Sunteți pe pagina 1din 2

Piramida lui Henri Coanda,imobilul

viitorului?

Imobilul cruciform a fost gândit la începutul anilor '20când, după încheierea Primului
Război Mondial, se căutau soluţii ieftine şi eficiente pentru construirea de noi
locuinţe.
Conform datelor din plan, ansamblul are 20 de etaje pe axa centrală. Aşadar,
imaginaţi-vă ceva imens - două blocuri de 10 etaje unul peste altul. În total, 1000 de
familii pot popula piramida.
Coandă a venit cu această idee îndrăzneaţă: un ansamblu rezidenţial cu un aspect
plăcut, impunător, şi cu o mulţime de facilităţi pentru potenţialii locatari: siguranţă
(clădirea a fost proiectată astfel încât să reziste la cutremure, de altfel denumirea
completă a conceptului este imobil cruciform antiseismic), confort (structura
piramidală asigură lumină naturală tuturor, indiferent pe ce parte sunt poziţionaţi,
dar şi numeroase terase pentru apartamentele de sus), acces rapid la diverse
servicii (magazine, farmacii sau chiar un spital, divertisment, educaţie), spaţii verzi
pentru relaxare, spaţii pentru organizarea a tot soiul de evenimente (ex: târguri,
expoziţii), securitate (într-unul din capetele piramidei se pot aloca spaţii pentru unul
sau mai multe sedii de poliţie) ş.a.m.d.
Henri Coandă ne-a oferit o bază serioasă căreia, cu puţină imaginaţie, îi putem
adăuga o valoare extraordinară. Să ne gândim la tehnologiile din ziua de azi care ar
putea transforma acest ansamblu într-un imobil ultra-modern: panouri solare pentru
economisirea energiei dar şi alte sisteme de îmbunătăţire a randamentelor termice
(transfer termic cu pământul - sisteme subterane care răcesc aerul şi îl trimit apoi
pe canale speciale către interiorul imobilului) , parcare subterană imensă, centru de
afaceri / cinematograf sub cupola de la ultimul nivel, iluminare ecologică,
apartamente aerisite şi camere de supraveghere pe holuri şi în exterior prin
intermediul cărora poliţiştii din secţia înfiinţată în cadrul ansamblului pot acţiona
prompt.
Aşadar, totul este gândit ca fiind aerisit, liniştitor pentru fizic şi psihic dacă ne
raportăm la formă şi facilităţi. Construcţiile actuale sunt de cele mai multe ori
agresive, au colţuri, iar această agresivitate induce o stare de nervozitate nu doar
locuitorilor, ci şi vizitatorilor.
Cred că am adus suficiente argumente pentru a vă convinge că o astfel de
construcţie oferă foarte multe avantaje. Cu toate acestea, investitorii refuză să pună
în practică o asemenea idee pe motiv că necesită un spaţiu mare pentru amplasare,
iar lucrările durează foarte mult. Ei sunt disperaţi să se îmbogăţească peste noapte,
astfel că ei aleg proiecte ieftine care se construiesc rapid. Poate că într-o bună zi
cineva îşi va da seama însă de potenţialul acestui proiect şi el va deveni o realitate!

S-ar putea să vă placă și