UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE

CANTEMIR
FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRAINE
ENGLEZA - TURCA
AN I ZI 2013/2014
CURS - PSIHOLOGIA EDUCATIEI

MEMORIA
Student: MARIN ADELINA - GINA
Profesor: Lector Universitar Dr. MARIA

CONDOR
BUCURESTI 2013

MEMORIA

Memoria este un proces psihic si defineste dimensiunea temporala a

organizarii noastre psihice si integrarea ei pe cele trei segmente ale
orizontului temporal: trecut, prezent si viitor. Memoria consta in intiparirea,
recunoasterea si reproducerea senzatiilor, sentimentelor, cunostintelor,
miscarilor etc. din trecut.
Memoria ne permite sa dobandim continuitatea identitatii noastre in timp.
Fara aceasta, am trai doar in prezent si ne-am fi confruntat cu numeroase
probleme si situatii la care nu am avea raspuns, nicio experienta
elaborata, niciun procedeu de rezolvare si in acest mod adaptarea
devenind imposibila.
Procesul psihic numit memorie este gasit atat la oameni cat si la animale.
Memoria este o conditie de baza si indispensabila existentei si adaptarii
optime. Se datoreaza plasticitatii creierului proprietatea de a-si modifica
starea interna sub influenta stimulilor externi si capacitatii memoriei de
inregistrare, pastrare si reactualizare a urmelor acestor stimuli.
Memoria reflecta trecutul ca trecut, astfel incat in momentul in care
subiectul reactualizeaza o informatie, este constient ca acea experienta sa petrecut candva in trecut.
Creierul uman a cunoscut o ampla dezvoltare, in urma careia si-a
restructurat atat schema de functionare interna cat si aria de cuprindere.
Dupa durata de memorare a informatiilor, memoria se imparte in trei
tipuri: memoria de foarte scurta durata, numita si memoria senzoriala,
memoria de scurta durata si memoria de lunga durata.
Memoria de foarte scurta durata
Memoria de foarte scurta durata este de fapt, stocajul senzorial. Datorita
acestei memorii se face posibila distingerea unor excitanti care apar un
timp foarte scurt in campul perceptiv, facandu-i sa dureze pana la 0,25
0,50 secunde. Tot datorita ei, la cinematograf, imaginile statice expuse sub
0,10 secunde se contopesc dandu-ne iluzia miscarii.
Memoria de scurta durata
Memoria de scurta durata are o capacitate limitata care intermediaza
informatia intre memoria senzoriala (sau memoria de foarte scurta durata)
si memoria de lunga durata. Aici se formeaza campul atentiei.
Focalizarea sau comutarea atentiei inseamna, de fapt, activarea unor
continuturi din memoria de lucru, sau memoria de scurta durata.
Conform unor experimente, memoria de scurta durata are o capacitate
foarte mica. Poate retine aproximativ 7 elemente pentru nu mai mult de
20 30 de secunde. Capacitatea poate creste prin anumite strategii. De
exemplu, un numar mare de 10 cifre (1908472354) poate fi divizat in
bucati: 190-847-2354, pentru o retinere mai usoara. Repetand numarul in

gand, se poate reseta ceasul memoriei, retinandu-l pentru mai mult

timp.
Transferul de informatii din memoria de scurta durata in memoria de
lunga durata
Informatiile importante sunt transferate gradual din memoria de scurta
durata in memoria de lunga durata. Cu cat informatia este repetata mai
mult sau folosita, cu atat sunt sansele mai mari ca acestea sa fie stocate.
Spre deosebire de memoria de scurta durata, memoria de lunga durata
are o capacitate imensa de stocare.
Oamenii retin mai usor daca stiu ceva despre acel lucru. Informatia are
astfel un inteles si poate fi conectata mental la alte date referitoare, care
se afla deja in memoria pe termen lung. Din acest motiv persoanele cu o
memorie bogata retin mai repede.
Insa cum se produce acest transfer?
De fapt datele dupa ce au fost memorate nu pleaca nicaieri, nu se muta
(fizic). N-ar fi nici eficient. Nu se petrece niciun trasfer, ci urmele lasate
de stimuli asupra neuronilor se intensifica, informatiile prind radacina.
Foarte probabil, memoria de scurta durata si cea de lunga durata nu au
locatii diferite in creier, ci diferenta dintre ele este data de puterea
stimulului care a encodat engrama respectiva si de importanta pentru
individ a acelor date. Termenii de memorie de scurta si lunga durata nu
sunt folositi pentru a defini o regiune fizica din creier.
Creierul inregistreaza un eveniment intarind conexiunile intre grupruri de
neuroni care participa in encodarea experientei. Acest sablon de conexiuni
constituie inregistrarea evenimentului, cunoscut ca engrama. O engrama
este un fel de urma lasata de un excitand asupra sistemului nervos.
Timpul joaca un rol important in procesul memoriei. Engramele care nu le
mai folosim se slabesc si se incetoseaza. Unele se slabesc extrem de mult,
altele raman si cu cat sunt mai folosite, sunt imprimate mai bine in
memorie.
Datele nu se sterg complet. Multe lucruri sunt uitate, dar atunci cand
suntem pusi in fata aceluiasi stimul care a dus la encodarea memoriei
respective, ne vom aduce brusc aminte.
Este normal sa nu ne amintim toate detaliile, sau sa pierdem anumite
notiuni. Uitarea, desi un lucru frustrant, este importanta. Engramele care
nu le folosim niciodata sunt primele care se uita. Uitarea este un raspuns
economic al memoriei, influentat de mediul inconjurator in care traim.
Procesele memoriei de lunga durata
Memoria de lunga durata implica cateva procese necesare prelucrarii
informatiilor: codarea, stocarea si decodarea inapoierea.

Codarea
In prima parte conceptele se impart in partile lor componente, pentru a
stabili intelesul.
Apoi, includem contextul din jurul nostru pentru a invata un nou concept, o
experienta, sau un episod din viata noastra.
De exemplu, putem encoda fraza: mar delicios cu ideile descriptive:
culoare rostie, gust dulce, forma rotunda si apoi ii adaugam contextul: Ma
simt bine pentru ca este o zi frumoasa si eu culeg mere. Nu se cunosc
exact mecanismele codarii informatiei in memorie.
Stocarea
Cand retinem informatia, o atasam la alte informatii asemanatoare,
precum: sunt asemenea merelor bunicii, dar mai dulci, si consolidam
conceptul nou cu alte informatii mai vechi. Acest aspect este interesant,
memoria creierului este relationala si este diferita de memoria unui
calculator.
Decodarea
Decodarea sau inapoierea informatiei nu este inteleasa foarte bine. Datele
adeseori nu mai sunt accesibile in modul cum au fost stocate deoarece ele
au fost compresate si degradate. Nu se cunoaste exact mecanismul, insa
cel putin anumite parti ale informatiei se pierd cu timpul. Teoretic,
decodarea reprezinta inversul codarii. Urmand unii pointeri care urmaresc
intelesul codurilor si decodand informatia stocata pentru a recapata
intelesul. Luand exemplul de mai sus, daca nu ne aducem aminte ce este
un mar delicios, putem activa alte pointere-tinta, precum rosu sau
culegand mere. Pointerele se conecteaza cu alte pointere pana ce un
indiciu ne va permite sa recuperam intregul inteles. In creier, nu este
vorba de pointere sau adrese de intrare, ci de neuroni si legaturile intre
acestia. Astfel imensa retea de neuroni comunica pana ce datele dorite
sunt gasite.
Consolidarea informatiilor
Insa cum reuseste creierul sa consolideze informatiile pentru a fi stocate
pe o durata nelimitata de timp? Folosind hipocampusul, o parte din cortex.
Un eveniment creaza legaturi temporare intre neuroni. De exemplu, rosu
este stocat in zona vizuala a cortexului, iar sunetul scos atunci cand
muscam din mar este stocat in zona auditiva. Cand ne aducem aminte
despre un lucru, mar delicios, memoria trimite mai multe semnale
pentru a intari legaturile.
Informatia urmareste o cale (numita circuitul Papez), pornind in
hipocampus si circuland spre sistemul limbic (pentru a culege asociatii
emotionale precum o zi frumoasa si asociatii spatiale precum livada de
mere), apoi se muta din nou in hipocampus. Facand informatia sa curga in

acest circuit de mai multe ori, pana legaturile se intaresc si se stabilizeaza

si nu mai este nevoie ca hipocampusul sa aduca datele impreuna. Caile
intarite de memorie, impreuna cu conectiunile din mediul inconjurator,
devin parte a memoriei pe termen lung.
Memoria nu se imparte doar dupa durata de memorare a informatiilor, ci si
dupa tipul ei. Se pare ca exista mai multe tipuri de memorie: memoria
declarativa, impartita in memoria semantica si memoria episodica, si
memoria procedurala.
Memoria Declarativa
Memoria declarativa stocheaza intamplari. Este numita asa deoarece se
refera la memoriile care pot fi discutate, sau declarate. Memoria
declarativa este impartita in memorie semantica si episodica.
Memoria semantica este reprezentata de cunostintele teoretice
independente de timp si de loc; o piesa de informatie (ex: stim ca marul
este un fruct). Memoria semantica se refera la memoria intelesurilor
(Ex: surubelnita este o unealta).
Memoria episodica este diferita fata de cea semantica. Aici, cunosintele
persoanel sunt sobandite prin experienta intr-un timp si spatiu precis. Aici
unitatea de timp este esentiala, ca mai apoi, aceasta memorie, sa ne dea
simtul trecerii timpului.
Memoria episodica este un mecanism de invatare prin cadre. Ai nevoie de
doar o expunere a unui episod pentru a-l aminti. Memoria semantica
difera, ea este actualizata dupa fiecare expunere.
Memoria episodica este ca o harta care tine legate impreuna elementele in
memoria semantica. De exemplu, memoria semantica ne spune cum arata
un caine si ce sunete scoate acesta. Toate memorile episodice ce contin
caine vor face referire la reprezentarea semantica a cainelui si toate
experientele noi cu cainele vor modifica reprezentarea Semantica a
cainelui.
Unii cercetatori sustin ca memoria episodica este transformata in memoria
semantica cu timpul. In acest proces, majoritatea informatiilor episodice
despre un eveniment particular este generalizat in context (se muta in cea
semantica), iar evenimentele specifice sunt pierdute.
Memoriile episodice care sunt reapelate des, sunt retinute ca un monolog.
Daca re-spunem povestea in mod repetat, ne dam seama ca nu mai
retinem evenimentul, ci povestea rescrisa.
Altii cred ca ne aducem intodeauna aminte evenimentele episodice din
memorie. Bineinteles, memoria episodica se bazeaza pe cunostintele
memoriei semantice.
Ideea este ca unii oameni nu cred ca toate episoadele se transforma in
memorie semantica.

Memoria Procedurala
Memoria Procedurala este o memorie de lunga durata si da raspunsurile la
cum sa (cunostinte procedurale). Comparand-o cu memoria declarativa,
aceasta este guvernata de diferite mecanisme si de diferite componente
ale creierului.
Memoria procedurala nu este intodeauna usor verbalizata, insa poate fi
folosita fara a o constientiza.
Memoria procedurala poate reflecta sisteme simple: Stimul Raspuns
bazandu-se pe modelele invatate de-a lungul timpului. In contrast,
memoria declarativa poate fi transformata in cuvinte. Exemple de invatare
procedurala sunt: invatarea mersului pe bicicleta, a canta la un
instrument, sau innotul. Memoria procedurala este foarte durabila in timp.
Memoria Declarativa si Memoria Procedurala
In psihologia cognitiva, termenii cunostinte procedurale denota
cunostinta despre cum sa duca la bun sfarsit o sarcina.
Majoritatea oamenilor pot recunoaste cu usurinta o fata ca fiind
atractiva sau amuzanta insa nu isi pot explica cum a ajuns la concluzia
aceasta si nu pot da o definitie a atractivitatii sau a cuvantului
amuzanta.
Studiile au demonstrat ca aceste cunostinte procedurale pot fi
acompaniate de procesarea inconstienta a informatiei.
Studiile asupra oamenilor cu hipocampusul afectat au aratat ca memoria
procedurala si memoria episodica folosesc parti diferite din creier si pot
lucra independent. De exemplu, cativa pacienti sunt antrenati sa repete o
sarcina si sa o tina minte pe cea de dinainte, insa sa nu aduca imbunatatiri
(memoria declarativa functionala, memoria procedurala afectata). Alti
pacienti au fost supusi aceluiasi test insa nu-si aminteau ca au trecut prin
experiment, insa performanta lor a crescut cu fiecare repetare (memorie
procedurala functionala, memorie declarativa afectata). Afectarea
cerebelului pare a avea efect asupra invatarii procedurale.