Domnu Trandafir

I
Autorul i scrie unui vechi prieten o scrisoare. Povestete c,
n timp ce se apropia de locul n care se nscuse, i-a amintit
de domnu Trandafir, nvtorul su.
Copiii din toate cele patru clase primare nvau ntr-o
singur odaie. Domnu, un om necjit, cu greuti, le ddea
elevilor explicaii minunate, mictoare, mai ales la istorie, n
timp ce alii rezolvau diferite teme.
Domnu Trandafir i-a nvat rugciuni i cntece frumoase,
i-a nvat s cread n trecut, le-a citit povetile lui Ion
Creang.
Autorul l vedea n nchipuire pe domnu Trandafir, acum
btrn, cu prul alb, cum ateapt, singur i trist, s se
ntlneasc cu Harap Alb i cu Creang.
II
Ajuns n trguorul natal, autorul a aflat c Domnu se
dusese, nu mai era pe acest pmnt. Autorul a colindat
locurile cunoscute i dragi, locul unde se sclda n Siret cu
ceilali copii, desiurile cu mure unde se osptau, urile de la
marginea trgului, n care se jucau de-a ascunsul.
Locul care l-a emoionat cel mai tare, ns, a fost locul pe

care se aflase cndva coala. coala unde l dusese tatl su

de mn n prima zi, coala unde era un pr care fcea pere
foarte bune, din care Domnu druia cte dou fiecrui copil
la nceputul fiecrei vacane.
Domnu Trandafir fusese un om bine fcut, cu ochii foarte
blnzi. i nva s recite poezii eroice cu glas tare i nlnd
braul drept. Le ddea tonul s cnte cu ajutorul
diapazonului, iar cnd se pregtea s le citeasc din povetile
lui Creang le zmbea linitit.
Odat au intrat n ograda colii doi oameni strini. Elevii
erau n clas cu monitorii, iar domnu supraveghea n
grdin descrcarea unui car cu fn. I-a poftit pe stini n
clas i acetia au nceput s i pun ntrebri despre copii,
ci sunt nscrii, ci dintre ei vin la coal. Le-a rspuns c
vin toi ci sunt nscrii.
L-au rugat s fac apoi o lecie. Domnu Trandafir a fcut o
lecie obinuit, a ntrebat copiii, ei au rspuns, apoi a vorbit
cum vorbea el, mictor. Au cntat frumos i strinilor le-a
plcut mult.
Cnd s plece, Domnu l-a ntrebat pe unul dintre ei cine
sunt. A aflat c erau un inspector i ministrul
nvmntului. Nu i-a venit s cread, dar cei de la
primrie au adeverit c ministrul era.
Domnu Neculai Trandafir nu nva copiii de frica celor
mari, lui i plcea s i nvee. Nu le vorbea niciodat urt,
cea mai tare vorb pe care o spunea, cnd era suprat ru,

era : "Mi, domnule!". Cnd s-a auzit c va fi mutat peste

Siret, bieii au hotrt s se duc dup el. Nu a plecat, a
rmas acolo i acolo a i murit.