Sunteți pe pagina 1din 4

Anul V, Nr.

47,
2007
4 pagini
www.primariasaliste.ro
vatramarginimii@gmail.com

Aceast[ edi\ie
se distribuie gratuit

Publica\ie de infor ma\ie local[ fondat[ de Prim[ria `i Consiliul Local al ora`ului S[li`te `i editat[ cu sprijinul ziarului TTribuna
ribuna

Cine iese
din crizã?
Sãliºtea "invadatã" de flori

S-a vorbit mult în ultima


vreme despre ieșirea
tehnică din recesiune, un
prim pas către ieșirea din
criză. Tradusă din termeni
economici, ieșirea din
recesiune nu înseamnă o
bunăstare simţită imediat în
buzunarul omului de rând,
astfel că nu are rost să
avem așteptări prea mari. S-
a spus de multe ori și că
ieșim din criză, dar oamenii
nu au simţit acest lucru.
Întrebarea e cine iese din
criză? Cei care fac aceste

Magenta Galben negru albastru


anunţuri sau toată
populaţia? Mi-e teamă că
pentru cei mulţi, pentru
oamenii obișnuiţi, cei care
muncesc cinstit revigorarea
economică va mai întârzia.
Spun acest lucru deoarece
mă uit la situaţia din
administraţia locală:
problemele sunt departe de
Trei mii de lalele ºi tot atâtea panseluþe au schimbat în aceastã perioadã aspectul Sãliºtei *
a se fi rezolvat, neajunsurile
sunt din ce în ce mai mari. Administraþia localã s-a ocupat de amenajarea mai multor spaþii verzi din zona centralã ºi nu
Fără îndoială, aceste numai, în care au fost plantate flori * Mai mult, primarul Sãliºtei, Teodor Dumitru Banciu
probleme, aceste spune cã existã cetãþeni care au fãcut cereri pentru ca Primãria sã le furnizeze florile, ei
neajunsuri se vor răsfrânge
asupra populaţiei. Explicaţia angajându-se sã se ocupe de amenajarea spaþiilor verzi în diferite perimetre publice.
e simplă: un funcţionar
public prost plătit, cu un Primarul Săliștei, Teodor de ajuns să le oferi oamenilor plantarea altor specii, pentru frumuseţea orașului. Așa cum
volum de muncă crescut nu Dumitru Banciu spune că de felul infrastructură, servicii, e necesar să perioada de vară. spuneam, la Primăria Săliște s-
va mai da randament, nu va în care arată o localitate depind le amenajezi localitatea în așa fel au depus trei cereri pentru
mai deservi cetăţeanul la un foarte multe: "Săliștenii și locuitorii încât să le placă ceea ce văd atunci "Un colþ de Rai" amenajarea și îngrijirea unor
nivel ridicat al serviciilor din satele aparţinătoare au știut când ies din casă. În plus, e și o spaţii publice. Doamnele Micu
publice. Și de aici încep o mereu să preţuiască frumosul, iar formă de a-i îndemna pe oameni Unii sălișteni, dar și turiștii care Ana, Hașegan Anca și Nemeș
mulţime de probleme: nu implicarea locuitorilor în înfru- să urmeze acest exemplu din au vizitat zona au catalogat Ligia au solicitat să li se dea flori
poţi pretinde unui funcţionar museţarea orașului nu poate spaţiul public și la ei în gospodării". localitatea împânzită de flori, drept pe care să le planteze în diferite
servicii impecabile, decât să ne bucure, pentru că Pentru amenajarea spaţiilor cu "un colţ de Rai". Cel puţin așa spu- locuri publice, angajându-se să
amabilitate maximă, atâta astfel ni se confirmă faptul că flori, Primăria a apelat la o firmă nea zilele trecute doamna Bârgoz, se ocupe în mod gratuit de
vreme cât salariul său se acești oameni au simţ civic. Nu e specializată care se va ocupa de Doina, localnică impresionată de îngrijirea lor.
situează sub limita decenţei.
Efectele sunt ca într-un lanţ
al slăbiciunilor. În ţările
occidentale funcţionarii
publici sunt plătiţi mai mult
decât decente, iar serviciile
prestate de aceștia sunt
impecabile. Desigur, pe
lângă scăderea calităţii
serviciilor funcţionarilor
publici, dificultăţile
economice vor genera și
alte probleme. De aceea,
cred că trebuie să privim cu
mare prudenţă declaraţiile
politicienilor care ne anunţă,
cu zâmbetul pe buze, că am
ieșit din criză.
Dr. ec. Teodor Dumitru
BANCIU, primarul
ora`ului S[li`te Ansamblul M[rginenii -2011 Parcul Nicolae Hen\iu-2011
2 august 2007
Administra\ie `i Ordine Public[ Vatra M[rginimii

Hotãrârile adoptate de cãtre Consiliul ANUNÞURI din partea primarului


* Primăria Orașului Săliște, Judeţul silvicultură;

Local al Oraºului Sãliºte, în ºedinþa Sibiu, vinde lemn de foc la preţul de


420 lei/ stânjen, prin Ocolul Silvic ,,Valea
Frumoasei,, Săliște, depozitul Săliște.
Cererile se depun la Ocolul Silvic
- distrugerea materialelor de con-
știentizareprivind fauna de interes
cinegetic și vânătoarea, a indicatoarelor
pentru orientarea în fondurile cinegetice;

ordinarã din data de 28.04.2011 ,,Valea Frumoasei,,Săliște, cu sediul în


Oraș Săliște, str.Băii, nr.1, Judeţul Sibiu,
între orele 08,oo- 16,oo.
Nerespectarea acestora constituie
contravenţie și se sancţionează cu
amendă de la 1.000 la 5.000 lei.
HOTĂRÂREA NR. 23 din 28.04.2011 – ale lemnului de foc despicat din depozit HOTĂRÂREA NR. 42 din 28.04.2011 – Transportul se asigură gratuit pe Președinte, Nicolae Răcuciu
Privind alegerea președintelui ședinţei Săliște și ale lemnului de foc tăiat pentru Privind aprobarea documentaţiei de raza Orașului Săliște și satele
ordinare a Consiliului Local al Orașului centrale și sobe din depozit Săliște urbanism „PUZ – Construire casa de aparţinătoare. Pentru cetăţenii orașului Săliște
Săliște din data de 28.04.2011 pentru persoane juridice locuit, anexe și împrejmuire” pe imobilul- și satele aparţinătoare,
HOTĂRÂREA NR. 24 din 28.04.2011 – HOTĂRÂREA NR. 33 din 28.04.2011 – teren proprietate privată, înscris în C.F. * Cetăţenii interesaţi pentru serviciul A.V.P.S.Săroaia cu sediul în Săliște,
Privind încetarea de drept a mandatului Privind aprobarea instituirii taxei speciale nr. 101856 Săcel nr. Top. 101856, de vidanjare se pot adresa societăţii str.Piaţa Junilor, nr.29, judeţul Sibiu,
de consilier al domnului Vasile Topîrcean pentru activitatea de eliberare a beneficiar: Ceaușu Maria, domiciliată în SC NOVALIS SRL telefon 0724.229902 aduce la cunoștinţă localităţilor Galeș,
și declararea ca vacant a unui post de Certificatului de divorţ prin acordul părţilor Sibiu, str. Dealului, nr. 10 sau 0724.229831. Săliște, Vale, Sibiel, Fântânele, Săcel,
consilier local, pe listele Partidului Demo- HOTĂRÂREA NR. 34 din 28.04.2011 – HOTĂRÂREA NR. 43 din 28.04.2011 – următoarele:
crat Liberal, în cadrul Consiliul Local al Privind aprobarea contului de execuţie al Privind aprobarea Situaţiilor financiare S.C.Eco Mărginime S.R.L. În baza sesizărilor proprietarilor de
Orașului Săliște, judeţul Sibiu Consiliului Local al Orașului Săliște pe anul anuale ale S.C. SERVICII C.L. SALISTE informează: culturi și a adresei emisă de Primăria
HOTĂRÂREA NR. 25 din 28.04.2011 – 2010 S.R.L. la data de 31.12.2010 Rugăm toţi cetăţenii să respecte orașului Săliște, AVPS Săroaia a luat
Privind acordarea unui ajutor de urgenţă HOTĂRÂREA NR. 35 din 28.04.2011 – HOTĂRÂREA NR. 44 din 28.04.2011 – normele de colectare și selectare a următoarele măsuri:
pentru familia Topîrcean din orașul Privind trecerea din proprietate publica Privind aprobarea Situaţiilor financiare deșeurilor reciclabile și să se pună în A intreprins acţiuni de îndepărtare a
Săliște, sat Săcel, nr. 189, judeţul Sibiu in proprietate privata a Orasului Saliste anuale ale S.C. ECO MĂRGINIME S.R.L. containerele special amplasate pe vânatului din zona culturilor.
HOTĂRÂREA NR. 26 din 28.04.2011 – a mijloacelor fixe la data de 31.12.2010 străzi, deșeurile curate, pe categorii, A dublat cantitatea de hrană
Privind aprobarea transformării formei HOTĂRÂREA NR. 36 din 28.04.2011 – HOTĂRÂREA NR. 45 din 28.04.2011 – conform inscripţionărilor de pe con- introdusă în teren.
juridice a S.C. ECO MĂRGINIME S.R.L. Privind casarea mijloacelor fixe Privind aprobarea Situaţiilor financiare tainere, iar gunoiul menajer se menţine A sesizat ITRSV BRAȘOV pentru
Săliște apartinand domeniului privat anuale ale S.C. AGRO-TURISM SĂLIȘTE în gospodării în containere repartizate îndeplinirea procedurilor legale în
HOTĂRÂREA NR. 27 din 28.04.2011 – HOTĂRÂREA NR. 37 din 28.04.2011 – S.R.L. la data de 31.12.2010 până la ridicarea lor , conform pro- vederea soluţionării problemelor
Privind aprobarea Organigramei și Privind rectificarea bugetului de venituri HOTĂRÂREA NR. 46 din 28.04.2011 – gramului S.C. ,,Eco Mărginime,, S.R.L. cetăţenilor. Ca urmare la faţa locului s-
Statului de funcţii ale R.P.L. Ocolul Silvic si cheltuieli si a listelor obiectivelor de Privind aprobarea Situatiilor financiare a prezentat un inspector din cadrul
Valea Frumoasei R.A. Oraș Săliște investitii pe anul 2011 a Orasului Saliste anuale ale R.P.L. Ocolul Silvic Valea S.C. Servicii CL Săliște S.R.L. ITRSV BRAȘOV, care a constatat
HOTĂRÂREA NR. 28 din 28.04.2011 – HOTĂRÂREA NR. 38 din 28.04.2011 – Frumoasei R.A. Saliste la data de informează: pabubele de animalele sălbatice în
Privind aprobarea majorării limitelor de Privind aprobarea rectificării limitelor și 31.12.2010 Gospodăriile care au dirijată apa culturile agricole ale cetăţenilor. În acest
salarizare ale personalului R.P.L. Ocolul a suprafeţei de teren înscrise în CF nr. HOTĂRÂREA NR. 47 din 28.04.2011 – pluvială de la scocuri sau în curţi în sens s-a încheiat un proces verbal între
Silvic Valea Frumoasei R.A. Oraș Săliște 101534 Săliște nr. top 101534 Privind aprobarea participării Orașului reţeaua publică de canalizare, se vor Primăria Săliște, ITRSV Brașov și AVPS
HOTĂRÂREA NR. 29 din 28.04.2011 – HOTĂRÂREA NR. 39 din 28.04.2011 – Săliște la ,,Programul de stimulare a percepe taxe conform legislaţiei în Săroaia, urmând a se lua măsurile legale
Privind aprobarea criteriilor de Privind acceptarea donaţiei, înnoirii Parcului auto naţional în anul vigoare și a Hotărârii Consiliului Local necesare în acest sens.
performanţă pentru anul 2011 ale reprezentând două volume de carte, din 2011“, în vederea achiziţionării unui nr.242 din data de 23.12.2009 Președinte, Nicolae Răcuciu
directorului R.P.L. Ocolul Silvic Valea partea domnului Nicolae Stan Petruţiu, autoturism nou. În acest sens S.C. ,,Servicii CL Să-
Frumoasei R.A. Oraș Săliște pentru Biblioteca orășenească Săliște HOTĂRÂREA NR. 48 din 28.04.2011 – liște,, S.R.L. va face inspecţii și mă- ASOCIAŢIA DE VÂNĂTOARE
HOTĂRÂREA NR. 30 din 28.04.2011 – și pentru Muzeul Culturii Săliște Privind aprobarea Organigramei și a surători în fiecare gospodărie. VALEA MĂRULUI
Privind aprobarea preţurilor de pornire HOTĂRÂREA NR. 40 din 28.04.2011 – Statului de funcţii ale Aparatului de Pentru a nu plăti aceste taxe locuitorii
pentru partizile care vor fi scoase la Privind aprobarea indicatorilor tehnico- specialitate al primarului, începând cu au posibilitatea să-și anuleze STIMAŢI CETĂŢENI, Administratorul
licitaţie pentru producţia anului 2011 economici pentru proiectul “Executie data de 01.05.2011 racordările de apă pluvială la reţeaua fondului de vânătoare nr.16 APOLD
HOTĂRÂREA NR. 31 din 28.04.2011 – canalizare pe strada Steaza din orasul HOTĂRÂREA NR. 49 din 28.04.2011 – publică de canalizare. informează pentru localităţile Mag,
Privind aprobarea Listei de investiţii a Saliste”. Privind aprobarea Caietului de sarcini * Abonaţii care au montat apometru Amnaș, Aciliu, următoarele:
R.P.L. Ocolul Silvic Valea Frumoasei R.A. HOTĂRÂREA NR. 41 din 28.04.2011 – pentru inchirierea prin licitaţie publică a au obligativitatea ca în cel mai scurt Câinii hoinari și pisicile găsite pe
Oraș Săliște pe anul 2011 Privind aprobarea criteriilor de pășunilor aparţinând domeniului privat timp posibil să se adreseze societăţii suprafeţele fondului de vânătoare nr.16
HOTĂRÂREA NR. 32 din 28.04.2011 – performanţă pentru anul 2011 ale al Orașului Săliște noastre pentru montarea acestuia. APOLD se împușcă fără restricţii și fără
Privind aprobarea preţurilor de vânzare directorului S.C. Servicii C.L. Săliște S.R.L. Secretar, ILIE BRAD * Pentru întocmirea facturii de plată obligarea la despăgubiri, iar fapta nu
apă și canal fiecare gospsdărie va constituie infracţiune.
comunica indexul de la contor la În scopul bunei gospodăriri durabile

Poliþia Localã Sãliºte


sa oficială.
(2) Poliţistului local îi este interzis: numărul de telefon 0369/430333 sau a faunei de interes cinegetic, pe
a) să facă parte din partide, formaţiuni 0369/432032 sau la sediul unităţii din fondurile de vânătoare, se interzic:
sau organizaţii politice ori să desfășoare strada Băii nr.1 de Luni-Vineri între * distrugerea sau degradare in-
propagandă în favoarea acestora; orele 8,00-16,30. stalaţiilor vânătorești de orice fel și a
Începând cu 1.01.2011, pe raza oraºului Sãliºte ºi a satelor b) să exprime opinii sau preferinţe culturilor pentru vânat * lasarea ani-
aparþinãtoare va funcþiona poliþia localã-prin reorganizarea politice la locul de muncă sau în public; S.C. Servicii CL Săliște S.R.L. malelor domestice sau pășunatul cu
c) să participe la mitinguri, demon-
poliþiei comunitar e. Confor m Legii 155/12-iulie 2010 vom
comunitare. straţii, procesiuni sau orice alte întruniri oferă următoarele servicii: acestea în fondul forestier * permiterea

Magenta Galben negru albastru


organiza poliþia localã prin aprobarea Consiliului Local Sãliºte cu caracter politic; - execută lucrări de racordare la însoţirii în fondurile cinegetice a turmelor
d) să adere la secte, organizaţii reli- reţeaua de apă și canalizare pe raza și cirezilor, precum și a mijloacelor de
ºi va avea ur mãtoar ele atribuþii: - extras din lege: gioase sau la orice alte organizaţii inter- orașului Săliște și a comunei Tilișca; transpot de orice fel, de câinii care nu
zise de lege; - inchiriază la preţ avantajos Buldo- poartă jujeu * circulaţia pe fondurile
(urmare din nr. trecut) (2) Pentru exercitarea atribuţiilor de e) să efectueze, direct sau prin per- excavator pentru diferite lucrări cinegetice a persoanelor însoţite de
ART. 19 serviciu, poliţiștii locali au acces, în con- soane interpuse, activităţi de comerţ ori
Pentru reprezentarea propriilor inte- diţiile legii, la bazele de date ale Minis-
Tarifele practicate la apă și câini fără a fi purtaţi în lesă, din late
să participe la administrarea sau canalizare aprobate prin HCL nr. 149/ rase de câini decât cele admise la
rese în relaţiile cu autorităţile adminis- terului Administraţiei și Internelor. În acest conducerea unor operatori economici,
traţiei publice centrale și locale, funcţio- scop, poliţia locală sau unitatea/subdi- cu excepţia calităţii de acţionar; 2010 sunt: vânătoare în România * permiterea, pro-
narii publici și personalul contractual din viziunea administrativ-teritorială, după f) să exercite activităţi de natură să Apă 2,00 ron/mc+TVA curarea, comercializarea și deţinerea
poliţia locală se pot asocia, în condiţiile caz, și structurile abilitate din cadrul lezeze onoarea și demnitatea poliţistului Canalizare 0,90 ron/mc+TVA curselor și a capcanelor de orice fel
legii. Ministerului Administraţiei și Internelor local sau a instituţiei din care face parte; Director Mihai Gligor destinate captării sau uciderii vânatului,
CAP. V încheie protocoale de colaborare în care g) să deţină orice altă funcţie publică fără aprobarea autorităţii publice
Drepturile și obligaţiile se reglementează infrastructura de co- sau privată pentru care este salarizat, A.V.P.S. Săroaia - centrale care răspunde de silvicultură
poliţistului local municaţii, măsurile de securitate, protec- cu excepţia funcţiilor didactice din
ART. 20 administratorul fondului de * cdistrugerea materialelor de
ţie și de asigurare a confidenţialităţii cadrul instituţiilor de învăţământ, a vânătoare nr.14 Săliște-Crinţ – conștientizare privind fauna de interes
(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, datelor, nivelul de acces și regulile de activităţilor de cercetare știinţifică și
potrivit legii, poliţistul local are urmă- folosire. creaţie literar-artistică;
informează: cinegetic și vănătoare, a indicatoarelor
toarele drepturi principale: ART. 21 h) să participe la efectuarea oricărei * Pisicile și câinii sălbatici sau hoinaripentru orientare în fondurile cinegetice
a) să efectueze control preventiv (1) În exercitarea atribuţiilor de servi- forme de control în vreo entitate publică găsiţi pe suprafeţele fondurilor cine- Nerespectarea acestora constituie
asupra persoanei și/sau bagajului ciu, poliţistul local este obligat: sau privată, în cazul în care, direct ori getice se împușcă fără restricţii și fără contravenţie și se sancţionează cu
acesteia în următoarele situaţii: există a) să respecte drepturile și libertăţile prin intermediari, este implicat sau are obligarea la despăgubiri, iar fapta nu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.
indicii clare că s-a săvârșit, se săvâr- fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute interese de natură contrară activităţii constituie infracţiune. Președinte, Gheorghe Vlad
șește sau se pregătește săvârșirea de Constituţia României, republicată, și specifice de poliţie; * În scopul gestionării durabile a
unei infracţiuni sau persoana participă de Convenţia pentru apărarea dreptu- i) să provoace suferinţe fizice sau
la manifestări publice organizate în rilor omului și a libertăţilor fundamentale; faunei de interes cinegetic, se interzic: Pentru a menţine un climat curat
psihice unor persoane, în scopul - lăsarea animalelor domestice libere igienic atât în gospodării cât și în jurul
locuri în care este interzis accesul cu b) să respecte principiile statului de obţinerii de la acestea ori de la o terţă
arme, produse ori substanţe pericu- drept și să apere valorile democraţiei; persoană de informaţii sau mărturisiri; sau pășunatul cu acestea în fondul imobilelor, fiecare cetăţean trebuie să
loase; c) să respecte prevederile legilor și j) să primească, să solicite, să forestier; ia următoarele măsuri:
b) să invite la sediul poliţiei locale per- ale actelor administrative ale autorităţilor accepte, direct sau indirect, ori să facă - distrugerea sau degradarea * curăţirea șanţurilor și rigolelor din
soanele a căror prezenţă este nece- administraţiei publice centrale și locale; să i se promită, pentru sine sau pentru instalaţiilor vănătorești de orice fel ori faţa imobilelor; * vopsirea cu var a stâl-
sară pentru îndeplinirea atribuţiilor, prin d) să respecte și să aducă la înde- alţii, în considerarea calităţii sale oficiale, a culturilor pentru vânat; pilor, pomilor și podeţelor din faţa casei;
aducerea la cunoștinţă, în scris, a plinire ordinele și dispoziţiile legale ale daruri ori alte avantaje; - permiterea însoţirii, în fondurile * măturarea trotuarelor și a părţi
scopului și a motivului invitaţiei; șefilor ierarhici; k) să rezolve cereri care nu sunt de
c) să solicite sprijinul cetăţenilor cinegetice, a turmelor și cirezilor, carosabile cel puţin o dată pe săptă-
e) să respecte normele de conduită competenta sa ori care nu i-au fost re-
pentru identificarea, urmărirea și prin- profesională și civică prevăzute de lege; precum și a mijloacelor de transport mmână, sâmbăta; * în zilele toride să se
partizate de șefii ierarhici sau să inter- de orice fel, de câini care nu poartă facă stropirea cu apă a trotuarelor și a
derea persoanelor care au comis fapte f) să își decline, în prealabil, calitatea vină pentru soluţionarea unor asemenea
de natură penală sau contravenţională; și să prezinte insigna de poliţist și legiti- cereri, în scopurile prevăzute la lit. j); jujeu; carosabilului, o dată pe zi; * zugrăvirea
d) să poarte și să folosească, în maţia de serviciu, cu excepţia situaţiilor l) să colecteze sume de bani de la - circulaţia, pe fondurile cinegetice, faţadelor și vopsirea gardurilor; * depo-
condiţiile prezentei legi și numai în timpul în care rezultatul acţiunii este periclitat. persoane fizice sau juridice; a persoanelor însoţite de câini, fără a zitarea tuturor deșeurilor din gospodării
serviciului, armamentul, muniţia și La intrarea în acţiune sau la începutul m) să redacteze, să imprime sau să fi purtaţi în lesă, din alte rase decât se va face în europubelele din dotare. *
celelalte mijloace de apărare și intervenţiei ce nu suferă amânare, poli- difuzeze materiale ori publicaţii cu cele admise la vânătoare în România; scoaterea europubelelor la poartă în
intervenţie din dotare; ţistul local este obligat să se prezinte, caracter politic, imoral sau ilegal. - permiterea însoţirii turmelor și zilele planificate pentru colectarea
e) să circule gratuit, pe baza legiti- iar după încheierea oricărei acţiuni sau (3) Poliţistul local cu funcţie de
maţiei de serviciu, în timpul serviciului, intervenţii să se legitimeze și să declare cirezilor de către câini însoţitori al căror deșeurilor de către firma specializată;
conducere răspunde pentru ordinele și număr este mai mare de 3. În acest * se interzice aruncarea ambalajelor și
în zona de competenţă, cu mijloacele funcţia și unitatea de poliţie locală din dispoziţiile date subordonaţilor. El este
de transport în comun locale, pentru care face parte; obligat să verifice dacă acestea au fost număr se includ și câinii care asigură hârtiilor în alte locuri decţt coșurile de
executarea unor misiuni care nu pot fi g) să intervină și în afara orelor de transmise și înţelese corect și să paza stânei; gunoi stradale; * se interzice aruncarea
îndeplinite altfel; program, în limita mijloacelor aflate la controleze modul de aducere la - distrugerea sau sustragerea pe jos cojile de la seminţele consumate.
f) să folosească forţa, în condiţiile dispoziţie, pentru exercitarea atribuţiilor îndeplinire. hranei destinate vânatului; Sperăm că aceste măsuri să fie
legii, proporţional cu starea de fapt care de serviciu, în raza teritorială de compe- (4) Poliţistul local cu funcţie de con- - producerea, procurarea, comer- respectate de cât mai mulţi dintre
justifică utilizarea acesteia, în cazul tenţă, când ia la cunoștinţă de existenţa ducere este obligat să sprijine propu- cializarea și deţinerea curselor de dumneavoastră.
nerespectării dispoziţiilor pe care le-a unor situaţii care justifică intervenţia sa; nerile și iniţiativele motivate ale per-
dat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; orice fel destinate capturii sau uciderii Vă mulţumesc,
h) să se prezinte de îndată la sediul sonalului din subordine, în vederea
g) să legitimeze și să stabilească poliţiei locale sau acolo unde este soli- vânatului, fără aprobarea autorităţii PRIMAR,
îmbunătăţirii activităţii poliţiei locale în publice centrale care răspunde de dr.ec.Teodor-Dumitru Banciu.
identitatea persoanelor care încalcă citat, în situaţii de catastrofe, calamităţi care își desfășoară activitatea, precum
dispoziţiile legale ori sunt indicii că ori tulburări de amploare ale ordinii și și a calităţii serviciilor publice oferite SC Eco Mărginime SRL aduce la cunoștinţa cetăţenilor orașului
acestea pregătesc sau au comis o faptă liniștii publice sau alte asemenea cetăţenilor. Săliște și a satelor aparţinătoare PROGRAMUL DE COLECTARE a
ilegală; evenimente, precum și în cazul instituirii (5) Poliţistul local răspunde, în
h) să conducă la sediul poliţiei locale stării de urgenţă ori a stării de asediu deșeurilor menajere în perioada
condiţiile legii, pentru modul în care își APRILIE – SEPTEMBRIE 2011
sau al unităţilor/structurilor teritoriale ale sau în caz de mobilizare și de război; exercită atribuţiile de serviciu. Încăl-
Poliţiei Române pe cei care prin acţiunile i) să respecte secretul profesional, carea de către poliţistul local a atribuţiilor
lor periclitează integritatea corporală, precum și confidenţialitatea datelor de serviciu angajează răspunderea sa
Colectaţi
sănătatea sau viaţa persoanelor, ordi- dobândite în timpul desfășurării acti- disciplinară, patrimonială, civilă sau selectiv,
nea publică ori alte valori sociale, pre- vităţii, în condiţiile legii, cu excepţia penală, după caz, potrivit legii. protejaţi
cum și persoanele suspecte de săvâr- cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor (6) Poliţistul local are obligaţia să se mediul,
șirea unor fapte ilegale, a căror identitate de serviciu, nevoile justiţiei sau legea abţină de la orice faptă care ar putea construiţi un
nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. impun dezvăluirea acestora; aduce prejudicii persoanelor fizice sau
Verificarea situaţiei acestor categorii de j) să manifeste corectitudine în viitor mai
juridice ori prestigiului poliţiei locale și/ curat pentru
persoane și luarea măsurilor legale, rezolvarea problemelor personale, în sau autorităţilor publice.
după caz, se realizează în cel mult 12 așa fel încât să nu beneficieze și nici Primar, dr. ec. generaţiile
ore din momentul depistării, ca măsură să nu lase impresia că beneficiază de Teodor-Dumitru BANCIU viitoare.
administrativă. datele confidenţiale obţinute în calitatea (continuare ^n nr. urm[tor)
Vatra M[rginimii
Cultur[ iunie 2007 3

30 de sportivi s-au luptat


pentru Cupa Mãrginimii la Popice
30 de sportivi, membri ai Grupului Popicarilor Veterani Săliște,
Grupului Popicarilor Veterani Sibiu, Grupului Popicarilor Veterani
Timiș, Grupului Popicarilor Veterani Hunedoara, ai Asociaţiei Sportive
Săliște și Asociaţiei Sportive Tilișca s-au "luptat" la sfârșitul săptămânii
trecute în cadrul Cupei Mărginimii la Popice. Prima ediţie a competiţiei
s-a desfășurat sâmbătă, 14 mai, la Săliște, a fost organizată de
Primăria Orașului Săliște, Primăria Tilișca și Grupul Popicarilor
Veterani Săliște, cei mai buni jucători fiind premiaţi cu medalii și cupe.
"Cred că aceste condiţii pe care le oferă Primăria, îndeamnă atât
tineretul cât și veteranii să revină. (...) Voi fi tot timpul un susţinător al
culturii, sportului, bisericii și al frumosului în general", a spus Teodor
Dumitru Banciu, primarul orașului Săliște, subliniind totodată "Clubul
din Săliște este locul unde tinerii și veteranii își petrec timpul liber,
discută și înnoadă prieteniile".

Câºtigãtori la individual ºi pe echipe

În cadrul competiţiei care i-a adunat la un loc pe pasionaţii de


popice din mai multe localităţi, au fost premiaţi cei mai buni jucători
atât cu echipa, cât și individual, pe primul loc pe echipe situându-se
Grupul Popicarilor Veterani Sibiu, cu 1213 popice doborâte. Pe locul al
II-ea al clasamentului final s-au aflat sportivii de la Grupul Popicarilor
Veterani Timiș, cu 1162 de popice doborâte, pentru ca pe locul al III-lea
să se claseze Asociaţia Sportivilor Săliște, cu 1140 de popice doborâte.
Nu doar echipele au fost cele care au fost premiate, cei mai buni
jucători fiind și ei premiaţi. Astfel, la individual prima poziţie a fost
ocupată de Francisc Uyhely de la GPV Timiș, locul întâi fiindu-i asigurat
de cele 317 popice doborâte. Vasile Cioacă, de la GPV Sibiu a fost
câștigătorul locului al II-lea, cu 316 popice doborâte, pe locul al III-lea
situându-se Liviu Mailat, de la GPV Sibiu, cu 310 popice doborâte.

Izvorul Tãmâduirii -

Magenta Galben negru albastru


Rugãciune ºi bucurie la Schitul Foltea
În fiecare an, ziua de "Izvorul cu pr. Ioan Claudiu Teșa, pr. Nicolae
Tămăduirii" este prilej de bucurie, Bădilă și pr. Florin Radu. La timpul
de rugăciune și de mare recu- potrivit pentru săvârșirea sfinţirii apei
legere pentru toţi cei care urcă la și Taina Sfântului Maslu s-au alăturat
Schitul Foltea. și pr. Romul Roșca, pr. Ioan Teșa,
Pe drum de munte, printre fagii pr. Dan Sima și pr. Ioan Oprișiu.
seculari, într-un loc de o frumuseţe Un cuvânt de învăţătură a fost
rară, a răsărit " Biserica Eroilor" din rostit de Pr. Protopop Ioan Ciocan
Săliște sau Schitul Foltea. Fără să care a arătat însemnătatea sărbă-
greșim acest loc a fost ales loc de tori pentru viaţa creștinilor, cuvânt
refugiu și de rugăciune de sfinţii de mulţumire a adus pr. Ioan Clau-
noștrii Visarion, Sofronie și Oprea, diu Teșa tuturor participanţilor,
în vremuri de restriște și de pri- preoţilor împreună slujitori și dom-
goană împotriva credinţei noastre nului primar al Orașului Săliște Dr.
strămoșești. ec. Teodor - Dumitru Banciu pentru
În anul 1923 se înalţă aici o sprijinul acordat. Deasemenea
biserică din lemn în memoria os- mulţumirii au fost aduse și fam.
tașilor căzuţi în primul război mon- Lampașiu Mircea și Adela, fraţilor
dial. Ceva mai târziu, schitul este Gabriel și Remus Resiga, omului
refăcut și se înalţă aici o biserică de o aleasă omenie Dumitru Stoia
din piatră, care astăzi este pictată și tuturor celor care prin jerfa lor fac
și înzestrată cu toate cele necesare ca acest schit să dăinuie peste
slujirii Sfintei Liturghi. veacuri.
De aproape opt ani de zile aici își Hristos cel Înviat să ne aducă
duc viaţa în duh de rugăciune și de liniște, bucurie în suflete și în casele
slujire lui Dumnezeu, stareţa Mo- noastre.
nahia Teofana și Monahia Sofronia, Hristos a Înviat!
care au înfrumuseţat acest loc. Pr. Ioan Claudiu Teșa
Slujește aici cu binecuvântarea
Înalt Preasfinţiei Sale Dr. Laurenţiu
Streza Arhiepiscopul Sibiului și
Mitropolitul Ardealului, preotul Ioan
Claudiu Teșa în fiecare duminică
și sărbătoare.
Tradiţia face ca la Sfântul Gheor-
ghe și mai ales la Izvorul Tămăduirii
Pentru că suntem în preajma sărbătorii Sfinţilor Împăraţi bisericuţa de la Foltea și locul din
Constantin și Elena aș dori să adresez un sincer “La mulţi ani!” împrejurimi să fie plin de credin- Administra\ie: Ilie BRAD
cioși. Vin de pretutindeni să fie Cultur[-Religie: protopop Ioan
tuturor celor ce poartă aceste nume, dorindu-le totodată - în numele prezenţi la slujba Sfintei Liturghi și CIOCAN
meu, al angajaţilor Primăriei și al Consiliului Local Săliște - multă, să guste din apa izvorului ce iese Rela\ii cu cet[\enii: Ana Maria IUGA
de sub Sfânta Biserică. Bianca Joarz[ (CIT S[li`te)
sănătate și bucurii. LA MULŢI ANI! Un loc sfânt, unde și anul acesta
Tehnoredactare: Liviu CATALAN

s-a slujit Sfânta Liturghie de către Tiparul:


primar, ec. dr. Teodor Dumitru Banciu Pr. Protopop Ioan Ciocan împreună
4 ??????????
Actualitate Vatra M[rginimii

Deºeurile vegetale
ºi-au gãsit "naºul" la Sãliºte
În cadrul proiectului de ecologizare derulat la
Sãliºte în parteneriat cu Agenþia Regionalã
pentru Protecþia Mediului ºi Guvernul Norvegiei
a fost achiziþionat un tocãtor portabil de crengi
ºi resturi vegetale. Utilajul va fi folosit pentru
tocarea crengilor ºi resturilor vegetale ce au o
grosime de pânã la 15 centimetri.
Rampã de depozitare în parteneriat cu Agenţia Regională
fiecare localitate pentru Protecţia Mediului și
Guvernul Norvegiei, autoritatea
În Săliște și în fiecare localitate locală din Săliște asigurând 15 la
vor fi amenajate rampe de de- sută din valoarea utilajului. Tot în
pozitare a acestor deșeuri vegetale, cadrul acestui proiect se distribuie
în așa fel încât cetăţenii să nu mai 600 cutii și 320 de containere
fie nevoiţi să se debaraseze de ele pentru compost. Pentru început ele
în locuri nepotrivite sau să le vor fi distribuite la pensiuni, în
incendieze. Resturile depozitate în Săliște, în Sibiel, urmând ca apoi
aceste rampe vor fi tocate cu utilajul să ajungă în toate localităţile
recent achiziţionat, iar talajul și aparţinătoare. Primarul Săliștei,
brichetele de lemn de diferite Teodor Dumitru Banciu spune că
mărimi obţinute după tocare, vor fi noua achiziţie este una deosebit de
valorificate, se va face compost utilă: "Este foarte bine că reușim
pentru îngrășământul de flori. să accesăm proiecte europene de
pe urma cărora avem numai de
Ultilaj de 197.000 de lei câștigat. Aș dori să mulţumesc
pentru colaborare managerului
Tocătorul de resturi vegetale a acestui proiect, Dumitru Un-
costat 197.000 de lei, banii fiind gureanu și directorului ARPM,
alocaţi din proiectul derulat în Daniela Stoica".

Contribuþia Sãliºtenilor Familia Peligrad s-a întâlnit la Sãliºte

Magenta Galben negru albastru


la zidirea Catedralei Sfârșitul săptămânii trecute s-a
constituit într-un prilej de mare
întâlnirea dumneavoastră. Iată că
familia dumneavoastră mare, așa
memoria tatei (...) Mă bucur că vă
văd pe toţi adunaţi. Parcă vă văd în
bucurie pentru descendenţii cum astăzi se vede, luând exemplul faţa mea ca rândunelele pe sârmă,
Ortodoxe din Sibiu familiei Peligrad din Săliște, care
s-au întâlnit în orașul din Mărginime
neamului Lupaș, s-a întors la un
semnal dat de doi oameni sufletiști.
care se pregătesc să-și ia zborul",
le-a spus Denis Buican
Iniţiativa ridicării unei catedrale grecească, de fapt biserica ne- pentru a cinsti memoria lui Dumitru Este o faptă de istorie, de familie", descendenţilor familiei sale,
în Sibiu a avut-o marele ierarh gustorilor AROMÂNI din oraș, Peligrad, unul dintre fiii de seamă a spus Teodor Dumitru Banciu, cărora le-a urat să aibă orizonturi
ANDREI ȘAGUNA. În data de 5 precum și alte clădiri de pe stră- ai localităţii. Cu mic, cu mare, de la primarul orașului Săliște, care i-a rodnice.
octombrie 1857, el a solicitat îm- zile măcelarilor (azi Mitropoliei și cei mai tineri până la cei mai îndemnat pe cei prezenţi să-și scrie Întâlnirea familiei Peligrad a
păratului Francisc Iosif aprobarea strada Brukenthal (azi Xenopol) vârstnici, cu tricolorul în piept lângă gândurile cu privire la acest continuat la Biserica Mare din oraș,
organizării unei colecte pentru care trebuiau cumpărate. Cu numele fiecăruia, mai mult de 100 moment, în Cartea de Onoare a cu o slujbă de pomenire a
strângerea banilor necesari aces- aromânii s-a ajuns la o înţelegere de descendenţi ai familiei Peligrad Orașului. membrilor familiei trecuţi la cele
tei lucrări în care spune: ,,... cu pentru demolarea bisericuţei, au spus "Prezent" iniţiativei celor La rândul său, Sorin Peligrad, veșnice, susţinută de un sobor de
înfiinţarea unei episcopii, credin- apoi s-au cumpărat celălalte care au vrut să vadă familia reunită. unul dintre organizatorii evenimen- preoţi din Săliște, condus de
cioșii numeroși ai aceleia n-au a- clădiri care la rândul lor au fost Alături de reprezentanţii familiei tului le-a mulţumit celor prezenţi protopopul Ioan Ciocan. Totodată,
vut altă dorinţă mai fierbinte decât demolate. care s-au întors acasă, fie din ţară, pentru participare, subliniind, tot- cel mai important punct al zilei l-a
aceea de a vedea ridicată la reșe- Așa cum am arătat. S-a orga- fie din străinătate s-a aflat și Denis odată, importanţa acestei întâlniri, constituit dezvelirea bustului lui
dinţa episcopească din Sibiu o nizat colecta fondurilor în toată Buican, fiul lui Dumitru Peligrad, după care i-a dat cuvântul lui Denis Dumitru Peligrad, fiul localităţii,
biserică catedrală care să co- Transilvania și în alte teritorii din profesor universitar la Paris și Buican. "Mă bucur că vă văd destul care a donat Vila Peligrad comu-
respundă demnităţii episcopiei,,. cadrul imperiului (Cernăuţi ETC) reputat om de știinţă. de numeroși. Personal știu și de la nităţii. Bustul său a fost așezat în
Nu a fost ușor, erau necesare numeroși cetăţeni constribuind în "Mă simt onorat, în calitate de tata că familia noastră s-a ilustrat faţa fostei sale vile, clădirea care
importante fonduri atât pentru funcţie de posibilităţi. Între aceștia primar, chiar dacă nu sunt de de mult în Săliște (...) Am venit astăzi acum adăpostește comorile Mu-
terenul unde urma să se constru- au fost și numeroși Sălișteni. În origine sălișteană să particip la (n.r. sâmbătă) tocmai ca să cinstesc zeului Culturii Săliștene.
iască această catedrală, cât și prima colectă când moneda Aus-
pentru zidirea ei. S-a dorit ca locul tro-Ungariei a fost FLORINUL, s-
să fie înlăuntrul cetăţii.Locul în au strâns 1080 florini, din care
care s-a construit catedrala nu era Dumitru Răcuciu a primit de la
un teren viran, acolo era o mică diferiţi oieri suma de 898 florini
biserică, cunoscută ca Biserica aur. În a doua colectă s-au strâns
2.000 coroane, noua monedă a
statului, din care: 1.000 coroane
de la Casa de păstrare (banca)
din Săliște, parohul A.Borcea a
donat 120 coroane, Ioan Popa
paroh 60 coroane, Nicolae Henţie
- fost notar la pensie 100 co-
roane.Pentru I.Comșa neguţător
100 coroane, N.Califariu doctor
80 de coroane, Nicolae Comșa
medicul 100 coroane, Maria Iuga
născută Stoian 100 coroane,
copii de la școala poporală
confesională 33, 16 coroane și
mulţi alţi) CINSTE LOR.
Nicolae Dădârlat - pensionar

Cei care doresc s[ fac[ propuneri, sugestii `i s[ vin[ cu idei noi pentru aceast[ publica\ie, se pot adresa secretariatului Prim[riei
ora`ului S[li`te, tel. 55.35.12, 55.35.72., fax. 55.33.63., e -mail: primaria@saliste-sibiu.ro. De asemenea `i cei care doresc s[ publice
anun\uri de mic[ publicitate, o pot face în paginile ziarului “Vatra M[rginimii”.

S-ar putea să vă placă și