“Miroase a Dumnezeu” !

Un vînt rece de martie aduse miros de moarte în acea noapte în Dallas,

Texas, cînd veni doctorul.
Intră în rezerva Dianei Blessing, care încă se afla sub efectul anesteziei,
dupa operatie. Sotul ei, David, îi lua mîna în asteptarea ultimelor vesti.

In acea dupa-amiaza de 10 martie 1991, complicatiile au facut ca Diana sa

se supuna unei operatii de cezariana la numai 24 de saptamini de sarcina,
pentru a da nastere fiicei sale, Dana Lu Blessing.
Masurind doar 12 inch lungime si de-abia cintarind 714 grame, ei stiau
ca era periculos de prematura.
 Cuvintele medicului au cazut ca o bomba:
"Nu cred ca va supravietui", rosti pe un ton blind.
“Sint doar 10% sanse sa reziste pina dimineata;
si chiar daca traieste, viitorul sau ar putea fi crud.”
Paralizati de neincredere, David si Diana l-au ascultat pe doctor
descriind problemele devastatoare pe care Dana va trebui sa le
infrunte daca va supravietui. 
Nu va putea merge, vorbi, probabil va fi oarba si cu siguranta ar putea
avea alte complicatii, de la paralizie cerebrala la un complet retard
mental etc.
“Nu!  Nu!” e tot ce Diana reusea sa rosteasca.
 Ea si David, impreuna cu fiul
lor de 5 ani au visat intens la
ziua cind vor avea o fetita cu
care sa formeza o familie de
patru persoane. 

Acum, in doar citeva

ore, visul incepea sa se
destrame.
 
 Dupa citeva zile, o noua agonie pentru David si Diana.  Intrucit sistemul
nervos al Danei era “crud", cel mai suav sarut sau o mingiiere ii accentuau
disconfortul, asa ca nici macar nu puteau sa o tina la piept pentru a-i oferi
dragoste. 
 Tot ce puteau sa faca, in timp ce Dana lupta singura sub lumina
ultravioleta, conectata la tuburi si cabluri, era sa se roage la Dumnezeu
sa fie alaturi de iubita lor fiica.

Dana nu a avut momente de crestere spectaculoasa.

Insa dupa citeva saptamini, cistigase lent citeva grame. 
Cind Dana a implinit doua luni, parintii ei au putut sa o imbratiseze pentru
prima data.
Si doua luni mai tirziu, desi doctorii au continuat sa avertizeze ca sansele
de supravietuire, sau de a trai o viata normala erau
aproape nule, 

Dana iesi din spital, asa cum mama ei

prezise.
Cinci ani mai tirziu, Dana era o fetita micuta dar vesela, cu ochisori gri
stralucitori si o incontestabila pofta de viata. Nu arata nici un simptom
de vreun retard mental sau fizic. Era pur si simplu tot ce o fetita de
virsta ei poate fi si poate mai mult de-atit.  Dar acest final fericit nu este
sfirsitul povestirii.
Intr-o dupa-amiaza de vara, in 1996, in vecinatatea casei din Irving, Texas,
Dana statea in poala mamei sale, la marginea terenului unde fratele sau
Dustin se antrena la baseball.
Ca de obicei, Dana nu contenea sa vorbeasca cu mama sa, si cu citiva
adulti asezati in apropiere, cind dintr-odata deveni tacuta. Isi incrucisa
bratele la piept si intreba : ”Simti mirosul?” 

Adulmecind aerul si simtind

apropierea unei furtuni, Diana
raspunse:  “Da, miroase a ploaie".

Dana inchise ochii si intreba din nou:

“Simti mirosul?”
Mama sa ii raspunse:  “Da, miroase a
ploaie, cred ca o sa ne ude bine".
Dana dadu din cap, isi imbratisa umerii cu minutele ei mici si
spuse cu hotarire:

"Nu. Miroase a El" 

 “Miroase a Dumnezeu cind iti pui capul pe pieptul Lui" 

Ochii Dianei se umplura de lacrimi in timp ce Dana se duse sa

se joace cu ceilalti copii.
Inainte ca ploaia sa inceapa, cuvintele fiicei sale confirmara ceea
ce Diana si toti membrii familiei Blessing au stiut tot timpul...
...In timpul acelor lungi zile si nopti din
primele luni de viata, cind micuta era
prea sensibila pentru a fi atinsa,
Dumnezeu a tinut-o pe Dana la piept,
si ceea ce ea isi aminteste atit de bine
e mirosul dragostei lui.
  
Azi dimineata, cind Dumnezeu a deschis
fereastra cerului, m-a vazut si m-a intrebat: 
“Fiule, care e dorinta ta cea mai mare
astazi?" 
Eu i-am raspuns: Doamne, pazeste pe cel
ce citeste acest mesaj, familia si prietenii
lui.
-------------------------------------------------
Iubirea lui Dumnezeu e ca un ocean, se
poate vedea unde incepe dar nu si unde se
sfirseste. 
________________________ 

Ingerii exista, dar cum nu toti au

aripi, uneori ii numim PRIETENI.
Dumezeu sa te binecuvinteze!