Sunteți pe pagina 1din 94

RADIO ROMÂNIA- DE 80 DE ANI UN PRIETEN

ADEVĂRAT

Parcă îmi amintesc de anunţul de la Radio. Se împlineau 80 de Radio. Unicul prieten


adevărat, sincer şi loial care ne-a fost un adevărat însoţitor de bord fie în maşină, fie
acasă, oriunde era nedespărţit de noi. În zilele toride de vară, inimoşii redacţiei muzicale
s-au gândit să facă ceva care să ne apropie şi mai mult unii de alţii.
Astfel la mijlocul lunii iulie (începând cu a treia ediţie) mai în glumă mai în serios pe
la înserat m-am aşezat în faţa calculatorului şi am început să-mi adun gândurile,
speranţele, visele şi am încercat să le transpun în realitatea.
Am început întâi cu realizarea topului pe săptămâna respectivă. Fiecare eram acolo
pentru că iubeam muzica, şi doream să ascultăm şi de ce nu să scoatem la iveală tot ceea
ce a fost mai frumos, mai bun din muzică în cei 80 de ani de radio.
Dar să revin. După ce am realizat topul am trecut şi la propuneri. Astfel că pentru
ediţia a III pe data de 10 iulie alături de topul alcătuit am trimis şi 77 de propuneri, care
pe parcursul celor 17 ediţii (19 ediţii au fost în total) au fost acceptate o parte din ele.
În fiecare sâmbătă şi duminică între orele 13 şi 15 stăteam cu sufletul la gură (şi sunt
sigură că alături de mine au fost toţi cei care iubesc muzica bună cu vers şi melodie) să
auzim pe ce loc, dacă au urcat, coborât sau au ieşit din clasament melodiile noastre
preferate şi de ce să să ascultăm melodii intrate, propuse de noi toţi cei care ascultam şi
care timp de aproape 4 lunii deşi nu ne cunoaştem am devenit cu toţi prieteni, care
urmăream acelaşi scop. Promovarea muzicii de bună calitate şi care să reziste în timp.
1. Bold - melodie nou intrată în top

2. Bold + italic – propuneri aceeptate în top

3. Culoarea roşie – melodii al cărui punctaj coincide cu punctajul final săptămânal

4. Culoarea albastră – diferenţă de un loc

5. Culoarea verde – melodiile care urca

6. culoarea mov melodiile care coboară

7. maro – melodiile care stagnează

8. reveniri în top
PROPUNERI FĂCUTE ÎN EDIŢIA A III- A
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. Când vei veni iar lângă mine Alexandru Mandy/Alexandru Mandy/Aurelian Andreescu
2. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
3. Sărută marea pentru mine Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
4. Strada speranţei Vasile Veselovscki/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
5. Toată lumea dansează Paul Surugiu
6. Ce vrei tu mare albastră Marcel Dragomir/T.Lovinescu/Marina Voica
7. Floare de Iris Iris
8 Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Voiculescu Fugaru/Monica Anghel
9 Poate ştie cineva Camelia Dăscălescu/ Flavia Buref/Margareta Pâslaru
10. Bună seara iubite! Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza & Ion
Caramitru
11. Noapte albastră Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
12. Mai dă-mi o zi din viaţa ta Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Denis Roman
13. Ochii tăi Vasile Veselovscki/Mihai Maximilina/Gabriel Dorobanţu
14. Iubire, dă-mi aripi să zbor Ionel Tudor/Andreea Andrei/Marina Florea
15. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Aurel Storin/Daniel Iordăchioaie
16. Întoarce-te Şerban Georgescu/George Ţărnea/Carmen Rădulescu
17. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
18. Doar un trandafir Gheorghe E.Marian/Viorela Flip/Viorela Filip
19. Cântec pentru prieteni Compact
20. Bucuria mea este numai muzica Repertoriu intrenaţional/Viorela Filip/Alexandru Jula
21. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
22. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
23. Iartă Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Mihaela Runceanu
24. Numai tu n-ai înţeles Dumitru Lupu /Viorela Filip/Aurelian Temişan
25. Vorbe 3 SUDEST
26 Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
27. Lumea de dragoste Jolt Kerestely/Dan V. Dumitriu/Angela Similea
28. Te rog ai răbdare cu mine Ely Roman/Aurel Felea/Viorel Baltag
29. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
30. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu., Gvoinescu/Jean Păunescu
31. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
32. Şi ce Voltaj
33. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
34. Plâng Nopţile Alexandra Ungureanu şi Crush
35. Eşti mireasa vieţii mele Ovidiu Komornyik
36. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
37. Ce frumoasă e marea Aurel Manolache/Florin Pretorian/Florin Apostol
38. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
39. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Nicoleta Matei
40. A căzut o frunză-n calea ta Constantin Drăghici/Constantin Drăghici. M. Argeşeanu/
Constantin Drahici
41. Cum pot să te conving şi ce să fac Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
42. Cum am ajuns să te iubesc Henri Mălineanu/Eugen Mirea/Ştefan Bănică
43. Aşa e decând lumea Dan Dimitriu/Eugen Rotaru/Marina Scupra
44. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
45. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
46. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
47. Portocală Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Anda Călugăreanu
48. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
49. Deschide-ţi poarta soarelui Anton Şuteu /Dan V. Dimitriu/Dida Drăgan
50. Vorbeşte marea Aurel Manolache/Şasa Georgescu/Cătălin Crişan
51. Alfabetul Roşu şi Negru
52. Unde dragoste nu e, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
53. Marea Petre Geambaşu/Star 2000
54. Ne-a pierdut pe-aripa ei iubirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
55. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona
56. Vreau să vi în viaţa mea Aura Urziceanu/Eugen Rotaru/Aura Urziceanu
57. Lasă lumea să vorbească Vasile Vasilache Jr/Eugen Rotaru/Cornel Constantiniu
58. Copaci fără pădure Tatiana Stepa/Adrian Păunescu/Tatiana Stepa
59. Violete pentru fete Nicolae Kirculescu/Mihai Maximilian/Denise Constantinescu
60. Poveste Ştefan Bănică Jr.
61. Of inimioară Edmond Deda/Hary Negrin/Doina Spătaru
62. Cerul Proconsul
63. Am vrut să fiu artistă Mihai Constantinescu/Olimpia Panciu
64. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Formaţia Savoy
65. Strada Popa Nan Mircea Vintilă/D.L.Zaharia/Mircea Vintilă
66. Ce mult te-m iubit Dumitru Lupu/Mala Bărculescu/Ileana Şipoteanu
67. Bieţi lampagi Ştefan Hruşcă/Adrian Păunescu/Ştefan Hruşcă
68. Spune-mi cine eşti Semnal M
69. Voi reveni Virgil Popescu/Oana Sârbu
70. Broscuţa Oac Trio Grigoriu
71. Fericire Mihai Constantinescu/Mihai Constantinescu/Anastasia
Lazariuc
72. Cântec de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
73. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
74. Verde-nourat Mircea Rusu Band
75. Ploaie în luna lui marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Seling
76. Ochii tăi Elena Cârstea
77. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
Mă numesc Simona din Bucureşti. Am realizat acest top cu mare bucurie încercând să
cuprind cât mai mulţi artişti. Aş vrea ca prin intermediul dumneavoastră să urez şi eu la
mulţi ani unor artişti care în luna iulie îşi serbează ziua de naştere. LA MULŢI ANI
PENTRU: ANASTASIA LAZARIUC, MIRABELA DAUER, ANGELA SIMILEA,
MARGARETA PÂSLARU, DANIEL IORDĂCHIOAIE, VASILE ŞEICARU ŞI
MĂDĂLINA MANOLE.
Aş vrea în acelaşi timp să nu-l uităm pe cel care a este COPACUL ÎNFLORIT al
muzicii noastre uşoare, şi care anul acesta pe 22 iulie se împlinesc 22 de ani de când
pentru el S-A LĂSAT CORTINA scenei, dar el va rămâne mereu în sufletele noastre
nemuritorul AURELIAN ANDREESCU
EDIŢIA I: -
28-29-06 – 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
2. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
3. Strada ta Cristi Minculesc/Iris
4. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
5. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
6. Mi-e tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
7. Undeva departe Holograf
8. Dormeau pe-o frunză două stele Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
9. Eu vreau să-ţi spun că te ador Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi şi Ştefan Iordache
10. Say something Laurenţiu Cazan
11. Atât de singur Alin Oprea/Tavi Colen/ Talisman
12. Dincolo de noapte e zi Mihai Alexandru/Nicola
13. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu
14. Stele perechi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Marina Florea
15. O singură noapte Andrei Kerestely/Zoia Alecu/Adrian Enache
16. Tangoul Vasile Veselovski/Mihai Maximilian/Angela Similea
17. Pseudofabula Adrian Ordean/Traian Furnea/Roşu şi negru
18. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
19. Citeşte numai la final Vasile Şeicaru/Mala Bărbulescu/Vasile Şeicaru
20. Du-mă acasă măi, tramvai! Vasile Vasilache/Gică Petrescu
21. Dă, doamne, cântec! Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
22. Amintiri cu haiduci Vali Sterian
23. În noaptea asta Gaz pe foc
24. Eternitate George Grigoriu/Romeo Iorgulescu/George Nicolescu
25. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
26. Vremuri M. Bordeianu şi N. Covaci/V. Şuvagău/Phoenix
27. Timpul Marius Moga/Paula Seling
28. Cât de frumoasă eşti Andrei Tudor/Andreea Andrei/Mihai Trestariu
29. Despre tine Dan Bălan/O-zone
30. Vama veche Vama Veche
31. Firicel de floare albastră Ion Vasilescu/Eugen Mirea/Dorina Drăghici şi Nicu
Stoenescu
32. Steaua mea Gheorghe Gheorghiu
33. Parfum de fericire Marius Moga/Delia
34. Vino, dragostea mea Şerban Georgescu/Mădălina Manole
35. Într-o zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Adrian Daminescu
36. Omul cu o chitară Victor Socaciu
37. Te rog să-mi scri Mişu Iancu/Mircea Block/Gigi Marga
38. Parfumul străzilor Radu Şerban/Mihaela Mihai
39. Party in trasilvania Marius Dragomir
40. 3D Voltaj
41. Noros cercer Mircea Vintilă
42. Inima mea Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
43. Te iubeam Virgil Popescu /Angel Grigoriu/Oana Sârbu
44. Te rog, zâmbeşte fată frumoasă Jolt Kerestely/Gabriel Dorobanţu
45. De-ar fi să vi Alexandru Wilmany/Roxana Popescu/Mihaela Runceanu
46. La noapte am să te fur Xenti Runceanu/Răzvan Trandafir/No.Comment
47. Jumătatea mea Dan Teodorescu/Taxi
48. Cirip-cirip Adrian Enescu/Loredana Groza
49. Lacrimă de dor Mircea Rusu
50. Trenul tău Zoltan Andraş/Sarmalele Reci
51. Ploaia Andrei Kerestely/Monik &Papa Jr
52. Balada Balada
53. Piaţa Romană nr.9 Nicu Alifantis/Alecandru Andrieş
54. A, dui, doina – trad Class
55. Dor de viaţă Aura Urziceanu
56. Îţi mai aduci aminte Eugen Mihăescu/Krypton
57. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin
58. Maria Ovidiu Komornyik
59. În rândul patru Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
60. N-am noroc Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Anda Călugăreana
61. Dacă n-ai iubi Mihai Pokorscki/VH2
62. Amintirile Laurenţiu Duţă/3 Sud-Est
63. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
64. Dac- ai şti Marian Ionescu/Direcţia V
65. Vara Robert Cipiela, Genius
66. Luntrea Marian Nistor/Savoy
67. Tot ce-aş vrea să-şi spun Florin Stoica/Conexiuni
68. Mi-e dor de tine Adrian Romcescu/Liliana Ştefan/Mălina Olinescu
69. Micul meu univers George Nastis/Carmen Trandafir
70. 1000 Cornel Ilie/Vank
71. Valurile Dunării Iosif Ivanovici /Aurel Storin Ivanovici/Corina Chiriac
72. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pan/Sfinx
73. Va veni o clipă Paul Urmuzescu/Margareta Pâslaru
74. Cât te iubeam Fl Grozea, D. Nălbaru, B.Stoica
75. Îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte Edmond Deda/Doina Spătaru
76. Cred că m-am îndrăgostit Latin Expres
77. Cântă-mi să-mi uit dragostea Ion Vasilescu/Elena Zamora
78. Mă întorc la tine mare albastră Dumitru Lupu/Viorela Filip/Daniel Iordăchioaie
79. Vreau sărutarea ta Dragoş Alexandrescu/Andra şi Tiger 1
80. Ploaia de stele Călin Geambaşu
PUNCTAJ FINAL - EDIŢIA A II-A
5-6 VII 2008
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
2. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
3. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
4. Eu vreau să-ţi spun că te ador Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi şi Ştefan Iordache
5. Strada ta Cristi Minculesc/Iris
6. Say something Laurenţiu Cazan
7. Dă, doamne, cântec! Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
8. Mi-e tare dor de tine Paul Ciuci/Compact
9. Dincolo de noapte e zi Mihai Alexandru/Nicola
10. O singură noapte Andrei Kerestely/Zoia Alecu/Adrian Enache
11. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu
12. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
13. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
14. Undeva departe Holograf
15. Atât de singur Alin Oprea/Tavi Colen/ Talisman
16. 3D (Declaraţie de dragoste) Voltaj
17. Du-mă acasă, măi tramvai! Vasile Vasilache/Gică Petrescu
18. Citeşte numai la final Vasile Şeicaru/Mala Bărbulescu/Vasile Şeicaru
19. Stele perechi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Marina Florea
20. Dormeau pe-o frunză două stele Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
21. Party in trasilvania Marius Dragomir
22. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
23. Pseudofabula Adrian Ordean/Traian Furnea/Roşu şi negru
24. Timpul Marius Moga/Paula Seling
25. Parfumul străzilor Radu Şerban/Mihaela Mihai
26. În noaptea asta Gaz pe foc
27. Vino, dragostea mea Şerban Georgescu/Mădălina Manole
28. Despre tine Dan Bălan/O-zone
29. Steaua mea Gheorghe Gheorghiu
30. Parfum de fericire Marius Moga/Delia
31. Te iubeam Virgil Popescu /Angel Grigoriu/Oana Sârbu
32. În rândul patru Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
33. Cât de frumoasă eşti Andrei Tudor/Andreea Andrei/Mihai Trestariu
34. Maria Ovidiu Komornyik
35. Cirip-cirip Adrian Enescu/Loredana Groza
36. Eternitate George Grigoriu/Romeo Iorgulescu/George Nicolescu
37. Vremuri M. Bordeianu şi N. Covaci/V. Şuvagău/Phoenix
38. De-ar fi să vi Alexandru Wilmany/ Roxana Popescu /Mihaela Runceanu
39 Lacrimă de dor Mircea Rusu
40 Inima mea Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
41 Amintirile Laurenţiu Duţă/3 SUD EST
42 Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pann/Sfinx
43. Firicel de floare albastră Ion Vasilescu/Eugen Mirea/Dorina Drăghici & Nicu
Stoenescu
44. Te rog să-mi scri Mişu Iancu/Mircea Block/Gigi Marga
45. Noros cercer Mircea Vintilă
46. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin
47. Tangoul Vasile Veselovski/Mihai Maximilian/Angela Similea
48. Va veni o clipă Paul Urmuzescu/Margareta Pâslaru
49. Micul meu univers George Nastis/Carmen Trandafir
50. Mă-ntorc la tine mare-albastră Dumitru Lupu/Viorela Filip/Daniel Iordăchioaie
51. Te rog, zâmbeşte fată frumoasă Jolt Kerestely/Gabriel Dorobanţu
52. Jumătatea mea Dan Teodorescu/Taxi
53. Vreau sărutarea ta Dragoş Alexandrescu/Andra şi Tiger 1
54. Într-o zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Adrian Daminescu
55. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
56. Inima ta Horia Moculescu/Aurel Storin/Corina Chiriac
57. 1000 Cornel Ilie/Vank
58. Măi, Române! Ovidiu Komornyik/Elena Cârstea
59. De ce-ai plecat din viaţa mea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru
60. Dacă pleci Cătălin Crişan
61. Ce va fi cu iubirea mea? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
62. Du-te, dor! Aurel Moldovan
63. Vino la mine! N&D
64. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
65. Vreau o minune Holograf
66. Glasul florilor Viorel Doboş/Aurel Felea/Jean Păunescu
67. Doar băieţii sunt de vină George Grigoriu/Angel Grigoriu/Luminiţa Dobrescu
68. Dacă tu ai putea Cesar Zavate/Foişorul de foc
69. Mi-ai luat inima Robert Anghelescu/Proconsul
70. Cântecul meu de iubire Titel Popovici/Diana Spânu
71. Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? Ion Vasilescu/Nicu Vlădeanu/Jean Moscopol
72. Te-am văzut mi-ai plăcut Şerban Georgescu/George Ţărnea/Mădălina Manole
73. Ochii tăi Sandu Deac/Ovidu Buhăţel/Ana-Maria
74. Cântec şoptit Eugen Buhoi/Zaharia Stancu/Poesis
75. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
76. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
77. Aşa începe dragostea Nicolae Kirculescu/Luky Marinescu
78. Alina visează Raymond Vancu/Avantgarde
79. Floarea amintirilor Marius Micu/C.Tudor/Gabriel Dorobanţu
80. Pas cu pas Bosquito
PUNCTAJ ACORDAT EDIŢIE III
12 – 13 VII 2008
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
2. Dă doamne cântec Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
3. 3D Voltaj
4. Dormeau pe o frunză două stele Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
5. În rândul patru Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
6. Maria Ovidiu Komornyik
7. De-ar fi să vi Alexandru Wilmany/ Roxana Popescu /Mihaela Runceanu
8. Mă întorc la tine mare albastră Dumitru Lupu/Viorela Filip/Daniel Iordăchioaie
9. O singură noapte Andrei Kerestely/Andreea Andrei/Adrian Enache
10. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru/Eugen Rotaru
11. Stele perechi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Marina Florea
12. Vino dragostea mea Şerban Georgescu/Mădălina Manole
13. Steaua mea Gheorghe Gheorghiu
14. Cât de frumoasă eşti Andrei Tudor/Andreea Andrei/Mihai Trestariu
15. Mi-e tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
16. Te rog zâmbeşte fată frumoasă Jolt Kerestely/Ion Ruş/Gabriel Dorobanţu
17. Undeva departe Holograf
18. Micul meu univers George Nastis/Carmen Trandafir
19. Inima ta Horia Moculescu/Aurel Storin/Corina Chiriac
20. Despre tine Dan Bălan/O-zone
21. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
22. Pseudofabula Adrian Ordean/Traian Furnea/Roşu şi negru
23. Dacă pleci Cătălin Crişan
24. Cântecul meu de iubire Titel Popovici/Diana Spânu
25. Citeşte numai la final Vasile Şeicaru/Mala Bărbulescu/Vasile Şeicaru
26. Tangoul Vasile Veselovski/Mihai Maximilian/Angela Similea
27. Te-am văzut mi-ai plăcut Şerban Georgescu/George Ţărnea/Mădălina Manole
28. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
29. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
30. Dincolo de noapte e zi Mihai Alexandru/Nicola
31. Măi Române Ovidiu Komornyik/Elena Cârstea
32. Du-mă acasă măi tramvai Vasile Vasilache Gică Petrescu
33. Atât de singur Alin Oprea/Tavi Colen/ Talisman
34. Va veni o clipă Paul Urmuzescu/Margareta Pâslaru
35. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
36. Lacrimă de dor Mircea Rusu
37. Parfum de fericire Marius Moga/Delia
38 Inima mea Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
39 Într-o zi Dinu Giurgiu/Adrian Daminescu
40 Strada ta Cristi Minculescu/Iris
41 Eternitate George Grigoriu/Romeo Iorgulescu/George Nicolescu
42 Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu
43. Parfumul străzilor Radu Şerban/Mihaela Mihai
44. În noaptea asta Gaz pe foc
45. Amintirile Laurenţiu Duţă/3 SUD EST
46. 1000 Cornel Ilie/Vank
47. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
48. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
49. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
50. Eu vreau să-ţi spun că te ador Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi şi Ştefan Iordache
51. Jumătatea mea Dan Teodorescu/Taxi
52. Vreau sărutarea ta Dragoş Alexandrescu/Andra şi Tiger 1
53. Vreau o minune Holograf
54. Glasul florilor Viorel Doboş/Aurel Felea/Jean Păunescu
55. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
56. Firicel de floare albastră Ion Vasilescu/Eugen Mirea/Dorina Drăghici şi Nicu Stoenescu
57. Te rog să-mi scri Mişu Iancu/Mircea Block/Gigi Marga
58. Doar băieţii sunt de vină George Grigoriu/Angel Grigoriu/Luminiţa Dobrescu
59. Vremuri Florin Moni Bordeianu şi Nicu Covaci/V. Şuvagau/Phoenix
60. Say something Laurenţiu Cazan
61. Te iubeam Virgil Popescu /Angel Grigoriu/Oana Sârbu
62. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
63. Cirip-cirip Adrian Enescu/Loredana Groza
64. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pan/Sfinx
65. Noros Cercer Mircea Vintilă
66. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin
67. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
68. Du-te dor Aurel Moldovan
69. Vino la mine N&D
70. Dacă tu ai putea Cesar Zavate/Foişorul de foc
71. Mi-ai luat inima R. Anghelescu/Proconsul
72.. Timpul Marius Moga/Paula Seling
73. Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? Ion Vasilescu/N. Vlădeanu/Jean Moscopol
74.. Ochii tăi Sandu Deac/Ovidu Buhatel/Ana-Maria
75. Cântec şoptit Poesis
76. Aşa începe dragostea Nicolae Kirculescu/Luky Marinescu
77. Alina visează Raymond Vancu/Avantgarde
78. Party in trasilvania Marius Dragomir
79. Pas cu pas Bosquito
PUNCTAJ FINAL
1. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
2. Dă doamne cântec Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
3. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
4. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
5. Party in trasilvania Marius Dragomir
6. O singură noapte Andrei Kerestely/Zoia Alecu/Adrian Enache
7. În rândul patru Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
8. Despre tine Dan Bălan/O-zone
9. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
10. Eu vreau să-ţi spun că te ador Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi şi Ştefan Iordache
11. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pan/Sfinx
12. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin
13. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
14. Firicel de floare albastră Ion Vasilescu/Eugen Mirea/Dorina Drăghici şi Nicu Stoenescu
15. Say something Laurenţiu Cazan
16. Amintirile Laurenţiu Duţă/3 SUD EST
17. Dincolo de noapte e zi Mihai Alexandru/Nicola
18. Ce va fi cu iubirea mea? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
19. Dacă pleci Cătălin Crişan
20. Mi-e tare dor de tine Paul Csucs/Compact
21. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
22. Floarea amintirilor Marius Micu/C.Tudor/Gabriel Dorobanţu
23. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru/Eugen Rotaru
24. Vreau o minune Holograf
25. Atât de singur Alin Oprea/Tavi Colen/ Talisman
26. Măi Române Ovidiu Komornyik/Elena Cârstea
27. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
28. Cântec şoptit Poesis
29. Undeva departe Holograf
30. Vino la mine N&D
31. Alina visează Raymond Vancu/Avantgarde
32. Inima ta Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
33. Citeşte numai la final Vasile Şeicaru/Mala Bărbulescu/Vasile Şeicaru
34. Parfumul străzilor Radu Şerban/Aurel Storin/Mihaela Mihai
35. Te-am văzut mi-ai plăcut Şerban Georgescu/George Ţărnea/Mădălina Manole
36. Du-te, dor! Aurel Moldoveanu
37. Va veni o clipă Paul Urmuzescu/Margareta Pâslaru
38. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
39. 3D (Declaraţie de dragoste) Voltaj
40. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
41. Pas cu pas Bosquito
42. Tu numai tu Mircea Drăgan/Gina Teodorescu/Monica Anghel
43. Cât de frumoasă eşti Andrei Tudor/Andreea Andrei/Mihai Trestariu
44. Strada ta Cristi Minculescu/Iris
45. Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? Ion Vasilescu/N. Vlădeanu/Jean Moscopol
46. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
47. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu
48. Parfum de fericire Marius Moga/Delia
49. Maria Ovidiu Komornyik
50. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
51. Lacrimă de dor Mircea Rusu
52. Aşa începe dragostea Nicolae Kirculescu/Lucky Marinescu
53. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
54. Pocnind din bici Cornel Fugaru/George Coşbuc/Sincron
55. O clipă, doar, nemărginirea Dani Constantin/Eugen Dumitru/Mihaela Oancea
56. Dacă tu ai putea Cesar Zavate/Foişorul de foc
57. Cum ai vrea să fiu Mircea Dumitrescu/Mona Roşoga
58. Nu m-am gândit la despărţire Dan Dimitriu/Angel Grigoriu/Dan Spătaru
59. Dormeau pe o frunză două stele Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
60. Frunza Kovacs Laslo, Kappa
61. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
62. Steaua mea Gheorghe Gheorghiu
63. Salcâmii Tudor Gheorghe
64. Cânta un matelot la proră Vasile Veselovschi/Ion Minulescu/Doina Badea
65. Timpul Marius Moga/Paula Seling
66. Ce să fac dacă-mi placi? Henry Mălineanu/Nicolae Niţescu
67. Întoarce-te, iubire! Mihai Vanica/G.Teodorescu/Marina Scupra
68. Mi-ai luat inima Robert Anghelescu/Proconsul
69. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
70. Dana Manuel Savu/Lili Fedorca/Amicii
71. Ochii tăi Sandu Deac/Ovidiu Buhatel/Ana-Maria
72. La cabana 3 brazi Florentin Delmar/Trio Cabalin
73. O rămâi Adriana Ausch/Mihai Eminescu
74. Stele perechi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Marina Florea
75. N-am ştiut să te păstrez Noru Demetriad/Mihai Dumbravă/Fraţii Menzel
76. Trenul fără naş Cristi Minculescu/Iris
77. Am s-o aştept mereu Ştefan Bănică jr
78. Poate cânţi şi tu Gherase Dendrino/Victor Bunea
79. De-aş uita iubirea ta Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Carmen Rădulescu
80. Luna mi-a zâmbit Class
PUNCTAJ FINAL - EDIŢIA IV

19--20 VII 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
2. Ce va fi cu iubirea mea? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
3. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin/Marcel Dragomir
4. Inima ta Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
5. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
6. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov/Ilie Micolov
7. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru
8. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
9. Dă, doamne cântec! Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
10. Dacă pleci Cătălin Crişan
11. Alina visează Raymond Vancu/Avantgarde
12. O singură noapte Andrei Keresztely/Zoie Alecu/Adrian Enache
13. Floarea amintirilor Marius Micu/Tudor Cristian/Gabriel Dorobanţu
14. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
15. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pan/Sfinx
16. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
17. Vreau o minune Holograf
18. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
19. Tu numai tu Mircea Drăgan/Dumitru Popescu Chiselet/Monica Anghel
20. Eu vreau să-ţi spun că te ador Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi şi Ştefan Iordache
21. Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? Ion Vasilescu/N. Vlădoianu/Jean Moscopol
22. Cântec şoptit Eugen Baboi/Zaharia Stancu/Poesis
23. Parfumul străzilor Radu Şerban/Aurel Storin/Mihaela Mihai
24. În rândul patru Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
25. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
26. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
27. Mi-ai luat inima Robert Anghelescu/Proconsul
28. Party in trasilvania Marius Dragomir
29. Firicel de floare albastră Ion Vasilescu/Eugen Mirea/Dorina Drăghici şi Nicu Stoenescu
30. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
31. Pas cu pas Bosquito
32. Salcâmii Tudor Gheorghe/Arhip Cibotariu
33. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
34. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
35. Dana Manuel Savu/Lili Fedorca/Amicii
36. Nu m-am gândit la despărţire Dan Dimitriu/Angel Grigoriu/Dan Spătaru
37. Mi-e tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
38. O clipă, doar, nemărginirea Dani Constantin/Eugen Dumitru/Mihaela Oancea
39. Dacă tu ai putea Cesar Zavate/M.Popa/Foişorul de foc
40. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
41. Am s-o aştept mereu Ştefan Bănică jr
42. Va veni o clipă Paul Urmuzescu/Margareta Pâslaru
43. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
44. Dincolo de noapte e zi Mihai Alexandru/Nicola
45. Acel paradis pierdut Mihai Vanica/Gina Teodorescu/Daniel Iordăchioaie
46. Măi Române Ovidiu Komornyik/Elena Cârstea
47. Taci Vasile Veselovscki/Mihai Maximilina/D. Limbăşeanu
48. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
49. Frunza Kovacs Laslo, Kappa
50. Amintirile Laurenţiu Duţă/3rei SUD EST
51. Cum ai vrea să fiu Mircea Dumitrescu/Mona Roşoga
52. Strada Radu Şerban/ Constantin Cârjan/Ion Dichiseanu
53. Say something Laurenţiu Cazan
54. Lacrimă de dor Mircea Rusu
55. Ochii tăi Sandu Deac/Ovidiu Buhatel/Ana-Maria
56. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Adrian Daminescu
57. Inimă nu fi de piatră Edmond Deda/HaryNegrin/Corina Chiriac
58. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
59. Vino la mine N&D
60. Te-am văzut mi-ai plăcut Şerban Georgescu/George Ţărnea/Mădălina Manole
61. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
62. La cabana 3 brazi Florentin Delmar/Trio Cabalin
63. Cânta un matelot la proră Vasile Veselovschi/Ion Minulescu/Doina Badea
64. Balada dromaderelor Nicu Alifantis/Geo Bogza/1NE
65. N-am ştiut să te păstrez Noru Demetriad / Mihai Dumbravă / Fraţii Menzel
66. Ce vrei tu, mare albastră? Marcel Dragomir/T. Lovinescu/Marina Voica
67. Du-te dor Aurel Moldoveanu
68. Despre tine Dan Bălan/O-zone
69. Atât de singur Alin Oprea/Tavi Colen/ Talisman
70. Citeşte numai la final Vasile Şeicaru/Mala Bărbulescu/Vasile Şeicaru
71. Ai trecut iar pe strada mea Ramon Tavernier/Constantin Cîrjan, Trio DO RE MI
72. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Savoy
73. Sharika Florin Ochescu/Silvia Dumitrescu
74. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu
75. La răscuce de vânt Cristian Madolciu/FFN
76. Iubirea cea mare Florin Bogardo
77. Un buchet de trandafiri Marius Moga/Akcent
78. Te rog domnişoară nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
79. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
80. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Pasărea Colibrii
PUNCTAJ FINAL - EDIŢIA V
26-27 VII 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
2. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
3. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
4. Vreau o minune Holograf
5. Parfumul străzilor Radu Şerban/Mihaela Mihai
6. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
7. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
8. Floarea amintirilor Marius Micu/Tudor Cristian/Gabriel Dorobanţu
9. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
10. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
11. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
12 Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aurelian Andreescu
13. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru
14. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
15. Dacă pleci Cătălin Crişan
16. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov/Ilie Micolov
17. Dă, doamne cântec! Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
18. Inima ta Horia Moculescu/Aurel Storin/Corina Chiriac
19. Acel paradis pierdut Mihai Vanica/Gina Teodorescu/Daniel Iordăchioaie
20. De ce nu-mi spui? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
21. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pann/Sfinx
22. Alina visează Raymond Vancu/Avantgarde
23. Strada Radu Şerban/ Constantin Cârjan/Ion Dichiseanu
24. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
25. Salcâmii Tudor Gheorghe
26. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
27. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
28. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
29. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
30. Tu, numai tu Mircea Drăgan/Dumitru Chiselet/Monica Anghel
31. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Adrian Daminescu
32. O singură noapte Andrei Kerestely/Zoia Alecu/Adrian Enache
33. Iubirea cea mare Florin Bogardo
34. Am s-o aştept mereu Ştefan Bănică jr
35. Te rog, domnişoară, nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
36. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
37. Balada dromaderelor Nicu Alifantis/Geo Bogza/1NE
38. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Savoy
39. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Pasărea Colibri
40. Inimă nu fi de piatră Edmond Deda/Hary Negrin/Corina Chiriac
41. Nu m-am gândit la despărţire Dan Dimitriu/Angel Grigoriu/Dan Spătaru
42. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
43. La răscruce de vânt Cristian Madolciu/FFN
44. Mi-e tare dor de tine Compact/Paul Csucsi
45. Eu vreau să-ţi spun că te ador Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi şi Ştefan Iordache
46. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
47. Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? Ion Vasilescu/Nicuşor Vlădoianu/Jean Moscopol
48. Cântec şoptit Eugen Bărboi/Zaharia Stancu/Poesis
49. Ce vrei tu, mare albastră? Marcel Dragomir/Marcel Dragomir/Marina Voica
50. Mai spune-mi că nu m-ai uitat Gherase Dendrino/Mihai Maximilian/Mihaela Păsărin
51. În rândul patru Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
52. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
53. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
54. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
55. Cânta un matelot la proră Vasile Veselovschi/Ion Minulescu/Doina Badea
56. Sus în deal e-o casă Mihai Constantinescu
57. Fără iubirea ta Corneliu Meraru/Viorela Filip
58. Nu mă despart de tine Aurel Giroveanu/Doina Spătaru
59. Suflet fără chei Ducu Bertzi
60. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
61. Dacă tu ai putea Cesar Zavate/Foişorul de foc
62. Va veni o clipă Paul Urmuzescu/Margareta Pâslaru
63. Cine mi-a luat iubirea Gh.E.Marian/Ileana Şipoteanu
64. N-am ştiut să te păstrez Noru Demetriad / Mihai Dumbravă / Fraţii Menzel
65. Atât de singur Alin Oprea/Tavi Colen/ Talisman
66. Aminteşte-ţi mereu Valenţiu Grigorescu /C.Rădulescu/ C. Constantiniu
67. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
68. Taci Vasile Veselovscki/Mihai Maximilian/Doina Limbăşeanu
69. Tangoul de-altădat Laurenţiu Profeta/ Constantin Cârjan/Gică Petrescu
70. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/ Aurel Felea/Mirabela Dauer
71. Când liliacul va-nflori Gelu Mihăilă / Aurel Felea / Alexandru Jula
72. Zorile Temistocle Popa / Luigi Ionescu
73. Say something Laurenţiu Cazan
74. Pe boltă când apare luna Ionel Fernic / Mirela Voiculescu Fugaru
75. Am crezut în ochii tăi Dragoş Docan / Kripton
76. Mi-ai luat inima Robert Anghelescu/Proconsul
77. Trandafirul Florin Bogardo / Ovidiu Dumitru / Stela Enache
78. Spune-mi unde, când şi cum Ion Vasilescu / Eugen Mirea & Pompilia Stoian
79. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
80. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
PUNCTAJ ACORDAT EDIŢIA VI
2 – 3 VIII 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Dă doamne cântec Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
2. O singură noapte Andrei Kerestely/Andreea Andrei/Adrian Enache
3. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
4. Acel paradis pierdut Mihai Vanica/Gina Teodorescu/Daniel Iordăchioaie
5. Nu m-am gândit la despărţire Dan Dimitriu/Angel Grigoriu/Dan Spătaru
6. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Adrian Daminescu
7. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
8. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
9. Fără iubirea ta Corneliu Meraru/Viorela Filip
10. Alina visează Raymon Vancu/Avantgarde
11. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
12. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
13. Va veni o clipă Paul Urmuzescu/Margareta Pâslaru
14. Dacă pleci Cătălin Crişan
15. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
16. Am s-o aştept mereu Ştefan Bănică
17. Inimă nu fi de piatră Edmond Deda/Hary Negrin/Corina Chiriac
18. Atât de singur Alin Oprea/Tavi Colen/ Talisman
19. Ce vrei tu,mare albastră? Marcel Dragomir/Marcel Dragomir/Marina Voica
20. În rândul patru Temistocle Popa/Mircea Block/Dan Spătaru
21. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
22. Tu numai tu Mircea Drăgan/Dumitru Chiselet/Monica Anghel
23. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
24. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
25. Cine mi-a luat iubirea Gh.E.Marian/Ileana Şipoteanu
26. Inima ta Horia Moculescu/Aurel Storin/Corina Chiriac
27. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
28. Vreau o minune Holograf
29. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pan/Sfinx
30. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
31. Iubirea mea Florin Bogardo
32. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
33. Te rog domnişoară nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
34. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru
35. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
36. Mie tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
37. Eu vreau să-ţi spun că te ador Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi şi Ştefan Iordache
38. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
39. Mai spune-mi că nu m-ai uitat Gherase Dendrino/Puiu Maximilian/Margareta Păsărin
40. Taci Vasile Veselovscki/Mihai Maximilina/Doina Limbăşeanu
41. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
42. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
43. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
44. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
45. De ce nu-mi spui? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
46. La răscuce de vânt Cristian Madolciu/FFN
47. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
48. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
49. Salcâmii Tudor Gheorghe
50. Parfumul străzilor Radu Şerban/Mihaela Mihai
51. Balada dromaderelor Nicu Alifantis
52. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Savoy
53. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Pasărea Colibrii
54. Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? Ion Vasilescu/N. Vlădeanu/Jean Moscopol
55. Floarea amintirilor Marius Micu/Tudor Cristian/Gabriel Dorobanţu
56. Cântec şoptit Poesis
57. Cânta un matelot la proră Vasile Veselovski/Ion Minulescu/Doina Badea
58. Sus în deal e o casă Mihai Constantinescu
59. Nu mă mai desprt de tine Aurel Giroveanu/Doina Spătaru
60. Suflet fără chei Ducu Bertzi
61. Zorile Temistocle Popa / Luigi Ionescu
62. N-am ştiut să te păstrez Noru Demetriad / Mihai Dumbravă / Fraţii Menzel
63. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
64. Să te gândeşti din când în când la mine Compact
65. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona
66. Aminteşte-ţi mereu Valenţiu Grigorescu /C.Rădulescu/ C. Constantiniu
67. Tangoul de altădat Laurenţiu Profeta/ Constantin Cîrjan/Gică Petrescu
68. Când liliacul va-nflori Gelu Mihăilă / Aurel Felea / Alexandru Jula
69. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona
70. Say something Laurenţiu Cazan
71. Dacă tu ai putea Cesar Zavate/Foişorul de foc
72. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
73. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin
74. Mi-ai luat inima Robert Anghelescu / Proconsul
75. Trandafirul Florin Bogardo / Ovidiu Dumitru / Stela Enache
76. Spune-mi unde, când şi cum Ion Vasilescu / Eugen Mirea & Pompilia Stoian
77. Pe boltă când apare luna Ionel Fernic / Mirela Voiculescu - Fugaru
78. Am crezut în ochii tăi Dragoş Docan / Kripton
79. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
80. Strada Radu Şerban/ Constantin Cîrjan/Ion Dichiseanu

Vă mulţumesc foare mult pentru propunerile pe care mi le-aţi acceptat în top. Sunt o
ascultătoare fidelă a muzicii de calitate în general şi a muzicii uşoare în mod special.
Mult success în continuare cu aceste melodii cu care ne încălziţi inima şi ne adduce-ţi în
suflet numai bucurii.

PUNCTAJ FINAL
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
2. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
3. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
4. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
5. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
6. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilina/Adrian Daminescu
7. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
8. Strada Radu Şerban/ Constantin Cârjan/Ion Dichiseanu
9. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
10. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
11. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
12. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
13. Salcâmii Tudor Gheorghe/Arhip Cibotariu/Tudor Gheorghe
14. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
15. Inimă nu fi de piatră Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
16. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
17. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Dan Verona/Pasărea Colibrii
18. Suflet fără chei Ducu Bertzi/Daniela Crăsnaru/Ducu Bertzi
19. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
20. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
21. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Savoy
22. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
23. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
24. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
25. Parfumul străzilor Radu Şerban/Aurel Storin /Mihaela Mihai
26. Floarea amintirilor Marius Micu/Tudor Cristian/Gabriel Dorobanţu
27. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
28. Vreau o minune Holograf
29. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru
30. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
31. Te rog, domnişoară, nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
32. Nu mă mai despart de tine Aurel Giroveanu/Aurel Felea/Doina Spătaru
33. Sus în deal e o casă Mihai Constantinescu
34. Acel paradis pierdut Mihai Vanica/Gina Teodorescu/Daniel Iordăchioaie
35. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
36. Spune-mi unde, când şi cum I.Vasilescu /Eugen Mirea& N. Constantinescu/Pompilia Stoian
37. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
38. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
39. Fără iubirea ta Corneliu Meraru/Viorela Filip
40. Trandafirul Florin Bogardo/Ovidiu Dumitru/Stela Enache
41. Vara asta Vama Veche
42. Copil hoinar Sorina Molvai
43. Zorile Temistocle Popa / Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu/Luigi
Ionescu
44. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
45. Am s-o aştept mereu Ştefan Bănică
46. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin/Marcel Dragomir
47. Balada tubadurului Nicu Alifantis
48. Floare de Iris Iris
49. Hai să-şi arăt Bucureştiul noaptea Ion Vasilescu/Eugen Mirea & Nicu Constantinescu/Nicolae
Niţescu
50. Dacă pleci Cătălin Crişan
51. Inimă ta Horia Moculescu/HaryNegrin/Corina Chiriac
52. Cine oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
53. Doi ochi căprui Bambi
54. Dă doamne cântec Viorel Gavrilă/Aurel Storin/Laura Stoica
55. O singură noapte Andrei Kerestely/Zoia Alecu/Adrian Enache
56. Dragostea din tei Dan Bălan/O-ZONE
57. Anii trec Victor Socaciu
58. Alături de tine Dan V.Dimitriu/Adrian Daminescu
59. Dragostea mea Holograf & Alexandra Ungureanu
60. Aminteşte-ţi mereu Valenţiu Grigorescu /C.Rădulescu/ Cornel Constantiniu
61. Ce vrei tu, mare albastră? Marcel Dragomir/Marcel Dragomir/Marina Voica
62. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
63. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/ Doina&Ion Aldea
Teodorovici
64. Iubirea mea Florin Bogardo
65. Da te iubesc Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
66. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pann/Sfinx
67. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
68. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
69. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
70. Coji de portocale Cristian Nistor/Simona Nae& Cristian Nistor
71. Pe boltă când apare luna Ionel Fernic / Mirela Voiculescu
72. Tu numai tu Mircea Drăgan/Dumitru Chiselet/Monica Anghel
73. Ale tale Aurel Manolache/Dan Spătaru & Margareta Pâslaru
74. La o cana cu vin Ecou
75. Mi-e tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
76. Mai spune-mi că nu m-ai uitat Gherase Dendrino/Puiu Maximilian/Mihaela Păsărin
77. Fata cu viora Daniel Robu
78. În amurg Aurel Giroveanu/3F
79. Când iubesti Marius Ţeicu /Eugen Rotaru/Loredana Groza
80. Sinceritate Laurenţiu Cazan & Talisman
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA VII
9 – 10 VIII 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
2. De ce nu-mi spui? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
3. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
4. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Adrian Daminescu
5. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
6. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
7. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
8. Acel paradis pierdut Mihai Vanica/Gina Teodorescu/Daniel Iordăchioaie
9. Inimă nu fi de piatră Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
10. Fără iubirea ta Corneliu Meraru/Viorela Filip
11. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
12. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
13. Nu mă mai despart de tine Aurel Giroveanu/Aurel Felea/Doina Spătaru
14. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
15. Trandafirul Florin Bogardo/Ovidiu Dumitru/Stela Enache
16. Strada Radu Şerban/ Constantin Cîrjan/Ion Dichiseanu
17. La o cana cu vin Ecou
18. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
19. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Dan Verona/Pasărea Colibri
20. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
21. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
22. Da, te iubesc Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
23. Ale tale Aurel Manolache/Ovidiu Dumitru/Dan Spătaru & Margareta
Pâslaru
24. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
25. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/Doina & Ion Aldea
Teodorovici
26. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
27. Te rog, domnişoară, nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
28. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
29. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
30. Sus în deal e o casă Mihai Constantinescu
31. Vreau o minune Holograf
32. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
33. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
34. Suflet fără chei Ducu Bertzi/Daniela Crăsnaru/Ducu Bertzi
35. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
36. Cine oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
37. Hai să-şi arăt Bucureştiul noaptea Ion Vasilescu/Eugen Mirea & Nicolae Constantinescu/Gigi
Marga & Nicolae Niţescu
38. Am s-o aştept mereu Ştefan Bănică
39. Zorile Temistocle Popa / Luigi Ionescu
40. Copil hoinar Sorina Moldvai
41. Spune-mi unde, când şi cum Ion Vasilescu / Eugen Mirea &N. Constantinescu/ Pompilia
Stoian&Fraţii Mezel
42. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
43. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
44. Vara asta Vama Veche
45. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru
46. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
47. Parfumul străzilor Radu Şerban/Aurel Storin/Mihaela Mihai
48. Doi ochi căprui Bambi
49. Alături de tine Dan V. Dimitriu/Adrian Daminescu
50. Tu eşti tot ce mi-am dorit Marcel Dragomir/Aurel Storin
51. Floare de Iris Iris
52. Floarea amintirilor Marius Micu/Tudor Cristian/Gabriel Dorobanţu
53. Dă doamne cântec Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
54. Dragostea din tei Dan Bălan/O-zone
55. Inima ta Horia Moculescu/Aurel Storin/Corina Chiriac
56. Balada tubadurului Nicu Alifantis
57. Anii trec Victor Socaciu
58. Dragostea mea Holograf /Holograf & Alexandra Ungureanu
59. Aminteşte-ţi mereu Valenţiu Grigorescu /C.Rădulescu/ C. Constantiniu
60. O singură noapte Andrei Kerestely/Zoia Alecu/Adrian Enache
61. Ce vrei tu mare albastră? Marcel Dragomir/Marcel Dragomir/Marina Voica
62. Dacă pleci Cătălin Crişan
63. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Savoy
64. În amurg Aurel Grioveanu/3F
65. Când iubesti Marius Ţeicu /Loredana Groza
66. Călătorul şi copacul Mişu Cernea/Anton Pan/Sfinx
67. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
68. Coji de portocale Cristian Nistor/Simona Nae+ Cristian Nistor
69. Fata cu viora Daniel Robu
70. Sinceritate Laurenţiu Cazan & Talisman
71. Mi-e tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
72. Salcâmii Tudor Gheorghe/Arhip Cibotariu/ Tudor Gheorghe
73. Iubirea mea Florin Bogardo
74. Mai spune-mi că nu m-ai uitat Gherase Dendrino/Mihai Maximilian/Mihaela Păsărin
75. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
76. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
77. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
78. Tu numai tu Mircea Drăgan/Dumitru Chiselet/Monica Anghel
79. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
80. Pe boltă când apare luna Ionel Fernic / Mirela Voiculescu

PROPUNERE: „CÂND MERG COPII LA ŞCOALA DIMINEAŢA“


Camelia Dăscălescu/Dan Spătaru

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. De ce nu-mi spui? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
2. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Adrian Daminescu
3. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
4. Inimă, nu fi de piatră! Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
5. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
6. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
7. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
8. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
9. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
10. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
11. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
12. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
13. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
14. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
15. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
16. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
17. Vara asta mă îndrăgostesc Vama Veche
18. Trandafirul Florin Bogardo/Ovidiu Dumitru/Stela Enache
19. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
20. Te rog, domnişoară, nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
21. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
22. Zorile Temistocle Popa / Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu/Luigi
Ionescu
23. Ce va fi cu iubirea mea ? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
24. Copil hoinar Sorina Moldvai
25. Strada Radu Şerban/ Constantin Cârjan/Ion Dichiseanu
26. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Dan Verona/Pasărea Colibrii
27. Dragostea mea Holograf /Holograf & Alexandra Ungureanu
28. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
29. Alături de tine Dan V.Dimitriu /Adrian Daminescu
30. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
31. Anii trec Victor Socaciu
32. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea Ion Vasilescu/Eugen Mirea & Nicolae
Constantinescu/Nicolae Niţescu
33. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/ Doina & Ion Aldea
Teodorovici
34. Salcâmii Tudor Gheorghe/Arhip/Tudor Gheorghe
35. Suflet fără chei Ducu BertziDaniela Crăşnaru/Ducu Bertzi
36. Floare de Iris Iris
37. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
38. Vreau o minune Holograf
39. Cine, oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Aurelian Temişan
40. Dragostea din tei Dan Bălan/O-Zone
41. Doi ochi căprui Bambi
42. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
43. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
44. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
45. Am nevoie de tine Marian Ionescu/Cristi Enache/Direcţia V
46. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
47. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
48. Acel paradis pierdut Mihai Vanica/Gina Teodorescu/Daniel Iordăchioaie
49. La o cana cu vin Ecou
50. Ale tale Aurel Manolache/Ovidiu Dumitru/Dan Spătaru & Margareta
Pâslaru
51. Parfumul străzilor Radu Şerban/Aurel Storin/Mihaela Mihai
52. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Savoy
53. Fata cu viora Daniel Robu
54. Balada Radu Şerban/Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina
Voica
55. Lângă mine Vank& Maria Radu
56. Da te iubesc Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
57. Fata din vis Paul Csucsi/Compact
58. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
59. O singură noapte Andrei Kerestely/Zoia Alecu/Adrian Enache
60. Sus în deal e o casă Mihai Constantinescu
61. Floarea amintirilor Marius Micu/Tudor Cristian/Gabriel Dorobanţu
62. Un Minut HIQ
63. Spune-mi unde, când şi cum Ion Vasilescu / Eugen Mirea& N.Constantinescu/ & Pompilia
Stoian
64. Ochii tăi Vasile Veselovschi/M. Maximilian/Gabriel Dorobanţu
65. An după an Mişu Cernea/Diana Turconi/Sfinx
66. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
67. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
68. Două mâini Radu Almăşan/Bosquito
69. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
70. Nu mă mai despart de tine Aurel Giroveanu/Aurel Felea/Doina Spătaru
71. Tango retoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/Vasile Şeicaru
72. Fără iubirea ta Corneliu Meraru/Viorela Filip
73. Dacă te-am minţit cândva Virgil Popescu/Angel Grigoriu/Oana Sârbu
74. De ce-ai plecat din viaţa mea? Cornel Fugaru
75. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
76. Azi vi, mâine pleci Yorgos/Benardos/Constantin Muştaţă/Keo
77. Nu te pot uita Dragoş Docan/Marina Florea
78. Cânta o mandolină Gherase Dendrino/Aurel Felea/Doina Badea
79. În loc de bun rămas Florin Grigoraş/Riff
80. Poveste fără final Liviu Tudan/Dida Drăgan
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA VIII
16 – 17 VIII 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Adrian Daminescu
2. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
3. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
4. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
5. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
6. Inimă nu fi de piatră! Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
7. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
8. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
9. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/ Ştefan Hruşcă
10. Da, te iubesc! Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
11. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
12. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
13. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/ Doina + Ion Aldea
Teodorovici
14. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
15. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
16. Trandafirul Florin Bogardo/Ovidiu Dumitru/Stela Enache
17. Cine oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
18. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
19. Copil hoinar Sorina Moldvai
20. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
21. Romanţă fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
22. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
23. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
24. Zorile Temistocle Popa / Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu/Luigi
Ionescu
25. Ale tale Aurel Manolache/Ovidiu Dumitru/Dan Spătaru & Margareta
Pâslaru
26. Te rog, domnişoară, nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
27. Dragostea din tei O-zone
28. Dragostea mea Holograf/ Holograf & Alexandra Ungureanu
29. Alături de tine Dan V.Dumitriu /Adrian Daminescu
30. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
31. Anii trec Victor Socaciu
32. Floare de Iris Iris
33. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
34. Poveste fără final Liviu Tudan/Dida Drăgan
35. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Pasărea Colibrii
36. La o cana cu vin Ecou
37. Doi ochi căprui Bambi
38. În loc de bun rămas Florin Grigoraş/Riff
39. Suflet fără chei Ducu Bertzi/Daniela Crăsnaru/Ducu Bertzi
40. Am nevoie de tine Marian Ionescu/ Cristi Enache /Direcţia V
41. Cânta o mandolină Gherase Dendrino/Aurel Felea/Doina Badea
42. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
43. Fata din vis Paul Csucsi/Compact
44. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
45. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
46. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
47. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
48. Lângă inima mea Vank& Maria Rdu
49. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea Ion Vasilescu/Eugen Mirea & N. Constantinescu/Gigi Marga
&Nicolae Niţescu
50. Fata cu viora Daniel Robu
51. Vreau să fii lângă mine Laurenţiu Profeta/Roxana Popescu
52. Acel paradis pierdut Mihai Vanica/Gina Teodorescu/Daniel Iordăchioaie
53. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
54. Strada Radu Şerban/ Constantin Cîrjan/Ion Dichiseanu
55. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
56. Vreau o minune Holograf
57. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă Petre Andreescu/Titi Botez
58. Ochii tăi Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Gabriel Dorobanţu
59. Şansa e de partea mea Ionel Tudor/Andreea Andrei/Luminiţa Anghel
60. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
61. Lacrimă şi cânt Marian Nistor/Ion Lotreanu/Savoy
62. Floarea amintirilor Marius Micu/Tudor Cristian/Gabriel Dorobanţu
63. O singură noapte Andrei Kerestely/Andreea Andrei/Adrian Enache
64. Spune-mi unde, când şi cum Ion Vasilescu / Eugen Mirea & Pompilia Stoian
65. Dacă te-am minţit cândva Virgil Popescu/Angel Grigoriu/Oana Sârbu
66. Nu te pot uita Dragoş Docan/Marina Florea
67. Două mâini Radu Almăşan/Bosquito
68. Prima poezie (Că nu e om...) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
69. Salcâmii Tudor Gheorghe
70. Tangou retoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/ Vasile Şeicaru
71. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
72. Azi vi, mâine pleci Yorgos/Benardor/Constantin Muştaţă/Keo
73. Fără iubirea ta Corneliu Meraru/Viorela Filip
74. An după an Mişu Cernea/Diana Turconi/Sfinx
75. Nu mă mai despart de tine Aurel Giroveanu/Doina Spătaru
76. De ce-ai plecat din viaţa mea Cornel Fugaru
77. Parfumul străzilor Radu Şerban/Aurel Storin/Mihaela Mihai
78. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
79. Sus în deal e o casă Mihai Constantinescu

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
2. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
3. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
4. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
5. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
6. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
7. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
8. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
9. Copil hoinar Sorina Moldvai
10. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Adrian Daminescu
11 Alături de tine Dan V. Dumitriu/Adrian Daminescu
12 Dragostea mea Holograf/Holograf & Alexandra Ungureanu
13. Inimă nu fi de piatră! Edmon Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
14 O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
15. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/Doina&Ion Aldea
Teodorovici
16. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea IonVasilescu/Eugen Mirea & N. Constantinescu/Gigi
Marga/Nicolae Niţescu
17. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
18 Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
19. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
20. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
21. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
22. Să te gândeşti din când în când la mine Compact
23. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
24. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
25 Am nevoie de tine Marian Ionescu/Cristi Enache /Direcţia 5
26 Anii trec Victor Socaciu
27. Dragostea din tei Dan Bălan/O-zone
28 Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
29. Ce va fi cu iubirea mea? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
30. Ale tale Aurel Manolache/Dan Spătaru & Margareta Pâslaru
31. Cine oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
32. Da, te iubesc! Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
33. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
34. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
35. Zorile Temistocle Popa / Angel Grigoriu &Romeo Iorgulescu/Luigi
Ionescu
36. Romanţă fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
37. Fata din vis Paul Csucsi/Compact
38. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
39. Un Minut HI-Q
40. Tango retoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/Vasile Şeicaru
41. De mâine Voltaj
42. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
43. Fată Morgană Elefterie Voiculescu/Aurel Moga
44. Trandafirul Florin Bogardo/Ovidiu Dumitru/Stela Enache
45. Frunza mea albastră M. Nistor/Radu Stanca/M. Nistor & M. Dauer
46. Te rog domnişoară nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
47. Floare de Iris Iris
48. Valsul rozelor Tudor Gheorghe/Alexandru Macedonschi/T. Gheorghe
49. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
50. Fata cu viora Daniel Robu
51. Suflet fără chei Ducu Bertzi
52. Două mâini Radu Almăşan/Bosquito
53. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
54. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
55. An după an Mihai Cernea/Diana Turconi/Sfinx
56. Te voi iubi pân`la sfârşitul lumii N. Kirculeculescu/H. Negrin/M. Barbu
57. Nu te pot uita Dragoş Docan/Marina Florea
58. Lângă inima mea Vank & Maria Radu
59. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
60. Ochii tăi Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Gabriel Dorobanţu
61. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
62. Jumătate tu, jumătate eu Stigma
63. Replici Laurenţiu Profeta/Mihai Eminescu/Lucky Marinescu &
Cornel Constantiniu
64. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
65. Poveste fără final Liviu Tudan/Dida Drăgan
66. Strada Radu Şerban/ Constantin Cîrjan/Ion Dichiseanu
67. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octvavian Goga/Mondial
68. Dacă te-am minţit cândva Virgil Popescu/Angel Grigoriu/Oana Sârbu
69. De ce oare ai plecat? Mihai Alexandru/Iris
70. Cânta o mandolină Gherase Dendrino/Aurel Felea/Doina Badea
71. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Dan Verona/Pasărea Colibrii
72. Departe de tine Bogdan Bradu
73. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
74. Sus în deal e o casă Mihai Constantinescu
75. Poate mâine Cătălin Târcolea/Claudia Delean/Geanina Olaru
76. Rănitul dintre linii Mircea Bodolan
77. Azi vi, mâine pleci Yorgos/Benardos/Constantin Muştaţă/Keo
78. Maria Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc & Mihai
Constantinescu
79. Prefă-te, inimă, în stea George Nicolescu/Leonida Nemţu/George Nicolescu
80. Vino mai aproape Bere Gratis
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA IX
23 – 24 VIII 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
2. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
3. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
4. Dragostea mea Holograf/Holograf & Alexandra Ungureanu
5. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
6. Alături de tine Dan V.Dumitriu /Adrian Daminescu
7. Copil hoinar Sorina Moldvai
8. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
9. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
10. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
11. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/ Doina & Ion Aldea
Teodorovici
12. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea Ion Vasilescu/Eugen Mirea & N. Constantinescu/Gigi Marga
& Nicolae Niţescu
13. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
14. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Adrian Daminescu
15. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
16. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
17. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
18. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
19. Am nevoie de tine Marian Ionescu/Cristi Enache/ Direcţia 5
20. Inimă nu fi de piatră! Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
21. Anii trec Victor Socaciu
22. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
23. Dragostea din tei Dan Bălan/O-zone
24. Ale tale Aurel Manolache/Dan Spătaru & Margareta Pâslaru
25. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
26. Cine oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
27. Da, te iubesc! Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
28. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/M. Pâslaru & Marina Voica
29. Fată Morgană Elefterie Voiculescu/Aurel Moga
30. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean /Compact
31. Tangou retoric Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
32. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
33. Fata din vis Paul Csucsi /Compact
34. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
35. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
36. Un Minut HI-Q
37. De mâine Voltaj
38. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
39. Fata cu viora Daniel Robu
40. Zorile Temistocle Popa / Luigi Ionescu
41. Frunza mea albastră M. Nistor/Radu Stanca/M. Nistor & M. Dauer
42. Dragostea din tei O-zone
43. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
44. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
45. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
46. Valsul rozelor Tudor Gheorghe/Alexandru Macedonschi/Tudor Gheorghe
47. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
48. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
49. An după an Mihai Cernea/Diana Turconi/Sfinx
50. Te voi iubi pân`la sfârşitul lumii N. Kirculeculescu/H. Negrin/M. Barbu
51. Nu te pot uita Dragoş Docan/Marina Florea
52. Ochii tăi Vasile Veselovschi/M. Maximilian/Gabriel Dorobanţu
54. Suflet fără chei Ducu Bertzi
55. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
56. Poveste fără final Liviu Tudan/Dida Drăgan
57. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
58. Maria Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc & Mihai
Constantinescu
59. De ce oare ai plecat? Mihai Alexandru/Iris
60. Vino mai aproape Bere Gratis
61. Jumătate tu, jumătate eu Stigma
62. Trandafirul Florin Bogardo/Ovidiu Dumitru/Stela Enache
63. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
64 Floare de iris Iris
65. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
66. Departe de tine Bogdan Bradu
67. Dacă te-am minţit cândva Virgil Popescu/Oana Sârbu
68. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octvavian Goga/Mondial
69. Prefă-te inimă în stea George Nicolescu/Leonida Nemţu/George Nicolescu
70. Te întreb pe tine Moni Bordeianu & Nicu Covaci / Phoenix
71. Poate mâine Cătălin Târcolea/Claudia Delean/Geanina Olaru
72. Rănitul dintre linii Mircea Bodolan
73. Te rog domnişoară nu pleca Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
74. Suflet fără chei Ducu Bertzi
75. Lângă inima mea Vank
76. Sus în deal e o casă Mihai Constantinescu
77. Dealul cu dor Mircea Baniciu/Pasărea Colibrii
78. Strada Radu Şerban/ Constantin Cîrjan/Ion Dichiseanu
79. Replici Luarenţiu Profeta/Mihai Eminescu/Lucky Marinescu & Cornel
Constantiniu
80. Azi vi, mâine pleci Yorgos/Benardor/Constantin Muştaţă/Keo

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
2. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
3. Dragostea mea Holograf /Holograf & Alexandra Ungureanu
4. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
5. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/Doina şi Ion
AldeaTeodorovici
6. Alături de tine Dan V. Dumitriu/Adrian Daminescu
7. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
8. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
9. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
10. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
11 Am nevoie de tine Marian Ionescu/Cristi Enache/ Direcţia 5
12 Copil hoinar Sorina Moldvai
13. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
14 Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
15. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
16. Fata din vis Paul Csucsi/Compact
17. Un Minut HI-Q
18 Anii trec Victor Socaciu
19. De mâine Voltaj
20. Inimă nu fi de piatră! Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
21. Dragostea din tei Dan Bălan/O-zone
22 Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
23 O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
24 Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
25 După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
26 N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
27 Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Adrian Daminescu
28. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
29. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
30. Of inimioară Edmond Deda/Harry Negrin/Doina Spătaru
31. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
32. Fată Morgană Elefterie Voiculescu/Aurel Moga
33. Tango retoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/Vasile Şeicaru
34. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Miarbela Dauer
35. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
36. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea IonVasilescu/Eugen Mirea & N.Constantinescu/Gigi Marga &
Nicolae Niţescu
37. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
38. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru/Daniel Iordăchioaie
39. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin//Luigi Ionescu
40. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
41. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
42. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
43. Ale tale Aurel Manolache/Dan Spătaru & Margareta Pâslaru
44. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
45. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
46. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
47. Visul dinn zori Holograf
48. Adevărata mea dragostea Henri Mălineanu/Jack Fulga/Gică Petrescu
49. Da te iubesc! Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
50. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
51. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octvavian Goga/Mondial
52. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
53. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
54. Ştiam că vei veni George Grigoriu/Andreea Andrei/Marina Florea
55. Valsul rozelor Tudor Gheorghe/Alexandru Macedonschi/T. Gheorghe
56. Să te gândeşti din când în când la mine Adrian Ordean/Compact
57. Dacă aş fi Viorel Gavrilă/A. Enache, A. Temişan & D. Iordăchioaie
58. Atât de frumosă Xenti Runceanu/No Coment

59. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole


60. Fata cu viora Daniel Robu
61. Cine, oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
62. Poate tu Marian Ionescu/Direcţia 5
63. Doar c-o singură privire Virgil Popescu/Oana Sârbu
64. Prima mea poveste de iubire Paul Surugiu/Fuego
65. An după an Mihai Cernea/Diana Turconi/Sfinx
66. De ce oare ai plecat? Mihai Alexandru/Iris
67. Prima chemare Paul Urmuzescu/Mihai Dumbravă/Ilinca Cerbacev
68. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
69. Vino mai aproape Bere Gratis
70. Rănitul dintre linii Mircea Bodolan
71. Jokero Akcent
72. Mai e o zi şi mâine Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Denis Roman
73. Cântecul vântului Alexandru Mandy/Sergiu Cioiu
74. Azi nopate te-am visat Ion Vasilescu/N. Constantinescu/Titi Botez
75. Prefă-te, inimă, în stea George Nicolescu/Leonida Nemţu/George Nicolescu
76. Zece Florin Chilian
77. Nunta-n Apahida Ştefan Boldijar/Semnal M
78. Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
79. Iarba verde de acasa Mircea Rusu
80. Hai vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA X
30 – 31 VIII 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
2. Eminescu Ion Aldea Teodorocivi/Grigore Vieru/Doina & Ion Aldea
Teodorovici
3. Dragostea mea Holograf/ Holograf & Alexandra Ungureanu
4. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
5. Alături de tine Dan V.Dumitriu/Adrian Daminescu
6. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
7. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
8. Am nevoie de tine Marian Ionescu/Cristi Enache/ Direcţia 5
9. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
10. Fata din vis Paul Csucsi /Compact/
11. Un Minut HIQ
12. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
13. De mâine Voltaj
14. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
15. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
16. Anii trec Victor Socaciu
17. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
18. Of inimioară Edmond Deda/Harry Negrin/ Doina Spătaru
19. Fată Morgană Elefterie Voiculescu/Aurel Moga
20. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
21. Dragostea din tei Dan Bălan/O-zone
22. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona
23. Tangou retoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/Vasile Şeicaru
24. Copil hoinar Sorina Moldvai
25. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/M. Nistor & M. Dauer
26. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
27. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu&M.Ţeicu
28. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitru/Daniel Iordăchioaie
29. Inimă nu fi de piatră! Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
30. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
31. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
32. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
33. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona /Ştefan Hruşcă
34. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile V. Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
35. Ale tale Aurel Manolache/Dan Spătaru & Margareta Pâslaru
36. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
37. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
38. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
39. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
40. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
41. Visul dinn zori Holograf
42. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
43. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
44. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
45. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
46. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Adrian Daminescu
47. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
48. Ştiam că vei veni George Grigoriu/Andreea Andrei/Ionel Tudor
49. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea IonVasilescu/Eugen Mirea & N. Constantinescu/Nicolae
Niţescu
50. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
51. Ce va fi cu iubirea mea? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
52. Dacă aş fi Viorel Gavrilă/A. Enache, A. Temişan & D. Iordăchioaie
53. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
54. Atât de frumosă No Coment

55. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole


56. Cine oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
57. Mai e o zi şi mâine Ion Cristinoiu/Denis Roman
58. Poate tu Marian Ionescu/Cristi Enache/Direcţia 5
59. Doar c-o singură privire Virgil Popescu/Oana Sârbu
60. Jokero Akcent
61. Prima chemare Paul Urmuzescu/Mihai Dumbravă/Ilinca Cerbacev
62. Prima mea poveste de iubire Paul Surugiu/Fuego
63. De ce oare ai plecat? Iris
64. Rănitul dintre linii Mircea Bodolan
65. Zece Florin Chilian
66. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
67. Fata cu viora Daniel Robu
68. Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
69. Da te iubesc Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
70. Prefă-te inimă în stea George Nicolescu/Leonida Nemaţu/George Nicolescu
71. Azi nopate te-am visat Ion Vasilescu/N. Constantinescu/Titi Botez
72. Vino mai aproape Bere Gratis
73. Hai vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
74. Valsul rozelor Tudor Gheorghe/Alexandru Macedonschi/T. Gheorghe
75. Cântecul vântului Alexandru Mandy/Sergiu Cioiu
76. Nunta-n apahida Semnal M
77. Iarba verde de acasa Mircea Rusu
78. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
79. Adevărata mea dragoste Henry Mălineanu/Jack Fulga//Gică Petrescu
80. Să te gândeşti din când în când la mine Compact

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
2. Dragostea mea Holograf + Alexandra Ungureanu
3. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
4. Oameni Marius Ţeicu/Ovidu Dumitru/Aurelian Andreescu
5. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
6. Fata din vis Compact/Paul Ciuci
7. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
8. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
9. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
10. De mâine Voltaj
11 Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/Ion Aldea Teodorovici +
Doina Teodorovici
12 Anii trec Victor Socaciu
13. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
14 Lalele Temistocle Popa/Luigi Ionescu
15. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
16. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
17. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Dan V. Dimitriu/Daniel Iordăchioaie
18 Of inimioară Edmond Deda/Harry Negrin/Doina Spătaru
19. Tango rhetoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/Vasile Şeicaru
20. Alături de tine Dan V.Dimitriu /Adrian Daminescu
21. Am nevoie de tine Direcţia V/Cristi Enache
22 Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
23 Fuga din rai Ştefan Hruşcă
24 Copil hoinar Sorina Molvai
25 Fată Morgană Elefterie Voiculescu/Aurel Moga
26 Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
27 Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
28. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Mirabela Dauer
29. Visul dinn zori Holograf
30. Unde eşti Raymond Vancu/Marcel Pavel
31. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
32. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
33. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octvavian Goga/Mondial
34. Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
35. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezii/Mircea Vintilă
36. De ce nu-mi spui? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
37. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
38. Vino mai aproape Bere Gratis
39. An după an Mişu Cernea/Diana Turconi/Sfinx
40. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
41. Poate tu Direcţia 5
42. Ştiam că vei veni George Grigoriu/Andreea Andrei/Ionel Tudor
43. Inimă nu fi de piatră Edmon Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
44. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
45. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
46. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
47. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
48. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
49. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
50. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
51. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
52. Iarba verde de acasă Mircea Rusu
53. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
54. Prima mea poveste de iubire Paul Surugiu/Fuego
55. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Adrian Daminescu
56. Zece Florin Chilian
57. În tot ce e frunos pe lume Elly Roman/Aurel Felea/Aurelian Andreescu
58. Doar c-o singură privire Virgil Popescu/Oana Sârbu
59. Ţi-am dat un inel Holograf
60. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
61. Dragostea din tei Dan Bălan/O-zone
62. Hai, vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
63. Poveste Ştefan Bănică Jr
64. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
65. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
66. Cântecul vântului Alexandru Mandy/Sergiu Cioiu
67. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
68. Seara Radu Şerban/ Gh. Vâlcu/Anda Călugăreanu
69. Ce va fi cu iubirea mea? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
70. Cine mă strigă în noapte Iris+A. Ilie/Cristi Minculescu/Iris
71. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
72. Lasă lumea să vorbească Vasile V. Vasilache/Eugen Rotaru/Cornel Constantiniu
73. Viaţa la ţară Mircea Baniciu/George Topârceanu/Pasărea Colibri
74. Mai rămâi puţin Conexiuni
75. Poate tu, poate eu Mihai Pokorschi/Narcisa Suciu
76. Porumbiţa Jean Moscopol
77. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea IonVasilescu/Eugen Mirea & N. Constantinescu/Gigi Marga&
Nicolae Niţescu
78. Hora de băieţi Mihai Cernea/Tudor Arhhezi/Sfinx
79. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
80. O nouă zi Sistem
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XI
2 – 9 IX 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
2. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/Doina & Ion Aldea
Teodorovici
3. Alături de tine Dan V. Dimitriu/Adrian Daminescu
4. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
5. Morăriţa Vasile Vasilache Jr/Aurel Felea/Mirabela Dauer
6. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
7. Dragostea mea Holograf/Holograf & Alexandra Ungureanu
8. Am nevoie de tine Direcţia V/Cristi Enache
9. Fata din vis Compact/Paul Csucsi
10. De mâine Voltaj
11. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
12. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
13. Un Minut HIQ
14. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
15. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu & Marius Ţeicu
16. Anii trec Victor Socaciu
17. Dragostea din tei O-zone
18. Copil hoinar Sorina Moldvai
19. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
20. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
21. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
22. De ce nu-mi spui? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
23. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
24. Of inimioară! Edmond Deda/Harry Negrin/ Doina Spătaru
25. Fată Morgană Elefterie Voiculescu/Aurel Moga
26. Tangou retoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/ Vasile Şeicaru
27. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
28. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
29. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Dan.V. Dumitriu/Daniel Iordăchioaie
30. Inimă nu fi de piatră Edmond Deda/Harry Negrin/Corina Chiriac
31. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
32. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
33. Ale tale Aurel Manolache/Dan Spătaru & Margareta Pâslaru
34. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
35. O iubire de-o vară Adrian Ordean/Dinu Olăraşu/A.S.I.A
36. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
37. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
38. Şi m-am îndrăgostit de tine Vasile Veselovschi/Adrian Daminescu
39. Visul dinn zori Holograf
40. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
41. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
42. Atât de frumosă No Coment

43. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mady/Cornel Fugaru


44. Dacă aş fi Viorel Gavrilă/A. Enache, A. Temişan & D. Iordăchioaie
45. Ştiam că vei veni George Grigoriu/Andreea Andrei/Marina Florea
46. Ochii tăi Ştefan Hruşcă/Dan Verona
47. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
48. După noapte vine zi Aurel Giroveanu/Tudor Muşatescu/Angela Similea
49. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
50. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
51. Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea I.Vasilescu/E. Mirea & N. Constantinescu/N. Niţescu
52. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
53. Poate tu Marian Ionescu/Cristi Enache/Direcţia 5
54. Cine oare? Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie./Aurelian Temişan
55. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
56. Prima mea poveste de iubire Paul Surugiu/Fuego
57. Romanţe fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
58. Doar c-o singură privire Virgil Popescu/Oana Sârbu
59. Aruncarea în valuri Vasile Şeicaru/Adrian Păunescu/Vasile Şeicaru
60. Mai e o zi şi mâine Ion Cristinoiu/Denis Roman
61. An după an Diana Turconi/Sfinx
62. Porul albastru din ochii tăi Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
63. De ce oare ai plecat? Iris
64. Prima chemare a iubirii Paul Urmuzescu/Mihai Dumbravă/Ilinca Cerbacev
65. Adevărata mea dragoste Henry Mălineanu/Jak Fulga/Gică Petrescu
66. Nunta in Antartida Semnal M
67. Hai, vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
68. Zece Florin Chilian
69. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
70. Vino mai aproape Bere Grartis
71. Cântecul vântului Alexandru Mandy/Sergiu Cioiu
72. Jokero Akcent
73. Să te gândeşti din când în când la mine Compact
74. Da te iubesc Şerban Georgescu/Roxana Popescu/Mădălina Manole
75. Prefă-te inimă în stea George Nicolescu/Leonida Nemţu/George Nicolaescu
76. Rănitul dintre linii Mircea Bodolan
77. Fata cu viora Daniel Robu

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
2. Lalele Temistocle Popa/ Aurel Storin/Luigi Ionescu
3. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
4. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
5. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/ Ştefan Hruşcă
6. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
7. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
8. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
9. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
10. Fata din vis Paul Csucsi /Compact
11 Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
12 Dragostea mea Holograf/Holograf & Alexandra Ungureanu
13. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
14 Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
15. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
16. De mâine Voltaj
17. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
18 Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
19. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
20. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
21. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
22. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Dan V.Dumitriu/Daniel Iordăchioaie
23. Eminescu Ion Aldea Teodorovici/Grigore Vieru/Doina & Ion Aldea
Teodorovici
24. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
25. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octvavian Goga/Mondial
26. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
27. Of, inimioară Edmond Deda/Harry Negrin/Doina Spătaru
28. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
29. Ţi-am dat un inel Holograf
30. Hai, vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
31. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
32. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
33. Copil hoinar Sorina Moldvai
34. Zece Florin Chilian
35. Poveste Ştefan Bănică Jr
36. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
37. Cine mă strigă în noapte? Iris+Adrian Ilie/Cristi Minculescu/Iris
38. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
39. Seara Radu Şerban/ Gheorghe Vîlcu/Anda Călugăreanu
40. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
41. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
42. Tango retoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/Vasile Şeicaru
43. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezi/Mircea Vintilă
44. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu& Marius Ţeicu
45. Poate tu Marian Ionescu/Cristi Enache/Direcţia 5
46. Prieten drag Radu Şerban/Constantin.Cârjan/Pompilia Stoian
47. Anii trec Victor Socaciu
48. Alături de tine Dan V.Dumitriu /Adrian Daminescu
49. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
50. De dorul tău 3rei Sud -Est
51. Visul dinn zori Holograf
52. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
53. Ordinea de zi George Nicolescu/Adrian Păunescu/Gil Dobircă
54. Să nu ne despărţim Gherase Dendrino/Stroe & Vasilache/Luminiţa Cosmin
55. Poate tu, poate eu Mihai Pokorschi/Narcisa Suciu
56. Ai să ştii Sandy Deac/Poptamas & Alexandra Ungureanu
57. Viaţa la ţară Mircea Baniciu/George Topârceanu/Pasărea Colibri
58. În tot ce e frunos pe lume Elly Roman/Aurel Felea/Aurelian Andreescu
59. De ce nu-mi spui că mă iubeşti? Vasile V.Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
60. Am nevoie de tine Marian Ionescu/ Cristi Enache Direcţia 5
61. Iarba verde de acasă Mircea Rusu
62. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
63. Nu mă uita Iris
64. Lasă lumea să vorbească Vasile V. Vasilache/Eugen Rotaru/Cornel Constantiniu
65. 18 ani Vama Veche
66. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
67. An după an Mihai Cernea/Diana Turconi/Sfinx
68. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
69. Dau viaţa mea pentru o iubire Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Monica Anghel
70. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
71. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
72. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
73. Ochii frumoşi, somn uşor Aurel Giroveanu/Constantin Cârjan/Jean Păunescu
74. Raiul e pe pământ Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Gabriel Cotabiţă
75. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
76. O nouă zi Marius Moga/Sistem
77. Nimeni pe drum Spin
78. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşi
79. Fată cu ochii verzi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Adrian Daminescu
80. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XII
13 – 14 IX 2008
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
2. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
3. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
4. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
5. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
6. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
7. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
8. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
9. De mâine Voltaj
10. Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
11. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
12. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
13. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan /Pompilia Stoian
14. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
15. Hai, vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
16. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
17. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
18. Poveste Ştefan Bănică Jr
19. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
20. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
21. Seara Radu Şerban/ Gh. Vîlcu/Anda Călugăreanu
22. Fata din vis Paul Csucsi /Compact
23. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
24. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
25. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
26. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
27. Cine mă strigă în noapte Iris&Adrian Ilie/Cristi Minculescu/Iris
28. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
29. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
30. 18 ani Vama Veche
31. Dragostea mea Holograf/Holograf & Alexandra Ungureanu
32. Nu mă uita Iris
33. Frumoasa mea Ovidu Komornyik/ Ovidu Komornyik/Marcel Pavel
34. Fată cu ochii verzi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Adrian Daminescu
35. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
36. Ţi-am dat un inel Holograf
37. Poate tu, poate eu Mihai Pokorschi/Narcisa Suciu
38. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
39. Lasă lumea să vorbească Vasile V. Vasilache/Eugen Rotaru/Cornel Constantiniu
40. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Dan V. Dimitriu/Daniel Iordăchioaie
41. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
42. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
43. Viaţa la ţară Mircea Banicu/George Topârceanu/Pasărea Colibrii
44. De dorul tău 3rei Sud -Est
45. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
46. Raiul e pe pământ Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Gabriel Cotabiţă
47. Ordinea de zi George Nicolescu/Adrian Păunescu/Gil Dobircă
48. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
49. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
50. Nimeni pe drum Spin
51. Să nu ne despărţim Gherase Dendrino/Stroe & Vasilache/Luminiţa Cosmin
52. Frumoasele duminici Marius Ţeicu/Angel Grigoriu/Olimpia Panciu
53. Dau viaţa mea pentru o iubire Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Monica Anghel
54. Ai să ştii Sandy Deac/Poptamas & Alexandra Ungureanu
55. Poate tu Direcţia V
56. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
57. Eminescu Ion Aldea Teodorocivi/Grigore Vieru/ Doina &I on Aldea
Teodorovici
58. O nouă zi Sistem
59. Tangou rhetoric Vasile Şeicaru/George Ţărnea/Vasile Şeicaru
60. De ce nu-mi spui? Vasile Vasilache/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
61. Of inimioară Edmond Deda/Harry Negrin/ Doina Spătaru
62. Am nevoie de tine Direcţia V/Cristi Enache
63. Copil hoinar Sorina Moldvai
64. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
65. Ochii frumoşi, somn uşor Aurel Giroveanu/Constantin Cîrjan/Jean Păunescu
66. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezii/Mircea Vintilă
67. Iarba verde de acasa Mircea Rusu
68. În tot ce e frunos pe lume Elly Roman/Aurel Felea/Aurelian Andreescu
69. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
70. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
71. Alături de tine Dan V. Dimitriu/Adrian Daminescu
72. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşii
73. An după an Sfinx
74. Visul din zori Holograf
75. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidu Dumitru/Eva Kiss
76. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
77. Vara asta am să mă îndrăgostesc Vama Veche
78. Anii trec Victor Socaciu
79. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza

PROPUNERI FĂCUTE
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. Când merg copii la şcoală dimineaţa Camelia Dăscălescu/Dan Spătaru
2. Întoarce-te Şerban Georgescu/George Ţărnea/Carmen Rădulescu
3. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu/Jean Păunescu

PUNCTAJ FINAL
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
2. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
3. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
4. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
5. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
6. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
7. Ţi-am dat un inel Holograf
8. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
9. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
10. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/ Ştefan Hruşcă
11. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
12. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
13. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
14. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
15. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
16. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
17. Poveste Ştefan Bănică Jr
18. Portul albastru din ochii tăi Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
19. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Sterian
20. Dragostea mea Holograf/Holograf & Alexandra Ungureanu
21. Fata din vis Paul Csucsi/Compact
22. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
23. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
24. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
25. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
26. Zece Florin Chilian
27. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
28. De mâine Voltaj
29. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
30. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
31. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
32. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
33. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
34. Seara Radu Şerban/ Gh. Vîlcu/Anda Călugăreanu
35. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
36. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
37. Copil hoinar Sorina Moldvai
38. Să nu ne despărţim Gherase Dendrino/Stroe & Vasilache/Luminiţa Cosmin
39. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
40. De dorul tău 3rei Sud Est
41. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
42. Ai să ştii Sandy Deac/Poptamas & Alexandra Ungureanu
43. Of, inimioară Edmond Deda/Harry Negrin/ Doina Spătaru
44. Eminescu Ion Aldea Teodorocivi/Grigore Vieru/Doina & Ion Aldea
Teodorovici
45. Hai, vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
46. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Ovidiu Dumitriu/Daniel Iordăchioaie
47. Ordinea de zi George Nicolescu/Adrian Păunescu/Gil Dobircă
48. 18 ani Vama Veche
49. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
50. Raiul e pe pământ Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Gabriel Cotabiţă
51. Pe umeri pletele-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
52. Cine mă strigă în noapte Iris+A Ilie/Cristi Minculescu/Iris
53. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
54. Nu mă uita Iris
55. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
56. Emoţie de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
57. Dau viaţa mea pentru o iubire Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Monica Anghel
58. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
59. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşi
60. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
61. Fată cu ochii verzi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Adrian Daminescu
62. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
63. Nunta Nicu Covaci/Phoenix
64. Te-am trădat Ovidiu Komornyik
65. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
66. Chemarea mării George Grigoriu/Mircea Block/Margareta Pâslaru
67. Cântecul bufonului Dan Andrei Aldea/M. Gheorghiu/Florian Pitiş
68. Nimeni pe drum Spin
69. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Corina Brăneanu/Cornel Fugaru
70. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
71. Învaţă (de la toate) Adriana Ausch/Liricanorvegiană/Adriana Ausch
72. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
73. Alfabetul Liviu Tudan/Semnal M
74. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
75. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
76. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
77. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
78. Toate florile din lume Dumitru Lupu/Viorela Filip/Denis Roman
79. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel
80. O serenadă Mihai Constantinescu/Mihai Constantinescu &Anastasia
Lazariuc
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XIII
20 – 21 IX 2008
Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret
crt.
1. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
2. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
3. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
4. Poveste Ştefan Bănică Jr
5. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
6. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
7. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
8. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
9. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
10. Zece Florin Chilian
11. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
12. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
13. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cîrjan/Pompilia Stoian
14. Ţi-am dat un inel Holograf
15. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
16. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
17. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
18. Seara Radu Şerban/ Gh. Vîlcu/Anda Călugăreanu
19. Te-am trădat Ovidiu Komornyik
20. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
21. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
22. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
23. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşi
24. O serenadă Mihai Constantinescu/Mihai Constantinescu &Anastasia
Lazariuc
25. Nu mă uita Iris
26. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
27. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
28. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
29. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
30. Să nu ne despărţim Gherase Dendrino/Stroe & Vasilache/Luminiţa Cosmin
31. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/ Ştefan Hruşcă
32. Raiul e pe pământ Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Gabriel Cotabiţă
33. Dragostea mea Holograf/Holograf & Alexandra Ungureanu
34. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
35. Ordinea de zi George Nicolescu/Adrian Păunescu/Gil Dobircă
36. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
37. Ai să ştii Sandy Deac/Poptamas & Alexandra Ungureanu
38. Toate florile din lume Dumitru Lupu/Viorela Filip/Denis Roman
39. Fată cu ochii verzi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Adrian Daminescu
40. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
41. Nimeni pe drum Spin
42. Fata din vis Paul Csucsi/Compact
43. De mâine Voltaj
44. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
45. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
46. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
47. Chemarea mării George Grigoriu/Mircea Block/Margareta Pâslaru
48. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
49. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Gabriel Cotabiţă
50. Dau viaţa mea pentru o iubire Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Monica Anghel
51. Of inimioară Edmond Deda/Harry Negrin/ Doina Spătaru
52. Copil hoinar Sorina Moldvai
53. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
54. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
55. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
56. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
57. Nunta Nicu Covaci/Phoenix
58. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
59. Învaţă (de la toate) Adriana Ausch/Lirica norvegiană/Adriana Ausch
60. Cântecul bufonului Dan Andrei Aldea/M. Gheorghiu/Florian Pitiş
61. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
62. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
63. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
64. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel
65. 18 ani Vama Veche
66. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
67. Alfabetul Liviu Tudan/Semnal M
68. Portul albastru din ochii tău Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
69. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
70. Nu privi în urma ta Mihai Alexandru/Carmen Trandafir
71. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
72. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
73. Cine mă strigă în noapte Iris+A. Ilie/Cristi Mincuolescu/Iris
74. Hai vino şi stai lângă mine Florin Bogardo/Teodora Popa Mazilu/Stela Enache
75. Dacă într-o zi mă vei iubi Ion Cristinoiu/Dan V. Dimitriu/Daniel Iordăchioaie
76. Eminescu Ion Aldea Teodorocivi/Grigore Vieru/Doina & Ion Aldea
Teodorovici
77. De dorul tău 3rei Sud –Est
78. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
79. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
80. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
2. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
3. Lasă-mi toamnă, pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
4. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
5. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
6. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
7. Ţi-am dat un inel Holograf
8. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
9. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
10. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
11. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Sterian
12. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
13. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
14. Prima poezie (Că nu e om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
15. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/ Ştefan Hruşcă
16. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cîrjan/Pompilia Stoian
17. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
18. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
19. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
20. Poveste Ştefan Bănică Jr
21. Dragostea mea Holograf/Holograf + Alexandra Ungureanu
22. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
23 De dorul tău 3rei Sud –Est
24 Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nico(leta Matei)
25 Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
26 Fata din vis Paul Csucsi /Compact
27 Zece Florin Chilian
28. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
29. Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
30. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
31. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
32. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
33. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
34. Seara Radu Şerban/ Gh. Vîlcu/Anda Călugăreanu
35. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
36. Nunta Nicu Covaci/Phoenix
37. De mâine Voltaj
38. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşii
39. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
40. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
41. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
42. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
43. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
44. Să nu ne despărţim Gherase Dendrino/Stro & Vasilache/Luminiţa Cosmin
45. Nu mă uita Iris
46. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
47. Copil hoinar Sorina Moldvai
48. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
49. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
50. Dau viaţa mea pentru o iubire Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Monica Anghel
51. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
52. 18 ani Vama Veche
53. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
54. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
55. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
56. Ordinea de zi George Nicolescu/Adrian Păunescu/Gil Dobircă
57. Mână birjar Nell Martini/Jean Moscopol
58. Merit eu? Vasile Veselovschi/Aurelian Andreescu
59. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
60. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
61. Învaţă (de la toate) Adriana Ausch/Lirica orvegiană/Adriana Ausch
62. Alfabetul Liviu Tudan/Corina Brăneanu/Roşu şi Negru
63. Căruţa cu flori Victor Socaciu
64. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
65. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel & Sistem
66. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/ Corina Brăneanu/Cornel Fugaru
67. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
68. Te-am trădat Ovidiu Komornyik
69. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
70. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
71. A plecat un tren din gară Nicolae Boldur/Alexandru Arşinel
72. Andreii Popa Phoenix
73. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
74. Când vine seara Dan Iagnov/Andreea Andrei/Sanda Ladoşi
75. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
76. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
77. Eu te voi iubi Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Adrian Daminescu
78. Tăcutele iubiri Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Eva Kiss
79. Anii de liceu Florin Bogardo/Şaşa Georgescu
80. Tornero Eduard Cârcotă/Mihai Traistariu
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XIV
27 – 28 IX 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
2. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
3. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
4. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
5. Ţi-am dat un inel Holograf
6. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
7. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
8. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Sterian
9. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
10. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
11. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor şi M. Dauer
12. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
13. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
14. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
15. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
16. De dorul tău Laurenţiu Duţă/3rei Sud -Est
17. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
18. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
19. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşii
20. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
21. Nu mă uita Iris
22. Prima poezie (Că nu om…) Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
23. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
24. Nunta Nicu Covaci/Phoenix
25. Fuga din rai Ştefan Hruşcă/Dan Verona/ Ştefan Hruşcă
26. Seara Radu Şerban/ Gh. Vâlcu/Anda Călugăreanu
27. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
28. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
29. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
30. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
31. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
32. Poveste Ştefan Bănică Jr
33. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
34. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
35. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
36. Emoţie de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
37. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
38. Merit eu? Vasile Veselovschi/Aurelian Andreescu
39. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Tania Lovinescu/Mirabela Dauer
40. Ochii tăi Elena Cârstea
41. Fata din vis Paul Csucsi/Compact
42. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
43. 18 ani Vama Veche
44. Dau viaţa mea pentru o iubire Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Monica Anghel
45. Învaţă (de la toate) Adriana Ausch/Liricanorvegiană/Adriana Ausch
46. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
47. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
48. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
49. Căruţa cu flori Victor Socaciu
50. Alfabetul Liviu Tudan/Semnal M
51. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
52. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
53. De mâine Voltaj
54. Portul albastru din ochii tău Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
55. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
56. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
57. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/ Corina Brăneanu/Cornel Fugaru
58. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
59. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
60. Căruţa cu flori Victor Socaciu
61. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
62. Andreii Popa Mircea Baniciu/Vasile Alecsandri/Phoenix
63. A plecat un tren din gară Nicolae Boldur/Alexandru Arşinel
64. Let my try Cristian Faur/
65. Să nu ne despărţim Gherase Dendrino/Stro & Vasilache/Luminiţa Cosmin
66. Anii de liceu Florin Bogardo/Şaşa Georgescu
67. Mă gândesc la tine Gheorghe Gheorghiu
68. Mână birjar Nell Martini/Jean Moscopol
69. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
70. De va veni la tine vântul Romeo Vanica/Octavian Goga/Mondial
71. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
72. Te-am trădat Ovidiu Komornyk
73. Eu te voi iubi Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Adrian Daminescu
74. Ordinea de zi George Nicolescu/Adrian Păunescu/Gil Dobircă
75. Tornero Mihai Traistariu
76. Îmbrăţişarea mării Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
77. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
78. Valsul rozelor Tudor Gheorghe

79. Copil hoinar Sorina Molvai


80. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu

Propunere: Dacă s-ar putea scoate în viitor un CD sau mai multe CD cu melodiile
participante sau premiate la Festivalul Mamaia

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
2. Frunza mea albastră M. Nistor/Radu Stanca/M. Nistor & M. Dauer
3. Ţi-am dat un inel Holograf
4. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
5. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
6. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
7. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
8. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
9. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
10. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
11. De dorul tău 3rei Sud –Est
12. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
13. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
14. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
15. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
16. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
17. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
18. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
19. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
20. Nu mă uita Iris
21. Zece Florin Chilian
22. Poveste Ştefan Bănică Jr
23 Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
24 Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
25 Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
26 Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
27 Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
28. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
29. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
30. Dragostea mea Holograf & Alexandra Ungureanu
31. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
32. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
33. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
34. Fata din vis Compact/Paul Csucsi
35. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Mirabela Dauer
36. Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
37. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
38. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
39. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
40. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
41. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
42. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
43. Om bun Dan Andrei Aldea/Sfinx
44. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
45. Nunta Nicu Covaci/Phoenix
46. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
47. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşii
48. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
49. Andreii Popa Phoenix
50. Bună seara iubite A.Enescu/L. Avramescu/L.Groza+ I Caramitru
51. Seara Radu Şerban/ Gh. Vîlcu/Anda Călugăreanu
52. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
53. De mâine Voltaj
54. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
55. Căruţa cu flori Victor Socaciu
56. Ochii tăi Elena Cârstea
57. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
58. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
59. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
60. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
61. Tornero Eduard Cârcotă &Mihai Trăistariu/Eduard Cârcotă/Mihar
Trăistariu
62. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
63. Te-am trădat Ovidiu Komornyk
64. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
65. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
66. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
67. Stele care cad Dan Teodorescu /Taxi
68. Eu te voi iubi Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Adrian Daminescu
69. Anii de liceu Florin Bogardo/Saşa Georgescu/Stela Enache
70. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
71. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
72. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
73. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel
74. A doua tinereţe George Grigoriu/Angel Grigoriu/Cristian Popescu
75. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
76. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
77. Dacă inima ar putea să vorbească Aurel Giroveanu/Mihai Maximilian/Marina Voica
78. Valsul rozelor Tudor Gheorghe

79. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache


80. Soarele meu (remix) Laurenţiu Duţă/Mandiga
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XV
4 – 5 X 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Frunza mea albastră M. Nistor/Radu Stanca/M. Nistor & M. Dauer
2. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
3. De dorul tău 3rei Sud -Est
4. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
5. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
6. Prieten drag Radu Şerban/Constantin/Pompilia Stoian
7. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
8. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
9. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
10. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/G. Mihalache/Mădălina Manole
11. Ţi-am dat un inel Holograf
12. Nu mă uita Iris
13. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
14. Lalele Temistocle Popa/Luigi Ionescu
15. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
16. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
17. Zece Florin Chilian
18. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
19. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
20. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
21. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
22. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
23. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
24. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
25. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
26. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
27. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
28. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
29. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
30. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
31. Taina nopţii Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Mirabela Dauer
32. Poveste Ştefan Bănică Jr
33. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
34. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
35. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
36. Om bun Dan Andrei Aldea /Sfinx
37. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta & Pâslaru & Marina Voica
38. Fata din vis Compact/Paul Csucsi
39. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
40. Bună seara iubite Adrian Enescu/L. Avramescu/Loredana Groza+ I Caramitru
41. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
42. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
43. Dragostea mea Holograf &Alexandru Ungurenau
44. Andreii Popa Phoenix
45. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Mirabela Dauer
46. Căruţa cu flori Victor Socaciu
47. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
48. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
49. Portul albastru din ochii tău Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
50. Ochii tăi Elena Cârstea
51. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
52. Vis romantic Dinu Giurgiu/Ovidiu Dumitru/Sanda Ladoşii
53. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
54. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
55. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
56. Te-am trădat Ovidiu Komornyk
57. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
58. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
59. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Storin/Corina Chiriac
60. Tornero Eduard Cârcotă &Mihai Trăistariu/Eduard Cârcotă/Mihar
Trăistariu
61. Eu te voi iubi Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Adrian Daminescu
62. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
63. Ce va fi cu iubirea mea? Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredan Groza
64. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
65. A doua zi Dinu Giurgiu/Dan Verona/Mihaela Runceanu
66. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
67. De mâine Voltaj
68. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
69. Vino la mine Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Loredana Groza
70. Nici o lacrimă! Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
71. Stele care cad Dan Teodorescu /Txi
72. A doua tinereţe George Grigoriu/Angel Grigoriu/Cristian Popescu
73. Nunta Nicu Covaci/Phoenix
74. Valsul rozelor Tudor Gheorghe

75. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă


76. Dacă inima ar putea să vorbească Aurel Giroveanu/Mihai Maximilian/Marina Voica
77. Seara Radu Şerban/ Gh. Vîlcu/Anda Călugăreanu
78. Let my try Cristian Faur/Lumniţa Anghel & Sistem
79. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu., G Voinescu/A.Urziceanu
80. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
2. Ţi-am dat un inel Holograf
3. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
4. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
5. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
6. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
7. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
8. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
9. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
10. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
11. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
12. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
13. De dorul tău 3rei Sud –Est
14. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
15. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
16. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
17. Zece Florin Chilian
18. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
19. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
20. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
21. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
22. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
23. Nu mă uita Iris
24. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
25. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
26. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
27. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
28. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
29. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
30. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
31. Poveste Ştefan Bănică Jr
32. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
33. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
34. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
35. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
36. Om bun Dan Andrei Aldea/Sfinx
37. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
38. Bună seara iubite Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza& Ion
Caramitru
39. Andreii Popa Phoenix
40. Căruţa cu flori Victor Socaciu
41. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
42. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
43. Dragostea mea Holograf + Alexandra Ungureanu
44. Neîmplinitele iubiri Vasile Şirli/Mirabela Dauer
45. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
46. Tornero Eduard Cârcotă &Mihai Trăistariu/Eduard Cârcotă/Mihar
Trăistariu
47. Ochii tăi Elena Cârstea
48. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
49. Portul albastru din ochii tări Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
50. Fata din vis Compact/Paul Ciuci
51. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
52. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
53. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
54. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
55. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
56. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
57. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
58. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
59. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
60. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Selin
61. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
62. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
63. Stele care cad Dan Teodorescu /Taxi
64. Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii Florin Bogardo
65. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
66. O fată mai găseşti dar un prieten nu H. Mălineanu/N. Constantinescu&G.Voinescu/Aura
Urziceanu
67. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
68. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel & Sistem
69. Taina nopţii Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Mirabela Dauer
70. Valsul rozelor Tudor Gheorghe

71. Strada ta Iris


72. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
73. Soarele meu (remix) Laurenţiu Duţă/Mandiga
74. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grigoriu/Oana Sârbu
75. Dacă inima ar putea să vorbească Aurel Giroveanu/Mihai Maximilian/Marina Voica
76. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
77. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
78. Ce mult te-am iubit Dumitru Lupu /Mala Bărbulescu/Ileana Şipoteanu
79. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu/Ducu Bertzi
80. Aşa cum vrei Laurenţiu Duţă/Nico
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XVI
11 – 12 X 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
2. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
3. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
4. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
5. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
6. Zece Florin Chilian
7. Ţi-am dat un inel Holograf
8. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
9. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
10. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
11. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
12. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
13. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
14. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
15. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
16. Oameni Marius Ţeicu/Ovidu Dumitru/Aurelian Andreescu
17. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Gabriel Cotabiţă
18. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
19. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
20. Lalele Temistocle Popa/Luigi Ionescu
21. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
22. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
23. De dorul tău 3rei Sud –Est
24. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
25. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
26. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
27. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
28. Om bun Dan Andrei Aldea /Sfinx
29. Căruţa cu flori Victor Socaciu
30. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
31. Bună seara iubite Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza & Ion
Caramitru
32. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
33. Andreii Popa Phoenix
34. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
35. Ochii tăi Elena Cârstea
36. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
37. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
38. Nu mă uita Iris
39. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
40. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
41. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
42. Poveste Ştefan Bănică Jr
43. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
44. Tornero Eduard Cârcotă &Mihai Trăistariu/Eduard Cârcotă/Mihar
Trăistariu
45. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
46. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
47. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
48. Balada Radu Şerban /A. Storin/M. Pâslaru & Marina Voica
49. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu., Gvoinescu/
50. Taina nopţii Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Mirabela Dauer
51. Ce mult te-am iubit Dumitru Lupu /Mala Bărbulescu/Ileana Şipoteanu
52. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
53. Fericire (Mă gândesc la tine) Valeriu Sterian
54. Iertările Marian Nistor/Adrian Păunescu/Gabriel Dorobanţu
55. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
56. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
57. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
58. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredan Groza
59. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
60. Strada ta Iris
61. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
62. Să nu uităm nicicând să iubim trabdafirii Florin Bogardo
63. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
64. Soarele meu (remix) Laurenţiu Duţă/Mandiga
65. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
66. Portul albastru din ochii tău Adrian Romcescu/Ovidiu Dumitru/Corina Chiriac
67. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel &Sistem
68. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
69. Fostele iubiri Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/Ştefan Hruşcă
70. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grigoriu/Oana Sârbu
71. Dragostea mea Holograf &Alexandru Ungurenau
72. Aşa cum vrei Laurenţiu Duţă/Nico
73. Valsul rozelor Tudor Gheorghe
74. Noapte albastră Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
75. Dacă inima ar putea să vorbească Aurel Giroveanu/Mihai Maximilian/Marina Voica
76. O floare de astă vară Şerban Georgescu/Dan Verona/Carmen Rădulescu
77. A căzut o frunză-n calea ta Constantin Drăghici/Constantin Drăghici. M. Argeşeanu/
Constantin Drahici
78. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu/Ducu Bertzi
79. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
80. Trenul pierdut Adrian Ordean/Compact

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
2. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
3. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
4. Ţi-am dat un inel Holograf
5. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
6. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
7. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
8. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
9. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
10. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
11. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
12. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
13. Oameni Marius Ţeicu/Ovidu Dumitru/Aurelian Andreescu
14. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
15. Frumoasa mea Ovidu Komornyik/ Ovidu Komornyik/Marcel Pavel
16. Zece Florin Chilian
17. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
18. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
19. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
20. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
21. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
22. De dorul tău 3rei Sud –Est
23. Bună seara iubite! Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza& Ion
Caramitru
24. Tornero Mihai Traistariu
25. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
26. Andreii Popa Phoenix
27. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/G. Mihalache/Mădălina Manole
28. Om bun Dan Andrei Aldea/Sfinx
29. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
30. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
31. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
32. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
33. Căruţa cu flori Victor Socaciu
34. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
35. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
36. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
37. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
38. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
39. Ochii tăi Elena Cârstea
40. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
41. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
42. Nu mă uita Iris
43. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
44. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
45. Poveste Ştefan Bănică Jr
46. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
47. Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii Florin Bogardo
48. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
49. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
50. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
51. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
52. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
53. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
54. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
55. Stele care cad Dan Teodorescu /Taxi
56. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Selin
57. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
58. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu&G.Voinescu/Aura Urziceanu
59. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
60. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel & Sistem
61. Strada ta Iris
62. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
63. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
64. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
65. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
66. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
67. Taina nopţii Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Mirabela Dauer
68. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
69. Valsul rozelor Tudor Gheorghe
70. Dacă inima ar putea să vorbească Aurel Giroveanu/Mihai Maximilian/Marina Voica
71. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grogoriu/Oana Sârbu
72. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
73. Epilog Vama Veche
74. Ce mult te-am iubit Dumitru Lupu /Mala Bărbulescu/Ileana Şipoteanu
75. A căzut o frunză în calea ta Constantin Drăghici
76. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu/Ducu Bertzi
77. Iubescu femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
78. O lacrimă de stea Liviu Tudan/Eugen Dumitru/Dida Drăgan
79. Dragoastea-i destin străvechi Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
80. Noapte albastră Ionel Tudor/Andreea Andrei/Gabriel Cotabiţă
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XVII
18 – 19 X 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
2. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
3. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
4. Zece Florin Chilian
5. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
6. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
7. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
8. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
9. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
10. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
11. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
12. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
13. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
14. Bună seara iubite Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza& Ion
Caramitru
15. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
16. Tornero Eduard Cârcotă &Mihai Trăistariu/Eduard Cârcotă/Mihar
Trăistariu
17. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
18. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
19. Oameni Marius Ţeicu/Ovidu Dumitru/Aurelian Andreescu
20. Andrii Popa Phoenix
21. Lalele Temistocle Popa/Luigi Ionescu
22. Căruţa cu flori Victor Socaciu
23. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
24. Ochii tăi Elena Cârstea
25. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
26. Om bun Dan Andrei Aldea /Sfinx
27. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
28. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
29. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
30. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
31. Ţi-am dat un inel Holograf
32. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
33. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
34. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu., Gvoinescu/
35. Să nu uităm nicicând să iubim trabdafirii Florin Bogardo
36. De dorul tău 3rei Sud –Est
37. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
38. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/George Mihalache/Mădălina Manole
39. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
40. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
41. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
42. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
43. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
44. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
45. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
46. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
47. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
48. Stelele care cad Dan Teodorescu/Taxi
49. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
50. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel & Sistem
51. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
52. Taina nopţii Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Mirabela Dauer
53. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
54. Strada ta Iris
55. Nu mă uita Iris
56. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Seling
57. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
58. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
59. Poveste Ştefan Bănică Jr
60. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
61. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
62. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
63. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
64. Ce mult te-am iubit Dumitru Lupu /Mala Bărbulescu/Ileana Şipoteanu
65. Valsul rozelor Tudor Gheorghe
66. Un albastru infinit Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru/Angela Similea
67. Dacă inima mea ar putea să vorbească Aurel Giroveanu/Mihai Maximilian/Marina Voica
68. Fericire (Mă gândesc la tine) Valeriu Sterian
69. Iubescu femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
70. Epilog Vama Veche
71. Dă doamne cântec Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Laura Stoica
72. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grogoriu/Oana Sârbu
73. Portocală Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Anda Călugăreanu
74. Unde eşti? Raymond Vancu/Marcel Pavel
75. Te rog ai răbdare cu mine Ely Roman/Aurel Felea/Puiu Năstase
76. Prima poezie Nicolae Kirculescu/Lizeta Kirculescu
77. Am legat copacii la ochii Marian Nistor/Marin Sorescu/Angela Similea
78. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
79. Deschide-ti poarta soarelui Anton Şuteu /Dan V. Dimitriu/Dida Drăgan
80. Te-aşteaptă un om Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
2. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
3. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan /Pompilia Stoian
4. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
5. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
6. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
7. Bună seara iubite! Adrian Enescu/Lucian Avramescu/LoredanaGroza& Ion
Caramitru
8. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
9. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
10. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
11. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
12. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
13. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
14. Ţi-am dat un inel Holograf
15. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
16. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
17. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
18. Tornero Mihai Traistariu
19. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
20. Zece Florin Chilian
21. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
22. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
23. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
24. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
25. Andreii Popa Phoenix
26. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
27. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
28. De dorul tău 3rei Sud –Est
29. Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii Florin Bogardo
30. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
31. Om bun Dan Andrei Aldea/Sfinx
32. Ochii tăi Elena Cârstea
33. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
34. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
35. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
36. Căruţa cu flori Victor Socaciu
37. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
38. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
39. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
40. Stele care cad Dan Teodorescu /Taxi
41. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
42. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
43. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
44. Fericire (Mă gândesc mereu la tine) Valeriu Stelian
45. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/G. Mihalache/Mădălina Manole
46. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
47. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Seling
48. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
49. Strada ta Iris
50. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
51. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
52. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
53. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
54. Valsul rozelor Tudor Gheorghe

55. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu


56. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
57. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
58. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
59. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu&G.Voinescu/Aura Urziceanu
60. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
61. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel & Sistem
62. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
63. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
64. Romanţă fără ecou Romeo Vanica/Ion Munulescu/mondial
65. Taina nopţii Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Mirabela Dauer
66. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grigoriu/Oana Sârbu
67. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu/Ducu Bertzi
68. Epilog Vama Veche
69. O lacrimă de stea Liviu Tudan/Eugen Dumitru/Dida Drăgan
70. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
71. Tangoul de demult Gherase Dendrino/D. Mihalache/Stela Enacghe
72. Dragoastea-i destin străvechi Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
73. Şi între noi mai e un pas Dan Iagnov/Andreea Amdrei/Sanda Ladoşii& Ştefan
Iordache
74. Say something Laurenţiu Cazan
75. Iubescu femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
76. Rugă pentru părinţi Ştefan Hruşcă/Adrian Păunescu/Gil Dobrică
77. Ce mult te-am iubit Dumitru Lupu /Mala Bărbulescu/Ileana Şipoteanu
78. Deschide-ti poarta soarelui Anton Şuteu /Dan V. Dimitriu/Dida Drăgan
79. Portocală Marius Ţeicu/Ovidu Dumitru/Anda Călugăreanu
80. Te-aşteaptă un om Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
81. Locul tău e liber în inima mea Jar
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XVIII
25 – 26 X 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
2. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
3. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
4. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
5. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
6. Bună seara iubite Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza & Ion
Caramitru
7. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
8. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
9. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
10. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
11. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
12. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
13. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
14. Tornero Eduard Cârcotă/Mihai Traistariu
15. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
16. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
17. Ţi-am dat un inel Holograf
18. Andrii Popa Phoenix
19. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
20. Ochii tăi Elena Cârstea
21. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidu Komornyik/Marcel Pavel
22. Frunza mea albastră Marina Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
23. Să nu uităm nicicând să iubim trabdafirii Florin Bogardo
24. Zece Florin Chilian
25. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
26. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
27. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
28. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
29. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
30. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
31. Stelele care cad Dan Teodorescu/Taxi
32. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
33. Strada ta Iris
34. De dorul tău 3rei Sud –Est
35. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
36. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
37. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
38. Om bun Dan Andrei Aldea /Sfinx
39. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Seling
40. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
41. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
42. Căruţa cu flori Victor Socaciu
43. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
44. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
45. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
46. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
47. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
48. Fără dragostea ta Şerban Georgescu/Aurel Storin/Mădălina Manole
49. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredan Groza
50. Fuga din rai Ştefan Hruşcă
51. Valsul rozelor Tudor Gheorghe
52. Fericire (Mă gândesc la tine) Valeriu Sterian
53. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
54. Taina nopţii Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Mirabela Dauer
55. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
56. Pe umeri plete-i curg râu Guilelm Sorban/George Coşbuc/Talisman
57. Romanţă fără ecou Romeo Vanica/Ion Munulescu/mondial
58. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
59. Unde eşti, voi fi şi eu Şerban Georgescu/G. Mihalache/Mădălina Manole
60. Păcat că vremea nu mai vine înapoii Mircea Drăgan/Eugen Rotaru/Mirabela Dauer
61. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grogoriu/Oana Sârbu
62. O fată mai găseşti dar un prieten nu H Mălineanu/N.Constantinescu., Gvoinescu/
63. Floare de colţ Ducu Berzti
64. Tangoul de demult Gherase Dendrino/D. Mihalache/Stela Enacghe
65. Epilog Vama Veche
66. Say something Laurenţiu Cazan
67. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
68. Am legat copacii la ochii Marian Nistor/Marin Sorescu/Angela Similea
69. Şi între noi mai e un pas Dan Iagnov/Andreea Amdrei/Sanda Ladoşii& Ştefan Iordache
70. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
71. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel & Sistem
72. Te-aşteaptă un om Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
73. Deschide-ti poarta soarelui Anton Şuteu /Dan V. Dimitriu/Dida Drăgan
74. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
75. Fată dragă Şerban Georgescu/Aurel Felea/Mădălina Manole
76. Portocală Marius Ţeicu/Ovidu Dumitru/Anda Călugăreanu
77. 20 d Voltaj
78. Clipe Laurenţiu Duţă/3 SUD-EST
79. Dragoste la prima vedere Ilie Nicolov
80. N-am iubit pe nimeni Holograf

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Bună seara iubite! A.Enescu/L. Avramescu/L.Groza+ I Caramitru
2. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
3. Prieten drag Radu Şerban/Constantin/Pompilia Stoian
4. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
5. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
6. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
7. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
8. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
9. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
10. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
11. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
12. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu

13. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu


14. Tornero Eduard Cârcotă &Mihai Trăistariu/Eduard Cârcotă/Mihar
Trăistariu
15. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
16. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidu Komornyik/Marcel Pavel
17. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
18. Andreii Popa Phoenix
19. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
20. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
21. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
22. Zece Florin Chilian
23. Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii Florin Bogardo
24. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
25. Lalele Temistocle Popa/Luigi Ionescu
26. Ţi-am dat un inel Holograf
27. Frunza mea albastră M. Nistor/Radu Stanca/M. Nistor & M. Dauer
28. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
29. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
30. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
31. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Selin
32. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
33. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
34. Ochii tăi Elena Cârstea
35. Stele care cad Dan Teodorescu /Taxi
36. Strada ta Iris
37. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
38. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
39. De dorul tău 3rei Sud –Est
40. Căruţa cu flori Victor Socaciu
41. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
42. Om bun Dan Andrei Aldea/Sfinx
43. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
44. Valsul rozelor Tudor Gheorghe
45. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
46. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
47. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
48. Romanţă fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
49. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
50. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
51. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
52. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu/Ducu Bertzi
53. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
54. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
55. Rugă pentru părinţi Ştefan Hruşcă/Adrian Păunescu/Gil Dobrică
56. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
57. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
58. Tangoul de demult Gherase Dendrino/D. Mihalache/Stela Enacghe
59. O lacrimă de stea Liviu Tudan/Eugen Dumitru/Dida Drăgan
60. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
61. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
62. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
63. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grogoriu/Oana Sârbu
64. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel
65. Dragoastea-i destin străvechi Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
66. Mie tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
67. Iubescu femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
68. Deschide-ti poarta soarelui Anton Şuteu /Dan V. Dimitriu/Dida Drăgan
69. Atât de singur Alin Oprea& Tavi Collen/Talisman
70. Fată dragă Şerban Georgescu/Aurel Felea/Mădălina Manole
71. Say something Laurenţiu Cazan
72. Prima poezie (Că nu e om...) Nicolae Kirculescu /Lizeta Kiruclescu
73. Stele perechi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mairna Florea
74. 20 Voltaj
75. Portocală Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Anda Călugăreanu
76. Greu se mai fac oamenii, oameni Alexandru Mandy/Mihaela Mihai
77. Dac-ai şti Marian Ionescu/Direcţia 5
78. Te-aşteaptă un om Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
79. Trece vremea Mihai Pokorschi/VH2
80. Oficial îmi este bine Marisu Moga & Smiley/Simplu
PUNCTAJ ACORDAT ÎN EDIŢIA XIX
1 – 2 XI 2008

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
2. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
3. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomir/Aurel Storin/Angela Similea
4. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
5. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
6. Bună seara iubite Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza & Ion
Caramitru
7. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
8. Andrii Popa Phoenix
9. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
10. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
11. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
12. Să nu uităm nicicând să iubim trabdafirii Florin Bogardo
13. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
14. Dacă ploaia s-ar oprii Cargo
15. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
16. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Selin
17. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
18. Ochii tăi Elena Cârstea
19. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu
20. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
21. Tornero Mihai Traistariu
22. Stelele care cad Dan Teodorescu/Taxi
23. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
24. Strada ta Iris
25. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
26. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
27. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
28. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredan Groza
29. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
30. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
31. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Gabriel Cotabiţă
32. Valsul rozelor Tudor Gheorghe
33. Zece Florin Chilian
34. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
35. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
36. Romanţă fără ecou Romeo Vanica/Ion Minulescu/Mondial
37. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
38. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
39. Ţi-am dat un inel Holograf
40. Floare de colţ Ducu Berzi
41. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
42. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
43. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
44. Tangoul de demult Gherase Dendrino/Gelu Mihalache/Stela Enache
45. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
46. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
47. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
48. Rugă pentru părinţi Ştefan Hruşcă/Adrian Păunescu/Gil Dobrică
49. O lacrimă de stea Liviu Tduan/Eugen Dumitru/Dida Drăgan
50. Merit eu Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Aurelian Andreescu
51. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
52. Dragoste-I destin străvechi Vasile Şeicaru Dan Verona/Vasile Şeicaru
53. Căruţa cu flori Victor Socaciu
54. Fată dragă Şerba Georgescu/Aurl Felea/Mădălina Manole
55. Om bun Dan Andrei Aldea /Sfinx
56. Mie tare dor de tine Paul Ciuci/Compact
57. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
58. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grogoriu/Oana Sârbu
59. Balada Radu Şerban /Aurel Storin/Margareta Pâslaru & Marina Voica
60. Iubesc femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
61. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
62. Deschide-ti poarta soarelui Anton Şuteu /Dan V. Dimitriu/Dida Drăgan
63. Şi dacă viaţa mea Viorel Gavrilă/Roxana Popescu/Nicoleta Matei
64. Atât de singur Alin Oprea& Tavi Colen/Talisman
65. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Corina Chiriac
66. Stele perechi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Marina Florea
67. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
68. 20 Voltaj
69. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
70. Trece vremea Mihai Pokorschi/VH2
71. Portocală Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Anda Călugăreanu
72. Clipe Laurenţiu Duţă/3sud-est
73. Te-aşteaptă un om Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
74. Dimineţi cu ferestre deschise Vasile Şeicaru & Ştefan Hruşcă/George Ţărnea/ Vasile Şeicaru
& Ştefan Hruşcă
75. Oficial îmi este bine Marisu Moga & Smiley/Simplu
76. Nu-mi lua iubirea dacă pleci Marius Ţeicu/Teodora Popa Mazilu/Angela Similea
77. Casa mea Ion Cristinoiu/Angela Similea
78. Niciodată Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru/Gabriel Dorobanţu
79. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
80. Pentru voi muguri noi Ionel Bratu Voicescu/George Ţărnea/Mihaeal Runceanu

PUNCTAJ FINAL

Nr Titlul melodiei Compozitor/textier/Interpret


crt.
1. Tu eşti primăvara mea Florin Bogardo/Ioana Diaconescu/Aurelian Andreescu
2. Bună seara iubite! Adrian Enescu/Lucian Avramescu/Loredana Groza& Ion
Caramitru
3. Să mori din dragoste rănită Marcel Dragomit/Aurel Storin/Angela Similea
4. Să nu-mi iei niciodată dragostea Holograf
5. Prieten drag Radu Şerban/Constantin Cârjan/Pompilia Stoian
6. Te aştept să vi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mirabela Dauer
7. Cerul Robert Anghelescu/Bogdan Marin/Proconsul
8. Unde Dragoste, nimic nu e Gheorghe Gheorghiu
9. Tornero Mihai Traistariu
10. Atât de fragedă Gabriel Drăgan/Mihai Eminescu/Mondial
11. Andreii Popa Phoenix
12. Oameni Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
13. Salcia Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Mihaela Mihai
14. Rămâi cu mine Adrian Romcescu/Dana Dorian/Andra
15. Copacul îndrăgostit Ştefan Hruşcă/Dan Verona/Ştefan Hruşcă
16. Mai rămâi şi nu pleca Marcel Dragomir/Aurel Storin/Aura Urziceanu

17. Cel mai frumos tangou din lume Ion Vasilescu/Nicuşor Constantinescu/Gică Petrescu
18. Spune-mi Cornel Fugaru/Mirela Fugaru/Monica Anghel
19. Ploaie în luna lui Marte Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Paula Seling
20. Strada ta Iris
21. Frumoasa mea Ovidiu Komornyik/ Ovidiu Komornyik/Marcel Pavel
22. Lasă-mi toamnă pomii verzi Margareta Pâslaru/Ana Blandiana/Margareta Pâslaru
23. Ce va fi cu iubirea mea Marius Ţeicu/Eugen Rotaru/Loredana Groza
24. Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii Florin Bogardo
25. Prima iubire şi ultima Horia Moculescu/Mihai Maximilian/Gabriel Cotabiţă
26. Ţi-am dat un inel Holograf
27. Lângă mine Mihai Alexandru/Nicoleta Alexandru/Nicola
28. Zece Florin Chilian
29. Strada speranţei Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian/Corina Chiriac
30. Fericirea are chipul tău Marcel Dragomir/Eugen Rotaru/Mihaela Runceanu
31. Dacă ploaia s-ar opri Cargo
32. Un actor grăbit Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei/Laura Stoica
33. Emoţii de toamnă Nicu Alifantis/Nichita Stănescu/Nicu Alifantis
34. Lalele Temistocle Popa/Aurel Storin/Luigi Ionescu
35. Frunza mea albastră Marian Nistor/Radu Stanca/Marian Nistor & Mirabela Dauer
36. La fereastra ta Iuliu Merca/Semnal M
37. Ochii tăi Elena Cârstea
38. Hai vino iar în gara noastră mică Dumitru Lupu/Florin Pretorian/Gabriel Dorobanţu
39. Stele care cad Dan Teodorescu /Taxi
40. Căruţa cu flori Victor Socaciu
41. Când vine seara Eugen Mihăescu/Sanda Ladoşi
42. Copacul Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru/Aurelian Andreescu
43. Romanţă fără ecou Romeo Vanica/Ion Munulescu/Mondial
44. Am ales nemărginirea Cornel Fugaru/Eugen Rotaru/Cornel Fugaru
45. Valsul rozelor Tudor Gheorghe
46. Om bun Dan Andrei Aldea/Sfinx
47. Dacă n-ai fi existat Ion Cristinoiu/Roxana Popescu/Angela Similea
48. Rugă pentru părinţi Ştefan Hruşcă/Adrian Păunescu/Gil Dobrică
49. Eşti o simplă amintire Viorel Gavrilă/Daniel Iordăchioaie/Adrian Enache
50. O lacrimă de stea Liviu Tudan/Eugen Dumitru/Dida Drăgan
51. Mie tare dor de tine Paul Csucsi/Compact
52. Floare de colţ Ducu Bertzi/Viorel Popescu/Ducu Bertzi
53. Tangoul de demult Gherase Dendrino/Dinu Mihalache/Stela Enache
54. Mama Mihai Constantinescu/Anastasia Lazariuc
55. Let my try Cristian Faur/Luminiţa Anghel & Sistem
56. Găseşte-mi loc în inima ta Ştefan Bănică Jr
57. Fată dragă Şerban Georgescu/Aurel Felea/Mădălina Manole
58. Iubescu femeia Ionel Fernic/Cristian Vasile
59. Deschideţi poarta soarelui Anton Şuteu /Dan V. Dimitriu/Dida Drăgan
60. Dragoastea-i destin străvechi Vasile Şeicaru/Dan Verona/Vasile Şeicaru
61. De dorul tău 3rei Sud –Est
62. Say something Laurenţiu Cazan
63. Ploaia şi noi Vasile Vasilache Jr/Flavia Buref/Doina Badea
64. Dragoste la prima vedere Ilie Micolov
65. Atât de singur Alin Oprea & Tavi Colen/Talisman
66. Prima poezie (Că nu e om...) Nicolae Kirculescu /Lizeta Kiruclescu
67. Valurile Dunării Iosif Ivanovici/Aurel Felea/Corina Chiriac
68. Te iubeam Virgil Popescu/Angel Grogoriu/Oana Sârbu
69. 20 Voltaj
70. Dac-ai şti Marian Ionescu/Direcţia 5
71. Un zâmbet, o floare Mihai Constantinescu
72. N-aţi văzut o fată? Alexandru Mandy/Cornel Constantiniu
73. Într-o zi Dinu Giurgiu/Adrian Daminescu
74. Stele perechi Ionel Tudor/Andreea Andrei/Mairna Florea
75. Bade Ioane Mircea Vintilă/Tudor Arghezii/ Mircea Vintilă
76. Eternitate George Grigoriu/Romeo Iorgulescu/George Nicolescu
77. Te-aşteaptă un om Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă/Dan Spătaru
78. Oficial îmi este bine Marisu Moga & Smiley/Simplu
79. Dacă pleci Cătălin Crişan
80. Portocală Marius Ţeicu/Ovidu Dumitru/Anda Călugăreanu
A sosit si inevitabil nemilosul sfârşit
Timp de 4 luni ne-am bucurat, sau întristat datorită pozitiilor pe care meloiile
preferate le ocupau în top
Fiecare am avut preferinţe, fiecare am iubit mai mult o melodie şi mai puţin pe
alta. Timp de 4 luni ne-am luat radioul în maşină în tren , la mare sau la munte şi la orele
prânzului negereşit ascultam melodia sau de ce nu melodiile noastre preferate.
Fiecare am participat cu sufletul la acest minunat proiect alături de cei care timp
de 20 de weekenduri erau prezenti acolo. Să ne prezinte gandurile visele speranţele
noastre.
În capul listei se află o persoană deosebită cu suflet tânăr, romantic şi iubitoare de
muzică românească care a avut iniţiativa acestui proiect (care a multor altor proiecte) şi
care ne încuruja cu cuvintele ei frumoase doamna Gabriel Scraba. Nu trebuiesc uita-ţi
nici cei din redacţia muzicală care au citit sute de emailuri şi de sms aproximativ 38 de
mii de sms, venite din toată ţară pe care cu răbdare şi tenacitatea caracteristica încercau
pe cât posibil să le citească.
Dimineaţa, la prânz sau seara: Titus Andrei, Gabriel Marica, Cristi Marica,
Bogdan Pavlică, erau acolo. Să ne prezinte propunerile din săptămâna respectiva iar noi
le aşezam pe locurile pe care le consideram noi.
Să nu îi uităm nici pe cei care în emisiunile lor Matinal, Euromuzica, Romanticii
difuzau o parte din propunerile săptămânii respective.
Ca orice proeict sau concurs are şi câştigători. Astfel, chiar SÂMBATĂ 1
NOIMEBRIE 2007 atunci când RADIO ROMÂNIA A SĂRBĂTORIT 80 DE ANI şi
2 noiembrie proiectul şi-a decernat laurii. Cei mai buni dintre cei mai buni. Cei care din
intuiţie sau din pasiune au contribuit timp de 4 luni la realizarea caestui top. Fără noi cei
care trimiteam săptămâna de săptămâna clasamentele noastrea poate că acest proiect nu
avea atâta anvergura.
Astfel 3 dintre cei mai fideli ascultători au primit câte o conmbină muzicală de la
magazinul Muzica al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor :

PETRICĂ CRISTACHE – 34 DE ANI CREVEDIA MARE – JUDEŢUŢ


GIURGIU – care a indicat exact 64 de piese;
ROXANA ANDREI 23 DE ANI – studentă la Faculattea de litere din Sbiu,
64 de piese indicate şi melodia de pe locul 1
VALI FENCEA – Ciutulec Judeţul Bihor, 59 de piese indicate

Alte 3 persoane care reprezentă cele mai vârstnice ascultătoare respectiva cea mai
tânără participante la alcătuirea clasamentului şi inevitabil ascultătoare fidele ale postului
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI. Acestora li s-a oferit un radio cu ceas oferit tot de
magazinul Muzica

Doamna Florina Moraru – Galaţi 85 de ani


Doamna Valeria Macovei - 85 de ani - Bacău
Elena Boaca – 14 ani judeţul Neamţ
Realizatorii au dat dovadă pe parcursul acestor 4 luni de o memorie extraoridnară.
Astfel în cadrul ediţie a 12 mai exact 13-14 IX o ascultătoare a susţinut de atunci şi până
la sfârşitul proiectului că melodia câştigătoare va fi TU EŞTI PRIMĂVARA MEA. De
altfel a şi primit un premiu de fidelitate
ELENA VANDA – CLUJ 49 DE ANI
Domana ELENA VANDA, ROXANA ANDREI şi PETRICĂ CRISTACHE au
indicat fiecare câte 2 numere dintr-o lista de 82 de ascultători fideli ai care au transmis
cele mai multe mesaje pe parcursul acestui minunat proiect 80 DE ANI DE MUZICĂ ÎN
80 DE ANI DE RADIO.Astfel au fost 6 persoane care au primit 6 radiouri cu ceas.

1. GEORGIANA CHITTA CLUJ NAPOCA


2. RAUL TETULEA – comuna GHIOROC, JUDEŢUL ARAD
3. ION COSTACHE – MIOVENI – JUDEŢUL ARGEŞ
4. NATAŞA VALENTINA ROMAN – LIPOVA
5. ANGELA CRĂCIUN – BRAŞOV
6. LIVIU AVORNICESEI – comuna DUMEŞTI, JUDEŢUL IAŞI,

Marele câştigător al acestui minuat proiect a fost SIMONA IANCU


(SUBSEMNATA) care a câştigat:
- o combina audio oferită de magazinul Muzica;
- un set de 10 CD lansate în parteneriat cu Radio România printre care şi un
album „Bucuria de a canta“ semnat remarcabila doamnă MARGARET
PÂSLARU. Am obţinut de altfel pe CD şi un autograf de la doamna
MARGARETA PÂSLARU
- şi am fost prima posesoare a CD 80 DE ANI DE MUZICĂ ÎN 80 DE ANI DE
RADIO

Pe data de 14.12.2008 am avut plăcerea să asist la un regal de muzică vers şi cânt. Un


spectacol în care au fost prezenţi o parte din arftişti prezenţi pe CD. Cu această ocazia am
avut onoare de a tăia pancarda celor 4 CD.
Au fost patru de luni de amintiri, nostalgii şi bucurii la sfârşitul căruia am spus cu
bucurie

RADIO ROMÂNIA
AVEŢI UN PRIETEN
SIMONA
IANCU

S-ar putea să vă placă și