CONCLUZII SI INVATAMINTE MILITARE REZULTATE DIN

RAZBOAIELE LOCALE DESFASURATE DUPA CEL DE-AL DOILEA

RAZBOI MONDIAL

1. Razboaiele locale si mutatiile produse in arta militara dupa razboiul al doilea

mondial
2. Concluzii si invataminte pe plan militar rezultate din razboaiele din Vietnam,
arabo-israeliene, din Malvine si din Golf.
1. Razboaiele locale si mutatiile produse in arta militara dupa razboiul al doilea
mondial
Razboiul al doilea mondial a constituit prin proportiile sale nemaiintalnite pana
atunci in istorie, un cataclism care a zdruncinat din temelii omenirea. Amintirea lui
a ramas atat de puternica incat si-a intins aripa asupra a jumatate de secol de istorie
contemporana.
Dar, in istoria contemporana, epoca de dupa 1945, epoca postbelica este foarte
departe de spiritul pacific. Unele surse documentare precizeaza ca, numai intre
1945-1989 in lume au avut loc 138 de razboaie, in care au fost ucisi 23 milioane de
oameni, iar in urmatorii ani, alte si alte razboaie, de mai mica sau mai mare
anvergura au sporit carnagiul si au produs noi si inspaimantatoare distrugeri
materiale.
Raportand aceste razboaie la razboiul al doilea mondial le denumim locale, nici
unul dintre ele nedevenind planetar. Totusi, punand la un loc mortii, pagubele
materiale, armamentul folosit, urmarile in plan uman si teritorial ale tuturor
razboaielor si crizelor de dupa 1945, vom ajunge imediat la proportiile unui
dezastru echivalent cu cel provocat de o conflagratie mondiala. Un razboi care a
durat jumatate de secol si caruia manualele de istorie ii zic pace.
Lexiconul militar din 1980, la fel ca cel din 1994, defineste razboiul local, ca un
tip de razboi in care teatrul de actiuni militare este limitat din punct de vedere
geografic (la o tara, zona sau regiune), iar mijloacele de lupta folosite sunt cele
clasice".
Istoria artei militare analizeaza indeosebi mutatiile produse in arta militara,
reflectate de razboaiele locale, precum si factorii principali care au determinat
aceste mutatii, tragand concluzii si invataminte pentru gandirea militara, in general
si a celei de anticipatie, in special.
1.1. Cauzele razboaielor locale
Aceste cauze sunt multiple si complexe, fiind de natura politica, economica,
sociala, nationala, teritoriala, religioasa, militara etc., de cele mai multe ori existand

insa, o impletire a elementelor aratate mai sus.

Cauzele de ordin politic sunt atat de politica interna, cat si externa, a statului
angajat in razboi contradictiile dintre gruparile politice interne, care au devenit
antagoniste, au dus de nenumarate ori la ciocniri armate si tot de nenumarate ori
aceste ciocniri au determinat amestec din afara pentru sprijinirea uneia sau alteia
din parti.
Politica sferelor de influenta, a hegemonismului politic declanseaza interventii
militare atunci cand interesele unor mari puteri sunt lezate" in perimetrul lor de
influenta. De multe ori ciocnirile militare determinate de anumite cauze politice au
imbracat un caracter ideologic pe fondul contradictiilor dintre cele doua sisteme
sociale opuse. Exemple: razboaiele civile din Cipru (decembrie 1963 august
1964) si din Yemen (26 decembrie 1961 mai 1970).
Cauzele de ordin economic exprima tendinta marilor puteri de a exploata bogatiile
naturale din tarile mai putin dezvoltate si aservite lor, iar lupta pentru apararea si
conservarea acestor bogatii determina interventii militare care nu se lasa mult
asteptate. Dar razboaiele locale de acest gen prezinta si alt aspect: tendinta de a
controla importante cai de comunicatie, maritime indeosebi, spre zonele de
exploatare ale bogatiilor naturale si razboiul contra unor puncte cheie" de pe
aceste comunicatii. Un exemplu edificator este interventia anglo-franceza in zona
Canalului de Suez, in 1956, dupa ce Egiptul a declarat nationalizarea lui.
Cauzele de ordin social duc de regula la razboaie civile, in care fortele populare, pe
baza unui larg front de actiune , cauta sa inlature conducerile reactionare,
dictatoriale si sa instaureze regimuri de democratie (Guatemala, Nicaragua,
Salvador).
Cauze de ordin national, etnic determina razboaie de eliberare nationala impotriva
asupririi straine. Aceste razboaie au caracterizat perioada de dupa cel de-al doilea
razboi mondial si au dus la prabusirea sistemului colonial. Razboaiele de eliberare
nationala s-au bucurat si se bucura de sprijinul tarilor si al fortelor progresiste si
democratice de pretutindeni. Cele mai caracteristice au fost in Algeria, Vietnam,
Angola, Mozambic, Rhodezia (Zimbabwe).
Cauzele de ordin teritorial au dus la razboaie locale numeroase, la originea lor
stand tot sechelele colonialismului, care a impartit continente si a creat diferite state
nu pe principiul etnic-national, ci pe principiul colonial. In aceasta situatie se
gaseste indeosebi Africa. Astfel de razboaie au avut loc intre Etiopia si Somalia,
intre Israel si tarile arabe vecine, intre Irak si Iran, intre Grecia si Turcia.
Caracteristic acestor razboaie au fost rezultatele nedecise, dovedindu-se odata mai
mult ca razboaiele nu rezolva conflictele dintre state, ci mai rau le amplifica.
Singura solutie tratativele pasnice si libera alegere a populatiei de pe teritoriul
disputat.
Cauzele de ordin religios-tribal semnifica gradul de inapoiere a tarilor in care
acestea se produc, dar in acelasi timp si amestecul strain, care se situeaza de o parte
sau de alta a adversarilor. Astfel de razboaie au avut loc in Liban, Nigeria, India
(pana la obtinerea independentei), Congo, Ruanda etc.
Cauzele de ordin militar ale unor razboaie locale se gasesc in conceptiile strategice
ale unor state mari de a se mentine sau de a se instala in zone geografice de mare

importanta strategica, din care sa controleze teritoriul prezumtivului adversar.

Exemplele ne sunt oferite de razboaiele din Coreea si Vietnam, unde pozitiile
peninsulare ale acestor tari au influentat considerabil optiunile strategice ale S.U.A.
si U.R.S.S.
Numai din succinta enumerare a unor cauze ale razboaielor locale actuale rezulta ca
acestea sunt complexe si multiple.
1.2. Tipologia razboaielor locale
Cu toate ca fiecare razboi local are, de regula, unele particularitati se poate face o
clasificare a lor, avand in vedere cateva criterii. Acestea ar putea fi:

criteriul social-politic si natura scopurilor urmarite de fortele participante,

in raport de care razboaiele locale pot fi razboaie drepte sau nedrepte,
razboaie de eliberare nationala, razboaie de emancipare sociala etc.;
amploarea razboiului local, cand poate fi vorba de razboaie intre doua state
ale unei regiuni geografice, razboaie intre unul sau mai multe state ale unei
regiuni geografice, razboaie intre unul sau mai multe state din regiuni
diferite ale globului, razboaie in interiorul acelorasi tari, unde se pot incadra
unele razboaie civile;
gradul de profesionalizare al fortelor care se confrunta, acestea putand fi
razboaie duse de armate regulate, razboaie cu forte neregulate, razboaie
purtate impreuna (adica de unele categorii de forte din datele mentionate
anterior), razboaie duse de forte mercenare etc.;
nivelul tehnologic al armamentelor si tehnicii militare folosite, cand
razboaiele pot fi purtate cu mijloace clasice cu putere distructiva redusa sau
mare, cu mijloace de lupta perfectionate sau foarte perfectionate (armele
inteligente", armele chimice, biologice), precum si intentia, uneori, a
utilizarii armei nucleare si, respectiv, probabilitatea transformarii unor
razboaie locale in razboaie nucleare;
durata de desfasurare a razboaielor locale, cand se pot intalni razboaie de
scurta durata (de ordinul a catorva zile, saptamani sau luni gen razboaie
fulger"), sau razboaie de lunga durata, care se pot intinde pe cativa ani,
transformandu-se in razboaie de uzura.

Pornind de la aceste criterii, constatam ca razboaiele locale s-au dus intre tari mici
si mari puteri sau superputeri din aceeasi zona geografica sau din zone diferite,
intre state incadrate in diferite blocuri politico-militare, intre tari nealiniate, intre
tari cu nivel scazut de dezvoltare economica si state puternic industrializate, intre
state cu aceeasi ideologie, dar si cu ideologii diferite. Au fost, de asemenea,
razboaie locale care au avut si caracter de coalitie cu o durata relativ mare,
depasind uneori cativa ani de zile (razboaiele din Indochina, Vietnam, dintre Iran si
Irak (1980-1988), din fosta Iugoslavie). In ceea ce priveste cantitatea si calitatea
fortelor si mijloacelor folosite in o serie de razboaie locale, ar fi de retinut ca in
Algeria, francezii au folosit circa 500 mii militari, sprijiniti de 2/3 din aviatie si 1/2

din flota marina militara; in Vietnam, in 1969, S.U.A. a utilizat peste 600 mii
militari plus trupele aliatilor, totalizand circa 1,5 milioane de oameni, aceste
efective fiind sprijinite de 60% din fortele aeriene militare de lupta americane, 90%
din aviatia militara de transport si 60% din fortele maritime militare.
1.3. Mutatiile produse in arta militara si reflectarea lor in razboaiele locale
Razboaiele locale au reflectat importante mutatii in teoria artei militare ce s-au
manifestat in cadrul functiilor si principiilor strategice, componentelor domeniilor
operativ si tactic.
Analiza mutatiilor produse trebuie sa tina seama de tipurile razboaielor, deoarece
intr-un fel s-au manifestat acestea in razboaiele de tip clasic si in alt fel in cele de
tip popular. Principalii factori determinanti ai mutatiilor in arta militara tin de
revolutia stiintifico-tehnica contemporana si de procesele revolutionare, politice,
sociale si nationale.
Marile realizari obtinute in stiinta si tehnica, indeosebi de statele dezvoltate au avut
repercusiuni directe in domeniul militar, indeosebi in directii principale:
in producerea si stocarea armelor de nimicire in masa
(nucleara, termonucleara, cu neutroni, chimica,
biologica);
in perfectionarea armamentului si mijloacelor
conventionale, a cresterii posibilitatilor de lovire la mare
distanta (arma racheta, aviatia de toate tipurile,
elicopterele, artileria cu bataie mare, tehnica blindata).
Arma nucleara a determinat elaborarea de catre statele detinatoare a teoriei
strategiei nucleare. Astfel, in numai trei decenii, S.U.A. au elaborat strategia:
represaliilor masive", ripostei flexibile", descurajarii realiste".
Reflectarea teoriei strategiei nucleare in razboaiele locale a avut un caracter
indirect, deoarece arma nucleara nu s-a folosit in aceste razboaie. Atu-ul nuclear a
constituit nu odata, cauza implicarii statelor detinatoare in razboaiele locale.
Incurajate de monopolul atomic ce-l detin si folosind santajul atomic, nu atat fata
de victimele agresiunii intr-un razboi local, ci fata de terte parti, puterile nucleare
implicate in aceste razboaie nu s-au sfiit sa ameninte cu razboiul nuclear
generalizat, daca interesele lor nu au fost realizate. Acest lucru este clar exprimat
prin teoria descurajarii nucleare".
In stransa legatura cu teoria strategiei nucleare a fost elaborata teoria razboiului
limitat (isi propune scopuri strategice limitate, de regula, urmarind cuceriri
teritoriale si desfiintarea ca stat a adversarului), care se prezinta in opozitie cu
teoria razboiului total, aplicata in cele doua conflagratii mondiale (isi propune
scopuri strategice totale, desfiintarea ca stat a adversarului si cucerirea teritoriului
sau), precum si teoria razboiului local (razboi ce se desfasoara, de regula pe
teritoriul unui singur stat si este in opozitie cu razboiul mondial), ambele putand fi
clasice (razboi in care confruntarea se produce intre armatele statelor beligerante,
fara participarea formatiunilor populare) sau populare (razboi dus de intregul popor,

adoptat de statele victime ale unei agresiuni imperialiste, sau razboi revolutionar
dus impotriva fortelor reactionare, pentru instaurarea democratiei).
Razboiul nuclear limitat, cu folosirea mijloacelor nucleare de mica putere, a tins sa
fie justificat teoretic si sa-si primeasca locul in arsenalul teoriilor strategice ale
razboiului nuclear. S-au preconizat chiar si teatrele de actiuni militare unde armele
nucleare tactice sa poata fi folosite: Peninsula Coreeana, Orientul Mijlociu, Europa
centrala. De fapt, in razboiul arabo-israelian din anul 1973, Israelul era pregatit ca,
intr-o situatie limita sa intrebuinteze cele 13 focoase nucleare de care dispunea la
acea data.
Desi ideea razboiului nuclear a ramas in sfera teoriei militare, ea a avut si continua
sa aiba o influenta indirecta in desfasurarea razboaielor locale. Mai periculoasa este
ideea folosiri armei nucleare in aceste razboaie, deoarece chiar si cei care au emis
ideea nu garanteaza ca acesta nu se va transforma intr-un razboi nuclear
generalizat.
Armamentul conventional (neoclasic) a cunoscut perfectionari importante, fapt ce a
influentat considerabil componentele artei militare. Asocierea cu arma nucleara a
facut ca marile puteri, implicate sau nu in razboaiele locale, sa adopte aproape in
exclusivitate strategia ofensiva.
Cresterea mobilitatii trupelor pe seama tehnicii blindate, aviatiei si elicopterelor a
facut ca scopurile strategice, operative si tactice sa fie atinse intr-un timp mult mai
scurt. A crescut rolul esaloanelor mici, in masura sa transforme in timp scurt
succesul tactic in succes operativ si strategic.
A fost pusa la punct operatia aeromobila" si au fost constituite trupele aeromobile,
o noua categorie a trupelor de uscat.
Au sporit considerabil incordarea si dinamismul actiunilor militare, ascutirea
confruntarii dintre mijloacele blindate si antiblindate, dintre aviatie (elicoptere) si
mijloacele antiaeriene, ducand la pierderi considerabile intr-un timp foarte scurt si
la un consum enorm de materiale, de toate categoriile.
Iata numai cateva din implicatiile asupra artei militare a perfectionarii
armamentului si mijloacelor de lupta conventionale, rezultand indeosebi tendinta de
a duce lupta cu foc la mare distanta, cu toate categoriile de armament.
Sus
2. Concluzii si invataminte pe plan militar rezultate din razboaiele din Vietnam,
arabo-israeliene, din Malvine si din Golf.
2.1. Razboiul din Vietnam
Cauzele razboiului declansat de francezi, apoi de americani impotriva popoarelor
Indochinei si, in primul rand a celui vietnamez a avut la baza politica imperialista si
colonialista a unor mari puteri dusa impotriva popoarelor care si-au cucerit
independenta nationala, pentru a le mentine in sferele lor de influenta economica,
politica si militara. Sub aspect politico-moral acest razboi a avut un caracter
nedrept, din partea agresorilor francezi si americani si drept, de eliberare nationala
din partea popoarelor Indochinei, in general si a celui vietnamez, in special.

Agresorii au avut ca scop transformarea peninsulei intr-o baza navala si aeriana

americana pentru atingerea scopurilor economice, politice si strategice ale S.U.A.
in Asia, folosirea Peninsulei Indochina ca pe un cap de pod impotriva miscarilor de
eliberare nationala din zona iar popoarele peninsulei au urmarit dobandirea
independentei si suveranitatii nationale, eliberarea teritoriului aflat sub dominatie
coloniala sau ocupatie straina, faurirea si consolidarea statelor nationale unitare:
Vietnam, Cambodgia, Laos.
Din punct de vedere al apartenentei nationale a agresorilor, perioadele razboiului
sunt: perioada antijaponeza (9 martie - septembrie 1945), caracterizata mai mult
printr-o lupta politica dusa de Frontul pentru Eliberarea Vietnamului (Vietmin);
perioada luptei impotriva colonialismului francez (23 septembrie 1945 - 7 mai
1954); perioada luptei impotriva administratiei marioneta" de la Saigon (iulie
1954 - martie 1961); perioada luptei impotriva agresiunii S.U.A. (mai 1961-29
aprilie 1973); a doua perioada a luptei impotriva administratiei marioneta" de la
Saigon (13 iunie 1973 - 29 aprilie I975).
Perioada de care ne ocupam este cea cuprinsa intre mai 1961-apriiie I973, perioada
agresiunii americane, ca fiind cea mai semnificativa din punctul de vedere al
concluziilor si invatamintelor ce se desprind pentru arta militara.
In razboiul din Vietnam s-au confruntat, pe de o parte S.U.A, careia i s-au alaturat
trupe sud-coreene, thailandeze, filipineze, australiene, neo-zeelandeze precum si
trupele regimului de la Saigon iar de cealalta parte, Armata populara a Vietnamului
de Nord, fortele populare ale Frontului de Eliberare Nationala din Vietnamul de
Sud, precum si fortele patriotice de eliberare nationala din Laos si Cambogdia.
Organizarea armatelor beligerantilor s-a remarcat, pe de o parte prin utilizarea unor
structuri clasice, indeosebi din partea S.U.A. si a unor structuri mixte si foarte
diversificate din partea fortelor populare. Astfel, S.U.A. au utilizat in Vietnam:
divizii de infanterie (5), o divizie de desant aerian, o divizie aeromobila, brigazi
independente (3 - de infanterie, desant aerian, infanterie usoara), divizii de
infanterie marina (2), un regiment blindat de cavalerie. Ca element nou a aparut
divizia aeromobila (15.787 militari), avand in compunere 5 batalioane de infanterie,
3 batalioane de parasutisti, 3 divizioane de obuziere 105 mm, 1 batalion elicoptere
de sprijin si 2 batalioane elicoptere de transport. In fortele populare se disting:
armata regulata cu structuri clasice (Pl., Cp., B., R., D.), fortele regionale si militiile
populare de autoaparare (grupe, echipe, detasamente, batalioane). Un astfel de
batalion avea: 3 Cp.I.x100-150 luptatori, 1 Pl.Cc. diversiune, 1 Bt. artilerie (9-12
piese), 1 Pl.mitr. a.a., 1 Pl. rachete A.T., 1 Pl. transmisiuni.
Fortele angajate rezulta din tabelul de mai jos:

Forte

Populatia

Efective in milioane

(in
milioane)

Total

Forte
armate
regulate

Vietnamul de
Nord

20

2,5

0,5

0,8

0,2

Forte de
eliberare din
Vietnamul de
Sud

1,2

0,3

0,2

0,5

0,2

Saigoneze

14

2,1

0,5

0,4

0,2

1,0

0,7

0,7

S.U.A. si altii

Formatiuni
populare de
autoaparare

Militii
populare de
autoaparare

Rezerva

Din tabel rezulta ca raportul de forte era in favoarea fortelor populare

(5.800.000/2.800.000), in proportie de 2/1.
Dotarea armatelor beligerantilor a purtat pecetea potentialului economic al fiecarui
stat aflat in razboi. Sub acest aspect, S.U.A. si aliatii lor au beneficiat de mari
cantitati de armament, materiale si mijloace de lupta dintre cele mai moderne.
Fortele vietnameze si-au asigurat din import armamentul si mijloacele tehnice
necesare, precum si din productie proprie.
Din desfasurarea razboiului rezulta cateva concluzii si invataminte privind arta
militara
La nivel strategic, fortele americane, asigurandu-si suprematia aeriana si navala
totala au cautat sa-si atinga scopurile prin actiuni ofensive in toate punctele de
contact" cu fortele patriotice in Vietnamul de Sud si prin bombardamente asupra
Vietnamului de Nord. Scopul strategic final era de a nimici fortele patriotice din
Vietnamul de Sud, a neutraliza si intimida Vietnamul de Nord in actiunea de
sprijinire a confratilor din sud. S.U.A. au utilizat forme si procedee de actiune
militara, precum: blocade terestra, aeriana si navala; lovirea din aer sau de pe mare
a obiectivelor militare; folosirea armelor chimica si meteorologica si a razboiului
electronic.
Fortele vietnameze au adoptat strategia razboiului popular, avand drept scopuri:
eliberarea intregului teritoriu de sub dominatia coloniala; faurirea statului national
unitar independent vietnamez. Pentru atingerea acestora, intr-o prima etapa au
adoptat apararea strategica, apoi au combinat apararea strategica cu ofensiva
strategica (exemplu: ofensiva Tet" inceputa la 31 ianuarie 1968) pentru a se realiza
echilibrul de forte. Ultima etapa este marcata de ofensiva fortelor vietnameze la
inceputul anului 1972, terminata cu cucerirea Saigonului la 30 aprilie I975 (trupele
americane au terminat retragerea din Vietnamul de Sud la 29 aprilie 1973).

La nivel tactic, fortele S.U.A si ale aliatilor lor nu au executat nici o actiune
ofensiva sau de aparare de tip clasic, cu esaloanele divizie sau brigada. Ofensiva
acestora a constat in: descoperirea concentrarii fortelor vietnameze sau a bazelor
acestora; neutralizarea cu aviatia, elicopterele de sprijin si artilerie; incercuirea
fortelor descoperite sau interceptarea cailor de retragere folosind desantul aerian, de
valoare batalion sau brigada. Apararea a constat in organizarea punctelor de sprijin
de companie sau a raioanelor de aparare batalionare, cu un sistem dezvoltat de
baraje genistice, observarea si siguranta de lupta bazata pe folosirea mijloacelor
electronice.
Fortele vietnameze au adoptat tactica razboiului popular, cu folosirea unor procedee
variate, in functie de adversar, teren si capacitatea combativa proprie. Pe timpul
ofensivei s-au utilizat hartuirea neintrerupta a adversarului si atacuri fulger asupra
obiectivelor sale (garnizoane, baze militare, puncte de sprijin). Unele din atacuri sau executat combinat - infiltrare in obiectiv si atacul combinat al luptatorilor din
interiorul si exteriorul obiectivului.
Caracteristica actiunilor tactice ale beligerantilor in razboiul din Vietnam a fost
actiunea in focar". Acest procedeu este propriu razboaielor de tip popular, unde
lipsesc fronturile clasice, actiunile fiind polarizate de bazele insulare ale
beligerantilor, in scopul distrugerii acestora.
Pierderile umane in acest razboi au fost urmatoarele: Vietnamul de Nord - 1 milion
de morti; Vietnamul de Sud - 400.000 morti; trupele S.U.A. - peste 55.000 morti.
Rezultatul razboiului este cunoscut: fara a pierde, ca francezii, o batalie in camp
deschis, S.U.A. au fost infrante pe plan politic si constranse sa se retraga din
Vietnam. Unificarea Vietnamului s-a facut la doi ani dupa incheierea tratativelor de
pace, sub egida partidului comunist din Nord, Saigonul devenind orasul Ho Si
Min.
Razboiul din Vietnam a fost pentru S.U.A. un razboi inutil, intrucat interesele
strategice americane nu erau amenintate de comunizarea Vietnamului de Sud.
Confruntate cu un razboi de gherila, care nu le-a permis sa-si valorifice uriasul
potential militar, S.U.A. au incercat elaborarea unei tactici eficiente de
contrainsurectie, sarcina ce s-a dovedit imposibila. S.U.A. au inregistrat prima lor
infrangere militara dintr-o istorie de peste doua secole.
2.2. Razboaiele arabo-israeliene
De la infiintarea statului Israel s-au desfasurat cinci razboaie arabo-israieliene:
primul in 1948, ai doilea in 1956, al treilea in 1967, al patrulea in 1973 si al cincilea
in 1982. Spatiul nu ne permite sa analizam toate conflictele dintre Israel si tarile
arabe, de aceea vom prezenta succint cel de-al patrulea razboi, care a avut loc intre
6-24 octombrie 1973, opunand Israelul contra Egiptului si Siriei.
Cauzele acestui conflict rezida din starea de razboi de peste 25 de ani existenta intre
tarile arabe si Israel, datorita nerecunoasterii de catre statele arabe a statului Israel,
nerezolvarea problemei refugiatilor palestineni si intransigentei Israelului in a
recunoaste drepturile palestinienilor la autodeterminare, refuzul Israelului de a se
retrage din teritoriile arabe ocupate in razboiul de sase zile (5-10 iunie 1967).

Scopurile urmarite de beligeranti erau opuse: tarile arabe - eliberarea teritoriilor

ocupate, Israelul - mentinerea acestor teritorii, scopuri ce nu puteau fi atinse decat
prin razboi.
Pentru al patrulea razboi arabo-israelian pregatirea armatelor beligerantilor a
prezentat unele particularitati. Astfel, tarile arabe au inregistrat un salt calitativ in
instruirea efectivelor pentru ducerea unui razboi modern cu folosirea noilor tipuri
de armament si tehnica. Totusi complexul Israel" si-a spus si de data aceasta
cuvantul, manifestandu-se prin timiditatea actiunilor ofensive si lipsa spiritului de
rezistenta in aparare. Cat priveste conducerea, comandamentele egiptean si sirian
nu s-au situat la inaltimea scopurilor propuse, dand dovada de lipsa de fermitate si
spirit de prevedere in momentele cheie ale actiunilor militare.
Armata israeliana si-a dovedit din nou calitatile sale de armata bine instruita si, desi
la inceputul razboiului a inregistrat unele insuccese, si-a revenit repede si a actionat
cu hotarare si rapiditate, aplicand lovituri puternice, rapide si prin surprindere.
Egiptul si Siria au angajat in conflict 1.165.000 de militari, 3550 tancuri, 1011
avioane, 100 de nave si 2610 guri de foc de artilerie. Fata de fortele si mijloacele
angajate de cele doua tari arabe, Israelul a opus 415.000 militari, 1700 tancuri,
1600 guri de foc de artilerie, 690 avioane, 84 elicoptere si 49 de nave luptatoare,
raportul de forte si militari fiind de partea Siriei si Egiptului.
In al patrulea razboi arabo-israelian actiunile militare s-au desfasurat pe doua
teatre: egiptean, cuprinzand partea de nord-est a Egiptului de ambele parti ale
Canalului Suez si partea de vest a peninsulei Sinai, avand o suprafata de
aproximativ 25.600 km2; sirian, cuprinzand partea de sud-vest a Siriei cu inaltimile
Golan, cu o suprafata de aproximativ 18.000 km 2. Departarea dintre cele doua
teatre de actiuni militare pe axul nord-est-sud-vest era de 500km.
Ambele teatre de actiuni militare prezentau caracteristici ce le faceau improprii
desfasurarii unor actiuni militare de amploare si de lunga durata. Ele se pretau unor
actiuni rapide, cu blindatele, prin surprindere si cu o puternica si continua acoperire
aeriana. Departarea de 500 km unul de altul nu a pus probleme deosebite fortelor
israeliene pentru executarea manevrei pe directii interioare.
Pe frontul egiptean, gruparea de ofensiva cuprindea Armatele 3 si 2 egiptene, prima
urmand sa actioneze intre Lacul Amar si Marea Rosie, iar cealalta armata intre
Ismailia si Port-Said, fiecare pe cate doua directii. Israelul dispunea de 5 Brigazi (3
Bg.Mc. si 2 Bg.Bl.)
Pe frontul sirian gruparea de ofensiva s-a constituit din trei divizii mecanizate ca
F.A.I. si o divizie de tancuri, ca F.A.U., plus o rezerva de doua Bg.Mc. si o Bg.Bl.,
ce trebuia sa actioneze pe trei directi. Pe acest front Israelul dispunea de 6 Bg. (3
Bg.I., 1 Bg.Mc. si 2 Bg.Bl.).
Pe frontul egiptean, intre 6-8 octombrie 1973 se desfasoara ofensiva fortelor
egiptene, fortarea Canalului Suez si cucerirea aliniamentului de aparare Bar-Lev,
aflat la 10-12 km in adancime. Fortele israeliene au executat contraatacuri izolate
pentru intarzierea actiunilor inamicului si crearea conditiilor pentru concentrarea si
desfasurarea rezervelor.
Intre 9-13 octombrie, trupele egiptene reusesc sa consolideze aliniamentul cucerit,
resping contraatacurile israeliene si pregatesc reluarea ofensivei, trecand la est de

canal F.A.U. de armata. Contraatacul executat de doua brigazi blindate israeliene a

fost respins, Bg. 190 Bl. pierzand 85 de tancuri in trei minute.
Intre 14-25 octombrie se reia ofensiva de catre trupele egiptene, patrunzand pe o
directie 6-l0 km, pe celelalte doua fiind oprita, dar o importanta grupare de forte
israeliene se infiltreaza prin intervalul dintre cele doua armate egiptene, la vest de
Canal. Actiunea a inceput prin realizarea unui cap de pod in partea nordica a
Lacului Amar de catre un detasament amfibiu. In noaptea de 17/l8 octombrie si in
cursul zilei de 18 octombrie capul de pod a fost largit la 6 km de front si 5 km
adancime iar contraatacurile egiptene cu fortele unei brigazi de infanterie si a unei
brigazi de tancuri au fost respinse. Intre 19-20 octombrie capul de pod s-a largit la
30 km de front si 20 km adancime, iar in ziua de 25 octombrie, cand O.N.U. a
impus incetarea focului, capul de pod avea o dezvoltare de front de 100 km si o
adancime de 25 km. Orasul Suez si Armata 3 egipteana aflata la est de canal au fost
incercuite.
Fata de aceasta actiune israeliana iesita din comun, comandamentul egiptean a
reactionat slab, fiind total surprins, considerand actiunea ca un act de diversiune
limitat. La 25 octombrie, dupa ce a cucerit un aliniament favorabil la vest de Canal,
Israelul a acceptat incetarea focului. S-a creat o situatie bizara, ambele parti avand
importante forte aflate in incercuire, israelienii la vest, iar egiptenii la est de
Canal. .Nici una din cele doua parti nu a fost in masura sa dezvolte succesul
realizat, dar fiecare s-a considerat victorioasa. Aceasta situatie a favorizat trecerea
la tratative pentru realizarea dezangajarii militare, lucru realizat in prima jumatate a
anului 1974.
Pe frontul sirian, intre 6-9 octombrie se desfasoara ofensiva siriana pe inaltimile
Golan, soldata cu patrunderi in apararea israeliana de 4-6 km, doar unele batalioane
de tancuri ajungand pana la 19-20 km. Perioada cuprinsa intre 10-13 octombrie se
caracterizeaza prin contraofensiva fortelor israeliene si apararea fortelor siriene. Ca
urmare a contraofensivei israeliene, patrunderile realizate au fost intre l0-20 km.
Intre 14-22 octombrie consemnam eforturile facute de fortele siriene de a opri
ofensiva israeliana. Intarite cu forte irakiene (1D.Tc;.), iordaniene (1Bg.Bl.) si
saudite (1Bg.I.) fortele siriene opresc ofensiva israeliana pe un aliniament, care
pentru Israel insemna o noua cucerire de teritoriu. La 22 octombrie, partile accepta
rezolutia Consiliului de Securitate de a inceta focul.
Din desfasurarea razboiului rezulta unele concluzii si invataminte privind arta
militata a beligerantilor.
In razboiul din 1973, pentru prima data in confruntarile dintre arabi si israelieni,
tarile arabe si-au elaborat si aplicat o strategie militara, in care factorul politic a
jucat rolul ce i se cuvine (planificare, coordonare, pregatirea opiniei publice interne
si internationale, neafisarea scopului distrugerii Israelului). Prin acest razboi tarile
arabe au urmarit sa depaseasca din punct de vedere moral ,,complexul israelian" si
sa dovedeasca faptul ca sunt capabile sa aplice ele prima lovitura.
Strategia araba a pus mare pret pe efectele primei lovituri executate prin
surprindere, dar nu a fost in masura sa exploateze succesele acesteia. Actionand cu
fronturi largi, dispersand fortele, cu intentia de a determina dispersarea fortelor
israeliene, mai reduse ca numar, strategii tarilor arabe nu au tinut suficient seama de

caracteristicile teatrului de actiuni militare, care cerea actiuni bazate pe grupari

mobile puternice, ce sa patrunda pe directii cu mare viteza si sa cucereasca din
miscare obiectivele fixate.
Arta operativa este greu de definit in acest razboi. Ea trebuia sa se manifeste pe
frontul egiptean, unde se impunea coordonarea operatiilor a trei armate: A.2 si 3 la
est de Canal, A.1 in zona capitalei, Cairo. Dar cele doua armate au fost angajate in
Sinai pe directii independente, iar A.1 a fost inactiva.
Tactica tarilor arabe a inregistrat succese insemnate, perfectionandu-se procedeele
de fortare a cursurilor de apa, cat si ruperea aliniamentelor fortificate. S-au obtinut
succese si in folosirea armamentului si tehnicii de lupta modeme, indeosebi a celui
antiaerian si antitanc.
Insa adaptarea procedeelor de lupta la situatiile des schimbatoare s-a facut cu
greutate. S-au intreprins actiuni de desant aerian si maritim insuficient asigurate,
ceea ce a dus la nimicirea lor in scurt timp. Cooperarea intre desantul aerian tactic
si trupele terestre s-a realizat in bune conditiuni la ruperea aliniamentului Bar-Lev,
dar nu in aceeasi masura in cazul trecatorilor.
Stapanind, ca urmare a razboiului din 1967, unele aliniamente puternice (Canalul
Suez, Platoul Golan), asigurandu-se din partea Iordaniei impotriva unor actiuni
directe ale acesteia, Israelul si-a imbunatatit considerabil situatia strategica. Un nou
razboi impotriva statelor arabe, razboi preventiv precum cele din 1948, 1956 si
1967 i-ar fi adus oprobiul intregii opinii publice mondiale. Astfel ca, strategia
israeliana in 1973 a urmarit mentinerea statu-quo-ului realizat prin razboiul din
1967, fiind o strategie defensiva.
Baza strategiei israeliene a constituit-o manevra pe directii interioare. In al patrulea
razboi aceasta manevra a fost aplicata intai impotriva Siriei, apoi impotriva
Egiptului. Aceasta manevra a reusit datorita mobilitatii ridicate a trupelor,
invariabilitatii directiilor pe teatrul de actiuni militare, lipsei coordonarii eficiente a
actiunilor fortelor arabe, prezentei unui sprijin extern din partea S.U.A. si
partenerilor lor din N.A.T.O., ineficientei aliantei arabe etc.
Tactica armatei israeliene s-a caracterizat prin exploatarea maxima a posibilitatilor
tactico-tehnice ale armamentului si tehnicii de lupta, ridicarea la un nivel superior a
luptei subunitatilor de toate armele, folosirea calitatilor fizice si intelectuale ale
luptatorilor, mentinerea unei stari moral-politice ingenios elaborata si perseverent
intretinuta. Dinamismul, lipsa sablonismului si a canoanelor clasice, initiativa si
curajul, intensitatea maxima si repeziciunea in executarea actiunilor de lupta sunt
alte trasaturi ale tacticii armatei israeliene.
Al patrulea razboi arabo-israelian a pus fata in fata adversari redutabili, care au
aruncat in focul luptelor tehnica si armamentul cel mai modern. Beligerantii au
pierdut nu mai putin de 50% din tancuri si avioane, istoria razboaielor locale
necunoscand pierderi atat de mari intr-un timp atat de scurt. Pierderile umane ale
Israelului au fost: 1854 morti, 1850 raniti, 450 prizonieri, ale tarilor arabe cifrele
fiind necunoscute Singurul rezultat pozitiv al acestui razboi a fost determinarea
adversarilor sa se aseze la masa tratativelor, fiecare dintre ei considerandu-se
victorios.

2.3. Razboiul din Malvine

Conflictul anglo-argentinian privind insulele Malvine ofera o serie de concluzii si
invataminte, indeosebi in ceea ce priveste comportarea unor noi tipuri de tehnica de
lupta si armament, care nu mai fusesera intrebuintate in alte conflicte.
Insulele Malvine sunt un arhipelag in sudul Oceanului Atlantic, la 480 km est de
stramtoarea Magellan, format din doua insule mai mari (Falklandul de Est si
Falklandul de Vest) si din aproximativ 200 insulite, cu o suprafata de 11.961 km 2.
Inainte de conflict aveau o populatie de 1800 locuitori, majoritatea de origine
engleza Orasul Puerto Argentina (Port Stanley) cu o populatie de 1100 locuitori este
capitala arhipelagului. Relieful insulelor este deluros (inaltimea maxima = 706 m),
iar tarmurile sunt fragmentate de numeroase golfuri.
Diferendul anglo-argentinian dateaza din anul 1833, cand Anglia a luat in stapanire
insulele. In anul 1965, Consiliul de Securitate a cerut Angliei si Argentinei sa
inceapa convorbiri in vederea rezolvarii diferendului. In luna martie 1982, discutiile
argentiniano-britanic au capatat un ton mai dur. Desi discutiile au continuat, acestea
au ramas fara rezultat, iar la 2 aprilie 1982 Argentina a trecut la rezolvarea
diferendului prin forta.
Intre cauzele care au determinat declansarea conflictului enumeram: junta militara
argentiniana de guvernamant, aflata in pericolul de a fi inlaturata, avea nevoie de o
actiune prin care sa abata atentia maselor de la gravele probleme interne;
insemnatele rezerve de petrol descoperite in zona si care, dupa unele date, ar depasi
un miliard de tone; importantele rezerve de metale rare din insule; importanta
strategica a insulelor pentru controlul cailor maritime, pentru aprovizionarea S.U.A.
si Occidentului cu materii prime, indeosebi in cazul unui conflict care ar duce la
blocarea canalului Panama.
Actiunea argentiniana a fost declansata in noaptea de 1/2 aprilie 1982, cand o
grupare de aproximativ 10.000 oameni, formata din unitati ale C. 5A., o brigada
aeropurtata, o brigada de parasutisti si unitati de aparare antiaeriana a fost debarcata
pe insulele Malvine (Falkland) si aproximativ 200 pe insula Georgia de Sud. Cei 79
de militari englezi aflati pe insule, inclusiv guvernatorul au fost evacuati de fortele
argentiniene in Uruguay, in vederea repatrierii lor in Anglia.
In sprijinul trupelor terestre conducerea argentiniana a constituit o grupare de
sprijin aerian, formata dintr-o brigada de aviatie si o grupare navala alcatuita din 24
nave de lupta principale, intre care 1 portavion, 1 crucisator, 9 distrugatoare, 2
fregate si 4 submarine.
Pus in fata faptului implinit, guvernul englez a reactionat dur, luand urmatoarele
masuri pe plan militar:
- constituirea unei grupari navale cu un total de 30 de
nave de lupta (intre care 2 portavioane, cu 20 avioane
Harrier" si 20 elicoptere antisubmarine, un crucisator, 4
submarine cu propulsie nucleara, 6 distrugatoare) si 3035 nave auxiliare, pe care le-a pus in miscare la
05.04.1982;

- trimiterea a 20 avioane de bombardament strategic

Vulcan" si 200 parasutisti in Insula Ascension;
- intensificarea pregatirii de lupta in cadrul gruparii
navale pe timpul deplasarii spre Falkland.
Efectivele terestre care au actionat in insule s-au ridicat la aproximativ 8000-9000
militari englezi.
La 20.04.1982 gruparea navala engleza s-a divizat: fortele principale s-au indreptat
spre Falkland, iar restul spre Georgia de Sud, care a fost ocupata la 25.04.1982,
garnizoana de 200 militari argentinieni predandu-se. Dupa ocuparea Insulei
Georgia de Sud, partile si-au intensificat pregatirile militare.
In 28.04.1982 Anglia a anuntat instituirea, incepand cu 30.04.1982, orele 14.00 a
unei zone de interdictie navala si aeriana de 200 mile (370 km) pentru navele si
aeronavele oricaror state. In perioada 01-20.05.1982, Anglia a realizat si intarit
dispozitivul militar de blocada si a terminat pregatirile in vederea unei debarcari in
Falkland.
Operatia de debarcare a inceput in jurul orelor 24.00 din noaptea de 20/21.05.1982
surprinzandu-i pe argentinieni, care se asteptau la o asemenea actiune in zorii zilei.
Ritmul de debarcare a fost deosebit de ridicat, trupele engleze reusind sa debarce in
cursul noptii respective, aproximativ 4.000 de militari in cele doua zone stabilite:
3.000 militari in capul de pod de la San Carlos si aproximativ 1.000 in cel de la
Goose Greene - Post Darwin. Pana in jurul orelor 08.00 cand a inceput sa actioneze
aviatia argentiniana, trupele engleze reusisera sa cucereasca un cap de pod de
aproximativ 6km2, sa-si instaleze baza de debarcare si sa organizeze apararea
antiaeriana.
Cu toate actiunile aviatiei argentiniene, care a reusit sa avarieze 5 nave de lupta din
clasa fregatelor, din care doua s-au scufundat, fortele engleze debarcate la litoral siau continuat actiunile cu succes reusind sa largeasca capul de pod pana la sfarsitul
primei zile de lupta la 32 km2, iar dupa trei zile de la data declansarii operatiei la
150 km2.
Realizarea capetelor de pod de catre infanteria marina engleza si unitatile de
parasutisti a constituit punctul culminant al actiunilor desfasurate de gruparea
navala expeditionara engleza pentru cucerirea arhipelagului Falkland. Actiunile
ulterioare desfasurate pe uscat au avut la baza principiile luptei unitatilor si marilor
unitati din trupele de uscat, acestea fiind executate dupa aceleasi procedee si norme,
prezentand unele particularitati determinate de situatia concreta existenta in insule:
terenul deosebit de framantat, stancos nu a permis folosirea masata a blindatelor,
dar a fost favorabil apararii; hartuirea permanenta a trupelor argentiniene cu grupuri
de cercetare-diversiune; intrebuintarea pe scara lama de catre trupele britanice a
elicopterelor pentru regrupari de forte pe directii greu accesibile, in vederea
realizarii surprinderii; folosirea de catre englezi a procedeelor si metodelor de
razboi psihologic; executarea unei blocade totale, interzicandu-se aprovizionarea
trupelor argentiniene cu cele necesare ducerii luptei.

Razboiul din Malvine

Ca urmare a actiunilor militare desfasurate de trupele engleze, fortele argentiniene
au capitulat la 15.06.1982. Potrivit datelor oficiale, gruparea engleza a pierdut 255
militari si civili si a avut 777 raniti (peste 700 dintre acestia s-au restabilit complet
pana catre sfarsitul anului 1982). Argentina a avut peste 1000 de morti.
Invatamintele si concluziile ce au aparut din analiza conflictului din Atlanticul de
Sud sunt valoroase.
Razboiul Malvinelor a demonstrat ca, in atmosfera incarcata a sfarsitului de secol
XX, este posibil sa aiba loc un razboi limitat si controlat. In orice conflict, actual
sau de viitor, fortele conventionale sunt de neinlocuit si cu atat mai mult la
inceputul conflictului.
Conducerea politico-militara engleza apreciaza ca factorul cel mai important in
obtinerea succesului militar in operatiunile din Atlanticul de Sud l-a constituit
factorul uman, pregatirea militara, rezistenta fizica si psihica, initiativa militarilor.
Pe timpul luptelor, militarii britanici au demonstrat maiestrie profesionala, spirit
voluntar si agresiv avansat, inalta pregatire de specialitate, indeosebi cei din

unitatile speciale, de elita (trupe de comando, parasutisti si infanterie marina),

constituite din voluntari selectionati. Tocmai aceste unitati au fost folosite de
englezi pentru indeplinirea celor mai dificile misiuni de lupta.
In acelasi timp, majoritatea analistilor au ajuns la concluzia ca factorii hotaratori ai
infrangerii argentinienilor au fost incapacitatea guvernului de a conduce si
administra criza, nivelul de instruire inferior al trupelor, in marea lor majoritate
militari in termen, cu o slaba instruire si fara experienta, marile deficiente in
asigurarea tehnico-materiala a trupelor din Insulele Malvine, rivalitatile existente
intre comandantii celor trei categorii de forte armate si lipsa de coordonare a
eforturilor acestora.
Din desfasurarea actiunilor pe uscat rezulta ca mobilitatea unitatilor si subunitatilor
terestre britanice a depins in mare masura de existenta si intrebuintarea, in limita
nevoilor, a elicopterelor si masinilor de lupta ale infanteriei care au permis
intensificarea ritmului ofensivei, pentru a nu da posibilitatea trupelor argentiniene
scoase din dispozitivul de aparare sa se consolideze pe noi aliniamente. Desi au
actionat in teren accidentat, transportoarele blindate si masinile de lupta s-au
dovedit corespunzatore.
S-au dovedit deosebit de eficiente masinile si utilajele de geniu, mai ales in
conditiile in care fortele argentiniene au realizat puternice campuri de mine A.T. si
antipersonal.
Totodata, desfasurarea luptelor a evidentiat importanta si efectele deosebite ale
actiunilor de lupta desfasurate pe timp de noapte, indeosebi impotriva inamicului
superior numericeste si care se apara in pozitii amenajate genistic.
Fortele speciale au fost folosite intens de catre englezi in desfasurarea luptelor. Ele
au actionat, de regula, in fata gruparii de forte terestre, pentru culegerea de date
despre adversar si au executat numeroase raiduri pentru a crea confuzie si a
dezorganiza apararea A.A.
Dupa debarcarea desantului maritim, fortele speciale, actionand numai in fata
fortelor principale au pus stapanire pe pozitiile dominante, de unde au fost lansate
actiuni ofensive incununate de succes.
Desi conditiile de ansamblu nu s-au dovedit chiar propice executarii misiunilor
aviatiei in general, totusi aceasta a fost intrebuintata in mare masura in luptele din
Atlanticul de Sud, atat de englezi cat si de argentinieni.
Chiar daca aviatia argentiniana detinea o superioritate aeriana neta (223 avioane de
lupta fata de 40 ale Angliei), eficacitatea actiunilor acesteia a fost redusa in
comparatie cu pierderile suferite: 79 avioane, 15 elicoptere, plus 16 avioane
distruse la sol. Aceasta s-a datorat in principal lipsei de rachete aer nava si aer-sol,
nerealizarii masurilor de contraactiune radioelectronica si pregatirii pilotilor.
Pe timpul razboiului au fost doborate 9 avioane engleze, majoritatea de focul
artileriei A.A.
Se apreciaza ca desfasurarea actiunilor navale din Atlanticul de Sud a scos in
evidenta valoarea principiilor ducerii razboiului naval si anume: imobilizarea
fortelor navale adverse, apararea in adancime si mentinerea initiativei. In acelasi
timp a reliefat importanta raportului de forte si a completarii cu nave de sprijin
preluate din randul flotei comerciale.

Portavioanele s-au dovedit a fi in continuare platforme foarte bune pentru actiunile

aeriene. Submarinele cu propulsie nucleara au demonstrat importanta lor strategica.
Dupa scufundarea crucisatorului Belgrano de catre submarinul englez Conqueror,
practic flota de suprafata argentiniana nu a mai participat la lupte.
Desi un conflict limitat prin amploare si durata, razboiul din Malvine a furnizat o
serie de concluzii atat in domeniul strategic cat si tactic, al organizarii, al instruiri,
dotarii si tehnologiei.
2.4. Razboiul din Golf
Invadarea Kuweitului de catre trapele irakiene la 2 august 1990 si transformarea
acestuia intr-un guvernorat al Irakului au declansat criza din Golful Persic, cu
implicatii si consecinte pentru securitatea zonala.
Mentinerea starii conflictuale in Orientul Mijlociu a fost determinata in special de
impletirea intereselor mai multor puteri militare, avand ca protagoniste pe cele doua
mari puteri in aceasta zona de importanta strategica din punct de vedere militar si
economic, precum si escaladarea fara precedent a cursei inarmarii tarilor arabe din
regiune.
Conducerea politico-militara irakiana a scontat pe lipsa de coeziune, atat intre
principalele forte mondiale, cat si in cadrul lumii arabe, care ar fi diminuat efectul
unor sanctiuni. Daca in privinta lipsei de coeziune a lumii arabe Saddam Hussein
nu s-a inselat prea mult, in schimb, ralierea U.R.S.S. la pozitia adoptata de
comunitatea internationala nu a intrat in calculele sale.
Reactia imediata de condamnare a invaziei irakiene s-a concretizat prin adoptarea
unor rezolutii ale Consiliului de Securitate al O.N.U. privind impunerea unui
embargo economic total. Unanimitatea membrilor Consiliului de Securitate a dat
posibilitate S.U.A sa declanseze o puternica ofensiva politico-diplomatica in
sprijinul masurilor luate pe plan militar pentru impunerea in practica a
embargoului. S.U.A a angajat in aceasta actiune in primul rand pe aliatii lor din
N.AT.O., precum si alte tari prietene sau legate prin anumite interese.
Romania s-a axat pe colaborarea cu atitudinile statelor europene si ale S.U.A, ca si
a tarilor arabe, astfel incat sa se poata promova interesele nationale, atat in directia
statelor dezvoltate, cat si in cea a statelor arabe.
De-a lungul celor cinci luni si jumatate de la declansarea crizei in Golf pana la
inceperea razboiului, partile angajate au luat masuri energice pentru dislocarea si
realizarea unui dispozitiv militar operativ-strategic pe teatrul de razboi in
concordanta cu scopurile si obiectivele urmarite.
Forta multinationala, constituita sub egida rezolutiilor Consiliului de Securitate al
O.N.U., avand ca element de baza forte armate americane (mai mult de 2/3), a
reunit forte si mijloace de lupta din alte 30 de state, bazate in special pe teritoriul
Arabiei Saudite si in bazinele maritime adiacente Peninsulei Arabe. Potentialul
militar multinational a avut un caracter cvadridimensional, fiind constituit din forte
si mijloace de lupta terestre, navale, aeriene si cosmice.
Trupele de Uscat au cuprins peste 800.000 de militari, aproximativ 4.000 de
tancuri, 3800 piese de artilerie si instalatii rachete sol-sol si 3.200 masini blindate

de lupta. Fortele Maritime Militare multinationale au cuprins aproximativ 185 nave

de lupta, dintre care sapte portavioane americane, 5 portelicoptere ale S.U.A. si
Frantei, submarine etc., dislocate in Golful Persic, Golful Oman, Marea Araba,
Marea Rosie si Marea Mediterana. Fortele Aeriene Militare multinationale,
dislocate in principal in Arabia Saudita si bazate pe portavioanele aflate in zona, au
cuprins 1900 avioane de lupta, 1350 elicoptere de sprijin si transport. Mijloacele
cosmice intrebuintate in conflict au apartinut Statelor Unite: sapte sateliti de
cercetare, comunicatii si navigatie.
Din punct de vedere calitativ, potentialul militar multinational a cuprins mijloace de
lupta ce apartineau ultimelor generatii tehnologice, multe dintre ele fiind pentru
prima data intrebuintate in conditii reale de lupta (rachete de croaziera
TOMAHAWK", CRUISE", avioane invizibile" F-117, rachete antiracheta
PATRIOT", bombe si rachete dirijate prin laser si televiziune, sisteme de cercetare,
navigatie si ochire pe timp de noapte etc.) Pregatirea personalului a fost de inalt
nivel, mare parte din efective facand parte din unitati si mari unitati cu destinatii
speciale.
Irakul dispunea la data declansarii conflictului de cel mai puternic potential militar
din cadrul lumii arabe, aproximativ un milion de militari, din care peste 150.000 in
cadrul Garzii Republicane, avand o buna dotare tehnica si un inalt nivel de
pregatire. De asemenea, Irakul avea posibilitatea de a mobiliza inca 1,5-2 milioane
de rezervisti.
Din punct de vedere al potentialului militar tehnic, fortele armate irakiene
dispuneau de aproximativ 500 tancuri, 8.500 masini blindate, peste 4.000 piese
artilerie, 1100 rachete sol-sol, aproximativ 870 avioane de lupta, 520 elicoptere si
peste 60 de nave de lupta, in principal de patrulare si dragaj. Irakul a reusit, de
asemenea, sa-si pregateasca din timp teritoriul pentru razboi, iar dupa invadarea
Kuweitului a trecut la realizarea unui sistem de fortificatii si obstacole de-a lungul
granitei sale cu Arabia Saudita.
Fiecare din partile angajate, in raport cu acordurile urmarite au pus accentul pe
acele elemente ale potentialului militar care le-ar fi putut aduce succesul. Forta
multinationala a dislocat si intrebuintat o puternica forta aeriana si navala. Irakul a
mizat pe superioritatea numerica in efective, mijloace blindate, piese de artilerie si
rachete si pe puternicul sistem de baraje, fortificatii si obstacole terestre si navale.
Scopul declarat al razboiului, potrivit Rezolutiei nr. 678 din 29.11.1990 a
Consiliului de Securitate al O.N.U. a fost eliberarea Kuweitului si reinstaurarea
guvernului emirului Al. Sabah, aflat in exil. Dar, scopurile nedeclarate ale marilor
puteri occidentale au fost: reasezarea echilibrului strategic regional prin anihilarea
sau reducerea substantiala a potentialului militar al Irakului; inlaturarea
presedintelui Saddam Hussein si instaurarea unui guvern democrat cu orientare prooccidentala; apararea propriilor interese strategice in zona prin controlul asupra
extractiei si pretului petrolului; extinderea. influentei si prezentei lor militare in
zona.
Irakul a urmarit: cresterea influentei sale politico-militare in Orientul Apropiat si
Mijlociu; mentinerea Kuweitului ca parte integranta a Irakului, din interese
economice si militar-strategice; eliberarea teritoriilor ocupate de Israel si rezolvarea

problemei palestiniene: reducerea pana la anulare a influentei S.U.A. si Israelului in

zona.
Conform scopurilor si obiectivelor propuse, forta multinationala, printr-un
impresionant pod aero-naval a actionat dupa o conceptie unica, avand in vedere ca,
prin executarea unei operatii aeriene ofensive strategice sa realizeze:
dezorganizarea sistemului militar central de conducere al Irakului; neutralizarea
sistemului de aparare antiaeriana; cucerirea si mentinerea suprematiei aeriene;
distrugerea potentialului economico-militar irakian si a posibilitatilor de reactie
ofensiva cu aviatia si rachetele sol-sol; dezorganizarea totala a sistemului logistic;
scoaterea din lupta a marilor unitati aflate in rezerva strategica; izolarea Fortelor de
Angajare Imediata strategice si crearea conditiilor favorabile declansarii si ducerii
cu pierderi umane si materiale minime a operatiei aeroterestre si navale finale,
hotaratoare pentru realizarea scopului declarat al razboiului.
Operatia aeroterestra si navala a fost conceputa a se desfasura simultan pe patru
directii de ofensiva, doua pe teritoriul Irakului si doua pe teritoriul Kuweitului, in
scopul incercuirii fortelor irakiene dislocate in sudul Kuweitului si eliberarii
capitalei.
Conducerea irakiana, constienta de superioritatea tehnologica si numerica a aliatilor
in mijloace aeriene si navale, a conceput ducerea unui razboi de aparare, pe
aliniamente si pozitii consolidate din timp, cu efortul principal in Kuweit si la
granita cu Arabia Saudita. Pentru evitarea deschiderii mai multor fronturi si
disponibilizarea marilor unitati dislocate la granita de rasarit, Irakul a semnat
Tratatul de pace cu Iranul. In acelasi timp si-a consolidat dispozitivul de paza si de
aparare a granitelor cu Turcia si Siria. In conceptia de aparare a Irakului, strategii
militari au avut in vedere executarea unor riposte ofensive asupra Israelului si fortei
multinationale prin lovituri. succesive cu rachete sol-sol cu raza medie de actiune.
Scopurile si obiectivele propuse urmau a se realiza potrivit conceptiei irakiene,
printr-un razboi de uzura, de-a lungul caruia, prin atragerea Israelului in conflict,
coalitia antiirakiana s-ar fi dezbinat, razboiul transformandu-se treptat intr-o
confruntare intre intreaga lume araba si islamica sustinuta eventual de U.R.S.S. si
China, pe de o parte si Israel alaturi de statele occidentale, de cealalta parte.
Actiunile militare executate de Forta multinationala pentru eliberarea Kuweitului
au cuprins operatii aeriene, terestre si navale, desfasurate si sincronizate pe intreaga
adancime tactica si operativ-strategica a zonei de operati, prin angajarea si lovirea
simultana a F.A.I., F.A.U., rezervelor si altor obiective vitale de pe intreaga
adancime a teritoriului irakian.
In prima faza a operatiei Furtuna in desert" (17.01 23.02.1991) au fost angajate
masiv fortele aeriene urmarindu-se indeplinirea scopurilor enuntate anterior. La
indeplinirea acestor obiective au participat si fortele marinei militare, care au
actionat cu avioanele de pe portavioane si cu rachete de croaziera lansate de pe
nave de suprafata si submarine.
Dupa 38 de zile de bombardamente, obiectivele fazei I a operatiei strategice de
eliberare a Kuweitului au fost indeplinite, iar la 24.02.1991 orele 02.00 a fost
declansata operatia aero-terestra si navala care a vizat infrangerea definitiva si
scoaterea trupelor terestre irakiene din Kuweit. (intre 24-27.02.1991 s-a desfasurat

faza a doua a operatiilor militare).

Nedispunand de o superioritate in mari unitati terestre fata de Irak si facand o
analiza reala a situatiei operativ-strategice, Comandamentul aliat a hotarat
realizarea in secret a unei largi manevre de forte si mijloace din pozitie centrala
catre flancul stang, ceea ce a permis o dubla invaluire a trupelor irakiene,
concomitent cu executarea unei puternice lovituri frontale.
Fiind precedate de o puternica pregatire de foc, beneficiind de sprijinul nemijlocit
al aviatiei si cooperand cu desantul aerian, gruparile de manevra care au actionat pe
patru directii (din pozitie centrala si pe la flancuri) au reusit sa patrunda adanc in
dispozitivul operativ irakian, sa-1 incercuiasca pe parti in numai 100 ore de lupta,
realizand o victorie rapida cu consecinte dezastruoase pentru adversar. Marile
unitati si unitatile de tancuri si mecanizate au trecut la ofensiva din miscare, dupa
ce initial ocupasera raioanele de concentrare situate la 40-60km sud de granita
dintre Arabia Saudita cu Irakul si Kuweitul. Ele au fost intrebuintate descentralizat
si sprijinite permanent de elicoptere, artilerie si aviatie. Se remarca indeosebi
prezenta masiva a vehiculelor blindate, ceea ce a facut ca in conflictul din Golf nici
o divizie din compunerea Fortei multinationale sa nu se deplaseze pe jos. O parte
dintre acestea au fost transportate pe elicoptere sau avioane pentru desant, iar alta
parte aveau in dotare vehicule blindate amfibii, multe dintre acestea pe senile.
Conducerea actiunilor de lupta s-a efectuat de catre corpurile de armata, la nivelul
careia s-au organizat centre de actiuni comune.

Desfasurarea operatiei terestre a fortei multinationale pentru eliberarea

Kuwaitului (24 28.02.1991)
Operatia aeroterestra executata de Forta multinationala se concretizeaza prin
urmatoarele aspecte:
- s-a desfasurat in conditiile unei puternice neutralizari a
trupelor irakiene dispuse in Kuweit si sudul Irakului cu
aviatia, artileria si tunurile de mare calibru de pe nave;
- a constat dintr-o operatie de invaluire a fortelor
irakiene din Kuweit pe la vest, prin teritoriul irakian, o
operatie de desant aerian cu forte din D.82 si D.101
Aeropurtate precum si o operatie de desant maritim, cu
ajutorul elicopterelor, pe litoralul kuweitian. Aceste
manevre au permis intoarcerea apararii irakiene,
incercuirea gruparii principale de forte, ruperea cailor de
aprovizionare si de afluire a rezervei, producerea derutei;

- s-au ocolit principalele puncte si aliniamente de

aparare, folosindu-se culoarele create si indeosebi
manevra pe verticala;
- s-au folosit la maximum mobilitatea unitatilor si
puterea de foc a mijloacelor de lupta, realizandu-se un
ritm sporit al ofensivei;
- s-a realizat o foarte buna colaborate si cooperare intre
trupele mecanizate si de tancuri cu elicopterele de sprijin
si aviatia de vanatoare - bombardament si atac la sol,
precum si cu artileria;
- elicopterele antitanc si avioanele specializate in lupta
impotriva blindatelor (A 10) au actionat cu mare
eficacitate producand mari pierderi trupelor irakiene;
- folosirea in lupta antitanc a unor tipuri de armament de
precizie la distante mari. Astfel, rachetele antitanc
HELLFIRE" lansate de pe elicoptere au lovit cu
precizie tintele aflate la distanta de 5 km, iar tancurile
MA-A.1 ABRAMS" au fost in masura sa execute foc
precis la distante de 4 km, comparativ cu tancul T-72",
care nu poate riposta eficient la distante mai mari de 2
km;
- in cadrul luptei antitanc s-a folosit o mare varietate de
munitii antitanc, care au avut posibilitatea sa strapunga
blindaje cu grosimi de pana la 600mm.
Se poate aprecia ca succesul obtinut de Forta multinationala a avut la baza aplicarea
cu precizie a conceptiei adoptate, asigurarea unei conduceri sigure, un sistem
logistic bine organizat si avantajul tehnologic net care au demoralizat armata
irakiana si au creat deruta in randul acesteia.
Trupele de Uscat irakiene au adoptai tactici utilizate in razboiul cu Iranul,
amenajand in Kuweit si sudul Irakului pozitii de aparare fortificate cu scopul
mentinerii pozitiilor chiar cu eforturi deosebite. Apararea s-a bazat pe un sistem de
randuri de transee, care se intindeau pe multi kilometri in adancime, cu transee de
comunicatii, puncte intarite si amplasamente de artilerie. Fiecare unitate a avut un
sistem de aparare circulara, iar mult in adancime erau organizate rezerve mobile.
Tactica adoptata de trupele irakiene s-a dovedit depasita in conditiile existentei unei
nete suprematii aeriene, avantajului razboiului radioelectronic si a cercetarii de
toate tipurile. Ca urmare, marea majoritate a unitatilor si marilor unitati ale trupelor
de uscat irakiene s-au predat fara lupta, Forta multinationala reusind sa realizeze
scopul propus, de eliberare a Kuweitului in timp scurt si cu pierderi minime.

La incetarea focului, intervenita la data de 27.02.1991, Irakul se afla complet

dezorganizat din punct de vedere politic, economic si social, izolat din punct de
vedere diplomatic, iar pierderile umane si materiale au fost la un nivel neasteptat:
180.000 morti si disparuti, 175.000 prizonieri, peste 2.000 tancuri si 2.200 piese de
artilerie distruse.
*
**
Succinta prezentare a unor consideratii si invataminte rezultate din razboaiele
locale impune cateva concluzii.
Razboaiele locale ale epocii actuale au fost determinate de cauze complexe,
economice, politice, sociale, nationale, militare pe care si-au pus amprenta
contradictiile de ordin ideologic. Aceste razboaie au constituit, de regula, un vast
poligon de experimentare, atat a diverselor tipuri de armament si tehnica de lupta,
dar si a diverselor doctrine si strategii militare.
Razboaiele locale au oglindit mutatiile care s-au produs in arta militara datorita
revolutiei tehnico-stiintifice mondiale si a proceselor revolutionare nationale
produse in societatea omeneasca.
Razboaiele locale, indeosebi cele asimetrice, cele mai bune exemple fiind razboiul
din Vietnam si interventia sovietica din Afganistan au dovedit ca un popor hotarat
sa-si apere soarta este capabil sa reziste oricarui agresor, chiar daca are o tehnica de
lupta sofisticata si dispune de importante efective umane.
Sus

BIBLIOGRAFIE
Atanasiu D. Momente ale artei militare contemporane,
Editura Militara, Bucuresti, 1977;
* * * Buletin informativ, nr. 3-4/1982; 3-4/1983; 1/1991;
* * * Dosarele istoriei, anul II, nr. 10 (95), 1997;
Ionescu, Craciun, Secretele operatiunii Furtuna desertului",
Bucuresti, 1991;
Iosipescu V. Operatia Scanteia", Bucuresti, 1974;
Iosipescu V. Razboaiele locale si panoplia zeului Marte,
Editura Militara, Bucuresti, 1985;
Col. V. Pricop Unele concluzii si invataminte pe plan militar
rezultate din razboaiele locale desfasurate dupa cel de-al
doilea razboi mondial (lectie), Academia Militara, Bucuresti,
1983;
* * * Razboiul din Golf, studii politico-militare, Editura

Militara, Bucuresti, 1991;

*** Sceptrul de otel al zeului Marte, Editura A.I.S.M.,
Bucuresti, 1994
Salinger P., Laurent E. Razboiul din golf. Dosarul secret,
Editura Tinerama, Bucuresti, 1991;
Schipor I. Razboiul din Golf, Editura A.I.S.M., Bucuresti,
1988.