Sunteți pe pagina 1din 3

Tema 1 Dimensiuni etice ale conceptului de business

Studiu de caz (CURS): 1. Merck & Co. and river blindness

Orbirea de râu este o maladie teribilă care afectează 18 milioane de oameni sărmani care locuiesc
în sate izolate, pe malurile unor râuri din regiunile tropicale din Africa, Asia şi America Latină.
Boala este cauzată de un mic vierme parazit care este transmis de la o persoană la alta prin
înţepătura unor muşte care se reproduc în apele râurilor. Viermişorii îşi fac cuib sub piele, unde
cresc până la 0,5 metri lungime, încolăciţi sub forma unor noduli rotunzi, având diametrul cam
de 3 cm. În interiorul nodulilor viermii se reproduc, eliberând milioane de progenituri
microscopice, numite microfilaria, care îşi croiesc drum prin tot corpul, deplasându-se pe sub
piele; aceasta se decolorează, iar migraţia paraziţilor provoacă leziuni şi mâncărimi atât de
intense încât victimele pot uneori să se sinucidă. În cele din urmă, microfilaria invadează ochii şi
victima orbeşte treptat.
Împrăştierea de pesticide pentru eradicarea insectelor purtătoare de paraziţi a eşuat, deoarece
muştele au dobândit imunitate faţă de pesticide. Pe de altă parte, singurele medicamente
disponibile pentru combaterea parazitului în corpul uman erau atât de scumpe, aveau efecte
secundare atât de severe şi solicitau atât de multe zile de spitalizare încât tratamentul era practic
inaccesibil nenorocitelor victime care trăiau în satele lor izolate.
În multe ţări oamenii au părăsit regiunile din apropierea râurilor, abandonând vaste suprafeţe
de pământuri fertile. Mulţi dintre ei, însă, în cele din urmă s-au reîntors, deoarece ţinuturile unde
s-au strămutat s-au dovedit greu de cultivat. Majoritatea locuitorilor din zonele riverane afectate
de microfilaria s-au împăcat cu teribilele suferinţe şi cu posibila orbire, acceptându-le ca pe nişte
inevitabile componente ale vieţii lor.
În 1979, Dr. William Campbell, un cercetător care lucra pentru Merck and Company, o
companie farmaceutică americană, a strâns o serie de probe ce demonstrau că unul dintre cele
mai bine vândute medicamente de uz veterinar ale companiei, numit Ivermectin, ar putea să
omoare parazitul care provoacă orbirea de râu. Analize mai amănunţite au indicat faptul că
Ivermectin ar putea să ofere un tratament ieftin, sigur şi simplu al teribilei maladii. Campbell şi
echipa sa de cercetători s-au adresat preşedintelui Merck, Dr. P. Roy Vagelos, cu propunerea de
a finanţa un program de dezvoltare a unei versiuni umane a medicamentului care, până în acel
moment, fusese utilizat numai pe animale.
Managerii companiei Merck şi-au dat imediat seama că, în eventualitatea unei reuşite în
dezvoltarea unei versiuni umane a medicamentului, victimele maladiei erau prea sărace pentru a
şi-l permite.
 Cercetarea şi testarea medicală a medicamentului uman ar fi costat peste $100 milioane. Era
puţin probabil ca Merck să poată recupera vreodată aceste cheltuieli, deoarece, în acele zone
extrem de sărace, nu se putea crea o piaţă pentru noul medicament.
 Chiar dacă medicamentul ar fi avut un preţ accesibil, ar fi fost virtual imposibilă distribuţia
lui, deoarece victimele locuiau în zone izolate, neavând acces la medici, spitale, clinici sau
farmacii.
 Dacă medicamentul ar avea efecte secundare în administrarea pe oameni, publicitatea
negativă care ar fi declanşată ar putea să afecteze şi reputaţia versiunii de uz veterinar, a
cărei vânzare aducea companiei $300 millioane pe an.
 Riscul efectelor secundare negative era sporit de posibilitatea uzului incorect al
medicamentului în ţări subdezvoltate, ceea ce amplifica potenţialul daunelor şi publicităţii
negative.
 În sfârşit, dacă ar fi devenit accesibilă o versiune ieftină a medicamentului, acesta putea să
fie traficat pe piaţa neagră şi vândut pentru uz veterinar, prin aceasta subminând vânzările
foarte profitabile ale consacratului Ivermectin.
Managerii de Merck erau nehotărâţi. Deşi compania avusese vânzări pe piaţa mondială de $2
miliarde anual, venitul său net ca procent din vânzări era în declin, datorită creşterii rapide a
costurilor de dezvoltare a unor noi medicamente, reglementărilor din ce în ce mai restrictive şi
costisitoare impuse de agenţiile guvernamentale, unei stagnări în cercetarea ştiinţifică
fundamentală şi a declinului productivităţii programelor de cercetare ale companiei.
Congresul SUA era gata să adopte the Drug Regulation Act, care urma să intensifice
competiţia în industria farmaceutică, permiţând competitorilor să reproducă şi să vândă rapid
medicamentele originale, dezvoltate de alte companii. Drept rezultat al crescutei preocupări
publice faţă de scumpirea asistenţei medicale, programe guvernamentale precum Medicare şi
Medicaid limitaseră recent compensaţiile pentru medicamente şi solicitaseră medicamente
generale mai ieftine în locul medicamentelor de firmă, care erau sursa majoră de venituri a
companiei Merck.
În faţa acestor condiţii tot mai nefavorabile din industria farmaceutică, managerii Merck erau
rezervaţi faţă de ideea unor proiecte costisitoare cu perspective economice reduse, aşa cum părea
să fie dezvoltarea unui tratament pentru orbirea de râu. Şi totuşi, fără noul medicament, milioane
de oameni erau condamnaţi să ducă o viaţă plină de suferinţă chinuitoare şi la orbire parţială sau
totală.
După îndelungi discuţii sincere purtate de Vagelos cu echipa sa de manageri, au ajuns la
concluzia că beneficiile umane potenţiale ale unui medicament pentru orbirea de râu erau prea
semnificative pentru a putea fi ignorate. Mulţi dintre manageri au avut convingerea că, datorită
acestor beneficii umane, compania era moralmente obligată să realizeze noul medicament, în
pofida costurilor şi a şanselor mici de câştig financiar. Spre sfârşitul anilor 1980, Vagelos şi
echipa sa de manageri au aprobat un buget care asigura fondurile previzibile, necesare pentru
dezvoltarea unei versiuni umane a Ivermectinului.
După şapte ani de cercetări costisitoare şi numeroase testări clinice, Merck a reuşit să
producă o versiune umană a Ivermectinului, pe care au denumit-o 'Mectizan': o singură pastilă,
luată o singură dată pe an, ar fi înlăturat din corpul uman toate urmele parazitului care cauza
orbirea de râu şi ar fi prevenit noi infectări.
Din păcate, exact aşa cum bănuiese compania, nimeni nu s-a arătat interesat să cumpere
miraculoasa pilulă. Oficialii Merck au apelat la OMS, la U.S. Government şi la guvernele
naţiunilor afectate de boală, solicitând ca indiferent cine să cumpere medicamentul, pentru a
proteja cele 85 de milioane de oameni ameninţaţi de boală. Nimeni nu a răspuns apelurilor
companiei. Merck a decis, drept urmare, să ofere medicamentul gratuit potenţialelor victime.
Cu toate acestea, planul s-a dovedit dificil de pus în aplicare deoarece, confirmând temerile
companiei, nu existau canale de distribuţie care să furnizeze medicamentul celor care aveau o
disperată nevoie de el. Drept urmare, în colaborare cu OMS, Merck a finanţat un comitet
internaţional care să creeze infrastructura necesară distribuirii sigure a medicamentului
oamenilor din Lumea a Treia, împiedicând deturnarea sa pe piaţa neagră, spre a fi vândut pentru
uz veterinar. Începând din 2004, comitetul, lucrând cu organizaţii guvernamentale şi private din
Africa, America Latină şi Orientul Apropiat, furnizează Mectizan gratuit pentru 40 milioane de
oameni anual, schimbându-le efectiv viaţa şi mântuindu-i definitiv de suferinţele cumplite şi de
riscul orbirii.
Compania şi-a extins programul, incluzând tratamentul pentru elephantiasis, o boală
parazitică ce coexistă adesea cu orbirea de râu şi care, după cum au descoperit în anii 1990
cercetătorii de la Merck, în colaborare cu OMS, poate fi de asemenea tratată eficient cu
Mectizan. Peste 20 milioane de oameni au primit Mectizan gratuit în 2004 pentru prevenţia
elephantiasisului.
Întrebat de ce compania a investit atâţia bani şi a făcut eforturi de cercetare atât de
substanţiale, ca să proiecteze, să producă şi să distribuie un medicament care nu i-a adus nici un
profit, Dr. Roy Vagelos a răspuns într-un interview că, o dată ce compania a avut motive să
creadă că unul dintre medicamentele sale de uz animal ar putea să vindece o severă maladie
umană, care făcea ravagii, singura opţiune etică era producerea versiunii de uz uman.
În plus, oamenii din Lumea a Treia “vor ţine minte” că Merck i-a ajutat, a comentat el, şi vor
avea pe viitor o atitudine favorabilă faţă de companie. De-a lungul timpului, compania a învăţat,
după cum susţine Vagelos, că astfel de acţiuni creează importante avantaje strategice pe termen
lung. “Când am fost pentru prima oară în Japonia, acum 15 ani, oamenii de afaceri niponi mi-au
spus că Merck le-a oferit japonezilor streptomicină după al doilea Război Mondial, ca să scape
de tuberculoză, care îi mânca de vii. Noi am făcut asta. N-am câştigat un sfanţ. Dar nu este
întâmplător faptul că Merck este astăzi cea mai mare companie farmaceutică americană din
Japonia.”

Evaluare