IDEOGRAFIA

Dezvoltarea gndirii, aparitia cuvintelor a facut sa se treaca la un nou fel de scriere,

in care sunt notate notiunile, indiferent de felul cum se pronunta cuvintele
respective. A doua faza in dezvoltarea scrierii se numeste ideografie notarea
notiunilor, a ideilor.
Ideogramele sunt derivate din imaginea obiectului reprezentat, au la baza deci o
pictograma, dar desenul s-a simplificat att inct a pierdut legatura cu obiectul
initial reprezentat, s-a schematizat si a devenit un simbol, un semn al intelesului
cuvntului.
In aceasta faza a scrierii se creeaza deci semne pebtru fiecare cuvnt. Cunoastem
azi trei feluri de scriere ideografica: a) scrierea cuneiforma; b) scrierea hieroglifica
egipteana; c)scrierea chineza.
a)
Scrierea cuneiforma. A fost folosita de popoarele care au trait in regiunea
Tibrului si Eufratului (Mesopotamia antica) sumerienii, accadienii, babilonienii,
asirienii, alamitii etc. cu aproximativ 5000 de ani i.e.n.
Este alcatuita din ideograme imprimate in lut, cu ajutorul unei trestii sau al unei
bucati de lemn ascutite in triedru. Prin arderea tablitelor, acestea deveneau foarte
rezistente.
Dupa unii cercetatori este cea mai veche scriere.
Cea mai cunoscuta este scrierea cuneiforma a asiro-babilonienilor. Ei au imprumutat
scrierea de la sumerienii peste care au navalit, dar au modificat-o conform structurii
fonetice si gramaticale a propriei lor limbi. Limbile popoarelor din Mesopotamia sunt
flexionare. Contradictia dintre scrierea ideografica in care nu se vede functia
gramaticala a cuvntului si structura fonetica si gramaticala a limbii a dus la
crearea unor semne care sa indice prefixe, sufixe, genuri, timpuri sau alte categorii
gramaticale.
Apare astfel tendinta de a descompune cuvintele in silabe si de a nota fiecare
silaba. De obicei, se folosea ideograma unui cuvnt: mu nume, dar cu aceeasi
ideograma se nota si orice silaba care suna la fel.
Scrierea cuneiforma a fost imprumutata de la vechii persi si, pe baza ei, a aparut
scrierea veche persana pe la 500 i.e.n. in aceasta scriere existau semne pentru
notarea vocalelor si silabelor (consoane + vocale).
Cuneiforma a stat si la baza notarii limbii hitite (una dintre limbile indoeuropene
cele mai vechi ca atestare 2000-1200 i.e.n.).
b)
Scrierea egipteana hieroglifica. Scrierea sacra, a fost folosita mai ales de
preoti. Are o evolutie aparte, si anume: in interiorul ei se vede mai clar trecerea
spre scrierea cu litere, scrierea fonetica. In cadrul scrierii egiptene, desenele se
pastreaza foarte clar, asa ca se vede bine legatura cu pictografia. Pe de alta parte,
limba fiind polisilabica si flexionara, a trebuit sa se gaseasca semne pentru silabe
(ca si in cazul cuneiformei) si chiar pentru sunete.

In scrierea egipteana au inceput sa se noteze consoanele, si anume se notau cu

ideograma unui cuvnt care incepea cu sunetul respectiv. Cu timpul hieroglifele
egiptene s-au sinmplificat: hieratica si mai trziu demotica.
Egiptenii cunoasteau 3000 de ideograme, foloseau insa aproximativ 600.
c)
Scrierea chineza. Azi limba chineza este singura limba care se mai foloseste
de ideograme.
Aceasta scrierea dateaza de prin mileniul II i.e.n. are aproximativ 5000 de semne; in
presa se folosesc cam 3000-4000 mii; oamenii cu o instruire deosebita utilizeaza
aprox. 10000 de semne.
Datorita numarului mare de ideograme, s-a simtit nevoia clasificarii lor:
1)

semne dezvoltate din pictograme;

2)
semnele folosite pentru notarea cuvintelor care nu denumesc obiecte, deci
nu pot fi desenate, reprezentate grafic penmtru ca sunt abstracte: eu, ziua,
data etc. Pentru notarea acestora s-au folosit adeseori ideogramele obiectelor al
caror nume suna intocmai ca si cuvntul care trebuia notat (datorita caracterului
monosilabic al limbii chineze exista foarte multe omofonii). Astfel, notiunea eu,
pronuntata in chineza uo a fost notata cu ideograma cuvntului care denumeste o
categorie de arme si care se pronunta tot uo (armele pot fi reprezentate grafic).
Cele doua ideograme nu se pot confunda pentru ca armele respective au disparut si
odata cu ele si utilizarea notiunii respective. Un alt exemplu: j inseamna in chineza
soare dar si zi si data, acestea dou din urma imprumutnd ideograma care
reprezinta notiunea soare. Aceste semne poarta numele de semne adoptate.
Confuzia care poate aprea este eliminata prin context.
3)
Semne compuse. Cam 80% din totalul semnelor chineze intra in aceasta
categorie. Datorita posibilei confuzii in interpretarea semnelor adoptate, in stnga
ideogramei respective s-a scris alt semn care indica sfera mai larga de sens din care
face parte cuvntul respectiv. Semnele folosite pentru indicarea sensului poarta
numele de chei si sunt derivate din vechile pictograme. Exista 540 de chei (in
dictionare cuvintele sunt grupate dupa cheile comune reprezentarilor lor, iar in
cadrul acestora dupa numarul de elemente componente ale caracterului fonetic
adica dupa numarul de linii din care este compusa ideograma). In ultimele decenii
au existat numeroase incercari de reforma a scrierii chineze: s-a redus numarul de
caractere si chei (la 214), s-au unificat si s-au simplificat unele caractere, s-a
introdus scrierea orizontala, de la stnga la dreapta.
In concluzie, semnele scrierii chineze trebuie memorate ca forma, sens si
pronuntare.
Coreenii si japonezii au modificat scrierea chineza, iar vietnamezii au renunta la ea,
creindu-si o scriere proprie.