P. 1
Istoria Internetului

Istoria Internetului

|Views: 12,661|Likes:
Published by movapsebik
un referat despre istoria internetului
un referat despre istoria internetului

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: movapsebik on May 30, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/17/2013

pdf

text

original

Istoria Internetului

Orosan Valentin Sebastian Grupa 231
1. Introducere Termenul Internet (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web, rețeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele de comunicare TCP/IP (Transimission Control Protocol și Internet Protocol), iar termenul internet desemnează în marea majoritate a cazurilor aceeași rețea, însă văzută ca un mediu de comunicare de mase, împreună cu informaţia şi serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu. Tehnic, termenul mai poate desemna şi o reţea ce interconectează 2 sau mai multe reţele autonome aflate la mare depărtare unele faţă de altele. Exemple de reţele mari, pentru care folosinţa acestui nume este justificată, sunt SIPRNet și FidoNet. Cuvântul ”internet” provine din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea. 2. Cum s-a născut Internetul Internetul s-a născut la mijlocul anilor '60 in forma ARPANet (Advanced Research Projects Agency Net) - o rețea între mai multe computere din unele instituții americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus in funcțiune ca reacție la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnisk in spațiu in 1957. Unul din obiectivele ARPANet era crearea unei rețele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe, fie un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de rețea, unde rețeaua însăsi era permanent în pericol de atac. In consecință: doar un minimum de informații era cerut de la computerele client in rețea; când transmisia de date întalnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se gasea o altă cale către adresa cautată. Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală,acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol), care este și acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de computere ce folosesc sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se “înteleagă” unele cu altele. În acest fel, Internetul era si este cu adevărat o platformă-independentă.

ARPANET

3. Începutul În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume va fi asociat cu inteligenţa artificială, găseşte soluţia de a conecta mai multe terminale la un singur calculator central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru în care mai multe aplicaţii (programe de calculator) solicită acces concurenţial la o resursă (fizică sau logică), prin care fiecărei aplicaţii i se alocă un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în marile universităţi se pune problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susţine o soluţie de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit "client-server".Astfel, pentru a transmite informaţia, aceasta este mărunţită în porţiuni mici, denumite pachete. Ca şi la poşta clasică, fiecare pachet conţine informaţii referitore la destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe reţea. La destinaţie întreaga informaţie este reasamblată. Deşi această metodă întâmpină rezistenţă din partea specialiştilor, în 1969 începe să funcţioneze reţeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah şi Stanford Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date. Iata cum Prof. Kleinrock, unul dintre specialistii in computere implicat, isi aminteste prima lor comunicare: "Am stabilit o legatura telefonica intre noi si baietii de la SRI...," Kleinrock ... spunea intr-un interviu: "Am tastat litera L si am intrebat la telefon, "Ati vazut L-ul?" "Da, am vazut L-ul," a venit raspunsul. "Am tastat litera O, si am intrebat, "Ati vazut O-ul." "Da, am vazut O-ul." "Apoi am tastat litera G, si sistemul a cazut"... 4. Reteaua se extinde În proiectul iniţial al ARPANet se asigurau doar 3 servicii de comunicaţie: conectarea la distanţă – telnet (Remote login), transferul de fişiere - FTP (File Transfer Protocol) şi tipărirea la distanţă. Abia în 1972, când se ajunsese la o reţea cu 37 de calculatoare, a fost introdus şi serviciul de poştă electronică e-mail. Tot în 1972, în Octombrie, la Conferinţa Internaţională de la Washington DC (ICCC) ARPAnet este prezentat ”în public” şi se fac demonstraţii. Internetul era în mod categoric în ascendență. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, Internetul a trecut prin prima sa transformare. Anul 1975 înseamnă pe de o parte apariţia calculatoarelor personale (ALTAIR anunţase microcalculatorul încă în August 1974) şi pe de altă parte, ca urmare a restricţiilor în conectarea la ARPAnet impuse de Agenţia militară de comunicaţii (botezată DARPA), apariţia primelor reţele comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este şi anul apariţiei Microsoft, când Paul Allen şi Bill Gates, pornind de la experienţele cu Altair dezvoltă BASIC-ul pentru noua lume a PC- urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul consultativ pentru telegrafia şi telefonia internaţională) anunţă X.25 ca standard de comunicaţie (tot comutare de pachete). Incă în 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet. El este însă acceptat ca protocol standard doar la 1 Ianuarie 1983, când ARPAnet ajunsese să asigure conectarea a 500 de centre. Aceasta decizie şi această dată este considerată (mai ales de participanţii la proiect) ca și naşterea Internet. Mai ales că tot în 1983 partea militară a ARPAnet a fost separată sub numele MILNET. In acel an existau deja reţelele BITNET (But It's Time Network), CSNET (Computer Science Network), şi altele, iar centru de programare al Universitații California din Berkeley lansează BSD UNIX 4.2 cu TCP/IP înglobat (ca rezultat al finaţării DARPA). Firma Novell lansează produsul NetWare, bazat pe protocolul XNS elaborat la Xerox Park, iar firma Proteon oferă primul router soft folosind un minicalculator PDP-11. Este lansat limbajul de programare C++ .

5. Usenet și Internet În următoarea decadă, Internetul a crescut la o rețea de 200 de computere. În același timp, au apărut alte rețele, mai ales în sectorul academic. Important printre acestea era (și este) USENET sau Users’ Network, care a început in 1979, când câteva computere bazate pe UNIX au fost conectate împreună. USENET a fost la început o reţea cu acces telefonic în comutaţie (dialup) bazată pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy). Oferea acces e-mail şi ştiri (Usenet News). Mai există şi azi reţele - conexiuni UUCP, chiar dacă partea de ştiri (Usenet News) a trecut laNetNews. Tot în 1979 apare prima versiune comercială de UNIX pentru un microcalculator produsă de Onyx Systems. În sute de grupuri de discuții despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăți și imagini, in ciuda distanțelor și a hotarelor. Alte rețele s-au dezvoltat de-a lungul Usenetului. Toate formau baza unui spațiu de comunicatie radical democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuții pe care grupul o începea, comunității Netului i se cerea un vot de accept. Spre deosebire de alte rețele, Usenet lucra întradevăr de jos în sus, și nu pe alte căi. Fusese creată de utilizatori pentru utilizatori...De aici a rezulta o atitudine generală de folosire în comun și suport mutual, care exista încă pe Internet. Grupurile de discuții joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii si zeci de mii în întreg Internetul. Altă moștenire a Usenet este “Netiquette”, sau regulile de comportament pe Internet.

NETIQUETTE: • Rule 1: Remember the Human • Rule 2: Adhere to the same standards of behavior online that you follow in real life • Rule 3: Know where you are in cyberspace • Rule 4: Respect other people's time and bandwidth • Rule 5: Make yourself look good online • Rule 6: Share expert knowledge • Rule 7: Help keep flame wars under control • Rule 8: Respect other people's privacy • Rule 9: Don't abuse your power • Rule 10: Be forgiving of other people's mistakes 6. Super-Autostrada Informatiilor 10 ani după ce Usenet începuse, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Și curând, expresia “Information SuperHighway” (autostrada informației) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale și anume informațiile. În 1957, ca răspuns la amenințările Sovieticilor în general și la succesul lui Sputnik în particular, Presedintele Dwight Eisenhower a creat ambele retele Interstate Highway System si Advanced Research Projects Agency, sau ARPA.

7. Internetul inainte sa fie World Wide Web În anii '80 și începutul anilor '90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arăta mult mai diferit decât astăzi. Principalele aplicații erau atunci E-Mail și Newsgroups (grupurile de discuții) plus diverse rutine de căutare și mecanisme de transfer al fișierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicațiile existau doar ca text sau numere, și liniile de comandă trebuiau memorate și tipărite. Când e-Mail, dar mai ales programele de căutare și de transfer al fișierelor au trebuit să facă față unor cerințe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Software-ul pentru fiecare navigator trebuia să fie obținut și configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie invățată. Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restransă la un mic grup de oameni din universități și institute de cercetare. Marea schimbare a început, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizică Nucleară) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Anul 1984 este momentul introducerii DNS (Domain Name System) care înlocuieşte mecanismul de preluare periodică a fişierului hosts (tabela de corespondenţă nume/domeniu adresă IP) de la NIC (Network Information Center) unde se menţinea evidenţa calculatoarelor conectate la ARPAnet. Această schimbare împreună cu lansarea staţiilor SUN bazate pe UNIX (în acelaşi an) a condus la dezvoltarea vertiginoasă a Internet din următorii (7) ani. Mai ales că în 1987, Fundaţia pentru Stiinţă (National Science Foundation) crează NSFNET pentru a conecta centrele cu super-calculatoare printr-o magistrală de viteză mare (56Kbps - la acea vreme). Ca organizaţie necomercială, NSFNET permite conectarea la Internet fără restricţiile cu caracter militar ale ARPAnet. In 1990 ARPAnet dispare (după ce toate organizaţiile care erau conectate au trecut la NSFNET. La rândul său NSFNET îşi încetează activitatea în 1995 când accesul la Internet ajunge să fie asigurat de firme comerciale pentru întreaga lume. CERN, Internetul European, legătura peste Pacific și mai departe Între anii 1984 și 1988 CERN a început instalarea și operarea TCP/IP-ului interconectând cele mai importante sisteme de calcul ale lor, stații de lucru, PC-uri și un accelerator de control al sistemului. CERN a continuat să opereze un sistem propriu intern, dezvoltat de către ei denumit CERNET și incompatibil cu protocoalele externe. A fost depusă o rezistență considerabilă de către CERN cu referire la TCP/IP si din această cauză rețeaua lor internă a fost izolată până în anul 1989. În 1988 Daniel Karrenberf, de la Centrum Wiskunde & Informatica (CWI) din Amsterdam l-a vizitat pe Ben Segal, coordonatorul TCP/IP al CERN-ului, căutând sfaturi cu privire la tranziția către partea europeeană a rețelei UUCP Usenet care funcționa peste TCP/IP. În anul 1987, Ben Segal l-a întâlnit pe Len Bosack de la încă mica companie Cisco cu privire la achiziționarea unor routere pentru CERN și a fost capabil să-i dea un sfat lui Karrenberg îndreptându-l sper Cisco pentru hardware-ul necesar. Aceasta a ajutat la expandarea porțiunii de Internet European peste rețelele UUCP, iar în 1989 CERN a deshis prima conexiunea externă TCP/IP. Aceasta a coincis cu crearea RIPE (Réseaux IP Européens), inițial un grup de administratori de rețea IP care se întâlneau cu regularitate pentru a-și coordona munca. Mai târziu, în anul 1992, RIPE a fost înregistrată formal ca funcționând în Amsterdam. În același timp cu ridicarea interrețelei din Europa, s-au format rețelele de tip ad-hoc (aparținând de ARPA și universitățile australiene) bazate pe tehnologii variate gen X.25 și UUCPNet. Acestea au avut conexiuni limitate cu rețelete globale datorită costurilor dezvoltaării de rețele UUCP dial-up sau X.25. În 1989 universitățile australiene s-au alăturat mișcării de unificare a infrastructurilor ce folosesc protocoale IP. AARNet s-a format în 1989 de către Comitetul Vice-Cancelarului Australian si a susținut furnizarea unei rețele bazate IP pentru Australia. Internetul a ajuns și în Asia pe la sfârșitul anilor 1980. Japonia, care a construit în 1984 rețeaua JUNET bazată pe UUCP

s-a conectat la NSFNet în 1989. A fost gazda întâlnirii anuale a Societății Internetului, INET'92, la Kobe. Singapore a dezvoltat TECHNET în 1990, iar Tailanda a avut parte de o conexiune între Universitatea Chulalongkorn si UUNET în 1992. 8. Tim Berners-Lee și WWW În 1990 Tim Berners-Lee, fizician la CERN Geneva, dezvoltă protocoalele de comunicaţie pentru World Wide Web, creând şi limbajul HTML (Hypertext Markup Language). Chiar dacă era iniţial un proiect destinat cercetătorilor din fizica atomică şi subatomică, descoperirile sale au făcut rapid epocă, pentru multă lume, Internetul devenind sinonim cu World Wide Web-ul. A fost şi prima "participare" europeană la dezvoltarea Internetului - până atunci dezvoltat exclusiv de americani. Primele pagini Web vizibile în lume sunt raportate în decembrie 1991, la laboratorul de fizică de la Stanford Linear Accelerator Center (SLAC). Unii consideră ca moment al apariţiei Web-ului doar anul 1994, când a fost lansat pe piaţă primul navigator performant (MOSAIC). Dar istoria World Wide Web poate fi (şi este) privită ca un capitol aparte, legat de dorinţa de reorganizare a accesului la informaţii, de ceea ce se cheamă acum managementul cunoştinţelor (knowledge management). Dacă nu mergem până la Biblioteca din Alexandria, această istorie începe în 1945, odată cu proiectul MEMEX formulat de Vannevar Bush, consilierul ştiinţific al Preşedintelui Roosevelt pe timpul războiului. MEMEX propunea un sistem de memorare a informaţiilor în care utilizatorii să aibă posibilitatea să creeze linii (trasee) informaţionale, legături spre documente sau ilustraţii corelate, care să poată fi stocate şi utilizate ulterior. In terminologia actuală, a fost vorba de o maşină conceptuală, la acea dată existând în lume primele două calculatoare (ENIAC şi EDVAC). Dar anul de referinţă în istoria Web este considerat unanim 1965, cel în care Ted Nelson introduce termenul hypertext. Doi ani mai târziu, în 1967, Andy van Dam şi alţi colaboratori construiesc primul sistem de editare de hipertexte, iar în 1968, Doug Engelbart prezintă sistemul numit NLS. La Carnegie-Mellon, în 1975, debutează primul sistem hypermedia distribuit, numit iniţial ZOG şi ulterior KMS. In 1978, echipa de la MIT's Architecture Machine Group prezintă primul videodisc hypermedia, şi anume Aspen Movie Map. Iar în 1981, Ted Nelson imaginează Xanadu, un sistem de tip bază de date gestionând documente hypertext şi înglobând toate informaţiile scrise. Hypertext înseamnă a marcarea șirurilor de text sau alte obiecte și legarea cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanță de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente si pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (in cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protokoll - http), urmat de www (in cele mai multe cazuri) și de domeniu (de exemplu numele serverului si numele paginii). Aceasta arata cam asa: http://www.central.ucv.ro/index.html. Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, asa numitele "browsere" urmăreau încă tradiția originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În Septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de webservere în întreaga lume.Sistemul actual însă împinge treptat aceste browsere spre marginile Internetului, mai ales prin politica Internet Service Provider-ilor. Spre exemplu, in USA primii 6 ISP au fiecare mai mult de 1 milion de abonați, din care numai AOL are 11 milioane. Din acești ISP, 4 oferă ca browser numai Internet Explorer 1 ce oferă Internet Explorer în mod implicit, insă dă posibilitatea oferirii și a altor browsere și doar unul singur oferă browserul pe care

consumatorul il cere. Astfel celelalte browsere, multe dintre ele cu vechimi de 5-10 ani și-au jucat practic rolul in istoria Internetului. Iata cateva date despre o parte din aceste browsere: Chimera - funcționează pe sisteme de operare UNIX cu interfața X-Windows;este scris complet in EMAC-Lisp, suportă frame, CSS, tabele , tot ceea ce ține de fonturi se trece printr-un style-sheet definit în mod implicit în browser și care poate fi setat la alți parametrii, platforma de baza VMS; HotJava – este produs de firma SUN și funcționează în special pe sistemele de operare Solaris, are dimensiuni mici și relativ compact. Face randarea textului cu ajutorul mașinii virtuale Java, este customizabil și este scris cu și pentru tehnologia Java; Arena – este dezvoltat inițial de W3C ca un tester pentru tehnologiile pe care acesta le aprobă. În 17 decembrie 1997 a fost HotJava Browser cedat neexclusiv, pentru mentenanță și

dezvoltare grupului Yggdrasil, a fost dezvoltat în continuare ca o licență publică GNU astfel încat poate fi modificat, vândut ș.a.m.d..A apărut inițial peplatformele UNIX gratuite (Linux si FreeBSD) apoi prin intermediul emulatorului de X-Windows de la Pearl Software s-a trecut spre Windows. Practic este primul browser grafic, primul care a suportat tabele și CSS; Opera - deschide mai multe ferestre fără a încărca în mod deosebit memoria, redirectionează ieșirea dintr-o fereastră către alta, imagine on/off la nivel de fereastră, aduce toate documentele din HotList cu doar 2 click-uri și navigare din tastatură, respectă în mod exact specificațiile HTML, însă doar pentru HMTL 2.0 si o parte din HTML. 9. Browser-ul Mosaic transformă Internetul Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic"-Browser în 1993, care era bazat pe o interfață grafică (Windows). Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple Macintosh, pe sistemele folosind MS-Windows, precum și pe cele UNIX cu X-Windows.Încă din octombrie, ca urmare a folosirii Mosaic pentru X Windows, numărul serverelor Web înregistrate la

Arena Browser

Opera 2.0 Browser

CERN crescuse la 500. Un an mai târziu au fost estimate 4600 de servere. Deja în august 1994, traficul Web prin nodul central Internet din NSF a depăsit traficul de postă electronică, după ce în martie îl depășise pe cel Gopher, ajungând astfel în topul serviciilor. In 1995 se estimau 12 mii de servere, în 1997 - 800 de mii, iar în iunie 1999, OCLC estima 2.2 milioane de servere accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web, acestea punând la dispozitia publicului peste 300 milioane de pagini Web individuale. Dar web-ul nu a facut doar sa se dezvolte. De asemenea, posibilitățile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze si animație pe websiteuri, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare și formulare de comanda pe website-uri. Mosaic Browser 10. NIC, InterNIC, IANA și ICANN Prima autoritate centralizată care coordonează operațiile din cadrul rețelei este NIC (Network Information Centre) la SRI (Standford Research Institute) în Menlo Park, California. În 1972, managementul legat de aceste probleme a fost acordat noului creat IANA (Internet Assigned Numbers Authority). În plus pe lângă rolul de RFC Editor, Jon Postel a lucrat ca manager la IANA până la moartea sa în 1998. Tânăra ARPANET era în creștere, referirea către host se făcea prin intermediul numelui și un fișier HOSTS.TXT ar fi fost distribuit la fiecare host din SRI International. O soluție tehnică a venit sub forma DNS (Domain Name System) creat de Paul Mockapetris. DDN-NIC (Defense Data Network – Network Information Center) la SRI s-a ocupat de organizarea inregistrărilor serviciilor inclusiv domeniile top-level al .mil, .gov, .edu, .org, .net, .net și .us, administrarea root nameserver-ului si asignarea de numere sub contractul USDD (United States Department of Defese). 11. Globalizarea si secolul 21 Din 1990 guvernarea Internetului si organizarea a avut o importanță globală asupra comerțului.Organizațiile care au deținut controlul anumitor aspecte tehnice ale Internetului sunt succesori ai ARPANET și cei care iau decizii zilnice referitor la aspectele rețelei. Recunoscuți formal ca și administratori ai rețelei, rolurile și deciziile lor sunt subiectul obiecțiilor care-i limitează. Aceste obiecții au condus la autoîndepărtarea ICANN din relația cu University of Southern California in 2000 câștigând autonomia de la guvernul SUA, chiar dacă unele obligații cu Departamentul de Comerț continuă până în 2011. Istoria Internetului se va reda acum ca și o consecință a organizației ICANN. Cu rolul de a forma standarde, IETF continuă să servească ca și grup ad-hoc. Ei continuă să lanseze Cereri de Comentarii numerotate secvențial din RFC1 sub proiectul ARPANET, de exemplu, și precursorii IETF au fost GADS Task Force, un grup al guvernului SUA fondat în anii 1980. Multe din dezvoltările recente ale grupului au avut o importanță globală cum ar fi grupurile care dezvoltă ceva de genul nume de domenii internaționalizate.

12. Motoare de căutare Chiar înainte de apariția World Wide Web, au existat motoare de căutare care au încercat să organizeze oarecum Internetul. Primul dintre acestea a fost motorul de căutare ARCHIE de la Universitatea McGill în 1990, urmată în 1991 de WAIS și GOPHER. Toate trei sisteme au precedat invenția World Wide Web dar au continuat să indexeze Web-ul și restul Internetului pentru încă câțiva ani după apariția Web-ului. Încă mai există servere GOPHER din 2006 chiar dacă mai sunt si altele mai mari. În timp ce Web-ul se dezvolta, motoarele de căutare și directoarele Web au fost create să țină urma paginilor din Internet și să le ofere oamenilor posibilitatea de a le găsi. Primul motor de căutare full text a fost WebCrawler în 1994. Înainte de WebCrawler căutarea se făcea doar în titlul paginilor Web. Un alt motor de căutare timpuriu a fost LYCOS, creat in 1993 ca și proiect al unei universități și a fost primul cu succes comercial. Spre finalul anilor 1990, atât directoarele web cât și motoarele de căutare erau populare – Yahoo! fondat în 1994 și Altavista fondat în 1995 au fost lideri ai industriei. Prin august 2001, modelul directoarelor a început sa cadă în favoarea motoarelor de căutare, atunci ridicându-se Google (fondat in 1998) care a dezvoltat un nou model de clasificare a relevanței. Mărimea bazelor de date a fost înlocuită de asemenea cu topul dupa relevanță, metode după care motoarele de căutare încercau să sorteze rezultatele. Ca și consecință, au fost îmbunătățiți algorimii de căutare. Metoda de clasificare a Google de a sorta rezultatele a primit cele bune calificative, dar toate motoarele de căutare au continuat săți îmbunătățească metodele de sortare după Google Search Engine relevanță. Începând cu 2006, clasificarea rezultatelor motoarelor de cautare devine tot mai importantă, așa că industria a dezvoltat așa numitele SEO (search engine optimizer) pentru a ajuta programatorii să îmbunătățească căutarea și sortarea rezultatelor. În 3 iunie Microsoft lansează propriul motor de căutare. Bing a devenit popular imediat printre motoarele de căutare. Alte motoare de căutare ar fi: Ask.com, Baidu, Cuil, Duck Duck Go, Kosmix, Sogou și Yodao (din China), Yandex (Rusia), Yahoo! Search, Yebol, iar din România ar fi OkiDoki.ro (variantă beta).

Bing Search Engine de la Microsoft

13. Telefoanele mobile și Internetul Primul telefon mobil cu conexiune la Internet a fost Nokia 9000 Communicator, lansat în Finlanda în 1996. Viabilitatea serviciilor de acces la Internet pe telefonul mobil a fost limitată până în momentul în care prețurile au scăzut începând cu acel model și furnizorii au încept să dezvolte sisteme și sercivii convenabile și, în același timp, accesibile la telefoane. NTT DoCoMo din Japonia a lansat primul serviciu Internet mobil, denumit i-Mode, în 1999 și acest moment este considerat nașterea serviciilor de Internet mobil. În 2001 sistemul de e-mail prin telefonul mobil a fost lansat în America de către Research in Motion pentru telefoanele Blackberry. Pentru a putea fi folosit eficient serviciul de e-mail pe ecranul și tastele mici, a fost elaborat un document specific pentru telefoanele mobile denumit WAP (Wireless Application Protocol). Cele mai multe dispozitive mobile operează folosind WAP. Creșterea serviciilor pentru telefoane mobile a fost inițial un fenomen în Asia, Coreea de Sud și Taiwan, începând ca Internetul mobil să depășească Internetul de pe PC. Au urmat India, Africa de Sud, Kenia, Filipine și Pakistan, toate rapotând folosirea Internetului mobil în dauna celui de pe PC. Utilizarea Internetului în Europa și America de Nord a fost influențată de către stabilirea unor baze importante pe Internetul pentru PC, așa că aici creșterea Internetului mobil s-a făcut în mod gradual, dar a ajuns la nivele de 20%-30% în majoritatea tărilor vestice. Răsturnarea a avut loc în 2008, când Internetul mobil l-a depășit pe cel fix.În multe părți dezvoltatoare, rația e undeva la 10 utilizatori de mobile la 1 utilizator de PC. 14. Utilizarea Internetului în România Aproximativ 83% din populația globală nu folosește Internetul, potrivit unui comunicat de presă al fundației ECDL. Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare on-line InternetWorldStats, în noiembrie 2007, rata de penetrare a Internetului în România a atins nivelul de 31,4% din totalul populației, estimată la 22,27 milioane de locuitori, iar numărul de conexiuni broadband era de 1.769.300. Piața de Internet și broadband a României trăiește o creștere puternică, în ciuda penetrării mici referitor la numărul de conexiuni pe cap de locuitor. Serviciile broadband (bandă mare) sunt disponibile în număr foarte mare de la operatorii de la cablu, dar și de la rețeaua de telefonie fixă RomTelecom care a lansat serviciul broadband ADSL, ademenind utilizatorii prin prețurile mici. Serviciile broadband bazate pe LAN sunt de asemenea foarte populare. A fost lansat un număr mare de servicii bazate pe satelit în 2005 cu un operator extinzându-și serviciile și în afara țării, serviciile terestre TV digitale fiind în continuă dezvoltare. 15. Alte informații Odată cu dezvoltarea industriei Internetului au apărut și activități conexe care oferă o alternativă sau chiar posibilitatea de a avea acces la informție: e-learning, audio-learning cu ajutorul audiobooks ș.a. Mai mult decât atât, ca aplicație a Internetului a apărut întreaga branșă numită e-commerce – comerțul electronic, prin care ofertanții de mărfuri și servicii dispun de o piață de desfacere enormă: Internetul. Practic, Internetul a oferit acces la o piață globală multor afaceri mici și mijlocii, care, fără aportul Internetului nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se adresa unor clienți la scară planetară. Astfel, Internetul a devenit și un important mediu de afaceri. Ca și aspect social, gradul de răspândire al Internetului pe glob este uriaș: în 30 iunie 2009 aveau acces la Internet circa 1,67 miliarde de locuitori ai globului pământesc. Accesul simplu și ieftin la Internet are și o consecință negativă, și anume: nimeni nu poate garanta corectitudinea utilizatorilor. Astfel, există deja o gmă largă de programe dăunătoare,

creeate de rău-voitori, care încep cu spionare invizibilă a activității unui utilizator și se termină cu furtul din contul bancar al persoanelor care nu se pricep cum să se apere. Anumite state de pe glob interzic, cenzurează sau restricționează populației accesul la Internet în diverse domenii: politică, religie, pornografie ș.a., de exemplu Coreea de Nord, China. Cele mai accesate site-uri din lume sunt: www.google.com, www.facebook.com, www.youtube.com, www.yahoo.com, www.wikipedia.org, www.twiter.com, www.bing.com, www.amazon.com, iar din România: www.google.ro, www.yahoo.com, www.youtube.com, www.hi5.com, www.blogger.com, http://ro.wikipedia.org, www.trilulilo.ro, www.imdb.com, www.softpedia.com.

Bibliografie: Wikipedia Internet http://ro.wikipedia.org/wiki/Internet http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Internet http://www.itim-cj.ro/~jalobean/Cursuri/Istoria_Internet.html http://www.e-referate.ro/referate/Istoria_internetului2007-09-21.html http://ro.shvoong.com/internet-and-technologies/1828130-istoria-internetului/ http://www.livinginternet.com/i/ii.htm http://www.cs.ucla.edu/~lk/internet_history.html http://www.netvalley.com/intval1.html http://www.davesite.com/webstation/net-history.shtml

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->