Cum ai putut Cum ai putut a-ți bate joc De patimile mele, De dulci petreceri la un

loc Din ceasuri ca acele? Cum le-ai menit pe toate rău, De sau ales deșerte? Dar
care-i acel Dumnezeu În stare să te ierte? Când amândoi vom fi pământ, Căci el pe
toți ne-adună, So stinge dor și jurământ, Cu viețile ‘mpreună, Ci ‘n lungul negrei
vecinicii Cântarea-mi se va naște, Ce numai tu n ai vrut să știi O lume va
cunoaște. În mintea vremilor ce vin Va răsări cuvântu-mi, Cu ‘ntreg al sufletului
chin, Ca iarba pe mormântu-mi. Și-n versul meu ce va trăi Infamă apăre – vei, Cum n
a fost alta, nici va fi În neamu ‘ntreg al Evei. Trecut-au anii… Trecut-au anii ca
nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă
mişcară Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri – Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri, O, ceas
al tainei, asfinţit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieţii, Să fac, o,
suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n
zarea tinereţii Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul creşte-n urma mea…
mă-ntunec!
Citeşte întreaga ştire: Poezii de Mihai Eminescu - poezii celebre scrise de
Eminescu