Era o zi de dalbă primăvară

Când pomii-s plini de mii

de muguri deşi
Era o zi când pe cărări ninsese
Petale albe, floarea de cireş.

1
Era un cer senin, senin albastru
Şi-atâtea flori câmpia presărau
Îşi legănau pe vârfuri ‘nalte
crinii
Potirul alb frumos de catifea.

2
Şi adia aşa uşor zefirul
În umbra deasă a codrilor
din deal
Ascuns în iarbă îngâna izvorul
Cu susur lin un cântec
pe-a lui mal.

3
Aşa era în ziua când, Isuse
Pe Tine-ntâia oară
Te-am văzut
Aşa era o zi de primăvară
Cu dalbe flori când eu
Te-am cunoscut.
4
Eram pe iarba de mătase-n
luncă
Şi lăcrămioare-mi adunam
în braţ
Tu ai trecut şi-n urma Ta,
Isuse
Te-a urmărit privirea-mi
cu nesaţ.
5
Erai frumos ca Soarele
din ceruri
Cu faţa albă, albă ca de crin
În părul Tău lucea fior de raze
Şi-Ţi era chipu-atâta de senin!

6
Tu ai trecut şi-n urma Ta,
Isuse
Şi Soarele părea că a pălit
Aşa-mi părea, Isuse,
frumuseţea
C-am stat în loc şi-n urmă
Te-am privit.
7
Şi-am strâns la pieptu-mi
lăcrămioare
Şi-am coborât pe-acelaşi
deal de nea
Treceam cu dor pe lângă
pomii-n floare
Iar vântu-n păr
petale-mi scutura.
8
Era de vină oare primăvara ?
Era de vină câmpul înverzit ?
Ce-a fost pe urmă nu-mi aduc
aminte
Dar ştiu, Isuse drag, că
Te-am iubit.

9
Atâta ştiu, că Tu-mi eşti Tatăl,
Doamne
Că Te-am dorit cu drag mereu
de-atunci
Şi că păstrez la pieptu-mi
lăcrămioare
Din ziua când Te-am
cunoscut, Isus !
10