Sunteți pe pagina 1din 3

De la civilizația Gutenberg la cea a lui

Marconi
(Apărut în Dilema, nr. 272, 17 - 23 aprilie 1998, tema numărului: INTERNETionala)

Civilizaţia Gutenberg (ca să folosesc expresia lui Mac Luhan), inaugurată în anul 1500,
şi-a arătat, de atunci, imensele foloase. Sigur că progresia aceasta a cunoscut diferite
perioade, ultimul secol înregistrînd, la acest capitol, o efectivă explozie, cu consecinţe
uneori dramatice. Negreşit, progresul acesta extraordinar, care a adus la demnitatea
lecturii mulţimi impresionante, a avut parte şi de aspecte negative. Nu mă refer numai la
explozia, de pe la mijlocul secolului trecut, a romanului foileton trezind apetitul pentru
lectură al păturilor mijlocii, colorînd astfel, parţial, fizionomia literaturii. Nu uit însă că
pe această cale, mediată, prin educaţie evolutivă, s-au apropiat şi de adevărata literatură
tot mai mulţi cititori. Încă Ibrăileanu constata, pe la începutul veacului, că literatura
română (mai ales proza, dar, în parte, şi poezia) întîmpină rezistenţe în dezvoltarea ei
datorită faptului că se citeşte puţin, numărul cititorilor fiind infim. Şi era firesc să fie aşa
de vreme ce peste 80% din populaţia ţării era analfabetă. Numai treptat năpasta aceasta a
fenomenului românesc a fost asanată încît în interbelic şi în deceniile din urmă numărul
cititorilor a crescut simţitor, ajungîndu-se aproape la tiraje ameţitoare, niciodată
suficiente. Să spunem, de aceea, că, datorită civilizaţiei Gutenberg, s-a petrecut
fenomenul îmbucurător al democratizării culturii. N-aş spune că în acest fel au dispărut
elitele intelectuale. În comparaţie însă cu evul de mijloc, şi aceste elite s-au lărgit,
diversificîndu-se. Iar rolul creator în făurirea culturii e datorat tot elitelor cultural-
ştiinţifice. Fără ele cultura ar fi fost o imposibilitate evidentă. Dar nu pot ignora faptul
amintit mai înainte că această funcţiune eminamente creatoare a elitelor a fost potenţată
de creşterea masivă a consumatorilor de cultură. Şi fără complexul numit epoca
Gutenberg relaţia aceasta de determinare ar fi fost o imposibilitate evidentă.

De pe la începutul veacului nostru galaxia Gutenberg capătă un concurent primejdios. E


fenomenul civilizaţiei Marconi, negreşit un factor enorm al progresului: de la lectură se
trece la audibilitate. Ba chiar actul lecturii e în bună măsură potenţat prin descoperirea
telefonului, telegrafului, radioului, filmului. Descoperirile legate de epocalul Marconi au
fost, se ştie, extraordinar favorizante dezvoltării presei şi, în general, a mass-media.
Aşadar, bune decenii, cele două tipuri de expresie civilizatoare în materie de comunicare
convieţuiesc bine, necesar şi reciproc determinant. Ce a însemnat pentru muzică apariţia
fenomenului Marconi e pur şi simplu extraordinar, ivirea patefonului şi a discurilor
lărgind enorm cercurile melomanilor, desfătîndu-i. Şi prin aceasta nu s-a diminuat deloc
numărul celor ce frecventau şi frecventează sălile de concert. Iar datorită contribuţiei
descoperirii Marconi mari interpreţi şi dirijori au cucerit posibilitatea pătrunderii în
posteritate, mult departe de veacul lor.

În prelungirea descoperirii Marconi a apărut, cam de la mijlocul veacului nostru,


televiziunea, la început în alb-negru, apoi în culori. Cine ar putea contesta rezultatele
extraordinare ale televiziunii în procesul educativ-formativ şi al comunicaţiei
informaţionale? Poate chiar şi în cel general al culturii, lărgindu-i aria capacităţii de
difuzare. Dar prin dezvoltarea fără limită a televiziunii nu se poate contesta şi efectul ei
contracarant pentru sfera culturii. E un fapt evident astăzi că televiziunea busculează
cultura, fie şi prin consumul excesiv din timpul telespectatorului. Din virtualul cititor
apare exclusiv telespectatorul, care nu mai pune mîna pe o carte. Ba, se ştie, unii iau act
de o creaţie literară exclusiv prin intermediul filmului televizat. E ceea ce, pe vremea
studenţiei mele, îl exaspera efectiv pe profesorul nostru Tudor Vianu căruia îi era dat să
audă din partea unor studenţi submediocri, care, chestionaţi dacă au citit cutare operă,
răspundeau satisfăcuţi "am văzut filmul". La început, profesorul le explica, politicos şi
răbdător, că nu e acelaşi lucru, stăruind că receptarea unei opere se face exclusiv prin
lectură. Apoi, sastisit de frecvenţa răspunsurilor acestor submediocri, reacţiona mînios.

Ce să spunem azi cînd televiziunea a înlocuit aproape total lectura prin imagine? Ba chiar
unele edituri comerciale editează cărţi anumite, menţionînd pe manşetă că ele sînt la
origine sursa cutărui serial sau al unui film, scontînd în acest fel pe captarea interesului
cititorilor posibili. Bunul meu coleg de breaslă, dl Costache Olăreanu, comentînd recent
invazia telenovelelor, ajungea la încheierea că scriitorii vor fi nevoiţi să se adapteze
acestei mode, dacă voiesc să le fie citite cărţile. Tare mi-e teamă că e prea optimist. Chiar
adaptîndu-se modei comerciale, cărţile lor sînt condamnate chiar înainte de a fi scrise.
Virtualul cititor e, cred, o iluzie, el preferînd exclusiv ipostaza de telespectator. Cu cît
urcăm în timp, datorită în primul rînd televiziunii, numărul cititorilor se diminuează
alarmant. Iar dintre ei procentul cel mai substanţial e constituit de cei din generaţiile
vîrstnice care au formată, dinainte, deprinderea lecturii. Mi-e mare teamă că, cu vremea,
tinerii de azi (cu excepţia, fericită, a elitelor intelectuale care totdeauna vor continua să
existe) vor citi tot mai puţin, satisfăcîndu-şi curiozitatea (o pot numi intelectuală?) cu
ajutorul televiziunii devoratoare de timp. Şi, acum, la toate acestea se adaugă cucerirea,
prin progresul tehnicii, a calculatoarelor şi a internetului.

Cine s-ar putea situa pe imposibila poziţie retrogradă a negării rolului calculatoarelor,
cînd se ştie ce revoluţie pozitivă au determinat în toate domeniile civilizaţiei? Dar şi în
cel al culturii? Probabil, dacă ţinem seama de faptul că destui creatori de cultură şi ştiinţă
se folosesc de calculator, sporindu-le astfel eficienţa, facilitîndu-le enorm travaliul. Nu
are importanţă, aici, faptul că poeţii, de pildă, nu se vor folosi de calculator, continuînd să
migălească, cu creionul sau pixul, pe hîrtie, aşteptînd răbdător ivirea inspiraţiei. Şi asta,
probabil, pentru că în curînd, probabil, poezia va deveni nu numai o îndeletnicire a
iniţiaţilor mistuiţi de har dar şi, pe planul lecturii (a receptării), tot o curiozitate a unor
grupuri de iniţiaţi. Civilizaţia actuală a televiziunii, în tradiţia epocalei descoperiri a lui
Marconi, va sugruma, probabil, cu totul poezia ca fenomen de receptare.

Cum tot n-are nici o importanţă că eu, ca istoric literar, voi continua să-mi fac fişele de
lectură (din presa vremii sau din cărţi) tot cu pixul, fără a mă sluji de calculator, deşi, în
fazele finale, ale redactării, poate mi-ar fi util. Mă gîndesc însă cu fiori ce se va întîmpla,
în viitorul previzibil, datorită utilizării tot mai frecvente a internetului. Dacă şi studioşii
se vor folosi de internet, va dispărea oare fenomenul Gutenberg, intrînd într-o altă eră,
deosebită, a civilizaţiei? Refuz să mă gîndesc cum va arăta lumea intelectuală de mîine,
care va prefera în locul cărţii internetul, bibliotecile clasice fiind înlocuite cu casete
standard. La urma urmei, asta nu e treaba generaţiei mele, îmbătrînită în cultul cărţii.