Codul civil francez

In martie 1804, Napoleon a semnat codul, care nu a fost

niciodataabrogat, des
i a suferit, de-a lungul vremii,
numeroase modificari. Codul rezerva 1766 articole dreptului
de proprietate; dreptul persoanei era reglementat in 500 de
articole; succesiunile cuprindeau reglementari bazate pe
principiile revoluiei: dreptul la testament, rezerva
testamentara; familia era legitima, dar femeia nu avea
putere juridicaasupra bunurilor familiale. Principiile
revoluiei nu au fost preluate in intregime: femeia era lipsita
de drepturi faade barbatul ei, succesiunea se deferea cu
prioritate rudelor, chiar frailor, in defavoarea soiei; copiii
nelegitimi nu erau egali cu copiii rezultai din ca satorie;
codul penal reintroduce moartea civila pentru condamnaii
la pedepse grele etc.
Codul civil francez a fost preluat de Belgia, Luxemburg,
Polonia, Elveia romandas
i, impreunacu alte legi franceze,
de Romania, in anii 1864-1865, de Portugalia, Spania, Egipt.
Codul a fost impus s
i coloniilor franceze. Politica metropolei
faade colonii era o politicade asimilare a populaiilor. De
aceea, prin Edictul din 28 mai 1664, judecatorul din colonii
era obligat sase conformeze ordonanelor regale s
i Cutumei
de Paris., ceea ce insemna calocuitorii coloniilor erau
considerai cetaeni ai Franei, dacaerau de condiie liberas
i
exercitau o profesiune conform legii cres
tine. Prin legile
aparute in timpul Revoluiei, locuitorii coloniilor au fost
supus
i legii franceze. Teritoriile care faceau parte din
imperiul francez mai puin Guineea au acceptat safaca
parte, dupacucerirea independenei, din Comunitatea
franceza, denumita, dupa1958, Uniunea franceza. Din punct
de vedere juridic, fiecare stat is
i are propria politica, dar din
punct de vedere jurisdicional, mai toate statele respective
se orienteazaspre Occident. In statele africane subzista
proprietatea privata, de tip occidental, conform dreptului
francez, concomitent cu proprietatea de grup.