Relieful structural

Daca terminologic, relieful structural tinde sa evidentieze rolul

preponderent al structurii geologice in reliefogeneza, in realitate, structurile
primare rezista foarte putin timp, ele fiind preluate imediat dupa formare, de
catre mecanismele sculpturale ale proceselor externe; de mentionat ca
aceste
mecanisme
raman
mereu
controlate
de
elementele
structurale. Asadar, relieful structural apare derivat din structurile initiale si
mereu remodelat.
Daca unele elemente structurale majore sunt mostenite din timpul
orogenezei hercinice, etapa hotaratoare pentru relieful structural de pe
teritoriul Romaniei o constituie faza geotectonica alpina, a carei evolutie
continua si in prezent. Astfel, denivelarile principale ale reliefului si
abrupturile suprapuse liniilor de dislocatie majora apartin ciclului
morfogenetic alpin.
Structura zonara in sens longitudinal a Carpatilor Orientali evidenta
pana la Pasul Oituz si Depresiunea Braovului (cu un ax cristalin, zona de flis
in est si vulcanite in vest) se rasfrange in relief prin sisteme de masive si
culmi aliniate nord-sud si separate prin depresiuni si vai largi, situatie creata
prin evolutia geotectonica a zonei din triasic pana in neogen. Dislocatiile de
mare profunzime si regenerarea unor puternice linii de falie confera
Carpatilor Meridionali si Muntilor Banatului caracterul de sisteme de muntibloc. In Muntii Apuseni, masivele Gilau, Muntele Mare, Muntii Meses se
impun, de asemenea, ca munti-bloc, limitati de linii de dislocatie. Masivul
cristalin al Rodnei din nordul Carpatilor Orientali este un imens horst
asimetric, flancul nordic fiind foarte inclinat, in lungul faliei Dragos-Voda.
Unele falii de profunzime cat si lasarile axiale din cadrul ramurilor
carpatice au determinat formarea de depresiuni tectonice, care
se impun ca elemente structurale in relief: Depresiunea Resita-Moldova
Noua; Depresiunea Halmagiu; Culoarul Timis-Cerna; Culoarul Bistrei; Culoarul
Hateg-Orastie; Depresiunea Lovistei; Depresiunea Brasov; Depresiunea
Dornelor; Culoarul Giurgeu-Ciuc s.a.
Formatiunile cutate de flil cretacic, paleogen si neogen prezinta
numeroase adaptari la structura, atat conforme cat si inverse. In Muntii
Tarcaului, culmea lungp de circa 20 km dintre Magura Bicazului (1375 m) si
Varful Tarhaus (1662 m) se mentine pe sarniera unui anticlinoriu.
In general, intre limitele structural-tectonice majore si limitele
orografice principale exista o vizibila concordanta: fruntea panzei
Haghimasului apare clar exprimata in relief prin abruptul dinspre
Depresiunea Trei Fantani; panzele de sariaj alcatuite din formatiuni mai dure

se pastreaza sub forma de spinari mai inalte (de ex-emplu, Obcina

Feredeului); unele ferestre si semiferestre tectonice se impun in relief prin
largirea vailor sau chiar prin depresiuni. In Obcinele Bucovinei si in special in
Obcina Mare este frecvent tipul structural de hog-back; vaile longitudinale
ale Mol-dovitei, Humorului urmaresc linii de contact structural dintre
unitatiile invecinate a.a.
Relieful format pe structuri cutate neogene din unitatea pericarpatica
ofera numeroase exemple de adaptare conforma la structura. In Subcarpati,
depresiunile si culoarele morfologice corespund, in general, unor sinclinorii
sau chiar sinclinale si arii afectate de subsidenta: Tazlau-Casin; Niscov;
Drajna-Chiojd; Mislea; Polovragi-Horezu; Tismana-Runcu s.a.
Dealurile care inchid depresiunile subcarpatice spre exterior se
suprapun unor anticlinorii sau anticlinale: Plesu, care inchide la exterior
Depresiunea Ozanei; Corni-Serbesti-Margineni, care inchide o parte a
Depresiunii Cracau-Bistrita; Pietricica, ce flancheaza Depresiunea Tazlaului;
Istrita, Magura Slatioarei, Voitesti, Sporesti-Baleni, din Subcarpatii de Curbura
si Getici s.a.
Samburii de sare din anumite cute subcarpatice au conditionat
formarea de butoniere: Cacica, Tg. Ocna, Slanic, Sarata-Monteoru, Ocnele
Mari. In Subcarpatii interni un asemenea fenomen, foarte bine reprezentat,
se intalneste la Praid.
In Podisul Transilvaniei, elementele structurale cu influente asupra
reliefului sunt boltirile de tip dom, samburii de sare din cutele diapire si
orientarea slab monoclinala a stratelor sedimentare.
In partea centrala a podisului, intre Mures si Tarnava Mare sunt
scoase la zi numeroase aspecte structurale care rezulta din modul de atac
al raurilor asupra boltirilor de dom. Vaile care se dezvolta in partea axiala a
domurilor determina aparitia de cueste semicirculare: Deleni, Valea Sarata
s.a. Cand vaile strapung structurile de dom si se extind dincolo de bolta
acestora, in relief sunt prezente cuestele fata in fata: Zau de Campie,
Sincai, Sarmatel, Sangeorgiu de Padure.
Depresiunile de contact din partea de sud si vest a Podisului
Transilvaniei au caracter evident subsecvent, cu fronturile de cuesta spre
centrul bazinului si cu versantii terasati spre munte: Fagaras, Sibiu, Culoarul
Muresului dintre Turda si Alba Iulia.
Podisul Somesan, prin alcatuirea sa tipic monoclinala cu strate de
calcare, conglomerate si gresii rezistente la eroziune, constituie o unitate
morfostructurala a platourilor si cuestelor deosebit de reprezentative, aflate
in diferite stadii de evolutie a fronturilor. Glacisurile de revers se muleaza pe

suprafata stratelor dure, iar fronturile apar liniare, curbate, in unghi,

festonate, in trepte etc.
Monoclinul Platformei Moldovenesti favorizeaza influenta structurii
prin frecventa deosebita a asimetriei vailor si pastrarea unor fragmente de
platouri structurale. Asemenea platouri, de o netezime remarcabila, se
constata pe calcarele si gresiile oolitice din Dealul Mare-Harlau si Podisul
Central-Moldovenesc. Cele mai puternice contraste si denivelari ale reliefului
se constata in cazul marilor fronturi de cuesta care pun in contact Campia
colinara a Moldovei cu Podisul Sucevei, Saua Ruginoasa si Podisul Central
Moldovenesc (Coasta Moldava); aici denivelarea reliefului poate ajunge la
peste 400 m asa cum se constata la sud de Iasi, intre Dealul Paun (406 m) si
lunca Bahluiului situata la sub 100 m. O denivelare asemanatoare se
constata si intre Dealul Holm si vatra Depresiunii Frumusica.
In toate subunitatiile Podisului Moldovei vaile subsecvente sunt
deosebit de frecvente, aparitia cuestelor constatandu-se chiar atunci cand
monoclinul este retezat incepand cu un unghi de sub 10 grade. Cuestele
Solonet, Ibanesti, Somuz, Jijiei, Bahluiului, Miletinului, Racovei, Lohanului
sunt numai cateva exemple de forme structurale caracteristice Podisului
Moldovei.
Platouri structurale si alte forme de relief specifice monoclinurilor se
intalnesc si in cadrul piemonturilor Candesti si Cotmeana.In Dobrogea de Sud
se pastreaza platouri structurale intinse, conservate pe orizonturile de
calcare sarmatiene si trepte structurale in profilul vailor.
Masivul Dobrogei de Nord poate fi considerat ca un horst cristalin
inconjurat de falii. Relieful este dominat de anticlinalul cutat al Muntilor
Macinului, in axul caruia se afla o fasie de roci dure: granite, cuartite, porfire.
Mai la sud, Podisul Babadagului se suprapune unui sinclinoriu calcaros, cu
aliniamente de cueste si suprafete structurale relativ intinse