Naratorul ii scrie o scrisoare unui prieten drag si ii relateaza vizita in satul sau natal, aproape de

Cetatea Neamtului si raul Siret unde este cuprins de amintiri. Cea mai impregnanta amintire fiind
legata de Domnul Trandafir, invatatorul sau, care le-a citit intr-o seara povestea lui Ion Creanga
si povestea lui Harap-Alb. Cand naratorul a ajuns in satul sau natal afla ca Domnul Trandafir nu
mai traieste, iar scoala in care a invatat nu mai exista. El isi aminteste o intamplare in care doi
oameni l-au vizitat pe domnu Trandafir si l-au rugat sa le prezinte scoala si sa tina o lectie cu
copiii. Dupa plecarea celor doi domnul Trandafir afla ca acei barbati erau inspectorul si cu
ministrul, nevenindui sa creada ca asemenea persoane importante au trecut prin acea scoala l-a
apucat rasul. Naratorul isi aminteste cum se scalda in Siret dar si prima lui zi de scoala. Domnul
Trandafir era un om bun si bland dar si necajit, el ai invatat pe copii sa spuna poezii  sa cante si
multe altele. Intr-un timp se zvonea prin sat ca domnu Trandafir s-ar fi mutat la o alta scoala de
peste Siret dar, el nu a mai plecat nicaieri din acea scoala si a ramas in sat pana la sfarsitul vietii
lui acolo unde este si inmormantat.
Domnu Trandafir – rezumat- var.2
Naratorul îi scrie o scrisoare unui prieten drag și îi relatează vizita în satul său natal, aproape de
Cetatea Neamțului și de râul Siret, unde este năpădit de amintiri.
De departe, cea mai impregnată amintire este legată de domnu Trandafir, învățătorul și cum
acesta le-a citit într-o seară povestea lui Creangă, Harap-Alb.
Ajuns în sat, naratorul află că domnu Trandafir nu mai trăiește, iar clădirea în care a învățat nu
mai există.
Își amintește atunci o întâmplare în care doi oameni l-au vizitat pe domnu Trandafir și l-au rugat
să-i prezinte școala și să țină o lecție cu copiii. La sfârșitul lecției cei doi bărbați erau
impresionați.
La plecare, domnu Trandafir află că aceștia erau inspectorul și cu ministrul, dar nevenindu-i a
crede că asemenea persoane importante ar bate drumul până la școala lui umilă, începe a râde.
Află apoi de la primărie că cei doi vizitatori erau într-adevăr ministrul și inspectorul școlar.
Naratorul își mai amintește și cum se scălda în Siret, dar și de prima lui zi de școală și de perele
pe care le primeau de la domnu Trandafir înaintea fiecărei vacanțe.
Domnu Trandafir era un om bun și blând, dar necăjit și i-a învățat pe băieți rugăciuni, i-a învățat
să cânte și să spună poezii eroice. Și le-a povestit istoria cu multă însuflețire.
Iar într-un timp se zvonea că va fi mutat la o altă școală, de peste Siret. Atunci toți băieții s-au
hotărât să-l urmeze. Dar, domnu Trandafir nu a mai plecat nicăieri și a rămas în sat până la
sfârșitul vieții sale, unde este și înmormântat.
Sfârșit.