SFSin Avatar

e-book gratuit; se poate distribui liber, dar fără a-i aduce vreo modificare
www.colectiasft.ro
ŞTIINŢĂ, FILOSOFIE ŞI SPIRITUALITATE ÎN AVATAR
Editor: Constantin D. Pavel
© Editura PAVCON, pentru această ediţie, 2010

© Ovidiu Petcu – Conflict între raţiuni, 2010
© Cristian Cârstoiu – Biologia în Avatar, 2010
© Cătălin Badea Gheracostea – Teologia pe albastru sau
De ce Vaticanul se amuză de Avatar, 2010
© Nicu Gecse – Limba Na’vi, 2010
© Bruno Medicina – Calea Na’vi, 2010
© Traian Bădulescu – Nave, arme şi roboţi în Avatar, 2010
© Roberto Quaglia – Avatar: noile orizonturi fantastice
ale justiţiei onirice, 2010
© Cristian Radu & Cristian Cârstoiu – Tehnică militară şi strategie
în Avatar, 2010
© Andy Szekely – „Călătoria eroului“ în Avatar, 2010
© Constantin D. Pavel – De la Eywa la Fiinţele Umane Na’vi, 2010
Toate drepturile rezervate deţinătorilor de copyright. Nici o parte

a acestei cărţi nu poate fi reprodusă sau copiată ori publicată în
altă parte, fără consimţământul scris al deţinătorilor de copyright.
Încălcarea acestei prevederi se pedepseşte potrivit legii.
Lucrarea de faţă, în întregul ei, poate fi distribuită gratuit,

dăruită şi încărcată pe site-uri şi bloguri, dar numai cu condiţia
să nu i se aducă nici o modificare. Încălcarea acestei dispoziţii
atrage după sine intrarea sub incidenţa legii dreptului de autor
şi se pedepseşte potrivit acesteia.
Punctele de vedere exprimate în articolele şi eseurile publicate în această carte

aparţin exclusiv autorilor. Editorul şi editura nu vor fi răspunzătoare de ofensele
ori daunele aduse de unele puncte de vedere exprimate aici. Filmul „Avatar“, rea-
lizare a regizorului James Cameron şi a echipei sale, împreună cu studiourile
„20th Century Fox“, a reprezentat doar punctul de plecare în susţinerea ideilor şi
punctelor de vedere ale autorilor acestei lucrări. Referirile la acest film, la acţiunile,
imaginile şi personajele sale, s-au făcut în strictă concordanţă cu legile şi regula-
mentele internaţionale aflate în vigoare. Această carte electronică se distribuie
gratuit şi nu poate fi comercializată în nici un fel. Ea poate fi trimisă prin e-mail,
postată pe site-uri şi bloguri, dar fără a i se aduce vreo modificare.
ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

TIPĂRITĂ ÎN CONDIŢII GRAFICE DEOSEBITE!
www.colectiasft.ro
= prima revistă românească GRATUITĂ de science-fiction şi popularizare ştiinţifică =
CUPRINS
Cuvântul antologatorului...........................................................4
Conflict între raţiuni, de Ovidiu Petcu.......................................8
Biologia în Avatar, de Cristian Cârstoiu..................................58
Teologia pe albastru sau De ce Vaticanul se amuză de Avatar,

de Cătălin Badea-Gheracostea..............................................79
Limba Na’vi, de Nicu Gecse...................................................84
Calea Na’vi, de Bruno Medicina...........................................102
Nave, arme şi roboţi în Avatar, de Traian Bădulescu...........135
Avatar: noile orizonturi fantastice ale justiţiei onirice,

de Roberto Quaglia..............................................................149
Tehnică militară şi strategie în Avatar,

de Cristian Radu & Cristian Cârstoiu....................................167
„Călătoria eroului“ în Avatar, de Andy Szekely.....................173
De la Eywa la Fiinţele Umane Na’vi,

de Constantin D. Pavel.........................................................190

ŞTIINŢĂ, FILOSOFIE ŞI SPIRITUALITATE ÎN „AVATAR“
3
www.colectiasft.ro
Cuvântul antologatorului
ste o regulă a naturii ca visele măreţe să nască, la rândul
E lor, alte vise care au şansa de a deveni măreţe. Un astfel

de vis măreţ este capodopera pe care ne-a oferit-o, cu
atâta largheţe, James Cameron, o realizare artistică menită să aducă
schimbări profunde în felul în care producătorii vor face filme de acum
înainte. Deşi s-au scurs câteva luni bune de la lansarea peliculei Avatar,
reverberaţiile create de acest film tot nu s-au potolit, răscolind minţile şi
sufletele iubitorilor de vise măreţe pe întreg mapamondul. Mii de articole
apar continuu în ziare şi reviste, fanii şi-au creat pe internet pagini de-
dicate subiectului, bloguri şi forumuri unde discută tot ce se poate dis-
cuta despre Avatar. Deja se poate vorbi despre un „fenomen de masă“,
la fel cum a fost şi Star Wars sau Matrix, la vremea lor.
Ideea cărţii pe care aveţi acum deosebita ocazie să o citiţi a luat
naştere într-o zi friguroasă de început de ianuarie, în urma unei discuţii
pe care doi împătimiţi de science-fiction, doi creatori de viitor (cum ne
place nouă, cu modestia de rigoare, să ne considerăm) – bunul meu prie-
ten şi partener de afaceri, Dr. Cristian Cârstoiu, împreună cu mine – am
purtat-o stând în maşină, pe o stradă obişnuită din Bucureşti. Atât de
mult ne-a prins Avatar în mrejele-i vrăjite, încât am pornit să disecăm
filmul cu un entuziasm nebun, în toate aspectele care ne-au venit în
minte. Nu am discutat însă despre ceea ce cu toţii puteau vedea în sala

4
www.colectiasft.ro
de cinematograf, punându-şi ochelarii 3D, ci despre ideile care colcăiau

în spatele lumii inspirat numită Pandora. Părea că minţile noastre erau
cotropite, pur şi simplu, de ceea ce continua să iasă năvalnic din po-
vestea petrecută pe Pandora. Şi atunci, Cristi, editor, cu câţiva ani în
urmă, al unei cărţi asemănătoare celei pe care o citiţi acum, numită –
cum altfel? – „Matrix – Ştiinţă, Filosofie şi Religie“ şi semnată de Glenn
Yeffeth, apărută la Editura Amaltea, a lansat provocarea: să căutăm o
echipă de specialişti în diverse domenii, care să analizeze filmul Avatar
şi ideile care au stat la baza lui, iar apoi să facă, în scris, ceea ce noi
începusem să facem discutând unul cu altul în maşină.
Şi cum suntem oameni de acţiune, în aceeaşi seară am început
să telefonăm specialiştilor pe care îi veţi citi în cele ce urmează: doi mari
traineri, recunoscuţi internaţional (unul italian, celălalt român), doi medici
(unul psihiatru şi scriitor, celălalt editor de literatură SF şi health-coach),
un specialist în lingvistică (vorbitor a nu mai puţin de şase limbi de circu-
laţie internaţională), un inginer în aeronautică (pilot de avioane militare),
un scriitor faimos (cercetător asiduu a ceea ce se petrece cu omenirea,
italian), un filolog şi critic literar, un jurnalist şi specialist în PR, precum
şi umilul scrib al acestor rânduri (scriitor, jurnalist şi trainer motivaţional).
Cu toţii au fost încântaţi de idee şi au plonjat în această aventură spec-
taculoasă, de a privi şi analiza Avatar în profunzime, eliberând de acolo
esenţa acestei superbe opere de artă cinematografică. Citind cele ce
urmează, veţi realiza şi dumneavoastră, cu încântare şi exaltare spiri-
tuală, că au reuşit din plin!
În această variantă electronică, lucrarea „Ştiinţă, filosofie şi spiri-
tualitate în Avatar“ conţine, ca dimensiune, puţin peste jumătate din
eseurile şi articolele pe care le veţi putea citi în ediţia tipărită, care va

5
www.colectiasft.ro
fi distribuită exclusiv cititorilor acestui e-book, prin înscrierea în Clubul

Avatar şi comandarea volumului tipărit în condiţii premium. În felul
acesta, dorim să vă asigurăm pe deplin de valoarea pe care v-o oferim
şi de faptul că veţi face parte, cu mândrie, dintr-un club select al iubito-
rilor de artă şi literatură science-fiction de calitate, deschis sub egida
celei dintâi reviste electronice gratuite de literatură SF şi popularizare
ştiinţifică din România, Colecţia Science-Fiction & Technology.
Am înfiinţat pentru dumneavoastră Clubul Avatar, pentru a vă
putea întâlni online cu autorii acestei cărţi, pentru a putea schimba opinii
şi a vă aduce contribuţia din plin la analizarea fenomenului Avatar, din
toate unghiurile posibile şi, la o primă vedere, imposibile. Aveţi, de ase-
menea, posibilitatea să iniţiaţi subiecte noi de discuţie, să descoperiţi
şi să aprofundaţi sensuri noi, oferind celorlalţi iubitori ai filmului şi ai
acestei cărţi viziunea dumneavoastră. Forumul de discuţii va fi perma-
nent deschis aici: http://groups.yahoo.com/group/avatarcolectiasft.
Veţi constata, pe măsură ce vă veţi adânci în acest fenomen inspi-
rat, că nivelul dumneavoastră de înţelegere asupra vieţii va creşte, că
veţi căpăta noi abilităţi de percepere a realităţii, care vă vor ajuta, în
viaţa de toate zilele, să obţineţi ceea ce vă doriţi şi să atingeţi cele mai
îndrăzneţe vise, la fel cum şi James Cameron a făcut-o. Informaţiile
ştiinţifice, filosofice şi spirituale din această carte vor înteţi focul cunoaş-
terii care mocneşte în sufletul dumneavoastră, făcându-l să ardă cu cea
mai mare putere, transformându-se, astfel, în combustibilul indispen-
sabil motorului numit acţiune. Căci tot ceea ce s-a născut în lumea în
care trăim a venit din acţiune concentrată.
Visaţi şi treceţi la acţiune: dăruiţi cu drag această carte electronică,
aşa cum este ea, fără a-i aduce modificări, tuturor celor la care ţineţi cu

6
www.colectiasft.ro
adevărat, tuturor prietenilor, cunoştinţelor şi colegilor cu care vă place

să schimbaţi idei, să învăţaţi şi să cercetaţi înţelesurile profunde ale vieţii,
ale existenţei noastre pe acest pământ. Veţi crea, astfel, cadrul perfect
pentru o relaţionare excelentă, pornind de la temele prezentate aici. Şi
veţi constata, după ce veţi citi cartea integrală, în format premium (vă
mai mărturisesc un secret: ea nu se va găsi în librării!), că sunteţi cu
mult, mult mai bogaţi în cunoaştere, spiritual şi sufleteşte, decât înainte.
Acum, în acest moment, vă aflaţi – cum se spune – la numai un
click distanţă de volumul dumneavoastră premium. Deci, un simplu
click aici pentru comandă este suficient pentru a vă asigura că veţi
avea cartea integrală...
Şi nu uitaţi niciodată că visele măreţe se împlinesc doar în echipă!
Faceţi echipă cu prietenii şi colegii dumneavoastră, trimiţându-le şi lor
acest e-book extraordinar: din nou, click aici pentru a-l trimite tuturor
celor cărora doriţi să le dăruiţi un cadou pentru minte, suflet şi spirit!...
Cu prietenie,
Constantin D. Pavel

7
www.colectiasft.ro
OVIDIU PETCU
CONFLICT ÎNTRE RAŢIUNI
ropun să abandonăm controversa „film de cinci stele”
P versus „film de două stele”. Să ignorăm clişeele pe care

filmul Avatar le-a preluat din cinematografia confrun-
tărilor între „feţele palide” şi „pieile roşii”. Să trecem peste lipsa unei ex-
plicaţii credibile privind compatibilitatea genetică, neuropsihică, lingvis-
tică etc. dintre oameni şi na’vi. Să ne oprim doar la întrebarea esenţială
a filmului: CE-AR FI DACĂ...?
Mai exact: ce-ar fi dacă, în viitoarele ei peregrinări interstelare,
specia noastră ar găsi o altă specie raţională stând bine-mersi cu fundul
pe o resursă inestimabilă?
Dacă ne limităm la discutarea acestui aspect ca eventualitate, ri-
goarea ştiinţifică va desfiinţa scenariul filmului, cerând răspunsuri la o
mulţime de întrebări – de exemplu:
Vom întâlni o specie de tip umanoid?
Va fi prudent să îi contactăm pe aceşti extratereştri direct, riscând
o contaminare microbiană reciprocă?
Vor folosi un limbaj sonor şi compatibil cu al oamenilor? etc.
Observăm că, până la „resursa inestimabilă”, fiecare dintre între-
bările formulate mai sus implică studii ştiinţifice vaste – şi, deocamdată,

8
www.colectiasft.ro
nu ne putem permite acest lucru. Aşa că, mai bine să răspundem între-
bării „ce-ar fi dacă...?” luând exerciţiul de imaginaţie propus de scenariul
filmului Avatar drept un conflict posibil.
Acesta, de fapt, este rolul asumat de supra-ficţiune (SF) – genul
care suprapune ficţiunii despre lumea reală (dragoste, Titanic, maşina
vecinului, războaie, room-service etc.) o ficţiune fără corespondent în
realitatea cunoscută, dar cu aceleaşi pretenţii de „realism” (călătorii spre
alte galaxii ori în timp, specii inexistente, fiinţe artificiale etc.).
Mai întâi remarcăm că, în ciuda oricăror asemănări cu filmele
western, conflictul din Avatar depăşeşte conflictul dintre albi şi amerin-
dieni; pentru că, de-a lungul întregii istorii a omului, „cowboy”-i şi „indi-
enii” au fost, de fiecare dată, indivizi aparţinând unei anumite culturi,
considerată, de regulă, „superioară”, doritori să stăpânească teritoriul
şi resursele acelor indivizi care aparţineau unei alte culturi, considerată,
de regulă, „inferioară”. De aceea, pare cam greu de calificat acest film
drept un „western” SF: dincolo de strigătele, aspectul, armele, organi-
zarea şi modul de a gândi cvasi-„indiene” ale na’vilor, Avatar nu ne
prezintă doar o simplă (altă!) luptă dintre bine şi rău: în afară de „ce-ar
fi dacă...?”, filmul ne pune şi alte întrebări – din acelea care ne produc
disconfort.
Chiar aşa: este bine sau rău să impui unei culturi de tip „inferior”
binefacerile unei culturi de tip „superior”? Până când omul „civilizat” va
căuta să-l supună pe omul „sălbatic”? Cine are dreptul să decidă crite-
riile care fac diferenţa, şi de unde acest drept?
Ce este „bine” şi ce este „rău”?
Aşa cum stă bine SF-ului, pelicula Avatar ne oferă unele indicii,
însă răspunsurile trebuie să le găsim noi.

9
www.colectiasft.ro
În mod firesc, ideea de BINE sau de RĂU nu operează în mijlocul

naturii: mecanismele ei de autoreglare se desfăşoară doar între OPOR-
TUN şi INOPORTUN. Astfel, pentru striga albă nu este „rău” să îşi hră-
nească puii în mod egal – este inoportun; căci, dacă, în condiţii de hrană
insuficientă, puiul cel mare va trebui să împartă acel puţin cu fratele său
mai mic, riscul subdezvoltării şi morţii va plana asupra amândurora.
Hrănirea aceasta „asimetrică” e un comportament „inuman” – deci
nu putem acuza pasărea; dar putem acuza oare omul?
Ştim că într-un avion de pasageri depresurizat e nevoie ca părinţii
să-şi pună masca de oxigen înaintea copiilor, chiar dacă riscă astfel
viaţa micuţilor. „Inuman”, aşa-i? Nu, doar oportun – căci părinţii morţi
n-ar mai putea fi utili copiilor vii. Prin urmare, oricât de „umani” am fi,
situaţiile ce implică un risc vital ne forţează să adoptăm un comporta-
ment „inuman” – vreau să zic: oportun.
Ce risc vital au determinat, în trecut, cruciadele? Ce risc vital îi
face pe unii dintre musulmanii din prezent să proclame jihadul – adică
propria lor „cruciadă”?
Biologii au observat următoarele:
1) când apare nevoia de resurse noi (după epuizarea celor
vechi), orice specie procedează la ocuparea unui nou teritoriu – ca
măsură de autoapărare;
2) acest fel de „autoapărare” presupune ca specia care invadează
noul teritoriu să adopte un comportament de agresiune faţă de specia
care deţine deja acel teritoriu;
3) în faţa agresiunii, oricare specie adoptă un comportament de
autoapărare.
Toate faptele amintite sunt dictate de legi naturale care, practic,
au menţinut şi dezvoltat biosfera terestră. „Legea junglei”? Să fim serioşi:

10
www.colectiasft.ro
animalele nu fac războaie – nu se ucid unele pe altele decât în cazuri

extreme; şi n-am aflat ca o specie să distrugă o alta decât atunci când
a intervenit, cumva, OMUL: mândru nevoie-mare şi călcând apăsat în
străchini.
Morala?
Ei bine, la Homo sapiens putem observa că morala sistează ori
diminuează asprimea legilor viului – prin arta negocierii (la ONU etc.)
ori prin diverse reguli ale confruntărilor armate (Convenţia de la Geneva
etc.). Numai că, între noi fie zis, confruntările armate ar fi trebuit să fi
fost înlocuite cu negocierile de multă, multă vreme – şi pentru totdea-
una! Doar ştim cu toţii că specia umană a supravieţuit prin formarea şi
asocierea grupurilor, iar civilizaţia a evoluat prin schimburi de valori
între acestea. Cum de nu ne-am autodistrus până acum şi cine l-a ucis
pe J.F. Kennedy – iată două întrebări care continuă să ne sfideze... ra-
ţiunea.
Da, e vorba de raţiune – acea facultate a omului de a cunoaşte,
de a gândi logic, de a înţelege şi a sesiza sensul şi legătura fenome-
nelor; dar, totodată, raţiune înseamnă motiv – cel puţin aşa spun dic-
ţionarele.
„Facultate a omului”? Dar şi restul animalelor achiziţionează ex-
perienţă şi realizează corelaţii între fenomene! Nu pot atinge nivelul
nostru de abstractizare?, nu au un sistem cultural?, nu se roagă unor
forţe supranaturale? Poate... din punctul nostru de vedere. Problema
e că, în ciuda acestei „facultăţi a omului”, am reuşit să intrăm în conflict
cu propria noastră planetă – „performanţă” neatinsă de celelalte specii,
mult mai puţin „raţionale”; aceleaşi care se luptă pentru supravieţuire
fără să se extermine între ele, căci legile naturii stabilesc un ECHILIBRU

11
www.colectiasft.ro
între componentele sistemelor; de aceea toleranţa este mai veche

decât războiul.
Vorbim, aşadar, despre moralitatea şi normalitatea toleranţei
la indivizii raţionali. Ce vom duce cu noi în depărtările Spaţiului?
...Să revedem scena în care tânăra pandoriană alege să aducă
un prejudiciu mediului ei de viaţă, ucigând fiara şi salvând omul – sal-
vând, aşadar, invadatorul. Să fie o reacţie normală? Da, pentru că o
anume intuiţie, confirmată mai apoi de semnele Eywei, îi relevă că stră-
inul „picat din cer” are o valoare superioară prădătorului care l-a ata-
cat.
Este normal să sacrifici o valoare inferioară uneia superioare?
De fapt, ce e „normal” şi ce e „anormal”, ce înseamnă „superior”
şi ce înseamnă „inferior”?
Pe arhicunoscuta planetă (imaginară) Arrakis (Dune, de Frank
Herbert), poţi renunţa la o parte din apa organismului tău scuipând la
picioarele interlocutorului în semn de omagiu suprem; pe Pământ, însă,
acest gest reprezintă o mare jignire.
Prin urmare, normalitatea şi anormalitatea se definesc în funcţie
de context.
La fel, termenii superior şi inferior: înaintea revoluţiei industriale
din Anglia, culoarea albă a fluturilor din specia Biston betularia s-a do-
vedit a fi „superioară” din incidenţa selecţiei naturale (păsările prădă-
toare îi observau mai greu pe fondul scoarţei albicioase a copacilor); în
schimb, după dezvoltarea industriei, fumul a înnegrit scoarţa copacilor,
context în care albul a devenit o culoare „inferioară” (indivizii albi deve-
nind victime sigure).
Probabil că, învăţând să vorbească, omul a încălcat porunca firii,
„suprascriind” peste „oportun” cuvântul „bine” şi peste „inoportun” cu-

12
www.colectiasft.ro
vântul „rău”; iar situaţia de „risc vital” a fost înlocuită frecvent de pornirea
„vreau mai mult”.
Iată prezentul nostru: am spart acoperişul propriei locuinţe, Terra
– şi s-ar zice că pedeapsa Mamei Natură nu se va lăsa mult aşteptată.
Iată şi viitorul asupra căruia Avatar ne atrage atenţia: odată ajunşi
în alt sistem stelar, putem distruge un alt echilibru, pentru ca apoi să
ne întoarcem, triumfători, pe (ce ne-a mai rămas din) Pământ.
Ce „risc vital” i-ar determina pe oamenii din viitor să încerce,
printr-o veritabilă „tehnologiadă”, exterminarea unei alte specii raţio-
nale aflată pe o planetă pierdută în depărtările Spaţiului?
Să fim clari: nimeni nu-i nebun să dea cu piciorul norocului de a
găsi un mineral care levitează fără să polueze! Dar cum e de preferat
să intrăm în posesia lui? Chiar aşa, cu orice preţ? Oare comportamentul
moral nu este cel cu adevărat raţional, de maximă oportunitate?
Să revedem filmul Avatar drept un conflict între raţiuni – şi între
motive.
Jake este soldatul infirm venit să-l înlocuiască pe fratele său gea-
măn, Tom, savantul ucis „pentru hârtia din portofel”. Aflăm că Tom s-a
pregătit vreme de trei ani pentru meseria pe care ar fi urmat să o prac-
tice pe Pandora, planeta bogată şi ostilă. Tom, aşadar, „a reprezentat o
investiţie semnificativă” ce trebuia, cumva, recuperată; iar investitorii nu
se jenează să facă această recuperare chiar în crematoriu, lângă cutia
de carton ce conţine cadavrul „investiţiei”: de vreme ce genele celor doi
fraţi erau „aproape identice”, supravieţuitorul putea prelua contractul
defunctului. Scena acestei tranzacţii la căpătâiul mortului poate părea
un pic stridentă: e ca şi cum filmul ar atenţiona spectatorul într-un mod
aproape didactic, ceva de genul „vezi cât valorează pentru ăştia viaţa

13
www.colectiasft.ro
unui om?” Şi zău că aşa ar fi, dacă forţa secvenţei ar fi eliberată numai
prin „scurt-circuitul” între pierderea fratelui de către Jake şi pierderea
profitului de către investitori (oricum, un profit mult mai mare decât suma
pentru care fusese ucis bietul savant). Însă, nu: însoţind prin alternanţă
această scenă din trecut, secvenţele din prezentul lui Jake o potenţează
suplimentar. Astfel, mişcarea „sicriului” în cuptorul crematoriului se con-
tinuă, parcă, în mişcarea giganticei astronave, şi chiar aspectul ei pare
simbolic (două grupuri masive de volume distribuite pe extremităţile unei
schele fragile ca un corp de libelulă); apoi, în mulţimea elementelor
navei, cele două navete de transport la sol devin evidente doar în mo-
mentul când una dintre ele se desprinde, părăsind stâlpul de andocare
(ca desprinderea din formaţia de avioane a unuia dintre aparate la în-
mormântările piloţilor); şi, în sfârşit, o mână înmănuşată declanşează
focul ce mistuie cutia conţinând cadavrul lui Tom, comandând, parcă
simultan, angajarea navetei în picaj spre inevitabil.
Era un conflict iminent? Se putea ajunge la o înţelegere între oa-
meni şi na’vi?
Să vedem ce fel de raţiuni (sau motive) aveau unii şi alţii.
Înfiripându-se dintre nori, imaginea bazei capătă claritate – con-
strucţii stranii, despre care ai zice că se „umanizează” cât de cât odată
cu asolizarea şi debarcarea trupelor („Go-go-go!”), un şir de luptători
zdraveni revărsându-se din burta navetei şi alergând spre spaţiul sigur
al clădirii principale. În urma lor, Jake face o notă discordantă, rulând
într-un cărucior ieftin de infirm: „Poţi repara o coloană vertebrală dacă
ai bani”, gândeşte „cazul special”; apoi, privindu-şi colegii: „Pe Pământ,
ăştia erau soldaţi. Puşcaşi marini. Luptau pentru libertate. Dar aici sunt
doar nişte arme închiriate pe bani. Lucrează pentru Companie.”

14
www.colectiasft.ro
Curtea bazei – luptători, maşini... Atmosfera Pandorei te obligă

să porţi mască de oxigen. Comentariile pesimiste ale „veteranilor” („O,
frăţioare, asta nu-i în regulă...”), dar Jake rulează mai departe. Un exo-
schelet de luptă uriaş... Apoi, în viteză, şi mare cât casa, un utilaj cu
săgeţi înfipte-n roţi trece pe lângă Jake mai-mai să-l strivească... S-ar
zice că e „cartea de vizită” a Companiei – aşa, ca o atenţionare: aici
nu-i sanatoriu, băiete, noi lucrăm pe bani grei, nu ne sta în drum!
Chiar aşa: ce caută Jake aici?
„O viaţă ia sfârşit, o alta începe...”
Câte speranţe se pot lega de începutul ăsta?
La primul instructaj, colonelul Miles Quaritch, şeful securităţii, îi pre-
vine pe nou-veniţi: „Dincolo de acest gard, orice vietate care se târăşte,
zboară sau se tăvăleşte prin noroi vrea să vă ucidă şi să vă mănânce
ochii.” Prin zugrăvirea Pandorei în culori de coşmar, şeful securităţii
vrea să inducă nou-veniţilor spaima în care el urmează să-şi semene
propria ură: „sălbaticii” na’vi, indigeni cu aspect umanoid, „sunt dotaţi
cu o neurotoxină care vă opreşte inima într-un minut”; na’vi „au oase
întărite cu fibră de carbon naturală. Sunt foarte greu de ucis”; apoi, pen-
tru a-şi întări autoritatea în faţa asistenţei: „Ca şef al Securităţii, e datoria
mea să vă ţin în viaţă” – ceea ce este posibil doar cu condiţia „să res-
pectaţi regulile. Regulile Pandorei.” Întrebări?
...maşini cu aspect agresiv, soldaţi... Acesta e viitorul explorării lu-
milor extrasolare?
Apare dr. Norman Spellman, „conducător de avatar” (parcă ar
spune „conducător auto”!) – iar Jake ne lămureşte: „Eu şi Norm trebuie
să conducem aceste corpuri numite avatare. Sunt create din ADN uman
amestecat cu ADN-ul nativilor” (al na’vilor, adică – aţi înţeles etimologia
cuvântului, aşa-i?).

15
www.colectiasft.ro
Acum avatarurile sunt în ultimul stadiu al dezvoltării: „s-au matu-

rizat în timpul zborului” spre Pandora.
Scena în care vedem pentru prima oară avatarul pe care o să-l
„conducă” Jake aduce un prim avertisment al „inumanităţii” na’vilor: din-
colo de amănuntele specifice ale feţei şi dincolo de dimensiunile impre-
sionante ale creaturii (peste trei metri), observăm că umanoidul... are
coadă. „Sălbatic”, aşa-i?
Dar oamenii?
„Grace Augustine este o legendă. Ea este şefa programului Avatar”,
adică „ea a scris cartea” – manualul despre Pandora; „Îi plac plantele
mai mult decât oamenii”.
Pe Jake, oricum, n-are cum să-l placă: puşcaş marin, deci tâmpit,
şi n-a disecat decât o broască! Furioasă că în locul unui scientist i se
repartizează un trigger-happy, dr. Augustine se duce să-l caute pe Parker
Selfridge şi să-l ia de guler. Străbate un labirint de tehnică sofisticată
populat cu profesionişti preocupaţi şi grăbiţi, punctat ici-colo de proiecţii
3D ale unor zone de pe Pandora; peste zumzetul aparaturii, peste fraze
lapidare schimbate între specialişti (şi parcă interferând cu secvenţe din
„M.A.S.H.”), pătrunde brutal („taca-taca-taca...”) zgomotul elicopterelor
de-afară.
În mijlocul acestei atmosfere, Selfridge joacă de unul singur golf...
„la cană”. Urmează o primă înfruntare între raţiuni: Augustine are nevoie
de un savant, nu de un puşcaş! Selfridge se străduieşte să-i arate par-
tea plină a paharului: „Noroc că fratele lui avea un frate geamăn. Şi
avem noroc că fratele lui nu era dentist, geniu sau aşa ceva. Putem
folosi un puşcaş marin. L-am detaşat echipei tale de pază.” „Ei bine, ul-
timul lucru de care am nevoie acolo este un alt cretin bucuros să

16
www.colectiasft.ro
tragă.” „Uite ce-i, tu trebuie să câştigi inimile şi minţile indigenilor. Nu

ăsta e scopul micului tău spectacol de păpuşi? Să semene cu ei, să
vorbească aidoma lor şi să aibă încredere în noi. Să le construim o
şcoală, să-i învăţăm limba engleză, dar după cât? Câţi ani?Relaţiile cu
indigenii se agravează doar.” „Asta se întâmplă când foloseşti mitra-
lierele împotriva lor.” „Sigur. Vino! Vino!”, şi cu paşi mari („Nu pot... Nu
pot...” – ce anume?) se apropie de un soclu deasupra căruia levitează
o mică probă de mineral. Ia roca şi i-o arată oponentei sale: „Pentru
asta suntem aici. Unobtanium. Pentru că piatra asta micuţă, gri, se
vinde cu douăzeci de milioane kilogramul. Ăsta e singurul motiv.
Ăsta plăteşte totul. Ăsta plăteşte pentru ştiinţa ta. Comprendo? Sălba-
ticii ăia ne pun în pericol întreaga operaţiune, suntem în prag de război
şi tu trebuie să foloseşti soluţii diplomatice, aşa că foloseşte ce ai...”
(puşcaşi marini!) „...şi adu-mi nişte rezultate.”
...Unul dintre aceste „rezultate” tocmai a fost scos din baia nutri-
tivă şi stă întins pe targă: vreo trei metri de avatar proaspăt. Alături,
altul... După schimbul de replici redat mai sus, aceste trupuri aliniate
par nişte crucişătoare gata de luptă; dar, de fapt, sunt „cai troieni”, pre-
cum spunea Selfridge: „Să semene cu ei, să vorbească aidoma lor şi
să aibă încredere în noi”; şi, anticipativ, retrăim secvenţe de western în
care trupele albilor utilizează călăuze indiene pentru a urmări resturile
triburilor în retragere...
Aici, însă, nu există localnici renegaţi, e ceva mult mai pervers:
fără avertisment, o tehnologie căzută „din cer” în mijlocul na’vilor, cu
aceste „măşti”-avatar: „Să semene cu ei, să vorbească aidoma lor” şi
astfel ei „să aibă încredere în noi”. Evident, o încredere ce urma a fi
înşelată...

17
www.colectiasft.ro
Încrederea ca armă tactică. Până unde poate merge pervertirea

ştiinţei în mâinile cui n-o merită?
Cu zero ore de „pilotaj”, Jake se pregăteşte să ia în primire ava-
tarul fratelui dispărut; pentru că, pe Pandora, un puşcaş marin viu este
mai util decât un savant mort, aşa-i? („Nu pot... Nu pot...”, murmura Sel-
frige în drum spre locul unde levita o câtime din suma de douăzeci de
milioane. Nu putea CE?)
Între timp, Jake s-a conectat la avatar: ca într-un salt printr-o
gaură de vierme spre altunde, mintea lui invadează creierul „vacant” al
creaturii artificiale, începe să vadă cu ochii avatarului, continuă să se
răspândească în lungul nervilor spre muşchi şi tendoane, cotropind pe
de-a-ntregul acest univers viu, făcându-l să devină propria (nouă!) per-
soană: „Bine ai venit în noul tău corp, Jake”. (Desigur, este nivelul ele-
mentar de înţelegere a scenei; mai târziu, filmul ne oferă o decodificare
pe un alt nivel.)
Primele teste neurologice: fă aşa, fă altminteri... „Funcţiile motorii
sunt bune”, constată un specialist. Puţin spus! Coada, însă, îi creează
probleme: până să-şi amintească de faptul că o are, loveşte cu ea din
greşeală un membru al echipei şi... nu ştie la ce-i foloseşte – poate la
echilibru în mers?
Mai multe studii afirmă că, în vis, cei cu picioarele amputate şi
ologii retrăiesc experienţa mersului.
Ce poate simţi un olog când, trezindu-se într-un alt corp, observă
că poate să-şi mişte picioarele? „E grozav!”, spune Jake.
Pot afirma că, de fapt, nu există cuvinte apte să exprime o aseme-
nea trăire; şi, firesc, adevăratul răspuns al lui Jake devine... fuga
(„Scuze!”, „Fii atent!!!”), „beţia” extazului de a te mişca iute şi liber.

18
www.colectiasft.ro
Cât de liber?
Tabloul comunităţii de raţionali pământeni se desfăşoară în conti-
nuare.
„Ai vrut să mă vezi, colonele?”, întreabă Jake. De sub haltere, în
plin efort, răspunsul celuilalt vine cam pe-alături: „Gravitaţia slabă te va
înmuia. Dacă te înmoi...” (şi colonelul se ridică în capul oaselor), „...Pan-
dora te va face praf cât ai zice peşte”, iar obsesia şefului securităţii în-
cepe să capete un contur precis: în toate luptele de pe Pământ nu a
căpătat nici o zgârietură, dar aici şi-a „aranjat” faţa din prima zi: „Crezi
că m-am simţit un începător?”, întreabă războinicul. „Desigur că nu”, ar
putea răspunde spectatorul, „doar am văzut că toţi cei de aici au în-
casat-o-n faţă din prima zi!”
Netulburat, acest „raţional” îşi continuă autocaracterizarea invo-
luntară: „Mă puteau repara, dacă mă întorceam. Mă făceau frumos din
nou. Dar ştii ce?” – şi se întoarce spre Jake cu o expresie neaşteptat
de senină şi cu un răspuns la fel de neaşteptat: „Îmi cam place... Îmi
aduce aminte zilnic de ce ne aşteaptă acolo” – adică dincolo de gardul
bazei.
Să fie doar un dependent de adrenalină?
„Programul avatarurilor e o glumă proastă”, afirmă Quaritch; „O
adunătură de oameni de ştiinţă cretini. Oricum, prezintă o oportunitate
foarte binevenită. (...). Unică. Un puşcaş marin într-un corp de avatar.
E o combinaţie dată naibii. Chiar şi mie îmi dă fiori! Ca puşcaş marin,
îmi oferi informaţiile de care am nevoie, chiar din teren! Despre cum e
în tabăra ostililor. Uite, Sully, vreau ca tu să-i cunoşti pe aceşti sălba-
tici din interior, să le câştigi încrederea.”
Iarăşi? Repetăm istoria?

19
www.colectiasft.ro
„Trebuie să ştiu cum să forţăm cooperarea sau să-i lovim tare

dacă nu vor.”
Uşor surprins, Jake întreabă formal:
„Încă sunt cu Augustine?”
Şi colonelul răspunde:
„Pe hârtie. Umbli ca un om de ştiinţă, te comporţi ca unul dintre
ei. Dar îmi dai raportul mie. Poţi să faci asta pentru mine, fiule?”
Şi, surprinzător, Jake acceptă să joace „la două capete”:
„Da, să trăiţi!”
Al doilea târg pripit?
Ce ştiau despre efectele exploziei nucleare cei ce urmau să lan-
seze prima bombă atomică asupra Japoniei?
Pentru Jake, efectul „bombei” sale era, atunci, doar unul: îşi va
recăpăta picioarele; pentru că suntem făcuţi să credem ceea ce ne
dorim.
Cam aşa poate începe aventura unei conştiinţe: promisiune con-
tra promisiune şi, printre nori ceţoşi, un elicopter survolând cascade şi
plonjând în verdele junglei pandoriene...
Ajuns la sol, în mijlocul sălbăticiei vegetale, Jake-avatarul se meta-
morfozează în câteva minute: sub presiunea insolitului, soldatul matur
devine copilul explorator – adică o altă raţiune. Cum altfel?! E o altă lume!
În jur totul se mişcă, totul e viu – şi tot ce-i viu e intrigat de prezenţa
străinilor: „măştile” lor biologice, avatarele, nu pot ascunde nepotrivirea
pământenilor cu lumea Pandorei. Dar, în mijlocul zecilor de ochi care-i
supraveghează, inclusiv ai na’vilor („Sunt sigură că ne urmăresc chiar
acum!”, spune dr. Augustine), echipa de cercetători îşi începe lucrul:
„Scanez...”, „Aşadar, ăsta e semnalul transducţiei de la acea rădăcină
la următoarea...”, „Ar trebui să luăm o mostră...” etc.

20
www.colectiasft.ro
Care e raţiunea faptului de a cerceta lumi din celălalt capăt al

lumii, devreme ce, practic, nu cunoşti cum trebuie nici măcar propria
lume?
Columb a căutat, în principal, nu un continent nou, ci o altă cale
de a ajunge „în Indii”. Restul e poezie.
Oare? Să ajungem să proiectăm propria noastră lipsă de curio-
zitate şi viziune asupra unor personalităţi care şi-au riscat averea, pres-
tigiul şi viaţa în căutarea neştiutului? Copernic, Bruno, Galilei, Harwey,
Darwin, Einstein şi alţii – chiar toţi „au vânat banul”? Inclusiv dr. Grace
Augustine?
„Norm, contaminezi proba!”
Între timp, vrăjit de lumea Pandorei, Jake-avatarul s-a cam înde-
părtat de grup. Îl amuză reacţia de retracţie bruscă a unor „gladiole” roz
(un fel de „mimoza pandorica”)... şi acum începe totul: nu mai sunt pro-
lemurieni curioşi, sunt fiare ce n-au de gând să-şi negocieze teritoriul
pentru un scărpinat pe burtă! Aşa cum se întâmplă şi pe Pământ, pre-
zenţa nefirescului în arealul lor impune un armistiţiu între specii care,
altminteri, se hrănesc unele cu altele. Iată raţiunea echilibrului na-
tural. V-aţi gândit cum ar reacţiona „statele şi imperiile Pământului” (de
azi, nu din vremea lui Cirano) în cazul unui atac extraterestru? În sfâr-
şit...
...Scăpat ca prin minune de thanator, Jake redevine puşcaşul
marin aflat în teritoriu ostil. Mai întâi, alege o cracă dreaptă pe care o
ascute la un capăt, în chip de suliţă (menită să-i înlocuiască super-mi-
traliera pierdută prin tufişuri – altminteri ineficientă pe „blindatele” lo-
cale); însă, după confruntarea cu acei „rinoceri-ciocan” şi „felina-
grizly-cu evantai” (thanator), gestul de a se înarma astfel e oarecum

21
www.colectiasft.ro
patetic. Apoi, folosind răşina unui copac, improvizează o torţă (deşi ochii
săi, asemenea celor ai na’vilor, ar fi trebuit să... mă rog, amănunte).
Şi totuşi: ce aţi fi făcut în locul lui? Terenul era ostil; iar fiarele se
tem de foc.
„Teren ostil”, căci abia coborât din vehiculul tău, n-ai timp să i te
integrezi, adică să intri în graţiile vietăţilor unei alte planete, aşa, cât ai
bate din palme! Simbolic, însă, omul vede mai întâi ostilitatea acelui
teritoriu (oare de ce?) şi reacţionează ca atare.
Nici na’vii nu vor să-şi cedeze lumea „pentru o bere”, cum avea
să înţeleagă Jake. Revăzând prima secvenţă cu Neytiri, observăm ezi-
tarea tinerei indigene (desigur, o fată frumoasă în lumea ei, fiică a Ma-
relui Şef, bună luptătoare, bună vorbitoare de engleză etc.), moment în
care spectatorul poate anticipa o idilă...
Bine, bine, să nu fim chiar aşa de răi! La urma urmei, nu este oare
notorie atracţia pentru insolit a oricărui raţional? Amintiţi-vă ce menţio-
nau cronicile despre intenţiile iniţial prietenoase ale „sălbaticilor” pămân-
teni la vederea „civilizatorilor”! Iar o dovadă imediată e simplul fapt că,
după ce aţi văzut filmul, aţi ajuns cu lectura până aici!
Oricum, reţinem că, în esenţă, raţiunea tinde spre comunicare, nu
spre conflict.
Supraveghindu-l mai departe, Neytiri observă că, pe cât e Jake de
vulnerabil, pe atât e de hotărât în a-şi vinde pielea cât mai scump. Or,
întrucât se ştie că vitejia (cu şi fără speranţă) a întrunit şi de-a lungul
istoriei omului aprecieri unanime, admiraţia pandorienei pentru „viteazul
străin” nu mai trebuie comentată. Nu insistăm nici asupra scenei în care
cei doi raţionali ajung să lupte cot la cot împotriva haitei dezlănţuite – o
conduită dictată de legea biologică a alianţei împotriva duşmanului co-

22
www.colectiasft.ro
mun? Amintim, doar, prima lecţie de morală a na’vilor: nu-i mulţumi

celui care, pentru a-ţi salva viaţa, e silit să curme alte vieţi – mai ales
dacă te afli acolo unde n-ar fi trebuit să ajungi.
...Adică, trebuia să stăm locului tot restul istoriei? Să ne fi cunos-
cut lumea doar cât puteam cuprinde cu ochii după ce ne-am ridicat pe
picioarele de dinapoi? Şi cum ar fi rămas cu „to boldly go...”?
„E vina ta!”, decretează fiinţa aceea, raţională nu prin tehnologii
uluitoare, ci prin echilibrul relaţiei sale cu propriul mediu – o armonie
dictată de curiozitatea care generează toleranţa şi disponibilitatea
pentru dialog. Caracterizarea laconică pe care i-o face pământeanului
se formulează în acelaşi spirit: „Ai o inimă puternică. Nu ţi-e frică. Dar
eşti prost! Ignorant ca un copil!”
Oricum, de remarcat riscul pe care şi-l asumă pandoriana „adop-
tând”, cu chiu cu vai, omul – fireşte, numai după re-intervenţia „păpă-
diilor” („seminţe de la Arborele Sacru, spirite foarte pure”, ne lămureşte
Neytiri).
...şi, în fine: ignorând amănuntele privind ambuscada călăreţilor
şi folosirea celui mai sud-american „bolas” din câte puteau avea pando-
rienii, prin intermediul lui Jake cel „deghizat” (...!) în „carnea falsă” a
avatarului, pătrundem în mijlocul comunităţii na’vi sub escortă – şi în
chiote extrem de familiare spectatorului de filme western...
...dar să revenim la conflictul dintre raţiuni: după inspectarea in-
trusului, Marele Şef al tribului de na’vi întreabă cu severitate: „Această
creatură... de ce aţi adus-o aici?” Tânăra pandoriană răspunde: „Am
vrut să-l omor... Dar am văzut Tsaheylu din Eywa...” „V-am spus să nu
aduceţi nici un străin aici!”, declară supărat şeful de trib. „Ce spune?”,
întreabă Jake. Cu o impresionantă capacitate de sinteză, tânăra Neytiri

23
www.colectiasft.ro
îi răspunde: „Tatăl meu decide dacă să te ucidă sau nu.” „Tatăl tău?”,
întreabă Jake surprins şi, cu un „Încântat să vă cunosc!”, întinde mâna
spre pandorian, în cel mai cunoscut gest... pământean.
Vă amintiţi reacţia asistenţei, aşa-i? Cum rămâne cu apetenţa
pentru dialog a speciilor raţionale?
Reactivitatea oricărui organism în condiţii de mare tensiune este,
firesc, modificată; iar dacă adăugăm şi necunoaşterea gestului de „a
da mâna”... Aşadar, impulsul membrilor tribului de a elimina în timp util
„ameninţarea” acelei mâini întinse către Şef rămâne pe deplin justificat.
...Gata-gata să fie ucis pe loc, Jake aude o voce puternică: „Înde-
părtaţi-vă cu toţii!”. Este Mo’at, soţia Marelui Şef, singura persoană
autorizată să interpreteze dorinţa Eywei – am zice că-i un fel de „Mare
Preoteasă”...
De regulă, „consumatorul” de SF caută frumosul ideii susţinut de
frumuseţea formei artistice; şi, pe cât posibil, un grad cât mai mare de
plauzabilitate – acea proprietate a ideii aptă să dea operei de suprafic-
ţiune o „sporire de sens” prin credibil.
Dificultatea obţinerii acestei calităţi este notorie şi, de cele mai
multe ori, neprofitabilă. Astfel, Griffin, un personaj SF celebru („invizi-
bilizat” de H.G. Wells prin egalarea indicelui de refracţie al ţesuturilor
cu acela al aerului), trebuia să fie complet orb (imposibilitatea excitării
retinei), însă o atare condiţie ar fi determinat un cu totul alt subiect; aşa
că Griffin vede – un sacrificiu de credibilitate pe care autorul îl acceptă
ca necesar; însă tot restul romanului (Omul invizibil) respectă „regula
jocului” pe care îl propune, susţinându-se credibil, fără cusur. La fel,
dincolo de trucaje, credibilitatea ideii din Matrix a făcut mulţi spectatori
să fie mai suspicioşi cu experienţele gen déja vue.

24
www.colectiasft.ro
Cum să creezi un dialog credibil între om şi o specie raţională

non-terestră?
Ca în majoritatea operelor SF axate pe alte probleme decât cele
de limbaj, în Avatar, cele două specii în conflict vorbesc limba specta-
torului de pe Pământ – ceea ce nu pare plauzibil; iar adăugarea limbii
na’vilor (imaginară) nu creează plauzabilitate. Însă:
Reluând, în plan SF, conflictul dintre „civilizaţi” şi „sălbatici”, inter-
acţiunea lingvistică dintre oameni şi na’vi nu are importanţă în Avatar;
în schimb, s-a operat o focalizare pe diferenţele de principii, „colorate”
(subţirel) cu (unele) diferenţe de obiceiuri, ca în Dune. Dar ceea ce
aduce în plus pelicula Avatar este, precum s-a mai spus, condiţia lui
Jake Sully de a fi „călăuza indiană” care îi poartă pe „albi” pe urmele
alor săi („triburile ostile”). Acesta poate fi un al doilea nivel de înţelegere
a cuplării om-avatar – desigur, într-un context aparte: ca om „pandora-
format”, pe care l-am numit „Jake-avatarul”.
Să continuăm analiza acestui context.
Ne amintim că, după ce îi face străinului un alt gen de inspecţie,
între Marea Preoteasă şi Jake se desfăşoară un dialog concentrat,
foarte plauzibil între „sălbatic” şi „civilizator”. Astfel, pandoriana întreabă
pământeanul:
„Cum ţi se spune?”
El răspunde:
„Jake Sully.”
„De ce ai venit la noi?”
„Am venit să învăţ.”
„Am încercat să-i învăţăm şi pe alţi Oameni ai Cerului. E greu să
umpli un pahar care e deja plin.”

25
www.colectiasft.ro
„Ei bine, paharul meu e gol”, spune Jake, recunoscând că nu e

savant, ci membru al „clanului puşcaşilor marini”. Va fi făcut impresie
„găselniţa”? Fapt e că, după un schimb de replici cu asistenţa, Marea
Preoteasă rosteşte:
„S-a decis. Fiica mea te va învăţa calea noastră. Învaţă bine, Jake
Sully. Apoi vom vedea dacă nebunia ta poate fi vindecată.”
...Aşa că, în ciuda aspectelor familiare evidente, dialogul de mai
sus câştigă prin aceea că respectă „regula jocului” propus: conflictul
între cele două specii raţionale.
Aşa începe drumul iniţierii lui Jake – şi conflictul cu el însuşi.
Clişeele continuă să fie prezente: iată, pandorienii aşezaţi în cerc
mestecă, asemenea amerindienilor, o (posibilă?) variantă pandoriană
a frunzelor de coca. Poate că, prin aceste clişee, conflictul raţiunilor se
„digeră” mai uşor, trecând în plan secundar, ceea ce dă spectatorului
posibilitatea să se concentreze pe conflictul adus în primul plan, mai
greu descifrabil, între Jake-avatarul şi Jake-ologul; mai ales că acest
conflict se dezvoltă paralel cu evoluţia relaţiei „elev”-„profesor”: vă amin-
tiţi Ultimul Samurai? „Am venit să apăr ceea ce am învăţat să iubesc”,
spunea personajul interpretat de Tom Cruise.
Dar e cam devreme să abordăm această relaţie, deşi Jake-ava-
tarul adoarme cu ochii la frumoasa pandoriană...
...un bun prilej ca Jake-ologul să se extragă, în sfârşit, din „cabina
de comandă” a avatarului.
Există situaţii în care trebuie să împaci un anumit rol cu un altul,
mai puţin compatibil cu primul: pe ring, un boxer va trebui să-şi lovească
adversarul, deşi acasă e un soţ şi un tată iubitor; tot astfel, profesorul
trebuie să manifeste rigoare şi severitate didactică în sala de curs, nu
şi în raporturile cu membrii familiei.

26
www.colectiasft.ro
Cum poţi împăca rolul de „na’vi începător” cu acela de puşcaş

marin?
Succesul acestei prime descinderi în mijlocul sălbăticiei (cu supra-
vieţuirea „ca în filme” şi „infiltrarea” în tribul na’vilor) aprinde imaginaţia
ocupanţilor bazei – savanţi şi militari; însă din raţiuni diferite.
Astfel, după dispariţia în inima junglei cu un thanator furios pe
urme, Jake a încetat să mai fie în ochii lui Grace „un alt cretin bucuros
să tragă”, ci o posibilă interfaţă eficientă în cercetarea lumii Pandorei;
rămâne, totuşi, uimită, recunoscând în faţa tuturor: „Ştii, din motive pe
care nu le înţeleg, Omaticaya te-au acceptat”, iar altcineva dă glas co-
mic unei speranţe: „Dumnezeu să ne aibă în pază pe toţi!”
La rândul său, colonelul îl felicită pentru „preluarea iniţiativei”, iar
Selfridge se agaţă febril de această reuşită: „Sully, află doar ce vor
maimuţele albastre. Adică, am încercat să le dăm medicamente, edu-
caţie, străzi, dar nu, nu, nu... lor le place noroiul. Şi asta nu m-ar de-
ranja, doar că... (...) ...satul lor nenorocit se întâmplă să stea pe cel
mai bogat depozit de unobtanium pe o rază de 200 de km în orice
direcţie.” Iată „civilizatorul” tipic!
Jake ghiceşte:
„Vrei să-i faci să se mute.”
„Da”, intervine prompt colonelul.
„Şi dacă nu vor să plece?”, întreabă Jake.
„Oh, sunt sigur că vor pleca”, răspunde colonelul, dar Selfridge îi
înţelege intenţia şi atenţionează:
„Dacă omorâm băştinaşii, ne vom face o imagine proastă. Dar
există un lucru pe care acţionarii îl urăsc mult mai mult decât a arăta
rău în presă. Şi ăsta e un ştat de plată slab. Nu eu am făcut regulile”

27
www.colectiasft.ro
(şi nici nu luptă să le schimbe). „Doar găseşte-mi ceva care-i va face

să se mute” – iar termenul e stabilit pe loc de colonel:
„Ai trei luni, atunci sosesc buldozerele.”
Câţi dintre pământenii de azi se recunosc în această replică?
Poate mai puţini decât ieri – sperăm. Între cotropitorii ştiuţi şi cei ce pot
să urmeze nu sunt diferenţe de principiu, doar de tehnologie.
Se spune că aceia care nu îşi cunosc istoria, riscă să o repete.
În Avatar, personajul Jake pare cel mai puţin şcolit. Va repeta
oare istoria?
Deocamdată, Jake studiază intensiv – şi din mers (la propriu!) –
lumea în care l-a „infiltrat” întâmplarea:
„Mo’at, doamna dragon... ea e liderul spiritual, ca un şaman.
”Eytuken...”
„Eytukan”, îl corectează Dr. Augustine.
În ritmul roţilor care-l poartă pe Jake spre tubul-interfaţă, memo-
rarea de chipuri şi nume continuă:
„Tsu’Tey”, identifică Jake.
„...va fi următorul conducător al clanului”, precizează Dr. Augus-
tine.
„Neytiri.”
„Ea va fi următorul Tsashik, vor deveni o pereche.”
„Cine e această Eywa?”, întreabă Jake.
„Cine e Eywa?!”, se miră Norm, „E zeitatea lor, care a făcut tot ce
mişcă!”.
Înainte de cuplarea cu avatarul, Jake mai întreabă:
„Cine se întâlneşte cu fiica şefului?”
Viaţa în sat începe devreme.

28
www.colectiasft.ro
Pentru Jake, ziua debutează cu lecţia de călărie.

Pe Pandora nu s-a practicat o domesticire în sensul cunoscut de
noi, oamenii. „Caii” indigeni sunt (am zice) „îmblânziţi” printr-o conectare
organică: ceea ce la na’vi pare a fi podoaba capilară adunată într-o
coadă împletită, se dovedeşte a fi, de fapt, un organ de cuplare nervoa-
să cu un organ omolog – de exemplu, cu acela pe care îl au sexapodele
de călărie locale. Astfel, din punct de vedere neuropsihic, călăreţ şi „cal”
devin o singură entitate, mintea aflată pe o treaptă „superioară” a evo-
luţiei stăpânind-o pe cea „inferioară”. Sună cunoscut?
Deşi filogenia situează na’viul în vârful piramidei evoluţiei, am pus
în ghilimele adjectivele „superioară” şi „inferioară” pentru a sublinia din
nou că definirea acestora e contextuală. Astfel, revine întrebarea: este
drept ca o fiinţă dintr-o specie „superioară” să controleze în scop strict
personal o fiinţă dintr-o specie „inferioară”?
Na’vii şi Jake răspund afirmativ.
Să vedem şi părerea „calului”: în momentul când Jake-avatarul
se cuplează cu bidiviul hexapod, realizând ceea ce în limba na’vi-lor se
numeşte „tsaheylu” („legătura”), camera de filmat se focalizează pe un
ochi al animalului şi...
Paranteză: vă amintiţi reacţia avatarului în momentul cuplării men-
tale cu omul? Iniţial goliţi de expresie, ochii fiinţei artificiale exprimă
brusc surpriza – poate chiar surpriza trăită de omul ce face cuplarea!
Plauzibil?
Paranteză încheiată.
...observăm în ochiul acela o expresie de reacţie violentă, ceva
ca la o surpriză aproape dureroasă. Credeţi ce vreţi, dar, urmărind aceas-
tă reacţie, eu văd „tsaheylu” ca pe un viol. Prea multă sensibilitate?

29
www.colectiasft.ro
Gândiţi-vă: brusc, mintea vă este invadată de o alta, care vă anihi-

lează voinţa. Restul nu mai contează...
Ce poate simţi un avatar care, atunci când nu e controlat de om,
zace întins, fără gânduri, şi ce poate simţi un animal cu mintea activă?
Recitiţi nuvela Pasagerii, de Robert Silverberg.
...şi, vă rog, revedeţi secvenţa când Jake iniţiază „legătura” cu
„calul” hexapod: ea deschide un plan suplimentar de înţelegere a con-
flictului dintre raţiuni – dar şi o legătură în cascadă: „Jake-avatar-he-
xapod”.
Dumnezeu să ne aibă în pază!
...iar conflictul îşi urmează cursul: gândind fără pic de nuanţare
comanda „Înainte!”, Jake-avatarul îşi face „calul” să demareze cu viteza
a treia de pe loc. Aşa că se adună de pe jos, linge puţin noroi şi... de la
capăt.
„Dacă vrei să ataci chestia aia, va fi complicat. Scanările tale nu
arată structura internă.”
Suntem în interiorul bazei, în faţa proiecţiei teritoriului bogat în
unobtanium. Vocea lui Jake Sully continuă:
„Aici e o linie de coloane, poate suporta greutăţi mari. E o altă
zonă inelară aici şi una circulară. E o structură în formă de spirală, aşa
că se mişcă în sus şi-n jos.”
„Vom avea nevoie de scanări precise asupra fiecărei coloane”,
spune colonelul.
„Am înţeles.”
„Ce altceva ne mai poţi spune despre structură?”
„Zonă circulară secundară, de asemenea suportă greutăţi mari...”
Cercetătorul se retrage: a văzut şi a auzit suficient.

30
www.colectiasft.ro
Jake Sully rulează către sala de comandă: „Aşadar, unde mergem?”

„Dă-ţi jos ăla”, comandă neprotocolar Dr. Augustine, „E o excursie de
26 de săptămâni sus, în munţi”, mai exact „În munţii Hallelujah?”, în-
treabă Norm. „Da”, confirmă Augustine. Norm este entuziasmat, căci e
vorba despre „legendarii munţi plutitori ai Pandorei. Ai auzit de ei?”
Elicopterul zboară în lungul unui canion, deasupra fluviul care hră-
neşte jungla pandoriană fragmentând relieful înalt – insule-munţi scăl-
date în vegetaţie şi ceţuri tot mai dese. Acum nu se mai vede nimic.
Apoi răsar umbre ce se precizează tot mai clar, ivindu-se din pâcla lăp-
toasă ca nişte piramide grosolane de plante şi bolovani levitând cu vâr-
ful în jos peste hăuri: Munţii Plutitori. „Ar trebui să vă vedeţi feţele”, râde
Trudy Chacone, pilotul de elicopter.
Acum, Augustine „avea ce-şi dorea: o cale de împăcare cu Clanul.
Aşa că se purta frumos”. O auzim spunându-i lui Jake: „Vei fi în legătura
de la capăt. Unitatea unu, are cele mai puţine hibe”; şi fără altă introdu-
cere, în faţa ochilor ne apare acea structură vegetală uriaşă răsucită
într-o spirală domoală spre cer: trunchiul grandios al arborelui sub care
sălăşluieşte cel mai bogat zăcământ de unobtanium.
Undeva, în coroana lui cât un cartier şi alergând pe crengile
asemenea unor trotuare, tânăra Neytiri şi Jake-avatarul.
Se opresc să-şi mai tragă sufletul – mai ales Jake, privind uluit
panorama prăpăstiei vegetale ce se deschide în faţa lor până în zare.
Privind în sus, Neytiri începe să emită nişte sunete asemenea unei
păsări. Primeşte ca răspuns nişte cârâituri şi vedem cum, trecând prin
frunziş, apare o jivină zburătoare amintind binişor de preistoria reptilelor
pământene. „Este ikran, şi nu cal”, îl previne pandoriana pe Jake. Rela-
ţia dintre Neytiri şi dihania înaripată pare a fi cel puţin amicală. Într-ade-

31
www.colectiasft.ro
văr: pandoriana se apropie de animal şi acesta acceptă „legătura” fără

mofturi, apoi îngenunchează, permiţând încălecarea.
Acum, după ce am aflat că fiecare ikran va zbura întreaga viaţă
numai cu unul şi acelaşi „călăreţ personal”, putem specula că între ani-
mal şi persoana care-l călăreşte apare o relaţie de fidelitate asemenea
celei dintre soţ şi soţie. Or, dacă-i aşa, teza privind „cotropirea brutală”
a minţii „inferioare” de către mintea „superioară” începe să se clatine.
Dar... dacă este vorba de o „setare” unică, aşa, ca în cazul avatarului,
creat doar pentru un anumit om? Desigur, nu este prima oară când ra-
ţiuni de ordin epic îl obligă pe autor să „forţeze” puţin legile biologiei: în
mod cert, cuplarea între două creiere presupune o reconfigurare a ie-
rarhiei neuropsihice chiar între subsistemele celor două componente,
altminteri ansamblul nu ar funcţiona decât haotic (în cel mai fericit caz,
desigur); şi, firesc, nu putem crede că mintea „superioară” se va subor-
dona minţii „inferioare”: vă puteţi imagina „calul” comandându-i călăreţu-
lui, în cel mai „democratic” spirit, ceva de genul: „Ia tu frumuşel o pauză,
că e bine la umbră; iar între timp, dă-mi să rod ceva şi scarpină-mă între
urechi!”
Aşadar, cum putem considera această „legătură” neuronală?, mai
dictatorială sau mai puţin dictatorială decât varianta „psihică”, terestră?
(Vreţi să aflăm şi părerea celor de la Protecţia Animalelor?)
Acum nu cred că vă mai întrebaţi ce am cu această „tsaheylu”:
dacă trebuie judecat conflictul între raţiuni, haideţi s-o facem până la
capăt.
Deci, recapitulând: pământenii consideră că, fiind o civilizaţie su-
perioară, voinţa unei civilizaţii inferioare nu trebuie luată în considerare;
iar în cazul na’vi-lor, lucrurile sunt mult mai simple: animalele Pandorei
nici măcar nu se revendică a fi „civilizate”!

32
www.colectiasft.ro
În concluzie: putem reproşa pământenilor că fac cu na’vii ceea ce

fac na’vii cu animalele Pandorei?
...Deocamdată – poate chiar în vreme ce pe Pământ, undeva, în
Montana, un cowboy dă să prindă cu lassoul un mustang de toată fru-
museţea – undeva, pe Pandora, în ţinutul unde poţi călca pe unobta-
nium ca pe agude, un pământean se pregăteşte să facă ceea ce fac
pandorienii înşişi. Mai exact, Jake (via avatar) se pregăteşte să pună
de-un „tsaheylu” cu o jivină zburătoare indigenă, care, pasă-mi-te ca şi
mustangul, abia aşteaptă să-i mănânce din palmă! Dar:
Ca să devii un „arronio” (adică „vânător”), trebuie să-ţi alegi singur
ikranul şi el trebuie să te aleagă pe tine. „Când?”, întreabă Jake-ava-
tarul. „Când eşti pregătit”, răspunde Neytiri. Mai târziu aflăm amănuntul:
„când eşti pregătit”, adică, să rişti să te ucidă (probabil să-ţi mănânce
şi palma).
Videojurnalul 12, ora 21:32...
Jake este epuizat: „Chiar trebuie să fac asta acum? Aş avea ne-
voie de odihnă.”
Dr. Augustine este de neînduplecat: „Nu. Acum, cât e proaspăt”
ceea ce a trăit.
Locaţia este sărăcăcioasă şi zilele încep foarte devreme...
...cu lecţii, multe lecţii de limbă, tir cu arcul, citirea urmelor, călărie
etc.
În jurnalul său, Jake se plânge că limba pandorienilor e foarte
grea; pentru a-i face studiul suportabil, pământeanul se gândeşte că
această rutină „e ca şi cum ai încărca o armă” – şi nu greşeşte.
Jake Sully: din puşcaş marin cretin, acum este învăţăcel idiot
(„Skxáwng” – în pandoriană). Lecţiile cu Neytiri alternează cu cele pre-
date de Norm.

33
www.colectiasft.ro
„Atitudinea lui Norm s-a îmbunătăţit în ultima vreme. (...) Bine că

s-a întors. Şi el crede că sunt „Skxáwng”.
Iarăşi de la capăt: în pădure, călind corpul fizic al avatarului, mă-
rindu-i rezistenţa şi iuţindu-i reflexele, exersând limba na’vi, călăria, tra-
sul cu arcul, citirea urmelor. „Urmăream apa. Duritatea, sensul curentu-
lui”; apoi, în mica bază, lecţiile cu Norm; şi de la capăt: lecţiile cu Neytiri...
„Ea vorbea mereu despre urmărirea energiilor... Spiritele anima-
lelor... Sper cu adevărat să pot înţelege asta.” Cum spunea Dr. Augus-
tine: „Încearcă să vezi pădurea... prin ochii ei.”
Şi Jake încearcă: o vede pe Neytiri alergând pe creanga lată ca
un trotuar şi sărind în prăpastia vegetală... controlându-şi căderea ca o
pisică... din ramură în ramură, alunecând pe frunze cât cearşafurile...
şi ajungând cu bine la sol. E clar: „Sunt două opţiuni: înveţi repede sau
mori” – şi se aruncă pe urmele ei.
„Există în noi ceva mai profund decât noi înşine”, spunea Sfântul
Augustin. Ceva care se pretează la schimbări. Cum se produc acestea?
În Jake Sully, ceva începea să se schimbe cu adevărat.
Dr. Grace Augustine suferise deja schimbarea. Acum, ridicân-
du-se din interfaţa om-avatar, extenuat de ciclurile trecerilor din sine în
celălalt sine, Jake nu ştia că Grace-avatarul era în satul na’vi-lor. Cursu-
rile erau sistate.
„Nu, asta nu!”, îi opreşte Grace gestul de a se întinde-n pat. Aşa
e, trebuie să mai şi mănânce din când în când.
Să fie doar epuizarea? Pe creanga aceea, o insectă stacojie, mare
şi respingătoare – aşa ar fi privit-o Jake în urmă cu ceva timp. Acum o
priveşte fascinat – poate fiindcă acum este o parte din lumea ei? Întinde
mâna spre insectă, o atinge, şi insecta îşi depliază nişte aripi ascunse,

34
www.colectiasft.ro
transformându-se într-o floare-elicopter. La masa de studiu, Jake

adoarme în capul oaselor... Tir cu arcul: Neytiri îi corectează poziţia,
apropiindu-se... poate prea mult; dar imediat se retrage stânjenită –
spre regretul lui Jake. Acum, ea bea apa adunată în căuşul unei
frunze... „Am încercat să înţeleg această... legătură profundă pe care o
au oamenii cu pădurea. Ea vorbea despre... o reţea de energie... care
curge prin toate lucrurile vii. Spunea... că toată energia e doar împru-
mutată... şi că într-o zi va fi dată înapoi.”
Pentru unul dintre animalele Pandorei, ziua aceea a sosit: Jake
ţinteşte cu grijă, trage, săgeata pleacă... şi nimereşte. Jake aleargă spre
animalul căzut şi îngenunchează lângă el spre a îndeplini ritualul spe-
cific. Rosteşte în limba na’vi: „Te-am auzit... frate... şi îţi mulţumesc.
Spiritul tău va merge la Eywa... iar trupul îţi va rămâne aici... pentru a
deveni parte din oameni.” Cu ochii scăldaţi într-o stranie combinaţie de
admiraţie şi resemnare, Neytiri constată: „Eşti pregătit”; adică, Jake
urmează să îşi aleagă ikranul... care îl va alege.
După ce şi-au eliberat „caii” (care, presupun, au amnezia episo-
dului cu călăritul), na’vii escaladează liber, ca furnicile, grămezile de bo-
lovani şi ierburi uriaşe ale Munţilor Plutitori; iar odată ajunşi pe culme,
aşteaptă să treacă prin apropiere un alt „expres”, pe care să-l escala-
deze în drumul lor către altitudini superioare – sălaşul ikranilor. Învin-
gându-şi rămăşiţele reţinerilor de pământean, Jake îi urmează îndea-
proape. Traseele verticale alternează cu trasee orizontale – „poteci” de
fibre lemnoase împletindu-se între versanţii ce levitează în văzduhul
ceţos al Pandorei.
Acum au ajuns pe un masiv accidentat şi, în clipele următoare,
se opresc într-o nişă de pe marginea peretelui ce se pierde în hăul de

35
www.colectiasft.ro
dedesubt. În spaţiul larg înconjurat de alţi bolovani plutitori, un stol de

ikrani zboară şi se zbenguie asemenea unor ciori cu anvergura de câte
10-12 metri fiecare.
Potrivit hotărârii lui Tsu’Tey, cel care va face oficiile este, fireşte,
Jake Sully.
De-acum obişnuiţi cu abilităţile puşcaşului-avatar, nu e cazul să
intrăm în amănuntele „alegerii” ikranului potrivit. Nu putem uita, însă,
reacţia zburătoarei în momentul stabilirii „legăturii”: ochiul acela deschis
larg (a groază?, a durere?) şi ţipătul cârâit. De-acum, Jake este „pilot”
de ikran („Taci şi zboară în linie dreaptă!”), adică „vânător” – începător,
desigur („Dă-i drumul! Asta e!” etc.); dar treptat, cu fiecare minut de
zbor, Jake înţelege că acest fel de „călărie” i se potriveşte perfect.
Profesorii de geometrie constată că unii dintre elevii lor „nu văd în
spaţiu”. Nu ştiu să se fi stabilit o corelaţie între această deficienţă şi o
gândire mai „comodă”, cu mai puţine grade de libertate. Fapt e că un
asemenea individ ar avea probleme serioase în a pilota un ikran. Avem,
astfel, încă un motiv să considerăm că aptitudinile de „vânător” aeropur-
tat ale lui Jake atrag atenţia asupra unei capacităţi superioare de înţe-
legere.
Deocamdată, însă, Jake a uitat de conflictul care l-a surprins între
două tabere: na’vii cu cercetătorii pe de-o parte, şi colonelul cu Selfridge
de cealaltă parte.
În mica bază din Munţii Plutitori:
„Arborele Sufletelor... E locul lor sacru. Vezi vârtejul în aceste
imagini color?”
„Da, mi-a dat peste cap instrumentele.”
„Se întâmplă ceva interesant acolo... din punct de vedere biolo-
gic. Aş da orice să am ceva mostre. E strict interzis străinilor.“

36
www.colectiasft.ro
Jake începe să nu mai fie un străin: „Eram vânător zburător...

Aduceam moartea de sus. Problema e... că nu eram singurul.”
„Băieţii îi spun Marele Lenopteryx.”
„Este Toruk – adică Ultima Umbră.”
Aşa-i: Jake şi Neytiri au scăpat ca prin minune de uriaşa răpitoare.
Însă, dincolo de existenţa acestei ameninţări înaripate, există păsări de
metal cu mult mai periculoase. Jake le ştie bine; şi mai ştie că ele vor
veni peste mai puţin de trei luni.
„Totul s-a întors. Acolo este lumea adevărată. Iar aici e un vis.”
Chiar aşa: acum, căruciorul poartă pe culoarele micii baze un Jake Sully
cu părul şi barba crescute, cu picioare descărnate şi cu ochii pe calen-
dar: „Aşa că, după trei luni...” Căruciorul, masa de studiu... „De-abia îmi
amintesc toată viaţa. Nu mai ştiu cine sunt.” Trebuie să se bărbiereas-
că. O face fără chef.
Cantina e pustie, cu scaunele strânse pe tăbliile meselor, ca la
ora închiderii. Asemenea mulţimii de oameni care mâncau şi povesteau
şi râdeau şi care sunt acum amintiri, amintirile...
Jake Sully stă la una dintre mesele astea şi se simte ca o cantină
goală.
„Nu te-ai rătăcit în pădure, nu-i aşa?”
Colonelul – în celălalt capăt al încăperii. Omul se apropie cu paşi
rari, apucă un scaun, se aşează:
„Eşti ultimul în ultimele două săptămâni. Ce s-a-ntâmplat? Ţi-ai
dat demisia?”
Jake tace, îşi întoarce capul în altă parte.
„Văd că nu ai terminat misiunea”, adaugă colonelul.
„Pot s-o termin”, vine replica lui Jake.

37
www.colectiasft.ro
„Deja ai făcut-o”, spune celălalt. „Mi-ai dat informaţii folositoare

despre Arborele Sufletelor. Da, le-am obţinut şi le-am transmis mai de-
parte”, şi îl bate pe umăr. „Apropo... Poţi să-ţi iei tălpăşiţa. Da, am
obţinut aprobarea. Am bătut palma. Ai o navetă în seara asta. Sunt om
de cuvânt.”
„Trebuie să termin asta”, spune Jake hotărât. „Încă ceva... Cere-
monia... E ultima încercare înainte de a deveni bărbat. Dacă fac ce vor...
atunci mă vor alege. Şi pot negocia termenii relocării.”
Colonelul îl priveşte – sever?, dezamăgit?, scârbit? Se ridică, se
îndepărtează, se opreşte, întorcând spre Jake o faţă de piatră:
„Ar fi bine s-o faci, caporale.”
Două săptămâni. Aşa e, din trei luni au trecut doar două săptămâni.
Sună cunoscut?
De atâtea ori „albii” au schimbat „regulamentul” în timpul „jocului”
– cel puţin, aşa ne arată istoria. Revedeţi cuvântările şefilor de trib care
protestau împotriva repetatelor modificări operate de „Părintele” de la
Washington pe înţelegerile deja semnate. Sunt notate rând cu rând în
documentele vremii.
Nu putem fi altfel? Este cumva „oportun” asemenea comporta-
ment, sau măcar „bun”?
...În finalul ceremoniei, Marele Şef decretează:
„Fiu al Omului, tu – eşti unul dintre ai noştri.”
Fiecare persoană se naşte de două ori – aşa spuneau na’vii. „A
doua oară... e când eşti într-un loc, înconjurat de oameni. Pentru tot-
deauna”, şi revedem de undeva, de sus, mulţimea trupurilor aproape
goale unite de mâini ce se întind una spre cealaltă, unind unul cu altul
indivizii unei specii gânditoare şi, pe fiecare dintre ei, cu Universul.

38
www.colectiasft.ro
Undeva, în mulţimea na’vi-lor, Dr. Grace Augustine-avatar zâm-

beşte emoţionată şi fericită.
Parcă reluând în sens invers drumul spre satul na’vi-lor în acea
primă noapte pandoriană a lui Jake, două siluete aleargă fără griji,
stârnind luminoforii plantelor atinse. Acum au ajuns la Arborele Sufle-
telor, admirând „perdelele de neon” vegetal şi „florile-elicopter” care le
dau roată. Neytiri îl ia pe Jake de mână şi îl trage după ea pe unul din
culoarele de „neon”: „Aici e locul unde sunt ascultate rugăciunile. Şi câ-
teodată se îndeplinesc.” O vedem cum se „conectează” neuropsihic la
un mănunchi de „neoane” subţiri, iar ele îşi intensifică lumina. „L-am
numit... copacul dorinţelor”, şopteşte Neytiri. „Sunt vocile strămoşilor
noştri.” Puţin sceptic, Jake se „conectează” şi el la acest „internet” meta-
fizic. Minune!, vocile încep să se audă! „Sunt din Eywa. Acum eşti un
Omaticaya. Ţi-ai făcut propriul copac în pădure.” Gravă, Neytiri se în-
toarce cu spatele, adăugând: „Şi va trebui să alegi o femeie.”
...Dar alegerea lui Jake Sully a fost demult făcută.
Acum, abia decuplat de avatarul său, în semiîntunericul tubului,
memoria îi repetă vocea iubitei: „Sunt cu tine... Suntem făcuţi pentru
viaţă...” Adevăruri simple şi vechi de când lumea.
„Ce naiba faci, Jake?“
Jungla Pandorei salută pe mii de glasuri o nouă dimineaţă. Lungit
în mijlocul micului paradis de la Copacul Dorinţelor, decuplat, avatarul
lui Jake o ţine încă în braţe pe Neytiri. Ea se trezeşte, se ridică speriată,
ascultă: sunt zgomote înfricoşătoare, zgomote produse de maşini. Deja
au început să se vadă copaci căzând sub colţii de oţel. Acolo, în mica
bază, Grace tocmai vine cu micul dejun pentru Jake, în timp ce aici, în
mijlocul junglei, maşinile Companiei se apropie ameninţătoare. Neytiri

39
www.colectiasft.ro
îl strigă, îl scutură, dar trupul lui rămâne inert, şi maşinile sunt tot mai
aproape... „Nu mă face să te hrănesc forţat!”, şi Grace îi pune lui Jake
farfuria-n mâini. Jake se apucă şi înghite pe nemestecate, Neytiri
izbuteşte să mişte trupul greu al avatarului mai la o parte, şi maşinile
acelea uriaşe vin, tot vin, iar alături de ele păşesc unul după altul gân-
daci de metal echipaţi cu arme grele şi cu oameni la bord... „Am termi-
nat!, să-i dăm drumul!”, şi Jake intră în tub („Când ai făcut duş ultima
oară?”) şi în celălalt „el însuşi”...
„...Jake!!, trezeşte-te!!”, îl strigă iarăşi Neytiri, dar lui Jake-avatarul
îi mai trebuie câteva secunde până să vadă bine şi să priceapă situaţia.
Poate ar trebui să creştem acasă veveriţe, bursuci, piţigoi, urşi,
căprioare... Să învăţăm să-i înţelegem, să ne împrietenim cu ei şi, apoi,
în mijlocul unei păduri, să asistăm la o defrişare. Totuşi, mă întreb: chiar
ar fi nevoie?
Uitând că sub aparenţa de na’vi, în faţa oamenilor el nu poate fi
mai valoros decât un bursuc, Jake strigă celor din maşini – în cea mai
curată engleză americană – să se oprească dracului! Dar acolo, sus,
în cutiile lor de oţel cu monitoare panoramice, pământenii iau şi ei micul
dejun, dar mai în tihnă şi fără să le pese de ceea ce se petrece la sol.
Acum, însă, conducătorul utilajului a văzut ceva în faţa maşinii – o ve-
veriţă, un bursuc, nu se ştie, „un ciudat”, în orice caz, şi pune frână,
atrăgând atenţia celorlalţi. Selfridge priveşte şi el între două îmbucături,
apoi apasă mâna tehnicianului pe comenzi: „Oamenii ăia trebuie să în-
veţe că nu ne oprim! – deci trebuie să se ferească din calea maşinilor,
nu-i aşa?
Jake se fereşte (la timp!) şi începe să escaladeze vehiculul – de
pe un piston pe şenilă şi apoi pe capotă, lovind şi distrugând camerele

40
www.colectiasft.ro
de luat vederi cu o piatră. Acum, vehiculul e „orb”. De jos, de la sol, foştii

colegi deschid focul asupra lui Jake, silindu-l să coboare în grabă, să o
ia pe Neytiri şi să fugă împreună la adăpostul copacilor.
Maşinile continuă opera de distrugere a vegetaţiei gigantice cres-
cute pe solul de deasupra zăcământului de unobtanium. Neytiri plânge,
disperată: e ca şi cum ar asista la un măcel. De fapt, este un măcel
pentru ea şi pentru toţi membrii tribului. În faţa unei asistenţe terifiate,
Marele Şef decretează: „Tsu’Tey ne va conduce trupele.” Grace Augus-
tine-avatarul încearcă să-i oprească: „...pentru că va fi mai rău de-atât”,
spune ea. „Nu tu vorbeşti aici!”, o apostrofează Tsu’Tey, „Nu ne impre-
sionezi!”, şi mulţimea izbucneşte în urale. Există vreun pic de raţiune
aici?
Neytiri şi Jake sosesc în grabă. „Tsu’Tey, nu face asta!”, spune pre-
cipitat Jake, dar nu face decât să pună paie pe foc, pentru că proaspătul
comandant îl îmbrânceşte cu violenţă, aruncându-l cât colo: „Ai făcut-o
cu femeia asta?” Nu pare să fie cel mai potrivit moment pentru aseme-
nea întrebări. În picioare, dar nu pentru a riposta, Jake răcneşte: „Nu eu
sunt duşmanul tău! Duşmanul e acolo!, şi e foarte puternic!”
După identificarea celui care a „orbit” buldozerul, deconectarea
„trădătorului” reprezintă prima opţiune. Elicopterul colonelului coboară
în perimetrul micii baze. Aflat în camera de control, Norm priveşte pe
fereastră, îngrozit.
„Pot vorbi cu ei!”, strigă Jake. „Gata cu vorbele!!”, răcneşte Tsu’Tey.
Colonelul şi soldaţii săi pătrund în clădire.
„Sunt unul dintre voi! Şi am dreptul să vorbesc!”, spune Jake.
Colonelul intră în camera de control. Norm protestează: „Nu puteţi
întrerupe conexiunea! E foarte periculos!”

41
www.colectiasft.ro
În faţa tribului, Jake vorbeşte: „Am ceva de spus. Tuturor.” Ava-

tarul lui Augustine se prăbuşeşte; apoi cel al lui Jake.
„Ai depăşit măsura!”, spune colonelul şi pumnul său îl doboară
pe Jake Sully în cuva interfeţei cu avatarul.
Pe mâinile cui ne încap tehnologiile?
„Acum ce e, te-ai îndrăgostit de o localnică şi ai uitat de partea
cui eşti?” îi reproşează colonelul Quaritch lui Jake; dr. Augustine inter-
vine:
„Parker, avem timp să salvăm situaţia...”
„Ţine-ţi fleanca, sau...!”
„Sau ce, soldat Rick, o să mă împuşti?”
„Aş putea s-o fac!”
(Vă amintiţi? „Nu pot, nu pot...”, spunea Selfridge. Acum înţelegem:
ce nu putea el atunci, ar putea Quaritch acum – „soldatul Rick”.)
Revine întrebarea: pe mâinile cui ne încap tehnologiile?
„Acei copaci au fost ceva sacru pentru Omaticaya, într-un mod
pe care nu ţi-l poţi imagina”, continuă dr. Augustine. Evident, Selfridge
nu îşi poate imagina mare lucru:
„...dacă arunci pe-aici un băţ în aer, va ateriza pe nu ştiu ce
pasăre sfântă!”
„Nu vorbesc despre nu ştiu ce fel de ceremonie voodoo păgână”,
ripostează Augustine. „Vorbesc despre ceva real. Ceva ce se poate mă-
sura în biologia pădurii.”
„Ce înseamnă asta, mai exact?”, se preface interesat Selfridge.
„Ceea ce credem că ştim e că există un fel de comunicare elec-
trochimică între rădăcinile copacilor. La fel ca sinapsele între neuroni.
Iar fiecare copac şi-a multiplicat legăturile cu copacul alăturat. Şi sunt
zece-doisprezece copaci pe Pandora.”

42
www.colectiasft.ro
„Asta înseamnă mult, bănuiesc”, se stăpâneşte Selfridge să nu

râdă.
„Sunt mai multe conexiuni decât în creierul uman”, îl informează
Augustine. „Te-ai prins? E o reţea. E o reţea globală, iar na’vii o pot
accesa. Pot încărca şi descărca date, amintiri, exact ca acelea pe care
tocmai le-ai distrus.”
Râzând mânzeşte, Selfridge pune prima întrebare care-i vine-n
minte:
„Ce naiba aţi voi fumat acolo, oameni buni?!”
Întrebăm şi noi: pe cine „naiba” vom trimite să hotărască destine
în Spaţiu?
Dintr-un viitor imaginar, din fericire, însă din păcate posibil (reve-
deţi istoria!), Jake ne avertizează: „Pentru tot ce m-au trimis aici să fac,
a fost doar o pierdere de timp” – şi n-avea cum să fie altfel: Parker Sel-
fridge tocmai a hotărât destinul na’vi-lor.
Ici-colo, pe Terra, la periferia „civilizaţiei” noastre computerizate,
încă există colectivităţi umane care, asemenea imaginarilor na’vi, „nu
îşi doresc nimic din ce avem noi”. Ce să le facem acestor oameni? Să-i
capturăm şi să-i cioplim – aşa, peste noapte şi fără voia lor – după
chipul şi asemănarea noastră?
Nu insistăm asupra scenelor „defrişării”. În a doua jumătate a se-
colului trecut, unii dintre noi au văzut secvenţe asemănătoare la ştiri.
Cei mai tineri le pot viziona, reluate, pe „Discovery”... S-ar zice că nu
învăţăm nici chiar din propria noastră istorie. O fatalitate? Spunem:
asta-i natura umană! Pe naiba!, doar nu suntem două specii – cei care
comandă buldozere sau tancuri şi cei care vor să le oprească? Pur şi
simplu, suntem două tipuri de raţiuni, şi acţionăm din... raţiuni (motive)
diferite.

43
www.colectiasft.ro
Cine sunt cei „buni” şi cine sunt cei „răi”?

Oare e „bine” sau „rău” să-ţi trădezi specia, când indivizii ei nu te
mai reprezintă?
Câţi dintre noi se simt reprezentaţi de indivizi precum colonelul
Quaritch şi Parker Selfridge?
În mâinile cui poate să încapă (iarăşi) rodul minţilor cutezătoare?
Poate în mâinile unui cavaler Bayard, „sans peure et sans reproche”?
Haideţi să privim în jurul nostru: pe stradă, în tramvai, oriunde; câţi din-
tre oamenii realităţii noastre s-ar putea caracteriza ca fiind „fără teamă
şi nepătaţi”, asemenea celebrului luptător?
Da, Avatar ne reaminteşte ce înseamnă spiritul de luptător – însă
nu doar împotriva piedicilor, a dificultăţilor şi a spaimelor inerente unei
expediţii la marginile neştiutului.
De ce nu mai există spiritul acela?
Cumva pentru că am devenit mai „civilizaţi”?, adică nu ne mai îm-
brăcăm în fier şi nu ne mai spintecăm, de-a călare, cu săbiile? Pentru
că nu ne mai omorâm unul pe altul pentru „onoarea” atârnată de pan-
glica din părul unei prinţese care se parfumează zilnic şi se spală de
trei ori pe an? Cumplită ironie: s-ar zice că, odată cu apa duşului con-
temporan, zilnic se scurg în canalizare cantităţi importante de onesti-
tate, empatie, dăruire şi alte asemenea valori despre care ne-am învăţat
să spunem că, oricum, nu prea se mai poartă...
Care dintre noi ar apăra un pod cu sabia şi de unul singur, aşa
cum a făcut cavalerul Bayard? Râdem şi răsuflăm uşuraţi: nu mai sunt
podurile de-altădată! Atunci, să vedem: care dintre noi ar apăra o idee
până la capăt, aşa cum a făcut Giordano Bruno?
Specialiştii afirmă că ambele situaţii implică tipare psihice similare.
Marea problemă este că, potrivit documentelor vremii, contemporanii

44
www.colectiasft.ro
acestor doi oameni minunaţi au străbătut mările şi au făcut cu „sălba-

ticii”, în realitate, exact ce se pregătesc acum să facă Selfridge şi Qua-
ritch cu „maimuţele albastre” în imaginar!
...Bine, putem lăsa deoparte istoria – doar se spune că ea a fost
scrisă întotdeauna de învingători. Ne putem aminti, însă, modele din li-
teratura universală. Ele apar în cărţi care, dacă n-ar fi fost valoroase,
n-ar fi ajuns până la noi cu aceeaşi aură de succes.
Desigur, nimeni nu are pretenţia că poate fi asemenea unui Cidul,
unui Petronius, unei Anna Karenina etc.; dar, cel puţin, pe vremea când
aveam ceva mai puţin TV (iar „net” şi mai puţin!), înţelegeam asemenea
modele şi încercam să le adoptăm valorile.
Da, recunoaştem: întotdeauna a fost greu să adopţi valorile înalte
ale speciei noastre, apărând poduri şi idei. Aşa că ne-am simţit mult
mai confortabil când ne-am recunoscut imperfecţiunile în „eroi” periferici
(„cu multe femei şi bani!, nu le pasă de duşmani!, tannn-ta-na-na-na!”);
şi, desigur, i-am adoptat cu uşurinţă – câţi i-am adoptat...
În concluzie: cine dintre noi va purta în spaţiul sideral valorile spe-
ciei umane? Dar, mai ales: care vor fi aceste valori?
Cei mai mulţi dintre noi află abia la şcoală despre valorile umane
clasice. Dar cine mai are încredere în ele când, în primii şapte ani de
viaţă, ne adaptăm la „valorile” străzii, iar mai târziu, la cursuri (prea târ-
ziu?), învăţăm despre personalităţi care au schimbat lumea şi, uneori
pe aceeaşi pagină, despre „celebrii” cititori de prompter?
Pare nefiresc faptul că de la un film science-fiction am ajuns la
educaţie?
E firesc să limităm educaţia la acumularea cât mai multor infor-
maţii despre lumea noastră şi nu la înţelegerea ei?

45
www.colectiasft.ro
Nu cumva Selfridge şi Quaritch nu sunt în stare să-i înţeleagă pe

na’vi din cauza unei educaţii deficitare?
În mod frecvent, discuţiile despre „firesc” şi „nefiresc” ajung să se
refere la comportamentul uman. Specialiştii îşi tot bat capul cum să se
pună de acord în a defini psihicul normal de psihicul anormal.
Discuţiile cele mai aprinse sunt, desigur, cele privind „frontiera”
dintre normalitate şi anormalitate. Finalitatea unei departajări clare pre-
zintă un interes practic imediat: e vorba de gradul de discernământ al
făptuitorilor unor acţiuni şi activităţi antisociale.
Aţi ghicit, e vorba de psihopaţi.
Legătura dintre educaţie, „băieţii răi” din filmul Avatar şi psihopaţi
este vizibilă dacă admitem că termenul psihopatie semnifică o tulburare
antisocială de personalitate (conform Diagnostic and Statistical Manual
of Mental Disorders, fourth edition, prescurtat DSM IV-TR); şi, caracte-
ristic, indivizii cu personalitate antisocială manifestă „dispreţ şi indife-
renţă pentru drepturile celorlalţi” (Richard J. Goldberg, Ghid clinic de
psihiatrie, Ed. ALL EDUCATIONAL, Timişoara, 2001).
În cadrul acestei prime delimitări generice, activitatea de strămu-
tare forţată a unei populaţii de indivizi raţionali, cu sfidarea drepturilor
acestora în favoarea interesului făptuitorilor, apare ca un act antisocial
evident; iar dacă adăugăm că agresorii procedează la eliminarea fizică
a celor ce se opun acestei strămutări, atunci avem tabloul unei fapte
antisociale grave şi precis definite.
Evident, nu e cazul să-i diagnosticăm pe „întreprinzătorul” Selfridge
şi pe colonelul Quaritch; ne întrebăm, doar: întrucât educaţia defec-
tuoasă poate forma personalităţi cu comportamente antisociale
grave, cum rămâne cu educaţia părinţilor (transmisă, automat, copiilor)
şi cu educaţia pedagogilor?

46
www.colectiasft.ro
Haideţi să ni-i închipuim drept reali pe părinţii şi profesorii imagi-

nari ai tot atât de imaginarilor Selfridge şi Quaritch. Îi vedeţi? Buuuun…
Acum, haideţi să-i salutăm, să-i conducem în sala de cinematograf şi
să-i instalăm în fotolii. Vizionare plăcută!
...cum ziceam, Parker Selfridge tocmai a hotărât destinul na’vi-lor.
„...cu pagube minime”, promite „îndurător” colonelul Quaritch („mai
mult sau mai puţin”).
Trudy soseşte în fugă, anunţând vestea proastă: „Quaritch a pre-
gătit navele. Va ataca Ţinutul Copacilor.”
Aşa e: prin fereastra largă se văd soldaţi, autovehicule şi elicop-
tere în mişcare.
„Dr. Augustine, nu aveţi voie aici!” – dar ea a ajuns deja.
„Opriţi-vă, aceştia sunt oameni...”
Selfridge lasă fereastra şi se întoarce spre cercetătoare.
„Nu, sunt sălbatici care muşcă şi locuiesc în copaci!”
Şi dacă ar fi aşa?
Augustine insistă:
„Sunt familii întregi acolo! Sunt copii! Ai de gând să omori copii?”
Insistă şi Jake: doar Selfridge n-are de gând să comande un măcel,
conştiinţa lui nu va putea suporta o asemenea vinovăţie, nu-i aşa?
Selfridge acceptă o ultimă încercare de mediere. Jake are la dis-
poziţie o oră.
În faţa tribului de na’vi, avatarele Jake şi Augustine se străduiesc
să-i convingă pe Marele Şef, pe Mo’at şi pe Tsu’Tey: trebuie să plecaţi,
altfel veţi muri.
„Eşti sigur de asta?”, îl întreabă Eytukan pe Jake-avatarul.
„M-au trimis aici pentru a vă învăţa obiceiurile. Pentru ca într-o zi
să vă transmit mesajul ăsta, iar voi să-l credeţi.”

47
www.colectiasft.ro
Uneori, sinceritatea fără acoperire pare o minciună poleită.

Jake nu are acoperire. Pentru Neytiri şi pentru toţi ceilalţi na’vi,
Jake-avatarul este un trădător – la fel de mincinos cum îi este şi carnea
trupului-mască; iar Grace Augustine îi este, automat, complice.
Încrederea: un vas din cel mai preţios porţelan. Odată spart, nu
mai poate fi refăcut. Dacă, totuşi, cioburile vor putea fi, cumva, adunate
şi lipite cu meşteşug, recompunând vasul, el tot nu va mai fi ca înainte...
Oare?
În mijlocul na’vi-lor Omaticaya, legaţi umăr lângă umăr, Jake şi
Grace aşteaptă moartea – de mâna pandorienilor sau... mai degrabă a
pământenilor: cerul prinde să vibreze sacadat, parcă gata să se năruie.
Grace şi Jake înţeleg şi încep să strige: „Vin!, adăpostiţi-vă în pădure!”,
„Vor distruge locul ăsta!”. Păcănitul ca de mitralieră creşte de peste tot
şi elicoptere de luptă cu elice jumelate se revarsă pe cerul Pandorei...
Se pare că, mai devreme sau mai târziu, din „raţiuni” diferite, chiar
şi un război pentru libertate se poate schimba într-un măcel: bombar-
darea oraşelor Germaniei – iniţial, ca răspuns la o eroare; bombardarea
Japoniei – pentru ca războiul să fie încheiat rapid; la rubrica „etc.” găsim
Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak... Oare soldaţii aduşi pe Pandora în-
ţeleg că luptă pentru libertatea bunului plac?, şi că sunt pe cale să co-
mită un asasinat în masă?
La bordul uriaşului cvadrimotor-amiral, cu cana de cafea în mână,
colonelul Quaritch se simte în elementul său: doar e pe cale să dea or-
dinele de începere a luptei, nu-i aşa?
La bordul unuia dintre elicoptere, Trudy se pregăteşte să execute
ordinele de luptă: doar e soldat, nu-i aşa?

48
www.colectiasft.ro
La sol, na’vii privesc neîncrezători desfăşurarea forţelor pămân-

tene: este pură intimidare!, doar n-au venit din ceruri ca să tragă asupra
Arborelui Sacru, nu-i aşa?
...Jake şi Grace continuă să strige: „Fugiţi în pădure!”, „La naiba,
fugiţi!!” – însă e deja târziu: ca nişte trăgători în poligon, elicopterele
prind să se alinieze de-o parte şi de alta a navei-amiral.
Privind în sus prin fereastra punţii de comandă, colonelul evalu-
ează prima ţintă: „Al naibii de mare-i copacul ăsta!” Aşa e: din solul bur-
duşit cu unobtanium, trunchiurile arborelui se adună oblic într-o pâlnie
spiralată, înălţându-se înfrăţite prin faţa colonelului şi răsfirând pe cer
o coroană cam cât un sfert din Manhattan; iar acolo, sub „pâlnia” aceea
de trunchiuri gigantice, un trib de „maimuţe albastre” refuză să plece
unde i se ordonă! Aşa că...
„În regulă, oameni buni, să ne facem treaba. Vreau ca fiecare foc
să ţintească spre intrare.”
„Recepţionat” – şi tuburile de lansare se poziţionează.
„Foc!”
Grenadele cu gaz ţâşnesc din lansatoare târând cozi de fum şi
cad în sanctuarul vegetal, rostogolindu-se fâsâind printre picioarele
na’vi-lor şi răspândind un gaz alb.
„Excelent, ca în poligon!”
Goniţi de ceaţa toxică şi furioşi, indigenii ripostează.
„Domnule, au deschis focul!”
Armatele moderne exclud ideea confruntării cu arme din epoca
neolitică – de aici şi absenţa unei expresii potrivite situaţiei date: pămân-
tenii n-au atacat cu nimic indigenii (ei, na!, două-trei fumigene, acolo...),
dar indigenii „au deschis focul” cu arcurile! Iată, cunoscutele săgeţi lungi

49
www.colectiasft.ro
zboară în dreapta şi-n stânga, izbind blindajele aeronavelor – fără efect,

desigur...
...însă regulamentele militare nu se leagă de „efecte”; ele prevăd
clar: atacul („Nenorociţii ăştia n-au înţeles mesajul.”) determină riposta:
„Schimbaţi pe incendiare! Foc!”
Din burta navei-amiral ţâşnesc şerpii lungi ai muniţiei reactive şi
un lanţ de explozii scaldă în flăcări portocalii trunchiurile Arborelui-Sanc-
tuar. Na’vii ies şi fug în toate părţile.
„Uite-aşa se împrăştie gângăniile!”, rosteşte colonelul cu satis-
facţia gospodarului care învinge gândacii de bucătărie.
Uriaşele trunchiuri în spirală ard cu flăcări mari, deci Arborele
Sacru se poate prăbuşi dintr-o clipă-n alta. Jake şi Grace au rămas
legaţi, cu perspectiva de a muri arşi sau striviţi – şi iată a treia variantă:
cu un cuţit în mână, Marea Preoteasă Mo’at se apropie de ei.
Nu ştim exact care procese biologice creează şi nuanţează ex-
presia psihică din ochii vieţuitoarelor terestre. Fapt e că am remarcat
cu toţii priviri aproape „omeneşti” la mai toate mamiferele cunoscute.
Priviri „omeneşti” – oare antropomorfizăm excesiv? Să compa-
răm, la om şi animal, privirile în care citim: spaima – sunt la fel; plăcerea
– la fel; furia – la fel; dragostea – la fel; devotamentul (aţi privit mai cu
atenţie în ochii câinelui care vă păzeşte?) – la fel. Mă hazardez în a
afirma: nu poate fi altfel, căci provenim din acelaşi „prototip”, suntem
„construiţi” şi „funcţionăm” pe aceleaşi principii; doar gradele de com-
plexitate sunt diferite – şi fiecare a luat de la Mama Natură atâta com-
plexitate câtă i-a trebuit.
Oare, dacă ar avea nişte ochi cu complexitate mai mare, cum ne-ar
privi gândacii de bucătărie atunci când îi stropim cu insecticid?

50
www.colectiasft.ro
Antropomorfizăm?
Cum am putea considera drept „umani” ochii unei pisici?! Totuşi,
vă rog: priviţi-i cu mai multă atenţie: când sunt speriaţi, calmi, furioşi...
Acum, ochii extraterestrei Moat sunt scăldaţi în lacrimi: de durere,
de umilinţă, de disperare, de speranţă... În timp ce apropie cuţitul de
gâtul omului-avatar, îi spune:
„Dacă eşti unul dintre noi, ajută-ne!” – şi îi taie legăturile.
Cum a raţionat Marea Preoteasă ca să ajungă la acest gest?
„Către toate echipajele: schimbaţi rachetele.”
Cum a raţionat colonelul Quaritch pentru a da acest ordin?
Acolo, în aer, mâinile lui Trudy se supun rutinei, nu raţiunii. E simplu:
ca soldat, Trudy execută ordinele – aşa, cu degetele pe comenzile ma-
şinii ei de ucis. Ca la antrenament, degetul mare saltă – „click!” – piedica
butonului de tragere şi rachetele sunt gata să plece spre ţinte.
La sol, Jake se căzneşte să-i adune pe na’vii dezorientaţi şi să-i
ducă la loc sigur.
Ta-ca-ta-ca-ta-ca... Suspendate la punct fix, elicopterele s-au
aliniat ca soldaţii unui pluton de execuţie.
„Lansaţi!”
Şuierând, lujeri de fum se întind spre coloanele vii ale sanctuarului
şi le izbesc, înflorind în petale de foc detunător, transformându-le într-un
rug apocaliptic.
Vacarmul de ţipete şi detunături stăpâneşte pădurea. Exploziile
sfărâmă trunchiurile seculare în mii de aşchii. Prin fumul ce îneacă ve-
getaţia se văd siluete fugind sau căzând secerate... Jake şi Grace
aleargă cât îi ţin picioarele, se-mpiedică şi sar peste trunchiuri...
„Lansaţi”!?

51
www.colectiasft.ro
„Ducă-se dracului...!”, şi degetul mare coboară – „click!” – piedica

la loc.
„Ce faci?!”, îi strigă lui Trudy mitraliorul din dreapta aparatului.
„Nu mai particip la rahatul ăsta!” – şi elicopterul pilotat de Trudy
se întoarce, desprinzându-se din formaţie.
Colonelul Quaritch nu are cum să observe manevra „dezertoarei”:
sorbind cafeaua, priveşte cu lăcomie, peste marginea cănii, dezastrul.
Grace şi Jake se opresc, se uită înapoi: cu uriaşele coloane curbe
ale trunchiurilor cuprinse de flăcări şi trosnind, sfărâmându-se, Arborele
Sacru începe să se năruie ca într-un sfârşit de lume. Na’vii surprinşi în
labirintul „trotuarelor” de crengi ale coroanei încearcă să se salveze cu
ajutorul ikranilor: aripi membranoase lungi se avântă în zbor, fâlfâind
precipitat printre ramurile gigantice ale arborelui în cădere. Aflaţi la sol,
cei doi pământeni-avatar privesc îngroziţi cum cerul de frunze şi crengi
cade spre ei, ameninţând să-i strivească, şi o rup iar la fugă, alături de
pandorieni, într-un infern de fum şi de aşchii zburătoare... Şi căderea
pare nesfârşită...
Arborele Sacru zace în mijlocul unui haos de frunze, lemne sfărâ-
mate şi trupuri de na’vi. Cei vii se ridică în picioare şi privesc îngroziţi.
Tăcerea mai ţine câteva secunde bune; apoi, pătrunzătoare, jalea
se înalţă din zeci de piepturi.
Care e raţiunea de a doborî, pe o altă lume, Arborele unei seminţii
raţionale?
Pentru Selfridge, raţiunea e câştigul – cu orice preţ; pentru Qua-
ritch, raţiunea e războiul – tot cu orice preţ.
S-au gândit Selfridge şi Quaritch la dimensiunile biologică şi spi-
rituală pe care le avea în ochii na’vi-lor Arborele Sufletelor? Oare erau
educaţi să se gândească?

52
www.colectiasft.ro
În sala imaginară de cinematograf nu putem vedea bine chipurile

părinţilor închipuiţi mai înainte. Poate se mândresc cu isprava copiilor
lor? Poate privesc în jos, ruşinaţi? În faţa lor, „sălbatica” Mo’at, extrate-
restra, îşi urlă bocetul nepământean ca pe o acuză de sânge la adresa
lumii noastre „civilizate”.
Considerăm că civilizaţia presupune educaţie.
Spunem că animalele n-au construit o civilizaţie: nu au religie, nu
au ştiinţă, nu au artă – puii lor sunt doar „învăţaţi”: să se hrănească, să
se apere... Instinctiv, poate? Atunci, de ce trebuie „să înveţe”?, doar
ştim că instinctele sunt înnăscute! Şi de ce trebuie să folosim ghilimele
atunci când, în esenţă, e vorba de una şi aceeaşi învăţare – proces de
însuşire a unor deprinderi – atât la om, cât şi la celelalte specii? Probabil
pentru că, în lumea „necuvântătoarelor”, toate lecţiile sunt predate de
părinţi puilor în mod instinctiv. Poate însăşi afecţiunea pe care credem
că o citim în ochii mamiferelor când îşi privesc puii nu e decât rezultatul
unor automatisme biologice. Poate că animalele-părinte le formează
puilor reflexe... în mod reflex. Atunci?
Atunci, haideţi să spunem iute alfabetul de la coadă la cap. Se
pare că nu ne-am însuşit acest reflex, oricât de bine şi de repede am
citi. Să vorbim atunci de învăţarea mersului, de învăţarea de a duce lin-
gura la gură, de a spune „mulţumesc”? Adică, să definim educaţia în
funcţie de raportul dintre numărul de acte reflexe şi numărul de acte vo-
luntare?
Animalele nu mănâncă mai mult decât trebuie (chiar dacă unele
mănâncă aproape toată ziua, cum fac o parte din ierbivorele sălbatice).
Animalele nu se înmulţesc mai mult decât trebuie, nu se ucid unele pe
altele mai mult decât trebuie. Lăsate în lumea lor, animalele au compor-

53
www.colectiasft.ro
tamente adecvate, de echilibru – adică în echilibru cu mediul lor (pe

care nu-l distrug) şi în echilibru cu speciile celelalte (pe care nu le ex-
termină).
Oare la om educaţia înseamnă învăţarea unor comportamente
adecvate?
Putem concepe existenţa unei civilizaţii fără educaţie?
Cred că sălbăticia înseamnă ignoranţă doar în raport cu proble-
mele din afara nevoilor speciei date: un şoarece care nu ştie să prindă
pisici nu este ignorant; gâştele domestice nu ştiu să migreze, dar asta
nu înseamnă că sunt „de râsul gâştelor” sălbatice.
Mă întreb: ce este „sălbatic” în comportamentul na’vi-lor sau în
urletul-bocet al extraterestrei Mo’at?
Martori ai disperatei dureri colective, Grace Augustine, Jake Sully
şi noi, spectatorii, simţim cum urletul de jale al populaţiei extraterestre
na’vi ne răscoleşte sufletul de pământeni ca un sfredel, transformân-
du-ne empatia în carne vie; pentru că, prin simpla apartenenţă la „spe-
cia” Selfridge-Quaritch, ne simţim vinovaţi. Ce joc strâmb al sorţii poate
face ca asemenea indivizi să devină reprezentanţii omenirii?
Putem fi cu adevărat învinovăţiţi cu toţii?
Niciodată Jake Sully nu va mai fi mândru că e om.
Sau... n-a fost niciodată?
Deşi conflictul raţiunilor din Avatar continuă (şi se încheie ca o
poveste frumoasă), opresc aici urmărirea acţiunii filmului. Prin această
reţinere încerc să aduc un omagiu tardiv şi stângaci acelora cu care mă
simt solidar: „sălbaticilor” din specia mea şi din toate celelalte specii ra-
ţionale, indiferent de gradul lor de complexitate. Fac asta pentru că, din
păcate, ei sunt fiinţe reale, şi au luptat, luptă şi vor lupta pentru dreptul

54
www.colectiasft.ro
de a fi ei înşişi. Căile viitorului „sălbaticilor” nu se pot croi cu buldozerul,

ci cu împărtăşirea valorilor superioare oferite de eventualii „civilizatori”.
„Valori superioare” – înţelegeţi ce vreau să zic: progresul nu exclu-
de echilibrul cu natura; iar dacă natura a optat pentru evoluţie, e firesc
faptul că am coborât din copaci ca să ajungem la stele, dar nu cu preţul
incendierii pădurii originare, chiar dacă în ea nu au rămas decât speciile
aflate pe alte ramuri ale arborelui filogenezei.
E adevărat: în diferite locuri de pe Pământ, departe de asfaltul
autostrăzilor, în armonie cu speciile „necuvântătoare”, există grupuri de
Homo sapiens aflate, încă, în epoca pietrei. Apărut în afara evoluţiei lor
naturale, un progres exploziv îi poate ucide: asemenea pandorienilor,
„na’vii” tereştri nu au, deocamdată, nevoie de „berea” noastră. Ar fi opor-
tun să le-o turnăm pe gât? Doar dacă părinţii noştri ne-au „educat” întru
„civilizaţie” prin aceeaşi metodă.
Iarăşi părinţii?
Oriunde în Univers – cel puţin teoretic – ei ar trebui să fie la fel:
preocupaţi de viitorul copiilor. Diferenţele apar în modul de a-i educa
pentru acest viitor.
Imaginaţi-vă un schimb de experienţă între părinţii „civilizaţi” şi
părinţii „sălbatici”: şi unii şi alţii îşi privesc odraslele cu o mândrie neas-
cunsă. Acum copiii se joacă. Printre ei îi putem recunoaşte pe Miles
Quaritch şi Parker Selfridge: tocmai au smuls din mâinile micuţilor „săl-
batici” nişte jucării indigene. Evident, „sălbaticii” se reped să le recupe-
reze. Ca prin minune, copiii devin adulţi înarmaţi şi spaţiul dintre corturi
se transformă într-un câmp de luptă. Părinţii privesc bătălia. Credeţi că
încep să facă pariuri?

55
www.colectiasft.ro
Dacă nu putem să oprim ploaia, deschidem umbrela. Dacă sun-

tem atacaţi, ripostăm. Există războaie inevitabile? Ce-ar fi ca ele să se
poarte doar în arene speciale, sub ochii părinţilor?
Fapt e că, evitabile sau nu, toate războaiele lumii s-au petrecut,
într-un fel sau altul, sub ochii părinţilor celor ce luptau. Nu s-au făcut
pariuri. Învingători şi învinşi au suferit la fel, iar bocetele ambelor tabere
au curs de-a lungul istoriei şi s-au adunat într-un viitor ipotetic, undeva,
pe o planetă imaginară, întorcându-se asupra noastră ca un bumerang
şi izbindu-ne conştiinţa: este urletul-bocet al lui Mo’at.
Să recunoaştem: dincolo de numărul de stele care îi pot fi acor-
date, filmul Avatar nu ne prezintă doar o simplă (altă!) luptă dintre bine
şi rău; pentru că, aşa cum l-am înţeles, în afară de „ce-ar fi dacă...?” fil-
mul pune şi alte întrebări – din acelea care ne produc disconfort.
Răspunsurile trebuie să le găsim noi, dar mai repede: chiar şi azi, pe
Pământ, şi cândva, pierdută în depărtările Spaţiului, o Pandora sau alta
aşteaptă întâlnirea cu Omul Înţelept.
Jake Sully nu a repetat istoria. Poate din cauza educaţiei?
Ce spun părinţii lui Selfridge şi Quaritch?
Filmul Avatar continuă istoria închipuită a conflictului dintre raţiu-
nea umană şi cea a „sălbaticilor” Pandorei, încheindu-se ca o poveste
frumoasă; dar istoria realităţii „sălbaticilor” Terrei s-a oprit la bocetul a
mii şi mii de Mo’at, ca o nesfârşită acuzaţie adresată lumii noastre „ci-
vilizate”. O lume aflată, cu fiecare zi, tot mai aproape de momentul vii-
toarei întâlniri cu alte specii raţionale; o întâlnire care trebuie să ne gă-
sească pregătiţi nu pentru a combate, ci pentru a înţelege şi a tolera
diferenţele; căci e întâlnirea care va genera, pe mai departe, destinul
nostru şi al lor.

56
www.colectiasft.ro
Ce vom lua cu noi?

Dacă luăm ŞTIINŢĂ, ca formă de iubire a cunoaşterii lumii, tre-
buie să adăugăm, obligatoriu, şi o anume EDUCAŢIE: aceea în spiritul
de BUN SIMŢ manifestat prin iubirea acelui minunat ECHILIBRU ce se
predă zilnic la Şcoala Naturii şi pe care îl putem regăsi în noi – pe
Pământ, pe Pandora...
Haideţi să nu ne facem iarăşi de râs!...

57
www.colectiasft.ro
CRISTIAN CÂRSTOIU
BIOLOGIA din AVATAR
tiu că pe mulţi îi enervează disecarea din toate unghiurile
Ş a unui film care e de presupus a fi doar „distractiv“. Sabia

de lumină a cavalerilor Jedi sau teleportarea sunt nerea-
liste, dar o analiză dintr-o perspectivă ştiinţifică aduce mai multă înţe-
legere a filmului SF decât simpla exaltare în faţa efectelor speciale.
Pentru mulţi spectatori, Avatar este un film care reprezintă ceea
ce omenirea a pierdut pe drumul progresului tehnologic: o conectare pro-
fundă cu natura. Poate că simţi chiar furie pe specia umană, văzând-o
în ipostaza de „băieţi răi“, dar aceasta ar fi o greşeală. Aşa cum spune
James Cameron, „Na’vi sunt ceva care există în noi înşine, la un nivel
superior al aspiraţiilor noastre“.
Fără îndoială, Avatar este filmul momentului. Ideea existenţei
unor oameni care vizitează o altă planetă, populată de umanoizi cu pie-
lea albastră, şi posibilitatea de a-şi descărca întreaga conştiinţă în tru-
puri extraterestre configurate genetic este, fără dubiu, de domeniul
ştiinţifico-fantasticului. Dar oare chiar e aşa?
Avem extratereştri, capacitatea de a face transfer mental într-un
alt organism, un planetoid cu gravitaţie redusă, o specie umanoidă cu
un ADN compatibil cu al nostru şi, bineînţeles, alegoria existenţei aces-

58
www.colectiasft.ro
tei specii, cu trimitere directă la propria noastră cultură. Dar, întrucât

SF-ul înseamnă şi ştiinţă, nu numai imaginaţie, avem o doză bună de
tehnologie livrată în 3D. Ştiinţa popularizată, deşi are o genealogie care
începe cu Jules Verne, în secolul al XIX-lea, este insuficient înţeleasă
la nivel de mase. Arthur C. Clarke spunea odată că „orice tehnologie
suficient de avansată poate fi considerată magie“.
Revenind la Avatar, în mod evident, nu ne putem limita doar la
ceea ce este plauzibil din punct de vedere ştiinţific ca să creăm o în-
treagă operă spaţială. Intriga trebuie, la rândul ei, să fie susţinută de
elemente care cel puţin să nu contrazică ceea ce ştiinţa a dovedit deja.
Atunci când mă uit la un film SF încărcat de subiecte ştiinţifice şi gadget-
uri tehnice, ca om de ştiinţă mă aştept la orice – de la sentimentul ridi-
colului până la enervare – dacă faptele sunt prezentate fără un suport
realist. Rar mi se întânplă să intru într-o stare extatică şi la final să zic
„Uau!“.
Frumuseţea este că nu trebuie să fii om de ştiinţă ca să te bucuri
de acest film. Există şi alte filme celebre care au avut o sămânţă ştiin-
ţifică drept pretext artistic (primul care îmi vine în minte este Jurassic
Park), iar de la Războiul Stelelor încoace sălile de cinema sunt populate
de tot felul de creaturi nepământene. În Avatar, însă, nu trebuie să
ducem grija unor copilaşi care ar putea să cadă pradă unui dinozaur
furios; aici avem jungla aşa cum e, iar cine se aventurează în ea, o face
pe propriul risc. Descoperirile ştiinţifice cer sacrificii, iar aici suntem sub
mantia protectoare a avatarului; dacă acesta este ucis, pierderea este
doar financiară.
Deşi sunt multe aspecte legate de ştiinţa din Avatar, nu vreau să
mă leg de modul în care Sigourney Weaver foloseşte pipetele. James

59
www.colectiasft.ro
Cameron încearcă să dea sens unei lumi create de la zero, spre deo-
sebire de alte filme SF, unde creaturile extraterestre uneori nu au cap
şi coadă. Primul care îmi vine în minte este viermele uriaş care trăia
într-un asteroid, în Imperiul Contraatacă. Ce naiba mânca? Nave
spaţiale care treceau întâmplător pe-acolo? Cameron creează o lume
care are sens. Te lasă să recreezi un filon al evoluţiei şi încorporează
magistral biologia în science-fiction.
Avatar, fără îndoială, nu are ca scop să ne delecteze cu o anima-
ţie 3D. Efortul făcut de James Cameron şi echipa sa este remarcabil,
acela de a făuri o lume imaginară unde detaliile sunt atent construite.
Spectaculos în această direcţie este modul în care sunt surprinse as-
pectele florei şi faunei pandoriene, create, fără dubiu, cu ajutorul unei
echipe remarcabile de specialişti. Pandora are o faună şi o floră luxuri-
antă, fantasmagorică, viu colorată şi fluorescentă. „Încearcă să vezi pă-
durea prin ochii ei“, îi spune Grace lui Jake Sully. Avertizarea „nu mai
sunteţi în Kansas“, preluată din Vrăjitorul din Oz, capătă rapid semnifi-
caţie. Culoarea dominantă şi nepământeană este, fără îndoială, albas-
trul fluorescent. De la plante până la animale, inclusiv ikranii similari cu
pterodactilii, toate au şi un pic de albastru. La fel de neaşteptată este
fluorescenţa nocturnă care creează o ambianţă feerică. Nici na’vi nu
fac excepţie: sunt albaştri, iar pe timpul nopţii prezintă puncte de biolu-
miniscenţă pe feţe. O explicaţie a dominanţei albastrului ar fi urmă-
toarea: o planetă cu masă mică, deci cu gravitaţie redusă, nu ar putea
menţine o atmosferă suficient de densă. Astfel, ultravioletele provenind
de la Alpha Centauri ar avea un nivel ridicat, care ar fi nociv fără o pro-
tecţie adecvată. Cum pe Pandora nu se vindeau loţiuni cu factor de pro-
tecţie UV50, o pigmentare albastră ar putea fi la fel de eficientă.

60
www.colectiasft.ro
Fluorescenţa noctură ar fi astfel o consecinţă imediată, multe din sub-

stanţele organice fiind fluorescente în lumina ultravioletă.
O remarcă despre atmosfera pandoriană. Oamenii trebuiau să
poarte măşti pentru a respira, dar nu şi costume presurizate. Există
schimburi de gaze la spargerea geamurilor care izolau spaţiile în care
se aflau oamenii, dar putem concluziona că presiunea atmosferică era
tolerabilă, iar densitatea suficient de mare pentru a susţine în aer eli-
copterele (să nu uităm şi gravitaţia mai redusă). De ce aveau oamenii,
totuşi, nevoie de măşti? Există două motive simple: lipsa oxigenului sau
prezenţa unor gaze toxice. O vegetaţie luxuriantă cum e cea a Pandorei
trebuie să producă suficient oxigen, fără nici o îndoială, iar existenţa
unei faune „cu sânge cald“ confirmă un metabolism bazat pe arderi în
prezenţa acestuia. Mai mult, masa mare a unora din aceste animale şi
viteza lor de reacţie indică o concentraţie de oxigen suficientă şi pentru
oameni. Rămâne deci mai plauzibilă varianta unor gaze toxice, cel mai
probabil amoniac sau metan. În finalul filmului, când cabina unde era
Jake se depresurizează, tendinţa lui este de a trage o gură de aer şi
să-l ţină, şi nu de a respira mai mult, ceea ce susţine ipoteza toxicităţii
faţă de cea a insuficienţei oxigenului.
Haideţi să privim acum Pandora prin ochii lui Jake Sully, iar mai
apoi să facem o analiză aprofundată a biologiei din această lume nouă.
Trezit din faza de stază pe masa de laborator, Jake se acomodează cu
noul trup. Fost puşcaş marin, acum paralizat, aflat în scaunul cu rotile,
Jake este supervizat de Dr. Grace Augustine în explorarea ştiinţifică,
folosind un avatar, conceput in vitro din ADN uman şi extraterestru. Aici
filmul nu oferă multe detalii, ceea ce lasă loc la multe speculaţii. Este

61
www.colectiasft.ro
avatarul doar o marionetă controlată mental sau este un superman îm-

bunătăţit genetic?
Este interesant de observat că în momentul activării avatarului,
Jake preia rapid controlul asupra tuturor funcţiilor musculare, deşi are
mici provocări cu statura de 3 m şi coada care dărâmă aparatura din
jur. Faptul că Jake o ia la fugă este simbolic prin faptul că el era para-
lizat, imobilizat în scaunul cu rotile. Afară, Pandora îl învăluie cu mirosuri
necunoscute; vedem asta din modul în care adulmecă aerul cu nările
larg deschise. Iat-o şi pe Grace, care-i aruncă un fruct – pentru ea,
prinderea fructului are ca rol verificarea coordonării mână-ochi; Jake,
însă, muşcă pofticios din fructul zemos.
Vorbind despre Grace, ea reprezintă încă un motiv pentru oamenii
cu afiliaţie ştiinţifică să iubească Avatar. În general, oamenii de ştiinţă
sunt portretizaţi în filme fie ca nişte maniaci care caută să se îmbogă-
ţească sau să facă experimente ce pun în pericol pe toată lumea, doar
de dragul ştiinţei, fie ca nişte naivi care sunt convinşi când spun „aceste
creaturi sunt prietenoase“, exact în secunda de dinainte de a fi devoraţi.
Există în filme un oarecare grad de dezumanizare a omului de ştiinţă,
iar dacă acesta îşi dezvăluie atribute umane, încetează întrucâtva să
mai fie om de ştiinţă. Ei bine, în Avatar, Dr. Augustine este obişnuită,
aspră şi obsedată de proiectul ei. Ca spectator, începi s-o placi pe mă-
sură ce filmul avansează, pentru că te implici din ce în ce mai mult în
viaţa de pe Pandora, iar Grace Augustine este ghidul tău în această
lume. Viaţa ei este lumea vie şi ştiinţa, ridicând vălul descoperirilor re-
voluţionare cu curiozitatea şi nonşalanţa unui copil care deschide cutia
cu cadouri de Crăciun. De aceea, atunci când moare şi ajunge în cel

62
www.colectiasft.ro
mai sacru loc al Pandorei, în loc de regrete ne vine să râdem (cu res-
pect, totuşi) când primul ei gând este să recolteze o mostră.
Din ceea ce ştim, hibrizii se pot crea numai din specii apropiate
genetic, cum ar fi caii şi măgarii sau leii şi tigrii. Probabilitatea scăzută
ca ADN-ul na’vi să fie similar cu cel uman ne face să credem că doar
foarte puţine elemente de ADN uman au stat la baza concepţiei avata-
rilor.
Evident, acest tip de manipulare genetică este dincolo de ceea
ce se poate face în prezent, dar, cu siguranţă, se conturează o aroganţă
colonială a poveştii.
Atât Pământul cât şi Pandora sunt formate din elemente mai grele
decât heliul şi hidrogenul, cum ar fi carbonul şi oxigenul. Aceşti atomi
trebuie aranjaţi în formă de molecule, pentru a îndeplini funcţii com-
plexe. Ordonarea acestora şi capacitatea de replicare înseamnă codi-
ficarea informaţiei, aşa încât replica să aibă aceleaşi funcţiuni cu ori-
ginalul. Pentru asta, este nevoie de o matriţă. Deci, o anume compo-
nentă trebuie să fie mereu codificată la fel.
ADN-ul este o moleculă stabilă care stochează informaţia.
ARN-ul are o funcţie similară, dar la organismele superioare rolul său
este de transfer al informaţiei de la nivelul ADN-ului la componentele
celulare responsabile de producerea proteinelor. Se consideră că
ADN-ul a evoluat din ARN, iar acesta, la rândul lui, a evoluat dintr-o
serie de proteine auto-replicante.
Seria de evenimente care a dus la apariţia pe Pământ a ADN-ului
a fost atât de improbabilă, încât practic nu putem crede că s-ar putea
repeta, chiar dacă am lua de la capăt filmul evoluţiei vieţii, pe aceeaşi
planetă, în aceleaşi condiţii. Ca urmare, şansa ca ADN-ul să apară pe

63
www.colectiasft.ro
o altă planetă este FOARTE aproape de zero. În fapt, este atât de im-
probabil încât dacă s-ar găsi ADN pe o altă planetă, am ajunge mai uşor
la concluzia că sursa acestuia este cumva legată de ADN-ul terestru.
Dar aici ajungem la un alt blocaj logic. Anume, cum ar funcţiona
o celulă extraterestră? Chimia este aceeaşi în întregul univers. Atomii
nu se comportă diferit în sisteme planetare diferite. Deci, ce alternative
avem? Pentru că, în condiţii de mediu comparabile – atmosferă cu oxi-
gen, plante şi animale cu sânge cald –, trebuie să considerăm că me-
tabolismul vietăţilor pandoriene este similar cu cel terestru. Or, cheia
metabolismului este sinteza de proteine, iar secvenţa înlănţuirii aminoa-
cizilor este codificată în ADN. Şi am ajuns înapoi de unde am plecat...
Teoretic, pot exista şi alte fome de acizi nucleici în afară de ADN
sau ARN, dar pe care biochimia nu le-a identificat. Altfel spus, în condiţii
similare de mediu, natura a produs un mecanism similar de sinteză a
proteinelor, dar care foloseşte alt substrat biochimic. Cum sunt compu-
terele PC şi Mac: fac aceleaşi operaţiuni, dau aceleaşi tipuri de rezultate
finale, folosesc tot 0 şi 1 pentru codificarea informaţiei, dar sistemele
de operare sunt complet diferite.
O altă prezumţie ar fi aceea că ADN-ul şi ARN-ul sunt cele mai
probabile forme de codificare a informaţiei celulare din motive de echili-
bru energetic; altfel spus, dacă informaţia ar fi putut fi codificată şi altfel,
presiunea evoluţiei duce la selecţia ADN-ului pentru că este cel mai efi-
cient termodinamic. În acest caz, ar trebui să ne aşteptăm să găsim
ADN acolo unde găsim viaţă extraterestră mai evoluată decât nişte bac-
terii amărâte.
După chimia pe care o ştim şi cunoştinţele noastre despre uni-
vers, crearea spontană de aminoacizi este posibilă. Mai mulţi amino-
acizi laolată dau o petrecere şi fac o proteină. Ca această proteină să

64
www.colectiasft.ro
capete însă proprietăţi auto-replicative, aceasta e cu totul altă mâncare

de peşte.
Aşa încât stau şi mă întreb (dacă eşti biochimist şi ai răspunsul,
te rog să-mi spui şi mie!):
1. Există şi alte molecule care pot apărea natural şi care să aibă
funcţii similare cu aminoacizii?
2. Dacă nu, există şi alte metode în afară de ADN şi ARN prin
care poţi replica o proteină?
Ne-am obişnuit să considerăm că viaţa trebuie să fie bazată pe
chimia carbonului, alături de alţi câţiva atomi, cum sunt oxigenul, azotul
şi fosforul. Există însă teorii care presupun existenţa unor forme de viaţă
bazate pe siliciu (care are tot patru valenţe, ca şi carbonul), dar o pla-
netă unde trăiesc animale şi plante care respiră într-o atmosferă cu oxi-
gen face imposibilă această presupunere, deoarece dioxidul de siliciu
nu se află în formă gazoasă la temperatura la care apa este lichidă.
Rămânem deci la carbon, pentru că imaginaţia mea o ia razna şi mă
face să visez la un zbor spaţial în stare de criogenie, care se termină
cu o zgâlţâitură de umăr făcută de o asistentă de zbor, iar la ani-lumină
de Pământ o să descopăr o junglă luxuriantă plină de animale şi plante
cu o biochimie bazată pe carbon şi ADN.
De altfel, în următorii zece, poate douăzeci de ani, va fi perfect
posibil să identificăm existenţa nu numai a planetelor, dar şi a planetoi-
zilor sau sateliţilor acestora, care să aibă o atmosferă proprie. Dacă
identificăm oxigen, dioxid de carbon şi vapori de apă, cercetătorii se vor
grăbi să presupună şi existenţa vieţii.
Sateliţii din rocă solidă ai gigantelor gazoase, cum e Jupiter, ar
putea, în mod teoretic, să ofere condiţii care să permită viaţa, mai ales

65
www.colectiasft.ro
dacă orbita sa asigură şi o temperatură la care apa să fie în fază lichidă.

Dar să asigure şi condiţiile de geneză şi evoluţie a vieţii, aceasta e o
altă poveste.
Planetele gigante din sistemul nostru solar au sateliţi din rocă
acoperiţi cu gheaţă. Asta face posibil, cel puţin teoretic, ca un „Jupiter“
dintr-un alt sistem solar, aflat mai aproape de steaua sa, să aibă sateliţi
de mărimea lui Marte sau chiar a Pământului, capabili să reţină o atmos-
feră proprie. Alpha Centauri A are toate condiţiile pentru o examinare
de pe Pământ a planetelor sale şi a sateliţilor acestora. Nu peste mulţi
ani vom şti dacă Pandora există şi dacă poate adăposti viaţă.
Pe de altă parte, am putea fi orbiţi de familiaritatea cu carbonul şi
condiţiile terestre de viaţă şi să căutăm doar planete sau planetoizi care
să fie cât mai similari cu mama Terra. Dar, chiar şi aici, pe Pământ, avem
de-a face cu situaţii în care habitatul unei specii este imposibil pentru o
alta. Ce vreau să spun este că şansa ca prima formă de viaţă extrate-
restră întâlnită de omenire să fie omuleţi verzi sau na’vi albaştri, cu
biochimie pe bază carbon, este posibilă, dar nu neapărat şi probabilă.
Arsenicul sau siliciul ar putea juca rolul primadonei – unele alge marine
includ în metabolismul lor o serie de arsenozaharide, iar despre siliciu
am vorbit mai devreme.
Sulful este, de asemenea, un element care stă în umbra biochi-
miei; poate forma lanţuri întocmai ca şi carbonul, dar poate să şi substi-
tuie oxigenul din apă, formând hidrogen sulfurat. Există forme de viaţă
pe Pământ care au o biologie bazată pe sulf; chiar în România a fost
descoperită, în anii ’90, o peşteră izolată complet de restul lumii, unde
viaţa a evoluat independent de restul Terrei, cu o biochimie pe bază de
sulf (peştera Movile, în vecinătatea Mangaliei).

66
www.colectiasft.ro
Fosforul şi azotul pot forma molecule biochimice. Fosforul poate

da naştere unor molecule catenare ce pot fi substratul unor macromo-
lecule complexe. Combinat cu azotul, numărul de variante moleculare
creşte spectaculos, putând forma chiar şi molecule ciclice şi să creeze
structuri similare zaharidelor. Imaginează-ţi un şir de mărgele care ar
reprezenta o macromoleculă organică. În biochimia terestră, mărgelele
ar fi atomi de carbon; într-o biochimie alternativă, rolul acestuia poate
fi luat de fosfor sau azot. Asta înseamnă că într-o lume cu puţin carbon,
dar bogată în sulf, fosfor şi azot, viaţa definită prin capacitate autore-
plicativă este pe deplin posibilă.
Dar apa? Este oare apa necesară vieţii? Ei bine, nu. Amoniacul
lichid are o serie de proprietăţi comparabile cu apa. Amestecul apă-
amoniac rămâne lichid la temperaturi mult mai mici decât apa chioară.
De aceea speculaţiile scriitorilor de SF referioare la ce s-ar putea găsi
sub gheţurile lui Titan sunt mai mult decât simple fantasmagorii.
Ceea ce în biochimia carbonului intră la categoria „otrăvuri“ – me-
tanolul, acidul fluorhidric, acidul clorhidric sau formaldehida, în biochi-
mia alternativă bazată pe amoniac, sulf sau siliciu, acestea pot fi sub-
stitute perfecte pentru rolul de solvent al apei. În medii extrem de di-
ferite, cu reacţii chimice complet diferite, apa şi carbonul ar fi ultimele
substanţe care să susţină viaţa.
Ce ar trebui să ţinem mereu minte este că viaţa nu înseamnă mo-
lecule, ci cântecul balenelor. Dacă pe o altă planetă, sub lumina unui
alt soare, un compozitor compune o operă muzicală, o codifică binar şi
o transmite către pământ prin unde radio, putem spune că acolo, un-
deva, există viaţă, chiar dacă are o biochimie bazată pe sulf, siliciu şi
amoniac.

67
www.colectiasft.ro
Iată-ne, deci, în jungla pandoriană. Detaliile create în mediul în-

conjurător fac deliciul spectatorului. Jungla abundă în forme de viaţă
exotice (multe ostile), care formează un ecosistem natural şi plauzibil.
Presupunerea mea este că s-a dorit crearea unui mediu extrate-
restru, dar formele de viaţă umanoide trebuiau să nu fie prea extrate-
restre, aşa încât spectatorul să se poată identifica uşor cu eroii din film.
Na’vi sunt eleganţi, subţiri, cu mişcări suple, de fotomodel. Expresia fa-
cială şi diferenţele între sexe sunt foarte omeneşti şi, totodată, necesare
pentru a întregi povestea. Bărbaţii sunt mai înalţi şi cu musculatura mai
dezvoltată, iar femeile au sâni. Mâinile şi picioarele au însă câte patru
degete. Na’vi au fost concepuţi cu trăsături mixte – pe lângă cele uma-
noide mai există şi o serie de caracteristici feline, mai ales ochii galbeni
şi disproporţionat de mari cu restul feţei, comparativ cu oamenii (bănuim
că na’vi vedeau bine noaptea). Urechile, care se pot orienta, (caracte-
ristică pierdută la specia umană) şi coada, asemănătoare cu cea a unui
leu – puternică şi lungă, cu un smoc de păr în vârf –, completează acest
tablou. Comportamental, mai vedem modul în care na’vi îşi manifestau
furia, arătându-şi dinţii şi şuierând, întocmai ca o pisică furioasă care
scuipă. Anatomia na’vi surprinde prin diferenţele faţă de restul anima-
lelor de pe Pandora. Lipseşte a treia pereche de membre, traheea ex-
ternă şi dubla coadă neurală. Na’vi sunt, astfel, destul de diferiţi de
restul mamiferelor pandoriene, din punct de vedere biologic. La nivelul
speciilor terestre, diferenţele ar fi la nivel de clasă, ca între păsări şi ma-
mifere.
Ipoteza lui L.R. Hubbard despre extratereştrii inteligenţi spune că
modelul umanoid are prea puţine variabile care să permită evoluţia teh-

68
www.colectiasft.ro
nologică. Altfel spus, extratereştrii cu organizare socială şi civilizaţie

tehnologică trebuie să fie umanoizi.
Ipoteza alternativă este că na’vi sunt originari de pe Pandora, iar
evoluţia lor a inclus o serie de mutaţii, cum ar fi supresia unei gene care
este responsabilă de dedublarea membrelor anterioare. Descendentul
ar avea două membre mai slab dezvoltate, şi tot aşa până la dispariţia
completă. Plecând pe aceeaşi idee, un organism cu şase membre ar
avea nevoie şi de un creier cu trei emisfere, dispariţia unui set de mem-
bre ar fi, în mod logic, însoţită de o redesenare a creierului şi, totodată,
fie dispariţia uneia din cozile neurale, fie fuziunea acestora într-una sin-
gură.
Toate animalele au şase membre (foarte interesantă idee). Na’vi
au, însă, patru. Asta ar putea să însemne fie o evoluţie paralelă a verte-
bratelor Pandorei, fie că umanoizii au pierdut, la un moment dat, a treia
pereche de membre. Nu văd, însă, care ar fi putut fi motivul, deoarece
habitatul face utilă o pereche de mâini în plus.
Dacă mai luăm în calcul şi alte aspecte, cum ar fi organizarea tri-
bală, elementele de limbaj şi compatibilitatea ADN-ului, singura con-
cluzie care îmi vine în minte este că na’vi sunt o specie hibrid, implan-
tată pe Pandora de o rasă umanoidă (oameni, poate?), cu multe milenii
în trecut, care a creat na’vi în aşa fel încât să beneficieze la maximum
de flora şi fauna indigenă.
Utilizarea turbei de către fierarii arabi în procesul de călire a săbii-
lor ducea la formarea unor nanotuburi de carbon care întăreau substan-
ţial lama; am putea considera că un astfel de proces ar putea avea loc
natural, sub influenţa hormonilor, în procesul de formare a oaselor na’vi,
ceea ce ar duce la oase foarte rezistente. Dar, pe de altă parte, natura

69
www.colectiasft.ro
e zgârcită şi dacă nu ar fi avut loc o presiune evoluţionistă care să favo-

rizeze selecţia naturală a speciilor sau specimenelor cu oase mai tari,
nu am fi vorbit de oase întărite cu fibre de carbon. Altfel spus, dacă fie-
rarii arabi au dezvoltat o tehnică specială pentru săbii cu lame super-
puternice, au făcut-o pentru că soldaţii lor duceau lupte în care, uneori,
lama se rupea. Dacă nu ar fi trebuit să poarte războaie, n-ar mai fi avut
nevoie de supersăbii. De fapt, n-ar fi avut nevoie de săbii deloc.
Faptul că multe din formele de viaţă de pe Pandora sunt similare
cu cele terestre ar avea o oarecare logică dacă am considera că evolu-
ţia are tendinţa de a găsi „soluţiile optime“ care să acopere nişele am-
bientale – aşa-numita „evoluţie convergentă“ – vedem cum, de exemplu,
un hârciog are o nişă ambientală proprie, diferită de cea a lupului sau
a cerbului. Diferenţele notabile sunt mărimea (lucru evident, datorită
gravitaţiei mai reduse) şi câteva aspecte biochimice. În rest, diferenţele
sunt mai puţine decât asemănările.
Vorbind de flora pandoriană, observăm că în multe cazuri are ca-
racteristici care o duc spre regnul animal, comportându-se similar speci-
ilor marine terestre (de exemplu, seminţele din Arborele Sufletelor, care
se comportă ca meduzele, sau mimozele gigant care se strâng la o sim-
plă atingere).
Ce este unic faţă de filmele SF de până acum este capacitatea
faunei native, inclusiv na’vi, să se interconecteze fizic şi empatic cu aju-
torul unui organ ataşat la extremitatea cefalică, formând sinapse o dată
cu contactul neurocililor. Tsaheylu – „legătura între toate lucrurile vii“.
Este extrem de interesant că această legătură există şi la nivel profund,
între rădăcinile copacilor pandorieni, creându-se o conştiinţă colectivă

70
www.colectiasft.ro
numită de na’vi Eywa şi considerată zeitate. Voi reveni la această

conexiune puţin mai încolo.
Probabil una din replicile cu cel mai mare impact în film este cea
în care Grace încearcă să-i explice administratorului operaţiunilor faptul
că arborii sunt interconectaţi într-o reţea neuronală uriaşă, care for-
mează un creier de proporţii fabuloase nu prin mărimea sa, ci prin nu-
mărul de conexiuni posibile. Aici apare un aspect matematic foarte
interesant; Grace face afirmaţia că în creierul uman sunt posibile 1012
conexiuni, iar Pandora poate crea 1014 astfel de conexiuni. Asta nu în-
seamnă doar o creştere de 100 de ori, echivalentă cu 100 de creiere
umane, ci ordinul de mărime este de 10.000 (numărul de variabile
creşte cu pătratul numărului de conexiuni posibile). Avem, deci, un
super-mega-computer echivalent cu 10.000 de creiere umane şi cu un
număr incalculabil de senzori capabili să preia date din mediu. Semnifi-
caţia acestui fapt este că na’vi nu cred în Eywa datorită „spiritualităţii“
sau credinţei religioase, ci pe baza unor lucruri concrete şi direct măsu-
rabile.
Când ei vorbesc despre conexiunea tuturor fiinţelor vii de pe pla-
netă, nu o fac la modul metaforic, terestru, ci la modul practic, aşa cum
internetul nu este o metaforă a conectării calculatoarelor, ci înseamnă
efectiv transferul unor pachete de informaţie de la un computer la altul,
prin intermediul unui suport fizic, reprezentat de reţeaua de cabluri.
Credinţa na’vi este bazată pe abstractizarea unor conexiuni neurale ale
planetei înseşi. (Nu pot să nu-mi imaginez o religie pornită din abstrac-
tizarea internetului – o zeitate care are răspuns la orice întrebare sau
care poate păstra memoriile celor dispăruţi...)

71
www.colectiasft.ro
Ca o remarcă personală, mi-a plăcut ideea cu arborii sufletelor

care cresc pe rezervele de unobtanium. Eywa foloseşte superconduc-
tori pentru funcţionare şi, dacă nu greşesc, e un lucru bun să foloseşti
superconductori dacă vrei să transmiţi informaţii într-un sistem nervos
la scară planetară.
Oglindirea Pandorei în lumea noastră ne face să vedem altfel re-
voluţia ştiinţifică şi tehnologică. Am putea oare să downloadăm o conşti-
inţă umană într-un server şi de acolo să poată fi accesată liber? Eventual
încărcată într-un zombie conceput într-o cuvă sau într-un android? Ar fi
aceasta oare poarta spre nemurire?
O altă idee interesantă este comparaţia Pandorei cu un organism
complex. Dacă luăm ca şi model corpul uman, avem o serie de celule
care aparţin unor grupuri bine definite, cu un rol precis. Au o funcţie
clară, controlată direct sau indirect de creier, dar nu au libertatea de a
„face ce le taie capul“. Mai avem apoi alte celule (bacterii, de cele mai
multe ori), care sunt un fel de agenţi independenţi, unele cu efect pozitiv,
altele cu efect negativ asupra organismului.
Într-o lume cum e cea pandoriană, structura biologică interconec-
tată are o complexitate comparabilă. Animalele şi plantele sunt integrate
în acest ecosistem, iar oamenii apar ca agenţi independenţi care au, unii
– efect pozitiv, alţii – efect negativ.
O interconectare la o asemenea scară ar avea, fără îndoială, un
efect fulminant asupra eficienţei la scară globală. Lumea ar apărea cu
totul altfel în ochii noştri, aşa cum Pandora ne apare în film.
Fiecare interacţiune declanşează în mintea noastră comparaţii cu
animale sau plante deja cunoscute. „Seamănă cu o panteră, dar e mai
mare“ sau „Ăsta e un fel de cal, dar are şase picioare“ sau „Parcă e o

72
www.colectiasft.ro
meduză care pluteşte în aer şi luminează“. Aceste similitudini frapante

şi diferenţe încântătoare sunt, fără nici un dubiu, prerogativele biologilor,
mai ales a celor care îşi petrec viaţa studiind, numind şi clasificând vie-
ţuitoarele terestre. Xenobiologia permite extrapolarea cu uşurinţă de la
un număr redus de informaţii concrete.
Este o senzaţie de extaz intelectual să evadezi într-o lume ca
Pandora, dacă, atunci când schimbi canalele la TV şi nimereşti Animal
Planet sau National Geographic, rămâi măcar câteva secunde să pri-
veşti animalele. Dacă nu, atunci probabil ai nevoie de o libelulă-elicopter
sau o ceată de lemurieni fluorescenţi ca să-ţi trezească interesul.
Coada neurală, dacă te gândeşti puţin, e un fel de... port USB.
Ştim că neuronii adiacenţi pot comunica în anumite limite, mai ales dacă
izolarea terminaţiilor este deficitară. Există o serie de boli în medicina
umană, cum ar fi tic dolorosa, în care o simplă atingere a feţei declan-
şează senzaţia de durere prin stimularea neuronilor responsabili de per-
cepţia durerii. Putem specula, deci, că neuroconectorul pandorian este
constituit din extremităţi nervoase senzoriale slab izolate, dar asta ar
crea o sensibilitate foarte mare a organului respectiv, aşa încât imagi-
nea lui Jake-avatarul jucându-se cu neurocilii îmi face pielea de găină.
Ce este însă remarcabil din punct de vedere al funcţiei sale, este şi
posibilitatea ca oricare fiinţă pandoriană să fie neutralizată de un prădă-
tor mai abil. Un liliac pandorian ar putea sta bine mersi la pândă aştep-
tând un Leonopteryx să treacă pe dedesubt, să-i sară în spate şi să-şi
cupleze propria coadă neurală la cea a victimei, în timp ce-şi înfige colţii
într-o venă, iar apoi să îşi petreacă liniştit săptămâna având hrana asi-
gurată. Dacă pe Pământ există paraziţi care schimbă comportamentul
gazdei şi fără interfaţa neuronală, putem spune, extrapolând, că para-

73
www.colectiasft.ro
ziţii care invadează oamenii transformându-i în zombie şi care abundă

în filmele de serie B, ar descoperi că paradisul se numeşte Pandora.
Vietăţile mărunte ar avea un avantaj major asupra animalelor
mari. Mărimea nu ar mai conta – în Stargate SG1 exact acest lucru se
întâmplă cu Goa’uld.
O altă posibilitate ar fi formarea unei relaţii simbiotice. Un anima-
licul mic, dar deştept, ar putea prelua controlul unui animal mai mare,
dar mai tâmp, cu scopul de a asigura hrana sau supravieţuirea. Sau ar
putea să-i confere acces la simţurile sale (radarul liliecilor e un exemplu
perfect), capacitatea de a neutraliza toxine sau otrăvuri sau îmbună-
tăţirea funcţiilor biologice, în situaţii care le ameninţă viaţa, prin stimu-
larea secreţiei de adrenalină, ceea ce ar permite o viteză de reacţie
sensibil mai mare. Simbioza e mai logică decât parazitarea, deoarece
în primul caz ambii au de câştigat, pe când în al doilea, efectele nega-
tive ale relaţiei ar putea duce la crearea unor mecanisme defensive din
partea gazdei, care să împiedice atacurile neurale din partea parazi-
tului.
Speculând, am mai putea chiar să ne imaginăm „sclavagismul“
inter-specii, unde un prădător preia instinctiv controlul unei cirezi de ier-
bivore şi le păzeşte precum un câine de pază la stână, iar ocazional se
hrăneşte cu animalele slabe sau bolnave.
Na’vi, având o inteligenţă superioară, ar putea domina oricare din
speciile pandoriene – vedem cum contactul cu bashtee („caii“) sau cu
ikranii duce la preluarea completă a controlului asupra acestora şi inte-
grarea la nivel vegetativ. Astfel, animalul simte un impuls de a face o
anumită acţiune, fără să conştientizeze de fapt sursa acestui impuls.

74
www.colectiasft.ro
Practic, na’vi devine noul centru de voinţă, nu doar preia controlul direct
al acţiunilor acestuia.
Pentru Jake, provocarea de a controla un cal sau un ikran e chiar
mai subtilă. Un na’vi autentic îşi transferă voinţa la nivelul creierului ani-
malului, acesta executând comenzile primite. Animalul devine un avatar.
Jake are un avatar, care la rândul lui are un avatar.
Nu ştiu dacă ai jucat vreodată Wii. Pentru mine a fost o experienţă
inedită. În Wii îţi creezi un avatar pe care-l controlezi cu o telecomandă
sofisticată. Avatarul meu e mai abil decât mine, dar fără voinţă proprie.
Este programat să facă mişcări pe care eu nu le-aş putea face decât
cu mult antrenament. Subrutinele programului asigură avatarului echili-
bru, viteză de reacţie, precizie. Eu iau doar decizii şi execut mişcări cu
telecomanda. El, avatarul Wii, aruncă mingi de bowling, joacă tenis sau
trage cu arcul. Dacă Wii ar avea un avatar-în-avatar, acesta din urmă
ar trebui să aibă nişte funcţiuni diferite de ale primului, pentru că altfel
nu ar avea nici un rost. Pentru mine, ca jucător, ar fi o provocare dublă
să acţionez al doilea avatar prin intermediul unor funcţiuni pe care nu
le controlez direct. De exemplu, să presupunem că în joc ar trebui să
controlez avatarul meu, care trebuie să manipuleze o marionetă hi-tech
care are o serie de servomecanisme cu un grad mare de automatizare
şi care reacţionează reflex la stimulii din jur (îşi stabilizează singură po-
ziţia de echilibru, dacă este cazul). Mişcările mele sunt preluate şi mo-
dulate de subrutinele avatarului, iar acestea pot, uneori, intra în conflict
funcţional cu cele ale marionetei. Va trebui să fac în mod continuu ajus-
tări de mişcare şi poziţie pentru a găsi formula optimă de acţiune a mari-
onetei, conform cu intenţiile mele.

75
www.colectiasft.ro
Dar cum controlează Jake avatarul său? În primul rând, avem o

sensibilitate crescută a creierului na’vi. Mai ştim că avatarii sunt creaţi
din combinarea ADN-ului na’vi cu cel uman şi că fiecare avatar este
special creat pentru o singură persoană. Jake a ajuns întâmplător în
programul avatar, deoarece avea un frate geamăn pentru care se fa-
bricase avatarul. Aceste informaţii ne duc la o concluzie logică, şi anu-
me că tiparul undelor cerebrale este determinant în conexiunea om-
avatar. Să aibă avatarul un receptor-emiţător implantat în creier, iar dis-
pozitivul de conectare să fie un sistem complex de amplificare a undelor
cerebrale? Vedem un dispozitiv rotativ de tipul RMN, ceea ce mă face
să cred că este un sistem de amplificare magnetică. În concluzie: un-
dele cerebrale sunt preluate de amplificator şi transmise spre avatar.
Undele cerebrale ale acestuia sunt transmise de emiţătorul implantat
şi recepţionate de dispozitivul magnetic. Gata! Cum trece însă acest
flux electromagnetic prin vortex? Nu ştim...
Pe de altă parte, întregul concept al inteconectării oferă un suport
biologic pentru noţiunea de Dumnezeu. Transferul electrochimic al me-
moriei oamenilor către o bancă de date centrală face ca personalitatea
lor să supravieţuiască morţii. Deşi nerealist din punctul de vedere al
modului în care înţelegem evoluţia, gândul în sine este incitant şi provo-
cator.
Nu pot să închei acest capitol fără să fac câteva remarci la scena
de amor dintre Jake şi Neytiri, care este făcută parcă pentru a obţine
rating-ul AP12 de la CNC. Vedem cum cei doi se sărută sub frunzele
fluorescente ale Arborelui Sufletelor, iar apoi suntem transpuşi direct în
dimineaţa... de după. Poate că pe DVD vor apărea şi scenele de sex
albastru care au fost tăiate la montajul final...

76
www.colectiasft.ro
Ca primă observaţie, cei doi se sărută – ceea ce este aparent

firesc, dar dacă te gândeşti puţin, nu este evident. În regnul animal,
doar oamenii se sărută în context sexual. De ce oare, pe o planetă
aflată la ani-lumină distanţă, o populaţie umanoidă cu caracteristici fe-
line să manifeste acelaşi tip de comportament sexual?
În lipsa altor informaţii, să presupunem că sexul propriu-zis are
cam aceleaşi caracteristici ca şi la oameni. Nu ar fi o exagerare, având
în vedere anatomia comparabilă şi prezenţa sânilor la femelele na’vi.
Ceea ce ne face să considerăm toate celelalte aspecte reproductive ca
fiind similare, inclusiv fecundarea, sarcina şi naşterea.
Ca urmare, ceea ce (nu putem decât să presupunem) face sexul
albastru diferit de cel de pe Pământ trebuie să fie implicarea cozii neu-
rale, undeva în cadrul procesului. Să speculăm puţin scena romantică.
Jake ar trebui să se comporte tipic uman: masculul dominant în relaţie,
sărutând-o şi mângâind-o pe Neytiri. Cum ar reacţiona ea? Neytiri este
de presupus a fi virgină – modelul tribal preţuieşte castitatea premari-
tală, deci răspunsul ei este mai curând instinctual, decât elaborat men-
tal. Na’vi nu au DVD-uri cu filme XXX sau reviste Playboy, deci educaţia
sexuală a copiilor este modestă, am putea spune. Tribul nu oferă totuşi
o intimitate foarte mare, iar viaţa în natură permite observarea ritua-
lurilor de împerechere la animale, deci din punct de vedere „tehnic“ exis-
tă o înţelegere a ceea ce este de presupus că se va întâmpla.
Iată, deci, că avem un puşcaş marin trecut cu certitudine prin patul
multor femei versate înainte de a suferi accidentul care l-a ţintuit în
scaunul cu rotile, şi o tânără neexperimentată, dar plină de dorinţă. Care
este, deci, primul ei impuls? Cel mai probabil, să-şi conecteze coada
neurală cu a lui Jake. Cu siguranţă a mai făcut acest lucru – conectarea

77
www.colectiasft.ro
cozii neurale la un alt na’vi, dar nu neapărat în scop erotic. Dacă tu ai

fi adolescent na’vi şi ai întâlni alţi adolescenţi asemeni ţie, nu ai fi tentat
să te cuplezi cu ei, doar ca să vezi cum este? Aici Neytiri este pe teren
propriu; ştie la ce să se aştepte când se conectează cu Jake, pe când
el nu ştie, dar tocmai este pe cale să afle...
Atât Jake cât şi Neytiri au capacităţi intelectuale comparabile, deci
nu este posibil ca unul dintre ei să-l domine pe celălalt de maniera domi-
nării unui bashtee. Conectarea neurală permite acces la simţurile şi
senzaţiile celuilalt; efectul unei atingeri este imediat resimţit precum re-
verberaţia unui ecou; dacă celălalt simte plăcere la atingerea ta, şi tu o
vei simţi; practic, ştii exact ce să faci mai departe, urmărind un cres-
cendo al senzualităţii. Intimitatea perfectă – doi oameni devin ca unul.
Având în vedere că Jake vine după o perioadă lungă de abstinenţă, iar
Neytiri se află la începutul vieţii ei sexuale, excitarea sexuală atinge
rapid niveluri inimaginabile pentru ambii parteneri, ceea ce va duce la
un orgasm extrem de puternic, sincronizat şi autoîntreţinut, care va
avea ca finalitate o senzaţie de epuizare fizică profundă, trimiţându-i pe
amândoi în lumea viselor.
Între timp, te poţi duce şi tu la culcare, visând la anatomia suplă,
bazată pe carbon, a exoticei Neytiri...
E vremea, deci, pentru cine nu a văzut încă filmul, să dea shut
down la computer şi să alerge la cinematograf, să-şi pună ochelarii 3D
şi să plonjeze într-o lume plină de creaturi ciudate, pe care James
Cameron a făurit-o, reuşind, în acelaşi timp, să facă ceea ce nici un alt
regizor de filme artistice nu a mai făcut până acum: să ne arate natura
şi lumea vie din interior!...

78
www.colectiasft.ro
CĂTĂLIN BADEA-GHERACOSTEA
TEOLOGIA PE ALBASTRU
sau
DE CE VATICANUL SE AMUZĂ
DE AVATAR
ilmul lui James Cameron şi, după ultimele lui declaraţii,
F cartea/cărţile Avatar, şi-a atins şi îşi vor atinge publicul

cu o forţă ideatică de prim ordin. Este o lume care intere-
sează şi după ce evenimentul, obiectul artistic este consumat, receptat,
şi, întocmai cum Matrix-ul de la începutul mileniului a făcut-o, Avatar-ul
permite şi cere construcţii mentale care să ducă la o înţelegere mai pro-
fundă a subiectelor sale.
Dacă în Matrix perechile de termeni „realitate-virtualitate“, „om-
maşină“, „viaţă naturală-viaţă artificială“ erau sursele de tensiune filo-
sofică şi artistică, Avatar vine să problematizeze cu „om-umanoid“,
„materialism-spiritualism“, „omul în natură – omul deasupra/împotriva
naturii“.
Vor fi ipoteze şi discuţii asupra rezolvărilor filosofice şi artistice
propuse de creatorul lumii Avatar-ului, cadrul lor fiind foarte generos,
similar cu cel dat de Matrix prin finalitatea jocului intelectual, diferit prin
nuanţările în receptare date de saltul pur tehnologic dintre cele două

79
www.colectiasft.ro
producţii hollywoodiene. De aceea, cel puţin în rândurile de faţă, vom

ignora exact ceea ce face spectacolul Avatar să fie un inovator într-ale
spectacolului, concentrându-ne asupra ideilor, chiar aplicând o foca-
lizare înspre găsirea unei teologii, ca exemplu pentru un decupaj posibil
în înţelegerea antinomiilor de mai sus, lăsând altora libertatea propriilor
focalizări.
•••
Corpusul ideatic al Avatar-ului, sub termenul „teologie“, pare
foarte simplu. Nu apare nici un preot în comunitatea militarizată a oa-
menilor, discursul de aici este strict pragmatic, în cel mai fericit caz strict
ştiinţific, alegerile morale se fac în act de către personajul Jake şi colegii
săi. În schimb, umanoizii albaştri de pe Pandora, na’vi-ii (dacă ar fi să
ne amuzăm cu grafia română) sunt o societate tradiţională asemănă-
toare triburilor din pădurea amazoniană sau din taigaua siberiană sau
din semi-deşertul australian, pe deplin integraţi în natură, spiritualizând-o
nu doar prin rolul de şaman ce se găseşte în fiecare trib al lor, nu doar
prin discurs, prin rituri de trecere – aşa cum societăţile umane amintite
o fac –, ci prin realizarea unei „legături“ informaţional-psiho-neuro-fizice
la propriu, dată de acel organ asemănător cu o coadă-priză cu terminaţii
nervoase compatibile între umanoizi şi lumea vegetală şi animală de
pe Pandora.
(„Fă legătura, Jake!“, spune frumoasa Neytiri avatarului albastru
al cărui „driver“ este omul Jake Sully, în timpul ultimului rit de trecere,
capturarea şi îmblânzirea, nu, „înfrăţirea“ cu dragonul zburător, în pei-
sajul de inspiraţie Magritte al munţilor plutitori ai Pandorei.)

80
www.colectiasft.ro
Această legătură fizică brută care permite o comuniune până la

nivel spiritual este cheia pentru deschiderea discuţiilor antinomiilor din
Avatar. Din reducţia teologică, putem spune chiar de la început că
umanoizii panteişti ai Pandorei nu „cred“ că Eywa – numele prin care
identifică spiritul lumii, un echivalent al Gaiei New Age – se află peste
tot, în tot şi toate, ci „ştiu“. Ordinea lumii Pandorei, morala triburilor, nu
se bazează pe credinţă, ci pe o cunoaştere directă a circuitului integra-
tor natural. Iată prima ruptură cu ceea ce s-ar aştepta un om să gă-
sească în dorinţa lui de antropomorfizare a oricărei lumi străine.
Întocmai cum Lem spunea în „Solaris“, şi în Avatar oamenii nu au făcut
decât să ducă pe Pandora umanitatea cu dorinţele, nevoile, temerile şi
păcatele ei. Omul din Avatar se caută pe sine, măcar părţi din el (Jake
Sully îşi vrea, la început, doar picioarele înapoi), minereul pentru care
se ajunge la război este doar un alt necesar ce trebuie îndeplinit, sigu-
ranţa pentru care colonelul lansează atacuri preventive este doar pre-
textul pentru eliminarea fricii de non-uman, de străin, de posibilitatea
adevăratei introspecţii; omul din Avatar este artificial, nu poate supra-
vieţui în afara bazei, pazei, fără masca de oxigen, fără o companie sau
fără un colonel care să îi spună ce să facă.
•••
Ce este interesant în rezolvarea propusă de James Cameron
pentru căutarea omenească se află chiar în titlul filmului. Avatarul, con-
ceptul, este întrebuinţat de creatorul lumii Pandorei în toate sensurile
sale. Pornind de la cel iniţial, accesibil şi copiilor îndrăgostiţi de roboţei
telecomandaţi, un sens autoironizat în film de existenţa coloşilor militari

81
www.colectiasft.ro
care îşi poartă în interior operatorul uman, Cameron urcă treptat către
înţelesul din mitologia indiană, acela de apariţie, încarnare a unei zeităţi.
Arta scenaristului-regizor (şi, în curând, autor de romane) se vede în
gradarea acestor sensuri şi, fie şi numai pentru asta, James Cameron
merită recunoaşterea noastră, dacă nu şi un Oscar, NU pentru efecte
speciale.
Jake Sully primeşte rolul fratelui său geamăn, pe baza compati-
bilităţii genetice, de a fi „driver“-ul avatarului – corp creat în laborator
pe baza ADN-urilor uman şi umanoid. La început, deci, Jake este doar
un operator cu mijloace mult mai sofisticate de a conduce o maşină bio-
logică, foarte asemănătoare cu experienţa unei realităţi virtuale întoarsă
fizic în realitatea imediată, fizică. Treptat, datorită folosirii acestei maşini
biologice în experienţele de comuniune cu lumea pandoriană, Jake
evoluează spiritual, este iniţiat în „ştiinţa“ panteistă a umanoizilor, pe
care el o traduce omeneşte în credinţă care, la rândul ei, îl obligă la o
alegere morală.
Întrebările la care răspunsul este simţit de personaj şi pe care fil-
mul le sugerează spectatorului, nu sunt doar cele banale, cu încărcătură
istoric-culturală pământeană („cine e bun, stăpânul colonizator sau
băştinaşul integrat naturii?“, „ce este dreptatea în faţa forţei brute?“
etc.), ci li se adaugă şi unele noi, vechi în esenţa lor teologică: „care
este trupul REAL, care este spiritul REAL, în lumea Pandorei?“, „dacă
Dumnezeu există (iar na’vi-ii ştiu, unii oameni cred), cum este posibil
răul?“, „ce este şi cine poate fi Salvatorul/Mesia într-o lume unde pă-
catul nu poate exista dacă fluxul comuniunii tuturor lucrurilor nu este în-
trerupt?“ etc.
James Cameron răspunde epic acestor întrebări, dar şi cu sec-
venţe de poezie autentică – acea iterare, cu şi fără traducere, a salutului

82
www.colectiasft.ro
în limba pandorienilor, „Te Văd (Aşa Cum Eşti În Sinele Tău)!“ egalează
în idee grandoarea spectacolului cinematografic.
Finalul filmului, în care victoria temporară a Pandorei asupra stră-
inilor pământeni şi a companiei lor anonime este secundară, aduce in-
tegrarea ultimă, trecerea sufletului-spiritului omului Jake Sully în trupul
puternic al avatarului său, prin intermediul Eywei, realizarea „încarnării“
propriu-zise a Salvatorului. Creatorul filmului îşi încheie astfel mesajul
cu o logică artistică şi, pentru rândurile de faţă, cu o logică teologică
fără fisură.
•••
Nu este de mirare că Vaticanul, prin ziarele sale, se arată uşor amu-
zat de opera lui James Cameron. Articolele încearcă să mute atenţia
către spectaculosul Avatar-ului şi să elimine discuţiile eretice. Critica
Vaticanului se bazează pe primatul Omului, creatură a lui Dumnezeu,
care Om a primit Natura spre a o folosi. La un nivel intelectual mult ridi-
cat, Vaticanul reia replica din film a colonelului luptând cu avatarul lui
Jake: „Cum te simţi trădându-ţi propria specie?“ Am putea răspunde că
Jake Sully şi-a confirmat natura umană în ce are ea mai bun, trădând
oamenii în scopurile lor meschine şi imediate, dar apărând viaţa unei
alte creaţii a lui Dumnezeu, în ceea ce ea are mai generos şi permanent.
Bineînţeles, jocul intelectual se încheie aici, receptarea Avatar-
ului se bazează pe însăşi convenţia că un credincios, catolic sau New
Age, merge în sala de cinematograf, ca spectator, fără certificatul de
botez în buzunar.
Ca şi „Matrix“, Avatar duce arta cinematografică la ceea ce are
ea mai bun în Speculative Fiction (SF)...

83
www.colectiasft.ro
NICU GECSE
LIMBA NA’VI
acă într-o bună zi un prieten vă întâmpină cu formularea
D Kaltxì. Ngaru lu fpom srak?, fiţi liniştiţi, este un fan al fil-

mului Avatar care vă spune doar Salut! Ce mai faci? în
limba na’vi. Sau, dacă este să vă ofer o traducere ad-literam: Salutări!
Cu tine este starea de bine? Având în vedere tendinţa românilor de a fi
practici şi pragmatici când se apucă de studiul unei limbi străine, învă-
ţând mai degrabă una care să le fie folositoare cândva, nu mă aştept
ca întâlnirea dintre doi prieteni să debuteze prea curând ca mai sus.
Confirmarea cea mai bună este faptul că nici succesul de care s-a bu-
curat serialul „Star Trek – Noua Generaţie“, prezentat în anii ’90 la Tele-
viziunea Română, nu i-a îndemnat pe fani să înveţe limba klingoniană.
Fireşte, aici intră în discuţie mai mulţi factori, printre care şi impactul
avut asupra publicului american şi britanic de seria originală (1966-
1969) sau snobismul vorbitorilor nativi de limbă engleză, care cu greu
se pot decide că o altă limbă de circulaţie le-ar putea fi utilă, alegând
mai degrabă să înveţe o limbă aşa-zis artificială, fictivă.
Limbi născocite
În marea lor majoritate, limbile vorbite actuale şi o mare parte din

cele considerate moarte au cunoscut o evoluţie naturală de-a lungul

84
www.colectiasft.ro
mai multor sute şi mii de ani, cu înrâuriri aduse de evoluţia istorică şi

economico-socială a popoarelor vorbitoare. De-a lungul timpului, diferite
necesităţi şi scopuri au condus la crearea unor limbi artificiale, conce-
pute după criterii subiective. Au apărut astfel limbi inventate doar pentru
amuzament, limbi auxiliare – create anume pentru a facilita comuni-
carea dintre oameni, limbi experimentale – folosite de lingvişti ca me-
tode de cercetare, limbi secrete – utilizate pentru codificarea şi criptarea
informaţiei, limbi fictive – folosite strict pentru creaţiile artistice.
Exemplele sunt la îndemână. În copilărie, mulţi dintre noi au încer-
cat să înveţe „limba păsărească“, alegând să o folosească în joacă pen-
tru a discuta cu prietenii. Principiul alcătuirii ei este relativ simplu, vorbirii
curente i se adaugă după fiecare vocală o silabă, cel mai frecvent alea-
să din grupurile pa-pe-pi-po-pu, astfel că Hai să vorbim în limba păsă-
rească poate deveni Hapaipi săpa voporbipim îpin lipimbapa păpa-
săparepeapascăpa. Exista chiar şi o „păsărească a ţiganilor“, în care
pa şi pe erau înlocuite de ga şi ghe. Se pare că folosirea acestui dialect
de către hoţii de buzunare, înainte de îmbunătăţirea argoului specific
„profesiei“, i-a făcut pe părinţii anilor ’70 să interzică odraslelor folosirea
limbii păsăreşti originale, care nu avea decât un rol de amuzament. Cu
acelaşi rol, existau şi alte variante de păsărească, în care se foloseau
după silabe grupuri ca vana-vene-vini-vono-vunu sau un singur grup,
de pildă chir sau gir. Similar, în mai toate limbile pământului există vari-
ante de limbi cu rol de amuzament: Tutnese sau Double dutch pentru
engleza britanică, Pig Latin, Gibberish, Yuckish sau Yukkish pentru en-
gleza americană, Louchébem sau Loucherbem pentru franceză, jerin-
gonza pentru spaniolă, cu variantele ei pentru spaniola ţărilor din Ame-
rica Latină, il farfallino sau alfabetul farfallino pentru italieni, limbajul bet

85
www.colectiasft.ro
pentru ebraică sau Mattenänglisch, dialectul folosit de germanii din

Berna, pentru a oferi doar câteva exemple.
Dintre limbile auxiliare, cele mai cunoscute sunt esperanto, recu-
noscută oficial de UNESCO în 1954, ido şi interlingua, fiecare fiind cre-
ată cu scopul de a fi folosită ca limbă internaţională, facilitând comu-
nicarea între oameni. De la lansarea limbii esperanto, în 1887, aceasta
a evoluat şi a câştigat noi adepţi în întreaga lume, ajungând ca în zilele
noastre să numere circa 1,5 - 2 milioane de vorbitori, cu aproape 2000
de vorbitori nativi, provenind din familii vorbitoare ale limbii.
Trecând peste limbile secrete, ca să nu le ştirbim farmecul, se cu-
vine să acordăm o atenţie aparte limbilor fictive, atribuite unor popoare
sau fiinţe imaginare care apar în literatură sau filme. Cele mai la înde-
mână exemple sunt limbile Quenya şi Sindarin, născocite cu răbdare,
trudă, migală şi profesionalism de J.R.R. Tolkien pentru elfii din cărţile
sale, sau, mai recent, cazul limbii klingoniene create de Marc Okrand
pentru seria de filme SF Star Trek. Klingonienii apar pentru prima oară
în serial în 1967, dar limbajul lor începe să fie prezentat abia din 1984.
De atunci, stimulat de interesul stârnit printre fanii serialului, creatorul
Mark Okrand a dezvoltat-o – gramatică, sintaxă şi vocabular –, în aşa
măsură încât astăzi klingoniana este limba fictivă cu cei mai mulţi vor-
bitori. Nu numai că are un alfabet propriu, dar, pe lângă cărţile şi dic-
ţionarele dedicate limbii, au fost traduse şi tipărite în klingoniană drama
Hamlet de William Shakespeare şi chiar Biblia. În cazul acestei limbi
create, tocmai fanii au fost cei care au ajutat la dezvoltarea ei dincolo
de ceea ce Okrand crease.
Ca scriere grafică fictivă, cea mai evoluată şi inteligentă mi se
pare Marain, propusă de Iain M. Banks în povestirile şi cele şapte ro-

86
www.colectiasft.ro
mane din seria civilizaţiei The Culture (Cultura). Un sistem sofisticat de

inteligenţe artificiale – the Minds (Minţile) – ajunge la concluzia că lim-
bajul este o parte esenţială pentru asigurarea păcii între specii şi, drept
urmare, creează o limbă absolut nouă, fără vreo legătură cu niciuna
dintre cele anterioare – Marain. Scrierea limbii Marain se bazează pe
semne grafice conţinând 32 de matrice, fiecare câte nouă cercuri mici,
colorate în negru sau rămase goale, alternanţa lor amintind de sistemul
binar. Caracterele alfabetului Marain sunt astfel alese încât fiecare este
distinctiv şi unic, indiferent din ce unghi este privit.
Limbile create artificial sunt adesea mai greu de învăţat, fie pentru
că prezintă inadvertenţe de coerenţă sau erori de construcţie, fie pentru
că solicită persoanei care o învaţă să accepte, să înţeleagă şi să ope-
reze cu noţiuni şi structuri care nu au prea mult în comun cu limba ma-
ternă sau cu limbile de circulaţie cunoscute. Sentimentul, incomod şi
frustrant totodată, îmi este oarecum familiar, după ce în perioada 1989-
1992 am învăţat limba japoneză, care îmi propunea pe atunci modele
noi de gândire şi o scriere diferită de cea cu caractere latine. Şi nici mă-
car nu era vorba despre o limbă artificială, ci doar de una cumva diferită
de cele studiate până atunci.
Deşi apariţia şi dezvoltarea limbilor fictive are un scop strict artis-
tic, menit să contureze şi să consolideze parametrii unei lumi imaginare,
cel mai adesea ele nu se rezumă la acesta. Impactul produs de recep-
tarea operei literare sau a filmului poate conduce către un adevărat fe-
nomen cultural de masă – ceea ce poate avea deopotrivă efecte be-
nefice sau contrare. De pildă, în acelaşi timp, interesul omului obişnuit
pentru studierea altor limbi străine este relativ redus în ţările în care
limba oficială este una de mare circulaţie, refugiul lui în lumea imagi-

87
www.colectiasft.ro
narului sau a jocurilor pe calculator putând însă genera, prin exces,

grave probleme psihice sau de adaptare socială.
Cum a apărut limbajul Na’vi
În prefaţa la The Encyclopedia of Fictional and Fantastic Langua-

ges, Ursula K. Le Guin critica, pe bună dreptate, tendinţele din pulp-fic-
tion de a prezenta fiinţe extraterestre asemănătoare omului, androgine
şi vorbitoare de engleză, tendinţe perpetuate de mai multe filme, amin-
tind ca exemplu cunoscuta serie space opera Stars Wars. Afirmaţia au-
toarei care are la activ 5 premii Nebula, 5 premii Hugo şi 18 premii
Locus, apare ca îndreptăţită şi avizată, de vreme ce ea însăşi este licen-
ţiată în limbi romanice. Aşa cum au susţinut şi alţi autori, existenţa unei
limbi interplanetare, cum este cea amintită de Larry Niven în Ringworld
(Lumea inelară – 1970), nu ar însemna neapărat că aceasta ar fi obliga-
toriu limba engleză, fie ea şi adaptată pentru uz intergalactic. Aroganţa
americană nu se dezice însă nici în teritoriul creatorilor de science-fic-
tion, aşa că în majoritatea producţiilor extratereştrii cunosc şi vorbesc
fluent engleza, recurgând la un vocabular atât de extins încât şi unii
vorbitori nativi sunt uneori nevoiţi să recurgă la dicţionare. Chiar dacă
autorii şi scenariştii sunt adesea indivizi mai destupaţi la minte, trebuie
să nu scape din vedere faptul că se adresează unui public eterogen,
nu întotdeauna dispus la oferte novatoare în ceea ce priveşte depăşirea
concepţiilor şi tiparelor de gândire proprii. Aşa încât acceptă să facă
aşteptatul compromis, lăsând să se înţeleagă că folosirea limbii engleze
este o convenţie unanim şi de la sine acceptată de public.
Aici cred că se cuvine să fac o paranteză, sugestivă pentru cele
de mai sus. Era prin 1974, din câte îmi amintesc. În cinematografele

88
www.colectiasft.ro
bucureştene apăruse un film nou, Călăreţul fără cap. Cu doar câteva

luni în urmă citisem romanul omonim al lui Main Reid, aşa că m-am aş-
teptat la o ecranizare western pe măsură. Ba mi-am convins şi doi prie-
teni să mergem împreună să vedem filmul. Am ajuns cu întârziere la
cinematograful Gloria, am luat bilete şi am zbughit-o în sală. Fără să
mai avem timp să ne zgâim la afiş şi să aflăm mai multe despre distri-
buţie, regie, producţie. După nelipsitul documentar care preceda orice
peliculă, când a început filmul şi am văzut titlul cu litere chirilice Вершник
без голови, am simţit că mă scufund cu scaun cu tot în podea. O pro-
ducţie sovietică, e drept, cu Oleg Vidov. Cowboy greoi şi stângaci, vor-
bind în limba lui Tolstoi. Am râs înfundat până la replica Stooooi!, la care
toată sala a izbucnit în hohote de râs. Din acel moment, desfăşurarea
filmului, oricât de dramatică ar fi fost, era întâmpinată cu hohote şi
aplauze. Îmi mai amintesc din film că eroul principal avea pe tocurile
pistoalelor câte o stea roşie, în cinci colţuri. Cum altfel!? Uneori, e ne-
voie de un pas atât de mic pentru a ajunge de la normalitate la derizoriu
şi penibil. Întors acasă, m-am apucat să recitesc romanul...
Se pare că proiectul Avatar încolţise în mintea lui James Came-
ron încă din perioada primelor filmări la Titanic. A fost nevoit să-şi amâne
planurile aproape 14 ani, până a avut la îndemână tehnologia necesară
realizării integrale a proiectului. A avut răbdare şi a aşteptat activ. Nu
ştiu în ce măsură Cameron, care a declarat că în copilărie avea drept
autori preferaţi Arthur C. Clarke, A.E. Van Vogt, Harlan Ellison şi Larry
Niven, s-a inspirat din lucrările acestora. Mi-a venit însă în gând un frag-
ment, am ales cartea din raftul bibliotecii mele şi vi-l ofer: „avea pielea
vopsită în albastru, pudrată cu un nor de particule argintii; coafura ei
era sub forma unei flăcări învolburate, iar ochii îi păreau două oglinzi

89
www.colectiasft.ro
convexe“. Nu este un fragment din scenariul filmului, ci descrierea per-

sonajului Teela Brown din Ringworld, de Larry Niven. Sună cunoscut?
În 1970, romanul lui Niven s-a bucurat de un succes imens, adjude-
cându-şi întreaga pleiadă de premii: Hugo, Nebula şi Locus. Este pro-
babil că nu i-a scăpat atenţiei nici tânărului James Cameron, care avea
pe atunci 16 ani. Oare de acolo să fi încolţit ideea civilizaţiei Na’vi – o
rasă umanoidă înaltă, cu trăsături de felină, trăind la 4,3 ani lumină de-
părtare de Terra, pe satelitul Pandora al planetei Polyphemus? Nu ştim.
Ambiţios şi perfecţionist deopotrivă, regizorul James Cameron a
lucrat cu răbdare şi migală la proiectul Avatar, cel mai important lucru
pe care l-a ales să-l facă fiind să se înconjoare de o echipă de specia-
lişti. Simţind că ar trebui să atribuie locuitorilor Pandorei un plus de au-
tenticitate, Cameron a recurs la serviciile lui Paul Frommer, un specialist
cu doctorat în lingvistică, profesor de Management clinic al comunicării
la Şcoala de Afaceri Marshall din cadrul University of Southern Califor-
nia. Cerinţele erau clare: James Cameron avea nevoie de o limbă cre-
dibilă ca fiind extraterestră, care să nu semene vădit cu nicio limbă pă-
mânteană, cu un lexic, o fonetică şi o sintaxă aparte, care să poată fi
folosită şi articulată de personajele umane, ceea ce însemna implicit să
fie uşor de învăţat şi de pronunţat de către actori. Aşadar, ceva diferit
de limbajul unor personaje ca R2-D2 sau Chewbacca din Star Wars,
dar şi de vorbirea modificată a indivizilor goa‘uld sau tokra din Stargate.
Era nevoie de o limbă capabilă ca potenţial să detroneze klingoniana,
iar Cameron era sigur că efectele vizuale sunt mai mult decât suficiente
şi nu dorea să altereze dialogul cu efecte speciale sonore. Profesorul
a acceptat să ducă la bun sfârşit o sarcină deloc uşoară, trebuie să re-
cunoaştem.

90
www.colectiasft.ro
Paul Frommer – născocitorul
Profesorul Frommer avea în faţă o adevărată provocare. Nu doar

ca volum de muncă, sunt sigur că a fost recompensată cum se cuvine,
ci ca standard autoimpus de valorificare creativă a acumulărilor lingvis-
tice de până atunci. Nu era suficient să creeze şi să adauge, trebuia să
aibă discernământul de a renunţa la ceea ce părea mult prea artificial
şi greu de pronunţat. Limba trebuia să pară autentică şi credibilă.
Cu ce pregătire aborda Paul Frommer această provocare? Avea
doctoratul în lingvistică, obţinut la University of Southern California. Cu
ani în urmă, lucrase trei ani în Malaezia, ca profesor de engleză şi ma-
tematică, fiind nevoit să predea în malaieză, limba locală. De fapt, acolo
a realizat că are o înclinaţie aparte pentru învăţarea şi studiul limbilor
străine. Mai ştia ceva ebraică, franceză, latină şi germană. Pe la jumă-
tatea anilor ’70, a stat circa un an în Iran, unde a învăţat limba persană
– farsi. Nu vorbeşte aceste limbi fluent, afară de persană, dar ele i-au
oferit suficient de multe cunoştinţe încât să poată începe un asemenea
proiect.
Când Lightstorm Entertainment, compania de producţie a lui Ca-
meron, a contactat catedra de Lingvistică a USC pentru a solicita cola-
borarea unei persoane care să creeze o limbă artificială, profesorul
Edward Finegan, un fost coleg de-al lui Paul Frommer, s-a gândit să-l
contacteze. „Proiectul 880“, numele sub care se vorbea despre Avatar
înainte a fi primit acest nume, părea că i se potriveşte lui Paul ca o
mănuşă.
În 2005, Cameron şi Frommer s-au întâlnit pentru a discuta viziu-
nea regizorului asupra limbajului pe care dorea să-l folosească pentru

91
www.colectiasft.ro
film. Limba locuitorilor na’vi trebuia elaborată ţinând cont de trei condiţii:
să fie suficient de stranie încât să pară extraterestră, dar agreabilă şi
acceptabilă pentru spectatori, să pară relativ uşor de învăţat de către
oameni şi să nu creeze actorilor dificultăţi de pronunţie la interpretarea
dialogurilor. Profesorul a acceptat şi s-a apucat de lucru.
Nu pornea de la zero. James Cameron avea deja fixate în minte
câteva noţiuni. Se gândea la Eywa’éveng, a cărei traducere era copil
al Eywei. În plus, primele treizeci de cuvinte i-au fost sugerate de însuşi
Cameron, nu ştim însă în ce măsură acestea se regăsesc în cele circa
o mie, câte numără acum vocabularul na‘vi. Unele, cu siguranţă, au su-
ferit mici adaptări. Frommer îşi aminteşte că lista primită avea un „iz po-
linezian“, ceea ce îl apropie destul de mult de adevăr. Scenariul lui
Cameron cuprindea atunci vreo 30 de cuvinte, majoritatea lor nume de
personaje, plante sau de animale pandoriene. Cu câţiva ani în urmă,
regizorul vizitase Noua Zeelandă şi se simţise atras de sonoritatea limbii
maori. Influenţat de aceasta, propusese primele cuvinte, iar Frommer
n-a făcut decât să îi urmeze intuiţia şi să construiască limba, adăugân-
du-i cuvinte fără înţeles, dar cu sonoritate apropiată. A obţinut mai întâi
trei seturi distincte de cuvinte, cu caracteristici diferite. Un set avea cu-
vinte în care predominau tonurile contrastante, un altul folosea alter-
nanţe de lungime a vocalelor şi, cel din urmă, consoane ejective. A pre-
zentat apoi cele trei seturi lui Cameron, care a decis că îi plac cel mai
mult cuvintele din ultimul set propus. Pornind de la acestea, în jumătate
de an Frommer a elaborat restul limbii na’vi. A obţinut o limbă nouă,
care, deşi construită pe baza unei serii ample de cunoştinţe lingvistice,
nu este înrudită cu nici o limbă terestră cunoscută şi are o structură gra-
maticală proprie.

92
www.colectiasft.ro
Caracteristici
Evident, fiind vorba de o limbă artificială, nu este tocmai simplă.

În plus, ea nu are o scriere proprie, cea la care s-a recurs fiind o tran-
scriere necesară pentru scenariu şi învăţarea replicilor de către actori.
Na’vi conţine elemente lingvistice prezente în mai multe limbi, dar modul
lor de îmbinare este caracteristic şi unic. De exemplu, în conjugarea
verbelor se folosesc infixele, adică particule caracteristice care, spre
deosebire de prefixe şi sufixe, se intercalează în cuvânt.
Despre regulile de citire, doar câteva cuvinte. Să începem cu
na’vi. Semnul ’ indică un stop glotal, o mică pauză între sunete, ca în
cuvintele arabe mu’arrikh (istoric), al-’an (acum) sau ku’ūs (pahare),
cumva diferit de valoarea apostrofului din limba română, care mar-
chează de obicei o suprimare a unei litere sau părţi de cuvânt: dom’le,
făr’, las’, pân’.
Din limbajul na’vi lipsesc unele sunete, cum ar fi b, d sau g, dar
conţine v şi z fricative. Apar, în schimb, consoanele duble ll şi rr, cu un
rol asemănător celui jucat de acestea în limba spaniolă. Caracteristica
limbii na’vi o constituie cele trei consoane aşa-numite ejective – kx,
px şi tx – care presupun un surplus de respiraţie în împingerea sunetu-
lui. Ele sună cumva asemănător unor clicuri, dar sunt produse de un
flux glotal exploziv, dând o notă personală noii limbi. Ea conţine trei-
sprezece sunete cu valoare vocalică şi patru diftongi aw, ew, ay şi ey.
Vocalele na’vi se pot succeda în şiruri mai lungi, în care fiecare vocală
se constituie într-o silabă, ca în limbile polineziene, în bantu sau japo-
neză. Vocalele nu au un ton sau o lungime specifică, în schimb accentul
capătă rol net de diferenţiere: túte = persoană, dar tuté = persoană femi-

93
www.colectiasft.ro
nină. Vocalele succesive sunt întotdeauna diferite, nu există succesiuni

identice ca în cuvintele Baal, idee, vii, cooperant sau continuu şi nici
vocale lungi. Secvenţele derivate din secvenţe de vocale similare se
contrag într-una singură. Excepţia o constituie vocala i, unde apare un
y suplimentar, cu rol de separare, ca în Ngáru iráyo seiyí oe (= îţi mul-
ţumesc).
La acestea se adaugă cele douăzeci de consoane. O schimbare
notabilă a sunetelor în limba na’vi este mutaţia consoanelor care slă-
besc după anumite prefixe sau prepoziţii. În aceste cazuri px, tx şi kx,
devin p, t şi k, pauza glotală dispare definitiv, iar p, t, ts şi k se trans-
formă în f, s, h. În urma acestui proces, formele de singular şi plural ale
substantivelor pot părea diferite. De exemplu, pluralul de la po = ea/el
este ayfo = ei, cu p slăbit în f după prefixul de plural ay-.
Aflate în poziţie finală în cuvinte, consoanele nazale m, n, ng (=ñ)
tind să fie asimilate de nazala care le succede, astfel încât tìng mikyun
(= a asculta) se pronunţă uzual ca şi cum ar fi tìm mikyun, iar tìng nari
(= a privi) se pronunţă de fapt tìn nari.
Pronumele din limbajul na’vi au un comportament aparte. De
exemplu, există cuvinte diferite pentru persoana I plural, care sunt alese
în funcţie de includerea sau nu a interlocutorului în respectiva formulare.
Cu alte cuvinte oeng = noi (tu şi eu, formă cu includere) sau moe = noi
(ea/el şi eu, formă cu excludere). Pronumele nu reflectă genul, distincţia
este opţională, dar pot face referire la trei persoane prin forme aparte
ale pronumelui. Un proces similar are loc în cazul pronumelor posesive.
Limba na’vi nu are pronume relative specializate ca echivalente
pentru cine, ce, care. În locul lor apare întotdeauna particula a, care le
ţine locul. De asemenea, nu există gen gramatical. Cu toate acestea,

94
www.colectiasft.ro
masculinul poate fi evidenţiat prin sufixul -án, iar femininul prin sufixul -é,
ambele accentuate. De exemplu, tsmuk sau tsmúktu au semnificaţia de
„copil al aceluiaşi părinte“, dar tsmukán = frate, iar tsmuké = soră.
Negaţia se formează cu ajutorul particulei ke, care apare înaintea
elementului vizat. În unele cazuri, prezenţa unei negaţii cu ke face inu-
tilă prezenţa unor expresii cu înţeles negativ, cum ar fi kawkrr = nicio-
dată, deşi dubla negaţie este folosită frecvent.
Declinarea substantivelor este o adevărată încântare. Dacă o în-
ţelegeţi şi vi-o însuşiţi, atunci aveţi şanse reale de a obţine un transfer
de serviciu pe Pandora. Nu e complicat, dar o să vi se facă dor de decli-
nările de la limba latină, oricât de simple sau dificile vi s-au părut ele
cândva. Pronumele urmează aceleaşi reguli. Spre deosebire de sub-
stantivele din limbile pământene, cele din limbajul na’vi se declină în
funcţie de număr, tulpină, gen şi caz. Sunt patru numere: singular, dual,
trial şi plural. Cazurile specifice limbii na’vi: Nominativ, Ergativ, Acuzativ,
Genitiv, Dativ, Privitor la topic. Vocativul se formează ceva mai uşor.
Particula de vocativ ma apare în faţa unui termen de adresare, aseme-
nea învechitei exclamaţii poetice O! De exemplu: Ma Neytiri, herahaw
srak? (Neytiri, dormi?). Ma este folosit doar în cazul semenilor şi al ce-
remonialului ţinut animalului ucis la vânătoare, ca o formă de respect.
Nu însă şi atunci când cineva i se adresează propriului său pa’li (= cal).
Adjectivele na’vi pot apărea atât înaintea, cât şi după substantivul
pe care îl determină. Ele sunt marcate de particula a, care le este ata-
şată întotdeauna la capătul cel mai apropiat de substantiv – o altă bi-
zarerie neobişnuită conform standardelor lingvistice umane. Atunci când
sunt două adjective, ele se pot situa de o parte şi de cealaltă a substan-
tivului. Spre deosebire de substantivul pe lângă care stau, adjectivele
nu se declină. Afixul a devine opţional în cazul adjectivelor cu forma în

95
www.colectiasft.ro
-le, ce apar în urma substantivului, rămânând în vigoare atunci când îl

preced. Comparativul şi superlativul se formează prin adăugarea la ad-
jectiv a sufixului -to. Atunci când adjectivele au un rol predicativ, afixul
a este înlocuit de verbul lu (= a fi).
Fiindcă pandorienii au doar câte patru degete la mâini, ei au un
sistem de numeraţie în baza opt. Înainte de contactul cu civilizaţia
umană, ei numărau doar până la 16, orice număr mai mare fiind con-
siderat, simplu, drept „mult“.
Redarea unei replici citate se face prin introducerea unei particule
san: Poltxe oe, san zene ke uniltìranyu ke’uziva’u fìtseng (Am spus:
„niciunul care merge prin somn nu poate veni în acest loc“).
Multe cuvinte sunt create prin compunere, efectuată prin simpla
alăturare a elementelor componente: kämákto = a porni călare, derivă
din kä = a merge şi makto = a călări; éltungawng (o specie de vierme
cu efect halucinogen) îşi ia numele prin alăturarea simplă dintre eltu =
un creier şi ngawng = un vierme.
Verbele nu sunt conjugate în funcţie de persoană şi număr, ci în
funcţie de timp şi aspect. O caracteristică aparte o constituie în cazul
lor recurgerea la infixe silabice, adică inserarea unei particule în interi-
orul verbului, care îi modifică sensul. Exemplul pe care îl oferă însuşi
Frommer este cuvântul taron = vânează şi tolaron = vânat. Cu timpurile
verbale este ceva mai simplu, există cinci forme: trecutul recent tìmaron,
trecutul tamaron, prezentul taron, viitorul recent tìyaron şi viitorul tayaron.
Din nou, infixele sunt cheia. Aspectul verbal este însă un concept mai
dificil de înţeles. Limba na’vi face referire la două aspecte, unul per-
fectiv, în care acţiunea este privită cu calm şi detaşare, ca din exterior,
şi unul imperfectiv, în care acţiunea este descrisă în plină desfăşurare,
dinamic şi agitat, ca şi cum ar fi implicat în respectiva acţiune.

96
www.colectiasft.ro
În plus, există trei stări de spirit specifice verbului în limba na’vi:

o stare nemarcată (folosită atunci când se face o declaraţie obişnuită),
o stare imperativă (la care se recurge atunci când se dau ordine) şi una
subiectiv-optativă (utilizată când cineva începe ceva cu nesiguranţă sau
îndoială, fără certitudine cu privire la reuşită). Alt aspect al infixelor ver-
bale se referă la starea afectivă a vorbitorului; atitudinea lui, negativă
sau pozitivă, formalismul sau dorinţa de a exprima incertitudinea sau ne-
cunoaşterea în mod nemijlocit a situaţiei relatate. Pentru formele de im-
perativ afirmativ nu există infixe, pentru cele negative însă este folosit
rä’ä.
Părţile de vorbire se pot schimba cu uşurinţă. Astfel, numele ab-
stracte pot deriva din verbele sau adjectivele aceleiaşi familii de cuvinte,
cu ajutorul prefixului tì-: rey = a trăi, tìrey = viaţă, ngay= adevărat, tìngay
= adevăr. Fiinţele sau lucrurile afectate de acţiunea unui verb sunt indi-
cate cu ajutorul lui -tu: spe’é = a captura, spe’étu =capturat. O persoană
care execută activitatea exprimată de un verb îşi poate lua numele de
la acesta prin adăugarea sufixului -yu: táron = a vâna, táronyu = vână-
tor.
Evident, regulile sunt cu mult mai numeroase, nu mi-am propus să
le prezint aici în detaliu. Ele sunt în curs de redactare şi perfectare, este
greu de crezut că un limbaj artificial poate fi pus la punct într-un timp
relativ scurt de către o singură persoană, care are probabil şi alte pre-
ocupări. Având în vedere complexitatea limbajului, estimez că nu este
tocmai uşor de învăţat, astfel încât, dacă pentru echipa de oameni de
ştiinţă aflaţi pe Pandora de mai mult timp pare plauzibil că şi-au însu-
şit-o cât să poată dialoga, Jake face progrese uimitoare într-un timp
prea scurt. Desigur, nu este exclus ca prin conectarea la inteligenţa

97
www.colectiasft.ro
planetară să înmagazineze cunoştinţe într-un ritm mai rapid, dar acest

lucru nici măcar nu este sugerat în film. Pe de altă parte, pandorienii
care au învăţat engleza trebuie că au fost un timp îndelungat la cursuri
intensive cu doamna biolog, de vreme ce înţeleg şi folosesc cu uşurinţă
noţiuni din engleză, o limbă ciudată, necunoscută lor pe de-a-ntregul.
Fireşte, aici există ipoteza că membrii populaţiei indigene na’vi au cutiile
craniene mai mari, implicând dimensiuni pe măsură ale creierului şi, nu
în ultimul rând, o capacitate ridicată de a-l folosi cu mai mare eficienţă.
Acestea fiind clarificate întrucâtva, nu-mi rămâne decât să sper că limba
na’vi nu ascunde şi alte forme dialectale.
Vocabular
Până la data lansării filmului, Frommer a pregătit un vocabular

extins de cuvinte, necesar pentru varianta jocului video cu acelaşi nume.
A tradus apoi versurile pregătite de Cameron pentru cântecele de pe
coloana sonoră a filmului şi a început lucrul la varianta jocului Avatar
video. Astfel, s-a ajuns la un total de aproape 1.000 de cuvinte.
Oél ngáti kámeie = Te înţeleg
Kìyeváme = La revedere!
Kaltxì = Salut.
Ngaru lu fpom srak? = Ce mai faci?
Rutxé = Te rog!
Iráyo sau Iréiyo = Mulţumesc.
Óe ngáru seiyí iréiyo / Seiyí iráyo = Îţi mulţumesc.
Nga yáwne lu oér = Te iubesc.
Oéru txóa livú = Iartă-mă.

98
www.colectiasft.ro
Éywa ngáhu = Éywa fie cu tine.

Skxáwng! = Idiotule!
Óe ómum = Ştiu.
Tslolám = Am înţeles.
X nìNá’vi slu ’úpe? = Cum spui X în Na’vi?
Surprinzător sau nu, cuvântul pe care l-au învăţat cel mai repede
membrii echipei de filmare este acelaşi pe care l-au învăţat prompt şi
primii fani ai filmului Avatar, adică skxáwng! (Idiotule!). Nu în ultimul
rând, faptul că populaţia na’vi a intrat în legătură cu „oamenii cerului“ a
justificat împrumutul unor cuvinte pe care, în mod evident, nu le aveau
până atunci în limbă: ’ìnglìsì = limba engleză, kunsìp = elicopter de atac
şi toktor = doctor.
Fiindcă tot a venit vorba. Din prea multă atenţie acordată limbii
na’vi, scenaristul a uitat şi nimeni nu i-a amintit că ar fi fost de aşteptat
ca şi limba engleză vorbită de pământeni în anul 2154 să sufere câteva
modificări sau alterări notabile. E drept, oamenii au călătorit câţiva ani
în stare de stază, dar au plecat de acasă la mai bine de o sută de ani
de la turnarea filmului. Oare cât de mult s-a schimbat engleza ameri-
cană în ultimul secol? Nu ar fi fost de aşteptat o modificare, nu neapărat
o involuţie sau evoluţie, în ceea ce priveşte limbajul pământenilor? De
mentalităţi, ce să mai vorbim, oamenii nu par să se fi schimbat esenţial
de-a lungul secolului XXI.
Un alt lucru care mi-a atras atenţia a fost modul în care se mani-
festau războinicii na’vi şarjând călare: intenţionat sau nu, chiotele lor
de luptă sunau aidoma celor emise de amerindieni în filmele western.
Poate că amănuntul se voia o trimitere în timp la vremurile alungării
pieilor roşii de pe pământurilor lor, dar părerea mea este că acest detaliu
a fost, pur şi simplu, lăsat la voia întâmplării.

99
www.colectiasft.ro
Dificultăţi de exprimare
Limba na’vi a fost înzestrată cu un sistem de sunete consistent şi

echilibrat, are asociate o gramatică, un sistem ortografic şi o sintaxă
proprii: chiar dacă pandorienii nu cunosc scrierea, aceasta a fost nece-
sară pentru scenariu şi pentru ca actorii să-şi înveţe cât mai corect repli-
cile. Astfel, dacă în cazul oamenilor cerului greşelile de limbă na’vi pot
părea fireşti şi chiar justificate, Cameron a pretins o pronunţie mai fidelă
de la actorii care-i interpretează pe ştrumfii cu coadă de maimuţă de pe
Pandora. Folosirea în limba na’vi a sunetelor ejective, existente în mai
multe limbi de pe glob, le-a îngreunat cumva misiunea. Nu în ultimul rând,
trebuia ca dialogurile să curgă firesc, fără împleticeli de limbă, iar acolo
a avut serios de furcă antrenoarea pentru dialoguri, Carla Meyer. From-
mer a creat vocabularul în conformitate cu nevoile impuse de scenariu,
practic „traducând“ replicile în limba na’vi nou-creată. Când a început
stabilirea distribuţiei pentru film, limbajul nou era suficient de mult dez-
voltat, astfel că actorilor li s-a cerut de la bun început să citească şi să pro-
nunţe dialogurile în na’vi. Pe durata filmării, Frommer şi Meyer au lucrat
îndeaproape cu actorii, corectându-i şi oferindu-le sfaturi legate de pro-
nunţie, accent şi intonaţie. Interesant este că unele greşeli de vorbire
au fost chiar adoptate în limbaj, altele au fost trecute cu vederea, fiind
considerate fireşti pentru oamenii care învăţau limba pandorienilor.
Perspective de dezvoltare
În decembrie 2009, când s-a lansat filmul Avatar, na’vi avea un

vocabular de 1.000 de cuvinte, numărul acestora fiind însă în creştere.

100
www.colectiasft.ro
Până acum, regulile ei gramaticale şi de pronunţie sunt bine stăpânite

doar de creatorul limbii na’vi, profesorul Paul Frommer. Vocabularul re-
strâns nu permite o comunicare verbală obişnuită, foarte mulţi termeni
uzuali din viaţa noastră nu îşi au, cel puţin deocamdată, corespondent
în limba na’vi. Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Acum Frommer
lucrează pentru jocul video, unde va adăuga vocabularului deja existent
o serie de noi termeni, care să îi incite şi să-i încânte pe fani.
Într-un recent interviu, de acum celebrul lingvist afirma: „Am fost
plăcut surprins că actorii s-au descurcat de minune, ceea ce mi-a dat
speranţe că şi alţii vor încerca să înveţe şi să vorbească limba de pe
Pandora. Este un lucru realizabil de oricine, aşa că, dacă mulţi au învă-
ţat klingoniana, şi limba na’vi ar putea stârni un interes cel puţin egal.“
Va trăi limbajul na’vi şi dincolo de filmul Avatar? Va fi nevoie de
un serial care să o facă apreciată şi iubită de fani, după exemplul oferit
de limba klingoniană, dezvoltată pentru serialul Star Trek de lingvistul
Marc Okrand? Optimist, profesorul Frommer speră că da.
Pe de altă parte, regizorul şi scenaristul James Cameron a confir-
mat că are în plan o continuare, în care se urmăreşte evoluţia persona-
jelor Jake şi Neytiri şi, probabil, acţiunea va implica explorarea unui alt
satelit natural al planetei Polyphemus, cea în jurul căreia orbitează Pan-
dora. Există zvonuri care afirmă că, de fapt, Cameron pregăteşte chiar
două urmări. Iată tot atât de multe motive ca limba na’vi să-şi câştige
noi fani, unii chiar dornici să-i afle secretele şi s-o înveţe, chiar dacă pe
bloguri se scrie deja că trebuie să ai stofă de tocilar ca să reuşeşti. Dar
poate tocmai în aceasta constă provocarea…
Doreşte cineva să-i răspundă?

101
www.colectiasft.ro
BRUNO MEDICINA
CALEA NA’VI
„We blew it on Earth. We lost the most precious thing we had.
And now we want to take that precious thing
away from someone else.“
Jake: They bulldozed a sacred site on purpose, to trigger a response.

They’re fabricating this war to get what they want.
Norm:I can’t believe that.
Jake: Yup. That’s how it’s done. When people are sitting
on shit you want, you make them your enemy.
Then you’re justified în taking it.“ 1
esigur, aţi văzut Avatar, aţi empatizat cu stilul de viaţă
D na’vi, aţi rămas fascinaţi de raportul lor cu mediul, de ar-

monia rezultată din respectarea legilor naturii. De ase-
menea, aţi rămas indignaţi de masacrul produs de pământeni, v-aţi
emoţionat pentru schimbarea de situaţie a luptei şi aţi răsuflat uşuraţi
când invadatorii imperialişti au fost alungaţi de pe Pandora. Şi, inutil să
negaţi, inima voastră a bătut mai tare urmărind povestea de dragoste,
cu inevitabilul şi previzibilul sfârşit fericit, dintre pământeanul paralizat
Jake Sully şi prinţesa Neytiri.
Dacă aţi trecut prin toate acestea, este pentru că reţeta tehnolo-
gică\narativă\mediatică a unui maestru ca James Cameron a avut suc-

102
www.colectiasft.ro
ces. Deşi Avatar a atras o serie de critici pentru banalitatea poveştii şi

pentru modul superficial, puţin realist, cu care au fost tratate anumite
teme, eu susţin exact contrariul.
Îmbinând clişeele unor filme precum „Dansând cu lupii“, „Poca-
hontas“, „Un om numit cal“ (asta doar ca să le citez pe primele care-mi
vin în minte), tema sălbaticului bun al lui Rousseau, dezaprobarea avi-
dităţii corporaţiilor, povara omului alb, temele ambientaliste, antimilita-
rismul, conflictul între civilizaţii, neo paganismul panteist şi motivele
New Age, procesul de vindecare spirituală a lui Jake, Cameron ne-a
furnizat un produs final fantastic, din care oricine poate extrage o sursă
de inspiraţie.
E clar că, aprofundate cum ar trebui, fiecare dintre aceste teme
ar scoate la iveală cât de iraţionale, confuze, absurde şi contradictorii
sunt reacţiile publicului.
Pe Pandora se află un mineral de care Pământul are nevoie:
unobtaniumul, iar Selfridge, funcţionarul corporaţiei care îl extrage, nu
face altceva decât munca pentru care a fost trimis pe planetă. Şi colo-
nelul Quaritch îşi face datoria, desigur cu mult zel; el e responsabil de
siguranţa bazei, se confruntă cu atacuri constante ale populaţiei băşti-
naşe, mereu sunt pierderi printre oamenii săi. Mai mult, el e persoana
însărcinată să apere cu orice preţ interesele corporaţiei, chiar şi cu forţa,
dacă nu se ajunge la o înţelegere cu băştinaşii.
Aşadar, dacă aceste persoane sunt acolo pentru a procura ceea
ce avem nevoie pe Pământ (implicit, ceea ce noi avem nevoie) şi, pur
şi simplu, caută să-şi ducă la bun sfârşit propria misiune, nu este clar
de ce publicul îi condamnă şi se dă de partea na’vi.
Nu este acesta locul pentru tentative de a trezi conştiinţe sau de
a face apeluri umanitare, dar reacţia generată de film îmi pare atât de

103
www.colectiasft.ro
curioasă şi desprinsă de realitate, încât merită să fie menţionată. Faptul

că – chiar dacă poate numai la cinema – ne scandalizăm de modul în
care resursele sunt obţinute, îi condamnăm pe cei care le procură, ară-
tăm compasiune pentru victimele unei asemenea exploatări, dar apoi
profităm liniştiţi, fără scrupule, chiar fără să conştientizăm de unde vin
aceste resurse, ar putea constitui subiectul unui tratat de psihiatrie co-
lectivă, şi nu sunt puţini cei care au folosit acest paradox drept obiect
de studiu.
Vreau să spun că ne indignăm pentru atacul Arborelui Sacru al
na’vi, privim cu dezgust şi ruşine evocarea unor băi de sânge cum au
fost cele de la Sand Creeck sau Wounded Knee, dar refuzăm să vedem
masacrele care au loc zilnic în lume în numele democraţiei, libertăţii
sau al luptei împotriva terorismului.
Şi este destul de interesant cât de repede definim ca „terorist“ pe
oricine reprezintă un obstacol în calea noastră spre resursa de care
avem nevoie: în afară de resursele obişnuite, ca petrolul sau uraniul,
ceva foarte asemănător cu ştiinţifico-fantasticul unobtanium (şi un real
motiv să ne indignăm, într-adevăr...) este, de exemplu, coltanul, un mi-
neral indispensabil producerii de telefoane celulare şi DVD-uri, pentru
obţinerea căruia au fost ucise – atenţie!!! – mai mult de şase milioane
de oameni, în ultimii ani, în Congo!
Dar se pare că acest lucru nu ne interesează prea mult, chiar
există o mare probabilitate să nu fi auzit nimic despre acest fenomen,
ceea ce confirmă faptul că departamentele de relaţii publice ale corpo-
raţiilor care folosesc minereul şi-au făcut bine treaba.
Acelaşi discurs s-ar putea face pe teme dragi ecologiştilor: sun-
tem toţi gata să condamnăm exploatarea resurselor naturale, abuzul

104
www.colectiasft.ro
care se desfăşoară în ultimele zone verzi ale planetei, nivelul de poluare

din ce în ce mai devastator, gradul de disconfort din oraşele noastre,
dar – chiar dacă luăm poziţie – ne ferim să renunţăm la toate avantajele
pe care societatea „tehnologică şi poluantă“ ni le oferă.
Paradisul pierdut
Tema Paradisului pierdut, a inocenţei pierdute, a percepţiei mo-

dului nostru de viaţă ca fiind unul artificial, e o constantă găsită în de-
cursul istoriei, la fel ca existenţa unui stat anterior în care se trăia într-un
mod inocent. Povestea din Geneză, cu Adam şi Eva care mănâncă fruc-
tul interzis, e cel mai cunoscut dintre aceste mituri, iar structura sa e
prezentă, practic, în toate civilizaţiile. De asemenea, în toate civilizaţiile
e prezentă speranţa că, mai devreme sau mai târziu, această „epocă
de aur“ a inocenţei va reveni şi că noi vom putea trăi din nou în acest
„paradis“. (Nu întâmplător planeta na’vi-ilor se numeşte Pandora, o alu-
zie evidentă la cutia Pandorei, unde – potrivit celebrei povestiri a mito-
logiei greceşti – după ce toate nenorocirile au fost dezlănţuite pe
pământ, singurul lucru rămas pentru om este speranţa...)
Acesta e motivul pentru care ne fascinează poporul na’vi şi pentru
care, de câte ori vedem o societate tribală arhaică (mai ales în versiu-
nea romantică propusă de Hollywood), nu reuşim să ne stăpânim o ciu-
dată formă de invidie şi nostalgie, fără să ţinem cont că e foarte probabil
că nu am fi în stare să supravieţuim în condiţiile acelea nici măcar câ-
teva zile.
Nu e cazul să abordăm acum discursul arhetipal inerent, dar e
clar că pierdera inocenţei, îndepărtarea de paradis, nu e decât o meta-

105
www.colectiasft.ro
foră pentru dezvoltarea cortexului cerebral, cu rezultatul naşterii con-

ştiinţei şi a gândirii raţionale, ceea ce implică abilitatea de a prevedea
rezultatul acţiunilor noastre, de a evalua, de a exprima judecăţi, de a
decide ce e bine şi ce e rău – în final – de a face alegeri. (Să nu uităm
că cel interzis în Eden era tocmai Copacul Cunoaşterii.)
Dar, din momentul în care devenim conştienţi, din momentul în
care alegerile nu mai sunt automatisme, ci devin raţionale, consecinţa
inevitabilă este dubiul, urmat imediat de frica de a nu alege greşit; reac-
ţia evidentă la această frică de a greşi este aceea de a perfecţiona la
maximum procedurile decizionale, gândirea raţională, capacitatea de a
planifica.
O altă mare consecinţă a capacităţii de a face previziuni este con-
ştientizarea morţii: Adam devine muritor după izgonirea din Eden, dar
ceea ce Geneza vrea să sugereze este că Adam devine conştient de
propria mortalitate şi de inevitabilul său sfârşit fizic. Frica de moarte,
anihilarea propriei noastre individualităţi, e profund diferită de frica ani-
malică de durere sau de o experienţă neplăcută. Este necunoscutul
care câştigă teren şi oricare ar fi explicaţia cu care încercăm să ne li-
niştim, continuă să dăinuiască, ţinând cont că nu poate fi verificată.
Acesta este punctul în care societatea occidentală intră în conflict cu
cea primitivă şi aceasta este cauza unor probleme de care suntem des-
tul de departe de a le găsi vreo soluţie.
Societăţile „primitive“, tribale, au acceptat dintotdeauna moartea
ca fiind o parte a vieţii: cum se spune şi în Avatar, „energia vitală este
luată cu împrumut şi restituită la un moment dat“; astfel, moartea nu
produce frică, pentru că reprezintă întoarcerea la comuniunea cu un
sistem de ordin superior, indiferent cum este acesta conceput sau numit.

106
www.colectiasft.ro
Civilizaţia occidentală, însă, nu reuşeşte să se elibereze de fru-

strarea morţii: în ciuda tehnologiei, în ciuda medicinii, în ciuda regulilor
şi a legilor... totuşi se moare. Şi asta continuă să provoace frică. Şi se
pare că singura reacţie pe care omul a găsit-o pentru a scăpa de aceas-
tă frică fundamentală este tocmai tentativa de control absolut al mediu-
lui şi acumularea fără limite a resurselor, prin dezvoltarea tehnologiei.
Nu întâmplător, civilizaţia noastră e singura care vrea în permanenţă
mai multe resurse decât poate consuma (un simptom evident al acestui
paradox este faptul că, în ciuda celor 30.000 de oameni care mor zilnic
de foame în lume, în America şi Europa unul dintre principalele obiective
ale populaţiei este acela de a pierde din greutate).
Gândirea raţională, controlul, supunerea mediului, tehnologia: cu
această reţetă s-a născut civilizaţia occidentală şi tot ceea ce a urmat...
O dezvoltare nesustenabilă
“Only after the last tree has been cut down,

Only after the last river has been poisoned,
Only after the last fish has been caught,
Only then will you find that money cannot be eaten."
Cree Indian Prophecy2
Acest model s-a dovedit câştigător, iar dezvoltarea fantastică a

tehnologiei este dovada, dar are o problemă: cere o creştere continuă
şi o din ce în ce mai mare utilizare a resurselor.
Ceea ce s-a văzut în Avatar nu e decât o descriere ştiinţifico-fan-
tastică a „modus operandi“ standard imperialismului occidental, „modus
operandi“ cunoscut de când există istoria. Este nevoie de energie şi re-
surse pentru dezvoltare, iar acestea se obţin supunând mediul şi popu-

107
www.colectiasft.ro
laţiile mai puţin tehnologizate. Astfel, se creează o dezvoltare mai ex-

tinsă, implicit o mai mare nevoie de resurse, luând naştere un cerc vi-
cios spre care ne îndreptăm din ce în ce mai rapid şi în care sunt eli-
minaţi toţi cei care se interpun între omul alb şi resursele de care el are
nevoie: pământ, aur, petrol, coltan, unobtanium...
E inutil să menţionăm că unele concepte, cum ar fi echilibrul de
forţe, loialitate, onoare, sunt riguros excluse; se folosesc tunuri contra
săgeţilor, rachete şi bombe contra puştilor, totul de la distanţă şi în sigu-
ranţă. Şi nu ne deranjează faptul că într-o situaţie de egalitate de forţe
am fi imediat exterminaţi, cum ne-a dovedit de multe ori istoria: de
exemplu, atunci când, la Little Big Horne, generalul Custer nu a găsit
femei şi copii uşor de exterminat, cum i se întâmpla de obicei, ci un grup
de războinici gata de luptă, s-a văzut ce s-a întâmplat...
Acelaşi model de dezvoltare, tun contra săgeată, îl întâlnim şi
astăzi în plan economic: când o multinaţională decide să cucerească o
nişă de piaţă nouă, foloseşte bombardamente publicitare, campanii
agresive de marketing şi dumping, în aşa fel încât micii comercianţi sunt
eliminaţi. Se ajunge astfel la uniformizare şi gândire standard, în numele
eficienţei; astfel, unde înainte erau muncitori independenţi, acum găsim
doar angajaţi şi reţele de franchising.
Ceea ce încerc să evidenţiez este că acest mod de a acţiona nu
se datorează unui director avid sau imoral, ori unui politician însetat de
putere, ci este intrinsec sistemului; din moment ce singura soluţie a an-
goasei o reprezintă controlul şi dezvoltarea, singurul rezultat posibil este
însăşi societatea în care trăim.
Există un model asemănător în domeniul biologic, un model care
nu e interesat de integrarea sa în mediu, ci e preocupat doar de propria

108
www.colectiasft.ro
creştere şi de folosirea fără discriminare a resurselor, cu orice preţ şi

fără conştientizarea consecinţelor: se numeşte cancer.
Contrar a ceea ce se crede, cancerul nu e de fapt o boală; din
contră, e o celulă foarte sănătoasă, care creşte însă cu o viteză ameţi-
toare şi care, dacă ar fi conştientă, ar fi probabil foarte mândră de rezul-
tatele sale. Evident, creşterea nealiniată cu interesul sistemului global,
în dauna altor celule, nu poate decât să ducă la moartea întregului or-
ganism, implicit a cancerului în sine. Dar cancerul înţelege doar că “tre-
buie să se dezvolte”, cu orice mijloace şi cu orice preţ.
Un astfel de model de dezvoltare, dacă are la dispoziţie un nivel
de tehnologie relativ modest, nu reuşeşte să aibă asupra sistemului un
impact în mod special dăunător şi poate fi tolerat, cum s-a întâmplat în
decursul istoriei. Dar acelaşi model, cu potenţialul distructiv al armelor
şi tehnologiei actuale, riscă într-adevăr să aibă un impact devastator
asupra mediului în care trăim, şi poate duce, efectiv, la moartea între-
gului sistem.
Sisteme şi aliniere
„Have you ever seen a severed hand or foot, or a decapitated

head, just lying somewhere far away from the body it belonged
to? That's what we do to ourselves – or try to – when we rebel
against what happens to us, when we segregate ourselves.
Or when we do something selfish. You have torn yourself away
from unity – your natural state, one you were born to share in.“3
Marcus Aurelius
Toate acestea devin mult mai clare dacă le privim în lumina teoriei
sistemelor. Un sistem e reprezentat de o serie de resurse (la rândul lor,

109
www.colectiasft.ro
sisteme) unite de un obiectiv comun. O echipă de fotbal, o companie,

o naţiune, sunt sisteme. Dar şi Pământul este un sistem, la fel ca uni-
versul, ca noi, ca organele şi celulele noastre. Rezultă că orice sistem
face parte dintr-un alt sistem de ordin superior (din câte ştim, chiar şi
Universul poate reprezenta o parte a unui alt sistem).
Şi ajungem aici la un punct cheie: un sistem atinge maximumul
de eficienţă când subsistemele sale sunt aliniate cu obiectivul său prin-
cipal; în acelaşi fel, când acest obiectiv e aliniat cu sistemul de ordin
superior din care face parte.
Bineînţeles, asta nu înseamnă că toate părţile unui sistem trebuie
să facă acelaşi lucru, ci, pur şi simplu, că trebuie să aibă mereu în minte
obiectivul global.
De exemplu, obiectivul unei echipe de fotbal este să învingă
echipa adversă, înscriind un gol, dar asta nu înseamnă că toţi compo-
nenţii echipei trebuie să se concentreze pe gol: astfel, portarul are o
sarcină, atacanţii şi apărătorii o alta, dar toţi trebuie să se alinieze sco-
pului sistemului.
Din momentul în care urmăresc un alt obiectiv, nu mai sunt aliniaţi
cu echipa, nu mai sunt în armonie cu colegii şi devin dăunători pentru
sistem, care îşi va pierde eficienţa; la rândul lor, pentru că nu se mai
îndreaptă în direcţia sistemului, vor percepe o pierdere a direcţiei şi efi-
cienţei.
Aceasta se întâmplă la toate nivelurile şi, aprofundând analiza,
vom ajunge să înţelegem că toate conflictele, dintotdeauna, s-au dato-
rat faptului că anumite părţi au urmărit obiective diferite de cele ale sis-
temului din care se făcea parte.

110
www.colectiasft.ro
Când se întâmplă asta, când nu mai suntem aliniaţi cu obiectivul

sistemului în care ne desfăşurăm activitatea (univers, firmă, familie)
vom percepe dificultăţi, chinuri şi lipsa sensului.
Care este sensul?
Sensul, în dubla accepţiune de semnificaţie şi direcţie, e ceva ce

noi dăm activităţii noastre. Dacă activitatea noastră are sens, atunci are
semnificaţie şi direcţie, altfel nu.
Când ne percepem sistemul de viaţă ca fiind artificial sau fără sens
şi îl comparăm cu cel al triburilor primitive, spunem, pur şi simplu, că al
nostru nu e aliniat cu obiectivul sistemului superior; devenim cancerul
planetei şi percepem la nivel profund că vor exista doar două soluţii: ori
planeta reacţionează şi reuşeşte să se elibereze de noi, ori ne continuăm
cursa lipsită de discernământ, care va duce la moartea sistemului.
În ambele cazuri, sfârşitul nostru e sigur, şi aşa se explică sen-
zaţia de frică şi nelinişte care devine din ce în ce mai puternică în lume.
Deşi dorim să beneficiem de avantajele dezvoltării şi tehnologiei, o
parte a creierului nostru ne avertizează că totul e greşit şi că, mai de-
vreme sau mai târziu, preţul plătit va fi unul serios.
Nimic nu se poate dezvolta la infinit, iar războaiele, crizele, revo-
luţiile au constituit „reboot“-uri din care nu s-a învăţat prea multe, din
păcate. Imperiile au luat naştere, s-au extins, apoi s-au stins şi, totuşi,
într-un fel sau altul, omenirea a supravieţuit.
Dar acum, mai mult că niciodată, se simte că impactul asupra me-
diului a devenit într-adevăr prea nociv – şi, în timp ce nici unul nu vrea
să fie primul care să se oprească – se preconizează situaţia în care, cu
cât se va aştepta mai mult, cu atât colapsul va fi mai teribil.

111
www.colectiasft.ro
Ce putem face?
Nu intenţionez să pornesc o campanie ecologică sau să rezolv

problemele umanităţii; există organizaţii care se ocupă de asta, mai mult
sau mai puţin eficient, dar fiecare dintre noi poate decide dacă şi cum
să pună capăt acestei nebunii pe care o suportăm şi la care suntem
complici împreună.
Putem să ne prefacem că nu vedem şi să aşteptăm natura să ne
prezinte nota de plată.
E clar că toate acestea depăşesc responsabilitatea unui singur
individ, dar dacă, totuşi, ascultăm îndemnul lui Ghandi, „fii schimbarea
pe care vrei să o vezi în lume“, putem încerca să începem de la ceea
ce e mai dificil să schimbăm: pe noi înşine.
Aşadar, întorcându-ne la tema eseului, dacă am rămas într-ade-
văr fascinaţi de modul de viaţă na’vi, dacă ne-am gândit că fiinţele
umane chiar distrug Mama Pământ, dacă percepem că e ceva profund
greşit în modul nostru de dezvoltare, dacă ne percepem pe noi înşine
ca fiind deconectaţi de la un sistem superior, dacă ne-am întrebat (din-
colo de reacţia emoţională generată de film) dacă se poate face ceva
pentru a opri această nebunie, dacă într-un oarecare mod credem că
da, „another world is possible“, atunci putem examina anumite puncte
caracteristice sistemului de viaţă al acestor extratereştri înalţi şi cu pie-
lea albastră şi să vedem dacă – dincolo de stereotipurile hollywoodiene
–, putem învăţa ceva de la ei.

112
www.colectiasft.ro
Na’vi’s way
I do not think that the measure of a civilization

is how tall its buildings of concrete are,
but rather how well its people have learned to relate
to their environment and fellow man.4
Chippewa medicine man – Sun Bear
Este evident că filmul ne oferă doar o viziune limitată a uzanţelor

populaţiei na’vi, dar chiar şi aşa ne putem face o idee: este vorba de o
civilizaţie conectată la mediu, care îi respectă legile, ia doar ce îi este
necesar pentru supravieţuire şi îşi găseşte propria raţiune de a fi în men-
ţinerea echilibrului cu sistemul în care se găsesc.
Când se acceptă inevitabilitatea morţii, căutarea obsesivă a con-
trolului şi acumularea de resurse devin un nonsens; obiectivul devine
astfel propria dezvoltare spirituală, care nu are niciodată nevoie de re-
surse externe, dincolo de cele indispensabile supravieţuirii.
Nostalgia pe care o simţim în faţa populaţiei na’vi nu e decât in-
vidie faţă de capacitatea lor de conectare, conectare cu Eywa, cu pădu-
rea, cu ceilalţi, cu însăşi esenţa lor cea mai profundă. Şi conştientizăm
că noi am pierdut această conectare.
Percepem că legătura aceasta înseamnă cunoaştere, cunoaşte-
rea înseamnă acceptare, iar acceptarea înseamnă contact cu realitatea,
care e tot un mod de a defini legătura, închizând astfel un cerc care ne
determină să conştientizăm câtă negare a realităţii, câtă ignoranţă, câtă
lipsă de atenţie, câtă dezaliniere există în modul nostru de viaţă; mai
ales câtă lipsă de comuniune cu spiritul, cu mediul, cu noi înşine; ceea
ce ne obligă să admitem că triumful nostru tehnologic – care ne-a în-
depărtat din ce în ce mai mult de la esenţa noastră cea mai autentică
– de fapt, nu ne-a ajutat cu nimic.

113
www.colectiasft.ro
Eywa
„It’s a global network, and the Na’vi can access it.

They can upload and download data.“
„Our Great Mother does not take sides, Jake.

She protects only the balance of life.“5
S-a afirmat că Avatar propune o viziune panteistă asupra mediu-

lui, dar de fapt Eywa nu e decât transpunerea spaţială a ipotezei Gaia,
conform căreia întreaga planetă e văzută ca un organism global, cumva
conştient şi cu un oarecare ego, care nu are un raport special cu o anu-
mită specie, dar care este interesat doar de echilibrul vieţii – care e un
alt mod de a defini propria supravieţuire ca sistem – şi care va reacţiona
împotriva ameninţărilor, la fel cum sistemul nostru imunitar reacţionează
împotriva infecţiilor. (Atunci când, la final, Eywa intervine împotriva in-
vadatorilor, nu o face pentru a apăra populaţia na’vi, ci pentru a se
apăra pe sine.)
Ţinând cont că e un sistem biologic, practic vorbim de negarea
spiritului, aşa cum îl concepem noi: na’vi se conectează la Eywa prin
„Tsaheylu“, iar Eywa e descrisă ca un fel de server central, unde se păs-
trează memoria planetei şi unde o oarecare copie a noastră este con-
servată după moarte; un internet biologic, de fapt.
Chiar şi când se face trecerea conştiinţei lui Jake în corpul său
de avatar, conexiunile se fac pe cale biologică: vedem cum trupul lui se
conectează cu pământul şi, în acelaşi timp, observăm cum na’vi îşi păs-
trează conexiunea prin „Tshaeylu“, pe parcursul dansului sacru.
Noi nu putem să ne conectăm cu o interfaţă biologică la un server
central, dar putem, desigur, să o facem pe cale spirituală, aşa cum mis-
ticii ne-au învăţat dintotdeauna.

114
www.colectiasft.ro
Nu are sens să discutăm aici mai mult despre un model decât de-
spre altul, ţinând cont că – depăşind suprastructura mitologică – toate
spun acelaşi lucru: există „ceva“ mai mare decât noi, din care facem
parte, şi depinde numai de noi să-i descoperim regulile şi direcţia.
Na’vi, conştienţi că Eywa nu le dă lor privilegii speciale, compa-
rativ cu celelalte forme de viaţă, se comportă adecvat, ca atunci când
eşti o parte dintr-un sistem: îi ştiu legile, îl respectă şi se mişcă în armo-
nie cu obiectivele sale.
Faptul că numim acest sistem Eywa, „forţa superioară“, Dumne-
zeu, Gaia, evoluţie, chimie, întâmplare, biologie, inteligenţă infinită, ma-
terie, nu are importanţă; ceea ce e important e să conştientizăm că
acest sistem – indiferent cum îl concepem – a creat tot ce există şi
ne-a dotat, prin definiţie, cu toate instrumentele necesare pentru a ne
manifesta potenţialităţile, iar aceste potenţialităţi îşi pot găsi deplina îm-
plinire doar când suntem aliniaţi cu sistemul.
Iar alinierea cu sistemul (sau cu voinţa divină, cu legile naturale,
cu inteligenţa infinită, cu sinele superior) este ceea ce, într-adevăr, dă
sens acţiunilor şi existenţei noastre; sens – din nou – în dubla sa accep-
ţiune, de semnificaţie şi de direcţie. Această aliniere, atunci când o gă-
sim, e cauza care produce energie şi carismă; devenim, astfel, instru-
mente prin care energia se manifestă în plan material, devenim un ghid
pentru ceilalţi, descoperim şi ducem la bun sfârşit propria noastră mi-
siune spirituală.
Dacă, pentru ego-ul nostru, a admite că există ceva mai mare
decât noi, căruia trebuie să ne supunem, poate reprezenta o înfrângere,
de fapt – după cum susţin toate religiile –, a te simţi instrumentul unei
forţe superioare este cheia fericirii şi autorealizării.
Aşadar, de fiecare dată când avem impresia că nu obţinem ceea
ce vrem, de fiecare dată când viaţa noastră pare lipsită de sens (direcţie

115
www.colectiasft.ro
şi semnificaţie, scuzaţi că insist), de fiecare dată când avem impresia

că dorinţele noastre nu sunt, într-adevăr, ale noastre, ci cele ale părin-
ţilor, profesorilor, mass-mediei, liderilor de opinie, ei bine, o bună idee
ar fi aceea de a ne opri şi de a ne pune câteva întrebări:
Ce vreau eu cu adevărat? (Aceasta este întrebarea cea mai pu-
ternică pe care ne-o putem pune, în orice moment!)
Din ce sistem fac parte? (De fapt, sunt multe, şi adesea au obiec-
tive care vin în contradicţie.)
Dintre aceste sisteme, care este cel de nivel superior?
Acest sistem, ce scop are?
Ce vrea de la mine acest sistem?
În ce măsură obiectivul meu personal contribuie la atingerea
obiectivului mai înalt al sistemului?
Evident, dacă sistemul la care veţi face referire este suficient de
mare, veţi descoperi că, punând aceste întrebări, nu veţi face decât
ceea ce, de-a lungul mileniilor, s-a numit rugăciune. Ar putea fi un bun
moment pentru a-i putea redescoperi puterea...
Eywa este realitatea
Bine şi rău, optimism şi pesimism, greşit şi corect, sunt toate con-

cepte umane care servesc drept etichete pentru egoul nostru (de obicei
considerăm bun şi corect ceea ce ne e comod, iar rău şi greşit tot restul)
şi se nasc din capacitatea noastră de a evalua. Aceasta este, bineînţe-
les, o capacitate fantastică, dar care poate deveni prejudecată atunci
când se exprimă în termenii moralei, în termeni de bine şi rău, pentru
că, în cazul acesta, ceea ce noi credem devine un filtru interpus între
noi şi realitate.

116
www.colectiasft.ro
De fapt, lucrurile sunt aşa cum sunt. Buda susţine că „toată sufe-
rinţa umană provine de la faptul de a nu accepta realitatea aşa cum
este“; chiar şi Dumnezeul Bibliei se defineşte ca „Cel ce Este“.
Bineînţeles, a accepta realitatea presupune, mai întâi, cunoaşte-
rea acestei realităţi, iar asta implică o căutare şi un proces lung: întrea-
ga ştiinţă are acest scop. Dar, în timp ce explorarea mediului dintr-un
punct de vedere ştiinţific ne poate rezerva încă mari surprize, explora-
rea minţii şi spiritului s-a terminat de mult; în domeniul psihologiei şi al
dezvoltării personale, tot ce e important de ştiut a fost deja scris, cu mii
de ani în urmă, iar procesul de creştere şi auto-cunoaştere nu s-a
schimbat cu nimic.
În faţa morţii, durerii, bolii, dar şi în faţa nedreptăţii, a relaţiilor cu
ceilalţi, cu sexul opus, ne confruntăm cu aceleaşi probleme cu care se
confrunta şi omul din evul mediu, romanul sau babilonianul din antichi-
tate.
Faptul că fiecare civilizaţie, fiecare grupare etnică, şi-a exprimat
propria cunoaştere utilizând metafore adaptate propriei culturi, nu tre-
buie să ne inducă în confuzie: aşa cum limbile utilizează diverşi termeni
pentru a defini acelaşi obiect, la fel, fiecare popor a descris în mod diferit
aceeaşi realitate.
Arhetipurile descrise în mitologia greco-romană nu au pierdut
nimic din valoarea lor educativă odată cu trecerea timpului, iar mitologia
şi religia oricărui popor, odată ce depăşim bariera metaforei, este o
sursă inepuizabilă de înţelepciune şi învăţătură.
Na’vi îşi descriu realitatea folosind această entitate, pe care o nu-
mesc Eywa, considerând-o divinitatea lor, sursa oricărei energii, a ori-
cărei puteri şi oricărei informaţii.

117
www.colectiasft.ro
Atenţie! Dacă Eywa este un sistem biologic format dintr-un cumul

de legi, care are ca scop conservarea echilibrului vieţii fără să privile-
gieze vreuna dintre specii, atunci se întâmplă ceva foarte interesant:
Eywa încetează să mai fie o divinitate şi devine, pur şi simplu, realitatea.
Şi dacă Eywa nu e decât realitatea şi legile care o alcătuiesc, rezultă
că a cunoaşte aceste legi şi a le respecta e atitudinea câştigătoare, pe
când a le ignora şi a le încălca înseamnă a “păcătui” şi, în consecinţă,
a primi, mai devreme sau mai târziu, ceea ce numim „pedeapsa divină“,
care, de fapt, nu e decât rezultatul inevitabil al propriilor acţiuni.
A cunoaşte şi a accepta realitatea şi, implicit, pe noi înşine, este
aşadar punctul de sosire al oricărui demers de căutare şi creştere per-
sonală, în timp ce a exprima continuu judecăţi morale asupra realităţii
şi asupra a cum ar trebui aceasta să fie, ne duce imediat la victimizare
şi la acţiune ineficientă.
A ne plânge de cum sunt lucrurile (care e un alt mod de a nu ac-
cepta realitatea aşa cum este) devine acţiunea cea mai devastatoare
pe care mintea umană o poate îndeplini; poate nu ne-am gândit, dar
dacă suntem credincioşi, a ne plânge de ceva echivalează cu a susţine
că Dumnezeu acţionează prost; dacă suntem atei, negăm rezultatul le-
gilor naturale, ceea ce este la fel de absurd.
Prin urmare, a accepta realitatea şi a o folosi pentru dezvoltarea
noastră este actul cel mai spiritual pe care îl putem îndeplini, iar ştiinţa
şi religia nu fac altceva decât să încerce să cunoască realitatea, acesta
reprezentând punctul lor de întâlnire.
Cea mai strictă lege a universului e legea „cauză-efect“: fiecare
acţiune are o reacţie şi fiecare efect are, desigur, o cauză. Faptul că, în
multe situaţii, nu putem vedea această relaţie, nu înseamnă că ea nu
există, ci doar că mai avem multe de învăţat. (Atenţie, încă vorbim de
ştiinţă... O cantitate mare de descoperiri ştiinţifice nu erau, de fapt, evi-

118
www.colectiasft.ro
dente, altfel n-ar mai fi fost nevoie să le descoperim, şi multe au fost

considerate nebuneşti înainte de a fi acceptate.)
Aşadar, când avem tendinţa de a ne plânge de ceva, de orice, să
considerăm că situaţia neplăcută pe care o percepem (şi asta e o preju-
decată) are o cauză care stă, mai mult sau mai puţin, în puterea noastră
(şi, dacă suntem sinceri, aproape totul stă în puterea noastră).
În consecinţă, să încercăm să evaluăm lucrurile aşa cum sunt şi
să ne întrebăm:
Ce nu-mi place în această situaţie?
Cum aş vrea să fie?
Şi întrebarea-cheie: „Ce pot face eu, aici şi acum, pentru a o face
să devină aşa cum îmi doresc?“
Notă: De obicei se poate face mult, iar uneori nu se poate face
nimic. Avem, totuşi, dreptul să ne plângem?
Desigur, nu! Dacă nu e nimic de făcut, singura alegere inteligentă,
cea mai logică şi spirituală posibilă, e aceea de a accepta realitatea
„aşa cum este“.
Închei aceste gânduri despre realitate reamintind că există un ter-
men tehnic pentru a descrie deconectarea de la realitate şi neaceptarea
ei: schizofrenie.
Conexiunea cu pădurea
„I’m trying to understand this deep connection

the people have to the forest.“6
Am menţionat deja că legătura cu pădurea, cu mediul şi cu ceilalţi

este ceea ce caracterizează populaţia na’vi, şi cât de mult simţim noi
că am pierdut această legătură.

119
www.colectiasft.ro
Pentru na’vi, pădurea reprezintă tot ceea ce este şi, totodată, o

văd ca pe un sistem din care fac parte: nu există izolare, nu există ex-
ploatare, ci doar jocul echilibrului vieţii: violenţa, desigur, există, dar e
limitată la supravieţuire; nu se ia mai mult decât e necesar şi, oricum,
respectul se menţine printr-o rugăciune de mulţumire, care se spune
ori de câte ori se ucide pentru hrană.
Dincolo de asta, a cunoaşte orice aspect al pădurii, al faunei şi flo-
rei sale, se impune pentru a supravieţui; plantele îndeplinesc şi funcţia
de amortizor, pe lângă faptul că reprezintă o sursă de hrană şi siguranţă.
Chiar şi modul de a se mişca în pădure are obiectivul de a deranja
cât mai puţin posibil: dincolo de necesitatea evidentă de a nu trezi aten-
ţia prădătorilor, este şi aceea de a nu deranja, în drumul propriu, fragilul
echilibru ecologic; nu există delimitare sau conflict faţă de pădure, pen-
tru că na’vi se consideră parte a acesteia.
La început, când Jake aprinde focul şi este atacat de haita de
câini, asta se întâmplă pentru că lumina lui a deranjat mediul şi a atras
atenţia, întocmai – cum îi spune Neytiri – ca un copil care nu ştie care
este acţiunea cea mai adecvată (anume – cum ne explică scriptul com-
plet – de a-şi freca faţa cu o plantă, al cărei miros ar fi îndepărtat agre-
sorii).
Senzaţia de deconectare de la mediu, pe care o simţim atât de
des, se datorează faptului că reacţiile corpului şi creierului nostru sunt
făcute pentru a ne ajuta să supravieţuim cât mai bine în junglă, în timp
ce societatea actuală ne obligă să ne mişcăm într-un mediu pentru care
nu suntem creaţi.
Nu există un mod rapid de a ne reconecta cu natura, cu Mama
Terra, acest lucru fiind cu atât mai dificil cu cât trăim mai artificial; desi-

120
www.colectiasft.ro
gur, cine locuieşte la ţară şi intră în contact cu copacii, cu animalele,

percepe mult mai uşor această legătură; cine stă între patru pereţi, în
faţa unui monitor, are, desigur, multe dificultăţi în a o percepe.
Dar această conexiune este posibilă mereu: de exemplu, petre-
când ceva timp în pădure – cu cât mai puţine mijloace tehnologice drept
„ajutoare“ – poate fi un moment fantastic, fiindcă vom reuşi să desco-
perim şi să re-descoperim „părţi“ din noi care „ştiu“ cum ne putem co-
necta la alte sisteme vii.
Această conexiune, bineînţeles, nu se poate învăţa şi nici descrie,
dar e prezentă înăuntrul nostru şi trebuie lăsată să iasă la lumină: în-
cercaţi să îmbrăţişaţi un copac şi zăboviţi acolo pentru a simţi senzaţiile
corpului vostru; experienţa e o adevărată iluminare.
Conexiunea cu ceilalţi
„I see you!“
salutul Na’vi
“While I know myself as a creation of God,

I am also obligated to realize and remember
that everyone else and everything else are also
God's creation.“7
Maya Angelou
Salutul na’vi conţine o întreagă filozofie: nu înseamnă numai „Te

văd“, ci „Văd prin tine“, văd cum eşti şi te accept, văd lucrurile cum le
vezi şi tu şi înţeleg ce simţi.
Este un concept tribal, foarte diferit de modul nostru de a concepe
relaţiile, pentru a reaminti de fiecare dată conexiunea cu membrii gru-
pului din care facem parte şi a minimiza, astfel, sentimentul izolării.

121
www.colectiasft.ro
Un proverb indian spune: „Înainte de a judeca pe cineva, mergi

câteva săptămâni în mocasinii lui“. Cu aceasta, suntem invitaţi să lăsăm
la o parte prejudecăţile, credinţele, dorinţele noastre şi să încercăm să
vedem lucrurile din punctul de vedere al interlocutorului, conştientizând
faptul că, aşa cum suntem mereu gata de a judeca, de cele mai multe
ori, dacă ne-am afla într-o situaţie asemănătoare, ne-am comporta
exact în acelaşi mod.
Iată, aşadar, că a-i vedea pe ceilalţi şi a vedea lumea prin ochii
lor, poate reprezenta un moment de inestimabilă valoare pentru creş-
terea personală.
Bineînţeles, a vedea pe cineva şi a-l accepta e acelaşi lucru cu a
accepta realitatea, ceea ce, uneori, se dovedeşte a fi foarte dificil; pro-
pun să încercăm, totuşi să privim pe cineva, să-l „vedem“ aşa cum e,
fără să judecăm, fără să ne gândim la un beneficiu, cu singurul scop
de a vedea lumea prin ochii lui. Veţi descoperi că e vorba de o experi-
enţă năucitoare, pe care mulţi nu o pot suporta: se creează imediat o
stare de intimitate cu care nu suntem obişnuiţi şi tindem să reactivăm
imediat sistemele personale de apărare, prejudecăţile noastre.
Dacă vom reuşi, însă, să perseverăm în înţelegerea semenilor
noştri şi în simţirea legăturii pe care o avem cu ei, ceea ce vom crea va
reprezenta o schimbare absolută de paradigmă. Încercaţi!
Conştientizare
„Sky people can not learn. You do not see.“

„Teach me how to see.“
„No one can teach you to see.“8
Desigur că pentru a supravieţui în jungla de pe Pandora (ca în

oricare alta), este absolut necesar să reacţionăm cu o agilitate perfectă

122
www.colectiasft.ro
la semnalele mediului şi, pentru a reacţiona eficient, trebuie mai întâi

ca aceste semnale să fie percepute.
Aceasta implică o stare de atenţie mărită, o stare prezentă, un
blocaj al dialogului intern şi o încredere absolută în propriile simţuri şi
reflexe, o stare de pură reflectare şi de mare eficienţă, care, în artele
marţiale e numită „mushin“ (fără minte) sau „mizu no kokoro“ (mintea
ca apa) şi pe care eu prefer s-o numesc stare de flux.
Este o stare contrară celei de concentrare şi cere mai mult o
muncă de „dezînvăţare“ pentru a fi atinsă: mintea noastră e constant
ocupată, permanent aflată într-un dialog intern, în care discută despre
dubiile şi temerile sale, exprimă judecăţi, verbalizează experienţa, şi
toată această muncă mentală devine o barieră între noi şi mediu; şi ţi-
nând cont că mintea noastră vrea confirmarea credinţelor sale, se con-
centrează numai pe anumite aspecte ale realităţii, acţionând ca un filtru,
împiedicându-ne să vedem realitatea în complexitatea ei.
A învăţa „să vedem“, în sensul dat de na’vi sau de un maestru
Zen, cere multă muncă, dar rezultatul merită tot efortul. În special pentru
că este vorba de mai mult decât a-ţi îmbunătăţi acuitatea vizuală pentru
a depista urmele animalelor sau a asculta sunetele pădurii. Înseamnă
nu doar a vedea lucrurile, ci şi relaţia dintre ele, înseamnă a învăţa să
percepem ceea ce ne înconjoară în totalitatea sa, astfel încât să prin-
dem semnalele minime ale mediului şi să le înţelegem semnificaţia.
La început, Neytiri era pe punctul de a-l ucide pe Jack, dar când
o sămânţă din Arborele Sacru cade pe vârful săgeţii, ea se opreşte pen-
tru că interpretează asta ca pe un semn de la Eywa. Adevărat? Fals?
Superstiţie?
Cine se află în conexiune cu mediul, cine se află într-o stare de
flux, ştie că aceste întrebări nu au sens; pentru cei care nu sunt într-o
astfel de conexiune, nici o explicaţie nu va fi suficientă...

123
www.colectiasft.ro
Training
„With Neytiri it’s learn fast or die.“
„You’re like a baby, making noise,

don’t know what to do.“
„If he also chooses you move quick like I showed.“9
Conştientizarea mediului este fundamentală, dar nu prea e de

folos dacă nu declanşează răspunsuri comportamentale la stimulii per-
cepuţi.
Dincolo de cantitatea imensă de informaţii care trebuie asimilate
pentru a supravieţui în junglă, de la cunoaşterea plantelor, a urmelor
de animale, până la tehnici de vânătoare, există o serie de abilităţi pe
care nu e îndeajuns să le cunoşti, ci trebuie aplicate şi iar aplicate pen-
tru a le duce la un nivel maxim: astfel, a ucide cu săgeata o pradă aflată
în mişcare cere un antrenament şi o practică fantastică; la fel, a te stre-
cura printre plante fără să laşi urme şi fără a te lăsa descoperit.
Cine are dubii legate de cât de mult este de învăţat, să se gân-
dească la faptul că trupele noastre speciale, formate din tineri curajoşi,
aflaţi într-o formă fizică maximă, au nevoie de luni întregi de antrena-
ment pentru a reuşi să supravieţuiască vreme de câteva săptămâni
acolo unde băştinaşii îşi cresc copiii (asta ne poate da o idee despre
nivelul mare de deconectare de la mediul natural la care am ajuns).
Pe Pandora, lecţiile nu sunt teoretice, explicaţiile sunt limitate la
minimumul indispensabil, tehnica de învăţare este: „a arăta, a repeta
ceea ce s-a văzut şi a corecta greşelile“.
Căderile şi erorile sunt o componentă inevitabilă a creşterii: se în-
vaţă mai ales ridicarea de după cădere, se învaţă disciplina.

124
www.colectiasft.ro
Fiecare tehnică e repetată până când este complet asimilată şi

se trece la stadiul următor numai când novicele este pregătit.
Atenţia lui Neytiri este maximă; oferă încurajare, dar nu ajutor:
creşterea trebuie realizată prin propriile forţe. Sarcina unui trainer este
tocmai aceea de a propune provocări graduale, dificile şi stimulative,
care să oblige elevul să iasă din zona de confort, dar care să fie, toto-
dată, la nivelul său; obiectivul e creşterea, nu frustrarea.
Observăm ajutorul maxim oferit de maestru, care se comportă –
pentru a folosi un termen la modă – aidoma unui coach: acesta nu
predă o tehnică standard, la fel pentru toţi, ci încurajează căutarea unei
„tehnici proprii“, încurajează accesul la ştiinţa nelimitată care sălăşlu-
ieşte înlăuntrul nostru şi care se manifestă numai când e corect stimu-
lată.
Despre aceasta vom vorbi în cele ce urmează...
Încrederea în propriul corp
„I feel I’m getting tougher. I can run farther every day.

I have to trust my body to know what to do.“10
Dacă o parte a antrenamentului constă în a învăţa noţiuni şi teh-

nici de supravieţuire, o altă parte, mai importantă, constă în a învăţa să
ai încredere în înţelepciunea propriului corp. Excesiva importanţă pe
care mintea logică, raţională, cu nevoia sa de control, şi-a asumat-o în
civilizaţia noastră, ne face să uităm că totalitatea proceselor noastre
biologice funcţionează automat, în afara controlului nostru conştient. Şi
este incredibil cum acceptăm lipsa de control asupra acestor procese
(se preocupă vreunul dintre voi de circulaţia sângelui, de creşterea pă-

125
www.colectiasft.ro
rului, de crearea sucului gastric, de schimbul celular?), în timp ce con-

tinuăm să menţinem iluzia controlului, torturându-ne asupra celor câtor-
va elemente pe care reuşim să le modificăm cu mintea noastră
conştientă.
În realitate, în ADN-ul nostru este o cantitate infinită de programe
care ne-au permis să supravieţuim de-a lungul procesului de evoluţie
şi să înfruntăm cu succes cele mai diverse feluri de provocări şi amenin-
ţări. De existenţa majorităţii acestor programe nu suntem conştienţi, iar
în societatea contemporană, multe dintre ele nu va fi nevoie să le folo-
sim, dar se poate întâmpla ca într-o situaţie de urgenţă să intre imediat
în funcţiune, revelându-ne capacităţi pe care nu bănuiam că le avem.
Aceste programe, înmagazinate în partea arhaică a creierului, nu
se referă doar la aspecte biologice sau reacţii automate de supravie-
ţuire, ci şi la aspecte mecanice, care necesită perceperea şi elaborarea,
în timp real, a unei cantităţi imense de date.
Când cineva vă pasează o minge de tenis, trebuie să calculaţi po-
ziţia şi viteza aruncătorului, forţa impulsului, greutatea mingii, traiectoria
posibilă, eventuala prezenţă a vântului; în acelaşi timp, trebuie să co-
mandaţi corpului vostru să se îndrepte spre poziţia de sosire şi să mişte
braţul în aşa fel încât să loviţi mingea.
Pentru a elabora raţional aceste operaţii e nevoie de zeci de pa-
gini de ecuaţii complexe, pe lângă un timp de calcul foarte lung, în
vreme ce creierul nostru îndeplineşte toate acestea într-o fracţiune de
secundă.
De aceea, ori de câte ori dorim să folosim mintea raţională în locul
unor proceduri automate, suntem asemenea jucătorului de tenis care
vrea să calculeze matematic toţi parametrii mingii: o provocare pierdută
de la bun început.

126
www.colectiasft.ro
Din păcate, majoritatea programelor care formează aceste cu-

noştinţe arhaice sunt blocate din cauza educaţiei rigide, a fricii, a credin-
ţelor limitative. Pentru a funcţiona cu eficienţă maximă, corpul şi mintea
au nevoie de încredere deplină, trebuie să fie lăsate să se manifeste
liber, fără a fi blocate de tensiuni inutile produse de dubii şi prejudecăţi.
Dacă este adevărat că trupul nostru posedă inteligenţa şi înţelepciunea
universului, este, de asemenea, adevărat că modul nostru de viaţă, atât
de artificial, ne-a distrus înţelepciunea interioară.
A reuşi să ai încredere în propria cunoaştere ascunsă poate cere
o lungă muncă de „dezobişnuire“ de aşa-zisa „learned disability“, dar e
singura cale de a atinge adevărata măiestrie în ceea ce facem.
De fapt, în orice domeniu în care se cer mari prestaţii la nivel fizic
şi mental, tehnica predată nu e decât primul pas care trebuie realizat
pentru a ajunge ulterior la descoperirea propriei tehnici.
Nu există scurtături către acest obiectiv, singurul lucru cu adevărat
important e acela de avea un ghid de încredere, un trainer – sau mai
bine un coach –, care să ne facă să accedem la acele „părţi“ din fiinţa
noastră care ştiu ce au de făcut.
Fluxul de energie
“She talks about a network of energy that flows

through all living things.“
”She says, all energy is only borrowed,
and one day you have to give it back.“11
Tot ce există are legătură cu energia; cea de tip fizic, adică ener-
gia văzută dintr-un punct de vedere termodinamic, care urmează legile

127
www.colectiasft.ro
strict fizice (nimic nu se creează, nimic nu se distruge, totul se trans-

formă), şi cea de tip psihic, care e, prin natura sa, paradoxală; mai
exact, cu cât e folosită şi oferită mai mult, cu atât ni se pune mai multă
la dispoziţie.
O discuţie asupra energiei ne-ar îndepărta însă prea mult de la
subiect, dar trebuie menţionat că energia psihică nu se poate manifesta
dacă partea fizică are blocaje la nivel energetic.
Cu alte cuvinte, dacă intoxicăm corpul cu mâncare de proastă ca-
litate, dacă îl otrăvim cu alcool, tutun şi alte droguri, dacă nu avem grijă
să stimulăm schimbul celular printr-o adecvată activitate fizică, energia
noastră psihică va avea de suferit.
În acelaşi fel, cultivarea de gânduri negative şi deprimante va
duce la diminuarea energiei la nivel fizic, creând astfel un cerc vicios,
din care ieşirea devine din ce în ce mai grea.
Devine evident, chiar din felul în care se mişcă, faptul că na’vi au
înţeles cum îşi pot utiliza la maximum energia, cum să se simtă conec-
taţi la o energie de ordin superior, cum să se simtă parte a fluxului de
energie.
Dacă vorbim de energie dintr-un punct de vedere filosofic, după
Aristotel „energheia“ este manifestarea potenţialităţii (dynamos) prin
acţiune (kinesys); în timp ce „entelecheia“ e realizarea completă a po-
tenţialităţii noastre. Rezultă că noi ne aflăm constant într-o stare dina-
mică între potenţialitate şi manifestare. Doar Dumnezeu este energia
pură şi, prin urmare, manifestarea absolută.
Aşadar, a avea energie înseamnă a avea potenţialitate, iar per-
cepţia energiei presupune concentrarea atenţiei asupra potenţialităţii,
asupra a ceea ce este posibil.

128
www.colectiasft.ro
De fapt, toate tehnicile care implică ridicarea nivelului de energie

au la bază conexiunea cu o energie de ordin superior, căreia trebuie să
ne supunem în interesul nostru. Există o multitudine de sisteme – de la
Thai Chi la Yoga – cu care se pot obţine rezultate fantastice, chiar cu
un efort modest. Încercaţi-le!
O altă metodă de a obţine energie este aceea de a ne concentra
atenţia pe ceea ce e posibil: senzaţia de lipsă de energie, la orice nivel,
este datorată senzaţiei că nu se poate face nimic; pe când, de fapt, pu-
teţi fi siguri că, în orice situaţie, oricât de dificilă, posibilităţile pe care le
avem sunt mult mai mari decât credem. Simplul fapt de a ne focaliza
asupra posibilului, chiar şi teoretic, ne poate deschide orizonturi neaş-
teptate. Şi, astfel, ne mărim nivelul de energie.
Rugăciunea
E dificil să vorbim despre rugăciune, pentru că e clar că fiecare

are o viziune personală cu care nu vreau să intru în conflict.
Ceea ce doresc să precizez este faptul că, indiferent de sistemul
de credinţe în care vă aflaţi, rugăciunea are o semnificaţie practică a
cărei utilitate poate fi verificată doar încercând.
Jake Sully se adresează arborelui sacru pentru a se pregăti su-
fleteşte înainte de bătălie şi pentru a cere ajutor.
De-a lungul istoriei ne-am adresat mereu unei puteri superioare
înainte de o provocare importantă şi nici un războinic nu ar fi intrat într-o
bătălie fără a cere mai înainte protecţia zeilor.
Această atitudine are două semnificaţii profunde: mai întâi, a intra
într-un spaţiu meditativ şi a te „ruga“ îţi permite să te întrebi dacă ceea

129
www.colectiasft.ro
ce vrei să faci este, într-adevăr, dorinţa ta şi, după cum am zis mai
înainte, dacă este aliniată cu sistemul în care te mişti. Apoi, poţi astfel
să îţi concentrezi atenţia pe semnificaţia a ceea ce vrei să obţii şi îţi per-
mite să-ţi aliniezi resursele interne în vederea atingerii unui scop im-
portant.
Pot doar să vă sfătuiesc să încercaţi: înaintea unei provocări difi-
cile, indiferent că e o negociere, o performanţă fizică, un examen, încer-
caţi să intraţi pentru câteva minute în acest spaţiu meditativ. Apoi, dacă
sunteţi credincioşi, vă va fi uşor să invocaţi divinitatea preferată; dacă
nu, imaginaţi-vă că vă adresaţi acelei părţi a creierului care are resur-
sele necesare pentru a vă atinge obiectivul.
Odată ce veţi vedea rezultatele, veţi înţelege de ce toate popoa-
rele lumii, aparţinând tuturor civilizaţiilor, de-a lungul întregii istorii a
umanităţii, au folosit rugăciunea.
Starea de flux
Ce m-a farmecat din primul moment la populaţia na’vi a fost inte-

grarea perfectă în mediul înconjurător şi senzaţia de fluiditate pe care
orice acţiune, orice mişcare de-a lor ne-o transmite: chiar şi în momen-
tele de violenţă şi dificultate extreme, na’vi nu se mişcă rigid, nu ezită,
nu au blocaje, manifestând o concentrare absolută, prezenţă, stăpânire
de sine, cu alte cuvinte ceea ce eu numesc stare de flux.
Această stare este foarte bine cunoscută, de mii de ani, şi fiecare
atlet, scriitor, artist, dansator, încearcă să dea „descrierea“ ei: unii vor-
besc de a fi „in the zone“ sau „in the groove“, alţii de extaz sau stare de
graţie.

130
www.colectiasft.ro
În calitate de antrenor, consultant, trainer, coach, mereu m-am

ocupat de performanţă şi de metodele de a o îmbunătăţi; şi m-am întâl-
nit, evident, de multe ori, cu conceptul de flux, concept care mi s-a părut
într-adevăr fermecător; un concept despre care m-am convins, de la
bun început, că este adevărata cheie pentru a atinge rezultate exce-
lente în orice activitate.
Să văd această stare de flux transpusă pe ecran de o întreagă
populaţie, a fost ceea ce m-a determinat să scriu acest eseu, pentru
că, de fapt, toate elementele pe care le-am descris până acum nu sunt
decât componente ale acestei stări:
– relaxarea fizică şi mintală;
– obiectivul clar şi bine stabilit, cu reguli precise care permit veri-
ficarea lui, aliniat cu sistemul în care acţionăm;
– concentrarea şi focalizarea asupra elementelor determinante
ale performanţei şi punerea deoparte a tot ce nu are relevanţă în atin-
gerea obiectivului;
– feed-back-ul să fie imediat, în aşa fel încât acţiunea să poată fi
modificată pe moment, în vederea optimizării performanţei;
– echilibrul dintre nivelul de capacitate şi sfidare: activitatea este
suficient de grea să pună în mişcare toate resursele noastre, dar nu
atât de grea încât să fie percepută ca imposibilă şi să provoace frus-
trare;
– stăpânirea perfectă a aspectelor tehnice ale performanţei.
Departe de a fi ceva „senzaţional“, starea de flux nu este decât o
stare în care, în loc de a acţiona dezordonat, toate părţile creierului
„trag“ în aceeaşi direcţie şi în care conştiinţa raţională – în loc de a ne
bloca performanţa cu îndoieli, critici, frici, frământări – se ocupă de ade-

131
www.colectiasft.ro
văratul ei scop: hotărârea şi fixarea obiectivelor, lăsând apoi celelalte

sectoare ale minţii libere să-şi facă treaba, fără blocaje inutile.
Sentimentul de a fi aliniaţi cu un sistem de nivel superior, cum am
mai zis, e ceea ce ne dă adevărata senzaţie de a fi în flux cu energia şi
ne permite să ne manifestăm potenţialitatea personală în toată puterea
sa.
E evident că nu am spaţiu aici pentru a analiza mai în profunzime
acest aspect; am creat însă o metodă pe care am numit-o Fluxogenics,
care conţine un set de tehnici şi exerciţii pentru a declanşa şi dezvolta
această stare de flux. Cine doreşte să afle mai multe despre ea, poate
să viziteze site-ul dedicat subiectului.
Între timp vă ofer un set de întrebări pe care să vi le puneţi înainte
de implicarea în orice activitate:
– este obiectivul acţiunii mele bine definit?
– este acest obiectiv aliniat cu sistemul de ordin superior din care
fac parte?
– regulile de comportament sunt bine definite?
– stăpânesc aspectul tehnic?
– au fost eliminate toate tensiunile inutile?
– sunt concentrat asupra acţiunii respective?
– dificultatea sarcinii se află în echilibru între dificultate şi posibi-
litate?
– activitatea este mulţumitoare în sine?
– mă pot baza pe un feed-back imediat?
– fiecare parte din mine este aliniată atingerii acestui obiectiv?
– îmi este clar motivul care mă împinge spre acest obiectiv?

132
www.colectiasft.ro
Călătoria lui Jake
Dincolo de tot ce putem învăţa de la populaţia na’vi, consider că

un mesaj important al filmului se referă la procesul de creştere a lui Jake
şi la transformarea sa finală, care este o adevărată călătorie iniţiatică.
Mai întâi, el ia o decizie dificilă, aceea de a-şi asuma o misiune
importantă, fără pregătirea necesară în acest sens, bazându-se astfel
doar pe curajul şi pe determinarea sa. Demonstrează, aşadar, capaci-
tatea de a găsi, chiar şi în situaţii dezavantajoase, modalităţi de a-şi de-
păşi propriile limite obiective, fiind mereu dispus să rişte şi să se implice
total.
Angajamentul pe care Jake îl depune, supunându-se trainingului
na’vi, înfruntarea tuturor probelor pe care acest training le presupune,
reprezintă dovada caracterului său: nu sunt momente de descurajare
şi, chiar în momentele dificile, dovedeşte concentrare şi dorinţa totală
de a reuşi.
Găseşte curajul de a-şi asuma în faţa poporului na’vi responsa-
bilitatea legată de ceea ce se întâmplă, riscând să piardă totul, dar păs-
trându-şi astfel propria integritate. Şi, pentru a recuceri încrederea
poporului na’vi, nu ezită să înfrunte marele monstru zburător, „ultima
umbră“, îndeplinind astfel un act de pură credinţă.
Îşi manifestă capacitatea de lider, conducându-i pe na’vi în bătălia
finală, ducând astfel la bun sfârşit misiunea pentru care a fost ales de
Eywa.
Succesiunea acestor etape i-au permis să se transforme definitiv
într-un na’vi şi să se integreze în fluxul vital al energiei planetei Pandora.
Transformarea sa mi se pare descrierea perfectă a ceea ce noi
căutăm de-a lungul existenţei noastre: o călătorie plină de încredere

133
www.colectiasft.ro
către ceva mai mare, în care ne regăsim adevărata esenţă, manifesta-

rea a tot ceea ce putem fi, unindu-ne, în acelaşi timp, cu o energie de
ordin superior.
Această călătorie poate fi entuziasmantă, terorizantă, dificilă,
poate prezenta obstacole pe care nu credem că suntem în stare să le
depăşim, dar e singura călătorie care merită să fie făcută în viaţă, sin-
gura care va da sens (încă o dată, „direcţie şi semnificaţie”) acţiunilor
noastre: o călătorie dincolo de propriile limite, în căutarea manifestării
potenţialităţii noastre, în căutarea propriului nostru eu.
Fluxul energiei să vă însoţească pe acest drum...
În româneşte de:
Alina Dragomir

134
www.colectiasft.ro
Note:
1
„Am dat-o-n bară pe Pământ. Am pierdut cel mai preţios lucru pe
care l-am avut. Şi acum vrem să luăm acel lucru preţios de la altcineva.“
replică din filmul Avatar
Jake: Au tăbărât intenţionat cu buldozerele într-un loc sacru, pentru a

declanşa un răspuns. Fabrică acest război pentru a lua ce-şi doresc.
Norm: Nu pot să cred asta.
Jake: Ba să crezi. Aşa se face. Când cineva stă pe un rahat pe care ţi-l
doreşti, îl transformi în duşmanul tău. Şi atunci poţi să îţi justifici acţiunea de
a i-l lua.”
dialog din filmul Avatar
2
„Numai după ce ultimul copac a fost tăiat,
Numai după ce ultimul râu a fost otrăvit,
Numai după ce ultimul peşte a fost prins,
Numai atunci vei afla că banii nu se pot mânca.”
Profeţie a indienilor Cree
3
„Ai văzut până acum o mână sau un picior retezat ori un cap de-
capitat zăcând undeva departe de corpul căruia îi aparţine? Asta ne facem
nouă înşine – sau încercăm – atunci când ne revoltăm împotriva lucrurilor
care ni se întâmplă, când ne segregăm pe noi înşine. Sau când facem ceva
egoist. Te smulgi de unitate – starea ta naturală, cea pe care ai fost născut
să o împarţi.”
Marcus Aurelius
4
„Nu cred că o civilizaţie se măsoară în cât de înalte sunt clădirile
sale de ciment, ci mai degrabă în cât de bine au învăţat oamenii acelei civili-
zaţii să se raporteze la mediu şi la fraţii lor.“
Sun Bear, vraci al Chippewa
5
„Este o reţea globală, iar Na’vi o pot accesa. Pot stoca şi des-
cărca date.”
„Marea Noastră Mamă nu ia partea nimănui, Jake. Ea doar pro-

tejează echilibrul vieţii.”

135
www.colectiasft.ro
6
„Încerc să înţeleg conexiunea profundă a oamenilor cu pădurea.”
7
„Te văd!”
„Deşi mă ştiu ca o creaţie a lui Dumnezeu, sunt, de asemenea,

obligată să realizez şi să îmi amintesc faptul că orice altceva şi toţi ceilalţi
sunt, de asemenea, creaţia lui Dumnezeu.”
Maya Angelou
8
„Oamenii cerului nu pot învăţa. Voi nu vedeţi.”
„Învaţă-mă să văd.”
„Nimeni nu te poate învăţa să vezi.”
9
„Cu Neytiri ori înveţi repede, ori mori.“
„Eşti ca un copil, faci zgomot, nu ştii ce să faci.”

„Dacă şi el te alege, trebuie să te mişti repede,

cum ţi-am arătat.”
10
„Simt cum devin tot mai puternic. Pot să alerg tot mai departe, cu
fiecare zi. Trebuie să am încredere în corpul meu că ştie ce să facă.”
11
„Ea vorbeşte despre o reţea de energie care curge prin toate
fiinţele vii. Spune că toată energia e doar împrumutată şi că, într-o zi,
va trebui să o dăm înapoi.”

136
www.colectiasft.ro
TRAIAN BĂDULESCU
NAVE, ARME ŞI ROBOŢI

în
AVATAR
ames Cameron a creat, fără doar şi poate, un nou film re-
J voluţionar pentru istoria cinematografiei. Primul Star Wars,

din 1977, ne fascina prin efecte speciale şi povestea unui
basm modern, cu multă tehnologie, o space opera în care, fireşte, în-
vinge binele. A doua revoluţie cinematografică science-fiction a fost de-
terminată de primul film din seria Matrix (1999). Aici, omul este captivul
tehnologiei, care îl încătuşează într-un mediu virtual.
Şi, cu o întoarcere în timp, un alt film impresionant (deşi romanul
după care s-a turnat reprezintă capodopera) este Dune (1982). Lumea
sa romanescă aduce mai aproape de noi mii de ani de istorie, explo-
rează profunzimea spiritului uman şi îmbină intrigi complexe cu verita-
bile lecţii de morală. Pe planeta deşertică Dune, apa este la mare preţ,
ajungând să fie reciclată de locuitori. Deşi este o planetă deşertică, exis-
tă un mare respect pentru natura care a mai rămas.
A folosi şi a respecta natura înseamnă a învăţa permanent de la
ea, ceea ce face populaţia na’vi. Jack este primit cu reticenţă într-un
trib pandorian şi i se spune: „Am încercat să învăţăm şi alţi oameni ai

137
www.colectiasft.ro
cerului. Dar e greu să înveţi când paharul e plin”... Atunci, Jake recu-
noaşte că paharul său e gol. Lucru pe care ar trebui să îl facem cu toţii.
Avem atâtea de învăţat de la natură... Răspunsul pe care îl primeşte
este o adevărată lecţie pentru noi, oamenii: „Învaţă regulile noastre!
Atunci vom vedea dacă nebunia ta poate fi vindecată!”...
M-am gândit, în acest eseu, să pun faţă în faţă tehnologia utilizată
pentru realizarea filmului (pe care n-am insistat foarte mult: ea există şi
datorită ei am putut să ne familiarizăm cu lumea Pandorei, altfel inexis-
tentă) şi tehnologia oamenilor, folosită în film. Ţin însă să precizez că
pelicula nu este neapărat una anti-tehnologie, dar creează multor tele-
spectatori o repulsie faţă de tehnologie. Pentru că, prin tehnologie, oa-
menii sunt aproape gata să mai distrugă o planetă...
Tehnologia pentru film
Avatar abundă în tehnologie şi oferă o natură paradisiacă folosin-

du-se de... tehnologie. James Cameron a ales grafica realizată pe com-
puter deoarece nu a dorit să folosească machiaj pentru a crea perso-
najele extraterestre.
Interesant este că extratereştrii umanoizi au fost interpretaţi zeci
de ani de actori, machiaţi şi filmaţi aşa cum apar ei în realitate, începând
cu filmele de serie B, din anii ’50, până la Star Trek sau la prima serie
Star Wars. Practic, orice inovaţie de design pentru transformarea acto-
rilor în alieni a cam fost epuizată. S-a ajuns la o limitare. Dimensiunea
ochilor şi spaţiul dintre ei nu mai pot fi modificate.
Spre exemplu, na’vi sunt mai slabi decât oamenii, au gâturi mai
lungi şi o altă structură osoasă şi musculară, inclusiv mâinile cu doar

138
www.colectiasft.ro
patru degete. Ochii lor sunt dubli ca diametru faţă de cei umani. Machia-
jul albastru le-ar fi făcut pielea opacă, însă datorită graficii computeri-
zate pielea lor pare reală, pigmentată. Astfel, avem în faţă creaturi care
nu există în realitate, dar, totuşi, par atât de... reale.
Regizorul a dorit să identifice o cale de a crea extratereştrii seco-
lului XXI… A început să fie convins de minunile graficii computerizate
începând din 1995, când şi-a dat seama că datorită computerului pot fi
create lumi noi în totalitate. Inventase deja personaje memorabile folo-
sind acest tip de tehnologie în pelicule celebre de-acum, cum ar fi „The
Abyss” şi „Terminator 2: The Judgment Day”, însă dorea să ne aducă
un „ceva” revoluţionar.
Atunci când a reluat proiectul Avatar, în 2005, tehnicile de care
avea nevoie tocmai începeau să apară. Mai existau, însă, multe preo-
cupări privind veridicitatea personajelor. De exemplu, încă exista efectul
de „ochi mort”, fără viaţă, cu care se prezentau majoritatea personajelor
create pe computer.
Echipa lui Cameron a depus multe eforturi pentru a realiza perso-
naje cât mai realiste. Astfel, au dezvoltat o tehnologie bazată pe captu-
rarea mişcării feţelor actorilor, folosind o cameră de filmat specială care
izbuteşte să prindă toate nuanţele şi dinamica gesturilor şi a feţelor. În
loc să utilizeze tehnica de capturare a mişcărilor poziţionând markere
pe feţele actorilor, cum se folosea până acum, el le-a aplicat acestora
căşti speciale, de care sunt ataşate mici camere de luat vederi. Astfel,
le-a putut înregistra dinamica musculară, a mişcărilor şi a ochilor, la un
grad de precizie nemaiîntâlnit până acum.
Tehnologia folosită în Avatar a permis capturarea reală a galo-
pului unui cal şi chiar luptele aeriene dintre navele oamenilor şi creatu-

139
www.colectiasft.ro
rile zburătoare pandoriene. Astfel că aceste dispozitive au pus în va-

loare nu doar subtilităţile emoţionale ale personajelor umanoide, dar şi
cele mai spectaculoase scene de luptă aeriană care s-au văzut vreo-
dată într-un film science-fiction.
O altă inovaţie folosită este camera virtuală, care i-a permis lui
Cameron să filmeze scenele din cadrul lumii sale computerizate ca şi
cum ar fi filmat pe o platformă la Hollywood. Prin această cameră virtu-
ală, regizorul nu o vedea pe Zoë Saldana, ci personajul mult mai înalt,
de 3 metri, interpretat de ea, Neytiri. În locul lui Sam Worthington sau a
lui Sigourney Weaver, el vedea avatarele lor albastre şi uriaşe, la care
se remarcau ochii aurii, imenşi. Şi, în loc de spaţiul gri, auster, al volumu-
lui camerei, putea vedea pădurile luxuriante ale Pandorei sau munţii
plutitori Hallelujah ori colonia umană de la Hell's Gate.
După ce a determinat în amănunt detaliile capturării interpretării
actorilor, următorul pas al celebrului regizor a fost solicitarea ajutorului
din partea companiei de efecte vizuale „WETA Digital“, din noua Zee-
landă, condusă de la fel de celebrul regizor Peter Jackson. Cel din urmă
s-a făcut „vinovat” de crearea unor personaje precum Gollum, din Lord
of the Rings sau uriaşa gorilă din King Kong.
Marea provocare în faţa căreia s-a pomenit Cameron a fost, încă
de la început, aceea că fiecare detaliu generat de interpretarea actorilor
trebuia să fie redat în varianta computerizată finală. Specialiştii de la
WETA l-au asigurat că, împreună cu echipa de graficieni digitali de pri-
mă mărime, care a lucrat la cele mai importante pelicule fantastice ale
ultimilor ani, va transpune cu o fidelitate de 100% toate gesturile şi
emoţiile actorilor în cele ale humanoizilor na’vi. Şi, după o muncă de
mai bine de un an, echipa neozeelandeză de la WETA Digital a reuşit

140
www.colectiasft.ro
să facă o treabă grozavă! Restul... haideţi să recunoaştem, s-a văzut

cu ochiul liber... prin ochelarii 3D!
Tehnologia din film
Humanoizii de pe Pandora nu folosesc deloc tehnologia; sunt

strâns legaţi de natură. Călăresc o specie locală de cai cu şase picioare
– Equidirus hoplites – şi zboară pe ikrani. Practic, natura le oferă cu ge-
nerozitate „tehnologia” de transport. Pe de altă parte, oamenii abundă
în tehnologie. Căci fără ea n-ar fi putut supravieţui nici măcar o oră pe
Pandora. Este paradoxal: pentru oameni, Pandora este un iad (atmos-
fera nu este propice vieţii umane, fiind irespirabilă din cauza gazelor
toxice), iar pentru localnici, un paradis.
E drept, oamenii pot ajunge pe Pandora de pe Pământ, pe când
na’vi nu pot părăsi planeta şi nu privesc către stele, ci către propria
lume. Căci e o realitate, călare pe un ikran nu poţi ajunge pe Terra.
Oamenii au „debarcat” aici folosind vehiculul interstelar ISV Ven-
ture Star, destinat să transporte personal, mărfuri şi echipamente între
Pământ şi Pandora şi să readucă personalul, precum şi preţiosul mine-
reu unobtanium, de pe Pandora pe Pământ.
Vehiculul este fabricat de un consorţiu de contractori. Atunci când
a fost planificat primul voiaj către Alpha Centauri, inginerii au realizat
că o rachetă convenţională ar fi complet inutilă. Chiar şi rachetele pro-
pulsate prin fuziune, folosite în sistemul nostru solar, nu ar fi putut ge-
nera avântul necesar pentru a atinge viteze „relativistice”. Racheta ar fi
trebuit să producă o viteză apropiată de cea a luminii. Aceasta ar fi eli-
minat motoarele cu putere chimică, motoarele termo-nucleare, pe cele

141
www.colectiasft.ro
cu plasmă sau pe cele care funcţionează prin fuziune, în pofida succe-

sului obţinut de toate acestea în deplasarea oamenilor în interiorul sis-
temului solar, în secolele XXI şi XXII.
Lungimea navei Venture Star este de 1.502 metri, lăţimea de 302,
iar înălţimea de 218. Pentru a ajunge la Pandora îi sunt necesari 4,4
ani-lumină. Deoarece fiecare gram de masă trebuie accelerat şi dece-
lerat, inclusiv combustibilul folosit la bord, a fost luată orice măsură de
securitate posibilă pentru determinarea exactă a greutăţilor. Nava are
strictul necesar de combustibil, cu un mic supliment destinat unor ma-
nevre neprevăzute. Personalul este minim ca număr. Apa, aerul şi hrana
sunt realimentate pe Pandora. Nava e alimentată cu antimaterie fabri-
cată local şi cu hidrogen şi deuteriu, recoltate de pe planeta în jurul că-
reia orbitează lumea na’vi-lor, Polyphemus.
Viteza de croazieră este de 210.000 de km pe secundă, respectiv
70% din viteza luminii (0,7 c), iar acceleraţia maximă este 1,5 G. Capa-
citatea de încărcare este de 350 de tone.
Avem deci de-a face cu o adevărată arcă. Având în minte imagi-
nea navei Venture Star, ne întrebăm dacă ne inspiră visarea şi desco-
perirea sau cucerirea şi distrugerea... De altfel, Avatar reprezintă şi un
avertisment: atenţie, oameni, ne îndreptăm spre stele, visăm la asta de
mult! Dar atenţie la America! Să nu facem la fel! Să respectăm ce găsim
acolo!...
Acum trecem de la mare la mic. Impresionează platformele cu mo-
bilitate amplificată – MK 6 - AMP Suit (Amplified Mobility Platform). Prac-
tic, costumele tip „tanc” folosite de militarii de pe Pandora, inclusiv de
colonelul Miles Quaritch, sunt un fel de „avatare” ale acestora. Ele sunt
folosite atât pentru luptă, cât şi în medii ostile sau toxice. Totuşi, puterea

142
www.colectiasft.ro
naturii este mai mare. Avatarul lui Jake Sully îl învinge pe colonel, deşi
acesta se află în costumul său AMP. Pe de altă parte, dinozaurii cu cap
în formă de ciocan îi copleşesc pe militarii protejaţi de costumele MK 6
atât prin număr, cât şi prin forţă.
Aceste costume au, practic, toate dotările care ar permite supra-
vieţuirea utilizatorului. Cu o înălţime de 4,2 m, o lăţime de 2,8 m şi o
greutate de 1,7 tone, sunt dotate cu radar, GPS şi comenzi vocale, com-
puterul recunoscând vocea utilizatorului. Au arme GAU-90, calibru 30
mm. Nu au fost concepute special pentru Pandora, dar sunt ideale pen-
tru mediul ostil al acestei lumi, cu plante toxice, insecte agresive şi ani-
male periculoase.
Costumele MK 6 sunt inspirate de armurile medievale, reprezen-
tând, de asemenea, un descendent la distanţă al primelor exoschelete
folosite de tehnologia militară de la mijlocul secolului XXI.
Navele oamenilor – tip Scorpion şi Dragon – şi-au făcut rodajul
de-a lungul ultimei sute de ani pe Terra. Navele Scorpion, denumite ofi-
cial AT-99 Gunship – de dimensiuni mici – au o turbină dublă VTOL şi
o mare flexibilitate de manevră. Sunt folosite împotriva atacurilor de pe
pământ, dar şi împotriva creaturilor zburătoare. Au 11,7 m lungime, 8,7
m lăţime şi o înălţime de 3,51 m. Capacitatea de deplasare este de 800
km, în zbor neîntrerupt.
Navele Dragon sunt mai mari şi sunt dotate cu arme de calibrul
50 mm, cu o rată a focului de 700 de gloanţe pe minut. De asemenea,
au 15 lansatoare de rachete. Denumirea lor oficială este C-21 Dragon
Assault Ship, iar populaţia na’vi o redenumeşte Kunsip apxa (navă de
război mare). Are 41,5 m lungime, 31,7 m lăţime şi o înălţime de 9,2 m.
Are o capacitate de zbor de 1.100 km, în zbor neîntrerupt. Se credea

143
www.colectiasft.ro
că este invulnerabilă la armele populaţiei na’vi şi la animalele de pe

Pandora. Totuşi, forţa naturii şi inteligenţa na’vi dovedesc contrariul.
Ceea ce arată că dincolo de tehnologie, militarii pământeni de pe
Pandora au omis un aspect: flexibilitatea. Colonelul Miles Quaritch este
fidel ordinelor. Nu trădează, dar îşi urmează orbeşte misiunea. Astfel,
face două erori grave: este pe cale de a distruge o civilizaţie unică şi,
pe de altă parte, îşi pierde cea mai mare parte din armată în lupta apa-
rent inegală cu populaţia băştinaşă.
Oamenii rămaşi sunt înfrânţi şi nevoiţi să se îmbarce pe Valkyrie
TAV (vehicul transatmosferic), folosit să transporte personalul şi echipa-
mentul între ISV Venture Star şi baza Hell's Gate, de pe Pandora. Aceste
nave au, de asemenea, autonomie operaţională de 2.000 de km pe
Pandora. Denumirea oficială este SSTO-TAV-37 B-class Shuttlecraft,
iar cea dată de na’vi, Shah-tell. Valkyrie poate transporta până la 60 de
militari, 25 de costume AMP şi 25 de tone de unobtanium rafinat şi alte
mărfuri.
Mai sunt de menţionat elicopterele aerospaţiale SA-2 Samson.
Acestea au 15,9 m lungime, 14,99 m înălţime şi au fost folosite pe Terra
multe decenii, în zone dificile precum Antarctica, Himalaya sau Hondu-
ras, deci sunt optime pentru mediul de pe Pandora. Aceste elicoptere
pot zbura în condiţii de atmosferă rarefiată sau la temperaturi extreme.
Uşile sunt deschise în timpul zborului, ceea ce obligă militarii ori pasa-
gerii civili de la bord să poarte măşti.
Printre armele folosite de oameni în Avatar, vedetele sunt auto-
matul M60 şi AVR M30. Faţă de actualele arme, M60 din viitor includ
un scut anti-căldură, care protejează mâinile militarului când este tras
foc continuu. Acesta ajută în special avatarele, care le utilizează doar

144
www.colectiasft.ro
ca arme de asalt. Gloanţele, rotunde, sunt de plutoniu, faţă de metalele

folosite la vechile arme M60. Acest material le permite să străpungă
cele mai groase armuri, deşi... oasele şi, în general, platoşele creaturi-
lor de pe Pandora le pot face faţă. Aşa cum s-a văzut, însă, atunci când
e utilizată o rată mare a focului, na’vi pot fi totuşi doborâţi rapid cu
aceste arme.
Nu putem încheia descrierea aspectelor tehnice până nu amintim
de baza umană Hell’s Gate şi de tancul de creştere a avatarelor, Amnio.
Lung de 386 cm, lat de 148 cm, poate fi umplut cu 6.350 de litri de so-
luţie fluidă alcalină. Este conectat la un alt aparat şi în interiorul lui
creşte şi se dezvoltă organismul avatarului, pe durata zborului de la
Pământ la Pandora. Acest tip de dispozitiv este adeseori utilizat şi pe
Pământ, pentru regenerarea organelor umane. Amnio a fost creat iniţial
ca un înlocuitor al uterului. Era folosit pentru dezvoltarea animalelor
clonate, rareori a oamenilor şi deseori pentru înlocuirea unor organe.
În „prezentul“ din film, imensele recipiente sunt folosite pentru a asigura
creşterea corpurilor avatarelor, genetic legate de oamenii care le contro-
lează. De asemenea, ele permit crearea unei legături psihice între om
şi avatarul său. Organismul avatarului, păstrat la o temperatură con-
stantă şi atent monitorizat, este legat de mai multe placente, care asi-
gură hormonii şi substanţele nutritive necesare.
Practic, tancurile Amnio reprezintă dispozitive de re-creare celu-
lară modificate. Acestea erau folosite la scară mare în spitalele de pe
Terra, pentru a servi clienţii cu asigurări de sănătate de tip alpha. Cum
funcţionează pe Terra aceste dispozitive? Ei bine, clienţilor care suferă
răni serioase sau amputări de organe li se induce o stare de comă, sunt
conectaţi la o placentă, introduşi în tancul cu lichid, unde are loc apoi
reconstrucţia celulară.

145
www.colectiasft.ro
Oamenii, tancurile Amnio, precum şi avatarele, sunt adăpostiţi în

baza Hell’s Gate (Poarta Iadului) – denumită oficial „Colonia Extra-So-
lară de Administrare a Dezvoltării Resurselor 01”. Aceasta se află într-o
stare de permanent asediu din cauza mediului toxic şi a animalelor peri-
culoase. Complexul uman de pe Pandora este un perimetru pentagonal,
protejat de un gard înalt. Fiecare extremitate a coloniei este apărată de
turnuri înarmate, pentru a proteja baza de atacurile terestre, dar şi de
cele aeriene, ale creaturilor de pe Pandora. De asemenea, patru turnuri
vizează protejarea de animalele mai mici, inclusiv de atacuri subterane.
Baza este înconjurată de o fâşie lată de 30 de metri, patrulată perma-
nent de o maşină de curăţare a plantelor şi de sterilizare. Circa o treime
din locaţie este ocupată de pista de decolare şi de alte dispozitive mi-
litare, precum şi de instalaţia industrială de prelucrare a minereurilor şi
de fabricare a muniţiei.
Structurile administrative, barăcile pentru personal, apartamentele
tip studio pentru tehnicieni şi mineri şi un condominium aerian pentru
conducerea bazei, ocupă restul teritoriului. Facilităţile de recreere, pre-
cum şi baza de aprovizionare (supranumită „Bucătăria Iadului“) sunt la
comun, cu excepţia laboratoarelor de cercetare şi a pistei de aterizare,
folosite în special de participanţii la programul avatar, pentru training şi
exerciţii fizice.
Evoluăm sau involuăm?
Practic, în Avatar asistăm la o adevărată „nebunie”, o abundenţă

de tehnologie şi, totuşi, oamenii sunt înfrânţi! Mulţi susţinători ai tehnolo-
giei şi ai superiorităţii omului (există o categorie de telespectatori care

146
www.colectiasft.ro
trebuie respectată şi care apără poziţia oamenilor în raport cu cea a

populaţiei na’vi) cred că se exagerează un pic prea mult cu victoria na-
turii împotriva tehnologiei. Chiar dacă pe Terra există suficiente cazuri
în care natura învinge (vezi invaziile Rusiei de către Napoleon sau Hitler)
sau populaţia indigenă, care cunoaşte mult mai bine fiecare ascunziş
şi are câştig de cauză în Afganistan, Vietnam etc.
Fireşte, omul ar putea folosi şi pe Pandora arme de distrugere în
masă, ceea ce a făcut şi pe Pământ, de atâtea ori, dar asta înseamnă
că, în timp, se va autodistruge, căci aşa a învăţat pe planeta natală. Pe
Pandora, oamenii îşi pierd inteligenţa – sau mai bine spus, nu o au – în
faţa unei naturi total ostile. Total ostile doar lor, pentru că natura şi Eywa
simt şi ştiu că omul doreşte distrugerea. Militarii acţionează orbeşte şi
refuză să se adapteze.
Oare se mai poate „vindeca nebunia noastră“? Am pierdut Tsa-
heylu, dar am creat bomba atomică. Cercetăm originea vieţii, am iden-
tificat genomuri, dar am exterminat mii de specii de plante şi animale.
Şi chiar am reuşit (fictiv) să creăm avatare – combinaţii genetice între
om şi alte specii (raţionale), pentru a le înţelege mai bine mentalitatea
şi obiceiurile. În religia hindusă, avatarul este o manifestare trupească
(încarnare) a unei fiinţe divine în formă de om sau animal. De obicei, o
zeitate (deva), care există la un nivel mai înalt de realitate, alege să se
manifeste trupeşte (avatar) în nivelul inferior de realitate al oamenilor,
pentru scopuri specifice. În unele concepţii religioase avatarul desem-
nează reîncarnarea succesivă a unei fiinţe.
Ei bine, în pelicula Avatar, omul, clar superior din punct de vedere
tehnologic (altfel nu ar fi putut ajunge pe Pandora), „coboară” la nivelul
populaţiei indigene şi descoperă superioritatea acestei rase la nivelul

147
www.colectiasft.ro
comunicării cu natura. Este impresionantă legătura populaţiei na’vi cu

Arborele Sufletelor (Tree of Souls), un fel de reţea biologică la care
aceasta se poate conecta. De asemenea, este remarcabil modul în care
cele două civilizaţii – umană şi na’vi – îşi dezvoltă „sistemele nervoase”:
pământenii apelează la tehnologie (nave, roboţi, senzori-radar, termovi-
ziune), iar pandorienii la biocomunicare.
Na’vi trăiesc într-o comuniune perfectă cu natura, care nu le este
deloc ostilă, deşi întâlnim creaturi aparent înspăimântătoare. Vedem
însă cum natura vine în sprijinul populaţiei atunci când are cu adevărat
nevoie. Este impresionant momentul în care toate creaturile de pe Pan-
dora luptă „cot la cot” cu na’vi împotriva „virusului” uman. Până şi cea
mai înspăimântătoare creatură – reptilianul zburător Toruk – poate fi
„îmblânzit” de Toruk Makto, un na’vi care poate să-l înduplece să zboare
cu el.
Este interesantă ideea morţii. „Toată energia pe care o avem este
împrumutată şi trebuie să o returnăm într-o bună zi...“ În fapt, şi noi
avem, în religie, această credinţă, dar... câţi mai credem? Este drept,
ne-am distanţat de Dumnezeul nostru, care pare să nu ne ofere atâtea
semne, atât feed-back, precum o face Eywa. Jake-omul, marcat din ce
în ce mai mult de experienţa – reală – a lui Jake-avatarul, are la un mo-
ment dat o revelaţie: „afară este lumea adevărată, iar aici este visul”.
Copacii de pe Pandora sunt gazdele populaţiei na’vi, care folo-
sesc un tip de comunicaţie electro-chimică prin care se află în contact
permanent cu natura. Aceştia sunt reala bogăţie, faţă de care oamenii
sunt, în marea lor majoritate, orbi. „Bogăţia acestei planete este la su-
prafaţă, nu în subsol”, afirmă Dr. Grace Augustine, care devine şi ea o
victimă a propriilor semeni.

148
www.colectiasft.ro
Din păcate, tocmai acest lucru l-am realizat atâţia ani pe Pământ.
Am căutat bogăţia în subsoluri – vezi petrolul, aurul şi alte resurse. Am
pornit războaie din acest motiv şi am distrus populaţii întregi. Este clară
analogia dintre na’vi şi na(ti)vii amerindieni, exterminaţi pentru extin-
derea rasei albe, dar şi din cauza aurului (aşa cum pe Pandora avem
unobtanium).
Am creat bomba atomică, armă folosită în mod stupid. Puţini rea-
lizează că pe lângă bombele lansate la Hiroshima şi Nagasaki (pe 6 şi
9 august 1945), în urma cărora au murit, direct sau indirect, sute de mii
de oameni, puterile nucleare au mai lansat, în cadrul unor experimente,
între anii ’50 şi ’70, alte sute de bombe termo-nucleare. Toate având,
împreună, de mii de ori puterea bombei de la Hiroshima. Cea mai pu-
ternică bombă nucleară a fost lansată pe 30 octombrie 1962, în insula
Novaya Zemlya, de către sovietici, având puterea a 50 de megatone.
Prin comparaţie, bomba de la Hiroshima a avut doar... 14 kilotone. Deci,
bomba sovietică a fost de... 3000 de ori mai puternică. Şi dacă ne amin-
tim şi de dezastrul de la Cernobîl, de armele chimice, de poluarea ge-
nerată de industrie…
Avatar nu ar trebui să împingă spre sinucidere (aşa cum am aflat
că au fost cazuri, mai ales în rândul unor adolescenţi cu grave probleme
psihice), ci, dimpotrivă, ar trebui să ne determine să renaştem, să ne
regăsim. Încă mai avem timp. Încă. Natura încă ne mai tolerează.
Îmi vine în minte acum o glumă amară: „natura a avut un singur
moment de neatenţie şi atunci a apărut... omul!“
Din fericire, faţă de realitatea din Avatar ne mai despart 200 de
ani. Ani în care Pământul ar putea arăta asemeni unei fabrici imense.
Poluat, negru, distrus. Din fericire pentru Univers, natura elimină para-

149
www.colectiasft.ro
ziţii şi se reface rapid (dacă măsurăm timpul ei, care este timpul lui
Dumnezeu). Din nefericire, noi ne transformăm pe zi ce trece în acei
paraziţi. Dar încă mai e scăpare...
Filmul are un final tipic american, „happy end”, dar oare putea fi
altfel? Până la urmă, natura învinge. Oamenii – cu câteva excepţii – pă-
răsesc planeta pe care nu o merită. Din păcate pentru ei, soldaţii au şi
fost privaţi de a „gusta” din natura planetei Pandora. Ei sunt ţinuţi izolaţi
în unităţile lor, văd planeta, natura, doar prin hublourile navelor de răz-
boi. Din păcate, atmosfera planetei este toxică pentru oameni, care tre-
buie să poarte măşti speciale. Oare cum ar fi perceput aceştia realitatea
dacă ar fi avut, fiecare, câte un avatar?
Ar fi o soluţie să ne găsim şi noi propriile avatare, care să ne apro-
pie mai mult de natură? Cine ştie… Tehnologia ne va permite, cu sigu-
ranţă, acest lucru. Greşeala noastră, însă, este că de prea multe ori am
supradimensionat tehnologia, folosind-o împotriva naturii.
Chiar dacă este întrebată sau nu, Eywa vede mereu. La fel şi
Pământul... Să fi avut oare şi noi nevoie de un Arbore al Sufletelor? Mai
bine nu... Pentru că, cine ştie?, la cum suntem noi, l-am fi distrus ca să
facem mobilă din el...

150
www.colectiasft.ro
ROBERTO QUAGLIA
AVATAR:
NOILE ORIZONTURI FANTASTICE
ALE JUSTIŢIEI ONIRICE
aptul că Avatar reprezintă o piatră de hotar in istoria cine-
F
matografiei.
matografiei este deja o părere aproape unanimă. Opinia
mea e că noutatea rezidă, de fapt, dincolo de istoria cine-
În realitate, raportul nostru cu lumea înconjurătoare se află în creie-

rele noastre sau, mai bine zis, în modelele noastre mentale. Din pers-
pectiva acestui raport, Avatar reprezintă, fără îndoială, un punct de
cotitură mult mai important decât momentul pe care l-a marcat în istoria
cinematografiei.
Pe scurt, este în mare parte un desen animat (cât de mult a contat
faptul că actori în carne şi oase au efectuat mişcările şi au schiţat ex-
presiile personajelor, nu ştim), dar noi discutăm despre el ca şi cum ar
fi fost vorba despre un film real. Suntem siguri că ne funcţionează toate
rotiţele cum trebuie?
Noutatea aici se află de fapt: creierul nostru este din ce în ce mai
puţin capabil să distingă între realitate şi ficţiune. Iar ăsta e doar începutul.

151
www.colectiasft.ro
Trebuie să realizăm că miracolul tehnic produs de Avatar repre-

zintă un miracol astăzi. În 2010. E o chestiune de timp până când urmă-
toarele progrese vor transforma aceste tehnici într-un fel de standard
comun, la dispoziţia tuturor regizorilor. Iar mai devreme sau mai târziu,
chiar şi noi vom fi în stare să manipulăm realitatea vizuală în asemenea
mod, fie cu propriul nostru computer, fie accesând imensa capacitate
de calcul a computerelor legate în reţea. Ei bine, se anunţă un viitor oa-
recum halucinant pentru noi şi, mai ales, pentru generaţiile viitoare.
Mintea umană este mult mai flexibilă decât s-ar putea crede, iar
viziunea asupra lumii poate să difere incredibil de mult în funcţie de
locul şi epoca în care se află specia umană. E suficient să ne gândim
la celebrul episod de la începuturile cinematografiei, când fraţii Lumiere
au proiectat primul film, în urmă cu aproape o sută de ani. Înfăţişa ima-
ginea unei locomotive cu aburi care se îndrepta spre camera de luat
vederi (şi, deci spre voi, cei care vizionaţi ecranul). Se povesteşte că
spectatorii au luat-o la fugă îngroziţi, crezând că locomotiva era reală.
Mintea umană de astăzi e la fel celei de atunci?
Se pare că nu.
Confruntaţi cu semnul vizual al unei locomotive care se îndrepta
spre ei, singura interpretare pe care mintea acelor persoane a putut să
o genereze a fost că aceea era o locomotivă adevărată, care îi putea
călca. Şi asta în ciuda faptului că ştiau foarte bine că se află într-un
spaţiu închis şi că în spatele ecranului era un zid şi nu un peron. Se
prea poate ca întâmplarea să fi fost povestită în termeni exageraţi şi
apoi transformată în legendă, dar, chiar şi aşa, acesta e un semn că
acel tren imaginar care tocmai sosea a provocat oarecare frică.

152
www.colectiasft.ro
Ulterior, mintea umană a învăţat să se bucure de film cu ajutorul

aşa-numitului proces de „suspendare a neîncrederii”. Altfel spus, noi
ştim că lucrurile pe care le vedem sunt fictive, prin urmare, suntem neîn-
crezători în esenţă, dar cu toate astea suspendăm cu dibăcie neîncre-
derea pe durata filmului, prefăcându-ne că întâmplările vizionate sunt
reale. Doar aşa reuşim să vedem un film şi să ne bucurăm de el, să su-
ferim şi să trăim fericirea odată cu personajele. Când un film e prost,
micul miracol al suspendării neîncrederii nu se împlineşte. Întâmplările
nu reuşesc să ne prindă şi ni se pare totul doar o pierdere de timp.
Suspendarea neîncrederii ne permite chiar să lăsăm ca muzica
de pe coloana sonoră a filmului să ne impună stările de spirit, muzică
fără de care o mare parte dintre emoţiile pe care le simţim la vizionarea
unui film nu ar mai exista. Prima oară când anumitor populaţii africane,
la care modernitatea încă nu ajunsese, li s-a adus să vizioneze un film,
întrebarea pe care toţi au pus-o la final a fost dacă în lumea noastră e
întotdeauna muzică pe fundal. Dacă te gândeşti bine, e complet absurd
ca un film care pretinde a fi real să aibă muzică pe fundal. Dar nu te gân-
deşti. Nu ne gândim. Nimeni nu se gândeşte. Împărtăşim o nebunie co-
mună în care prezenţa muzicii într-o reprezentare la care asistăm o
face, în mod paradoxal, mai reală, şi nu mai ireală, aşa cum ar fi fost
logic. Pentru că lumea reală nu are, de fapt, niciun fundal muzical. E ne-
voie de inocenţa candidă a unui om din epoca bronzului pentru a ne
putea da seama pentru o clipă de lucrul ăsta.
Vreme de aproape o sută de ani, această suspendare a neîncre-
derii intervenea în cazul filmelor care înfăţişau lucruri reale. Oameni
adevăraţi. Locuri existente. Mai erau şi desenele animate care, fără în-
doială că puteau fi apreciate din raţiuni artistice, dar singurul public în

153
www.colectiasft.ro
stare să îşi suspende propria neîncredere în faţa acestora erau copiii.

Un adult nu uită niciodată că se află în faţa unui desen animat.
Toate aceste lucruri au început să se schimbe odată cu apariţia
efectelor speciale.
Lucruri care nu există au început să apară în faţa ochilor noştri la
cinema şi mintea noastră a extins limitele în care putea să îşi suspende
neîncrederea. Cu toate acestea, trebuie să privim cu un ochi critic situa-
ţia, efectul special putând fi de multe ori recunoscut ca atare. Ne prefa-
cem, în joacă, a crede că un film plin de efecte speciale e real, dar, când
vrem, ştim să distingem părţile cu totul fictive de cele care sunt parţial
reale.
Cu Avatar, problema se complică.
În mod logic, ştim că aproape nimic din ceea ce vedem nu e ade-
vărat (ca în cazul desenelor animate), dar alte zone mai profunde şi im-
portante ale creierului nostru (cele care, din întâmplare, ne şi ţin în viaţă
atunci când ne fac să reacţionăm rapid la circumstanţele din mediul în-
conjurător) nu sunt atât de subtile şi cred ceea ce văd. De asta, când
vedem Avatar (şi mai ales în 3D) avem puternica senzaţie că totul e
real. Arta cinematografică a atins un asemenea nivel tehnic încât poate
să înşele părţi profunde şi importante ale minţii noastre.
Întrebarea e cum va fi folosită o asemenea putere magică de că-
tre arhitecţii viitoarelor noastre vise cu ochii deschişi? Chiar intriga fil-
mului Avatar ne furnizează nişte indicii în acest sens.
Firul poveştii e banal şi previzibil din toate punctele de vedere.
Unii s-au arătat deranjaţi de aspectul ăsta, dar, după părerea mea, dacă
doriţi o poveste bună, ar fi mai bine să citiţi o carte, mai degrabă decât
să mergeţi să vedeţi filmul cu cele mai bune efecte speciale realizate

154
www.colectiasft.ro
vreodată. De fapt, exagerând puţin, am putea spune că o poveste bună

v-ar distrage atenţia de la efectele speciale. În Avatar, povestea e
„transparentă” – în sensul că e aproape invizibilă – şi toată atenţia se
poate îndrepta către atmosfera filmului. De fapt, povestea, pe care
poate vreun încrezut a definit-o ca fiind „cea mai bună”, constă, de fapt,
într-un alt stereotip. Atunci, la ce bun?
Leitmotivul poveştii este acesta: pentru a pune mâna pe resursele
unei planete, pământenii (cărora le vom spune de acum înainte „cei
răi”) extermină fără prea mari probleme indigenii (cărora le vom spune
de acum înainte „cei buni”). Evident că la sfârşit „cei buni” înving, cu
ajutorul individului iluminat şi al biosferei prietenoase, iar „cei răi” pri-
mesc o pedeapsă şi „buba” (să mă ierte cei care nu au văzut încă filmul
pentru că le-am stricat surpriza de a afla singuri finalul).
Este, desigur, o metaforă deloc voalată pentru tot ceea ce socie-
tatea, din care facem şi noi parte, a făcut în trecut (cu indienii din Ame-
rica) şi încă mai face şi acum (cu irakienii, cu afganii şi, în curând, cu
iranienii).
Evident că 100% din public se identifică mereu cu sărmanele vic-
time. Evident?
Un moment, de ce ar trebui să fie atât de evident?
Societatea occidentală e făcută din democraţii – cel puţin aşa se
spune – iar într-o democraţie adevărată se ştie că guvernele fac lucru-
rile pentru care electorii le-au dat voturile. Dar, dincolo de Avatar, în
realitatea noastră reală, noi, occidentalii, am invadat recent nişte naţi-
uni, bombardându-le şi provocând victime colaterale de ordinul milioa-
nelor (conform unor estimări, 1.300.000 doar în Irak).

155
www.colectiasft.ro
Aceşti morţi au însă defectul (sau meritul, în funcţie de punctul

dumneavoastră de vedere) de a nu fi fost văzuţi în momentul specta-
culosului lor deces, pe ecran, în 3D, precum indigenii din Avatar. Dar
faptul că nu au fost foarte vizibili nu îi face, totuşi, mai puţin morţi! (ce-
lebra zicere italiană „Chi non muore si rivede“ sugerează că, înainte de
inventarea cinematografului şi a televiziunii, moartea chiar scădea vizi-
bilitatea unei persoane).
Politicienii care au ordonat (sau doar au aprobat, în unele ţări din
Europa) acest masacru sunt cei pe care noi i-am votat. Noi, cetăţenii
occidentali. Adică majoritatea publicului care va vedea Avatar. Iar în
mod ciudat, cei care vizionează filmul nu se identifică deloc cu perso-
najele care fac ceea ce fac şi ei în realitate – delegând în mod demo-
cratic propria lor clasă politică – uciderea persoanelor din ţări îndepăr-
tate. Nu. Se identifică doar cu victimele.
Ceva nu se potriveşte aici.
Apare o evidentă disonanţă cognitivă.
Ne identificăm cu „cei buni” când vedem filmul, în timp ce în viaţa
reală facem parte din grupul „celor răi”, chiar dacă interpretăm rolul ăsta
fără să ne dăm seama. Pe de altă parte, şi în Avatar câţiva dintre „cei
răi” comiteau genocid fără să realizeze, fără să îl vadă ca atare. Nu pă-
reau foarte conştienţi de ceea ce făceau.
La citirea acestor rânduri, mulţi vor spune că ei nu fac parte din
grupul „celor răi”, pentru că ei sunt împotriva războaielor din Irak şi Af-
ganistan. Sunt împotriva exploatării copiilor în fabricile multinaţionalelor
din lumea a treia (care e, practic, un fel de sclavie). Sunt împotriva tu-
turor acestor lucruri urâte.
Dar... sunt împotrivă în ce sens?

156
www.colectiasft.ro
Poate în sensul în care chiar nu mai votează politicienii care fac

sau aprobă aceste lucruri josnice – şi se duc să îi vâneze cu furci, bu-
toaie cu smoală şi pene (nişte tehnici de linşaj rustice, mai vechi) pe
politicienii care îşi încalcă astfel promisiunile electorale pacifiste?
Şi, mai ales, se opun în sensul în care renunţă efectiv să se bu-
cure de toate beneficiile care derivă din faptul că fac parte din grupul
„celor răi”? Bunăstarea materială occidentală există doar pentru că noi
sustragem de la restul lumii cantităţi imense de materii prime şi benefi-
ciem de forţa de muncă ieftină a câtorva miliarde de persoane. Acest
furt de resurse, împreună cu moderna „sclavie strămutată”, sunt cele
ce ne aduc nouă bunăstarea.
Mă uit în jurul meu şi nu văd prea multe persoane care să renunţe
efectiv la aceste avantaje.
De fapt, nu văd niciuna.
Unii aleg, eventual, unul sau două avantaje minore la care să re-
nunţe, aşa, ca să se poată minţii că sunt mai virtuoşi decât alţii.
Unii renunţă la mâncarea de la McDonald’s.
Alţii la a bea Coca Cola.
Bravo!
Măi, să fie, voi chiar sunteţi „buni”!
Prostii.
Nimeni, nimeni, nimeni nu e dispus să renunţe la beneficiile care
derivă din faptul că fac parte dintre „cei răi” şi, totuşi, toţi vor să creadă
în inimile lor că fac parte dintre „cei buni”.
E simplu şi comod să nu mai mănânci cheesburger, care oricum
nu îţi place. Chiar că e o prostie! Nimeni nu renunţă le ceea ce îşi do-

157
www.colectiasft.ro
reşte cu adevărat. Important e să te convingi că intri în grupul „celor

buni”, şi asta cu minimum de efort.
Să fii unul dintre „cei buni” e, de fapt, un confort deosebit de rafi-
nat.
Poate va deveni chiar un gadget în curând!
Trebuie să ai un stomac tare (sau o pereche de portocale în pan-
taloni, cum doriţi) pentru a te bucura de bunăstare ştiindu-te unul dintre
„cei răi”. În mod normal, să fii conştient că faci parte dintre „cei răi” ar
distruge mare parte din plăcerea care derivă din faptul că te-ai născut
în minoritatea bogată a lumii. Cine crede în existenţa vieţii după moarte
mai are şi următoarea problemă: a face parte dintre „cei răi”, de cele
mai multe ori atrage după sine mai degrabă eterna osândire la chinurile
infernului, decât o foarte plăcută fericire veşnică în Paradis.
Asta ar explica de ce în opulenta societate occidentală e nevoie
de liturghii păgâne speciale pentru a îndepărta din conştiinţele noastre
suspiciunea că nu suntem în realitate „aşa de buni” cum ne place nouă
să credem.
Gama de astfel de liturghii e amplă şi se poate găsi în ea de toate
pentru toţi.
Unii sunt impresionaţi de soarta animalelor cu blană şi, ca să se
simtă buni, se duc în faţa operei ca să insulte babetele cu haine de
nurcă. Dar şi gecile de piele obişnuite sunt făcute tot din piei de animale
de crescătorie sacrificate (să ne amintim că nurca este şi ea un animal
de crescătorie, exact ca şi boii care, murind, ne fac un omagiu din geci
de piele, portofele, genţi şi pantofi). Dar cine ştie de ce aceşti oameni
plini de virtute se iau întotdeauna de babete şi niciodată de bandele de
motociclişti care, pe lângă geaca de piele, mai au şi pantaloni din piele

158
www.colectiasft.ro
de animale – deci, conform aceleiaşi logici, ar trebui să fie de două ori

mai insultaţi.
Se pot da zeci de astfel de exemple, dar asta ne-ar îndepărta de
la tema noastră.
Nucleul liturghiei este reprezentat de un ritual în care persoana
care vrea să se convingă că face parte din grupul „celor buni” suferă
pentru unul sau mai multe rele din lumea asta. Poate să aleagă între a
suferi pentru victimele unui război, pentru copiii care mor de foame,
pentru cei afectaţi de o maladie la alegere, pentru un animal aflat pe
cale de dispariţie sau pentru un popor care a fost victima unui genocid.
Dar întrebarea indiscretă este: în ce măsură suferă cu adevărat
aceşti oameni plini de virtute?
Cred că Fruttero & Lucentini au încercat în trecut să cuantifice
suferinţa celor îndureraţi de relele din lume.
În primul rând, nu suferi prea mult pentru relele din lume în timp
ce dormi. Subconştientul nici măcar nu se gândeşte să sufere, preferă
să viseze. Pe urmă, când eşti la lucru, nu prea ai timp să suferi pentru
relele din lume. Dacă într-adevăr lucrezi, e normal să ai alte preocupări.
Apoi, de trei ori pe zi mănânci. E greu să suferi în timpul prânzului sau
în timpul cinei. Dacă te gândeşti la cei ce mor de foame când eşti la masă
s-ar putea să îţi pierzi pofta de mâncare. Iată alte câteva ore în care nu
suferi. Pe urmă, mai e televizorul. Te uiţi la televizor cel puţin câteva ore
pe zi, măcar ca să poţi să dezaprobi ceea ce se spune acolo. În cazul
ăsta, cel mult poate să ne îndurereze calitatea proastă a programelor,
şi apoi, ne poate afecta şi calitatea propriei noastre suferinţe. Pe urmă,
în viaţă mai vorbim din când în când şi cu alţi oameni, nu? Rude, prie-
teni etc. E greu să te concentrezi asupra relelor de pe lume când discuţi

159
www.colectiasft.ro
alte lucruri. În fine, chiar şi atunci când ne îndreptăm atenţia asupra

unei tragedii care merită toată îndurerarea noastră, nu întotdeauna reu-
şim să suferim cu adevărat. Inimii nu i se poate dicta. Uneori te trezeşti
privind cu tristeţe propria ta insensibilitate aridă. Alteori reuşeşti, în sfâr-
şit, să te îndurerezi puţin, dar pe urmă mintea se adaptează, înlocuieşte
totul cu un sentiment de toleranţă faţă de durere, aşa că... adio sufe-
rinţă. Opreşti cronometrul şi descoperi că ai suferit preţ de vreo... trei
minute.
În final, rezultă că o persoană virtuoasă, gata să sufere pentru
una sau mai multe dintre ororile care au loc pe lume, în realitate nu su-
feră efectiv mai mult de câteva zile însumate pe an. E cam puţin pentru
a pretinde o statură morală superioară faţă de persoanele „insensibile”,
„egoiste” şi „fără inimă”.
Prin urmare, suferinţa pentru relele din lume este o experienţă vir-
tuală, care există mai degrabă ca o reprezentare decât ca o realitate.
Pentru a ne simţi în mod schizofrenic „buni” când, în realitate, in-
tuim că facem parte dintre „cei răi”, trebuie să ne supunem unor ritualuri
de suferinţă virtuală.
Ceea ce ne readuce la chestiunea care ne interesează.
Cinematografia modernă, al cărei exemplu paradigmatic e Avatar,
răspunde perfect şi ştiinţific acestei exigenţe liturgice.
Când vizionăm Avatar suntem „liberi” să ne identificăm cu victi-
mele masacrelor care se comit în lumea reală spre avantajul nostru.
Suferim (în mod virtual) când simpaticii extratereştrii bleu sunt masa-
craţi. Tot în mod virtual luptăm alături de ei, împotriva „celor răi” (care,
de fapt, suntem noi) şi, în final, ne bucurăm triumfători pentru victoria

160
www.colectiasft.ro
„celor buni”, cei cu care ne-am identificat (şi care în lumea reală sunt,
de fapt, victimele noastre).
Această liturghie cathartică ne furnizează un puternic sentiment
iluzoriu că s-a făcut dreptate. Este vorba despre o experienţă onirică.
Dar mintea noastră funcţionează în plan oniric aproape o treime din
viaţă! Somnul şi visarea sunt activităţi indispensabile minţii noastre,
pentru a elabora propriile ei reprezentări ale realităţii. Când ne uităm la
Avatar, ne supunem unei experienţe onirice planificată de regizor şi
împărtăşită de toţi ceilalţi spectatori. Un vis cu ochii deschişi, şi totuşi,
un vis. O experienţă onirică de care avem nevoie pentru a compensa
conştiinţa faptului că trăim într-o lume nedreaptă. În acest vis cu ochii
deschişi dinainte programat, noi suntem victimele noastre şi, ca atare,
luptăm, iar la final ajungem la binemeritata revanşă. O revanşă a victi-
melor noastre, care bineînţeles că există doar în mintea noastră. Dar
care e suficientă pentru a ne face să ne simţim mai bine.
E noua tendinţă în cinematografia hollywoodiană. Gândiţi-vă puţin!
Sunt din ce în ce mai multe filmele în care se reprezintă ororile societăţii
în care trăim, rezolvate imediat cu o soluţie salvatoare care, în viaţa
reală, nu va interveni niciodată.
Matrix, V de la Vendetta, The Bourne Trilogy, The Shooter, Chil-
dren of Men, filmele lui Michael Moore, toate acestea şi multe altele ne
fac să trăim experienţa onirică a unei răzvrătiri sau revoluţii împotriva
unui sistem nedrept, pe care îl recunoaştem ca atare şi pe care, even-
tual, ne place să îl condamnăm din vorbe, pentru a ne simţi virtuoşi.
Naivii vor spune că aceste filme sunt nobile pentru că „denunţă lucrurile
groaznice din sistem”, „trezesc conştiinţe” şi alte astfel de cuvinte fru-
moase.

161
www.colectiasft.ro
Se prea poate.
Dar eu conştiinţe trezite în jurul meu nu prea văd.
Şi, mai ales, nu văd nici o diferenţă concretă în comportamentul
tuturor acestor persoane cu conştiinţele „trezite”.
Cum se face că milioanele de spectatori ale filmului Avatar, la
ieşirea din cinema, nu se revarsă furioşi în pieţele din faţa clădirilor gu-
vernelor pe care ei înşişi le-au ales şi care, în viaţa reală, sunt direct
responsabile sau indirect susţinătoare ale exterminărilor similare din
Irak, Afganistan sau din altă parte?
Răspunsul e simplu. Aceste filme moderne, „denunţătoare” şi „po-
litically correct” or trezi conştiinţe, dar efectul lor principal e acela de a
furniza experienţa onirică a unui act de justiţie care în realitate lipseşte.
O experienţă cathartică foarte satisfăcătoare. În comparaţie cu trecutul
e, fără îndoială, un progres. În vremuri de mult apuse, singurul mod prin
care se putea potoli nemulţumirea poporului era notoriul procedeu al
ţapilor ispăşitori. Până la urmă, fiinţa umană se mulţumeşte cu puţin, îi
e suficientă iluzia că s-a făcut dreptate. Ocazional, se întâmplă să mai
fie nevoie să se recurgă la aceste practici antice. Dar, de multe ori, ca-
tharsisul cinematografic e mai mult decât suficient. Ţapul ispăşitor e în
întregime virtual. E „băiatul rău” din film. Ca să se asigure că nimeni nu
o să se identifice cu el, capul „celor răi” din Avatar e un personaj la li-
mita grotescului, schiţat în tuşe groase, parcă ieşit din benzi desenate
– e puţin spus. Nu este rezultatul unui scriitor prost. E o alegere voită
şi inteligentă.
Aceste filme denunţătoare, „politically correct”, într-adevăr trezesc
conştiinţele, dar o fac sedându-le în acelaşi timp, pe muzica unui cathar-
sis plăcut, la care se ajunge prin intermediul unui final fericit imaginar.

162
www.colectiasft.ro
Iar să trezeşti nişte conştiinţe în felul ăsta – progresiv şi, în acelaşi timp,
cu sedative – e foarte util, pentru că efectul este dezamorsarea poten-
ţialului exploziv pe care îl au conştiinţele care încă nu s-au deşteptat.
Revoluţiile se întâmplă de obicei când o masă critică de conştiinţe naive
se trezesc toate odată. Dacă arzi încet pulberea explozibilă dintr-o
bombă, bomba nu va mai exploda. Sfârâie până termină explozibilul.
La sfârşit te trezeşti cu milioane de persoane deşteptate şi, totuşi, liniş-
tite. Mai bine de atât nu se poate. Odată trezite, nu mai există riscul să
se deştepte din nou.
Probabil că persoanele care creează filmele astea nici măcar nu
se gândesc la astfel de lucruri. Se poate ca sistemul să se fi auto-orga-
nizat aşa. Publicul are nevoie de experienţe onirice în care sentimentul
de dreptate (incomod în lumea noastră imperfectă) să fie satisfăcut
astfel încât să nu te dea peste cap în viaţa de zi cu zi. Şi e gata să plă-
tească pentru astfel de vise. Iar Hollywoodului nu trebuie să i se spună
de două ori.
În alte producţii hollywoodiene manipularea e clar intenţionată şi
plănuită. Dar asta e o altă temă, despre care am vorbit pe larg în cartea
mea „11 septembrie. Mitul”, unde am analizat şi minciunile şi tehnicile
rafinate cu ajutorul cărora, de exemplu, s-a construit mitul atacului tero-
rist de la 11 septembrie 2001. Această carte a fost tradusă şi publicată
şi în limba română, iar cine este interesat, o poate găsi cu uşurinţă pe
site-ul dedicat, unde puteţi găsi şi câteva capitole ale cărţii, pe care le
puteţi citi gratuit.
Avatar marchează, deci, o nouă etapă în afirmarea unui sistem
de justiţie onirică exemplar. Pentru ca justiţia onirică să îşi îndeplinească
într-un mod cât mai bun funcţia cathartică, este esenţial ca suspendarea

163
www.colectiasft.ro
neîncrederii să funcţioneze perfect în timpul vizionării filmului. Perfec-

ţiunea tehnică şi artistică a filmului Avatar îndeplineşte fără greşeală
această funcţie.
Bineînţeles că – aşa cum se întâmplă întotdeauna – ăsta e doar
începutul a ceea ce va să vină.
În viitor, nu numai justiţia va fi administrată în moduri din ce în ce
mai onirice, dar chiar şi probleme importante precum drepturile omului
vor putea fi rezolvate aşa.
În special, dreptul fiecăruia dintre noi de a fi un erou.
Dacă ne uităm la filmele hollywoodiene, este evident că acest
drept uman important nu a fost respectat suficient. Problema e că, pen-
tru a ne simţi oricât de puţin eroi, trebuie să ne identificăm cu persona-
jele lui Sylvester Stallone, Schwarzenegger sau, dacă vă vreţi, cu Bruce
Willis sau Johnny Depp. Într-un fel e umilitor. De ce trebuie să ne prefa-
cem că suntem în locul lor? Suntem atât de adânc în rahat încât nu pu-
tem să fim eroi noi înşine?
Având în vedere că satisfacţia de a vedea aceste pelicule e în
întregime onirică, măcar ele ar trebuie să fie făcute bine. Iar viitorul, cu
progresele tehnice pe care le va aduce, fără îndoială că va face posibil
acest lucru.
Încă o dată, Avatar ne arată drumul.
E important să subliniem că la realizarea filmului a fost folosită o
tehnologie capabilă să „avatarizeze” actorii în timp real, cu ajutorul com-
puterului, astfel încât regizorul să poată controla reuşita unei scene fără
să aştepte ca o altă persoană să se ocupe de efectele speciale.
Este evident că asta va fi tehnologia predominantă în viitor.
Desigur, cu unele îmbunătăţiri indispensabile.

164
www.colectiasft.ro
Iar în calitatea mea de scriitor de science-fiction nu pot să mă

abţin să nu schiţez în treacăt câteva supoziţii.
Cea mai importantă îmbunătăţire va fi posibilitatea spectatorilor
înşişi de a „avatariza” personajele dintr-un film, dându-le înfăţişarea per-
soanelor dorite. Şi asta, desigur, în timp real, chiar în timp ce vizionează
filmul. Acest lucru va fi destul de uşor de realizat în cazul filmelor văzute
acasă, mult mai complicat, însă, pentru cele vizionate la cinema (unde
propriile dorinţe intră în conflict cu dorinţele celorlalţi spectatori). Oricum,
e doar o chestiune de timp până să devină posibil din punct de vedere
tehnic şi în sala de cinema. În viitor, pentru a ne putea distinge de „tero-
rişti“, vom avea toţi implantat un cip care să ne certifice identitatea şi
care va putea fi folosit pentru a determina ce flux de imagini să fie gene-
rat exclusiv pentru noi.
Să „avatarizezi” personajele dintr-un film înseamnă, de exemplu,
să poţi să îi dai eroului din film, sau victimei – în funcţie de preferinţele
fiecăruia –, propria ta înfăţişare. De asemenea, se va putea da şi altor
personaje figura oricăror persoane dorim – vom putea astfel să inte-
grăm în filmul pe care vrem să îl vedem rude, prieteni şi duşmani. De
ce trebuie să omoare Bruce Willis un „băiat rău” care ţie nu ţi-a făcut
absolut nimic, când, în acelaşi film, ai putea chiar tu să îi dai ceea ce
merită celui mai mare duşman al tău?
Unii se vor întreba cum o să facă televizorul tău (sau computerul,
sau peretele cu cristale lichide, sau orice altceva se va folosi în viitor
pentru vizionarea filmelor) să ştie ce figură ai tu şi prietenii tăi, astfel
încât să le integreze în film?
Va fi foarte simplu. Tendinţa actuală a naţiunilor de a aduna date
biometrice de la cetăţenii lor, pentru aşa-zise motive de securitate, se

165
www.colectiasft.ro
va dezvolta până se va ajunge la un moment dat când autorităţile vor

dispune la scanarea tridimensională a corpurilor şi chipurilor tuturor ce-
tăţenilor (se va putea face foarte bine la eliberarea sau reînnoirea de
documente). La urma urmei, dacă ajunge vreodată cineva să se îmbol-
năvească de terorism (în viitor, poate se va descoperi că există un virus
în stare să transforme un cetăţean model într-un terorist), autorităţilor
le poate fi folositor să aibă la îndemână, în arhivă, un model tridimen-
sional al subiectului. Care poate, la o adică, să fie folosit şi pentru îm-
bunătăţirea calităţii înregistrărilor video în care apare sărăcuţul comiţând
actele de terorism cauzate de virus. Telejurnalele au întotdeauna nevoie
de astfel de lucruri.
Cu ajutorul legii confidenţialităţii datelor, va fi, fireşte, dreptul cetă-
ţenilor de a alege dacă să îşi dea acordul pentru prelucrarea propriului
avatar digital în scopuri de divertisment. Dar aproape toţi vor accepta.
Pentru că, bineînţeles, pentru utilizarea avatarului digital al unei alte
persoane în filmul pe care îl vizionăm, se va plăti o mică taxă, iar o parte
din ea se va duce la persoana căreia îi aparţine avatarul respectiv. Să
fi antipatic multor persoane va deveni, deci, sursă de venit, pentru că
mulţi vor dori să plătească o mică taxă pentru a te putea ucide în chinuri
în filmul care le va umple serile. Dar şi să fii iubit va aduce bani.
De asemenea, avatarizarea în masă va marca începutul unei noi
ere de mare democraţie cinematografică, în sensul că oricine va putea
deveni un star de cinema. Nu va fi nevoie să ştie să joace, pentru că
mişcările şi expresiile vor fi luate de la actorii profesionişti care şi-au
împrumutat corpul pentru realizarea filmului original.
Credeţi că am mers prea departe cu fanteziile?
Greşiţi.

166
www.colectiasft.ro
De fapt, strâng frâiele fanteziei pentru a nu vă tulbura mai mult

decât trebuie.
În realitate, cinematografia 2.0 e deja online, în formă embrionară,
într-un spot comandat de guvernul suedez pentru a convinge cetăţenii
să îşi plătească taxa TV. Oricine îşi poate insera propria imagine în rolul
noului erou.
Chiar şi eu am făcut-o şi puteţi admira rezultatul pe această pa-
gină web.
A avut un succes răsunător.
Iar asta e nimic în comparaţie cu ce va să vină, dar serveşte, to-
tuşi, pentru a vă convinge că noul drumul e chiar ăsta.
Prin urmare, cinematografia 2.0 va reprezenta o eră în care ori-
cine va putea să fie, cu adevărat, eroul propriilor vise şi să înveţe să
trăiască bucuros cu micile imperfecţiuni din lumea reală, cu ajutorul puri-
ficării zilnice prin intermediul grandioasei cinematografii onirice justiţiare
din viitor. Actori şi spectatori se vor amesteca, în cele din urmă, în mod
inextricabil. Mintea umană va considera toate aceste lucruri normale.
Iar la un moment dat, persoanelor le va veni greu să creadă că, în alte
vremuri, un film putea să nu fie dinamic, interactiv şi maleabil, în funcţie
de cele mai intime nevoi ale fiecăruia.
Într-o lume a psihologiei colective, transfigurată de aceste noi mo-
duri de a interpreta realitatea, chiar şi orizonturile politicii se vor extinde
în direcţii care azi ar putea părea groteşti. Politicienii vor descoperi de
îndată că electorii vor fi mult mai tentaţi să voteze pentru avatarele lor
idealizate, decât pentru ei aşa cum sunt, şi toţi politicienii se vor avata-
riza cu ajutorul celor mai buni stilişti. Până când se va descoperi că, de
fapt, nici nu e nevoie de un politician în carne şi oase în spatele avata-

167
www.colectiasft.ro
rului pe care lumea îl votează... şi că o persoană reală aduce cu sine

tot felul de probleme colaterale de care e mai bine să ne lipsim. Acesta
va fi începutul unui nou mod de a înţelege politica.
Dar apogeul acestei evoluţii a politicii va fi atins când fiecărui ce-
tăţean i se va da propriul suport senzorial care să îi permită să recu-
noască, fie în candidatul pentru care votează, fie în învingătorul ale-
gerilor, propriul său avatar. Va fi Noua Lume a Democraţiei Finale, în
care toţi vor fi profund şi schizofrenic convinşi că guvernează lumea,
iar fiecare va putea să se învinovăţească pe el însuşi pentru eventuala
sa opresiune şi persecuţie. O lume perfectă în care singura revoluţie
posibilă va fi... sinuciderea revoluţionarului (sau, mai precis, auto-asasi-
narea).
Avatar ne demonstrează că în ziua de azi, mai mult decât în vre-
murile trecute – şi, în viitor, mai mult decât în ziua de azi – e din ce în
ce mai adevărat ceea ce a afirmat McLuhan, cel ce a emis teoria despre
„Global Village” („Satul global”), cu câteva decenii în urmă.
Mediul este Mesajul.
Şi va fi aşa din ce în ce mai mult.
Mai mult.
Mai mult.
Mai mult.
În româneşte de:
Teo Popescu

168
www.colectiasft.ro
CRISTIAN RADU
CRISTIAN CÂRSTOIU
TEHNICĂ MILITARĂ
ŞI STRATEGIE
în
AVATAR
010 este anul Oscarurilor militare. După ce ani la rând ar-
2 mata a stat în umbră, vedem cum cele mai nominalizate

filme au ca temă centrală soldaţii – atât Avatar, cât şi The
Hurt Locker, câştigătorul premiului mult-visat la categoria „Cel mai bun
film“.
Strategia militară în Avatar poartă, în mod evident, amprenta US
Army, la fel cum am văzut-o şi în Star Trek, SG 1 sau Galactica. Spre
deosebire, însă, de aceste filme care au ca scop să-l facă pe spectator
să fie mândru că este american, în Avatar lucrurile nu mai stau deloc
aşa. Pornind de la îndoctrinarea soldaţilor referitoare la na’vi – cărora
nu li se spune niciodată în contextul militar na’vi, ci „sălbatici” sau „ostili”,
şi până la gadget-urile de tipul Power Rangers, vedem, de fapt, o trupă
de mercenari care are ca unic scop să asigure protecţia exploatării mi-
niere.

169
www.colectiasft.ro
În mod evident, există reguli şi regulamente de respectat, iar dis-

ciplina de tip militar este la locul ei în ceea ce se consideră a fi drept
teritoriu inamic. Pandora este nemiloasă, în ciuda farmecului ei... ne-
pământean.
Ei bine, este un film science-fiction, avem nave care zboară prin
spaţiu (puţin) şi în atmosferă (mult). Neaşteptată este – într-un fel –
prezenţa „elicopteroidelor”, al căror design, deşi neobişnuit, nu este pe
măsura evoluţiei tehnice a unei civilizaţii capabile de zbor interstelar.
Combinaţia de elicoptere şi junglă te duce cu gândul la războiul din Viet-
nam. Ar fi fost mult mai la locul lor să vedem aeronave propulsate de
motoare cu reacţie.
Dacă tot am început să vorbim despre aparatele de zbor, încă de
la începutul filmului vedem marea navă interstelară care se apropie de
spaţioport, iar în jurul ei mişună elicopterele. Ei bine, acestea, pur şi
simplu, nu-şi au locul în mega-curenţii turbionari făcuţi de nava care co-
boară la sol. În realitatea fizicii fluidelor, elicopterele acelea micuţe ar fi
fost fie trântite la sol şi făcute zob, fie zburătăcite cât colo.
La fel se întâmplă şi cu oamenii aflaţi pe pistă. Ştim cu toţii ce
curent de aer face un amărât de elicopter; aşa că ne putem imagina cu
uşurinţă că o navă de câteva zeci de ori mai mare va genera turbulenţe
de amplitudinea unui uragan. Operatorii umani de la sol ar fi avut soarta
muştelor zdrobite pe parbrizul unei maşini care merge cu 150 km/h.
O atracţie aparte o are costumul cu servomecanisme al colonelu-
lui. Inspirat, evident, din Power Rangers şi probabil visul oricărui puşti,
este de o inutilitate cruntă. Rolul lui în film este de a asigura lupta de la
egal la egal în ceea ce priveşte înălţimea din final, între Jake Sully şi
colonel. Altminteri, nu se justifică decât pentru a crea nişte jucărele fa-

170
www.colectiasft.ro
bricate în China şi care o să se vândă la McDonald’s. Mai mult, sistemul

de amortizare a căzăturilor ar fi trebuit să fie extrem de sofisticat, pentru
că altfel, sărind de la 3-4 metri, ar fi dus la tasarea coloanei vertebrale
a utilizatorului, iar de la 5-6 metri ar fi putut chiar să i-o fractureze.
Armele de foc sunt standard – poate că nu ne aşteptam chiar la
blastere sau fazere, dar iarăşi ne întrebăm unde este evoluţia tehno-
logică şi militară asociată zborurilor spaţiale interstelare? Jake Sully
este singurul avatar cu armă de foc şi de aceea în mâinile lui mitraliera
pare o jucărie pentru copii.
Aşa cum ne-am obişnuit din teatrele de război ale ultimelor decenii,
modelul american de luptă începe cu un bombardament de la mare dis-
tanţă, conceput să neutralizeze defensiva inamicului.
Aici mai avem un aspect psihologic care are rădăcinile în Evul
Mediu. Condamnatul era legat la ochi înaintea execuţiei nu pentru a-l
proteja în vreun fel, ci pentru a-l proteja pe călău. În mod evident, acesta
ar fi surprins ultima sclipire de viaţă din ochii victimei sale, ceea ce l-ar
fi putut face cu uşurinţă să-şi piardă minţile. Există nenumărate poveşti
de război cu soldaţi din tabere adverse care s-au nimerit în aceeaşi
groapă de obuz şi, pur şi simplu, nu s-au putut ucide, ba, din contră, s-au
împrietenit.
Armele cu bătaie la distanţă depersonalizează inamicul. Acesta
devine doar o ţintă abstractă. Executantul loviturii nu ucide cu mâna lui,
ci doar activează o funcţie a unui sistem sofisticat printr-o apăsare de
buton. Avionul este doar o platformă de lansare, iar pilotul nu ştie, de
fapt, ce loveşte. Ţinta este selectată de comandament şi coordonatele
acesteia sunt transmise pilotului. Pe monitor acesta vede doar coordo-
natele şi indicaţia referitoare la tipul de rachetă care trebuie lansată.

171
www.colectiasft.ro
Rolul îndoctrinării este mai important ca oricând. Pentru cel care trage,
misiunea sa este de „epurare”, „sterilizare” sau „neutralizare” a „inami-
cului”. Replica din film spune totul: „Când cineva stă pe un rahat pe
care-l doreşti, îl transformi în duşman”. Istoria omenirii aşa s-a scris, în-
cepând cu romanii şi terminând cu americanii în Irak. În film este vorba
despre unobtanium, în realitatea noastră de zi cu zi e vorba de petrol.
Geopolitica sau spaţiopolitica se ghidează după aceleaşi reguli. Şi să
nu uităm că James Cameron a scris scenariul în urmă cu zece ani, când
chestiunea aceasta era extrem de fierbinte...
Strategia militară din Avatar nu este cine ştie ce şi nici nu are
cum să fie altfel. Secvenţa de luptă cu clanurile na’vi călare pe caii lor
cu şase picioare, înarmaţi cu arcuri şi săgeţi împotriva maşinilor de luptă
şi a aviaţiei militare, pare desprinsă din istoria celui de-al Doilea Război
Mondial, când cavaleria poloneză ieşise la luptă împotriva Panzerelor.
Băieţii răi lovesc primii, aducând distrugere şi moarte acolo unde era
pace şi abundenţă. Baletul de gloanţe şi săgeţi, de cai şi unităţi mecani-
zate, de ikrani şi elicoptere este elaborat în detaliu, descriind o alegorie
a violenţei injuste.
Mă gândesc, totuşi, care ar fi probabilitatea ca pe o planetă înde-
părtată să avem o populaţie indigenă care foloseşte ca principală armă
arcul şi săgeata?
Victoria aparţine, în acord cu sentimentele, dar împotriva raţiunii,
celor slabi. Bătălia are proporţii epice şi mă duce cu gândul la Scrisoa-
rea a III-a unde „Râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman
este”, iar dacă mercenarii ar fi avut turbane, eram „la Rovine în câmpii“.
Iar Jake Sully „mână-n luptă vijelia îngrozitoare“, de pe spatele lui Toruk.
Asta ca să ştie şi colonelul Quaritch către cine să ordone tirul.

172
www.colectiasft.ro
(O observaţie – Jake, Neytiri, Trudy şi Norm comunicau prin larin-

gofoane. Dar unde aveau staţiile radio? Şi nu puteau fi oare acestea
bruiate sau interceptate?!)
Zborul pe spatele ikranului este plin de aventuri pentru Jake. Prima
sa încercare de zbor era să-l ducă fix în peretele de stâncă. În mod evi-
dent, ikranul nu are obişnuinţa de a zbura cu un om în spate şi, deci,
echilibrul lui este modificat. Şi nici Jake nu se poate orienta să contro-
leze mişcările zburătorului. Ceea ce mă face să cred că, de fapt, călă-
reţul nu controla ikranul, ci doar reuşea să-i transmită acestuia intenţiile
sale, iar controlul efectiv al zborului rămânea responsabilitatea ikranului.
Schimbarea de perspectivă a pilotului aflat la înălţime şi incapacitatea
acestuia de a controla funcţiile de bază ale zborului, în timp real, i-ar fi
pus, fără îndoială, în mare pericol pe amândoi.
Legat de zborul propriu-zis, ampenajul vertical osos pe ciocul
ikranului, dar şi la Toruk, asigură un zbor precis şi un picaj exact, foarte
util pentru un prădător. Un artificiu tehnic interesant. Mişcările aripilor
şi portanţa acestora sunt bine realizate. Mişcările cozii însă nu sunt con-
forme cu fizica zborului. Rolul ei la păsări este de a oferi controlul por-
tanţei; la ikran, însă, nefiind o coadă cu pene, ar fi limitat numai la
contrabalans. Vedem, însă, că în nici una din situaţiile de zbor coada
nu oscilează în contraparte. Un detaliu mic, neglijat din păcate de reali-
zatori.
Jake Sully este rebelul care evoluează de la un simplu recrut din
clanul „Jarhead” (termenul colocvial pentru puşcaşii marini) la individul
care pune sub semnul îndoielii supunerea necondiţionată şi regulile
stricte care sunt, de fapt, făcute să anuleze spiritul. Jake devine, în felul
acesta, un outsider care îşi depăşeşte limitele şi trece dincolo de barie-

173
www.colectiasft.ro
rele culturale. Veteranul invalid devine liderul revoluţionar. Codul genetic

al războinicilor îl face pe Jake să se implice total în evenimente şi să-i
apere pe cei slabi.
Violenţa este urmarea actelor nelegiuite de distrugere. Oamenii
se luptă pentru a putea distruge şi exploata. Mercenarii sunt concepuţi
de Cameron cvasi-contemporan, plecând de la uniforme, frizuri şi ta-
tuaje, până la jargon. Imaginea lor este aceea a unor sadici rasişti că-
rora chiar le place să ucidă.
De cealaltă parte, latura de umanitate a lui Jake este întărită para-
doxal de vulnerabilitatea sa, care-i oferă înţelegerea şi empatia nece-
sare integrării în comunitatea na’vi. Aceştia asociază violenţa uciderii
şi moartea cu o semnificaţie existenţială şi spirituală. Vedem cum na’vi
sunt înmormântaţi în poziţie fetală, spre a încheia un ciclu al naşterii,
vieţii şi morţii.
Şi totul ne conduce, într-un final, la acceptarea faptului că alege-
rea pe care o face Jake Sully este cea corectă şi că, împotriva voinţei
logicii noastre, ne-am alia chiar şi cu nişte non-umani pentru a învinge
in-umanul din(tre) noi...

174
www.colectiasft.ro
ANDY SZEKELY
„CĂLĂTORIA EROULUI“
în
AVATAR
cest material îşi propune să dezvăluie lumea misteri-
A oasă a mitului şi a eroilor arhetipali care au făcut din fil-

mul Avatar un succes la nivel internaţional.
O peliculă de talia lui Avatar avea nevoie de un scenariu care să
unifice la nivel subtil culturile de pe mai multe continente, în jurul unor
idei-cheie recunoscute la nivel mondial. Acest demers nu putea fi reali-
zat mai bine cu alt instrument decât cu cel al Călătoriei eroice, pe care
se bazează foarte multe dintre scenariile de succes ale Hollywoodului.
Înainte să descriu rolul jucat de arhetipul eroului şi de călătoria
acestuia în „piesa“ Avatar, voi descrie cei doi termeni-cheie care fac
obiectul titlului. Definiţiile din dicţionar arată aşa:
AVATÁR, avataruri, s.n. (În unele concepţii religioase) Reîncarnare suc-

cesivă a unei fiinţe. (Fig.) Transformare neprevăzută (şi chinuitoare) care
intervine în evoluţia unei fiinţe sau a unui lucru. – Din fr. avatar.
ARHETÍP s. n. 1. (fil.; la Platon) modelul prim, iniţial, ideal, al obiectelor

sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte şi cópii ale sale. Fie-
care din modulii ancestrali universali ai intuiţiei şi intelectului care apar,

175
www.colectiasft.ro
potrivit psihologiei abisale, în vis şi în mituri. 2. tip originar, prim. (< fr. ar-
chétype, lat. archetypum)
Aşadar, avem de-a face cu o transformare chinuitoare (a lui Jake

Sully) într-un proces de evoluţie gen Călătoria eroului, de la un model
arhetipal imperfect la un model ideal al învingătorului „întors în comu-
nitate“, în finalul filmului.
În fraza de mai sus, termenii „transformare chinuitoare“ şi „model
ideal“ au fost preluaţi din definiţiile de dicţionar deja specificate.
Ideea de călătorie eroică merită însă mai multe explicaţii:
Călătoria eroului este un termen folosit de Joseph Campbell, unul
dintre cei mai mari cercetători în domeniul miturilor şi legendelor lumii
(autorul cărţii „Eroul cu o mie de feţe“). Campbell a observat, prin cer-
cetări aprofundate, că poveştile populare au în lumea întreagă un „fir
roşu“, o derulare epică tipică, ce îl conduce pe eroul poveştii la un final
fericit al călătoriei sale.
Studiile amănunţite ale lui Campbell l-au dus la concluzia că eta-
pele călătoriei eroice, cunoscute din punct de vedere tehnic sub denu-
mirea de „Monomit“, sunt în număr de 17.
Înainte de a le descrie, făcând referire la elementele din film, iată
câteva elemente cheie care fac călătoria să fie cu adevărat eroică:
Un rezumat al călătoriei eroice a oricărui om

(monomitul pe scurt):
În popor se spune despre cineva care are vocaţie pentru o

anumită meserie că are „chemare“, adică e chemat să îşi indepli-
nească rostul pe lume dedicându-se ocupaţiei respective. Această
chemare este auzită de cel în cauză atunci când are maturitatea

176
www.colectiasft.ro
necesară şi atunci când contextul e favorabil. De exemplu, dacă ai

chemare pentru scris şi povestit, poate o să devii scriitor sau jurna-
list sau... politician.
Chemarea este un lucru foarte important pentru orice om
care doreşte să-şi trăiască viaţa din plin. Oamenii fără chemare
sau fără viziune sunt ca vapoarele fără busolă, plutesc în derivă
pe oceanul fără ţărmuri al propriei existenţe.
Când omul se hotărăşte să răspundă chemării, el se dedică
trup şi suflet acelui scop. Startul e dat. Dar lucrurile nu sunt chiar
aşa de simple. Pentru a fi cu adevărat un erou, nu este suficient
să auzi chemarea, ci vei fi supus unor încercări sau praguri. Cu
alte cuvinte, ţi se testează rezistenţa. Numai după ce acest prag
este trecut, călătoria poate începe!
Urmează apoi pregătirile pentru confruntările de pe parcurs.
Acestea sunt, de fapt, resursele cu care eroul biruie forţele „întune-
ricului“. De cele mai multe ori, eroul porneşte la drum cu ajutoare
(calul care mănâncă jăratic) sau le dobândeşte pe drum, prin con-
fruntări cu situaţii neaşteptate.
Conjuncturile negative care se pun în calea eroului pentru
a-l opri pot avea o anvergură mai mică sau mai mare. Interesant
este că ceea ce pare iniţial a fi un demon sau un duşman, se poate
transforma, pe parcursul poveştii, devenind aliat. Dacă eroul rezistă
sau îşi înfruntă duşmanii ori demonii cu curaj, de multe ori rezultatul
este o transformare a demonului în gardian sau înger păzitor ori,
simplu spus, resursă. De exemplu, eroul se îmbăiază în sângele
balaurului pentru a se proteja de alţi vrăjmaşi.
În mod tipic, transformarea demonului presupune dezvol-
tarea unei abilităţi sau descoperirea unei resurse (în jocurile pe cal-
culator devii din ce în ce mai abil în urmarea traseului sau găseşti
o armă mai performantă).
Ce urmează?
În sfârşit, eroul ajunge în vârful muntelui, cucereşte caste-
lul, găseşte comoara sau salveaza fata (dacă e un basm), ori ob-
ţine slujba sau câştigă concursul (dacă e vorba de lumea reală).

177
www.colectiasft.ro
Miza poveştii este câştigată, iar eroul iese biruitor. Drept ur-
mare, el revine printre cei dragi şi este „validat“ ca învingător de
către aceştia. Şi va fi recunoscut în comunitate şi apreciat pentru
experienţa sa.
Pe baza acestui mic rezumat al călătoriei eroului putem face des-

tul de uşor o paralelă între monomit şi odiseea lui Jake Sully. Şi el aude
o chemare (la începutul filmului), chiar dacă esenţa acesteia ni se dez-
văluie mai târziu. Şi el are aliaţi şi prieteni, dar şi duşmani de înfruntat.
Şi el biruie în final şi se „întoarce“ în comunitate, chiar dacă întoarcerea
este una neobişnuită.
Cum a ajuns James Cameron să creeze

o astfel de călătorie eroică?
Istoria cinematografiei arată că numeroşi scenarişti şi realizatori

de film de la Hollywood s-au inspirat (unii până la identificare) din opera
lui Campbell. Steven Spielberg, George Lucas şi Francis Ford Copolla
sunt doar trei nume de referinţă din listă.
Cartea de căpătâi a lui Campbell, „Eroul cu o mie de feţe“, a fost
publicată pentru prima dată în 1949 şi zugrăveşte în detaliu ceea ce
Campbell a numit „călătoria eroului“, adică acel fir epic care se regă-
seşte în basmele, poveştile şi epopeile din mai toate culturile lumii.
Primii realizatori de film s-au inspirat direct din cele 17 etape ale călă-
toriei eroice descrise de autor.
La mijlocul anilor ’80, însă, un scenarist cu experienţă (studiourile
Disney, Fox etc.) pe nume Cristopher Vogler, a scris un ghid practic al
Călătoriei eroului, care reduce numărul de paşi de la 17 la 12 şi care

178
www.colectiasft.ro
este mai uşor de urmărit în scrierea scenariilor de film. Cartea scrisă

de Vogler se numeşte „The Writer’s Journey“.
Matrix a urmat acest şablon de scriere a scenariului şi a obţinut
un succes răsunător. Aşa cum arată evoluţia din Avatar, este foarte
probabil ca James Cameron să fi folosit aceeaşi reţetă.
Cum arată călătoria eroului pentru scenariul de film?
Iată cele 12 stadii folosite de Vogler:

1. LUMEA OBIŞNUITĂ
Eroul, inocent, rebel sau neadaptat, este prezentat sub o lumină
plină de simpatie, aşa încât publicul să se poată identifica rapid cu si-
tuaţia sau dilema acestuia. Eroul vine cu un fundal al mediului, eredităţii
şi istoriei personale, cu accent pe o anumită polarizare a vieţii sale,
creându-se o tensiune observabilă prin dificultatea de a alege între
două opţiuni diferite.
2. CHEMAREA AVENTURII
Ceva zguduie contextul; fie o presiune externă, fie o transformare
pornită de undeva din adâncul fiinţei sale. Eroul este confruntat cu în-
ceputurile schimbării.
3. REFUZUL CHEMĂRII
Eroul simte teama faţă de necunoscut şi încearcă să renunţe la
aventură; dar numai pentru scurt timp. O variantă este cea în care un
alt personaj îşi exprimă teama, nesiguranţa sau avertizează asupra pe-
ricolelor.

179
www.colectiasft.ro
4. ÎNTÂLNIREA CU MENTORUL
Eroul se întâlneşte cu un călător experimentat sau vârstnic care-i
oferă pregătire şi sfaturi care îl vor ajuta pe erou să-şi descopere re-
surse interioare de curaj şi înţelepciune; sau îi oferă echipament care îl
va ajuta pe erou pe durata călătoriei.
5. TRECEREA PRAGULUI CRITIC

La finalul Primului Act, eroul părăseşte lumea obişnuită şi intră
într-o lume nouă (sau îşi schimbă condiţia), unde regulile sunt altele,
valorile sunt diferite şi mediul este nefamiliar.
6. ÎNCERCĂRI, ALIAŢI ŞI INAMICI

Eroul este supus unor provocări diferite, care-i pun convingerile
la încercare. Lumea aceasta specială în care se află acum vine cu prie-
teni şi duşmani noi.
7. ABORDAREA
Eroul şi noii săi aliaţi se pregătesc pentru marea încercare ce îi
aşteaptă în lumea cea nouă.
8. MAREA ÎNCERCARE
Spre jumătatea poveştii, eroul intră în spaţiul central al lumii spe-
ciale, unde este confruntat cu propria-i moarte sau cu cea mai mare te-
mere a sa. Dincolo de momentul posibilităţii morţii, eroul renaşte.
9. RĂSPLATA
Eroul intră în posesia comorii câştigate prin confruntarea cu moar-

180
www.colectiasft.ro
tea. Poate exista o sărbătorire a victoriei, dar există pericolul de a o

pierde.
10. DRUMUL ÎNAPOI

Cam la trei sferturi din parcursul poveştii, eroul simte nevoia de a
pune capăt aventurii şi de a reveni acasă cu comoara, părăsind lumea
specială. De multe ori este o secvenţă de vânătoare sau de urmărire,
care aduce în prim plan urgenţa şi pericolul misiunii.
11. RENAŞTEREA
În punctul culminant, eroul este pus din nou la grea încercare.
Este purificat printr-un sacrificiu, un alt moment de confruntare cu moar-
tea, dar la un nivel mult mai ridicat şi mai complex. Acţiunea eroului re-
zolvă definitiv divergenţele conflictuale de la începutul acţiunii.
12. ÎNTOARCEREA CU LEACUL MIRACULOS

Eroul revine acasă sau încheie călătoria, purtând un elixir sau alt
element al comorii care are puterea de a transforma lumea, aşa cum şi
eroul a fost transformat.
Interesant de remarcat la cele 12 etape este că bogăţia de acţiuni

care surprind eroul în evoluţie vine şi din ideea de călătorie interioară.
Practic, spectatorii care sunt prinşi în poveste se identifică profund cu
personajele, pe parcursul derulării poveştii. Altfel spus, natura arhetipală
a călătoriei (vezi din nou definiţia arhetipului, de la începutul articolului)
ne seduce la două niveluri: cel al firului poveştii şi cel al trăirilor interi-
oare ale eroului (ori eroilor).

181
www.colectiasft.ro
Schemele de mai jos surprind această „trăire dublă“ a spectaco-

lului cinematografic:
CĂLĂTORIA EROULUI
12. Întoarcerea cu 1. Lumea obişnuită

leacul miraculos 2. Chemarea aventurii
3. Refuzul chemării
11. Renaşterea
LUMEA OBIŞNUITĂ 4. Întâlnirea mentorului
10. Drumul 5. Depăşirea primului

înapoi prag
LUMEA SPECIALĂ 6. Încercări, Aliaţi, Duşmani
9. Recompensa
7. Abordarea marii provocări
8. Marea provocare
CĂLĂTORIA INTERIOARĂ A EROULUI
1. Informaţii limitate asupra problemei

12. Desăvârşirea
2. Creşterea conştientizării
nevoii de schimbare
11. Încercarea finală 3. Frica; rezistenţă la schimbare
Ultimul pericol LUMEA OBIŞNUITĂ
4. Depăşirea fricii
5. Acceptarea schimbării
10. Noua încercare şi
reafirmarea dedicării
LUMEA SPECIALĂ 6. Experimentarea
noilor condiţii
9. Acceptarea 7. Pregătirea pentru
consecinţelor noii existenţe schimbarea majoră
8. Marea schimbare, între viaţă şi moarte

182
www.colectiasft.ro
În rezumat: eroul este prezentat în lumea sa obişnuită, unde pri-

meşte chemarea către aventură. La început ezită, până când trece
primul prag. Are de-a face cu diverse încercări, îşi face aliaţi şi duşmani.
Ajunge în cea mai dificilă situaţie, unde trece prin marea încercare. Do-
bândeşte comoara şi este urmărit de duşman pe drumul spre casă.
Trece prin sacrificiu şi reînvie, transformat de experienţa avută. Ajunge
acasă cu comoara, leacul miraculos sau învăţătura de care are nevoie
poporul său.
Să „desfacem“ acum monomitul în părţile sale componente, pen-
tru a identifica paşii călătoriei eroice, aliaţii, demonii şi duşmanii din
Avatar, împreună cu esenţa lor arhetipală.
Lumea obişnuită – informaţii limitate asupra problemei

Lumea iniţială nu este neapărat obişnuită, dar se va revela ulterior
ca fiind obişnuită, prin comparaţie cu Pandora. Jake este infirm şi are
posibilităţi reduse de mişcare, dar şi cunoştinţe limitate despre şansele
lui de a-şi recăpăta capacităţile motorii.
Chemarea aventurii – Dobândirea unor informaţii noi

Jake este recrutat pentru programul Avatar.
Refuzul iniţial al chemării – Rezistenţa la schimbare

În Avatar, etapa refuzului este inversată: Jake pare foarte hotărât
să accepte chemarea încă de la început.
Întâlnirea cu mentorul – Depăşirea rezistenţei

Întâlnirea cu Grace, într-o primă fază, iar apoi cea cu Neytiri.

183
www.colectiasft.ro
Depăşirea primului prag – Acceptarea schimbării

Intrarea lui Jake în avatarul său şi obişnuirea cu „lumea simţurilor“
din Avatar.
Încercări, aliaţi, duşmani – Experienţa primei schimbări

Urmărirea lui Jake prin pădure de către thanator. Trainingul lui
Jake sub îndrumarea lui Neytiri.
Abordarea marii provocări – pregătirea pentru marea schimbare

Povestea Torouk-ului care a fost îmblânzit de stră-stră-bunicul lui
Neytiri. Acel act de curaj i-a permis stră-stră-bunicului să unifice triburile,
pentru că a fost recunoscut drept un mare lider prin actul său de curaj.
Marea provocare
Atacul armatei de mercenari asupra tribului de na’vi.
Recompensa – Consecinţele provocării

Mo’at îi eliberează pe Jake şi pe Grace. Trudy îi scapă pe Jake,
Grace şi Norm.
Drumul înapoi – Re-confirmarea dedicării

în favoarea schimbării
Hotărârea lui Jake de a „întoarce armele“ şi fuga lui Jake, Grace
şi Norm, împreună cu Trudy.
Renaşterea – Încercarea finală

Lupta avatarului cu colonelul aflat la comanda robotului militar.

184
www.colectiasft.ro
Întoarcerea cu leacul miraculos – Atingerea nivelului

maximal al transformării
Ceremonia tribului Na’vi. Renaşterea lui Jake din simplu avatar
într-o fiinţă completă.
Călătoria eroică pe baza modelului lui Campbell, (dezvoltat apoi

de Vogler) este, fără îndoială, o reţetă a succesului nu doar pentru
Avatar. Ea s-a dovedit esenţială şi pentru alte scenarii. Unii autori pre-
feră să păstreze etapele intacte, alţii preferă să adapteze povestea şi
să varieze oarecum curgerea evenimentelor. Pentru edificare, iată o
comparaţie între odiseea eroului Neo din Matrix şi cea a lui Jake din
Avatar.
Etapele Matrix Avatar Etapele călătoriei

Călătoriei eroului interioare a eroului
Lumea obişnuită... Neo doarme (o me- Lumea iniţială a lui Percepţie minimală a
taforă pentru întreg Jake nu este neapă- problemei.
filmul) şi este încon- rat obişnuită, dar se
jurat de obiectele va revela ulterior ca
care fac parte din lu- fiind obişnuită prin
mea obişnuită. comparaţie cu Pan-
dora. Jake este infirm
şi are posibilităţi re-
duse de mişcare, dar
şi cunoştinţe limitate
despre şansele lui de
a-şi recăpăta capaci-
tăţile motorii.
Chemarea În Matrix există mai Jake este recrutat pen- Creşterea nivelului de
aventurii... multe chemări: lui Neo tru programul Avatar conştientizare şi înţe-
i se spune să urmă- şi învaţă despre popu- legere.
rească „iepurele alb“; laţia na’vi. În plus, îi
Trinity îi spune că se sunt aduse la cunoş-
află aproape de răs- tinţă mecanismele
punsul la întrebarea prin care poate deveni
„Ce este matricea?“, avatar şi scopul misi-
iar Morpheus îl sună unii sale.

185
www.colectiasft.ro
ca să îl salveze de ata-
cul agenţilor…
Refuzul iniţial... În ciuda dorinţei lui În Avatar, etapa refu- Rezistenţa la schim-
Neo de a învăţa şi de zului este inversată: bare.
a fi liber, el nu îşi asu- Jake pare foarte ho-
mă pericolele aferen- tărât să accepte che-
te eliberării (refuză să marea de la început.
urce pe schelă) şi e Atitudinea lui entuzi-
prins de agenţi. astă pare să vină mai
curând din bravadă
decât din cunoaşterea
reală a chemării (che-
marea se va revela
pentru el mai târziu,
prin experienţa trăită
ca avatar).
Întâlnirea cu men- Întâlnirea cu Morphe- Întâlnirea cu Grace Depăşirea neîncre-

torul... us. Aici, Neo primeşte este sub semnul unei derii.
ultima chemare şi o tatonări reciproce (un
acceptă. mic război al nervi-
lor). Apoi urmează în-
tâlnirea cu Neytiri.
Aici, Jake e validat ca
discipol prin interme-
diul micilor vieţuitoa-
re luminoase, iar
semnul e luat în con-
siderare şi de către
trib.
Trecerea primului Neo păşeşte în afara În Avatar, lucrurile Dedicarea pentru

prag... carcasei-baterie şi ia stau invers: Jake pă- schimbare.
contact cu realitatea. şeşte în lumea „ireală”,
adică în avatarul său
şi se obişnuieşte cu
„lumea simţurilor” din
Avatar.
Încercări, aliaţi şi Neo trece printr-o se- Jake este urmărit Experienţa primei în-
inamici... rie de teste şi încer- prin pădure de tana- cercări.
cări pentru a se thor. Apoi el se apă-
forma ca luptător. În ră, în mijlocul nopţii,
plus, el cunoaşte o de o haită de lupi pan-
serie de prieteni. Au- dorieni. Apoi e supus
dienţa este subtil pre- testelor de ucenicie
venită, prin testele sub supravegherea
respective, că urmea- lui Neytiri.

186
www.colectiasft.ro
ză un anumit tip de
confruntări la care pu-
blicul se poate aş-
tepta.
Abordarea temerii ce- În Matrix, Neo e con- Jake află povestea Pregătirea pentru ma-
lei mai profunde... fruntat din nou cu via- Torouk-ului (animal rea încercare.
ţa pe care a lăsat-o în zburător înspăimân-
urmă, apoi e dus într- tător) care a fost îm-
un bloc de locuinţe, blânzit de stră-stră-
apoi un lift, apoi pe bunicul lui Neytiri.
un coridor, pentru a Acel act de curaj i-a
ajunge la Oracol. permis stră-stră-buni-
cului să unifice tribu-
rile pentru că a fost
recunoscut drept un
mare lider prin actul
său de curaj.
Scena echivalează
cu o predicţie a actu-
lui de curaj pe care ar
putea să îl înfăptuias-
că avatarul lui Jake.
Provocarea... Morpheus este captu- Armata atacă şi dis- Drumul către Marea
rat de agenţi, Apoc şi truge tot ce îi iese în schimbare.
Switch sunt ucişi, cale, inclusiv „marele
Cypher trădează... to- copac“ (the Big Tree).
tul pare pierdut. Victime în rândul popu-
laţiei na’vi.
Recompensa... Neo îl împiedică pe Parker îi deconectea- Consecinţele încer-

Tank să îl deconec- ză pe Jake şi Grace cării.
teze şi decide să ră- de la avatarurile lor.
mână în luptă. El Apoi Mo’at îi eliberea-
devine conştient de ză pe Jake şi Grace.
propria sa forţă.
Drumul înapoi... Trinity şi Neo intră în- Trudy îi scapă pe Jake, Re-afirmarea dedică-
armaţi în clădirea pă- Grace şi Norm – toţi rii pentru cauză.
zită cu străşnicie şi evadează cu elicop-
depăşesc toate ob- terul şi se ascund pe
stacolele pentru a se Pandora, având la
apropia de scopul lor dispoziţie o unitate
final. tehnică pentru rein-
trarea în avatar. Jake
a „întors armele”, îm-
preună cu aliaţii săi.

187
www.colectiasft.ro
Renaşterea... În Matrix, această e- În Avatar, bombele Marea încercare.

tapă are două stadii: lansate de armată
Neo se luptă cu agen- fac mari distrugeri.
tul Smith. Apoi aces- Lupta se mută la sol,
ta din urmă îl împuş- iar animalele fac front
că în piept şi pare că comun cu populaţia
Neo e ucis. Totuşi, el na’vi împotriva arma-
este „reînviat” prin să- tei. Colonelul, în cos-
rutul lui Trinity şi reu- tum de robot, se luptă
şeşte să oprească corp la corp cu Ney-
toate gloanţele trase tiri şi cu Jake. Cei doi
de agenţi asupra lui. ies învingători.
Întoarcerea cu lea- Neo se întoarce la lo- Jake participă la săr- Desăvârşirea.

cul miraculos... cul de unde a plecat bătorirea victoriei în
(la începutul filmului) faţa triburilor unificate
şi constată cât de mult care îl recunosc drept
s-a schimbat. El este lider. Apoi el alege să
acum capabil să tră- se deconecteze din
iască în ambele lumi lumea reală şi devine
– în cea reală şi în una cu avatarul său –
matrice. În acest mo- liderul populaţiei na’vi
ment, el îşi dezvăluie – Jakesully.
cea mai nouă abilita-
te dobândită: zborul. Pe de altă parte, pă-
mântenii se întorc în
lumea lor, probabil cu
lecţia învăţată.
Deşi pare că James Cameron nu urmează tiparul Campbell-ian

(adaptat de Vogler) la fel de „corect“ ca în scenariul Matrix, este evident
că asistăm la o adevărată călătorie a eroului. Jake Sully („Sully“, în en-
gleză, înseamnă „a murdări, a contamina“) a devenit curat în acest pro-
ces de purificare prin luptă.
Putea fi călătoria eroului din Avatar zugrăvită cu mai multă pre-
cizie, la fel cum se întâmplă cu Star Wars ori Matrix? Probabil! Povestea
rezistă însă şi cu ajutorul unor efecte speciale demne de „cel mai scump
film“, nu doar prin natura arhetipală a personajelor sau a etapelor sale.
În plus, mesajul arhetipal care transpare pe tot parcursul filmului
şi care atinge o coardă sensibilă mai ales în lumea occidentală de astăzi

188
www.colectiasft.ro
este unul extrem de puternic: întoarcerea la natură şi, mai ales, reintra-
rea în contact cu propriul corp.
Acesta este...
Mesajului arhetipal principal din Avatar
Nevoia de a-şi vindeca trupul ţine trează speranţa lui Jake. Poves-
tea arată aici o rană, şi anume incapacitatea fizică a trupului. Jake tre-
buie să se „reîntrupeze“ pentru a-şi recăpăta picioarele. Trupul de
avatar i le oferă şi, o dată cu redescoperirea abilităţilor vechi, i se des-
chid posibilităţi noi.
Aceasta este, de fapt, principala chestiune cu care ne confruntăm
şi noi, mai ales în civilizaţia occidentală, care este dezrădăcinată. Viaţa
se petrece numai la nivel mental – cum am putea altfel să rezistăm urâ-
ţeniei oraşelor şi poluării, în timp ce siluim natura? Trupurile noastre su-
feră de boli şi probleme de nutriţie. Cum de am ajuns aşa de departe
faţă de moştenirea noastră naturală?
Libertatea şi bucuria trupului care se mişcă, sare şi aleargă este
o componentă majoră a poveştii, la fel cum şi Pandora este un compli-
ment adus frumuseţii naturii. Oamenii care lucrează pentru corporaţie
stau în cutii anoste de metal, fără posibilitatea de mişcare.
Pe de altă parte, na’vi trăiesc literalmente în trupurile lor. Îşi folo-
sesc trupurile pentru a trăi, şi nu pentru a purta creierul. Îşi petrec în-
treaga zi dependenţi de înţelepciunea ancestrală şi forţa latentă a
fibrelor lor musculare (mult mai bine dezvoltate decât ale mercenarilor).
Mulţi şi-ar dori, cu siguranţă, să aibă capacitatea na’vi de a se conecta
la vreo fiinţă fantastică sau la un cal, cu ajutorul unor terminaţii ner-

189
www.colectiasft.ro
voase. Dacă, însă, oamenii şi-ar petrece mai mult timp în natură, şi-ar
putea dezvolta o percepţie asemănătoare, chiar dacă nu dispun de un
organ propriu-zis cu care să facă asta.
În vreme ce Jake învaţă cum să devină un membru al Poporului,
el apare drept curajos, îndrăzneţ, puternic, curios şi perseverent, dispus
să-şi asume riscuri şi să înveţe – toate fiind caracteristici ale războini-
cului. Prin contrast, colonelul este un alt fel de războinic – manipulator
şi maniac al controlului asupra celorlalţi.
Întrebarea nepusă în film, dar subînţeleasă, este: care e atitudi-
nea noastră faţă de viaţă? Vom ceda fricii datorită presiunilor economice
sau vom deveni mai curajoşi, îndrăzneţi şi cu poftă de joacă? Putem
să ne asumăm un salt în necunoscut doar pe baza credinţei în noi în-
şine? Aceasta este marea întrebare la care Avatar răspunde sugestiv,
dar nu direct.
Salutul din finalul filmului duce mesajul chiar mai departe. „Te
văd!“ este maniera în care se salută na’vi. De fapt, acesta este chiar
felul în care se salută anumite populaţii din insulele Bali. Răspunsul tipic
la acest salut este „Sunt aici!“ şi cred că ar fi meritat să fie inclus în
film.
Chiar şi fără acest răspuns încărcat de simbol, sugestia de au-
tenticitate a relaţiilor între fiinţe, ca nivel următor de evoluţie, se
păstrează. Numai văzându-ne unii pe alţii ca fiinţe care trăiesc în ar-
monie putem evolua la niveluri de conştiinţă superioare. Chiar dacă sunt
extratereştri, manifestările na’vi reflectă imagini ale oamenilor din tri-
burile din întreaga lume şi accentuează astfel esenţa arhetipală a po-
veştii.

190
www.colectiasft.ro
Concluzie
Avatar este o adevărată călătorie a eroului, chiar dacă nu res-
pectă etapele sugerate de Vogler la fel de bine cum o fac alte producţii
cinematografice. Zugrăvirea imagistică a lumii supranaturale de pe Pan-
dora este un spectacol în sine care susţine călătoria eroică şi adaugă
poveştii consistenţă, aşa cum stă bine unei superproducţii cinemato-
grafice. Chiar dacă evoluţia poveştii este pe alocuri previzibilă, călătoria
eroică menţine interesul la un nivel înalt datorită esenţei sale arhetipale.
Mesajul arhetipal principal al filmului este întoarcerea la natură şi, mai
ales, reintrarea în contact cu propriul corp, ca mijloc de evoluţie a
conştiinţei umane.

191
www.colectiasft.ro
CONSTANTIN D. PAVEL
DE LA EYWA
la
FIINŢELE UMANE NA’VI
vatar degajă Putere. Simţi asta încă de la început. Nu
A ştii de ce o simţi, nu ştii ce anume te face să percepi

Puterea, dar o simţi. Şi pe măsură ce te adânceşti şi mai
mult în poveste, simţi şi mai tare acea aură magică de Putere mustind
peste tot în această sublimă realizare artistică. Fără teama de a greşi,
poţi pune mâna pe inimă şi afirma în gura mare, chiar acolo, în sala de
cinema, că James Cameron şi echipa sa au fost „călăuziţi de Forţă“
atunci când au lucrat la acest film. (Dacă m-ar auzi George Lucas... –
dar nu mă pot abţine să nu situez aceste două capodopere ale genului
science-fiction pe acelaşi prim loc pe podium, ambele trăgându-şi seva
din acelaşi „Rezervor de Putere“. Şi, trebuie să recunosc, freamăt de
emoţie şi nerăbdare să „trăiesc“ noua serie Star Wars, în format 3D!
Doar n-o să se lase Lucas mai prejos decât Cameron, nu-i aşa?!)
În literatura filosofică lăsată nouă de precursorii a ceea ce numim
astăzi ştiinţa dezvoltării personale întâlnim acest termen puţin curios –
„Rezervorul de Putere“ – prin care este descrisă Forţa Unică ce stă în
spatele a tot ce există. Curentul filosofic se cheamă monism şi este o

192
www.colectiasft.ro
concepţie potrivit căreia Universul, în întregul său, este format dintr-o

singură Substanţă, temelia a tot ce există. Iar această Substanţă este
o Substanţă care gândeşte.
Religia denumeşte această Substanţă, simplu şi total, Dumnezeu,
în toate limbile Pământului. George Lucas i-a spus Forţa. James Came-
ron a ales să o numească Eywa... Atâtea şi atâtea nume pentru a de-
scrie unul şi acelaşi lucru: „Ceea ce Este“.
Potrivit filosofiei moniste – despre care din ce în ce mai multe voci,
în ultimii ani, la nivel mondial, afirmă că deţine răspunsurile la Întrebările
existenţiale ale Omului, într-o strânsă împletire cu religia creştină – pre-
zenţa materiei este doar o manifestare a energiei; energia, la rândul ei,
nefiind altceva decât o manifestare a gândului; iar gândul îi aparţine
Substanţei care gândeşte. Unde se află această Substanţă? Unde se
află conştiinţa noastră? Unde pleacă eu-ul nostru când dormim? Unde
suntem atunci când nu suntem prezenţi? James Cameron ne oferă un
răspuns şi la aceste întrebări: Eywa...
„Ceea ce Este“ reprezintă suma a tot ce există. Şi atunci când
poţi realiza Adevărul în toată splendoarea lui, îţi dai seama de ce în po-
vestea creată de Cameron simţi Puterea. Pentru că întreaga lume care
ne este înfăţişată simţurilor în sala de cinematograf e un tot unitar.
Amintiţi-vă cum o descrie Norm şi tonul pe care o spune, când Jake
Sully îl întreabă, cu o „candoare“ specifică unui puşcaş marin, cine e
Eywa: „Cine e Eywa?!! Dumnezeul lor, cea care a creat tot ce e viu, tot
ceea ce ei ştiu!“ Din această definiţie, fraza-cheie este „tot ceea ce ei
ştiu“ şi, în ce mă priveşte, sunt convins că scenaristul care a introdus-o
acolo a făcut-o conştient, pentru a trezi minţile aflate în letargie a cât
mai multor semeni de-ai noştri, pentru ca şi ei să ştie ce este de ştiut.

193
www.colectiasft.ro
Da, tot ceea ce ştim este Dumnezeu, potrivit teoriei moniste! Şi

nu există vreo diferenţă între un lucru cu fiinţă şi un altul cu nefiinţă,
căci totul e format din aceeaşi Substanţă care gândeşte: scaunul pe
care stai acum, hainele pe care le porţi acum, tu însuţi, casa în care te
afli, hrana pe care ai mâncat-o la micul dejun, apa pe care ai băut-o,
automobilul pe care l-ai condus, copacul pe care îl zăreşti pe fereastră,
păsările pe care le auzi ciripind, semenii tăi – indiferent de culoare pielii:
albi, negri, galbeni, roşii sau albaştri... – totul este unul şi acelaşi lucru,
totul este format din Substanţa care gândeşte.
Ea creşte şi singura Ei dorinţă în privinţa fiinţelor vii este ca aces-
tea să evolueze. Spre ce anume? Toate cărţile sfinte o spun, în orice
religie: spre Iubire, trecând prin învingerea definitivă a fricilor interioare.
Aşa cum spunea Buda: „Singurul secret al existenţei este să nu îţi fie
teamă. Niciodată să nu îţi fie teamă de ceea ce vei deveni.“
„Şi atunci, de unde e răul ăsta în lume?“ – te întrebi, gândindu-te
cu oroare la masacrarea de către oameni a populaţiei na’vi, cu adânci
rădăcini în toate masacrele pe care „albii“ le-au făcut, de-a lungul şi
de-a latul istoriei noastre conştiente.
Din frică! Şi din lipsa Iubirii. Toate războaiele omului au fost declan-
şate din frică şi din ignoranţă: frica de a nu avea îndeajuns pentru tine
şi ai tăi; frica de a nu pierde ceea ce ai acumulat în exterior; frica de a
nu ţi se fura ceea ce, de fapt, nu îţi aparţine; ignorarea Adevărului că tu
însuţi eşti „Ceea ce Este“; ignorarea faptului că materia este formată
din gânduri; ignorarea faptului că suntem fiinţe care gândesc şi avem
putere creatoare intrinsecă.
Pământenii s-au dus pe Pandora pentru unobtainium. Iar simbo-
listica ascunsă în denumirea acestui „minereu preţios“ ne arată, fără

194
www.colectiasft.ro
putinţă de tăgadă, lipsa totală de sens a dorinţei oamenilor. În limba en-

gleză, obtain înseamnă a obţine; jucându-ne un pic cu cuvântul şi sen-
sul său, un-obtain s-ar putea traduce prin de ne-obţinut. Astfel, încă din
momentul în care Selfrigde îi explică cu atâta patos lui Grace Augustine
de ce se află ei acolo, am fi putut să ne dăm seama de inutilitatea de-
mersului oamenilor, de a obţine ceva de neobţinut.
Adesea, în viaţa noastră de zi cu zi ne dorim ceva cu ardoare şi
facem atâtea sacrificii pentru a obţine acel lucru, realizând abia în final
că preţul plătit a fost prea mare ori că lupta noastră de a-l obţine a fost
în van, fiindcă nu de aşa ceva aveam nevoie. Milioane şi milioane de
semeni de-ai noştri îşi vând zilele dăruite de Dumnezeu pe mai nimic şi
ajung, la finalul vieţii, să realizeze că o singură zi în care au iubit şi au
fost iubiţi valorează cât toate zilele adunate în care au luptat să ajungă
în cine ştie ce post de conducere...
În scurta scenă a înmormântării unui na’vi, care se retrage din
viaţă în aceeaşi poziţie fetală în care a primit viaţa, ni se revelează încă
o dată Adevărul: „(...) toată energia e împrumutată. Şi într-o zi va trebui
dată înapoi.“
Şi abia atunci putem înţelege de ce Dumnezeu permite atâta „rău“
pe Pământ... Pentru că răul este o parte necesară a evoluţiei Omului,
în drumul său către transformarea în Fiinţă Umană. Este calea cea mai
dreaptă către menţinerea echilibrelor sistemului. Este felul în care
putem să ne dăm seama că viaţa noastră e dezechilibrată, e trăită în
afara cursului Legilor Viului.
Mi-a rămas adânc întipărit în memorie un dialog revelator în acest
sens, dintr-o altă capodoperă a science-fictionului mondial, Dune, de
Frank Herbert:

195
www.colectiasft.ro
„— Noi cernem oamenii ca să descoperim fiinţele umane.

— Şi de ce testaţi fiinţele umane?
— Ca să-i eliberăm pe oameni.“
Avatar vine într-un moment în care oamenii încep, pe căi dintre
cele mai diverse, să cunoască eliberarea, în pofida vocilor înfricoşate
care creionează viitorul în culori sumbre, apocaliptice. Unii dintre aceşti
oameni, puţini la început, cei care aleg conştient acest lucru, vor de-
clanşa procesul transformării lor în Fiinţe Umane prin creştere dinspre
interior spre exterior. Ei vor da tonul „deşteptării“, vor spune tuturor ce
simt şi ce văd, astfel încât din ce în ce mai mulţi să înceapă să simtă şi
să vadă.
Oameni de pretutindeni afirmă din ce în ce mai des că percep, în
acest început de mileniu, o schimbare extrem de accentuată în privinţa
vieţii lor, în privinţa evenimentelor la scară planetară, că simt cum se
apropie vertiginos... ceva indescriptibil, şi nu-şi pot explica de ce simt
asta sau cum o fac. Pur şi simplu, încep să vadă ceea ce era deja acolo,
iar ei nici măcar nu ştiau că este...
Mintea noastră e conştientă de trei tipuri de informaţii: ceea ce
ştim, ceea ce ştim că nu ştim şi ceea ce nu ştim că nu ştim. Dacă ar fi
să judecăm în procente, ceea ce ştim ar ocupa 10% (în cele mai fericite
cazuri!), ceea ce ştim că nu ştim 30% (ştim că nu ştim să vorbim limba
finlandeză, de exemplu, ştim că nu ştim să conducem un avion, ştim
că nu ştim să compunem o simfonie), iar restul de 60% ar fi ocupat de
ceea ce nici măcar nu ştim că nu ştim (aici nu pot oferi un exemplu,
pentru că dacă aş da unul, ar trece automat într-una din primele două
categorii; sunt însă atât de multe lucruri despre care nu ştim că nu le
ştim...).

196
www.colectiasft.ro
Această „trezire“ a conştiinţei oamenilor înseamnă, de fapt, o re-

activare a unor simţuri atrofiate sau, în unele cazuri, doar o intensificare
a lor. Cel mai important dintre ele este simţul inimii. Nu degeaba arta
omului, în integralitatea ei, abundă de simbolistică atunci când vorbeşte
despre inimă şi despre capacitatea acesteia de a simţi şi emite Iubire.
Fiindcă tot ce e învăluit în Iubire este purificat, trece printr-un proces de
eliminare a tuturor energiilor cu potenţial distructiv în plan material.
Când Jake Sully o întreabă pe Neytiri de ce l-a salvat de câinii
sălbatici, răspunsul ei este edificator:
„Ai o inimă puternică. Fără frică.“
Pe Pandora, na’vi trăiesc în iubire cu tot ce îi înconjoară şi tocmai
această iubire este esenţa Puterii lor nelimitate. Chiar dacă Neytiri îi
mărturiseşte lui Jake faptul că „Măreaţa Mamă nu ia partea nimănui;
ea doar protejează echilibrul vieţii“, atunci când acest echilibru este
ameninţat, Eywa intervine spre a-l restabili.
La fel cum Dumnezeu a făcut adesea pe parcursul istoriei ome-
neşti, folosindu-se de... avatare, pe care nouă ne-a plăcut să le spunem
în fel şi chip... Iisus ori, mai simplu, sfinţi. Ioan Gură de Aur întăreşte
cât se poate de clar această idee: „Iisus e Dumnezeu pe pământ şi om
în cer.“ Amintiţi-vă, apoi, ce ne povăţuieşte Buda: „Niciodată să nu
aştepţi ceva de la Dumnezeu sau să încerci să-L mituieşti cu cadouri,
căci Dumnezeu e în fiecare dintre noi, scopul Său fiind acela de a vedea
şi simţi Libertatea.“
Privit în această nouă lumină, conflictul dintre bine şi rău în lumea
materială în care doar „avem impresia“ că trăim, îşi pierde sensul, aşa
cum îl percepeam până acum. Şi realizăm deodată Adevărul spuselor
lui Iisus, şi anume că răul va continua să existe atâta timp cât oamenii

197
www.colectiasft.ro
nu vor fi în stare să vadă în semenii lor pe ei înşişi: „Iubeşte-ţi duşmanii

ca pe tine însuţi“.
Substanţa care gândeşte îşi doreşte doar libertatea de a evolua,
iar dacă în acest proces evolutiv există oameni care suferă, oameni
care mor, oameni care sunt asupriţi de alţi oameni, atunci acesta nu-i
nimic altceva decât felul în care Dumnezeu alege să păstreze echilibrul
vieţii. E sita lui Dumnezeu, prin care El cerne de zor oamenii pentru a
descoperi Fiinţele Umane, apte, în cele din urmă, să elibereze oamenii.
Închipuiţi-vă o întreagă armată de militari zeloşi, precum colonelul
Quaritch, transformându-se dintr-o dată în Fiinţe Umane. Din inimile lor
izvorăşte atâta iubire, încât nu mai pot respecta ordinele primite, fiindcă
ajung să vadă – precum văd na’vi – în inamicii lor, chiar pe ei înşişi, şi
să-i iubească la fel cum se iubesc pe ei înşişi...
Iar acum închipuiţi-vă o lume în care iubiţi Viaţa şi Respectaţi tot
ce există, absolut tot, realizând că nimic nu e greşit în ea, realizând că
totul se află într-un echilibru perfect pentru acel nivel al evoluţiei, învăluit
într-o Iubire nesfârşită. Seamănă prea mult cu Raiul?... Ori poate cu...
Pandora?...
Folosindu-se de povestea din Avatar, James Cameron mai înde-
părtează un voal ceţos de pe ochii omului obişnuit, nedeprins să-şi
folosească mintea şi inima la întreaga lor capacitate. Prin intermediul
peliculei, oamenii simpli ajung să-şi pună întrebări existenţiale şi să
caute răspunsuri la ele în interiorul lor; ajung să realizeze că televizorul
îi hipnotizează cu ştiri menite să le atrofieze gândirea; ajung să vadă
ceea ce înainte nici măcar nu ştiau că nu ştiu. Ajung să realizeze Ade-
vărul din spusele Lawanei Blackwell: „Să-ţi urmezi viaţa după părerile
altora, nu e decât o sclavie.“

198
www.colectiasft.ro
Mintea lăsată să lâncezească se leneveşte şi ajunge să nu-şi mai

îndeplinească sarcina primordială dată de Creator, aceea de a gândi,
de a observa şi de a trage concluzii. Din Substanţă gânditoare, omul
devine, prin neutilizarea minţii, doar o simplă substanţă aşa-zis vie, fără
voinţă proprie, o simplă masă letargică de manevră...
Cameron creează, prin tot acest tur de forţă numit Avatar, mediul
propice conştientizării, mediul propice trezirii. Însă se vor trezi doar cei
care vor lua decizia să o facă:
„— Oamenii din cer nu pot învăţa ceea ce nu văd.
— Atunci învaţă-mă să văd.
— Nimeni nu te poate învăţa să vezi.“
Jake Sully învaţă singur să vadă, Neytiri jucând în această po-
veste doar rolul de mentor, de îndrumător, de ghid într-ale vieţii adevă-
rate: „În fiecare zi citim urmele... drumurile către casa de pe apă... chiar
şi cele mai mici sunete... Mereu e vorba despre energii...“ Perseverenţa
omului aflat în trup de na’vi vine din dorinţa puternică existentă în el de
a ajunge „să vadă lumea prin ochii ei“. Deşi Norm Spellman îi explică:
„Te văd. Dar nu e doar «te văd în faţa mea». Văd în tine. Te văd...“,
Jake are nevoie să facă acea călătorie iniţiatică în interiorul lui, ca să
poată vedea cu adevărat. Şi dacă la început ajungem să credem că
na’vi îl adoptă pe Jake, faptul că el ajunge să vadă cu adevărat duce
la acel final grandios, în care Jake îi adoptă pe na’vi!
Întreaga filosofie a filmului este admirabil exprimată în această ex-
presie atotcuprinzătoare: „I See You!“ – „Te Văd!“. Chiar şi coloana
sonoră este încununată de piesa cu acelaşi titlu, interpretată de solista
Leona Lewis (care, fie vorba între noi, nu se ridică la nivelul celebrei
Celine Dion, cu la fel de celebra melodie, „My heart will go on“, de pe

199
www.colectiasft.ro
coloana sonoră a filmului Titanic, cealaltă capodoperă regizorală a lui

James Cameron).
Încearcă, prin prisma acestui „Te văd!“, să re-vezi declaraţia de
dragoste dintre deja na’vi-ul Jake Sully şi prinţesa Neytiri, acea scenă
memorabilă de iubire, care emană o forţă artistică de-a dreptul copleşi-
toare, egalând, din acest punct de vedere, aproape toate marile decla-
raţii de dragoste ale perechilor întâlnite în capodoperele cinematografiei
mondiale.
Capacitatea de a vedea dincolo de carne, în străfundul fiinţei
celuilalt, îi este dată doar îndrăgostitului, căci doar atunci când iubeşti
total ai puterea de-a dreptul divină de a vedea în inima celui iubit. Cu
toţii am trecut – sau veţi trece, dragi copii şi adolescenţi cititori ai acestei
cărţi – printr-o iubire pătimaşă, care are forţa de a spăla fiinţa iubită de
toate defectele, de toate urâţeniile, de toate greşelile pe care altcineva
le vede la ea. Fiindcă acolo unde există Iubire, apare cu adevărat per-
fecţiunea!
Na’vi o iubesc pe Eywa, iar Eywa îi iubeşte pe na’vi şi tot ce există
acolo. Şi tocmai de aceea Pandora este o lume perfectă, pentru că fiii
şi fiicele Pandorei îşi iubesc lumea la fel cum un îndrăgostit îşi iubeşte
orbeşte aleasa inimii. Şi nimeni şi nimic, niciodată, nu va reuşi să dis-
trugă o asemenea iubire – nici măcar zelosul colonel Miles Quaritch,
cu tot arsenalul sofisticat pe care îl are la dispoziţie!
Amintiţi-vă dialogul dintre Grace Augustine şi Parker Selfridge, în
care şefa programului ştiinţific încearcă să-l facă pe cel ce nu vede să
vadă Adevărul.
„— Trebuie să te trezeşti, Parker!
— Nu, tu trebuie să te trezeşti.

200
www.colectiasft.ro
— Bogăţia acestei lumi nu e doar la suprafaţă, e peste tot. Na’vi

ştiu asta şi se luptă pentru a o apăra. Dacă vrei să împarţi această lume
cu ei, trebuie să-i înţelegi.“
Cine are ochi să vadă acest film, va face abstracţie de efectele
3D, de sunetul Dolby Surround Digital, de culorile vii şi de efectele spe-
ciale remarcabile, privind povestea Pandorei aşa cum na’vi îşi privesc
lumea care le-a dat viaţă. Şi când va părăsi sala de cinema şi va călca
din nou pe solul Mamei Terra, va realiza că acea planetă din visurile lui
James Cameron există, e reală, şi că el, spectatorul uluit după aproape
trei ore de miracole, păşeşte pe ea chiar atunci, chiar în acel moment!...
Regizorul american trage un puternic semnal de alarmă cu Avatar,
în felul său ingenios şi fascinant de a spune poveşti oamenilor mari,
arătându-ne boala de care suferă umanitatea începutului de secol XXI,
dar, în acelaşi timp, ne oferă şi leacul pentru această boală: iubirea şi
asumarea responsabilităţii.
Cine mai crede, în aceste „vremuri tulburi“ de început de mileniu,
că între el şi semenul său există vreo diferenţă, că între el şi floarea din
fereastră există vreo diferenţă, că între el şi pasărea care zboară în văz-
duh există vreo diferenţă, îşi pecetluieşte de unul singur soarta de simplu
om, de „orb“ într-o ţară de lumină, refuzându-şi propria creştere, propria
dezvoltare spre statutul de Fiinţă Umană. Şi, astfel, se privează de sco-
pul primordial al existenţei, pe care toate animalele îl ştiu şi îl urmăresc:
bucuria de a trăi.
Secretul fericirii este capacitatea de a-ţi duce existenţa în armonie
cu „tot ce este“, de a fi întotdeauna împăcat cu „tot ce este“, „pentru
a lăsa fiecare val de viaţă să ne spele, până când vom ajunge la ţărm“.
Sau, cum admirabil o spune Hazel Scott: „Va veni momentul când va

201
www.colectiasft.ro
trebui să le explici copiilor tăi de ce s-au născut, iar dacă vei cunoaşte
răspunsul, atunci acel moment va fi minunat!“...
Tare sunt curios să aflu părerile copiilor despre Avatar. Să aflu
ce au văzut ei în acest film, dincolo de desenul animat care şi nouă,
adulţilor, ne-a luat ochii. Tolstoi spunea că „totul e misterios pentru oa-
menii bătrâni, dar atât de limpede pentru copii“. Tocmai de limpezimea
acestora avem nevoie pentru a începe să vedem, pentru a porni spre
drumul devenirii noastre ca Fiinţe Umane. Iar această limpezime n-o
vom cunoaşte decât atunci când vom privi cu inima şi vom fi în stare să
şi vedem cu ea.
„I See You!“ – „Te Văd!“ vorbeşte tocmai despre asta. Ne spune
că pentru a putea privi în esenţa fiinţei trebuie să renunţăm la a mai
vedea cu ochii, utilizând în locul lor inima. Şi ne mai transmite ceva
foarte important: să renunţăm la a mai emite judecăţi de valoare care
derivă din împărţirea a „Ceea ce Este“ în bine şi în rău. „Ceea ce Este“
e doar bine, răul fiind doar o reflectare a acestuia în oglinda distorsio-
nată a unui simplu suflet de om, căci chiar şi cel mai frumos chip se
urâţeşte într-o oglindă cu defecte.
Şi atunci înţelegem care este Rezervorul de Putere al populaţiei
na’vi şi de ce Pandora e o lume atât de perfect echilibrată: pentru că
na’vi sunt, cu adevărat, Fiinţe Umane!
Da, ei sunt Fiinţele Umane, iar oamenii... încă doar simpli oameni.
Şi tocmai de aceea lui Jake Sully-omul îi este atât de uşor să renunţe
la sinele său omenesc, să-şi accepte moartea ca om, pentru că înţelege
la adevărata valoare incredibila şansă care i s-a oferit, de a renaşte în
trup de na’vi ca Fiinţă Umană. De a cunoaşte „nobleţea sălbăticiei“ şi
de a şi-o asuma ca stil de viaţă.

202
www.colectiasft.ro
Simbolistica atât de efervescentă a Avatar-ului va face ca multă

„cerneală electronică“ să curgă prin venele nesfârşite ale internetului,
de la un server la altul, de la un calculator la altul, ani şi ani la rând de
aici înainte. Şi filmul acesta va ajunge să fie considerat, peste timp, una
dintre pietrele de temelie pe care se va sprijini fenomenul de „trezire a
conştiinţelor“ celor mulţi.
Nu ştiu dacă James Cameron a intenţionat să facă asta, nu ştiu
dacă a gândit că se va ajunge la aşa ceva, însă efectul operei sale va
fi unul asemănător celui pe care l-a avut Star Wars-ul lui George Lucas,
în urma căruia sute de mii de oameni, pe tot cuprinsul globului pămân-
tesc, s-au declarat de religie Jedi şi au început să îşi trăiască vieţile în
conformitate cu preceptele acestei „religii“.
Piatra a fost aruncată în inimile oamenilor. Valurile concentrice de
energie au pornit deja să se răspândească pe oceanul fără de sfârşit al
umanităţii. Şi întreaga conştiinţă colectivă va fi curând lovită de cel mai
cutremurător tsunami al tuturor timpurilor. Cine şi-a clădit conştiinţa de
sine pe temelia de granit a Principiilor Vieţii – a Principiilor Eywei... –
va supravieţui; cine şi-a înfipt rădăcinile conştiinţei personale în nisipul
valorilor deşarte, va pieri ca şi când nici n-ar fi fost...
Dacă aţi citit această carte până aici, probabil că aţi început deja
să înţelegeţi, să vedeţi, însă adevărata „iluminare“, adevărata senzaţie
de „trezire“, o veţi avea după ce veţi savura, pur şi simplu, volumul in-
tegral al acestei antologii deosebite.
Şi dacă nici atunci nu veţi simţi că se întâmplă „ceva“ la nivelul
cel mai adânc al conştiinţei personale, James Cameron vă mai oferă o
şansă! Nerăbdarea noastră creşte deja exponenţial, după ce crono-
metrul a început să numere orele până la relansarea, în vară, a filmului

203
www.colectiasft.ro
complet Avatar, anunţată de Richard Gelfond, preşedintele lanţului de

cinematografe 3D IMAX. Acesta a dezvăluit că noua peliculă va oferi
fanilor şi iubitorilor de science-fiction încă... 40 de minute de scene
inedite, care n-au fost incluse în varianta pe care am văzut-o noi la
lansarea din decembrie 2009. Ca lovitură de marketing, această re-
lansare va situa Avatar, mai mult ca sigur, pe poziţia de lider al celui
mai profitabil film făcut vreodată. Pentru iubitorii săi însă, va fi un ade-
vărat regal al simţurilor. Căci, evident, cu toţii vor dori să vadă ceea ce
mai înainte nu au putut vedea...
Cu siguranţă, cu acest prilej vom mai face un pas înainte către
înţelegerea Adevărului, atât de dibaci întreţesut de James Cameron şi
de întreaga sa echipă, între firele epice ale acestei poveşti miraculoase,
care ne-a oferit prilejul de a visa, de a coborî în interiorul nostru şi de a
aşterne pe hârtie eseurile pe care le-aţi citit...
I See You...
...în volumul integral „Ştiinţă, Filosofie şi Spiritualitate în Avatar“!
COMANDĂ-L ACUM,
ÎN PERIOADA PROMOŢIONALĂ!
şi, pe lângă marea reducere oferită,
ai şansa de a primi un afiş original Avatar!

204

SFSin Avatar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SFSin Avatar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

e-book gratuit; se poate distribui liber, dar fără a-i aduce vreo modificare

ŞTIINŢĂ, FILOSOFIE ŞI SPIRITUALITATE ÎN AVATAR

Editor: Constantin D. Pavel

© Editura PAVCON, pentru această ediţie, 2010

Toate drepturile rezervate deţinătorilor de copyright. Nici o parte

Lucrarea de faţă, în întregul ei, poate fi distribuită gratuit,

Punctele de vedere exprimate în articolele şi eseurile publicate în această carte

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

Conflict între raţiuni, de Ovidiu Petcu.......................................8

Biologia în Avatar, de Cristian Cârstoiu..................................58

Teologia pe albastru sau De ce Vaticanul se amuză de Avatar,

Limba Na’vi, de Nicu Gecse...................................................84

Calea Na’vi, de Bruno Medicina...........................................102

Nave, arme şi roboţi în Avatar, de Traian Bădulescu...........135

Avatar: noile orizonturi fantastice ale justiţiei onirice,

Tehnică militară şi strategie în Avatar,

„Călătoria eroului“ în Avatar, de Andy Szekely.....................173

De la Eywa la Fiinţele Umane Na’vi,

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

ste o regulă a naturii ca visele măreţe să nască, la rândul

E lor, alte vise care au şansa de a deveni măreţe. Un astfel

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

de cinematograf, punându-şi ochelarii 3D, ci despre ideile care colcăiau

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

fi distribuită exclusiv cititorilor acestui e-book, prin înscrierea în Clubul

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

adevărat, tuturor prietenilor, cunoştinţelor şi colegilor cu care vă place

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

CONFLICT ÎNTRE RAŢIUNI

ropun să abandonăm controversa „film de cinci stele”

P versus „film de două stele”. Să ignorăm clişeele pe care

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

În mod firesc, ideea de BINE sau de RĂU nu operează în mijlocul

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

animalele nu fac războaie – nu se ucid unele pe altele decât în cazuri

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

între componentele sistemelor; de aceea toleranţa este mai veche

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

Curtea bazei – luptători, maşini... Atmosfera Pandorei te obligă

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

Acum avatarurile sunt în ultimul stadiu al dezvoltării: „s-au matu-

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

tragă.” „Uite ce-i, tu trebuie să câştigi inimile şi minţile indigenilor. Nu

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

Încrederea ca armă tactică. Până unde poate merge pervertirea

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

„Trebuie să ştiu cum să forţăm cooperarea sau să-i lovim tare

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

Care e raţiunea faptului de a cerceta lumi din celălalt capăt al

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

mun? Amintim, doar, prima lecţie de morală a na’vilor: nu-i mulţumi

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

Cum să creezi un dialog credibil între om şi o specie raţională

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

„Ei bine, paharul meu e gol”, spune Jake, recunoscând că nu e

ÎNSCRIE-TE AICI PENTRU A PRIMI CARTEA INTEGRALĂ,

Cum poţi împăca rolul de „na’vi începător” cu acela de puşcaş