Sunteți pe pagina 1din 5

O ISTORIE “GLORIOASĂ”

DOSARUL PROTOCRONISMULUI ROMÂNESC

De Alexandra Tomiţă

-recenzie-

Motto: Marele secret al literaturii române este acela că este o creaţie mare a unui popor mic,
dar energic.

Cartea despre care mi-am propus să fac recenzia se numeşte O istorie “glorioasă”. Dosarul
protocronismului românesc, scrisă de Alexandra Tomiţă şi publicată în anul 2007 de Editura
Cartea Românească.
Alexandra Tomiţă s-a născut în Constanţa, la 1 septembrie 1974. A absolvit Facultatea de
Studii Europene a Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (1999). Şi-a continuat studiile la
U.B.B., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia Psihologie (2002-2005). A
absolvit la U.B.B. Masteratul de Studii Europene Comparate al Facultăţii de Studii Europene
(2006). A lucrat ca profesoară în învaţămîntul secundar (1999-2001). Experienţa de muncă în
sectorul privat (din 2005). Diverse premii de studii: la Conferinţa Naţională a Studenţilor
Europenişti (1996); la Simpozionul Asociaţiei Studenţilor Europenişti (1998); la Conferinţa
Naţională a Asociaţiei Studenţilor Psihologi din România (2004) etc. A publicat poezie în
revistele Tribuna şi Steaua din Cluj-Napoca (1996). Colaborări la revistele Altfel (1998-1999) şi
Verso (2006-2007).
Cartea este structurată în opt capitole, denumite “Argument”, “Protocronismul românesc
sau terapie prin mit”, “Cariera spectaculoasă a unui concept”, “Preistoria ideii de protocronism”,
“O istorie glorioasă”, “O idee beligerantă”, “Mizele protocronismului”, “Ecouri
postdecembriste”.
În primul capitol intitulat Argument, ne este prezentată tema cărţii, aceea fiind
protocronismul românesc. Totodată scriitoarea ne spune şi despre o cercetătoare americană pe

1
nume Katherine Verdery care a tratat aceeaşi idee şi în cartea ei intitulată Compromis şi
rezistentă. Cultura romană sub Ceauşescu. De asemenea, în acelaşi capitol ne sunt prezentate şi
ideile principale ale celorlalte capitole.
Al doilea capitol, “Protocronism românesc sau terapie prin mit”, cuprinde mai multe
subcapitole: Istoria şi “sufletul naţional, O alegorie, Cultura română: diagnostic şi promisiuni,
Noua gardă pretoriană: protocroniştii.
În acest capitol se discută despre naţionalismul ceauşist, despre faptul că protocronismul
românesc este privit ca un efort de compensare a lipsurilor şi de ascundere a crizei sociale. Tot în
acest capitol se vorbeşte despre aspiraţiile majore ale comunismului, satisfăcute de protocronism:
transformismul şi voluntarismul, se schiţează contextul apariţiei protocronismului, şi se
concretizează sugestiile oferite de Boia.
Capitolul trei cuprinde urmatoarele subcapitole: Protocronism vs. Proletcultism: ieşirea din
somnul dogmatic, Căutări, Edgar Papu şi un certificat de înregistrator, E. Lovinescu – a doua
posteritate critică, Protocroniştii vs. “noii lovinescieni”, Protocronism cu metodă, Spectatorul
angajat, Paternalism cultural şi ediţii croşetate.
În acest capitol se urmăreşte atingerea a trei obiective, acestea fiind definirea conceptului
de “protocronism”, prezentarea “actorilor identificabili pe scena indigenismului” (mişcări
politico-sociale originare din America Latină), descrierea caracteristicilor neaoşismului matur.
Cel din urmă obiectiv se dezvoltă pe două niveluri: instituirea unei noi ordini culturale şi
definirea finalităţilor acestuia. Argumentul major al acestuia constă în faptul că este introdus un
principiu de ordine într-o masă de observaţii existente în cultura română.
În capitolul numit “Preistoria ideii de protocronism” se conturează preocupări ce au existat
în România înainte de instalarea regimului comunist. Una dintre preocupări este, bineînteles
protocronismul – apărut de fapt în Uniunea Sovietică (dar nu cu acelaşi nume) şi finalizat în
autohtonismul românesc.
Capitolul cuprinde două subcapitole: Doi eminescologi de duminică şi Lumina nu mai vine
de la Răsărit. În subcapitolul “Doi eminescologi de duminică” , I.M. Ştefan vede în Eminescu un
pionier al teoriei relativiste formulate de Albert Einstein, articolul în care face această afirmaţiei
are un caracter neobişnuit atât prin juxtapunearea Eminescu/Einstein cat şi prin inserarea unor
ample citate din Sărmanul Dionis şi La Steaua.

2
“O istorie glorioasă”, dupa cum afirmă şi scriitoarea, este capitolul rezervat prezentării
colecţiei propriu-zise de “protocronii”. Unele dintre subcapitole sunt denumite după aceste
protocronii, cum ar fi: Protocronismul în literatură: nu există scriitori mici, Eminescu: etalon de
aur al culturii române, Ceauşescu – precursorul pentru “complexul fanariot”, Protocronismul în
ştiinţă: dreptate pentru avioplanul Goliescu. Alte subcapitole poartă denumirile următoare: Un şir
nesfârşit de anticipatori geniali, Cum ne-am anticipat pe noi înşine, Primul filoeuropean şi
psihanaliza la Creangă. Dintre recuperările protocroniste care au vizat istoria ştiinţei şi tehnicii,
aeronautica s-a bucurat de o atenţie aparte, poate şi datorită existenţei unor nume mari în
aeronautică, precum Traian Vuia, Henri Coandă, Aurel Vlaicu (Triada de aur). Biologia, de
asemenea, are o istorie străveche ce coboară până la daci, psihologia românească are o tradiţie
frumoasă – cel puţin bogata in protocronii, lingvistica are şi ea contribuţia ei la protocronii.
Marele secret al literaturii române este acela că este o creaţie mare a unui popor mic, dar
energic.
În urmatorul capitol intitulat „O idee beligerantă”, scriitoarea Alexandra Tomiţă afirmă că
protocronismul pare a fi o astfel de idee, a cărei adepţi şi adversari s-au angajat într-un război ce a
scindat lumea culturală românească. Susţinătorii nu formau un grup omogen în ceea ce proveşte
pregătirea profesională sau motivaţiile. Subcapitolele sunt: Mărul discordiei; Protocronismul:
elitism sau cultură de masă? ; Cazul Norman Manea; „Noi” şi „Ceilalţi” ; Un vechi ilegalist
împotriva „năstruşnicei teorii” ; Pe campul de luptă; Anexări sau adeziuni? Eliade şi Noica; „Cu
un cântec de sirenă/Lumea-ntinde lucii mreje” ; Olimpiadele patriotismului ; Ultima redută:
Europa Liberă; Titluri de nobleţe. Tot în acest capitol, putem afla mai multe despre indigeniştii
care se pretind purtători legitimi ai atributului de „patriot” şi care resping constant acuzaţiile de
naţionalism, şovinism, intoleranţă etică, totodată ni se relatează declaraţiile autohtoniştilor care se
simt persecutaţi de către antiprotocronişti care le ignora prestaţiile profesionale. Frecvent invocat
este faptul ca antiprotocroniştii minimalizează prezenţe extrem de valoroase din peisajul cultural
românesc. Cand se vorbeste despre anexarea sau adeziunea lui Eliade si Noica, se face referire la
„actele de apropriere” caracteristice retoricii autohtoniste, aflată în continuă criză de legitimitate.
În capitolul şapte numit „Mizele protocronismului” sunt puctate câteva idei care au
alimentat retorica indigenistă, sunt evidenţiate raţiunile rezistenţei la autohtonism, denumite si
mizele antiprotocronismului. Aflăm că după 1971 au apărut două tipuri de presiuni: externe
(economice – limitarea resurselor, politice – conducerea de către partid) şi interne. În cele două

3
subcapitole: În arme muzele tac şi Cititorul pertinent; sunt dezvăluite raţiunile invocate dar şi
ascunse/reale, care au pus în mişcare întregul mecanism. Aici se face referire şi la cei care nu
s-au arătat dispuşi la compromisuri cu regimul comunist.
„Ecouri postdecembriste” se numeşte ultimul capitol al cărţii şi reprezintă partea care se
ocupă de prelungirile protocronismului dupa 1989. Din militanismul de odinioară persistă incă
iluzia unui vag cod de onoare al membrilor. Protocronismul dispare din retorica grupului, nu mai
este înţeles ca percursorat literar sau ştiinţific. Chiar dacă producţiile protocroniste dispar în
epoca postdecembristă, încercările de salvare a conceptului persistă. Reacţiile de respingere a
protocronismului au fost izolate şi după 1989, scriitorii nu s-au arătat prea dornici să-şi ia revanşa
pentru cele două decenii în care le fusese limitat dreptul la opinie într-un mod dractic.
Cartea Alexandrei Tomiţă, O istorie "glorioasă". Dosarul protocronismului românesc, este o
excelentă lucrare ce ne redă starea protocronismului de la începuturile sale şi pînă după 1989.
Mai mult, datele sunt extrem de utile pentru mai bună înţelegere a războiul dintre autohtonişti şi
progresişti.

4
BIBLIOGRAFIE

Tomiţă, Alexandra, O istorie “glorioasă”. Dosarul protocronismului românesc, Editura Cartea


Românească, Bucureşti, 2007.