ANCA MÃNÃILÃ

Memorialistica
de detenþie: literaturã
sau document istoric?
Tema realitãþilor carcerale comuniste este o preocu-
pare nouã însã extrem de fertilã în literatura
româneascã. Dorinþa de mãrturisire, de a aºterne pe
hârtie experienþe traumatice, de a face dezvãluiri a
îndemnat pe multe dintre fostele victime ale sistemului
comunist sã-ºi publice amintirile. Dacã acest domeniu
se bucurã de o atât de bunã reprezentare, nu acelaºi
lucru se poate spune despre receptarea ei literarã. Din
start, astfel de scrieri sunt privite cu un ochi sceptic de
cãtre critica româneascã ºi în mare mãsurã pe baza
unor considerente estetice viabile ºi de necontestat. Cât
e document ºi cât e literaturã este o problemã extrem de
aprinsã însã, în acelaºi timp, ºi sensibilã, deoarece, în
multe cazuri, a o aborda cu ochiul estetului raþional ºi
obiectiv este destul de greu, þinând cont de faptul cã
aceºti autori au, oarecum, avantajul unui anumit
«ºantaj» moral subconºtient.
De aici ºi o oarecare ariditate a studiilor ºi analizelor
pe aceastã temã. Bineînþeles cã în cazul autorilor care
aveau deja experienþã literarã, critica a schiþat analize ºi
pentru operele memorialistice. Autorii «virgini», cei pen-
tru care opera singularã rãmâne confesiunea, nu au
avut, însã, acest privilegiu. Mai mult, lipsesc lucrãrile de
sintezã care sã încerce o abordare amplã ºi sã ofere un
tablou pe cât posibil de exhaustiv. O încercare de acest
gen, lãudabilã de altfel, este Istoria literaturii române de
detenþie a lui Mihai Rãdulescu, însã, deºi rezultat al unui
efort de apreciere stilisticã obiectivã, lucrarea se cere
completatã cu nume ºi titluri noi. Un alt doilea titlu demn
de menþionat este cartea Ruxandrei Cesereanu,
Gulagul în conºtiinþa româneascã, cu specificarea cã,
deºi ne oferã poate cea mai exhaustivã listã de autori ºi 38

38
Anca Mãnãilã dã dovadã de o documentare extrem de amplã, dupã
s-a nãscut pe cum sugereazã însuºi subtitlul, este vorba mai degrabã
12.VI.1981; de un „eseu de mentalitate”, oferindu-ne o perspectivã
a absolvit Facultatea preponderent psiho-socialã asupra fenomenului ºi
de ªtiinþe ºi Litere a optând pentru o abordare mai amplã a întregului
Universitaþii „Petru fenomen al gulagului. ªi Dan C. Mihãilescu s-a aplecat
Maior“ din Tg. Mureº; asupra fenomenului în lucrarea sa Literatura românã în
ªcoala Doctoralã de
postceauºism. Memorialistica sau trecutul ca re-
Studii Literare;
Facultatea de Litere a
umanizare, însã obiectivul autorului este aici memoria-
Universitaþii Babeº- listica per ansamblu ºi selecþia de autori este foarte
Bolyai din Cluj Napoca restrictivã.
(limba ºi literatura Se scrie ºi se publicã extrem de asiduu pe aceastã
românã ºi englezã). temã. Este suficient sã ne gândim numai la scrierile pe
Masterat: studii irlan- tema „fenomenului Piteºti“ (ca sã folosim termenul
deze impus de Virgil Ierunca). Primele titluri în literatura
Colegiul National dinainte de 1989 apar în strãinãtate ºi aparþin lui
Dragoº-Vodã din Dumitru Bacu (Piteºti. Centru de Reeducare Stu-
Sighetu-Marmaþiei denþeascã, Madrid, 1963), Grigore Dumitrescu
(limba englezã). (Demascarea, 1978, München), Paul Goma (Patimile
ªi-a finalizat primul an dupã Piteºti, sub titlul Les chiens de mort , 1981), Virgil
de ªcoalã Doctoralã cu Ierunca (Fenomenul Piteºti, 1981, Paris). Dupã 1989,
teza „Universul concen- numãrul celor care au decis sã-ºi punã pe hârtie aminti-
traþionar în literatura rile a crescut considerabil, intensificându-se astfel
românã“.
scrierile memorialistice. Îi amintim aici pe Viorel
În prezent, Anca
Mãnãilã este profesor
Gheorghiþã cu ET EGO. Sãrata-Piteºti-Gherla-Aiud, în
definitiv ºi traducãtor 1994, Eugen Mãgirescu cu Moara dracilor. Amintiri din
autorizat de limba închisoarea de la Piteºti, în acelaºi an, Octavian Voinea
englezã. cu Masacrarea studenþimii române, în 1996, Ion
Muntean publicã ºi el la aceeaºi editurã dar un an mai
târziu La pas, prin „reeducãrile” de la Piteºti, Gherla ºi
Aiud, iar în 1999 Neculai Popa editeazã Coborârea în
Iad, iar Aurel Viºovan primul volum din Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu, pentru ce m-ai pãrãsit? ºi lista poate
continua. Mulþi dintre cei amintiþi, ºi nu numai, au fost
deja valorificaþi literar în istoria lui Mihai Rãdulescu cãci,
într-adevãr, odatã datã de-o parte prejudecata cã astfel
de scrieri ies din câmpul literar, o abordare atentã ar
putea scoate la ivealã particularitãþi literare surprinzã-
toate pentru acest domeniu literar. Eugen Mãgirescu
este laconic în expunere, Viorel Gheorghiþã este un
portretist talentat dar lipsit de umorul celorlalþi,
expunerea lui Neculai Popa este antrenantã prin orali-
tatea care o salveazã de la telegrafism, evenimentele
39 pe care le selecteazã memoria având deseori nu doar

39
valoarea de a informa, ci ºi de a relaxa oarecum atmos-
fera creatã, iar Mihai Timaru pune în evidenþã, prin cele
douã pãrþi ale lucrãrii sale, specificul actului confesiv
(diferenþa dintre prima parte, relatatã sub forma unui
interviu ºi cea de-a doua, memorialisticã propriu-zisã).
Piteºti. Centru de Reeducare Studenþeascã, mãrturia lui
Dumitru Bacu, rãmâne prima dezvãluire publicã a
fenomenului, valoarea sa reieºind ºi din faptul cã ni se
prezintã nu numai o analizã finã a fenomenului, ci ºi un
tablou exhaustiv al situaþiei politice din þarã în epoca
datã, scopul scrierii fiind, dincolo de informativ, unul
estetic, prin faptul cã intenþia autorului este de a trezi
emoþie, exclamaþie, iar perspectiva este cea a unui
obiectivism întretãiat de reflecþiile unei minþi care
încearcã sã înþeleagã resorturile unui asemenea
fenomen. ªtefan Davidescu propune o prezentare orga-
nizatã, cronologic ºi pe capitole, iar Justin Paven, expe-
ditiv în portretele sale, se individualizeazã prin ironia
atât imediatã cât ºi subtilã, ascunsã în comentariile din
umbrã ºi printr-o anumitã timiditate în informaþie.
Pe lângã acestea, pornind de la perceperea literaturii
ca mimesis al unei realitãþi (exterioare sau interioare),
proces prin care se contureazã un univers ficþional,
duplicat al realitãþii prime, se poate concluziona cã ºi în
cazul literaturii de detenþie, ºi în special al memorialis-
ticii, printr-un proces de anamnezã, se traseazã liniile
cadru ale unui microunivers. Realitatea duplicat, rezul-
tatã în urma procesului de rememorare, devine o lume
suficientã sieºi, cu particularitãþile sale, cu tipologiile
sale de «caractere», cu cadrul sãu spaþio-temporal bine
delimitat, cu limbajul ºi folcloristica sa proprie. Am putea
aplica în cazul memorialisticii de detenþie termenul de
microliteraturã. Este nevoie, aºadar, de lucrãri care, prin
luarea spre analizã a memorialisticii de detenþie, sã
ofere o perspectivã panoramicã asupra acestei realitãþi
aºa cum se prezintã ea în scrierile de acest gen, su-
bliniind, prin identificarea unor elemente cadru, a unor
perspective, a unor tipologii de personaje etc., faptul cã,
prin conturarea unei realitãþi viabile ºi coerente (cea a
închisorilor comuniste), literatura de detenþie îºi asigurã,
oarecum, ºi statutul sãu de microliteraturã în cadrul li-
teraturii ca accepþiune generalã.

40

40
41