Sunteți pe pagina 1din 3

Alegeri locale din 20 octombrie 2019:

Discurs de lansare a candidatuluiIgor Blanari


pentrufuncția de Primar al satuluiBudești

Stimați Budeșteni!
Astăzi am o deosebită onoare și, în același timp, o foarte mare responsabilitate, de a mă
lansa în competiţia pentru funcţia de Primar al satului natal Budești în cadrul alegerilor
locale din 20 octombrie.

Am ales ca în cursul campaniei electorale să lansez apelul către alegători prin


intermediul unei prezentări tematice a platformei mele electorale.

De ce o astfel de abordare?

Cred că o să fiţi toţi de acord cu afirmaţia, că cea mai mare bogăţie a Budeștiului sunt
Oamenii – Oamenii bine informaţi.

Oamenii bine informaţi – sunt oameni puternici, nu pot fi manipulaţi sau cumpăraţi.

Respectiv, mi-am propus în prima zi de campanie electorală, prin lansarea oficială a


programului de activitate chiar la intrarea în Budești, am drept scop să sensibilizez
opinia locuitorilor din Localiatea natală și anume despre necesitatea informării
corecte şi dezvoltării continue a localității noastre. Cunoscînd mai multe,
putem face mai multe pentruBudești.
Toţi vrem să trăim bogat, uitînd să trăim şi frumos. Cronic suntem în căutare de bani
pentru drumuri, reţele de canalizare, de apă, de mijloace pentru servicii comunale şi
multe alte necesităţi elementare ale unui om pentru o viaţă decentă.

În această goană de satisfacere a elementarelor necesităţi, se uită şi de alte lucruri


principiale, pentru care nu trebuie atît de multe investiţii, dar trebuie cunoştinţe, voinţă,
iniţiativă, implicare şi dedicaţie.

De aceea îmi voi promova platforma electorală pentru mandatul de primar al satului
Budești din următoarea perspectivă:

Este puţin să ne împăcăm doar cu realizările de pînă acum.


Budeștiul poate mai mult, Budeștiul are potenţial mai mare pentru
dezvoltare. Trebuie să ne informăm şi să lucrăm mai mult!
Atunci cînd oamenii sunt întrebaţi ce fel de primar îşi doresc în localitate, majoritatea
răspund că vor un gospodar.

Am convingerea, că pentru ziua de astăzi, în era tehnologiilor şi a parteneriatelor


deschise, este prea puţin pentru un primar de a fi doar gospodar.

Sunt necesare cu mult mai multe calităţi. Primăria trebuie să devină o instituţie care ne
reprezintă pe toţi, ne promovează imaginea noastră în lume, ne face legătura cu
partenerii şi potenţialii investitori ai satului, ne reprezintă interesele noastre în faţa
multor organizaţii şi agenţii etc.
Recunosc că: Satul nostru nu este centrul universului, dar noi trebuie să muncim ca să
devină! Eu vreau să parafrazez această afirmaţie şi să spun:

„Budeștiul nu este sat-model şi nici centrul universului, dar noi vom munci
ca să devină!”
Satul Budești are un vast potențial, are oameni competenți și ei trebuie stimulați pentru
ca prin inițiative private să contribuie să dezvoltăm un sat-model din suburbia capitalei.

Noi nu trebuie să fim unul dintre satele Republicii Moldova, noi trebuie să devenim cei
mai buni, un model de primărie, care adună în jurul său toți locuitorii și lucrează
astfel, ca să răspundă prompt la problemele comune.
Am decis că este corect să ies deschis în fața tuturor și să solicit încrederea
Dumneavoastră pentru un mandat, prin care aș putea să contribui nemijlocit la
realizarea în practică a unor noi proiecte și a noi concepte de lucru.

Dacă obiectiv să inventariem ce avem și în care domenii sunt rezerve, constatăm


următoarele probleme:

1. Avem economie locală subdezvoltată.

2. Probleme de mediu și ecologie, colectare separată a deșeurilor, curățenie,


salubrizare, amenajarea spațiilor verzi.

3. Lipsa unui sistem de ocupaţii pentru tînăra generaţie şi insuficienta implicare în


activităţile primăriei.

4. Asistenţă insuficientă persoanelor aflate în dificultate şi cu nevoi speciale, implicare


redusă a pensionarilorșiveteranilorînviaţaactivă a localităţii.

5. Transport aglomerat şi reţea insuficient dezvoltată de drumuri locale.

6. Administraţie birocratizată și netransparentă, management neperformant al


serviciilor publice.

7. Patrimoniu cultural şi spiritual nevalorificat.

8. Cartiere și locuințe periferice subdezvoltate, discriminare a locuitorilor din zonele


noi, în construcții, unde nu trăiesc compact alegători, ca să fie atractivi pentru
politicieni şi astfel din punctul lor de vedere nu este rezonabil a-i asigura cu drumuri,
canalizare, apă etc.

Astfel, consider că sunt lucruri care trebuie de regîndit și de modificat


principial,precum ar fi: audit intern la Primărie, crearea subdiviziunii pentru
atragerea investiţiilor şi managementul proiectelor; sistem transparent de achiziţii
publice, licitaţii; creare centru de business şi parc industrial pentru antreprenori;
crearea unui centru multifuncţional pentru tînăra generaţie; gamă largă de servicii on-
line; terenuri pentru copiii şi pentru sport în fiecare regiune, constucția încă a unei
grădinițe de copii, modernizarea planului urbanistic al localității în modul sigur al
executării acestuia, extinderea localității într-o zonă nouă pentru întărirea famililor nou-
formate.
De asemenea, de perspectivă, trebuie dezvoltată și modernizată rețeaua de transport cu
mun. Chişinău. Propunerea este prin includerea pe rută a autobuzelor de ultimă
generaţie. Acestă modificare va exclude birocrația transportului local din domeniul
privat și doar atunci localnici privilegiați (pensionari, invalizi, veterani de război) vor
circula gratuit. Stațiile pot fi adaptate în funcție de arhitectura zonei cu simbolica
localității, iar itinerarul transportului va fi de ordin public. Pentru Budești va fi perfect şi
vom promova acest proiect.

Alt aspect: Sunt lucruri începute de echipele anterioare ale primăriei, care trebuiesc
continuate și modernizate (reţea de drumuri locale, apă, canalizare, iluminat
stradal, servicii comunale colectare deşeuri, separare şi prelucrare).
Sunt activităţi care necesită investiții financiare și pentru a atrage sursele necesare
trebuie cunoştinţe şi iniţiativă, deoarece organizațiile internaționale sunt disponibile
a lucra la direct cu autorităţile locale, în cadrul partenereatelor de colaborare naţionale
şi internaționale.
Dar sunt și lucruri, care nu necesită resurse financiare consistente, dar trebuie voință
și interesul primăriei de a le realiza (de ex. tîrguri de caritate, ateliere de creaţie,
Festivalul Budeștiului, atragerea expoziţiilor, teatrelor, biblioteci electronice, centre
informaţionale locale, activităţi de promovare a turismului cultural şi sportiv etc.)

Stimaţi budeșteni!
Înțelepciunea populară spune, că pentru a schimba ceva spre bine trebuie să
vrei și trebuie să poți.
Eu vreau și pot cu ajutorul Dumneavoastră să contribui la înfăptuirea unor lucruri
așteptate de budeșteni.
Sunt foarte determinat să realizăm în practică planuri ambițioase.
Sunt optimist și cred că viitorul familiilor noastre este într-un sat mai civilizat;
cu o infrastructură mai dezvoltată, condiții mai bune pentru dezvoltare multilaterală a
tinerei noastre generații, de la grădinițe pînă la instituții de învățămînt, cultură și sport;
cu o societate civilă activă; cu posibilităţi noi de recreare, agrement, turism local etc.
Vă îndemn să avem curajul pentru o nouă perspectivă de dezvoltare a satului nostrum și
Vă mulțumesc anticipat pentru buna intenție a Dumneavoastră.

Să ne ajute Dumnezeu să reușim toți împreună!

Programul BLANARI Igor:

S-ar putea să vă placă și