Matematici Aplicate in Economie Culegere de Probleme

Cuprins
Prefaţă .................................................................................................................. 4
1. Metoda eliminării complete (Gauss – Jordan) ......................................... 5
2. Spaţii vectoriale ............................................................................................. 13
2.1. Noţiunea de spaţiu vectorial ................................................................................... 13
2.2. Dependenţa şi independenţa liniară a sistemelor de vectori .......................... 18

2.3. Sistem de generatori. Bază a unui spaţiu vectorial. Coordonatele unui
vector într-o bază dată .................................................................................................... 44
2.4. Subspaţiul vectorial generat de o mulţime de vectori ..................................... 59
2.5. Schimbarea coordonatelor unui vector la trecerea de o bază la altă bază . 66
3. Operatori liniari ............................................................................................. 78
3.1. Noţiunea de operator liniar. Matricea asociată unui operator liniar ............. 78
3.2. Nucleul şi imaginea unui operator liniar. Injectivitatea, surjectivitatea şi
inversabilitatea unui operator liniar ............................................................................. 91
3.3. Vectori proprii şi valori proprii .............................................................................. 98
4. Funcţionale liniare, biliniare şi pătratice ................................................. 104
4.1. Funcţionale liniare ...................................................................................................... 104
4.2. Funcţionale biliniare .................................................................................................. 109
4.3. Funcţionale pătratice ............................................................................................... 115
5. Sisteme de ecuaţii şi inecuaţii liniare ....................................................... 130
6. Optimizări liniare ........................................................................................... 136
6.1. Rezolvarea grafică a unei probleme de programare liniară ............................. 138
6.2. Algoritmul SIMPLEX PRIMAL ................................................................................ 144
6.2.1. Probleme de programare liniară care admit soluţie iniţială de bază 144
6.2.2. Rezolvarea problemelor de programare liniară care nu admit
soluţie iniţială de bază. Metoda bazei artificiale ........................................... 148
6.2.3. Cazuri speciale în rezolvarea problemelor de programare liniară ... 150
6.3. Dualitate în programarea liniară ............................................................................ 164
6.3.1. Scrierea problemei duale ........................................................................... 164

6.3.2. Rezolvarea unui cuplu de probleme primală – duală ............................. 168
6.4. Algoritmul SIMPLEX DUAL .................................................................................... 175
6.5. Reoptimizări ................................................................................................................ 180
6.6. Rezolvarea unei probleme de programare liniară prin mai multe metode .... 188
6.7. Probleme de transport ............................................................................................. 195
7. Serii .................................................................................................................. 214
7.1. Serii de numere reale ............................................................................................... 214
7.2. Serii de puteri ............................................................................................................ 243
7.3. Dezvoltări în serie ..................................................................................................... 258
8. Funcţii de mai multe variabile reale .......................................................... 280
8.1. Limită. Continuitate. Derivate parţiale. Diferenţiabilitate ............................. 280
8.2. Extremele funcţiilor de mai multe variabile ....................................................... 297
8.2.1. Extreme libere ............................................................................................. 297
8.2.2. Extreme condiţionate (cu legături) ........................................................ 323
8.3. Metoda celor mai mici pătrate ............................................................................... 334
9. Calcul integral ................................................................................................. 341
9.1. Integrale generalizate .............................................................................................. 341
9.1.1. Integrale cu limite infinite ........................................................................ 341
9.1.2. Integrale din funcţii nemărginite ............................................................ 352
9.1.3. Integrale euleriene ..................................................................................... 360
9.2. Integrale duble .......................................................................................................... 373
10. Ecuaţii diferenţiale ..................................................................................... 383
Bibliografie .......................................................................................................... 392

Prefaţă
Economiştii, indiferent de domeniul în care lucrează, au nevoie

de cunoştinţe solide de strictă specialitate, dar şi de tehnici specifice
matematicii aplicate. Informaţia economică trebuie să fie relevantă,
credibilă, inteligibilă - calităţi care sunt asigurate numai atunci când
economistul care o construieşte, o prelucrează şi o valorifică stăpâneşte
deopotrivă cunoştinţe în domeniul respectiv, dar şi temeinice cunoştinţe
de matematici aplicate în economie.
Culegerea de probleme pe care o propunem celor interesaţi
conţine seturi de probleme rezolvate şi probleme propuse în vederea
rezolvării, din următoarele domenii ale matematicii economice: algebră
liniară, optimizări liniare, analiză, probabilităţi şi statistică matematică.
Prin ea, autorii valorifică experienţa acumulată la catedră în decursul unui
număr însemnat de ani universitari.
Prezenta lucrare s-a elaborat în strânsă concordanţă cu
programa analitică a disciplinei "Matematici aplicate în economie" de la
A.S.E. Bucureşti, indiferent de profilul facultăţii.
Culegerea de probleme se adresează în primul rând studenţilor
economişti, dar şi studenţilor de la alte profile, cărora viitoarea profesie le
solicită şi cunoştinţe de matematici aplicate în economie.
Prin varietatea problemelor rezolvate sau propuse pentru a fi
rezolvate, lucrarea constituie un ghid important pentru pregătirea
examenelor la matematică de către studenţii facultăţilor cu profil
economic din învăţământul de stat şi privat şi permite realizarea de
acumulări în vederea practicării în condiţii de performanţă a muncii de
economist. Nădăjduim ca economiştii practicieni să găsească în
culegerea noastră numeroase soluţii pentru eficientizarea
managementului la nivel micro şi macroeconomic.
Suntem recunoscători conducerii Catedrei de Matematică din
cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, în cadrul căreia ne
desfăşurăm activitatea, personal domnului profesor universitar doctor
Gheorghe Cenuşă, din partea căruia noi, autorii, am primit un important
sprijin şi preţioase sugestii legate de structura şi organizarea
materialului.
Nutrim speranţa ca cititorii să găsească în această culegere un
sprijin real pentru studiu şi cercetare şi să ne transmită orice fel de
semnale cu caracter de sugestie pentru îmbunătăţirea conţinutului său la
ediţiile viitoare.
Autorii
4
CAPITOLUL 1
METODA ELIMINĂRII COMPLETE

(GAUSS-JORDAN)
Metoda eliminării complete se poate folosi, printre altele, pentru:
- rezolvarea unui sistem de ecuaţii liniare;
- calculul inversei unei matrice nesingulare.
Etapele aplicării acestei metode sunt:
1. Se alcătuieşte un tabel care conţine matricea sistemului ce trebuie
rezolvat (notată A ) sau matricea ce trebuie inversată ( A ).
2. Se alege un element nenul al matricei A , numit pivot.
3. Elementele din tabel se modifică astfel:
a ) elementele de pe linia pivotului se împart la pivot;
b) coloana pivotului se completează cu zero;
c) restul elementelor se calculează după regula dreptunghiului:
- se formează un dreptunghi, având elementul ce trebuie înlocuit şi
pivotul ca vârfuri;
- din produsul elementelor de pe diagonala pivotului se scade
produsul elementelor celeilalte diagonale, iar rezultatul se împarte la pivot.
Schematic, regula dreptunghiului se prezintă astfel:
a ………… x
bx − ac
: : x' = , unde:
b
: :
b ……...…. c
b = pivotul;
x = elementul ce trebuie înlocuit;
x' = noua valoare a elementului x .
d) (facultativ) dacă pe linia pivotului există un element egal cu zero,
atunci coloana acelui element se copiază; analog, dacă pe coloana pivotului
există un element egal cu zero, atunci linia acelui element se copiază.
4. Se reiau paşii 2 şi 3 până când de pe fiecare linie s-a ales câte un pivot.
5
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda

⎧ − x1 + 2 x 2 − 3x3 = −2
eliminării complete: ⎪
⎨ 2 x1 − 6 x 2 + 9 x3 = 3 .
⎪− 3x + 2 x + 2 x = −3
⎩ 1 2 3
Rezolvare:
Vom folosi următoarea schemă:
A b
…….. ………
I3 X
A b
-1 2 -3 -2
2 -6 9 3
-3 2 2 -3
1 -2 3 2
0 -2 3 -1
0 -4 11 3
1 0 0 3
0 1 -3/2 1/2
0 0 5 5
1 0 0 3
0 1 0 2
0 0 1 1
Deducem că soluţia sistemului este: x1 = 3, x 2 = 2, x3 = 1 .
2. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda

eliminării complete:
⎧4 x1 + x 2 + x3 = 9
⎪
⎨3 x1 + x 2 = 6
⎪5 x + 2 x + x = 11
⎩ 1 2 3
6
Rezolvare:
A b
4 1 1 9
3 1 0 6
5 2 1 11
1 0 1 3
3 1 0 6
-1 0 1 -1
1 0 1 3
0 1 -3 -3
0 0 2 2
1 0 0 2
0 1 0 0
0 0 1 1
I3 X
Observaţie. Pentru simplificarea calculelor, am ales drept pivot mai întâi

elementul al doilea al diagonalei principale (în cazul nostru,1).
Soluţia sistemului este: x1 = 2, x 2 = 0, x3 = 1 .
3. Să se determine, în cazul în care există, inversa matricei:

⎛ 2 − 1 3⎞
⎜ ⎟
A = ⎜0 4 1⎟ .
⎜3 1 5 ⎟⎠
⎝
Rezolvare:
Deoarece det A ≠ 0 , rezultă că matricea A este inversabilă.
Pentru determinarea inversei, vom folosi următoarea schemă:
A I3
…….. ………
I3 A −1
7
A I3
2 -1 3 1 0 0
0 4 1 0 1 0
3 1 5 0 0 1
1 -1/2 3/2 1/2 0 0
0 4 1 0 1 0
0 5/2 1/2 -3/2 0 1
1 0 13/8 1/2 1/8 0
0 1 1/4 0 1/4 0
0 0 -1/8 -3/2 -5/8 1
1 0 0 -19 -8 13
0 1 0 -3 -1 2
0 0 1 12 5 -8
−1
I3 A
⎛ − 19 − 8 13 ⎞
−1 ⎜ ⎟
Am obţinut că A = ⎜ − 3 -1 2 ⎟.
⎜12
⎝ 5 - 8 ⎟⎠
4. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării

complete:
⎧− 2 x1 + 3 x 2 − x3 = 3
⎪
⎨ 5 x1 + 4 x 2 + 2 x3 = 15 .
⎪ x + 10 x = 21
⎩ 1 2
Rezolvare:
A b
-2 3 -1 3
5 4 2 15
1 10 0 21
2 -3 1 -3
1 10 0 21
1 10 0 21
0 -23 1 -45
1 10 0 21
0 0 0 0
I3 X
8
Observaţii
- Metoda Gauss-Jordan constă în transformări succesive ale sistemului iniţial
în forme echivalente.
- În rezolvarea unui sistem prin această metodă nu este obligatoriu ca pivotul
să fie ales de pe diagonala principală.
Din ultima iteraţie, rescriind sistemul, rezultă:

⎧− 23 x 2 + x3 = −45
⎨ , care este un sistem compatibil simplu nedeterminat, având
⎩ x1 + 10 x 2 = 21
⎧ x2 = α
soluţia: ⎪⎨ x1 = 21 − 10α , α ∈ R .
⎪ x = −45 + 23α
⎩ 3
5. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării

complete:
⎧ 5 x1 − 3 x 2 + 10 x3 = −10
⎪
⎨ 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 1
⎪− x − 7 x + 2 x = 6
⎩ 1 2 3
Rezolvare:
A b
5 -3 10 -10
3 2 4 1
-1 -7 2 6
0 -38 20 20
0 -19 10 19
1 7 -2 -6
0 0 0 -18
0 -19/10 1 19/10
1 16/5 0 -11/5
Aplicând metoda eliminării complete, am obţinut următoarea formă

echivalentă a sistemului:
9
⎧
⎪0 x1 + 0 x 2 + 0 x3 = −18
⎪ 19 19
⎨0 x1 − 10 x 2 + x3 = 10 .
⎪
⎪ x1 + 16 x 2 + 0 x3 = − 11
⎩ 5 5
Din prima relaţie rezultă că sistemul este incompatibil.
6. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării

complete:
⎧2 x1 − x 2 + x3 + 2 x 4 = 1
⎪
⎨ x1 + x2 + 2 x3 + x 4 = 2 .
⎪3 x − 2 x + x + 3 x = 1
⎩ 1 2 3 4
Rezolvare:
A b
2 -1 1 2 1
1 1 2 1 2
3 -2 1 3 1
-2 1 -1 -2 -1
3 0 3 3 3
-1 0 -1 -1 -1
0 1 2 0 1
1 0 1 1 1
0 0 0 0 0
Aplicând metoda eliminării complete, am obţinut următoarea formă echivalentă

a sistemului:
⎧ x 2 + 2 x3 =1
⎨ , care este un sistem compatibil dublu nedeterminat.
⎩ x1 + x3 + x 4 = 1
Soluţia sistemului este:
10
⎧ x3 = α
⎪ =
⎪ x4 β
⎨ , cu α , β ∈ R .
⎪ x 2 = 1 − 2α
⎪⎩ x1 = 1 − α − β
PROBLEME PROPUSE
Să se rezolve următoarele sisteme de ecuaţii liniare:

⎧ x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 31
⎪
1. ⎨5 x1 + x 2 + 2 x3 = 29
⎪3 x − x + x = 10
⎩ 1 2 3
R: x1 = 3, x2 = 4, x3 = 5 .
⎧ x1 + 2 x 2 + 3 x3 = 9
⎪
2. ⎨ 3 x1 − x 2 + 4 x3 = 15
⎪− x + 7 x − 6 x = −27
⎩ 1 2 3
R: x1 = 0, x 2 = − 9 , x3 = 39 .
11 11
⎧ x1 + x 2 + 2 x3 = 4
⎪
3. ⎨ 3 x1 − x 2 + x3 = 3
⎪− 3 x + 5 x + 4 x = 5
⎩ 1 2 3
R: Sistemul este incompatibil.
⎧2 x1 + 3 x 2 + 4 x3 = 16
⎪
4. ⎨5 x1 − 8 x 2 + 2 x3 = 1
⎪3 x − x − 2 x = 5
⎩ 1 2 3
R: x1 = 3, x 2 = 2, x3 = 1 .
11
⎧ 2 x1 − x 2 + 3x3 + x4 = 2
5. ⎨
⎩− x1 + 2 x 2 − x3 − x 4 = 1
R: x1 = − 5 α − 1 β + 5 , x 2 = − 1 α + 1 β + 4 , x3 = α , x 4 = β ; α , β ∈ R
3 3 3 3 3 3
⎧2 x1 + 2 x2 − x3 + x 4 = 4
⎪4 x + 3 x − x + 2 x = 6
⎪ 1 2 3 4
6. ⎨
⎪8 x1 + 5 x 2 − 3x3 + 4 x4 = 14
⎪⎩3x1 + 3 x 2 − 2 x3 + 2 x4 = 6
R: x1 = 2, x2 = 0, x3 = −2, x4 = −2
Să se determine inversele matricelor:

⎛ 1 1 0 ⎞⎟
⎛2 1 - 1⎞ ⎜ 2 2
⎜ ⎟ ⎜ 1⎟
7. A = ⎜ 0 -1 1⎟ R: A −1 = ⎜ − 1 -3
2 4 4⎟
⎜4
⎝ 3 1 ⎟⎠ ⎜ 1 1 1 ⎟
⎟
⎜−
⎝ 2 4 4 ⎠
⎛ 0 1 1⎞
⎛0 2 - 4⎞ ⎜ 3 3⎟
⎜ ⎟ ⎜ 4⎟
8. A = ⎜ 2 -2 1⎟ R: A −1 = ⎜ − 1 -2
6 9 9⎟
⎜1 2 − 1⎟⎠ ⎜ 1 ⎟
⎝ ⎜− −1 2⎟
⎝ 3 9 9⎠
⎛− 2 1 0 1 ⎞
⎛1 2 3 4⎞ ⎜ 5 2 10 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ 1 1 ⎟
9. ⎜2 1 2 3⎟
R: A −1 = ⎜ 2 -1 0 ⎟
A=⎜ 2
3 2 1 2⎟ ⎜ 1 1
⎟
⎜ ⎟ ⎜ 0 -1 ⎟
⎜4 3 2 1 ⎟⎠ ⎜ 2 2
⎟
⎝
⎜ 1 0 1 - 2⎟
⎝ 10 2 5⎠
⎛ 2 0 1 ⎞
⎛ 3 −1 1 ⎞ ⎜ 7 7 ⎟
⎜ ⎟ −1 ⎜ 4 2 ⎟
10. A = ⎜ − 2 1 0⎟ R: A = ⎜ 1 ⎟
7 7
⎜ 1
⎝ 2 - 2 ⎟⎠ ⎜
5
⎟
⎜ 1 -1 ⎟
⎝ 7 7 ⎠
12
CAPITOLUL 2
SPAŢII VECTORIALE
2.1. NOŢIUNEA DE SPAŢIU VECTORIAL
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Se numeşte spaţiu vectorial peste un corp K , o

mulţime nevidă V dotată cu două operaţii, + : V × V → V şi
⋅ : K × V → V , cu proprietăţile:
I. (V , +) grup abelian;
II. a) (α + β ) ⋅ x = α ⋅ x + β ⋅ x, ∀α , β ∈ K , ∀x ∈ V ;
b) α ⋅ ( x + y ) = α ⋅ x + α ⋅ y, ∀α ∈ K , ∀x, y ∈ V ;
c) (αβ ) ⋅ x = α ⋅ ( β ⋅ x), ∀α , β ∈ K , ∀x ∈ V ;
d ) 1K ⋅ x = x, ∀x ∈ V , unde 1K este elementul neutru al
operaţiei de înmulţire din K .
Exemple de spaţii vectoriale:

(R n , R ) este spaţiul vectorial numeric real n-dimensional, unde
{ }
R n = ( x1 , x 2 ,..., xn )t xi ∈ R, i = 1, n .
(M m, n (R ), R ) este spaţiul vectorial real al matricelor de tipul
(m, n ) cu elemente numere reale.
(R[X ], R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor în
nedeterminata X , cu coeficienţi reali.
13
(Rn [X ], R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor de grad
cel mult n , în nedeterminata X , cu coeficienţi reali.
(F [a, b], R ) este spaţiul vectorial real al funcţiilor reale definite
pe intervalul [a, b] .
Definiţia 2. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial şi W ⊂ V , W ≠ ∅ .

Spunem că W este subspaţiu vectorial al spaţiului vectorial
(V , K ) dacă:
1) ∀x, y ∈ W ⇒ x + y ∈ W ;
2) ∀α ∈ K , x ∈ W ⇒ α ⋅ x ∈ W .
Observaţie. Un subspaţiu vectorial are o structură de spaţiu

vectorial în raport cu operaţiile induse.
PROBLEME REZOLVATE
1. Considerăm operaţiile:
⊕ : R+* × R+* → R+* şi ⊗ : R × R+* → R+* ,
x ⊕ y = x ⋅ y , α ⊗ x = x α , ∀x, y ∈ R+* , ∀α ∈ R , unde "⋅ " este
înmulţirea numerelor reale.
Să se arate că R+* împreună cu cele două operaţii formează un
spaţiu vectorial real.
Rezolvare:
Verificăm condiţiile din definiţia 1.
I. a) Fie x, y ∈ R+* ; rezultă că x ⊕ y = x ⋅ y = y ⋅ x = y ⊕ x ,
conform comutativităţii înmulţirii numerelor reale.
14
b) Fie x , y , z ∈ R +* ; rezultă că
( x ⊕ y) ⊕ z = ( x ⋅ y) ⋅ z = x ⋅ ( y ⋅ z) = x ⊕ ( y ⊕ z) ,
în baza asociativităţii înmulţirii numerelor reale.
c) Numărul real 1 este elementul neutru faţă de operaţia ⊕ :
x ⊕ 1 = 1 ⊕ x = 1 ⋅ x = x, ∀x ∈ R+* .
1
d ) ∀x ∈ R+* , ∃x −1 = ∈ R+* astfel încât
x
−1 −1 1
x ⊕ x = x ⊕ x = x ⋅ = 1.
x
II. a) Fie α , β ∈ R, x ∈ R+* . Rezultă că
(α + β ) ⊗ x = xα + β = xα ⋅ x β = α ⊗ x ⊕ β ⊗ x .
b) Fie α ∈ R, x, y ∈ R+* . Rezultă că:
α ⊗(x ⊕ y) = (x ⊕ y)α = (x ⋅ y)α = xα ⋅ yα = (α ⊗ x) ⊕(α ⊗ y) .
c) Fie α , β ∈ R, x ∈ R+* . Rezultă că:
( )
α
( )
(αβ) ⊗ x = xαβ = x βα = x β = α ⊗ x β = α ⊗ (β ⊗ x) .
d ) Fie x ∈R+* ; rezultă că: 1R ⊗ x = x1 = x .
Conform definiţiei 1 , din I şi II rezultă că R+* împreună cu
cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real.
2. Să se arate că mulţimea
{ }
V = ( x1 , x 2 ,..., x n )t xi ∈ R, i = 1, n, x1 + x n −1 = 0 , împreună cu
adunarea vectorilor din R n şi înmulţirea acestora cu scalari,
formează un spaţiu vectorial real.
Rezolvare:
( )
Deoarece V ⊂ R n şi R n , R este spaţiu vectorial, conform
15
observaţiei din breviarul teoretic este suficient de arătat că V este
un subspaţiu vectorial al spaţiului R n , R . ( )
1) Fie x, y ∈ V . Rezultă că x = ( x1 , x2 ,..., x n ) t , xi , i = 1, n , cu
x1 + x n −1 = 0 şi y = ( y1 , y 2 ,..., y n ) t , yi ∈ R, i = 1, n , cu
y1 + y n −1 = 0 . Avem că:
x + y = ( x1 + y1 , x 2 + y 2 ,..., x n + y n ) t , xi + y i ∈ R, i = 1, n ,
( x + y )1 + ( x + y ) n −1 = x1 + y1 + x n −1 + y n −1 = 0 , prin urmare
x + y ∈V .
2) Fie α ∈ R, x ∈ V . Rezultă că:
αx = (αx1 , αx2 ,...,αxn ) t , αxi ∈ R, i = 1, n,
(αx)1 + (αx) n −1 = αx1 + αx n −1 = α ( x1 + x n −1 ) = 0 , deci αx ∈ V .
Conform definiţiei 2, din 1) şi 2) rezultă că V este un subspaţiu
( )
vectorial al spaţiului R n , R , deci V este spaţiu vectorial real.
PROBLEME PROPUSE
C[ a, b] ( R ) = { f f : [a, b] → R, f continuă pe [ a, b]}, împreună cu
operaţiile de adunare a funcţiilor şi de înmulţire a funcţiilor cu
scalari formează un spaţiu vectorial peste R .
2. Să se arate că mulţimea M m, n ( R) a matricelor cu m linii

şi n coloane şi elemente numere reale are o stuctură de spaţiu
vectorial real în raport cu operaţiile de adunare a matricelor şi de
înmulţire a acestora cu scalari reali.
16
⎧⎛ 0 a b ⎞ ⎫
A = ⎨⎜⎜ ⎟⎟ ; a, b, c, d ∈ R, c = a + b ⎬ împreună cu operaţiile
⎩⎝ c 0 d ⎠ ⎭
de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali
formează un spaţiu vectorial peste R .
4. Considerăm operaţiile: ⊕ : R+* ( )2 × (R+* )2 → (R+* )2 şi

( )2 ( )2
⊗ : R × R+* → R+* , ( x1 , x 2 ) ⊕ ( y1 , y 2 ) = ( x1 ⋅ y1 , x 2 ⋅ y 2 ) ,
( )
α ⊗ ( x1 , x 2 ) = x1α , x2α , ∀x, y ∈ R+* , ∀α ∈ R .
Să se studieze dacă (R+* )
2
împreună cu cele două operaţii
formează un spaţiu vectorial real.
⎧⎪⎛ a b ⎞ ⎫
5. Să se arate că mulţimea A = ⎨⎜⎜ ⎟ ; a, b ∈ C ⎪⎬ (unde a
⎪⎩⎝ b a ⎟⎠ ⎪⎭
reprezintă conjugatul numărului complex a ), împreună cu
operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu
scalari reali formează un spaţiu vectorial peste C .
6. Să se arate că următoarele mulţimi sunt subspaţii vectoriale

ale spaţiilor vectoriale indicate:
a) Rn [ X ] ⊂ R[ X ] ;
{ }
b) (a, o, b )t a, b ∈ R ⊂ R 3 ;
c) {2aX + bX a, b ∈ R}⊂ R[ X ] ;
5 2
d ) {(x , x , x ) x ∈ R, i = 1,3, x = 3 x , x + x
1 2 3
t
i 1 2 1 } 3
2 = x3 ⊂ R .
Indicaţie. Se folosesc definiţiile noţiunilor de spaţiu şi subspaţiu
vectorial, precum şi faptul că un subspaţiu vectorial are o structură
de spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse.
17
2.2. DEPENDENŢA ŞI INDEPENDENŢA LINIARĂ
A SISTEMELOR DE VECTORI
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial. Un sistem finit de

vectori {v1 , v2 ,......, vn } din V se numeşte liniar independent dacă
∀α1 , α 2 ,..., α n ∈ K cu proprietatea α1v1 + α 2 v 2 + .... + α n v n = 0 ,
rezultă α1 = α 2 = ... = α n = 0 .
Definiţia 2. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial. Un sistem finit de

vectori {v1 , v2 ,......, vn } din V se numeşte liniar dependent dacă
există scalarii α1 , α 2 ,...,α n ∈ K , nu toţi nuli, astfel încât
α1v1 + α 2 v 2 + ... + α n v n = 0 .
Propoziţia 1. Un sistem de vectori din spaţiul vectorial R n , R ( )

este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei având pe
coloane vectorii sistemului este egal cu numărul de vectori.
Propoziţia 2. Sistemul {v1 , v2 ,......, vn } ⊂ V este liniar dependent

dacă şi numai dacă cel puţin un vector din sistem este o combinaţie
liniară a celorlalţi.
Propoziţia 3. Orice subsistem al unui sistem de vectori liniar

independent este liniar independent.
Propoziţia 4. Orice suprasistem al unui sistem de vectori liniar

dependent este liniar dependent.
Propoziţia 5. Orice sistem de vectori care conţine vectorul nul este

liniar dependent.
18
PROBLEME REZOLVATE
⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
1. Se consideră vectorii v1 = ⎜ 2 ⎟ , v 2 = ⎜ - 1 ⎟, v3 = ⎜ 4 ⎟
⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ -1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
( )
din spaţiul liniar R 3 , R .
a ) Să se arate că vectorii v1 , v 2 , v3 sunt liniar dependenţi.
b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între
v1 , v2 , v3 .
c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o
combinaţie liniară a celorlalţi.
Rezolvare:
a ) Conform definiţiei 2, trebuie să arătăm că există scalarii
α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R , nu toţi nuli, astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 .
Înlocuind v1 , v2 , v3 în această relaţie, rezultă:
⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ şi obţinem sistemul liniar
α1⎜ 2⎟ +α 2⎜ -1 ⎟ + α 3 ⎜ 4 ⎟ = ⎜ 0 ⎟
⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟⎠ ⎜ -1⎟ ⎜0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎧− α1 + 2α 2 + α 3 = 0
omogen: ⎪ 2 α − α 2 + 4α 3 = 0 .
⎨ 1
⎪− α +α 2 −α3 = 0
⎩ 1
Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 , prin urmare
sistemul admite şi soluţii nebanale, deci există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu
toţi nuli, astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 .
Conform definiţiei 2, rezultă că vectorii v1 , v 2 , v3 sunt liniar
dependenţi.
b) O relaţie de dependenţă liniară între vectorii v1 , v 2 , v3 este o
relaţie de forma: α1v1 + α 2 v2 + α 3 v3 = 0 , cu α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu
19
toţi nuli. Rezolvăm sistemul liniar omogen obţinut la punctul a) .
Considerăm α1 , α 2 necunoscute principale şi α 3 = a, a ∈ R ,
necunoscută secundară şi obţinem: ⎧⎨ − α 1 + 2 α 2 = − a , prin
⎩ 2α 1 − α 2 = −4a
urmare soluţia sistemului este: α1 = −3a, α 2 = −2a, α 3 = a, a ∈ R ,
iar o relaţie de dependenţă liniară între cei trei vectori este:
− 3av1 − 2av 2 + av3 = 0, a ∈ R * , sau, după simplificare,
− 3v1 − 2v 2 + v3 = 0 .
c) Deoarece vectorii sunt liniar dependenţi, conform propoziţiei
2 rezultă că cel puţin un vector se poate scrie ca o combinaţie
liniară a celorlalţi. Din relaţia de dependenţă liniară găsită la
punctul b) rezultă că oricare dintre vectori se poate scrie ca o
combinaţie liniară a celorlalţi, astfel: v1 = − 2 v 2 + 1 v3 ,
3 3
v2 = − 3 v1 + 1v , v3 = 3v1 + 2v 2 .
2 2 3
2. a ) Să se arate că vectorii
⎛ 4⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3
(
v1 = ⎜ − 1 ⎟ , v 2 = ⎜ 2 ⎟ , v 3 = ⎜ 1 ⎟ din spaţiul liniar R , R sunt )
⎜ 1⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ -1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
liniar independenţi.
b) Să se precizeze dacă vectorul v 2 se poate scrie ca o
combinaţie liniară a celorlalţi vectori.
Rezolvare:
a ) Conform definiţiei 1, trebuie să arătăm că oricare ar fi scalarii
α 1 , α 2 ,α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 , rezultă că
α1 = α 2 = α 3 = 0 . Înlocuind v1 , v2 , v3 în relaţia de mai sus,
obţinem:
20
⎛ 4⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ şi rezultă sistemul liniar
α1⎜ − 1 ⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ + α 3 ⎜ 1⎟ = ⎜ 0 ⎟
⎜ 1 ⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎧ 4α 1 − α 2 + α3 = 0
omogen: ⎪ − α + 2 α +α3 = 0 .
⎨ 1 2
⎪ α + 3α −α3 = 0
⎩ 1 2
Determinantul matricei sistemului este ∆ = −25 ≠ 0 , prin urmare
sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 .
Conform definiţiei 1, rezultă că vectorii v1 , v 2 , v3 sunt liniar
independenţi.
b) Observaţie. Din propoziţia 2 rezultă că într-un sistem de
vectori liniar independent nici unul dintre vectori nu se poate scrie
ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
Deoarece vectorii v1 , v 2 , v3 sunt liniar independenţi, rezultă că
v 2 nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .
3. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din

spaţiile liniare indicate:
a) v1 = ⎜⎜
⎛− 2⎞ ⎛ 2 ⎞
⎟⎟ , v 2 = ⎜⎜
⎛ 1⎞
( 2
)
⎟⎟ , v 3 = ⎜⎜ ⎟⎟ din R , R ;
⎝−1 ⎠ ⎝ 3 ⎠ ⎝ - 1⎠
⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
(
b) v1 = ⎜ − 1 ⎟ , v 2 = ⎜ 2 ⎟ din R 3 , R ; )
⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 1⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
c) v = ⎜ − 1 ⎟ , v = ⎜ 0 ⎟ , v = ⎜ 1 ⎟ , v = ⎜ 3 ⎟ din R 4 , R .
1 ⎜ 1⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ 3 ⎜ 0 ⎟ 4 ⎜ 1 ⎟
( )
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜ -1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Rezolvare:
a) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât
21
α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . Rezultă că:
⎛− 2⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ 0⎞
α 1 ⎜⎜ ⎟⎟ + α 2 ⎜⎜ ⎟⎟ + α 3 ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ şi obţinem sistemul liniar
⎝−1 ⎠ ⎝ 3 ⎠ ⎝ - 1⎠ ⎝ 0 ⎠
omogen: ⎧⎨ − 2 α 1 + 2 α 2 +α3 = 0 .
⎩ − α 1 + 3α 2 − α 3 = 0
⎛− 2 2 1⎞
Matricea sistemului este A = ⎜⎜ ⎟⎟ şi are rangul 2, mai
⎝ − 1 3 − 1⎠
mic decât numărul de necunoscute, prin urmare sistemul este
compatibil nedeterminat, deci admite şi soluţii nebanale, adică
există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu toţi nuli, astfel încât
α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că
{v1 , v2 , v3 }
este un sistem de vectori liniar dependent.
Metoda II (folosind propoziţia 1).
Fie A matricea formată cu componentele vectorilor:
⎛− 2 2 1⎞
A = ⎜⎜ ⎟⎟ ; avem că rang A = 2 şi este diferit de numărul
⎝ − 1 3 − 1⎠
de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v2 , v3 } este un sistem de
vectori liniar dependent.
b) Metoda I (folosind definiţia). Fie α1 , α 2 ∈ R astfel încât
α1v1 + α 2 v 2 = 0 . Rezultă că:
⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
α 1 ⎜ − 1 ⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ şi obţinem sistemul liniar omogen:
⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎜0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎧ 3α 1 − α 2 = 0
⎪ .
⎨ − α 1 + 2α 2 = 0
⎪ α + 4α
⎩ 1 2 = 0
Rangul matricei sistemului este 2, egal cu numărul de necunoscute,
prin urmare sistemul este compatibil determinat, deci admite numai
22
soluţia banală: α1 = α 2 = 0 .
Conform definiţiei 1, rezultă că {v1 , v2 } este un sistem de vectori
liniar independent.
⎛ 3 -1 ⎞
⎜ ⎟
Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: A = ⎜ − 1 2 ⎟ ;
⎜ 1 4 ⎟
⎝ ⎠
rangA = 2 şi este egal cu numărul de vectori din sistem, prin
urmare {v1 , v2 } este un sistem de vectori liniar independent.
c) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel
încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒
⎛ 1⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 0 ⎞ ⎛0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 1 ⎟ ⎜ 0 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 3⎟ ⎜ 0⎟
⇒ α1⎜ +α2⎜ +α3⎜ +α4⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ⇒
1⎟ 2 ⎟ 0 ⎟ 1 0
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0⎟ ⎜ 3 ⎟⎠ ⎜ -1⎟ ⎜ -1 ⎟ ⎜ 0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎧ α 1 − α 2 + 2α 3 =0
⎪ − α + α + 3α =0
⎪ 1 3 4 ; determinantul matricei sistemului
⇒ ⎨
⎪ α1 + 2 α2 α4
+ =0
⎪⎩ 3α 2 − α 3 − α 4 =0
este ∆ = 24 ≠ 0 , prin urmare sistemul admite numai soluţia banală:
α1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 . Conform definiţiei 1, rezultă că
{v1 , v2 , v3 , v4 }
este un sistem de vectori liniar independent.
Metoda II (folosind propoziţia1).
⎛ 1 −1 2 0⎞
⎜ ⎟
⎜ − 1 0 1 3 ⎟ ; rangA = 4 = numărul de vectori din sistem,
A=⎜
1 2 0 1⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 3 − 1 − 1 ⎟⎠
⎝
prin urmare {v1 , v2 , v3 , v4 } este sistem de vectori liniar independent.
23
⎛ 1⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
( )
a) v1 = ⎜ 2 ⎟ , v 2 = ⎜ - 3 ⎟ , v 3 = ⎜ a ⎟ , a ∈ R , din R 3 , R ;
⎜ ⎟
⎜4⎟ ⎜ 9 ⎟ ⎜a2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ a ⎞ ⎛ 3 ⎞ ⎛ 5 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
b) g = ⎜ − 1 ⎟ , g = ⎜ a ⎟ , g = ⎜ 1 ⎟ , a ∈ R , din R 4 , R .
1 ⎜ 4 ⎟ 2 ⎜ 3 ⎟ 3 ⎜ a − 1⎟
( )
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ -2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Rezolvare:
Vom folosi propoziţia 1 din breviarul teoretic.
a) Fie A matricea având pe coloane vectorii v1 , v 2 , v3 :
⎛1 1 1 ⎞⎟
⎜
A = ⎜2 -3 a ⎟ ; det A = −5(a − 2 )(a + 3) .
⎜ ⎟
⎜4 9 a 2 ⎟⎠
⎝
Dacă a ∈ R \ {− 3, 2} , atunci det A ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de
vectori, deci {v1 , v 2 , v3 } este sistem de vectori liniar independent.
Dacă a ∈ {− 3, 2} ⇒ det A = 0 ⇒ rangA < 3 ⇒ rangA ≠ numărul de
vectori, deci {v1 , v 2 , v3 } este sistem de vectori liniar dependent.
b) Fie A matricea având pe coloane vectorii g1 , g 2 , g 3 :
⎛ a 3 5 ⎞
⎜ ⎟
⎜ −1 a 1 ⎟ . Determinăm rangA . Avem că
A=⎜
4 3 a − 1⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 1 − 2 ⎟⎠
⎝
4 3 '
d2 = ≠ 0 şi fie d 3 , d 3 minorii obţinuţi prin bordarea lui d 2 .
0 1
24
−1 a 1
d3 = 4 3 a − 1 = 9a + 9 .
0 1 −2
Dacă a ∈ R \ {− 1} , atunci d 3 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de
vectori, deci {g1 , g 2 , g 3 } este sistem de vectori liniar independent.
−1 3 5
Dacă a = −1 , atunci d 3 = 0 ; avem că d 3' = 4 3 − 2 = 48 ≠ 0 ,
0 1 −2
deci rangA = 3 = numărul de vectori, prin urmare {g1 , g 2 , g 3 } este
sistem de vectori liniar independent.
În concluzie, vectorii g1 , g 2 , g 3 sunt liniar independenţi, ∀a ∈ R .

a ) g1 = 1 − 2 X , g 2 = 2 X − 3 X 2 , g 3 = 2 − 6 X + 3 X 2 din
(R3 [ X ], R ) ;
b) b1 = 3 − 2i , b2 = − 4 + i din (C, R ) ;
c) f1 = sin x, f 2 = cos x , în (F, R ) , unde
F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]};
⎛3 - 1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 - 1⎞
d ) A1 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟⎟ în (M 2 ( R ), R ) .
⎝5 2⎠ ⎝ − 1 − 4⎠ ⎝ 1 1⎠
Rezolvare:
Observaţie. Deoarece nici unul dintre sistemele de vectori din
( )
enunţ nu aparţine unui spaţiu liniar de tipul R n , R , n ∈ N * , nu se
poate folosi propoziţia 1 pentru a stabili natura acestora. Vom
aplica definiţia.
25
a) Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ;
( ) (
obţinem: α 1 (1 − 2 X ) + α 2 2 X − 3 X 2 + α 3 2 − 6 X + 3 X 2 = 0 )
⎧ α1 + 2α 3 = 0
şi rezultă sistemul liniar omogen: ⎪ − 2 α + 2 α .
⎨ 1 2 − 6α 3 = 0
⎪ − 3α 2 + 3α 3 = 0
⎩
Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 , prin urmare sistemul
admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu toţi nuli,
astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 .
Conform definiţiei 2, rezultă că g1 , g 2 , g 3 sunt liniar dependenţi.
b) Fie α1 , α 2 ∈ R astfel încât α1b1 + α 2 b2 = 0 ; obţinem:
α1 (3 − 2i ) + α 2 (− 4 + i ) = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen:
⎧ 3α 1 − 2 α 2 = 0 , care admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = 0 .
⎨
⎩ − 2α 1 + α 2 = 0
Conform definiţiei 1, rezultă că b1 ,b2 sunt liniar independenţi.
c) Fie α1 , α 2 ∈ R astfel încât α1 f1 + α 2 f 2 = 0 ; din această
egalitate de funcţii rezultă că α1 sin x + α 2 cos x = 0, ∀x ∈ [0, 1] .
Pentru x = 0 obţinem α 2 = 0 , iar pentru x = π rezultă
4
2
α1 ⋅ + α 2 ⋅ 2 = 0 , deci α1 = α 2 = 0 .
2 2
Conform definiţiei 1, rezultă că vectorii f1 , f 2 sunt liniar
independenţi.
d ) Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 = 0 ,
⎛3
- 1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 - 1⎞ ⎛ 0 0 ⎞
adică α1 ⎜⎜ ⎟⎟ + α 2 ⎜⎜ ⎟⎟ + α 3 ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ , de unde
⎝5 2⎠ ⎝ − 1 − 4⎠ ⎝ 1 1 ⎠ ⎝ 0 0⎠
⎧ 3α 1 + α 2 + 4α 3 = 0
⎪
obţinem sistemul liniar omogen: ⎪ − α 1 + 2α 2 − α 3 = 0 .
⎨
⎪ 5α 1 − α 2 + α 3 = 0
⎪⎩ 2α 1 − 4α 2 + α 3 = 0
26
Rangul matricei este trei şi egal cu numărul de necunoscute, prin
urmare sistemul este compatibil determinat, deci admite numai
soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . Conform definiţiei 1, rezultă că
vectorii A1 , A2 , A3 sunt liniar independenţi.
( )
6. În spaţiul liniar R 3 , R se consideră vectorii:
⎛ 3⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛ 0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v1 = ⎜ − 1 ⎟ , v 2 = ⎜ 2 ⎟ , v 3 = ⎜ − 2 ⎟ , v 4 = ⎜ 1 ⎟ , v 5 = ⎜ 0 ⎟ ,
⎜ 2 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜ 0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
v6 = 3v 2 − 2v3.
Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori şi când
este posibil să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori:
a) {v1 , v2 , v3 } ; b) {v1 , v3 , v4 } ; c) {v2 , v3 } ; d ) {v1 , v2 , v3 , v4 };
e) {v2 , v3 , v6 } ; f ) {v3 , v4 , v5 } .
Rezolvare:
a) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât
α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . Rezultă că:
⎛ 3 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛0⎞
⎜ ⎟
α 1⎜ − 1⎟ + α
⎜ ⎟
α
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ şi obţinem sistemul liniar
2 ⎜ 2 ⎟ + 3⎜ − 2 ⎟ = ⎜0⎟
⎜ 2 ⎟⎠ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟⎠ ⎜0⎟
⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠
⎧ 3α 1 + α + 2α 3 = 0
2
omogen: ⎪ − α + 2 α .
⎨ 1 2 − 2α 3 = 0
⎪ 2α + α 2 +α3 = 0
⎩ 1
Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = −1 ≠ 0 , rezultă că
sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = 0 .
Conform definiţiei 1, rezultă că {v1 , v2 , v3 } este un sistem de
vectori liniar independent.
27
⎛ 3 1 2⎞
⎜ ⎟ ; det A = −1 ≠ 0 , deci rangul matricei A este
A = ⎜ −1 2 − 2⎟
⎜ 2 1 1 ⎟⎠
⎝
trei, egal cu numărul de vectori din sistem, prin urmare
{v1 , v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent.
b) Metoda I (folosind definiţia).
Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v3 + α 3v4 = 0 , relaţie
⎛ 3 ⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛0⎞
echivalentă cu α ⎜ − 1 ⎟ + α ⎜ - 2 ⎟ + α ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ , de unde
1⎜ ⎟ 2 ⎜ ⎟ 3⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 ⎟⎠ ⎜ 1 ⎟⎠ ⎜ 4⎟ ⎜0⎟
⎝ ⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎧ 3α 1 + 2 α 2 + 5α 3 = 0
obţinem sistemul liniar omogen: ⎪
⎨ − α 1 − 2α 2 + α 3 = 0 .
⎪ 2α
⎩ 1 + α 2 + 4α 3 = 0
Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = 0 , rezultă că
sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu
toţi nuli, astfel încât α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 .
Conform definiţiei 2, rezultă că {v1 , v3 , v4 } este un sistem de
vectori liniar dependent.
⎛ 3 2 5⎞ 3 2
⎜ ⎟
A = ⎜−1 - 2 1⎟ ; det A = 0 ; d 2 = = 8 ≠ 0 , deci rangul
⎜ 2 1 − 1 2
⎝ 4 ⎟⎠
matricei A este 2, diferit de numărul de vectori din sistem, prin
urmare {v1 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent.
O relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului este de
forma: α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 , cu α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R , nu toţi nuli.
Rezultă sistemul liniar omogen:
28
⎧ 3α 1 + 2 α 2 + 5 α 3 = 0
⎪ ; determinantul principal al sistemului:
⎨ − α 1 − 2α 2 + α 3 = 0
⎪ 2α
⎩ 1 + α 2 + 4α 3 = 0
3 2
d2 = = 8 ≠ 0 , deci α 1 , α 2 necunoscute principale şi α 3
−1 2
necunoscută secundară. Rezolvând sistemul, obţinem:
α1 = −3λ , α 2 = 2λ , α1 = λ , cu λ ∈ R .
Prin urmare, o relaţie de dependenţă liniară între vectori este:
− 3λv1 + 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .
c) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 ,α 2 ∈ R astfel încât

α 1v1 + α 2 v 2 = 0 ; de aici rezultă:
⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛0⎞ ⎧ α 1 + 2α 2 = 0
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
α 1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒ ⎨ 2α 1 − 2α 2 = 0 .
⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜0⎟ ⎪ α +α 2 = 0
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1
Rangul matricei sistemului liniar omogen obţinut este 2, egal cu
numărul necunoscutelor, prin urmare sistemul admite numai
soluţia banală: α 1 = α 2 = 0 .
Conform definiţiei 1, rezultă că {v2 , v3 } este un sistem de vectori
liniar independent.
⎛ 1 2 ⎞ 1 2
⎜ ⎟ ; d = ≠ 0 , deci rangul matricei A este 2,
A=⎜ 2 −2 ⎟ 2
2 −2
⎜ 1 1 ⎟⎠
⎝
egal cu numărul vectorilor din sistem, prin urmare {v2 , v3 } este un
sistem de vectori liniar independent.
Metoda III. {v2 , v3 } este un subsistem al sistemului de vectori
liniar independenţi {v1 , v2 , v3 } , de unde rezultă, conform
propoziţiei 3, că {v2 , v3 } sistem de vectori liniar independent.
29
d ) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel
încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒
⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⇒ α 1⎜ − 1⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ + α 3 ⎜ − 2 ⎟ + α 4 ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒
⎜ 2⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎧ 3α 1 + α 2 + 2α 3 + 5α 4 = 0 3 1 2
⎪
⇒ ⎨ − α 1 + 2α 2 − 2α 3 + α 4 = 0 ; d 3 = − 1 2 − 2 = −1 ≠ 0 , prin
⎪ 2α + α + α + 4α = 0 2 1 1
⎩ 1 2 3 4
urmare rangul matricei sistemului este mai mic decât numărul de
necunoscute, deci sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există
α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli, asfel încât
α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că
{v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent.
Metoda II (folosind propoziţia1).
⎛ 3 1 2 5⎞ 3 1 2
⎜ ⎟
A = ⎜−1 2 −2 1 ⎟ ; d3 = − 1 2 − 2 = −1 ≠ 0 , deci rangul
⎜ 2 1 1 4 ⎟⎠ 2 1 1
⎝
matricei A este trei, diferit de numărul de vectori din sistem, prin
urmare {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar
dependent.
Metoda III. {v1 , v2 , v3 , v4 } este un suprasistem al sistemului de
vectori liniar dependenţi {v1 , v3 , v4 } , de unde rezultă, conform
propoziţiei 4, că {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar
dependent.
Determinăm o relaţie de dependenţă liniară:
α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 , cu α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli.
Rezolvând sistemul, obţinem: − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .
30
e) Se observă că în sistemul de vectori {v2 , v3 , v6 } unul dintre
vectori ( v6 ) este o combinaţie liniară a celorlalţi doi:
v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 . În baza propoziţiei 2 , rezultă că sistemul de
vectori {v2 , v3 , v6 } este liniar dependent.
O relaţie de dependenţă liniară este: v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 , sau
3v2 − 2 v3 − v6 = 0 .
f ) Deoarece sistemul de vectori {v3 , v4 , v5 } conţine vectorul

nul, rezultă, conform propoziţiei 5 , că este liniar dependent.
O relaţie de dependenţă liniară este: 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + λ v 5 = 0 ,
λ ∈ R * , sau 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + 1 ⋅ v 5 = 0 .
7. Să se determine parametrul real m astfel încât vectorii

⎛3m −1⎞ ⎛ m +1⎞ ⎛ 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
( 3
)
v1 = ⎜ 2m −1⎟ , v2 = ⎜ m +1⎟ , v3 = ⎜ 2m −1⎟ din spaţiul liniar R , R să fie
⎜ m + 2⎟ ⎜ −2 ⎟ ⎜ m+ 2⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
liniar independenţi.
Rezolvare:
Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic, vectorii v1 , v2 , v3 sunt
liniar independenţi dacă şi numai dacă rangul matricei A având pe
coloane componentele acestora este egal cu 3.
3m − 1 m + 1 2 3m − 3 m + 1 2
det A = 2m − 1 m + 1 2m − 1 = 0 m +1 2m − 1 =
m+2 −2 m+2 0 −2 m+2
( )
= 3(m − 1) m 2 + 3m + 2 + 4m − 2 = 3(m − 1) m (m + 7 ) .
Avem că rang A = 3 ⇔ det A ≠ 0 ⇔ m ∈ R \ {− 7, 0,1}.
31
8. Se consideră vectorii din spaţiul liniar (R3 [ X ], R ) :
g1 = 1 − 2 X , g 2 = 2 X − 3X 2 , g 3 = 3X 2
− 4X 3, g4 =1 + 2X − 6X 2 .
Stabiliţi în care din următoarele sisteme de vectori unul dintre
vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi:
a) {g1, g 2 , g3 }; b) {g1, g 2 , g3 , g 4 }; c) {g1, g 2 , g 4 } .
Atunci când este posibil, scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca
o combinaţie liniară a celorlalţi.
Rezolvare:
Se ştie (propoziţia 2) că unul dintre vectorii unui sistem se poate
scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi dacă şi numai dacă
sistemul este liniar dependent.
În consecinţă, problema revine la a studia natura fiecărui sistem
de vectori.
a) Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒
⇒ α 1 (1 − 2 X ) + α 2 ( 2 X − 3 X 2 ) + α 3 (3 X 2 − 4 X 3 ) = 0 ⇒
⇒ α 1 + ( − 2α 1 + 2α 3 ) X + ( − 3α 2 + 3α 3 ) X 2 − 4α 3 X 3 = 0 ⇒
⎧ α1 = 0
⎪− 2α + 2α = 0
⎪
⇒⎨
1 2 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = 0 , adică sistemul de vectori
⎪ − 3α 2 + 3α 3 =0
⎪⎩− 4α 3 = 0
este liniar independent şi prin urmare nici unul dintre vectori nu se
poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
b) Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât
α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 = 0 ; de aici rezultă sistemul:
⎧ α1 + α 4 = 0
⎪− 2α + 2α + 2α = 0
⎪ 1 2 4 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 , deci
⎨
⎪− 3α 2 + 3α 3 − 6α 4 = 0
⎪⎩− 4α 4 = 0
sistemul de vectori este liniar independent şi nici unul dintre vectori
nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
32
c) Fie α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒
⎧ α1 + α 3 = 0
⎪
⇒ ⎨− 2α1 + 2α 2 + 2α 3 = 0 ; deoarece determinantul matricei
⎪− 3α − 6α = 0
⎩ 2 3
sistemului este ∆ = 0 , rezultă că sistemul admite şi soluţii
nebanale, deci {g1 , g 2 , g 4 } este un sistem de vectori liniar
dependent şi în acest caz rezultă că unul dintre vectori se poate
scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. Rezolvând sistemul de mai
sus, obţinem: α1 = −λ , α 2 = −2λ , α 3 = λ , cu λ ∈ R .
O relaţie de dependenţă liniară între aceşti vectori este:
− λv1 − 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − v1 − 2v3 + v 4 = 0 , de unde
putem scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi
astfel: v1 = −2v3 + v 4 sau v3 = − 12 v1 + 12 v 4 sau v 4 = v1 + 2v3 .
⎛ − 6⎞ ⎛ 3⎞ ⎛ 4⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
9. Fie vectorii v1 = ⎜ 3⎟ , v2 = ⎜ 1 ⎟ , v3 = ⎜ − 2⎟ , a ∈ R , din spaţiul
⎜ - 9⎟ ⎜ a⎟ ⎜ 6⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
( )
liniar R 3 , R . Să se determine parametrul a astfei încât vectorul v 2
să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .
Rezolvare:
Vectorul v 2 este o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 dacă
există α , β ∈ R astfel încât v2 = αv1 + βv3 , ceea ce revine la faptul
⎧− 6α + 4 β = 3
că sistemul: ⎪⎨ 3α − 2 β = 1 este compatibil. Fie A matricea
⎪− 9α + 6 β = a
⎩
sistemului şi A matricea extinsă. Avem că rangA = 1 , rang A ≥ 2 ,
deci sistemul este incompatibil, ∀a ∈ R . Prin urmare, nu există
a ∈ R astfel ca v 2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .
33
10. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din
( )
spaţiul liniar R 4 , R şi atunci când este posibil să se scrie unul
dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi:
v1 = (m,1,1,1) t , v 2 = (1, m,1,1) t , v3 = (1,1, m,1) t , v 4 = (1,1,1, m) t ; m ∈ R.
Rezolvare:
⎛ m 1 1 1⎞ m 1 1 1
⎜ ⎟
⎜ 1 m 1 1⎟ ; 1 m 1 1
A=⎜ ⎟ det A = = (m + 3)(m − 1)3 .
1 1 m 1 1 1 m 1
⎜ ⎟
⎜1 1 1 m ⎟ 1 1 1 m
⎝ ⎠
• Dacă m ∈ R \ {−3,1} ⇒ det A ≠ 0 ⇒ rang A = 4 = numărul de
vectori, deci {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar
independent.
• Dacă m ∈ {−3,1} , atunci det A = 0 , deci rang A ≠ numărul de
vectori, deci {v1, v2 , v3 , v4 } este sistem de vectori liniar dependent.
În acest caz, determinăm o relaţie de dependenţă liniară între
vectorii sistemului: α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 .
Pentru m = −3 se obţine sistemul compatibil simplu nedeterminat:
⎧− 3α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0
⎪α − 3α + α + α = 0
⎪ 1 2 3 4
, cu soluţia α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = λ , λ ∈ R .
⎨
⎪α 1 + α 2 − 3α 3 + α 4 = 0
⎪⎩α 1 + α 2 + α 3 − 3α 4 = 0
O relaţie de dependenţă liniară este: λv1 + λv 2 + λv3 + λv 4 = 0 ,
λ ∈ R * , sau v1 + v 2 + v3 + v 4 = 0 , de unde putem scrie unul dintre
vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = −v 2 − v3 − v 4 .
Pentru m = 1 se obţine sistemul compatibil triplu nedeterminat:
34
⎧α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0
⎪α + α + α + α = 0
⎪ 1 2 3 4
⎨ , cu soluţia
⎪ α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0
⎪⎩α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0
α 1 = − β − γ − δ ,α 2 = β ,α 3 = γ ,α 4 = δ , cu β , γ , δ ∈ R . Rezultă
relaţia de dependenţă liniară:
(− β − γ − δ ) v1 + β v2 + γ v3 + δ v4 = 0 , cu β , γ , δ ∈ R , nu toţi
nuli.
Dacă avem, de exemplu, β ≠ 0 , putem scrie vectorul v 2 ca o
β +γ +δ γ δ
combinaţie liniară a celorlalţi: v 2 = v1 − v3 − v 4 .
β β β
11. Fie vectorii:

⎛1 a⎞ ⎛ 1 1⎞ ⎛ − 1 1⎞ ⎛ 2 1⎞
A1 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A4 = ⎜⎜ ⎟⎟ din spaţiul
⎝1 4⎠ ⎝−1 2⎠ ⎝ 3 0⎠ ⎝- 3 a⎠
liniar (M 2 ( R ), R ) , unde a ∈ R. Determinaţi parametrul a astfel
încât: a ) cei patru vectori să fie liniar independenţi;
b) vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a
vectorilor A1 , A2 , A3 .
Rezolvare:
a) Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât
⎧ α1 + α 2 − α 3 + 2α 4 = 0
⎪
aα + α 2 + α 3 + α 4 = 0
α 1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 + α 4 A4 = 0 ⇒ ⎪⎨ 1 ;
⎪ 1α − α 2 + 3α 3 − 3α 4 = 0
⎪⎩4α1 + 2α 2 + aα 4 = 0
vectorii sunt liniar independenţi dacă din relaţia de mai sus rezultă
că toţi scalarii sunt nuli, adică dacă sistemul obţinut admite numai
soluţia banală. Rezultă de aici că determinantul matricei sistemului
35
trebuie să fie nenul. Avem că ∆ = −2(a − 3) 2 , de unde obţinem că
a ∈ R \ {3}.
b) Metoda I. Vectorul A 4 se poate scrie ca o combinaţie
liniară a vectorilor A1, A2 , A3 dacă există scalarii α 1 , α 2 , α 3 ∈ R
⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2
⎪
astfel încât A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪⎨aα1 + α 2 + α 3 = 1 .
⎪ α1 − α 2 + 3α 3 = −3
⎪⎩4α1 + 2α 2 = a
Trebuie aflată valoarea parametrului a ∈ R astfel încât sistemul
obţinut să fie compatibil. Determinantul format din elementele
ultimilor două linii şi coloane ale matricei sistemului este nenul,
deci rang A ≥ 2 . Prin bordarea acestuia obţinem doi determinanţi
1 1 −1 a 1 1
de ordinul trei: ∆1 = 1 − 1 3 = 0 şi ∆ 2 = 1 − 1 3 = 18 − 6a .
4 2 0 4 2 0
Pentru a = 3 , obţinem că rang A = 2 = rang A , deci sistemul este
compatibil. Pentru a ≠ 3 , avem că rang A = 3 şi rang A = 4 , deci
sistemul este incompatibil. Prin urmare, a = 3 .
Metoda II. Conform propoziţiei 2, o condiţie necesară pentru
ca vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi
vectori este ca A1 , A2 , A3 , A4 să fie liniar dependenţi, adică a = 3 .
Verificăm dacă pentru a = 3 există scalarii α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel
⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2
⎪
încât A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪⎨3α 1 + α 2 + α 3 = 1 .
⎪ α 1 − α 2 + 3α 3 = −3
⎪⎩4α 1 + 2α 2 =3
Avem că rang A = rang A = 2 , deci sistemul este compatibil.
36
În concluzie, A4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor
A1 , A2 , A3 dacă şi numai dacă a = 3 .
12. Se consideră vectorii liniar independenţi f1 , f 2 , f 3 din

spaţiul vectorial (V , R ) şi următoarele combinaţii liniare ale
acestora: g1 = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 , g 2 = −2 f1 + f 2 − 3 f 3 ,
g 3 = − f1 + 3 f 2 − 2 f 3 , g 4 = f1 − f 2 − 2 f 3 . Stabiliţi natura
următoarelor sisteme de vectori:
a) {g1, g 2 , g 4 }; b) {g1, g 2 , g 3 , g 4 }; c) {g 2 , g 3 , g 4 }.
Rezolvare:
a ) Fie α1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒
α1 (− 3 f1 + 2 f 2 − f 3 ) + α 2 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒
(− 3α1 − 2α 2 + α 3 ) f1 + (2α1 + α 2 − α 3 ) f 2 + (− α1 − 3α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 .
Deoarece vectorii f1 , f 2 , f 3 sunt liniar independenţi, rezultă că toţi
coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli:
⎧− 3α1 − 2α 2 + α 3 = 0
⎪
⎨ 2α1 + α 2 − α 3 = 0 ; determinantul matricei sistemului obţinut
⎪ − α − 3α − 2α = 0
⎩ 1 2 3
−3 −2 1
este: ∆ = 2 1 − 1 = 0 , prin urmare sistemul admite şi soluţii
−1 − 3 − 2
nebanale, deci există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu toţi nuli, astfel încât
α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 .
Rezultă că vectorii {g1 , g 2 , g 4 } sunt liniar dependenţi.
b) {g1 , g 2 , g 3 , g 4 } este suprasistem al unui sistem de vectori
liniar dependent ({g1, g 2 , g 4 }) , prin urmare, conform propoziţiei 4,
{g1 , g 2 , g 3 , g 4 } este un sistem de vectori liniar dependent.
37
c) Fie α1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α 1 g 2 + α 2 g 3 + α 3 g 4 = 0 ⇒
⇒ α 1 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 2 (− f1 + 3 f 2 − 2 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒
⇒ (− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (α1 + 3α 2 − α 3 ) f 2 + (− 3α1 − 2α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 .
Cum vectorii f1 , f 2 , f 3 sunt liniar independenţi, rezultă că toţi
coeficienţii acestora din relaţia obţinută mai sus sunt nuli:
⎧− 2α 1 − α 2 + α 3 = 0
⎪
⎨α 1 + 3α 2 − α 3 = 0 ;
⎪− 3α − 2α − 2α = 0
⎩ 1 2 3
− 2 −1 1
determinantul matricei sistemului este ∆ = 1 3 − 1 = 18 ≠ 0 ,
−3 −2 −2
prin urmare sistemul admite numai soluţia banală:
α 1 = α 2 = α 3 = 0 . Rezultă că vectorii {g 2 , g 3 , g 4 } sunt liniar
independenţi.
PROBLEME PROPUSE
1. Se consideră vectorii
⎛− 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 3⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v1 = ⎜ − 4 ⎟ , v 2 = ⎜ 3 ⎟ , v 3 = ⎜ 6 ⎟ din spaţiul liniar R , R .
3
( )
⎜ 2 ⎟ ⎜− 2 ⎟ ⎜ − 3⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
a ) Să se arate că vectorii v1 , v 2 , v3 sunt liniar dependenţi.
b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între
v1 , v2 , v3 .
c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o
R: b) 3v1 + 2v3 = 0 ; c) v1 şi v3 : v1 = 0 v2 − 2 v3 ; v3 = − 3 v1 + 0 v 2 .
3 2
38
2. a) Să se arate că vectorii
⎛ 2⎞ ⎛-2 ⎞ ⎛ 2⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
(3
v1 = ⎜ − 3 ⎟ , v 2 = ⎜ 5 ⎟ , v 3 = ⎜ − 1 ⎟ din spaţiul liniar R , R )
⎜ 1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
sunt liniar independenţi.
b) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o
R: b) nici unul.

⎛1 ⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 2⎞
( )
a ) v1 = ⎜⎜ ⎟⎟ , v 2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , v 3 = ⎜⎜ ⎟⎟ din R 2 , R ;
⎝5⎠ ⎝ 3 ⎠ ⎝ - 1⎠
⎛ 6⎞ ⎛-9 ⎞
⎜ ⎟ ⎜
b ) v1 = ⎜ − 2 ⎟ , v 2 = ⎜ 3
⎟
( 3
)
⎟ din R , R ;
⎜ 4 ⎟ ⎜-6 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛− 2⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ 0⎞
⎜
c) v = ⎜
1
2
⎟
⎟
⎜
⎜ 0
⎟
⎟
⎜
⎜ 3
⎟
⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 ⎟, v 2 = ⎜ 1 ⎟, v 3 = ⎜ 0 ⎟, v 4 = ⎜ − 1 ⎟
(
⎜ 5 ⎟ din R 4 , R . )
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜−1 ⎟ ⎜ 4⎟ ⎜ -1⎟ ⎜-3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
R: a) sistem de vectori liniar dependenţi (s.v.l.d.);
b) sistem de vectori liniar dependenţi (s.v.l.d.);
c) sistem de vectori liniar independenţi (s.v.l.i.).

a ) g1 = 3 − X + X 2 , g 2 = 1 + 2 X + 3 X 2 , g 3 = 1 − 4 X − 5 X 2
din (R3 [ X ], R ) ;
b) b1 = 1 + 3i , b2 = 2 − i , b3 = 7 − 4i din (C , R ) ;
39
c) f1 = sin x, f 2 = cos 2 x , în (F , R ) , unde
F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]};
⎛2 - 3⎞ ⎛ 3 1⎞ ⎛ −1 7⎞
d ) A1 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟ în (M 2 ( R), R ) ;
⎝1 1⎠ ⎝− 2 5⎠ ⎝ -4 3 ⎟⎠
e) f1 = e 2 x , f 2 = e3x , în (F , R ) , unde
F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]};
f ) f1 = cos x, f 2 = cos 3x, f 3 = cos3 x , în (F , R ) , unde
F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]};
R: a) s.v.l.i.; b) s.v.l.d.; c) s.v.l.i.; d ) s.v.l.d.; e) s.v.l.i.; f ) s.v.l.d.
5. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile

vectoriale indicate şi, atunci când este posibil, scrieţi o relaţie de
dependenţă liniară între vectori:
a ) în R 3 : x1 = (2,−1,3)t , x 2 = (1,−1,2 )t , x3 = (0,1,−1)t ;
b) în R 4 : x1 = (8,0,3,2 )t , x 2 = (6,0,0,1)t , x3 = (5,−7,5,3)t ;
c) în R 3 : x1 = (3,1,−4 )t , x 2 = (2,−2,1)t , x3 = (4,−8,−3)t , x 4 = (− 1,1,3)t ;
d ) în R 4 : x1 = (0,1,2,−1)t , x 2 = (1,2,−1,0 )t , x3 = (0,2,−1,1)t , x 4 = (4,6,1,3)t .
R: a ) s.v.l.d.; x1 − 2 x 2 − x3 = 0 ; b) s.v.l.i.;
c) s.v.l.d.; x1 − 2 x 2 + x3 + 3x 4 = 0 ; d ) s.v.l.i..
6. Să se cerceteze natura următoarelor sisteme de

vectori din spaţiile vectoriale indicate, iar în caz de dependenţă
liniară să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori:
a) v1 = 1, v2 = sin x, v3 = sin 2 x , în (F, R ) , unde
F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]};
b) a1 = cos 2 x, a 2 = 15, a3 = sin 2 x , în (F, R ) , unde
F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]};
40
c) f1 = 5 X 2 − X , f 2 = 3 X − 1, f 3 = − X 2 + 1 în (R2 [ X ], R ) ;
d ) z1 = 5 − 7i, z 2 = 1 + i în (C , R ) ;
e) A1 = ⎛⎜⎜
2 - 8⎞ ⎛ 0 2⎞ ⎛ 2 - 6⎞
⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟⎟ în (M 2 ( R ), R ) .
⎝10 6 ⎠ ⎝ − 2 − 4⎠ ⎝ 8 2⎠
R: a) s.v.l.i.; b) s.v.l.d.; 15a1 − a 2 + 15a3 = 0 ; c) s.v.l.i.;
d ) s.v.l.i.; e) s.v.l.d.; A1 + A2 − A3 = 0 .
7. Fie spaţiul vectorial (V , K ) . Să se demonstreze că:

a ) sistemul de vectori {x, y, 0} ⊂ V este liniar dependent;
b) sistemul de vectori {x, y, x, z} ⊂ V este liniar dependent;
c) sistemul de vectori {a + c, b + c, a + b + 2c} ⊂ V este liniar
dependent.
R: a) se arată că se poate scrie o relaţie de dependenţă liniară între
vectori (de exemplu, 0 ⋅ x + 0 ⋅ y + α ⋅ 0 = 0 , cu α ∈ K , α ≠ 0 K );
b) α ⋅ x + 0 ⋅ y − α ⋅ y + 0 ⋅ z = 0 , cu α ∈ K , α ≠ 0 K .
8. Să se discute natura următoarelor sisteme de vectori din

spaţiile liniare indicate, în funcţie de valorile parametrului real m :
(
a ) x1 = (1,1, 3)t , x 2 = (1, m,1)t , x3 = (3,1,1)t , în R 3 , R ;)
( )
b) x1 = (3, 2, 0 )t , x 2 = (2, 0, m )t , x3 = (1, m, 0)t , în R 3 , R ;
c) a1 = (3,2, m ) , a 2 = (2, m,3) , a3 = (m,3,2) , în (R 3 , R );
t t t
d ) x1 = (4,−m,−1,2 )t , x 2 = (2,0,−1, m )t , x3 = (m,−2, m,1)t , în

(R 4 , R).
{2}
R: a ) s.v.l.i. pentru m ∈ R \ 1 ; s.v.l.d. pentru m ∈ 1 ; {2}
b) s.v.l.i. pentru m ∈ R \ {0, 2 }; s.v.l.d. pentru m ∈ {0, 2 };
3 3
c) s.v.l.i. pentru m ∈ R \ {− 5} ; s.v.l.d. pentru m ∈ {− 5}.
41
9. În spaţiul vectorial (V , R ) se consideră vectorii liniar
independenţi a, b, c .
Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori:
a) {a + b − 2c, − a + 2c, a + 2b − 3c} ;
b) {3a − 2b − 2c,− a + 2b, a + 2b − 2c} .
R: a) s.v.l.i.; b) s.v.l.d..
10. În spaţiul vectorial (V , R ) se consideră vectorii liniar
independenţi a, b, c . Să se determine natura sistemelor de vectori:
a) {− 2a − c, b + c,3a + 2b − c};
b) {− a − 2b,4a + 2b + c,2a + b − 2c}.
( )
⎛ 2 ⎞ ⎛ 3 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ 5⎞ ⎛ 0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v1 = ⎜ − 1 ⎟ , v 2 = ⎜ 2 ⎟ , v 3 = ⎜ 3 ⎟ , v 4 = ⎜ 8 ⎟, v5 = ⎜ 0 ⎟,
⎜ 4 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜-2 ⎟ ⎜-2 ⎟ ⎜ 0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
v6 = 4 v3 − 2 v4 .
Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori şi, atunci când este
posibil, scrieţi o relaţie de dependenţă liniară între vectori:
a){v1 , v2 , v3 } ; b){v1 , v3 , v4 }; c){v2 , v3 }; d ){v1 , v2 , v3 , v4 };
e){v3 , v4 , v6 }; f ){v3 , v4 , v5 }.
R: a) s.v.l.i.; b) s.v.l.d.; c) s.v.l.i.; d ) s.v.l.d.; e) s.v.l.d.; f ) s.v.l.d..
12. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din

( )
spaţiul liniar R 3 , R şi, atunci când este posibil, să se scrie unul
dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi:
v1 = (2m − 1, m − 2, m + 1) t ; v 2 = (m − 1, m − 1,−m) t ;
v3 = (2m − 1, m − 2,2m − 1) t .
Indicaţie. Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic
42
13. Se consideră următorii vectori din spaţiul liniar ( R3 [ X ], R) :
g1 = 2 − X , g 2 = 4 X − 3 X 2 , g 3 = X 2 − 3 X 3 , g 4 = 2 + 3 X − 6 X 2 .
Stabiliţi în care din următoarele sisteme unul dintre vectori se poate
scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi: a){g1, g 2 , g3 };
b){g1, g 2 , g3 , g 4 } ; c){g1, g 2 , g 4 } . Atunci când este posibil, scrieţi
unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi.
R: b) .
( )
v1 = ( −1,1,2) t , v 2 = (2,2,−1) t , v3 = (2,3,1) t , v 4 = (4,−1,3) t , v5 = (1,3,1) t .
Determinaţi k ∈ 1, 5 astfel încât sistemul de vectori:
a) {v1 , v 2 , v k } să fie liniar dependent;
b) {v2 , vk , v 4 } să fie liniar independent.
R: a) k ∈ {1, 2, 5}; b) k ∈ {1, 3, 5} .
a) v1 = (m, 2, 2, ...., 2 )t , v2 = (2, m, 2, ...., 2)t , . . . ,
v n = (2, 2, 2, ...., m )t din ( R n , R) ; m ∈ R ;
b) f1 = 1 , f 2 = 1 − X , f 3 = (1 − X )2 ,. . . ., f n +1 = (1 − X )n din
(Rn [ X ], R ) , n∈ N*;
c) g1 = 1 , g 2 = cos x , g 3 = cos 2 x ,…., g n +1 = cos n x din
(F , R ) , unde F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]}, n ∈ N * ;
d ) f1 = e x , f 2 = e 2 x , f 3 = e 3 x ,…., f n = e nx din (F , R ) ,
unde F = { f : [0,1] → R, f continuă pe [0,1]}, n ∈ N * .
R: a) s.v.l.i. dacă m ∈ R \ {2 − 2n, 2} ; s.v.l.d. dacă m ∈ {2 − 2n, 2};
b) s.v.l.i.; c) s.v.l.i.; d ) s.v.l.i.
43
2.3. SISTEM DE GENERATORI
BAZĂ A UNUI SPAŢIU VECTORIAL
COORDONATELE UNUI VECTOR
ÎNTR-O BAZĂ DATĂ
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial. O familie de vectori

G = {vi }i∈I ⊂ V se numeşte sistem de generatori pentru V dacă orice
vector din V se poate scrie ca o combinaţie liniară cu vectori din G .
Definiţia 2. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial. Familia B ⊂ V se

numeşte bază a spaţiului vectorial (V , K ) dacă:
1) B este o familie liniar independentă;
2) B este un sistem de generatori pentru V.
Definiţia 3. (V , K ) este un spaţiu vectorial finit dimensional sau de

tip finit dacă are o bază finită.
Definiţia 4. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial finit dimensional. Se

numeşte dimensiunea spaţiului vectorial şi se notează cu dim V
numărul de vectori ai unei baze.
Propoziţia 1. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial, dim V = m . Un sistem

de vectori {v1 , v2 ,......, vm } din V formează bază a spaţiului (V , K )
dacă şi numai dacă este liniar independent.
44
Observaţia 1. Conform propoziţiei 1, rezultă că un sistem de
vectori B formează o bază a spaţiului liniar de tip finit (V , K ) dacă
şi numai dacă:
1) B este un sistem liniar independent;
2) cardB = dim V (unde cardB reprezintă numărul de elemente
al mulţimii B ).
Propoziţia 2. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită.

Atunci scrierea unui vector v într-o bază dată B este unică.
Definiţia 5. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial, dim V = n şi

B = {v1 , v2 ,......, vn } o bază în acest spaţiu.
Coordonatele vectorului x în baza B sunt scalarii
α1 ,α 2 ,....,α n ∈ K astfel încât x = α1v1 + α 2 v 2 + .... + α n v n .
Vectorul x B = (α1 , α 2 ,...., α n ) t se numeşte vectorul coordonatelor
lui x în baza B.
Observaţia 2. Propoziţia 1 din paragraful 2.2 referitoare la natura

unui sistem de vectori din R n poate extinde şi în cazul unui sistem
de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit, astfel:
Propoziţia 3. Un sistem de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip

finit este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei
având pe coloane coordonatele vectorilor sistemului într-o bază
oarecare a spaţiului liniar este egal cu numărul de vectori.
45
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se arate că mulţimea de vectori G = {g1 , g 2 , g 3 , g 4 } , unde

g1 = (1, 3,−2) t , g 2 = (−1,1,1) t , g 3 = (−2, 2,−1) t , g 4 = (1, 0,1) t ,
formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 , R . ( )
Rezolvare:
Conform definiţiei 1, {g1, g 2 , g3 , g 4 } formează sistem de generatori
( )
pentru spaţiul liniar R 3 , R dacă ∀v ∈ R 3 , ∃α1 , α 2 , α 3 ,α 4 ∈ R astfel
încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 .
Fie v = (a, b, c )t ∈ R 3 ; relaţia de mai sus devine:
⎧ α1 − α 2 − 2α 3 + α 4 = a
⎪
⎨ 3α1 + α 2 + 2α 3 =b;
⎪− 2α + α − α + α = c
⎩ 1 2 3 4
rangul matricei sistemului este 3 şi este egal cu rangul matricei
extinse, prin urmare sistemul este compatibil, deci există
α1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 .
Rezultă că {g1, g 2 , g3 , g 4 }este sistem de generatori pentru spaţiul
(
liniar R 3 , R .)
2. Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a
spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele
vectorului v în baza B :
a) B = {v1 = (3, − 1, 2) t , v2 = (−2,1,1) t , v3 = (−4, 2, − 1) t };
(V , K ) = (R 3 , R ); v = (−1, 2, 5) t ;
b) B = { f1 = 1, f2 = ( X +1), f3 = ( X +1) ,..., fn+1 = ( X +1) };
3 n
(V , K ) = (Rn [ X ], R ); f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + ... + a n X n ;
46
⎧ ⎛ 2 1⎞ ⎛1 2 ⎞ ⎛1 1 ⎞ ⎛1 1⎞⎫
c) B = ⎨ A1 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A4 = ⎜⎜ ⎟⎟⎬ ,
⎩ ⎝ 1 1 ⎠ ⎝1 1 ⎠ ⎝ 2 1⎠ ⎝1 2 ⎠ ⎭
1⎞
(V , K ) = (M 2 ( R), R ); v = ⎛⎜⎜
1
⎟.
⎝1 1⎟⎠
Rezolvare:
a) Conform propoziţiei 1, avem de verificat două condiţii:
1) B = sistem de vectori liniar independent;
2) numărul vectorilor din mulţimea B = dimensiunea
spaţiului din care fac parte vectorii.
3 -2 −4
1) Avem că − 1 1 2 = −3 ≠ 0 , prin urmare rangul matricei
2 1 −1
formate cu componentele vectorilor = 3 = numărul de vectori, deci
B este sistem de vectori liniar independent;
2) card B = 3 = dim R 3 .
Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului vectorial
( R 3 , R) .
Determinăm coordonatele vectorului v în baza B .
Metoda I. Coordonatele vectorului v în baza B sunt scalarii
α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . Rezultă
⎧3α 1 − 2α 2 − 4α 3 = −1
sistemul: ⎪⎨− α + α + 2α = 2 .
1 2 3
⎪2α + α − α = 5
⎩ 1 2 3
Rezolvând sistemul, obţinem: α 1 = 3, α 2 = 1, α 3 = 2 .

Prin urmare, coordonatele vectorului v în baza B sunt: 3, 1, 2,
sau v B = (3, 1, 2)t .
Metoda II. Din formula de reprezentare a unui vector într-o
bază dată avem că: v B = A −1 ⋅ v , unde v B reprezintă vectorul
47
coordonatelor lui v în baza B , iar A este matricea având pe
coloane vectorii bazei. Folosind metoda Gauss-Jordan, obţinem:
A v
3 -2 -4 -1
-1 1 2 2
2 1 -1 5
1 0 0 3
-1 1 2 2
3 0 -3 3
1 0 0 3
0 1 2 5
0 0 -3 -6
1 0 0 3
0 1 0 1
0 0 1 2
I3 A −1 ⋅ v
Prin urmare, v B = (3, 1, 2)t .
b) 1) Fie α 1 ,α 2 ,...., α n +1 ∈ R astfel încât
α 1 f 1 + α 2 f 2 + .... + α n +1 g n +1 = 0 ⇒
⇒ α1 ⋅ 1 + α 2 ( X + 1) + .... + α n +1 ( X + 1) n = 0 ⇒
⎧α n +1 = 0
⎪ 1
⎪α n + C nα n +1 = 0
⎪
⎪α + C 1n −1α n + C n2α n +1 = 0
⇒ ⎨ n −1
⎪........................................................
⎪ 1 2 n −1
⎪α 2 + C 2α 3 + C3 α 4 + ..... + C n α n +1 = 0
⎪α + α + α + α + ..... + α + α
⎩ 1 2 3 4 n n +1 = 0
⇒ α 1 = α 2 = ........α n +1 = 0 , deci B este sistem de vectori liniar
independent;
48
2) card B = n + 1 = dim Rn [X ] .
Din 1) şi 2) rezultă că B este o bază a spaţiului vectorial Rn [ X ] .
Fie α 1 ,α 2 ,....,α n +1 ∈ R coordonatele vectorului v în baza B ⇒
⇒ f = a 0 + a1 X + ... + a a X n = α 1 ⋅ 1 + α 2 (1 + X ) + .... + α n +1 (1 + X ) n (*).
Pentru x = −1 ⇒ α 1 = f (−1) .
Derivăm relaţia şi pentru x = −1 obţinem că α 2 = f ' (−1) .
f ' ' (−1) f ( n ) (−1)
Repetând procedeul, obţinem: α 3 = ,…, α n +1 = .
2 n!
4
c) 1) Fie α i ∈ R, i = 1, 4 astfel încât ∑ α i Ai = 0 ⇒
i =1
⎧2α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0
⎪α + 2α + α + α = 0
⇒ ⎪⎨ 1 2 3 4
; determinantul matricei sistemului este
α
⎪ 1 + α 2 + 2 α 3 + α 4 = 0
⎪⎩α 1 + α 2 + α 3 + 2α 4 = 0
∆ = 5 ≠ 0 , deci sistemul admite numai soluţia banală:
α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 , prin urmare B este un sistem de vectori
liniar independent.
2) card B = 4 = dim M 2 ( R ) .
Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului liniar
(M 2 ( R ), R ) .
Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât
⎧2α1 + α 2 + α 3 + α 4 =1
⎪α + 2α + α + α =1
⎪ 1 2 3 4
v = α 1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 + α 4 A4 ⇒ ⎨ ⇒
α
⎪ 1 + α 2 + 2α 3 + α 4 =1
⎪⎩α1 + α 2 + α 3 + 2α 4 =1
1 t
α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = ⇒ v B = ⎛⎜ 1 , 1 , 1 , 1 ⎞⎟ .
5 ⎝5 5 5 5⎠
49
3. Se dau vectorii:
⎛1 ⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 0⎞ ⎛0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v1 = ⎜ 2 ⎟ , v 2 = ⎜ 3 ⎟ , v 3 = ⎜ 2 ⎟ , v 4 = ⎜ 5 ⎟, v 5 = ⎜ 0 ⎟,
⎜3 ⎟ ⎜− 5⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 2⎟ ⎜0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
v 6 = v1 − 2 v 2 + 3v 3 .
Să se determine care din următoarele mulţimi formează un
sistem de generatori pentru spaţiul ( )
vectorial R 3 , R :
a){v1, v2 , v3}; b){v1, v3 , v4 }; c){v2 , v3}; d ){v1, v2 , v3 , v4 };
e){v2 , v3 , v6 }; f ){v3 , v4 , v5 }.
Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele
(
posibile ale spaţiului vectorial R 3 , R . )
Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie
liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică.
Rezolvare:
a) {v1, v2 , v3} formează sistem de generatori dacă
∀v ∈ R 3 , ∃α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 .
⎛a⎞ ⎧α 1 − α 2 + α 3 = a
⎜ ⎟ ⎪
⎨2α 1 + 3α 2 + 2α 3 = b ;
Fie v = ⎜ b ⎟ ∈ R 3 ; relaţia de mai sus devine:
⎜c ⎟ ⎪3α − 5α − α = c
⎝ ⎠ ⎩ 1 2 3
determinantul sistemului este ∆ = −20 ≠ 0 , prin urmare sistemul

este compatibil determinat, deci există α1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât
v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 .
Rezultă că {v1 , v2 , v3 } este sistem de generatori; de asemenea,
{v1 , v2 , v3 } este sistem de vectori liniar independent, deci formează
( )
o bază a spaţiului liniar R 3 , R . Conform propoziţiei 2, rezultă că
50
scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce
formează sistemul de generatori este unică.
b) Procedând analog, obţinem că se poate găsi un vector
v ∈ R 3 astfel încât sistemul să fie incompatibil, prin urmare
{v1 , v3 , v4 } nu este sistem de generatori.
c) În mod analog, rezultă că {v2 ,v3 } nu este sistem de
generatori.
d ) Am arătat la punctul a) că {v1 , v2 , v3 } sistem de generatori,
prin urmare rezultă că ∀v ∈ R 3 , ∃α1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât
v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 ⇒ ∀v ∈ R 3 , ∃α 1 , α 2 , α 3 , α 4 = 0 ∈ R astfel
încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 .
Deoarece {v1 , v2 , v3 } este sistem de generatori, rezultă că
{v1 , v2 , v3 , v4 } este sistem de generatori. Cum dim R 3 = 3 , obţinem
că sistemul {v1 , v2 , v3 , v4 } nu este bază a spaţiului R 3 . Rămâne să
verificăm prin calcule dacă scrierea unui vector din R 3 ca o
combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori
este unică. Vom obţine că această scriere nu este unică.
Deoarece dim R 3 = 3 , rezultă că numărul maxim de baze ce se pot
forma cu vectorii din acest sistem este C 43 . Notăm cu ∆ jkl
determinantul format cu componentele vectorilor a j , a k , al . Avem
∆ 123 ≠ 0 , ∆ 124 = 0 , ∆ 134 = 0 , ∆ 234 ≠ 0 , deci bazele care se pot
forma sunt: {v1 , v2 , v3 } şi {v2 , v3 , v4 } .
Pentru punctele e) şi f ) se procedează în mod similar.
4. Fie F = { f1 , f 2 , f 3 } o bază a unui spaţiu liniar (V , R ) de

dimensiune trei şi sistemul de vectori G = {g1 , g 2 , g 3 } ⊂ V .
51
Ştiind că g1 = −2 f1 − f 2 + f 3 , g 2 = − f1 + f 2 + 2 f 3 ,
g 3 = f1 + f 3 , se cere:
a) să se arate că G = {g1 , g 2 , g 3 } formează o bază a spaţiului
vectorial (V , R ) ;
b) să se determine coordonatele vectorului x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3
în baza F .
c) să se determine coordonatele vectorului y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3
în baza F ;
d ) să se determine coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3
în baza G .
Rezolvare:
a) Fie α1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒
α1 (− 2 f1 − f 2 + f 3 ) + α 2 (− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + α 3 ( f1 + f 3 ) = 0 ⇒
(− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (− α1 − α 2 ) f 2 + (α1 + 2α 2 + α 3 ) f 3 = 0 .
Deoarece vectorii f1 , f 2 , f 3 sunt liniar independenţi, rezultă că toţi
coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli:
⎧− 2α1 − α 2 + α 3 = 0
⎪
⎨ − α1 + α 2 = 0 ; determinantul matricei sistemului obţinut
⎪ α + 2α + α = 0
⎩ 1 2 3
− 2 −1 1
este: ∆ = − 1 1 0 = −6 ≠ 0 , prin urmare sistemul admite numai
1 2 1
soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 , deci {g1, g 2 , g 3 } este un sistem
de vectori liniar independenţi. De asemenea, numărul de vectori din
sistem este egal cu dimensiunea spaţiului liniar (V , R ) , prin urmare
G = {g1 , g 2 , g 3 } formează o bază a spaţiului vectorial (V , R ) .
b) Avem că x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3 , prin urmare, conform definiţiei,
52
coordonatele vectorului x în baza F sunt: 3, − 2, 4 sau
x F = (3, − 2, 4 )t .
c) Avem că y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3 . Trebuie să exprimăm vectorul
y în funcţie de vectorii bazei F . Folosind relaţiile din enunţ care
exprimă vectorii bazei G în funcţie de vectorii bazei F , obţinem:
y = 5(− 2 f1 − f 2 + f 3 ) − 3(− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + 2( f1 + f 3 ) = −5 f1 − 8 f 2 + f 3 ,
deci, conform definiţiei, coordonatele vectorului y în baza F
sunt: − 5, − 8, 1 sau y F = (− 5, − 8,1)t .
d ) Pentru a determina coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3
în baza G putem folosi metoda Gauss-Jordan. Pornim de la
reprezentarea vectorului z în baza F . Vom elimina, pe rând, câte
un vector al bazei iniţiale, pe care îl vom înlocui cu un vector al
noii baze, G . Rezultă următorul tabel:
Baza g1 g2 ↓ g3 z
f1 -2 -1 1 1
← f2 -1 1 0 -3
f3 1 2 1 2
f1 -3 0 1↓ -2
g2 -1 1 0 -3
← f3 3 0 1 8
← f1 -6 ↓ 0 0 -10
g2 -1 1 0 -3
g3 3 0 1 8
g1 1 0 0 5/3
g2 0 1 0 - 4/3
g3 0 0 1 3
În ultima iteraţie, în coloana vectorului z , s-au obţinut
coordonatele acestuia în baza G , prin urmare z G = 5 , − 4 , 3 .
3 3
( )t
53
PROBLEME PROPUSE
1. Să se arate că mulţimea de vectori A = {a1 , a2 , a3 , a4 } , unde

a1 = (−2, 0, 3) t , a2 = (5, 1, − 1) t , a3 = (−3,1,−2) t , a4 = (1, 6, 3) t ,
formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 , R . ( )
2. Stabiliţi care din sistemele următoare de vectori formează o
bază a spaţiului vectorial indicat:
(
a) v1 = (3,1, 2) t , v 2 = (3, 2,1) t , v3 = (4, 3,1) t în R 3 , R ; )
b) v1 = (1,2,3,4) t , v 2 = (2,3,4,1) t , v3 = (1,0,−1,2) t , v3 = (1,2,0,−1) t
(
în R 4 , R ;)
c) v1 = −1 + 4i, v 2 = 3 + 2i în (C, R ) ;
d ) v1 = X 2 + 3 X − 3, v 2 = 4 X 2 + X + 2, v3 = 2 X 2 − 5 X + 8 în
(R2 [ X ], R ) ;
e) A1 = ⎛⎜⎜
1 2⎞ ⎛2 3⎞ ⎛3 4 ⎞ ⎛4 1⎞
⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A4 = ⎜⎜ ⎟ în
⎝3 4⎠ ⎝4 1⎠ ⎝ 1 2⎠ ⎝2 3 ⎟⎠
(M 2 ( R), R ) .
R: a) , b) , c) , e) .
3. Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a

spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele
vectorului v în baza B :
a ) B = {v1 = (2, − 1, 5) , v2 = (− 3,1,1) , v3 = (− 1,1, 6 ) };
t t t
(V , K ) = (R 3 , R ); v = (5, − 4, 4)t ;
b) B = { f1 =1, f 2 = ( X − 2), f 3 = ( X − 2) ,..., f n+1 = ( X − 2) };
2 n
(V , K ) = (Rn [ X ], R ); f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + ... + a n X n ;
54
⎧ ⎛ 1 -1⎞ ⎛ 4 8⎞ ⎛ 1 1⎞ ⎛ 4 - 8 ⎞⎫
c) B = ⎨ A1 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A4 = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎬ ,
⎩ ⎝ − 1 1⎠ ⎝2 1⎠ ⎝ 1 1⎠ ⎝ − 2 1⎠ ⎭
11 1⎞
(V , K ) = (M 2 ( R), R ); v = ⎛⎜⎜ ⎟⎟.
⎝ 1 11⎠
4. Să se determine parametrul m ∈ R astfel încât mulţimea de
vectori B să formeze o bază a spaţiului liniar indicat:
a) B = {v1 = (2, m,1) , v2 = (− 1,1, m ) , v3 = (1, 2, 2 ) } , R 3 , R ;
t t t
( )
b) B = { f1 =1 − X , f 2 = m + X 2} , (R2 [X ], R ) ;
c) B = {z1 = m − 2i, f 2 = −1 + mi} , (C , R ) .
5. Se consideră sistemul de vectori din spaţiul liniar R 3 , R : ( )

B = {v1 = (3,1, − 2)t , v2 = (− 4, 2,1)t , v3 = (− 1,1, 2)t } .
a) Să se arate că B formează o bază a spaţiului liniar R 3 , R . ( )
b) Să se determine vectorul v ∈ R 3 , ştiind că v B = (− 2, 5, 6 )t .
( )
6. În spaţiul vectorial R 3 , R se consideră vectorii:
v1 = (3, 1, − 1) , v 2 = (2, 0,1) , v3 = (1, − 1, 3) t , v 4 = (0, 3, 0) t , v5 = (2, 3,1) t .
t t
Determinaţi k ∈ 1, 5 astfel încât sistemul de vectori:

a) {v1 , v 2 , v k } să formeze o bază a spaţiului vectorial R 3 , R ; ( )
b) {v2 , v4 , v k } să fie sistem de generatori pentru spaţiul
(
vectorial R 3 , R . )
R: a) k ∈ {4, 5}; b) k ∈ {1, 3} .
7. Fie B1 = {a1 , a 2 , a3 } o bază a unui spaţiu liniar (V , R ) de

dimensiune trei şi sistemul de vectori B2 = {b1 , b2 , b3 } ⊂ V .
55
Ştiind că b1 = a1 − a 2 + 3a 3 , b2 = −3a1 − 4a2 + a3 ,
b3 = 2a1 + 3a 2 + 3a3 , se cere:
a) să se arate că B2 = {b1 , b2 , b3 } formează o bază a spaţiului
vectorial (V , R ) ;
b) să se determine coordonatele vectorului x = 2a1 − a2 + 4a3
în baza B1 .
c) să se determine coordonatele vectorului y = −2a1 + 5a2 − 2a3
în baza B2 ;
d ) să se determine coordonatele vectorului z = 4b1 − b2 − 2b3
în baza B1 .
R: a) Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic.

b) xB1 = (2, − 1, 4 )t ; c) y B2 = (− 3,1, 2)t ; d ) z B2 = (3, − 6, 5)t .
8. Să se arate că mulţimea de vectori din spaţiul liniar R 3 , R ( )
G = {g1 = (1,1,0)t , g 2 = (0,1,0 )t , g 3 = (− 1,1,0 )t , g 4 = (0,1,1)t }
este un sistem de generatori pentru spaţiul liniar (R 3 , R ) şi că
scrierea vectorului v = (1,0,0 )t ca o combinaţie liniară a vectorilor
din G nu este unică.
9. Să se arate că sistemul de vectori B = {a1 , a 2 , a3 } din spaţiul

( )
liniar R 3 , R formează o bază a acestui spaţiu şi să se determine
coordonatele vectorului x în această bază:
a ) a1 = (− 1,3,5)t , a 2 = (1,−4,1)t , a3 = (− 1,2,10 )t ; x = (− 2,4,21)t ;
b) a1 = (− 3,1,1)t , a 2 = (1,−3,1)t , a3 = (1,1,−3)t ; x = (2,−1,−1)t .
R: Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic;
(
a ) x B = (2,1,1)t ; b) x B = − 1 , 1 , 1 .
2 4
)4 t
56
10. Să se arate că sistemul de vectori B formează o bază a
spaţiului liniar (V , K ) şi să se determine coordonatele vectorului x
în această bază pentru fiecare din cazurile următoare:
( ) { }
a) (V , K ) = R 2 , R , B = v1 = (1,2)t , v2 = (− 1,0 )t , x = (5,3) t ;
b) (V , K ) = (R3 [ X ], R ) ,
{ }
B = f1 = 1, f 2 = X + 1, f 3 = X 3 − X , f 4 = 2 X 2 − 1 , x = 1 − X 2 ;
c) (V , K ) = (M 3 ( R), R ) ,
⎧ ⎛1 1 ⎞ ⎛ 0 0⎞ ⎛0 1 ⎞ ⎛1 0 ⎞⎫
B = ⎨ A1 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A2 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A3 = ⎜⎜ ⎟⎟ , A4 = ⎜⎜ ⎟⎬ ,
⎩ ⎝ 0 0⎠ ⎝1 1 ⎠ ⎝ 1 0⎠ ⎝0 0 ⎟⎠⎭
⎛ 1 3⎞
x = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ − 1 2⎠
(
d ) (V , K ) = R 3 , R ,)
{ }
B = v1 = (1,2,−1)t , v 2 = (− 1,0,1)t , v 2 = (2,0,1)t , x = (2,2,1) t .
e) (V , K ) = (C , R ) , B = {z1 = 1 + i, z 2 = 4 − 3i}, x = 2 − 5i .
11. Se dau vectorii din spatiul liniar R 3 , R : ( )

⎛2⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎛ 0⎞ ⎛0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v1 = ⎜ 1 ⎟ , v 2 = ⎜ 2 ⎟ , v 3 = ⎜ 2 ⎟ , v 4 = ⎜ 3 ⎟ , v 5 = ⎜ 0 ⎟
⎜4⎟ ⎜−1 ⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 6⎟ ⎜0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
v 6 = 3 v1 − 2 v 2 + v 3 .
Care din următoarele mulţimi formează un sistem de generatori
( )
pentru spaţiul vectorial R 3 , R : a){v1, v2 , v3 }; b){v1, v3 , v4 };
c){v2 , v3 }; d ){v1, v2 , v3 , v4 }; e){v2 , v3 , v6 }; f ){v3 , v4 , v5 }.
Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele
posibile ale spaţiului vectorial R 3 , R . ( )
57
Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie
liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică.
( )
12. În spaţiul vectorial R 4 , R se consideră vectorii
⎛3 ⎞ ⎛− 4 ⎞ ⎛ 3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜1 ⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ 2 ⎟ .
v1 = ⎜ ⎟, v 2 = ⎜ − ⎟, v3 = ⎜ − 1 ⎟
2 1
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜1 ⎟ ⎜− 2 ⎟ ⎜ 0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Să se completeze acest sistem de vectori până la o bază.
( )
v1 = (a, 2) t , v2 = (3, 4a + 1) t , v = (2, a ) t , a ∈ R . Se ştie că {v1 , v 2 }
este bază, iar coordonatele vectorului v în această bază sunt egale
cu -7 şi 3. Să se determine valoarea parametrului a .
( )
14. Fie spaţiul vectorial R 2 , R . Se consideră vectorii
v1 = (m, m − 1) t , v2 = (3, 2) t , u1 = (5, 7) t , u 2 = (3, 4) t , m ∈ R .
Un vector x are coordonatele 1 şi − m în baza B1 = {v1 , v2 } ,
respectiv m 2 + 2m − 1 şi m 2 − 14m + 11 în baza B2 = {u1 ,u 2 }.
Să se determine valoarea parametrului m .
58
2.4. SUBSPAŢIUL VECTORIAL GENERAT DE O
MULŢIME DE VECTORI
BREVIAR TEORETIC
Definiţie. Fie (V , K ) un spaţiu vectorial de tip finit şi M ⊂ V ,

M ≠ ∅ . Se numeşte acoperirea liniară a lui M sau subspaţiul
vectorial generat de M şi se notează L( M ) sau M sau Span(M )
⎧⎪ n ⎫⎪
mulţimea: L( M ) = ⎨ ∑ α i xi n ∈ N * , α i ∈ K , xi ∈ M , i = 1, n ⎬ .
⎪⎩i =1 ⎪⎭
Propoziţie. L(M ) este subspaţiu vectorial al lui (V , K ) .
Observaţia 1. L(M ) = L(B ) , unde B este o familie liniar

independentă, maximală, conţinută în M .
Observaţia 2. Pentru a găsi o bază în L( M ) trebuie să căutăm în

M o familie maximală de vectori liniar independenţi.
PROBLEME REZOLVATE
( )
⎛ 1 ⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎛ 5⎞ ⎛ 4⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v1 = ⎜ 2 ⎟ , v 2 = ⎜ 3 ⎟ , v 3 = ⎜ 5 ⎟, v 4 = ⎜ 8 ⎟, v5 = ⎜ 7 ⎟ ,
⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 2 ⎟⎠ ⎜ 3⎟ ⎜ 3⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
59
⎛ 5⎞ ⎛ 1⎞
x = ⎜ 9 ⎟ , y = ⎜ 1 ⎟ . Fie M = {v1 , v 2 , v3 , v 4 , v5 } . Se cere:
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 4⎟ ⎜ 1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
a) să se afle dim L( M ) ;
b) să se precizeze dacă vectorii x, y aparţin sau nu spaţiului
vectorial L(M ) ;
c) 1) să se dea exemplu de o bază B1 pentru L(M ) astfel încât
B1 ⊂ M ;
2) să se dea exemplu de o bază B2 pentru L( M ) astfel încât
B2 ⊂ R 3 \ M ;
3) să se dea exemplu de o bază B3 pentru L( M ) astfel încât
B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ .
Rezolvare:
a) Conform observaţiei 2 din breviarul teoretic, pentru a
determina o bază în L(M ) trebuie să găsim în M un sistem
maximal de vectori liniar independenţi. Scriem matricea A ale
cărei coloane sunt componentele vectorilor din M :
⎛1 2 3 5 4 ⎞
⎜ ⎟
A = ⎜ 2 3 5 8 7 ⎟ . Determinăm un minor nenul de ordin
⎜1 1 2 3 3 ⎟
⎝ ⎠
1 2
maxim şi găsim ∆ 2 = ≠ 0 , prin urmare un sistem maximal
2 3
de vectori liniar independenţi este {v1 , v 2 } , deci dim L( M ) = 2 .
{
b) Avem că L( M ) = α1v1 + α 2 v 2 + ... + α 5 v5 α i ∈ R, i = 1,5 . În}
baza observaţiei 1, rezultă că L(M ) = {α1v1 + α 2 v 2 α1 , α 2 ∈ R}.
• x ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 , α 2 ∈ R astfel încât
x = α1v1 + α 2 v2 ⇔
60
⎛5⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎧ α1 + 2α 2 = 5
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⇔ ⎜ 9 ⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 9 ; obţinem
⎜ 4⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎪ α +α = 4
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 2
α1 = 3, α 2 = 1 , prin urmare x ∈ L(M ) .
• y ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 , α 2 ∈ R astfel încât
y = α1v1 + α 2 v 2 ⇔
⎛1⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎧ α1 + 2α 2 = 1
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⇔ ⎜1⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 1 ; obţinem că
⎜1⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎪ α +α =1
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 2
sistemul nu are soluţie, deci y ∉ L(M ) .
c) 1) B1 = {v1 , v 2 } ⊂ M şi B1 bază (am arătat la punctul a ) ).
2) Fie w1 = 2v1 , w2 = 3v 2 şi B2 = {w1 , w2 } ⊂ R 3 \ M şi
{w1 , w2 } sistem de vectori liniar independenţi, deci bază pentru
L(M ) ( deoarece dim L ( M ) = 2 = numărul de vectori din B2 ).
3) B3 = {v1 , w2 } , unde w2 = 3v 2 ; avem B3 ⊄ M şi
B3 ∩ M ≠ ∅ ; în plus, {v1 , w2 } este un sistem de vectori liniar
independenţi, deci bază pentru L( M ) (deoarece dim L ( M ) = 2 =
= numărul de vectori din B3 ).
( )
2. În spaţiul liniar R n , R se consideră mulţimile X şi Y
din R n :
{ }
a ) X = x = ( x1 , x2 ,..., xn )t / xi ∈ R, i = 1, n, x1 = x n ;
b) Y = {x = (x1 , x 2 ,..., x n )t / xi ∈ R \ Q, i = 1, n}.
Să se stabilească dacă X , Y sunt subspaţii ale spaţiului
vectorial (R n , R ) şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile
acestora.
61
Rezolvare:
a) Fie x, y ∈ X ⇒ x = (x1 , x 2 ,..., xn )t , cu
xi ∈ R, i = 1, n, x1 = xn şi y = ( y1 , y 2 ,..., y n )t ,
cu yi ∈ R, i = 1, n, y1 = y n . Atunci
x + y = ( x1 + y1 , x 2 + y 2 ,..., xn + y n )t , cu xi + yi ∈ R, i = 1, n şi
x1 + y1 = x n + y n , prin urmare x + y ∈ X .
Fie α ∈ R şi x ∈ X ⇒ x = ( x1 , x 2 ,..., xn )t , cu xi ∈ R, i = 1, n ,
x1 = x n ; avem că αx = (αx1 , αx 2 ,...,αx n )t , cu αxi ∈ R, i = 1, n şi
αx1 = αx n , prin urmare αx ∈ X .Conform definiţiei, rezultă că X
este subspaţiu vectorial al spaţiului liniar R n , R . ( )
Dacă x ∈ X ⇒ x = (x1 , x2 ,..., xn )t , xi ∈ R, i = 1, n, x1 = x n ,
deci x = ( x1 , x 2 ,..., x n −1 , x1 )t , prin urmare
x = x1 ⋅ (1,0,0,.....,1)t + x 2 ⋅ (0,1,0,.....,0 )t + ...... + x n −1 ⋅ (00,0,.....,1,0 )t ;
rezultă de aici că X = L({g1 , g 2 ,..., g n −1}) , unde
g1 = (1,0,0,.....,1)t , g 2 = (0,1,0,.....,0 )t ,......, g n −1 ⋅ (00,0,.....,1,0 )t .
Pentru a determina dimensiunea spaţiului vectorial X , trebuie
să găsim o bază în X = L(G ) = L({g1 , g 2 ,..., g n −1 }) , deci, conform
observaţiei 2 din breviarul teoretic, trebuie să căutăm în G o
familie maximală de vectori liniar independenţi.
Fie A matricea având drept coloane vectorii g1 , g 2 ,..., g n −1 ;
⎛1 0 0 ............. 0 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 1 0............. 0 ⎟
A = ⎜ .......................... ⎟ ;
⎜ ⎟
⎜ 0 0 0 ............ 1 ⎟
⎜1 0 0............ 0 ⎟
⎝ ⎠
62
Deoarece determinantul format cu primele n − 1 linii este nenul,
rezultă că rangul matricei A este n − 1 şi egal cu numărul
vectorilor din G , prin urmare vectorii g1 , g 2 ,..., g n −1 sunt liniar
independenţi. Am obţinut că dim X = n − 1 .
{
b) Y = x = (x1 , x 2 ,..., x n )t / xi ∈ R \ Q, i = 1, n .}
Fie x = ( )t
2 , 2 ,...., 2 ∈ Y şi α = 2 ∈ R ; rezultă
αx = (2,2,.....,2)t ∉ Y , deci Y nu este subspaţiu vectorial al
spaţiului liniar ( R n , R) .
PROBLEME PROPUSE
1. Să se determine dim L ( A) în spaţiul vectorial V şi să se

stabilească dacă v ∈ L(A) :
(
a) V = R 4 , R , )
{ }
A = a1 = (0,−3,1,−1)t , a 2 = (1,0,2,1)t , a3 = (1,3,1,2 )t , v = (2,3,−1,1) ;
t
b) V = ( R4 [ X ], R) , A = {a1 = X + 1, a 2 = X 2 + X 4 , a3 = X 3 ,
a 4 = X 2 − X 4 , a5 = X 2 + 2 X 3 + X 4 } , v = X 2 + X + 1 .
R: a ) dim L ( A) = 2 , v ∉ L( A) ; b) dim L ( A) = 4 , v ∈ L( A) .
{
2. Fie G = (a, b, c )t / a − 3b + 2c = 0; a, b, c ∈ R . }
a ) Să se arate că G este subspaţiu al spaţiului vectorial R 3 , R .( )
b) Să se indice o bază a spaţiului vectorial G şi să se
determine dimensiunea acestuia.
R: a ) Se foloseşte definiţia subspaţiului vectorial.
{
b) dim G = 2 ; B = (3,1, 0 )t , (− 2, 0,1)t .}
63
( )
⎛ 5⎞ ⎛ 3 ⎞ ⎛ 11 ⎞ ⎛ 13 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v1 = ⎜ 3 ⎟, v2 = ⎜ 2 ⎟, v3 = ⎜ 7 ⎟, v4 = ⎜ 8 ⎟ ,
⎜ 2 ⎟⎠ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 4 ⎟⎠ ⎜ 5⎟
⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠
⎛ 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 19 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
v5 = ⎜ 1 ⎟, x = ⎜ 0 ⎟ , y = ⎜ 12 ⎟ . Fie
⎜ 1 ⎟⎠ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 6 ⎟
⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
M = {v1 , v 2 , v3 , v4 , v5 } . Se cere:
a) să se calculeze dim L (M ) ;
b) să se precizeze dacă vectorii x, y aparţin sau nu spaţiului
vectorial L(M ) ;
c) să se dea exemplu de:
1) o bază B1 pentru L(M ) astfel încât B1 ⊂ M ;
2) o bază B2 pentru L(M ) astfel încât B2 ⊂ R 3 \ M ;
3) o bază B3 pentru L(M ) astfel încât B3 ⊄ M şi
B3 ∩ M ≠ ∅ .
⎛ - 1⎞ ⎛ 2⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
d ) să se determine coordonatele vectorilor a = ⎜ - 1 ⎟ , b = ⎜ 1 ⎟
⎜ 0⎟ ⎜ 1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
în bazele B1 , B2 , B3 .
( )
4. În spaţiul liniar R n , R se consideră mulţimile X , Y , Z :
{
X = x = ( x1 , x2 ,..., x n ) / xi ∈ Z , i = 1, n ,
t
}
Y = {x = (x1 , x 2 ,..., x n )t / xi ∈ R, i = 1, n, x n −1 = 2 x n },
Z = {x = ( x1 , x 2 ,..., xn )t / xi ∈ R, i = 1, n, x1 + x 2 + ... + xn = 0}.
Să se stabilească dacă X , Y , Z sunt subspaţii ale spaţiului
64
( )
vectorial R n , R şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile
acestora.
R: X nu este subspaţiu vectorial; Y şi Z sunt subspaţii
vectoriale de dimensiune n − 1
65
2.5. SCHIMBAREA COORDONATELOR UNUI
VECTOR LA TRECEREA DE LA O BAZĂ
LA ALTĂ BAZĂ
BREVIAR TEORETIC
Considerăm spaţiul vectorial (V , K ) , dim V = n . Fie
F = { f1 , f 2 ,......., f n } şi G = {g1 , g 2 ,......., g n } două baze ale
spaţiului liniar (V , K ) .
Definiţie. Se numeşte matricea de trecere de la baza F la baza G

matricea care are drept coloane coordonatele vectorilor bazei G în
baza F. Notând această matrice cu C F , G , putem scrie:
C F , G = (( g1 ) F ( g 2 ) F ........( g n ) F ) .
Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ V la
trecerea din baza F în baza G este: xG = C F−1,G ⋅ x F .
Observaţia 1. CG , F = (C F , G ) −1 .
Observaţia 2. În baza definiţiei, rezultă că matricea de trecere de la
( )
baza canonică a spaţiului liniar R n , R la o altă bază F a acestui
spaţiu are pe coloane componentele vectorilor bazei F.
( )
Observaţia 3. Fie spaţiul liniar R n , R şi x ∈ R n , E baza
canonică şi F ,G alte două baze ale acestui spaţiu. Notăm cu A
matricea de trecere de la baza E la baza F ( x F = A −1 ⋅ x E ) şi cu
B matricea de trecere de la baza E la baza G ( xG = B −1 ⋅ x E ).
Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ R n la

trecerea din baza F în baza G este: xG = B −1 A ⋅ x F .
66
PROBLEME REZOLVATE
1. În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi

coeficienţi reali, (R3 [X ], R ) , considerăm bazele
F = { f1 = 1, f 2 = X , f 3 = X 2 , f 4 = X 3 } şi
G = {g1 = −2 + 3 X + X 2 − 5 X 3 , g 2 = 4 − X 2 , g 3 = − X − 6 X 3 ,
.
g 4 = 1 + 2 X + 3 X 2 }.
Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G .
Rezolvare:
Conform definiţiei din breviarul teoretic, matricea de trecere de
la baza F la baza G are pe coloane coordonatele vectorilor bazei
G în baza F. Avem că:
g1 = (−2) ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 + (−5) ⋅ f 4 ⇒ ( g1 ) F = (−2, 3,1, − 5) t ;
g 2 = 4 ⋅ f1 + 0 ⋅ f 2 + (−1) ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 2 ) F = (4, 0, − 1, 0) t ;
g 3 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 + (−6) ⋅ f 4 ⇒ ( g 3 ) F = (0, − 1, 0, − 6) t ;
g 4 = 1 ⋅ f1 + 2 ⋅ f 2 + 3 ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 4 ) F = (1, 2, 3, 0) t . Rezultă:
⎛− 2 4 0 1⎞
⎜ ⎟
⎜ 3 0 − 1 2⎟
C F , G = (( g1 ) F ( g 2 ) F ( g 3 ) F ( g 4 ) F ) = ⎜ .
1 −1 0 3⎟
⎜ ⎟
⎜− 5 0 − 6 0 ⎟⎠
⎝
2. Fie E = {e1 , e2 , e3 } şi F = { f1 , f 2 , f 3 } două baze ale unui

spaţiu vectorial de dimensiune 3. Ştiind că f1 = 3e1 + 2e2 + e3 ,
f 2 = e1 − e2 + 2 3 , f 3 = −2e1 + e3 , să se determine matricea de
trecere de la baza F la baza E.
67
Rezolvare:
• Observăm că pe baza informaţiilor din enunţ se poate determina
foarte uşor matricea de trecere de la baza E la baza F, notată C E , F .
⎛3⎞
⎜ ⎟
Din f1 = −3e1 + 2e2 − e3 rezultă că ( f1 ) E = ⎜ 2 ⎟ ; analog obţinem:
⎜1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 1⎞ ⎛ − 2⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
( f 2 ) E = ⎜ − 1 ⎟ ; ( f 3 ) E = ⎜ 0 ⎟ , prin urmare
⎜ 2⎟ ⎜ 1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 3 1 −2⎞
⎜ ⎟
C E , F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ 2 − 1 ⎟.0
⎜ 1 2 ⎟ 1
⎝ ⎠
• Pentru a obţine matricea de trecere de la baza F la baza E vom
folosi observaţia 1, conform căreia avem că C F , E = (C E , F ) −1 .
Vom aplica metoda Gauss-Jordan.
C E, F I3
3 1 -2 1 0 0
2 -1 0 0 1 0
1 2 1 0 0 1
5 5 0 1 0 2
2 -1 0 0 1 0
1 2 1 0 0 1
-5 0 0 1 5 2
-2 1 0 0 -1 0
5 0 1 0 2 1
1 0 0 -1/5 -1 -2/5
0 1 0 -2/5 -3 -4/5
0 0 1 1 7 3
I3 CF, E
68
⎛ − 1/ 5 −1 − 2 / 5 ⎞
⎜ ⎟
În concluzie, C F , E = ⎜ − 2 / 5 − 3 − 4 / 5⎟ .
⎜ 1
⎝ 7 3 ⎟⎠
3. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 , R şi ( )

⎛ 0 −2 1⎞
⎜ ⎟
A = ⎜−1 1 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G .
⎜ 2
⎝ 0 1 ⎟⎠
Ştiind cã F = { f1 = (1,0,−1) t , f 2 = (−2,0,1) t , f 3 = (1,1,−1) t } , sã se
determine baza G .
Rezolvare:
Conform definiţiei, prima coloană a matricei A reprezintă
coordonatele vectorului g1 în baza F:
⎛ 0⎞ ⎛ 4⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
( g1 ) F = ⎜ − 1 ⎟ ⇒ g1 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 2 ⋅ f 3 = ⎜ 2 ⎟ .
⎜ 2⎟ ⎜− 3⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Analog avem:
⎛− 2 ⎞ ⎛ − 4⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
(g2 ) F = ⎜ 1 ⎟ ⇒ g 2 = ( −2) ⋅ f1 + 1 ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 = ⎜ 0 ⎟ ;
⎜ 0 ⎟ ⎜ 3⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛1⎞ ⎛ − 4⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
( g 3 ) F = ⎜ 3 ⎟ ⇒ g1 = 1 ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 = ⎜ 1 ⎟ .
⎜1⎟ ⎜ 1⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Rezultă că baza este:
G = {g1 = (4,2,−3) t , g 2 = (−4,0,3) t , g 3 = (−4,1,1) t } .
69
(
4. Fie urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar R 3 , R : )
t t t
F = { f1 = (−2,1,1) , f 2 = (3,−1,1) , f 3 = (1,1,−1) } ,
G = {g1 = (2,1,0) t , g 2 = (0,−1,1) t , g 3 = (1,1,0) t } .
(
a) Sã se arate cã F şi G sunt baze ale spaţiului liniar R 3 , R . )
b) Sã se determine matricea de trecere de la baza G la baza F
şi matricea de trecere de la baza F la baza G .
( )
c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 , R . Ştiind cã
x F = (4,−2,1) t , sã se determine x G .
d ) Sã se exprime vectorul y = −3 g1 + 2 g 2 − g 3 din spaţiul
( ) (
liniar R 3 , R în baza F şi în baza canonică a spaţiului R 3 , R . )
e) Sã se determine legătura între coordonatele unui vector din
( )
spaţiul liniar R 3 , R în bazele F şi G .
Rezolvare:
a) Notăm cu A matricea care are drept coloane vectorii din
mulţimea F.
−2 1 1
det A = 3 −1 1 = 8 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de
1 1 −1
vectori ai mulţimii F, prin urmare F formează un sistem de vectori
liniar independent. (1)
Numărul vectorilor din F este 3 şi este egal cu dimensiunea
spaţiului ( R 3 , R ) (2)
Din (1) şi (2) rezultă că F este o bază a spaţiului liniar ( R 3 , R) .
Analog se arată că G formează o bază a spaţiului liniar ( R 3 , R) .
b) Vom folosi observaţia 2. Fie A şi B matricele asociate celor
două baze (acestea au pe coloane vectorii bazelor F, respectiv G),
70
CG , F matricea de trecere de la baza G la baza F şi x ∈ R 3 .
Avem că xG = C F−1,G ⋅ x F şi xG = B −1 A ⋅ x F , prin urmare
matricea de trecere de la baza G la baza F este: CG , F = B −1 A ,
pe care o vom determina cu metoda Gauss-Jordan.
B A
2 0 1 -2 3 1
1 -1 1 1 -1 1
0 1 0 1 1 -1
2 0 1 -2 3 1
-1 1 -1 -1 1 -1
1 0 1 2 0 0
1 0 0 -4 3 1
0 1 0 1 1 -1
1 0 1 2 0 0
1 0 0 -4 3 1
0 1 0 1 1 -1
0 0 1 6 -3 -1
I3 B-1A
⎛− 4 3 1⎞
⎜ ⎟
Am obţinut că CG , F = ⎜ 1 1 −1⎟ .
⎜ 6 −3
⎝ − 1⎟⎠
Pentru a afla C F , G (matricea de trecere de la baza F la
baza G ), vom utiliza formula C F , G = (CG , F ) −1 .
c) Vom folosi formula de transformare a coordonatelor unui

vector la trecerea din baza F în baza G :
⎛− 4 3 1 ⎞ ⎛ 4 ⎞ ⎛ − 21⎞
−1 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
xG = C F , G ⋅ x F = C G , F ⋅ x F = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 1 ⎟ .
⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 29 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
71
d ) y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 ⇒ y F = (−3,2,−1) t .
Pentru a exprima vectorul y în baza G vom folosi formula
yG = C F−1,G ⋅ y F .
Pentru a exprima vectorul y în baza canonică E, vom folosi că
⎛ − 2⎞ ⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛−1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 = −3 ⋅ ⎜ 1 ⎟ + 2 ⋅ ⎜ 1 ⎟ − ⎜ 1 ⎟ = ⎜ − 2 ⎟ , prin
⎜ 1⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ − 4 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
urmare y E = (− 1, − 2, − 4)t .
e) Considerăm un vector x ∈ R 3 . Fie xG = (α1 , α 2 , α 3 ) t şi
x F = ( β1 , β 2 , β 3 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze.
Aplicând formula xG = C F−1,G ⋅ x F = CG , F ⋅ x F , obţinem că:
⎛ β1 ⎞ ⎛ − 4 3 1 ⎞ ⎛α1 ⎞ ⎧ β1 = −4α1 + 3α 2 + α 3
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⎜ β 2 ⎟ = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜α 2 ⎟ ⇒ ⎨ β 2 = α1 + α 2 − α 3 , relaţii
⎜ β ⎟ ⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜α ⎟ ⎪ β = 6α − 3α − α
⎝ 3⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 3⎠ ⎩ 3 1 2 3
care arată legătura între coordonatele unui vector x ∈ R 3 în bazele
G şi F.
5. Să se determine formulele de transformare a coordonatelor

( )
unui vector din spaţiul liniar R 2 , R la trecerea de la baza F la
baza G , unde F = { f 1 = (1,−1) t , f 2 = (−3,1) t } şi
G = {g1 = (2,1) t , g 2 = (1,−1) t } .
Rezolvare:
Considerăm un vector x ∈ R 2 . Fie x F = ( x1 , x 2 ) t şi
xG = ( y1 , y 2 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze.
72
Notăm cu A matricea de trecere de la baza canonică la baza F
(matricea având pe coloane vectorii bazei F ) şi cu B matricea de
trecere de la baza canonică la baza G. Formula de transformare a
coordonatelor unui vector x ∈ R n la trecerea din baza F în baza G
este: xG = B −1 A ⋅ x F .
Calculăm matricea B −1 A folosind metoda Gauss-Jordan.
B A
2 1 1 -3
1 -1 -1 1
3 0 0 -2
-1 1 1 -1
1 0 0 -2/3
0 1 1 -5/3
I2 B-1A
⎛ y ⎞ ⎛ 0 − 2 / 3 ⎞ ⎛ x1 ⎞
Rezultă că ⎜⎜ 1 ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ , prin urmare formulele de
⎝ y 2 ⎠ ⎝1 − 5 / 3 ⎠ ⎝ x 2 ⎠
(
transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar R 2 , R )
⎧ y1 = − 2 x2
⎪ 3
la trecerea de la baza F la baza G sunt: ⎨ .
⎪⎩ y 2 = x1 − 53 x 2
PROBLEME PROPUSE
1. În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi

coeficienţi reali (R3 [X ], R ) considerăm bazele
F = { f1 = 1, f 2 = X , f 3 = X 2 , f 4 = X 3 } şi
73
G = { g1 = 1 − 2 X + X 2 − 4 X 3 , g 2 = 3 X − X 2 , g 3 = 2 − X + 8 X 3 ,
g4 = 3 − 2X + X 2} .
Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G .
⎛ 1 0 2 3 ⎞
⎜ ⎟
⎜ − 2 3 − 1 − 2⎟
R: C F , G = ⎜ .
1 −1 0 1 ⎟
⎜ ⎟
⎜− 4 0 8 0 ⎟⎠
⎝
2. Fie E = {e1 , e2 , e3 } şi F = { f1 , f 2 , f 3 } două baze ale unui

spaţiu vectorial de dimensiune 3. Ştiind că f1 = −e1 − 2e2 + 3e3
f 2 = 3e1 + 2e2 − e3 , f 3 = e2 + 4e3 , să se determine:
a) matricea de trecere de la baza E la baza F ;
b) matricea de trecere de la baza F la baza E .
⎛−1 3 0⎞
⎜ ⎟
R: a) C E , F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ − 2 2 1 ⎟;
⎜ 3 −1 4 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 −1 1⎞
⎜ 8 2 8⎟
−1 ⎜ 11
b) C F , E = (C E , F ) = ⎜ − 1 1 ⎟ .
24 6 24 ⎟
⎜ ⎟
⎜− 1 1 1⎟
⎝ 6 3 6⎠
3. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 , R şi ( )
⎛ 4 −1 2⎞
⎜ ⎟
A = ⎜− 2 1 0 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G .
⎜ 1 3 1 ⎟⎠
⎝
Ştiind cã F = { f1 = (3,2,−1) t , f 2 = (1,0,−1) t , f 3 = (2,−1,1) t } , sã
se determine baza G .
74
R: G = {g1 = (12, 7, − 1) t , g 2 = (4, − 5, 3) t , g 3 = (8, 3, − 1) t } .
4. Se considerã urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar

(R 3 , R):
F = { f1 = (−3,2,1) t , f 2 = (1,−3,1) t , f 3 = (1,1,−1) t }
G = {g1 = (−1,2,0) t , g 2 = (0,−1,2) t , g 3 = (2, 0, − 1) t } .
a) Sã se arate cã F şi G formeazã baze ale spaţiului liniar
(R 3 , R).
b) Sã se determine matricea de trecere de la baza F la baza G
şi matricea de trecere de la baza G la baza F .
( )
c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 , R . Ştiind cã
t
xG = (2,3,−4) , sã se determine x F .
d ) Sã se exprime vectorul y = 2 f1 − 3 f 2 + f 3 din spaţiul liniar
(R 3 , R) în baza G şi în baza canonică a spaţiului (R 3 , R).
e) Sã se determine formulele de transformare a coordonatelor
unui vector din spaţiul liniar (R 3 , R) la trecerea din baza G în baza
F.
⎛ ⎞ ⎛− 2 9
− 3 ⎞⎟
⎜ 1 3 0 ⎟ ⎜ 7 14 14
⎜ 5 ⎟ ⎜ 1 ⎟;
R: b) C F , G = ⎜ 3 1 ; C =⎜ 3 − 3
2 2 ⎟ G , F 7 14 14 ⎟
⎜ 3 ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 3⎟ ⎜− 8 1 9⎟
5
⎝ 2 2⎠ ⎝ 7 14 14 ⎠
c) x F = (11, 12, 12) t ;

d ) yG = (− 19 , 11 , − 13 ) t ;
7 7 7
e) Fie xG = (α1 , α 2 , α 3 ) t şi x F = ( β1 , β 2 , β 3 ) t ; atunci
75
⎧ = +
⎪ β1 α1 3α 2
⎪ 5 1
⎨ β 2 = 2 α1 + 3α 2 + 2 α 3 .
⎪
⎪ β 3 = 3 α1 + 5α 2 + 3 α 3
⎩ 2 2
5. Stabiliţi cum se modificã coordonatele unui vector la trecerea

de la baza F la baza G , dacã:
a) F = { f1 = (−1,2) t , f 2 = (3,−1) t } , G = {g1 = (2,1) t , g 2 = (1,2) t } ;
b) F = { f1 = 2 − X + X 2 , f 2 = 1 + 3 X , f 3 = −1 + 2 X 2 } ,
G = {g1 = 1 + X , g 2 = −2 + 3 X − X 2 , g 3 = −1 + X 2 } ;
c) F = { f 1 = (−3,1,−1) t , f 2 = (0,−1,1) t , f 3 = (1,1,0) t } ,
G = {g1 = (3,2,1) t , g 2 = (2,1,0) t , g 3 = (1,0,0) t } .
R: a) Fie x F = (α1 , α 2 ) t şi xG = ( β1 , β 2 ) t ; atunci
⎧ β1 = 11 α1 − 8 α 2
⎪ 15 15
⎨ .
⎪⎩ β 2 = − 5 α1 + 53 α 2
1
6. Fie B = {b1 , b2 = (1,2,1) t , b3 = (−2,1,1) t } o bazã a spaţiului

( )
liniar R 3 , R şi vectorul v = (−1,1,0) t ∈ R 3 . Ştiind cã
v B = (−1,1,2) t , sã se determine vectorul b1 .
R: b = (−2, 3, 3) t .
7. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial (R2 [ X ], R ) şi

⎛ 2 2 −1 ⎞
⎜ ⎟
A = ⎜−1 1 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza
⎜ 1
⎝ 0 − 1 ⎟⎠
76
G . Ştiind cã G = {g1 = 1 + X , g 2 = −2 + 3 X − X 2 , g 3 = −1 + X 2 } ,
sã se determine baza F .
⎛− 1 2 7⎞
⎜ 3 3 3⎟
−1 ⎜
R: CG , F = (C F ,G ) = ⎜ 2 − 1 − 5 ⎟⎟ ;
3 3 3
⎜ 1 4 ⎟⎟
⎜− 2
⎝ 3 3 3⎠
f1 = − 1 g1 + 2 g 2 − 1 g 3 = − 4 + 5 X − X 2 ;
3 3 3 3 3
f 2 = 2 g1 − 1 g 2 + 2 g 3 = 2 − 1 X + X 2 ;
3 3 3 3 3
f 3 = g1 − g 2 + g 3 = − 8 X + 3X 2
7 5 4 13
3 3 3 3 3
77
CAPITOLUL 3
OPERATORI LINIARI
3.1. NOŢIUNEA DE OPERATOR LINIAR

MATRICEA ASOCIATĂ UNUI OPERATOR LINIAR
BREVIAR TEORETIC
Fie ( X , K ) şi (Y , K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită.

Definiţia 1. O funcţie U : X → Y se numeşte operator liniar dacă:
(1) U este aditiv, adică U ( x + y ) = U ( x) + U ( y ), ∀x, y ∈ X ;
(2) U este omogen, adică U (αx) = αU ( x), ∀α ∈ K , ∀x ∈ X .
Observaţie. Cele două condiţii pot fi înlocuite prin:
(3) U (αx + βy ) = αU ( x) + βU ( y ), ∀α , β ∈ K , ∀x, y ∈ X .
Propoziţie. Dacă U : X → Y este operator liniar, atunci

U (0 X ) = 0Y . (4)
Definiţia 2. Fie spaţiile vectoriale ( X , K ) şi (Y , K ) , cu dim X = m ,

dim Y = n , m, n ∈ N şi U : X → Y un operator liniar. Fie
F = { f1 , f 2 ,..., f m } o bază a lui ( X , K ) şi G = {g1 , g 2 ,..., g n } o bază
a lui (Y , K ) . Se numeşte matricea operatorului liniar U
corespunzătoare bazelor F şi G matricea A ∈ M m, n ( K ) ale cărei
linii sunt componentele vectorilor U ( f1 ),...,U ( f m ) în baza G, adică
A = (U ( f1 ) G U ( f 2 ) G ...... U ( f m ) G )t .
Reprezentarea operatorului liniar U în bazele F şi G este dată de
formula: U ( x) G = At x F .
78
Dacă F şi G sunt bazele canonice ale spaţiilor ( X , K ) şi (Y , K ) ,
atunci reprezentarea operatorului liniar U este: U ( x) = At x .
Modificarea matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în

care se reprezintă
Fie U : X → Y un operator liniar, F , F ' două baze ale spaţiului
liniar ( X , K ) şi G, G ' două baze ale spaţiului liniar (Y , K ) .
Fie A = AF , G şi B = AF ', G ' matricele operatorului liniar
corespunzătoare bazelor F şi G , respectiv bazelor F ' şi G ' . Fie C
matricea de trecere de la baza F la baza F ' şi D este matricea de
trecere de la baza G la baza G ' . Atunci B t = D −1 ⋅ At ⋅ C .
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se determine care dintre următoarele aplicaţii defineşte un

operator liniar:
⎛ 4 x − x + 3 x3 ⎞
a) U : R 3 → R 2 , U ( x) = ⎜⎜ 1 2 ⎟⎟ ;
⎝ − x1 + 2 x 2 + x3 ⎠
⎛ x1 − 4 x 2 ⎞
2 3 ⎜ ⎟
b) U : R → R , U ( x) = ⎜ − 2 x1 + 3⎟ .
⎜ 5x − x ⎟
⎝ 1 2 ⎠
Rezolvare:
a) Fie α , β ∈ R, x, y ∈ R 3 ; avem că:
⎛αx1 + βy1 ⎞
⎜ ⎟ ⎛ 4(αx1 + βy1) − (αx2 + βy2 ) + 3(αx3 + βy3 ) ⎞
U (αx + βy ) = U ⎜αx2 + βy2 ⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ =
⎜αx + βy ⎟ ⎝ − (αx1 + βy1) + 2(αx2 + βy2 ) + (αx3 + βy3 ) ⎠
⎝ 3 3⎠
79
⎛ 4αx1 − αx2 + 3αx3 ⎞ ⎛ 4 βx1 − βx2 + 3βx3 ⎞
= ⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ = αU ( x) + βU ( y ) ;
⎝ − αx1 + 2αx2 + αx3 ⎠ ⎝ − βx1 + 2 βx2 + βx3 ⎠
b) Metoda I. Fie α , β ∈ R, x, y ∈ R 2 . Avem că: U (αx + βy) =

⎛ (αx1 + βy1) − 4(αx2 + βy2 ) ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞
⎛αx1 + βy1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ (1);
= U ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜ − 2(αx1 + βy1) + 3 ⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3 ⎟
⎝αx2 + βy2 ⎠ ⎜ 5(αx + βy ) − (αx + βy ) ⎟ ⎜ 5αx + 5βy − αx − βy ⎟
⎝ 1 1 2 2 ⎠ ⎝ 1 1 2 2⎠
⎛ x1 − 4 x2 ⎞ ⎛ y1 − 4 y2 ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
αU ( x) + βU ( y ) = α ⎜ − 2 x1 + 3⎟ + β ⎜ − 2 y1 + 3⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3α + 3β ⎟ (2).
⎜ 5x − x ⎟ ⎜ 5 y − y ⎟ ⎜ 5αx + 5 βy − αx − βy ⎟
⎝ 1 2 ⎠ ⎝ 1 2⎠ ⎝ 1 1 2 2⎠
Din (1) şi (2) rezultă că relaţia (3) din definiţia operatorului liniar nu
este îndeplinită ∀α , β ∈ R , prin urmare U nu este operator liniar.
Metoda II. Dacă U ar fi operator liniar, conform (4) ar trebui

ca U (0 R 2 ) = 0 R 3 .
⎛ 0⎞
⎜ ⎟
Dar U (0 R 2 ) = ⎜ 3 ⎟ ≠ 0 R 3 , prin urmare U nu este operator liniar.
⎜ 0⎟
⎝ ⎠
2. Se consideră operatorul liniar U : R 3 → R 2 ,

⎛ 3x1 − x 2 − 2 x3 ⎞
U ( x) = ⎜⎜ ⎟⎟ . Să se determine:
⎝ − x1 + x 2 + x3 ⎠
a) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale
( ) (
spaţiilor liniare R 3 , R şi R 2 , R ; )
b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor
F = { f1 = (1,−1,2)t , f 2 = (3,0,1)t , f 3 = (1,2,−1)t } şi
G = {g1 = (− 1,2 )t , g 2 = (0,1)t } .
80
Rezolvare:
a) Fie A matricea operatorului corespunzătoare bazelor
canonice ale spaţiilor R 3 şi R 2 .
Scriem formula de reprezentare a operatorului în bazele canonice
ale spaţiilor spaţiilor R 3 şi R 2 : U ( x) = At x .
⎛ x1 ⎞
⎛ 3 −1 − 2 ⎞ ⎜ ⎟
În cazul nostru, avem că U ( x) = ⎜ , de unde
⎜ − 1 1 1 ⎟⎟ ⋅ ⎜ x 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎜ ⎟
⎝ x3 ⎠
⎛ 3 −1 ⎞
⎜ ⎟
rezultă că A = ⎜ − 1 1 ⎟ .
⎜- 2 1 ⎟⎠
⎝
b) Fie AF , G matricea operatorului corespunzătoare
bazelor F şi G . Determinarea acesteia se poate face în două
moduri.
Metoda I. Folosind definiţia 2.
⎛ 1⎞
⎜ ⎟ ⎛ 0⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 0⎞
U ( f1 ) = U ⎜ − 1 ⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜⎜ ⎟⎟ + α 2 ⎜⎜ ⎟⎟ ⇒
⎜ 2 ⎟ ⎝ 0⎠ ⎝ 2⎠ ⎝1 ⎠
⎝ ⎠
⎧− α = 0 ⎧α = 0
⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 .
⎩2α1 + α 2 = 0 ⎩α 2 = 0
⎛0⎞
Am obţinut că U ( f1 ) G = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝0⎠
⎛3⎞
⎜ ⎟ ⎛ 7⎞ ⎛ − 1⎞ ⎛ 0⎞
U ( f 2 ) = U ⎜ 0 ⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜⎜ ⎟⎟ + α 2 ⎜⎜ ⎟⎟ ⇒
⎜1 ⎟ ⎝ − 2 ⎠ ⎝2 ⎠ ⎝1 ⎠
⎝ ⎠
⎧− α = 7 ⎧α = −7
⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 .
⎩2α1 + α 2 = −2 ⎩α 2 = 12
81
⎛− 7⎞
Rezultă că U ( f 2 ) G = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 12 ⎠
⎛1 ⎞
⎜ ⎟ ⎛ 3⎞ ⎛ − 1⎞ ⎛ 0⎞
U ( f 3 ) = U ⎜ 2 ⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜⎜ ⎟⎟ + α 2 ⎜⎜ ⎟⎟ ⇒
⎜ − 1⎟ ⎝ 0 ⎠ ⎝2 ⎠ ⎝1 ⎠
⎝ ⎠
⎧− a1 = 3 ⎧α1 = −3 ⎛ − 3⎞
⇒⎨ ⇒⎨ , prin urmare U ( f 3 ) G = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎩2a1 + a 2 = 0 ⎩α 2 = 6 ⎝ 6⎠
⎛ 0 0 ⎞
Rezultă că AF ,G = ⎜⎜ − 7 ⎟
12 ⎟ .
⎜ -3 6 ⎟⎠
⎝
Metoda II. Folosind formula de transformare a matricei unui
operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă, avem că:
AFt , G = D −1 ⋅ At ⋅ C , unde C este matricea de trecere de la baza
( )
canonică a spaţiului liniar R 3 , R la baza F , iar D este matricea
( )
de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R 3 , R la baza G .
⎛ 1 3 1⎞
⎜ ⎟ ⎛−1 0⎞
Avem că: C = ⎜ − 1 0 2 ⎟ şi D = ⎜⎜ ⎟ , prin urmare
⎝ 2 1⎟⎠
⎜ 2
⎝ 1 − 1 ⎟⎠
⎛ 0 0 ⎞
−1 ⎛0 − 7 − 3⎞ ⎜ ⎟
AFt , G =D t
⋅ A ⋅ C = ⎜⎜ ⎟⎟ şi deci AF ,G = ⎜ − 7 12 ⎟ .
⎝ 0 12 6⎠ ⎜
⎝ -3 6 ⎟⎠
3. Se considerã operatorul liniar U : R → R , 2 3
⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞
⎜ ⎟
U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 ⎟ . Sã se determine matricea operatorului
⎜ − 3x + 4 x ⎟
⎝ 1 2⎠
corespunzãtoare bazelor G = {g1 , g 2 } şi E = {e1 , e2 , e3 } , unde
82
⎛1 ⎞ ⎛0⎞ ⎛0⎞
⎛3⎞ ⎛ 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
g1 = ⎜⎜ ⎟⎟, g 2 = ⎜⎜ ⎟⎟ şi e1 = ⎜ 0 ⎟, e2 = ⎜1 ⎟, e2 = ⎜ 0 ⎟ .
⎝ 2⎠ ⎝3⎠ ⎜ 0⎟ ⎜0⎟ ⎜1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Rezolvare:
Avem:
⎛ 1⎞ ⎛ 4⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
U ( g1 ) = ⎜ 0 ⎟ = e1 + 0e2 − e3 , U ( g 2 ) = ⎜ − 5 ⎟ = 4e1 − 5e2 + 6e3 .
⎜ − 1⎟ ⎜ 6⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Rezultă că matricea operatorului corespunzãtoare bazelor G şi E
⎛ 1 0 -1⎞
este: A = ⎜⎜ ⎟.
⎝ 4 −5 6 ⎟⎠
( ) (
4. Se considerã spaţiile vectoriale R 3 , R şi R 2 , R şi fie )
E = {e1 , e2 , e3 } , G = {g1 , g 2 } bazele lor canonice. Notãm cu U
operatorul liniar U : R 3 → R 2 , definit prin:
U (e1 ) = 3 g1 − g 2 , U (e2 ) = −2 g1 − g 2 , U (e3 ) = −5 g 2 .
Sã se determine:
a ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice;
b) forma operatorului;
c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele
F = {− e1 + 2e2 , e2 − 3e3 ,4e1 + e3 }şi G = {g1 , g 2 };
d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele
F = {− e1 + 2e2 , e2 − 3e3 ,4e1 + e3 }şi H = {3 g1 − g 2 ,− g1 + 2 g 2 }.
Rezolvare:
a ) Vom folosi definiţia. Din ipotezã rezultã cã
83
U (e1 ) G = (3,−1) t , U (e2 ) G = ( −2,−1) t , U (e3 ) G = (0,−5) t . Prin
urmare, matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este:
⎛ 3 −1 ⎞
⎜ ⎟
A = ⎜ − 2 −1 ⎟ .
⎜ 0 −5 ⎟
⎝ ⎠
b) Folosind rezultatul obţinut la punctul precedent, obţinem cã:
⎛ 3 − 2 0 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ 3x − 2 x2 ⎞
U ( x) = A t x = ⎜⎜ ⎟⎟⎜⎜ ⎟⎟ ⇒ U ( x) = ⎜⎜ 1 ⎟⎟ .
⎝ − 1 − 1 − 5 ⎠⎝ x 2 ⎠ ⎝ − x1 − x 2 − 5 x3 ⎠
c) Notãm cu B matricea asociatã operatorului liniar în bazele

F şi G . Avem:
U ( f1 ) = U (−e1 + 2e2 ) = −U (e1 ) + 2U (e2 ) = −(3 g1 − g 2 ) +
+ 2(−2 g1 − g 2 ) = −7 g1 − 3g 2 şi analog
U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 , U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 .
De aici rezultã cã
U ( f1 ) G = (−7,−3) t , U ( f 2 ) G = (−2,14) t , U ( f 3 ) G = (12,−9) t . Prin
urmare, matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi G este:
⎛ -7 − 3⎞
⎜ ⎟
B = ⎜− 2 14 ⎟ .
⎜ 12 − 9 ⎟⎠
⎝
d ) Fie C matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi H .

U ( f 1 ) = −7 g 1 − 3 g 2 , U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 , U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 .
Trebuie sã determinãm coordonatele vectorilor U ( f 1 ) , U ( f 2 ) ,
U ( f 3 ) în baza H . Pentru aceasta, vom aplica metoda eliminãrii
complete.
84
Baza h1 h2 U ( f1 ) U ( f2 ) U ( f3 )
g1 3 -1 -7 -2 12
g2 -1 2 -3 14 -9
h2 -3 1 7 2 -12
g2 5 0 -17 10 15
h2 0 1 − 165 8 -3
h1 1 0 − 175 2 3
Prin urmare,
U ( f1 ) H = (− 175 ,− 165 ) t , U ( f 2 ) H = (2,8) t , U ( f 3 ) H = (3,−3) t , de unde
⎛ - 175 − 165 ⎞
⎜ ⎟
rezultã matricea C = ⎜ 2 8 ⎟.
⎜ 3
⎝ − 3 ⎟⎠
( )
5. Considerăm spaţiul vectorial R 3 , R şi fie E = {e1 , e2 } baza
canonicã a acestui spaţiu. Notãm cu U operatorul liniar
U : R 2 → R 3 , definit prin: U (e1 ) = (−1,2,−3) t , U (e2 ) = (2,−3,4) t .
Sã se determine:
a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice;
b) forma operatorului.
Rezolvare:
a) Dacã notãm cu G = {g1 , g 2 , g 3 } baza canonicã a spaţiului
( R 3 , R) , atunci rezultă cã U (e1 ) G = (−1,2,−3) t , U (e2 ) G = (2,−3,4) t ,
de unde obţinem matricea operatorului în bazele canonice:
⎛ -1 2 - 3⎞
A = ⎜⎜ ⎟.
⎝ 2 −3 4 ⎟⎠
85
b) Folosind rezultatul de la punctul precedent, obţinem cã:
⎛ −1 2 ⎞ ⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞
⎜ ⎟⎛ x1 ⎞ ⎜ ⎟
U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 ⎟⎜⎜ ⎟⎟ ⇒ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 ⎟ .
t
⎜ -3 4 ⎟⎝ x 2 ⎠ ⎜ ⎟
⎝ ⎠ ⎝ − 3x + 4 x 2 ⎠
( )
6. Considerăm spaţiul vectorial R 3 , R şi fie E = {e1 , e2 , e3 }
baza canonicã a acestui spaţiu. Notăm cu U operatorul liniar
U : R 3 → R 3 , definit prin: U (e1 ) = 2e2 − 3e3 , U (e2 ) = −e1 − 3e2
U (e3 ) = 2e1 . Sã se determine:
Rezolvare:
a) Vom folosi definiţia. Din ipotezã rezultã cã
U (e1 ) E = (0,2,−3) t ,U (e2 ) E = (−1,−3,0) t ,U (e3 ) E = (2,0,0, ) t . Prin
urmare, matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este:
⎛ 0 2 -3 ⎞
⎜ ⎟
A = ⎜ −1 − 3 0 ⎟.
⎜ 2 0 0 ⎟⎠
⎝
b) Utilizând rezultatul obţinut la punctul precedent, obţinem cã:
⎛ 0 − 1 2 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ − x 2 + 2 x3 ⎞
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟
U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 0 ⎟⎜ x 2 ⎟ ⇒ U ( x ) = ⎜ 2 x1 − 3x 2
t
⎟.
⎜− 3 ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ 0 0 ⎠⎝ x3 ⎠ ⎝ − 3x1 ⎠
7. Se considerã operatorii liniari U ,V : R 2 → R 2 ,
⎛ 2 x − x2 ⎞ ⎛ − x + 4 x2 ⎞
U ( x) = ⎜⎜ 1 ⎟⎟, V ( x) = ⎜⎜ 1 ⎟⎟ . Sã se determine:
⎝ − x1 + 3 x 2 ⎠ ⎝ 3 x1 − 5 x 2 ⎠
a ) operatorii U + V , U o V ;
86
b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) , corespunzãtoare
(
bazei canonice a spaţiului R 2 , R . )
Rezolvare:
⎛ x + 3x2 ⎞
a ) (U + V )( x) = U ( x) + V ( x) = ⎜⎜ 1 ⎟⎟ .
⎝ 2 x1 − 2 x 2 ⎠
⎛ − x + 4 x2 ⎞
(U o V )( x) = U (V ( x)) = U ⎜⎜ 1 ⎟⎟ =
⎝ 3x1 − 5 x 2 ⎠
⎛ 2(− x1 + 4 x 2 ) − (3x1 − 5 x 2 ) ⎞ ⎛ − 5 x1 + 3x 2 ⎞
= ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ − (− x1 + 4 x 2 ) + 3(3x1 − 5 x 2 ) ⎠ ⎝10 x1 − 19 x 2 ⎠
b) Metoda I. Folosind rezultatul obţinut la punctul a) , rezultã:

⎛1 3⎞ ⎛− 5 3⎞
AU +V = ⎜⎜ ⎟⎟ şi AU oV = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 2 − 2⎠ ⎝ 10 − 19 ⎠
Metoda II. Fãrã a calcula U + V şi U o V , utilizând formulele
AU +V = AU + AV şi AU oV = AU ⋅ AV , obţinem:
⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ 1 3 ⎞
AU +V = ⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ − 1 3 ⎠ ⎝ 3 − 5⎠ ⎝ 2 − 2⎠
⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ − 5 3 ⎞
AU oV = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ − 1 3 ⎠ ⎝ 3 − 5 ⎠ ⎝ 10 − 19 ⎠
PROBLEME PROPUSE
1. Să se determine care din următoarele aplicaţii defineşte un

operator liniar:
87
⎛ − 2 x1 + x 2 − 3 ⎞
a ) U : R 3 → R 2 , U ( x) = ⎜ ⎟;
⎜ ⎟
⎝ x1 + 3x 2 − x3 ⎠
⎛ 2 x2 − 4 ⎞
2 3 ⎜ ⎟
b) U : R → R , U ( x) = ⎜ − x1 + 3x 2 ⎟ .
⎜⎜ ⎟⎟
⎝ 5 x1 + 3x 2 ⎠
⎛ − x + 5x2 ⎞
c) U : R 2 → R 2 , U ( x) = ⎜ 1 ⎟.
⎜ 3x + 6 x ⎟
⎝ 1 2 ⎠
R: Aplicaţia de la punctul c) defineşte un operator liniar.
2. Se consideră operatorul liniar U : R 2 → R 3 ,

⎛ 2 x1 − x 2 ⎞
⎜ ⎟
U ( x) = ⎜ − x1 + 2 x 2 ⎟ . Să se determine:
⎜ x + 3x ⎟
⎝ 1 2⎠
a ) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale
spaţiilor R 2 şi R 3 ;
b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor
F = { f1 = (− 1,2 )t , f 2 = (− 2,1)t } şi
G = {g1 = (− 1,0,2 )t , g 2 = (2,0,1)t , g 3 = (1,1,0)} .
2 −1 ⎛ 19 − 13 5 ⎞⎟
R: a) A = ⎛⎜⎜
1⎞
⎟ ; b) AF ,G = ⎜ 5 5 .
⎝−1 2 3 ⎟⎠ ⎜⎜ 11
- 17 4⎟
⎟
⎝ 5 5 ⎠
3. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 2 ,

⎛ − 2 x1 + x 2 − 3x3 ⎞
U ( x) = ⎜⎜ ⎟⎟ . Sã se determine matricea operatorului
⎝ x1 + 3x 2 − x3 ⎠
corespunzãtoare bazelor G = {g1 , g 2 , g 3 } şi E = {e1 , e2 } , unde
88
⎛1 ⎞ ⎛3⎞ ⎛ 0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ − 2⎞ ⎛ 0⎞
g1 = ⎜ 2 ⎟, g 2 = ⎜1 ⎟, g 3 = ⎜ 0 ⎟ , iar e1 = ⎜⎜ ⎟⎟, e2 = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎜0⎟ ⎜ 0⎟ ⎜1 ⎟ ⎝−1 ⎠ ⎝1 ⎠
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛
⎜ 0 7 ⎞⎟
R: AG, E = ⎜ 5 17 ⎟ .
⎜ 2 2 ⎟
⎜⎜ 3 1 ⎟⎟
⎝ 2 2 ⎠
( ) (
4. Se considerã spaţiile vectoriale R 3 , R şi R 2 , R şi fie )
E = {e1 , e2 , e3 } , G = {g1 , g 2 } bazele lor canonice. Notãm cu U
operatorul liniar U : R 3 → R 2 , definit prin:
U (e1 ) = − g1 + 2 g 2 , U (e2 ) = 2 g1 − 3 g 2 , U (e3 ) = 2 g1 .
Sã se determine:
b) forma operatorului;
c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele
F = {2e1 + 3e2 ,3e1 − 2e3 , e1 + e2 } şi G = {g1 , g 2 };
d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele
F = {e1 − 3e2 ,2e2 + 3e3 , e1 − 2e3 } şi H = {g1 − 2 g 2 ,−2 g1 + g 2 } .
( )
5. Fie spaţiul vectorial R 3 , R şi fie E = {e1 , e2 , e3 } baza
canonicã a acestui spaţiu. Notãm cu U operatorul liniar
U : R 3 → R 3 , definit prin: U (e1 ) = −3e1 + e2 ,U (e2 ) = −e1 + 2e2 ,
U (e3 ) = e1 . Sã se determine:
89
6. Se considerã operatorii liniari U , V : R 3 → R 3 ,
⎛ − x1 + 2 x 2 + 4 x3 ⎞ ⎛ 2 x1 − x 2 + 3 x3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 − 5 x3 ⎟ , V ( x) = ⎜ x1 + 3 x 2 ⎟ . Sã se
⎜ − 3x + 4 x + x ⎟ ⎜ − 3x + x − x ⎟
⎝ 1 2 3 ⎠ ⎝ 1 2 3⎠
determine:
a) operatorii U + V ,U o V ;
b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) , corespunzãtoare
(
bazei canonice a spaţiului R 3 , R . )
R:
⎛ x1 + x2 + 7 x3 ⎞ ⎛ − 12 x1 + 11x2 − 7 x3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
a ) (U + V )( x) = ⎜ 3x
1 − 5 x3 ⎟ ; (U o V )( x) = ⎜ 16 x1 − 16 x 2 + 11x3 ⎟ ;
⎜ − 6 x + 5x ⎟ ⎜ − 5 x + 16 x − 10 x ⎟
⎝ 1 2 ⎠ ⎝ 1 2 3⎠
⎛ 1 1 7⎞ ⎛ − 12 11 − 7⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
b) AU +V = ⎜ 3 0 − 5 ⎟ ; AU oV = ⎜ 16 − 16 11 ⎟ .
⎜− 6 5 0 ⎟⎠ ⎜− 5 16 − 10 ⎟⎠
⎝ ⎝
90
3.2. NUCLEUL ŞI IMAGINEA
UNUI OPERATOR LINIAR
INJECTIVITATEA, SURJECTIVITATEA ŞI
INVERSABILITATEA
UNUI OPERATOR LINIAR
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie ( X , K ) şi (Y , K ) două spaţii vectoriale de

dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Se numeşte
nucleul operatorului U şi se notează KerU mulţimea:
KerU = {x ∈ X / U ( x) = 0Y }.

dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Se numeşte
imaginea operatorului U şi se notează Im U mulţimea:
Im U = {y ∈ Y / ∃x ∈ X a.i.U ( x) = y}.

dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Operatorul U se
numeşte injectiv, respectiv surjectiv, dacă acesta este o funcţie
injectivă, respectiv surjectivă.
Propoziţia 1. Fie ( X , K ) şi (Y , K ) două spaţii vectoriale de

dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Operatorul U este
injectiv dacă şi numai dacă KerU = {0 X }.
Propoziţia 2. Fie ( X , K ) şi (Y , K ) două spaţii vectoriale de

dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Operatorul U este
surjectiv dacă şi numai dacă Im U = Y .
91
PROBLEME REZOLVATE

U ( x) = (2 x1 ,0, x 2 − x3 ,− x1 ) . Sã se determine nucleul şi imaginea
t
operatorului, precum şi dimensiunile acestora.
Rezolvare:
{
Nucleul operatorului este: KerU = x ∈ R 3 / U ( x) = 0 . }
Rezolvãm ecuaţia U ( x) = 0 şi obţinem sistemul:
⎧2 x1 = 0
⎪ ⎧ x1 = 0
⎨ x 2 − x3 = 0 ⇒ ⎨ {
⇒ KerU = (0, a, a )t / a ∈ R . }
⎪− x = 0 ⎩ x 2 = x3 = a , a ∈ R
⎩ 1
x ∈ KerU ⇒ x = (0, a, a ) = a(0,1,1) .
t t
Fie g1 = (0,1,1) ; {g1 } este sistem de generatori pentru spaţiul KerU

t
şi sistem de vectori liniar independent, deci formeazã o bazã a acestui

spaţiu, prin urmare dim KerU = 1 .
{
Imaginea operatorului este Im U = y ∈ R 4 / ∃x ∈ R 3 a.i.U ( x) = y . }
{
Im U = (2 x1 ,0, x 2 − x3 ,− x1 ) / x1 , x 2 − x3 ∈ R =
t
}
{
= x1 (2,0,0,−1) + ( x 2 − x3 )(0,0,1,0 ) / x1 , x 2 − x3 ∈ R
t t
}
= {a(2,0,0,−1) + b(0,0,1,0 ) / a, b ∈ R}.
t t
Fie g1 = (2,0,0,−1) şi g 2 = (0,0,1,0 ) ; {g1 , g 2 } este sistem de

t t
vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul Im U ,

deci formeazã o bazã a acestui spaţiu; rezultã dimIm U = 2 .
⎛−1 5 3⎞
⎜ ⎟
2. Fie A = ⎜ 3 − 4 2 ⎟ matricea asociatã unui operator liniar
⎜ − 2 1 − 3⎟
⎝ ⎠
92
U : R 3 → R 3 . Sã se determine KerU , Im U , dim KerU , dimIm U .
Rezolvare:
{ }
KerU= x ∈ R 3 / U ( x) = 0 ;
⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = 0
t ⎪
U ( x) = 0 ⇒ A x = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 4 x 2 + x3 = 0 ; deteminantul matricei
⎪3 x + 2 x − 3 x = 0
⎩ 1 2 3
−1 3 − 2
sistemului: ∆ = 5 − 4 1 = 0 ; alegem minorul principal
3 2 −3
⎧ 5
⎪ x1 = 11 α
⎪
−1 3 ⎪ 9
d2 = ≠ 0 şi rezultã soluţia sistemului: ⎨ x 2 = α , α ∈ R ,
5 −4 ⎪ 11
⎪ x3 = α
⎪
⎩
⎧⎪⎛ 5 9 ⎞
t ⎫⎪
deci KerU = ⎨⎜ a, a, a ⎟ / a ∈ R ⎬ .
⎪⎩⎝ 11 11 ⎠ ⎪⎭
Dacă x ∈ KerU , atunci

t t
⎛5 9 ⎞ ⎛5 9 ⎞
x = ⎜ a, a, a ⎟ = a⎜ , , 1⎟ , a ∈ R .
⎝ 11 11 ⎠ ⎝ 11 11 ⎠
t
⎛5 9 ⎞
Fie g1 = ⎜ , , 1⎟ ; {g1 } este sistem de generatori pentru
⎝ 11 11 ⎠
spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent, deci formeazã o
bazã a acestui spaţiu; prin urmare, dim KerU = 1 .
93
{
ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a.i.U ( x) = y ;}
⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = y1
⎪
U ( x) = y ⇔ ⎨ 5 x1 − 4 x 2 + x3 = y 2 ; trebuie determinat y ∈ R 3
⎪ 3x + 2 x − 3x = y
⎩ 1 2 3 3
astfel încât sistemul sã fie compatibil.

Considerând minorul principal al matricei sistemului:
−1 3
d2 = ≠ 0 , rezultă că rangA = 2 ;
5 −4
−1 3 y1
d car = 5 − 4 y 2 = 0 ⇔ 22 y1 + 11 y 2 − 11 y 3 = 0 ⇔
3 2 y3
⎧ y1 = α
⇔ 2 y1 + y 2 − y 3 = 0 ⇒ y 3 = 2 y1 + y 2 ⇒ ⎪⎨ y 2 = β ;α , β ∈ R .
⎪ y = 2α + β
⎩ 3
{ } { }
ImU= (α , β ,2α + β ) / α , β ∈ R = α (1,0,2 ) + β (0,1,1) / α , β ∈ R .
t t t
Fie g1 = (1,0,2 ) şi g 2 = (0,1,1) ; {g1 , g 2 } este sistem de vectori

t t
liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul ImU, deci

formeazã o bazã a acestui spaţiu; rezultã dimIm U = 2 .

U ( x) = (− x1 + 2 x 2 ,3 x1 + x3 , x 2 − x3 ) .
t
Sã se studieze:
a) injectivitatea, surjectivitatea operatorului liniar U ;
b) inversabilitatea operatorului şi dacã este inversabil sã se
calculeze inversa acestuia.
94
Rezolvare:
a) U este injectiv dacã şi numai dacã KerU = {0}.
⎧− x1 + 2 x 2 = 0 ⎧ x1 = 2 x 2
⎪ ⎪
U ( x) = 0 ⇔ ⎨3 x1 + x3 = 0 ⇒ ⎨6 x 2 + x 2 = 0 ⇒ x1 = x 2 = x3 = 0 ⇒
⎪x − x = 0 ⎪x = x
⎩ 2 3 ⎩ 3 2
KerU = {0} , prin urmare operatorul U este injectiv.

U este surjectiv dacã şi numai dacã ImU= R 3 ;
{
ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a.i.U ( x) = y . }
⎧− x1 + 2 x 2 = y1
U ( x) = y ⇔ ⎪⎨ 3x1 + x3 = y 2 ; ∃x ∈ R 3 astfel încât U ( x) = y dacă şi
⎪ x −x = y
⎩ 2 3 3
numai dacă sistemul este compatibil; deteminantul matricei

sistemului este:
−1 2 0
1 ≠ 0 ⇒ ∃x ∈ R : U ( x) = y, ∀y ∈ R ⇒ ImU= R ⇒
3 3 3
∆= 3 0
0 1 −1
U este surjectiv.
b) Deoarece U este injectiv şi surjectiv, rezultă că U este

bijectiv, deci inversabil. Determinăm U −1 :
⎧− x1 + 2 x 2 = y1 ⎧ x1 = − y1 + 2 7y2 + 2 y3
⎪ ⎪⎪
U ( x) = y ⇔ ⎨ 3 x1 + x3 = y 2 ⇒ ⎨ x 2 = 3 y1 + 7y2 + y3
⎪ x −x = y ⎪ 3 y + y −6 y
⎩ 2 3 3 ⎪⎩ x3 = 1 72 3
⎛ − 1 x1 + 2 x 2 + 2 x3 ⎞
⎜ 7 7 7 ⎟
⎜ ⎟
⇒ U −1 ( x) = ⎜ 3 x1 + 1 x 2 + 1 x3 ⎟ .
7 7 7
⎜ ⎟
⎜ 3 x1 + 1 x 2 − 6 x3 ⎟
⎝ 7 7 7 ⎠
95
PROBLEME PROPUSE
1. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . Sã se determine

KerU , ImU , dimKerU, dimImU dacă:
a) U ( x) = ( x1 , x 2 + x3 , x1 + x 2 + x3 )t ;
b) U ( x) = ( x2 , x1 , x3 )t ;
c) U ( x) = (2 x1 − x 2 + x3 , 0, x1 + x 2 − 2 x3 )t .
{ }
R: a) KerU = (0, − α , α )t / α ∈ R ; dim KerU = 1 ;
{ }
Im U = (α , β , α + β ) / α , β ∈ R ; dimIm U = 2 ;
t
b) KerU = {0}; dim KerU = 0 ;

Im U = R 3 ; dimIm U = 3 ;
⎧
( t
)⎫
c) KerU = ⎨ 1 α , 5 α , α / α ∈ R ⎬ ; dim KerU = 1 ;
⎩ 3 3 ⎭
{ }
Im U = (α , 0, β )t / α , β ∈ R ; dimIm U = 2 .
2. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . În fiecare din

cazurile a ) , b) , c) , se cere:
1) să se studieze injectivitatea şi surjectivitatea operatorului U .
2) să se studieze dacă operatorul este inversabil şi în caz afirmativ sã
se calculeze inversa acestuia:
a ) U ( x) = (3 x1 + 4 x 2 + x3 , x1 − 2 x2 + 2 x3 , x1 + x3 )t ;
b) U ( x) = ( x1 + 2 x2 + x3 , x1 + 3x2 + 2 x3 ,− x1 − 2 x2 )t ;
c) U ( x) = (2 x1 − x2 + 2 x3 ,− x1 + 3 x2 + 2 x3 ,− x1 + x 2 )t .
R: a ) nu este injectiv, nu este surjectiv;
96
⎛ 4 x1 − 2 x 2 + x3 ⎞
−1 ⎜ ⎟
b) este bijectiv; U ( x) = ⎜ − 2 x1 + x 2 − x3 ⎟ ;
⎜ x
⎝ 1 + x3 ⎟⎠
⎛ − x + x − 4x ⎞
⎜ 1 2 3⎟
c) este bijectiv; U ( x) = − x1 + x2 − 3 x3 ⎟ .
−1 ⎜
⎜ ⎟
⎜ x −1x +5x ⎟
⎝ 1 2 2 2 3⎠
97
3.3. VECTORI PROPRII ŞI VALORI PROPRII
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial şi U : X → X un

operator liniar cu reprezentarea U ( x) = At x .
Vectorul x ∈ X , x ≠ 0, se numeşte vector propriu al operatorului
U dacă există λ ∈ K astfel încât U ( x) = λx ; în acest caz, λ se
numeşte valoare proprie a operatorului U şi se spune că x este
vector propriu corespunzător valorii proprii λ .
Definiţia 2. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial, U : X → X un operator

liniar şi λ o valoare proprie a operatorului U . Mulţimea
X λ = {x ∈ X / U ( x ) = λx} se numeşte subspaţiul propriu asociat
valorii proprii λ .
PROBLEME REZOLVATE
1. Se considerã operatorul liniar: U : R 3 → R 3 ,

U ( x ) = ( x1 + 3 x 2 − 4 x 3 , − 2 x 2 + 5 x 3 ,3 x 3 )t .
Să se determine valorile proprii, vectorii proprii şi subspaţiile
proprii corespunzătoare pentru acest operator.
Rezolvare:
Din relaţia U ( x) = At x vom determina matricea operatorului în
( )
baza canonică a spaţiului R 3 , R :
98
⎛ 1 3 - 4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ 1 0 0⎞
⎜ ⎟⎜ ⎟ t ⎜ ⎟
U ( x) = ⎜ 0 − 2 5 ⎟⎜ x2 ⎟ = A x ⇒ A = ⎜ 3 − 2 0 ⎟ .
⎜ 0
⎝ 0 3 ⎟⎠⎜⎝ x3 ⎟⎠ ⎜ -4 5 3 ⎟
⎝ ⎠
• Determinăm valorile proprii ale operatorului, rezolvând
ecuaţia caracteristică:
1− λ 0 0
det( A − λI ) = 0 ⇔ 3 −2−λ 0 =0⇒
−4 5 3−λ
⇒ λ1 = 1; λ2 = −2; λ3 = 3 .
• Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori

proprii, rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x , cu x ≠ 0 .
Pentru λ1 = 1 obţinem
⎛ 1 3 - 4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = x1
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⎜ 0 −2 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = x 2 ⇒
⎜ 0
⎝ 0 3 ⎟⎠⎜⎝ x3 ⎟⎠ ⎜x ⎟ ⎪
⎝ 3⎠ ⎩ 3 x3 = x3
⇒ x3 = 0, x 2 = 0, x1 = a, a ∈ R \ {0} .
Prin urmare, mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii
{ }
proprii λ1 = 1 este: V1 = (a,0,0 )t / a ∈ R \ {0} .
Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ1 = 1 este:
{ }
X 1 = (a,0,0)t / a ∈ R .
Pentru λ1 = −2 obţinem
⎛ 1 3 - 4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = −2 x1
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⎜ 0 −2 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −2 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x 2 + 5 x3 = −2 x 2 ⇒
⎜ 0 0 3 ⎟⎠⎜⎝ x3 ⎟⎠ ⎜x ⎟ ⎪ 3 x 3 = −2 x 3
⎝ ⎝ 3⎠ ⎩
99
⇒ x3 = 0, x 2 = a, x1 = − a, a ∈ R \ {0}. Deci mulţimea vectorilor
proprii corespunzători valorii proprii λ2 = −2 este:
{ }
V− 2 = (− a, a,0 )t / a ∈ R \ {0} .
Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ2 = −2 este:
{ }
X − 2 = (− a, a,0 )t / a ∈ R .
⎛ 1 3 - 4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = 3 x1
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⎜ 0 −2 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 3 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = 3 x2 ⇒
⎜ 0
⎝ 0 3 ⎟⎠⎜⎝ x3 ⎟⎠ ⎜x ⎟ ⎪
⎝ 3⎠ ⎩ 3 x3 = 3 x3
⇒ x3 = a, x2 = a, x1 = − a , a ∈ R \ {0} . Prin urmare, mulţimea
2
vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ3 = 3 este:
⎧
⎩
( 2
)
t ⎫
V3 = ⎨ a, a,− a / a ∈ R \ {0}⎬ .
⎭
⎧
⎩
( 2
)t ⎫
X 3 = ⎨ a, a,− a / a ∈ R ⎬ .
⎭
2. Fie U : R 3 → R 3 un operator liniar care are matricea

⎛ 13 10 6⎞
⎜ ⎟
corespunzătoare bazelor canonice A = ⎜ − 24 − 19 − 12 ⎟ .
⎜ 12
⎝ 10 7 ⎟⎠
Să se determine valorile proprii, vectorii proprii şi subspaţiile
proprii corespunzătoare pentru acest operator.
100
Rezolvare:
• Determinăm valorile proprii ale operatorului, rezolvând
ecuaţia caracteristică:
13 − λ 10 6
det( A − λI ) = 0 ⇔ − 24 − 19 − λ − 12 = 0 .
12 10 7−λ
Adunând toate liniile la prima, obţinem:
1− λ 1− λ 1− λ 1 1 1
− 24 − 19 − λ − 12 = 0 ⇔ (1 − λ ) − 24 − 19 − λ − 12 = 0 ⇔
12 10 7−λ 12 10 7−λ
⇔ (λ − 1)2 (λ + 1) = 0 ⇒ λ1 = λ2 = 1; λ3 = −1 .
• Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori

proprii, rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x , cu x ≠ 0 .
⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧13 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = x1
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⎜ 10 − 19 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = x 2
⎜ 6
⎝ − 12 7 ⎟⎠⎜⎝ x3 ⎟⎠ ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = x
⎝ 3⎠ ⎩ 1 2 3 3
⎧12 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = 0 ⎧ x1 − 2 x 2 + x3 = 0
⎪ ⎪
⇒ ⎨10 x1 − 20 x 2 + 10 x3 = 0 ⇒ ⎨ x1 − 2 x 2 + x3 = 0 ⇒
⎪ 6 x − 12 x + 6 x = 0 ⎪x − 2 x + x = 0
⎩ 1 2 3 ⎩ 1 2 3
⇒ x1 = a, x2 = b, x3 = 2b − a; a, b ∈ R, a 2 + b 2 ≠ 0 .
Rezultă că mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii
{
λ1 = 1 este: V1 = (a, b,2b − a )t / a, b ∈ R, a 2 + b 2 ≠ 0 .}
{ }
X 1 = (a, b,2b − a )t / a, b ∈ R .
101
Pentru λ1 = −1 obţinem
⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧13x1 − 24 x 2 + 12 x3 = − x1
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪
⎜ 10 − 19 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = − x 2
⎜ 6
⎝ − 12 7 ⎟⎠⎜⎝ x3 ⎟⎠ ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = − x
⎝ 3⎠ ⎩ 1 2 3 3
⎧14 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = 0 ⎧7 x1 − 12 x 2 + 6 x3 = 0
⎪ ⎪
⇒ ⎨10 x1 − 18 x 2 + 10 x3 = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 9 x 2 + 5 x3 = 0 ⇒
⎪ 6 x − 12 x + 8 x = 0 ⎪3 x − 6 x + 4 x = 0
⎩ 1 2 3 ⎩ 1 2 3
⇒ x1 = 2a, x 2 = 5 a, x3 = a; a ∈ R \ {0}. Prin urmare, mulţimea
3
vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ 2 = −1 este:
⎧
⎩ 3
( t
) ⎫
V−1 = ⎨ 2a, 5 a, a / a ∈ R \ {0}⎬ . Subspaţiul propriu corespunzător
⎭
⎧
⎩ 3
( t
)⎫
valorii proprii λ 2 = −1 este: X −1 = ⎨ 2a, 5 a, a / a ∈ R ⎬ .
⎭
PROBLEME PROPUSE
1. Să se determine valorile proprii şi vectorii proprii pentru

operatorul liniar U : R 3 → R 3 , unde:
a ) U ( x) = (x2, x 2 + 2 x3 , − x3 )t ;
b) U ( x) = (2 x1 − x2 + x3 , − x1 + 2 x2 + x3 , − x1 + x2 )t ;
c) U ( x) = (− x3 , − x2 , − x1 )t .
R: a) λ1 = −1, λ2 = 0, λ3 = 1 ;
{ } {
V−1 = (a, − a, a )t / a ∈ R \ {0} ; V0 = (a, 0, 0 )t / a ∈ R \ {0} ; }
{
V1 = (a, a, 0 )t / a ∈ R \ {0} ; }
102
{
b) λ1 = 0, λ2 = 1, λ3 = 3 ; V0 = (− a, − a, a )t / a ∈ R \ {0} ; }
{ } {
V1 = (a, a, 0 )t / a ∈ R \ {0} ; V3 = (− a, 2a, a )t / a ∈ R \ {0} ; }
{
c) λ1 = λ 2 = −1, λ3 = 1 ; V−1 = (a, b, a )t / a, b ∈ R, a 2 + b 2 ≠ 0 ; }
{
V1 = (− a, 0, a )t / a ∈ R \ {0} . }
2. Să se calculeze valorile proprii şi subspaţiile proprii pentru
operatorul liniar U : R 3 → R 3 care are ca matrice corespunzătoare
bazelor canonice matricea:
⎛ −2 4 1 ⎞ ⎛ 1 2 1⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
a) A = ⎜ 0 −1 − 2 ⎟ ; b) A = ⎜ − 1 2 − 1⎟ ;
⎜ 0
⎝ 0 8 ⎟⎠ ⎜ 1 −1
⎝ 2 ⎟⎠
⎛0 −1 0⎞
⎜ ⎟
c ) A = ⎜1 3 1⎟ .
⎜0
⎝ −1 0 ⎟⎠
⎧
( t
)
⎫
R: a) λ1 = −2, λ 2 = −1, λ3 = 8 ; X − 2 = ⎨ − 10 a, 40 a, a / a ∈ R ⎬ ;
⎩ 9 9 ⎭
⎧
⎩
( 2
t
) ⎫
{
X −1 = ⎨ 0, 9 a, a / a ∈ R ⎬ ; X 8 = (0, 0, a )t / a ∈ R ;
⎭
}
b) λ1 = 1, λ 2 = 2 ;
{ } {
X 1 = (0, a, a )t / a ∈ R ; X 2 = (a, a, 2a )t / a ∈ R ;}
{
c) λ1 = 0, λ2 = 1, λ3 = 2 ; X 0 = (− a, 0, a )t / a ∈ R ; }
{ } {
X 1 = (a, a, a )t / a ∈ R ; X 2 = (a, 2a, a )t / a ∈ R .}
103
CAPITOLUL 4
FUNCŢIONALE LINIARE, BILINIARE ŞI

PĂTRATICE
4.1. FUNCŢIONALE LINIARE
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită.

O aplicaţie f : X → K se numeşte funcţională liniară dacă:
(1) f este aditivă, adică
f ( x + y ) = f ( x) + f ( y ), ∀x, y ∈ X ;
(2) f este omogenă, adică
f (αx) = αf ( x), ∀α ∈ K , ∀x ∈ X .
Observaţie. Cele două condiţii pot fi înlocuite prin:
(3) f (αx + βy ) = αf ( x) + βf ( y ), ∀α , β ∈ K , ∀x, y ∈ X .
Definiţia 2. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n ,

f : X → K o funcţională liniară, G = {g1 , g 2 ,..., g n }o bază a
spaţiului liniar ( X , K ) .
Notăm ai = f ( g i ), i = 1, n . Atunci A = (a1 , a 2 ,...a n )t se numeşte
vectorul ataşat funcţionalei liniare în baza G .
104
PROBLEME REZOLVATE
1. Stabiliţi dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi

în caz afirmativ scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică
( )
a spaţiului liniar R 3 , R şi în baza
{
G = g1 = (3,3,1) , g 2 = (3,1,3)t , g 3 = (1,3,3)t .
t
}
a ) f : R 3 → R, f ( x) = 3 x1 − x2 + 2 x3 ;
b) f : R 3 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 1.
Rezolvare:
a ) f este funcţională liniară dacă f (αx + βy ) = αf ( x ) + βf ( y ) ,
∀x, y ∈ R 3 şi ∀α , β ∈ R .
Fie x, y ∈ R 3 , α , β ∈ R ⇒ x = ( x1 , x 2 , x3 )t , y = ( y1 , y 2 , y3 )t ;
( )
f (αx + βy ) = f α ( x1 , x2 , x3 )t + β ( y1 , y 2 , y3 )t =
( )
= f (αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 , αx3 + βy3 ) t = 3(αx1 + βy1 ) −
− (αx 2 + βy 2 ) + 2(αx3 + βy3 ) = α (3 x1 − x 2 + 2 x3 ) +
+ β (3 y1 − y 2 + 2 y3 ) = αf ( x ) + βf ( y ) , prin urmare f este
funcţională liniară.
Vectorul ataşat funcţionalei f în baza canonică a spaţiului ( R 3 , R)
este format din coeficienţii funcţionalei : A = (3,−1,2 )t .
Vectorul ataşat funcţionalei f în G = {g1 , g 2 , g 3 } este
B = ( f ( g1 ), f ( g 2 ), f ( g 3 ) )t . Avem că:
f ( g1 ) = f (3,3,1) = 8; f ( g 2 ) = f (3,1,3) = 14; f ( g 3 ) = f (1,3,3) = 6 ,
prin urmare B = (8, 14, 6) t .
b) Fie x, y ∈ R 3 şi α , β ∈ R . Avem că:
105
f (αx + βy ) = f (αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 , αx3 + βy3 ) =
= (αx1 + βy1 ) − 2(αx 2 + βy 2 ) + 4(αx3 + βy3 ) + 1 şi
αf ( x) + βf ( y ) = αx1 − 2αx 2 + 4αx3 + βy1 − 2 βy 2 + 4 βy3 + α + β ,
prin urmare f (αx + βy ) ≠ αf ( x) + βf ( y ) .
Rezultă că f nu este funcţională liniară.
1
2. Arătaţi că aplicaţia f : R2 [ X ] → R, f ( P) = ∫ P ( x)dx este o
0
funcţională liniară şi scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza
canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) şi în baza
{
G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 2 , g 3 = 2 + 3 X 2 . }
Rezolvare:
f este funcţională liniară dacă f (αP + βQ) = αf ( P) + βf (Q) ,
∀α , β ∈ R, ∀P, Q ∈ R2 [ X ], Avem că:
1 1 1
f (αP + βQ) = ∫ (αP + βQ)( x )dx = α ∫ P( x)dx + β ∫ Q( x)dx =
0 0 0
= αf ( P ) + βf (Q ) , prin urmare f este funcţională liniară.
Baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) este
{
E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 . }
Vectorul ataşat funcţionalei în baza E , notat A , este:
A = ( f (e1 ), f (e2 ), f (e3 ) )t
1 1
1 1
x2 = 1 ;
Avem că f (e1 ) = ∫ dx = x 0 = 1 ; f (e 2 ) = ∫ xdx =
2 0 2
0 0
1 1 1 ; prin urmare, vectorul ataşat funcţionalei
f (e 2 ) = ∫ x 2 dx = x3
3
=
0
0 3
106
în baza canonică este A = 1, ( 1,
2
1 t.
3
)
Analog se obţine că vectorul ataşat funcţionalei f în baza G este:
(2 t
B = ( f ( g1 ), f ( g 2 ), f ( g 3 ) )t şi va rezulta: B = 1 , 11 , 3 .
6
)
PROBLEME PROPUSE
1. Să se stabilească dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale

liniare şi în caz afirmativ să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în
baza canonică şi în baza G a spaţiului liniar (V , K ) :
a ) f : R 3 → R, f ( x) = 3x1 − x 2 + 2 x3 ;
{ }
G = g1 = (1,1,1)t , g 2 = (0,1,3)t , g 3 = (1,3,0)t , (V , K ) = R 3 , R ;( )
b) f : R 3 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 2 ;
{ }
G = g1 = (2,1,1)t , g 2 = (0,1,2)t , g 3 = (12,0)t , (V , K ) = R 3 , R ; ( )
c) f : R 4 → R, f ( x) = 3 x1 − x 2 + 2 x3 + 3 x 4 ;
{
G = g1 = (1,1,1,1)t , g 2 = (1,2,3,4)t , g 3 = (1,4,9,16)t , g 4 = (1,8,27,64)t , }
(V , K ) = (R 4 , R ) ;
d ) f : R 2 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 1 ;
{ }
G = g1 = (2,1)t , g 2 = (1,2)t . (V , K ) = R 2 , R .( )
R: a ) f este funcţională liniară; matricea funcţionalei în baza
canonică este A = (3, − 1, 2 )t ; matricea funcţionalei în baza G este
B = (4, 5, 0 )t .
107
2. Să se arate că aplicaţia f : Rn [ X ] → R, f ( P) = P(2) este
o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în
baza
⎪⎧ ( X − 1) 2 ( X − 1) n ⎪⎫
G = ⎨ g1 = 1, g 2 = X − 1, g 3 = ,....., g n = ⎬.
⎪⎩ 2! n! ⎪⎭
R: Vectorul ataşat funcţionalei în baza G este
(
A = 1, 1, 1 , 1 ,....., 1
2! 3! n!
t
)
3. Să se determine funcţionala liniară f : R 3 → R , ştiind că
f (1, 0, 2) = 3 , f (2,1, 0) = 6 , f (0, 2,1) = 9 .
R: Se caută f de forma f ( x ) = ax1 + bx 2 + cx3 , unde a, b, c ∈ R şi
se găseşte f ( x ) = x1 + 4 x 2 + x3 .
1
4. Să se arate că aplicaţia f : R3 [ X ] → R, f ( P ) = ∫ P' ( x)dx
0
este o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei
în baza canonică a spaţiului liniar ( R3 [ X ], R) şi în baza
{ }
G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 3 , g 3 = 2 X + 3 X 2 , g 4 = 1 .
108
4.2. FUNCŢIONALE BILINIARE
BREVIAR TEORETIC

dimensiune finită.
O aplicaţie f : X × Y → K se numeşte funcţională biliniară dacă
este liniară în raport cu fiecare argument, adică:
(1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x, y ∈ X , ∀z ∈ Y ;
(2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x ∈ X , ∀y, z ∈ Y .
Definiţia 2. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune m ,

(Y , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n , f : X × Y → K o
funcţională biliniară, E = {e1 , e2 ,..., en } o bază a spaţiului liniar
( X , K ) , G = {g1 , g 2 ,..., g n }o bază a spaţiului liniar (Y , K ) .
( )
Notăm aij = f (ei , g j ), i = 1, m, j = 1, n. . Atunci A = aij i =1, m se
j =1, n
numeşte matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G .
Modificarea matricei unei funcţionale biliniare la schimbarea

bazelor în care se reprezintă
În condiţiile definiţiei 2, fie A matricea ataşată funcţionalei
biliniare în bazele E şi G şi B matricea ataşată funcţionalei
biliniare în bazele F şi H . Fie C matricea de trecere de la baza
E la baza F şi D matricea de trecere de la baza G la baza H .
Atunci B = C t ⋅ A ⋅ D .
109
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră aplicaţia f : R 2 × R 3 → R ,
f ( x, y ) = 2 x1 y1 − x1 y 2 + 3 x 2 y3 .
a ) Să se arate că f este o funcţională biliniară.
b) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale
( ) (
spaţiilor liniare R 2 , R şi R 3 , R )
c) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele
{ }
E = e1 = (1,2 )t , e2 = (3,4 )t şi
G = {g1 = (3,1,1) , g 2 = (1,3,1) t , g 3 = (1,1,3) t }.
t
Rezolvare:
a) f este funcţională biliniară dacă este liniară în fiecare
argument, adică:
1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x, y ∈ R 2 , ∀z ∈ R 3 ;
2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x ∈ R 2 , ∀y, z ∈ R 3 .
Fie α , β ∈ R . Avem că:
1) f (αx + βy, z ) = f (α ( x1 , x 2 ) + β ( y1 , y 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 )) =
= f ((αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 ) ) = 2(αx1 + βy1 ) z1 −
1 − (αx1 + βy1 ) z 2 + 3(αx2 + βy 2 ) z 3 = α (2 x1 z1 − x1 z 2 + 3x2 z 3 ) +
+ β (2 y1 z1 − y1 z 2 + 3 y 2 z 3 ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ).
2) f ( x, αy + βz ) = f (( x1 , x 2 ),α ( y1 , y 2 , y3 ) + β ( z1 , z 2 , z 3 ) ) =
= f (( x1 , x 2 ), (αy1 + βz1 ,αy 2 + βz 2 , αy3 + βz 3 ) ) =
= 2 x1 (αy1 + βz1 ) − x1 (αy 2 + βz 2 ) + 3x 2 (αy3 + βz 3 ) =
= α (2 x1 y1 − x1 y 2 + x 2 y3 ) + β (2 x1 z1 − x1 z 2 + x2 z 3 ) =
= αf ( x, y ) + βf ( x, z ).
Din1) şi 2) rezultă că f este funcţională biliniară.
110
b) Matricea funcţionalei în bazele canonice ale R 2 şi R 3 este
formată din coeficienţii funcţionalei: A = (aij ) i =1,2 , unde aij este
j =1,3
⎛ 2 − 1 0⎞
coeficientul lui xi y j . Obţinem: A = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝0 0 3⎠
c) Metoda I. Matricea funcţionalei f corespunzătoare bazelor
E şi G este B = (bij )i =1,2 ) , unde bij = f (ei , g j ) . Obţinem că:
j =1,3
( )
b11 = f (e1 , g1 ) = f (1,2) t , (3,1,1) t = 2 ⋅ 1 ⋅ 3 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 1 = 11 ;
b12 = f (e1 , g 2 ) = 2 ⋅ 1 ⋅ 1 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 3 = 11; prin urmare
⎛11 5 19 ⎞
B = ⎜⎜ ⎟⎟.
⎝ 27 9 39 ⎠
Metoda II. Folosim formula de transformare a matricei
funcţionalei la schimbarea bazelor: B = C t ⋅ A ⋅ D . Matricea de
( )
trecere de la baza canonică a spaţiului R 2 , R la baza E este
⎛1 3 ⎞
C = ⎜⎜ ⎟⎟ , iar matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului
⎝ 2 4⎠
⎛3 1 1⎞
( 3
) ⎜
R , R la baza G este D = ⎜1 3
⎟
1⎟ . Rezultă că
⎜1 1 3 ⎟⎠
⎝
⎛11 5 19 ⎞
B = C t ⋅ A ⋅ D = ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ 27 9 39 ⎠
2. Demonstraţi că
1
f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R, f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx , este o
0
funcţională biliniară simetrică şi scrieţi matricea funcţionalei în
111
baza canonică a spaţiului R2 [ X ] şi în baza
{
G = g1 = 1 − 3 X , g 2 = 2 + X 2 , g 3 = 4 X − X 2 . }
Rezolvare:
Trebuie să aratăm că :
1) f (αP + βQ, T ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ;
2) f ( P, αQ + βT ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ;
3) f ( P, Q) = f (Q, P), ∀P, Q ∈ R2 [ X ] .
1) Fie α , β ∈ R . Avem că:
1
f (αP + βQ, T ) = ∫ (αP + βQ )' ( x)T ' ( x)dx =
0
1 1
= α ∫ P' ( x)T ' ( x)dx + β ∫ Q' ( x)T ' ( x)dx = αf ( P, T ) + βf (Q, T ).
0 0
Analog se arată 2) şi în concluzie rezultă că f este funcţională
biliniară.
3) Fie P, Q ∈ R2 [ X ] . Avem că:
1 1
f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx = ∫ Q' ( x) P ' ( x)dx = f (Q, P) , prin urmare
0 0
f este funcţională biliniară simetrică.
{
Baza canonică a lui R2 [ X ] : E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 }
Matricea lui f în baza E este
A = (aij ) i, j =1,3 , aij = f (ei , e j ), i, j = 1,3
Avem că:
1
a11 = f (e1 , e1 ) = f (1,1) = ∫ 1'1' dx = 0; a12 = a13 = 0 = a 21 = a31 ;
0
112
1 1 4
a 22 = f ( x, x) = ∫ dx = 1; a 23 = a32 = ∫ 1 ⋅ 2 xdx = 1; a33 = .
0 0 3
⎛0 0 0⎞
⎜ ⎟
Obţinem că A = ⎜ 0 1 1 ⎟
⎜ ⎟
⎜0 1 4 ⎟
⎝ 3⎠
Analog B = (bij ) i, j =1,3 , bij = f ( g i , g j ), i, j = 1,3.
PROBLEME PROPUSE
1. Să se arate că aplicaţia f : R 3 × R 2 → R ,
f ( x, y ) = 2 x1 y 2 − 5 x2 y 2 + 3 x3 y1 este o funcţională biliniară şi să
se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare
(R 3 , R) şi (R 2 , R) şi în bazele E = {e1 = (0,1,1) t , e2 = (1,0,1) t ,
e = (1,1,2) } şi G = {g1 = (1,0 )t , g 2 = (3,1)t } .
3
t
R: Matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare

⎛0 2⎞
( ) ( ) ⎜ ⎟
R 3 , R şi R 2 , R este: A = ⎜ 0 − 5 ⎟ ;
⎜3 0⎟
⎝ ⎠
⎛3 4 ⎞
⎜ ⎟
matricea funcţionalei în bazele E şi G este B = ⎜ 3 11⎟ .
⎜ 6 15 ⎟
⎝ ⎠
2. Să se arate că aplicaţia
f : R 3 × R 3 → R, f ( x, y ) = 3x1 y 2 + x3 y 2 − 4 x 2 y3 este o
funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza
113
( )
canonică a spaţiului liniar R 3 , R şi în baza
{ }
G = g1 = (0,1,2) , g 2 = (1,3,1) , g 3 = (3,1,2) t .
t t
R: Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar R 3 , R ( )

⎛0 3 0⎞
⎜ ⎟
este A = ⎜ 0 0 − 4 ⎟ ; matricea funcţionalei în baza G este
⎜0 1 0 ⎟⎠
⎝
⎛ −6 2 − 6⎞
⎜ ⎟
B = ⎜ − 20 0 − 20 ⎟ .
⎜ 3 29 3 ⎟⎠
⎝
3. Să se demonstreze că aplicaţia
1
f : R3 [ X ] × R3 [ X ] → R, f ( P, Q) = ∫ P' ( x)Q' ( x)dx este o
0
funcţională biliniară simetrică şi să se scrie matricea funcţionalei în
baza canonică a spaţiului liniar (R3 [ X ], R ) şi în baza
{
G = g1 = 1 − 3 X , g 2 = 2 + X 3 − 2 X , g 3 = 4 X − X 2 , g 4 = 1 . }
4. Să se demonstreze că aplicaţia
1
f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R, f ( P, Q) = ∫ P( x)Q' ( x)dx este o
0
funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza
canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) şi în baza
{
G = g1 = 3 − 5 X , g 2 = 2 + X − 2 X 2 , g 3 = 4 X − X 2 . }
114
4.3. FUNCŢIONALE PĂTRATICE
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial, unde K ∈ {R, C } . Fie

f : X × X → K o funcţională biliniară simetrică. Restricţia funcţiei
f la diagonala produsului cartezian X × X , definită prin
diag ( X × X ) = {(x, x ) / x ∈ X } , se numeşte funcţională pătratică;
expresia functionalei pătratice în punctul ( x, x ) se notează f ( x, x )
sau, mai simplu, f (x) , cu f : X → K .
Definiţia 2. Fie V : X → R o funcţională pătratică.

1) V se numeşte pozitiv definită dacă V ( x) > 0, ∀x ∈ X , x ≠ 0 .
2) V se numeşte semipozitiv definită dacă
V ( x) ≥ 0, ∀x ∈ X , x ≠ 0 .
3) V se numeşte negativ definită dacă V ( x) < 0, ∀x ∈ X , x ≠ 0 .
4) V se numeşte seminegativ definită dacă
V ( x) ≤ 0, ∀x ∈ X , x ≠ 0 .
5) V se numeşte nedefinită dacă ∃x, y ∈ X a.î. V ( x) > 0 şi
V ( y) < 0 .
Observaţie: Matricea asociată unei funcţionale pătratice într-o

anumită bază este matricea asociată funcţionalei biliniare asociate
în baza respectivă.
Observaţie: Se spune că funcţionala pătratică V : X → R a fost

adusă la forma canonică dacă s-a determinat o bază G a spaţiului
n
X , pentru care V ( x) = ∑ λi yi2 , unde xG = ( y1 , y 2 ,..., y n )t .
i =1
115
Aducerea unei funcţionale pătratice la forma canonică se poate
face prin:
• Metoda Jacobi :
Se calculează ∆1 , ∆ 2 , K , ∆ n (unde ∆ i este determinantul format
din primele i linii şi coloane ale matricii A -matricea asociată
funcţionalei).
Dacă ∆ i ≠ 0, ∀i = 1, n ⇒ ∃ o bază a spaţiului R n în care
funcţionala se scrie :
∆ ∆ ∆
V ( y ) = 0 y 21 + 1 y 22 + L + n −1 y n2 , ∆ 0 = 1 .
∆1 ∆2 ∆n
• Metoda Gauss:
Se caută i ∈ 1, n astfel încât coeficientul lui x 2i să fie nenul şi se
grupează toţi termenii ce conţin xi ; din aceştia se formează un
pătrat; termenii rămaşi nu vor mai conţine xi . Se repetă procedeul
anterior până la obţinerea formei canonice.
Observaţie. În cazul în care funcţionala pătratică este degenerată,

adică V ( x ) = ∑ aij xi x j , se alege (k , l ) astfel încât a kl ≠ 0 şi
1≤ i < j ≤ n
se folosesc transformările
x k = z k + z l , xl = z k − z l , xi = z i , i = 1, n, i ≠ k , i ≠ l .
Astfel funcţionala devine nedegenerată, adică ∃i ∈ 1, n astfel încât
aii ≠ 0 şi poate fi adusă la forma canonică prin una din metodele
cunoscute.
116
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră funcţionala pătratică

V : R 3 → R, V ( x) = 3 x 21 − x 22 −2 x1 x 2 + 5 x 2 x3 .
a ) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului
( R 3 , R) .
b) Să se determine natura funcţionalei.
Rezolvare:
a ) Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 , R)

este A = (aij ) i, j =1,3 , aij , unde aij este:
⎧coeficientul lui xi2 , daca i = j
⎪
⎨1 .
⎪⎩ 2 ⋅ coeficientul lui xi x j , daca i ≠ j
⎛ 3 −1 0⎞
⎜ ⎟
⎜
Atunci A = − 1 − 1 5⎟
.
⎜ 2⎟
⎜ 0 5 2⎟
⎝ 2 ⎠
b) Pentru a stabili natura funcţionalei , calculăm minorii
principali ∆ 1 , ∆ 2 , ∆ 3 ai matricei A (unde ∆ i este format din
primele i linii şi coloane ale matricii A ).
Dacă toţi ∆ i > 0 ⇒ funcţionala pătratică este pozitiv definită.
Dacă ∆ i alternează ca semn, începând cu (-), atunci funcţionala
este negativ definită.
Orice altă combinaţie de semne cu ∆ i ≠ 0 implică faptul că
funcţionala este nedefinită.
117
3 −1 0
3 −1 5 107
∆1 = 3 = 3, ∆ 2 = = −4, ∆ 3 = − 1 − 1 =− ,
−1 −1 2 4
5
0 2
2
deci funcţionala pătratică este nedefiniă.
2. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică:

a) V : R 3 → R, V ( x) = 2 x 21 +3 x 22 + ax 23 −2 x1 x 2 + 2 x2 x3 ;
b) V : R 3 → R, V ( x) = −2 x 21 − x 22 + ax 23 +2 x1 x 2 + 2 x2 x3
să fie : 1) pozitiv definită;
2) negativ definită.
Rezolvare:
⎛ 2 −1 0⎞ ⎧∆1 = 2
⎜ ⎟ ⎪
a ) A = ⎜ − 1 3 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5
⎜ 0 1 a⎟ ⎪ ∆ = 5a − 2
⎝ ⎠ ⎩ 3
⎧∆ 1 > 0
⎪ ⎛2 ⎞
1) V este pozitiv definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ⎜ , ∞ ⎟ .
⎪∆ > 0 ⎝5 ⎠
⎩ 3
⎧∆1 < 0
⎪
2) V este negativ definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ∅ .
⎪∆ < 0
⎩ 3
⎛ − 2 1 0 ⎞ ⎧ ∆ 1 = −2
⎜ ⎟ ⎪
b ) A = ⎜ 1 − 1 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 . Rezultă că:
⎜ 0 ⎟ ⎪
1 a ⎠ ⎩∆ 3 = 3a + 2
⎝
1) V este pozitiv defintă ⇔ a ∈ ∅ .
118
⎛ 2⎞
2) V este negativ definită ⇔ a ∈ ⎜ − ∞,− ⎟ .
⎝ 3⎠
3. Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice:

a ) V : R 3 → R, V ( x) = 3x 21 +2 x 22 +4 x 23 −2 x1 x 2 + 2 x1 x3 ;
b) V : R 3 → R, V ( x) = − x 21 −2 x 22 −3 x 23 +2 x1 x 2 + 2 x1 x3
şi să se stabilească natura acestora, folosind metoda Jacobi.
Rezolvare:
⎛ 3 − 1 1 ⎞ ⎧∆1 = 3
⎜ ⎟ ⎪
a ) Se calculează ∆1 , ∆ 2 , ∆ 3 ; A = ⎜ − 1 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5
⎜1 0 4 ⎟⎠ ⎪⎩∆ 3 = 18
⎝
Deoarece ∆ i ≠ 0, ∀i = 1,3 ⇒ ∃ o bază a spaţiului R 3 în care
funcţionala se scrie :
∆ ∆ ∆ 1 3 5
V ( y ) = 0 y 21+ 1 y 22 + 2 y 23 ⇒ V ( y ) = y 21+ y 22 + y 23 .
∆1 ∆2 ∆3 3 5 18
Deoarece toţi coeficienţii funcţionalei în noua bază sunt strict
pozitivi, rezultă că V este pozitiv definită.
⎛ −1 1 1 ⎞ ⎧∆1 = −1
⎜ ⎟ ⎪
b) Α = ⎜ 1 − 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 ⇒ V ( y ) = − y 21− y 22 − y 23 ,
⎜1
⎝ 0 − 3⎟⎠ ⎪⎩∆ 3 = −1
prin urmare V este negativ definită.
4. Să se reducă la forma canonică, folosind metoda Gauss,

următoarele funcţionale pătratice:
a ) V : R 3 → R, V ( x) = x 21 +3x 22 −2 x 23 +2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 ;
b) V : R 3 → R,V ( x) = 3x 21− x 22 +5 x 23 −4 x1 x2 + 2 x1 x3 + 8 x2 x3 ;
119
c) V : R 3 → R,V ( x) = x1 x2 − 4 x1 x3 + 5 x2 x3 ;
d ) V : R 3 → R,V ( x) = 2 x1 x2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 ;
e) V : R 3 → R, V ( x) = x 21 +4 x 22 +25 x 23 +4 x1 x 2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 ;
f ) V : R 3 → R,V ( x) = x 21 +5 x 22 +7 x 23 −4 x1 x2 + 6 x1 x3 − 8 x2 x3 ;
g ) V : R 3 → R,V ( x) = 2 x 21 +3 x 22 −5 x 23 +3 x1 x2 − 4 x1 x3 + 6 x 2 x3 .
Rezolvare:
a ) Deoarece coeficientul lui x 21 este nenul, se grupează
termenii care conţin variabila x1 :
V ( x) = x 21 + 3 x 22 −2 x 23 + 2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 .
Se formează un pătrat care să cuprindă toţi termenii în care apare
variabila x1 şi se obţine:
V ( x) = x 21 +2 x1 ( x 2 − 3 x3 ) + ( x 2 − 3 x3 ) 2 − ( x 2 − 3 x3 ) 2 + 3 x 22 −2 x 23 +4 x 2 x3 =
144444 42444444 3
2
⎛ ⎞
⎜ ⎟
= ⎜ x1 + x 2 − 3 x3 ⎟ − x 22 +6 x 2 x3 − 9 x 23 +3 x 22 −2 x 23 +4 x 2 x3 .
14 4244 3
⎜ ⎟
⎝ y1 ⎠
Se repetă procedeul pentru variabila x 2 şi se obţine:
V (x ) = y 21 + 2 x 22 − 11x 23 +10 x 2 x3 = y 21 +2( x 22 +5 x 2 x3 ) − 11x 23 =
⎛ 5 25 25 ⎞
= y 21+2⎜ x 22 +2 x 2 x3 + x 23 − x 23 ⎟ − 11x 23 =
⎝ 2 4 4 ⎠
5 25 47
= y 21+ 2( x 2 + x3 ) 2 − x 23 −11x 23 = y 21+2 y 22 − y 23 ,
1442244 3 2 2
y2
Rezultă că forma canonică a funcţionalei pătratice V este
120
47 2 5
V ( y ) = y 21+2 y 22 −
y 3 , unde y1 = x1 + x 2 − 3x3 , y 2 = x 2 + x3 ,
2 2
y3 = x3 . prin urmare V este nedefinită.
b) V ( x) = 3 x12 − x 2 2 + 5 x3 2 − 4 x1 x 2 + 2 x1 x3 + 8 x 2 x3 =
=
1
3
( )
9 x 21 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 22 +5 x 23 +8 x 2 x3 =
1
( )
= 9 x 21 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 22 +5 x 23 +8 x 2 x3 =
3
⎡⎛ ⎞
2 ⎤
1 ⎢⎜ ⎟
( ) ⎥
= ⎢⎜ 3 x1 − 2 x 2 + 2 x3 ⎟ − 4 x 22 −4 x 2 x3 + x 23 ⎥ − x 22 +5 x 23 +8 x2 x3 =
3 ⎢⎜ 1442443 ⎟ ⎥
⎢⎣⎝ y1 ⎠ ⎥⎦
1 4 4 1
= y 21− x 22 + x 2 x3 − x 23 − x 22 +5 x 23 +8 x 2 x3 =
3 3 3 3
1
3
7
3
14
3
28
3
1
3
7
3
( 14
= y 21− x 22 + x 23 + x 2 x3 = y 21− x 22 −4 x2 x3 + x 23 =
3
)
⎛ ⎞
1 2 7⎜ 2 2 2 ⎟ 14 2
= y 1− ⎜ x 2 −4 x 2 x3 + 4 x 3 − 4 x 3 ⎟ + x 3 =
3 3 ⎜ 1442443 ⎟ 3
⎝ ⎠
2
⎛ ⎞
1 7⎜ ⎟ 28 14 1 7
= y 21− ⎜ x 2 − 2 x3 ⎟ + x 23 + x 23 = y 21− y 22 +14 y 23 ,
3 3⎜ 14 2 4
3 3 3 3 3
⎟
⎝ y2 ⎠
y1 = 3x1 − 2 x2 + 2 x3 , y 2 = x 2 − 2 x3 , y3 = x3
Rezultă că funcţionala pătratică V este nedefinită.
c) V : R 3 → R, V ( x) = x1 x 2 − 4 x1 x3 + 5 x 2 x3 .
121
Observăm că nu există i astfel încât xi ≠ 0 .
Folosim transformarea:
⎧ x1 + x 2
⎪ z1 = 2
x1 = z1 − z 2 ⎫ ⎪
⎪ ⎪ x2 − x1
x 2 = z1 + z 2 ⎬ ⇒ ⎨ z 2 =
⎪ ⎪ 2
x3 = z 3 ⎭ ⎪z = x
3 3
⎪
⎩
V ( x) = x1x2 − 4x1x3 + 5x2 x3 = z 21− z 22 −4z1z3 + 4z2 z3 + 5z1z3 + 5z2 z3 =
= z 21− z 22 + z1 z 3 + 9 z 2 z 3 =
2 2
⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞
= z 21+2 z1 ⎜ z 3 ⎟ + ⎜ z 3 ⎟ − ⎜ z 3 ⎟ − z 22 +9 z 2 z 3 =
⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠
2
⎛ ⎞
⎜ ⎟
1 1
= ⎜ z1 + z 3 ⎟ − z 22 − z 23 +9 z 2 z 3 =
⎜ 14224 3⎟ 4
⎜ ⎟
⎝ y1 ⎠
2
⎛ 9 81 81 ⎞ 1 ⎛ 9 ⎞
= y 21−⎜ z 22 −2 z2 z3 + z 23− z 23 ⎟ − z 23= y 21−⎜ z2 − z3 ⎟ + 20 z 23⇒
⎝ 2 4 4 ⎠ 4 ⎝ 2 ⎠
⎧ 1 x1 + x 2 1
⎪ y1 = z1 + 2 z 3 = 2
+ x3
2
⎪
⎪ 9 x − x1 9
⇒ V ( y ) = y 21− y 22 +20 y 23 , unde ⎨ y 2 = z 2 − z 3 = 2 − x3 .
⎪ 2 2 2
⎪ 3
y = z 3 = x 3
⎪
⎩
Rezultă că funcţionala este nedefinită.
d ) V ( x ) = 2 x1 x 2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 .
Folosim transformarea:
122
⎧ x1 = z1 − z 2
⎪
⎨ x 2 = z1 + z 2
⎪x = z
⎩ 3 3
V ( x) = 2 z 21−2 z 22 −7 z1 z 3 + 7 z 2 z 3 + 10 z1 z 3 + 10 z 2 z 3 =
= 2 z 21 − 2 z 22 +3 z 21 + 17 z 2 z 3 =
=
1
2
( )
4 z 21+6 z1 z 3 − 2 z 22 +17 z 2 z 3 =
⎡ ⎤
⎢ 9 ⎥
1 ⎛3 ⎞ 9
= ⎢(2 z1 )2 + 2(2 z1 )⎜ z 3 ⎟ + z 23 − z 23 ⎥ − 2 z 22 +17 z 2 z 3 =
2 ⎢ 1444442⎝4 2 44 ⎠ 444 3 4 ⎥⎥
⎢
⎣ ⎦
2
1⎛ 3 ⎞ 9 2 2
= ⎜ 2 z1 + z 3 ⎟ − z 3 − 2 z 2 + 17 z 2 z 3 =
2⎝ 2 ⎠ 8
1 2 1 9
= y 1 − (4 z 22 −34 z 2 z 3 ) − z 23 =
2 2 8
1 2 1⎡ ⎛ 17 ⎞ ⎤ 9
2 2
⎛ 17 ⎞ ⎛ 17 ⎞
= y 1− ⎢(2 z 2 ) 2 − 2(2 z 2 )⎜ z 3 ⎟ + ⎜ z 3 ⎟ − ⎜ z 3 ⎟ ⎥ − z 23 =
2 2⎢
⎣ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎥⎦ 8
2
1 2 1⎛ 17 ⎞ 1 1
= y 1− ⎜ 2 z 2 − z 3 ⎟ + 35 z 23 = y 21− y 22 +35 y 23
2 2⎝ 2 ⎠ 2 2
Funcţionala este nedefinită.
e) V ( x) = x12 + 4 x 2 2 + 25 x3 2 + 4 x1 x2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 =
= x 21 +2 x1 (2 x2 − 5 x3 ) + (2 x 2 − 5 x3 ) 2 − (2 x 2 − 5 x3 ) 2 + 4 x 22 +25 x 23 +
+ 6 x 2 x3 = ( x1 + 2 x 2 − 5 x3 ) 2 + 26 x 2 x3 = y 21 +26 x 2 x3
123
⎧ x + x3
⎧ x1 = z1 z2 = 2
⎪ ⎪
⎪ 2
⎨ x2 = z 2 − z3 ⇒ ⎨
⎪x = z + z ⎪ z = x3 − x 2
⎩ 3 2 3 ⎪⎩ 3 2
V ( x) = y 21+26( z 22 − z 23 ) = y 21+26 y 22 −26 y 23 , deci funcţionala este
nedefinită, unde am notat:
1 1
y1 = x1 + 2 x2 − 5 x3 , y 2 = z 2 = x 2 + x3 ,
2 2
1 1
y 3 = z 3 = − x 2 + x3 .
2 2
3. Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice

folosind metoda lui Gauss şi să se găsească baza în care este scrisă
forma canonică:
V : R 3 → R, V ( x) = 2 x12 − 3x 2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 .
Rezolvare:
V ( x) = 2 x12 − 3x2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 =
1
= (4 x12 + 6 x1 x2 − 8 x1 x3 ) − 3 x 22 +7 x 23 −9 x 2 x3 =
2
1
[ ]
= (2 x1 ) 2 + 2 x1 (3 x 2 − 4 x3 ) + (3 x 2 − 4 x3 ) 2 − (3x 2 − 4 x3 ) 2 −
2
− 3 x 22 +7 x 23 −9 x 2 x3 =
⎡⎛ ⎞
2 ⎤
1 ⎢⎜ ⎟ ⎥
= ⎢⎜ 2 x1 + 3x 2 − 4 x3 ⎟ − (9 x 22 −24 x 2 x3 + 16 x 23 )⎥ − 3x 22 +
2 ⎢⎜ 1442443 ⎟ ⎥
⎣⎢⎝
y1 ⎠ ⎦⎥
124
1 2 9 2
= 7 x 23 −9 x 2 x3 = y 1− x 2 +12 x 2 x3 − 8 x 23 −3 x 22 +7 x 23 −9 x 2 x3 =
2 2
1 2 15 2 1 15
= y 1− x 2 − x 23 + 3 x2 x3 = y 21−( x 23 −3 x 2 x3 ) − x 22 =
2 2 2 2
1 15
= y 21−( x 23 −3 x 2 x3 + 9 x 22 − 9 x 22 ) − x 22 =
2 2 2 2
2
⎛ ⎞
1 2 ⎜ ⎟ 9 15 1
= y 1−⎜ x3 − 3 x2 ⎟ + x 22 − x 22 = y 21− y 22 −3 y 23 ,
2 ⎜⎜ 14224 3⎟
⎟
2 2 3
⎝ y 2 ⎠
y1 = 2 x1 + 3 x2 − 4 x3 , y 2 = − 3 x2 + x3 , y3 = x 2
2
1
Deci V ( y ) = y 21− y 22 −3 y 23 , unde
3
y1 = 2 x1 + 3 x 2 − 4 x3 , y 2 = − 3 x2 + x3 , y3 = x 2 , sau
2
⎛ y1 ⎞ ⎛⎜ 2 3 −4⎞ ⎛x ⎞
⎜ ⎟ ⎟ ⎜ 1⎟
⎜ 3 ⎟ ⋅ ⎜ x2 ⎟ .
y
⎜ 2⎟ = 0 − 1
2
⎜ y ⎟ ⎜⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ 3 ⎠ ⎝0 1 0 ⎟⎠ ⎝ x3 ⎠
Notăm cu E baza canonică şi cu G = {g1 , g 2 , g 3 } baza în care este
scrisă forma canonică a funcţionalei.
Coordonatele vectorului x în baza E sunt x1 , x 2 , x3 , iar
coordonatele vectorului x în baza G sunt y1 , y 2 , y3 . Avem că:
xG = C −1 ⋅ x E , unde C este matricea de trecere de la baza E la
baza G .
125
Din relaţia scrisă mai sus rezultă că:
⎛2 3 −4⎞
⎜ ⎟
C −1 = ⎜ 0 − 3 1⎟ .
⎜ 2 ⎟
⎜0 1 0 ⎟⎠
⎝
Vom folosi metoda Gauss-Jordan pentru a obţine matricea C , ale
cărei coloane sunt chiar vectorii bazei G .
C −1 I3
2 3 -4 1 0 0
0 -3/2 1 0 1 0
0 1 0 0 0 1
1 3/2 -2 1/2 0 0
0 -3/2 1 0 1 0
0 1 0 0 0 1
1 0 -1 1/2 1 0
0 1 -2/3 0 -2/3 0
0 0 2/3 0 2/3 1
1 0 0 1/2 2 3/2
0 1 0 0 0 1
0 0 1 0 1 3/2
I3 C
⎛1 2 3⎞
⎜2 2⎟
Obţinem C = ⎜ 0 0 1 ⎟ , deci baza în care este scrisă forma
⎜ ⎟
⎜0 1 3⎟
⎝ 2⎠
canonică este:
⎧
⎩ 2
( t
G = ⎨ g1 = 1 , 0, 0 , g 2 ) ( )t⎫
= (2, 0, 1, )t , g 3 = 3 , 1, 3 ⎬ .
2 2 ⎭
126
PROBLEME PROPUSE
1. Se consideră funcţionala pătratică

V : R 3 → R, V ( x) = 2 x 21 − x 22 −3 x1 x2 + 2 x1 x3 + x2 x3 . Scrieţi
matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 , R) şi
stabiliţi natura funcţionalei.
⎛ 2 −3 1 ⎞⎟
⎜ 2
⎜ 1 ⎟ ; funcţionala pătratică este nedefinită.
R: A = ⎜ − 3 −1
2 2⎟
⎜ 1
⎟
⎜ 1 0⎟
⎝ 2 ⎠

V : R 3 → R, V ( x ) = 2 x 21 + x 22 +5 x 23 +2ax1 x 2 + 2 x1 x3
să fie pozitiv definită.
R: a ∈ ⎛⎜ − 3 5 , 3 5 ⎞⎟ .
⎝ 5 5 ⎠

V : R 3 → R, V ( x) = ax 21 + x 22 + x 23 +2ax1 x 2 + x1 x3 + 4 x 2 x3
să fie nedefinită.
R: a ∈ R .

V : R 3 → R, V ( x) = 2ax 21 −5 x 22 −2 x 23 −2 x1 x 2 − 2ax1 x3 + 4 x2 x3
să fie negativ definită.
R: a ∈ ⎛⎜ − 8 − 3 6 , − 8 + 3 6 ⎞⎟ .
⎝ 5 5 ⎠
127
5. Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale
pătratice:
a ) V : R 3 → R, V ( x) = 3x 21 +5 x 22 + x 23 +4 x1 x 2 + 2 x1 x3 ;
b) V : R 4 → R, V ( x) = x 21 +2 x1 x 2 − 2 x1 x3 + 4 x3 x 4 ;
c) V : R 3 → R, V ( x) = −5 x 21 −2 x 22 −2 x 23 −2 x1 x 2 + 4 x1 x3 + 2 x2 x3 ;
d ) V : R 3 → R, V ( x) = x 21 +5 x 22 +2 x 23 +2 x1 x 2 + 4 x2 x3 .
şi să se stabilească natura acestora folosind metoda Jacobi.
R: a ) V (x ) = 1 y12 + 3 y 22 + 11 y32 ; funcţională pozitiv definită;
3 11 6
b) V ( x ) = 1 y12 − 2 y 22 + 1 y32 − 1 y 42 ; funcţională nedefinită;
2 2 2
c) V ( x ) = − y1 − y 2 − y3 ; funcţională negativ definită;
1 2 5 2 2
5 9
d) V ( x ) = y12 + 1 y 22 + y32 ; funcţională pozitiv definită.
4
6. Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale

pătratice prin metoda Gauss; să se precizeze natura funcţionalelor
şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică:
a ) V : R 3 → R, V ( x) = x 21 +2 x 22 +5 x 23 +2 x1 x 2 + 4 x2 x3 ;
b) V : R 3 → R, V ( x) = x 21 +4 x 22 + x 23 −4 x1 x 2 + 2 x1 x3 ;
c) V : R 3 → R, V ( x) = x1 x2 + 5 x1 x3 − 3 x2 x3 ;
d ) V : R 3 → R, V ( x) = 2 x1 x 2 + 7 x 2 x3 + 6 x1 x3 ;
e) V : R 4 → R, V ( x) = x 21 +2 x1 x 2 + 4 x3 x 4 .
R: a) V ( x ) = y12 + y 22 + y32 , unde
y1 = x1 + x 2 , y 2 = x2 + 2x3 , y3 = x3 ; baza este
{
G = g1 = (1, 0, 0) t , g 2 = (−1, 1, 0) t , g 3 = (2, − 2, 1) t ; }
128
b) V ( x ) = y12 + 4 y 22 − 4 y32 , unde y1 = x1 − 2 x 2 + x3 ,
y 2 = 1 x 2 + 1 x3 , y3 = 1 x 2 − 1 x3 ; baza este
2 2 2 2
{
G = g1 = (1, 0, 0) , g 2 = (1, 1, 0) t , g 3 = (3, 1, − 1) t ;
t
}
c) V ( x ) = y12 − y 22 + 15y32 , unde y1 = 1 x1 + 1 x 2 + x3 ,
2 2
y2 = − 1 x1 1
+ x2 + 4x3 , y3 = x3 ; baza este
2 2
{
G = g1 = (1, 1, 0) t , g 2 = (−1, 1, 0) t , g 3 = (3, − 5, 1) t }.
129
CAPITOLUL 5
SISTEME DE ECUAŢII ŞI INECUAŢII
LINIARE
BREVIAR TEORETIC
Considerăm sistemul de ecuaţii liniare Ax = b , unde

A ∈ M m, n ( R), b ∈ M m,1 ( R) , A = (aij )i =1,m , x = (x1 ,..., x n ) ,
t
j =1, n
b = (b1 ,..., bn ) .
t
Definiţia 1. Vectorul x = (x1 ,..., x n ) se numeşte soluţie de bază a

t
sistemului Ax = b dacă vectorii coloană ai matricei A

corespunzători componentelor nenule ale soluţiei sunt liniar
independenţi.
Definiţia 2. O soluţie de bază a sistemului Ax = b se numeşte

nedegenerată dacă are exact m componente nenule şi degenerată
dacă are mai puţin de m componente nenule.
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de

ecuaţii liniare:
⎧− x1 + 2 x 2 + 3 x3 + 4 x 4 = 4
⎨ .
⎩ 2 x1 − 3 x 2 − 6 x3 − 6 x 4 = −5
Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate?
130
Rezolvare:
Notăm cu A matricea sistemului şi cu a i , i = 1,4 , vectorii formaţi
din coloanele acesteia.
⎛ −1 2 3 4⎞
A = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 2 − 3 − 6 − 6⎠
Determinăm toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i , i = 1,4 .
Numărul maxim de astfel de baze este C 42 = 6 . Se ştie că doi
vectori din spaţiul vectorial ( R 2 , R) formează o bază a acestui
spaţiu dacă şi numai dacă determinantul ce are pe coloane
componentele vectorilor este nenul. În baza acestui fapt, obţinem
toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i , i = 1,4 : B12 = {a1 , a 2 },
B14 = {a1 , a 4 }, B23 = {a 2 , a3 } , B34 = {a3 , a 4 } . Prin urmare, sistemul
are 4 soluţii de bază, pe care le vom determina aplicând metoda
eliminării complete:
Baza Necunoscute b
principale
a1 a2 a3 a4
e1 -1 2 3 4 4
e2 2 -3 -6 -6 -5
a1 1 -2 -3 -4 -4
e2 0 1 0 2 3
a1 x1 1 0 -3 0 2
a2 x2 0 1 0 2 3
a1 x1 1 0 -3 0 2
a4 x4 0 1/2 0 1 3/2
a3 x3 -1/3 0 1 0 -2/3
a4 x4 0 1/2 0 1 3/2
a3 x3 -1/3 0 1 0 -2/3
a2 x2 0 1 0 2 3
131
În a treia iteraţie, din coloana “ b ” putem citi soluţia de bază
corespunzătoare bazei B12 : x1 = 2, x 2 = 3, x3 = 0, x 4 = 0 , care se
mai poate scrie: x B12 = (2,3,0,0 ) . Se observă că aceasta are exact
t
două componente nenule, deci este o soluţie nedegenerată.

Din următoarele iteraţii obţinem următoarele soluţii:
x B14 = (2,0,0, 32 ) , care este de asemenea o soluţie nedegenerată;
t
x B34 = (0,0,− 23 , 32 ) este soluţie de bază, nedegenerată;

t
x B23 = (0,3,− 23 ,0 ) este soluţie de bază, nedegenerată.

t
2. Fie sistemul:
⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 8
⎨ .
⎩ 2 x1 − x 2 ≥ 4
a ) Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii
ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii.
b) Fie funcţia f : R 2 → R, f ( x) = 3 x1 + 4 x2 . Să se determine
soluţia de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este
maximă.
Rezolvare:
Scriem sistemul de ecuaţii ataşat:
⎧ x1 + 2 x 2 + y1 = 8
⎨
⎩ 2 x1 − x 2 − y 2 = 4; y1 , y 2 ≥ 0
Matricea sistemului este:
⎛ 1 2 1 0 ⎞
A = ⎜⎜ ⎟ ; coloanele acesteia determină vectorii
⎝ 2 −1 0 − 1 ⎟⎠
ai , i = 1,4 .
132
Sistemul admite cel mult C 42 = 6 soluţii de bază. Bazele care se pot
forma cu vectorii ai , i = 1,4 sunt: B12 = {a1 , a 2 }, B13 = {a1 , a3 } ,
B14 = {a1 , a 4 }, B23 = {a 2 , a3 }, B24 = {a 2 , a 4 }, B34 = {a3 , a 4 }.
Baza Necunoscute b
principale
a1 a2 a3 a4
e1 1 2 1 0 8
e2 2 -1 0 -1 4
a1 1 2 1 0 8
e2 0 -5 -2 -1 -12
a1 x1 1 2 1 0 8
a4 x4 0 5 2 1 12
a3 x3 1 2 1 0 8
a4 x4 -2 1 0 1 -4
a3 x3 5 0 1 -2 16
a2 x2 -2 1 0 1 -4
a3 x3 0 5/2 1 1/2 6
a1 x1 1 -1/2 0 -1/2 2
a2 x2 0 1 2/5 1/5 12/5
a1 x1 1 0 1/5 3/5 16/5
a2 x2 -1/3 1 1/3 0 4/3
a4 x4 5/3 0 1/3 1 16/3
a) Soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat sunt:

(5 t
)
x B12 = 16 , 12 , 0, 0 , xB13 = (2,0,6,0 )t xB14 = (8,0,0,12 )t ,
5
xB23 = (0,−4,16,0 )t xB24 = (0,4 / 3,0,16 / 3)t .
Observaţie. xB34 = (0,0,8,−4 )t nu convine, deoarece y 2 = −4 < 0 .
133
Soluţiile de bază ale sistemului de inecuaţii sunt:
(5 5 ) t
x B12 = 16 , 12 , xB13 = (2,0 )t , xB14 = (8,0)t ,
( )t xB
xB23 = (0,−4)t x B24 = 0, 43 34
= (0,0)t .
b) Calculăm valoarea functiei pentru fiecare solutie de bază şi

obţinem:
(5 5 )
f 16 , 12 = 96
5
f (2,0 ) = 6
f (8,0 ) = 24
f (0,−4 ) = −16
( 3)
f 0, 4 = 16
3
f (0,0) = 0 .
Rezultă că soluţia de bază pentru care se realizează maximul
funcţiei f este xB14 = (8,0)t .
PROBLEME PROPUSE
1. Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemelor de

ecuaţii liniare:
⎧3 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = −7
a) ⎨ ;
⎩4 x1 − 3 x2 − x3 + 6 x 4 = 8
⎧− 2 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = 12
b) ⎨ ;
⎩ 4 x1 − 3 x 2 − 6 x3 + 5 x 4 = 3
⎧ 6 x1 + x 2 − 4 x3 − 2 x 4 + 2 x5 = 11
c) ⎨ .
⎩− 3 x1 − 5 x 2 + 2 x3 + 6 x 4 − x5 = − 4
134
Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate?
(15 t
R: a ) x B12 = (− 1, − 4, 0, 0 )t ; x B13 = 17 , 0, − 52 , 0 ;
15
)
( )t
x B14 = (− 1, 0, 0, 2 )t ; x B 23 = 0, − 17 , − 13 , 0 ;
8 8
( t
)
x B34 = 0, 0, − 13 , 17 ; toate aceste soluţii sunt nedegenerate.
8 16
2. Se consideră sistemele de inecuaţii:

⎧ 3 x − 5 x 2 ≤ 15
a) ⎨ 1 .
⎩ 2 x1 − x 2 ≤ 4
⎧ − x + 4 x 2 ≥ −6
b) ⎨ 1
⎩ 2 x1 − 3 x2 ≤ 4
⎧ 6 x + x2 ≥ 7
c) ⎨ 1
⎩ 3 x1 + 5 x2 ≥ 8
⎧ 4 x − 3 x2 ≤ 1
d) ⎨ 1
⎩ 7 x1 − x 2 ≥ −3
Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii
ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii.
Fie funcţia f : R 2 → R, f ( x) = 6 x1 − x 2 . Să se determine soluţia
de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este minimă.
(
R: a) xB12 = 75 ,− 18
7
)t
, 0, 0 ; x B13 = (2, 0, 9, 0 )t ;
x B24 = (0,−3, 0, 1)t ; x B34 = (0, 0, 15, 4 )t ;
(
xB12 = 75 ,− 18
7
)t
; xB13 = (2, 0 )t ; xB24 = (0,−3)t ; xB34 = (0,0 )t . f este
minimă pentru soluţia xB34 .
135
CAPITOLUL 6
OPTIMIZĂRI LINIARE
BREVIAR TEORETIC
Considerăm problema de programare liniară scrisă sub forma

standard:
[opt ] f = cx
⎧ Ax = b , unde
(*) ⎨
⎩ x≥0
A ∈ M m, n (R ), b ∈ M m,1 (R ), c ∈ M 1, n (R ), c ∈ M 1, n (R ), x ∈ M n,1 (R ) .
Definiţia 1. Se numeşte soluţie posibilă (admisibilă) a problemei

(*) ,
orice vector x ∈ R n care satisface restricţiile problemei şi
condiţiile de semn. Notăm mulţimea soluţiilor posibile cu
{
X p= x ∈ R n / Ax = b, x ≥ 0 . }
Definiţia 2. Se numeşte soluţie posibilă de bază a problemei (*) ,
orice soluţie posibilă x ∈ R n a problemei (*) care îndeplineşte
următoarele condiţii:
1) are cel mult m componente srtict pozitive, iar celelalte sunt
egale cu zero;
2) coloanele matricei A corespunzătoare componentelor strict
pozitive sunt vectori liniar independenţi.
Definiţia 3. Fie C ⊂ R n o mulţime convexă. Un punct v ∈ C se

numeşte vârf al mulţimii C dacă nu există nici o pereche de vectori
x1 , x 2 ∈ C şi λ ∈ (0,1) astfel încât v = λx1 + (1 − λ )x 2 .
136
Teorema 1. Orice soluţie posibilă de bază a problemei (*) este
vârf al mulţimii soluţiilor posibile şi reciproc.
Definiţia 4. Se numeşte soluţie optimă a problemei (*) , orice

soluţie posibilă x o ∈ R n a problemei (*) care satisface şi condiţia
( )
de optim, adică f x o = opt f ( x ) .
x∈ X p
Notăm mulţimea soluţiilor optime cu X o .
Teorema 2. Soluţia optimă a problemei de programare liniară (*)

se află printre vârfurile mulţimii soluţiilor posibile X p ale
problemei.
Observaţia 1. Dacă problema (*) are p soluţii optime de bază:

x ok , k = 1, p , atunci soluţia optimă generală are forma:
p p
x 0 = ∑ λk x ok , λk ≥ 0, ∑ λk = 1 .
k =1 k =1
Observaţia 2. Spunem că o problemă de programare liniară admite:

1) optim unic, dacă X o conţine un singur element;
2) optim multiplu, dacă X o conţine cel puţin două elemente.
Vom prezenta în continuare metode de soluţionare a problemelor

de programare liniară.
137
6.1. REZOLVAREA GRAFICĂ A UNEI
PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ
Această metodă este comod de aplicat în cazul problemelor de

programare liniară cu două variabile.
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră următoarea problemă de programare liniară:

[max] f = 4 x1 + 7 x 2
⎧ x1 + x 2 ≤ 6
⎪x − x ≤ 2
⎪ 1 2
⎨
⎪ 2x ≥ 1
⎪⎩ x1 , x 2 ≥ 0
a) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile ale problemei.
b) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile de bază ale
problemei.
c) Să se determine mulţimea soluţiilor optime ale problemei.
Rezolvare:
a ) Reprezentăm grafic mulţimea soluţiilor posibile X p , adică
mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică
restricţiile problemei.
• Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm
grafic dreptele care le corespund acestora în plan:
d1 : x1 + x 2 = 6 , care intersectează axele în punctele (0, 6 ) şi (6, 0 ) .
d 2 : x1 − x 2 = 2 , care intersectează axele în punctele (0, − 2 ) şi (2,0 ) .
d 3 : x 2 = 1 , care este paralelă cu Ox1 şi taie Ox2 în punctul (0,1) .
• Determinăm mulţimea punctelor din plan ale căror coordonate
verifică restricţiile problemei.
138
Se ştie că mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică
o inecuaţie reprezintă un semiplan.
Fie S1 semiplanul determinat de inecuaţia x1 + x 2 ≤ 6 ; punctul
(0, 0) verifică inecuaţia, deci S1 conţine originea. Procedând
analog în cazul celorlalte inecuaţii şi intersectând semiplanele
obţinute ( S 2 : x1 − x 2 ≤ 2 , S 3 : x 2 ≥ 1 , S 4 : x1 ≥ 0 , S 5 : x 2 ≥ 0 ), găsim:
x2
S4
D
S2
C
S3
(d3) S5
A B
O x1
S1
(d1)
(d2)
Mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de

interiorul şi frontiera patrulaterului ABCD : X p = [ABCD] .
A = d 3 ∩ Ox2 ⇒ A(0,1) .
B = d 2 ∩ d 3 ; rezolvând sistemul ⎧ x1 − x 2 = 2 format din ecuaţiile
⎨
⎩ x2 = 1
celor două drepte, găsim: B(3,1) .
139
Analog, C = d1 ∩ d 2 = C (4, 2 ) .
D = d1 ∩ Ox 2 ⇒ D(0, 6 ) .
Deoarece mulţimea X p este mărginită, rezultă că:
b) Mulţimea X pb a soluţiilor posibile de bază este formată din
vârfurile patrulaterului ABCD , X pb = {A, B, C , D} .
c) Mulţimea X ob a soluţiilor optime de bază este formată din
acele elemente ale mulţimii X pb (vârfuri ale mulţimii soluţiilor
posibile) în care funcţia obiectiv îşi atinge valoarea optimă (în acest
caz, valoarea maximă).
Avem că f ( A) = f (0,1) = 7 ; f (B ) = f (3,1) = 19 ;
f (C ) = f (4, 2) = 30 ; f (D ) = f (0, 6 ) = 42 , deci X ob = {D} = {(0, 6 )} .
Mulţimea X o a soluţiilor optime este X o = {D} = {(0, 6 )} , adică
x1 = 0, x2 = 6 ; valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 42 .
2. Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară:

[max] f = 2 x1 + 3x 2
⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2
⎪
⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
Rezolvare:
I. Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei.
• Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm
grafic dreptele care le corespund acestora în plan:
( 5)
d1 : −2 x1 + 5 x 2 = 2 , care taie axele în punctele 0, 2 şi (− 1, 0 ) .
d 2 : 2 x1 + 3 x 2 = 6 care taie axele în punctele (0, 2 ) şi (3, 0 ) .
• Determinăm punctele din plan ale căror coordonate verifică
inecuaţiile sistemului, intersectând semiplanele S1 : −2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 ,
S 2 : 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 , S 3 : x1 ≥ 0 , S 4 : x 2 ≥ 0 . Obţinem:
140
x2
S3
S2
A S4
O x1
S1
(d1)
(d2)
Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată

de interiorul şi frontiera triunghiului ABC : X p = [ ABC ] , unde
( 5) (2 )
A 0, 2 , B(0, 2 ) şi C 3 ,1 .
II. Calculăm valoarea funcţiei obiectiv în vârfurile mulţimii X p .
( 5)
Avem că f ( A) = f 0, 2 = 6 ; f (B ) = f (0, 2 ) = 6 ; f (C ) = f
5
(32 ,1) = 6 .
Observăm că funcţia f atinge valoarea maximă în punctele (0, 2 )
(2 )
şi 3 ,1 . Conform observaţiei 1 din breviarul teoretic, rezultă că
soluţia optimă a problemei este:
(2 )t
X o = λ (0, 2 )t + (1 − λ ) 3 ,1 , λ ∈ [0,1] , adică segmentul [BC ] .
Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 6 .
141
[min] f = 9 x1 + 5 x 2
⎧− x1 + x 2 ≥ 1
⎪
⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
Rezolvare:
Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei.
Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt:
d1 : − x1 + x 2 = 1 , care taie axele în punctele (0,1) şi (− 1, 0 ) .
d 2 : x1 + 2 x 2 = 1 , care taie axele în punctele 0, 1( 2 ) şi (1, 0) .
Intersectăm semiplanele S1 : − x1 + x 2 ≥ 1 , S 2 : x1 + 2 x 2 ≤ 1 ,
S 3 : x1 ≥ 0 , S 4 : x 2 ≥ 0 .
x2
S3 (d1)
S2
S4 x1
O
(d2)
S1
Obţinem că mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este vidă:

X p = ∅ , prin urmare problema de programare liniară nu are
soluţie.
142
[max] f = 3 x1 + 5 x 2
⎧ x1 - 3 x 2 ≥ 3
⎪
⎨− 2 x1 + x 2 ≤ 2
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
Rezolvare:
Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei.
Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt:
d1 : x1 − 3 x 2 = 3 , care taie axele în punctele (0, − 1) şi (3, 0 ) .
d 2 : − 2 x1 + x 2 = 2 care taie axele în punctele (0, 2 ) şi (− 1, 0 ) .
de suprafaţa haşurată.
x2
S2
S3
S1
S4
O x1
(d1)
(d2)
Deoarece mulţimea X p este nemărginită şi problema este de

maxim, rezultă că problema are optim infinit (max f = +∞ ) .
143
6.2. ALGORITMUL SIMPLEX PRIMAL
6.2.1. PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ CARE
ADMIT SOLUŢIE INIŢIALĂ DE BAZĂ
PROBLEME REZOLVATE
Să se rezolve prin două metode problema de programare liniară:

[max ] f = 5 x1 + 3 x2
⎧2 x1 + x2 ≤ 8
⎪
⎨ x1 + 2 x2 ≤ 7
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
Rezolvare:
A. Algoritmul simplex primal

Pasul I.
a) Aducem problema la forma standard:
[max] f = 5 x1 + 3x2 + 0 x3 + 0 x4
⎧2 x1 + x2 + x3 = 8
⎪
⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 7
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
b) Scriem matricea sistemului ( A ) , pentru a verifica dacă
problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este
îndeplinită dacă A conţine matricea unitate).
a1 a 2 a3 a 4
⎛ 2 1 1 0 ⎞ ; baza iniţială este B = {a3 , a 4 } .
A = ⎜⎜ ⎟⎟
⎝1 2 0 1⎠
144
Pasul II. Alcătuim tabelul simplex:
B CB XB 5 3 0 0 Θ
a1 a2 a3 a4
← a3 0 8 2↓ 1 1 0 8:2
a4 0 7 1 2 0 1 7:1
fj 0 0 0 0 0
∆j 5 3 0 0
• f j se obţine calculând produsul scalar dintre fiecare coloană
şi coloana CB; de exemplu, primele două elemente din linia f j
s-au determinat astfel: ⎛ 0⎞ ⎛8 ⎞
f 0 = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = 0 ⋅ 8 + 0 ⋅ 7 = 0 ;
⎝ 0⎠ ⎝7⎠
⎛ 0⎞ ⎛ 2⎞
f 1 = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = 0 ⋅ 2 + 0 ⋅ 1 = 0 .
⎝ 0 ⎠ ⎝1 ⎠
• ∆ j se calculează astfel:
∆ j = C j − f j , pentru probleme de maxim;
∆ j = f j − C j , pentru probleme de minim;
( C j reprezintă prima linie din tabel şi este formată din coeficienţii
funcţiei obiectiv.)
Pasul III. Verificăm criteriile:
• Criteriul de optim finit: ∆ j ≤ 0, ∀j = 1,5 ;
Acest criteriu nu se verifică , pentru că ∆1 = 5 > 0 şi ∆ 2 = 3 > 0 .
• Criteriul de optim infinit: ∃ k ∈ 1,5 astfel încât ∆ k > 0 şi toate
elementele coloanei a k sunt ≤ 0 .
Acest criteriu nu se verifică, pentru că: ∆1 , ∆ 2 > 0 , dar
coloanele a1 , a 2 conţin cel puţin câte o valoare strict pozitivă.
Pasul IV. Schimbăm baza:
• Criteriul de intrare în bază: intră în bază vectorul a k
corespunzător diferenţei maxime ∆ j > 0 .
145
În cazul nostru, max{5, 3} = 5 , deci intră în bază vectorul a1 .
• Criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul al
corespunzător raportului θ k minim (θ k > 0 ). Coloana θ k se
B
determină făcând raportul între elementele coloanei X şi
elementele strict pozitive ale coloanei vectorului care intră în bază.
{2 1}
În cazul acesta, θ l = min 8 , 7 = 4 , deci iese din bază vectorul a3 .
Pasul V. Trecem la o nouă iteraţie:

Stabilim pivotul, care se găseşte la intersecţia liniei vectorului
care iese ( al ) cu coloana vectorului care intră în bază ( a k ).
Completăm coloanele B şi CB
Restul elementelor se determină cu metoda Gauss-Jordan.
Calculăm noile valori f j şi ∆ j .
B CB XB 5 3 0 0 θ
a1 a2 a3 a4
← a1 5 4 1 1/2 ↓ 1/2 0 8
a4 0 3 0 3/2 -1/2 1 2
fj 20 5 5/2 5/2 0
∆j 0 1/2 -5/2 0
Algoritmul se repetă până când se verifică unul din criteriile de
optim.
B CB XB 5 3 0 0 θ
a1 a2 a3 a4
a1 5 3 1 0 2/3 -1/3
a2 3 2 0 1 -1/3 2/3
fj 21 5 3 7/3 1/3
∆j 0 0 -7/3 -1/3
În acest caz, observăm că se verifică criteriul de optim finit
( ∆ j ≤ 0, ∀j = 1,5 ).
Soluţia optimă a problemei se citeşte din coloana XB : x1 = 3 ,
x 2 = 2 , x3 = 0 , x 4 = 0 , iar valoarea maximă a funcţiei este
f max = 21.
146
B. Metoda grafică
Dreptele ce determină semiplanele ataşate restricţiilor sunt:
d1 : 2 x1 + x 2 = 8 , care taie axele în punctele (0, 8) şi (4, 0) .
( 2)
d 2 : x1 + 2 x 2 = 7 , care taie axele în punctele 0, 7 şi (7, 0) .
Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei,
intersectând semiplanele S1 : x1 + 2 x2 ≤ 8 , S 2 : 2 x1 + x2 ≤ 7 , S 3 : x1 ≥ 0 ,
S 4 : x 2 ≥ 0 . Obţinem:
x2
S3
C
S2 B
S4
x1
O A
(d1) (d2)
S1

de interiorul şi frontiera patrulaterului OABC .
Deoarece X p este mărginită, optimul funcţiei obiectiv se realizează
într-unul din vârfurile poligonului soluţiilor posibile. Acestea sunt:
( 2)
O (0, 0) , A 0, 7 , B(3, 2) şi C (4, 0) .
2
( )
Avem că: f (0, 0) = 0 , f 0, 7 = 21 ,
2
f (3, 2) = 21 şi f (4, 0) = 20 .
Prin urmare, soluţia optimă a problemei este: X O = (3, 2)t , f max = 21.
147
6.2.2. REZOLVAREA PROBLEMELOR DE
PROGRAMARE LINIARĂ CARE NU ADMIT SOLUŢIE
INIŢIALĂ DE BAZĂ. METODA BAZEI ARTIFICIALE
PROBLEME REZOLVATE
Să se rezolve problema de programare liniară:

[max] f = 5 x1 + 2 x2
⎧2 x1 + 3x2 ≤ 6
⎪
⎨ x1 + x2 ≥ 1
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
Rezolvare:
• Se aduce problema la forma standard:
[max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4
⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6
⎪
⎨ x1 + 2 x2 − x4 = 1
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
• Se scrie matricea sistemului( A ) , pentru a verifica dacă
problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este
îndeplinită dacă A conţine matricea unitate).
a1 a 2 a3 a 4
⎛0⎞
⎛ 2 3 1 0 ⎞ ; lipseşte vectorul e 2 = ⎜⎜ ⎟⎟ din matricea A şi
A = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎝1 ⎠
⎝ 1 1 0 −1 ⎠
din această cauză la restricţia a doua vom adăuga o variabilă
artificială y .
148
Observaţie. Variabilele artificiale apar în funcţia obiectiv cu
coeficientul + M la problemele de minim şi − M la cele de
maxim, unde M → ∞ .
Rezultă forma standard de lucru a problemei:
[max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My
⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6
⎪
⎨ x1 + 2 x2 − x4 + y = 1
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
Rezolvăm această problemă:
B CB XB 5 2 0 0 -M θ
a1 a2 a3 a4 a5
a3 0 6 2↓ 3 1 0 0 3
← a5 -M 1 1 1 0 -1 1 1
fj -M -M -M 0 M -M
∆j 5+M 2+M 0 -M 0
← a3 0 4 0 1 1 2↓ -2 2
a1 5 1 1 1 0 -1 1 -
fj 5 5 5 0 -5 5
∆j 0 -3 0 5 -M-5
a4 0 2 0 1/2 1/2 1 -1
a1 5 6 1 3/2 1/2 0 0
fj 30 5 15/2 5/2 0 0
∆j 0 -11/2 -5/2 0 -M
Discuţie:
• După ce algoritmul simplex a luat sfârşit, dacă unei variabile
artificiale îi corespunde în coloana X B o valoare nenulă, atunci
problema nu are soluţie.
• După ce algoritmul simplex a luat sfârşit, dacă toate variabilele
artificiale sunt egale cu 0, atunci decizia este optim finit, iar soluţia
problemei se citeşte din coloana XB.
Rezultatele obţinute în ultima iteraţie sunt: x1 = 6 , x 2 = 0 , x3 = 0 ,
x 4 = 2 , y = 0 . Cum variabila artificială este y = 0 , rezultă că
problema are soluţie optimă: X o = (6,0,0,2) t şi f max = 30 .
149
6.2.3. CAZURI SPECIALE ÎN REZOLVAREA
PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ
I. Probleme cu optim multiplu
Discuţie. a) Dacă toate valorile ∆ j = 0 din ultima linie a tabelului

simplex corespund unor vectori din baza optimă (ultima bază),
atunci problema are soluţie unică.
b) Dacă ∃∆ k = 0 şi vectorul ak nu se află în baza
optimă, atunci problema admite optim multiplu. Pentru găsirea
unei alte soluţii, se introduce în bază vectorul ak .
Soluţia optimă generală este: X = λX + (1 − λ ) X , λ ∈ [0,1].
opt 1 2
PROBLEME REZOLVATE

[max] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3
⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 12
⎪ 3 x + 2 x + x = 30
⎪ 1 2 3
⎨2 x + x + x ≤ 22
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
Rezolvare:
Forma standard a problemei este:
[max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x 5
⎧ x1 + x2 + x3 − x4 = 12
⎛ 1 1 1 −1 0 ⎞
⎜ ⎟
⎪ 3 x + 2 x + x = 30 A = ⎜ 3 2 1 0 0 ⎟;
⎪ 1 2 3
⎨2 x + x + x + x = 22 ⎜2 1 1 0 1⎟
⎪ 1 2 3 5 ⎝ ⎠
⎪ x ≥ 0, i = 1,5
⎩ i
150
⎛ 1⎞ ⎛ 0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
Deoarece lipsesc vectorii e1 = ⎜ 0 ⎟ şi e2 = ⎜1 ⎟ , la prima şi la a
⎜0⎟ ⎜ 0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
doua restricţie vom adăuga variabilele artificiale y1 şi y 2 .
Rezultă forma standard de lucru:

[max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x − My1 − My2
5
⎧ x1 + x2 + x3 − x4 + y1 = 12
⎪
⎪ 3 x1 + 2 x2 + x3 + y2 = 30
⎨2 x + x + x + x = 22
⎪ 1 2 3 5
⎪ x ≥ 0, i = 1,5
⎩ i
Tabelul simplex:
B CB XB 8 5 2 0 0 -M -M θ
a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7
a6 -M 12 1↓ 1 1 -1 0 1 0 12
← a7 -M 30 3 2 1 0 0 0 1 10
a5 0 22 2 1 1 0 1 0 0 11
fj -42M -4M -3M -2M M 0 -M -M
∆j 8+4M 5+3M 2+2M -M 0 0 0
← a6 -M 2 0 1/3 2/3 ↓ -1 0 1 -1/3 3
a1 8 10 1 2/3 1/3 0 0 0 1/3 30
a5 0 2 0 -1/3 1/3 0 1 0 -1/3 6
fj 80-2M 8 16 − M 8 − 2M M 0 -M 8+ M
3 3 3
∆j 0 M −1 2M − 2 -M 0 0 − 8 − 4M
3 3 3
← a3 2 3 0 1/2 ↓ 1 -3/2 0 3/2 -1/2 6
a1 8 9 1 1/2 0 1/2 0 -1/2 1/2 18
a5 0 1 0 -1/2 0 1/2 1 -1/2 -1/2 -
fj 78 8 5 2 1 0 -1 3
∆j 0 0* 0 -1 0 -M+1 -M-3
151
Din ultima iteraţie citim soluţia optimă X 1 = (9,0,3,0,1)t . În linia
∆ j avem ∆ 1 = 0 , dar vectorul a1 nu se află în baza optimă, de
unde rezultă că problema are optim multiplu. Pentru găsirea unei
alte soluţii, introducem în bază vectorul a1 şi din următoarea
iteraţie va rezulta X 2 = (6,6,0,4,0)t .
fj 78 8 5 2 1 0 -1 3
∆j 0 0* 0 -1 0 -M+1 -M-3
a2 5 6 0 1 2 -3 0 3 -1
a1 8 6 1 0 -1 2 0 -2 1
a5 0 4 0 0 1 -1 1 1 -1
fj 78 8 5 2 1 0 -1 3
∆j 0 0 0 -1 0 -M-1 -M-3
Soluţia optimă a problemei: X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 , λ ∈ [0,1],

adică X = (6 + 3λ ,6 − 6λ ,3λ ,4 − 4λ , λ ) , λ ∈ [0,1].
opt t
II. Probleme care nu admit soluţie
PROBLEME REZOLVATE

[min ] f = 7 x1 + 4 x2
⎧− x1 + x2 ≥ 1
⎪
⎨ x1 + 2 x2 ≤ 1
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
152
Rezolvare:
Forma standard de lucru a problemei este:

[min ] f = 7 x1 + 4 x2 + 0 x3 + 0 x4 + My
⎧− x1 + x2 − x3 + y = 1
⎪
⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 1
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
B CB XB 7 4 0 0 M θ
a1 a2 a3 a4 a5
a3 M 1 -1 1↓ -1 0 1 1/1
← a4 0 1 1 2 0 1 0 1/2
fj M -M M -M 0 M
∆j -M-7 M-4 -M 0 0
a1 M 1/2 -3/2 0 -1 -1/2 1
a4 4 1/2 1/2 1 0 1/2 0
fj M/3+2 2-3M/2 4 -M 2-M/2 M
∆j -5-3M/2 0 -M 2-M/2 0
∆ j ≤ 0, ∀ j = 1,5 , deci algoritmul a luat sfârşit. Rezultatele din ultima

iteraţie sunt: x1 = 0, x2 = 1 / 2, x3 = 0, x4 = 0, y = 1 / 2.
Deoarece variabilei artificiale y îi corespunde o valoare nenulă,
rezultă că problema nu are soluţie.
III. Probleme cu optim infinit
PROBLEME REZOLVATE
[max ] f = 3 x1 + 5 x2
⎧ x1 − 3 x2 ≥ 3
⎪
⎨- 2 x1 + x2 ≤ 2
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
153
Rezolvare:
[max ] f = 3x1 + 5 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My
⎧ x1 − 3 x2 − x3 + y = 3
⎪
⎨- 2 x1 + x2 + x4 = 2
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
B CB XB 3 5 0 0 -M θ
a1 a2 a3 a4 a5
a5 -M 3 1 -3 -1 0 1 3
a4 0 2 -2 1 0 1 0 -
fj -3M -M 3M -M 0 -M
∆j 3+M 5-3M -M 0 0
a1 3 3 1 -3 -1 0 1 -
a4 0 8 0 -5 -2 1 2 -
fj 9 3 -9 -3 0 3
∆j 0 14 3 0 -M-3
Se observă că se verifică criteriul de optim infinit (coloana a 2 ).
În acest caz, problema are optim infinit (max f = +∞ ) .
154
PROBLEME PROPUSE
Să se rezolve prin două metode următoarele probleme de

programare liniară şi să se compare rezultatele:
[max] f = 7 x1 + 8 x 2
1. ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 R: x1 = 2, x 2 = 1; f max = 22 .
⎪
⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4
⎪x ,x ≥0
⎩ 1 2
[min ] f = 6 x1 + 7 x 2
2. ⎧− x1 + x 2 ≥ 1 R: x1 = 0, x 2 = 1; f min = 7 .
⎪
⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 1
⎪x ,x ≥0
⎩ 1 2
[max ] f = 4 x1 + 6 x 2
3. ⎧ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 R: x1 = 1, x 2 = 3 ; f max = 13 .
⎪ 2
⎨- 2 x1 + 6 x 2 ≥ 3
⎪x ,x ≥0
⎩ 1 2
[max] f = 3x1 + 7 x 2
4. ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≥ 6 R: Problema are optim infinit.
⎪
⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 4
⎪x , x ≥0
⎩ 1 2
[max] f = 2 x1 + 3 x 2
5. ⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 R: x1 = 1, x 2 = 3 ; f max = 13 .
⎪ 2 2
⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6
⎪x ,x ≥0
⎩ 1 2
[min ] f = 5 x1 + 2 x2
6. ⎧2 x1 + 3 x2 ≤ 6 R: x1 = 0, x2 = 1; f min = 2 .
⎪
⎨ x1 + x2 ≥ 1
⎪x ,x ≥0
⎩ 1 2
155
[min] f = 3 x1 + 4 x2
⎧ 4 x1 − 7 x 2 ≥ 28
7. ⎪ R: Problema nu are soluţie..
⎨− 5 x1 + 2 x 2 ≥ 10
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[max] f = 3 x1 + 4 x2
⎧ 2 x1 + x2 ≤ 12
8. ⎪ R: x1 = 4, x2 = 4; f max = 28 .
⎨− x1 + 2 x2 ≤ 4
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[max] f = 3 x1 + 5 x 2
⎧3 x1 + 2 x 2 ≤ 6
9. ⎪ R: x1 = 0, x2 = 3; f max = 15 .
⎨2 x1 + x 2 ≤ 6
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[opt ] f = 3 x1 + 5 x 2
⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8
10. ⎪ 2 x + 3x ≥ 6
⎪ 1 2
⎨
⎪ 3 x1 + x 2 ≤ 18
⎪⎩ x1 , x 2 ≥ 0
R: x1 = 4, x 2 = 6; f max = 42 dacă problema este de maxim;
x1 = 3, x 2 = 0; f min = 9 dacă problema este de minim.
[max] f = 2 x1 + 5 x 2
⎧2 x1 + x 2 ≤ 5
11. ⎪ R: x1 = 2, x2 = 1; f max = 9 .
⎨ x1 + 4 x 2 ≤ 6
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
156
[max] f = 2 x1 + 3 x 2
⎧5 x1 + 3 x 2 ≤ 30
12. ⎪ R: x1 = 9 , x2 = 5 ; f max = 33 .
⎨ x1 + 3 x2 ≤ 12 2 2 2
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară

folosind algoritmul simplex primal:
[max] f = 2 x1 − x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + 3 x5
⎧3 x1 + x3 + x4 ≤ 4
13. ⎪
⎪2 x1 + x 2 − x3 + x4 = 1
⎨
⎪ x1 + 2 x3 + 2 x 4 + x5 = 2
⎪ x ≥ 0, i = 1,5
⎩ i
R: x1 = 1 , x 2 = 0, x3 = 0, x 4 = 0, x5 = 3 ; f max = 11
2 2 2
[max] f = 5 x1 + 2 x2 + 8 x3
⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 18
14. ⎪
⎪2 x1 + x 2 + 3 x3 = 45
⎨ x + x + 2 x ≤ 33
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 9 − 9λ , x 2 = 9 λ , x3 = 9 + 9 λ , λ ∈ [0, 1] ; f max = 117
2 2
[min] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 + 2 x 4
⎧3 x1 + x 2 + x 4 = 2
15. ⎪x + x + x + 2x = 3
⎪ 1 2 3 4
⎨ + +
x
⎪ 1 x 2 x 4 ≤ 1
⎪ x ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
R: x1 = 1 , x2 = 1 , x3 = 2, x 4 = 0; f min = 11
2 2 2
157
[max] f = 3 x1 + 5 x 2 + x 3 + 6 x 4
⎧ x1 + x 3 + 2 x 4 ≤ 40
16. ⎪2 x x
⎪ 1 + 2 + 3x 3 ≤ 16
⎨ x + x + 2 x ≤ 48
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
R: x1 = 0, x2 = 16, x3 = 0, x 4 = 20; f max = 200
[max] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + x5
17. ⎧2 x1 + x 2 + x3 + 3 x 4 + 2 x5 = 40
⎪
⎨ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 + 3 x5 = 50
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,5
R: x1 = 10, x 2 = 20, x3 = 0, x 4 = 0, x5 = 0; f max = 130
[min] f = x1 + 3x2 + 2 x3 + 5 x4 + 4 x5
⎧3x1 + 2 x2 + x3 + 2 x4 + 3x5 = 63
18. ⎪
⎨ x1 + 3x2 + 2 x3 + x4 + 2 x5 = 42
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,5
R: x1 = 15, x 2 = 9, x3 = 0, x 4 = 0, x5 = 0; f max = 42
[min] f = 10 x1 + 5 x 2 + x3
⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 5
19. ⎪2 x − x
⎪ 1 2 − x3 ≤ 1
⎨ x + 3x − 2 x ≥ 4
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 0, x 2 = 14 , x3 = 11 ; f min = 81
5 5 5
158
[min] f = 8 x1 + 4 x 2 + 12 x3 + 6 x 4
⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x 4 ≥ 10
20. ⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9
⎪ 1 2 3 4
⎨ 2x x
⎪ − 1 + 2 + 3 x 3 + x 4 ≥8
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 1 , x 2 = 9, x3 = 0, x 4 = 0; f min = 40
2
[max] f = 9 x1 + 10 x 2 + 8 x3
⎧ 3 x1 − x2 + x3 ≤ 30
⎪
21. ⎪ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 60
⎪
⎨ 2 x1 + x 2 + x3 ≤ 20
⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 40
⎪ 1 2 3
⎪⎩ xi ≥ 0, i = 1,3
R: x1 = 0, x 2 = 20, x3 = 0; f max = 200
[max] f = 5 x1 + 10 x 2 + 20 x3
⎧ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 5
⎪2 x + x + x ≤ 4
22. ⎪ 1 2 3
⎨ x + 2x + 2x ≤ 6
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 0, x 2 = 0, x3 = 5 ; f max = 100
3 3
[min] f = 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 + 3 x 5
⎧ x1 + x 2 + x 3 − x 4 + 2 x 5 ≤ 12
23. ⎪
⎪ x1 + 2 x 2 + x 3 + x 4 + x 5 = 12
⎨3x + x + x − x − x ≥ 8
⎪ 1 2 3 4 5
⎪ x ≥ 0, i = 1,5
⎩ i
R: x1 = 4 , x2 = 28 , x3 = 0, x 4 = 0, x5 = 0; f min = −5
5 5
159
[min] f = x1 + 2 x 2 − x3 + 3 x 4 + x 5
⎧2 x1 + x 2 + x3 − x 4 + x5 ≤ 10
24. ⎪
⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 − x5 = 12
⎨ x + x + x + x + x ≥ 14
⎪ 1 2 3 4 5
⎪ x ≥ 0, i = 1,5
⎩ i
R: x1 = 0, x2 = 0, x3 = 11 , x 4 = 2, x5 = 13 ; f min = 7
2 2
[max] f = x1 + 2 x2 + 3x3 + 4 x4 + 5 x5
25. ⎧2 x1 + 3x2 + x3 + x4 + 2 x5 = 28
⎪
⎨3x1 + x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 35
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,5
R: x1 = 0, x2 = 0, x3 = 0, x4 = 14, x5 = 7; f max = 35
[min] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3 + 2 x 4 + x5
26. ⎧ x1 + 3x 2 + 2 x3 + 3x 4 + x 5 = 2
⎪
⎨2 x1 + x 2 + 3 x 3 + 2 x 4 + 3 x5 = 3
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,5
R: x1 = 0, x2 =, x3 = 0, x 4 = 3 , x5 = 5 ; f min = 11
7 7 7
[max] f = x1 + 2 x 2 + 3 x 3 + 4 x 4 + 5 x 5
27. ⎧2 x1 + x 2 + 2 x3 + 3x 4 + 3x5 = 30
⎪
⎨ x1 + 2 x 2 + 2 x 3 + 2 x 4 + x 5 = 40
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,5
R: x1 = 0, x 2 = 18, x3 = 0, x4 = 0, x5 = 4; f max = 56
[min] f = 3x1 + x2 + 5 x3 + 2 x4 + x5
28. ⎧ x1 + 2 x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 20
⎪
⎨2 x1 + x2 + x3 + 3 x4 + 3 x5 = 30
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,5
R: x1 = 0, x2 = 6, x3 = 0, x 4 = 0, x5 = 8; f min = 14
160
[max] f = x1 − 2 x 2 + 3x 3 + 2 x 4
⎧3x1 + x 2 + x 4 = 2
29. ⎪
⎪ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3
⎨x + x + x ≤ 1
⎪ 1 2 4
⎪ x ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
R: x1 = 2 , x 2 = 0, x3 = 7 , x 4 = 0; f miax = 23 .
3 3 3
[min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3
⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 6
30. ⎪
⎪3 x1 + 2 x 2 + x 3 ≥ 2
⎨x + x + 2x ≥ 1
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 0, x2 = 0, x3 = 6; f min = 18 ;
[max] f = 5 x1 + 6 x 2 + 7 x3
⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 3
31. ⎪
⎪ x1 + x 2 + 3 x 3 ≤ 5
⎨x + x + 2x ≤ 4
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 0, x2 = 2, x3 = 1; f max = 19 ;
[min] f = 3 x1 − 2 x 2 + 7 x3
⎧ x1 + 3 x 2 − x3 ≤ 3
32. ⎪
⎪2 x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ 2
⎨
⎪3 x1 + 2 x 2 − x3 ≥ 4
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 6 , x2 = 5 , x3 = 0; f min = 8 ;
7 7 7
161
[max] f = 4 x1 + 5 x 2 − 2 x 3
⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 6
33. ⎪
⎪ x1 + 3 x 2 + 2 x 3 ≤ 4
⎨3 x + x − x ≥ 1
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 14 , x2 = 2 , x3 = 0; f max = 66 ;
5 5 5
[min] f = x1 + 3 x 2 + 2 x 3
⎧ x1 + x 2 + x 3 ≥ 3
34. ⎪
⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≥ 4
⎨ +
⎪ x1 2 x 2 + 3 3 ≥ 10
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 2 , x2 = 0, x3 = 16 ; f min = 34 ;
5 5 5
[max] f = −6 x1 + 5 x 2 + 4 x3
⎧ x1 + x 2 + 2 x 3 ≤ 7
35. ⎪
⎪− x1 + x 2 + 3 x 3 ≥ 5
⎨
⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≤ 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 4 , x2 = 0, x3 = 13 ; f min = 4 ;
7 7
[min] f = x1 + 3 x 2 − 2 x 3
⎧ x1 + x 2 + x 3 = 2
36. ⎪
⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x 3 ≤ 5
⎨− x + x + 2 x ≥ 1
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 1 , x2 = 0, x3 = 3 ; f min = − 5 ;
2 2 2
162
[max] f = 4 x1 + 3 x 2 + 10 x3
⎧ x1 + x 2 + 3 x3 ≤ 2
37. ⎪
⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 1
⎨3 x + x + 2 x ≤ 3
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 1 , x 2 = 0, x3 = 3 ; f max = 34 ;
5 5 5
[max] f = 5 x1 + x 2 + 4 x 3
⎧2 x1 + 3x 2 + x 3 ≤ 6
38. ⎪
⎪ x1 + 2 x 2 + 3x 3 ≤ 5
⎨
⎪2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 2
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: x1 = 1 , x 2 = 0, x3 = 8 ; f max = 37 ;
5 5 5
[max] f = 4 x1 − x 2 + 6 x 3 + 2 x 4
⎧ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3
39. ⎪
⎪2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 6
⎨2 x + 2 x − x ≥ 2
⎪ 1 2 4
⎪ x ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
R: x1 = 1, x 2 = 0, x3 = 2, x4 = 0; f max = 16 ;
[min] f = 3x1 − 4 x 2 + x 3 + 5 x 4
⎧ x1 − x 3 + 2 x 4 ≥ 2
40. ⎪
⎪2 x1 − x 2 + 3x 4 = 3
⎨x + x − 2x ≤ 1
⎪ 2 3 4
⎪ x ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
R: x1 = 0, x 2 = 9, x3 = 0, x 4 = 4; f min = −16 .
163
6.3. DUALITATE ÎN PROGRAMAREA LINIARĂ
6.3.1. SCRIEREA PROBLEMEI DUALE
BREVIAR TEORETIC
Modelului matematic al unei probleme de programare liniară i se

poate ataşa în mod unic o nouă problemă de programare, numită
duala problemei primale. Problema iniţială sau primală ( PP )
împreună cu problema sa duală ( PD ) formează un cuplu de
probleme duale.
Considerăm modelul matematic al unei probleme de programare
liniară.
• Spunem că o restricţie este concordantă cu funcţia obiectiv
dacă este de tipul "≤ " în cazul unei probleme de maxim şi
dacă este de tipul "≥ " în cazul unei probleme de minim.
• Spunem că o restricţie este neconcordantă cu funcţia obiectiv
dacă este de tipul "≥ " în cazul unei probleme de maxim şi
dacă este de tipul "≤ " în cazul unei probleme de minim.
Reguli de obţinere a problemei duale din problema primală

1. Duala unei probleme de minim este o problemă de maxim, iar
duala unei probleme de maxim este o problemă de minim.
2. Fiecărei restricţii din PP îi corespunde o variabilă în problema
duală; numărul variabilelor din PD este egal cu numărul
restricţiilor din PP , iar numărul restricţiilor din PD este egal cu
numărul variabilelor din PD .
3. Coeficienţi funcţiei obiectiv din PD sunt termenii liberi din
PP , iar termenii liberi din PD sunt coeficienţi funcţiei obiectiv
din PP .
4. Matricea coeficienţilor sistemului de restricţii din PD este
transpusa matricei coeficienţilor sistemului de restricţii din PP .
164
5. a) Unei restricţii concordante cu funcţia obiectiv din PP îi
corespunde o variabilă pozitivă în PD .
b) Unei restricţii neconcordante cu funcţia obiectiv din PP îi
corespunde o variabilă negativă în PD .
c) Unei restricţii de tip egalitate din PP îi corespunde o
variabilă oarecare în PD .
6. a ) Unei variabile pozitive din PP îi corespunde o restricţie
concordantă cu funcţia obiectiv în PD .
b) Unei variabile negative din PP îi corespunde o restricţie
neconcordantă cu funcţia obiectiv în PD .
c) Unei variabile oarecare din PP îi corespunde o restricţie de
tip egalitate în PD .
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară:

[min ] f = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4
⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9
⎪ 4x − x + 2x = 2
⎪ 1 2 3
⎨
3
⎪ 1 x + x 2 + 2 x 3 − 5x4 ≥ 4
⎪⎩ x1 ≥ 0, x 2 ≤ 0, x 3 ∈ R, x 4 ≥ 0
Rezolvare:
Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă:
u1 , u 2 , u3 .
165
[min ] f = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4
⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9 u1
PP : ⎪
⎪ 4 x1 − x 2 + 2 x3 = 2 u2
⎨
⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≥ 4 u3
⎪ x ≥ 0, x ≤ 0, x ∈ R, x ≥ 0
⎩ 1 2 3 4
Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic, obţinem problema

[max ] f = 9u1 + 2u 2 + 4u 3
⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3
⎪
duală PD : ⎪⎪ 3u 1 − u 2 + u 3 ≥ −7
⎨ 2u 2 + 2u 3 = 2
⎪ u − 5u ≤ −1
⎪ 1 3
⎩⎪ u1 ≤ 0, u 2 ∈ R, u 3 ≥ 0
Deoarece prima variabilă din PP este pozitivă ( x1 ≥ 0 ), rezultă că
prima restricţie din PD este concordantă cu funcţia obiectiv
( "≤ " pentru maxim). Analog s-a procedat şi pentru obţinerea
celorlalte restricţii din PD .
Prima restricţie din PP este neconcordantă cu funcţia obiectiv
( "≤ " pentru minim), rezultă că prima variabilă din PD este
negativă ( u1 ≤ 0 ). Analog s-a procedat şi pentru obţinerea
semnului celorlalte variabile din PD .
2. Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară:

[max ] f = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x3
⎧5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9
⎪
⎪ 4 x1 − x 2 + 3x3 ≤ 2
⎪
⎨6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1
⎪− 3 x + x + 2 x ≤ 4
⎪ 1 2 3
⎪⎩ xi ≥ 0, i = 1,3
166
Rezolvare:
Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă:

u1 , u 2 , u3 .
[max ] f = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x 3
⎧ 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9 u1
⎪
PP : ⎪ 4 x1 − x 2 + 3 x3 ≤ 2 u2
⎪
⎨ 6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1 u3
⎪
⎪− 3 x1 + x 2 + 2 x3 ≤ 4 u4
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic, obţinem problema

duală:
[min ] f = 9u1 + 2u 2 + u 3 + 4u 4
⎧5u1 + 4u 2 + 6u 3 − 3u 4 ≥ 8
PD : ⎪
⎪ 3u 1 − u 2 + 5u 3 + u 4 ≥ 3
⎨2u + 3u − 4u + 2u ≥ 4
⎪ 1 2 3 4
⎪ u ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
Observaţie. În acest caz, spunem că PP şi PD formează un cuplu de
probleme duale simetrice.
167
6.3.2. REZOLVAREA UNUI CUPLU DE PROBLEME
PRIMALĂ-DUALĂ
PROBLEME REZOLVATE
Se dă următoarea problemă de programare liniară:
[min ] f = 30 x1 + 12 x 2 + 36 x3
⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3
⎪
⎪ x 2 + x3 ≥ 5
⎪
⎨ x1 + 2 x3 ≥ 1
⎪2 x + x ≥6
⎪ 1 2
⎪⎩ xi ≥ 0, i = 1,3
a ) Să se construiască problema duală.
b) Să se rezolve problema duală.
c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme
primală-duală.
Rezolvare:
[max ] f = 3u1 + 5u 2 + u 3 + 6u 4
⎧u1 + u 3 + 2u 4 ≤ 30
a ) PD : ⎪2u + u + u ≤ 12
⎪ 1 2 4
⎨u + u + 2u ≤ 36
⎪ 1 2 3
⎪ u ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
b) Aducem problema duală la forma standard:
[max ]g = 3u1 + 5u2 + u3 + 6u4 + 0u5 + 0u6 + 0u7
⎧u1 + u3 + 2u 4 + u5 = 30
⎪2u + u + u + u = 12
⎪ 1 2 4 6
⎨
u +
⎪ 1 2 u + 2u 3 + u 7 = 36
⎪ u ≥ 0, i = 1,7
⎩ i
168
Realizăm tabelul simplex:
B CB UB 3 5 1 6 0 0 0
a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7
a5 0 30 1 0 1 2↓ 1 0 0 15
← a6 0 12 2 1 0 1 0 1 0 12
a7 0 36 1 1 1 0 0 0 1 -
gj 0 0 0 0 0 0 0 0
∆j 3 5 1 6 0 0 0
← a5 0 6 -3 -2 1↓ 0 1 -2 0 6
a4 6 12 2 1 0 1 0 1 0 -
a7 0 36 1 1 1 0 0 0 1 36
gj 72 12 6 0 6 0 6 0
∆j -9 -1 1 0 0 0 0
a3 1 6 -3 -2 ↓ 1 0 1 -2 0 -
a4 6 12 2 1 0 1 0 1 0 12
← a7 0 30 4 3 0 0 -1 2 1 10
gj 78 9 4 6 12 1 4 0
∆j -6 1 -5 0 -1 -4 0
a3 1 26 -1/3 0 1 0 1/3 -2/3 0
a4 6 2 2/3 0 0 1 1/3 1/3 0
a2 5 10 4/3 1 0 0 -1/3 2/3 1/3
gj 88 31/3 5 1 6 2/3 14/3 5/3
∆j -22/3 0 0 0 -2/3 -14/3 -5/3
Soluţia optimă a problemei duale este:

u1 = 0, u 2 = 5, u3 = 1, u 4 = 6, u 5 = 0, u 6 = 0, u 7 = 0 ; g max = 88 .
c) Pentru a determina soluţia optimă a problemei primale se
procedează în felul următor:
-se rezolvă problema duală cu ajutorul algoritmului simplex primal;
-în ultima iteraţie a algoritmului simplex primal, pe linia g j , în
dreptul coloanelor ce corespund vectorilor care au format baza
iniţială, se citeşte soluţia optimă a problemei primale.
Prin urmare, soluţia optimă a problemei primale este:
x1 = 2 / 3, x2 = 14 / 3, x3 = 5 / 3 ; f min = g max = 88 .
169
Observaţie. Este utilă rezolvarea problemei duale în locul celei
primale atunci când duala este mai uşor de rezolvat cu ajutorul
algoritmului simplex primal, cum a fost cazul problemei anterioare.
PROBLEME PROPUSE
Să se scrie duala următoarelor probleme de programare liniară:
[max ] f = 5 x1 − x 2 + 4 x3 + 3 x 4
⎧4 x1 + 3 x 2 + 5 x 4 ≥ 6
1. ⎪7 x − x + 2 x = 5
⎪ 1 2 3
⎨
⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≤ 4
⎪⎩ x1 ≥ 0, x 2 ≤ 0, x3 ∈ R, x 4 ≥ 0
[min ]g = 6u1 + 5u 2 + 4u 3
⎧4u1 + 7u 2 + 3u 3 ≥ 5
⎪3u − u + u ≤ −1
R: PD : ⎪⎪ 1 2 3
⎨2u 2 + 2u 3 = 4
⎪5u − 5u ≥ 3
⎪ 1 3
⎪⎩ u1 ≤ 0, u 2 ∈ R, u 3 ≥ 0
[min ] f = 3x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4
⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 2
2. ⎪ 4x − x + 2x ≥ 1
⎪ 1 2 3
⎨
3
⎪ 1 x + x 2 + 2 x 3 − 5x4 = 3
⎪⎩ x1 ≥ 0, x 2 ∈ R, x3 ≤ 0, x 4 ≥ 0
170
[max ]g = 2u1 + u 2 + 3u 3
⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3
⎪3u − u + u = −7
R: PD ⎪⎪ 1 2 3
3
⎨ 2u + 2u 3 ≥ 2
⎪u − 5u ≤ −1
⎪ 1 3
⎪⎩ u1 ≤ 0, u 2 ≥ 0, u 3 ∈ R
[min ] f = 8 x1 + 6 x 2 + 3x3 − x 4
3. ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≥ 7
⎪
⎨3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≤ 4
⎪ x ∈ R, x ≤ 0, x ≥ 0, x ≥ 0
⎩ 1 2 3 4
[max ]g = 7 x1 + 4 x 2
⎧− 2u1 + 3u 2 = 8
⎪3u + u ≥ 6
R: PD : ⎪⎪ 1 2
⎨2u 2 ≤ 3
⎪u − 5u ≤ −1
⎪ 1 2
⎪⎩ u 1 ≥ 0, u 2 ≤ 0
[max ] f = −2 x1 + 7 x 2 + 2 x3
⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 4
4. ⎪ 4x − x + 2x = 2
⎪ 1 2 3
⎨
3
⎪ 1 x + x 2 + 3 x 3 ≥1
⎪⎩ x1 ≥ 0, x 2 ≤ 0, x3 ∈ R
[min ]g = 4u1 + 2u 2 + u 3
⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≥ −2
R: ⎪ 3u − u + u ≤ 7
⎪ 1 2 3
⎨
2
⎪ 2 u + 3u 3 = 2
⎪⎩ u1 ≥ 0, u 2 ∈ R, u 3 ≤ 0
171
5. Se dă următoarea problemă de programare liniară:
[min ] f = 5 x1 + 2 x 2 + 6 x3
⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3
⎪
⎪2 x1 + x 2 ≥6
⎪
⎨ x 2 + x3 ≥ 5
⎪x + 2 x3 ≥ 1
⎪ 1
⎪⎩ xi ≥ 0, i = 1,3
a ) Să se construiască problema duală.
primală-duală.
[max ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3 + u 4
⎧u1 + 2u 2 + u 4 ≤ 5
R: a ) PD : ⎪2u + u + 2u ≤ 2
⎪ 1 2 3
⎨3u + 3u + 2u ≤ 6
⎪ 1 3 4
⎪ u ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
c) X o = (1, 4, 0 )t ; f min = 13 ; U o = (0, 2, 0, 1)t ; g max = 13 .

[max ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3
⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≤ 3
⎪2 x + x ≤6
⎪ 1 2
⎨ x 2 + x3 ≤ 5
⎪
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
a) Să se construiască problema duală.
b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme
primală-duală.
172
[min ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3
⎧u1 + 2u 2 ≥ 3
R: a) PD : ⎪2u + u + u ≥ 2
⎪ 1 2 3
⎨u + u ≥ 4
⎪ 1 3
⎪ u ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
b) X o = (0, 0, 3)t ; f max = 12 ; U o = (4, 0, 0)t ; g min = 12 .

[min] f = 8 x1 + 4 x2 + 12 x3 + 6 x 4
⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x4 ≥ 10
⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9
⎪ 1 2 3 4
⎨− 2 x + x + 3 x + x ≥ 8
⎪ 1 2 3 4
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
primală-duală.
[max ]g = 10u1 + 9u 2 + 8u 3
⎧2u1 − u 2 − 2u 3 ≤ 8
⎪
R: a ) PD : ⎪u1 + 2u 2 + u 3 ≤ 4
⎪
⎨2u1 + u 3 + 3 x3 ≤ 12
⎪− u + 3u + x ≤ 6
⎪ 1 3 3
⎪⎩ u i ≥ 0, i = 1,4
c) X o = (0, 10, 0, 0)t ; f min = 40 ; U o = (4, 0, 0)t ;

g max = 40 .
173
[max] f = 7 x1 − 9 x 2 + 8 x3
⎧ − 3 x1 − x 2 + x3 ≤ 7
⎪
⎪ x1 − 2 x 2 + 3 x3 ≤ 3
⎪
⎨ 2 x1 − x2 − x3 ≤ 2
⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 8
⎪ 1 2 3
⎪⎩ xi ≥ 0, i = 1,3
b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme
primală-duală.
[min ]g = 7u1 + 3u 2 + 2u 3 + 8u 4
⎧− 3u1 + u 2 + 2u 3 − u 4 ≥ 7
R: a ) PD : ⎪ ;
⎪− u1 − 2u 2 − u 3 + 2u 4 ≥ −9
⎨u + 3u − u − 2u ≥ 8
⎪ 1 2 3 4
⎪ u ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
(
7 7
t
)
b) X o = 9 , 0, 4 ; f max = 95 ; U o = 0,
7
( 23 13 t
)
, ,0 ;
7 7
g max = 95 .
7
174
6.4. ALGORITMUL SIMPLEX DUAL
PROBLEME REZOLVATE
Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară,

utilizând algoritmul simplex dual:
[min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4
⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 ≤ −12
⎪ − 3 x − x − 3 x + x ≤ −9
⎪ 1 2 3 4
⎨
⎪− x1 + 2 x 2 − 2 x 3 − x 4 ≤ −15
⎪ x ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
Rezolvare:
• Forma standard de lucru a problemei este:
[min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4 + 0 x 5 + 0 x 6 + 0 x 7
⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 + x 5 = −12
⎪ − 3 x − x − 3 x + x + x = −9
⎪ 1 2 3 4 6
⎨
−
⎪ 1 x + 2 x 2 − 2 x 3 − x 4 + x 7 = −15
⎪ x ≥ 0, i = 1,7
⎩ i
• Realizăm prima iteraţie din tabelul simplex şi verificăm dacă

avem soluţie dual realizabilă ( ∆ j ≤ 0, ∀j = 1,7 ):
CB Baza XB 3 2 4 1 0 0 0
a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7
0 a5 -12 -5 1 -4 2↓ 1 0 0
0 a6 -9 -3 -1 -3 1 0 1 0
0 ← a7 -15 -1 2 -2 -1 0 0 1
fj 0 0 0 0 0 0 0 0
∆j -3 -2 -4 -1 0 0 0
175
• Aplicăm criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul
corespunzător celei mai mici valori negative din coloana X B ; în
cazul acesta, min{− 12,−9,−15} = −15 , deci iese din bază vectorul a 7 .
• Aplicăm criteriul de intrare în bază: se calculează rapoartele
dintre elementele liniei ∆ j şi elementele strict negative de pe linia
vectorului care iese din bază; va intra în bază vectorul
corespunzător celui mai mic raport; în cazul nostru,
{−1 }
min −3 , −4 , −1 = 1 , deci va rezulta că intră în bază vectorul a 4 .
− 2 −1
• Stabilim pivotul şi elementele din următoarea iteraţie le vom
determina folosind metoda Gauss-Jordan.
• Algoritmul simplex dual ia sfârşit când se produce unul din

următoarele evenimente:
- toate elementele coloanei X B sunt mai mari sau egale cu zero;
în acest caz, decizia este optim finit, iar soluţia se citeşte din
coloana X B ;
- coloana X B conţine elemente strict negative, iar pe linia unui
vector corespunzător unei valori strict negative avem numai valori
mai mari sau egale cu zero; în acest caz, decizia este: problema nu
are soluţie.
Rezultă următoarele iteraţii:
CB Baza XB 3 2 4 1 0 0 0
a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7
0 ← a5 -42 -7 5 -8 ↓ 0 1 0 2
0 a6 -24 -4 1 -5 0 0 1 1
1 a4 15 1 -2 2 1 0 0 -1
fj 15 1 -2 2 1 0 0 -1
∆j -2 -4 -2 0 0 0 -1
4 a3 21/4 7/8 -5/8 1 0 -1/8 0 -1/4
0 a6 9/4 3/8 -17/8 0 0 -5/8 1 -1/4
1 a4 9/2 –3/4 -3/4 0 1 1/4 0 -1/2
fj 51/2 11/4 -13/4 4 1 -1/4 0 -3/2
∆j -1/4 -21/4 0 0 -1/4 0 -3/2
176
Deoarece toate elementele coloanei X B sunt pozitive, rezultă că
( t
problema are soluţie optimă: X o = 0, 0, 21 , 9 , 0, 9 , iar valoarea
4 2 4
)
minimă a funcţiei obiectiv corespunzătoare acestei soluţii este:
f min = 4 ⋅ 21 + 1 ⋅ 9 = 51 .
4 2 2
PROBLEME PROPUSE
Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară folosind,

acolo unde este posibil, algoritmul simplex dual:
[min] f = 3 x1 + 4 x2 + 5 x3
1. ⎧ x1 − 2 x2 − x3 ≤ −2 R: X o = (0, 1, 0 )t ; f min = 4
⎪
⎨− 2 x1 − x2 − 3 x3 ≥ −1
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,3
[max] f = − x1 − 2 x 2 − x 3 − 3 x 4
2. ⎧ x1 + 2 x 2 − 3x3 − x 4 ≤ −6 R: X o = (0, 0, 2, 0 )t ; f max = −2
⎪
⎨2 x1 − x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −2
⎪
⎩ x i ≥ 0, i = 1,4
[min] f = 3 x1 + x 2 + 2 x 3 + 5 x 4
3. ⎧2 x1 + x 2 − 2 x 3 − x 4 ≤ −2
⎪
( 5 5
t
)
R: X o = 0, 4 , 7 , 0 ; f min = 18
5
⎨ x1 − 2 x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −3
⎪
⎩ x i ≥ 0, i = 1,4
[max] f = x1 − 2 x 2 + 3 x 3 − 4 x 4 + 5 x 5
4. ⎧2 x1 + x 2 + x 4 + x 5 = 5
⎪
⎨− x1 − x 2 + x 3 − 3 x 4 = −4
⎪
⎩ x i ≥ 0, i = 1,5
( t
)
R: X o = 0, 0, 11 − 11λ , 5 − 11 λ , 11 λ , λ ∈ [0, 1] ; f max = 13
3 3
177
[min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x 3
⎧− 2 x1 + 2 x 2 − x 3 ≤ −4
5. ⎪ R: X o = (7, 5, 0 )t ; f min = 55
⎪− x1 − x 2 − x 3 ≤ −6
⎨− x − x + 2 x ≤ −12
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
[min] f = 4 x1 + 3 x 2 + 2 x 3 + x 4
6. ⎧2 x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 R: Nu se poate aplica algoritmul
⎪
⎨ x1 − 2 x 2 − 3 x 3 + x 4 = −3
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
simplex dual ( ASD ); folosind algoritmul simplex primal ( ASP ),
t
( )
se obţine soluţia optimă X o = 0, 0, 6 , 3 , pentru care f min = 3 .
5 5
[max] f = 6 x1 + 3 x2 + 2 x3
7. ⎧− x1 − x2 − 2 x3 ≥ −4
⎪
(
2 2
t
)
R: X o = 1 , 7 , 0 ; f max = 27 .
2
⎨3 x1 − x2 − x3 ≤ −2
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,3
[min] f = 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 3
⎧− x1 − x 2 − x 3 ≤ −5
8. ⎪
⎪ x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ −4
( t
)
R: X o = 0, 14 , 1 ; f min = 44 .
3 3 3
⎨2 x − x − x ≤ 1
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
[max] f = −3 x1 − x 2 − 3 x3 − x 4
9. ⎧− x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 R: Nu se poate aplica ASD ;
⎪
⎨2 x1 − 2 x 2 + 3 x3 + x 4 = −3
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
t
(
folosind ASP , se obţine soluţia optimă X o = 0, 12 , 0, 3 , pentru
7 7
)
care f max = − 15 .
7
178
[opt ] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 − 4 x 4
10. ⎧− 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 = −4 R: Dacă problema este de maxim,
⎪
⎨ x1 − x 2 − 3 x 3 − x 4 = −3
⎪
⎩ xi ≥ 0, i = 1,4
X o = (3, 0, 2, 0)t , f max = 9 ; dacă problema este de minim,
( ) t
X o = 1 , 0, 0, 10 , f min = −13 .
3 3
[min] f = 8 x1 + 3 x 2
11. ⎧ x1 − x 2 ≤ −1 R: Problema nu are soluţie.
⎪
⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1
⎪
⎩ x i ≥ 0, i = 1,2
179
6.5. REOPTIMIZĂRI
PROBLEME REZOLVATE
Se consideră problema de programare liniară:

[max ] f = 7 x1 + 4 x 2
⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 9
⎪ x − x ≤3
⎪ 1 2
⎨ x + x ≤9
⎪ 1 2
⎪ x ≥ 0, i = 1,2
⎩ i
a ) Să se determine soluţia optimă a acestei probleme.
b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care
coeficienţii funcţiei obiectiv devin:
b1 ) c~ = (4,3) ;
b2 ) c~ = (5,5) ;
b3 ) c~ = (1,6) .
c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care
temenii liberi devin:
~
c1 ) b = (1,2,3) t ;
~
c 2 ) b = (5,3,1) t .
Rezolvare:
a) Forma standard de lucru a problemei este:
[max ] f = 7 x1 + 4 x 2 + 0 x 3 + 0 x 4 + 0 x 5
⎧− 2 x1 + 3x 2 + 0 x3 = 9
⎪ x − x2 + x4 = 3
⎪ 1
⎨ x + x2 + x5 = 9
⎪ 1
⎪ x ≥ 0, i = 1,5
⎩ i
180
Pentru rezolvarea problemei vom aplica algoritmul simplex primal.
CB Baza XB 7 4 0 0 0
a1 a2 a3 a4 a5
0 a3 9 -2 ↓ 3 1 0 0
0 ← a4 3 1 -1 0 1 0
0 a5 9 1 1 0 0 1
fj 0 0 0 0 0 0
∆j 7 4 0 0 0
0 a3 15 0 1↓ 1 2 0
7 a1 3 1 -1 0 1 0
0 ← a5 6 0 2 0 -1 1
fj 21 7 -7 0 7 0
∆j 0 11 0 -7 0
0 a3 12 0 0 1 5/2 -1/2
7 a1 6 1 0 0 1/2 1/2
4 a2 3 0 1 0 -1/2 1/2
fj 54 7 4 0 3/2 11/2
∆j 0 0 0 -3/2 -11/2
Rezultă soluţia optimă: X o = (6, 3, 12, 0, 0) t , f max = 54 .
b) Modificarea coeficienţilor funcţiei obiectiv
Alcătuim un tabel simplex în care vom copia datele din ultima

iteraţie a tabelului precedent, cu excepţia liniei C j (unde vom scrie
noii coeficienţi ai funcţiei obiectiv, daţi de c~ ), a coloanei C B
(unde vom trece tot coeficienţii funcţiei obiectiv daţi de c~ ) şi,
evident, a liniilor f j şi ∆ j . După ce calculăm ∆ j sunt posibile
două situaţii:
1) toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale cu zero şi
în acest caz se poate citi soluţia optimă a problemei modificate;
soluţia optimă a problemei modificate coincide cu soluţia optimă
181
a problemei iniţiale. Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este dată
de primul element al liniei f j ;
2) pe linia ∆ j există cel puţin un element strict pozitiv şi în acest
caz se aplică în continuare algoritmul simplex primal, pănă la
obţinerea soluţiei optime a problemei modificate.
b1 ) În cazul în care c~ = (4, 3) obţinem următorul tabel simplex:

a1 a2 a3 a4 a5
0 a3 12 0 0 1 5/2 -1/2
4 a1 6 1 0 0 1/2 1/2
3 a2 3 0 1 0 -1/2 1/2
fj 33 4 3 0 1/2 7/2
∆j 0 0 0 -1/2 -7/2
Se observă că toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale
cu zero. Rezultă că soluţia optimă a problemei modificate coincide
cu soluţia optimă a problemei iniţiale:
~ ~
X o = (6, 3, 12, 0, 0) t , f max = 33 .
b2 ) În cazul în care c~ = (5,5) obţinem următorul tabel simplex:
a1 a2 a3 a4 a5
0 ← a3 12 0 0 1 5/2 ↓ -1/2
5 a1 6 1 0 0 1/2 1/2
5 a2 3 0 1 0 -1/2 1/2
fj 45 5 5 0 0 5
∆j 0 0 0 0 -5
0 a4 24/5 0 0 2/5 1 -1/5
5 a1 18/5 1 0 -1/5 0 3/5
5 a2 27/5 0 1 1/5 0 2/5
fj 45 5 5 0 0 5
∆j 0 0 0 0 -5
182
Observăm că toate elementele liniei ∆ j din prima iteraţie sunt
negative sau egale cu zero, prin urmare soluţia optimă a problemei
iniţiale este soluţie optimă şi pentru problema modificată:
~
X 1 = (6, 3, 12, 0, 0) t . Deoarece pe linia ∆ j există ∆ 4 = 0 , dar
vectorul a 4 nu se află în baza optimă, rezultă că problema are
optim multiplu. Introducând în bază vectorul a 4 , obţinem o nouă
~
soluţie optimă: X 2 = (18 / 5, 27 / 5, 0, 24 / 5, 0) t .
Soluţia optimă în formă generală a problemei este:
~ ~
X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 , λ ∈ [0,1] , iar f max = 45 .
b3 ) În cazul în care c~ = (1,6) obţinem următorul tabel simplex:
a1 a2 a3 a4 a5
0 ← a3 12 0 0 1 5/2 ↓ -1/2
1 a1 6 1 0 0 1/2 1/2
6 a2 3 0 1 0 -1/2 1/2
fj 24 1 6 0 -5/2 7/2
∆j 0 0 0 5/2* -7/2
0 a4 24/5 0 0 2/5 1 -1/5
1 a1 18/5 1 0 -1/5 0 3/5
6 a2 27/5 0 1 1/5 0 2/5
fj 36 5 5 1 0 3
∆j 0 0 -1 0 -3
Pe linia ∆ j din prima iteraţie există un element strict pozitiv

( ∆ 4 = 5 ), prin urmare vom aplica în continuare algoritmul simplex
2
primal, pănă la obţinerea soluţiei optime a problemei modificate:
~ ~
X o = (18 / 5, 27 / 5, 0, 24 / 5, 0) t , f max = 36 .
183
c) Modificarea termenilor liberi ai restricţiilor problemei
Vom folosi formula prin care se determină o soluţie de bază X B a

sistemului de restricţii corespunzătoare unei baze date B :
X B = B −1 ⋅ b , unde B este matricea care are pe coloane vectorii
bazei B şi B −1 se citeşte din ultima iteraţie a tabelului simplex, în
dreptul vectorilor care au format baza iniţială; b este vectorul
termenilor liberi.
~
Dacă vectorul termenilor liberi b devine b , se calculează
~ ~
X B = B −1 ⋅ b . Sunt posibile două cazuri:
~
1) X B ≥ 0 , în acest caz soluţia optimă a problemei modificate
este formată din variabilele bazice, care se pot citi din vectorul
~
X B şi din variabilele secundare, care sunt egale cu zero.
~
2) X B are cel puţin o componentă negativă; în această situaţie,
se alcătuieşte un tabel simplex, în care se copiază datele din
ultima iteraţie a tabelului simplex al problemei iniţiale, mai puţin
~
coloana X B , unde se scriu elementele date de X B . Se aplică în
continuare algoritmul simplex dual.
~
c1 ) b = (1, 2, 3) t
~ ~
După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului
~
de restricţii cu termenii liberi daţi de b , corespunzătoare bazei
⎛1 5
− 12 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 92 ⎞
~ ⎜ 2
⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
{a3 , a1 , a 2 } , este: X B = ⎜ 0 1
2
1
⋅ 2 = ⎜ 52 ⎟ ≥ 0 , deci
2⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 ⎟ ⎜3 ⎟ ⎜1⎟
⎝0 − 2
1
2⎠ ⎝ ⎠ ⎝2⎠
soluţia optimă a problemei modificate este dată de:
x3 = 92 , x1 = 52 , x 2 = 12 , x 4 = x5 = 0 , sau
~ ~
X o = ( 52 , 12 , 92 ,0,0) t , f max = 7 ⋅ 52 + 4 ⋅ 12 = 39
2 .
184
~
c 2 ) b = (5,3,1) t
~ ~
După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului
~
de restricţii cu termenii liberi daţi de b , corespunzătoare bazei
{a3 , a1 , a 2 } , este:
⎛1 5
− 12 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛ 12 ⎞
~ ⎜ 2
⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
X B = ⎜0 2 ⎟ ⋅ ⎜ 3 ⎟ = ⎜ 2 ⎟ , care are şi o componentă
1 1
2
⎜ 1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ −1 ⎟
⎝0 − 2
1
2⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
negativă; prin urmare, vom aplica în continuare algoritmul simplex
dual.
a1 a2 a3 a4 a5
0 a3 12 0 0 1 5/2 ↓ -1/2
7 a1 2 1 0 0 1/2 1/2
4 ← a2 -1 0 1 0 -1/2 1/2
fj 10 7 4 0 3/2 11/2
∆j 0 0 0 -3/2 -11/2
0 a3 7 0 5 1 0 2
7 a1 1 1 1 0 0 1
0 a4 2 0 -2 0 1 -1
fj 7 7 7 0 0 7
∆j 0 -3 0 0 -7
Obţinem că soluţia optimă a problemei modificate este:

~ ~
X o = (1,0,7,2,0)t , f max = 7 ⋅ 1 + 4 ⋅ 0 = 7 .
185
PROBLEME PROPUSE
1. Se consideră problema de programare liniară:

[max ] f = 5 x1 + 9 x 2
⎧− 3 x1 + 2 x 2 ≤ 12
⎪ - x + x ≤8
⎪ 1 2
⎨ x + x ≤6
⎪ 1 2
⎪ x ≥ 0, i = 1,2
⎩ i
a) Să se rezolve această problemă.
b1 ) c~ = (2,1) ;
b2 ) c~ = (1, 6 ) .
~
c1 ) b = (1, 2, 3)t ;
~
c2 ) b = (5, 3, 1)t ;
~
c3 ) b = (1, 2, 4 )t .
R: a) X o = (0, 6)t , f max = 54 ;
~ ~
b) b1 ) X o = (6, 0 )t , f max = 30 ;
~ ~
b2 ) X o = (0, 6)t , f max = 54 ;
~ ~
c) c1 ) X o = (1, 2)t , f max = 23 ;
~ ~
c2 ) X o = (0, 1)t , f max = 9 ;
~
(5 5 )
t ~
c3 ) X o = 7 , 13 , f max = 152 .
5
186
2. Se consideră problema de programare liniară:
[min ] f = 5 x1 + 3 x 2
⎧− 4 x1 + 3 x 2 ≤ 24
⎪ x − x ≤3
⎪ 1 2
⎨ x + x ≤9
⎪ 1 2
⎪ x ≥ 0, i = 1,2
⎩ i
a) Să se rezolve această problemă.
b1 ) c~ = (6, 5) ;
b2 ) c~ = (3, 8) ;
~
c1 ) b = (4, 5, 6)t ;
~
c1 ) b = (5, 3,1)t ;
~
c1 ) b = (3, 2, 4 )t .
R: a ) X o = (4, 3)t , f max = 29 ;
~ ~
b) b1 ) X o = (4, 3)t , f max = 39 ;
~ ~
b2 ) X o = (0, 7 )t , f max = 56 ;
~
( t ~
)
c) c1 ) X o = 11 , 1 , f max = 29 ;
2 2
~ ~
c2 ) X o = (1, 0)t , f max = 5 ;
~ ~
c3 ) X o = (3, 1)t , f max = 18 .
187
6.6. REZOLVAREA UNEI PROBLEME DE
PROGRAMARE LINIARĂ PRIN MAI MULTE
METODE
PROBLEME REZOLVATE
Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară prin toate

metodele cunoscute:
[min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3
⎧ x1 + 3 x2 + x3 ≥ 6
⎪ 2 x + x + 2 x ≥ 12
⎪ 1 2 3
⎨3 x + x + 2 x ≥ 24
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
Rezolvare:
Metoda I. (folosind algoritmul simplex primal)
[min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3 + 0 x4 + 0 x5 + 0 x6 + My1 + My2 + My3

⎧ x1 + 3 x2 + x3 − x4 + y1 = 6
⎪ 2 x + x + 2 x − x + y = 12
⎪ 1 2 3 5 2
⎨3 x + x + 2 x − x + y = 24
⎪ 1 2 3 6 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,6
⎩ i
188
CB Baza XB 5 4 6 0 0 0 M M M θ
a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7 a8 a9
M ← a7 6 1↓ 2 1 -1 0 0 1 0 0 6
M a8 12 2 1 2 0 -1 0 0 1 0 6
M a9 24 3 1 2 0 0 -1 0 0 1 8
fj 42M 6M 4M 5M -M -M -M M M M
∆j 6M-5 4M-4 5M-6 -M -M -M 0 0 0
5 a1 6 1 2 1 -1 ↓ 0 0 1 0 0 -
M ← a8 0 0 -3 0 2 -1 0 -2 1 0 0
M a9 6 0 -5 -1 3 0 -1 -3 0 1 2
fj 6M+30 5 -8M+10 -M+5 5M-5 -M -M -5M+5 M M
∆j 0 -8M+6 -M-1 5M-5 -M -M -6M+5 0 0
5 a1 6 1 1/2 ↓ 1 0 -1/2 0 0 1/2 0 6

0 a4 0 0 -3/2 0 1 -1/2 0 -1 1/2 0 18
M ← a9 6 0 -1/2 -1 0 3/2 -1 0 -3/2 1 -
fj 6M+30 5 -M/2+5/2 -M+5 0 3M/2-5/2 -M 0 -3M/2+5/2 M
∆j 0 -M/2-3/2 -M-1 0 3M/2-5/2 -M -M -5M/2+5/2 0
5 a1 8 1 1/3 2/3 0 0 -1/3 0 0 1/3

0 a4 2 0 -5/3 -1/3 1 0 -1/3 -1 0 1/3
0 a5 4 0 -1/3 -2/3 0 1 -2/3 0 -1 2/3
fj 40 5 5/3 10/3 0 0 -5/3 0 0 5/3
∆j 0 -7/3 -8/3 0 0 -5/3 -M -M 5/3 -M
Rezultă soluţia optimă: X o = (8,0,0,2,4,0) t , f min = 40 .
Metoda II.(cu ajutorul problemei duale)
Scriem şi rezolvăm problema duală:

[max]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3
⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 ≤ 5
⎪2 y + y + y ≤ 4
⎪ 1 2 3
⎨ y + 2y + 2 y ≤ 6
⎪ 1 2 3
⎪ y ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
Forma standard de lucru a problemei duale este:
189
[max ]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3 + 0 y 4 + 0 y 5 + 0 y 6
⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 + y 4 = 5
⎪2 y + y + y + y = 4
⎪ 1 2 3 5
⎨
⎪ y1 + 2y 2 + 2 y 3 + y 6 = 6
⎪ y ≥ 0, i = 1,6
⎩ i
Realizăm tabelul simplex pentru problema duală:
CB Baza YB 6 12 24 0 0 0 θ
a1 a2 a3 a4 a5 a6
0 ← a4 5 1 2 3↓ 1 0 0 5/3
0 a5 4 2 1 1 0 1 0 4
0 a6 6 1 2 2 0 0 1 3
fj 0 0 0 0 0 0 0
∆j 6 12 24 0 0 0
24 a3 5/3 1/3 2/3 1 1/3 0 0 -
0 a5 7/3 5/3 1/3 0 -1/3 1 0 0
0 a6 8/3 1/3 2/3 0 -2/3 0 1 2
fj 40 8 16 24 8 0 0
∆j -2 -4 0 -8 0 0
Soluţia optimă a problemei primale se citeşte de pe linia f j , în
dreptul vectorilor care au format baza iniţială :
X o = (8,0,0) t , f min = 40 .
Metoda III. ( cu ajutorul algoritmului simplex dual)

Pentru a se putea aplica algoritmul simplex dual, este necesar să
avem o soluţie dual realizabilă. Pentru aceasta, va trebui să
înmulţim cel puţin o restricţie cu -1. Observăm că cel mai
convenabil este să înmulţim toate restricţiile cu -1; astfel, cu
ajutorul variabilelor de compensare, vom obţine matricea identică
şi algoritmul simplex va fi mai uşor de aplicat, în condiţiile în care
s-a obţinut o soluţie dual realizabilă.
190
[min ] f = 5 x1 + 4 x 2 + 6 x 3
⎧− x1 − 3 x 2 − x 3 ≤ −6
⎪ - 2 x − x − 2 x ≤ −12
⎪ 1 2 3
⎨− 3 x − x − 2 x ≤ −24
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
[min ] f = 5 x1 + 4 x 2 + 6 x3 + 0 x 4 + 0 x5 + 0 x 6
⎧− x1 − 3 x 2 − x3 + x 4 = −6
⎪ - 2 x − x − 2 x + x = −12
⎪ 1 2 3 5
⎨
⎪ − 3 x1 − x 2 − 2 x 3 + x 6 = −24
⎪ x ≥ 0, i = 1,6
⎩ i
Realizăm tabelul algoritmului simplex dual:
CB Baza XB 5 4 6 0 0 0
a1 a2 a3 a4 a5 a6
0 a4 -6 -1 -2 -1 ↓ 1 0 0
0 a5 -12 -2 -1 -2 0 1 0
0 ← a6 -24 -3 -1 -2 0 0 1
fj 0 0 0 0 0 0 0
∆j -5 -4 -6 0 0 0
0 a4 2 0 -5/3 -1/3 1 0 -1/3
0 a5 4 0 -1/3 -2/3 0 1 -2/3
5 a1 8 1 1/3 2/3 0 0 -1/3
fj 40 5 5/3 10/3 0 0 -5/3
∆j 0 -7/3 -8/3 0 0 -5/3
Rezultă soluţia optimă: X o = (8,0,0,2,4,0) t , f min = 40 .
191
PROBLEME PROPUSE
Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară prin

toate metodele cunoscute:
[max] f = 3 x1 + 5 x 2
x + 3 x 2 ≤ 11
1. ⎧⎪ 1 R: X o = (2, 3)t ; f max = 21 .
⎨2 x1 + x 2 ≤ 7
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[min] f = 5 x1 − 9 x 2
2x − x ≥ 4
2. ⎧⎪ 1 2 R: X o = (3, 2)t ; f min = −3 .
⎨− x1 + 3 x 2 ≤ 3
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[max] f = 4 x1 + 3 x 2
3. ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 R: X o = (2, 1)t ; f max = 11 .

⎪
⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[min] f = 4 x1 + x 2
3 x − 2 x 2 ≥ 12
4. ⎧⎪ 1 R: X o = (22, 27 )t ; f min = 61 .
⎨− x1 + x 2 ≥ 5
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[max] f = 3 x1 + 4 x 2
5. ⎧⎪2 x1 + x 2 ≤ 12 R: X o = (4, 4)t ; f max = 28 .

⎨− x1 + 2 x 2 ≤ 4
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
192
[min] f = 3 x1 + 8 x 2
6. ⎧⎪3x1 − 2 x 2 ≥ 3 R: X o = (7, 9)t ; f min = −51 .

⎨− x1 + x 2 ≥ 2
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[max] f = 7 x1 − x 2
7. ⎧⎪− 3 x1 + x 2 ≥ 6 R: Problema nu are soluţie.

⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4
⎪x , x ≥ 0
⎩ 1 2
[max] f = 3x1 + 5 x2
⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8
⎪
8. ⎪2 x1 + 3 x2 ≥ 6 R: X o = (4, 6 )t ; f max = 42 .
⎨
⎪3x1 + x2 ≤ 18
⎪ x1,2 ≥ 0
⎩
[min] f = 3x1 + 2 x 2 + x3
⎧2 x1 + x 2 + 3x3 = 6
9. ⎪⎪ x1 + x 2 + x3 ≥ 3 R: X o = (2, 2, 0 )t ; f max = 10 .
⎨x + x + 2x ≤ 4
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
[min] f = 6 x1 − x 2 + 5 x3
⎧− x1 + x3 + 2 x 4 ≥ 2
10. ⎪⎪2 x1 − x 2 = 4 R: X o = (2, 0, 0, 2)t ; f min = 12 .
⎨x + x − x ≤ 1
⎪ 2 3 4
⎪ x ≥ 0, i = 1,4
⎩ i
193
[min] f = 2 x1 − x 2 + 2 x3
⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 2
11. ⎪ x − 2 x + x ≥ 3 R: X o = (8, 5, 5)t ; f min = 21 .
⎪ 1 2 3
⎨x + x − 2x ≥ 3
⎪ 1 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
[min] f = 4 x1 − 3 x 2 + x3
⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 4
12. ⎪2 x − x + 3x = 4 R: X o = (0, 11, 5)t ; f min = −28 .
⎪ 1 2 3
⎨
⎪− x1 − x 2 + 2 x3 ≥ −1
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
[max] f = 2 x1 + 8 x 2 + 5 x3
⎧ x1 + 3 x 2 + 2 x3 = 30
13. ⎪ x + 2 x + x ≤ 22
⎪ 1 2 3
⎨ +
⎪ x1 x 2 + x3 ≥ 12
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
R: X o = (3λ , 6 + 3λ , 6 − 6λ )t , λ ∈ [0,1] ; f max = 78 .

[max] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3
⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 6
14. ⎪⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 6 ( t
)
R: X o = 0, 3, 5 ; f max = 16 .
2
⎨x + 2x ≤ 5
⎪ 1 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
[min] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3
⎧− 2 x1 + x3 ≥ −1
15. ⎪ x + 3 x − x ≥ 3
⎪ 1 2 3
R: X o = (0, 4, 0)t ; f min = 8 .
⎨x + 2x ≥ 4
⎪ 2 3
⎪ x ≥ 0, i = 1,3
⎩ i
194
6.7. PROBLEME DE TRANSPORT
PROBLEME REZOLVATE
1. Un produs trebuie transportat de la furnizorii F1 , F2 către

beneficiarii B1 , B2 , B3 . Cantităţile de care dispun cei trei furnizori,
necesarul fiecărui beneficiar şi costurile unitare de transport sunt
date în tabelul următor:
B1 B2 B3 Disponibil
F1 3 2 2 60
F2 4 5 6 70
Necesar 40 50 40
a ) Să se scrie modelul matematic al problemei.
b) Să se determine planul optim de transport astfel încât costul
total de transport să fie minim, pornind de la o soluţie de bază
obţinută prin metoda colţului de nord-vest.
Rezolvare:
Observaţie. Fiecărui furnizor Fi îi corespunde în coloana
“disponibil” cantitatea de care dispune, fiecărui beneficiar B j îi
corespunde pe linia “necesar” cantitatea de care are nevoie, iar la
intersecţia liniei furnizorului Fi cu coloana beneficiarului B j se
poate citi elementul Cij = costul unitar de transport de la Fi către
B j . Notăm cu N suma cantităţilor de pe linia “necesar” şi cu D
suma cantităţilor din coloana “disponibil”.
a) Notăm cu xij cantitatea ce trebuie transportată de la
furnizorul "i" către beneficiarul " j " , unde i = 1,2 , j = 1,3 şi cu
f costul total de transport. Observăm că N = D , deci problema
195
este echilibrată. Modelul matematic al problemei de transport este:
[min ] f (x ) = 3x11 + 2 x12 + 2 x13 + 4 x21 + 5 x22 + 6 x23
⎧ x11 + x12 + x13 = 60
⎪
⎪ x 21 + x 22 + x23 = 70
⎪⎪ x11 + x 21 = 40
⎨ x + x = 50
⎪ 12 22
⎪ x13 + x23 = 40
⎪
⎪⎩ xij ≥ 0, i = 1,2, j = 1,3
b) Etapa I. Se verifică dacă problema este echilibrată ( N = D );

deoarece N = D = 130 , rezultă că această condiţie este îndeplinită.
Etapa II. Se determină o soluţie de bază, notată X 0 .
Vom folosi metoda colţului de nord-vest.
1) Fie NV căsuţa situată în colţul de nord-vest al tabelului X 0 .
În NV se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul
şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (în NV se scrie
valoarea min{40,60}=40).
2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul
corespunzător căsuţei NV . Dacă s-a epuizat necesarul, se
completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află NV , iar
dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe
linia pe care se află NV .
3) Se reiau paşii 1) , 2) pentru matricea rămasă necompletată.
Obţinem soluţia X 0 :
40 20 -
- 30 40
Etapa III. Se verifică dacă soluţia obţinută este:
1) nedegenerată (dacă are m + n − 1 componente nenule, unde
m reprezintă numărul de furnizori, iar n reprezintă numărul de
beneficiari);
196
2) optimă (dacă ∆ ij ≤ 0, (∀)i = 1, m, j = 1, n ).
1) Se observă că soluţia X 0 este nedegenerată.
2) Pentru testarea optimalităţii, introducem variabilele
u i , i = 1,2 şi v j , j = 1,3 , cu proprietatea că u i + v j = C ij , unde C ij
sunt costurile unitare de transport din căsuţele bazice (căsuţele
corespunzătoare componentelor nenule ale soluţiei).
2.1) Pentru determinarea variabilelor u i şi v j vom folosi
următorul tabel, în care am copiat costurile C ij din căsuţele
nebazice şi am dat uneia dintre variabile valoarea zero ( u1 = 0 ):
v1 = v2 = v3 =
u1 =0 3 2
u2 = 5 6
Din condiţia u i + v j = C ij , i = 1,2 , j = 1,3 , obţinem:
u1 + v1 = 3⎫ u1 + v 2 = 2⎫
⎬ ⇒ v1 = 3 ; ⎬ ⇒ v2 = 2 ;
u1 = 0 ⎭ u1 = 0 ⎭
u 2 + v 2 = 5⎫ u2 + v3 = 6⎫
⎬ ⇒ u2 = 3 . ⎬ ⇒ v3 = 3 .
v2 = 2 ⎭ u2 = 3 ⎭
2.2) Pentru variabilele u i şi v j găsite calculăm
Cij = u i + v j , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi le scriem în următorul tabel:
v1 =3 v2 =2 v3 =3
u1 =0 3 2 3
u2 =3 6 5 6
2.3) Determinăm apoi ∆ ij = C ij − C ij , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi

verificăm criteriul de optim.
197
Toate calculele din etapa III .2) se pot sintetiza în următorul tabel:
X0 v1 =3 v2 =2 v3 =3 ∆ ij = C ij − C ij
- + u1 =0 3 2 3 0 0 1
40 20
Θ 30 40 u2 =3 6 5 6 2 0 0
+ -
Etapa IV. Se observă că există valori ∆ij > 0 , prin urmare soluţia
nu este optimă.
Se alege cea mai mare dintre diferenţele ∆ij > 0 (în cazul acesta,
∆ 21 ) şi în căsuţa corespunzătoare acesteia ( x21 ) se scrie θ . Se
formează un circuit ce pleacă din θ şi revine în θ , care merge în
unghi drept şi are colţurile nenule. În colţurile circuitului se scriu
alternativ semnele “+” , ”-“, începând cu “+” de la θ . Se alege
θ = minimul căsuţelor marcate cu “-“: θ = min{40, 30} = 30 . Cu
θ = 30 se determină o nouă soluţie de bază X 1 , adunând θ la
căsuţele marcate cu “+” şi scăzând θ la cele marcate cu “-“.
Vor rezulta următoarele iteraţii:
X1 v1 =3 v2 =2 v3 =5 ∆ ij = C ij − C ij
- + u1 =0 3 2 5 0 0 3
10 50 Θ
30 40 u2 =1 4 3 6 0 -2 0
+ -
X2 v1 =0 v2 =2 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij
- + u1 =0 0 2 2 -3 0 0
50 10
40 Θ 30 u2 =4 4 6 6 0 1 0
+ -
X3 v1 =1 v2 =2 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij
20 40 u1 =0 1 2 2 -2 0 0
40 30 u2 =3 4 5 5 0 0 -1
Deoarece criteriul de optim se verifică (∆ ij ≤ 0, ∀i = 1, 2, ∀j = 1, 3),
rezultă că soluţia găsită în ultima iteraţie este optimă.
198
Observăm că toate diferenţele ∆ ij = 0 corespund unor variabile
bazice, deci soluţia optimă este unică. Am obţinut X O :
20 40
40 30
sau: x11 = 0, x12 = 20, x13 = 40, x 21 = 40, x 22 = 30, x 23 = 0.
Costul total minim de transport este:
2 3
f min = ∑∑ C ij x ij = 3 ⋅ 0 + 2 ⋅ 20 + 2 ⋅ 40 + 4 ⋅ 40 + 5 ⋅ 30 + 6 ⋅ 0 = 430 u.m.
i =1 j =1
2. Să se rezolve problema de transport:

B1 B B3 Disponibil
2
F1 4 1 3 60
F2 2 5 6 40
F3 1 7 4 100
Necesar 70 80 50
Rezolvare:
Etapa 1. Se observă că problema este echilibrată.
Etapa II. Determinăm o soluţie iniţială de bază.
Observaţie. În cazul în care nu se specifică folosirea unei anumite

metode pentru aflarea unei soluţii iniţiale de bază, este mai bine să
determinăm câte o soluţie prin mai multe metode şi să o alegem
pe aceea care are costul total de transport minim.
a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0

:
60 - -
10 30 -
- 50 50
f 0 = 960 u .m .
199
b) Metoda costului minim pe linie
1) Fie ML căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai
mic cost. În ML se transportă o cantitate egală cu minimul dintre
necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom
obţine astfel x11 = 60 ).
corespunzător căsuţei ML . Dacă s-a epuizat necesarul, se
completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află ML , iar
linia pe care se află ML .
Rezultă soluţia X 1 :
- 60 -
40 - -
30 20 50
f 1 = 510 u . m .
c) Metoda costului minim pe coloană obţinem:
1) Fie MC căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel
mai mic cost. În MC se transportă o cantitate egală cu minimul
dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom
corespunzător căsuţei MC . Dacă s-a epuizat necesarul, se
completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MC , iar
linia pe care se află MC .
Rezultă soluţia X2 :
- 60 -
- 20 20
70 - 30
f 2 = 470 u .m .
200
d ) Metoda costului minim în tabel:
1) Fie MT căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel
mai mic cost. În MT se transportă o cantitate egală cu minimul
dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom
corespunzător căsuţei MT . Dacă s-a epuizat necesarul, se
completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MT , iar
linia pe care se află MT .
Rezultă soluţia X3 :
- 60 -
- 20 20
70 - 30
f 3 = 470 u .m .
Alegem drept soluţie iniţială de bază pe aceea care are costul de
transport minim, adică pe X2 (care coincide cu X3 ).
Etapa III. Soluţia aleasă este nedegenerată, rămâne să verificăm

optimalitatea.
v1 =-1 v2 =1 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij
X0
u1 =0 -1 1 2 -5 0 -1
60
+ - u2 =4 3 5 6 1 0 0
Θ 20 20
70 30 u3 =2 1 3 4 0 -4 0
- +
Etapa IV.
X1 v1 =-2 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij
60 u1 =0 -2 1 1 -6 0 -2
20 20 u2 =4 2 5 5 0 0 -1
50 50 u3 =3 1 4 4 0 -3 0
201
Problema are soluţie unică. Soluţia optimă este X O:
60
20 20
50 50
Costul minim de transport este: fmin = 450 u.m.
B1 B 2 B3 Disponibil
F1 1 3 2 42
F2 2 1 3 30
Necesar 24 12 36
Rezolvare:
Etapa II. Determinăm o soluţie iniţială de bază.
a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 :
24 12 6
- - 30
f 0 = 162 u .m .
b) Prin metoda costului minim pe linie obţinem soluţia X 1 :
24 - 18
- 12 18
f 1 = 126 u .m .
Soluţiile obţinute prin metoda costului minim pe coloană şi în tabel
coincid cu X 1 .
Vom alege X1 drept soluţie iniţială de bază.
Etapa III. Această soluţie este nedegenerată; verificăm
optimalitatea.
X1 v1 =1 v2 =0 v3 =2
∆ ij = C ij − C ij
- + u1 =0 1 0 2 0 -3 0
24 18
Θ 12 18 u2 =1 2 1 3 0 0 0
+ -
202
Observăm că ∆ 21 = 0 , dar x21 nu este variabilă bazică, deci
problema are optim multiplu. Vom determina o nouă soluţie,
scriind θ în căsuţa x21. Rezultă θ = 18 şi o nouă soluţie X 2 :
6 36
18 12
Soluţia optimă sub formă generală este:
X O = λX 1 + (1 − λ ) X 2 , λ ∈ [0,1],

F1 5 1 3 30
F2 2 6 4 80
Necesar 40 50 60
Rezolvare:
Etapa I. Problema este neechilibrată (D < N ) .
Pentru echilibrare se introduce un furnizor fictiv, având
disponibilul egal cu N − D = 40 şi costurile unitare de transport
nule. Obţinem problema:
F1 5 1 3 30
F2 2 6 4 80
F3 0 0 0 40
Necesar 40 50 60
Etapa II. Determinăm câte o soluţie iniţială de bază prin cele patru
metode.
a ) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 :

30 - -
10 50 20
- - 60
f 0 = 550 u .m .
203
b) Prin metoda costului minim pe linie rezultă soluţia X 1 :
- 30 -
40 - 40
- 20 20
f 1 = 270 u .m .
c) Prin metoda costului minim pe coloană găsim soluţia X2 :
- 30 -
40 20 20
- - 40
f 2 = 310 u . m .
d ) Prin metoda costului minim în tabel obţinem soluţia X3 :
- 60 -
- 20 20
70 - 30
f 3 = 470 u . m .
Alegem X1 drept soluţie iniţială de bază.
Etapa III. Această soluţie este nedegenerată, rămâne să verificăm

optimalitatea.
v1 =-1 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij
X1
- 30 - u1 =0 -1 1 1 -6 0 -2
40 - 40 u2 =3 2 4 4 0 -2 0
- 20 20 u3 =-1 -2 0 0 -2 0 0
Problema are soluţie unică. Soluţia optimă este X O :

- 30 -
40 - 40
- 20 20
Costul total minim de transport este f min = 270 u.m.
204
5. Să se rezolve următoarea problemă de transport, pornind de
la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe linie:
F1 7 3 6 24
F2 5 6 4 30
Necesar 12 24 18
Rezolvare:
Etapa II. Determinăm o soluţie iniţială de bază prin metoda

costului minim pe linie şi obţinem soluţia X 0 :
- 24 -
12 - 18
Etapa III. Observăm că soluţia obţinută este degenerată (are

numai 3 componente nenule, în loc de 4).
Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs în faza iniţială, vom
modifica problema astfel: adăugăm la fiecare cantitate din coloana
“disponibil” o valoare ε , iar la ultima cantitate de pe linia
“necesar” valoarea m ⋅ ε , unde m reprezintă numărul de
furnizori, iar ε este un număr pozitiv foarte mic, ε → 0 . După
ce algoritmul a luat sfârşit, înlocuim ε cu zero şi apoi citim
soluţia optimă a problemei.
Astfel obţinem problema modificată:
B1 B2 B3 Disponibil
F1 7 3 6 24+ ε
F2 5 4 6 30+ ε
Necesar 12 24 18+2 ε
Soluţia obţinută prin metoda costului minim pe linie este X 0 :

- 24 ε
12 - 18+ ε
205
Aceasta este nedegenerată; verificăm optimalitatea.
X1 v1 =5 v2 =3 v3 =6 ∆ ij = C ij − C ij
- 24 ε u1 =0 5 3 6 -2 0 0
12 - 18+ ε u2 =0 5 3 6 0 -1 0
Rezultă că problema are soluţie optimă unică, degenerată, X O :

24
12 18
f min = 3 ⋅ 24 + 5 ⋅ 12 + 6 ⋅ 18 = 240 u.m.
6. Să se rezolve următoarea problemă de transport, pornind de

la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe
coloană:
B1 B2 B3 B 4
Disponibil
F1 3 5 5 9 30
F2 4 4 7 7 60
F3 2 6 7 5 50
F4 5 6 6 8 90
Necesar 20 70 70 70
Rezolvare:
Etapa I. Avem D = N = 230 u.m. , deci problema este echilibrată.
Etapa II. Determinăm o soluţie de bază prin metoda costului
minim pe coloană şi obţinem X 0 :
- 10 20 -
- 60 - -
20 - - 30
- - 50 40
Etapa III. a) X 0 are 4 + 4 − 1 componente nenule, deci este
nedegenerată.
b) Testăm optimalitatea soluţiei:
206
v1 = 4 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7 ∆ ij = C ij − C ij
X0
+ - u1 = 0 4 5 5 7 1 0 0 -2
Θ 10 20
u 2 = −1 3 4 4 6 -1 0 -3 -1
60
- + u 3 = −2 2 3 3 5 0 -3 -4 0
20 30
50 40 u4 = 1 5 6 6 8 0 0 0 0
+ -
Se observă că ∆ 11 > 0 , prin urmare soluţia nu este optimă.
Etapa IV. În căsuţa x11 adăugăm θ . Alegem

θ = min{20, 40, 20} = 20 . Cu θ = 20 găsim o nouă soluţie de bază
X1 :
20 10
60
50
70 20
a ) Observăm că această soluţie este degenerată.

Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs pe parcurs , vom scrie
ε într-una din căsuţele eliberate în etapa precedentă ( x13 sau
x31 ). Vom obţine o soluţie nedegenerată X 2 :
20 10 ε
60
50
70 20
b) Verificăm optimalitatea acestei soluţii:

v1 = 3 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7
X2 ∆ ij = C ij − C ij
20 10 ε u1 = 0 3 5 5 7 0 0 0 -2
60 u 2 = −1 2 4 4 6 -2 0 -3 -1
50 u3 = −2 1 3 3 5 -1 -3 -4 0
70 20 u4 = 1 4 6 6 8 -1 0 0 0
207
Criteriul de optim este îndeplinit. Luăm ε = 0 şi rezultă soluţia
optimă X O :
20 10
60
50
70 20
f min = 20 ⋅ 3 + 10 ⋅ 5 + 60 ⋅ 4 + 50 ⋅ 5 + 70 ⋅ 6 + 20 ⋅ 8 = 1480 u.m.
PROBLEME PROPUSE
Să se scrie modelul matematic şi să se determine planul optim de

transport pentru următoarele probleme, astfel încât costul total de
transport sa fie minim:
1.
F1 4 3 3 80
F2 5 6 7 80
Necesar 50 60 50
o
R: X :
30 50
50 30
f min = 670 u.m.
2.
F1 4 6 3 50
F2 7 5 1 80
F3 1 2 4 70
Necesar 100 40 60
208
R: X o :
50
20 60
50 20
f min = 450 u.m.
3.
F1 6 8 3 60
F2 4 5 1 40
F3 2 7 9 100
Necesar 70 80 50
o
R: X :
10 50
40
70 30
f min = 780 u.m.
4.
B1 B B3 Disponibil
2
F1 4 1 3 60
F2 2 5 6 40
F3 1 7 4 100
Necesar 70 20 50
o
R: X :
20 40
40
70 10 20
f min = 250 u.m.
209
5.
B1 B B3 Disponibil
2
F1 5 2 4 8
F2 3 6 7 6
F3 2 8 5 12
Necesar 9 10 7
o
R: X :
8
2 4
9 3
f min = 89 u.m.
6.
B1 B B3 Disponibil
2
F1 3 8 3 60
F2 4 5 6 40
F3 9 7 4 60
Necesar 60 80 50
o
X :
60
40
10 50
30
f min = 650 u.m.
7.
F1 5 2 6 40
F2 1 4 3 60
F3 7 1 4 100
Necesar 80 70 50
210
R: X o :
20 20
60
50 50
f min = 450 u.m.
8.
B1 B 2 B3 B 4
Disponibil
F1 2 4 4 7 20
F2 3 3 6 6 50
F3 1 5 6 4 40
F4 4 5 5 7 80
Necesar 10 60 60 60
R: X o :
10 10λ 10 − 10λ
50
40
10 − 10λ 50 + 10λ 20
λ ∈ [0, 1] ; f min = 810 u.m.
9.
B1 B 2 B3 B 4
Disponibil
F1 7 3 5 8 30
F2 1 4 6 7 60
F3 2 6 1 5 50
F4 5 9 7 4 80
Necesar 30 55 70 60
o
R: X :
25 + 5λ 5 − 5λ
30 30 − 5λ 5λ
50
15 60 5
λ ∈ [0, 1] ; f min = 645 u.m.
211
10.
B1 B 2 B3 B 4
Disponibil
F1 1 4 5 9 20
F2 4 2 7 7 55
F3 2 5 3 5 40
F4 4 6 6 8 90
Necesar 90 70 65 70
R: X o :
20
55
40
70 15λ 20 − 15λ
15 − 15λ 5 + 15λ 70
λ ∈ [0, 1] ; f min = 650 u.m.
11.
B1 B2 B3 B 4
Disponibil
F1 6 5 4 9 35
F2 4 3 7 5 50
F3 2 6 7 5 55
F4 4 6 3 8 70
Necesar 25 70 90 85
R: X o :
15 20
50
25 30
70
5 55
f min = 715 u.m.
212
12.
B1 B 2 B3 B 4
Disponibil
F1 3 2 6 5 80
F2 8 4 2 7 35
F3 5 6 7 6 50
F4 1 6 4 3 20
Necesar 20 40 95 60
13.
B1 B2 B3 B 4
Disponibil
F1 2 6 5 9 30
F2 4 4 7 4 55
F3 2 6 1 5 70
F4 3 2 6 8 90
Necesar 35 65 70 80
213
CAPITOLUL7
SERII
7.1. SERII DE NUMERE REALE
BREVIAR TEORETIC
∞
Fie ∑ an o serie numerică de termen general an . Definim şirul
n =1
n
sumelor parţiale ( S n ) n≥1 , S n = ∑ ak . Pentru a stabili natura
k =1
∞
seriei ∑ an se pot folosi:
n =1
∞
Definiţia 1. Seria ∑ an este convergentă dacă şirul ( S n ) n≥1
n =1
este convergent.
În acest caz, numărul S = lim S n se numeşte suma seriei.
n →∞
Dacă lim S n = ±∞ sau şirul ( S n ) n ≥1 nu are limită, spunem că
n→∞
∞
seria ∑ an este divergentă.
n =1
Criteriul suficient de divergenţă. Dacă lim an ≠ 0 , atunci

n →∞
∞
seria ∑ an este divergentă.
n =1
214
Criterii pentru serii cu termeni pozitivi
∞ ∞
Criteriul 1 de comparaţie. Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni
n =1 n =1
pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n ≤ bn , (∀)n ≥ n0 .
∞ ∞
a) Dacă ∑ bn este convergentă, atunci ∑ an este convergentă.
n =1 n =1
∞ ∞
b) Dacă ∑ an este divergentă, atunci ∑ bn este divergentă.
n =1 n =1
∞ ∞
n =1 n =1
pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n+1 ≤ bn+1 , (∀)n ≥ n 0 .
an bn
∞ ∞
a) Dacă ∑ bn este convergentă, atunci ∑ an este convergentă.
n =1 n =1
∞ ∞
b) Dacă ∑ an este divergentă, atunci ∑ bn este divergentă.
n =1 n =1
∞ ∞
n =1 n =1
pozitivi.
a
a) Dacă lim n ∈ (0, ∞) , atunci seriile au aceeaşi natură.
n →∞ bn
an
b) Dacă lim = 0 şi:
n → ∞ bn
∞ ∞
b1 ) ∑ bn este convergentă, atunci ∑ an este convergentă;
n =1 n =1
∞ ∞
b2 ) ∑ an este divergentă, atunci ∑ bn este divergentă.
n =1 n =1
215
an
c) Dacă lim = ∞ şi:
n → ∞ bn
∞ ∞
c1 ) ∑ an este convergentă, atunci ∑ bn este convergentă;
n =1 n =1
∞ ∞
c 2 ) ∑ bn este divergentă, atunci ∑ an este divergentă.
n =1 n =1
Corolarul criteriului raportului (d'Alembert).

∞ a
Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n +1 .
n =1 n →∞ an
∞
a) Dacă l < 1 , atunci ∑ an este convergentă.
n =1
∞
b) Dacă l > 1 , atunci ∑ an este divergentă.
n =1
Corolarul criteriului rădăcinii (Cauchy).
∞
Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n an .
n =1 n →∞
∞
a ) Dacă l < 1 , atunci ∑ an este convergentă.
n =1
∞
b) Dacă l > 1 , atunci ∑ an este divergentă.
n =1
Corolarul criteriului Raabe-Duhamel.
∞ ⎛ a ⎞
Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n⎜⎜ n − 1⎟⎟ .
n =1 n →∞ ⎝ an +1 ⎠
∞
a ) Dacă l < 1 , atunci ∑ an este divergentă.
n =1
216
∞
b) Dacă l > 1 , atunci ∑ an este convergentă.
n =1
Criteriu pentru serii alternate

Criteriul lui Leibniz.
∞
Fie seria alternată ∑ (−1) n an , a n > 0. Dacă : a) şirul (an ) n≥1
n =1
∞
este descrescător şi b) lim an = 0 , atunci seria ∑ (−1) n an este
n →∞ n =1
convergentă.
∞
Propoziţia 1. a) Dacă seria ∑ an este convergentă şi are suma S ,
n =1
∞
atunci seria ∑ α ⋅ a n este convergentă şi are suma α ⋅ S .
n =1
∞ ∞
b) Dacă seriile ∑ an şi ∑ bn sunt convergente şi au sumele S1 şi
n =1 n =1
∞
S 2 , atunci seria ∑ (a n + bn ) este convergentă şi are suma S1 + S 2 .
n =1
∞
Definiţia 2. Seria ∑ an este absolut convergentă dacă seria
n =1
∞
∑ a n este convergentă.
n =1
Propoziţia 2. Dacă o serie este absolut convergentă, atunci este şi

convergentă.
217
PROBLEME REZOLVATE
Să se stabilească natura următoarelor serii de numere reale şi,

dacă este posibil, să se determine suma acestora.
∞ 1
1. ∑ ,α > 0.
n =1 n + α + n +α +1
Rezolvare:
Considerăm şirul sumelor parţiale:
n 1 n k +α − k +α +1
Sn = ∑ = ∑ =
k =1 k + α + k + α + 1 k =1 −1
= − 1 + α + 2 + α − 2 + α + 3 + α − ... − n + α + n + α + 1 ⇒
⇒ S n = n = α + 1 − 1 + α ⇒ lim S n = ∞ , deci şirul ( S n ) n ≥1 este
n→∞
divergent, prin urmare, conform definiţiei, seria este divergentă.
∞ 1
2. ∑ 2
n =1 4n − 1
Rezolvare:
n 1 n 1 1 n 1 1
Sn = ∑ = ∑ = ∑( − )=
k =1 ( 2k − 1)(2k + 1) 2 k =1 2k − 1 2k + 1
2
k =1 4k −1
1 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 1 ⎛1 1 ⎞
= ⎜ − + − + ..... + − ⎟ ⇒ Sn = ⎜ − ⎟⇒
2 ⎝1 3 3 5 2n − 1 2 n + 1 ⎠ 2 ⎝ 1 2n + 1 ⎠
1 , deci seria este convergentă şi are suma 1
⇒ lim S n = S= .
n→∞ 2 2
218
∞ 3n − 1
3. ∑ ln .
n =1 3n + 2
Rezolvare:
n 3k − 1 n
S n = ∑ ln = ∑ [ln(3k − 1) − ln(3k + 2)] =
k =1 3k + 2 k =1
= ln 2 − ln 5 + ln 5 − ln 8 + ... + ln(3n − 1) − ln(3n + 2) =
= ln 2 − ln(3n + 2) ⇒ lim S n = −∞ , prin urmare seria este
n→∞
divergentă.
∞
4. ∑ qn , q ∈ R. (seria geometrică).
n=0
Rezolvare:
⎧1 − q n+1
n , q ≠1
Avem S n = ∑ q = ⎪⎨ 1 − q
k
k =0 ⎪
⎩ n +1 , q =1
Pentru q ∈ (−1,1) rezultă că lim S n = 1 , deci seria este
n→∞ 1− q
convergentă şi are suma 1 .

1− q
Pentru q ∈ [1, ∞) rezultă că lim S n = ∞ , deci seria este divergentă.
n→∞
Pentru q ∈ (−∞,−1] , nu există lim S n (în acest caz, se spune că
n→∞
seria este oscilantă), deci seria este divergentă.
În concluzie, seria geometrică este convergentă dacă şi numai dacă
1
q ∈ (− 1,1) şi are suma S = .
1− q
219
∞ 1
5. ∑ ,α ∈ R (seria armonică generalizată sau seria Riemann)
α
n =1 n
Rezolvare:
∞
• Pentru α = 1 obţinem seria armonică, ∑ 1 . Avem că:
n =1 n
1 ⎛1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ ⎛ 1 1 1 ⎞
S 2n = 1 + + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + ... + ⎜⎜ + + ... + ⎟⎟ >
n−1 n−1
2 ⎝ 3 4⎠ ⎝ 5 6 7 8⎠ ⎝2 +1 2 +2 2n ⎠
1 ⎛ 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 1⎞ ⎛ 1 1 1 ⎞
>1+ + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + ... + ⎜⎜ + + .... + ⎟⎟ =
− −
2 ⎝ 4 4⎠ ⎝8 8 8 8⎠ ⎝2 n 1
2 n 1
2 −1 ⎠
n
1 1 1 n
= 1 + + + ..... + ⇒ S 2 n > 1 + ⇒ lim S 2n = ∞ , prin urmare seria
2 2 2 2 n →∞
este divergentă.
∞
• Pentru α < 1 ⇒ 1 ≥ 1 , ∀n ≥ 1 ; seria ∑ 1 este divergentă, deci, în
α
n n n =1 n
∞
baza criteriului 1 de comparaţie, rezultă că ∑ 1 este divergentă.
α
n =1 n
• Pentru α > 1 , avem că
⎛ 1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1 ⎞
S 2n −1 = 1 + ⎜⎜ + ⎟+⎜ + + + ⎟⎟ + ..... +
α α ⎟ ⎜ α α α
⎝2 3 ⎠ ⎝4 5 6 7α ⎠
⎛ ⎞
⎜ 1 1 1 ⎟ ⎛ 1 1 ⎞
+⎜ + + ... + ⎟ ≤ 1 + ⎜⎜ α + α ⎟⎟ +
⎝ ( ) (
⎜ 2 n −1 α
2 n −1
+1
α
) (n
)
2 − 1 ⎟⎠
α
⎝2 2 ⎠
⎛ ⎞
⎛ 1 1 1 1 ⎞ ⎜ 1 1 1 ⎟
+ ⎜⎜ + + + ⎟⎟ + ... + ⎜ + + .... + ⎟=
⎝ 4α 4α 4α 4α ⎠
⎝ ( ) ( )
⎜ 2 n−1 α 2 n −1 α
2 ( )
n −1 α ⎟
⎠
n −1
⎛ 1 ⎞
1 − ⎜⎜ ⎟⎟
1 1 1 ⎝ 2α −1 ⎠ 1 , prin urmare
= 1+ +
2α −1 2α −1 2( )
+ .... +
( )
2α −1 n −1
=
1−
1
≤
1−
1
2α −1 2α −1
şirul ( S n ) n ≥1 este mărginit; fiind şi crescător, rezultă că este
convergent şi deci seria este convergentă.
220
6.
∞ 3n + 8n .
∑
n =1 3n +1 + 8n +1
Rezolvare:
⎛⎛ 3 ⎞n ⎞
8 n ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟
⎜⎝ 8 ⎠ ⎟
lim a n = lim ⎝ ⎠ = 1 ≠ 0 ; conform criteriului suficient
n →∞ n →∞ ⎛ ⎛ 3 ⎞ n+1 ⎞ 8
8 n+1 ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟
⎜⎝ 8 ⎠ ⎟
⎝ ⎠
de divergenţă, rezultă că seria este divergentă.
∞ 1 .
7. ∑
n=2 ln n
Rezolvare:
∞ 1
Avem că 1 ≥ 1 , ∀n ≥ 2; seria ∑ este divergentă, deci, în baza
ln n n n =1 n
∞ 1
criteriului 1 de comparaţie, rezultă că seria ∑ este divergentă.
n = 2 ln n
8.
∞ nn .
∑
n =1 n ! en
Rezolvare:
n n
⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ 1
⎜1 + ⎟ ⎜1 + ⎟
Avem că a n +1 ⎝ n ⎠
= > ⎝
n ⎠ = 1 b
= n + 1 = n +1
;
an e n + 1 1 1 bn
⎛ 1⎞ 1+
⎜1 + ⎟ n n
⎝ n⎠
∞ 1
cum seria ∑ este divergentă , rezultă, folosind criteriul 2 de
n =1 n
∞ n
n
comparaţie, că seria ∑ este divergentă.
n
n =1 n!e
221
∞ 3n + 5
9. ∑ .
2
n =1 4n − 1
Rezolvare:
∞ 1 3n + 5 1
Se compară cu seria ∑ ; fie a n = şi bn = ;
n =1 n 4n 2 − 1 n
an 3n 2 + 5 3
lim = lim = ∈ (0, ∞) ; de aici rezultă, conform
n → ∞ bn n → ∞ 4n 2 − 1 4
criteriului 3 de comparaţie, că seriile au aceeaşi natură; cum seria
∞ 1 ∞
∑ este divergentă, rezultă că şi seria ∑ 3n2+ 5 este divergentă.
n =1 n n =1 4n − 1
∞ 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2
10. ∑ .
n =1 7 n 3 − 2n 2 + 1
Rezolvare:
5
∞ n3 ∞ 1 ∞ 1
Se compară cu seria ∑ = ∑ = ∑ ; fie
3 3− 5 4
n=1 n n=1 n 3 n=1 n 3
a 3
2n5 − 3n 2 + 1 + n + 2 şi b = 1 ; lim n = 2 ∈ (0, ∞) ; de
3
an = n 4
7 n3 − 2 n 2 + 1 n 3 n → ∞ bn 7
aici rezultă, conform criteriului 3 de comparaţie, că seriile au
∞ 1
aceeaşi natură; cum seria ∑ 4 este convergentă (este seria
n =1 n 3
4
armonică generalizată cu α = > 1 ), rezultă că şi seria
3
∞ 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2 este convergentă.
∑
n =1 7 n 3 − 2n 2 + 1
222
∞ ⎛ 1 ⎞
11. ∑ ln⎜⎜1 + ⎟⎟ .
n =1 ⎝ n3 ⎠
Rezolvare:
∞ 1 ⎛ 1 ⎞ 1
Se compară cu seria ∑ ; fie a n = ln⎜⎜1 + ⎟ şi bn = ;
3 3⎟
n =1 n ⎝ n ⎠ n3
⎛ 1 ⎞
ln⎜⎜1 + ⎟⎟
an ⎝ n3 ⎠
lim = lim = 1 ∈ (0, ∞) ⇒ conform criteriului 3 de
n → ∞ bn n→∞ 1
n3
∞ 1
comparaţie, că seriile au aceeaşi natură; cum seria ∑ este
3
n =1 n
∞ ⎛ 1 ⎞
convergentă, rezultă că şi seria ∑ ln⎜⎜1 + ⎟⎟ este convergentă.
n =1 ⎝ n3 ⎠
∞ 1.4.7.....(3n − 2)
12. ∑ .
n =1 3.7.10....( 4n − 1)
Rezolvare:
Vom folosi corolarul criteriului raportului. Avem că:
1.4.7.....(3n − 2).(3n + 1)
a 3.7.10....( 4n − 1).(4n + 3) (3n + 1) 3
lim n +1 = lim = lim = < 1,
n → ∞ an n→∞ 1 .4.7 .....(3n − 2 ) n → ∞ ( 4n + 3) 4
3.7.10....( 4n − 1)
prin urmare seria este convergentă.
n
13. ∑
∞
( n(n a − 1) ) , a > 1.
n =1
223
Rezolvare:
Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii:
1
a n −1
lim n a n = lim n(n a − 1) = lim = ln a .
n→∞ n→∞ n →∞ 1
n
• Dacă ln a < 1 ⇔ a < e , atunci seria este convergentă.
• Dacă ln a > 1 ⇔ a > e , atunci seria este divergentă.
n
• Pentru a = e , seria devine: ∑
∞
( n(n e − 1) ).
n =1
Încercăm să aplicăm criteriul suficient de divergenţă. Vom calcula
n→∞
(
lim a n = lim n(n e − 1)
n→∞
)n = nlim
→∞
(
1 + n(n e − 1) − 1) =
n
(
lim n n ( n e −1) −1
= e n→∞
) = eL ;
e n −1− 1
1
L = lim n
n→∞
(
n( n e )
− 1) − 1 = lim
n→∞ 1
n
.
n2
ex −1− x ex −1 1
Avem că lim = lim = , aşadar
x →0 x2 x →0 2x 2
e x n − 1 − xn 1
∀ ( xn }n ≥1 , x n → 0 , rezultă că lim = ; în
xn →0 x n2 2
e n −1− 1 1
1
1 n
particular, pentru x n = obţinem că L = lim = ,
n n→∞ 1 2
2
n
L 1
deci lim a n = e = e ≠ 0 , prin urmare, conform criteriului
2
n→∞
n
suficient de divergenţă, seria ∑ n(n e − 1)
∞
( ) este divergentă.
n =1
224
∞ n 2 +1
⎛ 3n − 1 ⎞
14. ∑ ⎜ ⎟ .
n =1 ⎝ 3n + 2 ⎠
Rezolvare:
Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii:
n 2 +1 n 2 +1
⎛ 3n − 1 ⎞ n ⎛ 3 ⎞ n
lim n a n = lim ⎜ ⎟ = lim ⎜1 − ⎟ =
n→∞ n → ∞⎝ 3n + 2 ⎠ n → ∞⎝ 3n + 2 ⎠
3 n 2 +1
lim − ⋅
=e
n →∞
3n+ 2 n = 1 < 1 , prin urmare seria este convergentă.
e
∞ ⎡ 2.5.8.....(3n − 1) ⎤ 2
15. ∑ ⎢ ⎥
n =1 ⎣ 3.6.9....(3n) ⎦
Rezolvare:
2
⎡ 2.5.8.....(3n − 1)(3n + 2) ⎤
⎢ 3.6.9......(3n)(3n + 3) ⎥ 2
a n +1 ⎣ ⎦ ⎡ (3n + 2) ⎤ , deci
lim = lim = lim ⎢ ⎥ =1
n →∞ a n n →∞ ⎡ 2.5.8.....(3n − 1) ⎤
2 n→∞ ⎣ (3n + 3) ⎦
⎢ 3.6.9....(3n) ⎥
⎣ ⎦
criteriul raportului este neconcludent.
Folosind corolarul criteriului Raabe-Duhamel obţinem:
⎛ a ⎞ ⎡ (3n + 3) 2 ⎤ 6n + 5 2
lim n⎜⎜ n − 1⎟⎟ = lim n ⎢ − 1⎥ = lim n ⋅ = < 1,
n→∞ ⎝ a n+1 2 2 3
⎠ n→∞ ⎣⎢ (3n + 2) ⎥⎦ n→∞ (3n + 2)
deci seria este divergentă.
Să se studieze convergenţa şi absolut convergenţa seriilor:
∞ 3n − 1
16. ∑ (−1) n .
n =1 2n 2
225
Rezolvare:
3n − 1
• Studiem convergenţa. Notăm a n = ;]
2n 2
3n + 2 3n − 1 − 5n 2 − 5n − 1
a n +1 − a n = − = < 0 , deci şirul
2(n + 1) 2 2n 2 n(n + 1) ⋅ 2 n +1
(a n ) n ≥1 este descrescător; cum lim a n = 0 rezultă, în baza
n→∞
criteriului lui Leibniz, că seria este convergentă.
• Studiem absolut convergenţa; pentru aceasta, vom considera
seria modulelor:
∞ 3n − 1 ∞ 1 a 3
∑ ; comparăm cu seria ∑ : lim n = ∈ (0, ∞) şi
2
n =1 2n n =1 n n → ∞ bn 2
rezultă că seriile au aceeaşi natură (criteriul 3 de comparaţie), prin
urmare seria modulelor este divergentă, deci seria alternată
⎛ ∞ 3n − 1 ⎞
⎜ ∑ (−1) n ⎟ nu este absolut convergentă.
⎜ 2 ⎟
⎝ n =1 2 n ⎠
∞ 1
17. ∑ (−1) n .
n =1 n ⋅ 2n
Rezolvare:
Studiem absolut convergenţa; pentru aceasta, vom considera seria
modulelor:
∞ 1
∑ n
; aplicând corolarul criteriului raportului, obţinem:
n=1n ⋅ 2
a n ⋅ 2n 1
lim n +1 = lim = < 1 , prin urmare seria
n → ∞ an n → ∞ ( n + 1) ⋅ 2 n + 1 2
∞ 1
modulelor este convergentă, deci seria alternată ∑ (−1) n
n =1 n ⋅ 2n
226
este absolut convergentă. Conform propoziţiei 2 din breviarul
teoretic, rezultă că seria este şi convergentă.
Să se arate că următoarele serii sunt convergente şi să se calculeze

sumele acestora:
∞ 1
18. ∑ ;
n =1 n( n + 1)(n + 2)
∞ 1
generalizare: ∑ , p ∈ N*.
n =1 n ( n + 1)...( n + p )
Rezolvare:
Considerăm şirul sumelor parţiale,
n 1 1 n ⎡ 1 1 ⎤
Sn = ∑ = ∑ ⎢ − ⎥=
k =1 k (k + 1)(k + 2) 2 k =1 ⎣ k ( k + 1) ( k + 1)(k + 2) ⎦
1⎡ 1 1 1 1 1 1 ⎤
= ⎢ − + − + ...... + − =
2 ⎣1 ⋅ 2 2 ⋅ 3 2 ⋅ 3 3 ⋅ 4 n( n + 1) (n + 1)(n + 2) ⎥⎦
1⎡ 1 1 ⎤ 1
= ⎢ − ⎥ ⇒ lim S n = 4 , prin urmare seria este
2 ⎣1 ⋅ 2 (n + 1)(n + 2) ⎦ n→∞
1
convergentă şi are suma S = .
4
Generalizare:
n 1
Sn = ∑ =
k =1 k (k + 1)....(k + p )
1 n ⎡ 1 1 ⎤
= ∑ ⎢ k (k + 1)...(k + p − 1) − (k + 1)(k + 2)...(k + p) ⎥ =
p k =1⎣ ⎦
1⎡ 1 1 ⎤ 1
⎢ − ⎥ ⇒ lim S n = , prin
p ⎣1 ⋅ 2 ⋅ ... ⋅ p (n + 1)(n + 2)...(n + p ) ⎦ n→∞ p ⋅ p!
227
1
urmare seria este convergentă şi are suma S = .
p ⋅ p!
∞ n
19. ∑
n =1 ( n + 1)!
Rezolvare:
n k n (k + 1) − 1 n ⎡1 1 ⎤
Sn = ∑ =∑ = ∑⎢ − ⎥=
k =1 ( k + 1)! k =1 (k + 1)! k =1 ⎣ k! ( k + 1)!⎦
1 1 1 1 1 1 1
= − + − + ... + − = 1− ⇒ lim S = 1 ,
1! 2! 2! 3! n! ( n + 1)! (n + 1)! n → ∞ n
deci seria este convergentă şi suma seriei este S = 1 .
∞ n−5
20. ∑ .
3 2
n =1 n + 5n + 4n
Rezolvare:
Avem: k −5 k −5 A B C ; aducem la
= = + +
3 2
k + 5k + 4 k k (k + 1)(k + 4) k k + 1 k + 4
acelaşi numitor şi după identificare obţinem sistemul:
⎧A + B + C = 0
⎪
⎨5 A + 4 B + C = 1
, cu soluţia A = − 5 , B = 2, C = − 3 . Prin urmare,
4 4
⎪4 A = −5
⎩
n 3k + 2 n ⎡ 5 2 3 ⎤
Sn = ∑ = ∑ ⎢− + − ⎥=
k =1 k + 6k + 8k k =1 ⎣ 4k k + 1 4(k + 4) ⎦
3 2
n ⎡ 5 5 3 3 ⎤ 5 n ⎛1 1 ⎞ 3 n⎛ 1 1 ⎞
= ∑ ⎢− + + − ⎥ = − ∑⎜ − ⎟ + ∑⎜ − ⎟=
k =1 ⎣ 4k 4(k + 1) 4(k + 4) 4(k + 4) ⎦ 4 k =1⎝ k k + 1 ⎠ 4 k =1⎝ k + 1 k + 4 ⎠
5 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 3 ⎡⎛ 1 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 ⎞⎤
= − ⎜ − + − + ... + − ⎟ + ⎜ + + ... + ⎟ − ⎜ + ... + + ⎟ =
4 ⎝1 2 2 3 n n + 1 ⎠ 4 ⎢⎣⎝ 2 3 n + 1⎠ ⎝ 5 n + 3 n + 4 ⎠⎥⎦
5 ⎛1 1 ⎞ 3⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ ; rezultă că
=− ⎜ − ⎟+ ⎜ + + − − − ⎟
4 ⎝1 n + 1⎠ 4 ⎝ 2 3 5 n + 2 n + 3 n + 4 ⎠
228
5 3 31 19
lim S n = − + ⋅ = − , deci seria este convergentă şi are suma
n →∞ 4 4 30 40
19
S =− .
40
∞ (−3) n + 3 + 2 2n +1
21. ∑ .
n=0 7n+2
Rezolvare:
∞ ⎛ 3⎞ n
∞ ⎛ 4⎞ n
Considerăm seriile ∑ ⎜ − ⎟ şi ∑ ⎜ ⎟ , care sunt serii
n=0 ⎝ 7 ⎠ n=0 ⎝ 7 ⎠
geometrice de raţii q ∈ (−1,1) , deci convergente şi au sumele:
1 7 1 7
S1 =
1− −( 7)
3
=
10
şi S 2 =
1− 4
= .
3
7
Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic, rezultă că seria
∞ ⎡ ( −3) 3 ⎛ 3 ⎞ n 2 ⎛ 4⎞ ⎤
n
∑ ⎢ 2 ⎜ − ⎟ + 2 ⎜ ⎟ ⎥ este convergentă şi are suma
n = 0 ⎢⎣ 7 ⎝ 7⎠ 7 ⎝ 7 ⎠ ⎥⎦
27 7 27 7 7 7 3187
S = − ⋅ S1 + ⋅ S 2 = − ⋅ + ⋅ = .
49 3 49 10 3 3 630
∞ ( −3) n + 3 + 2 2 n +1 3187
Am obţinut că ∑ = .
n=0 7n+2 630
∞ 5n 2 + 2n + 4
22. ∑ .
n =1 3n
Rezolvare:
∞ 1 ∞ n ∞ n2
Considerăm seriile ∑ , ∑ , ∑ .
n n n
n =1 3 n =1 3 n =1 3
229
∞ 1 1
Seria ∑ este o serie geometrică de raţie q = , deci este
n 3
n =1 3
1 1 1
convergentă şi are suma S1 = ⋅ = .
3 1 2
1−
3
∞ n
Pentru seria ∑ vom scrie şirul sumelor parţiale:
n
n =1 3
n k
Sn = ∑ ; avem că:
k
k =1 3
1 2 3 n ⎛ 1⎞
Sn = + + + ... + ; înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ :
31 3 2 33 3n ⎝ 3⎠
1 1 2 n −1 n
− Sn = − − − ... − − , apoi adunăm cele două
3 3 2 33 3n 3 n +1
relaţii şi va rezulta:
2 1
Sn = +
1
+
1
+ ... +
1
−
n 1 1− 3
= ⋅ −
n
⇒
(1 )n
3 31 3 2 33 3 n 3 n +1 3 1 − 1 3 n +1
3
⇒ Sn =
3⎡
4 ⎢⎣
1 −
3 ⎥⎦
()
1 n ⎤ − n ⇒ lim S = 3 , deci seria
n
∞ n
∑ n
este
2 ⋅ 3n n→∞ 4 n =1 3
3
convergentă şi are suma S 2 = .
4
∞ n2
Pentru seria ∑ vom scrie şirul sumelor parţiale:
n
n =1 3
n k2
Tn = ∑ ; avem că
k
k =1 3
2 2
1 2 32 n2 ⎛ 1⎞
Tn = + + + ... + ; înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ :
31 32 33 3n ⎝ 3⎠
230
1 12 2 2 (n − 1) 2 n2
− Tn = − − − ... − − , apoi adunăm cele două
3 3 2 33 3n 3 n +1
relaţii şi rezultă:
2 12 2 2 − 12 3 2 − 2 2 n 2 − (n − 1) 2 n2
Tn = + + + ... + − =
3 31 32 33 3n 3 n +1
n k 2 − ( k − 1) 2 n2 n 2k − 1 n2
= ∑ − = ∑ − =
k =1 3k 3 n +1 k =1 3 k 3 n +1
=2∑
kn
− ∑ −
n n 1 1 1− 3
= 2S n − ⋅
2
−
n2
⇒
(1 )n
k =1 3
k
k =1 3
k
3 n +1 3 1− 1 3 n +1
3
3⎛ 3 1 3⎞ 3 ∞ n2
⇒ lim Tn = ⎜ 2 ⋅ − ⋅ ⎟ = , prin urmare seria ∑ n este
n→∞ 2⎝ 4 3 2⎠ 2 n =1 3
3
convergentă şi suma ei este S 3 = .
2
Aşadar, conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic, seria
∞ 5n 2 + 2 n + 4
∑ este convergentă şi are suma
n =1 3n
1 3 3
4 ⋅ S1 + 2 ⋅ S 2 + 5 ⋅ S 3 = 4 ⋅ + 2 ⋅ + 5 ⋅ = 11 .
2 4 2
∞ n +1
23. ∑ (−1) sin n2π .
n =1 ( 2) n
Rezolvare:
Seria dată se mai poate scrie: 1 − 1 3 + 1 5 − 1 7 + .... , care
2 ( 2) ( 2) ( 2)
este o serie geometrică având primul termen 1 şi raţia − 12 , prin
2
231
urmare seria este convergentă şi are suma S = 1 ⋅ 1− (1− 1 ) = 32 .
2 2
PROBLEME PROPUSE
Stabiliţi natura următoarelor serii de numere reale şi atunci când

este posibil determinaţi suma acestora:
∞ 1
1. ∑ R: Seria este divergentă.
n =1 2n + 1 + 2n + 3
∞ 1
2. ∑ R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 .
2 2
n=2 n − 1
∞
3. ∑ ln 4n − 1 R: Seria este divergentă.
n =1 4n + 3
∞ n
4. ∑ ⎛⎜ − 5 ⎞⎟ R: Seria este convergentă şi are suma S = − 5 .
⎝ 6⎠ 11
n =1
∞
3n + 4
2
n =1 n( n + 1)( n + 2)
∞
6. ∑ (−1)
n =1
n
R: Seria este divergentă.
∞ n
n =1 ( n + 1)!
( )
∞
8. ∑ n + 3 − 2 n + 2 + n + 1 R: Seria este convergentă şi are suma
n =1
S = 2− 3.
9. ∑
∞
2n + 5 R: Seria este convergentă şi are suma S = 11 .
( n + 1)( n + 2)(n + 3) 12
n =1
∞
1
n =1 n +1 + n + 3
232
∞
1
3
n =1 (3n − 2)(3n + 1)
∞
n
12. ∑ ln R: Seria este divergentă.
n =1 n +1
[ ]
∞
13. ∑ 3 n + (−3) n R: Seria este divergentă.
n =1
∞ an
14. ∑ ; a, b ∈ R, b ≠ 0 R: Seria este convergentă dacă
n +1
n=0 b
a
∈ (− 1, 1) şi are suma 1 şi este divergentă în caz contrar.
b b−a
∞
(−3) n+3 + 2 2n+1
15. ∑ R: Seria este convergentă şi are suma
n =0 8 n+ 2
S = − 43 .
176
∞
1
n 2
+ 4 n + 3 12
n =1
∞
1
17. ∑ R: Seria este convergentă şi S = 1 .
24
n =1 (3n − 2 )(3n + 1)(3n + 4 )
∞
4n + 2
n 3
+ 3n 2
+ 2 n 2
n =1
Să se studieze natura următoarelor serii:

∞
4n − 1
n =1 3n + 2
n
∞
⎛ n + 1⎞
20. ∑ ⎜
n =1 ⎝ n ⎠
⎟ R: Seria este divergentă.
∞
1
21. ∑ n sin R: Seria este divergentă.
n =1 n
233
∞
5n − 3
22. ∑ ( −1) n R: Seria este divergentă.
n =1 3n + 5
23. ∑ (− 2 ) + 3
∞ n n
n =1(− 2 )
n +1
+ 3 n +1
∞ 1
n=1ln(2n + 1)
∞
25. ∑ 1 R: Folosind criteriul 3 de comparaţie, rezultă
n =1 ln(n + 2)
2
∞
că seria are aceeaşi natură cu seria ∑ 1 , deci este divergentă.
n=2 ln n
∞ n
n
26. ∑ R: Seria este convergentă.
n
n =1 n!⋅3
∞ 6n 2 + 5
3
n=1 5n − 1
∞
2n − 1
n =1 n + 4 n + 3
3
∞ 5 7 2
29. ∑ 3n + n + 1 + n + 2 R: Seria este divergentă.
n =1 6n 2 − 2n + 1
∞
1
30. ∑ sin n
n =1
4
R: Seria este convergentă.
∞ ⎛ 1 ⎞
31. ∑ ln⎜⎜1 + ⎟⎟ R: Seria este divergentă.
n=1 ⎝ n⎠
∞
1
n =1 n + 5
n
∞
1
33. ∑ 2 n + 1 R: Seria este divergentă.
n =1 4n + 2
234
∞
1
n =1 2 n + 5n + 7
3
∞ 3
n2 +1
n =1
4
n3 + 2 + 1
∞
1
n =1 n4 + 2 + 3 n2 +1 + 7
∞ 1
−
37. ∑ (3n − n)
3 4
n =1
∞ 1
38. ∑ ,a > 0 R: Seria este divergentă dacă a ∈ (0, 1] (are
n
n =1 n + a
aceeaşi natură cu seria armonică) şi este convergentă dacă a > 1 .
∞
n!
39. ∑4
n =1
n
∞
40. ∑ 1⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ ..... ⋅ (4n − 3) R: Seria este convergentă.
n =11⋅ 6 ⋅11⋅ .... ⋅ (5n − 4)
∞
n!
41. ∑ , a > −1 R: Seria este divergentă dacă
n =1 ( a + 1)(a + 2) K ( a + n)
a ∈ (− 1, 1] şi este convergentă dacă a > 1 .

3
42. ∑ ⎡⎢1.3.5.....( 2n − 1) ⎤⎥
∞
n =1 ⎣ 2.4.6....( 2n) ⎦
∞ n
1 ⎛ 3⎞
43. ∑ ⋅⎜ ⎟
n =1 n ⎝ 5 ⎠
n
44. ∑ ⎛⎜ 4n − 1 ⎞⎟
∞
n =1 ⎝ 3n + 2 ⎠
n
∞
(
45. ∑ n(n 2 − 1) ) R: Seria este convergentă.
n =1
235
∞
nn
n =1 n!
∞ 2 n 2 −3
5n + 3 ⎞
47. ∑ ⎛⎜ ⎟ R: Seria este convergentă.
n =1⎝ 5n + 4 ⎠
n
48. ∑ ⎛⎜ 3n − 1 ⎞⎟
∞
n =1 ⎝ 3n + 2 ⎠
n
49. ∑ (−1) n ⎛⎜ 5n + 3 ⎞⎟
∞
n =1 5n + 2⎝ ⎠
∞ 2
50. ∑ ⎡⎢ 1 ⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ .... ⋅ (4n − 3) ⎤⎥ R: Seria este convergentă.
n =1⎣ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ ... ⋅ (4n + 1) ⎦
∞ n
51. ∑ n! 52.
∞
⎛ n! ⎞
n =1 2 ⋅ n
n n
an, a > 0 ∑ ⎜ n⎟
n =1 ⎝ n ⎠
∞
n2 ∞
2 n + 3n (n!) 2
53. ∑ ⎛⎜ n2 + 3n + 5 ⎞⎟ ⋅ a n , a > 0 54. ∑ 55. ∑
∞ 2
⎜ ⎟ n! n =1 ( 2n)!
n =1 ⎝ n + 2n + 3 ⎠ n =1
( (n + 1)! (n + 3)! n
)
∞
57. ∑
∞ n
56. ∑ n 2 + 2n + 3 − n 2 − 2n + 3 a , a>0
n =1 2 ⋅ ( 2n − 1)!
n
n =1
Studiaţi convergenţa şi absolut convergenţa seriilor:
∞ ∞
(−1) n ∞
58. ∑ (−1) n 1 59.
2n + 1 n 2 ∑
60. ∑ (−1) n 3n − 1
n =1 n =1 n =1 2n 2
∞ 1 ∞
1
3n − 1 63. ∑ (−1) n
∞
61. ∑ (−1) n 62. ∑ (−1) n
n n +1
n =1 n⋅2 n =1 2n 3 n =1
∞
∞
( −1) n ∞
( −1) n n!
∑ ∑ (−3)
n
65. ∑ (−1) n ⎛⎜ 2n + 3 ⎞⎟ 66. ∑
∞
64. n
67. n
n =1 n n =1 ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1 n! n =1
∞ 1 ∞
1
68. ∑ (−1) n 69. ∑ (−1) n −1 sin
n =1 n − ln n n =1 n
236
Atunci când este posibil, calculaţi suma următoarelor serii:
∞
1
70. ∑ R: 1
n =1 n(n + 1)
∞
1
71. ∑ R: 1 ;
n(n + 1)(n + 2)(n + 3) 18
n =1
∞
72. ∑ 1 R: 1
(2n − 1)(2n + 1)(2n + 3) 12
n =1
∞
4n
73. ∑ R: 1
n =1 4n 4 + 1
∞ 1
74. ∑ R: 1 ;
2 2
n =0 n + 5n + 6
∞ 5n − 1
75. ∑ R: 17 ;
3 2 9
n =1n + 4n + 3n
∞
76. ∑ 1 R: 1 ;
n =1 (n + 1) n + n n + 1
∞ 4 n+3 − (−1) n 3n+1
77. ∑ R: 2057 ;
n+2 200
n=1 5
∞ an 2 + bn + c
78. ∑ ; a, b, c ∈ R R: e(2a + b + c ) ;
n =0 n!
∞
n2 + n − 1
79. ∑ R: 1 ;
(n + 2)! 2
n =1
∞
n+2
80. ∑ R: 1 ;
n!+ ( n + 1)!+ ( n + 2)! 2
n =1
∞
(−1) + n n
81. ∑n =1 (−4) n
R: 13 ;
75
∞
2 n +1 + 3 n + 2
82. ∑ R: 89 ;
n =1 5n 6
237
∞
n + (−1) n
83. ∑ R: 7 ;
n =1 5n 48
∞
n + n +1
2
84. ∑ R: 9 ;
n =1 2n
∞ 2
85. ∑ 2n + 3n + 4 R: 23 ;
n 8
n =1 5
n +1
86. ∑ 2 + (−n 1)
∞ n
R: 5
n =1 5 6
∞
1
87. . ∑ R: 1
12
n =1 ( 2n + 3)(4n − 1)
2
∞
n
88. ∑a
n =1
n
, a >1 R: a
(a −1) 2 ;
R: 2a 3 ;
2
∞
n(n + 1)
89. ∑n =1 an
, a >1
(a −1)
∞
n2 a (a +1)
90. ∑a
n =1
n
, a >1 R:
(a −1)3 ;
∞ 1
91. ∑ sin n3π
n
n =1 3
∞
cos nπ
92. ∑ (−1)
n =1
n −1
3n
∑( )
∞
93. n + 2 − 2 n +1 + n
n =1
∞
(−2) n +3 + 3 2 n +1
94. ∑
n =0 10 n + 2
n +3
∞ + 2 2n+1
95 ∑ (−3)
n+ 2
n =0 5
238
1 1 1 1 1 1
96. 1
+ 2 + 3 + 4 + ..... + 2 n −1 + 2 n + ......
2 3 2 3 2 3
∞
4 n + 3 − (−1) n +1 3 n +1
97. ∑
n =1 5 n+2
∞
(−1) n (2n + 1)
98. ∑
n =1 3n
∞
3 n + (−1) n +1
99. ∑
n =1 (−4) n
1 1 1 1 1 1
100. +3 − −3 + +3 − .......
3 4 3 8 3 3 16
Stabiliţi natura seriilor:

(−1) n +1
∞ ∞
nn
103. ∑ (−1) n
∞ n
101. ∑ 102. ∑ (−1) n −1
n =1 n + 1 n =1 (n + 1) n n =1 n!(1 + 2 )
∞ n
105. ∑ ⎛⎜
∞
1 n ⎞ ∞
3n − 2 ∞
104. ∑ ⎟ 106. ∑ 107. ∑ cos n
n =1 n + 7 n + 4 n =1 ⎝ n + 1 ⎠ n =1 4 n + 7
2
n =1
∞
1 ∞
(−1) n
108. ∑
∞
109. ∑ 4 110. ∑ 1
n =1 n +5
3
n =1 n n =1 n + 1 + n3 + 1
2
∞
1 ∞
2 n + 5n
111. ∑ 112. ∑ 2n + 1 113. ∑ n +1
∞ 3 2
n =1 ln( n + 1) n =1 3 + 8n − 1
5 7
n =1 2 + 4 ⋅ 5 n+ 2
∞
7n ∞
(2n + 1)! n
n
114. ∑ 116. ∑ ⎛⎜ 4n − 3 ⎞⎟
∞
115. ∑ a ,a>0
n =1 n! n =1 n!⋅ ( n + 2)! n =1 ⎝ 7n + 1 ⎠
∞
π
117. ∑ 3n + 5 ⋅ a n , a > 0
∞
118. ∑ 3n + 2 ⋅ a n , a > 0 ∑n
∞ 2
119. sin
n =1 2n + 3 n =1 5n + 3 n =1 3n
n n
∞
n + 1⎞ ⎛ n ⎞
120. ∑ ⎛⎜ 121. ∑ ⎜⎜ 2 +n7 ⎟⎟ 122.
∞ n ∞
⎛ 1⎞
n =1 ⎝ n ⎠
⎟ ⋅a ,a > 0
n
∑ n ln⎜⎝1 − n ⎟⎠
n =1 ⎝ 11 ⎠ n =1
239
n3 ∞
⎛ 2 ⎞
∞
3n n+1 1
123. ∑ ⎜⎜ n +2 1 ⎟⎟ ⋅ a n , a > 0
∞
124. ∑
n =1 (1 + 2 )
n n
125. ∑n 2
−1
n =1 ⎝ n ⎠ n=2
∞
n n ( n 2 +1)
1
126. ∑ ⎛⎜ n + a ⎞⎟ , a, b ∈ R ⎛ 3n 2 − n + 1 ⎞
∑
∞ ∞
n =1 ⎝n+b⎠
127. ∑ ⎜⎜
n =1 ⎝ 3n + 1 ⎠
2
⎟⎟ 128.
n =1
n
n
( )
∞
129. ∑ 2 n tg an , a ∈ ⎛⎜ 0, π ⎞⎟ 130. ∑ n + 2 − 2 n + 1 + n
∞
n =1 3 ⎝ 2⎠ n =1
∞
∞
1 n5 ∞
7n + 8
131. ∑ 132. ∑ 133. ∑
2n + n − 1 n =1 n! 3n 2 − 2
3
n =1 n =1
1 1
∞ 1+ +L+ ∞
n 135. arctg 1 136.
∞
2n n + 5
134. ∑ 2 ∑ ∑
n =1 (3n + 7 )
n
n =1 n n =1 n n
∞ ∞ ∞ n
138. ∑ ⎛⎜1 − cos ⎞⎟ 139. ∑ ⋅ ⎛⎜ ⎞⎟
1 1 1 6
137. ∑ n =1 2n + 1 − 2n − 1 n =1 ⎝ n⎠ n =1 n ⎝ 5 ⎠
∞
⎛1 1⎞
∑
∞
( n + 2 − n +1 )
a
∞
⎛a⎞
n
140. ∑ ⎜ − sin ⎟ 141. 142. ∑ n! ⎜ ⎟ , a > 0
n =1 ⎝ n n⎠ (
n=2 3 n+3 −3 n + 1)
b
n =1 ⎝n⎠
∞
2 ⋅ 5 ⋅ 8 ⋅ K ⋅ (3n − 1) ∞
n!
143. ∑ 3 ⋅ 7 ⋅11K⋅ (4n − 1)
n =1
144. ∑ α (α + 1)(α + 2) K (α + n − 1) , α > 0
n =1
n
∞
n!⋅a n ∞
⎛a⎞ ∞
a
145. ∑
n =1 n n
⋅ 2n
, a >0 146. ∑
n =1
n 2 ⋅ ⎜ ⎟ , a > 0 147.
⎝e⎠
∑a
n=0
n
⋅ tg
2n
, a>0
∞ n
∞
(a + 1)(2a + 1) K (na + 1) ⎛ 2n ⎞
148. ∑ ; a, b ∈ R+ 149. ∑ ⎜ ⎟
n =1 ⎝ 3n − 1 ⎠
n =1 (b + 1)( 2b + 1) K ( nb + 1)
n
∞
3n n +1 n ∞
⎛ 6n 2 + 7 n + 5 ⎞
151. ∑ ⎛⎜ n + 1 ⎞⎟ ⋅ a n , a > 0 152.
∞
150. ∑ ∑ ⎜⎜ 2 ⎟⎟
n =1 ( 2 + 1) n =1 ⎝ 2n + 5n + 9 ⎠
n n
n =1 ⎝ n ⎠
(n + 1)n
2 2
∞ ∞ +1
1 ⎛ n 2 + n +1⎞
n
∑
∞
153. ∑ n ( n +1) 154. 155. ∑ ⎜ ⎟ ⋅an,a > 0
(n + 2) n ln n ⎜ n 2 +1 ⎟
n =1 n n =2 (ln n) n =1 ⎝ ⎠
240
∞
( )
∞ ∞
156. ∑ (n + 1)(n + a) − n , a > 0 157. ∑ n 2 e − ∑a
n n
158. ln n
,a > 0
n =1 n =1 n =1
∞
− (a ln n + ln n ) 2 n
⎛ 1 ⎞
∞
159. ∑ e , 0 < a <1 160. ∑ ( −1) ⎜⎜ ⎟⎟ n −1
n =1 n =1 ⎝ 2⎠
n +1 162. ∑ (−1) n−1 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ K ⋅ (2n − 1)
∞ ∞
161. ∑ (−1)
n =1
n −1
(n + 1) n + 1 − 1 n =1 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ K ⋅ (2n)
∞
1 ∞
3n 2 + 2 165. ∞
2 + ( −1) n
163. ∑ (−1)
n =1
n
n ⋅ 3n
164. ∑ (−1)
n =1
n −1
ln
n2 + 1
∑ (−1)
n =1
n −1
n2
n +1 ∞ −n2 ∞
∞
1 e 1
166. ∑ (−1)
n =1 2n + 1
167. ∑ (−1)
n =1
n −1
n +1
168. ∑3
n =1
n
−n
∞
⎛ n + 1⎞ 4 ∞
1 ∞
3 ⋅ n!
n
169. ∑ ln⎜⎜ 4
⎟⎟ 170. ∑n 2
ln n
171. ∑
n =1 n
n
n =1 ⎝ n ⎠ n =2
∞
a ⋅n n n ∞
3n + 2 n ∞
(n!) 2
172. ∑
n =1 n!
, a > 0 173. ∑
n =1 n!
174. ∑
n =1 ( 2n )!
2 n −1
∞
⎛ n ⎞ ∞
1 ∞
2n + 3
175. ∑ ⎜ ⎟
n =1 ⎝ 3n − 1 ⎠
176. ∑ n+a
n =1
n
, a > −1 177. ∑ n(n + 1)(n + 2)
n =1
∞ n
⎛ 3 + 4n ⎞
∑(
∞ n
178. n 2 + 3n + 5 − n 2 − 3n + 5 ) n 179. ∑ ⎜⎜ n +1 ⎟ ⋅ an , a > 0
n =1 n =1 ⎝ 3 + 4 n +1 ⎟⎠
n2
∞
⎛ n2 + 3n + 5 ⎞ ∞
a(a + 1)(a + 2) K (a + n)
180. ∑ ⎜⎜ 2
n =1 ⎝ n + 2n + 3 ⎠
⎟⎟ ⋅ a n , a > 0 181. ∑ b(b + 1)(b + 2) K (b + n) ; 0 < a < b
n =1
∞
∞
4 n + 3 − (−1) n +1 3 n +1 1
182. ∑n =1 5 n+2
183. ∑n =1 n(n + 1) ( n + n + 1)
∞
1 ∞
2 ⋅ 7 ⋅ 12 ⋅ K ⋅ (5n − 3)
184. ∑ 185. ∑ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ K ⋅ (4n + 1)
n =1 n +1 + n +1
4 2
n =1
∞
n + n −1
2 ∞
n 2 + 1 188.
∞
2n + 5n
186. ∑
n =1 ( n + 1)!
187. ∑ ∑
n =1 2
n +1
+ 5 n +1
n =1 n3 + 1
241
∞ n 2n ∞
3n + 5 n ∞
n
⎛ n 2 + n +1⎞
189. ∑ 190. ∑ ⋅a ,a > 0 191. ∑ ⎜⎜ a ⎟ ,a > 0
n=1(2n )! n =1 2 n + 3 n =1 ⎝ 3n 2 ⎟⎠
∞
1 ∞ ∞
(−1) n (2n + 1)
192. ∑
n =1
n
n+5
193. ∑ a ln n , a > 0 194.
n =1
∑
n =1 3n
2 n 2 +1 ∞
(2n − 1)!! 1
195. ∑ ⎛⎜ 3n + 2 ⎞⎟ ∑
∞
196. ⋅
5n − 1
n =1 ⎝ ⎠ n =1 (2n)! n
3
∞
⎡ (2n − 1)!!⎤
197. ∑ arcsin 32n − 1
∞
5n + 7 n + 4
198. ∑ (−1) n −1
⎢ (2n)!! ⎥
n =1 n =1 ⎣ ⎦
∞
1 ∞
na + 1
199. ∑
n =1 n + an
, a > −1 200. ∑
n =1 n + 1
b
; a, b ∈ R
242
7.2. SERII DE PUTERI
BREVIAR TEORETIC
∞
Fie seria de puteri ∑ a n x n , Se numeşte mulţime de convergenţă a
n =1
seriei de puteri mulţimea formată din punctele în care seria este
convergentă: C = {x∈R ∞
∑ a n x n convergentă }.
n =1
Teorema 1 (Teorema lui Abel). Pentru orice serie de puteri

∞
∑ a n x n există R , 0 ≤ R ≤ ∞ , astfel încât:
n =1
1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− R, R ) ;
2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞,− R ) ∪ (R, ∞ ) ;
3) pentru orice r ∈ (0, R ) , seria este uniform convergentă pe
intervalul [− r, r ] .
Observaţie. R se numeşte rază de convergenţă.
∞
Teorema 2 (Cauchy-Hadamard). Fie ∑ a n x n o serie de puteri
n =1
şi R raza de convergenţă. Dacă notăm ω = lim n a n , atunci
n→∞
⎧1 ,
ω ≠0
⎪⎪ ω
R = ⎨∞, ω = 0
.
⎪0, ω = ∞
⎪⎩
a n +1
Observaţie. Se poate calcula ω şi după formula: ω = lim .
n → ∞ an
243
∞
Teorema 3. Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia.
n =1
Atunci:
a ) seria derivatelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca şi
seria dată;
b) funcţia S este derivabilă pe intervalul de convergenţă
şi derivata acesteia S ' (x ) este egală cu suma seriei derivatelor.
∞
Teorema 4. Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia.
n =1
Atunci:
a) funcţia S ( x ) admite primitive şi este integrabilă pe orice
interval [a, b] ⊂ (− R, R) ;
b) seria primitivelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca
şi seria dată;
c) abstracţie făcând de o constantă, pentru x ∈ (− R, R)
avem:
∞ ∞
n n
∫ ∑ an x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx şi în particular, pentru
n =1 n =1
[a, b] ⊂ (− R, R) are loc relaţia:
b ∞ ∞ b b
n n
∫ ∑ a n x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx .
a n =1 n =1 a a
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se studieze convergenţa seriei de puteri:
∞ 1
∑ (− 1)n ⋅ xn , x ∈ R .
n =1 n ⋅ 5n
244
Rezolvare:
• Calculăm raza de convergenţă. Fie a n = (− 1)n 1 . Avem că:
n ⋅ 5n
1
(− 1)n +1
a n +1 (n + 1) ⋅ 5 n +1 n 1 , deci
ω = lim = lim = lim =
n → ∞ an n→∞ 1 n → ∞ 5(n + 1) 5
(− 1)n
n ⋅ 5n
1
R= = 5.
ω
• Conform teoremei lui Abel, rezultă că:
1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 5,5) ;
2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞,−5) ∪ (5, ∞ ) ;
3) pentru orice r ∈ (0,5) , seria este uniform convergentă pe
• Studiem natura seriei pentru R = ±5 :
∞
Pentru R = 5 , seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ 5 n , adică
n
n =1 n ⋅5
∞ 1 1
∑ (− 1)n ; şirul u n = este descrescător şi are limita zero; rezultă,
n =1 n n
∞
conform criteriului lui Leibniz, că seria ∑ (− 1)n 1 este convergentă.
n =1 n
∞
Pentru R = −5 , seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ (−5) n , adică
n
n =1 n⋅5
∞ 1
∑ , care este divergentă (seria armonică).
n =1 n
În concluzie, seria este convergentă pe mulţimea (− 5,5] .
2. Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri:

∞ n
⎛ 2n + 1 ⎞
⎟ ⋅ ( x − 3) , x ∈ R .
n
∑⎜
n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠
245
Rezolvare:
• Notăm y = x − 3 . Vom determina mai întâi mulţimea de
∞ n
convergenţă a seriei ∑ ⎛⎜ 2n + 1 ⎞⎟ ⋅ y n .
n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠
n
• Calculăm raza de convergenţă. Fie an = ⎛⎜ 2n + 1 ⎞⎟ . Avem:
⎝ 6n − 5 ⎠
n
ω = lim n a = lim n ⎛⎜ 2n + 1 ⎞⎟ 1
= 1 , deci R = = 3 .
n
n→∞ n → ∞ ⎝ 6n − 5 ⎠ 3 ω
• Conform teoremei lui Abel, avem:
1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 3,3) ;
2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞,−3) ∪ (3, ∞ ) ;
3) pentru orice r ∈ (0,3) , seria este uniform convergentă pe
• Studiem natura seriei pentru y = ±3 :
∞ n
Pentru y = 3 , seria de puteri devine: ∑ ⎛⎜ 2n + 1 ⎞⎟ ⋅ 3 n , adică
n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠
∞ ⎛ 6n + 3 ⎞ n n
⎛ 6n + 3 ⎞ ; avem că
∑⎜ ⎟ . Notăm u n = ⎜ ⎟
n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ⎝ 6n − 5 ⎠
n
⎛ 8 ⎞ lim 6 8n n− 5 4
lim u n = lim ⎜1 + ⎟ = e n→∞ = e 3 ≠ 0 , deci, conform
n→∞ n → ∞⎝ 6n − 5 ⎠
criteriului suficient de divergenţă, seria este divergentă.
∞ n
Pentru y = −3 , seria de puteri devine: ∑ ⎛⎜ 2n + 1 ⎞⎟ ⋅ (−3) n , adică
n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠
∞ n n
n⎛ 6n + 3 ⎞ ⎛ 6n + 3 ⎞ ; avem că şirul
∑ (− 1) ⎜ ⎟ ; notăm u n = (− 1)n ⎜ ⎟
n =1 ⎝ 6 n − 5 ⎠ ⎝ 6n − 5 ⎠
(u n )n ≥1 este divergent (nu există lim u n ), deci seria este divergentă.
n→∞
246
În concluzie, seria de puteri este convergentă pentru y ∈ (− 3,3) ⇔
⇔ −3 < y < 3 ⇔ −3 < x − 3 < 3 ⇔ 0 < x < 6 . Prin urmare,
∞ n
mulţimea de convergenţă a seriei ∑ ⎛⎜ 2n + 1 ⎞⎟ ⋅ (x − 3)n este (0,6) .
n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠
3. Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri

∞ 3 n + ( − 4) n
∑ ⋅ ( x + 2 )n
n =1 n
Rezolvare:
• Notăm y = x + 2 . Vom determina mai întâi mulţimea de
∞ n n
convergenţă a seriei. ∑ 3 + (−4) y n
n =1 n
n n
• Calculăm raza de convergenţă. Fie an = 3 + (−4) , n ≥ 1 .
n
3 n + 1 + ( −4) n + 1
a n +1 n +1 n 3 n + 1 + ( − 4) n + 1
ω = lim = lim = lim ⋅ =
n→∞ an n→∞ 3 n + ( −4) n n → ∞ ( n + 1) 3 n + ( − 4) n
n
n
⎛
(−4) n +1 ⎜ − 3
⎝ 4
( )
n +1 ⎞
+ 1⎟
⎠ =4⇒ R= 1
= lim ⋅
n → ∞ ( n + 1) n⎛ 3 n
(−4) ⎜ −
⎝ 4
( ) ⎞
+ 1⎟
⎠
4
Conform teoremei lui Abel, rezultă că:

1) seria este absolut convergentă pentru y ∈ ⎛⎜ − 1 , 1 ⎞⎟ ;
⎝ 4 4⎠
2) seria este divergentă pentru y ∈ ⎛⎜ − ∞,− ⎞⎟ ∪ ⎛⎜ , ∞ ⎞⎟ ;
1 1
⎝ 4 ⎠ ⎝4 ⎠
247
3) pentru orice r ∈ ⎛⎜ 0, 1 ⎞⎟ , seria este uniform convergentă pe
⎝ 4⎠
• Studiem natura seriei pentru y = ± 1 :
4
1 ∞ n n n
Pentru y = , seria de puteri devine: ∑ 3 + (−4) ⎛⎜ 1 ⎞⎟ , adică
4 n =1 n ⎝ 4⎠
∞ ⎡1 ⎛ 3 ⎞n n
1 ⎤ . Avem că seria ∞ 1 ⎛ 3 ⎞ este convergentă
∑ ⎢ ⋅ ⎜ ⎟ + (− 1)n ⋅ ⎥ ∑ ⋅⎜ ⎟
n =1⎢ n ⎝ 4 ⎠
⎣
n⎥
⎦ n =1n ⎝ 4 ⎠
∞
(folosind criteriul raportului) şi seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 este convergentă
n =1 n
(folosind criteriul lui Leibniz), prin urmare seria este convergentă.
∞ n n n
Pentru y = − 1 , seria de puteri devine: ∑ 3 + ( −4) ⎛⎜ − 1 ⎞⎟ ,
4 n ⎝ 4⎠
n =1
n
∞ ⎡ n ⎤
adică ∑ ⎢(− 1)n 1 ⋅ ⎛⎜ 3 ⎞⎟ + 1 ⎥ . Notăm bn = (− 1)n 1 ⋅ ⎛⎜ 3 ⎞⎟ , n ∈ N *
n =1⎢ n ⎝ 4⎠ n⎥ n ⎝ 4⎠
⎣ ⎦
1 n
cn = , n ∈ N * şi d n = (− 1)n 1 ⋅ ⎛⎜ 3 ⎞⎟ + 1 , n ∈ N * . Avem că seria
n n ⎝ 4⎠ n
∞
∑ bn este convergentă (folosind criteriul lui Leibniz). Dacă
n =1
∞
presupunem că seria ∑ d n este convergentă, deoarece
n =1
∞
c n = d n − bn , (∀ )n ∈ N * , rezultă că şi seria ∑ c n este convergentă,
n =1
∞
contradicţie. Prin urmare seria ∑ d n este divergentă.
n =1
248
∞ n n
În concluzie, seria ∑ 3 + ( −4) ⋅ y n este convergentă pentru
n =1 n
⎛ 1 1⎤ 1 1 1 1 9 7
y ∈⎜− , ⎥ ⇔ − < y ≤ ⇔ − < x + 2 ≤ ⇔ − < x ≤ − .
⎝ 4 4 ⎦ 4 4 4 4 4 4
Am obţinut că mulţimea de convergenţă a seriei
∞ 3 n + ( −4 ) n
∑ ⋅ ( x + 2 )n este ⎛⎜ − 9 , − 7 ⎤ .
n ⎝ 4 ⎥4⎦
n =1
4. Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri

∞ xn .
n = 0 ((− 1)
∑ n
+ 4) n
Rezolvare:
1
• Calculăm raza de convergenţă. Fie a n = , n≥0.
((− 1) n
+4 )
n
1 1
ω = lim n a n = lim = lim ; fie
((− 1)n + 4)
n
n→∞ n →∞ n n→∞ (− 1)n + 4
1 1 1
bn = , n ≥ 0 . deoarece lim b2 n = 5 şi lim b2 n +1 = 3 ,
(− 1) n
+4 n → ∞ n → ∞
rezultă că ω = lim
n → ∞ (− 1)n
1
5 3
{ } 3
1
= max 1 , 1 = 1 , deci R = = 3 .
ω
+4
• Conform teoremei lui Abel, avem:
1) seria este absolut convergentă pentru x ∈ (− 3,3) ;
2) seria este divergentă pentru x ∈ (− ∞,−3) ∪ (3, ∞ ) .
• Studiem natura seriei pentru x = ±3 :
Pentru x = 3 , seria de puteri devine: ∑
∞ 3n ;
n =0 ((− 1)n + 4) n
fie bn = 3n ; avem că b2 n +1 = 1, ∀n ≥ 0 , deci
((− 1)n + 4) n , n ≥ 0
249
lim b2n +1 = 1 ⇒ lim bn ≠ 0 şi conform criteriului suficient de
n→∞ n→∞
divergenţă rezultă că seria este divergentă.
Pentru x = −3 , seria de puteri devine: ∑
∞ (− 3)n ;
n = 0 ((− 1) + 4 )
n n
fie c n = (− 3)n , n ≥ 0 ; avem că c 2 n +1 = −1, ∀n ≥ 0 , deci

((− 1)n + 4) n
lim c 2n +1 = −1 ⇒ lim c n ≠ 0 şi conform criteriului suficient de
n→∞ n→∞
divergenţă rezultă că seria este divergentă.
Prin urmare, mulţimea de convergenţă a seriei de puteri este (− 3, 3) .
Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor

serii de puteri:
∞
5. ∑ nx n
n =1
Rezolvare:
∞
Considerăm seria de puteri ∑ x n .
n =1
an
• Raza de convergenţă a acestei serii este R = lim = 1.
n→∞ a n +1
∞
• Pentru x ∈ (− 1,1) , seria ∑ x n este convergentă şi are suma
n =1
∞ 1 x
S ( x) = x ⋅ ∑ x n = x ⋅ = (am folosit seria geometrică). Prin
n=0 1− x 1− x
∞ x
urmare, putem scrie că ∑ x n = , ∀x ∈ (−1,1) .
n =1 1− x
250
( )
∞ '
Aplicând teorema 3, rezultă că ∑ x n = ⎛⎜ x ⎞⎟ , ∀x ∈ (−1,1) ,
'
n =1 ⎝1 − x ⎠
∞ 1
relaţie echivalentă cu: ∑ nx n −1 = , ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 (1 − x )2
Înmulţind cu x relaţia precedentă, obţinem:
∞ x
∑ nx n = , ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 (1 − x) 2
∞
6. ∑ n(n + 1) x n
n =1
Rezolvare:
∞
Considerăm seria de puteri ∑ x n +1 , care are raza de convergenţă
n =1
∞ ∞ 2
R = 1 . Avem că ∑ x n +1 = x 2 ⋅ ∑ x n = x , ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 n=0 1− x
2 ⎞'
∞
( )
Aplicând teorema 3, rezultă că ∑ x n +1 ' = ⎜ x ⎟ , ∀x ∈ (− 1,1) ,
⎜1− x ⎟
⎛
n =1 ⎝ ⎠
∞ 2
2x − x
relaţie echivalentă cu: ∑ (n + 1) x n = , ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 (1 − x) 2
Aplicând din nou teorema 3, rezultă că
'
∞
(
∑ (n + 1) x )
n '
⎛ 2x − x 2 ⎞
=⎜ ⎟ , ∀x ∈ (− 1,1) , de unde obţinem:
⎜ (1 − x ) 2 ⎟
n =1 ⎝ ⎠
∞ 2
∑ (n + 1)nx n −1 = , ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 (1 − x) 3
Înmulţind cu x relaţia precedentă, obţinem:
∞ 2x
∑ (n + 1)nx n = , ∀x ∈ (−1,1) .
n =1 (1 − x) 3
251
∞
7. ∑ n2 xn
n =1
Rezolvare:
Pentru x ∈ (− 1,1) avem:
∞ ∞ ∞ ∞
∑ n 2 x n = ∑ (n 2 + n − n) x n = ∑ (n 2 + n) x n − ∑ nx n şi folosind
n =1 n =1 n =1 n =1
rezultatele obţinute la problemele 5 şi 6, obţinem:
∞ 2x x
∑ n2 xn = − , ∀x ∈ (− 1,1) , sau
3
n =1 (1 − x) (1 − x) 2
∞ x2 + x
∑ n2 xn = , ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 (1 − x) 3
∞ xn
8. ∑
n =1 n
Rezolvare:
∞
Considerăm seria de puteri ∑ x n −1 , având raza de convergenţă
n =1
R = 1 şi suma S ( x ) = 1 . Prin urmare, putem scrie că
1− x
∞ 1
∑ x n −1 = , ∀x ∈ (− 1,1) . Aplicând teorema 4, rezultă că
n =1 1 − x
∞ ∞
∑ ∫ x n −1dx = ∫ ∑ x n −1dx + C , pentru x ∈ (− 1,1) , adică
n =1 n =1
∞ xn 1
∑ =∫ dx + C = − ln(1 − x) + C , ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 n 1− x
∞ xn
Pentru x = 0 obţinem C = 0 , deci ∑ = − ln(1 − x), ∀x ∈ (− 1,1) .
n =1 n
252
PROBLEME PROPUSE
Să se studieze convergenţa seriei de puteri :

∞ 1
∑ (− 1)
n +1
1. ⋅ xn , x ∈ R .
n =1 (2n − 1) ⋅ 3
n
R: serie convergentă pentru x ∈ (− 3, 3] şi divergentă în rest.
Să se determine mulţimea de convergenţă a următoarelor serii de puteri

2.
∞ ⎛ 3n − 2 ⎞ n
∑⎜
⎝ 5n + 1
⎟ ⋅ (2 − x ) , x ∈ R
⎠
n (3 3 )
R: C = 1 , 11
n =1
∞ xn
3. ∑ R: C = [− 2, 2]
n 2
n =1 2 ⋅ n
∞
xn
4. ∑ (−1) n n
R: C = R
n =1 n
∞ 1
5. ∑ xn R: C = [− 3, 3)
n =1 (5n − 1) ⋅ 3
n
∞
6. ∑ n!⋅x n R: C = {0}
n =1
∞
xn
7. ∑ R: C = [− 1, 1)
n =1 n
∞ 2n − 1
8. ∑ R: C = (− ∞, − 1] ∪ [1, ∞ )
5 n
n = 0 ( n + 1) x
[ e e)
∞
nn n
9. ∑
n =1 n!
x R: C = − 1 , 1
R: C = (− 1 , 1 )
∞
10. ∑ [1 − (−4) n ]x n
4 4
n =1
253
∞ ⎛
11. ∑ ⎜1 + 1 ⎞⎟
n⎠
n2
⋅ xn (
R: C = − 1 , 1
e e
)
n =1 ⎝
∞
x 3n +1
12. ∑ (−2) n
R: C = ⎛⎜ − 3 1 , 3 1 ⎤
n =1 n +1 ⎝ 2 2 ⎥⎦
∞ 3n + 5
13. ∑ x R: C = R
n = 0 n!
∞
∑
(1 − 2 x )n (
R: C = − 1 , 3 )
( )
14.
2 2
n =0 (− 1) + 3
n n
∞
15. ∑ (− 1) ( n n
+ 5 ) ( x + 1)n
n =0
16. ∑
∞ xn
n
n =12 + 3n
∞ n
17. ∑ n ⋅ x n
2
n =1( n! )
18. ∑ (ln a ) ⋅ x n , a > 0

∞ n
n =1 n!
∞ n
⎛ x −1⎞
19. ∑ (3n + 1)⎜ ⎟
n=0 ⎝ x + 1⎠
∞ n n
20. ∑ ⎛⎜ 3n + 1 ⎞⎟ ⎛⎜ 2 x + 1 ⎞⎟
n = 0 ⎝ 5n + 2 ⎠ ⎝ 5x − 2 ⎠
n
∞
21. ∑ (−1) n n 2 + 1 ⎛ 4x − 1⎞
⎜ ⎟
n =1 n2 + n + 1 ⎝ x + 3 ⎠
n
∞ ⎛ n 2 + 2n + 2 ⎞
22. ∑ ⎜ ⎟ ⋅ ( x − 1) n
⎜ 2
n = 0 ⎝ 2n
⎟ + n + 2⎠
∞ n
23. ∑ ⎛⎜ 2 ⎞⎟ x 2 n
n =0 ⎝ 3 ⎠
254
∞ x 3n
24. ∑
n =0 (3n)!
∞ 1
25. ∑
n
n=1n ⋅ 3 ( x − 5) n
∞ n!
26. ∑ ⋅ xn
n n
n =1n ⋅2
∞ n
27. ∑ (1 + α n ) ⋅ x , α > 0
n =1 n
∞ xn+2
28. ∑
n=0 n + 1
n
∞ ⎛ 2 ⎞
29. ∑ ⎜ n + 2n + 2 ⎟ ⋅ x n
⎜ 2 ⎟
n = 0 ⎝ 3n + n + 2 ⎠
∞ n
1 ⎛ x ⎞
30. ∑ ⋅⎜ ⎟
n =1 n ⎝ x − 1 ⎠
∞ n
31. ∑ (2n + 1)! ⋅ 3 ⋅ (x − 2)n
n=0 n!(n + 2)!
∞ 2 n + ( −1) n
32. ∑ ⋅ ( x − 3)n
n =0 n +1
n
∞ n2 +1 ⎛ 3x − 1 ⎞
33. ∑ ( −1) n ⎜ ⎟
2
n = 0 3n + n + 1 ⎝ x+2⎠
∞ 2
34. ∑ (n!) ⋅ (1 − x )n
n = 0 (2n)!
∞ (2n)!!
35. ∑ ⋅ (3 − x )n
n=0 ( 2 n + 1)!!
∞
36. ∑ a (a − 1).....( a − n + 1) ⋅ (x + 2 )n ; a > 0
n=0 n!
255
1
n+
∞ n
37. ∑ n ⋅ ( x + 3) n
n
n =1⎛ 1⎞
⎜n + ⎟
⎝ n⎠
n
(−1) n ⎛⎜ 1 − x 2 ⎞⎟
∞
38. ∑
⎜
n =1 ln n ⎝ 1 + x ⎠
2⎟
∞ (−1) n x n
39. ∑
n =1 n
Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor

serii de puteri:
∞ x2
40. ∑ nx n+1 R: C = (− 1, 1) ; S (x ) = .
n =1 (1 − x )2
∞ 2
41. ∑ n(n + 1) x n−1 R: C = (− 1, 1) ; S (x ) = .
n =1 (1 − x )3
∞ x 2 ( x + 1)
42. ∑ n 2 x n+1 R: C = (− 1, 1) ; S (x ) = .
n =1 (1 − x )3
∞ 6x
43. ∑ n(n + 1)(n + 2)x n R: C = (− 1, 1) ; S (x ) = .
n =1 (1 − x )4
∞
3 n
44. ∑ n x R: C = (− 1, 1) ; S (x ) =
(
x x 2 + 4x + 1 ).
n =1 (1 − x ) 4
∞ 6
45. ∑ (n + 1)(n + 2)(n + 3) x n R: C = (− 1, 1) ; S (x ) = .
n =0 (1 − x )4
256
⎧ 1
∞ xn ⎪− ln(1 − x ), x ∈ (− 1, 1) \ {0}
46. ∑ R: C = (− 1, 1) ; S (x ) = ⎨ x .
n =0 n + 1 ⎪⎩ 0, x=0
∞ x
47. ∑
2 n 1
(
R: C = (− 1, 1) ; S (x ) = − ln 1 − x 2 .
2
)
n =1 2n
∞ 1
48. ∑ ( x + 1) n R: C = (− 2, 0 ) ; S (x ) = − .
n =0 x
∞ x +1
49. ∑ n( x + 1) n R: C = (− 2, 0 ) ; S (x ) = .
n =1 x2
∞ − ( x + 1)( x + 2)
50. ∑ n 2 ( x + 1) n R: C = (− 2, 0 ) ; S (x ) = .
n =0 x3
∞ 1− x
51. ∑ (−1) n (n + 1) 2 x n R: C = (− 1, 1) ; S ( x ) = .
n =0 (x + 1)3
∞ n
52. ∑ a x n ; a, b ≠ 0
n
( )
R: C = − b , b ; S ( x ) =
a a
b
b − ax
.
n=0 b
R: C = (− b , b ); S (x ) =
∞ n abx
53. ∑ na x n ; a, b ≠ 0 .
n
n=0 b
a a
(b − ax )2
257
7.3. DEZVOLTĂRI ÎN SERIE
BREVIAR TEORETIC
Fie f : I → R, a ∈ I astfel încât f indefinit derivabilă în punctul

a . Se numeşte polinom Taylor de ordin n asociat funcţiei f în
punctul a , polinomul:
nf ( k ) (a)
Tn ( x, a) = ∑ ⋅ ( x − a) k .
k =0 k!
Se numeşte rest Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a ,

funcţia:
Rn ( ⋅ , a ) : I → R, Rn ( x, a ) = f ( x) − Tn ( x, a ) .
Formula lui Taylor: f ( x) = Tn ( x, a ) + Rn ( x, a ), ∀x ∈ I .
Se numeşte serie Taylor asociată funcţiei f în punctul a , seria:

f ( n) (a )
∞
∑ ⋅ ( x − a) n .
n =0 n !
Fie A mulţimea de convergenţă a acestei serii.
Formula de dezvoltare a funcţiei f în serie Taylor în punctul a
f (n) (a)
∞
este: f ( x) = ∑ ⋅ ( x − a ) n , pentru x ∈ A ∩ I cu
n=0 n !
proprietatea că lim Rn ( x, a ) = 0 .
n→∞
Pentru a = 0 , obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f :
∞
f ( n ) (0) n
∑
n =0 n!
⋅x .
258
Forme ale restului Taylor de ordinul n al funcţiei f în punctul a :
• restul Taylor sub formă Lagrange:
f ( n +1) (c)
R n ( x, a ) = ⋅ ( x − a ) n +1 , cu c între a şi x ;
(n + 1)!
• restul Taylor sub formă Cauchy:
f ( n +1) (c)
Rn ( x, a ) = ⋅ ( x − c) n ( x − a) ,cu c între a şi x .
n!
PROBLEME REZOLVATE
1
1. Se consideră funcţia f : R \ {− 23 } → R, f ( x ) =
.
3x + 2
a) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 .
b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a acestei serii.
c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în
punctul a = 1 .
Rezolvare:
a) Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = 1 este:
∞
f ( n ) (1)
∑
n =0 n!
⋅ ( x − 1) n .
Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 23 } şi avem:

f ( x ) = (3 x + 2) −1
f ' ( x) = 3(−1)(3x + 2) −2
f ' ' ( x) = 3 2 (−1)(−2)(3x + 2) −3
.....................................................
(−1) n 3 n n!
f (n)
( x) = 3 n ( −1)(−2)....( − n)(3x + 2) −( n +1) = , deci
(3 x + 2) n +1
(−1) n 3 n n!
f ( n) (1) = , ∀n ∈ N . Prin urmare, seria Taylor asociată
5 n+1
259
∞ n
funcţiei f în punctul a = 1 este: ∑ (−3) ⋅ ( x − 1) n .
n +1
n=0 5
b) Notăm x −1 = y . Avem că:
(− 3)n +1
a n +1 ⋅ 5n + 2 3 , deci R = 5 .
ω = lim = lim = y
3
n→∞ an n →∞ (− 3)n 5
5 n +1
∞
Pentru y = 5 obţinem seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 , care este divergentă,
3 5
n=0
deoarece termenul ei general nu are limita zero; pentru y = − 5
3
∞
obţinem seria ∑ 1 , care este divergentă; prin urmare seria
5
n =0
( )
obţinută este convergentă pentru y ∈ − 5 , 5 , adică x ∈ − 2 , 8 .
3 3
( 3 3
)
Rezultă că mulţimea de convergenţă este A = − 2 , 8 . ( 3 3
)
c) Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange:
f ( n +1) (c)
Rn ( x,1) = ⋅ ( x − 1) n +1 , cu c între 1şi x . Obţinem:
( n + 1)!
Rn ( x,1) =
(− 3)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 , cu c între 1 şi x .
(3c + 2)n
2. a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia

f : R → R, f ( x ) = e x .
b) Să se calculeze valoarea lui e cu trei zecimale exacte.
3
c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia g : R → R, f ( x) = e x .
∞ ∞ an 2 + bn + c
d ) Să se calculeze sumele seriilor: ∑ 1 şi ∑ .
n =0 n! n=0 n!
260
Rezolvare:
∞
f ( n ) (0) n
a) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: ∑n =0 n!
⋅x .
Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi f ( n)

( x) = e x , ∀n ∈ N ⇒
⇒ f ( n ) (0) = 1, ∀n ∈ N . Am obţinut că:
1 n ∞
seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este : ∑ ⋅x .
n =0 n!
Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei
f în serie Mac-Laurin
• Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii.
1
a n +1 ( n + 1)! 1
ω = lim = lim = lim = 0 ⇒ R = ∞ , deci seria este
n→∞ an n→∞ 1 n→∞ ( n + 1)
n!
convergentă pentru x ∈ (− ∞, ∞ ) . Rezultă că A = R .
• Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care
lim Rn ( x,0) = 0 .
n →∞
• Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange:
f ( n +1) (c) n +1
Rn ( x,0) = ⋅x , cu c între 0 şi x ;
(n + 1)!
x n +1
n +1
x
Rn ( x,0) = ⋅ ec = ⋅ ec , cu c între 0 şi x ;
(n + 1)! ( n + 1)!
∞ xn
rezultă că lim Rn ( x,0) = 0, ∀x ∈ R , deci e x = ∑ , ∀x ∈ R .
n→∞ n = 0 n!
b) Scriem relaţia precedentă pentru x = − 1 şi obţinem:
2
e− 2 = ∑
1 ∞ (− ) 1 n
2 .
n=0 n!
261
Folosim definiţia restului Taylor de ordin n :
R n ( x , 0 ) = f ( x ) − Tn ( x , 0 ) .
( )
Pentru x = − 1 avem că f − 12 − Tn − 12 , 0 = Rn − 12 , 0 ⇔
2
( ) ( )
⇔ e − 12
n (− 12 )k (− 12 )n+1
− ∑ = ⋅ e c , c ∈ (− 12 ,0) . (1)
k =0 k! (n + 1)!
Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care
− 12
n (− 12 )k − 12
e − ∑ < 0,001 . În aceste condiţii, numerele A = e şi
k =0 k!
Tn = ∑
n (− 12 )k
au primele trei zecimale comune.
k!
k =0
Conform relaţiei (1), deducem că este suficient să găsim o valoare
n pentru care
(− 12 )n +1 ⋅ e c < 0,001 , (
c ∈ − 1 ,0 . ) Deoarece
(n + 1)! 2
( )
pentru c ∈ − 1 , 0 avem că e c < e 0 = 1 , rezultă că este suficient să
2
n +1
−1 1 1 ,
găsim o valoare n pentru care 2
< 0,001 ⇔ <
(n + 1)! n +1
2 (n + 1)! 10 3
relaţie adevărată pentru n ≥ 4 .
Pentru n = 4 obţinem A − T4 < 0,001 , deci
A ≈ T4 − ( 1 ,0 )= (− 1)
2
0
+
(− 1 ) (− 1 )
2
1
+ 2
2
+
(− 1)
2
3
+
(− 1)
2
4
≈ 0,606 .
2 0! 1! 2! 3! 4!
− 12
Rezultă că e ≈ 0,606 .
262
c) Înlocuind x cu x 3 în formula găsită la punctul a) , obţinem:
3 ∞ x 3n
ex = ∑ , ∀x ∈ R .
n = 0 n!
∞ xn
d ) Folosim rezultatul de la punctul a ) : e x = ∑ , ∀x ∈ R .
n = 0 n!
∞ 1 ∞ 1
• Pentru x = 1 obţinem că suma seriei ∑ este : ∑ = e.
n = 0 n! n = 0 n!
n ∞ n2
∞
• Considerăm seriile: ∑ şi ∑ .
n = 0 n! n = 0 n!
∞ n ∞ n ∞ 1 ∞ 1
Avem că: ∑ = ∑ = ∑ = ∑ =e
n = 0 n! n =1 n! n =1 (n − 1)! m = 0 m!
∞ n2 ∞ n2 ∞ n ∞ ( n − 1) + 1 ∞ (n − 1)
∑ = ∑ = ∑ = ∑ = ∑ +
n = 0 n! n =1 n! n =1 ( n − 1)! n =1 (n − 1)! n =1 ( n − 1)!
∞ 1 ∞ (n − 1) ∞ 1 ∞ 1 ∞ 1
+ ∑ = ∑ + ∑ = ∑ + ∑ =
n =1 ( n − 1)! n = 2 (n − 1)! n =1 (n − 1)! n = 2 (n − 2)! n =1 ( n − 1)!
∞ 1 ∞1
= ∑ + ∑ = 2e .
m = 0 m! m = 0 m!
Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic de la serii numerice,

∞ an 2 + bn + c
rezultă că seria ∑ este convergentă şi are suma
n=0 n!
S = a ⋅ 2e + b ⋅ e + c ⋅ e = e(2a + b + c) .
3. Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 asociată

( )
funcţiei: f : − ∞, 3 → R, f ( x) = ln(3 − 2 x ) .
2
263
Rezolvare:
Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este:
∞
f ( n ) (−2)
∑
n =0 n!
⋅ ( x + 2) n .
Funcţia f este indefinit derivabilă pe − ∞, 3 şi avem: ( 2

)
−2
f ' ( x) = = 2(2 x − 3) −1
3 − 2x
f ' ' ( x) = 2 2 (−1)(2 x − 3) −2
f ' ' ' ( x) = 2 3 (−1)(−2)(2 x − 3) −3
...............................................................
f ( n ) ( x) = 2 n (−1) n −1 (n − 1)!(2 x − 3) − n , ∀n ∈ N *
n
⎛ 2⎞
f ( n) (−2) = 2 n (−1) n−1 (n − 1)!(−7) −n = −⎜ ⎟ (n − 1)!, ∀n ∈ N * ;
⎝7⎠
f (0) (−2) = ln 7 .
Am obţinut că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2

∞ n
1 ⎛ 2⎞
este: ln 7 + ∑ − ⎜ ⎟ ⋅ ( x + 2) n .
n =1 n ⎝ 7 ⎠
4. a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia

f : (−1, ∞) → R, f ( x) = ln(1 + x) şi să se precizeze mulţimea pe
care este valabilă dezvoltarea găsită.
∞ (−1) n +1
b) Să se demonstreze că ∑ = ln 2 .
n =1 n
264
Rezolvare:
a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma:
∞
f ( n ) (0) n ' 1
∑
n =0 n!
⋅ x . Avem: f ( x ) = 1+ x ;
f ' ' ( x) = − 1 f ' ' ' ( x) = 2! ……. f ( n ) ( x ) = ( −1) n −1 ( n −1)1 .

(1+ x ) 2 (1+ x ) 3 (1+ x ) n
Prin inducţie se arată că f ( n) (0) = (−1) n +1 (n − 1)!, ∀n ∈ N * .

Pentru n = 0 , avem f (0) (0) = f (0 ) = 0 .
(−1) n +1 n ∞
Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este deci: ∑ ⋅x .
n =1 n
Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f
în serie Mac-Laurin.
• Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii.
(−1) n + 2
a n +1 n +1 n
ω = lim = lim = lim = 1 ⇒ R = 1 , deci
n→∞ an n→∞ (−1) n +1 n → ∞ ( n + 1)
n
seria este convergentă pentru x ∈ (− 1,1) .De asemenea, pentru x = 1
obţinem o serie alternată convergentă, în baza criteriului lui
Leibniz. Rezultă că A = (−1,1] .
• Determinăm mulţimea valorilor lui x ∈ (−1,1] pentru care
lim Rn ( x,0) = 0 .
n→∞
• Pentru x ∈ (0,1] folosim expresia restului Taylor sub formă
f ( n +1) (c) n +1
Lagrange: : Rn ( x,0) = ⋅x , cu c între 0 şi x ;
(n + 1)!
265
n +1
x n +1 x 1
Rn ( x,0) = (−1) n + 2 n! n +1 = ⋅ ,
(n + 1)! (1 + c ) (1 + c) n +1
x
cu c între 0 şi x , adică 0 < c < x < 1 ⇒ 0 < < 1.
1+ c
Rezultă că lim Rn ( x,0) = 0, ∀x ∈ (0,1] .
n→∞
• Pentru x ∈ (−1,0] folosim expresia restului Taylor sub formă
f ( n +1) (c )
Cauchy: Rn ( x,0) = ⋅ ( x − c) n x , cu c între 0 şi x ;
n!
n
x( x − c) n x−c x
Rn ( x,0) = (−1) n + 2 n! n +1 = ⋅ ,
n! (1 + c ) 1+ c 1+ c
x−c
cu c între 0 şi x , adică − 1 < x < c < 0 ⇒ − 1 < < 0.
1+ c
Rezultă că lim Rn ( x,0) = 0, ∀x ∈ (−1,0] .
n→∞
Prin urmare, lim Rn ( x,0) = 0, ∀x ∈ (−1,1] .
n→∞
∞ (−1) n +1 n
Obţinem că: ln (1 + x ) = ∑ ⋅ x , ∀x ∈ (−1,1] .
n =1 n
∞ (−1) n +1
b) Pentru x = 1 obţinem: ln 2 = ∑
n =1 n
5. a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia

f : R → R, f ( x) = cos x . Să se afle valoarea numărului cos1 cu
două zecimale exacte
b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin
funcţia f : R → R, f ( x) = sin x ;
266
c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia
f : R → R, f ( x) = sin x 2
d ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia
f : R → R, f ( x) = cos 2 x
Rezolvare:
a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma:
∞ (n)
f ( 0) n
∑
n =0 n!
⋅x .
Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi avem:

⎧cos x, n = 4k
⎪− sin x, n = 4k + 1
( n) ⎪ ⎛ nπ ⎞
f ( x) = ⎨ sau f ( n) ( x) = cos⎜ x + ⎟⇒
⎪− cos x, n = 4k + 2 ⎝ 2 ⎠
⎪⎩sin x, n = 4k + 3
⎧ 1, n = 4k
(n) ⎪ ⎛ nπ ⎞
⇒ f (0) = ⎨ 0, n = 4k ± 1 sau f ( n) (0) = cos⎜ ⎟
⎪− 1, n = 4k + 2 ⎝ 2 ⎠
⎩
Obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f :
x2 x4 x6 x 2n ∞ x 2n
1− + − − .... + (−1) n + ..... sau ∑ (−1) n .
2! 4! \ 6! (2n)! n =0 ( 2n)!
în serie Mac-Laurin
• Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii. Notăm
x 2 = y şi vom determina raza de convergenţă a seriei
∞ (−1) n n
∑ ⋅y .
n =0 ( 2n)!
267
(−1) n +1
a n +1 (2n + 2)!
ω y = lim = lim = 0 ⇒ R y = ∞ , deci seria este
n→∞ an n→∞ (−1) n
(2n)!
convergentă pentru y ∈ (− ∞, ∞ ) ⇒ x ∈ (− ∞, ∞ ) . Rezultă că A = R .
lim Rn ( x,0) = 0 .
n→∞
Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange:
f ( n +1) (c) n +1
Rn ( x,0) = ⋅x , cu c între 0 şi x ;
(n + 1)!
n +1
Rn ( x,0) =
x n +1
(n + 1)!
(
⋅ cos c + (n + 1) π =
2
x
)
(n + 1)!
(
⋅ cos c + (n + 1) π ,
2
)
(
cu c între 0 şi x ; deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 şi
2
)
n +1
x
lim = 0 , rezultă că lim Rn ( x,0) = 0, ∀x ∈ R .
n → ∞ (n + 1)! n→∞
∞ 2n
n x
Prin urmare, cos x = ∑ (−1) , ∀x ∈ R .
(2n)!
n=0
Vom afla valoarea lui cos1 cu două zecimale exacte.
Scriem relaţia precedentă pentru x = 1 şi vom obţine:
∞ ( −1) n
cos 1 = ∑ .
n = 0 (2n)!
Folosim definiţia restului Taylor de ordin n :
Rn ( x,0) = f ( x) − Tn ( x,0) .
Pentru x = 1 avem că f (1) − Tn (1,0) = Rn (1,0) ⇔
268
⇔ cos1 − ∑
n (−1) k
=
1
(n + 1)!
( )
cos c + (n + 1) π , c ∈ (0,1) . (1)
2
k = 0 ( 2k )!
Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care
n (−1) k
cos1 − ∑ < 0,01 . În aceste condiţii, numerele A = cos 1
k = 0 (2k )!
n (−1) k
şi Tn = ∑ au primele două zecimale comune.
k = 0 (2k )!
Conform relaţiei (1), deducem că este suficient să găsim o valoare
n pentru care
1
(n + 1)!
( )
cos c + (n + 1) π < 0,01 , c ∈ (0,1) .
2
(
Deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 ,
2
)
rezultă că este suficient să găsim o valoare n pentru care
1
< 0,01 ⇔ (n + 1)!> 100 , relaţie adevărată pentru n ≥ 5 .
(n + 1)!
Pentru n = 5 obţinem A − T5 < 0,01 , deci
1 1 1 1
A ≈ T5 (1,0) = 1 −+ − + ≈ 0,5403025794 .
2! 4! 6! 8!
Deci valoarea numărului cos 1 cu două zecimale exacte este:
cos1 ≈ 0,54 .
∞ x 2 n +1
b) Analog se obţine: sin x = ∑ (−1) n , ∀x ∈ R .
n=0 (2n + 1)!
c) Înlocuind x cu x 2 în formula obţinută la punctul b) , avem

∞ x 4n+ 2
că: sin x 2 = ∑ (−1) n , ∀x ∈ R .
n =0 (2n + 1)!
269
1 + cos 2 x 1 1
d ) Vom folosi formula: cos 2 x = = + cos 2 x .
2 2 2
Înlocuim pe x cu 2 x în formula de la punctul a ) :

∞ (2 x) 2n
cos 2 x = ∑ (−1) n , ∀x ∈ R , de unde rezultă:
n =0 (2n)!
1 ∞ (2 x) 2n
cos 2 x = + ∑ (−1) n , ∀x ∈ R .
2 n =0 2 ⋅ (2n)!
6. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia

⎧ −1
⎪
f : R → R, f ( x) = ⎨e x , x ≠ 0 .
2
⎪ 0, x = 0
⎩
Rezolvare:
Avem f ( n) (0) = 0 ∀n ≥ 1 (se poate arăta prin inducţie)
Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma:
∞ (n)
f( 0) n
∑
n =0 n!
⋅x ,
Deci seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este identic nulă

Asadar suma acestei serii este S ( x) = 0 ∀x ∈ R
Observaţie: f ( x) ≠ S ( x) dacă x ≠ 0 ,dar f (0) = S (0)
7. Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 pentru

3x − 2
funcţia: f : R \ {− 12 ;3} → R, f ( x) = 2 .
2 x − 5x − 3
270
Rezolvare:
Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 :
∞
f ( n ) ( −2)
∑
n =0 n !
⋅ ( x + 2) n .
Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 12 ;3} .

Descompunem f în fracţii simple:
3x − 2 1 1
f ( x) = 2 = + .
2 x − 5x − 3 2 x + 1 x − 3
Procedând la fel ca la problema 1, obţinem:
(−2) n n! (−1) n n!
f ( n ) ( x) = + , ∀n ∈ N .
(2 x + 1) n +1 ( x − 3) n +1
2 n n! n!
f ( n ) (−2) = − − , ∀n ∈ N .
3 n +1 5 n +1
Rezultă că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este:
∞ ⎡ 1 ⎛ 2 ⎞n n+1 ⎤
⎛1⎞
∑ ⎢− ⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ ⎥ ( x + 2) n
n=0 ⎢⎣ 3 ⎝ 3 ⎠ ⎝ 5⎠ ⎥⎦

f : (− 1, ∞ ) → R, f ( x) = (1 + x)α , unde α ∈ R . (Seria binomială)
Rezolvare:
∞ (n)
( 0) n f
Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este:
n =0 n!
∑
⋅x .
Funcţia f este indefinit derivabilă pe (−1, ∞) şi avem:

f ' ( x) = α (1 + x)α −1
f ' ' ( x) = α (α − 1)(1 + x)α − 2
............................................................…
f ( n ) ( x) = α (α − 1) ⋅ ..... ⋅ (α − n + 1)(1 + x)α − n , ∀n ∈ N * .
271
f ( n ) (0) = α (α − 1) ⋅ ..... ⋅ (α − n + 1), ∀n ∈ N * .
Rezultă că seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este:
∞ f ( n ) ( 0) ∞ α (α − 1) ⋅ .... ⋅ (α − n + 1)
f ( 0) + ∑ ⋅ xn = 1+ ∑ ⋅ xn .
n!
n =1 n =1 n!
în serie Mac-Laurin.
• Calculăm mulţimea de convergenţă a acestei serii.
a n −α
ω = lim n +1 = lim = 1 ⇒ R = 1 , deci seria este
n → ∞ an n→∞ n + 1
convergentă pentru x ∈ (− 1,1) . Rezultă că pe intervalul (−1,1) seria
este convergentă.
lim Rn ( x,0) = 0 .
n →∞
• Folosim expresia restului Taylor sub formă Cauchy: :
f ( n +1) (c)
R n ( x, a ) = ⋅ ( x − c) n ( x − a ) , cu c între a şi x ;
n!
f ( n +1) (c)
R n ( x ,0 ) = ⋅ ( x − c) n ( x) =
n!
x( x − c) n
= α (α − 1)....(α − n)(1 + c)α − n −1 , cu c între 0 şi x ; notăm
n!
c
θ= , 0 < θ < 1 şi obţinem
x
n +1 n
x (1 − θ )
Rn ( x,0) = α (α − 1)....(α − n)(1 + θ x)α − n −1 =
n!
n
(α − 1)....(α − 1 − n + 1) x n ⎛ 1−θ ⎞
= ⋅ α x(1 + θ x )α −1 ⎜⎜ ⎟⎟ .
n! ⎝1 +θ x ⎠
272
Folosind că 0 < θ < 1 şi că − 1 < x < 1 rezultă că
n
⎛ 1−θ ⎞
0 < ⎜⎜ ⎟⎟ < 1 ; de asemenea,
⎝1+θ x ⎠
(α − 1)....(α − 1 − n + 1) x n
lim = 0 ; obţinem că
n→∞ n!
lim Rn ( x,0) = 0, ∀x ∈ (−1,1) . Rezultă că:
n→∞
∞ α (α − 1) ⋅ .... ⋅ (α − n + 1)
(1 + x)α = 1 + ∑ ⋅ x n , ∀x ∈ (−1,1) . (1)
n =1 n!
9. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin următoarele funcţii:

1 1
f : R \ {− 1} → R, f ( x) = şi g : R \ {1} → R, g ( x) = .
1+ x 1− x
Rezolvare:
Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 1}.
Aplicăm relaţia (1) din problema precedentă pentru α = −1 şi
∞
( −1)(−2) ⋅ .... ⋅ (− n) n
rezultă: (1 + x) −1 = 1 + ∑ ⋅ x , sau
n =1 n!
1 ∞
= ∑ (− x) n , ∀x ∈ (−1,1) . (2)
1 + x n=0
Înlocuind pe x cu − x în relaţia (2), rezultă:
1 ∞
= ∑ x n , ∀x ∈ (−1,1) . (3)
1 − x n=0
f : R → R, f ( x) = arctgx .
Rezolvare:
Funcţia f este indefinit derivabilă pe R .
273
f ' ( x) =
1
2
(
= 1 + x2 )−1
1+ x
Scriem relaţia (1) pentru α = −1 şi x înlocuit cu x 2 :
f ' ( x) =
1
1+ x2
(
= 1 + x2 )−1 = 1 + ∑∞ (−1)(−2)n⋅!.... ⋅ (−n) ⋅ (x 2 )n =
n =1
∞
= ∑ (−1) n x 2n , ∀x ∈ (−1,1) . Rezultă că, pentru x ∈ (− 1,1) , avem:
n=0
∞ ∞ x 2n +1
f ( x) = ∫ ∑ (−1) n x 2n dx + C = ∑ (−1) n + C ; pentru x = 0
n=0 n=0 2n + 1
∞ 2n+1
rezultă C = 0 , prin urmare arctgx = ∑ (−1) n x , ∀x ∈ (−1,1) .
n =0 2n + 1

f : [− 1, 1] → R, f ( x) = arcsin x .
Rezolvare:
Funcţia f este indefinit derivabilă pe intervalul (-1,1).
1
1 −
Avem că f ' ( x) = = (1 − x 2 ) 2 , ∀x ∈ ( −1,1) .
1 − x2
Scriind formula (1) obţinută pentru seria binomială cu α = − 1 şi
2
înlocuind x cu − x avem: 2
⎛ 1 ⎞⎛ 3 ⎞⎛ 5 ⎞ ⎛ 2n − 1 ⎞
∞ ⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟ ⋅ ⋅ ⎜ − ⎟
....
( )
2 −2
( ) n
1
⎝ ⎠⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ 2 ⎠
f ' ( x) = 1 − x = 1+ ∑ ⋅ − x 2 , ∀x ∈ (−1, 1) .
n =1 n!
Pentru x ∈ (− 1,1) , avem:
( )− ∞ 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ .... ⋅ ( 2n − 1) 2 n ∞ ( 2 n − 1)!!
1
f ' ( x) = 1 − x 2 =1+ ∑ ⋅ x =1+ ∑ ⋅ x 2n ,

2
n =1 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ .... ⋅ ( 2 n) n =1 ( 2n )!!
de unde, prin integrare, obţinem că:
274
∞ 2 n +1
pentru x ∈ (− 1,1) , avem: f ( x) = x + ∑ (2n − 1)!! ⋅ x +C;
n =1 (2n)!! 2n + 1
pentru x = 0 rezultă C = 0 , deci
∞ (2n − 1)!! x 2n +1
arcsin x = x + ∑ ⋅ , (∀)x ∈ (− 1, 1) .
n =1 (2n)!! 2n + 1

f : (− ∞, 2) → R, f ( x) = ln(2 − x) .
Rezolvare:
Funcţia f este indefinit derivabilă pe (− ∞, 2 ) .
−1 1 1 1 .
f ' ( x) = = =− ⋅
2−x −2+ x 2 1− x
2
Scriem formula (3) cu x înlocuit prin x şi pentru x < 1 rezultă:
2 2
n
1 1 1 ∞ ⎛ x⎞
f ' ( x) = − = − ∑ ⎜ ⎟ , de unde, prin integrare, obţinem:
2 1− x 2 n =0 ⎝ 2 ⎠
2
∞ 1
f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ ⋅ ∫ x n dx + C , ∀x ∈ (−2,2) ;
n +1
n=0 2
∞ x n +1
f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ + C , ∀x ∈ (−2,2) .
n = 0 (n + 1) ⋅ 2
n +1
Pentru x = 0 , obţinem C = ln 2 , prin urmare

∞ 1
ln(2 − x) = ln 2 − ∑ ⋅ x n , ∀x ∈ (−2,2) .
n +1
n=0 2
275
PROBLEME PROPUSE
{4 }
1. Se consideră funcţia f : R \ 1 → R, f ( x ) =
1
4x − 1
.
a ) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 .
b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a serii obţinute.
c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în
punctul a = 1 .
R: a) ∑
∞ (− 4)n ⋅ ( x − 1) n ; b)
n +1
(4 4 )
A= 1, 7 ;
n=0 3
c) Rn ( x,1) =
(− 4)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 , cu c între 1 şi x .
(4c − 1)n
2. a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile
f : R → R, f ( x) = e 2 x+1 şi g : R → R, g ( x) = e x
2
b) Să se calculeze valoarea lui 3 e cu trei zecimale exacte.

∞ 2
c) Să se calculeze suma seriei: ∑ 3n + 4n + 5 .
n =0 n!
R: a ) e 2 x +1 = ∑
∞ (2 x + 1) n 2 ∞ x 2n
, ∀x ∈ R ; e x = ∑ , ∀x ∈ R ;
n=0 n! n = 0 n!
b) 3 e ≈ 1,395 ; c) 15e .
3. a) Să se determine seria Taylor în punctul a = 1 asociată

( )
funcţiei: f : − 1 , ∞ → R, f ( x) = ln (3 x + 1) ;
3
b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia
f : (− ∞,1) → R, f ( x) = ln(1 − x) şi să se precizeze mulţimea pe care
este valabilă dezvoltarea găsită;
∞ n +1
c) Să se calculeze suma seriei ∑ (−2) .
n
n =1 n⋅3
276
∞ ( −1) n −1 ⋅ 3n
R: a ) ln 4 + ∑ ⋅ xn ;
n
n =1 n⋅4
∞ 1
b) ln(1 − x ) = − ∑ ⋅ x , ∀x ∈ [− 1, 1) ; c) 2 ln 5 .
n
3
n=0 n
4. a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia

f : R → R , f ( x ) = sin x . Să se afle valoarea numărului sin 1 cu
două zecimale exacte.
b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile:
f i : R → R, i = 1, 3 , f1 ( x) = sin x 3 , f 2 ( x ) = cos 3 x , f 3 ( x ) = sin 3 x .
∞ x 2 n +1
R: a) sin x = ∑ (−1) n , ∀x ∈ R ; sin 1 ≈ 0,84 ;
n=0 ( 2n + 1)!
∞ x 6n + 3
b) sin x 3 = ∑ (−1) n , ∀x ∈ R ; folosind formula
n=0 (2n + 1)!
3
sin 3 x = 3 sin x − 4 sin x , obţinem: sin 3 x = 34 sin x − 14 sin 3x =
∞
= 3 ∑ (−1) n
4
x 2 n +1 ∞
− 1 ∑ (−1) n
(2n + 1)! 4 n = 0
∑
(2n + 1)! 4 n = 0
(
(3x )2n +1 = 3 ∞ (−1) n 1 + 32n x 2n +1 ;
(2n + 1)!
)
n=0
pentru f 3 se foloseşte formula cos 3 x = 4 cos 3 x − 3 cos x .
5. Să se determine seriile Taylor în punctul a = −2 asociate

funcţiilor: f : R \ ⎧⎨1, 4 ⎫⎬ → R, f ( x) = 4x − 1 ;
⎩ 3⎭ 2
3x − 7 x + 4
1
g : R \ {1, 2, 3} → R, g ( x ) = .
( x − 1)( x − 2)( x − 3)
13 3
R: f ( x ) = − ; obţinem seria Taylor
3x − 4 x − 1
277
∞ ⎡⎛ 1 ⎞ n 13 ⎛ 3 ⎞ n ⎤
∑ ⎢⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ ⎥(x + 2)n ;
n = 0 ⎢⎣⎝ 3 ⎠ 10 ⎝ 10 ⎠ ⎥
⎦
1⎛ 1 2 1 ⎞
g (x ) = ⎜ − + ⎟ ; rezultă că seria Taylor asociată
2 ⎝ x −1 x − 2 x − 3⎠
∞ ⎡ n +1 n +1 n +1 ⎤
este: 1 ∑ ⎢− ⎛⎜ 1 ⎞⎟ ⎛1⎞
+ 2⎜ ⎟
⎛1⎞
−⎜ ⎟ ⎥ ( x + 2)n .
2 n=0 ⎢ ⎝ 3 ⎠ ⎝ 4⎠ ⎝ 5⎠ ⎥⎦
⎣

f : (− 1, ∞ ) → R , f ( x ) = 1 + x .
R: 1 + x = 1 + ∑
∞ (− 1)n −1 (2n − 3)!! ⋅ x n ,
∀x ∈ (−1,1) .
n!⋅ 2 n
n =1
Să se dezvolte în serie Taylor în jurul punctelor indicate funcţiile:
7. { }
f : R \ − 12 → R, f ( x) =
1
1 + 2x
, a = 0.
{3}
8. g : R \ 1 → R, g ( x) =
1
1 − 3x
,a = 0 .
1
9. h : R → R, h( x ) = ,a = 0
1+ x2
10. f : [−1,1] → R, f ( x) = arccos x, a = 0
11. f : R → R , f ( x ) = ln ⎛⎜ x + 1 + x 2 ⎞⎟, a = 0 .
⎝ ⎠
1
12. f ( x) = , a=0
x−2
1
13. f ( x ) = ,a=0
x+2
1
14. f ( x) = , a=0
( x + 1) 2
278
1
15. f ( x) = , a=0
2
x − 7 x + 12
16. f ( x ) = e − x , a = 0
3
17. f ( x ) = sin (2 x + 1), a = 0

18. f ( x ) = 3 x , a = 1
1
19. f : R \ {− 1,−3} → R, f ( x) = , a = −2
2
x + 4x + 3
1
20. f : R \ {− 2,2} → R, f ( x) = , a=3
2
x −4
21. f : (− ∞, 2 ) → R, f ( x ) = ln( 2 − x ), a = −3
22. Să se scrie următoarele funcţii ca sume ale unor serii de
puteri: a ) f ( x) = ln⎛⎜ 3 1 − x 2 ⎞⎟ ; b) f ( x) = e 2 x + 3 ;
⎝ ⎠
k
c) f ( x) = (ax + b) , a > 0; k ∈ Q \ Z ;
( )
d ) f : − b , ∞ → R , f ( x ) = ln( ax + b ), a > 0 .
a
23. Să se calculeze cu două zecimale exacte numerele:
a ) cos 2; b) ln 2; c) arctg 2.
R: a ) − 0,41 ; b) − 0,69 ; c) 1,10 .
279
CAPITOLUL 8
FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE
REALE
8.1. LIMITĂ. CONTINUITATE.

DERIVATE PARŢIALE. DIFERENŢIABILITATE
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Fie f : A ⊂ R n → R o funcţie reală de n variabile

reale. Spunem că lim f ( x) = l dacă pentru orice şir
x → x0
( x m ) m∈ N ⊂ A, x m ≠ x0 şi lim x m = x0 avem lim f ( x m ) = l .
m→∞ m→∞
Definiţia 2. Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile

reale şi (a, b) ∈ A . Spunem că f este continuă în punctul (a, b)
dacă pentru oice şir {( x n , y n )}n∈ N ⊂ A cu proprietatea că
lim ( xn , y n ) = (a, b) , atunci lim f ( xn , y n ) = f (a, b) .
n→∞ n→∞
Definiţia 3. Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile

reale şi (a, b) ∈ A .
Spunem că funcţia f este derivabilă parţial în raport cu x în
f ( x, b ) − f ( a , b )
punctul (a, b) ∈ A dacă lim există şi este finită.
x→a x−a
' ∂f (a, b)
Vom nota această limită cu f x (a, b) sau .
∂x
280
Analog, funcţia f este derivabilă parţial în raport cu y în punctul
f ( a, y ) − f ( a, b)
(a, b) ∈ A dacă lim există şi este finită.
y →b y−b
' ∂f (a, b)
Vom nota această limită cu f y ( a, b) sau .
∂y
Definiţia 4. Spunem că funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă
în punctul (a, b) ∈ int A dacă există două numere reale λ şi µ şi o
funcţie ω : A → R , continuă şi nulă în (a, b) , astfel încât:
f ( x, y ) − f (a, b) = λ ( x − a ) + µ ( y − b) + ω ( x, y ) ⋅ ρ ( x, y ) , unde
ρ ( x, y ) = ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 .
Propoziţia 1. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în
'
punctul (a, b) ∈ A , atunci f admite derivate parţiale f x (a, b) şi
' ' '
f y (a, b) în punctul (a, b) şi, în plus, λ = f x (a, b) şi µ = f y (a, b) .
Propoziţia 2. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în
punctul (a, b) ∈ A , atunci f este continuă în (a, b) .
Propoziţia 3. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R admite derivate

' '
parţiale f x ( x, y ) şi f y ( x, y ) într-o vecinătate a punctului
(a, b) ∈ A , continue în (a, b) , atunci f este diferenţiabilă în
punctul (a, b) ∈ A .
Definiţia 5. Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie diferenţiabilă în punctul
(a, b) interior lui A .
• Se numeşte diferenţiala de ordinul întâi a funcţiei f în punctul
(a, b) funcţia liniară:
' ' ' '
df ( x, y; a, b) = f x (a, b)( x − a ) + f y (a, b)( y − b) = f x (a, b)dx + f y (a, b)dy .
281
• Se numeşte diferenţiala de ordinul n a funcţiei f în punctul
( n)
⎡∂
n ∂ ⎤
(a, b) funcţia: d f ( x, y; a, b) = ⎢ dx + dy ⎥ f (a, b) .
⎣ ∂x ∂y ⎦
Observaţie. Toate definiţiile valabile pentru funcţii de două
variabile f : A ⊂ R 2 → R se pot extinde pentru cazul funcţiilor de
n variabile, f : A ⊂ R n → R , n ∈ N , n ≥ 3 .
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se calculeze:
tg ( x 3 + y 5 ) ; b) ln(1 + xy )
a) lim lim .
2
( x, y ) → (0,0) x + y 4 ( x , y ) → ( 0, 0 ) x2 + y2
Rezolvare:
a) Fie şirul ( x n , y n ) ⊂ R * × R * astfel încât lim ( x n , y n ) = (0,0) .
n→∞
3 5
tg ( x + y )
Notăm f : R * × R * → R, f ( x, y ) = . Avem că:
x2 + y4
tg ( x n 3 + y n 5 )
lim f ( x n , y n ) = lim =
n→∞ ( x n , y n ) → ( 0, 0 ) x 2 + y 4
n n
tg ( x n 3 + y n 5 ) x n 3 + y n 5 xn 3 + y n 5
= lim ⋅ = 1⋅ lim ;
( xn , yn )→ (0,0) x 3 + y 5 xn 2 + yn 4 ( xn , yn )→(0,0) x 2 + y 4
n n n n
xn 3 + y n 5 xn 3 yn 5
lim ≤ lim + lim ≤
( x n , y n ) → (0,0) x 2 + y 4 ( x n , y n ) → (0,0) x 2 + y 4 ( x n , y n ) → (0,0) x 2 + y 4
n n n n n n
xn 3 yn5 xn 3 + y n 5
≤ lim + lim =0⇒ lim = 0;
( xn , yn )→( 0,0) xn 2 ( xn , yn )→(0,0) yn 4 ( x, y )→( 0,0) xn 2 + y n 4
282
prin urmare, conform definiţiei 1, rezultă că
tg ( x 3 + y 5 )
lim =0.
( x , y ) → ( 0, 0 ) x2 + y4
ln(1 + xy ) ln(1 + xy ) xy
b) lim = lim ⋅ =
2 2
( x , y ) → ( 0, 0 ) x +y ( x , y ) → (0,0) xy x + y2
2
xy xy
= 1⋅ lim ; vom arăta că nu există lim ;
( x, y ) → (0,0) x 2 +y 2 ( x , y ) → ( 0, 0 ) x 2 + y2
xy
notăm f : R * × R * → R, f ( x, y ) = ; considerăm şirurile
x2 + y2
{( xn , y n )}n∈ N⊂ R * × R * şi {( x' n , y ' n )}n∈ N ⊂ R * × R * , astfel
încât lim ( x n , y n ) = (0,0) şi lim ( x' n , y ' n ) = (0,0) :
n→∞ n→∞
(xn , y n ) = ( ) ( )
, ( x' n , y ' n ) = 1 , 2 ; avem că
1, 1
n n n n
1 2
2 1 2
lim f ( x n , y n ) = lim n = şi lim f ( x' n , y ' n ) = lim n2
= ;
n→∞ n →∞ 2 2 2 n →∞ n →∞ 5 5
n n2
deoarece lim f ( x n , y n ) ≠ lim f ( x' n , y ' n ) , rezultă, conform
n→∞ n→∞
xy
definiţiei 1, că nu există lim , prin urmare nu
( x, y ) → ( 0,0) x 2 + y2
ln(1 + xy )
există lim .
( x, y ) → (0,0) x2 + y2
2. Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii de două

⎧ 3x 2 y
, ( x, y ) ≠ (0,0)
variabile: a) f : R 2 → R, f ( x, y ) = ⎪⎪⎨ 4 ;
x + y2
⎪
⎩⎪ 0, ( x, y ) ≠ (0,0)
283
⎧
( )
1
2 ⎪ 1 + 2 xy 2 x 3 + y 3 , ( x, y ) ≠ (0,0)
b ) f : R → R , f ( x, y ) = ⎨ .
⎪⎩ 0, ( x, y ) ≠ (0,0)
Rezolvare:
a ) f este continuă pe R 2 \ {(0,0)} , fiind rezultatul unor operaţii
algebrice cu funcţii elementare, deci continue. Rămâne să studiem
continuitatea în punctul (0,0) . Avem că:
3x 2 y 3x 2 y 3x 2 y
lim = lim ≤ lim =
( x, y )→(0,0) 4
x +y 2 ( x, y )→(0,0) x +y4 2 ( x, y )→( 0,0) x 4
= lim 3 y = 0 = f (0,0) , deci funcţia f este continuă şi în

( x , y ) → ( 0, 0 )
punctul (0,0) , prin urmare este continuă pe R 2 .

b) f este continuă pe R 2 \ {(0,0)} , fiind rezultatul unor operaţii
algebrice cu funcţii elementare. Rămâne să studiem continuitatea în
punctul (0,0) .
2 xy 2
( )
1 lim
2 x3 + y3 ( x , y )→( 0 , 0 )
x3 + y3
lim f ( x, y ) = lim 1 + 2 xy =e ;
( x, y ) → (0,0) ( x , y ) → ( 0, 0 )
demonstrăm că limita 2 xy 2 nu există. Fie şirul

lim
( x , y ) → ( 0, 0 ) x 3 + y 3
2k 2
(xn , y n ) = (1n , k ) lim f ( x n , y n ) = lim n3 =
2k 2
2
; avem că ;
n n→∞ n →∞ k + 1 k3 +1
n2
deoarece valoarea acestei limite depinde de alegerea lui k , rezultă,
2 xy 2
conform definiţei 1, că nu există lim şi implicit nu
( x , y ) → ( 0, 0 ) x 3 + y3
284
există lim f ( x, y ) , deci f nu este continuă în punctul (0,0) .
( x , y ) → ( 0, 0 )
3. Folosind definiţia, să se calculeze derivatele parţiale de

ordinul întâi în punctul (3, 2) ale funcţiei
f : (0, ∞ ) × R → R, f ( x, y ) = x y .
Rezolvare:
' f ( x,2) − f (3,2) x 2 − 32
f x
(3,2) = lim = lim = lim ( x + 3) = 6 .
x →3 x −3 x →3 x − 3 x →3
' f (3, y ) − f (3,2) 3 y − 32
f y (3,2) = lim = lim =
y →2 y−2 y →2 y − 2
32 (3 y − 2 − 1) 3 y−2 − 1
= lim = 9 lim = 9 ln 3 .
y →2 y−2 y →2 y − 2
4. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale

funcţiei f : R 2 → R, f ( x, y ) = kxα y β ; k , α , β ∈ R.
Rezolvare:
f x ( x, y ) = kαxα −1 y β ; f 'y ( x, y ) = kxα βy β −1 .
'
( x, y ) = kα (α − 1) xα − 2 y β ;
''
f x2
( x, y ) = kαxα −1 βy β −1 = f yx ( x, y ) ;
'' ''
f xy
( x, y ) = kxα β ( β − 1) y β .
''
f y2
Observaţie. Pentru k > 0, α ≥ 0, β ≥ 0 , funcţia
f : R 2 → R, f ( x, y ) = kxα y β se numeşte funcţia de producţie
Cobb-Douglas.
285
5. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiei
⎧ xy
⎪ , ( x, y ) ≠ (0,0)
f : R 2 → R, f ( x, y ) = ⎨ x 2 + y 2 ,
⎪
⎩ 0 , ( x, y ) = (0,0)
Rezolvare:
• Pentru ( x, y ) ≠ (0,0) avem:
2x
y x 2 + y 2 − xy
' 2 x + y2
2
y3
f ( x, y ) = = .
x
x2 + y2 (x )
3
2 2
+y
2
3
x
Analog, obţinem f 'y ( x, y ) = .
(x )
3
2 2
+y
2
• Pentru a determina derivatele parţiale în punctul (0,0) vom

folosi definiţia:
' f ( x,0) − f (0,0) 0−0
f x (0,0) = lim = lim = lim 0 = 0 .
x →0 x−0 x →0 x x →0
f (0, y ) − f (0,0) 0−0

f 'y (0,0) = lim = lim = lim 0 = 0 .
y →0 y−0 y →0 y y →0
⎧ y3
⎪⎪ , ( x, y ) ≠ (0,0)
Rezultă: '
(x 2 + y 2 ) ;
3
f x ( x, y ) = ⎨ 2
⎪
⎪⎩ 0 , ( x, y ) = (0,0)
⎧ x3
⎪⎪ , ( x, y ) ≠ (0,0)
'
(x 2 + y 2 ) .
3
f y ( x, y ) = ⎨ 2
⎪
⎪⎩ 0 , ( x, y ) = (0,0)
286
6. Folosind definiţia, să se arate că funcţia f : R 2 → R ,
f ( x, y ) = 4 x 2 − 3 y este diferenţiabilă în punctul (1, − 2 ) .
Rezolvare:
Funcţia f este diferenţiabilă în punctul (1,−2) dacă există
λ , µ ∈ R şi o funcţie ω : R 2 → R , continuă şi nulă în (1,−2) , astfel
încât: f ( x, y ) − f (1,−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x, y ) ⋅ ρ ( x, y ) ,
unde ρ ( x , y ) = ( x − 1 ) 2 + ( y + 2 ) 2 . Conform propoziţiei 1
din breviarul teoretic, avem că dacă f este diferenţiabilă în
' '
punctul (1,−2) , atunci λ = f x (1,−2) = 8 şi µ = f y (1,−2) = −3 .
Astfel, relaţia din definiţie devine:
4 x 2 − 3 y − 10 = 8( x − 1) − 3( y + 2) + ω ( x, y ) ⋅ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2
Pentru ( x, y ) ≠ (1,−2) rezultă că
4x 2 − 8x + 4 4( x − 1) 2
ω ( x, y ) = = , iar pentru
2 2 2 2
( x − 1) + ( y + 2) ( x − 1) + ( y + 2)
( x, y ) = (1,−2) vom considera ω ( x, y ) = 0 (pentru ca funcţia
ω ( x, y ) să se anuleze în punctul (1,−2) ).
4( x − 1) 2
Avem că lim ω ( x, y ) = lim ≤
( x, y ) → (1,−2) ( x, y ) → (1,−2) 2
( x − 1) + ( y + 2) 2
2
4( x − 1)
≤ lim = 0 = ω (1,−2) , deci funcţia ω este continuă
( x, y ) →(1, −2) ( x − 1) 2
în punctul (1,−2) .
În concluzie, există λ = 8 , µ = −3 şi funcţia ω : R 2 → R ,
287
⎧ 4( x − 1) 2
⎪⎪ , ( x, y ) ≠ (1,−2)
ω ( x, y ) = ⎨ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 , continuă şi nulă
⎪
⎪⎩ 0, ( x, y ) = (1,−2)
în (1,−2) , astfel încât
f ( x, y ) − f (1,−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x, y ) ⋅ ρ ( x, y ), ∀( x, y ) ∈ R 2 .
Conform definiţiei 4, rezultă că funcţia f este diferenţiabilă în
punctul (1,-2).
7. Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în

punctele indicate:
a ) f : R 2 → R, f ( x, y ) = 3( x − 1) 2 + 5 y 4 în punctul (1,0) ;
⎧⎪(1 + xy ) sin x , ( x, y ) ≠ (0,2)
1
2
b) f : R → R , f ( x, y ) = ⎨ în (0,2) ;
⎪⎩ 0, ( x, y ) ≠ (0,2)
c ) f : R 2 → R, f ( x, y ) = e x sin y în punctul (− 3,4 ) .
Rezolvare:
a) Dacă f este diferenţiabilă în punctul (1,0) , atunci rezultă, în
' '
baza propoziţiei 1, că există f x (1,0) şi f y (1,0) .
f ( x,0) − f (1,0) 3( x − 1) 2 3 x −1
Calculăm lim = lim = lim ;
x →1 x −1 x →1 x −1 x →1 x − 1
'
cum limitele laterale sunt diferite, rezultă că nu există f x (1,0) ,
ceea ce contrazice propoziţia 1. Prin urmare, f nu este
diferenţiabilă în punctul (1,0) .
b) Dacă f ar fi diferenţiabilă în punctul (0,2) , atunci, în baza

propoziţiei 2 ar rezulta că f este continuă în punctul (0,2) .
288
1
Avem că lim f ( x, y ) = lim (1 + xy ) sin x =
( x , y ) → ( 0, 2 ) ( x , y ) → ( 0, 2 )
xy
lim
=e = e 2 ≠ 0 = f (0,2) , deci f nu este continuă în
sin x
( x, y ) →( 0, 2)
punctul (0,2) , ceea ce contrazice propoziţia 2. Prin urmare, f nu

este diferenţiabilă în punctul (0,2) .
c) În baza propoziţiei 3, deducem că o condiţie suficientă pentru

diferenţiabilitatea funcţiei f este ca funcţia f să admită derivate
parţiale f x ( x, y ) şi f y ( x, y ) într-o vecinătate a punctului (− 3,4 ) ,
' '
continue în (−3,4) .
' '
Calculăm f x ( x, y ) = e x sin y ⋅ sin y şi f y ( x, y ) = e x sin y ⋅ x cos y .
Aceste funcţii există şi sunt continue pe R 2 , deci şi pe o

vecinătate a punctului (− 3, 4 ) . Rezultă că funcţia f este
diferenţiabilă în punctul (− 3, 4 ) .
8. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul

(1, 2) ale funcţiei (
f : D → R, f ( x, y ) = ln 1 − xy + y 2 , unde )
{
D = ( x, y ) ∈ R 2 / 1 − xy + y 2 > 0 . }
Rezolvare:
' −y ' − x + 2y
• f x ( x, y ) = ; f y ( x, y ) = ;
1 − xy + y 2 1 − xy + y 2
' ' 2
f x (1,2) = − ; f y (1,2) = 1 .
3
df ( x, y;1,2) = f x' (1,2)( x − 1) + f y' (1,2)( y − 2) = − 2 (x − 1) + ( y − 2 )
3
289
sau df ( x, y;1,2 ) = − 2 dx + dy .
3
'' − y2
• f x2
( x, y ) = ;
(1 − xy + y 2 ) 2
'' − x 2 − 2 y 2 + 2 xy + 2 '' y2 −1
f y2
( x, y ) = ; f xy ( x, y ) = ;
(1 − xy + y 2 ) 2 (1 − xy + y 2 ) 2
'' 4 1 '' 1
f x2
(1,2) = − ; f 'y' 2 (x,) = − ; f xy (1,2) = .
9 3 3
d 2 f (x, y;1,2) = f x 2 (1,2)( x − 1) 2 + 2 f xy (1,2)( x − 1)( y − 2) +
'' ''
''
+f y2
(1,2)( y − 2) 2 ⇒
4 2 1
⇒ d 2 f ( x, y;1,2) = − ( x − 1) 2 + ( x − 1)( y − 2) − ( y − 2) 2 sau
9 3 3
4 2 2 1 2
d f (x, y;1,2) = − dx + dxdy − dy .
2
9 3 3
9. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiei

f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = e ax + by + cz .
Rezolvare:
f x (x, y, z ) = ae ax + by + cz ; f 'y (x, y, z ) = be ax + by + cz ;
'
•
f z (x, y, z ) = ce ax + by + cz ;
'
df ( x, y, z ) = f x (x, y, z )dx + f y ( x, y, z )dy + f z ( x, y , z )dz ;

' ' '
df ( x, y, z ) = ae ax + by + cz dx + be ax + by + cz dy + ce ax + by + cz dz .
• f
''
x2
(x, y, z ) = a 2 e ax + by + cz ; f 'y' (x, y, z ) = b 2 e ax + by + cz ;
2
290
f
''
z2
(x, y, z ) = c 2 e ax + by + cz ; f 'xy' (x, y, z ) = abe ax + by + cz ;
f xz (x, y, z ) = ace ax + by + cz ; f yz (x, y, z ) = bce ax + by + cz .
'' ''
d 2 f (x, y, z ) = f x 2 ( x, y, z )dx 2 + f y 2 ( x, y, z )dy 2 + f z 2 (x, y, z )dz 2 +

'' '' ''
+ 2 f xy ( x, y, z )dxdy + 2 f xz ( x, y, z )dxdz + 2 f yz ( x, y, z )dydz .

'' '' ''
După înlocuire, rezultă:

d 2 f (x, y, z ) = (adx + bdy + cdz )2 e ax + by + cz .
10. Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţia:

f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = e ax + by + cz .
Rezolvare:
Folosind rezultatul problemei precedente şi aplicând inducţia
matematică, obţinem:
d n f ( x, y, z ) = (adx + bdy + cdz )n e ax + by + cz .
PROBLEME PROPUSE
1. Să se calculeze limitele funcţiilor :

1
x sin +y
x − y + x2 + y2 x 1
a) lim ; b) lim ; c) lim x sin ;
x→0 x+ y x →0 x+ y x→0 y
y →0 y →0 y →0
1 2x 2 + 3 y 2 x2 y4
d ) lim y cos ; e) lim ; f ) lim ;
x →0 x x →0 xy x →0 x 4 + y8
y →0 y →0 y →0
291
x2 + y2 + 4 − 2 ; xy ; x2 − y2 ;
g ) lim h) lim i ) lim
x →0 5( x 2 + y 2 ) x →0 x 2 + y2 x →0 x 2 + y 2
y →0 y →0 y →0
x3 + y3 x3 + y5 x2 y
j ) lim ; k ) lim ; l ) lim ;
x →0 x 2 + y2 x →0 x 2 + y4 x →0 x 2 + y2
y →0 y →0 y →0
m) lim
x2 + y2
4 4
; n) lim
x2 + y2 ;
x →0 x 4 + y8 x →0
( )
o) lim x 2 + y 2 e − ( x + y ) .
x →0 x +y
y →0 y →0 y →0
( )
R: a) pentru ( xn , y n ) = 1 , k → (0, 0) , k ≠ −1 , obţinem că
n n
1− k
lim f ( xn , y n ) = depinde de alegerea lui k , deci limita nu
n→∞ 1+ k
există; b) nu există; c) 0 ; d ) 0 ; e) nu există; f ) pentru
(xn , ( )
y n ) = 12 , k → (0, 0) , obţinem că lim f ( xn , y n ) =
n n n→∞
k4
k8 +1
1
depinde de alegerea lui k , deci limita nu există; g ) ; h) nu
20
există; i) nu există; j ) 0 ; k ) 0 ; l ) 0 ; m) ∞ ; n) ∞ ; o) 0 .
2. Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii:
⎧1 − 1 + x 2 + y 2
⎪ , ( x, y ) ≠ (0,0)
⎪ x2 + y2 ;
a ) f ( x, y ) = ⎨
⎪ 1
⎪− , x = y = 0
⎩ 2
⎧⎪(1 + xy ) x +1 y , ( x, y ) ≠ (0, 0)
b ) f ( x, y ) = ⎨ ;
⎪⎩ α, ( x, y ) = (0, 0)
⎧ xy
⎪ 2 , ( x, y ) ≠ (0,0)
c ) f ( x, y ) = ⎨ 2 x + 3 y 2 ;
⎪ 1, ( x, y ) = (0,0)
⎩
292
⎧ −
1
⎪ ye x 2
⎪ , ( x, y ) ∈ (R \ {0}) × R
d ) f ( x, y ) = ⎨ 2
− 2 ;
⎪ y2 + e x
⎪
⎩ 0, ( x, y ) ∈ {0} × R
(
e) f ( x, y ) = ⎨
⎧ 2 2
⎪ x + y ⋅ sin ) 1
xy
, ( x, y ) ∈ ( R \ {0}) × ( R \ {0})
;
⎪ 0, ( x, y ) ∈ R × {0} ∪ {0}× R
⎩
⎧x + 2y
⎪ , (x, y ) ∈ R 2 \ {(− 3α , α ), α ∈ R}
f ) f ( x, y ) = ⎨ x + 3 y .
⎪ 1, (x, y ) ∈ {(− 3α , α ), α ∈ R}
⎩
R: a ) f continuă pe R 2 ; b) dacă α = 1 , atunci f continuă pe

R 2 ; dacă α ≠ 1 , atunci f continuă pe R 2 \ {(0, 0 )}; c) f
continuă pe R 2 \ {(0, 0 )}; d ) f continuă pe R 2 \ {(0, 0 )}; e) f
continuă pe R 2 ; f ) f continuă pe R 2 \ {(− 3α , α ), α ∈ R}.
3. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale

funcţiilor:
a ) f : R 2 → R, f ( x, y ) = x 3 − 3 xy 4 + 5 x 2 y − 12 y ;
b) f ( x, y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ) ;
c ) f : R 2 → R, f ( x, y ) = ln(3 + x 2 + 2 y 4 ) ;
y x
d ) f ( x, y ) = xy + + ; x ≠ 0, y ≠ 0 ;
x y
(
e) f ( x, y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y ; )
y
f ) f ( x, y ) = x , x > 0 ;
293
1+ x − y
g ) f : R 2 → R , f ( x, y ) = ;
2 2
1+ x + y
h) f : R 2 → R , f ( x, y ) = (3 x + 2 y 2 ) sin( xy ) ;
i ) f : R 2 → R, f ( x, y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y ) ;
2 2
f ( x, y, z ) = (3 y 2 − 5 z )e 5 x + z .
2
j ) f : R 3 → R,
'
R: a) f x ( x, y ) = 3 x 2 − 3 y 4 + 10 xy ;
' ''
f y ( x, y ) = −12 xy 3 + 5 x 2 − 12 ; f x ( x, y ) = 6 x + 10 y ;
2
'' '' ''

f xy
( x, y ) = f yx ( x, y ) = −12 y 3 + 10 x ; f y 2 ( x, y ) = −36 xy 2 ; j)
f
'
x
( )
(x, y, z ) = 5 3 y 2 − 5 z e 5 x + z ; f 'y (x, y, z ) = 6 y e 5 x + z ;
2 2
f
'
z
( )
(x, y, z ) = 6 y 2 z − 10 z 2 − 5 e 5 x + z ;
2
f
''
x
(
2 ( x, y , z ) = 25 3 y
2
− ) 5 z e 5x + z 2
; f
''
y 2 ( x, y , z ) = 6 e
5x + z 2
;
f
''
z2
( )
(x, y, z ) = 12 y 2 z 2 − 20 z 3 − 30 z + 6 y 2 e 5 x + z ;
2
f
''
xy
( x , y , z ) = f
''
yx
( x , y , z ) = 30 y e 5x + z 2
;
f
''
xz
( x , y , z ) = f
''
zx
( x , y , z )(= 5 6 y 2
z − 10 z 2
) − 5 e 5x + z 2
;
''
(x, y, z ) = f 'zy' (x, y, z ) = 12 yz e 5 x + z .
2
f yz
4. Folosind definiţia, să se arate că funcţia f : R 2 → R ,

f ( x, y ) = 3 x − 5 y 3 , este diferenţiabilă în punctul (3, − 1) .
5. Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în

punctele indicate:
294
a) f : R 2 → R, f ( x, y ) = 2( x + 1) 2 + 3( y − 2) 4 în (− 1, 2) ;
⎧ 1
⎪
2
b) f : R → R, f ( x, y ) = ⎨(1 + xy ) arctgy
, ( x, y ) ≠ (3,0 ) în (3, 0 ) ;
⎪ 0, ( x, y ) = (3,0 )
⎩
c) f : R 2 → R, f ( x, y ) = (1 + x 2 ) sin y în punctul (− 3, 4) .
R: a) f nu este diferenţiabilă în punctul (− 1, 2) ; b) f nu este
diferenţiabilă în punctul (3, 0 ) ; c) f este diferenţiabilă în punctul
(− 3, 4) .
6. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul
(− 1,1) ale funcţiilor de la problema 3.
7. Să se arate că funcţia :
⎧ x2 y
⎪ , ( x, y ) = (0,0)
a ) f ( x, y ) = ⎨ x 4 + y 2 este:
⎪0, ( x, y ) = (0,0)
⎩
• discontinuă în punctul (0, 0 )
• continuă în (0, 0 ) în raport cu x
• continuă în (0, 0 ) în raport cu y
b ) f ( x, y ) = xy este :
• continuă
• are derivate parţiale în origine
• nu este diferenţiabilă în origine
⎧ x2 y
⎪ , ( x, y ) ≠ (0,0)
c ) f ( x, y ) = ⎨ x 2 + y 2 este
⎪0, x = y = 0
⎩
• continuă pe R 2
295
• are derivate parţiale pe R 2
• nu este diferenţiabilă pe R 2
8. Studiaţi diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctul (0, 0 ) :

⎧ xy
⎪ 2 , ( x, y ) ≠ (0,0)
a ) f ( x, y ) = ⎨ 2 x + 4 y 2 ; b ) f ( x, y ) = x y .
⎪ 1, ( x, y ) = (0,0)
⎩
R: a) Deoarece funcţia nu este continuă în punctul (0, 0 ) , rezultă
că f nu este diferenţiabilă în acest punct; b) deoarece nu există
f y (0, 0) , rezultă că f nu este diferenţiabilă în (0, 0) .
'
9. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiilor:

a) f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = 3xy 2 − 2 x 2 yz 3 + 4 xz − 5 y 3 + 1 ;
b) f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = sin( ax + by + cz ) ;
c ) f : R 3 → R, f ( x, y , z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 .
10. Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţiile:

a) f : R 2 → R, f ( x, y ) = eαx + βy ;
b) f : R 2 → R, f ( x, y ) = sin(ax + by ) ;
c) f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = cos(ax + by + cz ) ;
d ) f : D → R, f ( x, y, z ) = ln(ax + by + cz ) ,
{ }
D = ( x, y , z ) ∈ R 3 / ax + by + cz > 0 .
R: a) d f ( x, y ) = (adx + bdy ) e
n n ax + by
;
n n
(
b) d f ( x, y ) = (adx + bdy ) sin ax + by + n π ;
2
)
(
c) d n f ( x, y, z ) = (adx + bdy + cdz )n cos ax + by + cz + n π .
2
)
296
8.2. EXTREMELE FUNCŢIILOR DE MAI MULTE
VARIABILE
8.2.1. EXTREME LIBERE
BREVIAR TEORETIC
Definiţia 1. Funcţia f : A ⊂ R n → R admite un maxim local

(minim local) în punctul a = (a1 , a 2 ,..., a n ) ∈ A dacă există o
vecinătate V a punctului a astfel încât oricare ar fi
x = ( x1 , x 2 ,..., x n ) ∈ V ∩ A are loc inegalitatea f ( x) ≤ f (a)
(respectiv f ( x) ≥ f (a ) ). În aceste condiţii, spunem că punctul a
este punct de extrem local pentru funcţia f . Dacă inegalităţile de
mai sus sunt verificate pe tot domeniul de definiţie A , spunem că
punctul a este punct de maxim (minim) global pentru funcţia f .
Definiţia 2. Fie f : A ⊂ R n → R . Punctul
a = (a1 , a 2 ,..., a n ) ∈ int A este punct staţionar pentru funcţia f
dacă f este diferenţiabilă în a şi diferenţiala df ( x ; a) = 0 .
Observaţie. Dacă punctul a = (a1 , a 2 ,..., a n ) ∈ int A este punct
staţionar, df ( x; a) = 0 implică f x' k (a) = 0, ∀k = 1, n .
Propoziţie. Dacă funcţia f : A ⊂ R n → R admite un extrem local

în punctul a = (a1 , a 2 ,..., a n ) ∈ A şi există f x' k într-o vecinătate a
punctului a , ∀k = 1, n , atunci f x' k (a ) = 0, ∀k = 1, n
Teorema 1. Fie f : A ⊂ R 2 → R şi (a, b ) ∈ int A un punct staţionar
pentru f . Presupunem că f admite derivate parţiale de ordinul
doi, continue într-o vecinătate V a punctului (a, b ) . Considerăm
297
expresia ∆ (a, b ) = f xy
''
[ ]2
(a, b ) − f x' ' (a, b ) ⋅ f y' ' (a, b ) . Atunci:
2 2
1. Dacă ∆ ( a , b ) < 0 , atunci (a, b ) este punct de extrem local,

şi anume: - punct de minim local, dacă f x' '2 ( a , b ) > 0 ;
- punct de maxim local, dacă f x' '2 ( a , b ) < 0 .
2. Dacă ∆ ( a, b ) > 0 , atunci (a, b ) este punct şa.
Teorema 2. Fie f : A ⊂ R n → R . Presupunem că punctul a ∈ A

este punct staţionar pentru f şi funcţia f are derivate parţiale de
ordinul doi continue într-o vecinătate V a punctului a . Atunci:
1) dacă d 2 f ( x ; a ) < 0 , pentru orice x ∈ V ∩ A , atunci a este
punct de maxim local;
2) dacă d 2 f ( x ; a ) > 0 , pentru orice x ∈ V ∩ A , atunci a este
punct de minim local;
3) dacă d 2 f (x ; a ) este nedefinită, atunci a este punct şa.
Algoritm de determinare a punctelor de extrem local pentru o

funcţie f : A ⊂ R n → R
Etapa 1. Determinăm punctele staţionare, care sunt soluţiile
⎧ f x' ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 0
⎪ 1
sistemului: ⎪⎪ f ' ( x , x ,..., x ) = 0

x 1 2 n
⎨ 2
⎪.....................................
⎪ '
⎩⎪ f xn ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 0
Etapa 2. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de
extrem local. Acest lucru se poate realiza în mai multe moduri:
Metoda I. Pentru fiecare punct staţionar P(a1 , a 2 ,..., a n ) calculăm
matricea hessiană:
298
⎛ f ''2 (a ,.., a ) f x''1 x2 (a1,.., an ) . . . . . . . . f x''1 xn (a1,.., an ) ⎞⎟
⎜ x1 1 n
⎜ '' ⎟
⎜ f (a ,.., an ) f x22 (a1,.., an ) . . . . . . . . . f x2 xn (a1,.., an ) ⎟
'' ''
H (a1, a2 ,..., an ) = ⎜ x2 x1 1 ⎟
⎜. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ⎟
⎜⎜ '' ⎟
f (a ,.., an ) f x''n x2 (a1,.., an ) . . . . . . . . . f x''2 (a1,.., an ) ⎟
⎝ xn x1 1 n ⎠
şi minorii ∆1 , ∆ 2 ,......, ∆ n ai acesteia, unde ∆ i este minorul
format din primele i linii şi i coloane ale matricei H (a, b) , i = 1, n .
Discuţie.
• Dacă toţi minorii ∆ i > 0 , atunci P (a1 , a 2 ,..., a n ) este punct de
minim local.
• Dacă minorii ∆ i alternează ca semn, începând cu minus, atunci
P (a1 , a 2 ,..., a n ) este punct de maxim local.
• Orice altă combinaţie de semne, cu ∆ i ≠ 0 , implică
P (a1 , a 2 ,..., a n ) punct şa.
Metoda II. (pentru funcţiile de două variabile)
Pentru fiecare punct staţionar P (a, b ) calculăm expresia:
∆ (a, b ) = f xy
''
[ ]2
(a, b ) − f x' '2 (a, b ) ⋅ f y' '2 (a, b ) .
1. Dacă ∆ (a , b ) < 0 , atunci (a, b ) este punct de extrem
local, şi anume:
- punct de minim local, dacă f x''2 (a, b ) > 0 ;
- punct de maxim local, dacă f x'' (a, b) < 0 . 2
2. Dacă ∆ (a , b ) > 0 , atunci (a, b ) este punct şa.

Observaţia 1. În cazul funcţiilor de două variabile, ∆(a, b ) = −∆ 2 .
Prin urmare, dacă ∆ 2 < 0 , atunci rezultă că ∆ (a, b ) > 0 , deci (a, b )
este punct şa.
Metoda III. Se calculează diferenţiala de ordinul al doilea a funcţiei
în punctul staţionar a = (a1 , a 2 ,..., a n ) şi se aplică teorema 2.
299
Observaţia 2. Existenţa unui punct de extrem local poate fi pusă în
evidenţă cu ajutorul metodelor prezentate numai dacă funcţia f
este diferenţiabilă în acel punct şi admite derivate parţiale de
ordinul doi continue într-o vecinătate a punctului respectiv.
În caz contrar sau în cazul în care prin aplicarea metodelor de mai
sus nu se poate stabili natura punctului, se foloseşte:
Metoda IV. Definiţia punctului de extrem local.
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R, f ( x, y ) = 6 x 2 y + 2 y 3 − 45x − 51y + 7 .
Rezolvare:
Etapa 1. Determinăm punctele staţionare, care sunt soluţiile
⎧ '
sistemului: ⎪⎨ f x ( x, y) = 0
'
⎪⎩ f y ( x, y ) = 0
'
Avem că: f x ( x, y ) = 12 xy − 45 , prin urmare obţinem sistemul:
f y' ( x, y ) = 6 x 2 + 6 y 2 − 51
⎧ xy = 15
⎪⎧12 xy − 45 = 0 ⎪ 4
⎨ 2 2
⇔⎨
⎪⎩6 x + 6 y − 51 = 0 2 2
⎪⎩ x + y = 17
2
⎧ P = 15 ⎧⎪ P = 15
⎪ 4
Notăm x + y = S , xy = P ⇒ ⎨ ⇒⎨ 4
2 17 ⎪⎩S = ±4
⎪⎩S − 2 P = 2
Pentru S = 4, P = 15 ⇒ t 2 − 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = 3 , t 2 = 5 , deci
4 4 2 2
300
⎧ x1 = 3 ⎧ x2 = 5
⎪
⎨
2 sau ⎪⎨ 2.
⎪⎩ y1 = 52 ⎪⎩ y 2 = 32
Pentru S = −4, P = 15 ⇒ t 2 + 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = − 3 , t 2 = − 5 ,
4 4 2 2
⎧ x3 = − 3 ⎧ x4 = − 5
deci ⎪ 2 sau ⎪ 2.
⎨ ⎨
⎪⎩ y3 = − 52 ⎪⎩ y 4 = − 32
Am obţinut punctele staţionare:
(2 2 ) (2 2 ) (
P1 3 , 5 , P2 5 , 3 , P3 − 3 , − 5 , P4 − 5 , − 3 .
2 2
) ( 2 2
)
extrem local.
Metoda I. Scriem matricea hessiană:
⎛
⎜ f
''
x2
( x, y ) f
''
xy
( x, y ) ⎞⎟
H ( x, y ) = ⎜ ⎟.
⎜
⎝
f
''
yx
( x, y
) f (x, y ) ⎟⎠
''
y2
[ '
Avem: f x 2 ( x, y ) = f x ( x, y ) x = 12 y ;
'' '
]
''
f xy [ '
]
(x, y ) = f x' (x, y ) y = 12x = f yx'' (x, y ) ;
[
f y' ' 2 (x, y ) = f y' (x, y ) ] '
y
= 12 y , deci
⎛12 y 12 x ⎞
H ( x, y ) = ⎜⎜ ⎟.
⎝12 x 12 y ⎟⎠
( ) ⎛ 30 18 ⎞
H 3 , 5 = ⎜⎜
2 2
⎟⎟ ⇒ ∆1 = 30 > 0, ∆ 2 =
30 18
= 576 > 0 , prin
⎝18 30 ⎠ 18 30
(2 2 )
urmare P1 3 , 5 este punct de minim local.
( ) ⎛18 30 ⎞
H 5 , 3 = ⎜⎜
2 2
⎟⎟ ⇒ ∆1 = 18 > 0, ∆ 2 =
18 30
= −576 < 0 , prin
⎝ 30 18 ⎠ 30 18
301
(2 2 )
urmare P2 5 , 3 este punct şa.
(
H − 32 ,− 52 = ⎜⎜ )
⎛ − 30 − 18 ⎞
⎟⎟ ⇒ ∆1 = −30 < 0, ∆ 2 =
− 30 − 18
= 576 > 0 ,
⎝ − 18 − 30 ⎠ − 18 − 30
( )
prin urmare P3 − 3 , − 5 este punct de maxim local.
2 2
(
H − 5 ,− 3 = ⎜⎜ )
⎛ − 18 − 30 ⎞
⎟⎟ ⇒ ∆1 = −18 < 0, ∆ 2 =
− 18 − 30
= −576 < 0 ,
2 2
⎝ − 30 − 18 ⎠ − 30 − 18
(2 2 )
prin urmare P1 3 , 5 este punct şa.
Metoda II. Calculăm expresia:
∆( x, y ) = f xy
''
[ 2
]
(x, y ) − f x''2 (x, y ) ⋅ f y' '2 (x, y )
(
şi obţinem ∆( x, y ) = 144 x 2 − y 2 . Avem că: )
∆ ( ) < 0 şi ( ) > 0 , deci P1 (32 , 52 ) punct de minim local.
3
2
, 5
2
f x' '2 3 , 5
2 2
∆( ) > 0 , prin urmare P2 (52 , 32 ) este punct şa.
5
2
, 3
2
∆ (− , − ) < 0 şi f (− , − ) < 0 , deci P3 (− , − ) punct de maxim
3 5 '' 3 53 5
2 2 x2 2 22 2
local.
( ) (
∆ − 5 , − 3 > 0 , prin urmare P4 − 5 , − 3 este punct şa.
2 2 2 2
)
f : (0, ∞ )2 → R, f ( x, y ) = x 2 + y 2 + 3xy − 8 ln x − 14 ln y + 5 .
Rezolvare:
Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că:
f x' ( x, y ) = 2 x + 3 y − 8
x . Rezolvăm sistemul:
' 14
f y ( x, y ) = 2 y + 3 x − y
302
⎧ f ' ( x, y ) = 0 ⎧2 x + 3 y − 8 = 0 ⎧⎪2 x 2 + 3xy = 8 (1)
⎪ x ⎪ x .
⎨ ' ⇔ ⎨ ⇔ ⎨ 2
⎪⎩ f y ( x, y ) = 0
14
⎪⎩2 y + 3x − y = 0 ⎪⎩2 y + 3xy = 14 (2)
Am obţinut un sistem omogen. Înmulţim prima ecuaţie cu 14 , pe
cea de-a doua cu (− 8) şi adunăm relaţiile obţinute; rezultă:
28x 2 + 18xy − 16 y 2 = 0 ⇔ 14 x 2 + 9 xy − 8 y 2 = 0 . Împărţim această
( )
ecuaţie prin y 2 y 2 ≠ 0 şi notăm x = t . Obţinem:
y
14t 2 + 9t − 8 = 0 ⇒ t1 = − 87 , t 2 = 12 . Rădăcina negativă nu convine,
x
deoarece x > 0 şi y > 0 , prin urmare avem t = = 1 ⇒ y = 2x .
y 2
Înlocuind y = 2 x în (1) , rezultă x = ±1 . Cum x > 0 , rezultă că
singura valoare care se acceptă este x = 1 , de unde obţinem y = 2 .
Am obţinut un singur punct staţionar: P(1, 2 ) .
Etapa 2. Stabilim dacă acesta este punct de extrem local.

'
[ ]
Avem: f x 2 ( x, y ) = f x ( x, y ) x = 2 + 82 ;
'' '
x
''
f xy (x, y ) = [ f (x, y )] = 3 = f
'
x
'
y yx ( x, y ) ;
''
f y''2 (x, y ) = [ f (x, y )] = 2 +

'
y
'
y
14 , deci matricea hessiană este:
y2
⎛ f ''2 ( x, y )
⎜ x
''
f xy (x, y ) ⎞⎟ ⎛⎜ 2 + x82 3 ⎞⎟
H ( x, y ) = ⎜ ⎟=⎜
.
14 ⎟
⎝
''
⎜ f yx ( x , y ) f y
'' 2
( x , y ) ⎟ ⎜
⎠ ⎝
3 2 + ⎟
y2 ⎠
⎛10 3 ⎞ 10 3
Avem că H (1, 2) = ⎜ ⎟ ⇒ ∆ = 10 > 0, ∆ =
1 2 = 46 > 0 ,
⎜ 3 11 ⎟ 3 11
⎝ 2⎠ 2
prin urmare P(1, 2 ) este punct de minim local.
303
( )
3 x y z 1
f : R* → R, f ( x, y, z) = + + + .
y 4 x z
Rezolvare:
1 z ⎧1 z
f x' ( x, y, z ) = − ⎪ − 2 =0
y x2 y x
⎪
x 1 , de unde rezultă sistemul: ⎪⎪ x 1 ,
f y' ( x, y, z ) = − 2 + ⎨− 2 + = 0
y 4 ⎪ y 4
1 1 ⎪1 1
f z' ( x, y, z ) = − ⎪ − =0
x z2 ⎪⎩ x z 2
⎧ x 2 = yz ⎧x = z 2 ⎧x = z 2
⎪ ⎪ ⎪
⎪
echivalent cu ⎪⎨4 x = y 2 ⇔ ⎨ y 2 = 4 z 2 ⇔ ⎪⎨ y 2 = 4 z 2 ⇔
⎪ 2 ⎪ 4 ⎪ 4
⎪⎩ z = x ⎪⎩ z = yz ⎪⎩ z = yz
⎧x = z2
⎪⎪ *
⎨ y = ±2 z ; am folosit că x, y, z ∈ R .
⎪ 3
⎪⎩ z = y
Pentru y = 2 z ⇒ z 3 = 2 z ⇒ z = ± 2 , y = ±2 2 , x = 2 .
Pentru y = −2 z ⇒ z 3 = −2 z ⇒ z = 0 (nu convine) sau z 2 = −2 ⇒ z ∉ R .
Am obţinut punctele staţionare P1 (2,2 2 , 2 ) şi P2 (2,−2 2 ,− 2 ) .
Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea

hessiană.
2z 2x 2
f x''2 ( x, y, z ) = 3 ; f y' '2 ( x, y, z ) = f z''2 ( x, y, z ) =
3
x y z3
304
'' 1 ''
f xy ( x, y , z ) = − = f yx ( x, y , z ) ;
2
y
'' 1 '' '' ''
f xz ( x, y, z ) = − 2 = f zx ( x, y, z ) ; f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y , z )
x
⎛ f ''2 ( x, y, z )
⎜ x f xy''
( x, y, z ) f xz ''
( x, y, z ) ⎞⎟
⎜ '' ⎟
H ( x, y, z ) = ⎜ f yx ( x, y , z ) f y''2 ( x, y, z ) f yz ''
( x, y , z ) ⎟ =
⎜ '' '' ⎟
⎜ f zx ( x, y, z ) f zy ( x, y , z ) f z''2 ( x, y, z ) ⎟
⎝ ⎠
2 ⎛ 1 1 ⎞
⎛ 2z 1 1 ⎞ ⎜ − − ⎟
⎜ − − ⎟ ⎜ 4 8 4 ⎟
⎜ x3 y2 x2 ⎟
⎜ ⎟ , deci ⎜ 1 2 ⎟
= ⎜−
1 2x
0 ⎟ H (2,2 2 , 2 ) = ⎜ − 0 ⎟
⎜ y2 y3 ⎟ ⎜ 8 8 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜− 1 0
2⎟ ⎜− 1 0
2⎟
⎜ 2 ⎟ ⎜ 4 2 ⎟⎠
⎝ x z3 ⎠ ⎝
2 3 2
Avem că ∆1 = > 0; ∆2 = > 0; ∆3 = > 0 , prin
4 64 64
urmare P1 (2,2 2 , 2 ) este punct de minim local.
⎛ 2 1 1⎞
⎜− − − ⎟
⎜ 4 8 4⎟
⎜ 1 ⎟
(
H 2,−2 2 ,− 2 = ⎜ −
⎜ 8
) −
8
2
0⎟
⎟
⎜ ⎟
⎜− 1 0 −
2⎟
⎜ 4 2 ⎟⎠
⎝
2 3 2
∆1 = − < 0; ∆2 = > 0; ∆3 = − < 0 , prin urmare
4 64 64
P2 (2,−2 2 ,− 2 ) este punct de maxim local.
305
(
f : R 2 → R, f ( x, y) = xy x 2 + y 2 − 4 . )
Rezolvare:
Funcţia f se mai poate scrie: f ( x, y ) = x 3 y + xy 3 − 4 xy .
⎧ f ' ( x, y ) = 3 x 2 y + y 3 − 4 y ⎧⎪3x 2 y + y 3 − 4 y = 0
⎪ x
⎨ ' ⇒ ⎨ 3 ⇔
3 2
⎪⎩ f y ( x, y ) = x + 3xy − 4 x ⎪⎩ x + 3xy 2 − 4 x = 0
⇔⎨
( )
⎧⎪ y 3x 2 + y 2 − 4 = 0
⇒
( )
⎪⎩ x x 2 + 3 y 2 − 4 = 0
y=0
Cazul a) ⎧⎨ ⇒ P1 (0, 0) .
⎩x=0
⎧y = 0
Cazul b) ⎪⎨ ⇒ x = ±2 ⇒ P2 (− 2, 0); P3 (2, 0) .
⎪⎩ x 2 + 3 y 2 = 4
⎧ 2 2
Cazul c) ⎪⎨3 x + y = 4 ⇒ y = ±2 ⇒ P4 (0, − 2); P5 (0, 2) .
⎪⎩ x = 0
⎧3 x 2 + y 2 = 4
Cazul d ) ⎪⎨ ; înmulţim prima relaţie cu (− 3) şi apoi o
⎪⎩ x 2 + 3 y 2 = 4
adunăm cu cealaltă; obţinem: x 2 = 1 ⇒ x = ±1 ;

pentru x = −1 ⇒ y = ±1 ⇒ P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1) ;
pentru x = 1 ⇒ y = ±1 ⇒ P8 (1, − 1); P9 (1, 1) .
Am obţinut punctele staţionare:
P1 (0, 0 ), P2 (− 2, 0 ), P3 (2, 0 ), P4 (0, − 2 ), P5 (0, 2 ) ,
P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1), P8 (1, − 1); P9 (1, 1) .
extrem local.
306
f x' '2 ( x, y ) = 6 xy ; f y'' ( x, y) = 6 xy ; f xy
2
''
( x, y ) = 3 x 2 + 3 y 2 − 4 .
⎛ 6 xy 3 x 2 + 3 y 2 − 4 ⎞⎟
• Matricea hessiană: H (x, y ) = ⎜ .
⎜ 3x 2 + 3 y 2 − 4 6 xy ⎟
⎝ ⎠
⎛ 0 − 4⎞
Calculăm H (0, 0 ) = ⎜⎜ ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare
⎝− 4 0 ⎟⎠
natura punctului nu se poate preciza folosind matricea hessiană.
• În acest caz, calculăm expresia:

[
∆ (x, y ) = f xy
''
]
2
(x, y ) − f x' '2 (x, y ) ⋅ f y''2 (x, y ) şi obţinem
∆ (x, y ) = (3 x 2
)2
+ 3 y 2 − 4 − 36 x 2 y 2 . Avem că:
∆ (0,0 ) = 16 > 0 , prin urmare P1 (0, 0 ) este punct şa.
∆(− 2,0 ) = 64 > 0 , deci P2 (− 2, 0 ) este punct şa.
∆(2,0) = 64 > 0 , deci P3 (2, 0 ) este punct şa.
∆(0,−2 ) = 64 > 0 , deci P4 (0, − 2 ) este punct şa.
∆(0, 2 ) = 64 > 0 , deci P5 (0, 2) este punct şa.
∆(− 1, − 1) = −32 < 0 şi f x 2 ( −1, − 1) = 6 > 0 deci P6 (− 1, − 1) este
''
punct de minim local.

∆(− 1,1) = −32 < 0 şi f x' '2 ( −1, − 1) = −6 < 0 deci P7 (− 1, 1) este
punct de maxim local.
∆(1, − 1) = −32 < 0 şi f x' '2 (1, − 1) = −6 < 0 deci P8 (1, − 1) este
punct de maxim local.
∆(1,1) = −32 < 0 şi f x' '2 (1,1) = 6 > 0 deci P9 (1, 1) este punct de
minim local.
307
f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = x 4 + y 3 + z 2 + 4 xz − 3 y + 2 .
Rezolvare:
f x' ( x, y , z ) = 4 x 3 + 4 z ⎧4 x 3 + 4 z = 0
⎪
f y' ( x, y, z ) = 3 y 2 − 3 , de unde rezultă sistemul: ⎪⎨3 y 2 − 3 = 0 ,
⎪2 z + 4 x = 0
f z' ( x, y, z ) = 2 z + 4 x ⎪⎩
⎧y2 = 1 ⎧ y1,2 = ±1
⎪ ⎪⎪
echivalent cu ⎪⎨ z = −2 x ⇔⎨ x1 = 0; x 2,3 = ± 2
⎪ 3 ⎪
⎩⎪ x − 2 x = 0 ⎪⎩ z1 = 0; z 2,3 = m 2 2
Am obţinut punctele staţionare P1 (0,1, 0) , P2 (0, − 1, 0 ) ,
P3 ( 2 ,1, − 2 2 ) , P4 ( ) (
2 , − 1, − 2 2 , P5 − 2 ,1, 2 2 , )
P6 (− 2 , − 1, 2 2 ).
Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea
hessiană.
f x' '2 ( x, y, z ) = 12 x 2 f y' '2 ( x, y, z ) = 6 y f z' '2 ( x, y, z ) = 2
'' '' '' ''
f xy ( x, y, z ) = 0 = f yx ( x, y , z ) ; f xz ( x, y, z ) = 4 = f zx ( x, y , z ) ;
'' ''
f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y , z )
⎛12 x 2 0 4 ⎞⎟
⎜
• Matricea hessiană este: H (x, y, z ) = ⎜ 0 6y 0 ⎟.
⎜ ⎟
⎜ 4 0 2⎟
⎝ ⎠
308
⎛ 0 0 4⎞
⎜ ⎟
H (0,1,0 ) = ⎜ 0 6 0 ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare nu se
⎜ 4 0 2 ⎟⎠
⎝
poate stabili natura punctului P1 (0,1, 0) folosind matricea hessiană.
• De aceea vom studia semnul diferenţialei de ordinul al doilea a
funcţiei în punctul P1 (0,1, 0) . Avem că:
d 2 f ((x, y, z ); ( x 0 , y 0 , z 0 )) = 12 x 02 dx 2 + 6 y 0 dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz .
d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz . Pentru a afla

semnul acestei expresii, folosim metoda lui Gauss de reducere la
forma canonică a unei funcţionale pătratice. Obţinem:
(
d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 = )
= 6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 − 8dx 2 , deci d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) este
nedefinită, prin urmare P1 (0,1, 0 ) este punct şa.
(
d 2 f (( x, y, z ); (0,−1,0)) = −6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 = )
= −6dy + 2(dz + 2dx ) − 8dx , deci d f (( x, y, z ); (0,−1,0)) este
2 2 2 2
nedefinită, prin urmare P2 (0, − 1, 0) este punct şa.

(
d 2 f ( x, y, z ); ( ))
2 ,1, − 2 2 = 24dx 2 + 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
= 6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 + 16dx 2 > 0 , deci P3 ( )
2 ,1, − 2 2 este punct
de minim local.
(
d 2 f ( x, y, z ); ( ))
2 , − 1, − 2 2 = 24dx 2 − 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
= −6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 + 16dx 2 , deci P4 ( )
2 , − 1, − 2 2 punct şa.
( )
Analog, obţinem că P5 − 2 ,1, 2 2 este punct de minim local
( )
şi P6 − 2 , − 1, 2 2 este punct şa.
309
f : R 2 → R, f ( x, y ) = x 4 + y 4 .
Rezolvare:
⎧ f x' ( x, y ) = 4 x 3
⎪
⎨ ' , deci P(0, 0) punct staţionar.
3
⎪⎩ f y ( x, y ) = 4 y
⎛12 x 2 0 ⎞
• H ( x, y ) = ⎜ ⎟ ; H (0, 0 ) = ⎛⎜ 0 0 ⎞⎟ ; ∆ = ∆ = 0 ,
⎜ 0 12 y 2 ⎟ ⎜ 0 0⎟ 1 2
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană.
• [
∆(0,0 ) = f xy
''
]2
(0,0) − f x' '2 (0,0) ⋅ f y' '2 (0,0) = 0 , prin urmare nu se
poate preciza natura punctului nici prin această metodă.
• d 2 f (( x, y ); (0, 0)) = 0 , deci nu se poate determina natura
punctului cu ajutorul diferenţialei.
• Folosim definiţia punctului de extrem.
Avem că f (0, 0 ) = 0 . Deoarece f ( x, y ) = x 4 + y 4 ≥ f (0, 0) ,
∀( x, y ) ∈ R 2 , rezultă că P(0, 0 ) este punct de minim global al
funcţiei f .

f : R 2 → R , f ( x, y ) = x 2 + y 3 .
Rezolvare:
⎧ f x' ( x, y ) = 2 x
⎪
⎨ ' , deci P(0, 0 ) punct staţionar.
⎪⎩ f y ( x, y ) = 3 y
2
310
⎛2 0⎞ ⎛ 2 0⎞
• H ( x, y ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ; H (0, 0 ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ; ∆1 = 2, ∆ 2 = 0 ,
⎝ 0 6y⎠ ⎝0 0⎠
deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană.
• [
∆(0,0 ) = f xy
''
]2
(0,0) − f x' '2 (0,0) ⋅ f y''2 (0,0) = 0 , prin urmare nu se
poate preciza natura punctului nici prin această metodă.
• d 2 f ((x, y ); (0, 0)) = 2dx 2 , care este o funcţională semipozitiv
definită, deci nu se poate determina natura punctului cu ajutorul
diferenţialei.
• Folosim definiţia punctului de extrem local.
Avem că f (0, 0 ) = 0 .
Fie V o vecinătate a punctului (0, 0 ) ; rezultă că există ε > 0 astfel
( )
încât (− ε , ε ) × (− ε , ε ) ⊂ V ; fie (a1 , a 2 ) = 0, − ε ∈ V şi
2
(b1 , b2 ) = (0, ε2 )∈ V ; avem că f (a1 , a 2 ) = − ε8 < 0 = f (0, 0 ) şi
3
f (b1 , b2 ) = ε > 0 = f (0, 0 ) . Prin urmare, am arătat că în orice

3
8
vecinătate a punctului (0, 0 ) funcţia ia atât valori mai mari ca
f (0, 0) , cât şi valori mai mici ca f (0, 0 ) . Rezultă, conform
definiţiei, că P(0, 0 ) este punct şa.

f : R 2 → R, f ( x, y) = xy 2 e x − y .
Rezolvare:
⎧ f x' ( x, y ) = y 2 e x − y + xy 2 e x− y = y 2 e x − y ( x + 1)
⎪
⎨ ' ⇒
x− y
⎪⎩ f y ( x, y ) = 2 xye − xy 2 e x − y = xye x− y (2 − y )
311
⎧⎪ y 2 e x − y ( x + 1) = 0
⇒⎨
⎪⎩ xye x − y (2 − y ) = 0
Din prima ecuaţie rezultă că x = −1 sau y = 0 .
• Dacă y = 0 ⇒ x ∈ R ⇒ (α , 0 ) punct staţionar, ∀α ∈ R .
• Dacă x = −1 ⇒ y = 0 (obţinut şi la cazul precedent) sau
y = −2 ⇒ (− 1, − 2 ) este punct staţionar.
f x' '2 ( x, y ) = y 2 e x − y ( x + 1) + y 2 e x − y = y 2 e x − y ( x + 2) ;
f y''2 ( x, y ) = x(2 − 2 y)e x− y − x(2 y − y 2 )e x − y = xe x− y ( y 2 − 4 y + 2) ;
''
f xy ( x, y ) = 2 ye x − y ( x + 1) − y 2 e x− y ( x + 1) = y(2 − y )e x− y ( x + 1) .
⎛ y 2 e x − y ( x + 2) y (2 − y )e x − y ( x + 1) ⎞⎟
H ( x, y ) = ⎜
⎜ y (2 − y )e x − y ( x + 1) xe x − y ( y 2 − 4 y + 2) ⎟⎠
⎝
⎛ 4e 0 ⎞
H (−1,−2) = ⎜⎜ ⎟⎟ ; ∆1 = 4e > 0 ;
⎝ 0 − 14e ⎠
∆ 2 = −56e 2 < 0 ⇒ (−1,−2) punct şa.
⎛ 0 0 ⎞
H (α ,0) = ⎜ ⎟ ; ∆1 = ∆ 2 = 0 ⇒ natura punctului nu se
⎜ 0 α⎟
2α e ⎠
⎝
poate determina cu această metodă. În aceste condiţii, vom folosi
definiţia punctului de extrem local. Avem că f (α ,0 ) = 0 .
• Pentru α . > 0 , fie ε > 0 astfel încât α . − ε > 0 . Atunci există o
vecinătate V = (α − ε ,α + ε ) a punctului (α ,0 ) astfel încât oricare
ar fi ( x, y ) ∈ V are loc inegalitatea
f ( x, y ) = xy 2 e x − y ≥ f (α ,0 ) = 0 . Rezultă, conform definiţiei, că
(α ,0) este punct de minim local.
• Pentru α . < 0 , fie ε > 0 astfel încât α . + ε < 0 . Atunci există o
312
vecinătate V = (α − ε , α + ε ) a punctului (α ,0) astfel încât oricare
ar fi ( x, y ) ∈ V are loc inegalitatea
f ( x, y ) = xy 2 e x − y ≤ f (α ,0) = 0 . Rezultă, conform definiţiei, că
(α ,0) este punct de maxim local.
• Pentru α . = 0 avem că în orice vecinătate (−ε , ε ) × U a
punctului (0,0) există atât puncte în care
f ( x, y ) = xy 2 e x − y ≤ f (0,0) = 0 , cât şi puncte în care
f ( x, y ) = xy 2 e x − y ≥ f (0,0) = 0 . Prin urmare, conform definiţiei,
rezultă că (0,0) nu este punct de extrem local, deci este punct şa.

( )
f : R 2 → R, f ( x, y ) = a x 2 + y 2 + 4 xy − 4 x − 4 y , unde a ∈ R .
Rezolvare:
Determinăm punctele staţionare. Avem că:
⎧ f ' ( x, y ) = 2ax + 4 y − 4 ⎧2ax + 4 y − 4 = 0 ⎧⎪ y = 2−ax
⎪ x 2
⇒⎨ ⇔
⎨ '
⎪⎩ f y ( x, y ) = 2ay + 4 x − 4 ⎩2ay + 4 x − 4 = 0 (
⎨
)
⎪⎩ a − 4 x = 2a − 4 (1)
2
Cazul a) Dacă a ∈ R \ {± 2}, atunci x = 2 = y , deci

a+2
P (2 , 2
a+2 a+2
) punct staţionar.
⎛ 2a
H ( x, y ) = ⎜⎜
4⎞
( ) 2
⎟ = H 2 , 2 ; ∆1 = 2a ; ∆ 2 = 4a − 16 .
2a ⎟⎠ a+2 a+2
⎝4
a −∞ −2 0 2 +∞
∆1 - - - - - - - - - - - - - 0 + + + + + + + + + + +
∆2 + + + + +0 - - - - - - - - - - - - -0 + + + + +
Din tabelul de mai sus rezultă că:
(a + 2 )
Dacă a ∈ (− ∞, 2 ) , atunci P 2 , 2 este punct de maxim local.
a+2
313
(a + 2
Dacă a ∈ (− 2, 2 ) \ {0}, atunci P 2 , 2
a+2
) este punct şa.
Dacă a = 0 , avem că ∆ 2 < 0 , deci, conform observaţiei 1 din
(a + 2 )
breviarul teoretic, rezultă că P 2 , 2 este punct şa.
a+2
(a + 2
Dacă a ∈ (2, + ∞ ) , atunci P 2 , 2
a+2
) este punct de minim local.
Cazul b) Dacă a = 2 , atunci ecuaţia (1) devine: 0 = 0 , deci
x = α , α ∈ R , y = 1 − α prin urmare M α (α ,1 − α ) punct staţionar.
⎛4 4⎞
H (x, y ) = ⎜⎜ ⎟ = H (α ,1 − α ) ; ∆1 = 4 , ∆ 2 = 0 , deci nu se poate
⎝4 4 ⎟⎠
preciza natura punctului folosind matricea hessiană.
d 2 f (( x, y ); (α ,1 − α )) = 4dx 2 + 4dy 2 + 8dxdy = 4(dx + dy )2 , care
eset o funcţională pătratică semipozitiv definită, deci nu se poate
afla natura punctului nici prin această metodă.
În acest caz, vom aplica definiţia punctului de extrem. Avem că
f (α , 1 − α ) = −2 ; f ( x, y ) = 2 x + 2 y + 4 xy − 4 x − 4 y =
2 2
= 2(x + y − 1)2 − 2 ≥ −2, ∀( x, y ) ∈ R 2 , prin urmare (α , 1 − α ) este

punct de minim global al funcţiei f .
Cazul c) Dacă a = −2 , atunci ecuaţia (1) devine: 0 = −8 , deci
funcţia nu are puncte staţionare.
Presupunem că f are un punct de extrem local P (a, b ) .
Deoarece f admite derivate parţiale în orice punct, conform
propoziţiei din breviarul teoretic ar rezulta că
f x' (a,b ) = f y' (a,b ) = 0 , deci P (a, b ) ar fi punct staţionar,
contradicţie. Prin urmare, pentru a = −2 funcţia nu are puncte de
extrem local.
314
( )
2
f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 .
3
Rezolvare:
Etapa 1. Determinăm punctele staţionare.
Pentru ( x, y, z ) ≠ (0,0,0) avem că:
⎧
⎪ f x' ( x, y, z ) = 4x
=0
⎪ 33 x2 + y2 + z2
⎪
⎪ ' 4y , sistem care nu are soluţie.
⎨ f y ( x, y , z ) = =0
2 2 2
⎪ 33 x + y + z
⎪
⎪ f ' ( x, y , z ) = 4z
=0
⎪ z 3 2 2 2
⎩ 3 x + y + z
Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0,0,0) vom
folosi definiţia.
4
f ( x,0,0) − f (0,0,0) x3
f x' (0,0,0) = lim = lim =0
x →0 x−0 x →0 x
4
f (0, y,0) − f (0,0,0) y3
f y' (0,0,0) = lim = lim =0
y →0 y−0 x→0 y
4
f (0,0, z ) − f (0,0,0) z3
f z' (0,0,0)
= lim = lim =0
z →0 z−0 x →0 z
Obţinem că (0, 0, 0 ) este punct staţionar al funcţiei f .
Etapa 2. Stabilim natura punctului staţionar.

4x
f x' ( x,0,0) − f x' (0,0,0) 3
3 x2 4 1
f x''2 (0,0,0) = lim = lim = lim =
x→0 x−0 x→0 x 3 3
x→0 x 2
= +∞ ∉ R , deci funcţia f nu este de două ori derivabilă în raport cu
315
x , prin urmare nu putem aplica algoritmul prezentat în breviarul
teoretic pentru a determina natura punctului staţionar.
Conform observaţiei din breviarul teoretic, în aceste condiţii vom
aplica definiţia punctelor de extrem.
Observăm că f ( x, y, z ) ≥ f (0,0,0), ∀( x, y, z ) ∈ R 3 , aşadar punctul
(0,0,0) este punct de minim global al funcţiei f .

( )
1
f : R 3 → R, f ( x, y, z) = x 2 + y 2 + z 2 .
3
Rezolvare:
Etapa 1. Determinăm punctele staţionare.
Pentru ( x, y, z ) ≠ (0,0,0) avem că:
⎧
⎪ f x' ( x, y , z ) = 2x
=0
⎪ 33 (x 2 + y 2 + z 2 )2
⎪
⎪ ' 2y , sistem care nu are soluţie.
⎨ f y ( x, y , z ) = =0
⎪ 33 ( x 2 + y 2 + z 2 ) 2
⎪
⎪ f ' ( x, y , z ) = 2z
z =0
⎪ 3 (x2 + y 2 + z 2 )2
⎩ 3
Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0,0,0) vom folosi
definiţia. Avem că:
2
f ( x,0,0) − f (0,0,0) x3 1
f x' (0,0,0) = lim = lim = lim 3 , limită
x →0 x−0 x →0 x x →0 x
care nu există.
Rezultă că funcţia nu are derivate parţiale în punctul (0,0,0) .
Obţinem că funcţia nu are puncte staţionare, prin urmare nu putem
aplica algoritmul prezentat în breviarul teoretic.
În aceste condiţii, vom aplica definiţia punctelor de extrem.
316
Observăm că f ( x, y, z ) ≥ f (0,0,0), ∀( x, y, z ) ∈ R 3 , aşadar punctul
(0,0,0) este punct de minim global al funcţiei f .
12. Să se determine valorile parametrilor a, b, c ∈ R astfel încât

funcţia f : R 2 → R, f ( x, y) = x 3 + 3xy 2 + ax + by + c să admită în
(− 2, − 1) un punct de maxim local, în care valoarea funcţiei să fie
egală cu -30.
Rezolvare:
Deoarece (−2,−1) este punct de extrem local, conform propoziţiei
⎧ f (−2, − 1) = 0
'
din breviarul teoretic rezultă că ⎪⎨ x .
'
⎪⎩ f y (−2, − 1) = 0
Avem că:
⎧ f ' ( x, y ) = 3 x 2 + 3 y 2 + a ⎧ f ' ( −2,−1) = a + 15
⎪ x ⎪ x .
⎨ ' ⇒⎨
'
⎪⎩ f y ( x, y ) = 6 xy + b ⎪⎩ f y ( −2,−1) = b + 12
⎧a + 15 = 0 ⇒ a = −15
Rezultă ⎨ .
⎩b + 12 = 0 ⇒ b = −12
Verificăm dacă punctul staţionar (− 2, − 1) este punct de extrem
local, folosind matricea hessiană.
⎛ 6x 6 y ⎞ ⎛ − 12 − 6 ⎞
H ( x, y ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⇒ H (−2,−1) = ⎜⎜ ⎟⎟ ; avem că
⎝ 6 y 6x ⎠ ⎝ − 6 − 12 ⎠
∆1 = −12 < 0 şi ∆ 2 = 108 > 0 , rezultă că (− 2, − 1) este punct de
maxim local.
Din condiţia f (−2,−1) = −30 rezultă
− 14 − 2a − b + c = −30 ⇒ c = −58 .
Am obţinut că sunt îndeplinite cerinţele din enunţ pentru
a = −15, b = −12, c = −58
317
13. Să se determine parametrii a, b, c ∈ R astfel încât funcţia
f : R 2 → R, f ( x, y) = 3x 2 y + y 3 + ax + by + c să admită în (2,1)
un punct de extrem local.
Rezolvare:
Deoarece (2,1) este punct de extrem local, conform propoziţiei din
⎧ f ( 2,1) = 0
'
breviarul teoretic rezultă că ⎪⎨ x .
'
⎪⎩ f y ( 2,1) = 0
Avem că:
⎧ f ' ( x, y ) = 6 xy + a
⎪ x .
⎨ ' 2 2
f
⎪⎩ y ( x , y ) = 3 x + 3 y + b
⎧12 + a = 0 ⇒ a = −12
Rezultă ⎨ .
⎩15 + b = 0 ⇒ b = −15
Verificăm dacă punctul staţionar (2,1) este punct de extrem local,
folosind matricea hessiană.
⎛ 6 y 6x ⎞ ⎛ 6 12 ⎞
H ( x, y ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⇒ H (2,1) = ⎜⎜ ⎟ ; deoarece ∆1 = 6 > 0
⎝ 6x 6 y ⎠ ⎝12 6 ⎟⎠
şi ∆ 2 = −108 < 0 , rezultă că (2,1) este punct şa.
Prin urmare, nu există a, b, c ∈ R astfel încât funcţia din enunţ
să admită în (2,1) un punct de extrem local.
PROBLEME PROPUSE
Să se determine punctele de extrem local ale funcţiilor:

1. f ( x, y ) = x 3 + y 3 − 3x − 12 y + 1
R: (1, 2 ) punct de minim local; (− 1, − 2) punct de maxim local.
318
2. f ( x, y ) = x 2 + y 2 − 4 x − 2 y + 4
3. f ( x, y ) = x 2 + y 2 + xy − 3 x − 3 y + 2
4. f ( x, y ) = x 2 + y 2 + 2 xy − 6 x − 4 y + 6
5. f ( x, y ) = x 3 + y 3 + 3 xy + 33
6. f ( x, y ) = xy(5 − x − y )
7. f ( x, y ) = x 4 + y 4 − 4 xy
R: (1, 1) şi (− 1, − 1) sunt puncte de minim local.
8. f ( x, y ) = 3x 2 y + y 3 − 12 x − 15 y + 11
R: (1, 2 ) punct de minim local; (− 1, − 2) punct de maxim local.
9. f ( x, y ) = xy( x + y − 3)
R: (1, 1) punct de minim local.
10. f ( x, y ) = x 2 + xy + y 2 − x − 2 y
11. f ( x, y ) = ( x − 1) 2 + 2 y 2
12. f ( x, y ) = ( x + y ) ⋅ e − ( x + y )
2 2
( ) (2 2 )
R: − 1 , − 1 punct de minim local; 1 , 1 punct de maxim local.
2 2
13. f ( x, y ) = xy ln( x 2 + y 2 )
R: ⎛⎜ 1 , 1 ⎞⎟ , ⎛⎜ − 1 , − 1 ⎞⎟ puncte de minim local;
⎝ 2 e 2e ⎠ ⎝ 2e 2e ⎠
⎛ 1 , − 1 ⎞, ⎛ − 1 , 1 ⎞ puncte de maxim local.
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ 2e 2e ⎠ ⎝ 2e 2e ⎠
14. f ( x, y ) = 2 x 3 + 2 y 3 − 3 xy + 3
15. f ( x, y ) = 3xy 2 − x 3 − 15 x − 36 y + 9
R: Funcţia nu are puncte de extrem local.
16. f ( x, y ) = x 3 + y 2 + 3 xy + 3 x + y
319
17. f ( x, y ) = ( x − 1) 2 − 2 y 2
18. f ( x, y ) = x 4 + y 3 − 8 x 3 + 18 x 2 − 3 y 2 − 8 x − 3 y + 8
( )( )
R: 1 + 2 , 2 + 3 , 1 + 2 , 2 − 3 puncte de minim local;
(1 − )
2 , 2 punct de maxim local.
19. f ( x, y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y )
2 2
20. f ( x, y ) = x 3 + y 3 − 6 x 2 − 9 y 2 + 9 x + 15 y
x y
21. f ( x, y ) = + ; x ≠ 0, y ≠ 0
y x
x y
22. f ( x, y ) = + + y 2 − 4 y; x ≠ 0, y ≠ 0
y x
1+ x − y
23. f ( x, y ) =
1+ x2 + y2
50 20
24. f ( x, y ) = xy + + ; x, y > 0
x y
25. f ( x, y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ); x, y > 0
26. f ( x, y ) = x 4 + y 4 − 2 x 2 + 4 xy − 2 y 2
(
R: − 2 , 2 şi ) ( )
2 , − 2 puncte de minim local.
(
27. f ( x, y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y )
28. f ( x, y ) = x 2 − xy + y 2 − 2 x + y
29. f ( x, y ) = x 2 + xy + y 2 − 2 x − y
R: P(1, 0 ) punct de minim local.
30. f ( x, y ) = x 2 + ay 2 − 4 x − 2 y + 2 , a ∈ R
31. f ( x, y ) = x 2 + y 2 + axy − 2 x − 2 y + 2 , a ∈ R
320
32. f ( x, y ) = ax 2 + ay 2 + 4 xy − 8 x − 10 y + 12 , a ∈ R
33. f ( x, y ) = ax 2 + ay 2 + xy − 4 x − 4 y + 4 , a ∈ R
34. f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 3 + 2 x + 12 yz + 2
R: (− 1, − 144, 24) punct de minim local.
35. f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 4 x − 4 y − 4
36. f ( x, y , z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 6 xy − 6 xz + 8 yz − 2 x − 18 y − 8 z
R: Nu are puncte de extrem.
37. f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 4 y − 6 z
y2 z2 2
38. f ( x, y, z ) = x + + + ; x > 0, y > 0, z > 0
4x y z
(2 )
R: 1 ,1, 1 punct de minim local.
39. f : (R * ) → R, f ( x, y, z ) = + + + .
3 1 y x z
x 4 z y
R: ( 2 , 2 2 , 2) punct de minim local;
(− 2 , − 2 2 , 2 ) punct de maxim local.
40. f ( x, y, z ) = y 2 + z 2 + xy + yz + 3 x + y + z
R: (− 8, 5, − 3) punct de minim local.
41. f ( x, y, z ) = xyz − 6 x − 3 y − 2 z
42. f ( x, y, z ) = x 3 + y 3 + z 3 + 3 xy + 3 xz + 3 yz − 12 x − 12 y − 12 z
43. f ( x, y, z ) = xyz + xy + xz + yz − 5 x − 7 y − 11z
44. f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz
45. f ( x, y, z ) = x 3 − 3 x 2 + y 2 + z 2 + yz − 7 y − 10 z
46. f ( x, y, z ) = 16 − ( x + 1) 2 − ( y + 2) 2 − ( z + 3) 2
47. f ( x, y, z ) = x( y + 1) z ; x, y, z > 0
321
48. f ( x, y, z ) = x 2 − y 2 + z 2 + xy + xz + yz + 6 x − 4 y − 4 z
49. f ( x, y, z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 12 y − 21z
50. f ( x, y, z ) = ( x + z 2 )e x( y + z +1)
2 2
( )
R: − 1, 0, 0 punct de minim local
2
51. f ( x, y, z ) = sin x + sin y + sin z − sin( x + y + z )
(2 )
R: π , π , π punct de maxim local.
2 2
52. f ( x, y, z ) = ax 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 8 y − 9 z
53. f : R → R, f ( x, y) = x + y
2 2 2
R: (0,0) este punct de minim global al funcţiei f .

54. f : R 2 → R, f ( x, y) = x 3 + y 2
R: Funcţia nu are puncte de extrem local.
55. f : R 2 → R, f ( x, y) = x 2 ye y − x
R: ( −2,−1) este punct şa; pentru α. > 0 , (0,α ) este punct de minim
local; pentru α . < 0 , (α , 0 ) este punct de maxim local.
56. f ( x, y ) = − x 2 − y 4
R: (0, 0 ) este punct de maxim global.
57. f ( x, y ) = x 4 + y 4 − x 2 − y 2
R: (0, 0 ) punct de maxim local şi ⎛⎜ − 1 , − 1 ⎞⎟ , ⎛⎜ − 1 , − 1 ⎞⎟ ,
⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 2⎠
⎛ 1 , − 1 ⎞ , ⎛ 1 , 1 ⎞ puncte de minim local.
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 2⎠
58. Să se determine valorile parametrilor a , b , c ∈ R astfel încât
funcţia f : R 2 → R, f ( x, y) = 3xy 2 + x 3 + ax + by + c să admită în
(1,2) un punct de extrem local, în care valoarea funcţiei să fie -30.
R: a = −15 ; b = −12 ; c = −4 .
322
8.2.2.EXTREME CONDIŢIONATE
(CU LEGĂTURI)
BREVIAR TEORETIC
Metoda multiplicatorilor lui Lagrange pentru determinarea

punctelor de extrem local condiţionat ale unei funcţii de mai multe
variabile
Pentru a determina punctele de extrem local ale funcţiei

⎧ g1 ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 0
⎪ ( , ,..., ) = 0
⎪g x x xn
f : A ⊂ R n → R , cu condiţiile (legăturile): ⎨ 2 1 2
⎪...........................
⎪⎩ g k (x1 , x 2 ,..., x n ) = 0
trebuie parcurse următoarele etape:
Etapa 1. Scriem funcţia lui Lagrange:

Φ ( x1 , x2 ,..., x n , λ1 , λ2 ,..., λk ) =
= f ( x1 , x2 ,..., xn ) + λ1 g1 ( x1 , x2 ,..., xn ) + ... + λk g k ( x1 , x2 ,..., xn )
Etapa 2. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ .
extrem local condiţionat pentru funcţia f . Pentru fiecare punct
( )
staţionar x10 ,..., x n0 ; λ10 ,..., λ0k al funcţiei Φ , se înlocuiesc valorile
λ10 ,..., λ0k în funcţia Φ , rezultând o funcţie de n variabile, având
( )
punctul staţionar x10 ,..., x n0 . Determinăm semnul diferenţialei de
ordinul doi d 2 Φ (x1 ,..., xn ; x10 ,..., xn0 ) a funcţiei
Φ (x1 ,..., x n ; λ10 ,..., λ0k ).
323
• ( )
Dacă d 2 Φ x1 ,..., x n ; x10 ,..., x n0 < 0 (funcţionala
( ) (
d 2 Φ x1 ,..., x n ; x10 ,..., x n0 este negativ definită), atunci x10 ,..., x n0 )
este punct de maxim local condiţionat.
• ( )
Dacă d 2 Φ x1 ,..., x n ; x10 ,..., x n0 > 0 (funcţionala
( ) (
d 2 Φ x1 ,..., x n ; x10 ,..., x n0 este pozitiv definită), atunci x10 ,..., x n0 )
este punct de minim local condiţionat.
• (
În altă situaţie, se diferenţiază condiţiile în punctul x10 ,..., x n0 )
şi se rezolvă sistemul obţinut în raport cu dx1 , dx 2 ,..., dx n ,
exprimând dx1 , dx 2 ,..., dxk în funcţie de dx k +1 , ..., dx n ; apoi se
(
înlocuiesc rezultatele găsite în expresia d 2 Φ x1 ,..., x n ; x10 ,..., xn0 şi )
se vede dacă punctul este de maxim sau de minim local.
• ( )
Dacă funcţionala d 2 Φ x1 ,..., x n ; x10 ,..., x n0 este nedefinită,
( )
atunci x10 ,..., x n0 este punct şa.
PROBLEME REZOLVATE

f : R 2 → R, f ( x, y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 , care verifică relaţia
x + 2y = 3.
Rezolvare:
Metoda I. (metoda multiplicatorilor lui Lagrange)
Relaţia x + 2 y = 3 ⇔ x + 2 y − 3 = 0 . Fie
g : R 2 → R, g ( x, y) = x + 2 y − 3 .
324
Φ( x, y, λ ) = f ( x, y ) + λg ( x, y ) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 + λ ( x + 2 y − 3) .
Etapa 2. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ :
⎧Φ ' ( x, y, λ ) = 2 x − 3 + λ
⎪ x
⎪ '
⎨Φ y ( x, y, λ ) = 2 y − 4 + 2λ
⎪ '
⎪⎩Φ λ ( x, y, λ ) = x + 2 y − 3
⎧ 3−λ
⎪x = 2
⎧2 x − 3 + λ = 0 ⎪ ⎧x = 1
⎪ ⎪ 4 − 2λ ⎪
⇒ ⎨2 y − 4 + 2λ = 0 ⇒ ⎨ y = ⇒ ⎨y = 1,
⎪x + 2 y − 3 = 0 ⎪ 2 ⎪λ = 1
⎩ ⎪3 − λ 4 − 2λ ⎩
⎪ 2 + 2 − 3 = 0
⎩ 2
deci (1,1,1) este punct staţionar al funcţiei Φ .
Etapa 3. Pentru λ = 1 obţinem
Φ( x, y,1) = x 2 + y 2 − 3 x − 4 y + 3 + ( x + 2 y − 3) = Φ ( x, y ) şi P(1,1)
este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . Stabilim natura
acestui punct, în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a
funcţiei Φ în P(1,1) , notată d 2 Φ ( x, y;1,1) .
Avem: Φ 'x' 2 ( x, y ) = 2 ; Φ 'y' 2 ( x, y ) = 2 ; Φ 'xy
'
( x, y ) = 0 ;
Φ 'x' 2 (1,1) = 2 ; Φ 'y' 2 (1,1) = 2 ; Φ 'xy

'
(1,1) = 0 . Rezultă:
d 2 Φ( x, y;1,1) = Φ 'x' 2 (1,1)dx 2 + Φ 'y' 2 (1,1) dy 2 + 2Φ 'xy

'
(1,1)dxdy =
= 2dx 2 + 2dy 2 > 0 , prin urmare P (1,1) este punct de minim local
condiţionat.
325
Metoda II. (metoda reducerii)
Din relaţia x + 2 y = 3 obţinem x = 3 − 2 y , iar funcţia devine
f ( x, y ) = f (3 − 2 y, y ) = (3 − 2 y ) 2 + y 2 − 3(3 − 2 y ) − 4 y + 3 =
= 5 y 2 − 22 y + 21 = h( y ) .
Am obţinut o funcţie de o singură variabilă,
h : R → R, h( y) = 5 y 2 − 10 y + 3 , care este o funcţie de gradul al doilea
b
şi admite pe y = − = 1 ca punct de minim local. Rezultă că
2a
x = 1 , prin urmare P(1,1) este punct de minim local condiţionat al
funcţiei f .
Observaţie. Metoda reducerii se poate aplica numai în cazul în care
legăturile sunt date de funcţii liniare.
f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = 2 x + y − 2 z , care verifică relaţia
x2 + y2 + z2 = 9 .
Rezolvare:
Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange.
Relaţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 ⇔ x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0 Fie
g : R 3 → R, g ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 9 .
Φ ( x, y, z , λ ) = f ( x, y, z ) + λg ( x, y, z ) = 2 x + y − 2 z + λ ( x 2 + y 2 + z 2 ) .
Etapa 2. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ :
⎧Φ 'x ( x, y, z, λ ) = 2 + 2λx
⎪ ⎧2 + 2λx = 0
'
⎪⎪Φ y ( x, y, z , λ ) = 1 + 2λy ⎪1 + 2λy = 0
⎪
⎨ ⇒⎨ ⇒
− 2 + 2λz = 0
⎪Φ 'z ( x, y, z, λ ) = −2 + 2λz ⎪
⎪ ' ⎪x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0
⎪⎩Φ λ ( x, y, z, λ ) = x 2 + y 2 + z 2 − 9 ⎩
326
⎧x = − 1
⎪ λ
⎪y = − 1
⎪ 2λ
⇒⎨ ⇒λ =±1.
1 2
⎪z = λ
⎪
⎪ 12 + 1 2 + 12 = 9
⎩λ 4λ λ
1
Pentru λ = ⇒ P1 ( −2,−1,2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f .
2
Pentru λ = − 1 ⇒ P2 (2,1,−2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f .
2
Etapa 3.
• Pentru λ = 1 obţinem:
2
Φ ( x, y , z , 1 ) = 2 x + y − 2 z + 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ( x, y, z ) şi
2 2
P1 (−2,−1,2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . Stabilim
natura acestui punct, în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul
doi a funcţiei Φ în P1 (−2,−1,2) .
Φ 'x' 2 ( x, y, z ) = 1 ; Φ 'y' 2 ( x, y, z ) = 1 ; Φ 'z' 2 ( x, y, z ) = 1 ;
Φ 'xy
'
( x, y, z ) = Φ 'xz
'
( x, y, z ) = Φ 'yz
'
( x, y, z ) = 0 . Obţinem:
d 2 Φ ( x, y, z;−2,−1, 2) = dx 2 + dy 2 + dz 2 > 0 , prin urmare
P1 (−2,−1, 2) este punct de minim local condiţionat.
• Pentru λ = − 1 obţinem
2
Φ ( x, y , z , ) = 2 x + y − 2 z − 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ ( x, y , z )
1 şi
2 2
P2 (2,1,−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . Stabilim
natura acestui punct, în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul
doi a funcţiei Φ în P2 (2,1,−2) .
327
Φ 'x' 2 ( x, y, z ) = −1 ; Φ 'y' 2 ( x, y, z ) = −1 ; Φ 'z' 2 ( x, y, z ) = −1 ;
Φ 'xy
'
( x, y, z ) = Φ 'xz
'
( x, y, z ) = Φ 'yz
'
( x, y, z ) = 0 . Rezultă:
d 2 Φ ( x, y, z;2,1,−2) = − dx 2 − dy 2 − dz 2 < 0 , deci P2 (2,1,−2) este
punct de maxim local condiţionat.

f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = xyz , care verifică relaţia xy + yz + zx = 12 .
Rezolvare:
Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange.
Relaţia xy + yz + zx = 12 ⇔ xy + yz + zx − 12 = 0 . Fie
g : R 3 → R, g ( x, y, z ) = xy + yz + zx − 12 .
Etapa1. Scriem funcţia lui Lagrange:

Φ( x, y, z, λ ) = f ( x, y, z ) + λg ( x, y, z ) = xyz + λ ( xy + yz + zx − 12) .
Etapa2. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ :

⎧Φ 'x ( x, y, z, λ ) = yz + λy + λz (1)
⎪ ⎧ yz + λy + λz = 0 (1)
⎪⎪Φ 'y ( x, y, z, λ ) = xz + λx + λz ( 2) ⎪ xz + λx + λz = 0 (2)
⎪
⎨ ⇒ ⎨
'
⎪Φ z ( x, y, z, λ ) = xy + λx + λy (3) ⎪ xy + λx + λy = 0 (3)
⎪ ' ⎪⎩ xy + yz + zx = 12 (4)
⎩⎪Φ λ ( x, y, z , λ ) = xy + yz + zx − 12 (4)
x ⋅ (1) − y ⋅ (2) ⇒ λz ( x − y ) = 0 ⇒ λ = 0 sau z = 0 sau x = y .

⎧ yz = 0
⎪ xz = 0
⎪
a ) Dacă λ = 0 ⇒ ⎨ , contradicţie.
⎪ xy = 0
⎪⎩ xy + yz + zx = 12
328
⎧λy = 0
⎪λx = 0
⎪
b) Dacă z = 0 ⇒ ⎨ ; din prima ecuaţie rezultă
⎪ xy + λx + λy = 0
⎪⎩ xy = 12
λ = 0 sau y = 0 .
⎧ xy = 0
b1 ) Pentru λ = 0 ⇒ ⎨ , contradicţie.
⎩ xy = 12
b2 ) Pentru y = 0 ⇒ x ⋅ 0 = 12 , contradicţie. Deci x = y .
Analog, folosind relaţiile (2) şi (3), rezultă că y = z .
Prin urmare x = y = z şi din relaţia (4) obţinem
3x 2 = 12 ⇒ x = ±2 = y = z , λ = m 1 .
Avem punctele staţionare condiţionate P1 (2,2,2) şi
P2 (−2,−2,−2) .
Etapa3.
• Pentru λ = −1 obţinem Φ( x, y, z , λ ) = xyz − ( xy + yz + zx − 12)
şi P1 (2,2,2) este punct
staţionar condiţionat al funcţiei f . Stabilim natura acestui punct, în
funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în
P1 (2,2,2) .
Φ 'x' 2 ( x, y, z ) = Φ 'y' 2 ( x, y, z ) = Φ 'z' 2 ( x, y, z ) = 0 ;
Φ 'xy
'
( x, y, z ) = z − 1; Φ 'xz
'
( x, y, z ) = y − 1; Φ 'yz
'
( x, y , z ) = x − 1 ⇒
Φ 'xy
'
(2,2,2) = 1; Φ 'xz
'
(2,2,2) = 1; Φ 'yz
'
(2,2,2) = 1 ⇒
d 2 Φ ( x, y, z;2,2,2) = dxdy + dydz + dzdx (*).
329
Pentru a stabili semnul acestei funcţionale, diferenţiem legătura
g ( x, y, z ) = 0 şi obţinem dg ( x, y, z;2,2,2) = 0 . Avem că:
g ( x, y, z ) = xy + yz + zx − 12 ; g x' ( x, y, z ) = y + z ;
g 'y ( x, y, z ) = x + z ;
g z' ( x, y, z ) = x + y ⇒ g x' (2,2,2) = g 'y (2,2,2) = g z' (2,2,2) = 4 , prin

urmare relaţia dg ( x, y, z;2,2,2) = 0 devine 4dx + 4dy + 4dz = 0 ; de
aici obţinem dz = −dx − dy şi, prin înlocuire în (*), rezultă:
d 2 Φ ( x, y, z;2,2,2) = − dx 2 − dxdy − dy 2 = −(dx + 1 dy ) 2 − 3 dy 2 < 0
2 4
, deci P1 (2,2,2) este punct de maxim local condiţionat.
• Pentru λ = 1 obţinem Φ( x, y, z , λ ) = xyz + ( xy + yz + zx − 12) şi

P2 (−2,−2,−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f .
Stabilim natura acestui punct, în funcţie de semnul diferenţialei de
ordinul doi a funcţiei Φ în P2 (−2,−2,−2) .
Φ 'x' 2 ( x, y, z ) = Φ 'y' 2 ( x, y, z ) = Φ 'z' 2 ( x, y, z ) = 0 ;
Φ 'xy
'
( x, y, z ) = z + 1; Φ 'xz
'
( x, y, z ) = y + 1; Φ 'yz
'
( x, y , z ) = x + 1 ⇒
Φ 'xy
'
(−2,−2,−2) = −1; Φ 'xz
'
(−2,−2,−2) = −1; Φ 'yz
'
(−2,−2,−2) = −1 ⇒
d 2 Φ ( x, y, z;−2,−2,−2) = −dxdy − dydz − dzdx (**).

Pentru a stabili semnul acestei funcţionale, diferenţiem legătura
g ( x, y, z ) = 0 şi obţinem dg ( x, y, z;−2,−2,−2) = 0 . Avem că:
g ( x, y, z ) = xy + yz + zx − 12 ; g x' ( x, y, z ) = y + z ;
g 'y ( x, y, z ) = x + z ;
g z' ( x, y, z ) = x + y
⇒ g x' ( −2,−2,−2) = g 'y (−2,−2,−2) = g 'z (−2,−2,−2) = −4 , prin
330
urmare relaţia dg ( x, y, z;−2,−2,−2) = 0 devine
− 4dx − 4dy − 4dz = 0 ⇒ dz = −dx − dy şi, prin înlocuire în (**),
rezultă:
d 2 Φ ( x, y, z;2,2,2) = dx 2 + dxdy + dy 2 = (dx + 1 dy ) 2 + 3 dy 2 > 0 ,
2 4
deci P2 (−2,−2,−2) este punct de minim local condiţionat.
PROBLEME PROPUSE
Să se determine punctele de extrem local condiţionat ale funcţiilor:

1. f : R 2 → R, f ( x, y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 , cu condiţia x + 2 y = 3 ;
R: (1,1) punct de minim local condiţionat.
2. f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = 2 x + y − 2 z , cu condiţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 .
R: (− 2, − 1, 2 ) punct de minim local condiţionat.
(2,1, − 2) punct de maxim local condiţionat.
3. f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = xyz , cu condiţia xy + yz + zx = 12 .
R: (2, 2, 2) punct de maxim local condiţionat;
(−2,−2,−2) punct de minim local condiţionat.
4. f ( x, y, z ) = xyz cu condiţia x + y + z = 3 .
R: (1, 1, 1) punct de maxim local condiţionat.
x y
5. f ( x, y ) = x 2 + y 2 cu condiţia − = 1 .
2 3
6. f ( x, y ) = x 2 + xy + y 2 + x − y + 1 cu condiţia x 2 + y 2 = 1 .
7. f ( x, y, z ) = xyz cu condiţiile x + y + z = 5; xy + yz + zx = 8 .
(3 3 3
) (3 3 3
) (3 3 3
)
R: 7 , 4 , 4 , 4 , 7 , 4 , 4 , 4 , 7 puncte de maxim local
condiţionat; (1, 2, 2) , (2, 1, 2 ) , (2, 2, 1) puncte de minim local
condiţionat.
8. f ( x, y, z ) = xyz cu condiţiile x + y − z = 3; x − y − z = 8 .
331
9. f ( x, y ) = 6 − 4 x − 3 y cu condiţia x 2 + y 2 = 1 .
10. f ( x, y ) = xy cu condiţia x + y = 1
11. f ( x, y ) = x + 2 y cu condiţia x 2 + y 2 = 5
R: (1, 2 ) punct de maxim local condiţionat; (− 2, − 2 ) punct de
minim local condiţionat.
x y
12. f ( x, y ) = x 2 + y 2 cu condiţia + = 1
2 3
π
13. f ( x, y ) = cos 2 x + cos 2 y cu condiţia y − x =
4
14. f ( x, y, z ) = x − 2 y + 2 z cu condiţia x + y + z 2 = 9
2 2
R: (1, − 2, 2 ) punct de maxim local condiţionat;

(− 1, 2, − 2) punct de minim local condiţionat.
15. f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = xyz , care verifică relaţia x + y + z = 3
16. f : R 2 → R, f ( x, y) = x + 2 y, x 2 + y 2 = 5
17. f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = x + 2 y − 2 z, x 2 + y 2 + z 2 = 16
(3 3 3 )
R: 4 , 8 , − 8 punct de maxim local condiţionat;
(− 43 , − 83 , 83 ) punct de minim local condiţionat.
18. f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = xy + xz + yz, xyz = 1
R: (1, 1, 1) punct de minim local condiţionat.
1 1 1
19. f ( x, y, z ) = x + y + z, + + = 1; x ≠ 0, y ≠ 0, z ≠ 0
x y z
R: (3, 3, 3) punct de minim local condiţionat.
20. f ( x, y) = x 2 + y 2 − 4 x − 4 y + 5, 2 x + y = 3
21. f ( x, y) = x 2 + y 2 + xy + x + y + 1, x − y = 0
22. f ( x, y) = xy, x + y = 1
23. f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz, x + y + z = 3
24. f ( x, y, z ) = x 2 y 3 z 4 , x + 2 y + 3 z = 6
332
25. f ( x, y, z ) = xy + xz + yz, x + y + z = 3
26. f ( x, y, z ) = xy + xz + yz, xyz = 8
27. f ( x, y) = ( x − 1) 2 + ( y − 2) 2 , x 2 + y 2 = 1
28. f ( x, y) = x + y, 1 1 1
2
+ 2 = 2 ; x ≠ 0, y ≠ 0, a ≠ 0
x y a
x y
29. f ( x, y ) = x 2 + y 2 , + =1
5 7
30. f ( x, y, z ) = xy + xz + yz, x + y + z = 12
31. f ( x, y, z ) = xyz , cu condiţiile x + y + z = 5, xy + xz + yz = 8
32. f ( x, y , z ) = x + y + z , cu condiţiile x − y + z = 2, x 2 + y 2 + z 2 = 4
(3 )
R: 4 , 2 , 4 punct de maxim local condiţionat;
3 3
(0, − 2, 0) punct de minim local condiţionat.
33. f ( x, y, z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 3 xy + xz + 2 yz ,
cu condiţiile 2 x + y + z = 4, x + 2 y + z = 4
34. f ( x, y, z ) = xyz , cu condiţiile x + y − z = 5, x − y + z = 2
333
8.3. METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE
BREVIAR TEORETIC
Tipurile de ajustare frecvent utilizate sunt:

• Ajustare liniară: y = ax + b
• Ajustare parabolică: y = ax 2 + bx + c
• Ajustare hiperbolică: y = a + b ; cu notaţia z = 1 se ajunge la
x x
ajustare liniară
• Ajustare după o funcţie exponenţială: y = b ⋅ a x ; prin
logaritmare se obţine: ln y = ln b + x ln a sau z = A + Bx şi se
ajunge tot la o ajustare liniară
PROBLEME REZOLVATE
1. Consumul de materii prime al unei societăţi comerciale în

primele 5 luni ale anului, exprimat în milioane lei, a fost:
Luna ianuarie februarie martie aprilie mai
Consum(mil. lei) 2,7 2,5 3 3,9 4,1
Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă o prognoză pentru
luna iulie.
Rezolvare:
Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma:
xi -2 -1 0 1 2
yi 2,7 2,5 3 3,9 4,1
Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax + b .
334
Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia:
5 5
F (a, b) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ [axi + b − yi ]2 .
i =1 i =1
Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă.
⎧⎪ Fa' (a, b) = 0
⎨ '
⎪⎩ Fb (a, b) = 0
⎧ ' 5
⎪ a
F ( a , b ) = 2 ∑ (axi + b − yi )xi
⎪ i =1
⎨ ; va rezulta sistemul:
5
⎪ F ' (a, b) = 2 (ax + b − y )
⎪ b ∑ i i
⎩ i =1
⎧ 5 2 5 5
⎪ a ∑ xi + b ∑ x i − ∑ x i y i = 0
⎪ i =1 i =1 i =1
⎨ 5 (*)
5
⎪a x + 5b − y = 0
⎪ ∑ i ∑ i
⎩ i =1 i =1
xi yi xi2 xi y i
-2 2,7 4 -5,4
-1 2,5 1 -2,5
0 3 0 0
1 3,9 1 3,9
2 4,1 4 8,2
5 5 5 5
∑ xi = 0 ∑ yi = 16, ∑ xi2 = 10 ∑ xi y1 = 4,2
i =1 i =1 i =1 i =1
Sistemul (*) este echivalent cu:

⎧10 ⋅ a + 0 ⋅ b = 4,2 ⎧a = 0,42
⎨ ⇒⎨ .
⎩0 ⋅ a + 5 ⋅ b = 16,2 ⎩b = 3,24
335
Am obţinut dreapta de ajustare f ( x) = 0,42 x + 3,24 .
Pentru o prognoză pe luna iulie vom considera x = 4 şi vom obţine
f (4) = 4,92 milioane lei..
2. Volumul vânzărilor unui produs în timp de 7 luni a

înregistrat următoarea evoluţie:
Luna ian feb. martie aprilie mai iunie iulie
.
Volumul 30 54 76 82 70 50 45
vânzărilor
(mil. lei)
Să se ajusteze datele după o parabolă şi să se facă o prognoză
pentru luna următoare.
Rezolvare:
Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma:
xi -3 -2 -1 0 1 2 3
yi 30 54 76 82 70 50 45
Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax 2 + bx + c .
Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia:
7 7
[
F (a, b, c) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ axi2 + bxi + c − yi ].
2
i =1 i =1
Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă.
⎧ Fa' (a, b, c) = 0
⎪
⎪ '
⎨ Fb (a, b, c) = 0
⎪ '
⎪⎩ Fc (a, b, c) = 0
336
⎧ '
(7
2
⎪ Fa (a, b, c) = 2 ∑ axi + bxi + c − yi )xi2
⎪ i =1
( )xi
⎪⎪ 7
'
⎨ bF ( a , b , c ) = 2 ∑ axi2 + bxi + c − yi ; va rezulta sistemul:
⎪ i =1
⎪
( 7
⎪ Fc' (a, b, c) = 2 ∑ axi2 + bxi + c − yi
⎪⎩
)
i =1
⎧ 7 4 7
3
7
2
7
2
⎪ a ∑ x i + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ x i y i = 0
⎪ i =1 i =1 i =1 i =1
⎪⎪ 7 7 7 7
3 2
⎨a ∑ xi + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ xi yi = 0 (*)
⎪ i =1 i =1 i =1 i =1
⎪ 7 7 7
⎪a ∑ xi2 + b ∑ xi + 7c − ∑ yi = 0
⎪⎩ i =1 i =1 i =1
xi yi xi2 xi3 xi4 xi y i xi2 yi

-3 30 9 -27 81 -90 270
-2 54 4 -8 16 -108 216
-1 76 1 -1 1 -76 76
0 82 0 0 0 0 0
1 70 1 1 1 70 70
2 50 4 8 16 100 200
3 45 9 27 81 135 405
7 7 7 7 7 7 7
∑ xi = 0 ∑ y i = 407 ∑ xi2 = 28 ∑ xi3 = 0 ∑ xi4 = 196 ∑ xi yi = 31 ∑ xi2 yi = 1237
i =1 i =1 i =1 i =1 i =1 i =1 i =1
Sistemul (*) este echivalent cu:
337
⎧196a + 0 ⋅ b + 28c = 1237 ⎧a = −4,654
⎪ ⎪
⎨0 ⋅ a + 28b + 0 ⋅ c = 31 ⇒ ⎨b = 1,107 .
⎪28a + 0 ⋅ b + 7c = 407 ⎪c = 76,761
⎩ ⎩
Am obţinut parabola de ajustare
f ( x) = −4,654 x 2 + 1,107 x + 76,761 .
Pentru o prognoză pe luna următoare vom considera x = 4 şi vom
obţine f (4) = 6,725 milioane lei..
PROBLEME PROPUSE
1. Cifra de afaceri a unei firme în ultimii 5 ani, exprimată în

miliarde lei, a fost:
Anii 1997 1998 1999 2000 2001
Cifra de 3,8 4,1 4,6 5,2 5,5
afaceri(mld.lei)
a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă.
b) Să se facă o prognoză pentru următorii doi ani.
R: a ) f ( x) = 0,45 x + 4,64 ; b) 5,99 ; 6,44 .
2. Valoarea profitului înregistrat de un agent economic în timp

de 7 trimestre a înregistrat următoarea evoluţie:
1 2 3 4 5 6 7
Trimestrul
Valoarea 34 52 98 76 65 58 52
profitului
(mil. lei)
a) Să se ajusteze datele după o parabolă.
b) Să se facă o prognoză pentru următorul trimestru.
R: a ) f ( x) = −4,32 x 2 + 1,18 x + 79,42 ; b) 15,02 .
338
3. Valoarea produselor rămase nevândute într-un magazin pe
timp de 7 luni, exprimată în milioane lei, este dată în tabelul
următor:
Luna ian. feb. martie aprilie mai iunie iulie
Volumul 50 30 20 15 12 10 8
vânzărilor
(mil. lei)
Să se ajusteze datele după o hiperbolă şi să se facă prognoza
pentru luna octombrie.
4. Evoluţia preţului benzinei timp de 5 ani, înregistrată în luna

ianuarie a fiecărui an a fost:
Anii 1997 1998 1999 2000 2001
Preţul(mii lei) 3 4 6 9 13
b) Să se facă o prognoză pentru următorul an.
R: a ) f ( x) = 2,5 x + 7 ; b) 14,5 .
5. Volumul vânzărilor de autoturisme în perioada 1998-2002 a

fost:
Anii 1998 1999 2000 2001 2002
Volumul 2 3 4 6 9
vânzărilor
(mld. lei)
a) Să se ajusteze datele după o dreaptă şi după o parabolă.
b) Comparând suma pătratelor erorilor, să se determine care dintre
funcţiile găsite descrie mai bine evoluţia fenomenului studiat.
c) Să se facă o prognoză pentru următorul an cu ajutorul funcţiei
alese la punctul precedent.
R: a) f ( x) = 1,7 x + 4,8 ; g ( x) = 1,07 x 2 + 1,7 x + 0,22 c) 14,9.
339
6. Evoluţia preţului de vânzare a unui produs timp de 5
trimestre este dată în tabelul următor:
1 2 3 4 5
Trimestrul
Valoarea 5 6 8 10 13
profitului
(mil. lei)
b) Să se facă o prognoză pentru trimestrul următor.
R: a ) f ( x) = 2 x + 8,4 ; b) 14,4 .
7. Producţia unui bun de consum timp de 5 luni a înregistrat

următoarea evoluţie:
Luna ian. feb. martie aprilie mai
Volumul 1 3 5 8 11
vânzărilor
(mil. lei)
Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă prognoza pentru
următoarele două luni.
R: a ) f ( x) = −4,32 x 2 + 1,18 x + 79,42 ; b) 15,02 .
340
CAPITOLUL 9
CALCUL INTEGRAL
9.1. INTEGRALE GENERALIZATE
9.1.1. INTEGRALE CU LIMITE INFINITE
BREVIAR TEORETIC
Definiţie. Fie f : [a, ∞) → R o funcţie integrabilă pe orice interval

c
compact [a, c], c > a . Dacă lim ∫ f ( x)dx există şi este finită,
c→∞ a
∞
spunem că ∫ f ( x)dx este convergentă şi vom nota
a
∞ c
∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx .
a c →∞ a
Criteriu de convergenţă. Fie f : [a, ∞) → R, a > 0, f ( x) > 0 ,

∀x ∈ [a, ∞) . Dacă lim xα ⋅ f ( x) = L ∈ R , atunci:
x →∞
∞
1) pentru α > 1 , rezultă că ∫ f ( x)dx este convergentă.
a
∞
2) pentru α ≤ 1 şi L ≠ 0 , rezultă că ∫ f ( x)dx este divergentă.
a
341
PROBLEME REZOLVATE
1. Folosind definiţia, să se studieze natura următoarelor

integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea
acestora:
∞ 0
1
a) I 1 = ∫ e − kx dx, k ∈ R ; b) I 2 = ∫ dx ;
a −∞ x +2
2
∞ ∞
1 1
c) I 3 = ∫−∞ x 2 + 6 x + 12 dx ; d ) I 4 = ∫1 x α dx, α ∈ R ;
0 ∞
1
e) I 5 = ∫ x cos xdx ;
−∞
f ) I6 =
−1
∫x 2
+ 5x + 6
dx .
Rezolvare:
a ) Vom aplica definiţia din breviarul teoretic.
Funcţia f : [a, ∞) → R, f ( x) = e − kx este integrabilă pe orice
interval compact [a, c], c > a . Studiem existenţa şi valoarea limitei:
( e − ka 1
)
c 1 − kc
L = lim ∫ e − kx dx = lim − e − e − ka = − lim e − kc ,
c→∞ a c →∞ k k k c→∞
pentru k ≠ 0 .
1 − ka
• Pentru k > 0 avem lim e − kc = 0 ⇒ L = e , prin urmare
c →∞ k
∞
1 − ka
integrala este convergentă şi ∫ e − kx dx = e .
a
k
− kc
• Pentru k < 0 avem lim e = ∞ ⇒ L = ∞ , deci integrala este
c →∞
divergentă.
∞ ∞ c
• pentru k = 0 avem I 1 = ∫ e 0 dx = ∫ dx ; lim ∫ dx = lim x a = +∞ ,
c
c →∞ c →∞
a a a
rezultă că integrala este divergentă.
342
1
b) Aplicăm definiţia. Funcţia f : (−∞,0] → R, f ( x) =
x +2 2
este integrabilă pe orice interval compact [−c,0], c > 0 . Vom studia

limita:
0 0
1
L = lim ∫ dx = lim ln⎛⎜ x + x 2 + 2 ⎞⎟ = ln 2 −
c →∞ −c x 2 + 2 c →∞ ⎝ ⎠ −c
2
− lim ln⎛⎜ − c + c 2 + 2 ⎞⎟ = ln 2 − lim ln = ln 2 ,
c→∞ ⎝ ⎠ c →∞ c + c 2 + 2
0
1
prin urmare integrala I 2 este convergentă şi ∫ dx = ln 2 .
−∞ x + 2
2
1
c) Funcţia f : R → R, f ( x) = este integrabilă pe
x + 6 x + 12
2
orice interval compact [−c, c], c > 0 . Vom studia limita:

x+3
c c
1 1 1
L = lim ∫ dx = lim ∫ dx = lim arctg =
− c x + 6 x + 12 − c ( x + 3) + 3
2 2
c →∞ c → ∞ c → ∞
3 3
1 ⎛ c+3 − c + 3⎞ 1 ⎛π π ⎞ π
= lim⎜⎜ arctg − arctg ⎟⎟ = ⎜ + ⎟= , rezultă
3 c →∞⎝ 3 3 ⎠ 3⎝2 2⎠ 3
∞
1 π
că integrala I 3 este convergentă şi I 3 = ∫ 2 dx = .
− ∞ x + 6 x + 12 3
1
d ) Funcţia f : [1, ∞) → R, f ( x) = α este integrabilă pe orice
x
interval compact [1, c], c > 1 . Studiem existenţa şi valoarea limitei:
c
1
L = lim ∫ dx . Pentru α ≠ 1 avem:
c →∞
1 xα
343
c
x −α +1
c
1 1 1
L = lim ∫ α dx = lim = − lim c 1−α ;
c →∞ x c →∞ − α + 1 α − 1 α − 1 c →∞
1 1
• Dacă α < 1 ⇒ L = ∞ , rezultă că integrala este divergentă.
1
• Dacă α > 1 ⇒ L = , deci integrala este convergentă.
α −1
c
1
• Dacă α = 1 ⇒ L = lim ∫ dx = lim ln c = ∞ , prin urmare
c →∞ x c →∞
1
integrala este divergentă.
e) Aplicăm definiţia. Funcţia f : ( −∞,0] → R, f ( x) = x cos x

este integrabilă pe orice interval compact [−c,0], c > 0 . Vom
studia limita:
0 0
⎛ 0
⎞
L = lim ∫ x cos xdx = lim ∫ x(sin x)' dx = lim⎜ x sin x −c − ∫ sin xdx ⎟⎟ =
0
⎜
c→∞ c→∞ c →∞
−c −c ⎝ −c ⎠
⎛ 1 cos ⎞
= lim(− c sin c + 1 − cos c ) = lim c⎜ − sin c + −
c
⎟ = lim f (c ) ;
c →∞ c →∞
⎝ c c ⎠ c →∞
pentru x n = 2nπ + π2 ⇒ lim f ( x n ) = −∞ ;

n→∞
pentru x n' = 2nπ − π2 ⇒ lim f ( x n' ) = ∞ , prin urmare nu există

n →∞
0 0
lim ∫ x cos xdx , deci integrala I 5 =
c →∞
−c
∫ x cos xdx
−∞
este divergentă.
344
1
f ) Funcţia f : [−1, ∞) → R, f ( x ) = este integrabilă
x + 5x + 6 2
pe orice interval compact [−1, c], c > −1 . Studiem limita:

c 1 c 1
L = lim ∫ dx = lim ∫ dx =
2 c → ∞ −1 ( x + 5 ) 2 − ( 1 ) 2
c → ∞ −1 x + 5x + 6
2 2
c
x+2 ⎛ c+2 1⎞
= lim ln = lim ⎜ ln − ln ⎟ = ln 2 , prin urmare
c→∞ x + 3 −1 c→∞⎝ c + 3 2⎠
∞
1
integrala I 6 este convergentă şi I 6 = ∫ 2 dx = ln 2 .
−1 x + 5 x + 6
2. Utilizând criteriul de convergenţă, să se studieze natura

următoarelor integrale, iar în caz de convergenţă să se afle valoarea
acestora:
∞
∞ ∞
x2 3x + 4
dx ; c) ⌠
arctgx
a) I 1 = ∫ dx ; b) I 2 = ∫ 3 ⎮ dx .
0 1+ x
6
−1 x 2 x + 3
⌡ x2
1
Rezolvare:
x2
a) Funcţia f : [0, ∞) → R, f ( x) = , are proprietatea că
1+ x6
x2
f ( x) > 0, ∀x ∈ [0, ∞) . Deoarece lim x α = 1 , pentru
x →∞ 1+ x6
α = 4 > 1 rezultă, conform criteriului de convergenţă enunţat în
breviarul teoretic, că integrala este convergentă.
Valoarea integralei este:
c
x2 ⎛1 c ⎞ 1 π
I = lim ∫ dx = lim⎜ arctgx 3 ⎟ = lim arctgc 3 = .
c →∞ 1 + x 6 c →∞ 3 c →∞ 3 6
0 ⎝ 0
⎠
345
3x + 4
b) Funcţia f : [−1, ∞) → R, f ( x ) = , are proprietatea
x 2x + 3
3
3x + 4 3
că f ( x) > 0, ∀x ∈ [−1, ∞) . Deoarece lim x α ⋅ = ,
x →∞
x 2x + 3
3 3
2
1
pentru α = < 1 rezultă, conform criteriului de convergenţă, că
3
c) Funcţia f : [1, ∞ ) → R, f ( x) =
arctgx
, are proprietatea că
x2
f ( x) > 0, ∀x ∈ [1, ∞ ) . Deoarece lim xα ⋅ arctgx = π pentru
x→∞ x2 2
α = 2 > 1 rezultă, conform criteriului de convergenţă, că integrala

este convergentă. Valoarea integralei este:
( ) ⎛ 1 dx ⎞⎟
c ' c
I = lim ∫ − 1 arctgx dx = lim ⎜ − arctgx 1 + ∫
c
c →∞ 1 x c → ∞⎜⎝ x 1 x x 2
+ 1 ⎟
⎠
=.
( )
2
c 2 xdx c dt
= π + lim 1 ∫ = π + 1 lim ∫
4 c→∞ 2 2 2
(
1 x x +1 )
4 2 c → ∞ t (t + 1)
1
=
2
c
= π4 + 12 lim ln + 12 ln 2 = π4 + 12 ln 2 .
2
c →∞ c + 1
∞
xm
3. Să se studieze natura integralei: I = ∫ dx, m ∈ R .
2 2x − 4x + 1
2
Rezolvare:
xm
Funcţia f : [2, ∞) → R, f ( x) = , are proprietatea că
2x 2 − 4x + 1
f ( x) > 0, ∀x ∈ [2, ∞) .
346
xm 1
Avem că lim x α ⋅ = dacă şi numai dacă
x →∞ 2x − 4x + 1 2
2
α + m = 2 ⇔ α = 2 − m . Rezultă că:
• Pentru α = 2 − m > 1 ⇔ m < 1 , integrala este convergentă.
• Pentru α = 2 − m ≤ 1 ⇔ m ≥ 1 , integrala este divergentă.
4. Să se determine valorile parametrului n ∈ R pentru care
n
−1
∞ x2
integrala I = ∫ dx este convergentă.
11 35
0 5 2x +8
Rezolvare:
x 2 −1
n
Funcţia f : [0, ∞) → R, f ( x) = , are proprietatea că

11
5 2 x 35 + 8
f ( x) > 0, ∀x ∈ [0, ∞) .
n
−1
α x2 1
lim x ⋅ =
dacă şi numai dacă
11
x →∞
5 2x + 8 5 2
11 35
n 35 46 n
α + −1 = ⇔α = − .
2 11 11 2
Ca urmare a aplicării criteriului de convergenţă, avem că integrala

46 n 70
este convergentă dacă şi numai dacă α = − >1⇒ n < .
11 2 11
347
PROBLEME PROPUSE
Folosind definiţia, să se studieze natura următoarelor integrale şi

în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ):
∞
− ax
1. ∫ xe dx, a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 ; convergentă
0
dacă a > 0 şi I = 12 .
a
∞ 1
2. ∫ R: convergentă, I = 2π 3 .
2 9
0 x − 2x + 4
∞
3. ∫ sin xdx
0
R: divergentă.
0
1
4. ∫
−∞ x +42
dx ; R: divergentă.
∞ 2x + 1
5. ∫ 2
dx R: divergentă.
3 x + 4x + 3
−1 1
6. ∫ dx, α ∈ Z R: divergentă pentru α ≤ 1 , convergentă
α
−∞ x
(−1) 1 −α
pentru α > 1 şi I = .
1−α
∞
7. ∫ x sin dx R: divergentă.
−∞
∞
8. ∫ xa
x
dx, a > 0 R: convergentă pentru a ∈ (0,1) şi
−1
ln a − 1
I = −a ⋅ ; divergentă pentru a ≥ 1 .
ln 2 a
348
∞
∫ cos
2
9. xdx R: divergentă.
0
−2
1
10. ∫
−∞ x2 −1
dx R: divergentă.
∞ 1
11. ∫ dx R: convergentă şi I = 2 .
3
e x ln x
∞
2x − 1 π 3
12. ∫x
1
3
+1
dx R: convergentă şi I =
9
+ ln 2 .
∞ 1 π 2
13. ∫ dx R: convergentă şi I = .
4 2
−∞ x + 1
∞
14. ∫ e − ax cos x dx, a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 ; convergentă
1
a
dacă a > 0 şi I = 2 .
a +1
3π 2
∞
arctgx
15. ∫1 x 2 + 1 dx R: convergentă şi I =
32
.
∞
ln x
16. ∫
1 x α
dx, α ∈ R R: divergentă dacă α ≤ 1 ; convergentă
1
dacă α > 1 şi I = .
(α − 1)2
Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive, să se
studieze natura integralelor următoare şi, dacă este posibil, să se
determine valoarea lor.
∞
17. ⌠
arctgx
⎮ dx R: divergentă.
⌡ x
1
349
∞ 2x + 3
18. ∫ dx R: divergentă.
3
−1 x 5 x + 6
∞
19. ⌠
⎮
arctgx
dx R: convergentă şi I = π + 1 − 1 ln 2 .
4 12 6 6
⌡ x
1
∞
20. ⌠
⎮
1
dx R: convergentă şi I = 4π 3 .
27
⌡ x 2 − 5 x + 13
1
∞ 3x 2 + 4
21. ∫ dx R: divergentă.
3
1x 2x5 + 3
∞
1
22. ∫x dx R: convergentă şi I = π 3 − 1 ln 3 .
2
3
−1 18 6
∞ 5
3x + 5
23. ∫x
−1
2
+ 2x + 4
dx . R: convergentă.
Să se studieze natura integralelor:

∞
xm
24. ∫2 x 2 + 2 x + 4 dx, m ∈ R .
R: convergentă dacă m < 1 , divergentă dacă m ≥ 1 .
∞
x2
25. ∫0 x m + 3x + 1 dx, m ∈ R .
R: divergentă dacă m ≤ 3 , convergentă dacă m > 3 .
350
∞ 7
2x − 1
26. ∫ (3x − 2)
1
m
4x + 3
dx, m ∈ N , m ≥ 2
R: convergentă dacă m < 7 , divergentă dacă m ≥ 7 .
Să se determine mulţimea valorilor parametrilor a, b, c ∈ R

pentru care următoarele integrale sunt convergente:
∞
5 + 5 2 x 2 a +1
27. ∫1 3x 7 + 4 dx . R: a < 29 .
2
∞ x3 2x5
28. ∫ dx . R: b > 11 .
b 3
0 9x + 1
∞
x + x 3c −1
29. ∫
2
4
2x − 1
dx . R: c ∈ ∅ .
351
9.1.2. INTEGRALE DIN FUNCŢII NEMĂRGINITE
BREVIAR TEORETIC
Definiţie. Fie f : (a, b] → R o funcţie integrabilă pe orice interval

b
compact [c, b] ⊂ (a, b] şi lim f ( x) = ∞ . Dacă lim ∫ f ( x)dx
x→a ε →0 a +ε
ε >0
b
există şi este finită, vom spune că ∫ f ( x)dx este convergentă şi
a
b b
vom nota ∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx .
a ε →0 a +ε
ε >0
Criteriu de convergenţă. Fie f : (a, b] → R, f ( x) > 0, ∀x ∈ (a, b]

şi lim f ( x) = ∞ .
x→a
b
1) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R , pentru β < 1 atunci ∫ f ( x)dx
x→a a
x>a
este convergentă.
2) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R * , pentru β ≥ 1 atunci
x→a
x>a
b
∫ f ( x)dx este divergentă.
a
352
PROBLEME REZOLVATE
1. Folosind definiţia, să se studieze natura următoarelor

integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea
acestora:
0 2
1 1
a) I 1 = ∫ dx ; b) I 2 = ∫ 2 dx ;
−3 9 − x −1 x − 6 x + 8
2
b e
1 1
c) I 3 = ∫ dx, p ∈ R ; d ) I 4 = ∫ dx ;
a (x − a ) p
1
x ln x
Rezolvare:
1
a) Fie f : (−3,0] → R, f ( x) = . Cum
9 − x2
1
lim = +∞ ,
x → −3
x > −3 9 − x2
rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului
de integrare.
Avem că f este continuă, deci integrabilă pe orice interval compact
[c,0] ⊂ (−3,0] .
Studiem existenţa şi valoarea limitei:
0
−3+ε ⎞ π
0
1 x ⎛
lim
ε →0 ∫ 9-x 2
dx = limarcsin
ε →0 3 −3+ε
= lim⎜ 0 − arcsin
ε →0
⎝ 3
⎟= ,
⎠ 2
ε > 0 − 3+ ε ε >0 ε >0
0
1 π
deci integrala este convergentă şi I 1 = ∫
−3 9− x 2
dx =
2
.
1
b) Fie f : [−1,2) → R, f ( x) = . Cum lim f ( x) = +∞ ,
x − 6x + 8
2 x→2
x< 2

de integrare.
353
Funcţia f este continuă, deci integrabilă pe orice interval compact
[−1, c] ⊂ [−1,2) .
2 −ε 2 −ε 2 −ε
1 1 ⎛1 x−4 ⎞
lim
ε →0 ∫ x − 6x + 8
2
dx = lim
ε →0 ∫ ( x − 3) − 1
2
dx = lim⎜⎜ ln
ε
⎟
2 x − 2 ⎟⎠
=
ε >0 ⎝
→ 0
ε > 0 −1 ε >0 −1 −1
1 ⎛ 2+ε 5⎞
= lim⎜ ln − ln ⎟ = ∞ , deci integrala este divergentă.
2 εε →
>0 ⎝
0 ε 3⎠
1
c) Funcţia f : (a, b] → R, f ( x) = este nemărginită şi
(x − a ) p
integrabilă pe orice interval compact [c, b] ⊂ (a, b] . Studiem limita:
b 1 1 b
L = lim ∫ dx = lim ( x − a )1− p =
ε → 0 a +ε ( x − a ) p 1 − p ε →0 a +ε
ε >0 ε >0
⎛ ⎞
1 ⎜ ⎟
1− p , pentru p ≠ 1 .
⎜ (b − a )
1− p
= − lim ε ⎟
1− p ⎜ ε →0 ⎟
⎝ ε >0 ⎠
• Dacă p < 1 avem L =

(b − a )1− p , deci integrala este
1− p
convergentă şi are valoarea: I 3 = ∫

b
1
dx =
(b − a )1− p .
a (x − a ) p 1− p
• pentru p > 1 avem L = ∞ , deci integrala este divergentă.
• pentru p = 1 avem
b
1
∫ε x − a dx = lim = ln(b − a ) − lim ln ε = +∞ ,
b
L = lim ln x − a a +ε
ε →0 ε →0 ε →0
ε >0 a + ε >0 ε >0
prin urmare integrala este divergentă.
354
1
d ) Fie f : (1, e] → R, f ( x) = . Cum lim f ( x) = +∞ ,
x ln x x →1
x >1
de integrare.
Funcţia f este continuă, deci integrabilă pe orice interval compact
[c, e] ⊂ (1, e] .
e 1 e
lim ∫ dx = lim ln(ln x) 1+ ε = − lim ln(ln(1 + ε )) = ∞ , deci
ε → 0 1+ ε x ln x ε →0 ε →0
ε >0 ε >0 ε >0
2. Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se

studieze natura următoaelor integrale şi, dacă este posibil, să se
determine valoarea acestora:
2
1 4 1
a) ∫ dx ; b) ∫
3
dx ;
4− x 1 x − 3x + 2
2
0
b 1
c) ∫ dx, a < b .
a ( x − a )(b − x)
Rezolvare:
1
a ) Fie f : [0,2) → R, f ( x) = . Avem:
4 − x2
1
lim = +∞ . Vom aplica criteriul de convergenţă enunţat în
x →2
x<2 4 − x2
breviarul teoretic. Avem că f ( x) > 0, ∀x ∈ [0,2) şi.
355
lim
(2 − x )α = lim
(2 − x )α =
1 1
pentru α = < 1 , deci,
1 1
x→2
x< 2 4 − x2 x < 2 (2 + x ) 2 (2 − x ) 2
x→2 2 2
conform criteriului de convergenţă, rezultă că integrala este
convergentă. Valoarea integralei este:
2 −ε 2 −ε
1 x 2−ε π
I = lim ∫ dx = lim arcsin = lim arcsin = .
ε →0 0 4 − x2 ε →0 20 ε →0 2 2
ε >0 ε >0 ε >0
1
b) Fie f : (1,4] → R, f ( x) = .
x 3 − 3x + 2
1 1
Avem lim = lim = +∞ . Avem că
x →1 x 3 − 3 x + 2 x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2)
x >1 x >1
f ( x) > 0, ∀x ∈ (1,4] şi.
lim
(x − 1)α = 1 pentru α = 2 > 1 , deci, conform criteriului
x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2)
x >1
de convergenţă, rezultă că integrala este divergentă.
1
c) Fie f : (a, b) → R, f ( x) = . Scriem
( x − a )(b − x)
b 1 c 1
∫ dx = I1 + I 2 , unde I1 = ∫ dx şi
a ( x − a )(b − x) a ( x − a )(b − x)
b 1
I2 = ∫ dx , a < c < b .
( x − a )(b − x)
c
1
Avem că lim = +∞ şi f ( x) > 0, ∀x ∈ (a, c] ;
x → a ( x − a )(b − x)
x>a
356
1 1 1
lim ( x − a )α = pentru α = < 1 , prin
x→a ( x − a )(b − x) b−a 2
x>a
urmare integrala I1 este convergentă.
1
Avem că lim = +∞ şi f ( x) > 0, ∀x ∈ [c, b) ;
x → b ( x − a )(b − x )
x <b
1 1 1
lim (b − x)α = pentru α = < 1 , deci
x →b ( x − a )(b − x) b−a 2
x <b
integrala I 2 este convergentă.
În concluzie, integrala I = I1 + I 2 este convergentă.
Pentru a calcula I1 şi I 2 , facem schimbarea de variabilă:
x = a + (b − a) sin 2 t ⇒ dx = 2(b − a ) sin t cos tdt ;
Obţinem:
b −ε 1
I = I1 + I 2 = lim ∫ dx =
ε →0 a +ε ( x − a )(b − x)
ε >0
ε
arccos b−a
1
= lim ∫ ⋅ 2(b − a ) sin t cos t dt =
ε →0 arcsin ε
(b − a ) 2 sin 2 t ⋅ cos 2 t
ε >0 b−a
ε
arccos b−a ε
arccos
= lim ∫ 2dt = lim 2t arcsin
b−a
ε
=π .
ε →0 arcsin ε ε →0 b−a
ε >0 b−a
ε >0
357
PROBLEME PROPUSE
Folosind definiţia, să se studieze natura următoarelor integrale şi

în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ):
0 1
1. I1 = ∫ dx . R: convergentă şi I = π .
2 2
−1 1− x
3 1
2. I 2 = ∫ dx . R: divergentă.
2
1 x − 8 x + 15
b 1
3. I 3 = ∫ dx, m ∈ R . R: convergentă şi
a (b − x )
m
I=
(b − a )1− m dacă m < 1 , divergentă dacă m ≥ 1 .
1− m
e 1
4. I 4 = ∫ dx . R: divergentă.
3
1 x ln x
Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se

studieze natura următoaelor integrale şi dacă este posibil să se
determine valoarea acestora:
4 1
5. ∫ dx . R: convergentă şi I = π .
2 2
0 16 − x
1 1
6. ∫ 3
dx . R: divergentă.
−2 x − 3 x − 2
b 1
7. ∫ dx, a < b . R: divergentă.
a ( x − a )(b − x)
5 1
8. ∫ dx . R: convergentă şi I = π .
3 ( x − 3)(5 − x)
358
Să se studieze natura integralelor:
1
e
⌠ 1
9. ⎮ dx . R: divergentă.
⌡ x ln x
0
−1
⌠
10. ⎮
1
dx . ( )
R: convergentă şi I = − ln 3 − 2 2 .
⌡ x2 −1
−3
Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se

studieze natura integralelor, şi, în caz de convergenţă, să se
determine valoarea lor:
1 1
11. ∫ dx . R: convergentă şi I = π 3 .
0 ( x + 3) x 9
3
1
12. ∫
0 (3 − x) x
dx . R: convergentă şi I = π .
3 1
13. ∫ dx . R: divergentă.
2
x − 3x + 2
2
Să se precizeze mulţimea valorilor parametrilor reali m, n, p
pentru care următoarele integrale sunt convergente:
1 5
2x 4 + 1
14. ∫ dx . R: n < 1 .
x 2n 2
0
2 x2 +1
15. ∫ dx, m ∈ N , m ≥ 2 . R: m ∈ N , m ≥ 2 .
1 x5 + x − 2
m
359
9.1.3. INTEGRALE EULERIENE
BREVIAR TEORETIC
∞
• Integrala gamma: Γ(a ) = ∫ x a −1e − x dx; a > 0 .
0
Proprietăţi:
1) Γ(1) = 1 .
2) Γ(a ) = (a − 1)Γ(a − 1), (∀)a > 1 .
3) Γ(n ) = (n − 1)!, (∀)n ∈ N .
⎛1⎞
4) Γ⎜ ⎟ = π .
⎝ 2⎠
1
• Integrala beta: β (a, b ) = ∫ x a −1 (1 − x )b−1 dx; a > 0, b > 0
0
Proprietăţi:
1) β (a, b ) = β (b, a ), ∀ a, b > 0
Γ(a )Γ(b )
2) β (a, b ) = , ∀ a, b > 0 .
Γ(a + b )
∞ x a −1
2) β (a, b ) = ∫ dx .
0 (1 + x )
a +b
π
3) Dacă a + b = 1 , atunci β (a, b) = .
sin (aπ )
360
PROBLEME REZOLVATE
Să se calculeze următoarele integrale:

+∞
1. I = ∫ x + 1 e − x −1dx .
−1
Rezolvare:
Folosim schimbarea de variabilă x + 1 = t ⇒ x = t − 1 ⇒ dx = dt .
Intervalul de integrare se modifică după cum rezultă din tabelul de
mai jos:
x −1 ∞
t 0 ∞
∞
Obţinem: I = ∫ t 2 e − t dt . Prin identificare cu formula de definiţie a
1
0
integralei gamma, rezultă a − 1 = 1 ⇒ a = 3 , prin urmare
2 2
I =Γ ( )= ( )=
3
2
1Γ 1
2 2
1
2
π .
+∞
2. I = ∫ x 5 e − 2 x dx .
0
Rezolvare:
Folosim schimbarea de variabilă 2 x = t ⇒ x = 1 t ⇒ dx = 1 dt .
2 2
x 0 ∞
t 0 ∞
∞ 5
⎛t⎞ 1 1 ∞ 5 −t 1 5! 15
Obţinem: I = ∫ ⎜ ⎟ e − t dt = ∫ t e dt = Γ(6 ) = = .
6 6
0⎝ 2 ⎠ 2 2 0 2 26 8
+∞
3. I = ∫ x 6 e − x dx .
2
−∞
361
Rezolvare:
Deoarece funcţia care trebuie integrată este pară, rezultă că
+∞
I = 2 ∫ x 6 e − x dx .
2
0
Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 12 t − dt .
1 1
2 2
x 0 ∞
t 0 ∞
+∞ +∞ 5
⎛ 7 ⎞ 5 3 1 ⎛ 1 ⎞ 15
I = 2 ∫ t 3e −t 12 t − 2 dt = ∫ t 2 e −t dt = Γ⎜ ⎟ = ⋅ ⋅ Γ⎜ ⎟ =
1
π.
0 0 ⎝ 2⎠ 2 2 2 ⎝ 2⎠ 8
1
4. I = ∫ x ln 3 xdx .
0
Rezolvare:
Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt
x 0 1
t −∞ 0
0 0
I = ∫ e 2 t 3e t dt = ∫ t 3e 2 dt
t 3t
−∞ −∞
Facem transformarea: 3t = − y ⇒ t = − 2 y ⇒ dt = − 2 dy
2 3 3
t −∞ 0
y ∞ 0
16 ∞
( ) ( )
0 3 16 32
I = ∫ − 23 y e − y − 23 dy = − ∫ y 3 e − y dy = − Γ(4) = − .
∞ 81 0 81 27
362
∞
5. I = ∫ e − x dx (integrala Euler-Poisson).
2
Rezolvare:
Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t 2 ⇒ dx = 1 t − 2 dt .
1 1
2
x 0 ∞
t 0 ∞
∞ ∞ 1 1 ⎛1⎞ π
I = ∫ e −t 12 t − 2 dt = 12 ∫ t − 2 e −t dt = Γ⎜ ⎟ =
1
.
0 0 2 ⎝ 2⎠ 2
∞ ln x
6. ∫ dx, a > 1 .
a
1 x
Rezolvare:
Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt .
x 1 ∞
t 0 ∞
∞ ∞
I = ∫ t e − at e t dt = ∫ t e − (a −1) t dt .
0 0
Folosim schimbarea de
variabilă: (a − 1)t = y ⇒ t = 1 y ⇒ dt = 1 dy .
a −1 a −1
t 0 ∞
y 0 ∞
∞
∫ y e dy = (a −1) Γ(2) = (a −1) .
1 −y 1 1
I=
(a −1)2 0
2 2
363
∞
⎛π ⎞
b
7. Integrala I = ∫ e − 0,5 x − x +1dx are forma ke a ⎜ ⎟ . Să se

2
−1 ⎝2⎠
determine valorile parametrilor reali k , a şi b .
Rezolvare:
∞ ∞
Avem că: I = ∫ e − 2 x − x +1dx = ∫ e − 2 dx =
1 2 x 2 + 2 x −1
−1 −1
2
⎛ x +1 ⎞
∞ − x + 2 x +1+ 3
2
∞ −⎜ ⎟
e ⎝ 2⎠ dx . Folosim schimbarea de variabilă:
3
= ∫ e 2 2 dx = e2 ∫
−1 −1
x +1
= t ⇒ x = 2t − 1 ⇒ dx = 2dt .
2
x −1 ∞
t 0 ∞
∞ ∞
π
I = e 2 ∫ e −t
2
2dt . Folosind faptul că ∫ e −t dt =
3 2
(integrala
0 0
2
1
⎛π ⎞2 3 π 3
Euler-Poisson), obţinem că I = e 2 = e ⎜ ⎟ , prin urmare
2 2
2 ⎝2⎠
3 1
valorile căutate ale celor trei parametri sunt: k = 1, a = , b = .
2 2
Să se calculeze următoarele integrale:
1 dx
8. I=∫ .
03 x 2 (1 − x )
364
Rezolvare:
1 1
= ∫ x − 3 (1 − x )− 3 dx . Prin identificare cu formula
dx 2 1
I=∫
03x 2 (1 − x ) 0
de definiţie a integralei beta, obţinem:
a − 1 = − 2 ⇒ a = 1 ; b − 1 = − 1 ⇒ b = 2 , prin urmare, având în
3 3 3 3
vedere definiţia şi proprietatea 3 pentru integrala beta, rezultă:
3 3
( )
I = β 1,2 =
π
sin π
=
2π
3
.
3
( )
1
9. I = ∫ x 8 1 − x 3 dx .
0
Rezolvare:
Facem schimbarea de variabilă x 3 = t ⇒ x = t 3 ⇒ dx = 1 t − 3 dt .
1 2
3
x 0 1
t 0 1
1 8 1 1 Γ(3)Γ(2) 1
I = 1 ∫ t 3 (1 − t )t − 3 dt = 1 ∫ t 2 (1 − t )dt = 1 β (3,2 ) = ⋅
2
= .
3
0
3
0
3 3 Γ (5) 12
( )1,5dx .
1
10. I = ∫ 3 x 1 − x 2
0
Rezolvare:
Facem schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 1 t − dt .
1 1
2 2
2
x 0 ∞
t 0 ∞
365
( )1,5 dx = 12 ∫ t
1 1
Prin urmare, I = ∫ x 1 − x 2 (1 − t ) t − 2 dt =
1 1 3 1
3 6 2
0 0
11 1 ⎛ 2 5⎞
− 13
(1 − t )
3
= ∫t 2
dt = β ⎜ , ⎟ .
2 0 2 ⎝ 3 2⎠
∞ ∞
x x
11. Să se calculeze: a) I = ∫ dx ; b) I = ∫ dx .
0 (1 + x) 6
01 + x6
Rezolvare:
a) Prin identificare cu a doua formulă de definiţie a integralei beta
(proprietatea 2), obţinem: a − 1 = 1 ⇒ a = 2 ; a + b = 6 ⇒ b = 4 ,
Γ(2 ) ⋅ Γ(4 ) 1
prin urmare I = β (2, 4 ) = = .
Γ(6 ) 20
b) Facem schimbarea de variabilă x 6 = t ⇒ x = t 6 ⇒ dx = 1 t − 6 dt .
1 5
6
x 0 ∞
t 0 ∞
1 ∞ t 6 1 − 56 1 1 t− 3 1 1 2 1 π
( )
1 2
π 3
I= ∫ ⋅ t dt = ∫ = β 3, 3 = ⋅ π
= .
6 01 + t 6 6 01 + t 6 6 sin 9
3
12. Integrala I = ∫ (sin x )1,4 (cos x )− 0,6 dx are forma k ⋅ β ( p, q ) ,

2
0
unde k , p, q ∈ R; p, q > 0 . Să se afle valorile paramertilor k , p, q .
Rezolvare:
Folosim schimbarea de variabilă: sin 2 x = t ⇒ 2 sin x cos xdx = dt .
x 0 π
2
t 0 1
Transformăm funcţia care trebuie integrată astfel:
366
π
12
I = ∫ (sin x) 0,4 (cos x) −1,6 2 sin x cos xdx =
20
π
12
= ∫ (sin 2 x ) 0,2 (cos 2 x) − 0,8 2 sin x cos xdx . Obţinem:
20
1 1 0, 2 1 1
I= ∫ t (1 − t )
−0,8
dt = β (1,2; 0,2 ) , deci k = ; p = 1,2; q = 0,2 .
20 2 2
3 dx
13. Să se calculeze integrala: I = ∫ .
− 4 6 ( x + 4 )(3 − x )5
Rezolvare:
3
Integrala se poate scrie: I = ∫ (x + 4)− 6 (3 − x )− 6 dx .
1 5
−4
Încercăm să facem schimbarea de variabilă
x + 4 = t ⇒ x = t − 4 ⇒ dx = dt .
x −4 3
t 0 7
Se observă că intervalul de integrare devine (0, 7 ) , prin urmare,
pentru a ajunge la intervalul (0,1) , vom folosi schimbarea de
x+4
variabilă = t ⇒ x = 7t − 4 ⇒ dx = 7 dt .
7
x −4 3
t 0 1
1 1
Obţinem: I = ∫ (7t )− 6 (7 − 7t )− 6 7dt = 7 − 6 ⋅ 7 − 6 ⋅ 7 ∫ t − 6 (1 − t )− 6 dt =
1 5 1 5 1 5
0 0
( ) ( )
= β 56 , 16 = β 16 , 56 =
π
sin π6
= 2π .
367
PROBLEME PROPUSE
Să se calculeze valoarea următoarelor integrale:

∞ ∞
R: 80 2. ∫ x 7 e − x dx R: 3;
2
1. ∫ x 6 e −3 x dx
243
0 0
+∞
( ) 4. ∫ x e dx R:
2
1 4 −x 3
3. ∫ x − x 2 5 1
π
dx R: 2772
0 −∞ 4
+∞
1 π −x 2
5. ∫ x − x dx R: 8 2
6. ∫ e dx R: π
0 −∞
−1 0
(− x − 1)5 e x +1dx 8. ∫ x (1 + x ) dx R: 1
2 3
7. ∫ R: π
60
−∞ −1
0
5 x 0 2
9. ∫ x e dx R: − 120 10. ∫ x − 3x + 2 dx R: -1
x
−∞ −∞ e
( 1
) 2π 3
1 6 1 1
11. ∫ x14 1 − x 3 dx R: 6930 12. ∫ dx R:
0 03 x 2 (1 − x ) 3
2 ∞ x4
13. ∫ x 2 4 − x 2 dx R: π 14. ∫ dx R: 1
0 (1 + x )
6 5
0
( )4
1 1 1
15. ∫ x − x 2 dx R: 1 16. ∫ dx R: 2π
630
0 06 x 5 (1 − x )
1
πa 4
∫ x(ln x ) dx R: −
515 a
17. 18. ∫ x 2 a 2 − x 2 dx, a > 0 R:
8 16
0 0
∞ 1 π −2
19. ∫ dx R: 20. ∫ ( x + 2) 5 e x + 2 dx R: − 120
4 2 2
01 + x −∞
368
∞ x2
−
21. ∫
1 1
dx R: π 2 22. e∫ 2
dx R: 2π
0 4 x 3 (1 − x ) 0 2
(n )
∞
23. ∫ e − x dx; n > 0 R: 1 Γ 1
n
n
0
∞
m −xn
24. ∫ x e dx; m, n > 0 R: 1 Γ m +1
n
(n)
0
∞ ∞
25. ∫ ( x − 2) e 7 2− x
26. ∫ e
− x
dx R: 7 ! dx R: 2
2 0
π /2 +∞
27. ∫ sin 3 x cos 5 x dx R: 1 28. ∫ 7 x 5 e − x dx R: 7 ⋅ 11!
7
12
0 0
0
29. ∫ x 4 9 − x 2 dx R: 729 π
32
−3
+∞ ∞
− x2
x10
30. ∫ e dx R: 2π
2
31. ∫ dx R: 2π
−∞ 0 (1 + 2x 2 )3
1
1 π 1
32. ∫ ln x dx R: 33. ∫ dx R: 2π
2
0 − 3 6 ( x + 3)5 (1 − x )
∞
34. ∫ x n e − x dx; n ∈ N R: 0 , dacă n impar; Γ n +1 =
2
2
( ) (n − 1)!! π
n
,
−∞ 22
dacă n par
−1 3
dx R: π
dx
35. ∫ (x + 1)3 e x +1dx R: -3! 36. ∫
−∞ 1 (3 − x )(x − 1)
∞ 4
e x
37. ∫ 1 ln 3 x(1 − ln x) 4 dx R: 1 38.
x 280
0 1 + x 6
dx R: π
3 ∫
1
369
a
4 2
− 2 πa 6
39. ∫ x a x dx R:
0 32
+∞ − 7
− x 2 + 2 x −4 π ∞ ⎛ x2 ⎞ 2
4⎜ 4 2
40. ∫ e dx R: 41. ∫ x 1 + ⎟ dx R:
2e 3 ⎜ ⎟
2 ⎠ 5
1 0 ⎝
∞
3
2n − x
42. ∫ x 5 9 − x 2 dx R: 5832 43. ∫ x e
35
dx; n ∈ N R:
n
n +1
3
Γ1 (n )
0 0 n
∞
44. ∫ x 3 e1− x dx R: 6e
0
( )p −1dx; p > 0 R: Γ( p) 46. ∫

1 ∞
1 x4 π 332
∫ ln x
( )2
45. dx R:
0 0 1 + 2x3 27
∞ ∞
e4 π 5 − ( x −1)
∫ (x − 1) e
n
− x 2 − 2 x +3
47. ∫ e dx R: 48. dx R:1
−1 2 1
∞ ∞ x3
n −x
dx R: π
2
49. ∫ x e dx; n ∈ N R: 50. ∫ 8

0 01 + x 8
0
6
51. ∫x 16 − x 2 dx R: 1280π
−4
( )4 dx R: 901 53.
1 π /2
4 2
52. ∫ x 5 1 − x 3 ∫ sin x cos x dx R: π
0 0
( )
∞ 1 1
2π 8 3 4
54. ∫ 3 dx R: 55. ∫ x 1 − x dx
0 x (1 + x ) 3
0
370
∞ 1 ∞
56. ∫ dx R: π3 1 π
( )
57. ∫ dx R:
6 2 3
01 + x
3
0 x 1+ x
∞ x2
58. ∫ dx R: π
(
0 1+ x 4 2
) 8 2
π /2 (m −1)!(n −1)!
59. ∫ sin 2m −1 x cos 2n −1 x dx; m, n ∈ N R: 2(m + n −1)!
0
− n +1
∞ 9
π ∞ ⎛ x2 ⎞ 2
60. ∫ e − 2 x + x +1dx R:
e
61. ∫ ⎜1 + ⎟ ; n∈ N*
2 8
2 ⎜ n ⎟⎠
−∞ −∞ ⎝
∞ ∞ x2
− 2 x 2 + 4 x +1 e 3 2π π 2
62. ∫ e dx R:
2
63. ∫
4
dx R:
4
−∞ 01 + x
∞ ∞
64. ∫ x − 2 e 2 − x dx R: π 65. ∫ x 3 e1− x dx R: 16
2
2 1
( )
1 5
66. ∫ x 3 1 − x 2 dx R: 1
84
0
∞ x4 3π 2
67. ∫
( )
dx R:
0 1 + 2x 2 3 128
∞
− 3x 2 − 6 x + 5
68. Integrala I = ∫ e dx are forma ke aπ b , unde
−1
k , a, b ∈ R . Să se afle valorile parametrilor k , a, b .
3
R: k = , a = 8 ,b = 1 .
6 2
π /2
69. Integrala I = ∫ sin 2 x cos 4 x dx are forma kπ a unde
0
371
k , a ∈ R . Să se determine valorile parametrilor k şi a .
1
R: k = ; a = 1 .
32
∞
70. Integrala I = ∫ x 2,5 e − 4 x dx = aΓ(b) , unde a, b ∈ R; b > 0 . Să
3
0
se determine valorile parametrilor a şi b .
( )4,8 dx = kβ ( p, q) , unde
1
71. Integrala J = ∫ x 3,6 1 − x 3
0
k , p, q ∈ R; p, q > 0 . Să se determine valorile parametrilor k , p, q .
2 m −1
1
72. Să se calculeze T = ∫ (1 + x) (1 − x) 2n −1
dx, m > 0, n > 0 .
2 m+n
−1 (1 + x )
372
9.2. INTEGRALE DUBLE
BREVIAR TEORETIC
Fie D ⊂ R 2 un domeniu mărginit şi f : D → R o funcţie

integrabilă pe D . Calculăm I = ∫∫ f (x, y )dxdy .
D
Reguli de calcul
1. Dacă D este dreptunghiul [a, b]× [c, d ] , atunci:

b⎛d ⎞ d⎛b ⎞
∫∫ f (x, y )dxdy = ∫ ⎜⎜ ∫ f ( x, y )dy ⎟⎟dx = ∫ ⎜⎜ ∫ f ( x, y )dx ⎟⎟dy
D a⎝ c ⎠ c⎝a ⎠
2. Presupunem că D este un domeniu închis, simplu in raport cu

{
axa Oy , adică D = (x, y ) ∈ R 2 / a ≤ x ≤ b, α (x ) ≤ y ≤ β (x ) , iar }
funcţia y → f ( x, y ) este integrabilă pe [α (x ), β (x )]. Atunci:
b ⎡ β ( x) ⎤
∫∫ f ( x , y )dxdy = ∫ ⎢ ∫ f (x, y )dy ⎥dx .
D a ⎢⎣α ( x ) ⎥⎦
3. Presupunem că D este un domeniu închis, simplu in raport cu

{
axa Ox , adică D = (x, y ) ∈ R 2 / a ≤ y ≤ b, α ( y ) ≤ x ≤ β ( y ) , iar }
funcţia x → f ( x, y ) este integrabilă pe [α ( y ), β ( y )] . Atunci:
b ⎡β ( y) ⎤
∫∫ f (x, y )dxdy = ∫ ⎢ ∫ f (x, y )dx ⎥ dy .
D a ⎢⎣α ( y ) ⎥⎦
373
4. Schimbarea de variabilă în integrala dublă: trecerea de la
coordonate carteziene la coordonate polare.
Considerăm transformarea: x = ρ cosθ , y = ρ sin θ , unde

ρ ≥ 0, θ ∈ [0, 2π ] . Rezultă că dacă ( x, y ) parcurge domeniul D ,
atunci ( ρ ,θ ) parcurge domeniul D * = [r1 , r2 ]× [θ1 ,θ 2 ] , unde
[r1 , r2 ] ⊂ [0, ∞ ) şi [θ1 ,θ 2 ] ⊂ [0, 2π ] . În aceste condiţii, rezultă că:
∫∫ f ( x, y )dxdy = ∫∫ f (ρ cosθ , ρ sin θ ) ρ dρ dθ .
D D*
Observaţie. Dacă D este un domeniu închis şi mărginit, atunci aria

suprafeţei D este: Aria (D ) = ∫∫ dxdy .
D
Formule ce vor fi utilizate:
• ecuaţia dreptei ce trece prin punctele A( x1 , y1 ) , B (x 2 , y 2 )
x y 1
este: x1 y1 1 = 0.
x2 y2 1
• ecuaţia cercului cu centrul A(a, b ) şi raza r este:
(x − a ) 2
+ ( y − b) = r 2 .
2
374
PROBLEME REZOLVATE
1. Se consideră D = [0,1]× [− 1, 0] şi f : R → R,
f (x, y ) = 2 x 2 y − xy 3 + 1 . Să se calculeze ∫∫ f (x, y )dxdy .
D
Rezolvare:
( ) ( )
1⎛ 0 ⎞ 1⎡ y =0 ⎤
I = ∫ ⎜ ∫ 2 x 2 y − xy 3 + 1 dy ⎟dx = ∫ ⎢ x 2 y 2 − 1 xy 4 + y ⎥ dx =
⎜ ⎟ 4 y = −1 ⎦
0 ⎝ −1 ⎠ 0⎣
1
( )
⎛ x3 x 2 ⎞
1 1 1 19
= ∫ − x + 1 x + 1 dx = ⎜ −
2
+ + x⎟ = − + +1 = .
4 ⎜ 3 8 ⎟ 3 8 24
0 ⎝ ⎠0
( )
2. Să se calculeze I = ∫∫ x 2 − y dxdy , unde
D
{
D = (x, y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 1; x − 2 ≤ y ≤ x 2 + 3 x − 1 . }
Rezolvare:
Deoarece domeniul D este simplu în raport cu axa Oy , obţinem:
( )
1 ⎛ x 2 + 3 x −1 ⎞
I = ∫⎜ ∫ x 2 − y dy ⎟ dx . Avem că:
⎜ ⎟
0⎝ x−2 ⎠
(x 2 − y )dy = 12 x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + 32 , prin urmare

x 2 + 3 x −1
∫
x−2
1 1
⎛ 3⎞
I = ∫ ⎜ x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + ⎟dx = 71 .
60
0⎝ 2 2⎠
375
3. Să se calculeze I = ∫∫ dxdy , unde
D
{
D = ( x, y ) ∈ R 2
y ≤ x − 2, y ≥ x 2 − x − 2 . }
Rezolvare:
Considerăm funcţiile f1 , f 2 : R → R , f1 ( x) = x 2 − x − 2 ,
f 2 ( x) = x − 2 . Determinăm punctele de intersecţie ale graficelor
⎧ 2
celor două funcţii, rezolvând sistemul ⎪⎨ y = x − x − 2 şi găsim
⎪⎩ y = x − 2
punctele A(0, − 2) şi B(2, 0) . Domeniul D este dat de suprafaţa
haşurată.
y y=f1(x)
y=f2(x)
0 B(2, 0) x
A(0, -2)
Observăm că D se mai poate exprima astfel:

{ }
D = (x, y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 2, x 2 − x − 2 ≤ y ≤ x − 2 , deci D este
simplu în raport cu axa Oy . Prin urmare, integrala devine:
( )
2⎛ x−2 ⎞ 2 2
y= x−2
I = ∫⎜ ∫ dy ⎟ dx = ∫ ⎛⎜ y y = x 2 − x − 2 ⎞⎟ dx = ∫ 2 x − x 2 dx = 4 .
⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 3
0⎝ x2 − x−2⎠ 0 0
376
4. Să se calculeze I = ∫∫ xdxdy , unde D este domeniul din figură.
D
A(0, 2)
(0, 1) D
(0, 0)
C(1, 0) x
Rezolvare:
x y 1
• Ecuaţia dreptei AC este: 1 0 1 = 0 ⇒ 2 x + y = 2 .
0 2 1
• Ecuaţia cercului de centru (0,1) si rază 1 este:
(x − 0)2 + ( y − 1)2 = 1 ⇔ x 2 + y 2 − 2 y = 0 .
• Coordonatele punctului B se determină rezolvând sistemul:
⎪⎧2 x + y = 2
⎨ 2 2
⇒
⎧ x = 0, y = 2
⎪
⎨ 4 2
; obţinem A(0, 2) (5 5 )
şi B 4 , 2 .
⎪⎩ x + y − 2 y = 0 ⎪ x = , y =
⎩ 5 5
Considerăm domeniul simplu în raport cu axa Ox . Cu notaţiile din
breviarul teoretic, punctul 2, avem:
a = 2 , b = 2 ; 2 x + y = 2 ⇒ x = (2 − y ) ⇒ α ( y ) = (2 − y ) ;
1 1
5 2 2
2 2
x + y − 2y = 0 ⇒ x = ± 2y − y 2
⇔ β ( y ) = + 2 y − y 2 . Rezultă:
377
2⎛ 2 y− y2 ⎞ ⎛ 2 y− y2 ⎞
( )
2⎜ 2 ⎟ 2
⎜ ⎟ x 2 32 .
I = ∫⎜ ∫ xdx ⎟⎟ dy = ∫⎜ 2 ⎟ dy = − 18 ∫ 5 y − 12 y + 4 dy =
2 ⎜ 2− y 2 ⎜ ⎟ 2 75
5 ⎝ ⎠ 2− y
⎝ ⎠
2 5 5
2
5. Să se calculeze I = ∫∫ dxdy , unde domeniul D este dat de

D
suprafaţa haşurată.
y (1, 2)
(2, 1)
1
O 2 x
Rezolvare:
x y 1
Ecuaţia dreptei d1 este: 0 1 1 = 0 ⇒ y = x + 1 .
1 2 1
x y 1
Ecuaţia dreptei d 2 este: 1 2 1 = 0 ⇒ y = 3 − x .
2 1 1
Dorim să integrăm pe domenii simple în raport cu Oy . Vom descompune
D în reuniune a două domenii D1 , D2 care au interioarele disjuncte:
378
y y (1, 2)
(1, 2)
D1
D2
O 1 x O 1 2 x
Pentru D1 avem a = 0 ; b = 1; α ( x) = 0, β ( x) = x + 1
1 ⎡ x +1 ⎤ 1 1
⎛1 2 ⎞ 3
I1 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ ∫ dy ⎥ dx = ∫ ( x + 1)dx = ⎜ x + x ⎟ = .
D 0 ⎣⎢ 0 ⎦⎥ 0 ⎝2 ⎠0 2
Pentru D2 avem a = 1, b = 2; α ( x) = 0, β ( x) = 3 − x .
2
2 ⎡3 − x
⎤ 2 x2 3
I 2 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ ∫ dy ⎥ dx = ∫ (3 − x)dx = 3 − = 3− .
D 1 ⎢⎣ 0 ⎥⎦ 1 2 2
1
Rezultă că I = I1 + I 2 = 3 .
6. Să se calculeze I = ∫∫ x 2 + y 2 dxdy , unde

D
{
D = ( x, y ) ∈ R 2
4 ≤ x + y 2 ≤ 9; y ≥ 0 .
2
}
Rezolvare:
Folosim trecerea la coordonatele polare:

⎧ x = ρ cosθ
⎨ , ρ ∈ [0, ∞ ), θ ∈ [0,2π ]
⎩ y = ρ sin θ
⎧4 ≤ x 2 + y 2 ≤ 9 ⎧2 ≤ ρ ≤ 3
⎨ ⇒⎨
⎩y ≥ 0 ⎩0 ≤ θ ≤ π
379
{
Vom avea: D * = ( ρ ,θ ) ∈ R 2 2 ≤ ρ ≤ 3,0 ≤ θ ≤ π şi }
dxdy = ρ ⋅ dρdθ .
π ⎛3 ⎞ 1π 19
I = ∫∫ ρ 2 dρdθ = ∫ ⎜ ∫ ρ 2 dρ ⎟dθ = ∫ 19dθ = π .
⎜ ⎟ 30 3
D* 0⎝ 2 ⎠
7. Să se calculeze aria discului de rază r , unde r > 0 .
Rezolvare:
{
Avem de calculat aria domeniului D = (x, y ) ∈ R 2 / x 2 + y 2 ≤ r 2 . }
Conform observaţiei din breviarul teoretic, aria domeniului D este
egală cu ∫∫ dxdy .
D
Folosim trecerea la coordonatele polare :
⎧ x = ρ cosθ
⎨ , ρ ∈ [0, ∞ ), θ ∈ [0,2π ]
⎩ y = ρ sin θ
(x, y ) ∈ D ⇒ x 2 + y 2 ≤ r 2 ⇒ ρ ∈ [0, r ], θ ∈ [0, 2π ] . Prin urmare,
{ }
D * = ( ρ ,θ ) ∈ R 2 0 ≤ ρ ≤ r , 0 ≤ θ ≤ 2π şi dxdy = ρ ⋅ dρdθ . Prin
urmare,
2π ⎛ r ⎞ r 2 2π
∫∫ dxdy = ∫∫* ρ dρdθ = ⎜
∫ ⎜∫ ρ dρ ⎟ dθ = ∫ dθ = πr 2 .
⎟ 2 0
D D 0 ⎝0 ⎠
x2 + y2
8. Să se calculeze I = ∫∫ e dxdy unde
D
{
D = ( x, y ) ∈ R 2
1 ≤ x + y 2 ≤ 4, 0 ≤ x ≤ y .
2
}
380
Rezolvare:
Folosim trecerea la coordonatele polare:
⎧ x = ρ cosθ
⎨ , ρ ∈ [0, ∞ );θ ∈ [0,2π ] .
⎩ y = ρ sin θ
(x, y ) ∈ D ⇒ 1 ≤ x 2 + y 2 ≤ 4, 0 ≤ x ≤ y ⇒ ρ ∈ [1, 2], θ ∈ ⎡⎢π , π ⎤⎥ .
⎣4 2⎦
*
{
Avem: D = ( ρ ,θ ) ∈ R 2
1 ≤ ρ ≤ 2, π ≤ θ ≤ π
4 2
} şi
dxdy = ρ ⋅ dρdθ . Rezultă:
π
ρ 2 cos 2 θ + ρ 2 sin 2 θ ⎛2 ⎞
ρ d ρ d θ = ∫ ⎜ ∫ ρ e ρ d ρ ⎟ dθ =
2
I = ∫∫ e
⎜ ⎟
D* π
4 ⎝1 ⎠
( )
π π
⎛ 2 2 ⎞ π
π
= ∫ ⎜ ρ e ρ − ∫ e ρ dρ ⎟dθ = ∫ 2e 2 − e − e 2 + e dθ = e 2θ
2 2
⋅ e2 .
2
=
⎜ 1 1 ⎟ π
4
4 ⎝ ⎠
π π 4
4
PROBLEME PROPUSE
(
1. Să se calculeze ∫∫ 5 x 3 y − 2 xy + 7 dxdy unde )
D
D = [− 2, 0]× [1, 2] . R: − 10 .
⎛ y⎞
2. Să se calculeze ∫∫ ⎜ x + ⎟dxdy unde
D⎝ x⎠
{ }
D = ( x, y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 3, 0 ≤ y ≤ x − 1 . R: 14 + 1 ln 3 .
3 2
1
3. Să se calculeze ∫∫ dxdy , unde
x + y +1
{ }
D
D = ( x, y ) ∈ R 2 y − x ≤ 1, x + y ≤ 3; x ≥ 0, y ≥ 0 . R: 2 − ln 2 .
381
4. Să se calculeze ∫∫ (2 xy + x − 3) ydxdy
D
{
unde D = (x, y ) ∈ R 2
1 ≤ x ≤ 2; x 2 + 1 ≤ y ≤ x 2 − x + 3 . R: 4 . } 15
y−4
5. Să se calculeze ∫∫ dxdy unde
D x
{
D = (x, y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 4, 2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 + 1 . R: 229 . } 9
y
6. Să se calculeze ∫∫ dxdy , unde
x
{ }
D
D = (x, y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 2, 2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 . R: 7 − 1 ln 2 .
8 2
∫∫ e
−( x2 + y 2 )
7. Să se calculeze dxdy unde unde
( )
D
{
D = (x, y ) ∈ R 2 x 2 + y 2 ≤ 16, x ≥ 0, y ≥ 0 . R:
4
}
1 − e −16 π
.
382
CAPITOLUL 10
ECUAŢII DIFERENŢIALE
BREVIAR TEORETIC
Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

• Forma implicită: F ( x, y, y ') = 0, F : D ⊂ R 3 → R, x ∈ I ⊆ R ,
funcţia necunoscută fiind y = y (x) , derivabilă, cu derivata
y ' = y ' ( x) .
• Forma explicită: y ' = f ( x, y )
A rezolva o ecuaţie diferenţială presupune a determina o funcţie
y = ϕ ( x), ϕ : I → R , astfel încât F ( x, ϕ ( x), ϕ ' ( x) ) = 0 ; în aceste
condiţii, spunem că funcţia y = ϕ (x, C ), C ∈ R este soluţia
generală a ecuaţiei.
Pentru o anumită valoare a lui C , funcţia y = ϕ (x) se numeşte
soluţie particulară a ecuaţiei.
• Problema lui Cauchy pentru ecuaţia F ( x, y, y ') = 0 constă în
determinarea unei soluţii particulare a ecuaţiei, care verifică
condiţia iniţială y ( x0 ) = y 0 , x0 ∈ I , y 0 ∈ R .
I. ECUAŢII DIFERENŢIALE CU VARIABILE

SEPARABILE
Forma generală este:
y ' = f ( x) ⋅ g ( y ), f : (a, b) → R, g : (c, d ) → R; f , g continue şi
g ( y ) ≠ 0, ∀y ∈ (c, d ) .
383
II. ECUAŢII DIFERENŢIALE OMOGENE
⎛ y⎞
Forma generală este: y' = g ⎜ ⎟ , g : (a, b) → R continuă.
⎝ x⎠
Această ecuaţie se rezolvă astfel:
y
Se face înlocuirea = z ⇒ y = zx, y ' = z ' x + z şi se obţine o
x
ecuaţie diferenţială cu variabile separabile.
III. ECUAŢII DIFERENŢIALE LINIARE DE ORDINUL I

y ' = P( x) y + Q( x), P, Q : (a, b) → R continue.
Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi :
i ) se determină soluţia ecuaţiei omogene ataşate: y ' = P( x) y ,
care este o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile;
ii ) se aplică metoda variaţiei constantelor.
IV. ECUAŢII DIFERENŢIALE DE TIP BERNOULLI

y ' = P( x) y + Q( x) yα , α ∈ R \ {0,1}, P, Q : (a, b) → R continue.
Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi:
1) se împarte ecuaţia prin yα şi rezultă:
1 1
y '+ P ( x) + Q( x) = 0 .
yα yα −1
2) se notează y1−α = z ⇒ (1 − α ) y −α y ' = z ' şi după înlocuire se
obţine o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I .
384
PROBLEME REZOLVATE
1. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale:

xy
y' = şi soluţia particulară care trece prin punctul (0,1) .
x2 +1
Rezolvare:
Observăm că aceasta este o ecuaţie diferenţială cu variabile
separabile.
y' x
Se separă variabilele şi rezultă: = .
y x2 +1
Integrând în raport cu x , obţinem:
1 x 1 2
∫ y y ' dx = ∫ 2 dx + c, c ∈ R ⇒ ln y = 2 ln( x + 1) + ln C , C > 0 ⇔
x +1
⇔ ln y = ln⎛⎜ C x 2 + 1 ⎞⎟ ⇒ y = C x 2 + 1 ⇒ y = ±C x 2 + 1 ,
⎝ ⎠
sau y = K x 2 + 1, K ∈ R .
Soluţia generală sub formă explicită a ecuaţiei diferenţiale este:
y = y ( x, K ) = K x 2 + 1, K ∈ R * .
Înlocuind x = 0 şi y = 1 în soluţia generală se obţine K = 1 , deci
soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale este: y = y ( x) = x 2 + 1 .
2. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale:

y ' ( y + 1)( x + 1) = x( y + 1) − x .
Rezolvare:
Ecuaţia se mai poate scrie sub forma:
y +1 x
y ' ( y + 1)( x + 1) = xy ⇔ y' = , care este o ecuaţie cu
y x +1
variabile separabile. Integrăm în raport cu x şi obţinem:
385
y +1 x
∫ y y ' dx = ∫ x + 1dx + c, c ∈ R ⇒ y + ln y = x − ln x + 1 + ln C
y (x + 1)
⇒ ln y ( x + 1) = x − y + ln C , C > 0 ⇒ ln = x− y⇒
C
y ( x + 1) = Ce x − y , C > 0 ⇒ y ( x + 1) = ±Ce x − y , C > 0 .
Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale sub formă
implicită este: y ( x + 1) = Ke x − y , K ∈ R * .
3. Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială:

x + 2 y 2 = xyy' .
2
Rezolvare:
Ecuaţia se mai poate scrie sub următoarea formă echivalentă:
x2 + 2y2
y' = .
xy
Aceasta este o ecuaţie diferenţială omogenă. Folosim substituţia:
y
z = ⇒ y = zx, y ' = z ' x + z şi se obţine ecuaţia:
x
x 2 + 2z 2 x 2 1 + 2z 2
z + xz ' = ⇒ z + xz ' = ⇒
zx 2 z
1+ z2 z 1
z' x = ⇒ z' =
z z2 +1 x
Integrăm această ecuaţie cu variabile separabile:
z 1 1 2
∫ 2 z ' dx = ∫ x dx ⇒ 2 ln(1 + z ) = ln x + ln C , C > 0 ⇒
z +1
y
⇒ 1 + z 2 = C x . Revenind la substituţia z = , avem:
x
386
y2
1+ = C x . Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale
x2
este: x 2 + y 2 = Cx 2 , C > 0 .
4. Să se rezolve următoarea ecuaţie diferenţială:

y ' cos x − 2 y sin x = cos x şi să se determine soluţia particulară care
trece prin punctul ⎛⎜ π , π + 1 ⎞⎟ .
⎝4 4 2⎠
Rezolvare:
Împărţim ecuaţia prin cos x ≠ 0 şi obţinem:
π
y ' = 2 ytgx − 1 (1), x ≠ (2k + 1) , k ∈ Z , care este o ecuaţie
2
diferenţială liniară de ordinul I.
i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată:
1 1
y ' = 2 ytgx ⇔ y ' = 2tgx ⇔ ∫ y ' dx = ∫ 2tgxdx + c, c ∈ R ⇔
y y
y 1
⇔ ln y = −2 ln cos x + ln K , K > 0 ⇒ ln = ln ⇒
K cos 2 x
y 1 K ±K
⇒ = ⇒ y = ,K > 0 ⇒ y = , K >0,
2 2
K cos x cos x cos 2 x
C
sau y = , C ∈ R* .
2
cos x
ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor şi rezultă:
C ( x) C ' ( x) cos 2 x + 2 sin x cos xC ( x)
y= ⇒ y' = =
cos 2 x cos 4 x
C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x)
.
cos 3 x
387
Înlocuim y şi y ' în ecuaţia (1) şi obţinem:
C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x) C ( x)
=2 tgx + 1 ⇒
3
cos x cos 2 x
C ' ( x)
− 1 = 0 ⇒ C ' ( x) = cos 2 x ⇒ C ( x) = ∫ cos 2 xdx =
2
cos x
1 + cos 2 x x 1
=∫ dx + C1 = + sin 2 x + C1 ; soluţia generală a
2 2 4
ecuaţiei diferenţiale este:
⎛x 1 ⎞ 1
y = y ( x, C1 ) = ⎜ + sin 2 x + C1 ⎟ ⋅ , C1 ∈ R .
⎝2 4 ⎠ cos 2 x
(4 )
Punând condiţia ca y π = π + 1 , obţinem:
4 2
π + 1 = (π + 1 + C ) ⋅ 2 ⇒ C = 0 .
4 2 8 1
4 1
⎛x 1 ⎞ 1
Rezultă soluţia particulară: y = y ( x) = ⎜ + sin 2 x ⎟ ⋅ .
⎝2 4 ⎠ cos 2 x
5. Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială:

y '+ y ⋅ ctgx + y 3 = 0, x ≠ kπ , k ∈ Z .
Rezolvare:
Se observă că aceasta este o ecuaţie diferenţială de tip Bernoulli, cu
α =3 .
1) Împărţim ecuaţia prin y 3 şi rezultă: 1 y '+ 1 ctgx + 1 = 0 . (1)
3 2
y y
2) Notăm y1− 3 = z ⇔ y −2 = z ⇒ − 2 y ' = z ' ⇒ y'
=−
z' .
3 3 2
y y
Prin înlocuire în (1) obţinem:
z'
− + z ⋅ ctgx + 1 = 0 ⇔ z ' = 2 z ⋅ ctgx + 2 (2), care este o ecuaţie
2
diferenţială liniară de ordinul I.
388
i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată:
1 1
z ' = 2 z ⋅ ctgx ⇔ z ' = 2ctgx ⇒ ∫ z ' dx = 2 ∫ ctgx dx + c, c ∈ R ⇒
z z
⇒ ln z = 2 ln sin x + ln C , C > 0 ⇒
z
ln = ln sin 2 x ⇒ z = C sin 2 x, C > 0 ⇒
C
⇒ z = ±C sin 2 x, C > 0 ⇒ z = K sin 2 x, K ∈ R * .
ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor:
z = K ( x) sin 2 x ⇒ z ' = K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) .
Înlocuind în (2), obţinem:
K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) = 2 K ( x) sin 2 x ⋅ ctgx + 2 ⇔
2 1
⇔ K ' ( x) sin 2 x = 2 ⇒ K ' ( x) = ⇒ K ( x) = 2 ∫ dx ⇒
2
sin x sin 2 x
⇒ K ( x) = −2ctgx + C1 .
Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordinul I este:
z = K ( x) sin 2 x = (− 2ctgx + C1 )sin 2 x = −2 sin x cos x + C1 sin 2 x
sau z = − sin 2 x + C1 sin 2 x, C1 ∈ R .
1
Revenind la substituţia z = , obţinem soluţia generală a ecuaţiei
y2
1 1
Bernoulli: y 2 = = , C1 ∈ R .
z − sin 2 x + C1 sin 2 x
389
PROBLEME PROPUSE
Să se determine soluţia generală pentru următoarele ecuaţii

diferenţiale şi soluţia particulară care trece prin punctul indicat:
x(2 y − 1)
1. y ' = , (1,1).
( x 2 + 1)
( )
R: y (x, C ) = C x 2 + 1 + 1 , C ∈ R ; y (x ) = 1 x 2 + 1 + 1 .
2 4
( ) 2
2. 2 yy ' = (3 x + 2)( y + 4) , 2 ⎛ 2, e 2 − 4 ⎞ .
⎜ ⎟
⎝ ⎠
( )
R: 1 ln y 2 + 4 = 3 x 2 + x + C , C ∈ R ; C = −4 .
2 4
3. (3 x − 4) y y '+( y 2 + 1) = 0 , (1,0).
2
R: y − arctgy = − 1 ln 3 x − 4 + C , C ∈ R ; C = 0 .
3
x+ y
y '−(2 x − 1)e x = 0 , (0,1).
2
4. e
( )
R: y (x, C ) = ln e x ( x −1) + C , C ∈ R ; C = e − 1 .
5. y ' cos x + sin x sin 2 y = 0, ( π , π ) ;
4 4
6. 2 x 2 yy ' = y 2 + 1 , (1,5).
Să se determine soluţia generală a următoarelor ecuaţii

diferenţiale:
7. x 2 + 2 y 2 = xyy' R: a) y 2 ( x, C ) = Cx 4 − x 2 , C ∈ R
2x
2 2 x+ y
8. x (2 y '+1) + y = 0 R: x = Ce , C∈R;
3x + 4 y
9. y ' = R: x + y = C ( y − x )7 , C ∈ R .
4x + 3y
390
Să se rezolve următoarele ecuaţii diferenţiale şi să se afle
soluţia particulară care trece prin punctul indicat:
e x + 4C
4
3 3
10. y '+4 x y = x , (0,1) ; R: y (x, C ) = 1 , C∈R; C = 3.
4 x4 4
e
(4
11. y ' cos x − 2 y sin x = cos x, π , π + 1 .
4 2
)
12. y '+3 y = 6 xe − x , (0,3) ;
R: y ( x, C ) =
(6 x − 3)e − x + 2Ce −3x , C ∈ R ; C = 9 .
2 2
13. y '+2 xy = 2 xe − x , (0,1) ;

2
( )
R: y (x, C ) = x 2 + C e − x , C ∈ R ; C = 1 .
2
Să se integreze următoarele ecuaţii diferenţiale:

14. 6 y 2 y '+ xy 3 = 2 x ; R: y (x, C ) = e − 4 x + 2 , C ∈ R .
3 1 2
2 y
15. xy'−4 y = x 2 y ; R: x = Ce x2
, C∈R.
1
16. y '+ xy − y 2 x = 0 ; R: y (x, C ) = , C ∈R.
Ce 2 x + 1
1 2
1
17. xy '+2 y = x 5 y 3e x ; R: y 2 ( x, C ) =
x 4 C − 2e x
, C∈R.
( )
391
BIBLIOGRAFIE
1. CENUŞĂ, GH., V. BURLACU, R. COROI, TOMA, M.,

FILIP, A. ş.a., Matematici aplicate în economie, Tipografia
A.S.E., 1990
2. CENUŞĂ, GH., FILIP, A., RAISCHI, C. ş.a., Matematici
pentru economişti, Editura Cison, Bucureşti, 2000
3. CENUŞĂ, GH., NECULĂESCU, C., Elemente de algebră
liniară pentru economişti, Editura A.S.E., Bucureşti, 1998
4. CENUŞĂ, GH., RAISCHI, C., BAZ, D., TOMA, M.,
BURLACU, V., SĂCUIU, I., MIRCEA, I., Matematici pentru
economişti, Editura Cison, Bucureşti, 2000
5. CHIRIŢĂ, S., Probleme de matematici superioare, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1989
6. COROI, R., WOINAROSKI, S. ş.a., Culegere de probleme de
matematică, Lito, A.S.E., 1988
7. FILIP, A., Matematici aplicate în economie, Editura A.S.E.,
Bucureşti, 2002
8. LANCASTER, K., Analiză economică matematică, Editura
ştiinţifică, 1973
9. ION, D. I., RADU, N., Algebra, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1991
10. NICOLESCU, M., DINCULEANU, N., MARCUS, S., Analiză
matematică, vol. I, II, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1971
11. NIŢĂ, C., NĂSTĂSESCU, C., VRACIU, C., Bazele algebrei,
Editura Academiei R.S.R., 1986
12. POPESCU, O., Matematici aplicate în economie, vol. I, II,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1993
13. PURCARU, I., Elemente de algebră şi programare liniară,
Editura ştiinţîfică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982
14. PURCARU, I., Matematici generale şi elemente de optimizare,
Editura economică, Bucureşti, 1997
392
15. RAISCHI, C., MANU-IOSIFESCU, L., BAZ, S., IFTIMIE, B.,
Analiză matematică: culegere de probleme, Editura A.S.E.,
Bucureşti, 1999
16. ROŞCULEŢ, M., Analiză matematică, vol. I, II, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966
17. SĂCUIU, I., MOSCOVICI, E., POPESCU, AL., Culegere de
probleme de matematici aplicate în economie, Lito A.S.E.,
1991
18. SIREŢCHI, G., Analiză matematică, vol. I, II, Lito
Universitatea Bucureşti, 1982
19. ŞTEFĂNESCU, A., ZIDĂROIU, C., Cercetări operaţionale,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981
20. TOMA, A., Algebră liniară: culegere de probleme, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
393

Matematici Aplicate in Economie Culegere de Probleme

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Matematici Aplicate in Economie Culegere de Probleme

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

1. Metoda eliminării complete (Gauss – Jordan) ......................................... 5

2. Spaţii vectoriale ............................................................................................. 13

2.1. Noţiunea de spaţiu vectorial ................................................................................... 13

2.2. Dependenţa şi independenţa liniară a sistemelor de vectori .......................... 18

vector într-o bază dată .................................................................................................... 44

2.4. Subspaţiul vectorial generat de o mulţime de vectori ..................................... 59

2.5. Schimbarea coordonatelor unui vector la trecerea de o bază la altă bază . 66

3. Operatori liniari ............................................................................................. 78

inversabilitatea unui operator liniar ............................................................................. 91

3.3. Vectori proprii şi valori proprii .............................................................................. 98

4. Funcţionale liniare, biliniare şi pătratice ................................................. 104

4.1. Funcţionale liniare ...................................................................................................... 104

4.2. Funcţionale biliniare .................................................................................................. 109

4.3. Funcţionale pătratice ............................................................................................... 115

5. Sisteme de ecuaţii şi inecuaţii liniare ....................................................... 130

6. Optimizări liniare ........................................................................................... 136

6.1. Rezolvarea grafică a unei probleme de programare liniară ............................. 138

6.2. Algoritmul SIMPLEX PRIMAL ................................................................................ 144

soluţie iniţială de bază. Metoda bazei artificiale ........................................... 148

6.2.3. Cazuri speciale în rezolvarea problemelor de programare liniară ... 150

6.3. Dualitate în programarea liniară ............................................................................ 164

6.3.1. Scrierea problemei duale ........................................................................... 164

6.4. Algoritmul SIMPLEX DUAL .................................................................................... 175

6.5. Reoptimizări ................................................................................................................ 180

6.7. Probleme de transport ............................................................................................. 195

7. Serii .................................................................................................................. 214

7.1. Serii de numere reale ............................................................................................... 214

7.2. Serii de puteri ............................................................................................................ 243

7.3. Dezvoltări în serie ..................................................................................................... 258

8. Funcţii de mai multe variabile reale .......................................................... 280

8.1. Limită. Continuitate. Derivate parţiale. Diferenţiabilitate ............................. 280

8.2. Extremele funcţiilor de mai multe variabile ....................................................... 297

8.2.1. Extreme libere ............................................................................................. 297

8.2.2. Extreme condiţionate (cu legături) ........................................................ 323

8.3. Metoda celor mai mici pătrate ............................................................................... 334

9. Calcul integral ................................................................................................. 341

9.1. Integrale generalizate .............................................................................................. 341

9.1.1. Integrale cu limite infinite ........................................................................ 341

9.1.2. Integrale din funcţii nemărginite ............................................................ 352

9.1.3. Integrale euleriene ..................................................................................... 360

9.2. Integrale duble .......................................................................................................... 373

10. Ecuaţii diferenţiale ..................................................................................... 383

Bibliografie .......................................................................................................... 392

Economiştii, indiferent de domeniul în care lucrează, au nevoie

METODA ELIMINĂRII COMPLETE

1. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda

Deducem că soluţia sistemului este: x1 = 3, x 2 = 2, x3 = 1 .

2. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda

Observaţie. Pentru simplificarea calculelor, am ales drept pivot mai întâi

3. Să se determine, în cazul în care există, inversa matricei:

4. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării

Din ultima iteraţie, rescriind sistemul, rezultă:

5. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării

Aplicând metoda eliminării complete, am obţinut următoarea formă

Din prima relaţie rezultă că sistemul este incompatibil.

6. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării

Aplicând metoda eliminării complete, am obţinut următoarea formă echivalentă

Soluţia sistemului este:

Să se rezolve următoarele sisteme de ecuaţii liniare:

Să se determine inversele matricelor:

2.1. NOŢIUNEA DE SPAŢIU VECTORIAL

Definiţia 1. Se numeşte spaţiu vectorial peste un corp K , o