multe regiuni:
Nterminus si C1A, C1B, C2A, C2B; regiunea C1 apare intre alfa helixurile membranare
6 si 7 iar regiunea C2 este continuarea alfa helixului 12, domeniile c1a si c2a formeaza
un dimer catalitic unde molecula de ATP se leaga si este scindata la CAMP).La randul
sau CAMP poate activa in continuare o enzima din clasa proteichinazelor care mai
departe fosforileaza unele proteine din citosol transformandu-le astfel in enzime capabil
sa modifice alte proteine.Proteinchinazele sunt enzime capabile sa fosforileze alte
proteine ( le adauga un grup fosfat), de regula fosforilarea se concretizeaza printr-o
modificare functionala a proteinei substrat schimbandu-se astfel activitatea enzimatica. In
genomul uman au fost identificate aproximatic 500 de gene codificatoare pentru
proteinchinaze ( aproximativ 2% din intregul genom).30% din proteinele umane sunt
modificate de catre activitatea chinazelor .Acestea fiind identificate ca intervenind in
reglarea majoritatii cailor metabolice celulare cu preponderenta in transductia semnalelor
chimice.
In acest mod are loc codificarea mesajului initial in mesaje intracelulare care sunt in
acelasi timp amplificate numeric.Receptorii sunt proteine deoarece numai acestea pot
prezenta structuri 3d suficiente de complexe pentru a se asigura o moare specificitate de
recunoastere intre molecula mesagera si cea receptoare.Cand are loc o astfel de cuplare se
initiaza o cascada de reactii biochimice.In primul rand prin cuplarea dintre molecula
mesagera si cea receptoare se modifica dipol momentul structurii nucleate si prin
interactiuni cu dipol momentele moleculelor vecine se modifica intreg dipolmomentul
membranar.In consecinta au loc in primul rand reactii de orientare si reorientare a a
structurilor moleculare membranare, acestea pot fi caracterizate prin aparitia miscarilor
moleculare de vibratie.Aceste miscari vor conduce la o reorganizare a structurii
membranare care au drept consecinta deschiderea sau inchiderea microcanalelor si
impicit a porilor membranari precum si modificarea portilor ionice si
moleculare.Cercetarile au constatat ca unele produse farmaceutice sunt capabile sa se
lege specific de unii receptori naturali, dar sunt incapabile sa produca un efect fiziologic
indiferent de concetratii.Aceste substante au fost denumite substante antagoniste fata de
un anumit receptori pentru ca blocheaza receptorul, acesta devenind incapabil de a mai
primi mesajul molecular natural. In reactiile receptor-agonist pe de o parte si receptoranatgonist pe de alta parte se disting urmatoarele particularitati functionale:Efectul de

competitivate; Efectul de saturatie; Efectul de reversibilitate.Din considerente insuficient


eluciditate se constata ca intr-o situatie , receptor agonist-antagonist probabilitatea de
cuplare a receptorului cu antagonistul este mai mare decat cea de cuplare ce
agonistul.Densintatea de receptor pe unitate de suprafata de membranara este limitata de
aceea in mecanismul de cuplare a receptorului efectul de saturatie va fi o importanta la fel
de mare ca si caracterul de competetivitate dintre agonist si antagonist.Cuplarea
receptorului cu agonistul va fi urmata de o decuplare naturala datorita existentei cel putin
a unui sistem enzimatic de decuplare.Acesta va duce la eliberarea moleculei receptoare si
implicit la reluarea ciclului functional.Deoarece pentru moleculele antagoniste nu se
cunoaste un mecanism enzimatic de decuplare sistemul recepotr antagonist cuplat
prezinta o mai mare stabilitate deci o reversibilatate scazuta ceea ce are ca efect scoaterea
temporara ( sau totala) din circuitul functional al unui numar mai mare sau mai mic de
receptori membranari.Acest fapt are o importanta farmacologica deosebitape pentru ca sau elaborat multe medicamente cu actiune antagonista ( ex: antihistaminele care
blocheaza efectul pantogen al histaminelor*( histamina este o substanta biologica
implicata in raspunsul imun si inreglarea fiziologica a functiilor tubului digestiv; stomac ,
intestin; ea actioneaza asemenea unui neurotransmitator, histamina se gaseste aproape in
toate celulele organismlui animal.In cazul celulelor parietale de la nivelul stomacului care
produc acid gastric ca raspuns la cuplarea cu histamina[ agonist] prin intermediul
receptorilor H2; acetil-colina prin intermediul receptorilor M3; gastrina prin intermediul
receptorilor CCK2.In toate cazurile receptorii histaminici actioneaza prin cresterea
CAMP intracelular, in timp ce receptorii gastrinici induc cresterea Ca2+, atat CAMP cat
si Calciu intervin prin intermediu proteinchinazelor la intensificarea transportului
acidului in stomac) in producerea ulcerelor gastrice.Similar actioneaza medicamentele
betablocante care in mod specific impiedica noradrenalina sa se fixeze pe receptorii
cardiaci prevenind astfel instalarea unor afectiuni cardiovasculare.
FENOMENE DE TRANSPORT PRIN BIOMEMBRANE
Existenta celulei vii ca sistem termodinamic deschis impune prezenta unui schimb
permanent de substante intre mediul extern si cel intern.Acest lucru poate fi realizat atat
prin distrugerea locala a integritatii membranei cum este cazul proceselor sau cu pastrarea
integritatii membrane prin procese de difuzie si transport activ adica pe procese bazate pe
permeabilitatea membranara.
TRANSPORTUL PASIV:Consideram faptul ca atat mediul intern cat si cel extern sunt
constiuite din solutii apoase , procesul fizic primordial care sta la baza stimului de
substante intre celula si mediu este difuzia.Intrucat acest caz gradientul de concentratie se
stabileste pe o distanta egala cu grosimea membranei , se poate aplica legea 1 al lui
Fick:Flux=-P*A*(C1-C2) ;( c1 si c2 reprezinta concentratiile substantei considerate de o
parte si de cealalata a membranei; P-coeficientul de permeabilitate care se exprima de
regula in m/s si A- aria suprafetei unde are loc difuzia.Asemenea coeficienti de
permeabiltate pot fi calculati daca se masoara fluxurile de substanta ( influxul si
efluxul) , adica cantitatea de substanta care intra sau iese din compartimentul
considerat.Cele mai moderne metode de masurare a fluxurilor se bazeaza pe folosirea
izotopilor radioactivi astfel s-au putut determina cu precizie valorile coeficientilor de

permeabilitatea pentru diferite membrane si substante.Daca luam in considerare


compozitia chimica a membranelor biologice ( predominant lipidica) este de asteptat ca
substantele liposolubile sa aiba coeficienti mari de permeabilitate.Interesant este insa
faptul ca unele substante care nu dizolva in lipide ( apa, ioni, glucoza, aminoazici)
patrund relativ usor prin membrana, in acest caz se considera ca exista o structura
specifica la nivelul membranei reprezentate de pori sau transportori care faciliteaza
pantrunderea acestor substante.Mecanismul nu este acelasi pentru toate categoriile de
substante.In unele cazuri patrunderea poate sa fie pasiva in conformitatea cu annumite
forte fizice iar in alte cazuri poate fi activa cu consum de energie metabolica.In
conformitate cu legea lui Fick s-ar parea cu singura forta care determina difuzia este
diferenta de concentratie.Nu trebuie insa neglijat faptul ca in cazul membranelor vii
exista si o polarizare electrica a acestora.Astfel potentialul de membrana constituie si el o
forta importanta de difuzie.In termen termodinamici energia libera utilizata in procesul de
difuzie este data de un potential electrochimic.In sens fizic mai general este posibil sa
intervina si un gradient de presiune si de temperatura, dar acestia nu constiutie factori de
importanta majora in istemle biologice si de aceea nu sunt luati in calcul.Substanele
incarcate electric nu se distrubie obligatoriu in conformitate cu gradientul de
concentratie , deoarece ele sunt supuse ambelor componente ( si electrica si de
concetratie) ale gradientului electrochimic.Patrunderea unui cation a carui concetratie
este initial la echilibrul chimic va fi favorizata de existenta unui potential de membrana
cu polaritate pozitiva la exterior si negativa la interior si va fi franta de un potential de
polaritate inversa.Concetratia finala a ionului in fiecare compartiment va fi dictata de
legea echilibrului electrochimic.Valoarea potentialului la echilibru fiind data de legea lui
Nernst.In cazul in care este vorba de mai multi ioni se scrie o ecuatie NERNST pentru
fiecare dintre ei , iar potentialul total va fi o suma de potentiale.
Ca regula generala orice transport cvare se face conform gradientului electrochimic este
considerat drept transport pasiv.Exista si cazuri special de transport pasiv cele, care se
incadreaza in procesele de difuzie facilitate.Acest mecansim se supune si el regulilor
anterior. descrise dar se desfosoara cu viteze mult mai mari cmparativ cu difuzia
simpla.Ca si in cazul reactilor catalizate nivelul echilibrului final nu este afectat dar
acesta se atinge mult mai repede.Exemple de difuzie facilitate : transportul glucozei prim
membrane sau transportul apei.In conditii de echilibru osmotic apa se supune legilor
obisnuite ale difuziei. In conditii de dezechilibru osmotic apa este transportata mult mai
repede.Acest aspect implica existent unor structure special ( pori sau transportori ) care se
favorizeze trecerea apei in anumite conditii asa cum se intampla si in cazul altor procese
de difuzie facilitate.*OSMOZA- reprezinta deplasarea moleculelor solventului fara
consum de energie metabolica printr-o membrane slectiv permeabila spre un comprtiment
in care concentratia substantei dizolvate este mai mare, cu scopul de a egaliza
concetratiile in ambele compartimente.
TRANSPORTUL ACTIV:Ideea care a stat initial la baza acordarii denumirii de transport
pasiv a fost aceea a neinterventiei active a celulei.Acest lucru nu pare sa fie adevarat in
toate cazurile definite ca transport pasiv.D exemplu:potentialul de membrane care

permite acumularea unor substante imptriva gradientului de concetratie dar in


conformitate cu gradientul electric este in fond mentinut pe vbaza de consum
metabolic.Chiar si in cazul difuziei facilitate se ridica probelma originii si intretinerii
structuriloe specific ( a transportorilor) care participa la acest proces.Este evident ca
pentru sinteza si intretinerea lor s-a consumat energie metabolic.
In opozitie cu transportul pasiv transportul active se defineste ca fiind acea forma de
transport care necesita energie metabolica.Dupa cum s-a prezentat aceasta conditie este
insa foarte relative deoarece multe din transporturile considerate passive necesita in
ultima instanta energie si sunt astfel cuplate chiar daca intr-un mod indepartat si indirect
cu un process metabolic furnizor de energie.In unele cazuri acesasta cuplare este evidenta
imediata si ca atare este catalogata drept transport activ.Deci caracteristica principal a
transportului activ este aceea a cuplarii cu un process furnizor de energie.Se cunoaste ca
forma chimica esetiala de inmagazinare a energiei in celulaeste molecula de ATP.Daca
transportul se efectueaza ca o consecinta directa a utilizarii energiei eliberate prin
hidroliza ATP-ului atunci se poate vorbi despre un cuplaj direct( transport active
primar).Astfel este cazul unor pompe de ioni cu cea este de Na/K sau cea de Ca.Pompa
de Na/K reprezinta mecanismul active de mentinere a asimetriei ionice a membrane
celulare cu prvire la ionul de Na si K .Prin actiunea ei se mentine o contratie ridicata de
Na la exterior si o concetratie de K la interior.Acest fapt reprezinta o conditie esentiala
pentru manifestarile electrice ale celulei. Sistemul care in mod figurative a fost denumit
pompa de Na si K reprezinta la nivel membranar un agregat molecular capabil sa
hidrolizeze ATP sis a utilizeze astfel energia eliberata pentru transferarea Na si K in sens
contrat gradientilor de concetratie ai acestora.Acest system este deci o ATP-aza de
transport a Na si K a carei activitate enzimatica este activate chiar de ionii de Na si
K.Experimental acest mechanism a putut fi pus in evident prin blocarea lui cu un compus
chimic denumit ouabaina.In 1965 Skou a analizat in detaliu proprietatile ATPazelor
activate de Na si K care au fost isolate din diferite tesuturi evidetiind dovezi care ssa
confirme ca acestea constituie sisteme de transport al acestor ioni.Astfel aceste ATP-aze
sunt localizate in membranele celulare si intensitatea cu care hidrolizeaza ATP-ul este
proportional cu concetratia sodiului in interiorul celulei si K in exterior.Na/K ATP-aze
exista in toate celulele in care are loc transport activ al Na si K si aceste enzyme au locatii
active cu afinitate mare pentru K situate pe fata externa membrane.Aceasta separare
spatiala a locurilor active coincide cu cerinta fiecaruia dintre cei doi ioni din
compartimentul in care se gasesc la concetratie scazuta pentru a fi transferati in
comartimentul cu concetratii mai mari.In 1967 doi cercetatori Garraham si Glynn au
facut ca pompa de na si k sa funtioneze in sens invers expundand membrane erotrocitare
la concetratii externe de Na atat de mari incat acest ion numai poate fi pompat de spre
exterior ci el intra spre interior antrnand pompa in sens invers.Complexul molecular care
in mod normal hidrolizeaza ATP comportandu-se ca ATP-aza in mod normal realizeaza si
el in acest conditii functia inversa de sinteza a ATP din ADP.In ceea ce priveste
stoechiometria reactilor de transfer a Na si K s-a dovedit ca in celulele de diferite tipuri
energia rezultata din hidroliza unei molecule de ATP serveste de regula la pomparea
activa a 3 ioni de Na in exterior si de 2 de K in interior.Insa in alte cazuri acest raport
poate fi variabil .In 1969 Mullins si Brymlei au aratat ca raportul dintre numarul de ioni
de Na si de K introdusi in cazul axonului gigant de la calmar este variabil crescand cu cat

concetratia Na din interior este mai mare. Aceasta posibilitate permite deci ca pompajul
ionic sa se adapteze variatiilor de conditii care pot surveni de exemplu (in urma
conducerilor impulsurilor).
CANALE DE PROTONI*-VOLTAJ DEPENDENTE:Aceste canale se deschid in timpul
depolarizarii insa sunt strans legate de valoarea Ph-ului (Ph senzitive).in cosecinta acest
canale se deschid doar atunci cand gradientul electrochimic este orientat catre exterior,
adica deschiderea lor va permite protonilor doar sa paraseasca celula.Functia lor este sa
opreasca instaurarea unui mediu acid in celula.O alta functie importanta apare in cazul
fagocitelor (euzinofile, neutrofile etc.) .cand o bacterie este inglobata de catre fagocit ,
NADPH-oxidaza genereaza superoxizi prin transferul de electroni de la NADPH in
interiorul celulei si i cupleaza cu oxigenul molecular formand superoxid care este un
radical liber extrem de reactiv si care distruge bacteria.NADPH-oxidaza este electrogena
transportand electroni prin membrana iar canalele protonice se deschid pentru a permite
contrabalansarea sarcinilor negative prin fluxul de protoni.
CANALE IONICE LIGAND-DEPENDENTE: aceste canale se activeaza sau inactiveaza
in prezenta unui ligand* (un ligand poate fi un atom , ion, sau molecula care in general
doneaza unul sau mai multi electroni prin intermediul unei legaturi covalente
coordinative sau pune in comun electroni printr-o legatura covalenta unora sau mai
multor atomi centrali).Canale ionice ligand dependente mai sunt cunoscute si sub
denumirea de receptori ionotropi.Acestea se inchid sau se deschid ca raspuns la unirea cu
un mesager chimic .Acesti receptori -canale sunt foarte selectivi pentru mai multi ioni
( Na, K, Ca, Cl) .Astfel de receptori sunt localizati la nivelul sinapselor , transformand
direct semnalul chimic presinaptic reprezentat de eliminarea neurotransmitarului intr-un
semnal electric post-sinaptic.Canalele au de regula o structura pentamerica fiecare
subunitate avand in structura un domeniu extracelular la care se leaga ligandul si un
domeniu transmembranar format dintr-un numar variabil de helixuri.
1) Receptori pentru acetilcolina:acestia sunt proteine membranare integrale care raspund
la unirea cu neurotransmitatorul acetilcolina.Acesti receptori sunt clasificati in functie de
afinitatea lor relativa la diferite molecule .Prin definitie toti acesti receptori raspund la
acetil colina dar s-a constatat ca o pot face si la alte tipuri de molecule, astfel exista 2
grupe: a) nACHR-receptori nicotinici pentru acetilcolina ( receptori ionotropi).Acestia
fiind foarte receptivi la nicotina.; B)mACHR-receptori muscarinici pentru acetilcolina
(receptori metabotropi).
2) Receptori pentru glutamat:glutamatul este cel mai raspandit neurotransmitator din copr
fiind prezent in peste 50% din tesutul nervos.El a fost descoperit ca neurotransmitator la
insecte in 1960. Cei doi receptori primari pentru glutamat au fost denumiti dupa
substantele agoniste pentru care au o inalta specificitate: a) AMPA(alfaaminotreihidroxilcincimetilpatruixosazolpropionat) ; b)NMDA (n-metil d-aspartat), una
dintre functiile de baza a receptorilor pentru glutamat este de modulare a plasticitatii
sinapsei, o proprietate a creierului vital pentru functia de invatare si memorare.O crestere
sau o descrestere a numarului de receptori la o celula post-sinaptica poate conduce
potentarea respectiv inactivarea celulei resptective pe termen lung.Modularea plasticitatii
sinapsei se realizeaza prin reglarea sintezei proteice post-sinaptice prin intermediul

sistemului de mesageri secundari.Receptorii pentru glutamat mai sunt impartiti in doua


grupe in functie de mecanismul care sta la baza activarii lor si astfel dand nastere la
impulsul post-sinaptic --receptorii ionotrop pentru glutamat ( iGLUR) acestia formeaza
porul canalului ionic care este activat direct de legarea receptorului cu glutamatul--receptori metabotropi-acestia activeaza indirect canalele ionica din membrana prin
intermediul unei secvente de reactii ce implica proteine G* (proteinele G proteinei cu
specificitate de legare la guanina) Proteinele G reprezinta o familie implicate in
transmiterea semnalelor chimice in exteriorul celulei si inducerea de modificari in
interiorul celulei.Acestea sunt implicate in transductia semnalelor chimice provenite de la
hormoni, neurotransmitatori dar si de la alti factori de semnalizare.Proteinele G
functioneaza din acest punct de vedere asemnea unor intrrupatoare moleculare.Atunci
cand leaga GTP ele sunt pe pozitia activ, iar cand leaga GDP atunci sunt pe pozitie
inactiva.Proteinele G regleaza activitatea unor enzime implicate in metabolism , regleaza
transportori, canale ionice si alte componente implicate in mecanismele celulare(controlul
transcriptiei, contractilitate, secretie s.a.m.d.)
3)Receptori P2X-dependent:Receptorii p2x sunt o familie mare permeabila pentru
diversi cationi .Acestia se deschid ca raspuns la legarea de ATP extracelular.Acestia fac
parte dintr-o familie a receptorilor numiti purinergici implicati ijn secretia de citochine
( termen generic pentru molecule semnal utilizate in comunicarea celulara) si probabil in
apoptoza.
4) RECEPTORI GABA:acestia reprezinta o clasa de receptori care raspund la
neurotransmitatorul GABA care reprezinta un inhibitor principal in sistemul nervos
central al vertebratelor.Exista doua grupe:GABAA:sunt receptori ionotropi ;
GABAB:metabotropi.Acestia din urma sunt receptori cuplati de regula cu proteine G .
CANALE IONICE -DEPENDENTE DE ALTI FACTORI:
Canale ionice dependente de lumina:acestea reprezinta un grup de proteine
transmembranare care formeaza pori care se inchid sau se deschid ca raspuns la prezenta
luminii.Canalele ionica dependente de lumina se comporta intr-o maniera similara cu
celelalte canale ionice. In cazul specific al celor de lumina proteinele transmembranare
sunt de regula cuplate cu o molecula care functioneaza ca si comutator fotosensibil.O
astfel de proteine este retinalul si se gaseste la canalele de rodopsina.Aceasta proteina
este capabila sa absoarba energia unui foton cu o anumita lungime de unda si astfel sa isi
schimbe conformatia determinand indirect modificari conformationale ale proteinelor
transmembranare ce se concretizeaza in deschiderea sau inchiderea porului.
Canale nucleotid-ciclic dependente:aceste canale sunt activate de catre un ligand chimic
care este in acest caz particular o nucleotida ciclica intracelulara (cAMP) acestea sunt
permeabile in special ionilor de Na si K, foarte rar de Ca.Aceste canale au zone incarcate
negativ sau pozitiv care raspund la modificari aparute la nivelul potentialului de
membrana.Canalele nucleotid ciclic dependente joaca un rol important in diverse sisteme
cum ar fi sistemul olfactiv sau sistemul vizual.In cadrul analizatorului vizual, canalele
cGMP dependente sunt identificate la nivelul membranei externe a celulelor
fotoreceptoare de la nivelul retinei ca raspuns la un nivel ridicat de cGMP canalele sunt

deschise si permit cationilor sa patrunda in celula cauzand astfel o slaba depolarizare (


-40Mv-curent de intuneric).Daca in acest stadiu de intuneric un foton loveste receptorul
in celule se reproduce o reactie in lant care are ca rezultat scaderea concetrati de cGMP
cauzand astfel o hiperpolarizare. Astfel aceste celule sunt mai mult active decat
inactive.Etapele prin care se genereaza informatia vizuala sunt urmatoarele:
1) Rodoposina sau iodopsina de pe partea exterioara a membranei absorb un foton
schimband astfel conformatia cofactorului retinal .
2) Stadiul 1 de amplificare:fiecare astfel de modificare are ca rezultat o serie de
intermediari instabili , ultimul legandu-se de o o proteina G din membrana care activeaza
transducina (proteina din interiorul celulei). In acest stadiu fiecare rodopsina fotoactivata
determina la randul ei activarea a cel putin 100 de transducei.Fiecare molecula de
transducina activeaza ulterior o molecula de fosfodiesteraza.
3) Stadiul de 2 aplificare:o singura molecula de fosfodiesteraza este capabila sa
hidrolizeze aproximativ o mie de molecule cGMP.INtrucat concentratia de cGMP scade
canalele nucleotid ciclid dependente se inchid. Ca urmare acestui fapt Na nu mai poate
patrunde in celula si fotoreceptorul se hiperpolarizeaza.Hiperpolarizarea incetineste mult
eliberarea glutamatului ( neurotransmitatorul capabil sa depolarizeze celulele
bipolare).Astfel reducerea glutamatului se va traduce in celule bipolare
hiperpolarizate.Astfel un fotoreceptor elimina mult mai putin neurotransmitator cand e
stimulat de lumina.Acest mecanims particular are doua avantaje:-in primul rand
fotoreceptorii cu bastonase sau cu conuri sunt depolarizati la intuneric ceea ce inseamna
ca multi ioni de Na patrund in celula in acest stadiu.Deschiderea sau inchiderea
intamplatoare a canalelor de Na nu va afecta potentialul membranei.numai inchiderea
unui numar extrem de mare de canale datorat absorbtiei unui foton va modifica
potentialul si va semnaliza prezenta luminii.Prin urmare sistemul este imun la zgomot.
In al doilea rand amplificarea foarte puternica in doua etape creeaza o sensibiliatate foarte
mare prin faptul ca un singur foton afecteaza sau poate sa afecteze potentialul membranar
si astfel sa fie perceput ca stimul luminos.