Civilizaţie vs.

Religie în concepţia lui Samuel Huntington

Civilizaţie vs. Religie în concepţia lui Samuel Huntington

Samuel Huntington identifică istoria umană cu istoria civilizaţiilor. Potrivit părerii lui
civilizaţia şi cultura se află într-o relaţie de interdependenţă implicând valorile, normele
sociale si institutiile care conduc societatea1.
Autorul propune spre analiză termenii rasă şi civilizaţie : rasa nu este influenţată de
istorie, norme sociale şi valori aşa cum poate fi influenţată civilizaţia. Indivizii aparţinători
aceleiaşi rase pot fi diferenţiaţi de civilizaţie sau pot fi uniţi de civilizaţie.
Huntington aşază religia drept crieteriu fundamental în identificarea marilor
civilizaţii din istoria omenirii. Cele opt mari civilizaţii identificate sunt: Sinică, Japoneză,
Hindusă (miezul civilizaţiei indiene), Islamică, Ortodoxă, Occidentală, Latino-americană
(continuând cea europeană însă dezvoltându-se diferit) şi Africană (posibilă).
Tot religia este considerată a fi nucleul generator de conflicte deoarece ea este
trăsătura care diferenţiază popoarele chiar dacă împărtăşesc aceeaşi limbă sau etnicitate.
El susţine religia ca o unitate centrală a caracteristicilor civilizaţiilor, una dintre cele
mai importante componente jucând un rol fundamental în întâlnirea dintre două civilizaţii.
Ideea de la care pleacă este că factorul religios este esenţial în tensiunea dintre civilizaţii care
se dezvoltă şi intră în conflict. Marile civilizaţii ale lumii au fost identificate cu marile religii,
popoarele care împărtăşesc aceeaşi etnicitate şi limbă,dar au religii diferite ajung să se
măcelărească (Iugoslavia).
Civilizaţia şi rasa stau pe trepte diferite deoarece civilizaţia poate diviza popoarele
care aparţin aceleaşi rase precum poate uni chiar dacă este vorba de rase diferite. În
consecinţă, cele două mari religii, creştinismul şi islamul conţin o mare varietate a raselor.
Se consideră că toate cele opt civilizaţii, mai puţin una, includ religia în structura lor,
iar pentru unele dintre ele, religia este chiar elementul definitoriu. Civilizaţiile hindusă şi
islamică conţin în chiar denumirea lor referirea la religia unică ce le caracterizează. Civilizaţia
confucianistă este deja fragmentată intern între majoritatea adeptă a confucianismului şi o
minoritate practicantă a budismului adoptat prin interferenţă, dar devenit la rându-i „o
componentă majoră”2. Civilizaţia japoneză, înrudită în ascendentul său cu cea sinică, este
centrată pe religia şintoistă3. Cu totul aparte, marea religie a creştinismului îşi identifică trei
civilizaţii considerate distincte de către Huntigton, corespunzător principalelor trei culte ale
sale şi respectiv poziţionării geografice – civilizaţia occidentală (Europa de Vest, America de
Nord, Australia şi Noua Zeelandă), caracterizată de efectele Reformei, de cultele protestant şi
catolic, de secularizare, de „domnia legii”, de instituţii garantând pluralismul şi de un sistem

1
apud Adrian Lăcătuş, Istoria culturii şi civilizaţiei universale, în Civilizaţiile în istorie şi în lumea de astăzi
pg.23
2
Samuel Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Antet, Bucureşti, 1998, pg.45
3
Definiţia şintoismului cf. Dicţionar Enciclopedic, vol. I (A-C), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 76:
Şintoismul sau shinto este religia tradiţională a Japoniei şi o fostă religie de stat a acestei ţări. Fiind o religie
politeistă, implică venerarea unor zei numiţi kami. Mulţi kami sunt divinităţi locale şi pot reprezenta spirite sau
genii ale unor anumite zone geografice, însă există şi unii zei care personifică monumente sau procese naturale
majore: de exemplu, Amaterasu, zeiţa soarelui , sau Muntele Fuji. Shinto este un sistem de credinţe animist
(rezultatul gândirii omului primitiv din stadiul prereligios timpuriu, manifestat prin personificarea obiectelor şi a
fenomenelor naturii, precum şi prin investirea acestora cu atribute umane). Cuvântul Shinto este format prin
alăturarea a două caractere japoneze (Kanji shin), însemnând zei sau spirite (sau drum, cale filozofică ). Astfel,
Shinto se traduce prin Calea zeilor. După cel de-al Doilea Război Mondial, şintoismul şi-a pierdut statutul de
religie de stat a Japoniei. Deşi câteva învăţături şi practici şintoiste au devenit proeminente în timpul războiului,
ele nu mai sunt acum transmise generaţiilor următoare, în timp ce altele cum ar fi omikuji (ghicirea destinului) şi
tradiţiile de Anul Nou persistă şi în ziua de astăzi.
Civilizaţie vs. Religie în concepţia lui Samuel Huntington

politic respectând individualismul. Civilizaţia latino-americană, predominant catolică şi cea

ortodoxă, centrată pe ortodoxie şi cu „expunere limitată” la Renaştere, Reformă şi Iluminism,
precum în Occident4. Practic, numai civilizaţia africană, „posibilă”, pare a întâmpina
probleme în raportarea ei la o religie, dat fiind amestecul religios prezent pe „continentul
negru”: creştinism în toate cultele sale, islamism (mai ales în nodul Africii şi în fâşia estică a
continentului) şi animism5. Urmare a acestui fapt, Huntington consideră că la nivelul Africi,
civilizaţia are ca bază mai degrabă percepţia asupra unei identităţi comune între locuitorii
continentului.
Tot referitor la relaţia dintre civilizaţie şi religie, Huntigton afirmă apoi că
modernizarea socială şi politică a separat indivizii de identităţile lor locale primordiale şi a
slăbit construcţia statului-naţiune.
Ciocnirea civilizaţiilor va domina politica globala. Conflictele dintre civilizaţii vor
constitui ultima fază din evoluţia conflictelor lumii moderne. În lumea modernă religia este
importantă, poate cea mai importantă forţă care motivează şi mobilizează oamenii.
Huntington ia în calcul factori cum ar fi limba, cultura, tradiţiile şi religia ca părţi componente
ale unei civilizaţii.

BIBLIOGRAFIE

Adrian Lăcătuş, Istoria culturii şi civilizaţiei universale

Huntington, Samuel H., Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Antet,

Bucureşti, 1998

Dicţionar Enciclopedic, vol. I (A-C), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993

O analiză a pseudoparadigmei „civilizaţiilor” în grila teoriilor relaţiilor internaţionale,

revista Strategikon, septembrie 2005

4
Huntington, Samuel H., op. cit., pp. 45-70
5
Definiţia animismului cf. „Dicţionar Enciclopedic”, vol. I (A-C), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993,
p. 76: „Credinţă în duhuri, spirite, suflete, ca realităţi distincte de corp, în genere în imagini supranaturale,
suprasenzoriale, reprezentate în conştiinţa religioasă ca agenţi acţionând în întreaga natură. Animismul este
prezent ca element component în toate religiile”. Noul Dicţionar Universal al Limbii Române oferă următoarea
definiţie: „Credinţă a oamenilor primitivi şi a copiilor în existenţa vieţii şi la lucrurile neînsufleţite: prin
animism, adică prin tendinţa primitivului de a însufleţi lucruri.”