Mihai Eminescu - Rugciunea Unui Dac

Pe cnd nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici smburul luminii de via dttor,
Nu era azi, nici mine, nici ieri, nici totdeuna,
Cci unul erau toate i totul era una;
Pe cnd pmntul, cerul, vzduhul, lumea toat
Erau din rndul celor ce n-au fost niciodat,
Pe-atunci erai Tu singur, nct m-ntreb n sine-mi:
Au cine-i zeul crui plecm a noastre inemi?
El singur zeu sttut-au nainte de-a fi zeii
i din noian de ape puteri au dat scnteii,
El zeilor d suflet i lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mntuire:
Sus inimile voastre! Cntare aducei-i,
El este moartea morii i nvierea vieii!
i el mi dete ochii s vd lumina zilei,
i inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
n vuietul de vnturi auzit-am al lui mers
i-n glas purtat de cntec simii duiosu-i viers,
i tot pe lng-acestea ceresc nc-un adaos:
S-ngduie intrarea-mi n vecinicul repaos!
S blesteme pe-oricine de mine-o avea mil,
S binecuvnteze pe cel ce m mpil,
S-asculte orice gur, ce-ar vrea ca s m rd,
Puteri s puie-n braul ce-ar sta s m ucid,
-acela ntre oameni devin cel nti
Ce mi-a rpi chiar piatra ce-oi pune-o cpti.
Gonit de toat lumea prin anii mei s trec,
Pn' ce-oi simi c ochiu-mi de lacrime e sec,
C-n orice om din lume un duman mi se nate,
C-ajung pe mine nsumi a nu m mai cunoate,
C chinul i durerea simirea-mi a-mpietrit-o,
C pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o Cnd ura cea mai crud mi s-a prea amor...
Poate-oi uita durerea-mi i voi putea s mor.

Strin i fr' de lege de voi muri - atunce

Nevrednicu-mi cadavru n uli l-arunce,
-aceluia, Printe, s-i dai coroan scump,
Ce-o s asmue cinii, ca inima-mi s-o rump,
Iar celui ce cu pietre m va izbi n fa,
ndur-te, stpne, i d-i pe veci via!
Astfel numai, Printe, eu pot s-i mulumesc
C tu mi-ai dat n lume norocul s triesc.
S cer a tale daruri, genunchi i frunte nu plec,
Spre ur i blestemuri a vrea s te nduplec,
S simt c de suflarea-i suflarea mea se curm
i-n stingerea etern dispar fr de urm!