P. 1
Rezolvari Subiecte Nr.1 Bac 2009 Romana

Rezolvari Subiecte Nr.1 Bac 2009 Romana

5.0

|Views: 126,447|Likes:
Published by Vlad Bradu

More info:

Published by: Vlad Bradu on Mar 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/03/2015

pdf

text

original

1. fior = înfiorare, freamăt, tremur; vălmăşaguri = valuri, învolburări

2. Cratima leagă forma neaccentuată a pronumelui reflexiv de adjectivul
duioase, contribuind, prin evitarea hiatului, la păstrarea măsurii şi a rimului
din vers.

3. S-a lovit la frunte.
În fruntea călăreţilor se afla hatmanul însuşi.
Privesc frun

ţile

de piatră ale munţilor.

4. Tema efemerităţii fiinţei, tema trecerii timpului, tema naturii; motivul
rozelor, al tristeţii, al morţii.

5. „vălmăşaguri de suspine”

6. Tristeţea faţă de trecerea timpului, nostalgia faţă de vară, metaforă a
plenitudinii fiinţei.

7. Respectând trăsăturile specifice rondelului, „E vremea rozelor ce mor" se
constituie într-un refren, ce contribuie la muzicalitatea versurilor, principiu estetic
fundamental al simboliştilor. Cadenţa ritmică impecabilă asigură o
fluiditate desăvârşită. Regăsindu-se în toate cele trei strofe ale poeziei,
versul amplasat atât la începutul, cât şi la sfârşitul poeziei se
transformă în laitmotivul acesteia şi susţine tema poeziei.

8. Ultima strofă ilustrează deprimarea eului liric în faţa condiţiei efemere
sugerată de „amurgu-ntristător" şi de suspinele ce se manifestă în
„vălmăşaguri". Moartea, ca dezintegrare cosmică, este sugerată de
metafora „marea noaptea care vine", prevestită de rozele care îşi pleacă

podoaba corolei. Personificarea florilor, ce „Duioase-şi pleacă fruntea
lor", amplifică tragismul stărilor sufleteşti ale fiinţei umane copleşite de
tristeţe din cauza trecerii lor efemere prin lumea materială: „E vremea
rozelor ce mor". Metaforele „amurgu-ntristător” şi „marea noaptea care vine”
sunt simboluri ale morţii iminente, care va pogorî peste întreaga fire şi în
faţa acestui sfârşit inevitabil fiinţele vremelnice – rozele, oamenii – nu
pot decât să-şi plece fruntea.

9. Poezia lirică este o formă de poezie prin care autorul încearcă să
transmită propriile sentimente şi starea de spirit, modurile de expunere
fiind monologul liric şi descrierea. Cuvintele au sens conotativ, funcţie
emotivă şi estetică, rezultând un limbaj poetic expresiv, bogat în figuri
de stil bazate pe sugestie. Se remarcă, de asemenea, formulele
artistice de factură ideatică, în întreaga poezie existând numai două
substantive concrete din lumea materială: „roze" şi „grădini", restul fiind
din zona abstractului şi definind stări interioare, din structura emoţională:
„fior", „suspine". Prezenţa eului liric constituie de asemenea o trăsătură a
poeziei lirice, expunându-şi trăirile prin prisma ideii centrale a poeziei,
şi anume a sentimentului efemerităţii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->