ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL CERCETĂRI ECONOMICE

Editura ASE
Bucureşti
2004
ISSN 1454-0320

Editura ASE
Tehnoredactare computerizată: Emilia Velcu
Copertă: Livia Radu
 CUPRINS

1 SISTEM TUTORIAL BAZAT PE EDUCUNOŞTINŢE PENTRU INSTRUIREA CONTINUĂ ÎN DOMENIUL

PREVENIRII RISCURILOR ÎN CADRUL IMM, CONFORM CERINŢELOR UNIUNII EUROPENE
Prof. Dr. Rodica Mihalca, Prof. Dr. Csaba Fabian, Conf. Dr. Adina Uţă, Lect. Dr. Iulian Întorsureanu, Asist.
Drd. Oana Muntean,
Asist. Drd. Anca Andronescu Dr. Stefan Kovacs................................. 15

2. EDUCAŢIA PRIN MEDIUL VIRTUAL ÎN SOCIETATEA BAZATĂ PE INFORMAŢIE ŞI CUNOAŞTERE

Prof.dr. Ion Gh. Roşca, prof.dr. Bogdan Ghilic-Micu,
Prof.dr. Crişan Albu, Lect.dr. Marian Stoica,
Lect.drd. Cristian Răzvan Uscatu........................................................ 39

3. ENTITĂŢI TEXT ŞI CARACTERISTICI DE CALITATE. DEFINIREA CONTEXTULUI, A ENTITĂŢILOR

ORIENTATE PE TEXT, A CARACTERISTICILOR DE CALITATE
Prof. dr. Ion IVAN, Asist. univ. Marius POPA, Asist. univ. Cătălin Boja, Ec. Silviu Niculescu, Dr. Gheorghe
Noşca, Ing. Gabriela Zamfir,
Tehn. Valentin Burcea, Drd. Robert Enyedi, Asist. univ. Adrian Pocovnicu, Drd. Iulian Rădulescu, Asist.
univ. Cristian Toma,
Stud. Adrian Vişoiu, Prof. dr. Constantin Duguleană, Prof. dr. Liliana Duguleană, Universitatea Transilvania
Braşov, Prof. dr. Victor Ploae, Asist. univ. Ionuţ Antohi, Asist. univ. Silvia Ghiţă-Mitrescu,
Asist. univ. Irina Mădăraş, Asist. univ. Cătălin Ploae, ......................... 62

4. METODOLOGII PENTRU MANAGEMENTUL PROIECTELOR INFORMATICE

Constanţa Bodea, Vasile Bodea ......................................................... 83

5. APLICAŢIE SOFTWARE PENTRU CONVERSIA BAZELOR DE DATE TIP IBM – DB2 ÎNTR-O BAZĂ DE
DATE TIP ORACLE 9I – VERSIUNEA 1.0 –
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Sabau, Drd. Ing.Gabriel Sutac,
Conf. Dr. Mihaela Muntean.................................................................100

6. CORELAŢIILE MACROECONOMICE DINTRE SECTOARELE REAL, MONETAR, BUGETAR SI EXTERN

IN PROCESUL CREŞTERII ECONOMICE. TESTAREA ŞI DEFINITIVAREA MODELELOR
ECONOMETRICE
Prof. univ. dr. Moisa Altar, Asist. univ. drd. Ionut Dumitru,
Asist. univ. drd. Ciprian Necula, Asist. univ. drd. Bogdan Moinescu,
Prep. univ. drd. Gabriel Bobeica, Prep. univ. Anca Sirbu,
Prep. univ. Nicoleta Ciurila................................................................. 110

7. REALIZAREA BAZEI DE MODELE PENTRU PERFECŢIONAREA METODELOR DE PROGNOZA

MACROECONOMICA
Prof. univ. dr. Moisa Altar, Asist. univ. drd. Ionut Dumitru,
Asist. univ. drd. Ciprian Necula, Asist. univ. drd. Bogdan Moinescu,
Prep. univ. drd. Gabriel Bobeica, Prep. univ. Anca Sirbu,
Prep. univ. Nicoleta Ciurila ................................................................. 123

8. ASPECTE RELEVANTE ALE POLITICII DE COEZIUNE SOCIALĂ

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
Prof. univ dr. Armenia Androniceanu, Asist.univ.drd. Irina Popescu,
 Asist.univ.drd. Oana Abăluţă ............................................................... 135

9. SISTEMUL INDICATORILORI SOCIALI ÎN VIZIUNEA ORGANIZATIEI ECONOMICE PENTRU

COOPERARE SI DEZVOLTARE
Prof.univ dr. Armenia Androniceanu, Prof.univ.dr. Marian Stoian,
Asist.univ.drd. Oana Abăluţă, Prep.univ.drd. Ilinca Muntean..............145

10. ELABORAREA PLANULUI DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI INTEGRATE PENTRU

ÎNCURAJAREA PARTICIPĂRII TINERILOR
LA DECIZIA PUBLICĂ
Constanţa Bodea, Daniela Hîncu, Simona Ilie, Iuliana Albu, Adrian Sandu, Vasile Bodea 157

11. IMPLEMENTAREA PILOT A STRATEGIEI INTEGRATE PENTRU ÎNCURAJAREA PARTICIPĂRII

TINERILOR LA DECIZIA PUBLICĂ
Constanţa Bodea, Iuliana Albu, Simona Ilie, Klara Both,
Vasile Bodea...................................................................................... 162

12. ANALIZA CALITĂŢII UNOR PRODUSE SAU GRUPE DE PRODUSE INDUSTRIALE IMPORTANTE, A
MODULUI DE CERTIFICARE A ACESTORA, PRECUM ŞI A MĂSURII ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ
ÎN STANDARDELE DIN DOMENIU ALE UE. ANALIZA EFICIENŢEI ŞI PRODUCTIVITĂŢII ACTIVI-
TĂŢILOR FIRMELOR DIN INDUSTRIE ROMÂNIA, COTATE LA BURSĂ
Marin Dumitru, Stancu Stelian, Ţigănescu Ioan Eugen,
Andrei Ana-Michaela, Spircu Liliana, Nica Vasile, Dobre Ion,
Cenuşă Gheorghe, Şerban Radu, Hartulari Carmen, Albu Crisan,
Galupa Angela, Dumitrescu Tudor, Ciumara Roxana, Vegheş Ovidiu, Marinescu Daniela, Stancu Marilena,
Aldea Anamaria,
Pâslaru Dragos, Păun Mihai............................................................... 171

13. STUDII DE CAZ ALE UNOR PIEŢE MAI IMPORTANTE PE 3 SEGMENTE: MATERII PRIME, BUNURI
DE INVESTIŢII, BUNURI DE CONSUM. ANALIZA PRIN PRISMA CAPITALULUI SOCIAL ŞI A
INVESTIŢIILOR REALIZATE
Marin Dumitru, Stancu Stelian, Ţigănescu Ioan Eugen,
Andrei Ana-Michaela, Spircu Liliana, Nica Vasile, Dobre Ion,
Cenuşă Gheorghe, Şerban Radu, Hartulari Carmen, Albu Crisan,
Galupa Angela, Dumitrescu Tudor, Ciumara Roxana, Vegheş Ovidiu, Marinescu Daniela, Stancu Marilena,
Aldea Anamaria, Pâslaru Dragos, Păun Mihai ................................... 188

14. METODE PRIVIND DECELAREA ŞI CUANTIFICAREA SUBSTANŢELOR INTERZISE ÎN CONSUMUL

SUPLIMENTELOR NUTRIŢIONALE DESTINATE SPORTIVILOR DE PERFORMANŢĂ
Prof.univ. dr. Rodica Pamfilie
Lect. Univ. Dr. Dorin Popescu
Asist.univ.drd. Lelia Chiru...................................................................202

15. DEZVOLTAREA IMM-URILOR IN COMUNITATILE RURALE

Prof. univ. dr. Mihai Pricop ................................................................ 213

16. MODALITĂŢI DE ANALIZĂ A COMUNITĂŢILOR LOCALE. STUDIU DE CAZ PENTRU REGIUNEA

BUCUREŞTI- ILFOV
Prof. dr. Mihai Roman, Dr. Sorin Mitulescu, Prof. dr. Dumitru Marin, Prof. dr. Vergil Voineagu, Prof. dr.
Constantin Mitruţ,
Prof. dr. Eugen Ţigănescu, Conf. Dr. Monica Roman,
Asist. Drd. Anamaria Aldea, Asist. Drd. Ramona Păun..................... 217

8
17. DINAMICA ATITUDINII TINERILOR ASUPRA VIEŢII ECONOMICE ŞI SOCIALE ÎN PERIOADA 2002-
2004
Prof. dr. Mihai Roman, Dr. Sorin Mitulescu, Prof. dr. Dumitru Marin, Prof. dr. Vergil Voineagu, Prof. dr.
Constantin Mitruţ,
Prof. dr. Eugen Ţigănescu, Prof. dr. Christina Marta-Suciu,
Conf. Dr. Monica Roman, Conf. Dr. Dorin Mitruţ,
Asist. Drd. Anamaria Aldea, Asist. Drd. Ramona Păun..................... 240

18. EDUCAŢIA, CULTURA ŞI CREATIVITATEA ÎN VIAŢA TINERILOR. EVALUAREA

MULTIDISCIPLINARĂ A ÎNVĂŢĂRII DESCHISE ŞI FLEXIBILE ŞI STIMULAREA CREATIVITĂŢII
Prof. univ. dr. Marta-Christina Suciu, Prof. univ. dr. Coralia Angelescu,
Prof. univ. dr. Dumitru Ciucur, Prof. univ. dr. Bogdan-Micu Ghilic,
Prof. univ. dr. Mihai Roman, Prof. univ. dr. Stelian Stancu,
Lector univ.dr. Marian Stoica, Lector univ. dr. Marinescu Cosmin,
Lector univ. dr. Daniela Iovan, Asistent univ. drd. Gabriel Staicu,
Asist. univ. drd. Mirela Aceleanu, Asist. univ. drd. Mihaela Dobre,
Asist. univ. drd. Marius Marinaş, Asist. univ. drd. Marius Pană, ...... 261

19. EDUCAŢIA, CULTURA ŞI CREATIVITATEA ÎN VIAŢA TINERILOR. METODE DE EVALUARE ŞI DE

STIMULARE A POTENTIALULUI CREATIV AL TINERILOR. UN POSIBIL GHID PENTRU TINERII
CU POTENTIAL CREATIV
Prof. univ. dr. Marta-Christina Suciu, Prof. univ. dr. Coralia Angelescu,
Prof. univ. dr. Dumitru Ciucur, Prof. univ. dr. Bogdan-Micu Ghilic,
Prof. univ. dr. Mihai Roman, Prof. univ. dr. Stelian Stancu,
Lector univ.dr. Marian Stoica, lector univ. dr. Marinescu Cosmin,
Lector univ. dr. Daniela Iovan, Asistent univ. drd. Gabriel Staicu,
Asist. univ. drd. Mirela Aceleanu, Asist. univ. drd. Mihaela Dobre,
Asist. univ. drd. Marius Marinaş, Asist. univ. drd. Marius Pană,
Dr. Sorin Mitulescu, Cercetător ştiinţific Gina Anghelescu,
Cercetător ştiinţific Anca Donciu, Cercetător ştiinţific principal dr. Grigore Nicola, Cercetător ştiinţific drd.
Bogdan Danciu, Dr. Sebastian Lăzăroiu, Cercetător ştiinţific dr. Marin Burcea, 277

20. EVALUAREA MODELELOR UTILIZATE ÎN ŢĂRILE UE ŞI ANALIZA COMPARATIVĂ CU ECONOMIA

ROMÂNEASCĂ
Prof. dr. Emilia Ţiţan, Prof. dr. Constantin Mitruţ, Prof. dr. Eugenia Lilea, Prof. dr. Gabriela Stănciulescu,
Prof. dr. Georgeta Vintilă,
Prof. dr. Vergil Voineagu, Prof. dr. Zizi Goschin,
Conf. dr. Mihaela Vătui, Lect. dr. Cristina Trandaş,
Lect. drd. Ileana Niculescu, Asist. drd. Dan Pele, Prep. Mihai Sacală,
Ec. drd. Florin Lilea, Ec. Andrei Voineagu, Ec. Daniela Todose ........ 290

21. ANALIZA CORELAŢIEI DINTRE NIVELUL SALARIULUI MINIM

ŞI RATA INFLAŢIEI ÎN VIZIUNEA O.I.M. ŞI A BĂNCII MONDIALE
Prof. dr. Emilia Ţiţan, Prof. dr. Constantin Mitruţ,
Prof. dr. Vergil Voineagu, Lect. dr. Cristina Trandaş,
Lect.dr. Ghiţă Simona, Prep. drd. Daniela Todose............................. 297

22. CONSTRUIREA BAZEI INFORMAŢIONALE NECESARE ANALIZEI MIGRAŢIEI INTERNE A FORŢEI

DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA
Prof. dr. Emilia Ţiţan, Prof. dr. Constantin Mitruţ,
Prof. dr. Eugenia Lilea, Prof. dr. Georgeta Vintilă,
Prof. dr. Vergil Voineagu, Conf. dr. Mihaela Vătui,
Lect.dr. Felix Furtună, Lect. dr. Cristina Trandaş, Asist. drd. Dan Pele,

9
 Asist.drd. Mitruţ Cristina, Prep. Mihai Sacală,
Prep.drd. Daniela Todose..................................................................300

23. COMPONENTELE PROCESELOR DE STRUCTURARE LA NIVEL TERITORIAL

Prof.univ.dr. Daniela-Luminiţa Constantin (coordonator),
Prof.univ.dr. Cornelia Pârlog,
Prof.univ.dr. Tudorel Andrei, Lect.univ.dr. Erika Tuşa,
Lect.univ.dr. Cristina Trandaş, Lect.univ.dr. Irina Isaic-Maniu,
Conf.univ.dr. Marius Profiroiu, Asist.univ.drd. Daniel Pele,
Asist.univ.drd. Cosmin Şerbănescu .................................................. 305

24. STUDII ASUPRA CONCEPTELOR ŞI PROCEDURILOR DE MANAGEMENT AL RISCULUI

APLICABILE LA CONSTRUCŢIILE DIN BETON ARMAT
Prof. univ. dr. Victor Radu, Prof. univ. dr. Ion Plumb,
Prof .univ. dr. Mihai Pricop, Prof .univ. dr. Marcel Stoica,
Prof. univ. dr. Mihai Alexandru Socolescu,
Dr. ing. Dan Georgescu, Drd. Ec .Cezar Simion,
Tehnician Viorel Călina ..................................................................... 315

25. PORTALUL TINERILOR: PĂREAREA TA CONTEAZĂ!

Constanţa Bodea, Vasile Bodea, Mark Zsolt.....................................324

26. STUDIU PRIVIND PIAŢA INTERNĂ A VINULUI ŞI A PRODUSELOR VINIVITICOLE. CERCETAREA

PIEŢEI MONDIALE A VINULUI
Prof.univ.dr. Victor Manole,
Prof.univ.dr. Mircea Gheorghiţă,
Conf.univ.dr. Mirela Stoian,
Lector univ.dr. Roxana Simona Pătărlăgeanu,
Asistent univ.drd. Raluca Andreea Ion,
Prep.univ.drd. Mircea Marian MItroi,
Prep.univ. Mirela Alexandru,
Student George Mădălin Pop ............................................................338

27. CONSORŢIUL DE EXTENSIE ŞI DIVERSIFICARE RURALĂ. SITUAŢIA DIAGNOSTIC PRIVIND

STAREA FERMIERILOR ÎN JUDEŢUL CĂLĂRAŞI
Prof. Dr. Gabriel Popescu .................................................................347

28. BIOPOLIMERI NATURALI RECICLABILI DOPATI

CU OLIGOELEMENTE PENTRU APLICATII MEDICALE
Prof.dr.Vişan Sanda, Prof. dr.Ciobotaru Virginia, Prof..dr.Ghiga Constantin, Lector dr.Florescu Margareta,
Asist. Stoica Oana,
Dr. ing Trandafir Viorica ...................................................................356

29. TEHNOLOGIE DE RECICLARE A DEŞEURILOR PROTEICE DIN INDUSTRIA DE PIELĂRIE ÎN

APLICAŢII INDUSTRIALE
Prof.dr.Vişan Sanda, Prof.dr.Ciobotaru Virginia, Prof.dr.Ghiga Constantin, Lect. dr. Florescu Margareta,
Dr.ing Coară Gheorghe .....................................................................365

30. IMPLEMENTAREA ŞI CERTIFICAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII LA CENTRUL

DE CERCETĂRI PM FORUM
Constanţa Bodea, Vasile Bodea ...................................................... 373

10
 Cuvânt înainte

Prezentul volum cuprinde sintezele temelor de cercetare ştiinţifică finanţate de Ministerul

Educaţiei şi Cercetării prin Programele din cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi
Inovare în anul 2004.
Este meritoriu efortul cadrelor didactice din Academia de Studii Economice din Bucureşti de a
se implica serios în realizarea acestor proiecte de cercetare, conştiente fiind de faptul că, într-o
comunitate academică, adevărata diferenţiere se face prin cercetare şi inovare.

Prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca

Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti
 SISTEM TUTORIAL BAZAT PE EDUCUNOŞTINŢE PENTRU INSTRUIREA CONTINUĂ ÎN
DOMENIUL PREVENIRII RISCURILOR ÎN CADRUL IMM, CONFORM CERINŢELOR UNIUNII
EUROPENE

Prof. Dr. Rodica Mihalca, Prof. Dr. Csaba Fabian, Conf. Dr. Adina Uţă,
Lect. Dr. Iulian Întorsureanu, Asist. Drd. Oana Muntean, Asist.
Drd. Anca Andronescu, Academia de Studii Economice Bucureşti
CP2. Dr. Stefan Kovacs, INCDPM Bucureşti

Proiectul îşi propune dezvoltarea unui model pentru un sistem tutorial cadru. Acest
sistem va permite transpunerea informaţiilor necesare desfăşurării activităţilor la cele mai înalte
standarde, sub formă de educunoştinţe şi utilizarea acestor educunoştinţe în vederea instruirii
rapide şi eficiente, la locul de muncă (acolo unde există tehnică de calcul) în cadrul IMM-
urilor.Conţinutul educaţional divers, care va putea fi adăugat în funcţie de necesităţi, permite
folosirea acestui sistem indiferent de activitatea de bază desfăşurată de IMM.

În lucrare este urmărit unul din obiectivele fundamentale ale acestei etape, respectiv
analiza stadiului actual în ceea ce priveşte programele şi sistemele de instruire, indiferent de
numele sub care sunt cunoscute, precum si stabilirea solicitărilor educaţionale ale utilizatorilor.
Raportul de cercetare este structurat în următoarele capitole:
Introducere
Cap. I Analiza stadiului actual privind sistemele de învăţare bazate pe tehnologia
informaţiei
Cap. II Metode şi tehnici moderne utilizate în dezvoltarea sistemelor tutoriale
Cap. III Concepte fundamentale utilizate în realizarea modelului funcţional propus în cadrul
proiectului
Cap. IV Definirea optimă a solicitărilor educaţionale ale utilizatorilor privind sistemele
tutoriale bazate pe educunoştinţe
Concluzii
Bibliografie
În capitolul introductiv sunt prezentate intenţiile şi obiectivele avute în vedere la
elaborarea lucrării.
Din multitudinea de programe şi sisteme tutoriale existente pe piaţă vor fi analizate cele
mai interesante şi disponibile în ceea ce priveşte informarea cu privire la posibilităţile şi
caracteristicile acestora. Există programe de firmă gândite doar pentru firma respectivă şi care
nu sunt făcute publice, nefiind destinate comercializării sau folosirii în alte locaţii.
Complexitatea acestor programe este foarte diferită, mergând de la programe care
afişează porţiuni de text şi până la sisteme deosebit de complexe care implică învăţarea
interactivă cu cazuri de activităţi simulate în timp real. Există de asemenea, aşa cum se va
vedea din paragraful următor, o oarecare imprecizie în privinţa termenilor folosiţi.
Din acest motiv, clasificarea realizată este orientată către aspectele de fond şi va încerca
să surprindă doar cele mai importante aspecte referitoare la această problemă, fiind utilă
obiectivelor viitoare ale proiectului.
În funcţie de această clasificare şi, de asemenea, în funcţie de obiectivele propuse în
tema program a acestei lucrări va fi precizat şi al doilea obiectiv fundamental al acestei lucrări,
respectiv stabilirea cerinţelor funcţionale pentru sistemul propus.
 În lucrare se fac precizări referitoare la terminologia folosită, oferindu-se explicaţii
asupra unei serii de termeni, precum:chat, forum, tutorial etc.

I Capitolul I cuprinde analiza stadiului actual privind sistemele de învăţare bazate

pe tehnologia informaţiei.

Majoritatea specialiştilor consideră că nu trebuie să ne întrebăm dacă instruirea se

îmbunătăţeşte prin utilizarea calculatoarelor, ci cum pot fi utilizate mai bine calităţile unice ale
acestora, care le deosebesc de alte medii: interactivitatea, precizia operaţiilor efectuate,
capacitatea de a oferi reprezentări multiple şi dinamice ale fenomenelor şi, mai ales, faptul că
pot interacţiona consistent şi diferenţiat cu fiecare elev in parte.
Dacă primele realizări în domeniul instruirii asistate de calculator se concentrau mai mult
pe învăţare prin verificarea cunoştinţelor, ulterior au început sa apară produse software
complexe, care incurajeaz constructia activa a cunostintelor, asigura contexte semnificative
pentru invatare, promoveaza reflectia, elibereaza elevul de multe activitati de rutina si
stimuleaza activitatea intelectuala asemanatoare celei depuse de adulti in procesul muncii.
Toate aceste elemente modifica aria activitatilor profesorului atat cantitativ cat si calitativ.
Procesul de instruire trebuie sa fie regândit, prin intensificarea cercetarilor privind
psihologia cognitiva. Cadrele didactice trebuie sa invete sa gandeasca altfel, sa formuleze altfel
problemele, nemaipunandu-se accentul pe activitatile intelectuale de rutina.
Este unanim acceptata o clasificare a produselor software educationale dupa functia
pedagogica specifica pe care o pot indeplini in cadrul unui proces de instruire: exersare,
prezentare interactiva de noi cunostinte, prezentarea unor modele ale unor fenomene reale
(simulare), testarea cunostintelor, dezvoltarea unor capacitati sau aptitudini printr-o activitate de
joc.
Din studiile intreprinse pe plan international s-au desprins o serie de concluzii interesante
cu privire la eficienta utilizarii software-ului educational, dintre care amintim:
• aproape toate cercetarile releva avantajele utilizării calculatoarelor in comparatie cu
alte metode;
• reducerea timpului de studiu;
• atitudinea fata de computer se modifica pozitiv;
• utilizarea computerelor este mai utilă în stiinte decat in domeniul limbilor străine;
• in instruirea asistata de calculator exersarea este eficienta in formarea deprinderilor
elementare, in timp ce sistemele tutoriale sunt mai eficiente in formarea deprinderilor
intelectuale de nivel superior;
• instruirea asistata de calculator este mai eficienta ca instruire complementara, decat
ca forma alternativa;
• elevii care invata incet si cei ramasi in urma castiga mai mult decat cei fruntasi;
• strategiile bazate pe utilizarea calculatoarelor sunt eficient folosite la nivelurile
inferioare.
Conceptul de instruire asistata de calculator si implicit si cel de software educational pot
fi privite sub două aspecte. În sens larg, prin instruire asistata de calculator se întelege
totalitatea situatiilor educationale în care se utilizeaza semnificativ mijloacele tehnologiei
informatiei si comunicarii. În sens restrâns, la anumite niveluri, instruirea asistata de calculator
se identifica cu conceptul de e-learning - un tip de educatie la distanta, ca experienta planificata
de predare-învatare organizata de o institutie ce furnizeaza mediat materiale într-o ordine
secventiala si logica pentru a fi asimilate de cursanti în maniera proprie. Extensiile aduse de
mediul tehnologic, insuficient explorate si utilizate încă, se refera la: a) orientarea spre cursant;
b) resurse distribuite; c) fluiditatea rolurilor

Categorii de sisteme de învăţare

16
 Metodele, tehnicile şi instrumentele de învăţare folosind TI se deosebesc după numărul
elevilor, studenţilor participanţi, modul sincron sau asincron de învăţare, în acelaşi loc sau
dispersaţi in spatiu, de asemenea este posibilă învătarea unui lucru, a unui capitol dintr-o
disciplină, o disciplină sau o meserie/profesie în totalitate.

În aprecierea sistemelor de instruire este important de analizat:

a) Cui se adresează sistemele de instruire
b) Modul în care se realizează instruirea
c) Interfaţa cu utilizatorul
d) Resursele hardware şi software necesare pentru rulajul programelor
e) Funcţiuni îndeplinite de sistemele de instruire

Lucrarea analizează trei categorii de sisteme de instruire:

1. sistemele de instruire generală
2. sistemele pentru testarea asistată de calculator
3. sistemele tutoriale dezvoltate pentru domeniul secutităţii şi sănătăţii în muncă

1. Sistemele de instruire generală cuprind:

Sistemele de instruire de tip dicţionar sau glosar de termeni reprezintă una din cele
mai uzuale categorii de programe de instruire generală, fiind realizate astfel de programe
aproape în fiecare domeniu. Sunt programe care prezintă sau explică noţiuni dintr-un anumit
domeniu, fiind gândite în general pentru specialiştii din domeniu.
Sistemele instruire de tip help sunt părţi ale unor programe mai mari, de diverse tipuri,
care oferă utilizatorului informaţii despre diverse comenzi, funcţiuni sau operaţiuni care pot fi
realizate cu ajutorul acelor programe. În general, sistemele de tip help apar în interiorul
programului, sub forma unor meniuri specifice, existând însă cazuri în care help-urile pot fi
găsite ca programe distincte, care se instalează împreună cu programul principal.
Sistemele de instruire pentru uz didactic sunt, la randul lor, clasificate în:
Sisteme de programe pentru instruire elementară care urmăresc să faciliteze
familiarizarea cu :scrisul; cititul; calcule aritmetice simple; elemente ale mediului înconjurător
legate de geografie, botanică, astronomie etc.
Sisteme de programe pentru instruire pe domenii care sunt orientate pe domenii
specifice precum: domeniul economic, matematica, fizica sau muzica.

Sisteme de instruire prin Internet sunt un alt tip de predare-învatare la distanta care
câstiga teren pe zi ce trece. Cursurile suport sunt stocate pe un computer într-o forma specifică
şi un navigator uzual pentru Internet sau, în unele cazuri rare, un program special, permite
cursanţilor să acceseze informaţiile în ritmul propriu de asimilare. Materialele de învatare sunt
prezentate într-o forma multimedia - prin îmbinare de text, sunet, imagine si chiar scurte filme -
si în modul hyperlink - un model structural în care accesul la alte informatii se realizeaza prin
legaturi multiple de la o singura pagina; la rândul lor alte pagini permit revenirea, aprofundarea
prin accesarea altor pagini cu subiect similar sau saltul la alte tipuri de informatii.
Lucrarea face referire la mai multe sisteme de instruire prin Internet dezvoltate în,
Romania şi în străinătate, precum: AEL – Advanced eLearning, AEL – Academic, NetOp
School, QCT Connect sau Expert Learning System. Sun prezentate şi căteva realizări din ţară
si din Europa ale unor reţele virtuale şi biblioteci on-line.

2. Testarea asistată de calculator, denumita si testare electronica, testare on-line,

testare bazata pe Web, evaluare asistata de calculator, este un termen comun folosit pentru a
descrie utilizarea calculatoarelor in procesul de evaluare a cursantilor participanti la diferite
17
cursuri. Termenul este folosit pentru a cumula folosirea calculatoarelor in notarea, analizarea si
livrarea rezultatelor examinarii.
În lucrare sunt prezentate o serie de instrumente pentru testarea asistata de calculator,
dintre care:
• Sistemul iv pentru testarea asistata de calculator la universitatea transilvania din
brasov
• Sistemul de instrumente CASTLE
• Sistemul de instruire şi testare Create A Quiz
• Sistemul de testare asistată de calculator CATS

3. Sistemele tutoriale dezvoltate pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Aceste sisteme tutoriale sunt în general sisteme complexe, gândite să eficientize

procesul de instruire al specialiştilor, în condiţiile în care eventualele lipsuri ale acestor
specialişti nu sunt evidenţiate doar în pierderi economice (adesea destul de importante), ci şi în
pierderi de vieţi omeneşti.
Din acest motiv, în general, astfel de sisteme sunt concepute la un nivel ceva mai
complex decât celelalte, având în general următoarele caracteristici :
• bazate în principal pe cunoştinţe euristice;
• folosesc atât scheme şi figuri cât şi text propriu-zis;
• permit dezvoltarea de scenarii în interiorul lor astfel încât utilizatorul să se instruiască prin
metoda „try-on”;
• oferă posibilitatea de actualizare periodică prin sistem de abonament;
• sunt centrate pe activităţi sau procese specifice, asigurând instruirea „orientată”;
• sunt produse de firmă, folosite în general de firma producătoare sau de câteva alte
unităţi cu care firma are relaţii de service;
În general, toate produsele sunt gândite să ruleze sub Windows, cu resurse cât mai
limitate, astfel încât să poată fi instalate şi rulate şi la nivelul unei secţii sau a unui atelier.
Evaluarea riscurilor este una din cele două activităţi fundamentale în managementul riscului. În
lucrare sunt analizate patru astfel de sisteme tutoriale, două dezvoltate în străinătate şi unul
dezvoltat în ţară:
• Skill Designor, care permite training-ul în domeniu într-un mod foarte facil, prin definirea
grafică a unui proces de producţie;
• Skill HACCP aplică trainingul pentru metoda HACCP pentru evaluarea riscului.
• Sistemul tutorial de management al riscurilor şi a securităţii pentru maşinile unelte –
SAS-MU
• Sistemul de training şi autoevaluare a securităţii în muncă pentru maşinile unelte SAS-
MU

În Capitolul II „Metode şi tehnici moderne utilizate în dezvoltarea sistemelor

tutoriale”, sunt prezentate câteva din metodele actuale care pot fi aplicate în dezvoltarea unor
sisteme tutoriale cât mai eficiente: algoritmii genetici şi sistemele fuzzy.

Algoritmi genetici pentru dezvoltarea sistemelor tutoriale

Algoritmii genetici reprezintă unul din cele mai noi domenii ale inteligenţei artificiale.
Printre alte aplicaţii, s-a urmărit inserarea acestora în sisteme inteligente de tip hibrid,
combinând sisteme expert clasice, sisteme fuzzy, reţele neuronale şi algoritmi genetici pentru
realizarea unor sisteme tutoriale cât mai performante.
O altă aplicaţie interesantă a algoritmilor genetici o va reprezenta interpretarea (din punct
de vedere al securităţii) unor acţiuni aleatoare ale unui operator uman. Din literatura de
specialitate este cunoscut termenul de „algoritm de liber arbitru Hodgkin-Watters”, algoritm
18
dezvoltat pentru interpretarea comportamentelor aleatorii ale subiecţilor umani, astfel încât să
se atingă cel mai înalt grad de acurateţe.
Algoritmii dezvoltaţi cu metoda Hodgkin-Watters vor putea interpreta atât imagini statice,
imagini şi secvenţe video cât şi script-uri care să descrie activitatea persoanei- introducerea
unor astfel de instrument ar putea oferi specialiştilor posibilitatea unor prognoze pe termen scurt
şi foarte scurt asupra acţiunilor unor subiecţi, existând premisele unei intervenţii înainte de
producerea unui accident. În continuare sunt prezentate aspectele esenţiale din transcrierea
adaptată a unui astfel de script şi interpretarea Hodgkin-Watters.

I.1 Sisteme fuzzy

Sistemele fuzzy sunt un subdomeniu al inteligenţei artificiale şi un pandant foarte nou în

cadrul sistemelor tutoriale, oferind acestora abilitatea de a simula şi modela activităţi în timp
real; astfel, persoanele instruite pot fi puse în faţa unor acţiuni şi decizii reale, fără ca acest
lucru să presupună dezvoltarea unor simulatoare foarte costisitoare sau lucrul în spaţiu real cu
posibilitatea de a provoca accidente.
În lucrare este prezentat un subsistem de modelare fuzzy în timp real, dezvoltat în cadrul
unui colectiv de cercetare interdisciplinară împreună cu specialiştii de la SafetyNet.
În continuare este prezentat ca exemplu un sistem fuzzy care urmăreşte comportamentul
unui muncitor care trebuie să execute o intervenţie de urgenţă.
Componentele au fost reprezentate grafic într-o schemă. Datele de intrare-ieşire au fost
sistematizate într-un set de antrenament. În urma procesului de instruire a sistemului se obţin
date de validare care se mapează aproape perfect pe curba output-ului.

Capitolul III, „Concepte fundamentale utilizate în realizarea modelului funcţional

propus în cadrul proiectuluI” descrie cele mai importante concepte care stau la baza
elaborării modelului funcţional propus pentru sistemul tutorial: Educunoştinţe, Topic-map şi
Metode de învăţare cu sisteme de învăţare asistate.

Educunoştinţe
Cunoştinţele sunt termenul cheie în activităţile de învăţare. Studentul trebuie să îşi
dezvolte cunoştinţele proprii pe baza cunoştinţelor prezentate în procesul de instruire şi să le
adapteze la scopurile sale proprii. Totuşi, în foarte puţine cazuri învăţarea clasică prezintă
cunoştinţe, aceasta bazându-se în special pe informaţii. Aceste informaţii sunt în puţine cazuri
procesate sub formă de cunoştinţe utilizabile, fiind în principal teoretice şi de mică importanţă în
activităţile zilnice. Studiile din domeniul managementului riscului au arătat că 15% din
informaţiile dobândite prin instruire clasică sunt utilizate în asigurarea siguranţei personale, 5%
pentru asigurarea siguranţei colective, restul fiind pierdute.
Educunoştinţele sunt un concept relativ nou în domeniul învăţării, educunoştinţele pot fi
definite ca obiecte croite din cunoştinţe special pentru procesul educaţional. Educunoştinţele
pot fi de asemenea definite ca un proces de dezvoltare şi adaptare a cunoştinţelor specifice în
scopuri educaţionale.
Educunoştinţele se bazează pe următoarele principii:
• Optimizare – elementele de instruire date studenţilor trebuie să fie optimizate pentru ca
aceştia să fie capabili să atingă un anumit scop; părţile mai puţin semnificative trebuie
eliminate, iar educunoştinţele trebuie menţinute doar în structura principală necesară
pentru formarea cunoştinţelor personale care să ajute studenţii în activitatea depusă.

19
 • Individualizare – educunoştinţele trebuie să fie individualizate; studentul trebuie să
simtă că procesul educaţional se dezvoltă între el şi instructor şi nu între instructor şi o
masă imparţială de studenţi
• Substituire – cunoştinţele teoretice prezentate într-un limbaj sofisticat trebuie
substituite cu cunoştinţe practice prezentate într-un limbaj uşor de înţeles. Procesul de
dezvoltare a unui limbaj ştiinţific specific trebuie gândit atent în vederea obţinerii celor
mai bune rezultate şi nu doar la un nivel superficial pseudo-ştiinţific.
• Moderare – educunoştinţele trebuie să modereze distanţa dintre teorie şi practică;
teoria este foarte importantă în anumite situaţii; în alte situaţii trebuie să predomine
practica.
• Simplificare – educunoştinţele trebuie să simplifice procesul de învăţare la maximum;
pe măsură ce domeniile tehnice devin mai sofisticate cu fiecare zi, învăţarea va deveni
din ce în ce mai complicată; la un anumit nivel unele cunoştinţe vor depăşi nivelul de
înţelegere al studentului. Cu mult înainte ca acest lucru să se întâmple, studentul va
considera prea grea învăţarea şi va abandona. Acest abandon trebuie evitat cu toate
mijloacele posibile.
• Cunoştinţele trebuie să devină inerente activităţilor de zi cu zi.

Principalele avantaje ale utilizării educunoştinţelor în procesul de instruire sunt:

• Utilizarea unor cunoştinţe mai bune care vor asigura abilităţile necesare îndeplinirii
unor activităţi specifice.
• Utilizarea unor pachete coerente de cunoştinţe, focalizate spre un obiectiv specific.
• Utilizarea unor pachete puternic structurate de cunoştinţe care să poată fi inserate
exact în sisteme de învăţare de tip e-learning.
• Un cadru de lucru educaţional (edu-framework), îmbunătăţit in mod continuu din punct
de vedere al structurării cunoştinţelor prin feedback de la utilizatori.
• Structurarea cunoştinţelor la nivel înalt în scopuri educaţionale.
• Optimizarea proceselor educaţionale – învăţarea pote fi privită ca o problemă de
optimizare.
Sunt prezentate structurile de educunoştinţe şi caracteristicile acestora: Bucăţi, Pachete,
Insule de cunoştinţe.
Ca orice structură optimă, educunoştinţele trebuie sa aibă în vedere anumiţi factori
critici care pot duce la succesul sau eşecul procesului de instruire ce implică educunoştinţe.
Factorii critici pot aparţine următoarelor categorii:
- organizationali – factori legaţi de organizarea generală a procesului de instruire;
- tehnici - factori legaţi de mijloacele tehnice utilizate pentru dezvoltarea cunoştinţelor
studentului;
- specifici educunoştinţelor – ce pot afecta structura generală a educunoştinţelor;
- specifici studentului – dacă studentul nu are noţiunile generale din domeniul atins,
procesul devine dificil.

Modul de utilizare a educunoştinţelor în procesele de instruire se situează în special pe

două planuri:
• La nivelul de specializare, utilizând meta-cunoştinţe specifice în vederea organizării
unor bucăţi similare de educunoştinţe; este permisă căutarea extensivă a domeniului
utilizând meta-cunoştinţe ale bucăţilor de educunoştinţe.
• La nivelul de generalizare, utilizând harta conexiunilor în vederea definirii
generalizărilor dorite.

Topic map

Topic map-urile permit crearea unui index informaţional. Acest index este rezident în
afara informaţiei, aşa cum se poate observa şi în figura 1.
20
 Figura 1 – Indexul informaţional

Topic-map este reprezentat în figură de norişorul din partea superioară, care descrie
informaţia din documente (dreptunghiurile) şi bazele de date (cilindrii) prin legarea acestora pe
baza URL-urilor. Topic-map-urile preiau conceptele cheie descrise în bazele de date şi
documente şi le unesc independent de ceea ce se spune despre ele în informaţiile care sunt
indexate. Atunci când un document spune că „Procedurile de mentenanţă pentru componenta X
constau din următorii paşi...” topic-map-ul spune „Componenta X este de tip Q şi este conţinută
în componentele Y şi Z iar procedurile de mentenanţă rezidă în documentul W”. Rezultatul este
o structură informaţională care „sparge” tiparele tradiţionale – un topic map conţine de obicei
câteva ierarhii suprapuse, îmbogăţite de legături semantice de tip „partea X este critică pentru
procedura Y”. Aceasta face ca informaţia să fie mult mai uşor de găsit ; există căi de navigaţie
multiple redundante care vor conduce către acelaşi răspuns. Topic-map-ul asigură practic
cadrul de dezvoltare a structurii de educunoştinţe.

Metode de învăţare cu sisteme de instruire asistată

În această secţiune sunt prezentate:
• Sisteme de învăţare asistate utilizând modelul student
• Consolidarea învăţării
• Modelarea studentului prin învăţare consolidată
fiind evidenţiate aspecte privind integrarea studentului în modelul de ansamblu al sistemului de
instruire.
Un sistem de învăţare are următoarele funcţii:
a) să prezinte cunoştinţe dintr-o anumită arie (funcţie tutorială)
b) să rezolve probleme dintr-o arie de învăţare (funcţie operaţională)
c) să asigure transparenţă pe parcursul procesului de rezolvare a problemelor (funcţie
demostrativă)
d) să verifice cunoştinţele studenţilor (funcţie de testare)

În capitolul IV, „Definirea optimă a solicitărilor educaţionale ale utilizatorilor privind

sistemele tutoriale bazate pe educunoştinţe”, sunt identificate: cerinţele generale privind
sistemele de instruire şi cerinţele educaţionale specifice domeniului securităţii şi sănătăţii în
muncă.

21
 Pentru identificarea cerinţelor generale privind sistemele de instruire se porneşte de la
caracteristicile sistemelor de instruire, identificarea utilizatorilor acestuia şi a rolurilor jucate de ei
în raport cu sistemul.
Un sistem de instruire trebuie să prezinte următoarele caracteristici, concretizate prin
anumite facilităţi, şi anume:
• Flexibilitate
• Uşurinţa înţelegerii
• Uşurinţa utilizării
• Participarea tuturor părţilor implicate
• Urmărirea progresului
• Crearea cursului
• Gestiunea cursului
• Gestiunea planului de învăţămant
• Evaluarea rezultatelor
• Rapoarte
• Notificarea prin intermediul e-mail-ului
Aceste facilităţi sunt descrise în detaliu, fiind menţionate funcţiile care trebuie să fie
accesibile diferitelor categorii de utilizatori.
În continuare sunt descrişi utilizatorii sistemelor de instruire şi sunt enumerate activităţile lor
specifice:
• cursantul
• managerul cursului
• autorul conţinutului
• managerul echipei
• managerul de sistem
Sistemul include multe privilegii care permit accesul la părţi specifice ale functionalităţii
sistemului. Fiecare formă de acces este grupată în categorii în funcţie de tipul utilizatorilor.
Principalele cazuri de utilizare ce se pot defini pornind de la rolurile actorilor ce
interacţionează cu sistemul de instruire sunt:
- Foloseste curs
- Participă la cursurile de instruire
- Monitorizeaza progresul si evalueaza rezultatele
- Creează cursuri şi monitorizează progresul
- Modifica privilegiile utilizatorilor
- Creeaza si gestioneaza curs
- Dezvolta continutul cursurilor
Diagrama generală a cazurilor de utilizare ale sistemului este în figura 2.

22
 Participa la cursurile de instruire
Cursant

<<include>> Manager de Echipa

<<include>>

Foloseste curs Monitorizeaza progresul si

Manager curs evalueaza rezultatele

Creeaza cursuri si monitorizeaza

progresul

<<include>>

Modifica privilegiile utilizatorilor

Autor Continut <<include>> Manager de Sistem

Creeaza si gestioneaza curs

Dezvolta continutul cursurilor

Figura 2 - Diagrama generală a cazurilor de utilizare

În lucrare sunt detaliate principalele cazuri de utilizare prezentate mai sus, textual şi sub
forma unor cazuri de utilizare detaliate.
Definirea cerinţelor educaţionale specifice domeniului securităţii şi sănătăţii în
muncă trebuie să ţină seama de mai multe aspecte esenţiale, aspecte cum ar fi:
• specificul IMM-uilor ca unităţi distincte din punct de vedere tehnico-economic;
• specificul IMM relativ la domeniul riscurilor- ceea ce presupune două aspecte distincte;
• specificul IMM referitor la activităţile specifice domeniului securităţii şi sănătăţii în
muncă;
• specificul IMM referitor la calitatea personalului din această categorie de unităţi. In
general, personalul IMM-urilor este personal cu calificare elementară sau medie; în
acest sens, cerinţele educaţionale ale acestui personal trebuiesc satisfăcute ţinând
seama de acest nivel de cunoştinţe.

Specificul domeniului IMM în ansamblul economiei naţionale cât şi în ceea ce priveşte

problematica SSM (sanatăţii şi securităţii muncii) conduce la necesitatea definirii unor obiective
specifice, vizavi de cerinţele educaţionale ale utilizatorilor, astfel:
• cerinţele educaţionale ale utilizatorilor (satisfacerea acestor cerinţe) trebuie să asigure
îndeplinirea optimă a cerinţelor de SSM la locul de muncă, atât cât acestea sunt legate
de instruirea corectă a participanţilor la procesul de muncă;
• cerinţele educaţionale ale utilizatorilor trebuiesc corelate cu:
o gradul de instruire generală al acestora;
o nivelul de instruire tehnică al acestora;
o nivelul posibil de receptare
• cerinţele educaţionale ale utilizatorilor trebuie să urmărească satisfacerea obiectivelor
generale, referitoare la realizarea produselor/serviciilor în termenii stabiliţi şi în condiţii
de calitate stabilite;

Instruirea în domeniul protecţiei muncii reprezintă ansamblul de activităţi organizate

prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate a muncii.
Considerată ca una din cele mai importante măsuri de prevenire, instruirea are ca scop
eliminarea sau micşorarea numărului erorilor umane care decurg din insuficienţa cunoştinţelor
de specialitate, atât din domeniul tehnic propriu-zis cât şi de protecţia muncii.
Conţinutul procesului de instruire este format din totalitatea informaţiilor aferente sferei
protecţiei muncii care, prin asimilare şi repetare :
23
 • conduc la formarea unui comportament optimizat din punct de vedere al SSM;
• dezvoltă o orientare corectă vizând identificarea şi prevenirea factorilor de risc;
• stimulează capacitatea de mobilizare în raport cu acestea;
Instructajul de protecţia muncii cuprinde trei faze:
• instructajul introductiv general;
• instructajul la locul de muncă;
• instructajul periodic.
Se elaborează o ierarhie de cunoştinţe necesare, începând de la cunoştinţele primare
care se referă la: a) asigurarea securităţii individuale; b) asigurarea securităţii colective.
În lucrare, cerinţele educaţionale specifice echipei (formaţiei) de lucru, precum şi
cerinţele educaţionale referitoare la activitatea unităţii economice sunt prezentate sub formă de
diagrame.

CONCLUZII

Din analiza rezultatelor obţinute în prima etapă pot fi extrase câteva concluzii
interesante care, odată aprobate vor constitui baza dezvoltării etapei a 2-a. Aceste concluzii
sunt prezentate în continuare:
1. Există o specificitate bine definită a produselor tutoriale. Aceste produse pot fi
clasificate în:
a. produse similare limbajelor de programare, specializate pentru dezvoltarea unor
astfel de instrumente, gândite pentru dezvoltări ulterioare de module de instruire -
aşa numitele instrumente „authorware”;
b. produse de instruire propriu-zise, de nivel:
i. general;
ii. specializate pe diverse domenii;
2. Din categoria produselor specializate pe domenii, domeniul asigurării securităţii şi
sănătăţii în muncă este destul de slab acoperit. Acest lucru este cu atât mai pregnant
atunci când vine vorba despre unităţi economice de tip IMM-uri care nu au
posibilitatea unei instruiri aprofundate, pe perioade lungi, cu părăsirea locului de
muncă; de asemenea, astfel de unităţi nu-şi pot permite să apeleze la sisteme
sofisticate de management a securităţii şi sănătăţii în muncă.
3. Lucrarea dezvoltată într-un contract anterior în cadrul programului Infosoc (C19/2001)
a reprezentat o premieră în instruirea specifică domeniului securităţii şi sănătăţii în
muncă, ea referindu-se în mod strict la managementul securităţii şi sănătăţii în muncă.
4. Solicitările specifice utilizatorilor din cadrul IMM-urilor se referă la:
a. necesitatea unui sistem de instruire „cut to bare” care să conţină cunoştinţe
esenţiale, strict utile, care pot fi aplicate imediat, conducând la prevenirea
incidentelor şi accidentelor care se pot produce la locul de muncă;
b. necesitatea unui sistem de instruire bazat pe cunoştinţe;
c. necesitatea unui sistem de instruire a cărui cunoştinţe să fie corespunzător
structurate pentru procesul educaţional, astfel încât acestea să nu necesite
„prelucrări” ulterioare;
d. necesitatea unui sistem de instruire cu o interfaţă extrem de prietenoasă, care să
permită utilizarea şi de către persoane fără cunoştinţe aprofundate în domeniul
informatic;
e. necesitatea de a se ţine seama : de utilizatorul individual şi cunoştinţele necesare
pentru ca acesta să-şi asigure minimul de securitate necesar pentru a-şi
desfăşura activitatea fără incidente şi accidente în muncă, de echipa de la locul de

24
 muncă şi necesitatea instruirii specifice în vederea conlucrării pentru asigurarea
securităţii şi sănătăţii în muncă, de unitatea economică propriu-zisă;
5. Pentru a maximiza eficienţa dezvoltării proiectului, în următoarele faze (proiectare,
dezvoltare, testare), modelul funcţional va fi dezvoltat plecând de la un studiu de caz
care va fi prezentat în etapa a II-a. Astfel, sunt realizate mai multe deziderate:
a. modelul funcţional va fi dezvoltat plecând de la o problemă reală- funcţiunile
principale vor fi astfel definite mult mai eficient şi mai optimal;
b. modelul funcţional se va baza pe experienţa existentă la nivel internaţional,
experienţă legată de cazuri concrete vizând asigurarea securităţii şi sănătăţii în
muncă în IMM-uri;
c. modelul funcţional va include maximum de detalii relative la spaţiul soluţiilor ,
asigurând astfel o imagine globală.
6. Funcţiile conţinute în cadrul modelului funcţional vor fi astfel concepute încât să
asigure satisfacerea cerinţelor principale. Ca rezultat al acestei faze a cercetării a fost
elaborată o schemă generală a unui astfel de sistem de instruire, după cum se
observă în figura 3.

Figura 3 – Schema cadru a unui sistem de instruire

Aşa cum s-a văzut în cele prezentate anterior, există o diversitate de produse program
destinate activităţilor de instruire, plecând de la nivelele elementare şi culminând cu instruirea
postuniversitară.
În această lucrare au fost prezentate şi discutate o serie de astfel de produse, din câteva
domenii de interes mai mult sau mai puţin largi. Există o serie de alte produse, cel puţin la fel de
interesante, care nu au putut fi accesate şi prin urmare nu au putut fi studiate.

25
 Bibliografie selectivă

[1]. ALBERT, T.J., HOCKEMEYER, G.R., RATH (Relational Adaptive Tutoring Hypertext),
1997
[2]. Readings in human-computer interaction: toward the year 2000 (2nd ed., pp. 741-753).
San Francisco: Morgan Kaufmann.
[3]. BADOGLIO, J., MARTINESE K., Modern teaching instruments, Harvard Press, 1999
[4]. BAGEPALLI, S.R., DOWANSON K., User friendly interfaces, Porton-Nelly, 1998
[5]. BECORSCHENDE M A. (2000), A unified approach towards computer education, în
Journal of modern education (2), 442, pg.123-125.
[6]. BILUA H., The computer based education, Addison, Wesley Press, 1999
[7]. CONSTANŢA, B., HORIA, T., Reinforcement learning methods within assisted learning
systems, 5-th and JUBILIAR, European/international conference e-comm-line 2004,
20-21.10.2004, Bucharest
[8]. BRUBAKER, D. (1996, April 11). Fuzzy cognitive maps. EDN, 41, 209-212.
[9]. CHEN, H., NUNAMAKER, J., JR., ORWIG, R., AND TITKOVA, O. (1998). Information
visualization for collaborative computing. Computer, 31(8), 75-82.
[10]. CREANGĂ, C., (2000), Designing in safety, The Comoti experience, SafetyNet,
www.safetynet.de
[11]. CREANGĂ, C., (2000), Safety Integrators.Procedings of the SafeCon, Congress,Athens,
June 2000
[12]. DARABONT, A., PECE, ŞT., (1996), Protecţia muncii (manual pentru invăţământul
universitar), Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
[13]. DARABONT, A., DARABONT, D., KOVACS, ŞT., (1999), Sistemul de autoevaluare al
securităţii muncii pentru Întreprinderile mici şi mijlocii, OID-INCDPM
[14]. DURN, M., Benefits of e-training, New Straits Times 2* Oct 6, 2001
[15]. Dr. rer.nat.,Ph.D.,J.Prohnowski, The mirror image-fuzzy techniques in safety assurance,
Ph.D.Thesis, Institut fur Informatik, Bonn, 15 sept 2001
[16]. HERNANDEZ, M. J., (1997), Database design for mere mortals. Reading, MA: Addison-
Wesley Developers Press.
[17]. KOVACS, ŞT., (1993), Informatica şi protecţia muncii, INID
[18]. KOVACS, ŞT., (1995), Sistemul de autoevaluare al securităţii în muncă pentru IMM-modul
de curs,OID-INCDPM
[19]. KOVACS, ŞT., (1996), Aspecte ale realizării bazelor de cunoştinţe orientate obiect, OID-
ICM
[20]. KOVACS, ŞT., şi colab. (2000), Metodologii pentru evaluarea riscurilor la locul de muncă,
OID-ICM
[21]. MORIGUTI, S., (1997), Software excellence: A total quality management guide, Portland,
OR: Productivity Press.
[22]. Normele Generale de Protecţia Muncii (1999)
[23]. NIELSEN, J., (1993), Usability engineering, Boston: AP Professional.
[24]. PECE, ŞT., (1992), Protecţia colectivă-modalitate de prevenire a accidentelor de muncă şi
a bolilor profesionale, INID, Bucureşti
[25]. PECE, ŞT., (1993), Metode de analiză apriorică a riscurilor profesionale, INID, Bucureşti
[26]. PECE, ŞT., (1993), Geneza accidentelor de muncă, INID, Bucureşti
[27]. PFLEEGER, S. L., (1998), Software engineering: Theory and practice, Upper Saddle
River, NJ: Prentice Hall.
[28]. SAEED, A., DE LEMOS, R., ANDERSON, T., (1995), On the safety analysis of
requirements specifications for safety-critical software, ISA Transactions, 34(3), 283-295.
[29]. SHNEIDERMAN, B., (1998), Designing the user interface: Strategies for effective human-
computer interaction (3rd ed.), Reading, MA: Addison-Wesley.

26
[30]. TALAVERA, N., ÁLVAREZ, E., MONDELO, P., TERRÉS, F., Capturing requirements for e-
learning systems design, Proceedings of International Conference on Computer-Aided
Ergonomics and Safety. Maui, Hawaii, USA - July 29- August 1, 2001.
[31]. YANG, K., KAPUR, K. C., (1997), Customer driven reliability: Integration of QFD and
robust design, 1997, Proceedings Annual Reliability and Maintainability Symposium, 339-
345.

Lucrări de referinţă elaborate de către diverse organisme guvernamentale:

[32]. The risk driven, computer managed approach towards the safety assurance, HSE, 2001-
prezentată la Simpozionul International Hasards XVI desfăşurat la Manchester în perioada
6-11 Noiembrie
[33]. An integrated pannel questionaire regarding the usage of computers into education,
American Board of Medium and High Education, Toronto Press, 1998
[34]. Computers where ? The computer based learning, American Board of Medium and High
Education, Toronto Press, 1999
[35]. Computer based continous education, Trans-American Teachers Comitee, Redondo Calif,
2000
[36]. Guide of tutorial programms, MIT 2000
[37]. Legea protecţiei muncii, nr.90/1996

Surse internet:

[38]. http://fksu1311-12.tu-sofia.bg/virtlab/
[39]. http://virtualni.osu.cz/
[40]. http://ecet.ecs.ru.acad.bg/
[41]. http://www.hyperdictionary.com/dictionary/
[42]. http://www.distance.ktu.lt/en/
[43]. http://www.cs.rtu.lv/ASTF/STPG/default.asp
[44]. http://ingegneria.unipv.net/ingegneria/servizi/copisteriavirtuale.cfm
[45]. http://www.ase.ro/
[46]. http://www.cisco.fiit.stuba.sk/
[47]. http://www.ics.heacademy.ac.uk/
[48]. http://www.eevl.ac.uk/
[49]. http://www.connect.ac.uk/
[50]. http://www.fmeca.com/ffsoft/thecomp.htm Last modified June 28, 1998. Accessed
November 14, 1998. Author's email: prh@fmeca.com Author's Web Site:
http://www.fmeca.com/contact.htm.
[51]. http://www.charitychannel.com
[52]. http://www.gocyberlink.com

27
 EDUCAŢIA PRIN MEDIUL VIRTUAL ÎN SOCIETATEA BAZATĂ
PE INFORMAŢIE ŞI CUNOAŞTERE

Prof.dr. Ion Gh. Roşca, Prof.dr. Bogdan Ghilic-Micu,

Prof.dr. Crişan Albu, Lect.dr. Marian Stoica,
Lect. drd. Cristian Răzvan Uscatu

Dezvoltarea social-economică a cunoscut o serie de etape corespunzătoare tot atâtor revoluţii

tehnologice, culminând în pragul mileniului trei cu societatea informaţională, bazată pe cunoştinţe, a
cărei economie tinde să devină preponderent digitală. Evoluţia economiei şi a societăţii în general are ca
principal motor educaţia. Unul din argumentele acestei afirmaţii o reprezintă paradigma antropocentrică
a dezvoltării social-economice, potrivit căreia îmbogăţirea tezaurului de cunoştinţe al individului conduce
la dezvoltarea şi maturizarea sistemelor complementare acestuia: familie, colectivitate, regiune,
societate. Toate acestea sunt posibile în era informaţională prin educaţie permanentă, educaţie la
distanţă, educaţie online sau e-learning. Educaţia online reprezintă o modalitate nouă de a privi procesul
de învăţare, în care elementele de fond rămân aceleaşi, doar mijlocul de schimb şi însuşire al
cunoştinţelor se modifică. Utilizarea sistemului informatic pentru educaţie înseamnă însă aducerea unor
noi elemente, legate de libertatea de a învăţa în locul şi la momentul dorit.
Rădăcinile acestui sistem educaţional se găsesc în învăţământul la distanţă practicat în anumite
regiuni ale globului. Distanţele mari sau alte obstacole despărţeau instructorii de studenţii lor. Poşta şi
ulterior radioul au reprezentat cele mai utilizate şi chiar agreate căi de transmitere şi recepţionare a
cursurilor. Deşi apariţia calculatoarelor a fost destul de timpurie, costurile ridicate ale tehnologiei au
împiedicat dezvoltarea în această direcţie. Însă, producerea în cantităţi semnificative şi scăderea
preţurilor pe piaţa tehnicii de calcul au determinat ca promotorii educaţiei permanente online să-şi pună
proiectele în practică. Astfel, mijloacele de stocare a informaţiilor pe suport magnetic sau digital fiind
disponibile, universităţile şi liceele au fost primele care au adoptat noua metodologie.
Însă rampa de lansare a educaţiei online a constituit-o Internetul şi tehnologia World Wide Web.
Dezavantajul celorlalte soluţii anterioare de învăţământ la distanţă îşi poate găsi rezolvarea prin
interactivitatea student-instructor posibilă şi sincron, nu numai asincron. Realizările în domeniul software
pentru procesele de învăţare la distanţă prin mijloace ale tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)
permit comunicarea în timp real, atât text cât şi audio-video. Se creează astfel adevăratele săli de clasă
virtuale – teleclasele (figura 1).

Figura 1 Universitatea virtuală - teleclasa

Funcţiile teleclasei sunt:

 realizarea cursurilor electronice;
acces la Internet şi la aplicaţiile multimedia pentru educaţie;
suport al activităţilor de pregătire în informatică;
realizarea lecţiilor, în principal cu resurse TV (casete şi CD-uri video, televiziune);
desfăşurarea videoconferinţelor interactive (cursuri, seminarii, mese rotunde, studii de caz);
organizarea teleîntâlnirilor între grupuri de profesionişti şi studenţi;
generarea şi transmiterea materialelor didactice;
accesul la cursurile online disponibile pe Internet;
navigarea pe Internet pentru căutarea şi localizarea informaţiei necesare cercetării şi
educaţiei.
Pe plan mondial, bugetele alocate sectorului educaţiei online vin să formeze imaginea asupra
pieţei existente. Tehnologia şi conceptele de e-learning sunt mult mai vehiculate în alte medii decât cele
academice. Adoptarea de către companii cu scop lucrativ a soluţiilor de formare permanentă prin reţea
le permite o pregătire mult mai eficientă a propriilor angajaţi, în contextul în care informaţia devine cheia
de boltă a oricărei afaceri. Piaţa românească este însă cea care surprinde prin deschiderea manifestată.
Pe lângă un număr de peste 10 universităţi şi un număr de companii care adoptă o astfel de soluţie,
infrastructura Internet promite un avânt veritabil. Dincolo de suportul tehnologic, elementul esenţial îl
constituie aspectul psihologic implicat: aplicând o metodologie de lucru clară şi profesională, proiectele
implementate s-au bucurat de o mare receptivitate din partea utilizatorilor.
Soluţiile de e-learning existente în momentul de faţă sunt rezultatul evoluţiei tehnologiilor care
suportă aceste facilităţi. Astfel, o dată cu apariţia capacităţilor de stocare mari, învăţământul clasic la
distanţă utilizând materiale tipărite trimise prin poştă a fost înlocuit de cărţi pe suport electronic. Ulterior,
tehnologiile de comunicare interactive au devenit elementele centrale ale noilor modele de desfăşurare a
învăţământului pe suport electronic. Astăzi există trei modele general acceptate în lumea educaţiei
online, fiecare ocupând o cotă aproximativ egală pe această piaţă:
Educaţia online independentă reprezintă modelul prin care utilizatorul individual preia
materialul de curs de pe Internet sau de pe CD, parcurgându-l de unul singur. Modelul prezintă avantajul
unei cantităţi de informaţie foarte mare care poate fi accesată într-un timp scurt, precum şi facilităţi
multimedia extinse, fiind însă foarte rigid în ceea ce priveşte comunicarea instructor-student.
Educaţia online asincronă permite transmiterea de informaţie la un moment dat doar unui
singur partener al relaţiei instructor-student. Instructorul poate să furnizeze informaţia studenţilor, dar
aceştia nu pot interacţiona în timp ce o primesc. Avantajul major în acest caz este acela că studentul îşi
păstrează facilitatea de a lucra după ritmul propriu, putând însă obţine şi răspunsuri la cererile sale într-
un interval de timp acceptabil.
Educaţia online sincronă permite transferul interactiv de informaţie cu orice alt utilizator în
orice moment. De exemplu instructorul şi studenţii transferă informaţii în timpul desfăşurării cursului sau
seminarului, de regulă în timp real. Acest model este cel mai performant în ceea ce priveşte gradul de
facilitare a comunicării, modalităţile audio-video integrate creând conceptul de “teleclasă”.
Nu toate soluţiile actuale de educaţie online reuşesc însă să obţină mixul optim dintre aceste
modele într-un singur scenariu. De aceea, organizaţiile trebuie să aleagă atent soluţia care va fi
achiziţionată pentru a se potrivi întocmai nevoilor proprii. Elementul tehnic central al unei astfel de soluţii
îl constituie platformele de educaţie online. Sutele de aplicaţii existente pe piaţă reprezintă imaginea a
ceea ce înseamnă mărimea acesteia, dar şi amploarea unui proiect demarat.
Conceptul de educaţie online nu reprezintă altceva decât o abordare dintr-o nouă perspectivă a
procesului de învăţare, în care TIC permite utilizarea unui mediu mult mai flexibil de desfăşurare a
cursurilor, de acces la informaţii şi de evaluare în comparaţie cu modelul clasic. Apărut ca un instrument
excelent pentru mediul universitar, educaţia online a înlocuit iniţial metodologia clasică de învăţământ la
distanţă, materialele scrise fiind transcrise pe CD-uri. Ulterior, posibilităţile de conectare oferite de
Internet au deschis oportunităţile pentru realizarea unor medii colaborative care să substituie eficient
sălile de curs, creând clasele de curs virtuale.

40
 Universităţile virtuale au la bază un spectru foarte larg de modele de educaţie online, prin
utilizarea TIC în activităţile de predare, învăţare şi evaluare pe diferite grade de complexitate:
crearea şi difuzarea cursurilor pe suport CD, modalitate foarte eficientă pentru variantele de
învăţământ la distanţă unde mijloacele tehnice şi financiare nu permite conectări la Internet;
realizarea echivalentului virtual al şcolii prin intermediul unui mediu software care permite
profesorilor şi studenţilor desfăşurarea proceselor de învăţământ din cadrul universităţii reale folosind
mijloacele TIC cele mai performante pentru: crearea cărţilor electronice, desfăşurarea de cursuri şi
examene în timp real, notarea, evidenţa completă a tuturor participanţilor etc.;
utilizarea infrastructurii pentru cursuri acordate altor instituţii, adică realizarea de proiecte în care
universitatea prestează servicii de educaţie pentru organizaţiile direct interesate în domeniile de
competenţă ale universităţii.
Soluţiile acoperă întreg spectrul de la consultanţă în domeniu până la implementarea completă,
atât tehnică cât şi strategică. Ele sunt modelate după nevoile şi resursele existente de către oameni a
căror metodologie de lucru primează prin calitatea serviciului oferit.
Răspunsul favorabil al pieţei din România la acest nou mediu de învăţare s-a concretizat deja
într-un număr de universităţi care aplică această tehnologie. Numărul universităţilor din România se
ridica la 125, din care 57 de stat şi 68 private. Din universităţile de stat, 36 au o prezenţă oarecare pe
Internet, care se rezumă uneori la o simplă prezentare, iar alteori la informaţii utile despre cursuri,
facultăţi, admitere etc. O parte din universităţile din România încep să vadă educaţia academică online
ca pe o nouă posibilitate de venituri, în momentul de faţă 6,4% din universităţile româneşti oferind cursuri
online.
Comunicarea şi interactivitatea sunt caracteristicile esenţiale într-un proces de învăţare, studiile
de specialitate plasându-le în topul factorilor care asigură o eficienţă maximă. În consecinţă, o dată cu
apariţia posibilităţilor de comunicare rapidă în reţea, acţiunile actorilor din sectorul educaţiei online s-au
îndreptat spre realizarea suportului tehnologic pentru aceste facilităţi.
Mai mult decât o soluţie care facilitează procesul educaţional intern, educaţia online apare în
atenţia responsabililor universităţii ca o nouă şi importantă sursă de venituri. Provenienţa bugetară a
fondurilor la dispoziţia universităţilor a făcut ca acestea să caute într-un scurt timp noi surse de venit.
Dintre soluţiile cele mai eficiente găsite şi aplicate a fost aceea a vinderii “produselor” sale către
beneficiari interesaţi. Astfel, cursurile de specialitate oferite unor companii au reuşit să completeze
bugetele interne periodic şi într-un mod substanţial.
Însă aceste cursuri acopereau doar o parte foarte restrânsă din capacitatea universităţilor, din
cauza spaţiilor limitate de desfăşurare a cursurilor sau din cauza distanţelor geografice mari dintre
furnizor (universitate) şi beneficiar (organizaţie). Reacţia imediată s-a manifestat prin adoptarea unor
soluţii de educaţie interactive de către universităţi şi utilizarea acestora ca suport pentru noile cursuri.
Dezvoltarea economică a organizaţiilor impune formarea continuă, permanentă a personalului, pentru
care mijloacele proprii nu sunt suficiente. Externalizarea serviciilor de instruire implică reorientarea
universităţilor virtuale către studiul pieţei, identificarea potenţialilor beneficiari, promovarea soluţiei în
diferite medii, realizarea modelelor de afaceri şi de obţinere a veniturilor (figura 2).

CERINŢE SUPORT

Dinamica foarte mare a

Accesul la Internet devine
informaţiei dintr-un domeniu
standard la locul de muncă şi acasă
Necesitatea de învăţare rapidă
TIC oferă un context multime-
Găsirea de metode eficiente ca
dia interactiv
raport cost-performanţă, pentru
grupuri ţintă distribuite geografic
E-LEARNING Dezvoltarea serviciilor şi pro-
Diferenţele în pregătire şi duselor e-learning de calitate
schimbările de natură demografică
cer noi modele de învăţare Standardele tehnologice unifi-
cate facilitează compatibilitatea şi
Acces flexibil la educaţie de-a
interoperabilitatea sistemelor şi
lungul întregii vieţi (formare
produselor e-learning
continuă)

E-BUSINESS

41
 Figura 2 Cerinţe şi suport pentru e-learning
Educaţia online a devenit în viziunea a tot mai mulţi analişti şi profesionişti din sectorul
educaţional o modalitate pertinentă de creştere a potenţialului de cunoştinţe. Punerea în aplicare a unei
soluţii armonizate pentru fiecare caz în parte conduce la un număr de cazuri de succes, iar demararea
unui astfel de proiect presupune însuşirea unui risc care, necontrolat, poate avea efecte dintre cele mai
nefericite. O soluţie tehnică neadaptată poate însemna respingerea ei de către potenţialii utilizatori şi, în
consecinţă, pierderi financiare dublate de reţinerile psihologice pentru o altă nouă variantă educaţională.
În mediul competiţional tot mai dur, organizaţiile nu îşi pot permite o neglijare a scăderii eficienţei
muncii angajaţilor datorată unei pregătiri profesionale depăşite. Însă constrângerile privind costurile de
deplasare, spaţiile utilizate pentru cursuri şi, nu în ultimul rând, scăderea productivităţii pe această
perioadă de timp determină multe organizaţii să renunţe la aceste servicii atât de necesare. Posibilităţile
de integrare a unei soluţii de educaţie online în cadrul unei companii sunt diferenţiate în funcţie de
nevoile şi resursele reale ale acesteia, cuprinzând cel puţin:
ƒ achiziţionarea unei soluţii complete prin care compania poate realiza o instruire a angajaţilor
proprii de către instructori interni sau externi;
ƒ închirierea unor spaţii din cadrul unor platforme de e-learning existente;
ƒ instruirea oferită de organizaţii de pregătire profesională (firme specializate sau universităţi).
Costurile iniţiale ale implementării unei soluţii de educaţie şi instruire online sunt mai ridicate
decât ale unei soluţii clasice, dar luând în calcul costurile de călătorie, investiţiile de capital, pierderile de
productivitate, materialele tipărite care pot fi uzate moral înainte de a fi livrate, acestea devin o
alternativă viabilă şi competitivă.
Economia se transformă dintr-o economie de producţie în una a cunoştinţelor, cu accent pe
capitalul intelectual. Învăţământul de bază, considerat mai degrabă un sfârşit al educaţiei profesionale a
devenit un punct de start pentru un proces de învăţare, educare şi formare pe parcursul întregii vieţi. De
aceea, organizaţiile tratează pregătirea continuă a resursei umane ca o armă strategică şi nu ca un
generator de costuri. Succesul în afaceri depinde tot mai mult de performanţa angajaţilor, ceea ce
necesită la rândul ei o pregătire adecvată. În competiţia de a rezista pe o piaţă selectivă, companiile
trebuie să exploateze avantajele tehnologice pentru a-şi pregăti angajaţii mai rapid, mai eficient şi mai
puţin costisitor decât în trecut.
Organizaţiile cheltuiesc aproximativ două treimi din bugetele alocate pregătirii angajaţilor pe
transportul acestora şi construirea facilităţilor de desfăşurare a cursurilor. Mai mult, aceste costuri directe
sunt dublate de cele indirecte generate de lipsa de productivitate pe perioada de pregătire. De aceea,
punctele nevralgice ale unei iniţiative de calificare continuă a angajaţilor sunt suficient de sensibile
pentru a compromite întreg procesul. Soluţiile complete de educaţie online promovate vin să întâmpine
aceste neajunsuri, efectele imediate şi pe termen lung traducându-se prin:
• pregătire permanentă şi actualizată a angajaţilor;
• costuri reduse de exploatare şi întreţinere a sistemului de educaţie online;
• creştere a performanţelor prin sisteme de pregătire şi consultanţă online;
• distribuirea mult mai uşoară a informaţiei în cadrul companiei prin acces în timp real.
Deşi pregătirea continuă a angajaţilor este o necesitate constantă pentru orice companie,
mărimea organizaţiei şi nevoile diferite sunt cele care pot determina complexitatea soluţiei alese. Apariţia
fenomenului de educaţie online creează noi perspective pentru organizaţii, dar şi pentru indivizi. Latura
psihologică nu este însă deloc de neglijat, având în vedere capacitatea viitorilor utilizatori de a se adapta
la acest nou mod de lucru. Folosirea TIC implicată de acest proces poate genera respingerea întregului
sistem. Modul de desfăşurare a procesului de educaţie permanentă prin mediul virtual este foarte
asemănător sistemului clasic: se creează cursuri, se desfăşoară cursuri/seminarii în timp real, se
apelează la biblioteci, se susţin examene în condiţii de siguranţă, se acordă note avându-se o evidenţă
continuă a cursanţilor etc.
Distanţele mari sau lipsa timpului disponibil a făcut ca pentru mulţi angajaţi educaţia la distanţă
să devină o soluţie mai mult decât convenabilă. Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor cuceresc
tot mai mult terenul deţinut de modelul clasic, oferind şi elementul cheie al acestuia: interactivitatea.
Învăţarea nu mai este un proces pasiv, iar evaluarea se poate realiza de asemenea online. Deşi în
România educaţia online a personalului din organizaţii nu este la nivelul ţărilor dezvoltate, perspectivele
sunt destul de încurajatoare. Universităţile româneşti au iniţiat proiecte majore de implementare a
educaţiei la distanţă prin intermediul TIC şi un număr din ce în ce mai important de companii (mai ales
cele mari) apelează la această metodă modernă de pregătire permanentă.
Problema esenţială a oricărui nou concept este schimbarea. Controlul schimbării, direcţionarea
acesteia, asigurarea că trecerea la noul concept este un proces fluid şi clar este momentan ceea ce
42
asigură succesul schimbării. Educaţia online nu reprezintă doar tehnologie, aceasta fiind instrumentul
care facilitează atingerea obiectivelor urmărite: un mod de comunicare şi de învăţare mai simplu, mai
eficient, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile a organizaţiei. Înainte de implementarea efectivă a
soluţiei, perspectiva economică cere însă o planificare temeinică a educaţiei, instruirii şi formării prin
intermediul TIC, precum şi o delimitare a obiectivelor principale.
Înţelegerea scopurilor exacte ale organizaţiei. Orice acţiune este determinată de un scop
precis al organizaţiei. Fie unul de învăţare sau oricare altul. Orice iniţiativă trebuie să contribuie la
atingerea obiectivelor organizaţiei. Acest prim pas presupune o înţelegere a resurselor necesare atingerii
scopului propus, a diferenţelor existente şi a capacităţii soluţiei de e-learning de a anula diferenţele.
Managementul resurselor existente. Următorul pas după stabilirea obiectivelor organizaţiei
este acela de a analiza capacitatea organizaţiei de a accepta soluţia de e-learning. Aceasta înseamnă
evaluarea tuturor resurselor existente la dispoziţia organizaţiei şi planificarea lor. Înţelegerea
infrastructurii tehnologice a organizaţiei, a confortului viitorilor utilizatori în exploatarea tehnologiei.
Gradul de pregătire - tehnologic şi cultural - al organizaţiei.
Realizarea unei strategii e-learning. Odată încheiat procesul de evaluare, se stabilesc căile
de atingere a obiectivelor urmărite. Aceasta reprezintă pasul în care se definesc următoarele elemente:
modul de alocare al resurselor, acţiunile ce vor fi întreprinse atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.
Acesta este de fapt momentul cheie al întregului proiect. Sprijinul pe care îl oferim, bazat pe experienţa
proiectelor anterioare, va putea face diferenţa esenţială în găsirea celor mai simple şi clare căi de
atingere a scopurilor.
Implementarea conceptelor definite. Este expresia faptică a pasului anterior, aici punându-
se în practică know-how-ul tehnic pentru a crea viitorul mediu de lucru: inserarea, modelarea şi
personalizarea tehnologiilor, crearea modelelor eficiente de lucru şi învăţare, implementarea strategiei
dar şi dezvoltarea unui plan pentru următoarele faze ale procesului .
Evaluarea rezultatelor şi definirea din mers a strategiilor. Continuarea colaborării în urma
implementării soluţiei este hotărâtoare. Apariţia noilor oportunităţi sau a factorilor perturbatori necesită o
schimbare din mers a strategiei. Evaluările periodice a rezultatelor permit astfel noi abordări, noi căi de
dezvoltare.
Noţiunea de e-learning capătă un nou înţeles din perspectiva companiilor. Pregătirea la locul de
muncă înseamnă mai mult decât o simplă achiziţie de informaţii, înseamnă aplicarea directă a acestora.
Adresată departamentului de resurse umane, această soluţie furnizează, cu un consum minim de
resurse, instrumentele necesare atingerii scopului propus.
Soluţiile de e-learning sunt privite în mare măsură ca şi diminuatoare de costuri, însă un element
esenţial este omis: posibilitatea de a genera venituri. Pregătirea la locul de muncă înseamnă cursuri de
specialitate, după care aceste cunoştinţe se aplică. Posibilitatea de a se comunica în timp real acoperă o
nevoie des întâlnită în departamentele de vânzări: reprezentanţii aflaţi în diferite oraşe nu reuşesc să
evalueze întotdeauna situaţia reală, au nevoie de sfatul supervizorului etc. Comunicaţiile text şi audio-
video conferinţele dau întreaga libertate de deplasare şi de transmisie/recepţie a informaţiilor necesare.
Aplicaţiile de instruire online au o mare importanţă mai ales în ceea ce priveşte service-ul la
distanţă şi intervenţiile rapide în diferite locaţii. Instruirea online este definită ca o relaţie în care un
instructor susţine, colaborează şi facilitează învăţarea clientului. Concentrat pe variabilele din noua
economie - procese, oameni, cunoştinţe şi tehnologie - instruirea a devenit e-instruire. În primul rând,
instruirea online nu este orientată spre conţinut, ci spre procesul de învăţare. Un instructor ajută clientul
să atingă ceea ce aşteaptă, dar şi să înveţe să soluţioneze situaţii neaşteptate. În al doilea rând,
instruirea online nu trebuie facilitată de un expert. Motivaţia şi angajamentul clientului sunt cele mai
importante elemente ale învăţării. În al treilea rând, învăţarea este atât cognitivă cât şi comportamentală.
Învăţarea nu este doar reflecţie şi acţiune, ci şi o interacţiune între cele două.

43
 Figura 3 Universul e-learning centrat pe cel care învaţă

Teleeducaţia presupune trecerea de la modelele tradiţionale de învăţare spre metode virtuale.

Această translaţie poate deveni posibilă doar dacă sunt îndeplinite câteva cerinţe fundamentale:
definirea clară de către instituţiile de învăţământ a politicilor şi strategiilor privind TIC;
dezvoltarea unei infrastructuri corespunzătoare pentru utilizarea noilor TIC;
redefinirea rolului cadrelor didactice;
asigurarea accesului la Internet pentru instituţiile implicate.
Studenţii începători pot întâmpina dificultăţi în determinarea cerinţelor unui curs academic,
deoarece nu au suportul unui grup similar, accesul rapid la un profesor sau nu sunt familiarizaţi cu
tehnologia utilizată pentru transmiterea cursurilor la distanţă. Ei pot fi nesiguri şi tind a se concentra pe
memorarea detaliată a cursurilor în scopul îndeplinirii sarcinilor şi a trecerii examenelor. Această
manieră de tratare a cursurilor este văzută de specialişti ca o abordare superficială şi are următoarele
caracteristici:
concentrarea pe semne şi elemente eterogene;
memorarea informaţiilor şi a procedurilor pentru teste;
eşuarea în distingerea principiilor, a informaţiilor noi faţă de cele vechi;
tratarea sarcinilor ca ceva impus de profesor.
Studenţii la distanţă trebuie să fie mai selectivi şi mai concentraţi în procesul lor de învăţarea
pentru a stăpâni noile informaţii. Ei trebuie să schimbe modul de tratare a cursurilor, să treacă de la
abordarea superficială la cea profundă, aceasta din urmă având următoarele caracteristici:
concentrarea pe ceea ce este semnificativ;
corelarea şi distingerea ideilor noi cu ceea ce se cunoştea deja;
corelarea conceptelor cu experienţa de zi cu zi;
organizarea şi structurarea conţinutului.
În procesul teleeducaţional cursanţii şi profesorii lor trebuie să facă faţă la numeroase provocări,
precum: recunoaşterea puterilor şi limitărilor fiecăruia; câştigarea, menţinerea şi chiar creşterea
încrederii în forţele proprii; deprinderea comunicării cu alţi studenţi cu care nu se pot stabili întâlniri
pentru a discuta faţă în faţă; clarificarea a ceea ce s-a învăţat şi ce nu s-a învăţat.

44
 Tehnologia informaţiei influenţează din ce în ce mai puternic şi domeniul instruirii,
revoluţionând sistemul bazat pe manual. Literatura de specialitate foloseşte diferite sintagme pentru a
desemna utilizarea calculatoarelor în educaţie, cu semnificaţie asemănătoare: IAC (instruire asistată
de calculator), CAI (computer aided instruction), CAL (computer aided learning), CBT (computer
based training), CBL (computer based learning). Principalele direcţii de utilizare a calculatoarelor în
educaţie sunt (figura 4):

Figura 4 Tehnologia în e-learning

¾ mijloc didactic: asigură o eficienţă sporită a interacţiunilor în cadrul procesului de instruire. Ca

mijloc de instruire, calculatorul are două roluri posibile: tutorial – caz în care deţine un rol activ în
desfăşurarea instruirii – sau instrument – caz în care are o funcţie utilitară;
¾ instrument managerial în educaţie, prin realizarea unor sisteme informatice integrate pentru
instituţiile de învăţământ;
¾ obiect de studiu.
Dezvoltarea din ultima perioadă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) are un impact
profund asupra modului de desfăşurare a activităţilor în orice societate. Astfel, au apărut noi paradigme
în cercetarea ştiinţifică, în dezvoltarea tehnologică, în modul de a face afaceri, în natura muncii şi în
activitatea managerială. Educaţia, ca activitate esenţială în dezvoltarea unei societăţi nu a putut fi ocolită
de fenomenul tehnologic, cunoscând transformări esenţiale care se constituie în noi metode, modele şi
paradigme ale învăţământului modern.
Studii recente indică faptul că nu mai există practic nici o activitate socială (educaţie, cercetare,
cultură, economie, transporturi sau divertisment) care să nu fie secondată de o prezentare în format
electronic concretizată în pagini Web pe Internet, baze de date multimedia, prezentări interactive etc.
Pregătirea cadrelor didactice pentru a utiliza eficient TIC în activitatea didactică apare ca deziderat major
în coordonarea procesului instructiv-educativ.
Accesul la Internet înlătură barierele geografice şi temporale, permiţând colaborări la distanţă,
accelerând corespunzător ritmul de obţinere şi de comunicare a ideilor şi rezultatelor. Noile tehnologii
educaţionale constituie astfel de rezultate şi se propagă prin Internet pentru a fi folosite în activitatea
didactică. Majoritatea marilor universităţi a adoptat obligativitatea prezentării cursurilor pe Web (tematică,
cuprins, bibliografie), oferindu-se online toate materialele de curs în cadrul intranetului propriu. Au fost
elaborate, se dezvoltă şi se extind tot mai mult produse program specializate pentru realizarea de cursuri
45
electronice interactive, iar un rol important continuă să îl joace materialele de instruire pentru servicii şi
instrumente de lucru în reţea, necesare pentru iniţierea şcolarilor, studenţilor şi profesorilor în folosirea
accesului la Internet, obţinerea de informaţii utile sau găsirea unor parteneri.
Reţele specializate în teleeducaţie (cum sunt KidLink, ThinkQuest sau K12), acoperind o arie tot
mai mare şi înglobând tot mai multe şcoli din lumea întreagă, stimulează comunicaţia electronică a
şcolarilor în cadrul procesului de globalizare, fiind folosite adesea ca un motor important în procesul
educaţional. De mai mulţi ani, pe lângă cercetare, învăţământ, ştiri şi divertisment, Internet-ul a devenit şi
mediu de afaceri, ultimele studii raportând aproape 300 de milioane de utilizatori (mai mult de o treime a
acestora sunt din SUA). Uniunea Europeană încearcă să reducă decalajul, dar aceleaşi studii apreciază o
stagnare faţă de anii precedenţi în statele din Centrul şi Estul Europei (în privinţa numărului de utilizatori şi
de noi calculatoare conectate).
Internet-ul pare totuşi o şansă nesperată pentru naţiunile mici şi sărace şi pentru colectivele de
cercetare-inovare situate în afara marilor centre academice. Această şansă se concretizează în primul
rând prin accesul la lucrări de ultimă oră, la rapoarte de cercetare şi chiar la articole din reviste de
specialitate, fără a plăti sume mari de bani pentru abonamente. Internet-ul permite închegarea şi
desfacerea rapidă a unor echipe de cercetare, indiferent de locul unde activează partenerii, dar şi
realizarea unor legături de durată, bazate pe afinităţi şi pasiuni comune, legături umane care apar şi se
menţin prin mesaje transmise prompt prin poşta electronică (corespondenţă greu de imaginat cu mijloacele
tradiţionale).
Deşi modul de învăţare tradiţional este în continuare scump şi relativ lent, noile tehnologii îl vor
transforma într-un proces mult mai productiv. Schimbările majore din sfera învăţării asistate de calculator
au condus la obţinerea unei noi paradigme educaţionale: în locul realizării unui flux informaţional cu un
singur sens (de exemplu de la profesor către un grup pasiv de cursanţi), noile tehnici de învăţare sunt,
ca şi Internet-ul, bidirecţionale, colaborative şi interdisciplinare. Pătrunderea noilor tehnologii în sălile de
clasă a schimbat radical relaţia care era fundamentată între profesori şi elevi. Astfel, profesorii au trecut
de la poziţia de conducători atotştiutori la cea de ghizi ai infosferei, iar materialele instructive au evoluat
de la cărţile rigide la programele administrabile. Informaţia a devenit mult mai accesibilă, iar utilizatorii îşi
aleg singuri ceea ce doresc, fiecare devenind un creator de conţinut. Mediul educaţional al viitorului va fi
un campus electronic: locul în care se vor desfăşura orele de clasă, în care se va consulta biblioteca şi
desigur, unde vor avea loc contactele sociale.
E-learning este o industrie relativ nouă şi neexplorată, care presupune acoperirea unui set de
aplicaţii şi procese vaste bazate pe învăţarea cu ajutorul calculatorului. E-learning înseamnă distribuirea
conţinutului informaţiei pe cale electronică (media, Internet, intranet) fiind mai precis definit decât
învăţământul la distanţă:
e-learning înseamnă convergenţa dintre învăţare şi Internet;
e-learning înseamnă folosirea TIC pentru a construi, livra, selecta, administra şi extinde
învăţarea;
e-learning înseamnă învăţarea prin Internet, putând include informaţii în multiple formate şi o
reţea de comunicaţie între cei care adoptă acest stil de învăţare;
e-learning reprezintă cel mai rapid mod de învăţare, cu cele mai reduse costuri, care permite
creşterea accesului la educaţie pentru toţi participanţii.
Există numeroase semnificaţii pentru prefixul „e” în cazul paradigmei e-learning, patru dintre ele
fiind mai importante:
explorare - cei care învaţă folosind e-learning utilizează www ca instrument de explorare
pentru a accesa o multitudine de informaţii şi resurse;
experienţă - www oferă posibilitatea de discuţii online între participanţii la cursuri;
angajament - www îi captivează pe cursanţi, oferindu-le posibilitatea învăţării sincrone,
colaborării şi schimbului de idei;
uşurinţa utilizării - permite chiar şi celor neiniţiaţi în navigarea pe Internet accesarea
informaţiilor de pe orice tip de platformă tehnică.

46
 Ca o definiţie sinteză, se poate spune că e-learning înseamnă învăţarea bazată pe tehnologii, o
modalitate de difuzare a informaţiei care foloseşte toate mediile electronice, incluzând Internet-ul,
intranetul, extranetul, sateliţii de comunicaţie, benzile video/audio, programele de televiziune interactive
şi CD-ROM-ul. Concepte ca e-learning, învăţarea bazată pe Web (online-learning) sunt definite şi
utilizate în mod diferit de organizaţii şi utilizatori. Principalul avantaj al unui sistem e-learning constă în
flexibilitatea care încurajează stilul propriu de învăţare al cursantului (tabelul 1). În ultima perioadă,
învăţământul tradiţional începe să piardă teren, lasând loc educaţiei asistate de calculator, acest lucru
datorându-se în principal costurilor reduse implicate de teleeducaţie.

Principalele avantaje oferite de e-learning

Avantaj
Tehnologia a revoluţionat afacerile, acum
trebuie să revoluţioneze învăţământul
Oriunde, oricând, oricine
Scăderea costurilor datorită eliminării
cheltuielilor de transport
Posibilitatea de modificare a informaţiei
difuzate
Creşterea gradului de colaborare şi
interactivitate între cursanţi
Tabelul 1
Descriere
Necesitatea de transformare a modului de organizare a învăţării
în unul mai modern, eficient şi flexibil a condus la noţiunea de e-
learning.
Se estimează că un procent destul de mare din angajaţi
utilizează calculatoarele personale în munca lor. Obstacolele
tehnice cum ar fi accesul, standardele, infrastructura sau lăţimea
de bandă nu reprezintă o problemă cel puţin în viitorul apropiat.
Dezvoltarea www, capacitatea ridicată a reţelelor şi
calculatoarelor oferă posibilitatea de învăţare 24 de ore pe zi, 7
zile pe săptămână.
Marele beneficiu adus de e-learning îl reprezintă eliminarea
costurilor şi a inconvenientelor care erau reprezentate de
necesitatea ca instructorul şi cursantul să se afle în acelaşi loc.
Studiile arată că organizaţiile din SUA de exemplu şi-au redus
costurile cu 50-70% când au înlocuit instruirea tradiţională cu
livrarea electronică a cursurilor.
Produsele Web permit instructorilor să-şi actualizeze lecţiile şi
materialele în întreaga reţea, cu refacerea automată a
informaţiilor şi accesul studenţilor la cele mai noi date.
Învăţământul la distanţă poate fi mai stimulativ şi mai încurajator
decât cel tradiţional, deoarece permite interacţiunea dintre
grupuri de studenţi. Studenţii care utilizează acest tip de
învăţământ au mai multe contacte cu colegii, petrec mai mult
timp cu pregătirea materialelor, înţeleg mai bine temele (în
medie, creşterea performanţelor lor este cu 20% mai mare decât
studenţii de la învăţământul tradiţional).

Acest tip de învăţământ elimină teama de a greşi în faţa unui

Învăţământul electronic este mai puţin stresant
grup de oameni. Studenţii pot încerca lucruri noi, pot greşi şi pot
decât cel tradiţional.
afla unde au greşit învăţând astfel ce au făcut bine şi ce nu.
Tehnologia dă posibilitatea individului să îşi organizeze modul de
Învăţarea controlată învăţare (când învaţă, cum şi unde), nemaifiind nevoie să
participe la orele organizate în clase.
Arhitectura informaţiei este modulară, aceasta facilitând
Prezentarea pe module
învăţarea.
În e-learning este uşor de monitorizat studenţii, putând fi urmărite
Posibilitatea de a măsura eficacitatea numărul de download-uri făcute, numărul de teste date. De
programului asemenea, se poate acorda ajutor studenţilor în cazul în care
aceştia au nevoie.
Internet-ul are o capacitatea mult mai mare de stocare
comparativ cu locaţiile fizice sau hard discurile individuale.
Capacitatea mare de stocare Aceasta permite utilizatorilor să acceseze mai multe produse,
putând vedea prezentări pentru o serie de cursuri din care îşi pot
alege cel puţin unul.

47
 Paradigma e-learning a procesului educaţional în societatea informaţională cunoaşte cel puţin
trei forme de manifestare: clasele distribuite, învăţământul independent şi învăţământul deschis la
distanţă (IDD).

Modelul claselor distribuite. Tehnologiile de telecomunicaţie interactivă extind clasicul model

al cursurilor desfăşurate într-o sală de clasă către cursurile desfăşurate cu un grup de studenţi aflaţi în
mai multe locaţii, rezultatul constituindu-l un grup de studiu în care o parte din cursanţi se află în sala de
clasă, iar altă parte la distanţă. Principalele atribute ale acestei forme de exprimare se regăsesc în
tabelul 2.

Modelul claselor distribuite

Tabelul 2
ora de curs implică şi comunicări reale, atât studenţii
cât şi profesorii trebuind ca măcar o dată pe
săptămână să se reunească într-un spaţiu fizic;
numărul de locaţii ale participanţilor la curs poate
varia de la 2 (cursuri punct la punct) la 5 sau mai
multe (cursuri punct la multipunct); cu cât numărul
Caracteristici
locaţiilor este mai mare, cu atât necesităţile tehnice,
logistice şi de comunicare sunt mai mari;
studenţii pot participa la curs din locaţii convenabile
(de acasă sau de la locul de muncă);
instituţiile vor deservi un număr mic de studenţi aflaţi
în locaţii diferite.
dialog video-bidirecţional;
Tehnologii suport
dialog video-unidirecţional şi audio-bidirecţional;
pentru orele de
audio-conferinţe;
curs
video-conferinţe.
telefon; fax;
Tehnologii suport
poştă clasică;
în afara orelor
calculator personal (pentru e-mail, audio şi
de curs
videoconferinţe, acces la biblioteci virtuale).

Modelul învăţării independente eliberează studentul de obligaţia de se afla într-un anumit loc
la un anumit moment dat. Acesta primeşte o varietate de materiale, suporturi de curs şi posibilitatea de a
avea acces direct la un instructor/profesor care îi va răspunde la întrebări, îl va îndruma şi îi va evalua
munca. Contactul individual între student şi profesor este realizat prin unul sau mai multe mijloace de
comunicare: telefon, mail vocal, teleconferinţe, poştă electronică sau tradiţională. Principalele atribute
ale acestei forme de exprimare se regăsesc în tabelul 3.

Modelul învăţării independente

Tabelul 3

48
 nu există ore de curs şi cursanţii studiază independent, urmând indicaţiile
detaliate primite;
studenţii pot interacţiona cu profesorul şi în unele cazuri cu alţi studenţi;

Caracteristici materialele de curs oferite se pot afla sub formă scrisă, pe dischetă, CD-ROM,
casete video etc.;
materialele de curs se folosesc pe perioade mari de timp, iar realizarea lor
necesită un proces complex în care sunt implicaţi pe lângă profesori de specialitate şi
specialişti media, specialişti în procesul de instruire, lingvişti etc.

Tehnologii
suport pentru nici una deoarece nu există ore de curs.
orele de curs

telefon;
Tehnologii mail vocal;
suport în afara poştă clasică;
orelor de curs
calculator personal (pentru e-mail, audio şi videoconferinţe, acces la biblioteci
virtuale).

Modelul învăţământului deschis la distanţă implică folosirea cursurilor tipărite şi a materialelor

media pentru a permite cursanţilor să studieze când şi unde doresc, precum şi folosirea ocazională a
TIC pentru întâlniri comune ale grupului de studenţi. Principalele atribute ale acestei forme de exprimare
se regăsesc în tabelul 4.
Entuziasmul pentru tehnologiile educaţionale a atins niveluri ridicate datorită unei utilizări pe
scară din ce în ce mai mare a Internet-ului. Ceea ce rămâne de văzut este dacă această evoluţie va
duce la o adevărată îmbunătăţire a procesului educaţional în general. În acest context, aplicarea noilor
tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor poate avea ca rezultat creşterea creativităţii şi îmbunătăţirea
muncii de echipă, schimbarea rolului instructorului/profesorului, reducerea intimidărilor şi a frustrărilor
printre cursanţi, un acces simultan la mai multe surse de învăţare etc.
Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor schimbă perspectiva asupra practicii
educaţionale, completând cadrul educaţional cu metodologii moderne de învăţare specifice societăţii
informaţionale. E-learning (e-învăţare) nu doreşte să înlocuiască sistemele educaţionale tradiţionale, ci
doreşte să întărească procesul de învăţare.

Modelul IDD
Tabelul 4
materialele de curs se prezintă sub formă tipărită, pe dischete, CD-ROM, casete
video sau alte tipuri de materiale, care să le permită studenţilor să studieze individual
sau în grup;
de obicei, materialele de curs sunt specifice unui profesor în funcţie de materia
predată (de exemplu casetă video pentru un profesor de oratorică);
Caracteristici studenţii se întâlnesc periodic în grup într-o anumită locaţie pentru ca profesorul să
poată susţine o oră de curs prin tehnologii interactive, similar modelului clasei
distribuite;
orele de curs comune se fac pentru ca studenţii să discute şi să clarifice anumite
concepte sau idei, să realizeze anumite experimente, simulări sau alte exerciţii
aplicate.

Tehnologii dialog video-bidirecţional;

suport pentru
dialog video-unidirecţional;
orele de curs
49
 dialog audio-bidirecţional;
audioconferinţe;
videoconferinţe.
telefon;
Tehnologii mail vocal;
suport în afara
orelor de curs calculator personal (pentru e-mail, audio şi videoconferinţe, acces la biblioteci
virtuale).

Observăm astăzi că evoluăm tot mai mult spre un univers în care lumea socială este descrisă-
prescrisă de televiziune, iar lumea culturală este dimensionată de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
(TIC). Internetul devine, pe zi ce trece, arbitrul accesului la existenţă prin cultură. Aceste sisteme
complexe ale comunicării pun în mişcare capitaluri imense, echipamente tehnice sofisticate, resurse
umane uriaşe şi are ca beneficiari miliarde de oameni, conferindu-le o poziţie strategică în angrenajele
politic, economic şi social ale oricărei societăţi. Viteza de penetrare şi de impunere a unei inovaţii,
conducând până la schimbare socială şi modernizare este condiţionată de canalele de comunicare de
care dispune o societate.
Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor schimbă perspectiva asupra practicii
educaţionale, implementarea acestora fiind considerată drept una dintre cele mai importante probleme la
început de mileniu, ridicată la rang de politică naţională. Încă din anii ’80, în cadrul dezbaterilor
internaţionale privind problemele informaticii şi educaţiei, se remarca rolul major al responsabililor în
domeniul educaţiei pentru a evita rămânerea în urmă a ţărilor în curs de dezvoltare faţă de lumea
puternic industrializată. Prima sugestie avansată ca urmare a analizei experienţei acumulate este că
trebuie acordată o prioritate absolută cercetării tuturor problemelor legate de introducerea calculatorului
în educaţie, accentul fiind pus pe formarea şi reciclarea profesorilor. În acest sens s-a stabilit ca element
esenţial al raportului dintre educaţie şi TIC faptul că cetăţenii trebuie să fie formaţi pentru a trăi într-o
societate informaţională.

Bibliografie selectivă

1. [BULL, 1997] BULL, G., L., Technology and Schools, articol în ADVANCE IN COM-PUTERS, vol. 45,
Academic Press Ltd., 1997
2. [CHOW, 1999] CHOW, S. W., (Editor), Multimedia Information Systems in Practice, Springer Verlag
Singapore Pte Ltd. 1999
3. [DEAN & WHITLOCK, 1992] DEAN, C., WHIT-LOCK, Q., A Handbook of Computer - Based Training,
Kogan Page Limited, London, 1992
4. [ERWIN, 1996] ERWIN, M., Special Edition Using CGI, Macmillan Computer Publishing, 1996
5. [EUGENE, 1996] EUGENE, E., CGI Developers Guide, Macmillan Computer Publishing, 1996
6. [GALLANT, 2000] GALLANT, M. G., Professional development for Web-based teaching: overcoming
innocence and resistance, New directions for adult and continuing education, no. 88, Winter 2000.
7. [GHILIC et. al., 2002a] Elaborarea metodologiei organizării sistemului de educare şi formare a forţei
de muncă în societatea informaţională,
B. Ghilic-Micu, V. Mărăcine, M. Stoica, A. Costea, I. Iacob, Bucureşti, A.S.E. iunie 2002, 56 pag.
8. [GHILIC et. al., 2002b] Transformarea şi modernizarea economiei şi societăţii româneşti prin
teleeducaţie. Studiu de fezabilitate şi impact al teleeducaţiei, B. Ghilic-Micu, V. Mărăcine, M.
Stoica,
A. Costea, I. Iacob, Bucureşti, A.S.E., octombrie 2002, 60 pag.
9. [GHILIC, 2001a] Ghilic-Micu B., Relaţia individ-organizaţie în contextul funcţionării societăţii
informaţionale, în Informatica Economică nr. 1(17), Bucureşti, Editura Inforec, 2001
10. [HARVEY, 2001] HARVEY, D., Creating the Collaborative Business, Business Intelligence Ltd, 2001
50
11. [HOMEr et al, 1998] HOMER, A., GILL, D., JAKAB, S., Interface entre Web et bases de données
sous Windows NT, Paris, Eyrolles, 1998
12. [JOHNSON, ET. AL, 1993] JOHNSON, D.W., JOHNSON, R.T., HOLUBEC, E.J. Circles of learning:
Cooperation in the classroom
(4th ed.). Edina, MN: Interaction Books.
13. [KEEGAN, 1996] KEEGAN, D.: Foundation of Distance Education , Routledge, 1996
14. [LEWIS & OTSUKI, 1991] LEWIS, R., OTSUKI, S., (eds): Advanced Research on Computers in
Education, IFIP, 1991
15. [OATES, 2001] OATES, M., Changing the world: introducing institutions to on-line learning course,
7th CEENet Workshop, Budapest,
20-30 August 2001.
16. [PORTER, 1997] PORTER, L., Creating the Virtual Classroom: Distance Learning with the Internet,
Wiley Computer Publishing, 1997
17. [RAWSDEN, 1992] RAWSDEN, P., Learning to teach in Higher Education, Routledge, Chapmanand
Hall,Inc, 1992
18. [ROGERS, 1995] ROGERS, E., Difussion of innovations (4th edition).
New York: Free Press, 1995
19. [THORPE, 1993] THORPE M., Evaluating Open & Distance Learning, Longman Group, 1993
20. [TYLER & Erickson, 1999] TYLER, D., ERICKSON, D., Microsoft FrontPage 98, Editura Teora,
Bucureşti, 1999
21. [VALCHEVSKAYA ET. AL, 2001] VALCHEVSKAYA, G.,
PETROVSKI, A., ANDREW, P., Key differences between WebCT, Blackboard, Learning Space and
Toolbook II, 7th CEENet Workshop, Budapest, 20-30 August 2001.

51
ENTITĂŢI TEXT ŞI CARACTERISTICI DE CALITATE. DEFINIREA CONTEXTULUI, A ENTITĂŢILOR
ORIENTATE PE TEXT,
A CARACTERISTICILOR DE CALITATE

Prof. dr. Ion Ivan, Asist. univ. Marius Popa, Asist. univ. Cătălin Boja,
Ec. Silviu Niculescu, Dr. Gheorghe Noşca, Ing. Gabriela Zamfir, Tehn. Valentin Burcea, Drd. Robert
Enyedi,
Asist. univ. Adrian Pocovnicu, Drd. Iulian Rădulescu,
Asist. univ. Cristian Toma, Stud. Adrian Vişoiu, Academia de Studii Economice Bucureşti, Prof. dr.
Constantin Duguleană,
Prof. dr. Liliana Duguleană, Universitatea Transilvania Braşov
Prof. dr. Victor Ploae, Asist. univ. Ionuţ Antohi,
Asist. univ. Silvia Ghiţă-Mitrescu, Asist. univ. Irina Mădăraş,
Asist. univ. Cătălin Ploae, Universitatea Ovidius Constanţa

Contractul de cercetare având ca temă Sistem de evaluare a entităţilor bazate pe text care se
derulează în cadrul Programului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare INFOSOC are ca obiectiv
realizarea unui sistem de evaluare a calităţii entităţilor text implementat cu un sistem de programe
construit. Aceasta presupune parcurgerea următoarelor etape:
- definirea contextului, a entităţilor orientate pe text, a caracteristicilor de calitate;
- construirea indicatorilor asociaţi caracteristicilor de calitate a entităţilor orientate pe text,
elaborare algoritmi şi proceduri;
- analiza calitativă şi validarea metricilor;
- definirea proceselor de evaluare şi implementare metrică;
- generalizare rezultate şi diseminare;
- auditarea rezultatelor.
În mod corespunzător, cercetarea întreprinsă îşi propune finalizarea prin rapoarte de cercetare a
activităţilor derulate după cum urmează:
- Entităţi text şi caracteristici de calitate;
- Implementare metrici ale entităţilor text;
- Tehnici şi metode de validare metrici ale entităţilor text;
- Procese de evaluare a metricilor;
- Clase de metrici orientate text;
- Raport de auditare.
Corespunzător primei etape care se derulează în intervalul 1.10.2004 – 14.12.2004 şi care
cuprinde activităţile:
- definirea inputurilor, definirea problemei de evaluare a entităţilor orientate pe text;
- realizarea unui studiu privind tipologiile de entităţi orientate pe text;
- analiza comparata a instrumentelor destinate evaluării de texte prin vocabular;
- identificarea caracteristicilor de calitate specifice fiecărui tip de entitate orientată pe text.
În mod corespunzător, cercetarea întreprinsă de către echipele din Academia de Studii
Economice din Bucureşti, Universitatea Transilvania din Braşov şi Universitatea Ovidius din Constanţa
se concretizează prin elaborarea unor sinteze şi studii după cum urmează:
- sinteza documentara privind entităţile bazate pe text;
- clase de entităţi bazate pe text;
- studiu privind funcţiile si caracteristicile instrumentelor destinate implementării unor tehnologii
de evaluare a calităţii entităţilor bazate pe text;
- studiu privind caracteristicile de calitate – completitudine, consistenţa, ortogonalitate,
comparabilitate, eligibilitate, complexitate – entităţi orientate text.
Toate acestea sunt reunite în prezentul raport de cercetare, structurat pe zece capitole în care se
definesc concepte de bază, se definesc caracteristicile de calitate, are loc definirea conceptului de
ortogonalitate a datelor, se realizează prezentarea de evaluări folosind o bază de texte.
Ortogonalitatea datelor este o caracteristică importantă de calitate a acestora, asigurând
identificarea în mod unic a unui text într-o mulţime considerată prin intermediul conceptului de amprentă.
Stabilirea amprentei unui text sau a unei aplicaţii informatice, în particular, determină identificarea
în mod unic a acestuia în mulţimea textelor redactate, respectiv a programelor realizate şi lansate pe
piaţă de diverşi producători. Totodată, presupune un proces laborios de analiză a structurii acestuia,
aducerea la formă interpretabilă din punct de vedere matematic a conţinutului prin intermediul operaţiei
de normalizare.
Tratarea textelor şi programelor sursă ca date generează o nouă viziune în analiza aplicaţiilor
informatice, întrucât se aplică o aceeaşi măsură pentru elemente (software şi seturi de date) care numai
aparent sunt diferite. Şi unele şi celelalte au ca suport structuri de date cu grade diferite de
interdependenţă.
Există o corelaţie strânsă între caracteristica de ortogonalitate şi alte caracteristici de calitate ale
software şi ale datelor. Studierea sistematică a corelaţiilor dintre acestea va permite stabilirea
momentului optim de înlocuire în aplicaţii informatice a componentelor indiferent de natura acestora.
În capitolul Concepte de bază sunt prezentate conceptele şi abordările teoretice din literatura de
specialitate specifice entităţilor bazate pe texte.
Alfabetul A este o mulţime finită formată din n simboluri a1, a2, …. an.
Cuvântul este o succesiune formată din simboluri dispuse unul după celălalt. Un cuvânt cj este
caracterizat prin lungimea cuvântului, L(cj) exprimată ca număr de caractere ce intră în alcătuirea
cuvântului.
Vocabularul VA este o mulţime formată din cuvinte diferite. Lungimea vocabularului VA, notată
Lgv(VA) indică numărul de cuvinte care intră în alcătuirea vocabularului.
Separatorul este un simbol ce nu aparţine alfabetului A, care are rolul de a delimita cuvintele ce
alcătuiesc o secvenţă de cuvinte. Dacă se definesc separatorii s1, s2, …., sr, oricare dintre ei se
utilizează pentru a delimita cuvintele dintr-o înşiruire de cuvinte. Dacă un separator este utilizat
consecutiv, se obţine o secvenţă de separatori.
Textul T este o succesiune de cuvinte din vocabularul VA separate prin simboluri speciale numite
şi separatori. Lungimea textului Lgt(T) exprimă numărul de cuvinte din care este format textul. Lungimea
textului Lgts(T) exprimă numărul de simboluri care intră în alcătuirea textului T.
Normalizarea textului T este operaţia prin care secvenţele de separatori diferiţi sunt înlocuite cu
un separator considerat de bază.
Vocabularul textului este constituit din mulţimea cuvintelor diferite care apar într-un text.
Vocabularul textului VT este inclus în vocabularul VA. Uneori, VT este identic cu VA.
Frecvenţa de apariţie a cuvântului cj, notată fj arată numărul de apariţii ale cuvântului cj în textul
T.
Frecvenţa de apariţie a simbolului ai în textul T arată numărul de apariţii al acestui simbol şi se
notează cu gi.
Entităţile bazate pe texte sunt construcţii formate din şiruri de cuvinte caracterizate prin poziţii
ale cuvintelor în text, prin grupare de cuvinte pentru a defini un context, prin punerea în corespondenţă a
cuvintelor cu elemente din lumea reală, cu acţiuni din lumea reală, cu fenomene din lumea reală şi cu
atribute de ordin calitativ care grupează aspecte concrete din lumea reală în colectivităţi omogene în
raport cu criterii stabilite.
Matricea de precedenţe P are un număr de linii şi coloane egal cu numărul de cuvinte ce intră în
alcătuirea vocabularului VA. Elementul de pe linia i şi coloana j arată frecvenţa de apariţie a perechilor de
cuvinte (ci, cj).
Subvocabularul este o parte a vocabularului construit astfel încât intersecţia oricărei perechi de
subvocabulare are ca rezultat mulţimea vidă. Subvocabularele sunt mulţimi disjuncte.
Şablonul este o formalizare a unor reguli de construire a textelor. Textul este împărţit în subşiruri
de cuvinte, iar şablonul impune ca fiecare subşir să aparţină unui subvocabular.
Textul structurat este rezultatul aplicării unui şablon sau unei reuniuni de şabloane.
Prototipul include cuvinte fixate în text şi cuvinte care se generează şi se intercalează între
cuvintele fixate, conducând la o construcţie proprie a unui text.
Identificarea şi construirea sistemului de clasificare a textelor reprezintă un pas important şi baza
definirii de Structuri de entităţi, care constituie un alt capitol al acestui raport de cercetare. Sunt trecute
în revistă contribuţiile din literatura de specialitate, definirea şi construirea de structuri de entităţi bazate
pe texte.
Noţiunea de text structurat este în strânsă legătură cu proiectele structurate prin prisma
conţinutului proiectelor. Proiectele conţin texte oarecare, figuri, figuri şi text, tabele cu date. În schimb,
proiectele structurate conţin elementele impuse de protocolul de desfăşurare al concursului. Anumite
elemente pot sa nu se regăsească sau pot fi conţine în totalitate, dar toate proiectele structurate au
un element comun: textul. Toate proiectele structurate conţin cel puţin doar text, de unde şi noţiunea
de text structurat.

63
 Textul T este text structurat dacă este format din subtexte. Practic textul T este privit ca fiind
alcătuit dintr-o concatenare de texte. Proprietatea definitorie a textelor structurate este aceea că
fiecare subtext al textului T este privit ca o entitate de sine stătătoare. Fiecare subtext are propriul
vocabular, lungime proprie, existând posibilitatea analizei comparate a respectivului subtext cu un alt
subtext din alt text sau din textul T.
Comunicarea interumană este coerentă, adică sunt comunicate o serie de idei într-o ordine
logică şi într-o formă eligibilă pentru ambii parteneri ai comunicării. Lipsa coerenţei duce la bariere în
comunicare, ceea ce produce efecte neaşteptate.
În comunicarea în scris coerenţa este asigurată prin interdependenţa textelor. Un text este
considerat coerent dacă subtextele din care este compus au elemente comune, adică textul tratează
ceea ce şi-a propus. Dacă nu este asigurată această proprietate textul respectiv este compus din
texte independente( nu au elemente în comun) ceea ce ne duce la concluzia că respectivul sau
respectivele texte au fost introduse doar pentru a îndeplinii condiţia numărului de pagini. În schimb
dacă toate subtextele care compun textul structurat T sunt interdependente atunci textul T este
considerat coerent. Totuşi, există anumite situaţii în care ofertantul impune utilizarea textelor
independente.
Coerenţa textelor este clasificată după cum urmează:
- coerenţă nulă;
- coerenţă simplă;
- coerenţă compusă;
- coerenţă multiplă.
Caracteristici de calitate reprezintă următorul capitol al raportului de cercetare în care sunt
prezentate principalele caracteristici şi elementele lor specifice, cu ajutorul cărora se diferenţiază
entităţile bazate pe texte, în vederea ierarhizării lor pentru a obţine calificative, pentru atribuire de
fonduri, pentru inserarea în clase omogene.
Entităţile text sunt construcţii foarte generale, iar entităţile-proiect sunt exemplificări pentru
acestea, fiind uşor de manipulat întrucât condiţiile de calitate impuse entităţilor text se regăsesc în
totalitate în mulţimea entităţilor-proiect, în general, şi, respectiv, în mulţimea entităţilor-proiect TIC.
Caracteristica de eligibilitate a entităţii-proiect TIC este de importanţă majoră, întrucât include
cerinţe strict legate de:
- calitatea echipei de executanţi a proiectului, din punct de vedere a obiectului de activitate;
- poziţia în plan financiar şi juridic, nefiind sancţionată sau neavând incapacitate de atragere
resurse;
- experienţa în domeniu şi rezultatele obţinute în derularea proiectelor anterioare;
- capacitatea de atrage resurse, de a utiliza resurse şi de a le gestiona;
- existenţa capacităţii manageriale a proiectului în ansamblu.
Structurabilitatea proiectului este caracteristica de calitate prin care se creează evaluatorilor
posibilitatea de a urmări distinct părţi ce definesc cerinţele impuse prin program.
Claritatea proiectului este dată de folosirea în capitolul CKi de cerinţe cheie incluse în lista de
priorităţi a programului de finanţare şi de introducerea de cuvinte cheie proprii. Din aproape, în aproape
capitolul CKi utilizează cuvinte cheie ale capitolelor precedente şi nu face referire la cuvinte cheie care
sunt definite ulterior.
Claritatea presupune o listă de acronime care definesc acronimele utilizate, un glosar de termeni
pentru definirea de procese, de materiale, produse, fenomene, unităţi de măsură cu rol de a elimina
ambiguităţi asupra expresiilor cantitative întrebuinţate în text.
Consistenţa ofertei de entităţi-proiect TIC este dată de prezenţa în cadrul structurii din capitolul
CKi a elementelor de descriere Di1, Di2, …, Dimi, ce reprezintă activităţi, materiale, echipamente,
persoane, evenimente, servicii aflate în ordine. Între elementele de descriere există relaţia de disjuncţie:

Dij ∩ Dik = φ

ceea ce presupune că acestea nu au caracter repetitiv de preluare de la un element la altul.

De asemenea elementul Dik nu trebuie să anuleze prezenţa Dij, k> j, sau Dik nu trebuie să fie
negaţia lui Dij, adică Dij .
Consistenţa unui proiect este analizată atât în cadrul fiecărui capitol, cât şi între capitole.
Ofertantul de entităţi-proiect TIC enumeră cerinţe ale tehnologiilor utilizate, fiind obligat să achiziţioneze

64
instrumente capabile să implementeze aceste tehnologii şi să angajeze personal cu calificare de a utiliza
instrumentele.
Completitudinea este dată de abordarea sub forma structurii arborescente a textului. În cazul
structurii arborescente se definesc funcţiile in() şi aut() care evidenţiază arcele incidente spre interior,
respectiv, arcele incidente spre exteriorul unui nod.
Realismul abordării reprezintă un element de bază în lista caracteristicilor de calitate a ofertei,
element important mai ales pentru managementul calităţii proiectului. Realismul este dat de modul cum
este ales titlul, de obiectivul formulat şi de lungimile listelor cu care se construiesc tabelele.
Realismul managerului de proiect este determinat de modul în care formează echipa, de cum
derulează cererile de tranşe de finanţare, de cum eşalonează activităţile.
Ortogonalitatea entităţilor-proiect, H( ), este utilizată pentru analiză de text între capitole. Două
capitole CKi şi CKj sunt ortogonale dacă textele lor nu au elemente identice şi ortogonalitatea are
valoarea:

H(CKi, CKj) = 1

Sunt situaţii în care ofertanţii de proiecte preiau în partea de concluzii CKn textul introducerii CK1.
În acest caz ortogonalitatea are valoarea:

H(CK1, CKn) = 0

În managementul programului de finanţare TIC este important ca structurile de entităţi-proiect

PP1, PP2, …, PPmp să fie ortogonale, adică

H(PPi, PPj) = 1

făcându-se referire la colecţia de oferte a proiectelor pe toată durata programului, ca reuniune de

proiecte lansate în cadrul licitaţiilor.
O astfel de abordare elimină obţinerea de finanţări destinate pentru aceeaşi ofertă. Sunt situaţii în
care programele de finanţare vizează ca prin ofertă să se obţină prototipuri adaptabile. Un proiect care a
obţinut finanţarea pentru o astfel de temă, evident, gestionează variantele generate de prototip,
finanţările fiind adecvate, fără a trata oricare dintre variante ca un nou produs, diferit de cele existente.
Se realizează dezvoltarea unei tehnici de analiză pe structuri de text cu aplicaţii la proiecte.
Gradualitatea ofertei de entităţi-proiect TIC vizează creşterea nivelului de detaliere de la un
capitol la altul. La început este definit obiectivul, iar după aceea sunt prezentate tehnologiile existente,
efectuându-se o analiză comparată.
Descriere graduală a ofertei de entităţi-proiect TIC implică parcurgerea etapelor:
- se alege tehnologia de dezvoltat;
- se prezintă în detaliu activităţile tehnologiei alese;
- se descriu resursele necesare, fie că sunt de reprezentate de echipamente, personal sau
resurse financiare;
- se construiesc tabele cu consumuri, costuri, resurse care să explice nivelurile agregate;
- se evaluează costul total al proiectului.
Corectitudinea proiectelor constă în includerea de texte care sunt acceptate ca fiind în
concordanţă cu elementele de bază din domeniul pentru care se efectuează finanţarea. Corectitudinea
vizează denumiri de proces, tehnologie, operaţii, utilizarea de concepte, prezentarea de modele,
semnificaţia variabilelor. Se respectă rezultatele validate de practica existentă în literatura de
specialitate. De asemenea este vizată respectarea deontologicii privind ceea ce există şi ceea ce se
adaugă, fiind privit ca elemente de noutate, respectând cerinţele legii dreptului de autor.
Corectitudinea vizează citările, referinţele bibliografice, structura modelelor definiţiilor şi modul în
care sunt utilizate extrase din lucrări publicate.
Caracteristica este strâns legată de modul logic de eşalonare a activităţilor, de nivelul
consumurilor de resurse, de estimările efectuate. Este important modul în care se realizează descrierea
tehnologiilor sau a operaţiilor, completare tabelelor (A,R), (A,T) şi (R, T) prin includerea de niveluri reale
sau niveluri medii.
Dacă este dată în mod transparent procedura de evaluare a ofertelor de proiecte, corectitudinea
vizează în special autoevaluarea cu obţinerea unei diferenţe minime faţă de rezultatul evaluării.

65
 Definirea caracteristicii de calitate privind Ortogonalitatea entităţilor se realizează prin
intermediul diferenţelor de vocabulare, de frecvenţe în utilizarea cuvintelor, în diferenţe de lungimi de
texte.
Conceptul de ortogonalitate a elementelor este deosebit de important în contextul constituirii
listei de entităţi cât mai diferite între ele.
Două drepte sunt ortogonale dacă unghiul format la intersecţia acestora are cosinusul egal cu
zero, cu alte cuvinte cele două drepte sunt perpendiculare. Un ansamblu de drepte este ortogonal dacă
dreptele ce-l compun sunt perpendiculare două câte două .
Două plane sunt ortogonale dacă unghiul format la intersecţia lor are cosinusul egal cu valoarea
zero, adică cele două plane sunt perpendiculare. Un ansamblu format din mai multe plane este
ortogonal dacă planele ce-l formează sunt ortogonale două câte două.
Doi vectori sunt ortogonali dacă produsul scalar al acestora este nul.
În continuare o dată este reprezentată uzual ca un număr (125 sau 0 sau –400.72 sau +25.3e-4)
sau un şir de caractere (“maşina” sau “125” sau “Cluj-Napoca-2000”).
Extinzând, rezultă că datele D1 si D2 sunt ortogonale semantic, dacă conţinutul informaţional al
acestora, sensul lor, diferă intr-o manieră categorică şi semiotic, dacă acestea au o formalizare
matematică total diferită.
Se consideră vocabularul VA = {c1, c2,…, cn}, unde c1, c2,…, cn sunt cuvinte din vocabular.
Se construiesc frazele:
F1 formată din cuvintele ck1, ck2,…, ckn
F2 formată din cuvintele cl1, cl2,…, clm
Lungimea ca număr de cuvinte a acestor fraze este:
Lg(F1) = Lg(ck1 ck2 … ckn) = p cuvinte
Lg(F2) = Lg(cl1 cl2 … clm) = m cuvinte
Frazele F1 si F2 sunt ortogonale dacă ele diferă atât ca lungime cât şi din punct de vedere al
conţinutului. Nu există nici un cuvânt din fraza F1 care să se regăsească în fraza F2 şi invers.
Pentru colectivitatea AA, elementele aa1, aa2 , … , aan , diferite, se descriu printr-un număr de m
caracteristici specifice colectivităţii, C1 , C2 , … , Cm.
Pentru două elemente oarecare aai şi aaj aparţinând colectivităţii AA se înregistrează nivele ale
caracteristicilor după cum urmează:
aai = (Ci1 , Ci2 , … , Cim)
aaj = (Cj1 , Cj2 , … , Cjm)
unde Cik este nivelul caracteristicii Ck pentru elementul aai .
Un element x este ortogonal pe colectivitatea AA dacă şi numai dacă <x,aai >=0 , oricare ar fi aai,
element al colectivităţii.
În spaţiul Rn, pentru elementele x şi y aparţinând acestuia se defineşte produsul scalar dintre
cele două elemente prin <x,y> = x1*y1+x2*y2+…+xn*yn , dacă x= ( x1, x2 … ,xn) şi y = (y1 ,y2 … , yn ).
Se defineşte operaţia Θ aşa fel încât Cik Θ Cjk are valoarea zero dacă pentru caracteristica Ck nu
există valori comune elementelor aai şi aaj şi valoarea 1 în caz contrar.
Se defineşte pseudoprodusul scalar prin <<aai , aaj >>.
Elementul aai este ortogonal cu elementul aaj dacă <<aai, aaj>> = 0, dacă (Ci1 Θ Cj1 + Ci2 Θ Cj2 +
… + Cim Θ Cjm) = 0.
În condiţiile în care elementele grupului sunt descrise prin caracteristici se consideră această
relaţie adevărată dacă fiecare termen este egal cu zero: Ci1 Θ Cj1 = 0 , Ci2 Θ Cj2 = 0 , … , Cim Θ Cjm = 0.
Relaţia Cik Θ Cjk = 0 , k aparţinând mulţimii {1, 2, …, m}, exprimă faptul că elementele aai şi aaj
ale grupului sunt total diferite după caracteristica Ck .
Se defineşte indicatorul care evidenţiază ortogonalitatea dintre două elemente ale unei
colectivităţi sau, mai flexibil, care evidenţiază diferenţele existente între elemente.
Indicatorul normat I, cuprins în intervalul [0,1] are valorile:
I = 0, dacă elementele sunt ortogonale (nu au nimic în comun).
I = 1, elementele sunt identice (nu diferă prin nici o caracteristică).
Dacă valorile indicatorului I tind către 1 înseamnă că seturile de date tind către ortogonalitate, iar
dacă valorile indicatorului normat I sunt apropiate de 0 înseamnă că seturile de date au foarte multe
elemente identice.
Indicatorul se defineşte pentru măsurarea gradului de ortogonalitate dintre două seturi de date,
entităţi bazate pe texte şi, de asemenea, pentru ortogonalitatea unui număr oarecare de seturi de date,
respectiv entităţi bazate pe texte.

66
 Capitolul Amprente are menirea de a introduce un nou concept cu largă utilizare în studiul
calitativ al entităţilor bazate pe texte, care se fundamentează pe eşantionare şi pe extensie de rezultate
de la eşantion către colectivitatea de bază.
Pentru construirea eşantionului se pot folosi mai multe procedee, şi anume:
- procedee de eşantionare aleatoare: loterie, numere aleatoare, mecanic;
- eşantionare dirijată;
- eşantionare mixtă.
Pentru determinarea volumului eşantionului se efectuează următoarele operaţii:
- se estimează dispersia mulţimii din care se face eşantionarea;
- se stabileşte probabilitatea cu care eşantionul va fi reprezentativ pentru mulţime iniţială;
- i se asociază probabilităţii stabilite valoarea tabelară a variabilei Student;
- se stabileşte eroarea maxim admisă.
Mecanismele de obţinere a şirurilor de numere pseudoaleatoare aparţinând unui interval constă
în împărţirea intervalului iniţial într-un număr de subintervale egal cu numărul de valori ce trebuie
generate. Se realizează punerea în corespondenţă a subintervalului căruia aparţine numărul
pseudoaleator generat cu valoarea din mulţimea de bază formată din kinv elemente b1, b2, ..., bkinv.

Algoritmul care construieşte amprenta textului utilizând numere pseudoaleatoare realizează

următoarele:
o citeşte textul;
o stabileşte lungimea textului;
o numără cuvintele separate prin spaţiu, punct, virgulă;
o stabileşte lungimea vocabularului;
o stabileşte lungimea alfabetului;
o generează vectorul cu numere pseudoaleatoare;
o extrage eşantionul de caractere;
o calculează frecvenţele de apariţie ale elementelor din alfabet;
o extrage eşantionul de cuvinte;
o construieşte vocabularul eşantionului;
o calculează frecvenţele de apariţie a elementelor de vocabular;
o calculează numărul inversiunilor necesare sortării frecvenţelor;
o normează numărul inversiunilor ;
o generează indicatorii xa1, xa2, xa3, xa4;
o calculează indicatorul agregat GA;
o afişează valorile următorilor indicatori:
ƒ coeficientul de variaţie al frecvenţelor caracterelor din alfabetul eşantionului;
ƒ coeficientul de variaţie al frecvenţelor cuvintelor din vocabularul eşantionului;
ƒ numărul inversiunilor necesare sortării frecvenţelor caracterelor din alfabetul eşantionului,
normat;
ƒ numărul inversiunilor necesare sortării frecvenţelor cuvintelor din vocabularul
eşantionului, normat;
ƒ indicatorul agregat GA.
Capitolul Operaţii pe entităţi text stabileşte modalităţi de efectuare a operaţiilor pe entităţi text
care conduc la construirea de entităţi text echivalente, la compuneri de entităţi şi la obţinerea de noi
entităţi prin procese de agregare.

67
 I Copierea de fişiere

II Conversia de fişiere

III Translatarea fişierelor sursă

IV Transformări pe text sursă

V Restructurarea programelor

VI Schimbarea structurilor de date utilizate

VII Omogenizarea tipurilor de funcţii

Agregarea entităţilor text:
Concatenare de entităţi text reprezintă o operaţie des întâlnită în cazul în care echipe de
specialişti elaborează independent capitole ale unor lucrări.
Compunerea prin inserare apare în cazul entităţilor când se realizează citări pentru asigurarea
rigurozităţii preluărilor din surse bibliografice. În cazul produselor software macroapelurile reprezintă
inserări şi apelurile de proceduri reprezintă referiri.
Agregarea prin extragere subşiruri cu aceeaşi poziţie corespunde situaţiei în care se asociază
definiţii echivalente sau se introduc în programe texte ASM pentru a gestiona mai eficient resursele.
Extragere şiruri de subşiruri cu poziţii diferite corespunde situaţiei în care în procesul de
mentenanţă software anumite module trebuie dezactivate, iar în cazul unor monografii pentru a gestiona
redundanţa se elimină capitole sau paragrafe descrise într-o manieră mai substanţială anterior.
Evaluarea entităţilor text reprezintă partea de cercetare care are o tratare specială în cadrul
etapei a treia din proiectul Sistem de evaluare a entităţilor bazate pe text, acum fiind definit contextul
evaluării în ideea de fundamentare a sistemului caracteristicilor de calitate ce va fi utilizat în procesele
de evaluare.
Managementul calităţii entitate text presupune decizii succesive în timpul elaborării ofertelor.
Există un proces de autoevaluare care se bazează pe analiza textului elaborat şi pe măsurarea unor
indicatori. Procesul precede evaluarea ofertelor de către specialişti în vederea ierarhizării pentru a aloca
fondurile de finanţare. Este vorba de evaluarea ofertantului unei propuneri în vederea efectuării de
corecţii înaintea depunerii acesteia la unitatea de management a programului de finanţare.
Pentru celelalte caracteristici de calitate a entităţii Prt se stabilesc o serie de ipoteze în raport cu
care sunt definiţi indicatori de măsurare a nivelurilor respectivelor caracteristici.
În primul rând, indicatorii se construiesc în aşa fel încât valorile lor să aparţină intervalului [0; 1].
Dacă un indicator are valoarea calculată egală cu zero, înseamnă că entitatea text pentru care s-a
calculat indicatorul, este lipsită de caracteristica de calitate pentru care este asociat indicatorul.
În cazul în care nivelul calculat al indicatorului este egal cu 1 sau apropiat de această valoare,
înseamnă că entitatea posedă însuşirile cerute de caracteristica de calitate căruia indicatorul i-a fost
asociat.
În al doilea rând, pentru colectarea de date sunt luate în considerare elemente care să asigure
reproductibilitatea procesului de măsurare a caracteristicii de calitate indiferent de condiţii şi de echipa
care efectuează măsurătoarea.
În al treilea rând, metricile definite trebuie să aibă caracter operaţional în sensul alocării de
resurse cu un nivel acceptabil pentru culegerea de date, pentru efectuarea calculelor şi pentru
interpretarea rezultatelor. Costurile aferente trebuie să fie suportabile.
În al patrulea rând, se impune o transparenţă totală în derularea de procese de validare a
metricelor înaintea efectuării evaluării şi înaintea stabilirii pragurilor de acceptabilitate a entităţilor.
Luarea deciziilor şi acceptarea acestora de către ofertanţi elimină procesele de reevaluare a
întregii entităţi atunci când se schimbă criteriile de ierarhizare pe parcursul procesului de evaluare.
În al cincilea rând, se stabilesc criteriile şi caracteristicile de evaluare, precizându-se ponderile. În
procesul de transparenţă, pentru fiecare dintre caracteristici se atribuie puncte şi totalul punctelor este
cuprins între zero şi o sută de puncte. Ofertanţii trebuie să aibă informaţii asupra punctelor acordate
caracteristicilor de calitate şi asupra formulelor de calcul.
Pentru operaţionalizarea conceptului de entitate text, în capitolul Baze de entităţi text se
procedează la stabilirea unei liste de entităţi text care îndeplinesc condiţii de ortogonalitate, considerată

68
listă de referinţă, iar procesele de adăugare, de inserare, de concatenare se produc dacă şi numai dacă
noua listă rezultată îşi menţine caracterul de listă formată din elemente de referinţă.
Economia modernă utilizează numeroase tehnici şi metode de analiză, dintre care cele orientate
spre latura cantitativă a evoluţiei proceselor, sunt cele mai importante.
Construirea de entităţi text are ca obiectiv prezentarea aspectelor esenţiale şi a factorilor de
influenţă, elaborarea de modele, construirea de ipoteze, enumerarea listelor de activităţi şi de resurse,
realizarea de aprecieri calitative privind dinamica fenomenelor.
Există o mare diversitate de entităţi, fiecare din ramurile ştiinţelor rezervând spaţii de prezentare
deosebit de largi rezultatelor obţinute pe baza cercetărilor şi prezentărilor prin articole, rapoarte, studii,
monografii, tratate, comunicări, oferte.
Se identifică următoarele tipuri de entităţi: entităţi directe, entităţi bazate pe modele de
optimizare, entităţi ce conţin elemente de neliniaritate.
Practica economico-socială presupune manipularea cu numeroase tipologii de entităţi text, a
căror prezentare este realizată în capitolul Diversitatea entităţilor. Aceasta presupune stabilirea unor
măsuri pentru similaritate la nivel de cuvânt, la nivel de şir de cuvinte, la nivelul întregii entităţi.
Sistemul de indicatori pentru măsurarea diversităţii trebuie să îndeplinească cerinţele de
senzitivitate, necatastroficitate, necompensator.
Entităţile text se prezintă sub o foarte mare diversitate de construcţii. De aceea, exemplificările
acestui raport de cercetare conţin texte din limbaje artificiale date spre exemplificare, texte din literatura
de specialitate, precum şi texte sursă ale unor programe scrise în limbajul C/C++.
Abordarea din raportul de cercetare permite extensii spre texte în care simbolurile alfabetului
sunt hieroglife, alte reprezentări grafice, reprezentări prin culori, precum şi diagrame utilizate în caietele
de regie de teatru, operă sau de balet.
Raportul de cercetare se încheie cu Concluzii în care sunt sistematizate rezultatele cercetării din
etapa întâia a proiectului Sistem de evaluare a entităţilor bazate pe text, având conţinut definirea
contextului, a entităţilor orientate pe text şi a caracteristicilor lor de calitate.
Conţinutul acestui raport este rezultatul unei activităţi de cercetare ştiinţifică interuniversitară,
întreprinsă de cadre didactice de la Catedra de Informatică Economică a Academiei de Studii
Economice din Bucureşti, de la Universitatea Transilvania din Braşov şi de la Universitatea Ovidius din
Constanţa, fiind concretizată şi prin prezentarea şi publicarea unor soluţii obţinute în intervalul aferent
acestei etape la manifestări ştiinţifice din ţară şi străinătate, precum şi la reviste de specialitate din ţara
noastră.
Bibliografia întocmită pentru această sinteză conţine lucrări de specialitate din literatura română
şi străină. Unele din titluri sunt elaborate de membrii echipei de cercetare.

[AMIT03] IVAN, I., AMITROAIE, M., Building text’s fingerprint,

Economy Informatics, vol. 3, nr. 1, 2003, pg. 57 – 62

[APOS03] IVAN, I., APOSTOL, C., Certificarea produselor program prin

amprente, Revista Română de Automatică şi Informatică,
vol. 13, nr. 1, 2003, pg. 32 – 38

[BALG03] BALOG, A., şi colectiv – Specificarea sistemului de metode

şi proceduri de măsurare şi evaluare a calităţii produselor /
serviciilor, Raport de cercetare, Programul CALIST, Faza 2,
iunie 2003

[BALO04] BALOG, A., (Ed.) – Calitatea sistemelor interactive,

Bucureşti, Editura Matrix Rom, 2004

[BATE00] BATES, J., TOMPKINS ,T., - Utilizarea Visual C++ 6 ,

Bucureşti, Editura Teora, 2000

[BIBA82] BARON, T. IVAN, I., BALOG, A., Evaluarea calităţii

produselor program, Revista Economică, supliment nr. 17,
1982, pg. 4 – 6

69
[BIBU00] BIBU, N., BRANDAS, C., – Managementul prin proiecte,
Timişoara, Editura MIRTON, 2000

[BLGO00] BALOG, A., Calitatea produselor software. Măsurare,

analiză şi evaluare, Bucureşti, Editura INFOREC, 2000

[BLOG97] B ALOG, A., – Analiză statistică şi evaluarea calităţii

software-ului, Bucureşti, Editura Calypso, 1997

[BODE00] BODEA, C., N., BODEA, V., ÎNTORSUREANU, I.,

POCATILU, P., LUPU, R. A., COMAN, D., Managementul
proiectelor, Bucureşti, Editura INFOREC, 2000

[BOGU98] BOGURAEV, B., KENNEDY, C., Salience-Based Content

Characterisation of Text Documents, IBM Thomas J Watson
Research Center, USA, 1998

[BOJA02] IVAN, I., NICULESCU, S., BOJA, C., Clonarea bazelor de

date, Revista Română de Automatică şi Informatică, vol. 12,
nr. 4, 2002, pg. 46 – 53

[CAPI03] IVAN, I., POPA, M., CAPISIZU, S., FLORESCU, B.,

IVAN, L., – Characteristics of the Informatics Clones, în
„Master of International Business Informatics Handbook”,
Bucureşti, Editura ASE, 2003, pg. 207 – 223

[DODM94] Departmet of Defence 8320.1-M – Data Quality Assurance

Procedures (Draft). Quality Information for a Strong
Defence, 1994

[HALS77] HALSTEAD, M. H., Elements of Software Science, Elsevier

– North Holland, Amsterdam, 1977

[IARH84] IVAN, I., ARHIRE, R., MACESANU, M., Program Complexity

Analysis, Hierarchy, Classification, SIGPLAN NOTICES,
vol. 22, nr. 4, 1984, pg. 94 – 102

[INOP96] IVAN, I., NOŞCA, G., PÂRLOG, A., Asigurarea calităţii

datelor, în „Asigurarea calităţii”, an 2, nr. 8, 1996, pg. 8 – 15

[INPO03] IVAN, I., POPA, M., POCATILU, P., The Fingerprint – an

Unique Way to Identify Programs, Proceedings of the
International Symposium ”Knowledge Technologies in
Business and Management”, Iaşi, 6 iunie 2003, pg. 40 – 45

[IOIP04] IVAN, I., POPA, M., Ortogonalitatea produselor program

orientate obiect, în „Informatica Economică”, vol. 8, nr. 4,
2004, în curs de apariţie

[IOPO03] IVAN, I., POCATILU, P., POPA, M., Ortogonalitatea –

caracteristică de calitate a proiectelor regionale, Comunicare
în al III-lea simpozion naţional al ARSR ”Avantaje
competitive şi dezvoltare regională”, Bucureşti,
22 – 23 mai 2003

70
[IPFC03] IVAN, I., POPA, M., FLORESCU, B., CAPISIZU, S., Aspecte
juridice ale clonării informatice, în revista “Informatica
Economică”, vol. 7, nr. 1, Bucureşti, 2003, pg. 46 – 50

[IPOC02] IVAN, I., POCATILU, P., POPA, M., SACALĂ, M., Clonarea
informaţională, în “Revista Română de Informatică şi
Automatică”, vol. 12, nr. 2, Bucureşti, 2002, pg. 47 -52

[IPOP04] IVAN, I., POPA, M., POPESCU, A., The Aggregation of the
Text Entities, în „Studii şi Cercetări de Calcul Economic şi
Cibernetică Economică”, 2004, în curs de apariţie

[IPOS02] IVAN, I., POCATILU, P., POPA, M., SACALĂ, M.,

Information Cloning, Proceedings of the International
Symposium Regional Problems in the Context of
Globalization Process, Chişinău, Moldova Republic,
9 – 10 octombrie 2002, pg. 371 – 375

[ITOV82] IVAN, I., TOVISSI, L., MOSCOVICI, E., Utilizarea analizei

entropice in studiul complexităţii programelor cu aplicaţii la
normarea activităţii de programare, Buletinul Român de
Informatică, nr. 4, 1982, pg. 39 – 44

[IVAN02] IVAN, I., POCOVNICU, A., QSPM Software pentru

managementul calităţii proiectelor, revista Informatică
Economică, vol. 6, nr. 4, 2002, pg. 67-70.

[IVAP04] IVAN, I., POPA, M., The Analyse Based on Texts

Fingerprint, Proceedings of „The Central and East European
Conference in Business Information Systems”, Cluj-Napoca,
20 – 22 mai 2004, pg. 554 – 561

[IVAT99] IVAN, I., TCACIUC, S., Spre managementul total al calităţii

datelor, Revista Română de Statistică, 1999

[IVAV04] IVAN, I., VIŞOIU, A., POPA, M., Ortogonalitatea –

caracteristică a calităţii bazei de modele economice, în
„Revista Română de Informatică şi Automatică”, vol. 14,
nr. 3, 2004, pg. 89 – 100

[IVBO03g] IVAN, I., POCATILU, P., POPA, M., BOJA, C.,

NICULESCU, S., Replicarea bazelor de date, lucrare în
simpozionul ”Tehnologii educaţionale pe platforme
electronice în învăţământul ingineresc” al Universităţii
Tehnice de Construcţii, Bucureşti, Editura CONSPRESS,
9 – 10 mai 2003 (în format electronic)

[IVBO04] IVAN, I., BOJA, C., Metode statistice în analiza software,

Bucureşti, Editura ASE, 2004

[IVCA03] IVAN, I., POPA, M., CAPISIZU, S., BREDA, L.,

FLORESCU, B., Clonarea informatică, Bucureşti,
Editura ASE, 2003

[IVNP99] IVAN, I., NOŞCA, G., PÂRLOG, O., CĂCIULĂ, R.,

71
 TCACIUC, S., Calitatea datelor, Bucureşti,
Editura INFOREC, 1999

[IVPA03] IVAN, I., POPA, M., AVRAM, C., Utilizarea gradului de

similaritate în construirea amprentei software, în revista
”Studii şi Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică
Economică”, vol. 37, nr. 2, Bucureşti, 2003, pg. 39 – 54

[IVPD04] IVAN, I., POPA, M., DRĂGOI, R., Validarea ortogonalităţii

firmelor şi emblemelor agenţilor economici, în „Studii şi
Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică Economică”,
vol. 38, nr. 3, 2004, pg. 17 – 24

[IVPF03] IVAN, I., POPA, M., FLORESCU, B., UNGUREANU, D.,

Juridical Aspects of the Program Generators Cloning,
Proceedings of the 34-th International Scientific Symposium
of the Military Equipment and Technologies Research
Agency, Volume I, Bucureşti,
29 – 30 mai 2003, pg. 283 – 288

[IVPO04] IVAN, I., POPA, M., Tipuri de metrici ale textelor, în „Studii şi
Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică Economică”,
vol. 38, nr. 1, 2004, pg. 25 – 36

[IVPP02] IVAN, I., POCATILU, P., POPA, M., Analiza Cantitativă în

managementul proiectelor, în revista “Studii şi Cercetări de
Calcul Economic şi Cibernetică Economică”, vol. 36, nr. 2,
Bucureşti, 2002, pg. 9 – 21

[IVPS02] IVAN, I., POPA, M., SACALĂ, M., Ortogonalitatea datelor, în

“Revista Română de Statistică”, anul 11, nr. 4, Bucureşti,
2002, pg. 30 - 45

[IVTO04] IVAN, I., POPA, M., TOMA, C., BOJA, C., Data Metrics
Properties, Proceedings of the International Symposium
„Innovative Applications of Information Technologies in
Business and Management”, Iaşi, 22 – 23 octombrie 2004,
pg. 45 – 56

[IVVI04] IVAN, I., VIŞOIU, A., Generator de modele cu argument

întârziat, în „Revista de Comerţ”, vol. 5, nr. 1, 2004,
pg. 47 – 50

[KERZ96] KERZNER, H., Project Management, A Systems Approach

to Planning, Scheduling and Controlling, John Wiley & Sons
Inc., New York, 1996

[KETZ96] KRETZ, L., Project Partners, International Institute for

Learning, Inc., 1996

[KRET96] KRETZ, L., If you manage project managers, International

Institute for Learning, Inc., 1996

[KRTZ96] KRETZ, L., Project Management & Leadership Concepts,

72
 International Institute for Learning, Inc., 1996

[MACE85] MĂCEŞANU, M., ARHIRE, R., IVAN, I., Clase de

complexitate pentru produse program, în „Buletinul Român
de Informatică”, nr. 1, 1985, pg. 63 – 68

[NICU04] NICULESCU, S., Analiza ortogonalităţii proiectelor IT

structurate, Lucrare de licenţă, Bucureşti, ASE, 2004

[NOSC04] NOŞCA, G., IVAN, I., POPA, M., A Text Fingerprints-Based

Analysis Algorithm, Proceedings of „The 5th Biennial
International Symposium SIMPEC 2004”, Braşov,
14 – 15 mai 2004, pg. 281 – 286

[PARK01] PARK, Y., BYRD, R., BOGURAEV, B., Automatic Glossary

Extraction: Beyond Terminology Identification, IBM Thomas
J Watson Research Center, USA, 2001

[PARL04] PÂRLOG, O., Modele de optimizare a calităţii datelor,

Bucureşti, ASE, 2004, teză de doctorat

[PCIV03] IVAN, I., POCOVNICU, A., Text’s Fingerprint Building, Using

Sampling Base don Generation of Pseudo-Random
Numbers, Proceedings of International Workshop IE & SI,
Timişoara, 23 – 24 mai 2003, pg. 25 – 28

[PITA96] PITAGORSKY, G., Project Management, Process

Handbook, International Institute for Learning, Inc., 1996

[POCA03] IVAN, I., POCATILU, P., POPA, M., MIHAI, T., IVAN, L.,
Data Orthogonality, în „Master of International Business
Informatics Handbook”, Bucureşti, Editura ASE, 2003, pg.
235 – 249

[POCO03] IVAN, I., POPA, M., POCOVNICU, A., Software pentru

evaluarea amprentei textului utilizând numere
pseudoaleatoare, în revista „Informatica Economică”,
vol. VII, nr. 3, 2003. pg. 77 – 80

[POPI04] IVAN, I., POPA, M., TOMA, C., RĂDULESCU, I., The
Aggregation of the Data Orthogonality Metrics, Proceedings
of „The 35th International Scientific Symposium of METRA”,
vol. 1, Bucureşti, 27 – 28 mai 2004, pg. 590 – 595

[PORO93] POROJAN, D., Statistica şi teoria sondajului, Bucureşti,

Casa de editura şi presă Şansa SRL, 1993

[REDM92] REDMAN, T., Data Quality: Management and Technology,

Bantam Books, 1992

[REME01] REMENYI, D., Investiţiile în TI, elaborarea unui studiu de

eficienţă, Editura Club Europa, 2001

[SMEI98] SMEUREANU, I., IVAN, I., DÂRDALĂ, M., Structuri şi

obiecte în C++, Bucureşti, Editura CISON, 1998.

[SMEU01] SMEUREANU, I., DÂRDALĂ, M., Programarea în limbajul

C/C++, Bucureşti, Editura CISON, 2001

73
[STAC01] STANCIU, E., Căi de creştere a gradului de reutilizare a
componentelor software, Bucureşti, ASE, 2001, referat de
doctorat

[STAN00] STANCIU, E., Reutilizarea componentelor program în

sisteme complexe, ASE Bucureşti, 2000, referat de doctorat

[TOMI04] IVAN, I., TOMA, C., POPA, M., VIŞOIU, A., Analiza
ortogonalităţii componentelor din baza de modele
economice, comunicare în „A IX-a Sesiune de Comunicări
Ştiinţifice a Cadrelor Didactice”, Universitatea
Româno-Americană, Bucureşti, 28 – 29 mai 2004

[****70] I.B.M. - Application Program, Fifth Edition, August 1970

[www] www.research.ibm.com

74
 METODOLOGII PENTRU MANAGEMENTUL PROIECTELOR
INFORMATICE

Constanţa Bodea, Vasile Bodea, Academia de Studii Economice

Bucureşti

Articolul prezintă rezultatele obţinute în cadrul proiectului

INFOSOC Sistem de management adaptabil dinamic, contract
154/2004 în etapa de documentare referitoare la managementul
proiectelor informatice. Sunt prezentate două abordări importante
MSF - Microsoft Solutions Framework şi ORACLE PJM

1. Microsoft Solutions Framework - MSF

Dezvoltarea sistemelor software de mari dimensiuni,

complexe este un demers riscant. Statisticile facute asupra unor
proiecte de mare anvergura din domeniul tehnologiei informatiei arata
ca o buna parte dintre acestea esueaza. Unele cauze ale esecului
acestor proiecte sunt:
• Cerintele beneficiarului se schimba in mod constant
• Specificatiile sunt volatile sau incomplete
• Slaba calitate a codului
• Aria cuprinsa de proiect este prea mare
• Resurse umane participante la proiect inadecvate
• Procese slabe (poor process)
• Teluri neclare

Pentru a adresa aceste probleme ale dezvoltarii proiectelor

software, Microsoft Consulting Servces a conceput Microsoft
Solutions Framework- MSF pe baza experientei si practicilor pozitive
ale grupurilor de dezvoltare pe produse din cadrul firmei Microsoft,
ale partenerilor si clientilor lor. Acest cadru poate fi folosit pentru
managementul cu succes al proiectelor software in care sunt implicati
mai multi dezvoltatori.
 MSF este o colectie de modele, principii si practici care ajuta
organizatiile sa devina mai eficiente in crearea si utilizarea
tehnologiilor informatice pentru rezolvarea problemelor pe care la au.
MSF ajuta prin punerea la dispozitie a unor instrumente de masurare
a progresului proiectelor si printr-un proces adaptabil de project
management care este indeajuns de flexibil pentru a face fata
schimbarilor rapide de cerinte ale mediilor de afaceri moderne.

MSF este compus din urmatoarele componente (figura 1):

• Principiile fundamentale ale MSF.
• Modelele MSF
• Disciplinele MSF.
• Conceptele cheie MSF
• Cele mai bune practici MSF
• Recomandările MSF

Principiile fundamentale ale MSF. Reprezintă valorile şi

standardele comune tuturor elementelor. Pricipalele principii MSF
sunt:
• Comunicarea deschisă
• Viziunea unică
• Motivarea şi responsabilizarea membrilor
• Stabilirea clară a răspunderii
• Accentul pus pe valoarea adăugată în afaceri
• Flexibilitatea. Aşteptarea schimbărilor
• Investiţia în calitate
• Învăţarea din experienţă

84
 Modele

Modelul Modelul
echipei proceselor

Discipline

Managementul Disponibilitat
Managementul
riscului ea
proiectului
capabilităţilor

Figura 1 - Componentele MSF

Modelele MSF. Principalele modele sunt:

• modelul echipei
• modelul proceselor

1.1 Modelul echipei

Figura 2 prezintă modelul MSF al echipei de proiect. Modelul

asigura o structura flexibila pentru organizarea echipelor implicate in
proiect. Acest model indica cu claritate rolurile, responsabilitatile si
telurile ce vor duce la succesul echipei si creste nivelul colaborarii
membrilor echipei printr-o impunerea unei relatii de egalitate intre
membrii echipei. Flexibilitatea acestui model permite adaptarea la
diferite nivele ale ariei de cuprindere a proiectului, ale dimensiunii
echipelor si ale pregatirii profesionale ale membrilor echipelor.
Folosirea acestui model si a principiilor si practicilor aferente ajuta la
crearea unor echipe mai eficiente, mai entuziaste, mai rezistente in
fata greutatilor proiectului si mai de succes.

85
 Livrarea soluţiei
în condiţiile respectării

Managementul
Programului
Satsfacţia Construirea
clienţilor soluţiei

Managementul Realizarea
Produsului

Comunicare
Educarea
Testare
utilizatorilor

Creşterea Aprobarea numai

motivării Managementul după rezolvarea
punerii în problemelor legate
funcţiune
Punerea în
funcţiune fără

Figura 2 – Modelul echipei proiectului

Modelul descrie cum trebuie sa se organizeze echipele si ce

principii trebuie sa urmeze pentru a avea succes in activitatea de
dezvoltare de software. Model are o natura specifica, dar ca parte
integranta a cadrului MSF, trebuie privit ca punctul de plecare in
realizarea proiectului. Echipele participante la proiect pot implementa
in mod diferit aspectele cadrului MSF in functie de aria de cuprindere
a proiectului, dimensiune achipei si pregatirea profesionala a
membrilor echipei.

Pentru ca un proiect sa aiba succes trebuie ca anumite

responsabilitati specifice sa fie asumate si ca obiectivele propuse sa
fie atinse. Aceste responsabilitati si obiective asigura directionarea
continua a membrilor echipei. Responsabilitatile si obiectivele cele
mai importante sunt:
86
• Satisfacţia clientului. Proiectele trebuie sa raspunda
necesitatilor beneficiarului si utilizatorilor sistemului pentru
a avea succes. Este posibil ca o echipa sa se incadreze in
constrangerile bugetului de bani si de timp, dar sa nu
reuseasca sa isi atinga obiectivele deoarece necesitatile
beneficiarului nu au fost adresate cu succes.
• Livrarea proiectului cu respectarea constrangerilor
impuse. Cele mai multe proiecte masoara succesul
folosind metrici de tipul “incadrare in bugetul de timp si de
bani”.
• Proiectul sa se livreze conform specificatiilor bazate pe
cerintele utilizatorilor aplicatiei. Specificatiile functionale
descriu in detaliu ceea ce trebuie livrat de echipa
beneficiarului. Aceste specificatii reprezinta un contract
intre echipa si beneficiar referitor la ce trebuie construit si
baza principiului “Doing what we say we will do”.
• Livrarea proiectului se va face dupa ce au fost
identificate si tratate toate problemele. Orice software
este livrat cu defecte. Obiectivul echipei este de a se
asigura ca aceste defecte sunt identificate si adresate
inainte de livrarea produsului. Tratarea unui defect poate
implica corectarea defectului sau documentarea unor solutii
de evitare a defectului. Livrarea unui defect cunoscut, care
a fost tratat prin documentarea unei modalitati de evitare a
lui este preferabila livrarii unui produs care contine defecte
neidentificate ce vor “surprinde” echipa si beneficiarul la
momentul descuperirii lor.
• Sporirea performantelor utilizatorilor aplicatiei. Un
produs va avea succes numai daca va spori performantele
si eficienta in munca a utilizatorilor sai. Livrarea unui
produs prin de facilitati, dar care nu poate fi utilizat de catre
utilizatorii sai directi este considerata un esec.
• Instalare si mentenanta usoare. Eficacitatea instalarii
afecteaza in mod direct modul in care gandesc utilizatorii si
beneficiarul despre calitatea produsului. De exemplu, un
program de instalare defectuos va face ca utilizatorii
aplicatiei sa creada ca aplicatia in sine este la fel de plina
de defecte. Echipa trebuie sa faca mai mult decat simpla
instalare a produsului: trebuie sa instaleze produsul printr-
un proces fara erori si apoi sa asigure suport si mentenanta
pentru produs.
87
 Modelul echipei asigura atingerea obiectivelor mentionate mai
sus prin asignarea taskurilor la sase roluri din cadrul echipei: Product
Management, Program Management, Development, Testing, User
Education si Release Management.

Fiecare obiectiv are nevoie de o disciplina diferita, asa ca

fiecare rol din cadrul echipei cuprinde o disciplina diferita. Oamenii
care indeplinesc diferitele roluri din cadrul echipei trebuie sa aiba
competenta si perspectiva necesare pentru atingerea obiectivului
propus. Tabelul 1 face corespondenta intre cele sase roluri ale
modelului si cele sase obiective ale unei echipe eficiente.

Deoarece fiecare obiectiv este critic pentru succesul

proiectului, rolurile corespondente sunt vazute ca avand aceeasi
importanta, cu aceeasi putere in loarea deciziilor. Nu exista un “lider”
de proiect, ci numai o echipa care stie ce trebuie facut.

Tabelul 1
Obiectiv Rol
Satisfacerea clientului Product Management
Livrarea proiectului cu respectarea Program Management
constrangerilor impuse
Proiectul sa se livreze conform specificatiilor Development
bazate pe cerintele utilizatorilor aplicatiei
Livrarea produsului se va face dupa ce au fost Testing
identificate si tratate toate problemele
Sporirea performantelor utilizatorilor aplicatiei User Education
Instalare si mentenanta Release Management

88
 1.2 Modelul proceselor. Este prezentat în figura 3.

Deployment
Complete

Release
Readiness Vision/Scope
Approved Approved

MSF

Scope Project Plans

Complete Approved

Figura 3 – Modelul proceselor

Modelul proceselor asigura structura organizatorica si cadrul

necesar de-a lungul ciclului de viata al unui proiect; ciclul de viata
este bazat pe termene de livrare, este iterativ si flexibil. Acest model
descrie fazele, termenele de livrare, activitatile, documentele si
rezultatele aferente unui proiect de dezvoltare a unei aplicatii
software, precum si relatiile dintre aceste elemente si rolurile definite
la modelul echipei proiectului. Utilizarea acestui model amelioreaza
controlul asupra proiectului, minimizeaza riscurile, duce la cresterea
calitatii si la reducerea timpului in care proiectul va fi livrat.

Modelul proceselor indeplineste o functie cheie in dezvoltarea

proiectului prin specificarea exacta a ce activitati trebuie realizate si
cand trebuie realizate aceste activitati. Modelul are o stânsa legăţură
cu:
• modelul echipei
• practicile si principiile constituente ale MSF

89
 De cele mai multe ori abordarile traditionale ale dezvoltarii de
software, precum modelele cascada si spirala, nu fac fata cerintelor
actuale ale dezvoltarii de nivel intreprinderii. In cazul modelului
cascada, un proiect progreseaza prin pasi secventiali, incepand cu
conceptul initial si terminand cu sistemul de testare. Acest model
identifica termenele de predare de-a lungul vietii proiectului si le
foloseste ca puncte de tranzitie in urmatoarea etapa si ca puncte in
care se face evaluarea proiectului.

Acest model functioneaza cu succes in cazul proiectelor

pentru care cerintele pot fi specificate cu succes la inceputul
proiectului, dar pot aparea dificultati in cazul proiectelor complexe la
care specificatiile se pot schimba de-a lungul timpului de viata al
proiectului.In plus, practicantii acestui model se bazeaza extensiv pe
volume mari de documentatie si pe un singur proces de revizuire /
ajustare pentru fiecare faza a proiectului. Aceste doua practici ale
modelului cascada conduc de obicei la paralizii datorate procesului
de analiza supradimensionat, precum si la relatii de adversitate intre
dezvoltatori, beneficiari si utilizatori.

In cazul modelului spirala, aplicatia evolueaza de-a lungul

unui numar de iteratii. Primele iteratii in cadrul acestui model asigura
o definire din ce in ce mai exacta a produsului, urmatoarele iteratii
adaugand diferite “features” si functionalitati aplicatiei. Modelul spirala
cauta sa confrunte riscurile cat mai devreme in ciclul de viata al
proiectului software, adresandu-le in “releas”-urile timpurii ale
produsului.

Datorita naturii iterative, modelul spirala suporta ajustari

creative
de-a lungul vietii proiectului, ducand astfel la o evolutie a calitatii
produsului (se spera la o ameliorare a calitatii). Natura iterativa a
proceselor spirala necesita o eficienta ridicata a proceselor si
automatizarilor referitoare la documentatie. In practica insa,
beneficiarii si utilizatorii sistemului pot dezvolta un sentiment de
instabilitate, deoarece schimbarile asupra produsului pot fi mai rapide
decat puterea lor de asimilare. Multe proiecte dezvoltate cu ajutorul
modelului spirala nu au precizat clar un punct de finalizare, astfel
incat continua sa itereze nedefinit, fara a avea un termen de finalizare
financiar sau din punct de vedere al mediului de afaceri.

90
Modelul proceselor din MSF combina punctele forte ale celor doua
modele, asigurand atat beneficiile palnificarii prin milestone-uri
specifice modelului cascada, cat si beneficiile procesului creativ
iterativ al modelului spirala.

Caracteristicile de bază ale modelului proceselor:

• Model pe bază de faze
• Model pe bază de milestone-uri (romburile care separa
fazele procesului)
• Model iterativ

Model pe bază de faze. Modelul proceselor este compus din

cinci faze interrelationate. Fiecare dintre aceste faze reprezinta, de
fapt, ceea ce trebuie livrat si pentru care trebuie stabilit un termen de
livrare inainte ca procesul de dezvoltare sa poata trece la urmatoarea
faza a proiectului.

Model pe bază de milestone-uri. Modelul proceselor este

bazat pe milestone-uri; acestea trebuie privite ca puncte de revizuire
si sincronizare si nu ca puncte in care aplicatia sau specificatiile vor fi
inghetate. Milestone-urile dau posibilitatea echipei sa evalueze
progresul proiectului si sa efectueze corectii pe parcursul proiectului,
precum ajustarea ariei de cuprindere pentru a reflecta modificarile
cerintelor beneficiarului sau reactionarea la riscurile ce se pot
materializa de-a lungul vietii proiectului.

Model bazat pe versiuni. Modelul proceselor este un model

bazat pe versiuni, in sensul ca este conceput astfel incat sa se repete
de-a lungul ciclului de viata al unui produs. Fiecare completare cu
succes a modelui permite adaugarea de noi caracteristici si
functionalitati care sa satisfaca cerintele schimbatoare ale mediului
de afaceri.

1.3 Disciplinele MSF.

1.3.1 Managementul proiectului

91
 Disciplina de management al proiectului este aliniată la
corpurile de cunoştinţe de referintă în managementul proiectelor,
respectiv: PMBOK al PMI, ICB al IPMA, Prince2. Disciplina de
management al proiectelor în MSF prezintă o serie de caracteristici:
• Managementul proiectelor reprezintă o disciplină
structurată în arii de cunoştinţe şi activităti, nu pe roluri sau
titluri.
• Cele mai multe dintre responsabilităţile rolului cunoscut ca
Manager de proiect sunt incluse în clusterul MSF
Managementul Programului.
• In proiectele de mari dimensiuni, activităţile de
management al proiectului apar la mai multe niveluri.
• Proiectele foarte mari sau proiectele complexe necesită un
maanger de proiect dedicat sau o echipă de management
• In cadrul MSF accentul se deplasează pe colaborarea
dintre roluri, de exemplu luarea deciziilor prin consens.
Abordările tradiţionale accentuează pe calitatea
managerului de proiect ca decudent cheie, care deţine
controlul asupra membrilor echipei.

Figura 4 prezintă responsabilităţile pentu echipa de proiect.

t t
en en t
m m
t ge a ge en
en ana an ge
m
t
m t M a t
ag
e e n
en
t t M e n en en
m en ns rc a m
an ge e m g em t io ou n t M g em a ge
M a g a s e a
n an an
a a ic Re em M a n an
tio M an un ur M
ra pe
M M m an lity
t eg o im
e
o st o m u m r oc isk a
In S c T C C H P R Q u
Team leads
Program management
Product management
Development
Testing
User experience
Release management

at overall project level at sub-team level

92
Figura 4 – Responsabilităţile de realizare a activităţilor de management
al proiectului

1.3.2 Managementul riscurilor. Asigura o modalitate

structurata si activa de management al riscurilor proiectului. Aceasta
disciplina stabileste cadrul necesar luarii unor decizii si realizarii unor
activitati “proactive” cu scopul de a evalua permanent problemele
potentiale, de a determina care sunt riscurile ce trebuie adresate si de
a implementa strategii de tratare a acestor riscuri (figura 5). Folosirea
acestui model si a principiilor si practicilor aferente ajuta echipa sa se
focalizeze asupra aspectelor cu adevarat importante, sa ia decizii
corecte si sa fie pregatita pentru viitor.

Precizarea
1.Identific
1.Identificare
riscurilor
2. Analiza si
are prioritizare

Documentul
de evaluare
Baza de a riscului
5.
5. Controlul 3. Planificarea
cunoştinţe
privind riscurile Controlul Top 10

6. Învăţarea 4. Urmărirea si
4.
raportarea
Urmărire

Figura 5 – Procesele de management al riscurilor

93
 1.3.3 Disponibilitatea capabilităţilor. Figura 6 prezintă
managementul disponibilităţii capabilităţilor.

1. Definire 2. Apreciere

Cunoştinţe
şi abilităţi

4. Evaluare

3. Schimbare

Figura 6 – Managementul disponibilităţii capabilităţilor

Proiectarea unui sistem software în cadrul MSF are in

componenta trei niveluri distincte de proiectare şi anume:
• nivel conceptual
• nivel logic
• nivel fizic.

94
 Fiecare parte a procesului de proiectare abordeaza activitatea
de proiectare dintr-o perspectiva diferita si defineste solutii diferite,
dupa cum se poate vedea in tabelul 2.

Tabelul 2
Tipul muncii de
Perspectiva Actiune
proiectare
Conceptual Vede problema din Defineste problema si
perspectiva utilizatorului si a solutia prin scenarii.
mediului de afaceri.
Logical Vede solutia din perspectiva Defineste solutia ca un set
echipei care implementeaza de servicii ce coopereaza
proiectul. intre ele.
Phisical Priveste solutia din Defineste serviciile si
perspectiva dezvoltatorilor. tehnologiile solutiei.

Rezultatul obţinut la fiecare nivel este utilizat ca intrare pentru

nivelul urmator (figura 7):

Figura 7 – Nivelurile activităţii de proiectare

95
 Obiectivele celor trei niveluri de proiectare sunt:
• Proiectarea conceptuala. Identifica nevoile afacerii si
intelege ce fac utilizatorii si de ce au nevoie. Proiectarea
conceptuala genereaza scenarii ce vor reflecta cu
completitudine si acuratete cerintele afacerii prin implicarea
beneficiarului, utilizatorilor si a tuturor celor interesati de
proiect.
• Proiectarea Logica. Organizeaza solutia si comunicarea
intre elementele sale componente. Proiectarea logica preia
problema identificata in faza de proiectare conceptuala si
formuleaza un model abstract al solutiei. Conform
desenului prezentat mai sus, proiectarea logica preia
scenariile generate de proiectarea conceptuala si produce
obiecte si servicii, prototipuri de interfete cu utilizatorul si
proiectarea logica a bazei de date.
• Proiectarea fizica. Outputului generat de proiectarea
logica i se aplica constrangeri tehnologice, inclusiv cele ce
decurg din tipul de implementare si performantele cerute,
specificand astfel detaliile solutiei. Output-ul proiectarii
logice este folosit la producerea de componente,
specificatii ale interfetei cu utilizatorul si proiectarea fizica a
bazei de date.

Proiectarea conceptuala nu ia in considerare tehnologiile

necesare construirii solutiei. Ea corespunde schitelor si desenelor
initiale folosite la construirea unei case. Aceste elemente sunt modele
usor de inteles create impreuna de catre beneficiar, utilizator si
arhitect. Proiectarea conceptuala reprezinta traducerea cerintelor
utilizatorilor si afacerii din limbajul utilizatorilor in limbajul
dezvoltatorilor.

Proiectarea logica incepe sa intre in detaliile aplicatiei pe care

echipa o va construi pentru a satisface cerintele afacerii si ale
utilizatorilor. Astfel, proiectarea logica corespunde planurilor fundatiei
si de evaluare ale unei case, in care sunt organizate elemente de
tipul relatiilor spatiale. In aceasta faza a procesului echipa arhitectului
va stabili relatiile si caile de comunicare intre elementele proiectului.
Proiectarea fizica are de-a face cu tehnologiile ce vor fi
folosite. Acest proces de proiectare adauga detalii arhitecturii stabilite
si va reflecta constrangerile din mediul in care va fi implementata
aplicatia.
96
 Activitatea de proiectare incepe adesea inainte ca faza de
planificare sa inceapa in mod oficial si continua in anumite privinte
pana cand nu se mai fac modificari in cod (catre sfarsitul fazei de
dezvoltare). Termenele pentru fiecare din cele trei parti ale procesului
de proiectare sunt stabilite in timpul fazei de planificare. Asa cum
arata figura urmatoare, cele trei faze apar intr-o maniera decalata si
paralela, primul output al unei activitati semnaland ca urmatoarea
activitate ar trebui inceputa.

In figura 8 este prezentata interdependenta dintre activitatea

de proiectare si cea de planificare a proiectului.

Vision
Approved

Project Conceptual
Plan Design Baseline
Approve

Logical
Design

Physical Design
Baseline

Figura 8 - Interdependenta dintre activitatea de proiectare si cea de

planificare a proiectului.

2. Metoda ORACLE pentru managementul proiectelor

software - ORACLE PJM

Metoda ORACLE PJM oferă un cadru consistent de

planificare, estimare, control şi terminare a proiectelor informatice de
orice tip. Metoda pune accentul pe defnirea clară a cerinţelor
97
clientului care să rămână vizibile de-a lungul întregului ciclu de viaţă
al proiectului. Metoda ORACLE PJM formalizează mecanismele de
control pentru a ajuta partajarea informaţiilor critice despre proiect în
cadrul echipei proiectului şi coordonarea cu stakeholderii externi.

Metoda este aplicabilă la o gamă variată de proiecte. Deşi

iniţial metoda a fost definită pentru proiectele de dimensiuni medii-
mari, în prezent este aplicabilă la toate tipurile de proiecte, inclusiv la
cele de mici dimensiuni. Metoda este dimensionată la nivelul
activităţilor realizate în cadrul unor pachete de activităţi, subproiecte
şi chiar programe informatice.

Metoda ORACLE PJM este o metodologie orientată pe

procese, care poate fi adaptată la nevoile specifice ale unui proiect
informatic
(figura 9).

Planificare Control Terminare

Control şi raportare
Managementul sferei de cuprindere
Managementul resurselor
Managementul calităţii
Managementul configuraţiei

Figura 9 – Procesele de management în metoda ORACLE PJM

Principalele procese sunt:

• Control şi raportare
• Managementul sferei de cuprindere
• Managementul resurselor
• Managementul calităţii
• Managementul configuraţiei

Control şi raportare. Asigură confirmarea sferei de

cuprindere a proiectului, managementul schimbării şi controlul
riscului. Aceste procese exprimă modul în care se realizează
elaborarea planurilor de proiect şi a rapoartelor cu privire la starea
proiectului.
98
 Managementul sferei de cuprindere. Reprezintă task-urile
prin care se defineşte, se monitorizează şi se coordonează activităţile
din cadrul proiectului. Aceste task-uri asigură perceperea din punct
de vedere financiar a proiectului.

Managementul resurselor. Reprezintă task-urile prin care se

asigură personalul necesar în cadrul proiectului şi implementarea
unei infrastructuri corespunzătoare.
Managementul calităţii. Permite implementarea măsurilor de
calitate pentu a se asigura satisfacerea cerinţelor clientului de-a
lungul ciclului de viaţă al proiectului.

Managementul configuraţiei. Conţine task-urile care servesc

la memorarea, organizarea, urmărirea şi controlul tuturor elementelor
produse şi livrate în cadrul proiectului.

Impărţirea proiectului pe faze oferă un mai bun control asupra

proiectului, reducând incertitudinea. La sfârşitul fiecărei faze se obţin
o serie de livrabile care sunt analizate şi recepţionate / acceptate de
către client. Ansamblul fazelor formează ciclul de viaţă al proiectului.

Taskurile de managemement al proiectului în cadrul metodei

ORACLE PJM sunt organizate în cinci faze (figura 10):
• Planificarea proiectului
• Planificarea fazei
• Controlul fazei
• Terminarea fazei
• Terminarea proiectului

Managementul
Planificare Terminare
proiect Planifica Control Termin proiect
re faza faza are faza
Control şi raportare
Managementul sferei de cuprindere
Managementul resurselor
Managementul calităţii
Managementul configuraţiei

99
 Figura 10 – Procesele de management şi ciclul de viaţă al proiectului

Bibliografie

1. *** - Microsoft Solutions Framework, version 3.0, Overview, White

paper, 2003.
2. *** - Oracle Method SM – Project Management, Method
Handbook, 1999.

100
 APLICAŢIE SOFTWARE PENTRU CONVERSIA BAZELOR DE DATE TIP IBM – DB2 ÎNTR-O BAZĂ DE
DATE
TIP ORACLE 9I – VERSIUNEA 1.0 –

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Sabau, Drd. Ing.Gabriel Sutac,

Conf. Dr. Mihaela Muntean colectiv al Academiei de Studii Economice
in colaborare cu: UPB, ICPE, ISIS DATA.

Aplicaţia software pentru conversia bazelor de date tip IBM – DB2 într-o bază de date tip ORACLE 9i –
versiunea 1.0 – este succesoarea fireasca a Versiunii Beta realizata in decursul anilor 2002-2003 de catre un
consortiu de institute de cercetare format din ITC SA si ICPE SA in cadrul programului national de cercetare
INFOSOC.
Versiunea Beta s-a realizat in trei variante de implementare pe tehnologii diferite si s-au efectuat teste
intensive pentru a decide care dintre acestea corespunde cel mai bine cerintelor beneficiarului si conditiilor
acestuia pentru exploatare.
La receptia finala a Versiunii Beta au participat reprezentanti ai Ministerului Administratiei si Internelor
in calitate de beneficiar al lucrarii precum si experti din partea Uniunii Europene care au apreciat valoarea
tehnica a aplicatiei precum si contributiile si eforturile depuse de partea romana pentru acest proiect.
In cadrul versiunii Beta s-a verificat principiul de functionare pentru un astfel de mecanism de
sincronizare a doua baze de date eterogene si de dimensiuni foarte mari. In acest sens, testele s-au efectuat
pe un numar de 20 de tabele din cele 100 existente.
Proiectul Aplicatie software pentru conversia bazelor de date tip IBM – DB2 intr-o bază de date tip
ORACLE 9i implica activitati care necesita utilizarea unor tehnologii de varf din domeniul IT pentru rezolvarea
unei probleme cu caracter complex.
Desi principial este vorba de un mecanism de conversie a unei baze de date in mediu eterogen,
problemele care apar au un caracter complex datorita specificului bazei de date “sursa”.
Proiectul sprijina eforturile nationale si internationale legate de modernizarea si integrarea bazelor de
date utilizate de catre Ministerul Administratiei si Internelor.
Integrarea acestor baze de date se face pe o infrastructura aflata in dotarea Inspectoratului General al
Politiei care a fost realizata printr-o finantare a Uniunii Europene in anul 2002.
Obiectivul vizat prin realizarea Aplicatiei software pentru conversia bazelor de date tip IBM – DB2 intr-o
bază de date tip ORACLE 9i este de a realiza o baza de date copie sincrona a celei utilizate de Directia de
Evidenta Informatizata a Persoanei cu rolul de a deservi Institutiile statului interesate care au nevoie de acces
in consultare la aceasta baza de date.
Atingerea acestui obiectiv degreveaza baza de date centrala a Directiei de Evidenta Informatizata a
Persoanei de activitatile de consultare care sunt consumatoare intensive de resurse si este un pas important
in eforturile de integrare si armonizare ale bazelor de date ale Ministerului Administratiei si Internelor.
Stadiul existent: Aplicatia software pentru conversia bazelor de date tip IBM – DB2 intr-o bază de date
tip ORACLE 9i – versiunea Beta a fost realizata cu contributia a doi dintre partenerii actualei oferte si a fost
testata pe un model experimental realizat in cadrul proiectului.
La predarea fazei finale a proiectului INFOSOC cu titlul: „Aplicatie software pentru conversia bazelor de
date tip IBM – DB2 intr-o bază de date tip ORACLE 9i – versiunea Beta”, beneficiarul a concluzionat
oportunitatea continuarii eforturilor de realizare a bazei de date replica prin elaborarea Versiunii 1.0 a acestei
aplicatii.

Obiectiv general
Obiectivul general al proiectului este realizarea Aplicatiei de conversie a unei baze de date din format
IBM-DB2 în format ORACLE 9i, cu asigurarea sincronizării bazei de date copie cu originalul prin dezvoltarea si
modernizarea Versiunii Beta precum si realizarea in cadrul Versiunii 1.0 de procese care sa asigure si sa
verifice consistena bazei de date copie, astfel încât să se asigure că orice modificare în baza de date originala
se regăseşte şi în baza de date copie, la orice moment de timp.
Obiectivul general se va atinge prin implemetarea de variante ale aplicatiei pe mediul de test si
testarea acestora in vederea demonstrarii faptului ca toate datele din baza de date sursa precum si tranzactiile
ulterioare sunt transmise la baza de date destinatie.
Pentru demostrarea atingerii obiectivului general este necesara implementarea urmatoarelor aplicatii
auxiliare:
 - o aplicatie “INJECTOR” care va introduce un set unic de date de test in baza de date sursa – pentru
a simula starea bazei de date sursa la momentul lansarii reale a aplicatiei de conversie. Aplicatia va fi
configurabila in sensul in care se poate stabili volumul de date care se “injecteaza”.
- o aplicatie “GENERATOR” care va genera un tren de tranzactii asupra bazei de date sursa – pentru a
simula activitatea curenta a Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei adica introducerea de
date si modificarea de date in baza. Aplicatia va fi configurabila in sensul in care se poate stabili volumul de
tranzactii.
- o aplicatie “VERIFICARE CONSISTENTA” care sa verifice ca starea finala a bazei de date
“destinatie” dupa incetarea tuturor tranzactiilor este cea corecta, adica contine toate datele initiale precum si
efectele tuturor tranzactiilor executate asupra bazei de date “sursa”.

Obiective specifice şi rezultate aşteptate

Versiunea 1.0, va permite realizarea copiei integrale – cu asigurarea sincronizării – a Registrului
Permanent al Populaţiei la sediul Centrului de Comunicaţii şi Informatică din Inspectoratul General al Poliţiei
Române cu preluarea fotografiilor stocate în prezent pe suport optic la Registrul Permanent al Populaţiei si
stocarea acestora direct in baza de date destinatie.
Aplicaţia va fi optimizata in sensul evitarii suprasolicitarii infrastructurii bazei de date sursa si pentru a
evita apariţia situaţiei de „gâtuire” a comunicaţiilor dintre cele două locaţii prin granularea controlata a
proceselor de transfer.
Aplicatia de conversie se va realiza prin dezvoltarea si modernizarea versiunii beta – existentă în
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Dezvoltarea se refera la capacitatea aplicatiei in Versiunea 1.0 de a lucra cu toate tabelele din baza de
date sursa – numarul lor fiind de aproximativ 100.
Modernizarea consta in integrarea de tehnologii software nou aparute in vederea cresterii
performantelor si a adaptabilitatii precum si integrarea de algoritmi pentru granularea tranzactiilor in vederea
cresterii fiabilitatii proceselor de transfer.
Baza de date destinatie va contine campuri de tip “imagine” pentru stocarea fotografiilor. Aceasta
constituie o modernizare importanta fata de solutia de stocare actuala fiind conforma cu ultimele tehnologii IT
disponibile in cadrul sistemelor profesionale de baze de date.
Spre deosebire de sistemele de replicare standard oferite de producatori pe piata care sunt de regula
procese prioritare pe infrastructurile “sursa” si “destinatie”, procesele generate in cadrul acestei aplicatii vor
avea un comportament de “client obisnuit fara prioritate” al bazelor de date (atat sursa cat si destinatie). Se
urmareste in acest fel evitarea perturbarii activitatilor curente la cele doua obiective ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor. Se evita astfel procesele de “gatuire” si mai ales procesele de degradare
necontrolata a performantelor pe cele doua infrastructuri in conditii de suprasarcina.
Obiectivele proiectului sunt in concordanta si conformitate cu obiectivul general precum si cu
obiectivele specifice ale proiectului prioritar cu titlul: “Aplicatie software pentru conversia bazelor de date tip
IBM – DB2 intr-o bază de date tip ORACLE 9i – versiunea 1.0”
Conversia ceruta prevede transferul datelor dintr-o baza de date “sursa” care este in exploatare, are
caracter de “masina de productie” adica este in activitate continua, nu poate fi oprita si mai ales nu trebuie
perturbata.

Descrierea generala a arhitecturii de sistem

Arhitectura de sistem reala este formata din urmatoarele componente:
¾ Baza de date “sursa” existenta pe infrastructura Registrului Permanent al Populaţiei,
¾ Baza de date “destinatie” care va fi generata pe infrastructura special realizata la Inspectoratul
General al Politiei
¾ Mediul de transfer care conecteaza prin mijloace specifice de comunicatii de date cele doua
infrastructuri.

Baza de date “sursa”

Mediul “sursa”este un ansamblu de procesare de tip “mainframe” IBM utilizand un sistem de operare al
IBM si un sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD) DB2-IBM.
Baza de date sursa este de dimensiuni mari (de ordinul a un TeraByte) ceea ce impune metode
speciale pentru modurile de acces la date.
Tabelele operative ale acestei baze (excluzand nomenclatoarele) au un numar mare de inregistrari
(cea mai mica fiind in mod necesar cea care contine lista cetatenilor din Romania avand aproximativ 23
milioane de inregistrari minim)
Operatiunile executate fara discernamant asupra unor astfel de tabele pot, in conditiile unei „masini de
productie”, sa perturbe intreaga activitate prin suprasolicitarea resurselor infrastructurii respective.
101
 O caracteristica importanta pentru infrastructura „sursa” este ca aceasta stocheaza fotografiile pe un
mediu special diferit de baza de date propriu-zisa.
Aplicatia de conversie va accesa simultan atat baza de date cat si mediul de stocare-fotografii pentru
ca la „destinatie” fotografiile vor fi stocate direct in baza de date.
Din analizele de structura realizate cu ocazia elaborarii versiunii beta s-au tras concluzii privind
posibilitatea abordarii algoritmice pentru mecanismul de sincronizare.
Abordarea algoritmica prevede mecanisme adaptive specifice pentru cazurile tratate si are ca scop
evitarea supraincarcarilor in mod special la infrastructura „sursa” prin generarea de operatiuni „in rafala” cu
granulatii foarte mici de executie si cu posibilitati „inteligente” de repliere la incidente.

Baza de date “destinatie”

Mediul “destinatie”este un ansamblu de procesare de tip “middleware” realizat cu arhitecturi standard
INTEL cu sistem de operare Windows 2000 si un sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD) ORACLE 9i.
Datorita prezentei ansamblului de tehnologii si structuri specifice pachetului ORACLE 9i, in acest caz
se pot utiliza si rafina in timp algoritmi suficient de adaptivi la orice situatii care pot apare in exploatare.
Unul dintre principalele beneficii ale acestei structuri este posibilitatea de a proiecta aplicatiile in
arhitectura “tree-tier” desemnand pentru aceasta un server “de mijloc” cu rolul de a executa procesele de
transfer si verificare.

Mediul de transfer
Mediul de transfer intre cele doua locatii situate la aproximativ 12Km distanta in mediu urban
(Bucuresti) este asigurat de catre beneficiar.
Mediul de transfer real asigura o viteza de transfer de pana la 4Mb/s.

Viabilitatea si sansele de succes ale proiectului

Conform Termenilor de referinta nu exista riscuri in implementarea Versiunii 1 a aplicatiei.
Exista in schimb factori de risc in exploatarea acestei implementari si de aceea la realizarea Versiunii
1.0 a aplicatiei se vor lua masuri pentru tratarea cazurilor care pot surveni in exploatare pe cat posibil fara
necesitatea interventiei umane.
Utilizarea modulelor standard de firma pentru replicare, desi scumpe, nu rezolva problemele care apar
in cazul acestui sistem datorita urmatoarelor considerente:
- necesita o interventie de tip intensiv asupra infrastructurii „sursa” cu generare de tabele specifice
peste configuratia existenta.
- supraincarca infrastructura „sursa” cu procesari de tip intensiv, una dintre cerintele de baza ale
beneficiarului fiind degrevarea acesteia de sarcini si nu supraincarcarea.
- cerintele privind mediul de transfer ale acestor produse sunt de obicei imposibil de satisfacut in
„mediul real” ceea ce poate duce, in afara unor supraincarcari sacaitoare, la neatingerea in termeni rezonabili
a obiectivului final si anume existenta reala a unei baze de date „copie” sincronizata cu baza sursa.
- mecanismele standard de replicare nu pot sa rezolve problema transferului fotografiilor catre baza de
date destinatie deoarece acestea nu sunt stocate in baza de date „sursa”

Efecte economice
Sintetizam in tabelul urmator efectele economice urmarite in urma implementarii proiectului "Aplicatie
software de conversie a unei baze de date din format IBM-DB2 în format ORACLE 9i”

102
 Indicatori de urmărire
Efecte economice
Descriere Denumire Activitate
urmărite Valoare estimată
Indicator de referinţă
Prezervarea investitiei Se realizeaza prin Grad de incarcare Monitorizare Presupune mentinerea in
initiale la Registrul degrevarea general pentru administrativa la functiune a infrastructurii
Permanent al Populatiei infrastructurii existente infrastructura beneficiar pe o existente (in valoare de
de activitatea de existenta la Registrul perioada de 12 luni peste 10 milioane USD) pe
consultare care prin Permanent al o perioada care se
caracterul ei este Populatiei prelungeste cu aproximativ
consumatoare intensiva 5 ani fara investitii
de resurse. aditionale semnificative.
Eficientizarea activitatii PNA si alte institutii Timp mediu Monitorizare Nu se poate estima in
Parchetului National similare se vor conecta tranzactie tip la baza administrativa la aceasta faza
Anticoruptie (PNA) si a pentru consultare la de date replica si la beneficiar pe o
altor institutii similare baza de date replica infrastructura initiala. perioada de 12 luni
prin posibilitatile oferite aflata pe o infrastructura
de consultare rapida pe optmizata pentru acest
baza de date replica gen de activitati.

Cresterea gradului de Sistemele mentionate Nivel general de Monitorizare Nu se poate estima in

interactiune intre
sistemele aflate in
exploatare in cadrul
Ministerului
Administratiei si
Internelor (MAI)
sunt implementate pe trafic la baza de date administrativa la aceasta faza
platforma Oracle fiind replica pe unitatea beneficiar pe o
astfel posibila unificarea de timp perioada de 12 luni
modului de acces si
interactiune pentru
aplicatiile complexe
specifice MAI

Impactul tehnic, economic si social

Executia proiectului implica activitati care necesita utilizarea unor solutii si tehnologii de varf din
domeniul IT, complexitatea problemelor necesitand o abordare stiintifica diferita fata de implementarile uzuale
de aplicatii informatice.
Punerea in functiune a sistemului care asigura replicarea, degreveaza baza de date centrala a Directiei
de Evidenta Informatizata a Persoanei de activitatile de consultare care sunt consumatoare intensive de
resurse. In acest mod se prelungeste timpul mediu de viata al resuselor informatice de care dispune in prezent
aceasta Directie si care au constituit o investitie importanta a Statului Roman fiind de asteptat o scadere a
costurilor necesare pentru mentenanta si modernizare.
In acelasi timp, prin concentrarea activitatilor de consultare pe baza de date replica – optimizata in
acest sens – se vor reduce semnificativ costurile obtinerii de informatii cu caracter operativ, costuri care in
prezent sunt reflectate indirect in cheltuieli cu comunicatiile, resursele umane si timp.
Realizarea Aplicaţiei software pentru conversia bazelor de date tip IBM – DB2 într-o bază de date tip
ORACLE 9i – versiunea 1.0 – are efecte sociale semnificative prin optimizarea modului de lucru pentru
institutiile statului interesate, cum ar fi cele implicate in ordinea publica si in alte servicii cu impact direct
asupra desfasurarii normale a vietii sociale si aplicarea ordinii de drept.
Totodata, aceasta aplicatie este considerata un pas important in efortul de integrare si armonizare al
bazelor de date utilizate de catre Ministerul Administratiei si Internelor, acest efort avand un efect pozitiv
important asupra tuturor activitatilor acestui minister.

Managementul proiectului
Ca metoda de conducere se aplica managementul pe baza de obiective. Aceasta metoda consta din
stabilirea si trasarea obiectivelor proiectului pâna la nivel de executanti, însotita de controlul sistematic al
realizarii obiectivelor si evaluarea performantei.
Conducerea personalului detine cea mai mare pondere în realizarea cu succes a obiectivelor
proiectului fiind o componenta importanta in cadrul managementului resurselor care se va realiza utilizand
mijloace informatice moderne.
Directorul de proiect va asigura o conducere eficienta a proiectului printr-o conlucrare activa cu
partenerii implicati în proiect, va evalua rezultatele cercetarii lunar împreuna cu echipa de lucru si va asigura
legatura cu unitatea contractanta.
103
 Ca si la elaborarea versiunii beta a aplicatiei, metoda de lucru va consta in parcurgerea fazelor tipice
din ciclul de viata al unui produs IT (Analiza, Arhitectura, Proiectare, Implementare si Testare).
Partenerii vor executa fazele specificate paralelizand pe cat posibil activitatile in vederea elaborarii unui
numar de variante testate si realizarii unei sinteze relevante pe baza concluziilor formulate.

Observaţii
Esenta lucrarii nu consta atat intr-o implementare anume pe mediul de test cat in realizarea de variante
la toate nivelele conceptuale, implementarea si testarea acestora in vederea selectarii variantei care
corespunde cel mai bine situatiei reale din punct de vedere al performantelor si a robustetii.
Precizam ca la elaborarea versiunii beta s-au realizat trei variante de implementare care au dus la
acumularea unei experiente acoperitoare in sensul alegerii unei directii de lucru capabila sa satisfaca cerintele
reale ale implementarii.
Testele pe mediul real vor fi realizate in exclusivitate de catre beneficiar. Rezultatele testelor efectuate
de acesta pe mediul real vor fi consemnate in documentatia finala a proiectului fara a implica date cu caracter
confidential. Odata cu obtinerea acestor rezultate partenerii vor elabora un raport continand recomadari privind
cele mai adecvate modalitati si proceduri pe care beneficiarul le poate utiliza in punerea in functiune finala si in
activitatea de exploatare.

Bibliografie:

1. BOUTON, G. D., BOUTON, B., (traducere de Adrian Liviu Ludosan si Sorin Vicol) – Secrete Adobe
Photoshop 4; Bucuresti, Editura Teora, 1999
2. FOTACHE, M., STRIMBEI, C., CRETU, L., Oracle 9i2, Ghidul dezvoltarii aplicatiilor profesionale, Polirom
2003
3. IVAN, I., BOJA, C., Metode Statistice in Analiza Software, Bucuresti, Editura ASE, 2004
4. RIORDAN, R. M., Designing Relational Database Systems, Microsoft Press, Washington 1999
5. SOMMERVILLE, I., – Software Engineering, Addison-Wesley Publishing Company, USA 1996
6. TODMAN, C., – Designing a Data Warehouse; Prentice Hall PTR 2001;
7. Oracle University – Oracle9i Designer: First Class; Oracle Corporation 2002

104
CORELATIILE MACROECONOMICE DINTRE SECTOARELE REAL, MONETAR, BUGETAR SI EXTERN IN
PROCESUL CRESTERII ECONOMICE. TESTAREA SI DEFINITIVAREA MODELELOR ECONOMETRICE

Prof. univ. dr. Moisa Altar, Asist. univ. drd. Ionut Dumitru,
Asist. univ. drd. Ciprian Necula, Asist. univ. drd. Bogdan Moinescu,
Prep. univ. drd. Gabriel Bobeica, Prep. univ. Anca Sirbu,
Prep. univ. Nicoleta Ciurila

Pentru faza de cercetare Testarea şi definitivarea modelelor econometrice, colectivul de realizare a

temei şi-a propus să realizeze următoarele obiective:
• testarea econometrică a metodologiei de identificare a conexiunilor ce se formează în procesul
creşterii economice între sectoarele real, monetar, bugetar şi extern, utilizând datele din economia
românească;
• fundamentarea metodelor de prognoză a cursului de schimb utilizând modelele econometrice de tip
GARCH;
• aspecte ale creşterii economice în profil regional.
O caracteristică dominantă a perioadei contemporane o reprezintă utilizarea unor modele
econometrice tot mai perfecţionate pentru elaborarea de prognoze şi pentru construcţia de scenarii privind
dezvoltarea economiilor naţionale şi chiar a economiei mondiale. În acest sens, este suficient să menţionăm
modelele econometrice utilizate de către Comisia Europeană, de către Banca Centrală Europeană, de către
Fondul Monetar Internaţional, de către Banca Mondială, precum şi modelele utilizate la nivelul fiecărei ţări în
parte. Colectivul de temă a avut în vedere ca atât modelul de creştere economică elaborat, cât şi tehnicile
econometrice utilizate, să fie compatibile cu cele utilizate de către Comisia Europeană şi de către alte
organisme ale Uniunii Europene.
În continuare vom prezenta principalele rezultate obţinute de colectivul de cercetare în această fază.
A. Testarea econometrică a metodologiei de identificare a conexiunilor ce se formează în
procesul creşterii economice între sectoarele real, monetar, bugetar şi extern, utilizând datele din
economia românească
Scopul modelului propus se referă în primul rând la elaborarea de prognoze privind evoluţia economiei
româneşti. În acelaşi timp, modelul îşi propune să permită realizarea de simulări ale diverselor traiectorii de
creştere economică, funcţie de diverse variabile de politică economică ce vor fi adoptate. Evident că, ţinând
seama de perioada pe care o traversează ţara noastră, în cadrul modelului un loc central revine aspectelor
legate de aderarea şi integrarea României în cadrul Uniunii Europene, direcţiilor în care trebuie acţionat, astfel
încât acest proces să se realizeze cât mai rapid şi eficient.
Pentru identificarea ecuaţiilor de comportament ale modelului au fost aplicate principiile optimizării
dinamice (Principiul Maximului al lui Pontreaghin şi Principiul Optimalităţii Dinamice al lui Bellman), ţinând
seama că agenţii economici au ca scop optimizarea diverselor tipuri de funcţii de utilitate, în condiţiile
satisfacerii restricţiilor dinamice privind resursele materiale, financiare şi de forţă de muncă.
Principalele blocuri ale modelului sunt:
A. Sectorul real. Ecuaţiile care descriu conexiunile din sectorul real se referă la producţie, respectiv la
comportamentul producătorilor, la consum, respectiv comportamentul consumatorilor, la investiţii, la
fenomenele ce au loc pe piaţa muncii ş.a. Pentru descrierea blocului privitor la producţie, a fost identificată în
prealabil tipul de funcţie de producţie macroeconomică care să descrie procesul formării PIB-ului în România.
Pentru aceasta au fost testate atât funcţii de producţie de tip Cobb-Douglas, cât şi funcţii de producţie de tip
CES, cu progres tehnic în sensul lui Harrod, Sollow, respectiv Hicks. O problemă deosebită, care trebuie
soluţionată din punct de vedere metodologic, se referă la lipsa datelor privind capitalul fix în România. Pentru
soluţionarea acestei probleme, colectivul de cercetare a identificat o serie de soluţii alternative, soluţii care au
stat şi în atenţia altor colective de cercetare din România.
În ceea ce priveşte comportamentul consumatorilor, respectiv formarea cererii de consum şi formarea
economiilor, a fost utilizat un submodel de optimizare de tip Blanchard. Utilizarea modelelor de tip Blanchard
are avantajul că permite identificarea unor fenomene importante ce au loc pe piaţa forţei de muncă.
 B. Blocul monetar. Principalele elemente ale blocului monetar se referă la ecuaţia cererii de monedă,
la mecanismele de formare a preţurilor, precum şi la factorii care determină inflaţia.
Modelele de tip Phillips, precum şi cele de tip NAIRU, permit studiul conexiunilor dintre blocul monetar
şi sectorul real. De asemenea, modelele de tip output-gap permit identificarea unor factori importanţi care
determină evidenţierea mecanismului de generare a proceselor inflaţioniste.
C. Sectorul bugetar. Ecuaţiile sectorului bugetar surprind principalele mecanisme legate de politica
fiscală şi de buget. O atenţie specială a fost acordată surprinderii indicatorilor legaţi de datoria publică şi de
sustenabilitatea pe termen lung a acesteia.
D. Blocul sectorului extern. În cadrul blocului sectorului extern o poziţie deosebită revine modelului
care descrie dinamica contului curent, precum şi celui care descrie dinamica cursului de schimb. Aşa cum s-a
menţionat deja, pentru cursul de schimb au fost studiate atât dinamica acestuia, cât şi, în mod special,
volatilitatea lui.
Pentru efectuarea de simulări în vederea identificării efectelor pe care le au diversele decizii de politică
monetară asupra traiectoriilor de evoluţie a economiei, de un real folos sunt informaţiile rezultate din studiul
calitativ al modelului, respectiv din analiza comportamentelor punctelor de echilibru dinamic (steady states).
Pentru identificarea parametrilor modelului sunt utilizate atât tehnicile econometrice, cât şi metode de
calibrare economică. Modelul reflectă comportamentul agenţilor economici, comportament de tip forward-
looking, reflectând în acelaşi timp şi mecanismul de formare a expectaţiilor acestora.
Un aspect important legat de utilizarea modelului se referă la identificarea mecanismului prin care
economia răspunde la diversele şocuri de ofertă, la şocurile de cerere, precum şi la şocurile de natură
monetară, fiscală sau cele care provin din mediul extern.
Elemente importante ale modelului privesc identificarea dinamicii cererii de consum, identificarea
dinamicii investiţiilor, mecanismul de formare a cererii de forţă de muncă, precum şi diversele mecanisme
monetar-financiare. Dintre aspectele legate de mecanismele financiar-monetare, o atenţie deosebită s-a
acordat celor privind formarea preţurilor şi a salariilor.
Un modul fundamental al modelului analizat este cel care se referă la modelarea conexiunilor cu
sectorul extern, respectiv modul în care cererea internă şi cererea externă determină fluxurile de import şi de
export, precum şi factorii care determină formarea cursului de schimb.
Modelul şi-a propus să determine atât mărimea fluxurilor de import, respectiv de export, cât şi modul de
formare a preţurilor la import şi a preţurilor la export.
Astfel, ecuaţiile care cuantifică mărimea exportului, respectiv a importului, sunt:

în timp ce ecuaţiile preţurilor la export, respectiv la import sunt descrise de următoarele ecuaţii:

111
 Influenţa modificării impozitului direct este surprinsă de ecuaţia:

în timp ce influenţa deciziilor de politică monetară este surprinsă de ecuaţia:

O atenţie deosebită în cadrul modelului a fost acordată valorificării tuturor informaţiilor rezultate din
analiza proprietăţilor dinamice ale traiectoriilor de tip steady states. În acest mod s-a reuşit stabilirea unei
legături între ritmul de creştere economică, notat cu g şi factorul total de productivitate, notat cu T.
Această legătură este surprinsă de următoarea ecuaţie:

Cu ajutorul modelului au fost elaborate o serie de scenarii privind influenţa diverselor modificări ale
unor indicatori macroeconomici fundamentali.
Astfel, în Figura 1 se prezintă influenţa creşterii PIB-ului cu 1% asupra contului curent, a indicatorului
„datorie publică în PIB”, asupra ratei nominale a dobânzii ş.a.

Figura 1. Influenţa creşterii PIB-ului cu 1%.

112
 B.I. Previzionarea pe termen lung a cursului de schimb folosind filtrul Kalman
Previziunea cursurilor de schimb nominale va fi realizată astfel: se vor previziona evoluţiile cursurilor
reale şi ale indicilor preţurilor de consum pentru România, spaţiul Uniunii Europene şi Statele Unite ale
Americii, după care seriile previzionate vor fi agregate pentru a obţine cursurile nominale.

Pentru a previziona cursul real USD/ROL, seria acestuia este descompusă în componente
neobservabile. Aceste componente sunt:
- un trend moderat ca proces random walk cu drift
- o componenta sezonieră (menită a extrage influenţa inflaţiei asupra cursului de schimb real).
Datele folosite au frecvenţă lunară, iar perioada luată în calcul este ianuarie 1999 – martie 2004.
Rezultatele filtrării seriilor neobservabile în cazul cursului real USD/ROL sunt prezentate în tabelul
B.I.1. Tabelul conţine valorile componentelor pentru starea finală şi valorile testelor în funcţie de care a fost
ales acest model de descompunere a seriei observabile.

Rezultatele descompunerii seriei cursului real USD/ROL

Tabelul B.I.1
Componentă Valoare a stării finale RMSE t statistic şi probabilitate
Trend 9434.6 223.71 42.174 [ 0.0000] **
Drift -119.07 46.707 -2.5494 [ 0.0140] *

Test Valoare
Test χ2 (11) pentru componenta sezonieră 34.6292 [0.0003] **
Raport eroare de previziune/deviaţie medie (valoare critică: 1) 1.074738
Coeficient de determinare (R2) 0.967454
Criteriu informaţional Akaike (AIC) 10.798412
Criteriu informaţional Schwarz (Bayes) (BIC) 11.450276
** - coeficientul este semnificativ la un prag de încredere de 99%
* - coeficientul este semnificativ la un prag de încredere de 95%
113
 Pentru previzionarea cursului real de schimb euro – leu, seria a fost modelată ca un proces random
walk fără drift (local level model) deoarece testele au arătat faptul că nu există componente sezoniere
semnificative în seria studiată.
Pe baza acestor descompuneri s-a realizat o previzionare a evoluţiei cursului real de schimb USD/ROL
şi EUR/ROL. Previziunea este realizată pe un an (aprilie 2004 – martie 2005). Aprecierea leului faţă de dolar
conduce la obţinerea unui trend descendent. Previziunea continuă acest trend, anticipând o apreciere reală a
leului faţă de moneda americană şi pentru următorul an. Evoluţia previzionată a cursului euro – leu arată o
oprire a aprecierii leului, consistentă cu ţintele stabilite de BNR pentru anul în curs în ceea ce priveşte inflaţia
şi aprecierea reală.
Pentru a previziona evoluţiile indicilor preţurilor de consum din Uniunea Europeană şi din Statele Unite,
s-a folosit un proces random walk cu drift. Testele statistice au demonstrat prezenţa unei componente ciclice
şi a unei componente sezoniere în seriile indicilor de preţuri.
Variabilitatea ridicată a inflaţiei lunare din România face imposibilă previzionarea unui indice de preţuri
cu modificare lunară. Ca urmare, s-a optat pentru descompunerea unei serii lunare a inflaţiei calculate ca
modificare anuală a indicelui de preţuri (astfel, inflaţia calculată în ianuarie anul N reprezintă inflaţia acumulată
în perioada ianuarie N-1 – ianuarie N). Seria este modelată ca un proces random walk cu drift. Previziunile
inflaţioniste arată o reducere a inflaţiei anuale în România. Valoarea prognozată din decembrie 2004 (inflaţia
pentru anul 2004) este 9,38%, mai mare decât nivelul de 9% prognozat de BNR.
În ceea ce priveşte cursul nominal dolar – leu, previziunile realizate sunt influenţate de evoluţia cursului
în ultimii doi ani (leul a înregistrat o apreciere nominală faţă de dolar). Recenta depreciere a leului în raport cu
dolarul nu poate fi previzionată de istoricul cursului de schimb dolar – leu. Ca urmare, previziunile realizate
pentru cursul nominal leu – dolar sunt nerealiste.
În ceea ce priveşte cursul euro – leu, analiza previziunilor acestuia trebuie să înceapă cu analiza
previziunilor pentru cursul real. BNR a anunţat o depreciere reală de 2% pentru anul 2004. Din tabelul B.I.2 se
observă că deprecierea reală previzionată este de 2,01%.

Cursurile prognozate EUR/ROL

Tabelul B.I.2

Luna Rata inflatiei in Romania Cursul real EUR/ROL Cursul nominal EUR/ROL

Apr.04 0,0060 11419 40027,27

Mai.04 0,0023 11425 40095,77
Iun.04 0,0049 11535 40643,95
Iul.04 0,0034 11517 40741,62
Aug.04 0,0033 11554 40972,79
Sep.04 0,0057 11534 41023,00
Oct.04 0,0169 11526 41668,09
Nov.04 0,0148 11452 41989,23
Dec.04 0,0109 11546 42715,45
Ian.05 0,0064 11614 43209,77
Feb.05 0,0034 11587 43135,53

114
 Luna Rata inflatiei in Romania Cursul real EUR/ROL Cursul nominal EUR/ROL

Mar.05 0,0022 11534 42809,27

Aşadar, prognozele BNR referitoare la evoluţia inflaţiei şi a cursului de schimb real sunt în general
verificate de previziunile realizate. Nivelul ratei inflaţiei prognozate pentru anul 2004 depăşeşte cu 0,38% ţinta
BNR.

B.II. Previzionarea pe termen scurt a cursului de schimb folosind modele de tip GARCH

In această parte utilizăm date zilnice pentru cursul de schimb EUR/ROL şi USD/ROL. Datele din
perioada 1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2003 sunt folosite pentru estimarea diferitelor modele luate în calcul,
iar perioada 1 ianuarie 2004 – 30 aprilie 2004 va fi considerată pentru analiza performanţelor „out of sample” a
modelelor.
In cadrul analizei utilizăm modele de tip GARCH cu diferite specificaţii pentru media condiţionată şi
pentru varianţa condiţionată a seriei rentabilităţii cursului de schimb calculat după formula
rt = (ln Pt − ln Pt −1 ) ⋅100 .
In ceea ce priveşte previzionarea cursului de schimb vom utiliza intervale de încredere bazate pe
previziunea pentru varianţa condiţionată. De exemplu intervalul cu probabilitate 95% pentru rentabilitatea pe o
( )
zi va fi rˆt +1|t + z 0.025σˆ t +1|t , rˆt +1|t + z 0.975σˆ t +1|t unde rˆt +1|t este previziunea pe o zi a rentabilităţii, σˆ t +1|t previziunea pe
o zi a volatilităţii, iar z 0.025 şi z 0.975 sunt cuantilele de 2,5% respectiv de 97,5% a distribuţiei luată în
considerare.
Testele efectuate pentru rentabilitatea cursului de schimb EUR/ROL detectează existenţa
autocorelaţiei în seria pătratelor rentabilităţii. Pentru a modela heteroskedasticitea condiţionată am folosit
modele de tip GARCH cu diferite specificaţii.

Indicatori ai calităţii estimării pentru modele pentru rentabilitatea cursului EUR/ROL de tip GARCH(1,1)
cu constantă în medie şi diferite distribuţii

Tabelul B.II.1
Tipul distribuţiei
Indicator
normală GED Student Student asimetrică
AIC 1.932326 1.908004 1.894860 1.889276
BIC 1.952563 1.932288 1.919145 1.917608
Pearson p value 0.021586 0.059488 0.056443 0.176441
Nyblom 0.970891 1.42561 1.32591 1.43361
AIC – criteriul informaţional al lui Akaike Pearson – testul Pearson pentru compararea
distribuţiilor
BIC – criteriul informaţional al lui Schwartz Nyblom – testul de stabiliate Nyblom

Tabelul B.II.1 prezintă patru modele GARCH(1,1) cu diverse distribuţii, cu ecuaţia mediei specificată
printr-o constantă şi care au o variabila dummy (care ia în considerare faptul că Banca Centrala a modificat
moneda de referinţă la începutul anului 2003) în ecuaţia varianţei condiţionate. Se observă că modelul cu
distribuţie Student asimetrică este superior celorlalte atât prin prisma criteriilor informaţionale cât şi prin faptul
că testul Pearson indică o probabilitate ridicată ca distribuţia empirică a reziduurilor să coincidă cu cea
teoretică.
Pentru a modela persistenţa în volatilitate am folosit în ecuaţia varianţei condiţionate un proces cu
memorie lungă. Astfel am estimat pentru ecuaţia varianţei condiţionate un model FIGARCH cu distribuţie
Student asimetrică. Parametrii sunt semnificativi şi stabili în timp. De asemenea testul Pearson nu poate
respinge ipoteza că distribuţia empirică a reziduurilor şi cea teoretică considerată coincid. In plus conform
criteriilor informaţionale (Akaike = 1.889142, Schwarz = 1.917474) acest model este cel mai bun din cele

115
estimate pentru cursul EUR/ROL. Insă datorită faptului că în ecuaţia mediei avem doar o constantă
previziunea pentru un interval mai mare de timp este foarte departe de valoarea reală observată (figura B.II.1).

Figura B.II.1. Intervalele de încredere pentru previziunea “out of sample” a cursului de schimb EUR/ROL pentru
modelul FIGARCH(1,d,0) dummy – distribuţie Student asimetrică – constantă în medie

In cazul cursului de USD/ROL s-au obţinut şi câteva specificaţii semnificative pentru ecuaţia mediei
condiţionate a rentabilităţii. Astfel am utilizat în ecuaţia mediei un proces ARMA(1,1) precum şi procese cu
memorie lungă ARFIMA(0,d,0) şi ARFIMA(1,d,1). Ca şi în cazul cursului EUR/ROL s-a introdus în ecuaţia
varianţei o variabilă dummy care marchează trecerea de la dolar la euro ca monedă de referinţă.

Indicatori ai calităţii estimării pentru modele pentru rentabilitatea cursului USD/ROL de tip GARCH(1,1)
cu diferite specificaţii pentru distribuţie media condiţionată şi media condiţionată

Tabelul B.II.2
Specificaţii (distribuţie – ec medie condiţionată)
Indicator normală - Student asim - Student asim - Student asim -
ARMA(1,1) ARMA(1,1) ARFIMA(0,d,0) ARFIMA(1,d,1)
AIC -0.509035 -0.585705 -0.575650 -0.586440
BIC -0.480702 -0.549278 -0.543270 -0.545966
Pearson p value 0.0 0.151041 0.057063 0.286138
MSE 0.5239 0.5213 0.5354 0.5163
AIC – criteriul informaţional al lui Akaike BIC – criteriul informaţional al lui Schwartz
MSE – eroarea medie pătratică la previzionarea „out of sample” a Pearson – testul Pearson pentru compararea
rentabilităţii pe o zi distribuţiilor

Modelele care folosesc distribuţia Student asimetrică sunt superioare celor care folosesc distribuţia
normală atât prin prisma criteriilor informaţionale cât şi datorită testului Pearson (vezi tabelul B.II.2).
Din figura B.II.2 se observă că previziunile pe perioade mai mari de o zi sunt mult mai bune decât în
cazul cursului EUR/ROL. O explicaţie ar fi că în acest caz ecuaţia mediei este un proces ARFIMA(1,d,1) şi nu
doar o constantă. In particular valorile reale ale cursului au fost in toată perioada „out of sample” în intervalul
de încredere previzionat.
In ceea ce priveşte persistenţa volatilităţii cursului USD/ROL a fost estimat un model FIGARCH(1,d,1)
cu ecuaţie a mediei ARFIMA(1,d,1). Eroarea pătratică medie este 0.5146, fiind cea mai mică eroare atinsă
dintre toate modelele estimate. Totuşi există rezerve în privinţă acestui model datorită faptului că parametrii
săi nu sunt stabili în timp, iar criteriile informaţionale nu îl identifică ca fiind cel mai bun model.

116
 Figura B.II.2. Intervalele de încredere pentru previziunea “out of sample” a cursului de schimb USD/ROL pentru
modelul GARCH(1,1) dummy – distribuţie Student asimetrică – ARFIMA(1,d,1) în ecuaţia mediei

C. Aspecte ale creşterii economice în profil regional

Acest obiectiv a fost realizat de un colectiv de cadre didactice de la Catedra de Politici Economice şi de
la catedra de Statistică. În cadrul obiectivului au fost abordate următoarele aspecte:
• creştere economică şi problematica disparităţilor regionale;
• modalităţi de analiză şi ierarhizare a regiunilor;
• modelarea creşterii economice în profil regional.
În cadrul acestui capitol au fost analizaţi indicatorii sintetici care pun în evidenţă aspectele calitative ale
dezvoltării regionale, modalităţile de stabilire a ierarhiilor în ceea ce priveşte regiunile ş.a. o atenţie deosebită
a fost acordată problematicii privind modelarea creşterii economice în profil regional, reliefându-se principalele
aspecte privind aspectele spaţiale ale cererii agregate, aspectele spaţiale ale convergenţei ş.a.
Pe baza cunoaşterii literaturii de specialitate în domeniu, a fost realizată o analiză privind
studiul aspectelor privind creşterea economică în profil regional în România, comparativ cu cele
realizate în Uniunea Europeană, precum şi pe plan mondial.

117
 REALIZAREA BAZEI DE MODELE PENTRU PERFECŢIONAREA METODELOR DE PROGNOZA
MACROECONOMICA”

Prof. univ. dr. Moisa Altar, Asist. univ. drd. Ionut Dumitru,
Asist. univ. drd. Ciprian Necula, Asist. univ. drd. Bogdan Moinescu,
Prep. univ. drd. Gabriel Bobeica, Prep. univ. Anca Sirbu,
Prep. univ. Nicoleta Ciurila

Pentru fazei Realizarea bazei de modele pentru perfecţionarea metodelor de prognoza

macroeconomica au fost realizate următoarele obiective:
ƒ fundamentarea corelaţiilor macroeconomice ce caracterizează evoluţia economiei româneşti prin
identificarea cu ajutorul tehnicilor econometrice a vectorilor-forţă care determină evoluţia PIB-ului;
ƒ elemente privind fundamentarea politicilor de creştere economică;
ƒ structurarea şi realizarea unei baze de modele pentru perfecţionarea metodelor de prognoză
macroeconomică.

A. Fundamentarea corelatiilor macroeconomice ce caracterizeaza evolutia economiei romanesti prin

identificarea cu ajutorul tehnicilor econometrice a vectorilor – forta care determina evolutia PIB-ului

In cadrul studiului de fata sunt analizaţi stabilizatorii fiscali automaţi in cadrul bugetului general
consolidat al României – modificarea veniturilor si cheltuielilor bugetare consolidate datorate fluctuaţiilor in
activitatea economica cauzate de ciclul economic - si influenta acestora asupra cererii agregate si in final
efectul de netezire a ciclului economic (engl. smooth the business cycle).
In cadrul lucrării s-a considerat ca veniturile bugetului consolidat (V) provin din contribuţii la asigurările
sociale (CAS), TVA (TVA), accize (ACCIZE), impozit pe venit (VEN) impozit pe profit (PROFIT) si alte venituri
( ε ):
Vt = CAS t + TVAt + ACCIZEt + VEN t + PROFITt + ε t
Cheltuielile bugetare (Ch) sunt constituite din transferuri către populaţie (TRANS), achiziţii de bunuri si
servicii (ACH) si alte cheltuieli ( ϕ ):

Cht = TRANS t + ACH t + ϕ t

Veniturile si cheltuielile bugetare au o componenta structurala ( VtS , ChtS ) si una ciclica ( VtC , ChtC ).

Soldul bugetului de stat ( DEFt ) reprezintă suma deficitului structural ( DEFtS ) si a celui ciclic ( DEFtC ):

DEFtC = DEFt j × α PIB

j × gap _ PIBt
j
DEFt = DEFtS + DEFtC . PIBt − PIB potential
gap _ PIB =
PIB potential

In cadrul acestui studiu PIB-ul potenţial a fost estimat utilizând o metoda bazata pe componente
neobservabile univariata bazate pe filtre Kalman. Astfel, seria PIB real a fost descompusa într-o componentă
de trend ( T ), o componentă ciclu ( c ), o componentă sezonieră ( s ) şi un termen de eroare, componente ce nu
sunt observabile.

Figura 2 - Evoluţia PIB real, PIB potenţial si PIB desezonalizat

 130000
mld lei (preturi 1998 Q1)
120000

110000

100000

90000

80000

70000

60000
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

PIB real desezonalizat

PIB real
PIB real trend (potential)

Trendul PIB (PIB-ul potenţial), PIB-ul real desezonalizat si PIB-ul real sunt prezentate in figura 2. După
cum se observă, trendul PIB este unul crescător in perioada analizata. De asemenea, cea mai mare parte a
intervalului de timp considerat este caracterizat prin output-gap negativ (PIB potenţial mai mare decât PIB
desezonalizat). Se observa la începutul si sfarsitul intervalului ca output-gapul este pozitiv, adică PIB-ul este
peste cel potenţial, situaţie in care se creează presiuni inflaţioniste.
Soldul bugetar structural (soldul bugetar ajustat ciclic CAB) se poate scrie ca:

DEFtS = CABt = DEFt − DEFtC = DEFt − ∑ DEFtC , unde DEFtC reprezintă partea ciclica a
j j
j
componentei j a bugetului care depinde de output-gap ( gap _ PIB ) si de elasticitatea componentei j a
bugetului:

DEFtC = DEFt j × α PIB

j × gap _ PIBt
j
PIBt − PIB potential
gap _ PIB =
PIB potential

Componenta ciclica a activitatii economice determina un deficit bugetar ciclic – mărimea stabilizatorilor
automaţi - cuprins intre -1.49% (2001 trimestrul I) si 0.94% din PIB (excedent ciclic al bugetului consolidat,
2004 trimestrul II).
Deficitul structural, calculat ca diferenţa intre deficitul efectiv si deficitul ciclic (figura 3) înregistrează
valori cuprinse intre -5.43% (anul 1998, trimestrul II) din PIB si 1.64% din PIB (anul 1999 trimestrul III).

Figura 3 – Deficitul structural, deficitul ciclic si deficitul efectiv

124
 2
% din PIB
1

-1

-2

-3

-4

-5

-6
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Deficit ciclic
Deficit structural
Deficit efectiv

La nivel anual cumulat, deficitul efectiv, structural si ciclic a înregistrat următoarele valori:

Soldul PIB
Deficit ciclic
bugetului Nominal Deficit efectiv Deficit structural
Anul (-deficit, +excedent)
consolidat (mld lei) % din PIB % din PIB
% din PIB
(mld lei)
1998 -13,292.9 373798.2 -3.56% 0.04% -3.60%
1999 -10536.2 545730.2 -1.93% -0.84% -1.09%
2000 -32045 803773.1 -3.99% -1.24% -2.74%
2001 -38575.6 1167687.025 -3.30% -1.07% -2.23%
2002 -36918.8 1512616.827 -2.44% -0.50% -1.94%
2003 -44301.5 1890778.168 -2.34% 0.28% -2.63%
2004* -13997.0 907871.1 -1.54% 0.93% -2.48%
2004** -13997.0 2254600 -0.62% 0.38% -1.00%
* Luând in calcul deficitul si PIB-ul pe primele 6 luni.
** Luând in calcul deficitul cumulat pe primele 6 luni si PIB-ul anual prognozat pe 2004.

De remarcat ca pe ultimii 2 ani – anul 2003 si pe 6 luni din 2004, deficitul ciclic este excedent bugetar,
iar deficitul structural este mai mare decât cel efectiv.
Astfel, când output-gap-ul este pozitiv, funcţionarea stabilizatorilor automaţi imbunatateste soldul
bugetar efectiv comparativ cu cel structural (1998, 2003 si 2004). In România, începând cu anul 2000 când
procesul creşterii economice s-a reluat, funcţionarea stabilizatorilor automaţi au imbunatatit soldul bugetar, in
2003 si 2004 soldul bugetar ciclic fiind chiar pozitiv. Când output-gapul este negativ, funcţionarea
stabilizatorilor automaţi inrautateste soldul bugetar efectiv comparativ cu cel structural (1999, 2000, 2001 si
2002).
Pentru o analiza a caracterului politicii fiscal-bugetare trebuie comparate deciziile din perioada curenta
fata de cele din perioada anterioara, calculând diferenţa dintre deficitul structural de la an la an (figura 4).
Figura 4 – Variaţia anuala a deficitului structural si rata de creştere a PIB real
8

-2

-4

-6
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Deficit structural variatie anuala (%din PIB)

Crestere reala a PIB
Deficit structural (%din PIB)

După cum se observa din figura 4, in anul 2000 variaţia deficitului structural fata de anul 1999 a fost
negativa, ceea ce arata faptul ca politica fiscal-bugetara a fost expansionista (de stimulare a cererii agregate)
in anul 2000, anul 2000 fiind si anul in care creşterea economica s-a reluat. In 1998, 2001 si 2002 politica

125
fiscal-bugetara a fost restrictiva, pentru a deveni din nou expansionista in 2003 si jumătatea anului 2004. In
2003 si 2004 cheltuielile bugetare au crescut mai mult decât veniturile bugetare accentuând astfel deficitul
bugetar. Comparând caracterul politicii fiscal-bugetare cu evoluţia creşterii economice in România se poate
concluziona ca pe perioada analizata (1998-2004), politica fiscal-bugetara a fost in ansamblu una contraciclica
directionata pentru a netezii fluctuaţiile ciclice in economie.

B. Elemente privind fundamentarea politicilor de creştere economică

În această secţiune a lucrării vom prezenta o serie de modele de creştere economică considerate a fi
adecvate pentru elaborarea unor prognoze ale procesului de creştere economică în România. Pentru început
au fost analizate structura, proprietăţile şi modul de utilizare a modelelor de creştere exogenă de tip Ramsey-
Cass-Koopmans, după care s-a trecut la analiza unor modele de creştere economică endogenă de tip Uzawa-
Lucas. În vederea realizării de scenarii privind creşterea economică în România, a fost necesară estimarea
stocului de capital fizic şi a funcţiei de producţie macroeconomică pentru economia românească.
Calculul stocului de capital şi estimarea funcţiei de producţie macroeconomică pentru România
Pentru cazul României, pentru a evita turbulenţele primilor ani de tranziţie vom utiliza estimarea stocul
iniţial de capital din anul 1992. Urmând metoda aplicată de FMI (2003) în Raportul de ţară pentru România,
vom presupune că raportul dintre stocul de capital şi PIB în anul 1992 a fost de 1,3. Propunem utilizarea
următoarei formule pentru calculul stocului de capital, formulă care diferă de cea utilizată în Raportul FMI:

t ⎡1 − (1 − δ )t − j +1 ⎤
∑
Kt = K 0 (1 − δ K ) + I j +1 ⎢ ⎥ , (B.III.1)
t I

j =1 ⎢⎣ δ I ⎥⎦
Cu K 0 s-a notat stocul iniţial de capital, cu δ K rata deprecierii stocului iniţial de capital, cu I t s-a notat
formarea brută de capital fix şi cu δ I , rata deprecierii acumulărilor de capital realizate după anul 1992.
Pentru estimarea efectivă a stocului de capital în România a fost considerată o rată de depreciere a
noilor investiţii de δ i = 5% . În ceea ce priveşte deprecierea stocului iniţial de capital, au fost considerate 3
variante distincte, şi anume: varianta 1: δ K = 15% ; varianta 2: δ K = 20% ; varianta 3: δ K = 25% .

Tabelul B.III.1 Estimările privind stocul de capital în România

Stocul de capital (mld. lei preturi 1998)

Ani
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3
1992 462956.88 462956.88 462956.88
1993 458215.15 435067.30 411919.46
1994 472190.94 433997.00 398117.84
1995 501221.09 453941.61 412217.63
1996 543878.78 491839.54 448694.85
1997 575736.83 522022.12 480182.24
1998 594439.62 541197.03 502232.04
1999 612611.94 561287.67 525995.86
2000 638368.63 589888.54 558565.23
2001 676318.98 631227.34 603851.29
2002 720877.73 679442.99 655804.10
2003 774416.47 736711.46 716496.81

Indicele capitalului ( K Y ) obţinut pe baza estimării stocului de capital fizic în 2003 se situează între
1,633 şi 1,765, valori comparabile cu cele ale celorlalte economii în tranziţie.
În ceea ce priveşte funcţia de producţie macroeconomică, se va considera că aceasta este de tip
Cobb-Douglas:

Y = F ( K , L ) = AK α L1−α .(B.III.3)
126
 Cu Y s-a notat mărimea PIB-ului, cu K stocul de capital, iar cu L mărimea forţei de muncă. În
formula (B.III.3), α reprezintă elasticitatea PIB-ului în raport cu capitalul fizic, iar A reprezintă factorul total de
productivitate.
Parametrii A şi α vor fi estimaţi prin aplicarea tehnicilor econometrice de tip OLS. Prin liniarizare,
ecuaţia (B.III.3) devine:

ln y = ln A + α ln k ,(B.III.4)

unde y = Y L este PIB per-capita şi k = K L înzestrarea cu capital a muncii.

Tabelul B.III.2. Specificaţiile funcţiei de producţie

Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3

lnA α lnA α lnA α
Valoare 1.8107 0.4688 1.8763 0.4610 2.0539 0.4237
Std. error 0.2421 0.0582 0.2807 0.0687 0.3107 0.0772
t-statistic 7.4800 8.0516 6.6850 6.7099 6.6104 5.4900
p-value 0.0000 0.0000 0.0001 0.0001 0.0001 0.0003

Pe baza seriilor estimate privind capitalul fizic şi prezentate în Tabelul B.III.1, precum şi pe baza
datelor privind mărimea PIB-ului real calculat în preţuri 1998, precum şi pe baza datelor privind populaţia
ocupată, au fost estimate trei funcţii de producţie macroeconomică. Rezultatele obţinute sunt prezentate în
Tabelul B.III.2.
Previzionarea PIB pe baza modelelor de creştere economică
In această secţiune am implementat patru modele: modele 1,2,3 care reprezintă modele de tip
Ramsey-Cass-Koopmans cu funcţia de producţie dată de fiecare din cele trei variante şi modelul 4 care este
un model de tip Uzawa-Lucas cu funcţia de producţie dată de varianta 1. Alegerea punctului iniţial în cadrul
acestor modele s-a făcut astfel încât influenţa capitalului învechit asupra evoluţiei viitoare a PIB să fie cât mai
redusă. Considerăm ca punct iniţial anul 2002, pentru care deprecierea capitalului iniţial depăşeşte 80% în
toate cele trei variante de depreciere considerate pentru estimarea stocului de capital din România.

Tabelul B.IV.2 Previziunea PIB

Modele exogene
Modelul 4
Modelul 1 Modelul 2 Modelul 3
Ani PIB (mld. lei PIB (mld. lei PIB (mld. lei PIB (mld. lei
Rata de Rata de Rata de Rata de
preţuri preţuri preţuri preţuri
creştere (%) creştere (%) creştere (%) creştere (%)
1990) 1990) 1990) 1990)
2003 843.68 5.47 844.89 5.62 844.01 5.51 838.36 4.80
2004 895.69 6.17 895.49 5.99 893.65 5.88 884.05 5.45
2005 944.67 5.47 943.24 5.33 939.34 5.11 929.04 5.09
2006 990.85 4.89 988.37 4.78 981.56 4.49 974.02 4.84
2007 1034.44 4.40 1031.07 4.32 1020.66 3.98 1019.47 4.67
2008 1075.64 3.98 1071.51 3.92 1056.96 3.56 1065.74 4.54
2009 1114.61 3.62 1109.86 3.58 1090.73 3.20 1113.08 4.44
2010 1151.49 3.31 1146.25 3.28 1122.20 2.89 1161.72 4.37
2011 1186.44 3.03 1180.80 3.01 1151.56 2.62 1211.83 4.31
2012 1219.57 2.79 1213.64 2.78 1179.01 2.38 1263.55 4.27
2013 1250.99 2.58 1244.86 2.57 1204.68 2.18 1317.04 4.23
2014 1280.80 2.38 1274.57 2.39 1228.72 2.00 1372.43 4.21
2015 1309.11 2.21 1302.84 2.22 1251.26 1.83 1429.84 4.18

Tabelul B.IV.11 prezintă comparativ rezultatele celor 4 modele de creştere economică în ceea ce priveşte
previziunea PIB. Observăm că în toate modelele analizate atât nivelurile PIB, cât şi ratele de creştere ale
acestuia sunt comparabile, în special în primii ani ai perioadei analizate.

127
 C. Structurarea şi realizarea unei baze de modele pentru perfecţionarea metodelor de prognoză
macroeconomică

Conceptul de previziune este strâns legat de cel de proces stohastic generator, în sensul că, în funcţie
de modelul despre care se presupune că stă la baza seriei de date se vor obţine previziuni pentru orizontul de
timp luat in calcul. În general, pornind de la valorile realizate ale variabilei considerate şi utilizând cele mai noi
rezultate obţinute de către ştiinţa economică, se va determina un număr corespunzător de procese stohastice
generatoare. Acestea vor fi determinate pe baza estimărilor econometrice, folosind datele din eşantionul de
care se dispune. Estimările realizate pe baza eşantionului sunt evaluate din punct de vedere econometric, iar
cele considerate corect specificate vor fi ulterior utilizate pentru a genera aşa numitele serii de previziuni „în
afara eşantionului” (out of sample, în engleză). Din punct de vedere practic, seria de date se împarte în
două sub-serii de date sau sub-eşantioane: primul eşantion este utilizat în estimarea modelelor, iar cel de-al
doilea eşantion este folosit în generarea previziunilor.

Notând cu y t + h|t valorile prognozate pentru perioada t+h la momentul t, erorile de previziune vor fi
calculate pe baza următoarei formule :
et + h|t = yt + h − yt + h|t (C.1)
Cu yt+h s-a notat valorile realizate.
În realizarea previziunilor de tip „h step ahead” ale indicatorului y la momentul t cu h paşi înainte, se
porneşte de la conceptul de previziuni optimale. Pentru a defini conceptul de previziune optimală, vom
considera mulţimea care conţine totalitatea informaţiilor cunoscute la momentul t, notată cu It.
Se consideră că previziunea y t + h|t este optimală dacă nu există o altă previziune ~ y t + h|t pentru care
media pătratelor erorilor de previziune sa fie mai mică.
Rezultă că o previziune y t + h|t este optimală dacă ea minimizează următoarea expresie:

E ⎡⎢( yt + h − yt + h|t ) | I t ⎤⎥ = E ⎡⎣ et2+ h|t | I t ⎤⎦

2
(C.2)
⎣ ⎦
Se demonstrează matematic că soluţia problemei, respectiv previziunea optimală are următoarea
expresie:
+ h|t = E [ y t + h | I t ]
ytopt (C.3)

În evaluarea seriei de previziuni obţinute se porneşte de la analiza erorilor de previziune. În cazul în

care previziunile sunt optimale (raţionale), erorile de previziune trebuie să aibă următoarele proprietăţi:
ƒ medie zero
ƒ autocorelaţie zero
ƒ imposibilitatea previziunii erorilor

După analiza erorilor de previziune, se trece la testarea nedeplasării seriei de previziuni construite
prin fiecare model în parte. Conceptul de nedeplasare a previziunii se referă la corectitudinea, în medie, a
previziunilor şi este complementar conceptului de medie zero a erorilor de previziune.
Cel mai cunoscut test de nedeplasare este cel utilizat pentru prima dată de Mincer şi Zarnowitz (1969)
şi acest test este bazat pe regresia:
yt + h = α + βyt + h|t + ε t +1 (C.4)
unde t=1 până la n şi n reprezintă numărul de valori prognozate aflate în seria de previziuni
Ipoteza nulă testată după estimarea regresiei este H0: α = 0, β = 1 . În cazul în care nu putem respinge
ipoteza nulă seria de previziuni este nedeplasată.
În practică, este puţin probabilă găsirea unui model care să genereze previziuni total optimale. De aceea, cel
mai adesea este necesară compararea performanţelor şi apoi chiar combinarea mai multor modele de
previziune.
Pentru evaluarea acurateţei previziunii, elementul esenţial este definirea funcţiei de pierdere utilizată în
compararea diferitelor modele de previziune. Mai precis, în literatura de specialitate se utilizează în
compararea şi, mai apoi ordonarea modelelor de previziune următoarele tipuri de funcţii de pierdere:
ƒ funcţii de pierdere bazate pe pătratul erorilor de previziune ;
ƒ funcţii de pierdere bazate pe erorile de previziune absolute;
ƒ funcţia de pierdere de tip Linex;
128
 ƒ funcţii de pierdere utilizate în cazul previziunii schimbării direcţiei;
ƒ funcţii de pierdere utilizate în cazul previziunii variabilelor ce reprezintă probabilităţi ;
ƒ funcţii de pierdere utilizate în cazul previziunii volatilităţii.
În urma alegerii unei funcţii de pierdere şi a calculării acestui indicator pentru fiecare serie de
previziune în parte, vom ordona modelele de previziune în ordinea descrescătoare a pierderii. Este însă
necesar să testăm existenţa unei semnificaţiei statistice a diferenţialelor de pierdere. Testul ce verifică ipoteza
nulă de putere predictivă egală este cel construit de Diebold şi Mariano (1995), precum şi varianta sa
modificată de Harvey, Leybourne şi Newbold (1997).
Statistica Diebold-Mariano (1995) se construieşte astfel:
d
S= (C.5)
Vˆ ( d )

unde d este media diferenţei dintre pătratele erorilor, iar Vˆ (d ) este varianţa asimptotică a acestei medii.
Pentru seriile de previziuni generate pe baza unor procese generatoare de date, trebuie testată şi
existenţa unei eventuale relaţii de dominare.Noţiunea de dominare („encompassing”) este strâns legată de
cea a combinării de modele de previziune diferite. Este posibil ca unele modele de previziune sã conţină
informaţii ce nu pot fi regăsite în altele şi aceste informaţii pot fi înglobate într-un singur model care sã le
cuprindă pe toate. Mai multe modele de previziune pot fi combinate dacă nu există nici o relaţie de dominare
între ele; în cazul în care există relaţii de dominare, modelul dominat nu trebuie inclus într-o eventuală
combinare.
Unul din primele teste de dominare a unei previziuni de către altă previziune este propus de Chong şi
Hendry (1986). Ei construiesc un test care implică regresarea erorilor de previziune dintr-un model de
previziune notat cu y1t asupra previziunilor modelului competitor notat cu y2t:
e1,t + h|t = α y2,t + h|t + ε t (C.6)

In acest caz, pentru a testa ipoteza nulă că previziunile modelului 1 le domină pe cele ale modelului 2,
se utilizează statistica t a ipotezei nule α = 0 .
În cazul în care nu se poate determina o relaţie de dominare între cele două modele (sau putem lua în
considerare testarea relaţiei de dominare pentru perechi de modele în cazul în care avem mai mult de douã
modele competitoare), se ajunge la concluzia cã ar fi eficientă o combinare a modelelor.

129
 ASPECTE RELEVANTE ALE POLITICII DE COEZIUNE SOCIALĂ
ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Prof. univ dr. Armenia Androniceanu, Asist.univ.drd. Irina Popescu,

Asist.univ.drd. Oana Abăluţă, Academia de Studii Economice Bucureşti

Articolul prezintă unele din rezultatele activităţii de cercetare desfăşurate de autori în anul 2004 în
cadrul proiectului prioritar de cercetare-dezvoltare Impactul integrării României în Uniunea Europeană
asupra coeziunii sociale, proiect finanţat de MECT, prin programul CERES.

La nivelul european, istoria politicii regionale s-a constituit în jurul conceptului de coeziune economică
şi socială. Politica de coeziune este unul din obiectivele majore ale UE alături de uniunea economică,
monetară şi politică. Coeziunea este definită şi se referă la reducerea disparităţilor şi ajutarea regiunilor
rămase în urmă să recupereze decalajul care le separă de cele mai dezvoltate regiuni ale UE.
Principalul instrument utilizat de către UE pentru a promova politica sa de dezvoltare regională este
reprezentat de către „Fondurile Structurale” (FS). Aceste fonduri sunt rezultatul contribuţiei financiare
proporţionale a statelor membre în concordanţă cu nivelul lor de dezvoltare economică, redistribuite apoi către
acele state şi regiuni ale UE, care sunt rămase în urmă din punct de vedere economic şi social.
Germania, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda au ratificat Tratatul de la Roma în 1957 prin care
se constituia Comunitatea Economică Europeană. În contextul postbelic, „bătrânul continent” trebuia
reconstituit pe baze noi. Cele 6 state fondatoare doreau „să refacă unitatea economiilor lor şi să garanteze o
dezvoltare armonioasă care să contribuie la reducerea decalajelor dintre diferitele regiuni şi a rămânerii în
urmă a celor mai puţin favorizate”. Pentru a atinge aceste obiective, Tratatul de la Roma a creat primul FS:
Fondul Social European (FSE).
În acea perioadă primele politici regionale europene au fost politicile sectoriale: o politică comună
pentru transporturi şi în special politica agricolă comună (PAC). PAC a fost stabilită în 1962 şi doi ani mai
târziu a beneficiat de instrumentul financiar FEOGA (Fondul European pentru Orientare şi Garantare pentru
Agricultură). Acest fond este compus din două secţiuni: una pentru „garantare”, care este instrumentul
financiar al PAC-ului şi o alta pentru „orientare” care este un fond structural.
În 1967 a fost creat un director general în cadrul CE, astăzi „DG REGIO”, având misiunea precisă de a
planifica elaborarea unei politici regionale comune. Această politică a început să fie implemwentată în mod
real abia în anii 70. Un an crucial a fost 1974, când CEE s-a confruntat cu primul şoc energetic. Această criză
a generat o criză a disparităţilor economice, iar şomajul a început să crească. La declinul regiunilor
industrializate tradiţionale s-a adăugat sub-dezvoltarea cronică a unor regiuni, cum ar fi sudul Italiei. Nevoia
unui ajutor specific a devenit imperativă în contextul primei lărgiri a UE. În 1972 trei ţări s-au alăturat UE:
Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca.
În aceste circumstanţe a fost creat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Acest al treilea
FS a fost creat cu scopul finanţării proiectelor de infrastructură şi a investiţiilor productive în regiunile
defavorizate. Reglementările privind acest fond au fost profund revizuite după aderarea Greciei (ianuarie
1981), Spaniei şi Portugaliei (1985).
Începând cu 1993 cele 4 FS au fost corelate cu Fondul de Coeziune (FC), înfiinţat pentru a susţine
protecţia mediului şi extinderea reţelelor de transport transeuropene către cele mai sărace patru ţări din UE:
Grecia, Portugalia, Spania şi Irlanda.

Principalele priorităţi de dezvoltare ale Uniunii Europene au fost exprimate sub forma următoarelor
şase obiective:
Obiectivul 1: reajustarea economică a regiunilor rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării
economice (situate sub un anumit nivel al PIB-ului mediu din UE);
Obiectivul 2: reconversia economică a regiunilor industriale aflate în declin sau a unor părţi din
acestea;
 Obiectivul 3: rezolvarea şomajului pe termen lung şi facilitarea integrării tinerilor şi a persoanelor
expuse excluderii de pe piaţa muncii;
Obiectivul 4: facilitarea adaptării tinerilor lucrători la schimbările din industrie şi ale sistemelor de
producţie şi încurajarea inserţiei lor;
Obiectivul 5: ajustarea structurilor agricole şi piscicole (5a) şi promovarea dezvoltării zonelor rurale
vulnerabile (5b);
Obiectivul 6: dezvoltarea zonelor slab populate din nordul Europei (creat în ianuarie 1995 o dată cu
aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei).

INSTRUMENTELE STRUCTURALE

Instrumentele structurale sunt susţinute prin cele 4 Fonduri Structurale (FEDR, FSE, FEOGA, IFOP) în
beneficiul tuturor regiunilor care aparţin UE 15, precum şi prin Fondul de Coeziune (FC) pentru Irlanda,
Portugalia, Spania şi Grecia. Acţiunile (programe şi proiecte) finanţate prin aceste fonduri răspund unor
obiective specifice şi respectă strict anumite principii.
Începând cu 1988 fondurile structurale sunt subordonate unui număr de 4 principii majore, care asigură
clarificarea misiunii lor, raţionalizarea utilizării lor, organizarea unei relative coordonări care să ofere o mai
mare coerenţă sprijinului comunitar. Acestea sunt: concentrarea, programarea, adiţionalitatea şi parteneriatul.
1. Concentrarea: Intervenţia SF-urilor este concentrată pe acele teritorii sau populaţii care se
confruntă cu cele mai mari dificultăţi. Aceste teritorii sau populaţii sunt selectate în concordanţă cu diferite
criterii socio-economice. Scopul primelor două generaţii de FS (1988-1993, 1994-1999), a fost reducerea
disparităţilor regionale dintre statele membre pe baza a 5, respectiv 6 priorităţi de dezvoltare numite
„Obiective” (1-6). Fiecare obiectiv s-a concentrat asupra unei probleme majore de dezvoltare. Adiţional acestor
obiective au fost lansate şi 14 „programe de iniţiativă comunitară” (PIC-uri) pentru mai multe dimenii distincte,
esenţiale pentru a susţine acţiuni experimentale sau inovative (dezvoltare locală în zonele rurale, programul
Leader, promovarea cooperării transfrontaliere, INTERREG, etc.).
2. Programarea: Implementarea FS (ca şi a PIC) s-a realizat în cadrul unei abordări multianuale
(1988-1993 şi 1994-1999). Monitorizarea se poate realiza la nivel naţional (de exemplu în Franţa prin
obiectivele 3,4 şi 5 a) ori la nivel regional (de exemplu pentru obiectivele 1,2,5 b), uneori fiind implicate ambele
niveluri.
3. Adiţionalitatea: Principiu major conform căruia ajutorul structural al UE trebuie să fie adiţional şi
nu să înlocuiască resursele angajate deja de către autorităţile naţionale, regionale şi locale în scopul
dezvoltării regiunilor lor şi a pieţei muncii. Ajutorul structural reprezintă efectiv, în acest fel, o valoare adăugată
pentru teritoriile eligibile, statele membre fiind obligate să menţină angajamentele financiare la acelaşi nivel la
care se aflau la începutul perioadei de programare.
4. Parteneriatul: Între CE, Statul Membru, autorităţile regionale şi locale şi partenerii economici şi
sociali trebuie realizată o concertare strânsă. Acest principiu este aplicat în fiecare etapă a perioadei de
finanţare: de la programare la implementare, monitorizare şi evaluare. Acest principiu este determinant pentru
succesul programului, fiind o garanţie pentru concordanţa dintre nevoi şi resurse, o condiţie pentru mobilizarea
tuturor factorilor interesaţi.
În 1992 Tratatul de la Maastricht a întărit ponderea şi rolul politicii de coeziune. În 1993 UE a decis
crearea Fondului de Coeziune (FC) pentru protecţia mediului şi reţelele de transport în ţările memebre UE
cuprinse în Obiectivul 1 având un PIB sub 90% din media UE: Irlanda, Spania, Grecia şi Portugalia. Acest
fond trebuia să ajute statele membre mai puţin dezvoltate să atingă criteriile de convergenţă stipulate prin
Tratatul de la Maastricht şi necesare pentru a aparţine UME. Cu un prim buget de 16,5 miliarde Euro acest
fond a permis un progres substanţial al dezvoltării economice în aceste 4 ţări. Creşterile succesive ale
bugetului pentru politicile de coeziune şi structurale ale UE au determinat şi o creştere proporţională a
cheltuielilor anuale, de la 3,7 miliarde ECU în 1985 la 33 miliarde ECU în 1999. Proporţia din bugetul UE,
alocată acestor fonduri a crescut de la 18 la 37 de procente în aceeaşi perioadă, bugetul FS devenind al
doilea buget comunitar după PAC (Politica Agricolă Comună).
Dezbaterile despre configuraţia noii generaţii de FS (2000-2006) au condus la două modificări
importante determinate de criticile privitoare la complexitatea arhitecturii şi managementului acestora în trecut.
136
Perspectiva extinderii spre est a UE a reprezentat un alt motiv de reflexie şi a supus angajamentul pentru
solidaritate din cadrul UE la o mai mare presiune, contribuabilii neţi la bugetul UE începând să se îndoiască de
raţiunea şi scopul transferurilor către beneficiarii neţi.
Primul raport asupra coeziunii economice şi sociale prezentat de CE în 1996 a pus bazele unei noi
reforme care a fost prezentată în documentul „Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternică şi mai extinsă”
publicat de către CE în iulie 1997. Consiliul European de la Berlin a adoptat reforma politicii de coeziune a UE
în iunie 1999 1 .
Până în anul 2000 politica de dezvoltare regională a fost orientată către reducerea disparităţilor
regionale dintre statele membre, conform celor 6 priorităţi de dezvoltare numite „Obiectivele 1- 6” 2 . Aceste
obiective de dezvoltare au fost susţinute de FS şi FC. Pentru a spori concentrarea asistenţei FS s-a decis o
reducere drastică a numărului obiectivelor PDR. În martie 1999, Summit-ul de la Berlin a decis reducerea
numărului de criterii de eligibilitate la 3 după cum urmează:
• Obiectivul 1 va promova dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor a căror dezvoltare este
întârziată. Statutul de obiectiv 1 pntru perioada 2000-2006 se bazează pe: regiunile care sunt nivel NUTS II
având un PIB pe locuitor sub 75% din media comunităţii precum şi cele mai îndepărtate regiuni
(departamentele Franţei de „peste mări ”, Insulele Azore, Madeira şi Canare), care sunt toate sub pragul de
75% şi zonele eligibile sub Obiectivul 6 în perioada 1995-1999 ca urmare a Protocolului nr. 6 al Actului de
Aderare a Finlandei şi Suediei. Obiectivul 1 este de departe cel mai important, acoperind aproximativ 51% din
populaţia totală a UE şi utilizând peste două treimi din totalul FS alocate ţărilor UE. În ultimii 6 ani regiunile
asistate prin Obiectivul 1 au beneficiat de circa 100 Euro pe locuitor din FS.
• Obiectivul 2 are drept scop susţinerea conversiei economice şi sociale a zonelor aflate în dificultăţi
structurale. Sunt incluse zone în care au loc schimbări economice şi sociale în sectoarele industrial şi de
servicii, zone rurale în declin, zone urbane în dificultate şi zone decăzute dependente de pescuit, definite pe
baza criteriilor obiective stabilite prin textele legislative. Statele membre propun CE o listă de zone care
întrunesc criteriile obiectivului, în raport cu un prag al populaţiei stabilit pentru fiecare stat membru. Nivelul
maxim care poate fi acoperit de noul Obiectiv 2 (care va cuprinde zonele fostelor Obiectiv 2 şi 5, dar şi unele
foste zone Obiectiv 3 şi 4) este de 18% din populaţia UE.
• Obiectivul 3 va asigura sprijin pentru adaptarea şi modernizarea politicilor şi sistemelor
educaţionale, de instruire şi ocupare a forţei de muncă. Va putea fi aplicat în afara Obiectivului 1, fiind activ în
regiunile Obiectiv 2 precum şi cele care nu sunt cuprinse în vreun obiectiv. Se consideră că nivelul de
asistenţă mediu pe locuitor în cadrul Obiectivului 3 trebuie să ia în considerare prioritatea acordată ocupării
forţei de muncă, educaţiei şi instruirii (va cuprinde foste zone Obiectiv 3 şi 4).
Numărul PIC a fost de asemenea redus la 4: Interreg III, pentru cooperare tranfrontalieră, Leader+ pentru
dezvoltare locală în zone rurale, Equal, de luptă contra discriminării pe piaţa muncii, Urban II, pentru zone
urbane confruntate cu dificultăţi grave. Pentru fiecare din cele 4 PIC-uri numai un singur FS poate asigura
finanţare.

IMPACTUL EXTINDERII ASUPRA POLITICII DE COEZIUNE SOCIALĂ

Încă de la crearea lor, a devenit evident faptul că FS sunt de o importanţă covârşitoare pentru
dezvoltarea economică şi socială a regiunilor UE: „efectul de levier” al acestora este acum indiscutabil.
Volumul transferurilor către ţările membre a avut o contribuţie importantă la creşterea şi dezvoltarea lor
economică, cea mai notabilă în cazul Irlandei şi Portugaliei. Totodată, Fondurile au generat în spaţiul UE, în
grade diferite, creşterea interesului pentru gândirea strategică şi planificarea dezvoltării economice şi au

1
J Bachtler, “Reforming the Structural Funds: options for change”, European Policies Research Centre, Regional and industrial
Research Paper Series, nr. 26, decembrie 1997, 44p.
2
Obiectivul 1: reajustarea economică a regiunilor rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării economice (situate sub un anumit
nivel al PIB-ului mediu din UE); Obiectivul 2: reconversia economică a regiunilor industriale aflate în declin sau a unor părţi din
acestea; Obiectivul 3: rezolvarea şomajului pe termen lung şi facilitarea integrării tinerilor şi a persoanelor expuse excluderii de pe
piaţa muncii; Obiectivul 4: facilitarea adaptării tinerilor lucrători la schimbările din industrie şi ale sistemelor de producţie şi
încurajarea inserţiei lor; Obiectivul 5: ajustarea structurilor agricole şi piscicole (5a) şi promovarea dezvoltării zonelor rurale
vulnerabile (5b); Obiectivul 6: dezvoltarea zonelor slab populate din nordul Europei (creat în ianuarie 1995 o dată cu aderarea
Austriei, Finlandei şi Suediei).
137
încurajat cooperarea instituţională, implicând parteneriatul noilor actori sociali, instituţionali şi economici şi a
grupurilor în formularea şi programarea strategiilor. Ele au promovat dinamism şi inovaţie în abordarea
dezvoltării regionale, cu toate că acestea nu au fost întotdeauna bine primite sau considerate potrivite de către
autorităţile statelor membre.
Instrumentele structurale nu sunt totuşi ferite de critici. Două sunt criticile majore care apar în mod
curent. Prima se referă la modul în care FS sunt administrate între CE şi Statul Membru. Aplicarea universală
a sistemului tri-etajat al planurilor de dezvoltare regională a fost considerată a fi consumatoare de timp şi
extrem de complicată, iar CE este criticată din ce în ce mai mult pentru abordarea inconsistentă şi opacă a
alocaţiilor financiare, a aprobării şi managementului programelor şi a modului de utilizare a PIC.
În ciuda diferitelor amendamente aduse reglementărilor FS (în 1993 cele trei faze de programare au
fost reduse la două cu utilizarea opţională a DUP) aceste critici rămân şi explică decizia CE de a simplifica
managementul FS prin întărirea principiului subsidiarităţii. În acelaşi timp însă, CE reîntăreşte la nivelul ei,
cerinţele pentru control şi evaluare în scopul limitării cazurilor de utilizare frauduloasă a FS. Decizia nr.
1260/1999 (privind FS) este în continuare aspru criticată pentru complexitatea sa. Unele state membre
consideră că CE s-a limitat la a simplifica propriul management, dar nu şi implementarea FS la nivel naţional.
Cea de-a doua critică se referă la impactul real al FS asupra reducerii disparităţilor regionale. Este un fapt
dovedit că decalajul dintre diferitele state membre a scăzut, emblematic fiind cazul ţărilor beneficiare ale FC,
în special Irlanda. Totuşi diferenţele intraregionale au devenit tot mai mult un factor preocupant, în special în
zonele urbane 3 .
Politica FS este de asemenea criticată sub aspectul eficienţei. Există opinii conform cărora prea multa
redistribuire încetineşte creşterea globală, sau sporeşte riscul ca ajutorul financiar sa „înece” unele regiuni în
asistenţă („Mezzogiorno effect”). O serie de analişti sugerează o de-comunitarizare a politicii regionale în
scopul determinării statelor membre de a deveni mai responsabile, conform cu logica subsidiarităţii. În spatele
acestei „filosofii” se află şi problema aducerii în discuţie a spiritului de solidaritate/echiatate în cadrul UE, spirit
pe care se bazează politica de coeziune.
Cazul ţărilor candidate amplifică de zece ori problema deoarece una este să ridici nivelul mediu de
viaţă pe locuitor al fiecărei ţări şi altceva să reduci disparităţile (crescânde) din interiorul acestora.impactul
politicii de concurenţă şi al liberalizării pieţei este crescător în cele mai multe cazuri, iar diferenţele se răsfrâng
în general în beneficiul regiunilor cu o localizare mai bună. De 13 ani disparităţile regionale şi sociale cresc
(vest/est, centru/periferie, urban/rural) pe măsură ce efectele speciale ale procesului tranziţiei devin tot mai
dezechilibrate. 4
Ca urmare a deciziei luate de Consiliului UE de la Nisa (7-9 decembrie 2000), şi adoptată de Consiliul
UE de la Laeken (15-16 decembrie 2001), 10 din cele 12 ţări candidate vor accede în UE în 2003-2004.
Aderarea României şi Bulgariei este prevăzută pentru 2007-2008. În ultimii ani dezbaterea politică s-a axat de
mai multe ori asupra problemei măririi subsidiilor pentru agricultură de care vor beneficia noile ţări membre
(capitolul 7 al negocierilor). Totuşi extinderea ridică şi alte întrebări fundamentale cu privire la viitorul ajutorului
regional într-o Uniune mai mare. Sumele implicate sunt semnificativ mai mari. Bugetul FS pentru perioada
2000-2006 este de 195 de milioane de EURO, reprezentând aproximativ 1/3 din cheltuielile UE. Este o
contribuţie substanţială şi constantă la procesul de remodelare a UE.

NOILE REALITĂŢI ALE UNIUNII EUROPENE EXTINSE

Dimensiunile considerabile ale extinderii ar trebui să aibă efecte impresionante asupra hărţii
disparităţilor regionale: vor creşte spectaculos disparităţile existente dintre nivelurile de dezvoltare ale statelor
membre. În ciuda creşterii cu circa 33% a teritoriului şi cu aproape 30% a populaţiei, PIB-ul noii Europe va
creşte doar cu 5-6%. Până în prezent PIB-ul pe locuitor în cele 10 ţări candidate reprezintă doar 39% dim
media UE. 5 La nivel naţional peste o treime din populaţie va trăi în ţări cu un venit pe locuitor mai mic de 90%

3
Vezi rapoartele anuale ale CE asupra FS, (ultimul număr cu referire la 1999 publicat în 2001). Vezi de asemenea alături de alte
multe studii şi articole: M. Bodrin, F. Canova „Inequality and convergence in Europe’ s regions: reconsidering European policies”,
Economic Policy nr. 32, aprilie 2001, şi J Fazolle, A Lecuyer „Croissance et regions en Europe”, revue de l’ OFCE, nr. 73, aprilie
2000.
4
A se vedea, de exemplu cercetarea realizată la institutul Roses din Grenoble: Espace Europe, “Poles de croissance et de decision B
l′Est, 1994-2015” (ed. De I. Samson), octombrie 1996, 322 pag.
5
Bulgaria, România, cele trei State Baltice şi Polonia au un venit pe cap de locuitor care reprezintă aproximativ 40% iar Ungaria şi
Slovacia aproximativ 60% din media UE (calculat laPPC).
138
din media UE (criteriul actual de eligibilitate pentru ajutorul acordat prin Fondul de Coeziune) faţă de o şesime
în EU15.
Perspectivele sunt şi mai nuanţate, dacă unitatea de referinţă devine nivelul regional. În ţările
candidate, doar patru regiuni (Praga, Bratislava, Budapesta şi Cipru) au un venit pe locuitor mai mare de 75%
din media UE, fapt care le exclude a priori ca potenţiale beneficiare ale Fondurilor Structurale (Obiectivul 1).
Pe de altă parte, 9 regiuni (5 în România şi 4 în Bulgaria) se situează sun 25% din această medie. Venitul
mediu pe locuitor pentru primele 10 procente din populaţia care locuieşte în cele mai puţin prospere regiuni din
UE27 va reprezenta numai 31% din media UE27. Prin comparaţie, în UE 15 în prezent, venitul pe locuitor al
aceleiaşi categorii de populaţie achivalează cu 61% din medie. Corespunzător datelor din 1999, creşterea de
la 15 la 27 (UE27) a numărului de membri va avea drept consecinţă o scădere cu 18% a PIB mediu pe
locuitor, respectiv cu 13% în situaţia unei Uniuni cu 25 de membrii (UE25).
Chiar în situaţia în care rate de creştere pe termen lung în ţările candidate, se presupune că o va
depăşi pe cea a statelor membre, în medie cu aproape un procent pe an 6 , este puţin probabil ca marile
disparităţi în nivelul veniturilor şi al gradului de ocupare a forţei de muncă 7 să se reducă semnificativ (chiar şi
pe termen lung).
Cel de-al doilea „Raport asupra coeziunii economice şi sociale” (ianuarie 2001) concluzionează într-o
notă optimistă: „Deşi există dovezi care demeonstrează că s-a realizat un progres considerabil în actuala UE
15 în reducerea diferenţelor de venit dintre regiuni, în ritmurile actuale se poate aprecia că va fi nevoie de încă
o generaţie pentru ca disparităţile regionale să poată fi eliminate. Extinderea sporeşte în mod marcant
disparităţile. Date fiind nivelurile existente ale veniturile pe locuitor în ţările canditate, convergenţa dintre
regiuni în cadrul unei Uniuni lărgite va dura cel puţin două generaţii, dacă se păstrează acelaşi ritm.”

Primul „Raport privind progresul în domeniul coeziunii economice şi sociale” (ianuarie 2002) distinge în
cadrul UE27 următoarele trei grupe de state:
• Un prim grup format din nouă state candidate (inclusiv Malta) cuprinde 16% din populaţia totală a
Uniunii; venitul mediu pe locuitor al acestor ţări reprezintă 41% din cel al unei comunităţi cu 27 de
state (UE27).
• Un al doilea grup, care include trei state membre (Grecia, Spania şi Portugalia) şi trei ţări candidate
(Cipru, Slovenia şi Republica Cehă) are un PIB/locuitor reprezentând 87% din media viitoarei UE.
• Al treilea grup, care include toate celelalte state membre existente, cu un PIB/locuitor mult peste
media UE27.
Statisticile cu privire la şomaj confirmă creşterea disparităţilor în viitoarea Europă extinsă. Şomajul într-
o Europă cu 27 de membri s-ar fi situat la o medie de 9,3% în 2000, o situaţie mai puţin favorabilă decât în
EU15, unde în acelaţi an rata şomajului a fost doar de 8,4%. Se apreciază că va fi nevoie de aproximativ trei
milioane de noi locuri de muncă pentru a aduce nivelul de ocupare a forţei de muncă din ţările candidate la
nivelul celui din UE15.
În ceea ce priveşte viitorul imediat, se prevede că extinderea va genera, trei provocări majore pentru
POLITICA DE COEZIUNE:
a. Creşterea disparităţilor de dezvoltare, deoarece populaţia şi suprafaţa UE vor creşte cu cca. 30% în
timp ce PIB-ul acesteia se va mări cu numai 5-6%;
b. Centrul de greutate al Politicii de Coeziune se va deplasa spre estul Europei, deoarece aproape
100 de milioane de locuitori din noile state candidate au un PIB pe locuitor mai mic decât 75% din
media UE extinsă (UE27);
c. Dezechilibrele existente în prezent în UE nu vor dispare şi vor avea nevoie în continuare de
asistenţă şi sprijin financiar.

6
În perioada 1995-1999, rate de creştere economică în cele 12 ţări candidate a fost de 3,2% pe an, mai mare decât în UE cu 0,8 %.
Statisticile publicate de UNECE (Economic survez of Europe, 2002) confir,ă o situaţie similară în 2001: o creştere cu 1,7% a PIB în
UE, respecitv 3,2% în ţările CEE, iar prognoza pentru 2002 indică 1,3%, respectiv 2,8%.
7
Al 2-lea Raport asupra coeziunii economice şi sociale, adoptat de CE în ianuarie 2001 („unitatea Europei”), prezintă o analiză
detaliată a situaţiei.
139
 Bibliografie

1. BACHTLER, J., “Reforming the Structural Funds: options for change”, European Policies Research Centre,
Regional and industrial Research Paper Series, nr. 26, decembrie 1997, 44p.
2. Espace Europe, “Poles de croissance et de decision B l′Est, 1994-2015” (ed. De I. Samson), octombrie
1996, 322
3. www.infoeuropa.eu.ro

140
 SISTEMUL INDICATORILORI SOCIALI ÎN VIZIUNEA ORGANIZATIEI ECONOMICE PENTRU
COOPERARE SI DEZVOLTARE

Prof.univ dr. Armenia Androniceanu, Prof.univ.dr. Marian Stoian,

Asist.univ.drd. Oana Abăluţă, Prep.univ.drd. Ilinca Muntean
Academia de Studii Economice Bucureşti

Articolul prezintă unele din rezultatele activităţii de cercetare desfăşurate de autori în anul 2004 în
cadrul proiectului prioritar de cercetare-dezvoltare Impactul integrării României în Uniunea Europeană
asupra coeziunii sociale, proiect finanţat de MECT, prin programul CERES.

Politica socială cuprinde un mare număr de componente care nu ar putea exista separat, însă, aşa
cum se apreciază din ce în ce mai mult acestea sunt foarte diverse şi cu un grad ridicat de interdependenţă.
De exemplu, abordarea excluderii sociale implică adresarea simultană de bariere pieţei reintegrării resurselor
umane, problemelor legate de asigurările de sănătate şi de educaţie. Pentru a face faţă unei societăţi
îmbătrânite trebuie abordate în mod diferit şi specific problemele legate de asigurările de sănătate, de politica
de angajare şi de cea de pensionare. Au fost definiţi indicatori sociali care să fie capabili să ofere o imagine de
ansamblu, absolut necesară pentru realizarea oricărei comparaţii la nivel internaţional sau pentru evaluarea
tendinţelor în domeniul social. Prin corelarea statutului social şi a indicatorilor privitori la răspunsul social în
domeniile vizate de multiple politici, indicatorii sociali permit cititorilor să aprecieze măsura în care varietatea
de politici sociale şi acţiuni care vizează societatea în ansamblu se adresează problemelor “cheie” ale
politicilor sociale.
Indicatorii sociali permit realizarea unei priviri de ansamblu asupra tendinţelor sociale şi ale politicilor,
acordând atenţia cuvenită contextelor naţionale în care aceste politici sunt puse în aplicare. Indicatorii sociali
promovaţi de către Organizaţia Economică pentru Cooperare şi Dezvoltare (O.E.C.D.) includ atât indicatorii
contextuali care ilustrează diferenţele naţionale în tendinţele sociale şi statutul social, precum şi indicatorii de
răspuns, cuprinşi în patru arii largi şi interdependente ale politicii sociale: “autosatisfacţie”/ (satisfacţie
personală), echitate, coeziune socială şi sănătate. Această lucrare se concentrează pe indicatorii referitori la
invaliditate şi la bunăstarea copiilor, însă furnizează şi informaţii cu privire la alte aspecte, cum ar fi: populaţiile
îmbătrânite, populaţia născută în străinătate, gradul de ocupare, numărul de mame care lucrează, ratele de
înlocuire, gradul de sărăcie al copiilor, cheltuielile publice în domeniul social, speranţa de viaţă, cheltuielile
pentru asigurările de sănătate, grevele, sinuciderile şi deţinuţii.

Indicatorii Sociali ai OECD: O Abordare Integratoare pentru Rapoartele Sociale

Introducere
După ce au fost într-un con de umbră începând cu anii ‘80, indicatorii sociali, sunt din nou în centrul
preocupărilor tuturor. Acest interes deosebit este provocat de două tendinţe din societăţile şi economiile zilelor
noastre:
¾ În primul rând, se pune problema dacă tocmai creşterea economică trebuie să fie obiectivul
definitoriu al politicilor publice. Această preocupare nu este una nouă, însă nu este o coincidenţă
faptul că această insatisfacţie a revenit în atenţie după câţiva ani succesivi de continuă prosperitate
economică. “Dezvoltarea sustenabilă” este acum un subiect de mare actualitate.
¾ În al doilea rând, una dintre preocupările actuale majore se referă la gradul de eficienţă ale
programelor sociale. Guvernele au nevoie de instrumente prin intermediul cărora să estimeze
eficienţa şi eficacitatea cu care au fost cheltuiţi banii pentru implementarea politicilor; astfel se
justifică cererea de indicatori sociali.
Această lucrare descrie pe scurt modul în care O.E.C.D. dezvoltă indicatori sociali pentru a susţine
realizarea de comparaţii internaţionale în ceea ce priveşte condiţiile sociale şi politicile sociale. În primă
instanţă, se trag învăţămintele de rigoare din încercările anterioare ale O.E.C.D. de a defini indicatori sociali;
apoi, se descrie abordarea utilizată în prezent în procesul de definire a unor indicatori sociali comparabili. În
sfârşit, se evidenţiază indicatorii care, în opinia autorilor, ilustrează cel mai bine tendinţele din societăţile
contemporane.
 1. Să învăţăm din trecut

În anii ’60 şi ’70 dezvoltarea unor sisteme mai eficiente de furnizare a informaţiilor în ceea ce priveşte
domeniul social era o necessitate care se menţine de actualitate. Au fost realizate diferite proiecte pentru a
demonstra modul în care s-ar putea realiza un “sistem de bilanţuri sociale”, folosind drept model şi aflându-se
în concordanţă cu sistemul naţional de bilanţuri. Se spera ca acesta să ofere informaţii de încredere atât
guvernelor, cât şi cercetătorilor din domeniul social în ceea ce priveşte dezvoltarea socială. Însă acest scop s-
a dovedit a fi unul mult prea ambiţios. Chiar şi acum, în condiţiile noilor posibilităţi de a căuta şi procesa date
din diverse surse, realizarea unor sisteme coerente de bilanţuri sociale apare ca un scop realizabil pe termen
lung, şi nu unul care ar putea fi implementat în scurt timp.
La începutul anilor ’70, O.E.C.D. a început să lucreze la elaborarea unei liste de indicatori sociali care
să fie acceptată la nivel intenaţional. În anul 1982 s-a publicat o listă care cuprindea 33 astfel de indicatori;
însă proiectul s-a încheiat şi, în ciuda unei republicări în 1986, ideea a fost abandonată.
Totuşi investigaţiile realizate atunci nu au rămas nevalorificate; dacă studiem lista din 1982, observăm
că mulţi dintre cei 33 de indicatori sunt utilizaţi de către guverne şi organizaţii internaţionale în mod regulat. În
multe privinţe, cei care au lucrat la elaborarea acestei liste au creat instrumente de bază, întrucât toate
statisticile comparabile de astăzi, care vizează domenii foarte diverse şi reunesc date de la nivel internaţional
se bazează pe munca lor.
Şi totuşi, motivul pentru care lista de indicatori O.E.C.D. nu a fost în acea formă considerată este unul
important. Se poate aprecia că principalul motiv a fost lipsa unor criterii de structurare şi de grupare. Practic
era o înşiruire de variabile sociale care fuseseră considerate ca fiind cele mai importante de către majoritatea
oamenilor şi ţărilor implicate.
Concluzia rezultată din această situaţie derivată din primul Program de Indicatori Sociali stabiliţi de
O.E.C.D. constă în faptul că nu este suficient doar să identifici indicatori interesanţi, pentru că există şi situaţii
când structurile trebuie să determine alegerea. Dacă se doreşte o structură mare, atunci va trebui să se
aştepte câteva decenii pentru obţinerea unui consens despre cum ar trebui să arate structura şi despre cum ar
trebui culese şi publicate principalele date. Trebuie să facem un compromis între dezvoltarea unei liste de
indicatori pur subiectivă şi existenţa unei structurii care să arate cum interacţionează şi cum se influenţează
reciproc indicatorii selectaţi, obiectivele unei politici sau obiectivele economice specifice.

2. Actualul proiect de indicatori sociali în viziunea O.E.C.D.

În anul 1998 a devenit evidentă necesitatea ca O.E.C.D. să dezvolte un set de indicatori sociali pentru
crearea unui instrument valoros care să ajute la realizarea comparaţiilor între rezultatele programelor sociale
din diferite ţări.
Guvernele au solicitat aceşti indicatori sociali pentru a putea cunoaşte dacă programele lor sunt
eficiente / eficace sau nu, fiindu-le mai uşor să înveţe din succesele şi eşecurile politicilor sociale ale altor ţări.
În zona socială putem identifica două categorii de indicatori: unii ai statutului social (sărăcia, aşteptările
de la viaţă sau şomajul), iar ceilalţi sunt reacţia societăţii la diferite probleme sociale (cheltuielile cu
programele sociale, numărul de paturi dintr-un spital etc.). De asemenea, O.E.C.D. a găsit util să includă în
noua listă şi indicatorii contextuali. Pe termen scurt structura demografică a populaţiei, rata divorţurilor şi
numărul persoanelor care caută azil sunt mult sub puterea de control a guvernelor. Însă toate acestea
afectează în mod sigur abilitatea unei ţări de a-şi atinge scopurile sociale stabilite.
Actuala abordare a indicatorilor sociali, conform O.E.C.D., a avut în vedere stabilirea unor scopuri
sociale cu care toate ţările să fie de acord, şi să identifice diferiţi indicatori pentru statutul social care să
reflecte dimensiunile diferite ale obiectivelor subliniate.

Cele patru obiective subliniate, care în viziunea O.E.C.D. rezumă cel mai bine obiectivele sociale
guvernamentale sunt:
• Satisfacţia personală (reprezentată de indicatori precum gradul de ocupare şi şomajul)
• Echitatea (reprezentată de indicatori precum sărăcia şi distribuirea inegală a veniturilor)

146
 • Sănătatea (reprezentată de indicatori precum aşteptările de la viaţă şi rata de îmbolnăvire/
morbiditate)
• Coeziunea socială. Aici alegerea indicatorilor este mult mai greu de realizat, deoarece coeziunea
socială are înţelesuri/ conotaţii diferite de la o persoană la alta. Abordarea aleasă de O.E.C.D. este
de a urmări acei indicatori care arată lipsa coeziunii sociale. Aceasta este reprezentată de indicatori
precum rata criminalităţii, consumul de droguri, sinuciderile etc.
În toate aceste domenii, O.E.C.D. a identificat nu numai indicatori ai statutului social, ci şi indicatori ai
răspunsului societăţii la aceste lipsuri/ probleme. În tabelul cu numărul unu putem vizualiza întreaga listă a
indicatorilor sociali.
De asemenea, este foarte important de menţionat faptul că aceşti indicatori nu au fost aleşi la
întâmplare, ci ei au fost stabiliţi ca urmare a unor discuţii îndelungi purtate între ţările O.E.C.D. În tabelul nr. 1
este prezentată lista indicatorilor sociali întocmită de O.E.C.D.
Noua listă a indicatorilor sociali întocmită de O.E.C.D.
Tabelul nr. 1
Indicatori contextuali
G1 Venitul naţional G2 Rata de fertilitate
G3 Rata de dependenţă a persoanelor în vîrstă G4 Emigranţii şi populaţia nou-născută în străinătate
G5 Refugiaţii şi solicitanţii de azil G6 Rata divorţurilor
G7 Familiile cu un singur părinte (uniparentale)
Indicatori de satisfacţie personală
Statutul social Răspunsurile societăţii
A1 Gradul de ocupare A7 Politicile de activare
A2 Rata şomajului A8 Cheltuieli cu educaţie
A3 Tinerii fără job-uri A9 Educaţia şi îngrijirea copiilor preşcolari
A4 Casnicii A10 Gradul de şcolarizare
A5 Mamele muncitoare (care au servici) A11 Gradul de alfabetizare
A6 Vârstele de pensionare A12 Ratele de înlocuire

Indicatori de echitate
Statutul social Răspunsurile societăţii
B1 Sărăcia relativă B5 Salarii minime
B2 Venitul inegal (inegalitatea distribuirii veniturilor) B6 Cheltuieli sociale publice
B3 Angajaţii plătiţi puţin B7 Cheltuieli sociale private
B4 Diferenţa de salarizare dintre sexe B8 Cheltuieli sociale nete

Indicatorii de sănătate
Statutul social Răspunsurile societăţii
C1 Speranţa de viaţă C6 Oamenii în vârstă instituţionalizaţi
C2 Mortalitatea infantilă C7 Cheltuielile cu asigurările de sănătate
C3 Anii potenţiali de irosire a vieţii C8 Responsabilitatea finanţării serviciilor de sănătate
C4 Limitarea/ inexistenţa aşteptărilor de la viaţă C9 Infrastructura sănătăţii
C5 Accidentele
Indicatorii de coeziune socială
Statutul social Răspunsurile societăţii
D1 Grevele/ conflictele de muncă D7 Deţinuţii (numărul persoanelor private de libertate ca
urmare a săvârşirii unei infracţiuni/ fapte penale)
D2 Consumul de droguri şi moartea survenită în urma
consumului acestora
D3 Rata sinuciderilor/ Sinuciderile
D4 Rata criminalităţii/ Crimele
D5 Apartenenţa la grupuri
D6 Gradul de participare la vot
Notă: unii indicatori se încadrează în mai multe categorii, însă pentru concizie a fost utilizat fiecare indicator o
singură data.

147
 3. Selectarea unor indicatori din noua listă O.E.C.D. spre exemplificare

Scopul acestei secţiuni este de a sublinia câteva exemple de indicatori.

Gradul de şcolarizare este un indicator bun care arată cât de bine vor putea participa oamenii în
societate, în general, şi pe piaţa muncii, în particular. Toate evidenţele celor de la O.E.C.D. sugerează faptul
că o creştere a gradului de şcolarizare are o influenţă benefică atât asupra indivizilor, cât şi asupra economiei
în ansamblul ei. De aceea a fost inclus în indicatorii de răspuns al societăţii, în special dacă avem în vedere
obiectivul social de promovare a satisfacţiei personale (mulţumire personală).
Ca anexă la acest indicator principal, acolo unde este posibil O.E.C.D. raportează statistici diferenţiate
pe vârsta grupului, tipul familiei şi sexe.

Gradul de scolarizare al populatiei

100 100
80 80
60 60
40 40
20 20
0 0
El ar ia
Bga a

Fi Frandaa

at rmehia

niia
C ec a
I o ia
rtu exia
Spgalic
ania

Urlanrea
Po elgria
Is lonia

ar ustandta
B la lia

e a

te
eeapotria

St G Cvetca
D No anadia

e Uania
ea O ra a
ou Aritanda

Sulandia
GItaliia

a Z J us nie

em eg a
n d

la i

an rv d
Po Murc

l n

d n
r
T

e
el
M A

55-64 ani 25-34 ani

Sursa: Societatea într-o privire: Indicatori OECD, 2001

Graficul cu numărul 1 prezintă câteva ţări care în urmă cu câţiva ani aveau un grad scăzut de
şcolarizare şi care într-un viitor apropiat vor ajunge printre primele ţări din O.E.C.D. cu un grad de şcolarizare
ridicat. Să luăm ca exemplu Corea, unde 30% din populaţia mai în vârstă a ajuns la un nivel de şcolarizare
mai mare în anul 1998, şi, totodată, are un grad de şcolarizare foarte ridicat în rândul populaţiei tinere (25-34
de ani).

Gradul de saracie relativa

20
15
10
5
0
Austria

Australia

Turcia
Norvegia

Marea
Elvetia

Mexic
Finlanda

Canada

Irlanda
Grecia
Italia
Olanda
Suedia

Franta
Belgia
Danemar

Ungaria

Germania

Statele

la jumatatea anilor 80 la jumatatea anilor 90

Sursa: Societatea într-o privire: Indicatori OECD, 2001

148
 Cel de al doilea indicator pe care îl vom prezenta este sărăcia relativă – procentul populaţiei care
trăieşte din venituri mai mici cu cincizeci la sută decât venitul mediu în ţara respectivă. Acesta este încadrat în
categoria indicatorilor privind statutul social, mai precis – indicatorii de echitate.
Unul dintre motivele prezentării acestui indicator este acela că sărăcia relativă ilustrează faptul că ţările
O.E.C.D. nu ţin neapărat să obţină compatibilitate perfectă în ceea ce priveşte acest indicator pe întreg
teritoriul lor.
Graficul cu numărul doi preznită ratele cele mai scăzute de sărăcie ale ţărilor nordice, în timp ce Mexic,
Statele Unite ale Americii şi unele ţări europene din sud au cele mei mari rate.

Rata de supravietuire fara infirmitate

80
75
70
65
60
55
50
ria

ie

i
lia

ta

ia
da

da

ia

tia
a
a

ici
nd
ni

ni

an
an

an
an
ra

na

ve
an
st

er
po

lo
ela

rit
rm

Sp
st

Fr
Au

El

Am
Ca

Ol

Po
Ja
Au

aB
Ze
Ge

ale
re
ua

Ma
No

ite
Un
Women
ele
at
St Men

Din domeniul sănătăţii vom prezenta un indicator din statutul social - Rata de supravieţuire fără
infirmitate - o estimarea perioadei de timp în care o persoană poate trăi fără să primească ajutor pentru
desfăşurarea activităţilor zilnice – gătit, baie, curăţenie etc.
Femeile, bineînţeles, se presupune că vor trăi mai mult decăt bărbaţii, şi după cum putem vedea în
graficul cu numărul 3, pentru acestea se estimează că vor trăi mai mult fără a fi infirme, adică fără a avea
nevoie de ajutorul altor persoane la treburile casnice/ de gospodărire personală.
Acest indicator sugerează şi unele veşti bune. Cu toţi ştim că aşteptările de la viaţă au crescut. Totuşi,
acest indicator a crescut şi mai rapid. Cu alte cuvinte, perioda de timp pe care o vom trăi ca “infirmi/
neputincioşi” la şfârşitul vieţii noastre s-a micşorat simţitor.
Ultimul indicator pe care l-am ales spre prezentare face parte din categoria coeziunii sociale, şi este un
indicator de răspundere socială. Numărul persoanelor din închisori variază foarte puternic de la o ţară la alta.
În graficul cu numărul patru putem vedea cum rata încarcerării/ privării de libertate din Statele Unite ale
Americii este de două ori şi jumătate mai mare decât în oricare altă ţară membră a O.E.C.D. şi de 12 ori mai
mare decât rata din Japonia.

149
 Graficul nr. 4 - Populatia privata de libertate - detinutii

0 50 100 150 200 250

Japonia
Islanda
Norvegia
Finlanda
Grecia
Suedia
Danemarca
Irlanda
Olanda
Suedia
Belgia
Italia
Germania
Rata de
incarcerare
Mexic
Australia
Luxemburg
Spania
Turcia
Canada
Marea Britanie
Ungaria
Corea
Portugalia
Republica Ceha
SUA

Desigur, operaţiile sistemului de justiţie privind criminalitatea pot părea ca fiind foarte îndepărtate de
grijile convenţionale ale politicii sociale. Dar nu există nici o posibilitate de înţelegere a unor trăsături ale pieţei
de muncă americane fără a lua în considerare rata crescută a privării de libertate din această ţară, în special
în ceea ce îi priveşte pe tinerii negrii şi hispanici.

Definirea indicatorilor de coeziune socială

Rata criminalităţii – reprezintă numărul delictelor grave exprimate ca o rată la 100.000 de persoane
pentru crimele violente, crime pentru avere sau alte crime. Rata criminalităţii are la bază numărul incidentelor
raportate la poliţie sau de către aceasta.
Sursa: Statistics Canada, Canadian Centre for Justice Statistics, Uniform Crime Reporting Survey
Rata criminalităţii la tineri şi adulţi – reprezintă numărul delictelor grave săvârşite de către tineri (12
– 17 ani) şi adulti (peste 18 ani) exprimate ca o rată la 100.000 de persoane pentru crimele violente, crime
pentru avere sau alte crime.

numărul crimelor
Rata criminalităţii =
100000

150
 Rata de sinucidere – numărul brut, rata brută şi rata morţilor survenite ca urmare a sinuciderilor
împarţit la 100.000 oameni (populaţie).
Sursa: Statistics Canada, Vital Statistics, Death Database, and Demography Division (population estimates)

numărul sinuciderilor
Rata sinuciderilor =
100000

Rata de participare la vot – numărul total de voturi raportat la 100.000 persoane.

Consumul de droguri – utilizarea fără supraveghere medicală a substanţelor narcotice în scopul de a

modifica starea de spirit.
Apartenenţa la grup – aderarea la un grup social mai mare care are un scop comun, un ideal comun-
Conflictele de muncă – refuzul unui grup de a munci ca urmare a unei salarizări proaste sau a unor
condiţii de muncă necorespunzătoare.
Rata incidenţei conflictelor de muncă – numărul de conflicte de muncă raportat la 100.000 locuitori.

Bpbliografie
1. Societatea într-o privire: Indicatori OECD, 2001
2. Statistics Canada, Vital Statistics, Death Database, and Demography Division (population estimates)
3. Statistics Canada, Canadian Centre for Justice Statistics, Uniform Crime Reporting Survey
4. www.oecd.org

151
 ELABORAREA PLANULUI DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI INTEGRATE PENTRU INCURAJAREA
PARTICIPARII TINERILOR LA DECIZIA PUBLICA

Constanţa Bodea, Daniela Hîncu

Academia de Studii Economice Bucureşti

Articolul prezentă principalele obţinute în procesul de definirea a planului de implementare pilot a

startegiei integrate pentru încurajarea participării tinerilor la decizia publică, activitate desfăsurată în cadrul
proiectului Tinerii şi decizia la diferite nivele, proiect finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin
Programul CERES, contract PP5/2002

Obiectivele strategiei integrată pentru încurajarea participării tinerilor la decizia publică

Priorităţile strategice se grupează în cinci obiective, definite drept direcţii de intervenţie, menite a se
completa şi promova reciproc şi a conferi astfel strategiei unitate şi totodată solide şanse de succes. Aceste
sunt :
Sensibilizarea opiniei publice privind necesitatea şi avantajele participării tinerilor la deciziile
publice.
Reformarea managementului public local şi central
Fundamentarea şi implementarea unor forme moderne de asigurare a accesului tinerilor la
informatiile publice şi de optimizare a fluxului informational privind politicile de tineret.
Educarea şi încurajarea participării tinerilor la decizie, dezvoltarea spiritului participativ.
Fundamentarea unor modele de parteneriat instituţionalizat între structurile statului, sectorului privat
şi ale societăţii civile
 Implementarea strategiei. Direcţii de elaborare a planului
de implementare a strategiei integrate pentru încurajarea participării tinerilor la decizia publică

În implementarea strategiei obiectivele identificate ca direcţii generale de intervenţie se pot constitui în

criterii de structurare a acţiunilor. Deşi definite de importanţă egală, se susţin şi se promovează reciproc, fiind
în bună măsură intercondiţionate. Datorită aceastei intercondiţionalităţi dar şi a modului concret de
implementare a acţiunilor (stabilirea responsabilului cu implementarea, caracteristicile acţiunii şi ale relaţiilor
de parteneriat dintre actorii instituţionali participanţi la implementare, sursele idenitificate de finanţare, etc) s-ar
putea pierde din vedere la un moment dat obiectivele specifice ale acţiunilor / subobiectivelorDin acest motiv
este utilă urmărirea de către responsabilii cu implementarea strategiei a proiectării şi realizării acţiunilor şi în
raport cu criteriu ţintei căreia se adresează. Se vor au astfel în vedere acţiuni care vizează:
ƒ pe de-o parte structuri şi actori instituţionali, prin
° întărirea/ activizarea/ reformarea/ flexibilizarea structurii instituţionale existente
° crearea de noi centre/ instituţii/ organisme/ structuri
ƒ pe de alta tineri pe diferite grupe de vârstă, ocupaţii şi rezidenţă, prin
° cursuri de formare, educare în spiritul participării active şi asumării de responsabilităţi
° încurajarea participării responsabile, în principal în forme asociative
° crearea cadrului pentru o continuă perfecţionare şi informare, pe domenii de interes general, care
să definescă cadrul general şi să consolideze formarea tinerilor în spirit participativ

Cu câteva excepţii prezenta strategie nu propune acţiuni cu desăvârşire noi. De altfel ideea de ordine a
acesteia este concertarea eforturilor persoanelor şi instituţiilor din ţară, active în domeniul şi interesate de
problematica tineretului pentru atragerea tinerilor în procesul de decizie public. Atât cele 5 subobiective cât şi
structurarea acţiunilor în funcţie de ţintă vin în sprijinul responsabilului cu implementarea strategiei pentru a se
asigura de intervenţia în multiplele aspecte pe care le comportă obiectivul general al strategiei.
Sensibilizarea opiniei publice privind necesitatea şi avantajele participării tinerilor la deciziile publice
ţinteşte ambele părţi implicate în îmbunătăţirea participării tinerilor la decizie prin infomarea susţinută şi
focalizată privind necesitatea şi avantajele pe care le prezintă antrenarea tinerilor la decizia publică. Aceast tip
de acţiuni vizează de fapt cel mai larg grup ţintă, inclusiv şi segmente neimplicate direct în problematica
tineretului.
Acest tip de acţiuni trebuie să fie premanente cel puţin pe termen scurt, sau frecvente cel puţin la
începutul implementării strategiei pentru a atrage atenţia asupra problemei şi a o identifica ca atare în
conştiinţa publică. În afara identificării unor cuvinte/ idei cheie a campaniei de sensibilizare a opiniei publice,
este absolut necesară delimitarea grupurilor ţintă în funcţie de care se va pune accent diferit pe mesaje şi
teme specifice relevante în contextul strategiei.
Recursul la mass media facilitează realizarea obiectivului acestei direcţii de intervenţie, dar nu este
suficient. Promovarea trebuie completată cu distrbuirea de materiale informative în acest sens, de data
aceasta cu adresare focalizată în special în rândul tinerilor, cu ocazia diferitelor evenimentelor destinate lor.
Mesajul trebuie adaptat situaţiei, pentu a reţine atenţia şi a nu plictisi, dar preluând cuvintele/ ideile cheie ale
campaniei menite să reamintească contextul/ problema vizată.
Subobiectivul vizând accesibilitatea la forme moderne de acces la informaţii şi optiizarea fluxului
informaţional trebuie proiectat şi implementat ca parte a subobiectivului 1. Scopul său prioritar trebuie să fie
informarea sub imperativul promovării participării tinerilor.
Preocuparea pentru diversitatea informaţiilor la care se face referire este un alt mod de a atrage atenţia
asupra problemei participării tinerilor, de a conştientiza de data aceasta un segment de populaţie mai restrâns,
dar mai avizat şi mai interesat complexitatea problemei, multitudinea aspectelor relevante.
Paralel, pe această cale se oferă posibile soluţii pentru diversele aspecte prin promovarea acţiunilor
realizate cu şi pentru tineri. Între acestea se regăsesc cursuri, workshop-uri, schimburi de experienţă pe
diferite teme (eventual propuse de tineri), programe de orientare şi pregătire profesională, legislaţia muncii,
evenimente sociale şi culturale ca modalităţi de petrecere a timpului liber (eventual diferenţiat pe grupe de
vârstă), dar şi de formare şi dezvoltare a individului, popularizarea instituţiilor active în acest domeniu şi a
procupărilor lor legate de probleme specifice tinerilor (politica de tineret, legi şi măsuri specifice adresate
acestui segment de populaţiei –facilităţi sau scutiri la transport/ călătorii, la înfiinţarea unei firme, la angajare,
legat de problema locuinţei, etc)
Acolo unde acest tip de informare nu este posibil trebuie acordată obiectivele ambelor direcţii de
intervenţie pot fi atinse printr-o atenţie sporită acordată centrelor de informare şi debateri. O strategie de
158
implementare flexibilă se dovedeşte esenţială pentru a reuşi să capteze atenţia tinerilor. Flexibilitatea trebuie
subordonată nu atât infrastructurii şi resurselor umane/ de specialişti disponibile cât mai ales specificul
segmentului de tineri căruia se adresează (rural, cu sau fără loc de muncă, elevi, etc). Reţeaua instituţiilor de
învăţământ ca soluţii pentru sediile acestor centre oferă avantajul unei acoperiri largi. Ea lasă însă neacoperit
un segment important care ar putea fi preluat de ONG-uri.
Asemeni obiectivului promovării acest tip de acţiuni trebui să fie cvasi permanente, cu o intensitate mai
mare în perioada de început a implementării. Acţiunile centrelor de informare trebuie să fie mai susţinute acolo
unde ele suplinesc alte formede promovare a problematicii tineretului (ex: rural).
Acest tip de informare structurată face legătura cu eforturile de educare şi încurajare a participării
tinerilor la decizie. Acestea trebuie să acopere atât segmentele de vârstă mică prin activităţi şcolare şi
extraşcolare cât şi tinerii care au încheiat procesul formal de educaţie. Încurajarea exprimării propriei opinii, a
propriei iniţiative dar şi crearea cadrului formal în acest scop se subscriu acestei direcţii de intervenţie.
Promovarea unui delegat al tinerilor în structurile de decizie la nivel local, formarea unor echipe de conducere
pentru o zi/ o săptămână, dezvoltarea reţelei de consilii locale a tinerilor pentru mai buna reprezentare a
problemelor acestora la nivelul comunităţii, dar şi familiarizarea cu administraţia şi managementul local.
Preocupările legate de dezvoltarea spiritului civic şi de parteneriat trebuie să se regăsească în
programa şcolară şi activităţile extraşcolare şi permanente pe termen mediu. Formele de încurajare şi
promovare a tinerilor sunt în multe situaţii o noutate, şi trebuie prin urmare tratate cu prudenţa necesară.
Pentru început ele pot fi organizate mai rar dar neapărat urmate de dezbateri/ workshop-uri, care să
beneficieze de participarea tinerilor, a autorităţilor locale şi responsabilului cu coordonarea subobiectivului în
are să să discute aceste experienţe.
Consiliile consultative de tineret sunt un pas mai departe spre fundamentarea unor modele de
parteneriat instituţionalizat. Acţiunile care răspund cerinţelor acestui obiectiv constituie exemple de succes ale
activităţii în parteneriat şi totodată completează formarea tinerilor în spirit participativ. Un rol esenţial în
derularea acestor activităţi revine ONG-urilor şi asociaţiilor profesionale. Succesul acestui tip de acţiuni
pleadează singură pentru importanţa parteneriatului.
Asemeni majorităţii acţiunilor subobiectivului privind reforma managementului public frecvenţa acestui
tip de acţiune este dictată de condiţiile locale (interesul pentru un domeniu sau altul, posibilitatea obiectivă de
a derula astfel de acţiuni, etc)
Adresate reprezentantilor autoritatilor locale si centrale precum si reprezentantilor altor institutii active
in domeniul tineretului obiectivul acestor actiuni este deschiderea acestora catre tineret prin accptare si
incurajarea tinerilor sa participe alaturi de ei la procesul de decizie. Schimburile de experienta si work-
shopurile, siin final editarea unui manual destinat acestora au menirea de a populariza avantajele atragerii
tinerilor in procesul de decizie, a experientelor de succes, a metodelor si tehnicilor cel mai adecvate in acest
sens.

Tabelul de mai jos schematizeaza proiectarea activitatílor in timp in functie de frecventa lor.

Termen scurt Termen mediu Termen lung

Acţiuni ale S1 1 1 2
Acţiuni ale S2 3 3 3
Acţiuni ale S3 1 1 2
Acţiuni ale S4 1 2 2
Acţiuni ale S5 3 3 3

Cifrele indica frecventa actiunilor (1 frecvent; 2 mai putin frecvent;

3 functie de cerere). Frecventa activitatilor NU reflecta importanta lor. Asa cum am mentionat deja
subobiectivele sunt egal importante. Actíunile subsumate acestora trebuiesc insa proiectate si derulate in
raport cu specificul comunitati, si alese (ca forma de implementare, institutia responsabila cu implementarea,
etc.) corepsunzator astfel incat ele sa se obtina maximum de eficienta.

159
 IMPLEMENTAREA PILOT A STRATEGIEI INTEGRATE PENTRU INCURAJAREA PARTICIPARII
TINERILOR LA DECIZIA PUBLICA

Constanţa Bodea, Academia de Studii Economice Bucureşti

Articolul prezentă principalele obţinute în procesul de implementare pilot a startegiei integrate pentru
încurajarea participării tinerilor la decizia publică, activităti desfăsurate în cadrul proiectului Tinerii şi decizia la
diferite nivele, proiect finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Programul CERES, contract PP5/2002.

Modalităţi de implementare pilot a strategiei integrate pentru încurajarea participării tinerilor la

decizia publică

Implementarea pilot a strategiei integrate pentru încurajarea participării tinerilor la decizia publică s-a
realizat prin următoarele acţiuni:
- realizarea a trei programe pilot de formare
- organizarea unui workshop pe tema implicării civice a tinerilor
- implementarea pilot a consultanţei on-line prin intermediul portalului

Programe pilot de formare

În concordanţă cu activitatea tradiţională pe care o desfăşoară în acest domeniu, programele de

instruire care s-au organizat, au avut ca principal scop contribuţia la dezvoltarea şi întărirea organizaţiilor
neguvernamentale de tineret, la dezvoltarea politicilor de tineret în România, precum şi la stimularea
participării tinerilor prin reformarea managementului public local şi central.
Printre participanţii la aceste cursuri de instruire s-au numărat şi funcţionari publici din cadrul direcţiilor
de tineret ale instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi tineri din diverse structuri neguvernamentale de
tineret. Actorii din sectorul neguvernamental sunt tinerii activi în organizaţiile neguvernamentale de tineret;
actorii din sectorul guvernamental sunt funcţionarii publici care, în cadrul activităţilor lor zilnice, gestionează
problemele specifice sectorului tineret. Rolurile acestor două sectoare sunt distincte şi complementare în
acelaşi timp. Un parteneriat real - dar câteodată doar potenţial - există. Acest parteneriat trebuie să fie
dezvoltat şi susţinut pentru beneficiile mutuale ce le implică, şi trebuie să servească intereselor comune ale
ambelor sectoare (guvernamental şi neguvernamental) printr-o cooperare constructivă.
Scopurile acestor programe de instruire au constat în:
- Întărirea cooperării şi parteneriatului dintre cei mai importanţi actori neguvernamentali şi
guvernamentali, în dezvoltarea politicii de tineret în România;
- Creşterea nivelului de conştientizare asupra importanţei participării tinerilor la procesul decizional;
- Contribuţia la dezvoltarea politicii de tineret şi a activităţii de tineret în concordanţă cu principiile
democraţiei pluraliste şi a drepturilor omului.
Obiectivele specifice ale acestor programe de instruire au fost:
- Crearea spaţiului necesar pentru un dialog deschis şi pentru împărtăşirea experienţelor tuturor
partenerilor din sectorul de tineret al României;
- Reflectarea asupra situaţiei curente şi a recentelor dezvoltări ale politicilor de tineret în România,
cât şi asupra conceptului de “politică de tineret”;
- Creşterea nivelului de conştientizare asupra rolului şi importanţei activităţii de tineret;
- Analiza contribuţiei sectoarelor neguvernamental (în special ale Consiliilor locale ale tinerilor) şi
guvernamental în dezvoltarea activităţii de tineret, în dezvoltarea şi implementarea politicii de
tineret;
- Promovarea înţelegerii mutuale şi a respectului dintre sectoarele neguvernamental şi
guvernamental – autorităţile statului –, şi încurajarea cooperării între acestea;
- Sprijinirea participanţilor în a identifica instrumente şi a-şi dezvolta aptitudinile pentru a fi capabili să
aplice cunoştinţele noi dobândite în activitatea lor de zi cu zi;
 - Reflectarea şi promovarea valorilor, principiilor şi conceptelor activităţii de tineret din alte ţări
(procesul decizional, participarea, parteneriatul egal între autorităţile guvernamentale
/centrale/locale si ONG-uri, participarea tinerilor, educaţia
non-formală, toleranţa, înţelegerea interculturală,etc)
- Analizarea bunelor practici manageriale din România şi din alte ţări cu tradiţie în domeniu;
- Cunoasterea pârghiilor legislative în domeniul participării în România
- Analizarea organizaţiilor de tineret şi nivelul de implicare al acestora la procesul decizional.
Grupul ţintă a fost format din :
• funcţionarii publici cu atribuţii în domeniul politicilor de tineret din administraţia publică centrală şi
locală;
• tineri membri ai organizaţiilor non-guvernamentale (ONG-urilor) de tineret.
Profilul participanţilor. S-a avut în vedere ca participanţii din ambele sectoare, guvernamental şi
neguvernamental, să prezinte următoarele caracteristici
9 Să fie implicaţi în dezvoltarea şi/sau implementarea activităţii de tineret şi a politicii de tineret;
9 Să fie deschişi, hotărâţi şi motivaţi să dezvolte şi să contribuie la întărirea dialogului şi a cooperării
dintre partenerii guvernamentali şi neguvernamentali în domeniul tineretului;
9 Să fie într-o poziţie care să le permită să implementeze şi să monitorizeze rezultatele cursului în
sectorul lor de activitate;
9 Să fie în posibilitatea de a participa la acest curs pe toată perioada de desfăşurare a acestuia;
9 Participanţii din sectorul neguvernamental trebuie să fie tineri implicaţi activ în activitatea de tineret
în cadrul unei organizaţii neguvernamentale de tineret, de preferat având vârsta între 18 şi 30 de
ani;
9 Participanţii din sectorul guvernamental trebuie să fie funcţionari publici din sistemul guvernamental
(administraţie centrală şi locală) care au responsabilităţi ce privesc activităţile de tineret.

La aceste trei programe au participat, în total, 72 de persoane reprezentanţi ai:

- ONG-urilor : ASER, FASER, Asociaţia Pro Democraţia, ASUB, AIESEC, Asociaţia CIVITAS 99,
Fundaţia Culturală MATCA 2000, Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative (ANSSA),
Fundaţia Parada Bucureşti, Asociaţia YMCA Baia Mare, Asociaţia Euro 26, Asociaţia Leaders România,
Grupul pentru Dezbatere şi Consens Social, Centrul de Resurse pentru Tineri şi Studenţi – Cluj, Fundaţia Life
Tineret - Oradea, PROTIN, Centrul de Informare şi Consiliere pentru Tineri;
- instituţiilor publice : Institutul pentru Politici Publice, Primăria Sectorului 1, Primăria Sectorului 2,
Primăria Sectorului 3, Primăria Sectorului 4, Primăria Sectorului 5, Primăria Cluj, Consiliul Judeţean Cluj,
A.N.T.- Bucureşti, ANT - Buzău, ANT - Caraş - Severin, A.N.S.I.T., Institutul pentru Politici Publice.
Selecţia celor care au participat la aceste programe s-a realizat de către o comisie din partea INA, pe
baza analizei formularului de înscriere, existând de asemenea şi persoane care nu s-au încadrat în criteriile de
admitere la aceste programe.
Tematica programelor de instruire a cuprins :
• Participarea; tehnici de participare publică;
• Decizii şi comunicare la nivel de grup; studii de caz;
• Tehnici promoţionale; evidenţierea rolului tinerilor prin intermediul relaţiilor publice;
• Managementul conflictelor; Tehnici de negociere;
• Pârghii legislative în domeniul procesului participativ în România;
• Politica de tineret în România; Strategii guvernamentale în domeniul tineretului;
• Problematica tineretului – abordare sociologică; studii de caz;
• Analiza organizaţiilor de tineret din România şi nivelul de implicare al acestora în procesul
decizional - studii de caz;
• Parteneriat public – privat. Modele de parteneriat între structuri de tineret ţi instituţii publice;
163
 • Participarea tinerilor la realizarea proiectelor; Managementul proiectelor – studii de caz.
Echipa de experţi (lectori) care a susţinut tematicile mai sus menţionate a fost formată din:
- Conf. univ. dr. Daniela HINCU – Academia de Studii Economice (ASE);
- Iuliana ALBU - Director Departament Cooperare şi Dezvoltare Instituţională, INA;
- Asist. univ. dr. Cătălin DOBREA – Academia de Studii Economice (ASE);
- Ionuţ CROITORU – Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Economişti din România (FASER);
- Dragoş NIŢĂ - Autoritatea Naţională pentru Tineret (ANT);
- Lăcrămioara OLTEANU- Asociaţia MASTER FORUM;
- Claudia PETRESCU – Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV);
- Sorin DUMITRU – expert colaborator INA.
- Sorin MITULESCU – ANSIT;
- Prof. univ. dr. Constanţa BODEA – ASE.
Toate programele au fost finalizate prin acordarea fiecărui participant a unui certificat INA, în funcţie de
prezenţa la programe, precum şi de evaluarea finală. Rezultatele testului final (feedback-ul pentru participanţi)
au fost transmise fiecărui participant.
De asemenea, şi lectorilor le-a fost transmis feedback-ul din partea participanţilor, prin realizarea unei
analize a răspunsurilor date de către participanţi la chestionarul de evaluare a lectorilor.

Workshop pe tema implicării civice a tinerilor

Workshopul a fost organizat pe data de 17 noiembrie 2004, la sediul INA, Bucureşti, cu sprijinul
partenerilor din proiect (ASE, ASER, ICCV). Publicitatea workshop-ului s-a realizat prin diverse mijloace,
printre care amintim: site-ul INA (www.ina.gov.ro)- diseminarea informaţiei, comunicat de presă, afiş de
prezentare a evenimentului.
Obiectivul specific al acestui seminar a constat în crearea oportunităţii de dezvoltare a unor
parteneriate între participanţi.
Grupul ţintă a fost acelaşi ca şi pentru cele trei programe de instruire, şi anume:
• funcţionarii publici cu atribuţii în domeniul politicilor de tineret din administraţia publică centrală şi
locală;
• tineri membri ai organizaţiilor non-guvernamentale (ONG-urilor) de tineret.
În vederea pregătirii seminarului, au avut loc mai multe întâlniri cu lectorii de la programele de instruire
precedente, precum şi cu partenerii proiectului, întâlniri în cadrul cărora s-au stabilit:
- organizarea agendei zilei respective;
- lista invitaţilor;
- stabilirea temelor ce vor fi dezbătute în cadrul atelierelor de lucru.
Numărul participanţilor la acest eveniment a fost de 63 de persoane, dintre care 18 reprezentanţi ai
instituţiilor publice (din România – Bucureşti, Baia Mare, Suceava; Republica Moldova) şi 45 reprezentanţi ai
ONG-urilor de tineret din România (Bucureşti, Oradea), Republica Moldova.
Agenda zilei de 17 noiembrie a fost organizată după cum urmează:
9 prima parte a zilei a fost dedicată susţinerii de către cei prezenţi a proiectelor de succes derulate
sau în curs de derulare;

164
 9 partea a doua a zilei a fost destinată atelierelor de lucru (două ateliere cu teme specifice: “Strategia
guvernamentală privind participarea tinerilor la adoptarea deciziilor în administraţia publică” şi
„Oportunităţi de finanţare a proiectelor”).
Fiecare participant a prezentat un proiect de parteneriat (Administraţia publică/ONG; ONG/ONG)
derulate sau in curs de derulare. (vezi agenda seminar). Pentru o mai buna vizibilitate a seminarului,
prezentările au fost publicate pe site-ul INA.
Scopul întâlnirii în plen a fost de informare, cunoaştere reciprocă şi stabilire de contacte (unele dintre
ele materializându-se sub forma unor parteneriate: spre exemplu, Consiliul Municipal Chişinău şi Grupul
pentru Dezbatere şi Consens Social, Asociaţia Studenţilor în Drept şi ASER).
Obiectivul celor două ateliere a fost de creare a cadrului necesar dezbaterilor, discuţiilor pe temele
propuse, teme considerate importante atât de către membrii ONG-urilor, cât şi de reprezentanţii instituţiilor
publice.
Discuţiile din cadrul fiecărui atelier au fost conduse de un moderator: pentru atelierul 1-doamna Anca
TOMESCU, UNDP, pentru atelierul 2-domnul Claudiu CONSTANTINESCU- reprezentant Autoritatea
Naţională pentru Tineret (A.N.T.) şi domnul Ionuţ SIBIAN- reprezentant Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii
Civile (FDSC).
Punctul de plecare al discuţiior l-au constituit, în cazul ambelor ateliere, următoarele prezentări de
proiecte:

Atelier 1
A.N.S.I.T. - Programul Youth (Sorin MITULESCU)
Asociaţia MASTER FORUM - Charta Participarii Tinerilor si politicile publice de tineret la nivel local –
perspective (Lucian VERESCIAGHIN)
Fundaţia Life Tineret (Oradea) – Planul de acţiune pentru Tineret (Oradea) – Marius HĂRDUŢ
A.N.T – prezentarea instituţiei ca actor al implementării strategiei privind tinerii (Simona TUDOR).

Atelier 2
A.N.T. – prezentarea ca instituţie şi unul dintre principalii finanţatori ai proiectelor de tineret (Claudiu
CONSTANTINESCU)
FDSC – prezentarea organizaţiei şi modalităţile de finanţare (Ionuţ SIBIAN).
Concluziile acestor ateliere pot fi rezumate astfel:
- Prezentările celor care au fost invitaţi au constituit importante inputuri referitoare la modul de
percepţie al celor cărora se adresează strategia privind participarea tinerilor (în special ONG-urilor).
Astfel, în elaborarea unei strategii de acest gen trebuie să se aibe în vedere strategia la nivel
european, contextul naţional al strategiilor, precum şi strategiile, planurile de acţiune la nivel local. O
direcţie de urmat în vederea elaborării unei strategii viabile, coerente şi realiste este formularea
acesteia pornind de la planurile de acţiune la nivel local.
- Un rol important în fundamentarea startegiei de tineret o au activitatea de cercetare şi relaţiile cu
ONG-urile active în acest domeniu. În acelaşi timp, trebuie să se ţină cont de instrumentele formale şi
mai ales cele formale de care dispun ONG-urilor de tineret.
- Diferenţa clară între tipul de finanţare acordat de cele două organisme: ANT – fonduri
guvernamentale, FDSC – fonduri europene. Astfel, diferenţa clară între tipul de finaţare conduce la
diferenţieri referitoare la modul de aplicare pentru aceste fonduri, criterii de admitere a proiectelor,
temele / componentele pentru care se poate aplica sunt diferite, sumele destinate proiectelor sunt
diferite. Modalităţile de finanţare valabile pentru A.N.T. sunt: participarea la Concursul Naţional de
Proiecte de Tineret sau parteneriatele, în timp ce pentru F.D.S.C., principala sursă de finanţare o
constituie Programul PHARE 2003/005-551.01.05. O cunoaştere a condiţiilor de aplicare este
absolut necesară pentru a putea solicita surse de finanţare
- Necesitatea cunoaşterii din timp a termenelor de lansare a competiţiilor (în cazul ANT) şi o mai clară
descriere a condiţiilor pentru aplicare (în cazul FDSC). Practic, aceasta ar însemna transmiterea

165
 concluziilor pe care finanţatorii le au în urma evaluării diverselor proiecte, făcând chiar referiri la
aspecte concrete (activităţi neeligibile, greşeli întâlnite în scrierea proiectelor).
- O atenţie deosebită trebuie să se acorde şi participanţilor, în sensul stimulării reciproce de a
împărtăşi experienţa referitoare la obţinerea de finanţări (ce succese, ce insuccese a avut fiecare).
Pentru ca toate acestea să fie posibile, trebuie creat un cadru propice dezvoltării ideilor şi schimbului
de experienţe; un organism cu rol de facilitator (cum a fost spre exemplu INA, în această etapă) este
absolut necesar pentru întâlnirea principalilor actori din domeniul tineretului

Implementarea pilot a consultanţei on-line prin intermediul portalului

În vederea verificării procedurii de lucru au fost create o 15 conturi de utilizatori, care au fost distribuite
studenţilor din cadrul Academiei de Studii Economice, cu solicitarea de a transmite cereri de consultanta si de
a raporta modul de desfasurare a comunicarii, inclusiv aprecieri legate de calitatea consultantei oferite. In
perioada 1-15 noiembrie s-au inregistrat 100 solicitari, care au fost rezolvate de echipa de consultanta. 84,3%
din cereri au fost solutionate in termen, restul au inregistrat intarzieri de pana la 72 ore. S-a evaluat ca
procedura functioneaza satisfacator. Din aprecierile formulate, pe scara 1-5 punctajul mediu obtinut la
calitatea consultantei a fost 3,7%.

166
 ANALIZA CALITĂŢII UNOR PRODUSE SAU GRUPE DE PRODUSE INDUSTRIALE IMPORTANTE, A
MODULUI DE CERTIFICARE A ACESTORA, PRECUM ŞI A MĂSURII ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ ÎN
STANDARDELE DIN DOMENIU ALE UE. ANALIZA EFICIENŢEI ŞI PRODUCTIVITĂŢII ACTIVI-TĂŢILOR
FIRMELOR DIN INDUSTRIE ROMÂNIA, COTATE LA BURSĂ

Marin Dumitru, Stancu Stelian, Ţigănescu Ioan Eugen,

Andrei Ana-Michaela, Spircu Liliana, Nica Vasile, Dobre Ion, Cenuşă Gheorghe, Şerban Radu, Hartulari
Carmen, Albu Crisan, Galupa Angela, Dumitrescu Tudor, Ciumara Roxana, Vegheş Ovidiu, Marinescu
Daniela, Stancu Marilena, Aldea Anamaria, Pâslaru Dragos, Păun Mihai

1. Analiza eficienţei şi productivităţii activităţilor firmelor din industrie din România cotate la
Bursă în perioada
1999-2001, cazul a două outputuri

Analiza are la bază datele comunicate oficial de instituţiile de profil din România şi anume Rasdaq şi
Bursa de Valori Bucureşti, în perioada 1998-2001. Trebuie menţionat faptul că aceste informaţii se referă la
valori agregate, majoritatea obţinute din actele contabile ale firmelor; în plus, pentru fiecare firmă sunt
disponibile cotaţiile acţiunilor ei la bursă înregistrate zilnic.
A fost luat în considerare un număr de 26 de firme (numărul firmelor cotate este mult mai mare, dar
pentru unele dintre ele nu există date, nu sunt suficiente sau au fost înfiinţate după anul 1998) din mai multe
sectoare de activitate, după cum urmează:
- 10 firme din industria chimică;
- 7 firme din sectorul maşini, unelte şi inginerie;
- 4 firme din sectorul echipamente energetice şi servicii;
- 2 firme din sectorul materiale şi mărfuri diverse;
- 3 firme din sectorul componente industriale.

Pentru fiecare firmă în parte am avut în vedere următoarele inputuri şi outputuri:

Inputurile:
I1) Imobilizările corporale, asociate utilizării unui input clasic, factorul capital;
I2) Cheltuielile cu personalul, asociate utilizării forţei de muncă;
I3) Active circulante, asociate activităţii de exploatare a firmei.
Outputurile:
O1) Cifra de afaceri, ca principal indicator agregat al rezultatelor activităţii;
O2) Veniturile din Exploatare, ca indicator esenţial în analiza rezultatelor activităţii firmelor.
Firmele sunt grupate pe sectoare de activitate, după cum urmează:
Nr
Simbol Denumire companie Sector
crt
1 AZO Azomures S.A. Tg. Mures Chimice
2 RLS Rolast S.A. Pitesti Chimice
3 OLT Oltchim S.A. Rm. Valcea Chimice
4 AMO Amonil S.A. Slobozia Chimice
5 CPR Chimopar S.A. Bucuresti Chimice
6 CRB Carbid-Fox S.A. Tarnaveni Chimice
7 PCL Policolor S.A. Bucuresti Chimice
8 PPL Prodplast S.A. Bucuresti Chimice
9 SOF Sofert S.A. Bacau Chimice
10 STZ Sinteza S.A. Oradea Chimice
11 RBR Rulmentul S.A. Brasov Masini,unelte si inginerie
 Nr
Simbol Denumire companie Sector
crt
12 TBM Turbomecanica S.A. Bucuresti Masini,unelte si inginerie
13 APC Vae Apcarom S.A. Buzau Masini,unelte si inginerie
14 ART Artrom S.A. Slatina Masini,unelte si inginerie
15 CMF Comelf S.A.Bistrita Masini,unelte si inginerie
16 SNO Santierul Naval Orsova S.A. Masini,unelte si inginerie
17 UCM Ucm Resita S.A. Masini,unelte si inginerie
18 ENP Compania Energopetrol S.A. Campina Echipamente energetice si servicii
19 PEI Petrolexportimport S.A. Bucuresti Echipamente energetice si servicii
20 PTR Rompetrol Well Services S.A. Echipamente energetice si servicii
21 PTS Petrolsub S.A. Suplacu De Barcau Echipamente energetice si servicii
22 ABR Abrom S.A. Barlad Materiale si marfuri diverse
23 CBC Carbochim S.A.Cluj Napoca Materiale si marfuri diverse
24 ARM Armatura S.A. Cluj-Napoca Componente industriale
25 CMP Compa S. A. Sibiu Componente industriale
26 MEF Mefin S.A. Sinaia Componente industriale

2. Modelul DEA-IN-VRS

În orientarea input, ineficienţa tehnică este determinată de utilizarea în exces a inputurilor, iar scorul de
eficienţă obţinut arată reducerea proporţională a tuturor factorilor de producţie care să conducă la acelaşi nivel
al outputurilor.
Rezultatele obţinute în fiecare din cei patru ani sunt sintetizate în tabelele următoare:

Scoruri de eficienţă - Orientare Input - An 1998

Tabelul 1
Firme Eficienţă CRS Eficienţă VRS Eficienţa la scală Randam la scală
1 0,516 0,582 0,886 cresc
2 0,909 0,915 0,993 cresc
3 0,751 1 0,751 descr
4 0,426 0,588 0,724 cresc
5 0,863 0,91 0,948 cresc
6 1 1 1 -
7 0,589 0,593 0,992 cresc
8 0,849 0,891 0,953 cresc
9 0,962 0,963 0,999 cresc
10 0,516 1 0,516 cresc
11 1 1 1 -
12 0,894 0,934 0,957 cresc
13 0,844 0,879 0,96 cresc
14 0,556 0,582 0,957 cresc
15 0,655 0,691 0,949 cresc
16 0,506 0,567 0,892 cresc
17 0,736 0,741 0,997 cresc
18 1 1 1 -
19 0,498 0,829 0,601 cresc
20 0,965 0,987 0,978 cresc
21 1 1 1 -
22 0,745 1 0,745 cresc
23 0,874 0,93 0,94 cresc
24 0,62 0,662 0,937 cresc
25 0,889 0,89 1 -
26 0,748 0,788 0,948 cresc
Mediadia 0,766 0,843 0,909

"Eficienţa CRS" indică eficienţa relativ la o tehnologie cu randamente constante la scală de tip CRS.

172
 "Eficienţa.VRS" indică eficienţa relativ la o tehnologie cu randamente variabile la scală.
"Randamentele la scală" indică tipul randamentului la scală variabilă, ce poate fi tehnologie cu
randamente crescătoare sau descrescătoare.
Dintre firmele analizate, se observă ca sunt eficiente în anul 1998, doar următoarele:
• Firma 6 – CRB - Carbid-Fox S.A. Tarnaveni – Sector: Chimice
• Firma 11- RBR - Rulmentul S.A. Brasov – Sector: Maşini, unelte şi inginerie
• Firma 18 – ENP - Compania Energopetrol S.A. Câmpina – Sector: Echipamente energetice şi
servicii
• Firma 21 – PTS - Petrolsub S.A. Suplacu De Barcău – Sector: Echipamente energetice şi servicii
În plus, se remarcă scoruri de eficienţă de peste 90% la firmele:
• Firma 2 – RLS - ROLAST S.A. PITESTI - Sector: Chimice
• Firma 5 – CPR - CHIMOPAR S.A. BUCURESTI – Sector: Chimice
• Firma 9 – SOF - SOFERT S.A. BACAU - Sector: Chimice
• Firma 12 – TBM - TURBOMECANICA S.A. BUCURESTI – Sector: Masini,unelte si inginerie
• Firma 20 – PTR - ROMPETROL WELL SERVICES S.A. – Sector: Echipamente energetice si
servicii
• Firma 23 – CBC - CARBOCHIM S.A.CLUJ NAPOCA – Sector: Materiale si marfuri diverse
Eficienţa medie a ansamblului analizat este de 84,3%, ceea ce indică o activitate ce poate fi
îmbunătăţită.
Pe de altă parte, există şi firme a căror activitate prezintă un grad mare de ineficienţă:
• Firma 1- Azomures S.A. Tg. Mures - Chimice
• Firma 4 - Amonil S.A. Slobozia - Chimice
• Firma 7- Policolor S.A. Bucuresti - Chimice
• Firma 14 - Artrom S.A. Slatina - Masini,unelte si inginerie
• Firma 16 - Santierul Naval Orsova S.A. - Masini,unelte si inginerie
Să luăm ca exemplu, firma 4 - Amonil S.A. Slobozia - Chimice , al cărei scor-VRS este 58,8%; aceasta,
conform tehnicii prezentate ar putea să-şi reducă proporţional inputurile utilizate cu 41,2% şi totuşi să obţină
acelaşi volum al veniturilor din exploatare şi al cifrei de afaceri.
O altă categorie de informaţii sintetizate în tabelul anterior se referă la eficienţa la scala de fabricaţie:
cu cât scorul de eficienţă calculat tinde către valoarea unitară, cu atât firma se apropie de o scală optimă.
Putem observa că majoritatea firmelor este caracterizată de tehnologii cu randamente crescătoare la scală şi,
în consecinţă, dispun de posibilităţi de a-şi extinde producţia.
Prezentăm în continuare (Tabelul 2) modul în care fiecare firmă ineficientă poate fi transformată sau
construită ca o combinaţie liniară de firme eficiente (teoretic) astfel încât rezultatul obţinut să conducă în noua
situaţie la eficienţă. Pe de altă parte, firmele eficiente sunt surprinse în tabelul următor ca fiind raportate la ele
însele, astfel încât ponderea ataşată este 1.
De exemplu, firma 3 - Oltchim S.A. Rm. Vâlcea - Chimice este eficientă şi deci ponderea alăturată este
1. În schimb, firma 1 - Azomures S.A. Tg. Mures - Chimice fiind ineficientă, va avea construită frontiera cu
ajutorul firmelor eficiente 10 (Sinteza S.A. Oradea - Chimice) şi 21 (Petrolsub S.A. Suplacu De Barcau -
Echipamente energetice si servicii), ale căror ponderi sunt 0,637 şi respectiv 0,363 (de observat că suma
ponderilor este 1).

Combinaţii liniare de firme – An 1998

Tabelul 2
Firme Peers 1 cu pondere Peers 2 cu pondere Peers 3 cu pondere
1 10 0,637 21 0,363 eficientă
2 22 0,149 6 0,851 eficientă
3 3 1 eficientă eficientă
4 10 0,365 21 0,068 22 0,567
5 22 0,617 6 0,383 eficientă
6 6 1 eficientă eficientă
7 6 0,344 21 0,475 22 0,182
8 21 0,23 6 0,194 22 0,576
9 11 0,029 6 0,768 18 0,203
10 10 1 eficientă eficientă
11 11 1 eficientă eficientă
12 18 0,451 22 0,518 6 0,031

173
 13 6 0,228 22 0,545 18 0,227
14 21 0,375 22 0,612 6 0,013
15 22 0,596 21 0,094 6 0,31
16 6 0,077 21 0,101 22 0,822
17 18 0,901 11 0,099 eficientă
18 18 1 eficientă eficientă
19 21 0,007 10 0,47 22 0,523
20 22 0,383 6 0,617 eficientă
21 21 1 eficientă eficientă
22 22 1 eficientă eficientă
23 22 0,676 21 0,014 6 0,309
24 22 0,707 6 0,293 eficientă
25 22 0,009 6 0,991 eficientă
26 22 0,64 6 0,36 eficientă

Scoruri de eficienţă - Orientare Input - An 1999

Tabelul 3
Firme Eficienţă CRS Eficienţă VRS Eficienţa la scală Randam la scală
1 0,417 0,522 0,789 cresc
2 0,89 0,892 0,998 descr
3 0,771 1 0,771 descr
4 0,723 0,74 0,977 cresc
5 0,947 0,995 0,951 cresc
6 1 1 1 -
7 0,663 0,665 0,997 cresc
8 0,95 0,98 0,969 cresc
9 0,909 0,915 0,993 descr
10 0,588 1 0,588 cresc
11 0,856 0,942 0,908 descr
12 0,962 1 0,962 cresc
13 0,896 0,954 0,939 cresc
14 0,385 0,423 0,91 cresc
15 0,773 0,806 0,958 cresc
16 0,728 0,767 0,949 cresc
17 0,486 0,486 1 -
18 0,986 1 0,986 cresc
19 0,892 1 0,892 cresc
20 0,982 1 0,982 cresc
21 1 1 1 -
22 0,449 1 0,449 cresc
23 0,794 0,844 0,94 cresc
24 0,694 0,768 0,904 cresc
25 0,765 0,767 0,997 descr
26 0,858 0,884 0,972 cresc
Media 0,783 0,86 0,915

Se observă, că în anul 1999 se menţin ca firme eficiente:

• Firma 6 – CRB - CARBID-FOX S.A. TARNAVENI – Sector: Chimice

174
 • Firma 21 – PTS - PETROLSUB S.A. SUPLACU DE BARCAU – Sector: Echipamente energetice
si servicii

Celelalte două firme (firma 11 - RBR - Rulmentul S.A. Brasov – Sector: Maşini, unelte şi inginerie şi
firma 18 - ENP - Compania Energopetrol S.A. Câmpina – Sector: Echipamente energetice şi servicii) nu mai
obţin scoruri de eficienţă unitare deşi acestea sunt foarte aproape de 1 (cazul firmei 18-ENP, pentru care
Eficienţa VRS rămâne 1 iar cea CRS este 0.986).
Firmele care obţin scoruri de eficienţă de peste 90% sunt: firma 5-CPR, frma 9-SOF, firma 12-TBM,
firma 20-PTR – firme eficiente şi în 1998, la care se adaugă alte 2 firme:
• Firma 8 – PPL - Prodplast S.A. Bucuresti - Chimice
• Firma 20 – Rompetrol Well Services S.A. - Echipamente energetice şi servicii.
Eficienţa medie a ansamblului analizat este de 86%, puţin ami mare decât cea din anul 1998.
În continuare, există şi firme a căror activitate prezintă un grad mare de ineficienţă:
• Firma 1- AZO
• Firma 7 - PCL
• Firma 14 - ART,
care rămân ineficiente, ca şi în anul anterior. Observăm că firmele 4-AMO şi 16-SNO şi-au îmbunătăţit
performanţele.
Să luăm ca exemplu, firma 14-ART, al cărei scor-VRS este 42,3%; ceea ce înseamnă că ar putea să-şi
reducă proporţional inputurile utilizate cu 57,7% şi totuşi să obţină acelaşi volum al veniturilor din exploatare şi
al cifrei de afaceri.
Se poate observa că majoritatea firmelor este caracterizată de tehnologii cu randamente crescătoare la
scală. Acestea dispun de posibilităţi de a-şi extinde producţia.
În tabelul următor vom prezenta modul în care fiecare firmă ineficientă poate fi transformată sau
construită ca o combinaţie liniară de firme eficiente (teoretic) astfel încât rezultatul obţinut să conducă în noua
situaţie la eficienţă. Firmele eficiente sunt surprinse în tabelul următor ca fiind raportate unele faţă de altele,
astfel încât ponderea ataşată este 1.
De exemplu, firma 6-CRB este eficientă şi deci ponderea alăturată este 1. În schimb, firma 7-PCL fiind
ineficientă, va avea construită frontiera cu ajutorul firmelor eficiente 21-PTS şi 6-CRB, ale căror ponderi sunt
0,45 şi respectiv 0,379 (de observat că suma ponderilor este 1).

Combinaţii liniare de firme – An 1999

Tabelul 4
Firme Peers 1 cu pondere Peers 2 cu pondere Peers 3 cu pondere
1 10 0,668 21 0,332 eficientă
2 21 0,047 6 0,953 eficientă
3 3 1 eficientă eficientă
4 6 0,087 19 0,525 21 0,388
5 19 0,212 21 0,082 12 0,707
6 6 1 eficientă eficientă
7 21 0,45 6 0,379 12 0,172
8 6 0,481 19 0,498 21 0,02
9 21 0,659 6 0,341 eficientă
10 10 1 eficientă eficientă
11 3 0,051 21 0,949 eficientă
12 12 1 eficientă eficientă
13 19 0,313 21 0,058 12 0,629
14 19 0,826 21 0,126 12 0,048
15 12 0,307 19 0,38 6 0,313
16 19 0,354 21 0,144 12 0,502
17 6 0,993 18 0,007 eficientă

175
 18 18 1 eficientă eficientă
19 19 1 eficientă eficientă
20 20 1 eficientă eficientă
21 21 1 eficientă eficientă
22 22 1 eficientă eficientă
23 6 0,175 19 0,777 21 0,048
24 12 0,756 10 0,244 eficientă
25 21 0,06 6 0,94 eficientă
26 18 0,204 12 0,732 6 0,064

Scoruri de eficienţă - Orientare Input - An 2000

Tabelul 5
Firme Eficienţă CRS Eficienţă VRS Eficienţa la scală Randam la scală
1 0,463 0,566 0,817 cresc
2 0,591 0,599 0,987 descr
3 0,817 1 0,817 descr
4 1 1 1 -
5 0,901 0,952 0,946 cresc
6 0,872 0,887 0,982 descr
7 0,746 0,77 0,969 descr
8 1 1 1 -
9 0,803 0,872 0,92 descr
10 0,499 1 0,499 cresc
11 0,926 1 0,926 descr
12 0,59 0,591 0,999 descr
13 0,909 1 0,909 cresc
14 0,393 0,443 0,886 cresc
15 0,81 0,842 0,961 cresc
16 0,53 0,587 0,902 cresc
17 0,629 0,652 0,965 descr
18 0,913 0,968 0,943 cresc
19 1 1 1 -
20 0,893 0,897 0,996 descr
21 1 1 1 -
22 0,607 1 0,607 cresc
23 0,692 0,782 0,885 cresc
24 0,817 0,874 0,934 cresc
25 0,808 0,847 0,953 descr
26 0,971 0,983 0,988 cresc
Media 0,776 0,851 0,915

Se observă, că în anul 2000 se menţin ca firme eficiente:

• Firma 21 – PTS - PETROLSUB S.A. SUPLACU DE BARCAU – Sector: Echipamente energetice
si servicii

La aceasta se adaugă:
• Firma 4 – AMO
• Firma 8 – PPL
• Firma 19 –PEI

176
 Aflată printre firmele cu scoruri de eficienţă de peste 90% în anul 1999, firma 8-PPL devine acum
eficientă dovedind o evoluţie ascendentă.
Firma 6-CRB, eficientă în anul 1999 are scoruri de eficienţă sub 90%.
Firmele care obţin scoruri de eficienţă de peste 90% sunt: firmele 5-CPR, 18-ENP – firme eficiente şi în
1999, la care se adaugă alte 3 firme:
• Firma 11 –RBR
• Firma 13 – APC
• Firma 26 – MEF
Eficienţa medie a ansamblului analizat este de 85,1%, aflată în jurul valorii eficienţelor medii din anii
anteriori.
În cazul firmelor ineficiente, se observă că firmele 1-ATO şi 14-ART rămân ineficiente, ca şi în anul
anterior. La acestea se adaugă:
• Firma 2 – RLS
• Frima 12 – TBM
• Frima 16 – SNO
De observat că firma 12-TBM, aflată în anul 1999 printre firmele cu un scor de eficienţă mai mare de
90% a ajuns ca în anul 2000 să se afle printre cele ineficiente . De asemenea, firma 16-SNO a ajuns din nou
ineficientă (ca în anul 1998) după ce, în 1999 obţinuse un scor de eficieNţă de 76,6%. Noul său scor-VRS este
58,7%, ceea ce arată că ar putea să-şi reducă proporţional inputurile cu 41,3%.
Se poate observa că 10 din cele 26 de firme analizate sunt caracterizate de tehnologii cu randamente
descrescătoare la scală.
Ca şi în anii anteriori, în tabelul următor se va prezenta modul în care fiecare firmă ineficientă poate fi
construită ca o combinaţie liniară de firme eficiente (teoretic) astfel încât rezultatul obţinut să conducă, în noua
situaţie, la eficienţă.
Un exemplu în acest sens este dat de firma 2-RLS – ineficientă, care va avea o frontieră de producţie
construită cu ajutorul firmelor 8-PPL, 4-AMO şi 19-PEI, ale căror ponderi sunt 0,349, 0,276, respectiv 0,375.
Frontiera va fi astfel alcătuită cu ajutorul a 3 dintre cele 3 firme eficiente în anul 2000.

Combinaţii liniare de firme – An 2000

Tabelul 6
Firme Peers 1 cu pondere Peers 2 cu pondere Peers 3 cu pondere
1 10 0,693 21 0,307 eficientă
2 8 0,349 4 0,276 19 0,375
3 3 1 eficientă eficientă
4 4 1 eficientă eficientă
5 8 0,376 13 0,624 eficientă
6 4 0,206 8 0,794 eficientă
7 4 0,38 11 0,011 19 0,609
8 8 1 eficientă eficientă
9 3 0,049 4 0,927 11 0,024
10 10 1 eficientă eficientă
11 11 1 eficientă eficientă
12 8 0,575 4 0,005 19 0,42
13 13 1 eficientă eficientă
14 22 0,445 19 0,352 13 0,203
15 8 0,329 19 0,09 13 0,581
16 19 0,315 8 0,053 13 0,631
17 19 0,793 11 0,207 eficientă
18 19 0,048 8 0,196 13 0,756
19 19 1 eficientă eficientă
20 4 0,025 8 0,975 eficientă
21 21 1 eficientă eficientă
177
 22 22 1 eficientă eficientă
23 22 0,307 19 0,497 13 0,196
24 8 0,245 13 0,755 eficientă
25 8 0,329 4 0,285 19 0,386
26 19 0,193 8 0,581 13 0,226
Scoruri de eficienţă - Orientare Input - An 2001

Tabelul 7
Firme Eficienţă CRS Eficienţă VRS Eficienţa la scală Randam la scală
1 0,373 0,423 0,881 descr
2 0,711 0,892 0,797 descr
3 0,677 1 0,677 descr
4 0,76 1 0,76 descr
5 0,724 0,729 0,993 cresc
6 0,843 1 0,843 descr
7 0,769 0,939 0,819 descr
8 0,878 0,956 0,918 descr
9 0,658 0,914 0,72 descr
10 0,474 1 0,474 cresc
11 0,866 1 0,866 descr
12 0,724 0,801 0,904 descr
13 1 1 1 -
14 0,31 0,356 0,87 descr
15 0,77 0,775 0,993 descr
16 0,646 0,661 0,977 descr
17 0,432 0,497 0,87 descr
18 0,843 0,867 0,973 descr
19 1 1 1 -
20 0,83 0,914 0,908 descr
21 1 1 1 -
22 0,643 1 0,643 cresc
23 0,666 0,714 0,932 cresc
24 0,759 0,821 0,924 cresc
25 0,745 0,91 0,819 descr
26 0,767 0,808 0,949 descr
Media 0,726 0,845 0,866

Se observă, că în anul 2001 se menţin ca firme eficiente 19-PEI şi 21-PTS, eficiente şi în anul 2000.
La aceasta se adaugă:
• Firma 13 –APC
Firma 13-APC a devenit eficientă după ce, în 2000, se afla în categoria firmelor cu scoruri de efieinţă
mai mari de 90%. Astfel, progresul ei este evident.
Însă în anul 2001, firmele nu mai obţin scoruri de eficienţă de peste 90%. Sorurile de eficienţă sunt
aproape de de 90% dar nu depăşesc ambele această valoare.
Eficienţa medie a ansamblului analizat este de 84,5%, aflată în jurul valorii eficienţelor medii din anii
anteriori.
În cazul firmelor ineficiente, se observă că firmele 1-AZO şi 14-ART rămân ineficiente, ca şi în anul
anterior. La acestea se adaugă:
• Firma 17 – UCM
În anul 2001, per ansamblu, se poate spune că a scăzut numărul firmelor care se apropiau de scorul
unitar de eficienţă-VRS.
Numărul firmelor caracterizate de tehnologii cu randamente descrescătoare la scală a crescut de la 10
în 2000 la 18 în 2001 din totalul de 26 de firme analizate.
Ca şi în anii anteriori, în tabelul următor se va prezenta modul în care fiecare firmă ineficientă poate fi
construită ca o combinaţie liniară de firme eficiente (teoretic) astfel încât rezultatul obţinut să conducă, în noua
situaţie, la eficienţă.

178
 Luăm drept exemplu firma ineficientă 14-ART, care trebuie combinată cu firmele 3-OLT, 21-PTS şi 19-
PEI în proportiile 0,015, 0,022 respectiv 0,962 pentru a obţine o frontiera de producţie. Din cele 3 firme
folosite, 2 sunt eficiente.

Combinaţii liniare de firme – An 2001

Tabelul 8
Firme Peers 1 cu pondere Peers 2 cu pondere Peers 3 cu pondere
1 21 0,369 6 0,038 13 0,593
2 3 0,028 21 0,141 6 0,831
3 3 1 Eficientă eficientă
4 4 1 Eficientă eficientă
5 22 0,034 13 0,966 eficientă
6 6 1 Eficientă eficientă
7 3 0,011 6 0,799 21 0,19
8 21 0,066 6 0,223 13 0,711
9 6 0,383 3 0,113 19 0,504
10 10 1 Eficientă eficientă
11 11 1 Eficientă eficientă
12 11 0,274 13 0,566 19 0,16
13 13 1 Eficientă eficientă
14 3 0,015 21 0,022 19 0,962
15 11 0,01 13 0,99 eficientă
16 11 0,036 13 0,957 19 0,007
17 19 0,518 11 0,283 6 0,199
18 11 0,021 13 0,979 eficientă
19 19 1 Eficientă eficientă
20 11 0,09 13 0,91 eficientă
21 21 1 Eficientă eficientă
22 22 1 Eficientă eficientă
23 19 0,392 13 0,406 22 0,202
24 22 0,372 13 0,628 eficientă
25 11 0,381 13 0,619 eficientă
26 11 0,101 13 0,899 eficientă

Concluzii:
Din analiza în cazul orientării spre inputuri, se pot trage următoarele concluzii:
1. firma 21-PTS, ce face parte din sectorul „Echipamente energetice şi servicii” este singura firmă
eficientă în cei 4 ani;
2. majoritatea firmelor cu scor de eficienţă-VRS mai mare de 90% fac parte din sectorul “Chimice”;
3. în toţi cei 4 ani de analiză, s-au menţinut în categoria firmelor ineficiente, firmele 1-AZO şi 14-ART;
4. firma 7-PCL este ineficientă în 2 ani consecutivi (1998 şi 1999) iar firma 16-SNO este ineficientă în
1998 şi 2000;
5. de remarcat saltul pozitiv făcut de către firma 4-AMO, din sectorul “Chimice”, care în anul 1998 era
ineficientă pentru a ajunge eficientă în anul 2000;
6. în sens invers, firmele 2-RLS şi 12-TBM, cu un scor de eficienţă mai mare de 90% în 1998 au ajuns
ineficiente în 2000;
7. în categoria firmelor cu o evoluţie constantă din punct de vedere al eficienţei se încadrează firma 5-
CPR, din sectorul “Chimice”, cu un scor de eficienţă mai mare de 90% în perioada 1998-2000.
La aceste concluzii se adaugă şi cele obţinute din analiza mediilor scorurilor de eficienţă, date în
următorul tabel.

Scorurile de eficienţă-VRS şi mediile pe fiecare firmă

Tabelul 9

179
 Firme VRS 1998 VRS 1999 VRS 2000 VRS 2000 Media VRS
1 0,582 0,522 0,566 0,423 0,523
2 0,915 0,892 0,599 0,892 0,825
3 1 1 1 1 1,000
4 0,588 0,74 1 1 0,832
5 0,91 0,995 0,952 0,729 0,897
6 1 1 0,887 1 0,972
7 0,593 0,665 0,77 0,939 0,742
8 0,891 0,98 1 0,956 0,957
9 0,963 0,915 0,872 0,914 0,916
10 1 1 1 1 1,000
11 1 0,942 1 1 0,986
12 0,934 1 0,591 0,801 0,832
13 0,879 0,954 1 1 0,958
14 0,582 0,423 0,443 0,356 0,451
15 0,691 0,806 0,842 0,775 0,779
16 0,567 0,767 0,587 0,661 0,646
17 0,741 0,486 0,652 0,497 0,594
18 1 1 0,968 0,867 0,959
19 0,829 1 1 1 0,957
20 0,987 1 0,897 0,914 0,950
21 1 1 1 1 1,000
22 1 1 1 1 1,000
23 0,93 0,844 0,782 0,714 0,818
24 0,662 0,768 0,874 0,821 0,781
25 0,89 0,767 0,847 0,91 0,854
26 0,788 0,884 0,983 0,808 0,866
Media 0,843 0,86 0,851 0,845 0,850
Ultima coloană din tabelul anterior reprezintă eficienţa medie a firmei în toţi cei 4 ani analizaţi.
Din eficienţa medie a fiecărei firme se poate observa că, în afară de firma 21-PTS, eficientă în toţi anii,
mai apar ca fiind eficiente, firmele 3-OLT, 10-STZ şi 22-ABR. Soruri de eficienţă de peste 90% au firmele:
• 6-CRB (eficientă în 1999 şi 2000),
• 8-PPL (cu o evoluţie crescătoare din 1999 şi eficientă în 2000),
• 9-SOF (cu scor de eficienţă de peste 90% în 1998 şi 1999),
• 11-RBR (eficientă în 1998 şi cu scor ridicat în 2000);
• 13-APC (eficientă în 2001);
• 18-ENP
• 19-PEI (eficientă în 2000 şi 2001);
• 20 –PTR (cu scoruri mari în 1998 şi 1999).
Se observă ca mediile anuale ale scorurilor VRS nu s-au modificat semnificativ în cei patru ani,
situându-se în jurul valorii de 0,85.

180
 Bibliografie

1. ADAMS, A.T, Investment mathematics and statistics, Graham & Bloomfield, D.S.F.
2. ADAMS, A.T., Investment, Graham and Trotman, 1989
3. ALLEN, D.E. Finance, a theoretical introduction, Cambridge University Press, 1983
4. ANDREI, T., Statistica-teorie şi aplicaţii, Bucureşti, Editura ALL, 1995
5. BECKER, G.S. Comportamentul uman, Bucureşti, Editura ALL, 1994
6. BLACK, F. The pricing of commodity contracts, Journal of financial economics, vol.3, pg. 167-179,1976
7. BOOTH, P.M., Trotman, London Dordrecht-Boston, 1993.
8. CLARK, J.F., Investments Analysis and Management, London, McGraw-Hill Brook Company, 1994
9. MARIN, D., Microeconomie, Bucureşti, Editura ASE, 2000, Stancu, S.
10. STANCU, S. Competiţia pe piaţã şi echilibrul economic, Bucureşti, Editura Economica, 2002
11. STANCU S., Microeconomie-teorie şi teste grilã, Bucureşti, Editura Economica, 2002

181
 STUDII DE CAZ ALE UNOR PIEŢE MAI IMPORTANTE
PE 3 SEGMENTE: MATERII PRIME, BUNURI DE INVESTIŢII, BUNURI DE CONSUM. ANALIZA PRIN
PRISMA CAPITALULUI SOCIAL
ŞI A INVESTIŢIILOR REALIZATE

Marin Dumitru, Stancu Stelian, Ţigănescu Ioan Eugen, Andrei Ana-Michaela, Spircu Liliana, Nica Vasile,
Dobre Ion, Cenuşă Gheorghe, Şerban Radu, Hartulari Carmen, Albu Crisan, Galupa Angela, Dumitrescu
Tudor, Ciumara Roxana, Vegheş Ovidiu, Marinescu Daniela, Stancu Marilena, Aldea Anamaria, Pâslaru
Dragos, Păun Mihai

1. Introducre

În documentaţia de faţă, se analizează situaţia economică din cadrul ramurii industrie la nivelul
României în perioada anilor 2000 - 2001, la nivel de sectoare industriale. Studiul se fundamentează pe baza
tehnicilor de analiza datelor.
Se urmăreşte evidenţierea legăturilor dintre o serie de variabile cauzale iniţiale ce încearcă să explice
eficienţa activităţii firmelor în cadru intrasectorial.
Surprindem astfel activitatea economică industrială intrasectorială prin două tipuri de scoruri de
eficienţă: scoruri ale eficienţei calitative interne intrasectoriale şi scoruri ale eficienţei de piaţă intrasectorială.
Prin intermediul unei imagini stop cadru de ansamblu evidenţiem astfel interclasarea calitativă a sectoarelor
industriale, tehnicile de analiză în componente principale şi cluster-izare, în sine folosite, evidenţiind aspecte
importante atât ale funcţionării ramurii industrie, precum şi ale economiei naţionale pe ansamblu
Demersul ştiinţific implicat în cadrul oricărei probleme de analiză şi predicţie din domeniul economico-
social include, ca o etapă importantă a sa, o detaliată investigare a legăturilor funcţionale existente între
variabilele explicative.
Variabilele explicative care intervin într-un demers ştiinţific de acest fel, variabile cunoscute şi sub
numele de variabile independente, reprezintă simboluri care exprimă diferite aspecte cantitative sau calitative
ale unor fenomene care au calitatea de factori de influenţă sau de cauze pentru alte fenomene sau procese.
Considerăm că aceste variabile definesc un anumit spaţiu numeric pe care noi îl numim spaţiu de cauzalitate.
Ca expresie directă şi suficient de cuprinzătoare a cantităţii de informaţie semnificativă pe care o conţin
datele supuse analizei, variabilitatea spaţiului cauzal, pe de o parte, precum şi modalităţile prin intermediul
cărora aceasta poate fi exprimată sub cea mai simplificată şi sugestivă formă, pe de altă parte, definesc
esenţa şi conţinutul celor mai multe metode de analiză multidimensională a datelor.
Aşa cum vom vedea în continuare, variabilitatea conţinută în spaţiul cauzal determinat de variabilele
explicative poate fi exprimată sub mai multe forme posibile, forme mai mult sau mai puţin eficiente din punct
de vedere al posibilităţilor acestora de a evidenţia relaţiile de cauzalitate care au relevanţă pe mulţimea
variabilelor explicative.
În cazul specific al investigaţiilor din domeniul industriei, ca rezultat direct al numeroaselor şi variatelor
interdependenţe manifestate pe mai multe paliere între variabilele explicative, spaţiul de cauzalitate este
caracterizat de o complexitate deosebită.
Acest grad ridicat de complexitate a manifestării legăturilor cauzale dintre variabilele explicative
determină serioase dificultăţi legate de exprimarea şi interpretarea facilă a raporturilor de cauzalitate, astfel
încât apare necesitatea unei reduceri, unei simplificări a spaţiului cauzal.
Modalitatea cea mai adecvată pentru realizarea acestui obiectiv de mare importanţă şi utilitate, este
aceea a utilizării tehnicilor de analiza multidimensională cunoscute sub numele de analiza componentelor
principale.
Într-o exprimare extrem de sintetică, se poate spune că analiza componentelor principale este o
metodă de analiză multidimensională care are ca scop găsirea unei anumite modalităţi de transformare a
caracteristicilor iniţiale ale unor obiecte sau forme, astfel încât, pe baza acestei transformări, să se asigure o
reprezentare optimală a acestora, în condiţiile folosirii unui număr mult mai redus de caracteristici.
 Noile caracteristici rezultate în urma transformării caracteristicilor iniţiale, ale căror număr este
semnificativ mai redus, sunt aşa-numitele componente principale. Se consideră că noile caracteristici asigură
o reprezentare optimală a obiectelor dacă şi numai dacă trecerea de la vechea reprezentare la noua
reprezentare se face sub restricţia minimizării pierderii de informaţie. Aceasta înseamnă că transformarea
caracteristicilor se realizează în aşa fel încât pierderea de informaţie antrenată de reducerea dimensionalităţii,
să fie minimă.
Realizarea acestei cerinţe impuse transformării caracteristicilor presupune definirea unei performanţe,
unei funcţii obiectiv specifice, astfel încât transformarea să asigure, după caz, fie minimizarea, fie maximizarea
acestei funcţii obiectiv.
În cazul analizei componentelor principale, performanţa este reprezentată de maximizarea varianţei
caracteristicilor obiectelor, iar transformarea este o transformare de tip liniar.
În scopul evidenţierii unor clase de echivalenţă a sectoarelor industriale considerate în demersul nostru
ştiinţific, ne îndreptăm apoi atenţia, către tehnicile de taxonomie. După cum ştim această ştiinţă are ca scop
partiţionarea elementelor unei mulţimi în clase (submulţimi) pornind de la una sau mai multe însuşiri ale
acestora. Grupele sau clasele pot fi obţinute cu ajutorul unor algoritmi formalizaţi şi nu prin metode subiective
sau vizuale, care fac apel la experienţa unui practician.

2. Datele folosite

2.1 Sursa datelor folosite

Sursa datelor pentru realizarea acestei lucrări, publicatiile “Rezultate şi performanţe ale întreprinderilor
din industrie şi construcţii ”, din anii 2002,2003, reflectă rezultatele Anchetelor Statistice Anuale în întreprinderi
pentru anul 2000 – ASA 2000, respectiv pentru anul 2001 –ASA 2001.
ASA este o cercetare statistică de tip structural, realizată prin sondaj, a cărui sferă de cuprindere
acoperă ansamblul întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României. Pentru anii 2000-
2001 aceste anchete s-au realizat pe eşantioane de 34971, respectiv 41454 întreprinderi, selectate dintre
cele 321036, respectiv 323147 de întreprinderi active existente în registrul agenţilor economici şi sociali
(REGIS) utilizat ca bază de sondaj pentru toate cercetările statistice realizate de Comisia Naţională pentru
Statistică.
Fiecare eşantion a fost realizat conform unui plan de sondaj stratificat, cu alocare optimă şi selecţie cu
probabilităţi egale. Straturile au fost stabilite prin încrucişarea caracteristicilor: activitate CAEN*) (Clasificarea
Activităţilor din Economia Naţională, elaborată de Comisia Naţională pentru Statistică şi aprobată prin
Hotărârea de Guvern nr. 656/1997 ), forma de proprietate şi clase de mărime în funcţie de numărul de
salariaţi. Volumul fiecărui eşantion pe strat a fost determinat pentru a obţine estimaţii afectate de erori
teoretice de +- 5% cu o probabilitate de 95%.
Pentru ASA 2000, respectiv ASA 2001 ratele de nerăspuns au fost de 3.51% şi 7.65%.
Gruparea întreprinderilor în cadrul sectoarelor s-a făcut în funcţie de activitatea principală exercitată de
acestea, prin urmare tehnologiile de producţie ale firmelor sunt considerate omogene.
Activitatea principală este determinată de produsele sau serviciile ale căror realizare implică cele mai
mari părţi de resurse umane sau care aduc cele mai mari venituri întreprinderii.
Rezultatele prezentate furnizează pentru fiecare sector o caracterizare agregată a performanţelor
obţinute de întreprinderile mijlocii şi mari (cu 50 de salariaţi şi peste), precum şi de întreprinderile mici
(sub 50 de salariaţi).
Pentru respectarea confidenţialităţii datelor la nivel de sector, au fost considerate date disponibile
numai dacă au provenit de la minim patru întreprinderi.

2.2 Date active folosite

Folosim o serie de date reprezentative sectoarelor din ramura industrie care surprind caracteristici
esenţiale pentru analizarea activităţii economice dezvoltată la nivelul acestora. Datele descriu un tablou
189
bidimensional, în care poziţionam sectoarele pe linie (cu rol de indivizi sau obiecte, cum sunt denumite în
literatura de specialitate) şi caracteristicile evidenţiate a le descrie, pe coloană. Prin urmare surprindem o
selecţie de 75 sectoare la nivelul ramurii industrie a României, din anul 2000, respectiv 2001, sub următoarele
denumiri utilizate după clasificarea CAEN:
(s1) Extracţia petrolului şi gazelor naturale;
(s2) Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari;
(s3) Producţia, transportul şi distribuirea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă;
(s4) Gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuirea apei;
(s5) Extracţia şi prelucrarea minereurilor metalifere;
(s6) Alte activităţi extractive;
(s7) Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor din amidon;
(s8) Fabricarea produselor pentru hrana animalelor;
(s9) Pregătirea fibrelor şi filarea în fire;
(s10) Producţia de ţesături;
(s11) Finisarea materialelor textile;
(s12) Industria celulozei, hârtiei şi cartonului;
(s13) Fabricarea produselor chimice de bază;
(s14) Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice;
(s15) Fabricarea vopselelor şi a lacurilor;
(s16) Fabricarea altor produse chimice;
(s17) Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi artificiale;
(s18) Industria de prelucrare a cauciucului şi maselor plastice;
(s19) Industria altor produse din minerale nemetalice;
(s20) Industria metalurgică;
(s21) Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică;
(s22) Tratarea şi acoperirea metalelor; operaţiuni de mecanică generală;
(s23) Producţia de unelte şi articole de fierărie ;
(s24) Fabricarea altor produse prelucrate din metal;
(s25) Producţia de aparate pentru distribuţie şi comandă electronică;
(s26) Producţia de fire, cabluri electrice şi optice izolate;
(s27) Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice;
(s28) Producţia de lămpi electrice şi echipamente de iluminat;
(s29) Producţia de alte aparate, echipamente şi materiale electrice;
(s30) Producţia tuburilor electronice şi a altor componente electrice;
(s31) Recuperarea deşeurilor şi a resturilor de materiale reciclabile;
(s32) Industria mijloacelor de transport rutier;
(s33) Construcţii metalice;
(s34) Producţie de rezervoare, cisterne şi containere metalice;
(s35) Producţia de generatoare de aburi;
(s36) Fabricarea de echipamente pentru producerea şi utilizarea energiei mecanice;
(s37) Fabricarea de maşini de utilizare generală;
(s38) Fabricarea de maşini agricole şi forestiere;

190
 (s39) Fabricarea maşinilor unelte;
(s40) Fabricarea altor maşini de utilizare specifică;
(s41) Industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou;
(s42) Producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice;
(s43) Producţia de emiţătoare audio, video, telefonice şi telegrafice;
(s44) Producţia de aparatură şi instrumente medicale;
(s45)Producţia de aparatură şi instrumente de măsură, verificare şi control;
(s46) Echipamente de măsură, reglare şi control pentru procesele industriale
(s47) C onstrucţii şi reparaţii navale;
(s48) C onstrucţia şi repararea materialului rulant;
(s49) Construcţii şi reparaţii de aeronave;
(s50) Fabricarea maşinilor şi aparatelor de uz casnic;
(s51) Producţia de receptoare şi aparate de înregistrare audio, video;
(s52) Producţia de aparatură şi instrumente optice şi fotografice;
(s53) Producţia de mobilier;
(s54) Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare;
(s55) Fabricarea instrumentelor muzicale;
(s56) Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii;
(s57) Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peşte;
(s58) Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor;
(s59) Producţia uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale;
(s60) Fabricarea produselor lactate;
(s61) Fabricarea altor produse alimentare;
(s62) Fabricarea băuturilor;
(s63) Industria tutunului;
(s64) Fabricarea de articole confecţionate din textile;
(s65) Fabricarea altor articole textile;
(s66) Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare;
(s67) Fabricarea de articole tricotate sau croşetate;
(s68) Industria confecţiilor de îmbrăcăminte;
(s69)I ndustria pielăriei şi încălţămintei;
(s70) Edituri, poligrafe şi reproducerea înregistrărilor pe suporţi;
(s71) Fabricarea de medicamente şi produse farmaceutice;
(s72) Fabricarea detergenţilor, produselor de întreţinere, cosmeticelor;
(s73) Fabricarea articolelor pentru sport;
(s74) Fabricarea jocurilor şi jucăriilor;
(s75) Fabricarea altor produse de consum cu durată limitată; unde codurile dintre paranteze reprezintă
identificatori ai acestor sectoare, pe care îi vom folosi ulterior în analiza pentru accesibilitatea manevrării şi
identificării rapide a sectoarelor (indivizilor).
Corespunzător fiecărui sector prezentat mai sus, surprindem o serie de caracteristici ale căror valori
sunt modelate prin intermediul unor variabile. În continuare definim variabilele, sub semnificaţia adusă de către
fiecare dintre caracteristicile apartenente sectoarelor (indivizilor), astfel :

191
 1. (CS) Capital social (miliarde lei) – reprezintă valoarea nominală a acţiunilor sau parţilor sociale,
respectiv valoarea aportului în natura sau numerar, a rezervelor încorporate şi a profitului repartizat pentru
majorarea capitalului sau altor operaţiuni care conduc la modificarea acestora. S-a asimilat capitalului social
valoarea patrimoniului aflat în gestiunea regiilor autonome şi societăţilor (companiilor) naţionale.
2. (IR) Investiţii realizate (miliarde lei) – reprezintă cheltuieli efectuate pentru lucrări de construcţii, de
instalaţii şi de montaj pentru achiziţionarea de utilaje, mijloace de transport, alte cheltuieli destinate creării de
noi mijloace fixe, pentru dezvoltarea, modernizarea, reconstrucţia celor existente, precum şi valoarea
serviciilor legate de transferul de proprietate al mijloacelor fixe existente şi al terenurilor (taxe notariale,
comisioane, cheltuieli de transport, de încărcare - descărcare etc. ).
unde parantezele din stânga reprezintă identificatori sub care aceste caracteristici se vor găsi mai
departe în analiză, iar parantezele din partea dreaptă conţin unităţile de măsură ale acestor caracteristici.

Variabila 1 Variabila j Variabila 10

Sector 1 ………………. …………… ……………

Sector i ………………… …………… …………….

Sector 75 ………………. …………… ……………..

De asemenea trebuie specificat, că datele caracteristicilor corespunzătoare anului 2001, sunt

actualizate la momentul 31.12.2000, conform unei rate a inflaţiei medii anuale, de 34,5% în 2001,
transformarea în sine având că scop posibilitatea unei statici comparative prin care surprindem modificările ce
apar efectiv la nivel sectorial, de la un an la altul.

3 Analiza parţială (unidimensională)

În continuare evidenţiem o anumită ierarhizare a diferitelor sectoare din ramura industrie în funcţie de
rezultatele obţinute corespunzător cu fiecare dintre caracteristicile aflate în studiu. Construim astfel o serie de
diagrame coloane ale sectoarelor industriale analizate, raportându-ne la fiecare dintre caracteristici, pe fiecare
dintre cei doi ani ( 2000 –2001 ), prin ilustrarea cărora putem distinge anumite sectoare ce ies în evidentă fie
prin aspecte economice negative, fie prin aspecte economice pozitive.
Din Diagramele coloană ale caracteristicii „Capital social ” (vezi A.1.a.1, A.1.a.2, A.1.a.3 din Anexa 1)
observăm următoarele:
Primele 5 sectoare cu cea mai mare formă agregată de capital social,
- pentru anul 2000, sunt:
(s1) Extracţia petrolului şi gazelor naturale – cu 40868 miliarde lei
(s2) Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari – cu
15172 miliarde lei
(s19) Industria altor produse din minerale nemetalice – cu 6496 miliarde lei
(s32) Industria mijloacelor de transport rutier – cu 5854 miliarde lei
(s56) Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii – cu 4668 miliarde lei
- pentru anul 2001, avem deci:
(s3) Producţia, transportul şi distribuirea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă – cu
53472,119 miliarde lei
(s1) Extracţia petrolului şi gazelor naturale – cu 29577,695 miliarde lei
(s20) Industria metalurgică – cu 21237,918 miliarde lei
(s32) Industria mijloacelor de transport rutier – cu 9576,208 miliarde lei
(s19) Industria altor produse din minerale nemetalice – cu 8115,985 miliarde lei
Ultimele 5 sectoare, plasate în raport cu această caracteristică
- pentru anul 2000, sunt:
192
 (s52) Producţia de aparatură şi instrumente optice şi fotografice – cu 3 miliarde lei
(s54) Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare – cu 2 miliarde lei
(s27) Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice – cu
1 miliarde lei
(s66) Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare – cu 1 miliarde lei
(s73) Fabricarea articolelor pentru sport – cu 1 miliarde lei
- pentru anul 2001, avem:
(s52) Producţia de aparatură şi instrumente optice şi fotografice – cu 2,230 miliarde lei
(s73) Fabricarea articolelor pentru sport – cu 2,230 miliarde lei
(s66) Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare –
cu 1,486 miliarde lei
(s27) Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice –
cu 0,743 miliarde
Fluctuaţii apărute în decursul anului 2001 faţă de anul 2000, plasează că extreme:
- sectoare ce înregistrează cea mai mare creştere în forma agregată a capitalului social :
(s3) Producţia, transportul şi distribuirea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă – cu (+)
50924,119 miliarde lei
(s20) Industria metalurgică – cu (+) 6085,918 miliarde lei
(s7) Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor din amidon – cu (+) 5472,07 miliarde
lei
(s32) Industria mijloacelor de transport rutier – cu 3722,20 miliarde lei
- sectoare ce înregistrează cele mai mari diminuări în forma agregată a capitalului social :
(s56) Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii – cu (-) 1660,56 miliarde lei
(s60) Fabricarea produselor lactate – cu (-) 1673,28 miliarde lei
(s49) Construcţii şi reparaţii de aeronave – cu (-) 2895,375 miliarde lei
(s1) Extracţia petrolului şi gazelor naturale – cu (-) 11290,305 miliarde lei
Observaţii: Unele sectoare din cele mai bine plasate în raport cu forma agregată a capitalului social,
includ, printre altele, activitatea unor companii naţionale sau regii autonome prin a căror statut şi activitate se
poate garanta riscul plasării unui capital social, subscris pentru statutul de funcţionare a respectivelor unităţi
economice, şi astfel poate fi explicată o cifră mare de capital social agregat.
De asemenea, cifre mari de capital social agregat sunt explicabile şi în cadrul sectoarelor cu bunuri
destinate unor nevoi primare ( transport, alimentaţie ) ale căror necesitate de satisfacere constantă
diminuează din riscurile asumate în conducerea unei afaceri, şi încurajează creşterea capitalurilor sociale ale
acţionarilor.
În general, topul sectoarelor bine plasate în raport cu această caracteristică se păstrează, excepţie
făcând (s56) care printr-o diminuare valorică a capitalului social agregat pe parcursul anului 2001, previne o
stabilizare a pieţei. Legat de sectoarele cu cele mai mici valori agregate de capital social, observăm că
obiectul lor de activitate este de a oferi pe de o parte bunuri precum: instrumente optice şi fotografice, bijuterii,
articole de sport, care să satisfacă în principiu nevoi mai elevate, sau pe de altă parte bunuri stricte
consumului intermediar (metraje prin tricotare sau croşetare, acumulatori, baterii şi pile electrice), ce au
finalitate în procesul de producţie.
O valoare mică de capital social imprimă idea unor sectoare subdezvoltate, cauzata fie de tehnologiile
depăşite, fie de gradul îngust al cererii de satisfacere a unor nevoi mai elevate, mai ales pentru cetăţenii unei
ţări aflate în perioada de tranziţie, precum România.
Observând Diagramele coloană ale caracteristicii„ Investitii realizate”
( vezi A.1.b.1, A.1.b.2, A.1.b.3 din Anexa 1), după valoarea investiţiilor realizate agregată la nivel de
sector:
Primele 5 sectoare plasate,
193
 - pentru anul 2000, sunt:
(s3) Producţia, transportul şi distribuirea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă – cu 8756
miliarde lei
(s1) Extracţia petrolului şi gazelor naturale – cu 7430 miliarde lei
(s4) Gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuirea apei – cu 3409 miliarde lei
(s21) Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică – cu 3164 miliarde lei
(s62) Fabricarea băuturilor – cu 2199 miliarde lei - pentru anul 2001, sunt:
(s1) Extracţia petrolului şi gazelor naturale – cu 9445,353 miliarde lei
(s3) Producţia, transportul şi distribuirea de energie electrică şi termică, gaze şi apa caldă – cu
8955,390 miliarde lei
(s62) Fabricarea băuturilor – cu 4653,531 miliarde lei
(s20) Industria metalurgică – cu 4057,992 miliarde lei
(s4) Gospodărirea resurselor de apă, captarea, tratarea şi distribuirea apei – cu 3482,527 miliarde lei
Sectoarele prost reprezentate în raport cu această caracteristică sunt în schimb,
- pentru anul 2000:
(s14) Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice – cu
8 miliarde lei
(s52) Producţia de aparatură şi instrumente optice şi fotografice – cu 6 miliarde lei
(s73) Fabricarea articolelor pentru sport – cu 5 miliarde lei
(s27) Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice – cu 2 miliarde lei
(s66) Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare – cu 1 miliarde lei
- pentru anul 2001, sunt:
(s73) Fabricarea articolelor pentru sport – cu 11,152 miliarde lei
(s66) Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare – cu
5,947 miliarde lei
(s35) Producţia de generatoare de aburi – cu 5,947 miliarde lei
(s54) Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare – cu 5,204 miliarde lei
(s51) Producţia de receptoare şi aparate de înregistrare audio, video – cu 2,230 miliarde lei
Fluctuaţii apărute în decursul anului 2001 faţă de anul 2000, plasează ca extreme,
- sectoare care înregistrează cele mai mari creşteri la investiţiile realizate:
(s62) Fabricarea băuturilor – cu (+) 2454,53 miliarde lei
(s1) Extracţia petrolului şi gazelor naturale – cu (+) 2015,35 miliarde lei
(s11) Finisarea materialelor textile – cu (+) 1600,944 miliarde lei
(s7) Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor din amidon – cu (+) 1550,412
miliarde lei
(s18) Industria de prelucrare a cauciucului şi maselor plastice – cu (+) 998,185 miliarde lei
- sectoare care înregistrează cele mai mari descreşteri la investiţiile realizate:
(s30) Producţia tuburilor electronice şi a altor componente electrice – cu (-) 1251,360 miliarde lei
(s49) Construcţii şi reparaţii de aeronave – cu (-) 976,929 miliarde lei
(s60) Fabricarea produselor lactate – cu (-) 694,929 miliarde lei
(s31) Recuperarea deşeurilor şi a resturilor de materiale reciclabile – cu (-) 480,747 miliarde lei
(s29) Producţia de alte aparate, echipamente şi materiale electrice cu (-) 694,929 miliarde lei

194
 Observatii: Aşadar topul sectoarelor cel mai bine plasate are relativ aceeaşi componenţă în decursul
celor doi ani. Topul celor mai prost clasate se modifică radical, ceea ce din punct de vedere economic putem
spune că aceasta este o tendinţă cât se poate de normală din moment ce mai multe investiţii nu fac decât sa
dezvolte productiv, în timp, activitatea economică a sectoarelor defavorizate

4. Bibliografie:

1. ADAMS, A.T, Investment mathematics and statistics, Graham & Bloomfield, D.S.F.
2. ADAMS, A.T., Investment, Graham and Trotman, 1989
3. ALLEN, D.E., Finance, a theoretical introduction, Cambridge University Press, 1983
4. ANDREI, T., Statistica-teorie şi aplicaţii, Editura ALL, Bucureşti, 1995
5. BECKER, G.S., Comportamentul uman, Bucureşti, Editura ALL, 1994
6. BLACK, F., The pricing of commodity contracts, Journal of financial economics, vol.3, pg. 167-
179,1976
1. BOOTH, P.M., Trotman, London Dordrecht-Boston, 1993.
2. CLARK, J.F., Investments Analysis and Management, McGraw-Hill Brook Company, London, 1994
3. MARIN, D., Microeconomie, Bucureşti, Editura ASE, 2000
4. STANCU S., Competiţia pe piaţã şi echilibrul economic, Bucureşti, Editura Economica, 2002
5. STANCU S., Microeconomie-teorie şi teste grilã, Bucureşti, Editura Economica, 2002
6. STANCU, S., Modelarea cibernetică a fenomenelor economice-teorie şi aplicaţii, Editura ASE,
Bucureşti, 2003
7. TIROLE, J., The Theory of Industrial Organization, The MIT Press, Cambridge, Mass., 1988

195
 METODE PRIVIND DECELAREA ŞI CUANTIFICAREA SUBSTANŢELOR INTERZISE ÎN CONSUMUL
SUPLIMENTELOR NUTRIŢIONALE DESTINATE SPORTIVILOR DE PERFORMANŢĂ

Prof.univ. dr. Rodica Pamfilie

Lect. Univ. Dr. Dorin Popescu
Asist.univ.drd. Lelia Chiru
Catedra de Merceologie şi Managementul Calităţii

Proiectul CERES intitulat „Cercetări privind realizarea şi testarea unor suplimente nutriţionale bazate
pe ingrediente naturale destinate susţinerii eforturilor maximale la sportivii de performanţă” are ca obiectiv
general realizarea unor suplimente nutriţionale destinate sportivilor de performanţă, ca formule susţinătoare de
efort bazate pe ingrediente naturale, necontaminate cu substanţe dăunătoare sănătăţii.
Obiectivele etapei a III- a a proiectului, “Elaborarea metodologiilor de decelare şi de cuantificare a
substanţelor interzise în consum”, au fost realizate de următorii parteneri: Academia de Studii Economice din
Bucureşti, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi şi Institutul de Chimie Alimentară din Bucureşti. Aceste
obiective vizează:
ƒ experimentarea metodelor gaz – cromatografice;
ƒ experimentarea metodelor de spectroscopie de masa;
ƒ experimentarea metodelor biologice;
ƒ selectarea si experimentarea metodologiei optime la care se face referire asupra noilor produse
realizate;
ƒ identificarea riscurilor potenţiale şi a punctelor critice de control;
ƒ monitorizarea rezultatelor experimentale.

În general, suplimentele nutriţionale destinate sportivilor au rolul de a menţine o bună stare de sănătate
şi de a satisface necesităţile specifice pentru antrenamente şi competiţii ale acestora.
Pornind de la premisa că suplimentele nutriţionale destinate susţinerii unui efort fizic intens al sportivilor
trebuie să coreleze principiile generale de nutriţie cu cerinţele specifice formulate de acest tip de activitate
apare necesitatea evaluării din punct de vedere calitativ şi cantitativ a acestui tip de alimente nutriţionale.
Aplicarea unor metode specifice de analiză apare ca o necesitate pentru:
► stabilirea compoziţiei globale a acestor produse;
► stabilirea unei formule nutriţionale corecte;
► stabilirea unei raţii care să acopere necesarul energetic şi cerinţele nutriţionale specifice.
Deoarece nutriţia constituie baza furnizării şi reglării energiei organismului uman în toate formele de
activitate fizică ale acestuia şi joacă un rol însemnat în optimizarea performanţelor sportivilor, în industria
alimentară cuantificarea caracteristicilor de calitate ale produselor fabricate este indispensabilă în aplicarea
unui program de control al calităţii şi acest lucru se poate realiza prin examinare senzorială, fizico-chimică şi
microbiologică..
Examinarea senzorială. Aceasta presupune aprecierea calităţii senzoriale a produselor alimentare, cu
ajutorul unor simţuri verificate în prealabil (văz, gust, miros, auz, pipăit), prin folosirea unor metode şi a unor
persoane calificate în acest domeniu, în anumite condiţii, care asigură obiectivitatea, corectitudinea şi
posibilitatea de reproducere a rezultatelor.
Pentru controlul psihosenzorial al alimentelor şi suplimentelor nutriţionale sunt utilizate, până în
prezent, două noţiuni: organoleptic şi senzorial. În interesul unei uniformizări lingvistice, ar trebui făcută o
demarcaţie a celor două formulări, care, în aparenţă, înseamnă acelaşi lucru. În ambele cazuri este vorba de
controlul şi aprecierea proprietăţilor senzoriale, care se pot percepe nemijlocit cu ajutorul organelor de simţ.
Cu toate acestea, în aprecierea senzorială, un rol hotărâtor îl joacă înclinaţiile personale, prejudecăţile şi alte
principii de apreciere, cu influenţe subiective, cum este cazul suplimentelor nutriţionale.
Cercetările cu ajutorul simţurilor cuprind metode fundamentate din punct de vedere fiziologic şi
psihologic, care trebuie aplicate astfel încât să se ajungă la rezultate reale, perfect reproductibile, în cadrul
unor aprecieri calitative şi cantitative.
Măsurarea obiectivă a calităţii senzoriale a alimentelor reduce efectul erorilor judecăţii umane. Datele
furnizate prin analiza senzorială pot sta la baza elaborării deciziilor privind asigurarea controlului de calitate, în
diferitele stadii de proiectare şi dezvoltare a produsului.
Rezultatele evaluării senzoriale - ca metodă ştiinţifică de apreciere a proprietăţilor organoleptice ale
alimentului - sunt corelate cu datele furnizate de către laboratoare şi obţinute în urma testelor de natură fizico-
chimică şi microbiologică.
Analiza fizico-chimică. Unele caracteristici fizice şi chimice sunt lesne de determinat, altele sunt
ascunse şi mai greu de evidenţiat. Cunoaşterea acestor caracteristici de calitate şi familiarizarea cu metodele
şi instrumentele de măsurare standardizate sunt vitale pentru controlul calităţii produselor alimentare
nutriţionale.
Caracteristicile de calitate intrinseci ale suplimentelor nutriţionale necesită instrumente de măsurare de
precizie, standardizate.
Atât producătorul, cât şi comerciantul de produse alimentare trebuie să înţeleagă care sunt
caracteristicile produsului considerate tipice pentru satisfacerea consumatorului, ale diferitelor segmente de
consumatori, cum este cazul sportivilor. De asemenea, ei trebuie să stăpânească bine metodele pentru
identificarea şi măsurarea acestor caracteristici.
Prezenţa unor substanţe nedorite sau interzise în suplimentele nutriţionale le face nesigure şi, mai
ales, periculoase pentru sportivi. De asemenea, substanţele toxice prezente în produs reduc gradul de
securitate şi igienă al acestora. Prezenţa acestor substanţe nu este întotdeauna uşor de detectat, fără să se
apeleze la teste şi analize fizico-chimice de laborator. Totodată, aceste teste necesită analişti bine pregătiţi şi
calificaţi, de cele mai multe ori un echipament sofisticat şi laboratoare acreditate.
Determinările fizice măsoară anumite proprietăţi de natură fizică ale alimentelor cum ar fi: culoarea,
volumul, temperatura, lungimea, reţinerea apei, textura, rezistenţa la tracţiune, densitatea specifică, densitatea
relativă etc.
Aspectul. Dimensiunile şi forma produselor alimentare, ca şi defectele şi culoarea sunt factori legaţi de
aspectul acestora, factori care au o mare influenţă asupra primei impresii a consumatorului. Consideraţiile
care ţin de aspect îşi au, de asemenea, utilitatea lor în materie de calibrare şi clasare, deci contribuie la
asigurarea unifomităţii şi facilitează operaţiunile de cumpărare şi de vânzare. În timpul prelucrării, calibrarea
permite reducerea etapelor succesive ale fabricaţiei şi ameliorează calitatea produsului final.
Culoarea. Este un factor de calitate care joacă un rol important în ceea ce numim aspectul produsului.
Pe de altă parte, culoarea este de multe ori legată de diferitele transformări, dorite sau nu, pe care le suferă
alimentele în timpul prelucrării, depozitării, transportului sau în caz de alterare. Culoarea este o caracteristică
a luminii care se poate măsura în unităţi de intensitate şi de lungime de undă.
Analizele fizice utilizate, în general, pentru măsurarea culorii fac apel la spectrofotometrie şi la sistemul
Munsell, acest al doilea sistem fiind folosit pe scară mai largă din raţiuni de simplitate şi de costuri.
Volumul produselor se poate determina prin mai multe modalităţi. Una dintre acestea constă în
măsurarea suprafeţei ocupate de către un produs cu ajutorul unui planimetru.
Textura. Progresele tehnologice au permis specialiştilor cuantificarea proprietăţilor de textură a
alimentelor cu ajutorul texturometrului (dispozitiv alcătuit din părţi mobile care simulează mişcarea dinţilor în
timpul masticaţiei, permiţând astfel obţinerea de informaţii privind duritatea, consistenţa, elasticitatea,
frăgezimea etc.).
Vâscozitatea unui lichid (de exemplu, uleiul) poate fi măsurată cu ajutorul viscozimetrului (determinând
viteza de cădere a unei sfere de metal într-un lichid). Consistenţa se măsoară la viteza de curgere a
alimentului lichid.
Specificaţia durităţii este diferită de la un produs la altul, drept pentru care există aparate speciale:
penetrometre, de exemplu, utilizate pentru carne sau extensiometre care măsoară rezistenţa la rupere a
203
produselor de patiserie, a biscuiţilor, etc.
Determinarea masei specifice pentru suplimentele nutriţionale interesează în principal produsele
lichide. Picnometrele, hidrometrele, lactodensimetrele, alcoolmetrele, zaharometrele sunt instrumente ce se
întrebuinţează frecvent în cazul acestei determinări.
În tabelul nr. 1 se demonstrează multitudinea de metode de analiză fizică existente, destinate diferitelor
produse alimentare.

Metode fizice utilizate pentru diferite tipuri de produse alimentare

Tabelul 1
Nr. Denumirea metodei/
Descriere Destinaţie
crt. aparatului
1. Tenderometrul Măsoară forţa necesară pentru a penetra Consistenţa fructelor şi legumelor, gradul de
în totalitate în eşantion sau pentru a-l maturitate, coacere, folosite în suplimentele
reduce prin zdrobire la o dimensiune nutriţionale
specifică
2. Sistem Munsell Măsoară tenta, luminozitatea şi saturaţia Culoarea la majoritatea alimentelor, pentru
culorii unui eşantion în raport cu un etalon starea fiziologică de maturare, gradul de
prospeţime
3. Balanţa Westphal Aparat funcţionând conform principiului lui Masa specifică a legumelor pentru
Arhimede încercarea maturităţii, naturaleţii,
falsificărilor etc.
4. Încercarea cu penetratorul Măsurarea la penetrare a unui produs cu Consistenţa cărnii frăgezimea acesteia,
un poanson în timpul unui interval de timp stabilirea gradului de coacere a a fructelor
dat etc.
5. Micrometrul Permite măsurarea dimensiunilor cu mare Dimensiunile diferitelor legume şi fructe
exactitate

6. Consistometrul Bostwick Măsoară curgerea unui produs alimentar Consistenţa sucurilor de legume şi fructe, a
fluid într-un interval de timp dat siropurilor

7. Vacuometrul Măsoară vidul în produsele conservate, în Produse sterilizate sau produse ambalate
milimetri de mercur sub vid

8. Balanţa Mettler Cântărirea produselor alimentare cu Pentru toate analizele chimice de laborator
precizie de patru zecimale, în grame ale suplimentelor nutriţionale
Sursa: după “Le controle de la qualite dans l’industrie alimentaire”, CCI, CNUCED/ GATT, Geneva, 1991

Natura şi cantitatea substanţelor chimice prezente într-un aliment beneficiază de posibilitatea

determinării lor prin analize chimice. Metodele utilizate de către industria alimentară îşi pot găsi următoarea
utilitate: elaborarea şi aplicarea normelor de identitate şi de puritate; identificarea anumitor substanţe din
alimente; constatarea modificărilor suferite de produse în timpul depozitării; studiul ameliorării sau controlul
calităţii alimentelor brute sau prelucrate; determinarea valorii nutritive a alimentelor în scopuri ştiinţifice,
dietetice sau pentru etichetare.
Aciditatea activă. Se determină prin măsurarea pH-lui, prin metode colorimetrice şi electrometrice.
Metodele pentru determinarea acidităţii utilizează indicatori ca: hârtie de turnesol, albastru de metil,
metilorange, roşu de fenol şi fenolftaleina. Metodele electrometrice sunt în mod curent folosite pentru
alimentele extrem de colorate. Se cufundă doi electrozi într-o soluţie ce antrenează o forţă electro-motrice
proporţională cu pH-ul soluţiei; pH-metrele funcţionează conform acestui principiu. Aciditatea activă se
determină şi cu hârtie indicatoare de pH.
Refractometrele sunt instrumente care măsoară indicele de refracţie, considerat drept constantă pentru
o substanţă pură în condiţii specifice de temperatură şi presiune. Refractometrul de mână este un instrument
indispensabil în activitatea de control al calităţii produselor alimentare îmbogăţite cu nutrienţi, pentru dozarea
substanţelor solide solubile (în general zahăr) la juice-uri de fructe, piureuri, siropuri etc.
Tot cu participarea luminii, ca şi în cazul refractometriei, dar de data aceasta a luminii polarizate, există
şi polarimetrele folosite în determinări similare, cu deosebirea că se aplică numai în cazul substanţelor optic
active.
Colorimetrele servesc la determinarea conţinutului de azot, de fosfor, de plumb, de aluminiu, de vanilie
sau de zahăr.
204
 Spectrometrele prezintă interes din punct de vedere al ariei largi de utilizare (se aplică atât soluţiilor
colorate, cât şi substanţelor opace sau transparente), aceste aparate au utilităţi diverse: dozarea nitriţilor
reziduali în produse uscate, a concentraţiei de sare din alimente sau a cantităţilor de acid ascorbic sau de
caroten din anumite produse alimentare.
Colorimetria şi spectrometria sunt folosite în general în probleme de dozare: a metalelor grele, a
proteinelor, a vitaminelor, a conservanţilor, a pesticidelor şi de identificare şi determinare a unor compuşi
diferiţi rezultaţi din timpul proceselor tehnologice sau din timpul depozitării.

Proprietatea unor constituenţi ai produselor alimentare în stare lichidă de a difuza şi de a absorbi

lumina stă la baza determinărilor nefelometrice şi turbidimetrice, cu condiţia ca acestea să fie sub formă de
suspensii insolubile şi particulele să aibă aceeaşi mărime şi să fie stabile. Se folosesc la aprecieri ale
limpidităţii, ale conţinutului de impurităţi din apa industrială sau potabilă, la controlul înmulţirii bacteriilor.
O metodă fizico-chimică la care se apelează tot mai des este analiza fluorescentă. Astfel, în cazul
determinărilor calitative, carnea şi extractele din carne capătă proprietăţi fluorescente în funcţie de specia
animalului de la care provin. De exemplu, ţesutul muscular proaspăt de la bovine este de culoare roşu închis,
catifelat; la ovine, cafeniu închis; la porcine, cafeniu deschis.
Gradul de prospeţime se poate determina prin metoda fluorescenţei, produsul având o fluorescenţă
diferită în funcţie de acesta. Pe măsura păstrării, unele materii prime din care se pot realiza suplimentele
nutriţionale îşi schimbă fluorescenţa (produsele cerealiere, fructele şi legumele). O altă aplicare a acestei
metode este determinarea cantitativă a vitaminei E, a proteinelor. Fotometria cu flacără este în mod curent
folosită la dozarea potasiului (K) şi a sodiului (Na).
Conductometria este folosită pentru determinarea punctului de echivalenţă într-o reacţie chimică, mai
ales când nu se poate observa vizual (prin schimbarea culorii) şi pentru stabilirea procentului de cenuşă dintr-
un produs (industria zahărului).
Cromatografia pe hârtie este utilizată pentru determinarea substanţelor complexe cum sunt:
aminoacizii, acizi organici, vitamine, glucide, substanţe de adaos, precum şi în identificarea falsificărilor, ca şi
cromatografia în fază gazoasă, care se aplică în analizele de aromă şi gust, în determinările de pesticide, sunt
alte metode de natură fizico-chimică care îşi aduc contribuţia (alături de metodele enumerate anterior) la
evaluarea calităţii produselor alimentare, în scopul controlului sau asigurării acesteia la nivelul producţiei,
depozitării, transportului sau comercializării.
Prezenţa materiilor străine în suplimentele nutriţionale finite, considerate a fi periculoase sau nu,
dovedeşte mediocritatea controlului calităţii acestora. Corpurile străine care se regăsesc în acestea şi care
constau în fire de păr de la rozătoare, particule metalice, aşchii, particule de funingine, de nisip ş.a. sunt indicii
ale unei contaminări alimentare grave sau nu, ale cărei surse trebuie imediat identificate şi suprimate. În
asemenea cazuri, procedurile de control trebuie să vizeze studierea contaminării materiilor prime înainte de a
sosi la agentul economic, în timpul tuturor etapelor filierei prelucrării şi până ce produsul este vândut la
utilizatorii finali (sportivi).
Analiza microbiologică. Microbiologia materiilor prime principale are o influenţă deloc neglijabilă
asupra calităţii produsului finit. Aspectele microbiologice ale determinării calităţii nu se rezumă doar la
detectarea contaminanţilor prezenţi în alimente, ci şi la evidenţierea unor proprietăţi ale materiilor prime care
pot afecta, în mod direct, un procedeu de fabricaţie sau calitatea unui produs.
Drojdiile, mucegaiurile, bacteriile, considerate a fi contaminanţi ai produselor alimentare dificil de
decelat, necesită examene microbiologice pentru a le recunoaşte şi a le defini, încărcătura microbiologică
putând antrena deteriorări ale produsului finit, uneori cu efecte grave asupra sănătăţii sportivilor.
Un număr excesiv de micelii de mucegaiuri în fructele şi legumele destinate concentrării, conservării
sau congelării conduce la o calitate inferioară, care se va regăsi în produsul finit. Prezenţa unui număr mare
de microorganisme termorezistente în laptele crud riscă să ducă la un lapte pasteurizat care nu va fi conform
cu normele bacteriene. Cunoscându-se că alte materii prime ca sarea, zahărul, amidonul, condimentele pot
contribui la încărcarea microbiană totală, se va proceda la examinarea acestora pentru a verifica încadrarea în
specificaţiile relative la numărul maxim admisibil de microorganisme.
În firmele producătoare de suplimente nutriţionale, examenele bacteriologice în laboratoare sunt
practici curente. Calitatea materiei prime, a echipamentului şi a materialelor de ambalat este sistematic
inspectată – conferind siguranţă în consum.
În consecinţă, este importantă cunoaşterea precisă şi completă a tuturor prescripţiilor relative la
asigurarea securităţii alimentelor, în cadrul unui program de ameliorare a calităţii produselor, personalul

205
întreprinderii ştiind exact ce trebuie să facă şi cui să se adreseze pentru atingerea acestui obiectiv.
Examenele microbiologice dau recensămintele microbiologice definite ca numărul de microorganisme
viabile dintr-un eşantion dat. Standardele naţionale, de firmă şi profesionale fixează criteriile microbiologice
pentru o serie de produse alimentare, cum ar fi: număr total de spori termofili, spori termofili anaerobi, număr
de spori în caz de alterare fără bombaj, bacterii producătoare de hidrogen sulfurat, bacterii coliforme la 1g,
Escherichia coli la 1g. Printre alte verificări microbiologice putem aminti: încercarea de reducere cu albastru de
metil pentru cercetarea bacteriilor coliforme în analiza pasteurizării laptelui; verificarea drojdiilor şi
mucegaiurilor din băuturi îmbuteliate, ouă, alimente fermentate, zahăr şi siropuri; recensământul microscopic
al fragmentelor de mucegaiuri din fructe congelate, tomate, fructe conservate; numărul sporilor de bacterii
mezofile din făinuri şi zahăr; cercetarea sporilor de bacterii mezofile şi anaerobe de putrefacţie din laptele praf,
condimente, amidon, zahăr şi alţi edulcoranţi.
Multiplicarea factorilor care agresează inocuitatea produselor alimentare implică extinderea ariei de
investigaţie a metodologiei de analiză care se dezvoltă în prezent, utilizarea unor metode analitice şi fizico-
chimice moderne, fiabile, de mare precizie, susceptibile de a fi folosite în condiţii de obiectivitate, dar şi
"sofisticate" din punctul de vedere al necesarului de personal tehnic calificat, de laboratoare dotate cu
aparatură şi instrumentar tehnologic avansat.
Organizaţia Internaţională a Standardizării, ca federaţie mondială a organismelor naţionale care se
ocupă de standardizare, publică metodele internaţionale de analiză aprobate de către membrii săi, în vederea
asigurării calităţii produselor alimentare.
Metodele adoptate de către Comisia Codex Alimentarius, în urma activităţii Comitetului Codex pentru
metode de analiză şi eşantionare, iau în considerare recomandările ISO şi altele dezvoltate de către Asociaţia
Chimiştilor Analişti Oficiali (AOAC), Uniunea Internaţională a Chimiştilor din Chimia Pură şi Aplicată (IUPAC),
metodele incluse în Manualul Analitic al Pesticidelor din Statele Unite, a celor aparţinând Comisiei
Internaţionale a Specificaţiilor Microbiologice pentru Alimente (ICMSF).
Organizaţiile de standardizare naţionale (AFNOR, de exemplu, în Franţa), având ca scop coordonarea
acestei activităţi la nivel naţional, publică colecţii de norme care, în general, sunt constituite în cea mai mare
parte din standarde de metodă.
Standardele de metode de analiză ale ţărilor comunitare nu pot fi adoptate la scară europeană decât în
cazul în care metoda respectă condiţiile stabilite prin Directiva 85/591. Aceasta precizează, în particular, că
metodele standardizate trebuie - în perspectiva adoptării lor - să fie verificate prin încercări inter-laboratoare
care să permită măsurarea repetabilităţii şi reproductibilităţii lor .
Deşi considerată o activitate de lungă durată şi costisitoare, totuşi, în urma înfiinţării Comitetului tehnic
"Metode de analiză a produselor alimentare - aspecte orizontale" din cadrul CEN, activitatea europeană de
standardizare a metodelor de analiză a fost puternic impulsionată. Pe de altă parte, Comisia Comunităţilor
europene a creat în domeniul veterinar un cadru în care laboratoare de referinţă naţionale vor fi desemnate,
bazându-se pe laboratoare de referinţă naţionale, să organizeze elaborarea şi validarea metodelor de referinţă
pentru cercetarea reziduurilor de pesticide, medicamentelor, metalelor grele.
Asigurarea securităţii suplimentelor nutriţionale se poate realiza şi printr-o serie de tipuri de intervenţii
directe, precum controlul calităţii acestora, dar şi indirecte, ca măsuri de protecţie a mediului şi educaţia
consumatorului.
Comitetul mixt FAO/OMS a considerat că toate aceste intervenţii sunt importante, recomandând ca
mijloacele necesare punerii lor în aplicare să fie dezvoltate şi susţinute.
Creşterea îngrijorării publice privind contaminarea alimentelor cu poluanţi microbiologici, chimici şi
radioactivi a determinat organizaţiile oficiale de sănătate publică şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii să
apeleze la intensificarea acţiunilor de prevenire şi control al efectelor acesteia.
Un instrument cheie în acest sens îl constituie aplicarea sistemului HACCP (Hazard Analysis Critical
Control Point) în producţia şi comercializarea suplimentelor nutriţionale.
Apariţia conceptului HACCP a fost favorizată de progresele uriaşe înregistrate în ştiinţa şi tehnica din
ultimele decenii, sistemul fiind pus la punct pentru prima dată în 1959 de către compania Pillsbury, în
proiectele sale de cercetare şi realizare a produselor alimentare destinate programelor spaţiale americane.
Metoda HACCP a fost prezentată în public la Conferinţa Naţională pentru Protecţia Alimentelor din
1971, fiind ulterior adoptată de către FDA (Food and Drugs Administration) pentru inspecţia întreprinderilor din
industria alimentară civilă. Comisia Codex Alimentarius încurajează implementarea metodei HACCP la nivelul
agenţilor economici şi reglementarea acesteia printr-un cadru legislativ adecvat în statele membre. În acest
sens, legislaţia recentă a Uniunii Europene recomandă aplicarea sistemelor de management al calităţii bazate
pe HACCP.
206
 Pe măsura evoluţiei sale, acest sistem şi-a dovedit rolul important în obţinerea şi comercializarea unor
alimente sigure pentru sănătatea umană şi poate fi aplicat cu succes şi suplimentelor nutriţionale destinate
sportivilor de performanţă, afirmându-şi valenţele practice în asigurarea inocuităţii acestora.
Bibliografie

1. DIMA, D.; PAMFILIE, R.; PROCOPIE, R, PĂUNESCU, C., Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare
de export – import, Bucureşti, Editura ASE, 2004;
2. DIMA, D.; PAMFILIE, R.; PROCOPIE, R., Mărfurile alimentare în comerţul internaţional” Bucureşti, Editura
Economică, 2001;
3. MEISELMAN, L.H., Affective Methods, , Enciclopedia of Food Science, Food Technology and Nutrition, Vol.
3, 1944-1948, London, Academic Press, 1993
4. ROTARU, G.; MORARU, C., Analiza riscurilor. Punctele critice de control, Galaţi, Editura Academica, 1997
5. xxx - Aplicarea sistemului internaţional HACCP în circuitul alimentelor, Caiet informativ, Institutul de Igienă
şi Sănătate Publică, Bucureşti, 1995
6. xxx - General Principles of Food Hygiene, Codex Alimentarius, 1997
7. xxx - Food for export manuals of food quality control, FAO Food and Nutrition Paper, Rome, 1990
8. xxx - Ordin nr. 282/11.05.2001 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele nutritive, M.O. nr. 322 din
15 iunie 2001, Partea I;
9. xxx - Ordin nr. 528/31.07.2001 privind producţia, importul şi comercializarea unor produse din categoria
nutrienţi şi/sau suplimente alimentare;
10. xxx - Ordinul MSF nr. 282/11.05.2001 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele nutritive;

207
 DEZVOLTAREA IMM-URILOR IN COMUNITATILE RURALE

Prof. univ. dr. Mihai Pricop, Academia de Studii Economice Bucureşti

Scurta prezentare a proiectului

Proiectul CERES 3PP1/30.10.2003 „Dezvoltarea IMM-urilor in comunitatile rurale”, desfasurat pe
perioada a trei ani (2003-2005) este rezultatul colaborarii unor specialisti din patru institutii de prestigiu:
Academia de Studii Economice Bucuresti, in calitate de coordonator, Institutul de Economie Agrara, Consiliul
National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania si Institutul Manager.

In anul 2004 s-au desfasurat trei etape din cele cinci ale acestui proiect, dupa cum urmeaza:

Etapa II: „Elaborarea masurilor necesare pentru dezvoltarea IMM-urilor in comunitatile rurale”
Perioada acoperită: 10.12.2003 – 31.03.2004
Participanti in aceasta etapa: Academia de Studii Economice si Institutul de Economie Agrara
Obiectiv specific: Identificarea masurilor necesare pentru dezvoltarea IMMurilor in comunitatile
rurale
Aceasta etapa a presupus urmatoarele activitati:
1. Identificarea masurilor necesare pentru dezvoltarea IMMurilor in comunitatile rurale
2. Identificarea factorilor ce influenteaza crearea, functionalitatea si performantele IMMurilor in mediul
rural din Romania
3. principalelor elemente manageriale ce genereaza performante in IMMurile din mediul rural
4. Stabilirea principalelor caracteristici ale reformei economice in Romania care vizeaza sectorul
IMMurilor din mediul rural

În cadrul primei activităţi au fost identificate 18 măsuri care permit dezvoltarea I.M.M.-urilor în mediul
rural, care vor trebui să fie promovate prin iniţierea unei companii în mass-media.
Factorii care influenţează crearea, funcţionalitatea şi performanţa I.M.M.-urilor în mediul rural din
România au fost analizaţi atât pe domenii: financiar-monetar, bancar, fiscal, comercial-marketing, tehnic-
inovaţional, educaţional, managerial, informaţional–comunicaţional, instituţional-administrativ, legislativ,
cultural, cât şi în funcţie de caracterul restrictiv sau favorabil dezvoltării I.M.M.-urilor.
A treia activitate a constat în analiza elementelor manageriale care generează performanţe în I.M.M.-
urile din mediul rural şi anume: aprovizionarea, organizarea, colaborarea, antrenarea şi control-evaluarea care
au fost detaliat prezentate în funcţie de particularităţile mediului rural.
Ultima activitate componentă a acestei etape a identificat şi analizat politicile de susţinere a dezvoltării
I.M.M.-urilor în România, programele de dezvoltare a I.M.M.-urilor în mediul rural, configurând cadrul reformei
economice în România care vizează sectorul I.M.M.-urilor din mediul rural.
Toate obiectivele planificate pentru această etapă au fost îndeplinite.
Studiul a fost transmis Agenţiei Naţionale a I.M.M.-urilor.

Etapa III „Elaborarea unei strategii privind crearea de microintreprinderi si IMMuri in mediul
rural, integrata in strategia nationala de dezvoltare”.
Perioada acoperită: 31.03.2004 – 30.05.2004
Participanti in aceasta etapa: Academia de Studii Economice
Obiectiv specific: Elaborarea măsurilor necesare pentru dezvoltarea I.M.M.-urilor în comunităţile
rurale

Aceasta etapa a presupus urmatoarele activitati:

1. Analiza si evaluarea informatiilor existente cu privire la politicile publice de dezvoltare a IMMurilor in
mediul rural, precum si a datelor si informatiilor rezultate din etapele anterioare ale prezentei
cercetari
2. Redactarea si difuzarea unui document de enuntare si evaluare a optiunilor strategice
3. Redactarea unui document de strategie

În cadrul primei activităţi s-a realizat o analiza SWOT. Factorii care influenţează crearea,
funcţionalitatea şi performanţa I.M.M.-urilor în mediul rural din România au fost analizaţi atât pe domenii:
financiar-monetar, bancar, fiscal, comercial-marketing, tehnic-inovaţional, educaţional, managerial,
informaţional–comunicaţional, instituţional-administrativ, legislativ, cultural, cât şi în funcţie de caracterul
restrictiv sau favorabil dezvoltării I.M.M.-urilor.
A doua activitate s-a concentrat pe modalitatile practice de realizare a scopului etapei, cresterea
numarului de IMMuri in comunitatile rurale, reliefandu-se o serie de actiuni in cadrul fiecarei modalitati
strategice.
A treia activitate a constat în realizarea unei strategii cat mai realiste vizand crearea de
microintreprinderi si IMMuri in mediul rural, punandu-se accentul pe combinarea unor obiective riguroase, a
unor modalitati de actiuni realiste, luand in considerare si eventualele surse de finantare.
Ultima activitate componentă a sintetizat principalele elemente avute in vedere atat la fundamentarea,
cat si la elaborarea strategiei.
Toate obiectivele planificate pentru această etapă au fost îndeplinite.
Rezultatele obţinute s-au materializat în elaborarea şi diseminarea studiului privind elaborarea
măsurilor necesare pentru dezvoltarea I.M.M.-urilor în comunităţile rurale.
Studiul a fost transmis Agenţiei Naţionale a I.M.M.-urilor.

Etapa III: „Identificarea căilor de creare de sisteme de tip „cluster” între marile întreprinderi şi
IMMuri”.
Perioada acoperită: 31.05.2004 – 30.09.2004
Participanti in aceasta etapa: Academia de Studii Economice si Institutul Manager

Obiectivul specific: Identificarea căilor de creare de sisteme de tip „cluster” între marile
întreprinderi şi IMMuri
Principalele activităţi efectuate de către echipa de proiect care au contribuit la atingerea obiectivelor
planificate sunt următoarele:
1. Studiu comparativ privind sistemele de tip „cluster” intre marile intreprinderi si IMMuri existente in
Uniunea Europeana
2. Elaborarea de ghiduri, metodologii si planuri privind crearea sistemelor de tip „cluster” intre marile
intreprinderi si IMMuri
3. Prefigurarea unor puncte de vedere pentru realizarea reformei economice in Romania in domeniul
IMMurilor, in conditiile integrarii in Uniunea Europeana

În cadrul primei activităţi s-a realizat un studiu comparativ privind sistemele de tip „cluster” intre marile
intreprinderi si IMMuri existente in Uniunea Europeana. De asemenea, s-a avut in vedere si situatia din Statele
Unite, una clusterul din New York este un exemplu de organizare eficienta.
A doua activitate s-a concentrat pe elaborarea unui ghid si a unei metodologii privind crearea
sistemelor de tip „cluster” intre marile intreprinderi si IMMuri in Romania, pe baza unor modele si ghiduri din
literatura de specialitate internationala, avand in vedere ca in Romania nu au fost eleborate pana acum
asemenea cercetari.
A treia activitate a constat în prefigurarea unor puncte de vedere pentru realizarea reformei economice
in Romania in domeniul IMM-urilor, in conditiile integrarii in Uniunea Europeana, luand in considerare tocmai
analizele realizate in precedenetele doua activitati..
Toate obiectivele planificate pentru această etapă au fost îndeplinite.
Rezultatele obţinute s-au materializat în elaborarea şi diseminarea studiului privind identificarea căilor
de creare de sisteme de tip „cluster” între marile întreprinderi şi IMMuri..
Studiul a fost transmis Agenţiei Naţionale a I.M.M.-urilor.

214
 MODALITĂŢI DE ANALIZĂ A COMUNITĂŢILOR LOCALE. STUDIU DE CAZ PENTRU REGIUNEA
BUCUREŞTI- ILFOV 1

Prof. dr. Mihai Roman, Dr. Sorin Mitulescu, Prof. dr. Dumitru Marin,
Prof. dr. Vergil Voineagu, Prof. dr. Constantin Mitruţ, Prof. dr. Eugen Ţigănescu, Conf. Dr. Monica Roman,
Asist. Drd. Anamaria Aldea,
Asist. Drd. Ramona PĂUN

1. Introducere

Literatura de reliefează variabilitatea tipurilor de condiţionări ale procesului antreprenorial 2 :

incertitudinea informaţională şi legislativă a mediului economic, precaritatea resurselor informaţionale,
instituţionale, constelaţia capitalurilor (economic, cultural, social) ale indivizilor, orientarea ideologică favorabilă
sau defavorabilă reformelor şi transformărilor economice 3 .
Conform cercetărilor din domeniu 4 , distincţia fundamentală rezidă în calitatea capitalului educaţional şi
tehnologic deţinut, în calitatea experienţei/abilităţilor manageriale de care dispun aceştia, în varietatea
capitalului relaţional care poate fi accesat în scopul mobilizării resurselor financiare, informaţionale sau al
accesului la clienţii instituţionali-surse importante de profit. Un rol determinant îl au însă şi percepţia
antreprenorilor referitoare la disponibilitatea şi funcţionalitatea creditelor şi de percepţia atributelor mediului de
afaceri românesc: corupţia şi raritatea creditelor, înalta competiţie pe piaţă, raritatea clienţilor fiind atribute
percepute ca influenţe negative asupra performanţei economice.

Autoarea unui studiu recent 5 constata că în condiţii de migratie secundara sau tertiara (concepte
apartinand lui S. Dumitru), oamenii îşi schimba comportamentul de consum şi încep să investeasca, iniţiind
afaceri. Ipoteza autoarei este că migraţia conduce la acumularea de diferite tipuri de capital (cultural,
economic, social) şi, prin aceasta, conduce la dezvoltare şi schimbare comunitară.
Analiza dezvoltarii activitatilor antreprenoriale la nivel comunitar încearca să verifice ipoteza conform
careia migrantii investesc banii castigati in strainatate in activitati producatoare de venit si care ofera noi locuri
de munca in sat. In câteva dintre interviurile realizate în comunităţi locale autoarea încearcă să verifice ipoteza
sa conform căreia migranţi investesc banii câştigaţi în străinătate în activităţi producătoare de venit şi care
oferă noi locuri de muncă în sat. Din cele cîteva exemple de asemenea comportamente se exemplifică modul
în care se materializează schimbarea comunitară, ca urmare a unor comportamente care, la nivel manifest, au
consecinţe numai pentru individ, dar care latent duc la redefinirea comunitaţii ca urmare a migraţiei. Una dintre
concluziile analizei este că faţă de amplificarea fenomenului migraţiei, statul ar trebui să-i incurajeze pe cei
care revin să-şi investească economiile într-un mediu sigur. Politicile economice ar trebui să orienteze banii
câştigaţi de migrant în strainatate către investiţii. Baza unor astfel de politici ar consta în asigurarea unei
infrastructuri – drumuri, mijloace de comunicare, irigaţii, educaţie – şi a unor servicii publice care să încurajeze
investiţiile. Sunt citaţi autorii unei lucrări apărute în 1999 în Marea Britanie 6 conform careia « dacă politicile şi
investiţiile publice încurajeaza productia locala, oferta se poate extinde şi raspunde cererii de bunuri şi servicii
care este în creştere datorită banilor primiţi din străinătate şi, prin intermediul iniţierii de afaceri, în timp se va
ajunge şi la mai multe locuri de muncă».
Ipoteze privind manifestarea liberei iniţiative în sistemul românesc actual

a) Distorsiuni ale pieţei economice româneşti

Caracteristica esenţială a tranziţiei româneşti de după evenimentul hotărâtor din 1989 este criza
structurală şi prelungită, care afectează nu doar economia naţională, ci toate laturile existenţei materiale şi
spirituale ale societăţii. Întreţinerea şi prelungirea stării de criză este datorată în mare parte distorsiunilor pieţei
româneşti actuale şi caracterului hibrid al economiei româneşti. Astfel, dacă piaţa mărfurilor a cunoscut câteva
progrese, piaţa salariilor în schimb este încă închisă şi întreţinută artificial. În acelaşi timp, proliferarea

1
Studiul se înscrie în cadrul proiectului de cercetare Tinerii şi activitatea economică, Proiect Prioritar PP12/11.12.2002, faza a IV-a.
2
Max Weber, 1978(1922), Economi’z and societz. An outline of interpretative sociology, pag. 91
3
Max Weber, op. cit., pag. 85
4
Monica Ungureanu, 2004, Antreprenoriatul în domeniul interfoniei, constelaţia capitalurilor individuale
5
Ruxandra Ciobanu, Migratia internationala si schimbarea comunitara ca strategie de viata, Sociologie Romaneasca, nr
2 / 2004
6
Massey, Douglas, S., Arango si altii, Worlds in Motion: Understanding International Migration at the End of the Millenium, Oxford:
Clarendon, 1999
corupţiei şi a monopolurilor economice, sub oblăduirea CLIENTELISMULUI ADMINISTRATIV, sugrumă practic
economia liberă. Întrucât îi lipsesc piesele fundamentale, „aceasta nu poate funcţiona şi nu poate produce
decât efecte de polarizare socială care îi sunt specifice, dar nu şi performanţele economice de care s-a
dovedit în stare” 7 . Aceste disfuncţionalităţi se datorează atât unor factori obiectivi (moştenirea unei economii
energofage, fragilitatea instituţională şi criza de autoritate specifice tranziţiei), cât şi a unor factori predominant
subiectivi: grupuri interesate în amânarea reformelor şi prelungirea crizei. De aici rezultă imaginea generală a
economiei româneşti şi a mediului de afaceri insuficient stimulativ, datorat prezenţei unor factori precum 8 :
cadru legislativ instabil cu legi fluctuante şi sistem juridic greoi, sursă de nesiguranţă în afaceri; birocraţie
administrativă masivă, complicată şi costisitoare; fiscalitate sufocantă, fiind una din cauzele principale ale
falimentării firmelor; blocaje bancare; înflorirea fără precedent a corupţiei şi a practicilor frauduloase la
aproape toate nivelurile; lipsa de fermitate a statului în promovarea reformelor sănătoase pe criteriul eficienţei
etc.

b) Câteva ipoteze privind specificul întreprinzătorului economic autohton

Această situaţie delicată a economiei româneşti nu avea cum să nu se repercuteze negativ asupra
întreprinzătorului român şi asupra liberei iniţiative în general. Un studiu comparativ internaţional 9 atestă două
mari diferenţe ale întreprinzătorului român faţă de omologul său vest-european:

i) În Europa de vest, întreprinzătorii se recrutează de regulă din familii cu veche tradiţie în meşteşuguri
sau în practica antreprenorială. Datorită faptului că în România, tradiţia meşteşugăritului şi a asociaţiilor
profesionale s-a întrerupt dramatic o dată cu regimul comunist, şansa unui meseriaş astăzi de a-şi construi
propria afacere este extrem de scăzută. Predomină în schimb întreprinzătorii cu studii superioare, dintre care,
cei mai mulţi sunt de vârstă medie şi au avut în regimul comunist funcţii de răspundere în marile întreprinderi
de stat sau în aparatul birocratic-administrativ.

ii) În al doilea rând, se remarcă o diferenţă de atitudini, valori şi aşteptări din partea întreprinzătorilor
occidentali pe de o parte şi cei români pe de altă parte:
- mentalitatea ÎNTREPRINZĂTORILOR occidentalilor ( î o ) este aceea de asociere, pe câtă vreme
ÎNTREPRINZĂTORII românii ( î. R ) sunt individualişti;
- ( î o ) percep concurenţa ca pe ceva sănătos, în timp ce ( î. R ) o privesc ca pe un obstacol în calea
dezvoltării lor, de unde rezultă şi spiritul dezagregativ, conflictual ce predomină în ţara noastră;
- ( î o ) sunt înclinaţi spre producţie, având competenţe manuale şi tehnice superioare, în timp ce ( î. R
) au o vocaţie mai puternică spre comerţ şi activităţi speculative;
- ( î o ) preferă afacerile solide şi de durată, în timp ce ( î. R ) se orientează mai degrabă spre activităţi
economice pasagere, speculative, cu caracter aventurier;
- ( î o ) au o înclinaţie spre legalitate, în timp ce românii preferă afacerile la limita legii sau ilegale,
creând inegalităţi de şansă între firmele care plătesc taxe şi cele din zona economiei subterane, dintre firmele
independente şi cele „de stat”;
- ( î o ) sunt mai degrabă independenţi faţă de tendinţa maximizatoare a statului, pe câtă vreme firmele
româneşti sunt mai degrabă concepute să orbiteze în jurul companiilor de stat (practica „firmelor căpuşă”), prin
mijlocirea cărora patrimoniul de stat să se scurgă în mâinile particularilor;
- în fine, ( î o) sunt înclinaţi spre relaţii impersonale, în timp ce ( î. R ) au dezvoltat un „capitalism
clientelar”, în care primează interesele parohiale ale grupurilor de interese; reflexul economiei socialiste de
clan 10 .
Diagnosticul mediului de afaceri românesc actual este grav: „În România, la ora de faţă, avem de-a
face cu o economie închisă a cărei funcţionare este dependentă de alianţa de interese dintre aparatul de stat
şi o categorie exclusivistă de patroni” 11 .

2. Obiectivele şi metodologia cercetării

Concepută ca un studiu atât cantitativ, cât şi calitativ, cu o metodologie in consecinţă - sondaj pe tinerii
între 18 şi 30 ani, reprezentativ la nivel naţional în prima etapă şi continuată în faza actuală cu studii

7
Ilie Şerbănescu, România sub tirania cifrelor mici!, Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2002
8
Aurelian Dochia, Contributia noilor firme private la schimbarile structurale din economia romanească, din lucrarea colectivă
“Tranziţia economică în România, Trecut, prezent şi viitor”, Bucureşti, Banca Mondială & Centrul Roman de Politici Economice,
1999
9
M. Costariol , The Development of the SME Sector in Romania 1991-1992, CAN Veneto & Euro-In-Library, Veneţia, 1993.
Concluziile studiului se găsesc la Aurelian Dochia, op. cit.
10
Brânduşa Palade, Avatarurile economiei de clan, Curentul, septembrie 1999
11
M. Boari, Economia închisă a capitalismului etatist, Curentul, august 1999
218
complementare realizate la nivelul unor unităţi de viaţă socială şi economică - cercetarea a avut drept scop
general: identificarea problemelor legate de participarea economică activă a tinerilor, cu accent pus pe
fenomenul liberei iniţiative în rândul tinerilor din România (dimensiunile, cauzele şi condiţiile sociale ale
fenomenului), pornind de la următoarele premise:
1. Tineretul constituie o autentică resursă socială, ce trebuie valorificată şi dezvoltată prin politici
sociale, economice şi educaţionale adecvate cerinţelor lumii contemporane şi, în principal, ale revoluţiei
informaţionale.
2. Libera iniţiativă trebuie să devină o componentă fundamentală a sistemului socio-economic iar
raţionalitatea instrumentală să devină tipul definitoriu de comportament în activităţile economice şi să
contribuie la consolidarea unei clase medii veritabile, purtătoare autentică a culturii naţionale şi a idealurilor de
progres social.

În studiul de faţă, corespunzător fazei a IV-a a contractului, pentru a aprofunda problemele concrete cu
care se confruntă tinerii în viaţa cotidiană, am utilizat o analiză calitativă, bazată pe interviuri individuale,
coroborată cu date statistice, relevante pentru tematica studiului. În acest sens, s-au realizat interviuri cu
următoarele categorii sociale:
- lideri locali şi persoane investite cu autoritate, bune cunoscătoare ale problematicii participării tinerilor
la activităţile economice şi sociale la nivel local;
- antreprenori şi potenţiali angajatori
- tineri implicaţi direct în activităţi antreprenoriale (patroni, asociaţi, manageri etc.);
- tineri care nu participă la acest tip de activităţi
- tineri aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

Studiile sociologice pe problematica antreprenoriatului 12 abordează de regulă două niveluri de analiză

a fenomenului antreprenorial:
¾ nivelul macrosociologic: contextul socio-economic, instituţional în care se desfăşoară activitatea
antreprenorială
¾ nivelul microsociologic în care sunt analizate motivaţiile, mentalităţile şi atributele psiho-sociale ale
antreprenorilor

Studiile de comunitate încearcă să îmbine cele două niveluri de analiză, concentrându-se asupra
relaţiei dintre structura macronivel a societăţii şi patternurile strategiilor de viaţă.

Obiective specifice
Unul dintre obiectivele specifice ale lucrării au constat în surprinderea celor mai importante probleme
ridicate de manifestarea iniţiativei economice în mediul rural, comparativ cu mediul urban.
Un alt obiectiv a vizat oportunităţile de angajare şi de ocupare a unor locuri de muncă de către tineri.
Unităţile sociale supuse studiului au fost: regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov (pentru analiza
oportunităţilor de ocupare şi carierelor individuale ale tinerilor), Municipiul Alba Iulia, respectiv comuna
Aninoasa (Dâmboviţa) pentru analiza iniţiativelor antreprenoriale.

3. Tendinţe în evoluţia pieţei muncii

În perspectiva aderării la UE, piaţa forţei de muncă din România va trebui să reflecte necesităţile unei
economii de piaţă dinamice ca parte integrantă a Pieţei Unice, să corespundă în special sub aspectele privind
mobilitatea, adaptabilitatea şi calificarea forţei de muncă. Schimbările vor trebui să reflecte adaptarea la o
piaţă a muncii flexibilă, răspunzând restructurării industriale şi unei viitoare economii bazate pe cunoaştere
precum şi la schimbările demografice.

Tendinţa demografică generală în România, datorită sporului natural negativ cât şi soldului negativ al
migraţiei externe, este de scădere, pornind de la începutul anilor 90 si continuându-se până spre anii 2020. În
2001 rata de activitate a populaţiei masculine de 74,6 % a fost cu două procente mai scăzută decât în 1994 şi
mult mai scăzută decât media UE de 78,1%. Rata de activitate a populaţiei feminine a scăzut de la 63,1% la
62,4% în aceeaşi perioadă rămânând totuşi peste media UE în 2001 (60,2%) 13 . Scăderea participării a afectat
mai puternic în special grupa de vârstă tînără, a cărei rată de activitate a scăzut de la aprox. 49% la 41% între
94 şi 2001. O caracteristică a participării în România este rata ridicată de activitate a populaţiei cuprinsă în

12
Patricia H. Thorton, 1999, The Soiology Entrepreneurship
13
Datele statistice prezentate în continuare provin din documentul Evaluarea comună a priorităţilor de ocupare a forţei de muncă
în România, aprobat în comun de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România şi Comisarul European pentru Ocupare şi
Afaceri Sociale la 28 octombrie 2002
219
grupa de vârstă 65 de ani şi peste. Participarea acestei grupe de varstă prezintă diferenţe faţă de tendinţa
generală, rata de activitate crescând de la 31% la 37,5% între 1994 şi 2001. Fenomenul este explicabil prin
locul pe care îl are agricultura în economia românească.

Nivelul educaţional mediu al întregii forţe de muncă are o tendinţă de creştere începând cu mijlocul
anilor 90, dar a rămas scăzut în comparaţie cu standardele UE. Pentru viitorul imediat cât şi pe termen mediu,
se apreciază că actualele calificări deţinute de mulţi lucrători nu vor corespunde cerinţelor noilor locuri de
muncă. Se constată că rata de participare a tinerilor în sistemul educaţional este mai scăzută pentru nivelul
superior (în comparaţie cu standardele europene) şi că există o bună parte a acestora care nu îşi continuă
educaţia după terminarea învăţământului obligatoriu. Rata de participare la învăţămîntul secundar se află în
scădere. Rezultatele recente ale examenului de capacitate au pus în evidenţă continuarea tendinţei de
deteriorare a calităţii educaţiei şcolare.

Ocuparea pe sectoare

Încă de la începutul tranziţiei, pierderile de locuri de muncă s-au concentrat în industrie şi mai puţin în
servicii. Ocuparea în industrie a fost într-o continuă scădere de la începutul anilor 90, iar ocuparea în servicii a
manifestat o tendinţă destul de neregulată, cu perioade succesive de creştere şi declin; acest sector, după o
creştere spectaculoasă până în 91 a înregistrat o scădere până în 2000.

Deteriorarea situaţiei economice generale a determinat un flux către zonele rurale şi către agricultura
de subzistenţă. Agricultura a jucat un rol de tampon, prin absorbirea pierderilor de locuri muncă. Conform
informaţiilor disponibile, între 1995 şi 2000, aproape în toate subramurile industriale rata netă de generare de
noi locuri de muncă a fost negativă. În servicii, principalii furnizori de locuri de muncă au fost comerţul cu
amănuntul, en-gross-iştii şi alte activităţi de afaceri în industrie, fabricile de confecţii şi tricotaje, industria
pielăriei şi încălţămintei precum şi extracţia de gaze şi petrol.
Procesul de generare de noi locuri de muncă a avut loc în principal în sectorul IMM. Creşterea cu 700
000 a numărului de locuri de muncă în acest sector în perioada 1995 – 2001, nu a putut compensa pierderile
de locuri de muncă din celelalte sectoare.
Prognoza dezvoltării anumitor sectoare trebuie să ţină seama de evoluţiile specifice de viitor, în funcţie
de diversitatea factorilor conjuncturali. Simpla extrapolare a cererii menifestate într-o perioadă anterioară nu
asigură fundamentarea unor aşteptări pentru viitor. Oficiali din Ministerul Intreprinderilor Mici şi Mijlocii citaţi de
Ziarul Financiar (16 mai 2003) au apreciat, de exemplu, că operaţiunile desfăşurate în sistem lohn în Romania
vor dispărea în următorii cinci-zece ani şi vor fi transferate către pieţele asiatice, întrucât, prin aderarea
Romaniei la Uniunea Europeană, veniturile salariale vor trebui să crească iar avantajul unor salarii mici nu va
mai opera pe piaţa forţei de muncă din Romania. Această evoluţie posibilă (probabilă) va afecta cererea de
locuri de muncă din industriile textilă şi de încălţăminte.

REGIUNEA BUCUREŞTI – ILFOV: SPECIFICUL ZONAL

Personalul unităţilor active din industrie, construcţii, comerţ şi alte servicii pe activităţi în perioada
1999 - 2001 ∗ , pe regiunea 8
(bucureşti + ilfov)
Tabelul 1
Nr.
Activităţi CAEN 1999 % 2000 % 2001 %
crt.
1. Industrie extractivă - 2147 0,3 2082 0,3 1725 0,2
2. Industrie prelucrătoare - 272172 34,0 262772 32,5 238358 31,4
3. Energie electrică, termică, gaze, apă 23981 3,0 30018 3,7 24133 3,2
4. Construcţii - 89782 11,0 83433 10,3 76053 10,0
5. Comerţ cu ridicata, amănuntul, reparaţii şi întreţinere
200224 25,1 199782 24,7 192777 25,4
autovehicule, bunuri personale şi casnice -
6. Hoteluri şi restaurante 19970 2,4 14274 1,8 21856 2,9
7. Transport şi depozitare 51002 6,4 54131 6,9 51310 6,8
8. Poştă şi telecomunicaţii 22859 2,9 24682 3,0 23690 3,1
9. Tranzacţii imobiliare, întreţinere, activităţi de prestări
78841 9,9 100542 12,4 95393 4,4
servicii, în special întreprinderilor
10. Alte activităţi de servicii colective 40418 4,9 35471 4,4 33239 4,4
11. Total regiune 801459 100 809187 100 758534 100

∗
Sursa: Anuar Statistic România 2000 – 2002 – Institutul Naţional de Statistică

220
 1. În majoritatea ramurilor numărul persoanelor ocupate cunoaşte o reducere (pusă mai curând pe
seama pierderilor naturale fără a se asigura o înlocuire a forţei de muncă) (industria extractivă, industria
prelucrătoare, construcţii, comerţ cu ridicata, alte activităţi de servicii colective).
- unităţile din ramura transporturilor şi depozitării sunt în stagnare;
- unităţile din ramurile energiei electrice, hoteluri şi restaurante, poştă şi telecomunicaţii, tranzacţii
imobiliare şi prestări servicii beneficiază de creşteri ale personalului.
2. Mutaţiile reale ce apar sunt considerate în ramurile în care reducerile sau creşterile de personal
afectează şi ponderea populaţiei ocupate pe ramura respectivă. Este vorba de:
- industria prelucrătoare (scădere pondere de la 34% la 31,4%);
- construcţii (scădere pondere de la 11% la 10%);
- hoteluri şi restaurante (creştere pondere de la 2,4% la 2,9%);
- tranzacţii imobiliare (creştere pondere de la 9,9% la 12,6%);
- transporturi şi depozitare (creştere pondere de la 6,4% la 6,8%);
- energie electrică (creştere pondere de la 3% la 3,2%).

Situaţia absolvenţilor din Regiunea Bucuresti Ilfov

• În ultimii 3 ani, numărul absolvenţilor de liceu pe total ţară a scăzut cu cca. 8% anual (de la 174 060
în anul şcolar
1999 – 2000 la 147 650 în anul şcolar 2001 - 2002) – Tabelul 2.
• Acelaşi trend îl urmează şi numărul absolvenţilor de liceu pe regiunea 8 (reducere cu cca. 6%).
• O problemă o reprezintă scăderea drastică a numărului de absolvenţi în judeţul Ilfov – de la 1 437 în
anul şcolar 1999 – 2000 la 1 111 în anul şcolar 2001 – 2002, în condiţiile în care atât numărul cât şi
ponderea acestor absolvenţi pe total regiune este şi aşa foarte redusă: din total absolvenţi (în
fiecare din cei 3 ani) 94% sunt din Bucureşti şi 6% din judeţul Ilfov. Se poate vorbi de o contribuţie
redusă a acestei zone la formarea profesională a populaţiei.
• Din totalul absolvenţilor din Regiunea 8, majoritatea (aproximativ 98%) sunt absolvenţi de instituţii
publice, foarte puţini sunt absolvenţi de învăţământ privat (1%) şi nesemnificativi cei din
învăţământul cooperatist (0,2%); responsabilitatea formării profesionale revine sectorului public, mai
ales că în fiecare an, ponderea foarte mică a absolvenţilor din învăţământul privat se reduce pe
seama creşterii ponderii absolvenţilor din învăţământul public.
• Ca formă de învăţământ, predominant este învăţământul de zi (80% în ultimii 3 ani) - Tabel nr. 3
• Ca tendinţă se observă o reducere a numărului de absolvenţi din această categorie pe seama
formei de învăţământ seral

Numărul absolvenţilor din învăţământul liceal pe Regiunea 8 (Bucureşti - Ilfov), pe forme de

proprietate în ultimii 3 ani

Tabelul 2
An şcolar 1999 – 2000 2000 – 2001 2001 - 2002
Total regiune 22411 21057 20046
Bucureşti 20974 93,6 % 19730 93,7 % 18935 94,5 %
Ilfov 1437 6,4 % 1327 6,3 % 1111 5,5 %
Total ţară 174060 161106 147650

Numărul absolvenţilor de liceu pe Regiunea 8 (Bucureşti - Ilfov)

pe forma de învăţământ în ultimii 3 ani

Tabelul 3
An şcolar 1999 – 2000 2000 – 2001 2001 - 2002
Total regiune 22411 21057 20046
1. Învăţământ de zi 18194 - 81,2 % 16905 - 80,3 % 15858 - 79,1 %
2. Învăţământ seral 2930 - 13,1 % 2690 - 12,8 % 3107 - 15,5 %
3. Frecvenţă redusă 1287 - 5,7 % 1462 - 6,9 % 1081 - 5,4 %

• Cererea de învăţământ în ultimii 3 ani, în Bucureşti, măsurată prin populaţia şcolară are forme de
manifestare diferite în funcţie şi de nivelul de şcolarizare. ∗
1. În învăţământul liceal există o tendinţă de reducere a numărului de absolvenţi:

∗
Sursa: Direcţia Generală de Statistică Regională Bucureşti; adresa nr. 719/15.05.2003
221
 An şcolar 1999-2000 2000-2001 2001-2002
Număr absolvenţi 20974 19730 18935

2. În învăţământul de ucenici asistăm la o creştere spectaculoasă a numărului de absolvenţi (practic

în ultimii 2 ani numărul lor se triplează: este de fapt efectul cererii de formare pentru acest segment
de învăţământ mai uşor de implementat la nevoile pieţei forţei de muncă)

An şcolar 1999-2000 2000-2001 2001-2002

Număr absolvenţi 371 1073 1234

3. Segmentele de învăţământ cu o tendinţă relativ constantă sunt reprezentate de învăţământul

postliceal şi cel de maiştri.

An şcolar 1999-2000 2000-2001 2001-2002

Număr absolvenţi şcoli
3193 2956 3095
postliceale
Număr absolvenţi şcoli de
255 242 258
maiştri

• Învăţământul superior cunoaşte şi el o evoluţie, mai accentuată la cel particular comparativ cu cel public şi
aceasta în principal datorită eliminării restricţiilor existente în perioada antedecembristă.

An şcolar 1999-2000 2000-2001 2001-2002

Total absolvenţi învăţământ superior public 14708 15404 17713
Total absolvenţi învăţământ superior particular 9057 10613 12082

Problemele care apar în formarea profesională identificate ca tendinţe prin analiza numărului de
absolvenţi pe Municipiul Bucureşti în ultimii 3 ani, pe profile de învăţământ arată faptul că sistemul de
învăţământ se adaptează lent nevoilor pieţei forţei de muncă.

1. din cele 13 profiluri ale învăţământului liceal, 3 deţin majoritatea (95%):

- învăţământul teoretic;
- învăţământul tehnic;
- învăţământul economic.
2. În învăţământul profesional (peste ¾ absolvenţi) sunt din profilul industrial; o creştere anuală
cunoscând şi în profilul comercial.
3. în învăţământul superior cca. 80% dintre absolvenţi sunt din cele 3 profiluri:
- învăţământul teoretic;
- învăţământul tehnic;
- învăţământul economic.
Observându-se şi o reducere anuală a numărului şi ponderii absolvenţilor din învăţământul superior
medical şi juridic.

Tabelul 4
An şcolar 1999 – 2000 2000 – 2001 2001 - 2002
Total absolvenţi de învăţământ
superior 14708 15404 17713
pe profile:
Tehnic 4299 29,2 4664 30,3 5644 31,9
Universitar 3353 22,8 3725 24,2 4320 24,5
Artistic 723 4,9 846 5,5 889 5,0
Economic 3667 24,9 3625 23,5 4631 26,1
Medico-farmaceutic 1328 9,0 1353 8,8 1193 6,7
Juridic 1338 9,1 1191 7,7 1036 5,8

Cererea de învăţământ pe judeţul Ilfov ∗ , măsurată prin numărul şi ponderea absolvenţilor în ultimii 3
ani arată că asistăm la o reducere a numărului de absolvenţi (de la 1967 în anul şcolar 1999/2000 la 1669 în
anul şcolar 2001/2002).

∗
Sursa: Institutul Naţional de Statistică – Direcţia Jud. Ilfov, nr. 407/20.05.2003
222
 Deşi aportul liceului este majoritar la formarea tinerilor se observă o reducere a numărului şi ponderii
absolvenţilor de liceu pe parcursul celor 3 ani, concomitent cu o creştere semnificativă a numărului şi a
ponderii absolvenţilor şcolilor de ucenici.
Pe structura învăţământului liceal, profilele dominante sunt: agricol, teoretic şi tehnic.

Tabelul 5
An şcolar 1999 – 2000 2000 – 2001 2001 - 2002
Denumire profil 1437 1327 1111
Profil teoretic 222 15,4 236 17,9 227 20,4
Profil tehnic 184 12,8 147 11,1 343 30,0
Profil agricol 529 36,8 591 44,5 222 20,0
Profil silvic 96 6,7 94 7,0 91 8,2
Profil economic 152 10,6 124 9,3 127 11,4
Profil administrativ 21 1,5 15 1,1 - -
Profil veterinar 46 3,2 40 3,0 36 3,2
Profil teologic 146 10,2 56 4,2 40 3,6
Profil special pentru deficienţi 41 2,8 24 1,8 25 2,3

Şi aici se observă o reducere a contribuţiei domeniului agricol la formarea absolvenţilor şi o creştere a

aportului celui tehnic.

Acelaşi profil (industrial) este dominant şi la învăţământul de ucenici.

Tabelul 6
An şcolar 1999 – 2000 2000 – 2001 2001 - 2002
Total profil 103 135 185
Industrial 60 58,3 97 71,8 108 58,4
Mică industrie 22 21,4 38 28,2 64 34,6
Prestaţie pentru populaţie 21 20,3 - - 13 7,0

Profilul agricol, ca formă de specializare existentă în cadrul şcolilor postliceale dispare pe parcursul
celor 3 ani.

Tabelul 7
An şcolar 1999 – 2000 2000 – 2001 2001 - 2002
Absolvenţi şcoli postliceale
83 79 59
/ profil
Agricol 10 - -
Silvic 73 48 59
Prestaţie pentru populaţie - 31 -

4. Dinamica ocupării tinerilor

În ultimii 3 ani, participarea tinerilor la activităţile economice a prezentat caracteristici de vulnerabilitate

şi de marginalizare; statutul ocupaţional şi-l împart între salariat şi lucrător familial neremunerat, amândouă
având caracteristici de vulnerabilitate sub aspect ocupaţional; preocupările pentru dezvoltarea activităţilor de
antreprenoriat fiind fie inexitente, fie ineficiente.

Vârsta tînără este specifică unei mai ridicate mobilităţi ocupaţionale : Pe parcursul anilor 1999, 2000,
2001, 504 379 de tineri ocupaţi cu vârste cuprinse între 15-24 ani şi 800.142 de tineri ocupaţi cu vârste
cuprinse între 25-34 ani şi-au schimbat ocupaţiile (tabel 1).

Ritmul mediu anual de modificare a ocupaţiei a fost de 20% la prima grupă de vârstă şi de 15% la a
doua grupă. Dacă la grupa de vârstă 15-24 de ani evoluţia este negativă, fiind generată de pierderile din
anumite grupe de ocupaţii şi într-un fel firesc având în vedere faptul că între aceşti ani (15-24) tinerii sunt în
proces de formare profesională, la cea de-a doua grupă de vârstă (25-34 ani) evoluţia pozitivă este
determinată în mare parte de alimentarea “altor categorii de ocupaţii inclusiv muncitori necalificaţi” şi a
“agricultorilor” (tabel 2).

Ponderea mare a tinerilor (şi alimentarea continuă) ce exercită profesii considerate “altele” indică un
deficit legislativ (meserii exercitate pe piaţa muncii dar neincluse în nomenclatorul de profesii).Acest aspect
223
poate favoriza ocupaţiile temporare, munca la negru, formarea unei pieţe a muncii subterane întreţinută de
populaţia tânără etc.

În acelaşi timp, pierderile la anumite grupe unde prezenţa tinerilor era foarte mică sau nesemnificativă
“membri ai corpului legislativ şi ai executivului; funcţionari superiori; funcţionari administrativi; meşteşugari şi
lucrători calificaţi” conturează fenomenul pierderii de competenţe şi calificări, în final o irosire a stocului
format/calificat al populaţiei tinere.
În ultimii trei ani 1999-2001, 169.123 tineri ocupaţi cu vârste cuprinse între 15-24 ani şi 244.596 tineri
ocupaţi cu vârste cuprinse între 25-34 ani şi-au schimbat statutul profesional.
Restructurările din economie au fost resimţite mai acut la prima grupă de vârstă, mult mai dinamică decât a
doua. În condiţiile în care tinerii la ambele categorii de vârstă îşi împart statutul între salariat şi lucrător familial
neremunerat, evoluţia populaţiei ocupate pe grupe de ocupaţii a fost:
a) una negativă pentru tinerii 15-24 ani (-81 725) realizată pe baza reducerilor din categoriile salariat,
lucrător pe cont propriu, lucrător familial neremunerat (tabel 3);
b) una pozitivă pentru tinerii 25-34 ani (+227 098) realizată pe seama creşterii substanţiale a numărului
tinerilor ce ocupă statutul de salariat, lucrător pe cont propriu, lucrător familial neremunerat; sunt alimentate cu
precădere aceleaşi statute caracterizate ca vulnerabile şi precare ocupaţional (tabel 4).

Ritmul mediu anual de trecere dintr-un domeniu de activitate în altul (9% la grupa de vârstă 15-24 ani,
20% la grupa de vârstă 25-34 ani) întreţin slaba diviziune a muncii, fenomenul agrarizării şi “monopolizarea”
celor trei ramuri principale în care sunt ocupaţi tinerii.

Evoluţia populaţiei 15-24 ani a fost în ultimii trei ani negativă pe baza reducerilor din majoritatea
ramurilor; în medie 41.858 persoane.Evoluţia populaţiei 25-34 ani a fost în ultimii trei ani pozitivă; creşteri
medii anuale de 327.921 persoane, dar prin alimentarea unor domenii deja “saturate”. Toate acestea conduc
la o pierdere a stocului de calificare a tinerilor prin neutilizare diversificată a potenţialului său.

Europa largită va număra 75 de milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 si 25 de ani. Indiferent de
eterogenitatea lor (in termenii accesului la piata muncii , ai educatiei , vietii familiale , venitului , etc) , tinerii îşi
revendică statutul de cetateni , din care decurg drepturile si obligatiile lor. Investitia in tineret inseamna sa
investesti in ceea ce constituie bogatia societatilor noastre , de astazi si de maine. Este vorba despre una
dintre cheile care asigura realizarea cu succes a obiectivului politic definit de Consiliul European la Lisabona :
transformarea Europei intr-o “economie bazata pe cunoastere , cea mai competitiva si mai dinamica din lume”.

Locurile de muncă reprezintă un element cheie atunci cand e vorba despre integrarea tinerilor in
societate , despre dobandirea independentei economice si despre realizarea aspiratiilor individuale.
Favoizarea accesului tinerilor la piata muncii contribuie la stabilitatea sociala , considerata de baza pentru
cresterea economica si bunastare. Cateodata, somajul este chiar socotit ca o incalcare a drepturilor
fundamentale ale tinerilor.
Tinerii sunt dispuşi să munceasca , dar le este din ce in ce mai greu sa-si gaseasca un loc de munca
bun. Ei stiu ca propria lor capacitate de insertie profesionala , si astfel sansele lor pe piata muncii , cresc odată
cu nivelul de educatie si de competente. Participarea impune din partea tinerilor sa dobandească anumite
competenţe sau să şi le îmbunătăţească pe cele existente. Este vorba de un proces gradual de ucenicie.

Elemente ale tranzitiei tinerilor din Regiunea Bucuresti Ilfov

Problemele şomajului la tineri fac obiectul a numeroase programe de orientare către reducerea
riscurilor legate de tranziţie. Nereuşita multora dintre aceste programe este explicabilă şi prin înţelegerea
îngustă a conceptului de integrare socială a tinerilor, în termeni stricţi de integrare pe piaţa muncii,
neînţelegerea biografiilor individuale dintr-o perspectivă comprehensivă care să ţină seama de experienţele,
nevoile şi aspiraţiile tinerilor beneficiari.
Fundamentele teoretice ale noului tip de abordare – cerută de condiţiile specifice în prezent şi în
perspectivă – sunt legate de concepte noi cum ar fi cel al de-standardizării în tranziţia tinerilor.

De-standardizarea tranziţiei.
În societăţile moderne, tranziţia tinerilor către statutul de adult în general şi către intrarea pe piaţa
muncii în particular şi-a pierdut natura lineară. Dacă în urmă cu câteva decenii, biografiile standard ale
indivizilor erau puternic previzibile, în prezent se caracterizează prin oscilaţii sus-jos sau dute-vino. Noile
biografii, în societăţile moderne sunt tot mai puternic afectate de alegere şi risc. Oamenii în general şi tinerii în
particular sunt tot mai obligaţi să aleagă şi să planifice propria lor viaţă.

224
 Acum oamenii trebuie să ia diferite decizii în favoarea sau împotriva anumitor traiectorii de educaţie
sau de formare, slujbe mai mult sau mai puţin flexibile oferite, părăsirea propriului domiciliu în căutarea
realizării profesionale etc.

5. Tinerii şi piaţa muncii în Regiunea Bucuresti - Ilfov

Cercetarea şi-a propus determinarea direcţiilor de orientare vocaţională, în funcţie de

disfuncţionalităţile ivite pe traseul de la şcoală la piaţa muncii.Cercetarea a fost realizată pe zona Bucureşti şi
Ilfov s-a adresat unor tineri ce au terminat şcoala în ultimii 2 ani şi care practică / au practicat o meserie sau se
află în căutarea unui loc de muncă. Aceşti tineri au parcurs deja primii paşi în tranziţia de la şcoală la muncă,
au început sa-şi construiască propria carieră profesională.
Instrumentul de cercetare utilizat a fost un chestionar cu următoarele dimensiuni:
- traiectoria individuală a tinerilor;
- strategia adoptate pentru obţinerea unui loc de muncă;
- modul în care tinerii percep că au fost pregătiţi prin formele de învăţământ pe care le-au absolvit;
- existenţa/inexistenţa proiectelor de viaţă ale tinerilor;
- opinii privind conţinutul şi rolul orientării profesionale.

Din investigatiile calitative realizate rezulta ca tinerii consideră că munca este un mijloc de a câştiga un
venit necesar atât pentru a le asigura traiul zilnic cât şi pentru satisfacerea unor nevoi superioare (prestigiu de
sine). Unii dintre ei consideră că nu întotdeauna cineva poate prin muncă să obţină ceea ce îşi doreşte, mai
important pentru succesul în carieră fiind oportunităţile care apar. Factorii care asigură succesul sunt pe de o
parte suportul moral şi financiar oferit de persoane sau instituţii (familie, şcoală, ONG-uri) şi pe de altă parte
încrederea în propriile forţe, cunoaşterea propriilor interese şi obiective.

Cu excepţia elevilor şi studenţilor, toţi ceilalţi tineri intervievaţi au experimentat şomajul pentru o
perioadă între 3 şi 9 luni, considerând ajutorul social insuficient. După părerea lor, percepţia societăţii faţă de
şomeri este în general una negativă iar experienţa şomajului una degradantă.
Majoritatea subiecţilor apreciază necesar sprijinul organizaţiilor de tineret în găsirea unui loc de muncă
prin oferirea informaţiilor necesare legate de piaţa muncii.
O caracteristică a tinerilor din categoria “trendsetters” este faptul că ei consideră ca necesar suportul
familiei, în special cel moral, dar doresc să devină total independenţi din punct de vedere financiar.
Subiecţii consideră că oportunităţile de angajare sunt diferenţiate în funcţie de sex “am fost cu prietena
mea, pe ea a angajat-o, pe mine nu”; “fetele au mai multe avantaje, se pot angaja mult mai repede. La băieţi
este mai dificil”; “într-adevăr, nu m-a ajutat şcoala profesională foarte mult. Asta a însemnat că m-am dus la
şcoală, am umblat, şi mi-a dat o diplomă. Din păcate şcoala nu m-a putut învăţa meserie pentru că nu a avut
dotarea necesară pentru ca să pot să progresez în meserie”.

Majoritatea respondenţilor consideră că societatea (statul) este responsabilă în proporţie de 80% de

existenţa şomajului.
Pe parcursul traiectoriei educaţionale şi profesionale, tinerii au întâmpinat o serie de obstacole. Cu totţii
consideră şcoala ca un factor de succes dar apreciază că învăţământul formal nu oferă informaţiile necesare
accesului pe piaţa muncii. O pregătire neorespunzătoare conduce la întâmpinarea unor dificultăţi în obţinerea
unui loc de muncă bun: “într-adevăr, nu m-a ajutat şcoala profesională foarte mult. Asta a însemnat că m-am
dus la şcoală, am umblat, şi mi-a dat o diplomă. Din păcate şcoala nu m-a putut învăţa meserie pentru că nu a
avut dotarea necesară pentru ca să pot să progresez în meserie”. Ei sugerează ca soluţie în rezolvarea
acestei probleme sistemul repartiţiilor.
Un alt obstacol menţionat de către tineri este cel legat de cerinţele privind experienţa în muncă precum
şi lipsa de seriozitate din partea angajaţilor: “Majoritatea studenţilor ajung în şomaj pentru că li se cere
experienţă”; “ … patronii încearcă să-ţi ofere cele mai mici salarii, şi dacă te angajezi nu te angajează cu carte
de muncă”.

Tinerii reclamă lipsa informaţiilor legate de piaţa muncii. Pentru toţi respondenţii informaţia înseamnă
şansă.
În funcţie de aceste modele, s-au putut detaşa anumite aspecte legate de muncă:
- Tinerii din primul model de traiectorie sunt dispuşi şi chiar au acceptat locuri de muncă sub pregătirea
lor (necalificate, chiar slujbe ocazionale.
- Tinerii din al doilea model sunt mai puţin adaptaţi pieţei muncii, au început procesul de căutare a unui
loc de muncă mai târziu iar acest aspect nu I-a împedicat să găsească un loc de muncă.
- Tinerii din al treilea model au căutat să obţină un loc de muncă conform calificării, ţinând cont de
aspecte legate de program şi de remuneraţie.
225
 Traiectoria individuală

Traiectoria individuală a unui tânăr reprezintă rezultatul unor etape pe care acesta le parcurge de la
accesarea unui loc de muncă până la situaţia în care se află la momentul analizei.
Aceste traiectorii individuale au 3 segmente:
1.etapa iniţială (momentul când tânărul accesează un loc de muncă);
2.etapa intermediară (ce face tânărul pe piaţa muncii);
3.etapa finală (starea în care se află tânărul la data analizei).
Etapa iniţială
În funcţie de momentul când tânărul intră pe piaţa muncii situaţiile identificate au fost:
a. de independenţă: tineri ce şi-au luat soarta în mâini, cei care s-au angajat încă din perioada şcolii
(13 cazuri);
b. situaţii liniare: tineri care s-au angajat imediat după ce au terminat o formă de învăţământ (6
cazuri);
c. situaţii vulnerabile: tineri ce au reuşit să se angajeze după o perioadă de la terminarea şcolii,
perioadă cuprinsă între 1 lună şi 12 luni (22 cazuri);
d. situaţii de eşec de integrare pe piaţa muncii: tineri ce au încercat să se angajeze dar nu au reuşit;
nu au avut şi nu au loc de muncă (7 cazuri).
Etapa intermediară arată că tânărul poate avea pe piaţa muncii:
a. un comportament static (a avut/are un singur loc de muncă);
b. un comportament dinamic (mobil pe piaţa muncii), a avut 2-3 locuri de muncă;
c. un comportament de eşec de integrare pe piaţa muncii (nu a avut nici un loc de muncă deşi a
încercat să se angajeze).
Etapa finală arată că în funcţie de statutul pe care îl au la momentul analizei tinerii pot prezenta:
a. un comportament ocupaţional static (au aceeaşi ocupaţie cu care au intrat pe piaţa muncii);
b. un comportament ocupaţional mobil (au alte ocupaţii sau alt statut);
c. un comportament de eşec (au statut de şomeri).

Rolul centrelor de informare privind cariera devine deosebit de important prin modelarea
comportamentală a tinerilor pentru adoptarea unor strategii variate şi active de căutare, aflare a unui
loc de muncă.

De remarcat că tinerii sunt orientaţi spre utilizarea capitalului social ca sursă de obţinere a unui loc de
muncă. Orientarea profesională trebuie să pună accent pe valorizarea capitalului social: recomandarea
devine o pârghie în condiţiile în care tânărul nu o discreditează.

a. proiectele de viaţă ale tinerilor

În legătură cu acest aspect, se poate spune că majoritatea tinerilor nu au clar stabilit un proiect de
viaţă.
- numai despre 12 din 48 se poate spune că au un proiect de viaţă (doresc să se califice în alt domeniu
pentru a dobândi mobilitate pe piaţa muncii; doresc dobândirea unor specializări suplimentare pentru a reuşi
mai bine la un loc de muncă şi îşi cunosc competenţele);
- 8 din 48 au proiecte de viaţă vag conturate (fie doresc specializare suplimentară dar nu doresc
calificări pentru alt domeniu, fie doresc calificări pentru alt domeniu dar nu doresc specializări suplimentare);
- 16 din 48 au proiecte de viaţă limitate (proiectele lor de viaţă sunt legate de urmarea unei forme de
învăţământ superioare celei absolvite);
- 2 din 48 sunt rigizi, nu au nici un proiect de viaţă.

Prin orientarea profesională tinerii trebuie învăţaţi să-şi construiască un proiect de viaţă în
funcţie de competenţe şi de cerinţele pieţei forţei de muncă.

b. opinii privind orientarea pentru carieră

Tinerii au opinii limitate privind acest aspect.
• aproape toţi recunosc utilitatea funcţionării unor centre de informare şi consultanţă pentru tinerii ce
vor să-şi găsească un loc de muncă (numai 1 din 48 consideră inutilă existenţa unor astfel de
centre);
• foarte puţin cunosc rolul şi identifică atribuţiile acestor centre (3 din 48): orientarea pentru carieră în
funcţie de capacităţi intelectuale, abilităţi personale, competenţe profesionale;

226
 • majoritatea, fie că nu ştiu care ar fi genul de informaţii şi consultanţă pe care le-ar putea obţine de
la astfel de centre, fie văd rolul acestora foarte limitat (furnizarea informaţiilor despre locurile de
muncă vacante şi posibilităţi de angajare).

Şi toate acestea, în condiţiile în care cei mai mulţi declară faptul că formarea profesională dobândită în
şcoală este inadecvată cerinţelor pieţei muncii.

În construirea unei strategii de orientare vocaţională trebuie pornit cu explicitarea rolului şi

tipurilor de informaţii pe care astfel de centre le pot furniza tinerilor.În anexă sunt prezentate cazurile
analizate, pe tipurile de traiectorii precum şi cele 48 de situaţii întâlnite.

6. Concluzii

• Majoritatea percep formarea profesională dobândită în şcoală ca deficitară sau parţial adecvată
cerinţelor pieţei muncii.
• Foarte puţin doresc însă dobândirea unor competenţe suplimentare, care să-i ajute să facă faţă
cerinţelor pieţei muncii.
• Cei mai mulţi nu-şi cunosc competenţele şi abilităţile pentru a lucra în domenii corespunzător
aptitudinilor sau de interes pentru angajatori.
• Foarte puţini au proiecte de viaţă; doresc calificări suplimentare pentru a avea mobilitate pe piaţa
muncii sau specializări suplimentare pentru acces la un loc de muncă corespunzător aspiraţiilor.
• În relaţie cu piaţa muncii au comportamente variate:
o statici: au avut un singur loc de muncă;
o mobili: au schimbat mai multe locuri de muncă, de cele mai multe ori schimbând şi ocupaţia;
o în situaţie de eşec de integrare: încă nu au avut acces la un loc de muncă.

Sistemul educaţional

• Are o contribuţie diminuată la formarea profesională a populaţiei.

• Se adaptează lent la cerinţele pieţei muncii.
• Cererea de învăţământ a scăzut, populaţia şcolară este în reducere.
• Dinamica unor forme de învăţământ:
o Învăţământ de ucenici: creşterea spectaculoasă a numărului de absolvenţi;
o Învăţământ profesional: numărul de absolvenţi relativ constant, centrat pe învăţământul
industrial;
o Învăţământ liceal: numărul de absolvenţi în reducere, centrat în principal pe trei profile (teoretic,
tehnic şi economic), cu contribuţie foarte redusă a sistemului de învăţământ în judeţul Ilfov;
o Învăţământ superior: evoluţie ascendentă a numărului de absolvenţi, centrat pe învăţământul
universitar, tehnic şi economic. Se înregistrează o reducere a învăţământului juridic şi medical.

Piaţa muncii - Opiniile angajatorilor

• Pun accent pe calităţile personale ale candidaţilor.
• Manifestă lipsa unei strategii coerente în domeniul resurselor umane.
• Acordă importanţă recomandărilor personale în vederea angajării.
• Acordă importanţă experienţei.
• Reclamă lipsa anumitor calificări pe piaţa muncii şi nevoia consilierii şi orientării profesionale.

Necesitatea orientării profesionale realizată prin Centre Specializate care să asigure

• Îndrumarea persoanelor în fundamentarea deciziilor ce conduc la urmarea unei forme de
învăţământ, a unei forme de pregătire în vederea practicării unei meserii, a unei profesiuni.
• Informarea şi consilierea pe trei paliere:
o Orientarea vocaţională individuală: diversitatea situaţiilor în care se găsesc potenţialii
angajaţi şi diversitatea problemelor cu care aceştia se confruntă necesită analiza fiecărui caz în
parte, în funcţie de traiectoria parcursă de individ şi de comportamentul pe care acesta îl are
(sau l-a avut) pe fiecare segment al traiectoriei individuale;
Orientarea profesională trebuie să fie un proces continuu, pentru că „indiferent de unde şi cum
se pleacă în viaţă” problemele care apar pe parcurs sunt din cele mai diferite.
Orientarea trebuie făcută către profesii care corespund competenţelor şi abilităţilor indivizilor, în
vederea pregătirii lor flexibile pentru cerinţele pieţei muncii.

227
 o Legătura cu dinamica socio-economică a profesiilor: pe piaţa muncii au apărut profesii noi,
există profesii în regresie, profesii solicitate mai frecvent sau mai puţin de către angajatori; este
necesară menţionarea riscurilor şi pregătirea pentru evitarea lor (calificări, recalificări,
dobândirea de competenţe suplimentare).
o Construirea proiectelor de viaţă în funcţie de vocaţia individuală şi de cerinţele pieţei
muncii, susţinută de un comportament şi o strategie activă şi variată de căutare şi ocupare a
unui loc de muncă.
• activitate susţinută de explicitare a rolului şi atribuţiilor unor astfel de centre specializate.
o Angajatorii resimt nevoia unei interfeţe complexe şi prietenoase care să realizeze
legătura dintre parteneri (angajat - angajator); nici unii nici alţii nu sunt pregătiţi pentru a
comunica eficient unii cu alţii, nu utilizează totdeauna acelaşi limbaj, nu împărtăşesc, poate,
aceleaşi valori.
o Potenţialii angajaţi au puţine cunoştinţe privind rolul centrelor de informare, consultanţă
şi orientare profesională; foarte puţini le cunosc rolul şi le identifică atribuţiile.

228
 DINAMICA ATITUDINII TINERILOR ASUPRA VIEŢII ECONOMICE
ŞI SOCIALE ÎN PERIOADA 2002-2004 1

Prof. dr. Mihai Roman, Dr. Sorin Mitulescu, Prof. dr. Dumitru Marin,
Prof. dr. Vergil Voineagu, Prof. dr. Constantin Mitruţ,
Prof. dr. Eugen Ţigănescu, Prof. dr. Christina Marta-Suciu,
Conf. Dr. Monica Roman, Conf. Dr. Dorin Mitruţ,
Asist. Drd. Anamaria Aldea, Asist. Drd. Ramona Păun

Atitudinea tinerilor faţă de viaţa economică, socială şi politică a fost în ultima perioadă o caracteristică a
priorităţilor manifestate de către autorităţi, prin intermediul Ministerului Tineretului şi Sportului (în perioada în
care acesta a funcţionat ca entitate de sine stătătoare) şi ulterior a Autorităţii Naţionale pentru Tineret, precum
şi a Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT). Printre elementele care sprijină această
afirmaţie se înscriu şi cercetările efectuate prin intermediul sondajelor de opinie în rândul tinerilor pentru a se
identifica percepţiile şi priorităţile acestora în ceea ce priveşte mediul în care îşi desfăşoară existenţa. Astfel, la
solicitarea MTS în anii 2002, 2003 şi 2004 au fost efectuate trei sondaje de opinie în rândul tinerilor care au
încercat să reliefeze atitudinea acestora faţă de viaţa economică, socială şi politică din România. Perioada
relativ scurtă dintre cele trei sondaje face ca diferenţele ce apar în răspunsuri să nu fie relevate, în schimb
constantele ce apar în cele trei sondaje conturează o atitudine, o stare de fapt ce ar trebui să preocupe
autorităţile şi pe cercetători.

1. Cadrul metodologic
Sondajul efectuat de către Metro Media Transilvania – Situaţia tineretului şi aşteptările sale - în lunile
septembrie 2002 şi septembrie 2004 s-au înscris pe următoarele coordonate:
♦ Populaţia studiată: tinerii între 14 şi 29 de ani;
♦ Volumul eşantionului: 1265 persoane, reprezentativ, cu o eroare tolerată de 2,8%, respectiv
1219 persoane;
♦ Tipul eşantionului; probabilist, bistadial;
♦ Eşantionare: selecţie probabilistă a subiecţilor după metoda „drumului aleator”;
♦ Interviuri realizate la domiciliul subiecţilor iar valorile obţinute sunt cele directe de pe teren
(neponderate);
♦ Chestionar elaborat de către specialişti din cadrul ANSIT, cu 72 de întrebări, atât de tip codificat
cât şi deschise.

Sondajul efectuat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională în luna iunie 2003 a avut următoarele
caracteristici:
♦ Volumul eşantionului: 1106 persoane din grupa de vârstă 18 – 29 ani ;
♦ Eşantion : stratificat, probabilist, bistadial, stratificat în primul stadiu şi aleator în cel de al doilea;
♦ Criterii de stratificare: 7 provincii istorice plus oraşul Bucureşti, mediu rezidenţial (urban-rural),
mărimea localităţii urbane (4 tipuri), şi proporţia sate centru de comună - sate componente ale
comunei ;
♦ Eşantionare: selecţie probabilistă a localităţilor (74) şi persoanelor;
♦ Reprezentativitatea naţională pentru populaţia din grupa de vârstă 18-29 ani a României, cu o
eroare tolerată de
+/- 2,9%, la o probabilitate de 95% ;
♦ Interviuri realizate la domiciliul subiecţilor iar valorile obţinute sunt cele directe de pe teren
(neponderate);
♦ Chestionar elabora de către specialişti din cadrul CURS, ANSIT şi Academiei de Studii
Economice din Bucureşti, cu 53 întrebări de tip codificat şi deschis.

În continuare vom efectua o comparaţie între rezultatele oferite de cele două sondaje şi vor fi
evidenţiate deosebirile, dar mai ales similarităţile înregistrate în cele trei cercetări.

1
Studiul se înscrie în cadrul proiectului de cercetare Tinerii şi activitatea economică, Proiect Prioritar PP12/11.12.2002, faza a V-a.
 Principalele componente ale celor trei sondaje sunt asemănătoare, dar există şi diferenţe sensibile,
datorită scopurilor diferite pe care le-au avut acestea. În concluzie, comparaţiile se vor efectua doar pentru
zonele de acoperire comună.

2. Satisfacţia faţă de viaţă a tinerilor

Între perioadele în care s-au efectuat cele două sondaje se constată în înrăutăţire a percepţiei tinerilor
asupra modului în care trăiesc. Astfel, dacă în septembrie 2002, 41% dintre tineri erau mulţumiţi de felul în
care trăiau iar 37% nu erau nici mulţumiţi nici nemulţumiţi, în iunie 2003 procentul celor mulţumiţi a scăzut la
32%, al celor nici mulţumiţi nici nemulţumiţi la 35%, şi în consecinţă a crescut numărul celor nemulţumiţi de la
21% la 30%, pentru ca în 2004 ponderea celor mulţumiţi să se ridice la 50%. Pentru primele două categorii
(mulţumiţi şi nici mulţumiţi nici nemulţumiţi) să se menţină relativ constantă, respectiv la 76% (comparativ cu
78% în 2002). Ponderea celor nemulţumiţi este însă în scădere (20% în 2004), însă a crescut uşor ponderea
celor care nu pot aprecia sau nu doresc să răspundă (de la 1% în 2002 la 3% în 2003 şi 5% în 2004).

Cât de mulţumit eşti, în general, de felul în

care traiesti

60 50
50 41 37 35
procente

40 32 30
26
30 21 20
20
10 1 3 5
0
Multumit Nici nemultumit NA/NR
multumit
nici
nemultumit

2002 2003 2004

Figura 1

Atitudinea faţă de viaţa cotidiană este reliefată de nivelul de mulţumire / nemulţumire faţă de diverse
aspecte ale existenţei. Astfel, faţă de profesia exercitată există diferenţe semnificative între cele două sondaje.
Astfel, dacă în 2002 doar 17% din tineri erau mulţumiţi de profesie, în 2003 se înregistrează un nivel de 52%,
pentru ca în 2004 să înregistreze 54%. Acest nivel este însă unul foarte scăzut, care arată faptul că tinerii din
România sunt mai degrabă nemulţumiţi de profesiile exercitate decât mulţumiţi. Un aspect pozitiv este însă
dinamica celor mulţumiţi, care este în creştere permanentă.
În raport cu veniturile se înregistrează de asemenea o creştere a ponderii celor mulţumiţi, de la 10% la
22% şi respectiv la 26% în 2004, dar aceste nivele sunt un semnal pentru scăderea ponderii celor
nemulţumiţi, de la 16 % în 2002 la 14 % în 2004.
La întrebarea legată de faptul că tinerii pot hotărî singuri ce să facă cu viaţa lor răspunsurile tinerilor au
fost comparabile. Astfel, 76% din tineri au răspuns în ambele cazuri că în măsură potrivită sau în nare măsură
hotărăsc de să facă cu viaţa lor în 2002 şi 2003 iar ponderea acestora ajunge la 80%. Diferenţe de
înregistrează la ponderile dintre cele două categorii, cu o creştere de la 29% la 38% şi apoi la 40% pentru
tinerii care cred că hotărăsc în mare măsură ce se întâmplă în viaţa lor. Acesta constituie un semnal pozitiv,
care indică creşterea încrederii tinerilor în forţele proprii.

241
 În ce măsură poţi hotărî tu însuţi ceea ce
se intampla cu viata ta?

47
50
38 40 38 40
40
procente

29
30
17 20 15
20
7 4 5
10
0
Mare Potrivit Mica NA/NR
masura masura

2002 2003 2004

Figura 2
În ceea ce priveşte percepţia despre viitor, întrebările din cele trei sondaje nu sunt comparabile decât
în mică măsură, respectiv în sondajul din 2002 orizontul de timp era de un an, în timp ce în sondajul din 2003
era de 5 ani, iar pentru cel din 2004 era de 1 an. Chiar şi în aceste condiţii, concluziile care se desprind sunt
că gradul de optimism al tinerilor legat de activitatea viitoare este menţinut relativ constant deoarece numărul
celor care consideră că vor trăi mai bine sau la fel scade de la 72 % la 65% pentru a creşte iar la 74%.
De asemenea, în sondajul Metro Media Transilvania doar 12% dintre tineri apreciau că vor trăi mai
prost peste un an, în timp ce în sondajul CURS proporţia celor care cred că va fi mai rău peste 5 ani a fost de
16%, pentru ca procentul acestora să scadă la 9% în 2004.
Principalele dificultăţi resimţite de tineri apar ca o constantă în ambele sondaje şi se referă la: situaţia
economică (sărăcie, lipsa unui loc de muncă sau o locuinţă necorespunzătoare) – peste 65 % dintre tineri în
toate sondajele, în timp ce şcoala (6% în sondajul METRO şi 2% în sondajul CURS), sau familia reprezintă
cauze minore ale dezvoltării tinerilor.

Cum sperati ca veti trai peste un an?

50 43 45
40 37 35
29
procente

30
22
19 17
20 16 16
12
9
10
0
Mai bine La fel Mai rau NA/NR

2002 2003 2004

Figura 3

De asemenea o tendinţă importantă care se manifestă în anii analizaţi este aceea a modului în care
tinerii privesc societatea informaţională. Cel mai important aspect al acestei aprecieri este dat de ponderea
celor care ştiu să utilizeze calculatorul, pondere care este în continuă creştere, de la 52% în 2002 la 62% în
2003 şi 65% în 2004.

242
 Stiti sa utilizati calculatorul?

70 62 65
60 52
47
50
procente

37 34
40
30
20
10 1 1 2
0
Da Nu NA/NR

2002 2003 2004

Figura 4

Dotarea cu un telefon mobil a crescut de asemenea spectaculos în perioada analizată. Dacă în 2002,
28% dintre tineri aveau un telefon mobil, în 2003 procentul acestora a crescut la 43%, pentru ca în 2004 peste
50% dintre tineri să deţină un telefon mobil, iar tendinţa este aceea de permanentă creştere.

Aveti un telefon mobil?

70 66
60 53 55
50 43 43
procente

40
28
30
20
10 6 2 4
0
Da Nu NA/NR

2002 2003 2004

Figura 5

3. Atitudinea faţă de mediul de afaceri

Ponderea tinerilor care ar dori să deschidă o afacere pe cont propriu se menţine relativ constantă în
perioada analizată, cu ponderi de 52% în 2002, 54% în 2003 şi 49% în 2004. Se constată însă o diferenţă
semnificativă dintre cei care doresc să iniţieze o afaceri şi cei care o realizează efectiv. Astfel, în toate
sondajele efectuate peste 60% dintre tinerii care doresc să îşi deschidă o afacere nu au întreprins nimic pentru
aceasta, ponderea acestora fiind în creştere. Se constată însă o creştere uşoară a celor care au reuşit să
deschidă o afacere (care să şi reuşească) de la 3% în 2002 la 5 % în 2004.

243
 Doriti sa deschideti o afacere pe cont Figura 6

propriu? Creşterea nu este

semnificativă, însă trendul înregistrat
60 este unul pozitiv, iar acesta trebuie
procente

stimulat de către factorii de decizie

40
pentru a fi susţinut pe viitor.
20
0 Ce ati facut pentru a deschide o
Da Nu NA/NR afacere?
2002 2003 2004 80 68 66
70 61
60

procente
50
40
30 22 22 19
20 14 11
10 6 3 4 5
0
Nimic Am incercat Am reusit Am reusit
dar nu am partial partial
reusit

2002 2003 2004

Figura 7

În viziunea tinerilor a fi întreprinzător presupune a avea atât calităţi cât şi defecte. Printre calităţi pot fi
amintite: să fie persoane active şi inovatoare (81%), să le placă riscul (65%) ori să lucreze planificat (53%).
Cinstea nu este una dintre calităţile vizibile la oamenii de afaceri, deoarece doar 23% dintre tineri văd îi văd
oameni cinstiţi, precum şi faptul că trebuie să fie fără scrupule sau persoane corupte.

Un întreprinzător este...? Figura 8

Pentru fiecare din variabilele analizate, subiecţii au făcut aprecieri pe scala "adevărat....fals".
Procentele înscrise reprezintă proporţia răspunsurilor "adevărat"
Dacă la acest tablou
O persoană activă şi inovatoare 67%
adăugăm şi percepţia tinerilor
asupra modului în care au fost
O persoană căreia îi place riscul 65% adunate marile averi din
România, respectiv prin
O persoană care lucrează planificat 61% încălcarea legii (40% dintre
repondenţi), sau prin relaţii cu
O persoană cu bani şi influenţă 53%
persoane sus-puse
(26% din repondenţi) atunci
O persoană cinstită 23%
observăm o atitudine negativă a
O persoană fără scrupule 20%
tinerilor despre mediul de
afaceri. Doar 14% dintre tineri
O persoană coruptă 17% chestionaţi cred că în afaceri se
poate reuşi doar prin muncă şi
O persoană care acţionează după
împrejurări
17% corectitudine.
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%

244
 Cum credeţi că au reuşit majoritatea oamenilor care au făcut avere în România?

Ponderi din totalul celor care şi-au exprimat opinia

Figura 9
40%

Calităţile necesare pentru a

40%

35% reuşi în afaceri sunt în cea mai

30%
mare parte intelectuale,
profesionale şi volitive, dar la
26%

acestea se mai adaugă şi şansa,

25%

20%
18%
norocul, pe care 49% dintre tineri în
15%
14%
consideră fundamental pentru
reuşita în afaceri. Se mai adaugă
10%
printre necesităţi sprijinul familiei,
5% 2% abilităţile organizatorice, relaţionale
0%
şi charismatice.
Prin muncă şi merit Prin şansă Prin relaţii Prin încălcarea legii Prin alte mijloace
personal

Figura 10
Care credeţi că sunt calităţile necesare unui tânăr pentru a reuşi în afaceri?

Proporţiile reprezintă ponderea aprecierilor favorabile pentru fiecare din variabilele analizate Principalele obstacole în
Intelectuale 63% calea tinerilor în tendinţa de
Noroc 49%
implicare în mediul de afaceri sunt
corupţia şi birocraţia, peste 41%
Profesionale 49%
dintre repondenţi considerând aceste
Volitive 35% elemente ca fiind esenţiale în calea
afirmării acestora. De asemenea,
Să-i placă riscul şi hazardul 30%
lipsa facilităţilor acordate de
Să aibă sprijinul familiei 29% autorităţi, impozitele şi dobânzile
Abilităţi organizatorice 29%
mari sunt alte obstacole importante
pentru tineri.
Abilităţi relaţionale 22%

Calităţi carismatice 10%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Figura 11

Opinii privind principalele obstacole care stau în faţa unui tânăr întreprinzător

Ponderi recalculate din două opţiuni: primul şi al doilea obstacol

Corupţia 24%

Birocraţia 17%

Lipsa facilităţilor acordate de stat 12%

Sistemul de impozitare 12%

Politica dobânzilor mari 9%

Imperfecţiunile legislative 9%

Lipsa informaţiilor 7%

Insuficienţa programelor de creditare 5%

Neîncrederea în propriile forţe 5%

0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 245

 Fenomenul discriminării în calea dezvoltării afacerilor nu este perceput pentru sex, naţionalitate sau
vârstă. În schimb persoanele bogate şi orăşenii sunt percepuţi ca având prima şansă în a dezvolta o afacere.

Apecierea şanselor în iniţierea unei afaceri

Figura 12 În stabilirea profilului au fost alese opţiunile cu valoarea procentuală cea mai mare pentru fiecare variabilă
100%

Percepţia 90% 86% despre muncă a

subiecţilor 80% analizaţi este în
esenţă 70%
72%
asemănătoare.
Atitudinea referitoare la
60%
muncă arată că 52% majoritatea
49%
tinerilor cred că 50%
44% munca este ceva
necesar pentru 40% câştigarea
existenţei. Totuşi, 30%
ponderea celor ce
au prima sau a doua opţiune
20%
acest răspuns scade de la 78%
în 2002 la 75% în 10%
2004, ceea ce
indică o 0% deteriorare a
Şanse egale bărbaţii şi Mai multe adulţii Mai multe orăşenii Mai multe cei bogaţi Şanse egale ale
atitudinii faţă de femeile naţionalităţilor muncă. Pentru
valorificarea cunoştinţelor au
optat 14% în 2002, 10% în 2003 şi 13% în 2004 (dimensiuni comparabile), pentru răspunsul: „consumă mult
timp din viaţă” (o apreciere negativă asupra muncii) sunt de asemenea ponderi relativ egale 12% în 2002,
11% în 2003 şi 10% în 2004, cu o tendinţă de scădere.

Pentru reuşita în viaţă şi găsirea unui loc bun de muncă ordinea opţiunilor în cele două sondaje a
rămân aceeaşi, respectiv pe primul loc situându-se cunoaşterea limbilor străine urmată de cunoştinţe în
domeniul calculatoarelor şi de o bună specializare în domeniu.

Figura 13
Competente necesare pentru
Legenda:
dobandirea unui loc de munca 1 = Bună prezentare
2= aptitudini pentru munca în
7 26 62
56 grup
6 24 57 3= aptitudini de comunicare
51 4= cunoaşterea lumii afacerilor
5 22 35 5 = o bună specializare
categorii

40 2004
6 = cunoştinţe în domeniul
4 1318
19 2003 calculatoarelor
3 7 25 2002 7 = Stăpânirea limbilor străine
23
15 În ambele sondaje
2 5 17
1 3 11 Conditii pentru reusita tinerilor in
12
Romania
0 20 40 60 80
10
procente
9

percepţia tinerilor este aceea că pentru a reuşi 8

în afaceri contează în primul rând familia din 7
Categorii

care provii, respectiv faptul de a fi una 6

2004
înstărită. Şi în ceea ce priveşte a doua opţiune 2003
5
rezultatele sunt asemănătoare, respective 2002
4
calificarea înaltă şi pregătirea profesională
este cea determină şansele de reuşită. Pentru 3
celelalte opţiuni rezultatele diferă, dar fără a fi 2
deosebiri fundamentale. Astfel în sondajul 1
246 0 20 40 60
Procente
Metro Media munca susţinută este cea care urmează ca prioritate, in timp ce în sondajul CURS următoarea
opţiune este dată de legăturile cu oameni bine situaţi.

Figura 14

Legenda:
1. Părinţi cu multă şcoală
2. Legături cu lumea politică
3. Noroc
4. Pregătire profesională
5. Muncă susţinută
6. Capacităţi înnăscute
7. Ambiţie, perseverenţă
8. Relaţii cu oameni bine situaţi
9. Calificare înaltă
10. Familie înstărită

Schimbarea esenţială de percepţie pentru tineri se referă doar la faptul că şi munca susţinută a ajuns
în anul 2004 să fie considerată ca factor esenţial pentru reuşita tinerilor, ceea ce poate constitui un semnal al
modificării percepţiilor referitoare la condiţiile oferite tinerilor în România.
Nu sunt diferenţe semnificative în cazul analizei discriminărilor, astfel încât destul de puţini sunt cei
care privesc reuşita în afaceri ca o chestiune de sex, religie sau grup etnic.
Percepţia despre şcoală este aceea că ea oferă, în cele mai multa cazuri, cunoştinţele necesare pentru
a activa pe piaţa muncii. Dinamica răspunsurilor este cu o oarecare tendinţă de oscilaţie, dar totuşi în creştere
pentru aprecierile pozitive deoarece în 2002 62% dintre subiecţi considerau că şcoala corespunde în care
măsură sau într-o oarecare măsură la necesităţi, în timp ce în 2004 procentul celor ce aveau această
percepţie a fost de 65%.

Figura 15
Modul in care scoala raspunde
nevoilor pietei muncii
Legenda:
1 = în mare măsură
60
2= într-o 414344 oarecare
Procente

măsură 34 2002
40 25 25
3= în mică 211721 2003 măsură
13
4= NS/NR 20 6 11 2004
0
4.
1 2 3 4
Categorii

Migraţie

În toate sondajele intenţia de a pleca din ţară este semnificativă. În sondajul Metro Media din 2002
54% din subiecţi ar dori să plece temporar sau definitiv, iar în Sondajul CURS din 2003 55% dintre subiecţi au
această opţiune, pentru ca în sondajul din 2004 54% dintre tineri să dorească să plece din ţară. Totuşi,
tendinţa migraţiei este una constantă, neînregistrându-se modificări majore în cele trei sondaje efectuate.
În ceea ce priveşte momentul plecării, în sondajul 2002, 13% ar dori să plece în anul curent, în timp ce
în cel din 2003, 20% dintre subiecţi ar pleca în acest an, pentru ca în 2004 procentul să fie de 13%. Marea
majoritate însă ar pleca în anii următori, respectiv 61% în sondajul 2002, 57% în sondajul 2003 şi 55% în cel
din 2004, ceea ce arată un trend descrescător, poate o întărire a încrederii în şansele de succes în România.
Această creştere a celor care doresc să plece imediat arată, încă o dată, neîncrederea în şansele oferite în
România pentru a realiza o dezvoltare profesională şi materială corespunzătoare pe termen scurt, dar o
încredere mai mare pe termen lung.

247
 În ambele sondaje motivaţia covârşitoare (80% în 2004, 75% în 2003, 80% 2002) este cea de a lucra
în străinătate, urmată de motivaţia dată de completarea studiilor şi cea a petrecerii timpului liber, a turismului.
Emigrarea definitivă sau temporară se situează la un nivel ridicat în toate sondajele (aproximativ un sfert dintre
tineri doresc aceasta).

Figura 16
Motivatia tendintei de migratie a
tinerilor Legenda:
1= pentru turism, recreere
100 2= pentru a lucra
75
8080 3= pentru completarea educaţiei
80 4 = pentru emigrare definitivă sau
procente

60 2002 temporară
2003 5= altceva
35 34
40 29 33 25 25 23 2004
24
20 15 În ceea ce priveşte
2 35 migraţia internă, aceasta este mai
0 redusă decât intenţia de migraţie
1 2 3 4 5 externă. În cazul primului sondaj
categorii
39% dintre subiecţi ar dori să
plece în altă localitate, în timp ce
în cel de-al doilea, 24% doresc să
plece, pentru ca în 2004 45% dintre subiecţi dorind să plece din localitatea de domiciliu.
Motivaţia fundamentală a celor care vor să migreze este cea de ordin material (63% în primul caz, 53%
în cel de-al doilea şi 65% în 2004). Urmează motive ce ţin de profesie şi cele educaţionale.

5. Satisfacerea nevoilor imediate

Semnificativ pentru tinerii din România este dorinţa de a avea o locuinţă proprie. Astfel, dacă ar
dobândi o sumă mare de bani, prima investiţie pe care ar face-o ar fi achiziţionarea unei locuinţe (30 %,
respectiv 31% din opţiuni). Pentru următoarele opţiuni există diferenţa, dar acestea sunt relativ
nesemnificative. În cazul sondajului Metro Media (2002) tinerii ar dori să înceapă o afacere 21%) după care să
îşi ajute familia (14%). În cazul
sondajului CURS motivele sunt
Utilizarea unei sume mari de bani de inversate, respectiv ajutarea familiei
catre tineri este pe locul al doilea (20%) urmată
de intenţia de a deschide o afacere
37
7 30
31 (19%).
6 15 20
14 Aceste date arată faptul că în
19
5 1921 România nu sunt satisfăcute încă
categorii

2004
4 7 20 2003 necesităţile de bază ale tinerilor (din
9
5 2002 piramida lui Maslow), iar aceştia vor
3 56 căuta să satisfacă aceste cerinţe cu
2 3 5
5 prioritate, după care să se orienteze
1 9
10
11
şi către afaceri.
248 0 10 20 30 40
procente
 Figura 17

Legenda:
1. altele
2. Mi-aş completa studiile
3. M-aş distra
4. Aş depune banii la o bancă
5. Aş începe o afacere
6. Mi-aş ajuta familia
7. Aş cumpăra o casă

6. Concluzii

Concluziile ce se pot desprinde din analiza efectuată pot fi sintetizate astfel:

♦ Din cele trei cercetări se poate observa o atitudine optimistă din partea tinerilor, care speră că
în viitor o vor duce mai bine;
♦ Veniturile sunt cele care le ajung, în cea mai mare parte doar pentru strictul necesar vieţii
cotidiene;
♦ Şansele de reuşită în viaţă sunt condiţionate în primul rând familia din care se provine, pentru
ca munca şi calificarea să fie următoarele criterii de succes;
♦ caracteristic tinerilor români este lipsa de sentimente discriminatorii, apartenenţa la grupuri
etnice, sexul sau religia nefiind elemente care să împiedice reuşita tinerilor;
♦ atitudinea faţă de muncă este una pozitivă, tinerii fiind conştienţi de faptul că munca este un
dat necesar;
♦ aspectele negative ale aprecierilor privesc mai ales viaţa economică şi şansele de reuşită în
afaceri. Astfel corupţia şi birocraţia ocupă primele două locuri în topul obstacolelor ce stau în
calea unui tânăr întreprinzător. Tinerii simt nevoia de implicare a statului în perioada de
demarare a afacerilor pentru a putea avea un start reuşit.
♦ Ponderea tinerilor ce au deja o afacere este foarte mică, însă în creştere (doar 2% - 5%), dar
sunt speranţe pentru viitor, deoarece peste jumătate dintre aceştia şi-au declarat intenţia de a
se implica în afaceri.

Bibliografie

1. ROMAN, M, ROMAN, M. – Aşteptările tinerilor, Economia, Bucureşti, Editura ASE, 2003, p. 128-137, ISSN:
1454-0320
2. ROMAN, M, ROMAN, M. - Rata naturală a şomajului în România, în Revista Română de Statistică, an III,
nr. 2, 2003, p. 14-26, ISSN : 1018-046x
3. ŢIGĂNESCU, E., ROMAN, M. – Macroeconomie, Bucureşti, Editura ASE, 2002
4. *** Situaţia Tineretului şi Aşteptările sale, Sondaj de opinie realizat de MetroMedia Transilvania,
septembrie 2002
5. *** Tineret 2003, Sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională. Iunie, 2003
6. *** Situaţia Tineretului şi Aşteptările sale, Sondaj de opinie realizat de MetroMedia Transilvania,
septembrie 2004

249
EDUCAŢIA, CULTURA ŞI CREATIVITATEA ÎN VIAŢA TINERILOR. EVALUAREA MULTIDISCIPLINARĂ A
ÎNVĂŢĂRII DESCHISE
ŞI FLEXIBILE ŞI STIMULAREA CREATIVITĂŢII

Prof. univ. dr. Marta-Christina Suciu, Director proiect, Prof. univ. dr. Coralia Angelescu, Prof. univ. dr. Dumitru
Ciucur, Prof. univ. dr. Bogdan-Micu Ghilic, Prof. univ. dr. Mihai Roman, Prof. univ. dr. Stelian Stancu, lector
univ.dr. Marian Stoica, lector univ. dr. Marinescu Cosmin, lector univ. dr. Daniela Iovan, asistent univ. drd.
Gabriel Staicu, asist. univ. drd. Mirela Aceleanu, asist. univ. drd. Mihaela Dobre, asist. univ. drd. Marius
Marinaş, asist. univ. drd. Marius Pană, Academia de Studii Economice Bucureşti

Cercetător ştiinţific principal dr. Sorin Mitulescu, Director Direcţia de Cercetare Ştiinţifică pentru Tineret,
Coordonator proiect, cercetător ştiinţific Gina Anghelescu, cercetător ştiinţific Anca Donciu, Agenţia Naţională
pentru Stimularea Iniţiativei Tinerilor

Cercetător ştiinţific principal dr. Grigore Nicola, Director ştiinţific, cercetător ştiinţific drd. Bogdan Danciu,
Institutul de Filosofie şi Psihologie "Constantin Rădulescu Motru" al Academiei Române

Dr. Sebastian Lăzăroiu, Director, cercetător ştiinţific dr. Marin Burcea, Centrul de Sociologie Urbană şi
Regională

Prezentăm sintetic unele dintre cele mai semnificative concluzii la care s-a ajuns în cea de-a patra fază
a contractului de cercetare CERES dedicat temei "Educaţia, cultura şi creativitatea în viaţa tinerilor".
Tematica contractului de cercetare este una deosebit de complexă, motiv pentru care partenerii la contract
reunesc patru instituţii din mediul academic (învăţământ superior, cercetare) şi respectiv instituţii direct
implicate în sprijinirea iniţiativei tinerilor. Sinteza reuneşte rezultatele obţinute de către colective de cercetare
multidisciplinară aparţinând tuturor partenerilor ale căror contribuţii le prezentăm în continuare.
• Academia de Studii Economice Bucureşti a evidenţiat o serie de experienţe internaţionale şi a
conturat tendinţele specifice în domeniul economiilor invaţionale şi al spaţiilor educaţionale creative. S-a
acordat o atenţie specială educaţiei virtuale şi celei antreprenoriale precum şi evidenţierii unor structuri formale
şi informale de stimulare a creativităţii. În lucrare s-au inclus în mod expres unele repere legate de cadrul
legislativ şi instituţional şi de stimularea creativităţii în afaceri.
• Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor a realizat studii de caz si analize
structural-calitative contribuind la fundamentarea unor propuneri pentru flexibilizarea cadrului legislativ şi
institutional.
• Institutul de Psihologie şi Filosofie “Constantin Rădulescu Motru” a urmărit condiţionarea
psihologică a performanţei creative şi a urmărit pe baza unor studii de caz impactul utilizării în scopuri
educaţionale a tehnologiilor informatice şi de comunicare.
• Centrul de Sociologie Urbană şi Regională a asigurat asistenţa metodologică în exploatarea
bazelor de date şi a furnizat noi prelucrări ale datelor de anchetă sociologică.
În această fază cercetarea s-a concentrat asupra componentelor esenţiale ale societăţii bazate pe
cunoaştere şi inovare : educaţia şi, respectiv, stimularea creativităţii.
Lucrarea a fost structurată conform obiectivelor şi planului de realizare în trei părţi:

) Partea I cuprinde patru capitole şi a fost dedicată analizei experienţei internaţionale în domeniul
dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere. Această parte a fost realizată exclusiv de către colectivul de
la ASE, personal de către directorul proiectului.

) Partea a II-a a urmărit evaluarea multidisciplinară a învăţării deschise şi flexibile şi evidenţierea

unora dintre măsurile de stimulare a creativităţii prin analize structural-calitative (s-au evidenţiat
structuri formale şi non formale de stimulare a creativităţii).

) Partea a III-a şi-a propus fundamentarea unui cadru normativ legislativ prin propuneri privind
reglementări legislative şi flexibilizarea cadrului instituţional.
 Pornind de la ideea conform căreia cunoaşterea devine principala sursă a prosperităţii şi constituie din
ce în ce mai mult fundamentul puterii, se afirmă tot mai mult că educaţia şi stimularea creativităţii (prin
cercetare şi inovare) reprezintă componentele de bază ale societăţii bazate pe cunoaştere. Ori tocmai aceşti
doi "piloni de forţă" ai societăţii bazate pe cunoaştere constituie reperele cheie ale contractului de cercetare
CERES.
În prima parte s-a evidenţait pe baza analizei experienţei internaţionale că este nevoie să fie
promovate acele forme şi metode noi de educaţie bazate pe inovare şi cercetare, care să fie în favoarea
noului tip de economie. În ceea ce priveşte dimensiunea europeană a educaţiei s-a reliefat că “resursele
umane sunt cel mai important activ pentru Uniunea Europeană”(Education & Training 2010" The Success of
the Lisbon Strategy Hinges On Urgent Reforms, Council Of The European Union Brussels, 3 March 2004).
Resursele umane sunt considerate esenţiale pentru creearea şi transmiterea cunoştinţelor şi sunt în acelaşi
timp un factor determinant al potenţialului inovaţional al fiecărei societăţi. Investiţiile în educaţie sunt un
factor cheie pentru competitivitatea Uniuni Europene. S-a calculat că creşterea în medie a nivelului de
educaţie al populaţiei cu un an poate conduce la o creştere economică cu un ritm mediu annual de 5%
pe termen scurt şi, respectiv de 2.5% pe termen lung ("Investing efficiently in education and training:
an imperative for Europe", Commission Communication, COM 779 din 10 ianuarie 2003, doc. 5269/03). În
plus există un impact pozitiv al educaţieie asupra ocupării, sănătăţii, incluziunii sociale şi manifestării active a
cetăţenilor (ratele de şomaj descresc o dată cu îmbunătăţirea nivelului educaţie, în special pentru nivelele
înalte de educaţie iar ratele de ocupare cresc). Din această perspectivă este esenţial să se întărească
sinergia şi complementaritatea dintre educaţie şi alte domenii şi politici legate de ocupare, cercetare şi
inovare şi politicile macroeconomice.
Investiţiile în educaţie sunt constituie un element necesar pentru a atinge obiectivele economice,
sociale şi de mediu stabilite la Lisabona pentru Uniunea Europeană. Prin programul "Education & Training
2010" Consiliul European din martie 2003 de la Brussels şi-a reafirmat hotărârea de a lucra la nivelul statelor
membre ale UE "pentru a face din sistemele educaţionale din Europa un cadru calitativ de referinţă la nivel
mondial până la orizontul anului 2010". Se consideră că este nevoie de un tip de educaţie care să fie în
favoarea noului tip de economie prin apelarea la un sistem de educaţie bazat pe inovare şi cercetare. În raport
cu nivelul lor de dezvoltare, ţările pot alege diferite traiectorii şi modalitati de implementare a societăţii bazate
pe cunoaştere şi inovare (Ferranti et al. 2001, EC 2001b). Se manifestă o nevoie acută pentru
restructurarea sistemului de educatie în favoarea unor programe curriculare orientate în mai mare măsură
spre business şi spre promovarea educaţiei vocaţionale. O asemenea reformă implică atât stimulente
financiare pentru instruire şi re-instruire, cât şi o regândire a sistemului de administrare şi de management a
trainingului vocaţional, inclusiv prin asigurarea surselor informaţionale necesare.
În concluziile formulate în urma Consiliului din 5 mai 2003 s-au stabilit unele niveluri de referinţă ale
unor indicatori medii de performanţă în educaţie la nivel european (benchmarks, OJ C 134 din 7 iunie 2003).
Unele ţări au translatat aceste repere sub forma unor obiective naţionale considerate a putea contribui la
atingerea nivelelor de referinţă la nivel european. Consiliul şi Comisia Europeană au subliniat că este necesar
să se aibă în vedere şi acţiuni la nivel naţional în domeniile cheie ale programului "Education & Training
2010".
Acestea vor trebui să fie completate prin acţiuni la nivel comunitar şi în mod particular prin schimbul
de experienţă şi prin sprijinirea eforturilor naţionale. Pentru a sprijini aceste eforturi statele membre vor trebui
să aibă în vedere următoarele trei zone prioritare asupra cărora va trebui să se acţioneze în mod simultan
fără întârziere:

1. Canalizarea eforturilor pentru realizarea reformelor şi orientarea investiţiilor către zonele

cheie pentru societatea bazată pe cunoaştere

Pentru a face din Uniunea Europeană “un leader” în economia bazată pe cunoaştere la nivel
mondial se manifestă o nevoie urgentă de a investi tot mai mult şi mai eficace şi mai eficient în resursele
umane. Aceasta presupune un nivel mai înalt atât al investiţiilor din sectorul public cât şi al celor din sectorul
privat în domeniile cheie pentru societatea bazată pe cunoaştere, în special în: învăţământul superior, în
educaţia adulţilor şi în instruirea continuă de specialitate. Programele susţinute din surse comunitare vor avea
de jucat un rol tot mai important pentru sprijinirea dezvoltării capitalului uman.

2. Educaţia de-a lungul întregii vieţi va trebui să devină o realitate concretă

262
 Se manifestă tot mai acut nevoia de-a promova strategiii naţionale coerente dedicate educaţiei de-
a lungul întregii vieţi. În acest context este necesar să se promoveze un parteneriat efectiv între principalii
actori din lumea afacerilor, între partnerii sociali şi între instituţiile educaţionale de la toate nivelele. Astfel de
strategii vor trebui să aibă în vedere:
- identificarea priorităţilor în învăţare;
- creearea unor medii de învăţare deschise, atractive şi accesibile pentru oricine, în special pentru
grupurile dezavantajate.
Vor trebui dezvoltate cu prioritate anumite norme şi principii comune la nivel european. Acestea vor
trebui să fie apoi implementate în raport cu specificul şi cu situaţiile concrete de la nivel naţional şi implicit cu
competenţele identificate la nivelul statelor membre. Educaţia vocaţională are un rol vital de jucat în atingerea
obiectivelor de la Lisbona, asigurând competenţele şi calificările care răspund dinamicii accelerate a
nevoilor de pe piaţa modernă a muncii. Declaraţia de la Copenhaga, adoptată în noiembrie 2002 a translatat
aceste probleme din perspectiva mai amplă a educaţiei de-a lungul întregii vieţi. Ca urmare în decembrie
2003 a fost propus un cadru unitar European pentru asigurarea transparenţei calificărilor şi
competenţelor - noul "Europass"(Proposal for a Decision of the European Parliament and of the Council on
a single framework for the transparency of qualifications and competences (Europass). COM (2003) 796 final
of 17 December 2003 (doc. 5032/04). În acest sens s-a dezvoltat şi un cadru comun de asigurare a calităţii
care include un nucleu comun de criterii de calitate şi un set coerent de indicatori. Pentru a conferi mai multă
mobilitate s-a adoptat şi un sistem european de credite transferabile în domeniul educaţiei vocaţionale. S-a
dezvoltat şi un set comun de principii europene pentru validarea învăţării non-formale şi informale.

3. Constituirea unei “Europe a educaţiei şi învăţării”

Se resimte tot mai acut nevoia de a dezvolta un cadru European, bazat pe contextele naţionale, care
să se constituie ca un normativ referenţial comun pentru recunoaşterea calificărilor şi competenţelor.
Recunoaşterea diplomelor şi a certificatelor oriunde în Europa este esenţială pentru a dezvoltarea piaţelor
Europene ale muncii şi a unui cetăţean European activ. Statele membre vor trebui să adopte în acest sens
măsuri adecvate pentru a înlătura obstacolele din calea mobilităţii şi pentru a asigura sprijinul financiar
necesar, în contextul şi chiar dincolo de programele comunitare. Societatea bazată pe cunoaştere generează
noi nevoi exprimate în termenii coeziunii sociale, cetăţeniei active şi realizării şi dezvoltării personale la care
educaţia poate avea o contribuţie semnificativă.
S-a anlizat în mod distinct corelaţia dintre cele două paliere tematice ale acestei faze a cercetării:
educaţia şi inovarea. S-a pus în evidenţă corelaţia existentă între inovare şi educaţia de-a lungul întregii vieţi
active (LLL). S-a relevat în acest context necesitatea de a defini în sens larg LLL prin includerea tuturor
tipurilor de învăţare: sistemul educaţional de la grădiniţă până la universitate; cursurile formale parcurse mai
târziu în viaţă pentru a dobândi anumite competenţe în domeniul matematicii, calculatoarelor sau pentru
instruirea vocaţională; învăţarea informală plasată în afara sistemului formal care se poate, după caz,
aplica sau nu în mod direct pe piaţa muncii. Adulţii pot să îşi continue studiile după completarea educaţiei
tradiţionale pentru a-şi îmbunătăţi competenţele de bază (aşa cum se întâmplă în formele de ‘educaţie de
remediu’) sau pentru a-şi dezvolta competenţele. LLL poate avea o influenţă benefică asupra a trei tipuri de
inovaţii: inovaţii care apar ca rezultat al unei activităţi creative; inovarea ca proces de difuzare; cererea
consumatorilor pentru produsele inovative.
Pe plan mondial există două modele de bază pentru inovarea creativă în raport cu învăţarea:
• SUA este o economie cu un înalt nivel de inovare şi cu o elită cu un nivel înalt de educaţie, dar
are în acelaşi timp un nivel comparativ înalt al procentului populaţiei care are un nivel mai redus de
calificare;
• prin contrast, ţările scandinave sunt înalt inovative, iar majoritatea populaţiei are un nivel înalt
de calificare şi doar un mic procent al populaţiei are un nivel mai slab de calificare.

263
 LLL are un rol major pentru a asigura o rapidă şi eficientă difuzare a aplicării inovaţiilor tehnice şi
organizaţionale. În lucrare s-au evidenţiat în mod distinct 15 indicatori de analiză a performanţei şi calităţii LLL
în Europa. Aceşti 15 indicatori sunt grupaţi pe patru grupe de indicatori; există însă şi un indice compozit al
LLL. Se consideră că aceşti indicatori au relevanţă în ceea ce priveşte efectul LLL asupra capabilităţilor
inovative. Cele patru grupe de indicatori se referă la:
1. economia învăţării (patru indicatori: procentul populaţieie ocupate care are un nivel înalt de
calificare; mutaţile produse în nivelul ocupării şi în ponderea forţei de muncă cu un nivel înalt de calificare;
eşecul înregistrat în învăţarea unor noi calificări în corelare cu rata şomajului de lungă durată pentru bărbaţii
cuprinşi între 25 şi 54 de ani; menţinerea unor competenţe utile din punct de vedere economic în rândul
lucrătorilor în vârstă (cuprinşi între 55–64 ani, în raport cu rata lor de ocupare);
2. competenţele ‘de bază’ se bazează pe competenţe de tipul scris, citit, competenţe numerice şi
abilitatea de-a utiliza calculatorul (alfainformatizarea). Există trei indicatori utilizaţi pentru tineri (procentul celor
care pot citi la nivelul 3 sau peste; procentul celor care citesc la nivelul 5-cel mai înalt nivel; un indice care
estimează ‘comfortul‘ în utilizarea calculatoarelor) şi unul pentru adulţi (procentul adulţilor de peste 16 ani care
au un nivel 4 sau 5 de competenţe de bază);
3. participarea la LLL (patru indicatori : procentul estimat al populaţiei adulte de peste 15 ani care
doreşte să “continue să înveţe toată viaţa”; procentul populaţiei în vârstă de 24–64 ani care parcurge orice
formă de instruire în cele patru sătămâni cât se derulează studiul; procentul bărbaţilor adulţi cuprinşi între 25 şi
54 ani care nu sunt angajaţi şi care studiază parcurgând diverse trasee ale educaţiei continue sau care sunt
cuprinşi în activităţi neplătite prin care capătă experienţă practică; procentul populaţiei adulte de peste 15 ani
care are acces acasă la internet);
4. investiţiile făcute de către întreprinzători în LLL (trei indicatori: procentul tuturor angajaţilor de
orice vârstă care au parcurs cursuri de instruire care răspund exigenţelor locului de muncă, atât în afara cât şi
în interiorul firmei; cheltuielile totale alocate de firmă pentru formele de instruire care vin în întâmpinarea
cerinţelor locului de muncă-ca procent din costurile totale cu munca; procentul populaţiei ocupate care a
parcurs un curs de instruire în domeniul calculatoarelor).
În raport cu acest sistem de indicatori principalii leaderii din UE sunt ţările nordice: Suedia se află pe o
poziţie de leader pentru opt indicatori; Danemarca pentru şase indicatori; Finlanda pentru trei indicatori;
Olanda pentru patru indicatori; Regatul Unit pentru trei indicatori.
Indicele compozit LLL poziţionează fiecare ţară pe baza performanţei relative a fiecărei ţări
comparativ cu ţările care au o poziţie de leader la fiecare indicator. Indicele celei mai bune performanţe–BPI
(The Best Performance Index) înregistrate de către fiecare ţară reflectă performanţa relativă medie atinsă
pentru toţi indicatorii pentru care există date disponibile.
Ierarhizarea ţărilor în raport cu cele două scoruri este însă diferită:
- Finlanda, Germania şi Franţa se află pe poziţii mai joase la scorul făcut pentru LLL compartaiv cu
‘Innovation Scoreboard’;
- Austria, Belgia şi Luxemburgul au valori mai mari pentru LLL Scoreboard.
O posibilă explicaţie se datorează accentului pus în fiecare clasament pe diferitele tipuri de inovare.
Innovation Scoreboard pare să fie mai relevant pentru a capta activităţile creative inovative, în timp ce
Lifelong Learning Scoreboard pare să măsoare mai bine capabilităţile naţionale în adoptarea inovaţiilor
(sau în procesul de difuzare a inovaţiei).
Cele mai inovative ţări din Europa, aşa cum se poate identifica în Trend Chart’s Innovation
Scoreboard, sunt în acelaşi timp leaderi la indicatorii LLL: Suedia, Danemarca, Finlanda, Regatul Unit şi
Irlanda. În schimb, unele dintre cele mai puţin inovative ţări au şi cel mai redus nivel al BPI (Best Performance
Index) din sistemul de indicatori LLL: Italia, Portugalia şi Grecia. Acest rezultat este confirmat de o corelaţie
înaltă (un coeficient de corelaţie de 0.85) între BPI (Best Performance Indices) atât pentru scorurile
comparabile obţinute la indicatorii care ţin de inovare cât şi pentru scorurile de la indicatorii LLL. Aceste
rezultate pot contribui în mod direct la îmbunătăţirea performanţei inovative şi sunt sugestive pentru
evidenţierea unei posibile interconexiuni între LLL şi inovare.

Economiile bazate pe cunoaştere numite şi ‘economii ale învăţării’ reclamă existenţa unei
populaţii cu un nivel superior de educaţie, care să dispună de excelente competenţe de bază şi de
capacitatea de a-şi continua instruirea de-a lungul întregii vieţi. Se remarcă preocuparea pentru domeniul
managementului inovării, atât la nivel de studenţi cât si la nivel de master. Astfel, în ultimii trei ani de
învăţământ, majoritatea şcolilor de afaceri/management, dar şi şcolile de inginerie şi universităţile, au introdus
264
în setul obligatoriu, programe de curs cum ar fi ‘Managementul Start-up-urilor’, Managementul IMM din
domeniul tehnologiilor înalte, Managemetul Inovării etc. Multe Şcoli de Afaceri au dedicat programe în aceste
domenii, chiar si la nivelul studenţilor. Ultimul an a oferit specializări în managementul sistemelor
inovatoare, având între 40 şi 60 de ore de curs, cărora li se adaugă studii de caz şi proiecte realizate în
cooperare cu o companie inovatoare sau din domeniul TIC-urilor.
La nivel post-univeristar, sunt oferite programe de master pentru un an (full time) sau doi ani (part
time). În mod obişnuit acestea includ: şase luni de pregătire formală (minimum 300 de ore) şi şase luni în
cadrul unei companii, cu dubla supervizare (din partea şcolii şi din partea companiei). Piaţa va scoate la iveală
prin adaptare şi asimilare socială, necesităţile legate de noi aptitudini şi competenţe care vor genera noi
moduri non-formale (cluburi de training) de pregătire profesională şi vocaţională. Cluburile sunt în general
concepute ca întâlniri între manageri şi personal de nivel înalt, având ca scop schimbul de experienţă şi
punerea la curent cu noutăţile privind cele mai recente abordări din domeniile lor de activitate. Instituţiile de
educaţie de diferite tipuri oferă chiar si pe termen scurt (între 3 si 20 de zile) cursuri privind probleme
punctuale, restrânse cum ar fi: participarea la oferte internaţionale în domeniul înaltei tehnologii; dezvoltarea
antreprenoriatului prin folosirea Internetului; finanţarea inovaţiilor; drepturi de proprietate intelectuală etc.
Tranziţia la societatea bazată pe cunoaştere reprezintă atât o “provocare” cât şi o “oportunitate”
pentru noile state membre ale UE şi pentru ţările candidate. În spiritul consideraţiilor relevate şi a contribuţiilor
la atingerea obiectivelor stabilite la Summit-ul de la Lisbona, viteza de derulare a reformelor sistemelor
educaţionale şi de învăţământ va trebui să fie accelerată. Prerogativele programelor educaţionale şi
inovaţionale vor trebui să fie luate în considerare pentru formularea politicilor naţionale şi regionale.
În ceea ce priveşte sistemul educaţional din România, se manifestă un dezechilibru între educatia
tehnică şi educaţia antreprenorială şi inovatoare. În prezent, după cunoştinţele noastre, România înregistrează
un surplus semnificativ în domeniul TIC (cca 5.000 de absolvenţi în domeniul TIC-urilor anual şi în jur de
75.000 de specialişti TIC disponibili pe piaţa muncii). Acest fapt poate constitui un avantaj competitiv la nivel
regional şi chiar european. Studiul Brainbench (2002), a plasat România pe locul şase în primele zece ţări
din lume în ceea ce priveşte disponibilitatea forţei de muncă calificate în domeniul TIC-urilor.
Din punct de vedere al conţinutului, setul de abilităţi oferit de sistemul educaţional românesc este
limitat şi insuficient ca specializări. UNCTAD (2002) a estimat indicele de pregătire pentru ţările din Balcani:
România are cel mai înalt punctaj pentru "dezvoltarea forţei de muncă în domeniul TIC-urilor", dar unul mult
mai scăzut pentru "oportunităţi de angajare TIC".
În cea de-a doua parte a lucrării partenerii de la institutul de psihologie şi filosofie “constantin
rădulescu motru” au realizat un profil personologic al tinerilor, definit prin creatologie, convingeri sociale
şi reciprocitate. s-au evidenţiat următoarele caracteristici:
ƒ fără a se manifesta diferenţe semnificative de gen, tinerii manifestă o evidentă sensibilitate pentru
reciprocitate, atât pozitivă cât şi negativă, ca factor favorizant al autorealizării în plan social;
ƒ reciprocitatea pozitivă are înalte corelaţii pozitive cu majoritatea axiomelor sociale;
ƒ reprezentarea tinerilor despre potenţialul şi performanţa creativă se dovedeşte bine structurată şi
este relevată prin multitudinea corelaţiilor semnificative dintre variabilele testate.
În ceea ce priveşte educaţia virtuală, echipa din ASE având în componenţă cadre didactice
consacrate în domeniu-inclusiv şeful Catedrei de Informatică Economică- au relevat în special aspecte legate
de:
• cadrul conceptual al educaţiei virtuale;
• educaţia în organizaţia virtuală;
• valenţele educaţiei virtuale ca formă flexibilă de dobândire a competenţelor;
• factorii stimulativi sau după caz inhibitori ai educaţiei virtuale;
• implicaţiile evoluţiei TIC-urilor asupra procesului educaţional;
• unele posibile acţiuni pentru promovarea unui sistem educaţional flexibil;
• mituri legate de educaţia virtuală.
Legat de aceeaşi problematică a educaţiei virtuale partenerii de la Institutul de Psihologie şi
Filosofie “Constantin Rădulescu Motru” au realizat şi un studiu de caz care a analizat în mod distinct
opiniile exprimate de un lot de studenţi legat de “fenomenul Internet“.

265
 Una dintre opiniile generale desprinse din răspunsurile analizate este că în societatea actuală TIC
prezintă o forţă de socializare mai puternică decât familia sau şcoala. Internet-ul este perceput ca o bibliotecă
universală «în care nu există un catalog». Însă accesul la acestă «bibliotecă virtuală», înseamnă, pe lângă
abilităţile specifice de utilizare a TIC, abilităţi de lucru cu informaţia. Este vorba în primul rând de evaluarea
conţinutului şi de gândirea critică. Pentru studenţi, dar şi pentru profesori, utilizarea Internetului oferă o
varietate imensă de oportunităţi pentru învăţare, alternative sau complementare educaţiei tradiţionale. Se
degajă convingerea tinerilor privitoare la rolul Internet ca factor de progres în educaţie. Un punct sensibil este
legat de modul în care profesorii pot integra, în timp util, Internetul în activitatea didactică. Este, deci,
imperativ ca profesorii să perceapă deprinderile de utilizare a TIC-urilor pe care le au studenţii lor nu ca
reprezentând o ameninţare, ci ca oferind oportunităţi reale pentru dezvoltare personală şi pentru schimbare
socială, ca suport al respectului mutual. Se impune o schimbare în relaţia profesor-student, în care profesorul
acceptă flexibilizarea rolurilor.
Legat de structurile formale şi informale de stimulare a creativităţii o echipă din ASE a
evidenţiat o serie de aspecte cum ar fi: educaţia formală şi creativitatea; educaţia informală şi creativitatea;
structuri institiţionalizate de educaţie informală. S-a pus accent pe rolul unor ONG-uri şi a unor organizaţii de
tipul:Voluntari pentru Idei si Proiecte (VIP); Asociaţia Animatorilor şi Monitorilor pentru Copii şi Tineret;
”TineriFără Frontiere” (T.F.F.).
În continuare echipa din ANSIT a reliefat rezultatele studiului de caz al Clubului de inventică
Gaudeamus. Cei 30 de membri permanenţi ai acestui club au realizat un număr impresionant de invenţii,
pentru multe dintre ele fiind demarate procedurile de obţinere a brevetului. S-au surprins profilul creativ al
acestor tineri şi modalităţile prin intermediul cărora potenţialul lor a fost încurajat şi susţinut. În acest sens, s-
au folosit informaţiile culese prin interviuri de grup şi individuale şi răspunsurile la chestionarul legat de
principalele aspecte ale creativităţii. Pentru situarea clubului în plan regional şi naţional în ceea ce priveşte
creativitatea şi factorii acesteia, s-au folosit drept termen de comparaţie datele culese cu acelaşi chestionar în
sondajul din 2003 pe un eşantion reprezentativ. Ca un element distinctiv, majoritatea tinerilor din Gaudeamus
sunt interesaţi de acumularea de cunoştinţe şi competenţe profesionale pe care le pun în valoare prin
intermediul perseverenţei. În acord cu profilul regional, dar mult mai accentuat, peste 40% s-au auto-
caracterizat ca având imaginaţie şi simţ estetic şi aproximativ o treime s-au auto-caracterizat ca fiind inventivi
şi nonconformişti. Ei au declarat că ţin cont de utilitatea noii idei pentru materializarea ei. Cele mai recente idei
le-au avut în special în domeniile artistic şi tehnic, iar pentru punerea lor în practică, în general, primele
opţiuni sunt: apelul la propriile mijloace şi la persoanele apropiate (familie, prieteni). Toţi folosesc computerul
şi Internetul şi majoritatea atribuie un rol important în privinţa legăturii cu anumite caracteristici ale creativităţii–
pentru computer posibilitatea de a rezolva probleme mai original şi cea de destindere, iar pentru Internet o mai
mare bogăţie a ideilor noi şi posibilitatea de a ţine pasul cu ce se întâmplă în societate.
În cazul tinerilor din Clubul de Inventică Gaudeamus, atitudinea şi comportamentul părinţilor, atmosfera
de la şcoală, lectura despre descoperirile ştiinţifice si vizionarea filmelor nu influenţează prezenţa anumitor
caracteristici legate de creativitate. Manifestarea potenţialului lor creativ a fost posibilă prin însăşi apartenenţa
la acest club, prin modalitatea de lucru în care se pune accentul pe colaborare şi pe a învăţa tânărul să
identifice probleme şi să le găsească rezolvarea pas cu pas, să îşi asume responsabilităţi în funcţie de dorinţa
şi voinţa sa. În acest sens, cel mai mult îi ajută să aibă idei noi discuţiile de grup. Astfel ei îşi descoperă
calităţi, învaţă să le pună în valoare şi să le materializeze.
Echipa de la ANSIT a evidenţait în mod distinct şi câteva exemple de bună practică privind
stimularea atitudinii deschise şi creative a elevilor. Aceste exemple ar putea fi bine-venite pentru orice
cadru didactic, care simte nevoia unor sugestii pentru a-şi flexibiliza sistemul de predare şi de relaţionare cu
elevii săi, astfel încât aceştia să devină mai deschişi şi mai creativi în cadrul procesului de învăţare.
Elementele care se repetă în "reţetele de succes" ale mai multor cadre didactice, ar fi: respectul pentru elev şi
pentru particularităţile sale individuale; toleranţa privind performanţele obţinute de fiecare elev în diverse
domenii (nu oricine poate fi bun la orice); toleranţa în ceea ce priveşte greşelile "omeneşti" ale elevilor (până
când greşeala devine obişnuinţă); stimularea colaborării, a lucrului în echipă – elevii între ei, elevii cu părinţii,
elevii cu profesorul, profesorul cu părinţii etc.
În cea de-a treia parte elaborată prin colaborarea partenerilor de la ASE şi ANSIT s-a încercat
fundamentare unor inovaţii legislative şi instituţionale. S-au evidenţiat astfel necesitatea:
• încurajării mobilităţii educaţionale şi a liberei circulaţii a persoanelor care studiază, cel puţin la
nivelul spaţiului european al educaţiei;
• flexiblizării structurilor educaţionale prin promovarea sistemelor mentorale şi prin optimizarea
modalităţilor de comunicare între profesor–elev;

266
 • asigurării unei mai eficiente protecţii şi securităţi a produselor creaţiei intelectuale.
Echipa de la ANSIT a evidenţiat o serie de propuneri de fundamentare care au rezultat din elementele
referitoare la sistemul educaţional cu referire în special la îmbunătăţirea cadrului logistic al învăţării şi la
optimizarea climatului relaţional.
1. Cu referire la cadrul logistic s-a subliniat că: materialele didactice ar trebui să aibă o formă
predilect interactivă, apelând la exemplele practice; structura cursurilor ar trebui să fie predominant interactivă,
noţiunile teoretice fiind dublate de exemple practice; forma de examinare ar trebui să fie bazată în special pe
aplicaţii practice şi nu pe reproducerea mecanică a teoriei învăţate.
2. Cu referire la cadrul relaţional şi la climatul de lucru s-a evidenţiat că: profesorii ar trebui să
aibă o disponibilitate mai mare pentru schimbare şi să se comporte mai degrabă ca persoane care facilitează
procesul de învăţare, decât ca deţinători ai “adevărului absolut”; atmosfera şi relaţiile în grupul de lucru (clasă
etc.) ar trebui să fie mai deschise, mai dinamice; în timpul examinării, profesorul ar trebui să acorde şanse
egale de răspuns elevilor participanţi, iar timpul de răspuns acordat fiecăruia ar trebui să fie mare.

Echipa de la ASE a acordat o atenţie specială şi surprinderii unor aspecte specifice creativităţii în
afaceri. În domeniul politicii de inovare, au fost analizate acţiuni cum ar fi: sprijin pentru “start-up”; regiuni
inovative; inovarea finanţării şi transferului de cunoaştere. S-a acordat o atenţie specială unor aspecte legate
de:
- iniţiativa şi inovaţia antreprenorială;
- Agenda Europeană pentru Sprijinirea Iniţiativei Antreprenoriale şi a Competitivităţii;
- calitatea mediului de afaceri şi a cadrului legislativ;
- opţiunile de politică pentru stimularea antreprenoriatului şi a inovării.

***

În dorinţa de validare a unora dintre concluziile la care s-a ajuns în cadrul acestui contract de cercetare
pe data de 14 mai 2004, la ASE Bucureşti s-a desfasurat Atelierul CERES “Aderarea Romaniei la Uniunea
Europeana. Educatia, cultura si creativitatea in viata tinerilor”. Atelierul a fost atât interdisciplinar cât şi
intergenerational. Dialogul constructiv şi dezbaterile caracterizate prin înalt profesionalism şi prin deschidere
faţă de opiniile altora au constituit nota dominantă a acestui atelier. Acest fapt a fost facilitat de faptul că
majoritatea participanţilor la acest atelier sunt parteneri în cadrul contractului de cercetare şi au experienţă şi
continuitate în colaborare. Atelierul a reunit toţi parteneriii dar a oferit şi o oportunitate pentru a consulta şi alţi
specialişti cu preocupări în domeniu. În afara celor patru parteneri au fost invitaţi şi cercetători de la Institutul
de Ştiinţele Educaţiei şi, respectiv de la Institutul de Sociologie "Dimitrie Gusti" al Academiei Române.
Acest atelier de lucru constituie cel de-al treilea atelier organizat de la demararea acestui contract de
cercetare.Practic, începând cu cea de-a doua fază a cercetării, în cadrul fiecărei faze s-a organizat câte un
atelier de lucru care a facilitat dialogul şi cooperarea între parteneri. Atelierele anterioare s-au fost organizate
pe 26 martie 2003 şi, respectiv, pe 20 noiembrie 2003.

Răspunzând imperativelor specifice fazei a patra de elaborare a contractului de cercetare CERES,

«Educaţia, cultura şi creativitatea în viaţa tinerilor» atelierul a fost împărţit în două grupuri tematice care au
focalizat dezbaterile asupra educaţiei şi inovării.
Principalele probleme dezbătute în cadrul grupului tematic dedicat problematicii educaţiei au avut
în vedere considerente de tipul:
• educaţia ca factor determinant al convergenţei economice în Uniunea Europeană. S-a subliniat
şi că este esenţială constituirea unei noi paradigme a învăţării prin care instrucţia iniţială să devină doar o
etapă a educaţiei continue de-a lungul întregii vieţi;
• nercesităţii de a se trece de la un sistem de învăţământ bazat pe cunoştinţe la un sistem de
învăţământ bazat pe cunoaştere. Acest imperativ constituie un demers pe cât de important pe atât de necesar
în societatea bazată pe cunoaştere, reprezentând o cerinţă absolut necesară pentru crearea Spaţiului
European al Învăţământului Superior;

267
 • importanţei formării adaptate exigenţelor şi imperativelor managementului de carieră încă din
primii ani de studenţie;
• utilizării noilor TIC-uri care transformă nu numai societatea, dar şi educaţia de o manieră care face
ca reforma în educaţie să fie inevitabilă. Importanţa organizaţiilor virtuale creşte în economia internaţională,
abilitatea organizaţională de a crea şi de a răspândi informaţiile mai repede decât concurenţii devenind critică;
• accesului inegal al tinerilor din România la educatie. S-a evidenţiat că, din acest punct de vedere, se
detaşează o categorie puternic defavorizată, tineretul rural;
• modificării relaţiei dintre muncă şi cunoaştere care devine esenţială în noua economie. Investiţia în
resursele umane este cea mai importantă investiţie a organizaţiilor şi a societăţii. Rezultatele sale devin tot
mai evidente în timp, deoarece ideile, cunoştinţele, cunoaşterea în general pot fi utilizate şi reutilizate la
nesfârşit; ele se apreciază pe măsura utilizării, contribuind astfel la creşterea şi dezvoltarea economică;
• dezvoltării ocupării tinerilor prin apelarea la formele specifice activităţilor temporare. Acestea
urmează să se dezvolte şi la noi în ţară, odată cu intrarea în vigoare a legii care reglementează activitatea
agenţilor care desfăşoară muncă temporară. Principalii beneficiari ai acestei activitaţi sunt tinerii, specialiştii şi
persoanele de peste 50 de ani.
Cel de-al doilea grup tematic dedicat problematicii creativităţii şi economiei creative a dezbătut o
serie de aspecte care s-au referit în mod special la:
• setul axiologic şi creativ specific tinerilor. S-au ilustrat rezultatele obţinute în cadrul unui sondaj
de opinie la nivel naţional, precum şi din analize personologice ale unor tineri.
• migratia temporară a tinerilor. Procesul de migrare temporară se dovedeşte a fi o posibilă
rezolvare (chiar şi parţială) a problemelor materiale pentru tineri şi pentru familiile lor, dar şi un câştig
pe planul experienţei în funcţionarea economiei de piaţă autentice, la nivel societal. În conformitate
cu unele studii elaborate de CURS, intentia de migraţie în rândul tinerilor din România nu pare să fie
influenţată semnificativ de aspectele legate de creativitate.
• timpul şi acţiunile creative. S-a evidenţiat modul în care este utilizat timpul în regiunile României şi
s-au surprins principalele relaţii cauzale care există între gradul de dezvoltare economică al unei
zone şi caracteristicile utilizării timpului în regiunile analizate (regiunile de dezvoltare ale României).
În concluzie, apreciem că atât lucrarea elaborată pentru finalizarea celei de-a patra faze a contractului
de cercetare cat şi Atelierul de lucru CERES şi-au atins obiectivele fixate.

268
 EDUCAŢIA, CULTURA ŞI CREATIVITATEA ÎN VIAŢA TINERILOR. METODE DE EVALUARE ŞI DE
STIMULARE A POTENTIALULUI CREATIV AL TINERILOR. UN POSIBIL GHID PENTRU TINERII CU
POTENTIAL CREATIV

Prof. univ. dr. Marta-Christina Suciu, Director proiect,

Prof. univ. dr. Coralia Angelescu, Prof. univ. dr. Dumitru Ciucur,
Prof. univ. dr. Bogdan-Micu Ghilic, Prof. univ. dr. Mihai Roman,
Prof. univ. dr. Stelian Stancu, lector univ.dr. Marian Stoica,
Lector univ. dr. Marinescu Cosmin, Lector univ. dr. Daniela Iovan,
Asistent univ. drd. Gabriel Staicu, Asist. univ. drd. Mirela Aceleanu,
Asist. univ. drd. Mihaela Dobre, Asist. univ. drd. Marius Marinaş,
Asist. univ. drd. Marius Pană, Academia de Studii Economice Bucureşti

Cercetător ştiinţific principal dr. Sorin Mitulescu, Director Direcţia

de Cercetare Ştiinţifică pentru Tineret, Coordonator proiect, cercetător ştiinţific Gina Anghelescu, cercetător
ştiinţific Anca Donciu, Agenţia Naţională pentru Stimularea Iniţiativei Tinerilor

Cercetător ştiinţific principal dr. Grigore Nicola, Director ştiinţific, Cercetător ştiinţific drd. Bogdan Danciu,
Institutul de Filosofie şi Psihologie "Constantin Rădulescu Motru" al Academiei Române

Dr. Sebastian Lăzăroiu, Director, Cercetător ştiinţific dr. Marin Burcea, Centrul de Sociologie Urbană şi
Regională

Prezentăm sintetic unele dintre cele mai semnificative concluzii la care s-a ajuns în cea de-a cincea
fază a contractului de cercetare CERES dedicat temei "Educaţia, cultura şi creativitatea în viaţa tinerilor".
Sinteza reuneşte rezultatele obţinute de către colective de cercetare multidisciplinară aparţinând partenerilor
ale căror contribuţii le prezentăm în continuare.
Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor a realizat Ghidul pentru tinerii cu
potential creativ şi a contribuit la conturarea unor metode valide pentru evaluarea potentialului creativ al
tinerilor. ANSIT a fost organizatorul Conferintei Internaţionale "New Europe, New Generation" în cadrul
căreia a funcţionat şi un atelier de lucru intitulat “Inovaţie si participare civica “.
Academia de Studii Economice Bucureşti a a analizat o serie de experiente internationale în
domeniul politicilor educaţionale şi inovaţionale şi a făcut unele propuneri pentru proiectul de strategie de
diversificare a ofertei educaţionale şi de stimulare a creativităţii tinerilor.
Institutul de Psihologie şi Filosofie “Constantin Rădulescu Motru” a realizat analize pentru
evaluarea utilizarii metodelor de stimulare a creativitatii in educatie.
Centrul de Sociologie Urbana si Regionala a asigurat asistenţa metodologică în exploatarea bazelor
de date şi a furnizat noi prelucrări ale datelor de anchetă sociologică.
Principalele obiective urmărite în cadrul celei de-a cincea etape a proiectului de cercetare au fost
:
• Proiectarea unui set de metode de evaluare a potenţialului creativ al tinerilor şi de stimulare a
acestora în sensul manifestării potenţialului creativ
• Elaborarea unui ghid ofientativ adresat tinerilor interesaţi de dezvoltarea potenţialului lor creativ
• Intocmirea unui proiect de strategie de stimulare a creativităţii tinerilor şi de diversificare a ofertei
educaţionale.
• Organizarea unei Conferinţe Internaţionale pe tematica contractului de cercetare.

Obiectivul 1. Proiectarea unor metodologii specifice de evaluare a potenţialului creativ al tinerilor şi

de stimulare a acestora în sensul manifestării potenţialului creativ
Accentul investigaţiilor s-a mutat de la diagnoza potenţialului creativ la problema stilului de procesare a
informaţiei prin stimularea gândirii productive. Fiecare etapă a metodei presupune tehnici creative respectând
alternanţa divergenţă – convergenţă, permiţând acceptarea ideilor noi. „Calea indirectă” în educarea
creativităţii are în vedere: climatul creativ în colectivul de elevi care poate fi definit prin trei grupe de condiţii,
admise de toate programele experimentale.
 1. să se folosească un set de întrebări generatoare de informaţii. Eficiente s-au dovedit cele care
vizează posibilităţile de simplificare a problemei, schimbarea atributelor sau valorilor, reorganizarea părţilor,
invocarea unor analogii.
2. În situaţii concrete, special alese, elevii conştientizează şi învaţă să învingă barierele producţiei
creative.
Este recunoscută eficienţa metodei sinectice în antrenarea capacităţii creative la persoane de diferite
vârste şi profesii. Pentru adaptarea metodei la condiţiile concrete de training se impune însă un studiu analitic
al metaforei şi al altor figuri de stil ca modele de generare a noului.
Metodele psihologice de evaluare şi de stimulare a creativităţii au pus în valoare posibilitatea
stimulării şi dezvoltării dotării native a tinerilor urmărindu-se capacitatea acestora de a îşi folosi într-un mod
flexibil cunoştinţele. De asemenea, s-a constatat rolul deosebit de important al motivaţiei superioare. Mai
multe modele de stimulare precum modelul H. Jaoui, tehnica alternanţei divergenţă – convergenţă, metoda
sinectică sunt prezentate pe larg în lucrare. Totodată, au fost puse în evidenţă o serie de limite ale actualelor
metode stimulative practicate în sistemul de educaţie prin care nu se înregistrează o suficientă preocupare
pentru implicarea elevilor într-un gen de activitate care să asigure sarcini de tip divergent prin care să se
amplifice forţa imaginaţiei elevilor.
Abordarea psiho-sociologică a evaluării creativităţii şi a mediului creativ a evidenţiat că
dimensiunile care definesc creativitatea sunt structurate în jurul principalelor aspecte de viaţă ale tinerilor din
România. Evaluarea potenţialului creativ al acestora se poate realiza prin raportarea la cel puţin unul din
aceste aspecte: acumularea de capital profesional (dragoste faţă de domeniul de activitate, talent pentru
acest domeniu, perseverenţă), capitalul relaţional (imaginaţie, inventivitate, nonconformism, simţ estetic,
socialitate) şi capitalul circumstanţial (deschidere către a învăţa lucruri noi, asumarea riscurilor pentru a
pune în practică ideile în care cred, încredere în sine, optimism).
În privinţa încurajării manifestării potenţialului creativ al tinerilor de către părinţi, dimensiunile
climatului creativ sunt: interesul pentru succesul copilului în viaţă, interesul pentru expresivitatea copilului,
acordarea libertăţii copilului.

Încurajarea pentru manifestarea potenţialului creativ al tinerilor în mediul şcolar poate fi evaluată
prin analiza următoarelor dimensiuni: timp disponibil (pentru a găsi idei noi şi pentru a dezbate noile idei),
deschidere (o atmosferă dinamică, acordarea de libertate pentru îndeplinirea în manieră proprie a sarcinilor,
atmosferă destinsă), toleranţă (posibilitatea de a descoperi noi domenii de interes, cea de a exprima puncte
de vedere diferite şi posibilitatea de a prezenta noi idei în manieră relaxată)

Obiectivul II. Elaborarea unui ghid orientativ pentru tinerii interesaţi de dezvoltarea potenţialului
creativ

Ghidul încearcă să sintetizeze într-un limbaj adecvat o serie de informaţii utile tinerilor. Se porneşte de
la ideea că tinerii au în marea lor majoritate un potenţial creativ considerabil, fapt confirmat de numeroase
cercetări.
A fi creativ înseamnă a te raporta la un spaţiu şi la un timp specifice, a trăi într-un loc şi într-o perioadă
ale căror graniţe sunt bine conturate. Aspectele creativităţii au nuanţe diferite în funcţie, în primul rând, de
locul şi perioada în care o persoană trăieşte. Contează apoi traiectoria fiecăruia, istoria sa de viaţă. A fi creativ
înseamnă a simţi cine eşti şi a intui lumea în care trăieşti –atitudini latente ori manifeste, acţiuni, dorinţe şi, nu
în ultimul rând, credinţe. Toate acestea le împărtăşim cu ceilalţi şi cu noi înşine. Orizonturile spaţiului fizic în
care trăim se lărgesc pe măsură ce trece timpul–de la locurile de joacă din perioada primilor ani de joacă,
trecem la terenul din curtea şcolii; descoperim întâi strada unde locuim, apoi cartierul, oraşul, şamd.
Descoperim locuri, oameni şi participăm astfel la crearea spaţiului propriu de viaţă.
Tinerilor interesaţi de evaluarea propriului lor potenţial li se oferă şi câteva metode accesibile de
autoevaluare. Prin aceasta se încearcă tocmai creşterea gradului de încredere în propriile capacităţi de care
dispun foarte mulţi tineri, dar care adesea se prezintă inhibaţi de lipsa de încredere în propriile lor forţe.
Totodată, ghidul încearcă să îndrume tinerii pe calea punerii în practică sau cel puţin a preocupării
acestora pentru implicarea în acţiuni practice inovatoare. Concluzia susţinută în lucrare este că nu există
creativitate în afara realizărilor practice.

Dincolo de stimularea autonomiei tinerilor şi a încrederii lor în propriile forţe este încurajat şi dialogul
tinerilor cu adulţii. Este prezentată în mod distinct instituţia mentorului.
278
 Ghidul oferă tinerilor o serie de sugestii privind căile cele mai la îndemâna tinerilor pentru a-şi putea
pune în aplicare propriile idei şi iniţiative. Printre acestea fac parte participarea la structuri asociative ( este
prezentat cazul de bună practică al unui club de inventică ) cu potenţial de stimulare a creativităţii.
Voluntaritul internaţional este considerat a fi o cale eficae pentru cunoaşterea interculturală dar şi un
pas important în carieră. Orizontul de cunoaştere şi experienţă directă facilitat prin experienţa voluntariatului
internaţional se constituie ca o posibilă modalitate de stimulare a potenţialului creativ.

Obiectivul III. Întocmirea unui proiect de strategie de stimulare a creativităţii tinerilor şi de diversificare
a ofertei educaţionale

Pornind de la analizele realizate într-o fază anterioară-faza a III a şi în mod special pe baza analizelor
de tip SWOT - s-a conturat o diagnoză coerentă şi multicriterială.
Pe baza acestor analize diagnostic s-a încercat ca ulterior să se fundamenteze o schiţă de strategie
pentru stimularea creativităţii tinerilor şi pentru diversificarea ofertei educaţionale.
O primă dimensiune a diagnozei a încercat să formuleze un răspuns cât mai coerent la întrebarea
dacă societatea bazată pe cunoaştere (SBC) poate fi considerată pentru România o realitate în curs de
constituire sau mai degrabă un deziderat.
S-a relevat că în cadrul preocupărilor cu privire la tineret, principalele politici vizează prevenirea
şomajului pe termen lung, pe baza unei consilieri individuale, îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi de
formare, reducerea numărului de tineri care abandonează înainte de vreme sistemul de învăţământ şi
asimilarea noilor tehnologii.
Convertirea conţinutului cultural din întreaga lume într-o formă digitală schimbă condiţiile culturale în
care se desfăşoara educaţia, oferindu-se astfel o alternativă la cunoasterea tradiţională, un acces virtual
nelimitat la cultură cu costuri substanţial reduse. Sunt dezvoltate multiple modalităţi de a reprezenta
informaţiile care permit stimularea interacţiunilor şi o exprimare pertinentă a ideilor. Dezvoltarea
epistemologică capătă noi aspecte.
Trebuie însă să se sesizeze şi o anumită limită a acestui proces: eliminarea aproape completă a
interacţiunii directe între profesor şi beneficiarul informaţiei.
Pe fondul schimbărilor majore produse la nivelul acestor factori procesele de convergenţă şi de
interdependenţă specifice sistemelor reţea duc la reliefarea unor caracteristici care dau măsura acestei noi
paradigme: asigurarea flexibilităţii rolurilor; orientarea predilectă a curriculum-ului spre necesităţile particulare
ale studentului; alocarea resurselor distribuite în raport cu aceste nevoi particulare; apelarea pe scară largă la
facilităţile virtuale oferite de TIC-uri; derularea lecţiilor în regim asincron. Această nouă paradigmă este strâns
legată de efectele depăşirii culturii tiparului, într-o societate a cunoaşterii şi comunicării generalizate.
Una dintre direcţiile generale către care par să se îndreapte atât formarea iniţială cât şi cea continuă
are în vedere învăţământul la distanţă, de tip e-learning.

Tipurile de potenţial creativ al tinerilor din România

Au fost depistati trei factori latenţi ai creativităţii (capitalul profesional, capitalul relaţional şi capitalul
„de context”) care explică 49% din variaţia indicatorilor acesteia şi care permit construirea unei tipologii a
tinerilor din România în ceea ce priveşte potenţialul lor creativ.
În ordinea importanţei, primul tip de potenţial creativ cuprinde tinerii orientaţi către acumularea de
competenţe profesionale (dragoste faţă de muncă, talent, perseverenţă).
Cel de-al doilea include tinerii care îşi pun în valoare potenţialul creativ prin stilul în care se raportează
la ei înşişi în cadrul relaţiilor cu ceilalţi.
Al treilea tip evocă tinerii care dau dovadă de flexibilitate în cadrul situaţiilor generale de viaţă
(deschidere către a învăţa lucruri noi, abilitatea de asumare a riscurilor, încredere în sine, optimism).
Analizele efectuate au pus în evidenţă necesitatea ca societatea românească să se deschidă faţă de
toate experienţele novatoare tehnologice şi sociale din zonele avansate ale lumii, dar în acelaşi timp să nu
neglijeze golurile şi marile decalaje de dezvoltare, starea reală a grupurilor şi colectivităţlor sociale.
Obiectivul stabilit la Lisabona în martie 2000 a vizat ca la orizontul anului 2010 UE să reprezinte cea
mai dinamică şi competitivă economie bazată pe cunoaştere. În acest context educaţia, instruirea şi
cercetarea sunt cu adevărat elementele cheie pentru relansarea economică, şi pentru o creştere şi dezvoltare
sustenabilă. O ‘societate a cunoaşterii’ nu poate însă exista fără ‘cunoaştere’.

279
 Prin analiză comparativă cu medicina holistă, în economia şi societatea bazată pe cunoaştere
strategiile şi politicile economice (terapiile şi reţetele în cazul medicului) vor trebui să fie solid fundamenatate,
monitorizate şi adaptate permanent în raport cu evoluţia extrem de dinamică care caracterizează societatea
contemporană.
Europa pare să îşi fi regăsit vocaţia spre abordările holiste, integratoare ! Europa largită are vocaţia de
a deveni "o Europă a cunoaşterii". În plus realizând decalajul şi rămânera în urmă faţă de alţi competitori cum
ar fi SUA, Europa îşi defineşte prin leaderii săi o "ţintă" foarte ambiţioasă cu un orizont temporal bine precizat
(2010).
Obiectivele strategiilor fundamentate în România trebuie să ţină cont de obiectivele de ansamblu ale
UE. Şi de ce nu şi de strategiile şi polticile care se practică în ţările membre ale UE. Nu este nevoie să
"importăm" strategiide la alţii dar analiza exemplelor de bună practică din cele mai bine plasate ţări în raport cu
indicatorii agregaţi de competitivitate se poate dovedi extrem de utilă.
A face diagnosticul exclusiv pe baza metodelor şi viziunilor practicate acum în România nu este în
opinia noastră cea mai recomandabilă alternativă. A nu ne refuza "şansa" de a "gândi din cea mai modernă
perspectivă" înainte de a trece la acţiune ni se pare o alternativă recomandabilă.
Pentru a fundamenta strategii şi politici coerente şi viabile este esenţial să se sesizeze viziunea
integratoare a unor "spaţii comune" care integrează:
♦ atât un set de politici comune cu obiective şi ţinte comune în mod distinct în raport cu politicile
inovaţionale şi cu exigenţele constituirii Spaţiului European al Cercetăţii (ERA); şi, respectiv, cu
politicile educaţionale în contextul Spaţiului European al Învăţământului Superior
♦ cât şi politici naţionale specifice .
În ceea ce priveşte politicile educaţionale promovate la nivelul Uniunii Europene reţinem
necesitatea integrării politicilor educaţionale în cadrul obiectivelor generale de la Lisbona. În acest sens
se preconizează:
- implementarea recomandarilor din “Planul de acţiune pentru mobilitate” (OJ C 371 din 23
December 2000 şi recomandarea din 10 iulie 2001 a Parlamentului European şi a Consiliului European).
Aceasta din urmă prevede " mobilitatea în cadrul Comunităţii a studenţilor, a persoanelor care parcurg diverse
programe de formare, a voluntarilor, profesorilor şi instructorilor " (OJ L 215 of 9 August 2001);
- Rezoluţia Consiliului European pentru educaţia de-a lungul întregii vieţi (Rezoluţia Consiliului
din 27.06.2003 asupra educaţiei de-a lungul întregii vieţi, OJ C 163 din 9 iulie 2002);
- Declaraţia Ministerială de la Copenhaga legată de " cooperarea europeană în domeniul educaţiei
vocaţionale" (Declaraţia Miniştrilor cu responsabilităţi în domeniul educaţiei vocaţionale elaborată cu prilejul
întrunirii de la Copenhaga din 29-30 noiembrie 2002);
- nevoia imperativă de a investi mai mult şi mai eficace în resursele umane (Commission
Communication "Investing efficiently in education and training: an imperative for Europe". COM (2002) 779 din
10 ianuarie 2003 (doc. 5269/03);
- rolul universităţilor în Europa cunoşaterii (Commission Communication on "The role of the
universities in Europe of Knowledge" COM 58 final din 5 februarie 2003 (doc. 5355/03);
- necesitatea de a amplifica activitatea de cercetare în Europa (Commission Communication on
“Researchers in the European Research Area: one profession, multiple careers”. (COM 436 din 18 iulie 2003,
http://europa.eu.int/comm/education/copenhagen/index_en.html).
Societatea bazată pe cunoaştere generează noi nevoi exprimate în termenii coeziunii sociale,
cetăţeniei active şi realizării şi dezvoltării personale la care educaţia poate avea o contribuţie semnificativă. În
raport cu acest cadru general Consiliul European de la Stockholm din martie 2001 a adoptat trei obiective
strategice pentru sistemele educaţionale (şi alte 13 obiective concrete asociate), care pun accent pe:
calitate, acces şi deschidere către întreaga lume (Education Council Report on the “Concrete future
objectives of education and training systems”
(doc. 5980/01) http://register.consilium.eu.int/pdf/en/01/st05/05980f1.pdf).
Legat de rolul inovării în societatea bazată pe cunoaştere principalele aspecte tratate au vizat:
- politica inovaţională şi noua abordare a acesteia în contextul strategiei de la Lisbona;
- politicile inovaţionale în ţările candidate;
- politicile inovaţionale la nivelul organizaţiilor.
Pornind de la noua abordare a politicii inovaţionale în contextul strategiei de la Lisbona, s-au prezenat
în mod distinct unele dintre rezultatele Raportului ‘Trend Chart on Innovation in Europe 2003’ bazate pe
utilizarea Scorului European Inovaţional-EIS (European Innovation Scoreboard) pentru analiza situaţiei din
ţările membre ale UE, din unele ţări asociate precum şi din ţările candidate.
280
 S-au avut în vedere dezvoltările induse asupra politicilor inovaţionale în toate ţările europene membre
ale UE plus Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Islanda, Israel, Letonia, Liechtenstein,
Lituania, Norvegia, Polonia, Romania, Republica Slovacia şi Slovenia.
Prin formularea acestor obiective s-a încercat şi modificarea manierei tradiţionale de gândire a
decidenţilor în sensul transformării inovaţiilor şi implicit a politicilor inovaţionale într-o ‘ţintă strategică
prioritară’ atât la nivelul fiecărei ţări cât şi în plan regional prin constituirea unor reţele inovative şi a
clusterelor. De exemplu programul NEMO (care pune accent pe IMM-uri şi pe implicarea acestora în
susţinerea activităţilor inovationale) şi proiectul pilot ‘Cluster programme’ dedicat asistării companiilor în
cooperarea în activităţile antreprenoriale şi de C&D (cultura antreprenorială şi asumarea riscului de către
agenţii inovatori). Iniţiative şi programe speciale au fost adoptate şi în ţările candidate: programele PARK
(pentru constituirea şi dezvoltarea unor parcuri ştiinţifice şi tehnologice); proiectul TECHNOS (destinat
sprijinirii noilor tehnologii şi sisteme informatice); programul SPINNO din Estonia, lansat în 2001 pentru
dezvoltarea unor activităţi sistemice în special în învăţământul superior şi în cercetare. Se consideră că va
trebui să se acorde o atenţie specială măsurilor care pot ajuta la stabilirea unor noi structuri inovative
(incubatoare de afaceri, parcuri ştiinţifice şi tehnologice), prin care să se sprijine difuzarea cunoştinţelor în
economie şi promovarea unei culturi deschise către inovare.
Problema sistemelor de inovare nu priveste doar România ca ţară în tranziţie, ci chiar şi ţările membre
ale UE, datorită faptului că, UE (largită) are ţelul de a deveni liderul şi în inovare pe piaţa mondială (în
conformitate cu lucrările Conferintei de la Lisabona). Din aceasta perspectiva, UE susţine sistemele naţionale
de inovare din ţările în tranzitie, în principal prin programe de cercetare şi sisteme de inovare regionale. Ţara
gazdă (în tranziţie) trebuie totusi să furnizeze un mediu prietenos inovării. Prezintă interes analizele de tip
„innovation readiness”.
În "modelul liniar" de inovare activităţile de cercetare-dezvoltare se clasifică în trei categorii: cercetare
fundamentală, cercetare industrială şi cercetare-dezvoltare precompetitivă.
Acest cadru permite acordarea unui ajutor de 100 % pentru cercetari fundamentale realizate de firmele
comerciale; ajutorul brut oferit nu trebuie să depaşească 50 % din costul considerat rezonabil al proiectului;
cerectarea-dezvoltarea aplicată se confruntă cu un plafon de 25 %. Exista tendinţa de a considera acest
model învechit urmând a se accepta ideea unei viziuni "sistemice", holiste asupra inovarii. Propunem o trecere
de la un model linear al politicii de inovare la unul sistemic.
Dată fiind lipsa de date statistice, o evaluare a procesului inovativ în România este greu de realizat.
România are una dintre cele mai reduse ponderi ale resurselor alocate cercetării din regiune şi ponderea
acestor cheltuieli în PIB a rămas încă foarte scăzută.
Datele specifice calculului din Innovation Scoreboard pentru România arata că principalul punct tare al
României rezidă în forţa de muncă educată, în timp ce principalul dezavantaj al său este lipsa unor scheme
eficiente de finanţare.
Potrivit definitiei EUROSTAT (EC, 2001c), inovarea se împarte în inovare de produs şi inovare de
proces. Inovarea de proces are în vedere implementarea de metode noi sau îmbunătăţiri importante ale
procesului de producţie, introduse pentru a obţine produse noi ori pentru a creşte randamentul producţiei
curente. Inovarea de produs reprezintă o producţie nouă a întreprinderii şi/sau una semnificativ îmbunătăţită.
Unele publicaţii românesti (NIS, 2001) au introdus măsurători privind schimbările organizatorice şi
manageriale, ambele referindu-se la modificările organizatorice ale producţiei, implicând sau nu şi modificări
ale managementului. Analiza indicilor de corelare arată că schimbarile organizatorice sunt strâns corelate cu
cele manageriale (indexul de corelare este de 0,8).
Noul manager pare să introducă fie inovarea de produs (indicele de corelare este de 0,51), fie pe cea
de proces (indicele de corelare este de 0,61). Procesele şi rezultatele inovării tehnologice, de cele mai multe
ori responsabilitate a companiilor, se pot dezvolta doar dacă sunt sprijinite pe baza inovaţiilor organizaţionale
şi instituţionale.
În România, firmele mici, care teoretic ar trebui să fie principalii promotori ai inovării datorită flexibilităţii
şi adaptabilităţii lor interne, nu au puterea financiară de a inova, nu sunt deschise riscului şi majoritatea se află
în sectoare non-inovative cum ar fi comerţul cu amănuntul. Structura întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urile)
pe cele mai importante activităţi economice arată că 67 % din total şi 70 % din întreprinderile mici acţionează
în comerţ (ANDR, 2000). Spre deosebire de Uniunea Europeana, în România, din ce în ce mai puţine firme
mici sunt promotoare ale inovaţiei, comparativ cu firmele mari. Rezultatul indică o nevoie imperioasă pentru
apelarea la politici care să ducă la sporirea potenţialului inovator al firmelor mici şi care să le ajute pe cestea
să penetreze în sectoare în care valoarea adaugată este mare prin desfiinţarea barierelor privind accesul şi
modul de operare pe piaţă, precum şi prin canalizarea resurselor financiare către activităţi inovative. Pentru
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii inovative, tehnoparcurile sunt deosebit de importante.
România a adoptat recent o lege speciala referitoare la tehnoparcuri, constituind în acest mod un cadru legal.
281
În prezent au fost iniţiate peste 8 proiecte (în Bucuresti, Iasi, Timisoara, Galati, etc.), o parte a acestora fiind
orientate spre soft (Bucuresti, Galati). Se estimează că 2 parcuri vor fi gata pâna la sfârsitul acestui an.
Problema principală este lipsa experienţei practice în constituirea şi managementul tehnoparcurilor din
România. De asemenea lipseşte şi experienţa practică (abilităţile) de asigurare a serviciilor de consultanţă
pentru IMM.
Incubatoarele de afaceri sunt necesare pentru a reduce riscul mare legat de iniţierea afacerii (start-
up-uri) atît pentru IMM-uri, cît mai ales pentru IMM-urile inovative. Aici cunoaşterea tacită specială implicată
poate fi mai uşor transmisă iar serviciile pentru afaceri sunt mai bine asigurate, permiţând întreprinzătorului să
se concentreze pe afacerea în sine.
În România în ultimii 14 ani au fost înfiinţate aproximativ 60 de incubatoare, multe dintre ele fiind de
tipul „joint venture” cu concursulş unor organizaţii europene. Din nefericire aceste structuri au funcţionat de
regulă atâta timp cât a existat finanţarea străină. Pe lîngă considerente care ţin de mediul de afaceri
neadecvat din România, una dintre cele mai importante cauze a fost transferul inadecvat de abilităţi; se pare
că a fost transferată doar cunoaşterea formală, iar „cunoaştere tacită” a fost neglijată.

O încercare de aplicare a Tabelei de punctaj (Scoreboard) pentru inovatii în România oferă semnale
interesante. În conformitate cu declaratia Comisiei Europene această ‘Tabelă de punctaj (Scoreboard)’ este un
fel de “navă amiral" după care ar trebui să se orienteze mai multe tabele de punctaj specializate (Scoreboard-
uri specializate).
În general, comparând-o cu ţările candidate, România se îndreaptă către acelaşi profil ca şi ţările
Uniunii Europene: o contributie relativ mare la schimbarea sectorului de activitate fiind iniţial prevăzută pentru
industria hotelieră, restaurante, transporturi şi alte servicii. Întreprinderile mici şi mijlocii din Romînia se afla pe
locul doi în ceea ce priveste înclinaţia spre schimbarea sectorului de activitate al firmelor din construcţii (după
Lituania) şi în comerţ (după Slovenia).
În ceea ce priveşte politicile inovaţionale la nivelul organizaţiilor semnalăm că, începând cu anul
2000 s-au făcut numeroşi paşi spre îmbunătăţirea condiţiilor cadrului general specific unei bune întreprinderi:
– ‘Towards Enterprise Europe’ (program de lucru pentru politica de întreprindere pentru
perioada 2000-2005. COM. 2000, no. 771) a prezentat strategia sa pentru perioada 2000-2005 în lumina
concluziilor Conferintei de la Lisabona.
– Stabilirea „Tabelei de punctaj pentru Întreprinderi” (Enterprise Scoreboard) şi a „Tabelei de punctaj
pentru Inovare” (Innovation Scoreboard) pune la îndemâna ‘Enterprise DG’ instrumente menite să evidenţieze
diferenţele dintre performanţele statelor membre în domenii cruciale ale politicii, indicând zonele în care
performanţele pot fi îmbunatăţite.
În domeniul politicii de inovare, au fost implementate acţiunile anunţate în anul 2000 (Comunicare
privind inovarea în economia bazata pe cunoastere, COM(2000) 567 final) cum ar fi: sprijin pentru “start-
up”; regiuni inovative; inovarea finanţării şi transferului de cunoaştere. În conformitate cu prerogativele
Comunicatului special destinat analizei rolului inovării într-o societate bazată pe cunoaştere (Innovation in a
knowledge-driven economy) cinci sunt obiectivele prioritare în domeniul inovării:
- asigurarea coerenţei politicilor inovaţionale;
- constituirea unui cadru de reglementări care să favorizeze procesele inovaţionale;
- încurajarea creearii şi dezvoltării unor organizaţii şi companii inovative;
- îmbunătăţirea interfeţelor cheie pentru sistemul inovaţional;
- creearea premiselor favorabile pentru o societate bazată pe cunoaştere care să fie deschisă spre
inovare.
O strategie complexă şi echilibrată va trebui să acţioneze la toate nivelurile ansamblului social. Va
trebui să aibă în vedere atât grupurile şi categoriile de tineri care pot fi beneficiari direcţi şi chiar promotori ai
noilor tehnologii informaţionale dar să nu îi piardă din vedere nici pe aceea care sunt izolaţi, marginalizaţi şi
defavorizaţi. Din acest punct de vedere, o strategie în domeniul stimulării creativităţii nu se poate limita la o
serie de măsuri elitiste vizând cercetarea, inovarea şi competiţia. Ea va trebui de asemenea să ia în seamă şi
grupurile defavorizate, grupurile mai puţin deschise către înnoirea tehnologică şi spre oportunităţile oferite de
societatea bazată pe cunoaştere. În acest sens se fac propuneri de dezvoltare in următoarele directii :
1. Dezvoltarea educaţiei şi a societăţii cunoaşterii
2. Integrarea în sistemul european de cercetare şi inovare
3. Întărirea legăturilor între educaţie şi cercetare pe de o parte şi economia reală pe de altă parte

Obiectivul 4: Organizarea unei Conferinţe Internaţionale

282
 Conferinţa internaţională "New Europe, New Generation" organizată de către ANSIT s-a desfăşurat în
zilele de 28-29 octombrie 2004 la Hotel Intercontinental şi a inclus un atelier distinct intitulat “Inovaţie si
participare civica “. Atelierul a prilejuit interesante dezbateri pe marginea conturării unei schite de strategie
privind stimularea creativităţii din perspectiva noilor tendinţe de dezvoltare a unei Europe a cunoaşterii, a
economiei bazată pe inovare şi a necesităţii de a racorda programele şi întreaga ofertă a organizaţiilor de
tineret la aşteptările tinerei generaţii europene.
Tema propusă spre dezbatere a vizat principalele modalităţi de asigurare a unei legături cat mai fireşti
şi cât mai trainice între afirmarea creativităţii şi asumarea de către tineri a participării civice in mod special prin
intermediul participării lor în cadrul unor grupuri informale de tineri si al unor organizatii de tineret.
În concluzie, apreciem că atât lucrarea elaborată pentru finalizarea celei de-a cincea faze a
contractului de cercetare cat şi Atelierul de lucru organizat în cadrul Conferinţei Internaţionale "New Europe,
New Generation" şi-au atins obiectivele urmărite.

283
 EVALUAREA MODELELOR UTILIZATE ÎN ŢĂRILE UE ŞI ANALIZA COMPARATIVĂ CU ECONOMIA
ROMÂNEASCĂ

Prof. dr. Emilia Ţiţan, Prof. dr. Constantin Mitruţ, Prof. dr. Eugenia Lilea, Prof. dr. Gabriela Stănciulescu, Prof.
dr. Georgeta Vintilă, Prof. dr. Vergil Voineagu, Prof. dr. Zizi Goschin, Conf. dr. Mihaela Vătui, Lect. dr. Cristina
Trandaş, Lect. drd. Ileana Niculescu, Asist. drd. Dan Pele, Prep. Mihai Sacală, Ec. drd. Florin Lilea, Ec. Andrei
Voineagu, Ec. Daniela Todose

Modele de calcul al IPC şi ratei inflaţiei. Modelarea inflaţiei folosind metodologia proceselor
ARIMA

¾ Realizarea unor modele pertinente pentru evoluţia Indicelui Preţurilor de Consum, folosind datele din
perioada 1990-2004. s-a realizat utilizând indici cu bază mobilă, exprimaţi ca valori numerice, datele fiind
furnizate de către Institutul Naţional de Statistică. Au fost, de asemenea, utilizate, metodologiile TRAMO şi
SEATS din cadrul programului EViews. Modelele construite sunt de tip ARIMA (autoregressive, integrated,
moving average). Pentru prognoză au fost folosite aceste modele, care au dat rezultate bune pe termen scurt,
în principiu, modelele ARIMA neoferind predicţii robuste pe termen mediu şi lung.
¾ În literatura de specialitate determinarea celui mai bun model ARIMA (p,d,q) pentru modelarea unor
observaţii ale unei serii de timp comportă un ansamblu de tehnici şi metode, mai cunoscute sub numele de
metodologia Box-Jenkins. Reamintim că ( X t )t este un proces ARIMA (p,d,q) dacă seria Yt = ∇ ( B ) d X t este
staţionară şi verifică ecuaţia cu diferenţe Φ ( B)Yt = θ ( B) Z t , unde Z t ∼ WN (0, σ 2 ), iar ∇ ( B ) = 1 − B este
operatorul diferenţă: ∇( B ) X t = X t − X t −1 . Se mai spune în acest caz că seria ( X t )t este integrată de ordinul d
(sau d este ordinul de integrare al seriei). Evident ( X t )t ARMA( p, q ) ⇔ ( X t )t ARIMA( p, 0, q ) .
Metodologia Box-Jenkins comportă trei aspecte principale: identificarea, estimarea şi verificarea.
¾ Pentru modelarea IPC se foloseşte un eşantion de n=161 de observaţii, reprezentând valorile IPC
indici cu bază mobilă, valori înregistrate în perioada octombrie 1990-martie 2004.Pentru a putea aplica
metodologia ARMA, datele iniţiale se transformă, în scopul inducerii staţionarităţii. Se notează cu ( X t )t
reprezintă logaritmul natural al seriei IPC.
¾ Pentru staţionarizarea seriei ( X t )t s-au folosit diferenţe finite de ordinul 1, seria urmând un model
ARIMA(0,1,2): X t − X t −1 = Z t + α Z t −1 + β Z t − 2 , unde ( Z t ) t este un zgomot alb de medie 0 şi dispersie σ .
2

Pentru a estima parametrii modelului au fost eliminate valorile extreme, ce corespund momentelor următoare:
V/1993, III/1997, XI/1990, I/1997, I/1992, IV/1992, VII/1996.
¾ Modelul realizat trece majoritatea testelor necesare. Previziunea a fost realizată pentru următoarele 2
luni, începând cu luna aprilie 2004.

Valoarea IPC previzionată de Eroarea standard Valoarea reală(comunicată

Nr.crt. Luna
model de previziune de INS)
1 Apr.2004 1.00974 0.272843E-01 1.006

2 Mai. 2004 1.00974 0.282019E-01 nedisponibilă

După cum se poate observa, valoarea previzionată este destul de apropiată de cea reală, comunicată
pentru luna aprilie. Din păcate, modelele ARIMA(p,d,q) nu se pretează la previziuni pe termen mediu şi lung,
după q termeni previzionaţi, valoarea rămânând aceeaşi.

Efectul prag în modelarea relaţiei inflaţie-creştere economică

¾ Nivelul prag al inflaţiei, deasupra căruia valoarea inflaţiei scade în mod semnificativ este estimat la 1-
3% pentru ţările industrializate şi 11-12% pentru ţările în curs de dezvoltare. Relaţia negativă şi semnificativă
dintre inflaţie şi creştere economică, pentru rate ale inflaţiei mai mari decât nivelul prag, este destul de robustă
în raport cu metoda de estimare, oscilaţiile în localizarea nivelului prag, eliminarea observaţiilor cu valori
ridicate ale inflaţiei, frecvenţa datelor şi specificaţiile alternative.
 ¾ În timp ce inflaţia cu valori mai mici decât nivelul prag nu are nici un impact semnificativ asupra
creşterii, ratele inflaţiei mai mari decât nivelul prag au un impact negativ semnificativ asupra creşterii pentru
întreg eşantionul.
¾ Inflaţia are, de asemenea, şi un efect indirect, negativ şi semnificativ asupra creşterii, prin impactul
pe care îl are asupra investiţiilor.
¾ Analiza permite formularea următoarele concluzii:
ƒ impactul ratelor inflaţie cu valori mari sau mici sunt mai sensibile la valoarea pragului pe o scală
de 1% la 20%;
ƒ efectul pozitiv al inflaţiei asupra creşterii este prezent doar pentru rate ale inflaţiei mai mici de 5%
pentru ţările industrializate şi 18% pentru ţările în curs de dezvoltare;
ƒ pentru ţările în curs de dezvoltare, efectul inflaţiei asupra creşterii, care este negativ pentru
întreaga scală, se amplifică pe măsură ce nivelul pragului creşte, ceea ce implică o accentuare a
efectului negativ al inflaţiei asupra creşterii, pe măsura ce inflaţia creşte;
ƒ pentru ţările industrializate, efectul inflaţiei rămâne negativ pentru întreaga serie, pe măsură ce
pragul creşte, efectul scade (în valoare absolută), atinge ulterior un minim în jurul valorii de 15% a
pragului, pentru ca mai apoi să crească.
¾ În ecuaţia de regresie au fost incluse doar variabilele care sunt considerate a fi foarte concludente în
relaţia dintre inflaţie şi creştere economică. Utilizarea efectelor fixe a ajutat la evidenţierea diferenţelor dintre
state în creşterea PIB-ului. Având în vedere că teoria creşterii endogene a evidenţiat rolul capitalului uman în
procesul de creştere economică al unei ţări, în ecuaţie a fost inclus, ca variabilă, şi capitalul uman. Aşa cum
este prezentat şi în literatura de specialitate, capitalul uman este legat de rata de şcolarizare în clasele
primare, gimnaziale şi liceale. Toate cele trei variabile s-au dovedit a fi statistic semnificative. Mai mult,
includerea lor nu modifică semnificativ rezultatele. De fapt, valorile prag rămân aceleaşi. Motivul poate fi acela
că ratele de şcolarizare sunt puternic corelate cu variabila venitului iniţial (ly0). O regresie a ratelor de
şcolarizare (în clasele primare, gimnaziale şi liceale) în raport cu variabila venit determină un R2 de 0,98, 0,92
şi respectiv 0,98. Cu alte cuvinte, variabila venit iniţial explică cel mai bine variaţiile dintre state cu privire la
rata de şcolarizare.
¾ Rezultatele empirice sugerează existenţa unui nivel prag, dincolo de care inflaţia are impact negativ
asupra creşterii. Nivelul prag este mai mic pentru ţările industrializate decât pentru ţările în dezvoltare
(estimările se situează la 1%-3% pentru ţările industrializate, şi 11%-12% pentru ţările în dezvoltare, în funcţie
de metoda de estimare). Pragul este statistic semnificativ la o valoare de 1% sau mai puţin. Intervalele de
încredere sunt foarte înguste, ceea ce întăreşte faptul că estimările pragului sunt foarte exacte.
¾ Relaţia semnificativă şi negativă dintre inflaţie şi creştere economică, pentru rate ale inflaţiei mai mari
decât nivelul prag, este robustă în ceea ce priveşte metoda de estimare, oscilaţiile legate de localizarea
pragului, includerea sau excluderea observaţiilor cu rate ale inflaţiei ridicate, frecvenţa datelor şi specificaţiile
alternative. Este interesant că utilizarea datelor anuale determină stabilirea unor nivele prag foarte
asemănătoare cu estimările făcute pe baza datelor ca medie pe cinci ani (12% pentru ţările în dezvoltare şi
3% pentru ţările industrializate), relaţia dintre inflaţie şi creştere fiind puternic negativă.

Inflaţie, dezvoltare şi creştere financiară

¾ Relaţia negativă între inflaţie şi creştere se datorează perioadelor mari de fluctuaţie a inflaţiei. Inflaţia
are o influenţă negativă asupra creşterii pe termen lung datorită perioadelor mari de inflaţie; pragul de
sensibilitate pentru un efect al inflaţiei asupra creşterii poate să fie până la 40% pe an.
¾ Inflaţia poate să reprime intermedierea financiară erodând utilitatea activelor băneşti şi ducând la
deciziile de politică care deformează structura financiară. Modul prin care efectele inflaţiei pot creşte, cel puţin
parţial, este prin sectorul financiar.
¾ Aceste efecte inhibatoare ale inflaţiei nu vor apărea la nivele foarte joase ale inflaţiei. Motivul este
că ratele joase ale inflaţiei sunt mai uşor de preconizat şi la nivele ale inflaţiei joase costurile erorilor de
prognoză nu sunt mari. Dacă inflaţia este de 1% şi prognoza este de 2% atunci o eroare mare de prognoză a
fost făcută, dar costurile erorii şi consecinţa alocării proaste a resurselor sunt probabil mici. Acesta este
motivul pentru care literatura asupra efectelor negative de creştere ale inflaţiei sugerează că relaţia apare
atunci când inflaţia este mai mare decât pragul de sensibilitate care este de cel puţin 20%.
¾ Există multe variante ale relaţiei dintre mărimea dezvoltării sectorului financiar şi creşterea
economică. În rezumat, un sector financiar mai activ va încuraja economisirea şi investirea şi va îmbunătăţi
alocarea economiilor către proiectele de investiţie. Un sector financiar dezvoltat încurajează un nivel superior
de formare a capitalului şi cel mai important duce la o alocare îmbunătăţită de capital.
¾ Efectele directe ale inflaţiei se datorează situaţiilor cu inflaţie ridicată şi dispar când inflaţia este
moderată. Efectele indirecte ale inflaţiei prin efectul său asupra dezvoltării financiare sunt cele mai puternice
când inflaţia este moderată. În al doilea rând, considerăm că efectul puternic al dezvoltării sectorului financiar

291
asupra creşterii economice este în mare măsură neafectat de prezenţa ratei de inflaţie. Oricum, efectul
dezvoltării financiare este mai slab în mediile cu inflaţie ridicată.

Efecte macroeconomice ale inflaţiei în politica din

Noua Zeelandă

¾ Rezultatele arată că politica ţintită pe inflaţie a modificat în mod semnificativ dinamica inflaţiei în
economia din Noua Zeelandă. Modelul “Markov switching” a detectat modelul structural care este foarte
apropiat modelului politicii actuale. Volatilitatea în rata inflaţiei arată o reducere considerabilă în urma aplicării
modelului Markov. Rezultatele arată că politica ţintită pe inflaţie a dus la o schimbare structurală în rata reală
de creştere a PIB. Schimbarea politicii a redus în mod semnificativ volatilitatea PIB real după aplicarea
modelului. Considerăm că este o diferenţă de aproape un an şi 6 luni între modificarea politicii monetare şi a
efectului actual în creşterea economică.
¾ Inflaţia ţintită de politică monetară a fost adoptată de un număr de ţări industrializate cum ar fi Noua
Zeelandă (1990), Canada (1991), Israel (1991), Marea Britanie (1992), Suedia (1993), Finlanda (1993) şi
Australia (1994). Dintre ţările din grupul G7, SUA, Franţa, Germania, Japonia, şi Italia nu au adoptat o politică
ţintită pe inflaţie explicită. Bernanke, Laubach, Mishkin şi Posen (1999) au arătat că ţările care au ţintit inflaţia
au redus în mod semnificativ atât rata de inflaţie cât şi volatilitatea variabilelor macroeconomice cheie, şi au
argumentat că ţintirea inflaţiei ar fi o alegere mai bună pentru politica monetară din SUA. În literatura de
specialitate, totuşi, majoritatea cercetărilor privind inflaţia utilizează o abordare a studiului de caz mai puţin
riguroasă.

Modelarea relaţiei inflaţie-salarii

¾ Inflaţia este un factor determinant pentru variaţia nivelului salariilor: orice creştere a preţurilor
bunurilor de consum reduce puterea de cumpărare a populaţiei antrenând revendicări salariale.
¾ Evoluţia similară a inflaţiei şi a salariilor ridică problema stabilirii factorului determinat şi a celui
determinant. Teoria economică clasică relevă o legătură biunivocă între cele două fenomene: dacă inflaţia
generează firesc revendicări salariale pentru menţinerea puterii de cumpărare, creşterile salariale alimentează
la rândul lor inflaţia.
¾ Legătura strânsă dintre inflaţie şi salarii este şi în acest caz evidentă, iar lagul care apare între cei
doi indicatori arată cu claritate că pe acest orizont de timp inflaţia determină variaţia salariului şi nu invers.
¾ Studii efectuate în anul 2001 în ţările UE au arătat că inflaţia este factor determinant al formării
salariilor în 11 din cele 15 state ale UE: Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia Luxemburg, Olanda,
Portugalia, Suedia şi Anglia şi este un factor de influenţă şi în celelalte 4 ţări: Austria, Danemarca, Irlanda şi
Spania.
¾ Rezultatele obţinute pe baza modelului conduc la următoarele concluzii:
ƒ preţurile sunt cel mai important factor de influenţă asupra salariului nominal: creşterea cu un
procent a preţurilor de consum atrage mărirea salariilor cu 0,91%, iar creşterea raportului de
schimb net (calculat ca raport între indicele preţurilor la export şi indicele preţurilor la import) cu 1%
determină reducerea salariilor cu 1,07%, pentru a restabili competitivitatea externă;
ƒ productivitatea este factorul cu cea mai redusa influenta asupra salariului nominal: la cresterea
cu 1% a productivitatii muncii salariul nominal se mareste cu numai 0,03%, ceea ce demonstrează
că acest factor este insuficient utilizat în stabilirea sporurilor salariale în UE.

Modelarea relaţiei inflaţie-şomaj şi utilizarea curbei lui Phillips pentru analiza pe termen scurt

¾ Şomajul şi inflaţia sunt corelate îndeaproape, cel puţin pe termen scurt. Încercările de a reduce
şomajul au fost adesea însoţite de o creştere a inflaţiei, şi încercările de a reduce inflaţia au dus adesea la un
şomaj crescut. Inflaţia este nocivă (în special atunci când nu este aşteptată) deoarece distorsionează
funcţionarea sistemului de preţuri, creează o redistribuire arbitrară de la debitori la creditori, incită mai curând
la speculaţii şi mai puţin la desfăşurarea unei activităţi de investiţii productive, şi este, de obicei, costisitor şi
dificil de eliminat. Şomajul este, de asemenea, indezirabil deoarece distorsionează vieţile unor oameni şi este
asociat cu o pierdere irecuperabilă a producţiei reale.
¾ Modificarea aşteptată a ratei inflaţiei în perioada (t+1) faţă de perioada t este influenţată de abaterile
ratei şomajului de la valoarea NAIRU în ultimele 12 luni şi de modificările ratei inflaţiei în ultimele 12 luni.
¾ În practică, datele sugerează că valoarea NAIRU se schimbă în timp. Instabilitatea NAIRU ridică
probleme la rândul ei. Estimarea unei valori modificabile în timp a NAIRU necesită specificarea modului în
care se produce această modificare în timp, ceea ce este dificil de realizat. Studii recente au în vedere modele
în care NAIRU este văzut ca variind lin în timp într-un mod care nu are legătură cu alte evenimente

292
economice. Această strategie implică faptul că valoarea NAIRU la anumite intervale de timp poate fi estimată
şi modificarea ei poate fi previzionată.
¾ În consecinţă, în modelele economice actuale este incorect, în general, să se presupună că
probabilitatea creşterii inflaţiei depinde numai de faptul că rata şomajului a scăzut sub NAIRU estimat.
Estimarea corectă depinde de tipul şocului care a făcut ca rata şomajului să scadă. Este posibil ca anumite
şocuri să cauzeze scăderea şomajului şi să mărească probabilitatea scăderii inflaţiei.
¾ Pot fi identificate cauzele care stau la baza unui şomaj scăzut şi cum poate fi estimat efectul lor
asupra inflaţiei. Dacă şocurile pot fi identificate, cunoaşterea valorii NAIRU relative la rata actuală a inflaţiei nu
va aduce informaţii noi pentru previzionarea inflaţiei.
¾ Raţiunea estimării NAIRU este, în mod clar, de a previziona direcţia schimbărilor prospective în ce
priveşte inflaţia. Dar dacă economia este supusă la şocuri ale cererii sau ale ofertei, se pot obţine predicţii mai
bune dacă se iau în consideraţie toate informaţiile disponibile nu numai comparaţia între valoarea NAIRU şi
şomajul observat.

293
ANALIZA CORELAŢIEI DINTRE NIVELUL SALARIULUI MINIM ŞI RATA INFLAŢIEI ÎN VIZIUNEA O.I.M. ŞI
A BĂNCII MONDIALE

Prof. dr. Emilia Ţiţan, Prof. dr. Constantin Mitruţ, Prof. dr. Vergil Voineagu, Lect. dr. Cristina Trandaş, Lect.dr.
Ghiţă Simona,
Prep. drd. Daniela Todose

¾ Salariul minim poate fi considerat ca o „lege” care prevede că angajatorul trebuie să le plătească
angajaţilor săi mai mult decât o anumită sumă de bani per oră. Unii economişti susţin aplicarea unui procent
(coeficient maxim), conform căruia salariul maxim câştigat de angajaţii unei companii nu poate fi mai mare
decât un multiplu fixat al celui mai mic salariu. Dacă „scopul” salariului minim este de a asigura pentru toţi
salariaţii un salariu decent, coeficientul maxim are rolul de a asigura faptul că firmele îşi pot întreţine salariaţii
la nivelul la care au dovedit că şi-l pot permite.
¾ În general, studiile existente privind efectele inflaţioniste asupra salariului minim se sprijină pe
estimarea unor ecuaţii salariale determinate pe baza unor date macroeconomice folosind tehnici econometrice
univariate. Salariul minim împreună cu indicele preţurilor de consum reprezintă variabila explicativă pentru
creşterea medie salarială, dar nu este luată în considerare interdependenţa dintre toate aceste trei variabile
(este evident că salariul minim este determinat, este fixat în mod instituţional, legislativ, pe baza inflaţiei şi a
salariilor).
¾ În general, indexarea salariului minim este efectuată atât pe baza preţurilor, cât şi a salariului
mediu, scopul acestei acţiuni fiind de a elimina orice distorsiuni durabile, pe termen lung între creşterea
salariului minim şi evoluţia condiţiilor economice generale şi a veniturilor.
¾ În ceea ce priveşte indexarea salariului minim în funcţie de preţuri, aceasta se efectuează în funcţie
de indicele preţurilor de consum (excluzând, din anul 1992, preţul tutunului), doar atunci când creşterea
acumulată a acestui indice depăşeşte 2%. Ca atare, indexarea salariului minim în funcţie de preţuri este foarte
rapidă într-o perioadă puternic inflaţionistă şi mai înceată într-o perioadă cu inflaţie mai scăzută.
¾ În unele ţări, datorită disponibilităţilor de indexare şi mecanismelor instituţionale, indexarea
salariului minim faţă de preţuri şi alte salarii nu a fost nici instantanee nici completă. Astfel, s-au înregistrat
perioade în care creşterea salariului minim a fost, la nivel global, mult mai mare decât cea a preţurilor sau
salariilor şi, dimpotrivă, în alte perioade, atenuarea creşterii salariului minim s-a realizat în paralel cu o sub-
indexare a acestuia faţă de celelalte variabile.
¾ Dacă o creştere a salariului minim duce la o sporire a costului muncii necalificate (efectul de
difuziune) şi la o reducere a ocupării în rândul acestor angajaţi (efectul de trunchiere), ea va avea, de
asemenea, şi un efect de substituţie cu alte categorii de angajaţi, precum şi un efect de volum (de scară).
¾ Dezbateri recente în direcţia efectelor salariului minim asupra ocupării nu confirmă, întotdeauna,
efectele negative prevăzute în teorie (Card şi Krueger, 1995; Brown, 1999); efectele grupate în jurul valorii „0”
devin relevante în literatură, în această privinţă (Freeman,1994 şi 1996; Brown, 1999). Prin urmare, cu un
efect nesemnificativ asupra ocupării şi profitului, preţurile ridicate reprezintă un răspuns evident la o creştere a
salariului minim. Şi aceasta deoarece firmele vor urmări să treacă asupra preţurilor costurile ridicate asociate
unei creşteri a salariului minim.
¾ Extensia asupra înţelegerii salariului minim ca o politică împotriva inegalităţii şi sărăciei este
evidentă. Dacă salariul minim nu cauzează şomaj dar cauzează inflaţie, el poate să dăuneze, mai degrabă
decât să ajute, categoriilor defavorizate, care, în mod disproporţionat, vor fi afectate de inflaţie.
¾ O relaţie bazată pe curba lui Phillips (ca funcţie de salariul minim) arată că efectul creşterii salariului
minim cu 10% asupra inflaţiei (Sellekaertz, 1981; Gramdoch, 1976; Falconer, 1978) este între 0,2% şi 1,8%.
¾ Cea mai importantă contribuţie a estimaţiilor asupra curbei lui Phillips este explicarea econometrică
a faptului că existenţa inflaţiei necesită adiţional la variabilele agregate ale cereri şi ofertei:
- şocuri ale ofertei (exemplu: preţul petrolului, rata de evoluţie a productivităţii etc.);
- factori-impuls sau intervenţii ale statului (exemplu: salariul miim, evoluţia taxelor, protecţia
salariaţilor etc.).
¾ Într-o analiză pe model input-output pe termen mediu, Wolf şi Nadiri (1981) folosesc elesticitatea
cererii şi ofertei, în abordarea beneficiilor şi costurilor creşterii salariului minim. Din punct de vedere al
costurilor, această creştere determină preţuri de consum mai mari; din punctul de vedere al beneficiilor,
consecinţele sunt creşteri ale productivităţii, ale producţiei, rezultate din distribuţia veniturilor în grupurile cu
venituri mici, care au o înclinaţie spre consum mai mică decât media.
¾ Estimaţiile bazate pe diferenţe (Brown,1999) compară zonele de salariu mare cu cele de salariu
mic, sub ipoteza că salariul minim are un efect mai accentuat asupra preţurilor în zonele de salariu mai mic;
prin urmare şocurile nu sunt uniforme, iar abordarea nu poate fi făcută global, doar la nivel macroeconomic.
Preţurile bunurilor produse de industrii cu salarizare scăzută sunt relativ stabile. Creşterea salariului minim va
duce la creşterea preţurilor proporţional cu creşterea costului forţei de muncă în totalul costului.
¾ Analiza de regresie (Aaronson,2003) estimează, pe baza datelor din anii 1980 şi 1990, că o
creştere de 10% a salariului minim va determina o creştere a preţurilor de 0,72% - 0,73%. Contribuţii
importante trebuie remarcate în privinţa aprecierii robusteţii analizei, printre care:
ƒ salariul minim este mai puternic corelat cu inflaţia, dacă politicienii favorizează creşterea
salariului minim în perioada de inflaţie crescută (când salariul minim real se corelează mai
repede);
ƒ preţurile răspund rapid la creşterea salariului minim cu un decalaj de 4 până la 6 luni, în jurul
creşterii salariilor (în plus sau în minus); efectul se dispersează apoi în timp.
¾ În ciuda metodologiilor diferite, a perioadelor diferite studiate şi a surselor de date diferite, cele mai
multe studii arată că o creştere a salariului minim de 10% va duce la creşterea preţurilor produselor
alimentare cu nu mai mult de 4% şi a preţurilor, în general, cu 0,4% – 0,7%.
¾ Datele sugerează că dacă există un efect, acesta este acela de creştere a preţurilor în urma
creşterii salariului minim.
¾ Principalul efect al creşterii salariului minim este creşterea salariului mediu în special în ramurile
mai slab salarizate.
¾ Corelaţia salariul minim – preţuri este pozitivă, dar se infirmă corelaţia negativă salariul minim –
şomaj, deoarece efectele se transferă, prin costuri, în special asupra preţurilor.

298
 Construirea bazei informaţionale necesare
analizei migraţiei interne a forţei de muncă în România

Prof. dr. Emilia Ţiţan, Prof. dr. Constantin Mitruţ, Prof. dr. Eugenia Lilea, Prof. dr. Georgeta Vintilă, Prof. dr.
Vergil Voineagu, Conf. dr. Mihaela Vătui, Lect.dr. Felix Furtună, Lect. dr. Cristina Trandaş, Asist. drd. Dan
Pele, Asist.drd. Mitruţ Cristina, Prep. Mihai Sacală, Prep.drd. Daniela Todose

Caracteristica fundamentală în procesul cunoaşterii, este de esenţă cantitativă, de tip inductiv de la

realitatea empirică la generalizarea teoretică, deoarece datele statistice nu numai că guvernează lumea, ci ele
arată cum lumea este guvernată (Goethe). Cercetarea statistică în general şi cea regională în particular,
subordonată nevoii de cunoaştere, este concepută şi realizată nu la întâmplare ci pe baza unor principii
riguros concepute.
Conceptul într-o viziune sistemică adecvată cercetărilor statistice spaţiale, pe de o parte, vizează
aspectele cantitative ale entităţilor spaţiale în termenii factorilor de producţie şi ai rezultatelor utilizării acestora,
iar pe de altă parte în mod implicit surprinde trăsăturile calitative ale localizărilor şi interacţiunilor spaţiale,
pentru optimizarea acestora, pentru identificarea, selectarea şi analiza factorială în triada spaţiu-timp-
distribuţie (structură organizaţională).
Funcţiile cercetărilor ştiinţifice în profil teritorial sunt:
• evaluarea, fundamentarea şi monitorizarea politicilor regionale naţionale şi comunitare;
• prospectarea, explicitarea factorială şi fundamentarea predicţiilor variaţiei raporturilor de tipul cerere,
de tipul cerere-ofertă, a echilibrelor şi dezechilibrelor regionale;
• analiza factorială, cantitativă, a mobilităţii şi substituirii spaţiale a factorilor de producţie;
• măsurarea şi analiza formării şi repartizării veniturilor factorilor de producţie;
• fundamentarea multicriterială şi analiza volumului şi structurii stimulentelor financiare pentm aplicarea
politicilor regionale, pentru dezvoltarea regională echilibrată;
• cunoaşterea structurii sectoriale a regiunilor din spaţiul economic, a fenomenelor de concentrare,
diversificare a activităţilor economice etc;
• analiza factorilor şi identificarea căilor şi rezervelor de creştere economică regională;
• explicitarea factorială şi măsurarea disparităţilor regionale;
• cunoaşterea ierarhiilor, identificarea priorităţilor în vederea atenuării disparităţilor regionale.
• evaluarea componentei spaţiale a "Strategiei Naţionale de Dezvoltare Economică pe termen scurt,
mediu şi lung";
• evaluarea şi monitorizarea programelor privind nivelul de trai şi calitatea vieţii populaţiei, în profil
regional, a protecţiei mediului etc.
Indiferent de dimensiunea cadrului de prezentare a datelor spaţiale trebuie să se urmărească măsura
în care este asigurată comparabilitatea datelor din punctul de vedere al conţinutului, al metodologiei de
înregistrare sau de calcul, al sferei de cuprindere, al unităţilor de măsură, al preţurilor etc.
Multiplele relaţii de cauzalitate şi de combinare factorială determină ca nivelul xi să fie rezultatul unui
proces stohastic care se manifestă la nivelul unităţii complexe "i". Densităţile de repartiţie ale proceselor
stohastice fîind foarte diversificate, relaţiile de cauzalitate fiind diferite determină caracterul eterogen al
unităţilor complexe de observare, caracter care este indus şi în spaţiul economic din care acestea fac parte.
De exemplu, pe termen lung o decizie limitată la un spaţiu relativ restrâns are la nivel de agregare superior
(macroteritorial) sau în alte spaţii efecte asociate cu depopularea unei zone îndepărtate sau cu apariţia unor
funcţii noi (de exemplu, turism). Aceeaşi decizie poate modifica tradiţia teritorială sau reclamă în alte unităţi
teritoriale investiţii care la rândul lor au efecte îndepărtate (asupra învăţământului, sistemului sanitar etc.).
Datele statistice prezentate în serii statistice în ordinea explicită a spaţiului, spre deosebire de cele
prezentate în seriile de repartiţie sau în seriile cronologice, se caracterizează prin relativă independenţă.
Această interdependenţă a termenilor seriilor simple teritoriale provine din faptul că unităţile de observare
teritoriale (regionale) sunt considerate cntităţi obiective şi relativ independente. în această ipoteză nivelurile
înregistrate de variabilele studiate în diviziunile spaţiului economic naţional nu se condiţionează reciproc în
mod decisiv. Această particularitate nu trebuie absolutizată, ci trebuie luată în considerare cu o anumită
relativitate, diferit în funcţie de natura variabilei studiate. Dacă această particularitate (chiar ipoteză) este
verosimilă la numărul populaţiei, suprafaţa, fondul de locuinţe, unităţile de învăţământ sau din sistemul sanitar,
lungimea şoselelor etc., în seriile teritoriale care prezintă date statistice referitoare la resursele alocate,
disponibile şi utilizate, la rezultatele economico-financiare etc., premisa (ipoteză) fixată este puţin verosimilă -
mobilitatea factorilor de producţie, a rezultatelor (prin intermediul preţurilor, al diferenţelor dintre localizarea
rezultatelor obişnuite şi raportarea acestora etc.) provoacă, în principal pe orizontală, fluxuri între regiuni sau
între alte diferite diviziuni spaţiale.
Asigurarea omogenităţii, coerenţei şi comparabilităţii datelor spaţiale reprezintă din punct de vedere
statistic o problemă cu atât mai dificilă şi mai complexă cu cât acestea sunt înregistrate la unităţi de observare
cu grad cât mai mare de agregare; de exemplu, la nivelul teritoriilor economice naţionale. De aceea în
Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Naţional, în perioada 2000-2004, se arăta că "Singura
modalitate de a asigura fezabilitatea, coerenţa şi comparabilitatea datelor statistice între ţările membre (U.E. -
n.n) constă în întărirea colaborării şi coordonării dintre autorităţile care contribuie la producerea acestor
informaţii la nivel naţional şi la cel al Uniunii Europene. Comparabilitatea datelor statistice nu poate fi
concepută în afara existenţei unui set comun de standarde şi concepte care să conducă la crearea şi utilizarea
de clasificări, indicatori şi metodologii comune nu numai la nivelul Uniunii Europene, ci şi la nivel mondial".
Sistemul Informaţional Statistic Teritorial oferă sursele de date şi metodologia de abordare uni şi
multivariată a fenomenelor în profil teritorial, metodologia de calcul şi analiză a sistemului specific de
indicatori. Mai mult, organizarea, structura şi funcţionalitatea SIST, gradul de adecvare şi specificitate a
metodologiilor statistice integrate sunt subordonate calităţii datelor spaţiale şi implicit a informaţiilor obţinute
pentru satisfacerea obiectivelor parţiale şi finale ale cercetării. Pe de altă parte SIST facilitează caracterul
sistemic al analizelor statistice factoriale, modalitatea coerentă, unitară şi integratoare pentru surprinderea a
ce este esenţial în manifestarea teritorială a fenomenelor.
Migraţia este afectată de transformările profunde sociale, economice şi politice din ţară, din diferite
regiuni ale ţării şi din alte ţări, de extinderea urbanizării şi de accentuarea degradării mediului. În timp ce
motivaţiile de bază ale migraţiei – căutarea unor mai bune oportunităţi sociale şi economice, fuga de
persecuţie, război civil, dezastre naturale şi dezechilibre ecologice – rămân constante, apar schimbări
semnificative în direcţia, volumul şi compoziţia migraţiei.
În multe ţări subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, penuria de forţă de muncă calificată este agravată
de emigraţia persoanelor calificate către ţări mai dezvoltate; tendinţa se manifestă şi în regiuni ale ţării mai
puţin dezvoltate. Evenimentele structurale ce rezultă din procesele social-economice istorice influenţează
mobilitatea internă (permanentă sau temporară pe termen mediu şi scurt) şi mobilitatea internaţională
(permanentă, temporară, ilegală şi de refugiaţi).
Factorii ce influenţează dinamica migraţiei se pot grupa în: factori demografici, factori economici, factori
social+culturali, factori politici şi factori ecologici. Printre cei mai importanţi se numără:
♦ structura şi creşterea demografică, gradul de urbanizare precum şi capacitatea de absorbţie a forţei de
muncă calificată;
♦ efectul programului de ajustare economică:

• îngheţarea necesarului de forţă de muncă în sectorul public + o bază economică restrânsă + un

sector privat slab dezvoltat duc la intensificarea şomajului în mediul urban;

• încercarea de a face sectorul privat atractiv pentru investitori (adese ori străini), prin reducerea
costurilor de producţie, duce la scăderea necesarului de forţă de muncă şi, astfel, cei care
s-au refugiat din sectorul public în sectorul privat trec în şomaj;

• în contextul fragilităţii politice şi instabilităţii guvernării, mediul socio-economic stresat + declinul

venitului real + lipsa oportunităţilor de angajare se conturează într-un viitor economic neclar
(sumbru) şi determină exodul forţei de muncă (în special calificate);

• scăderea semnificativă a salariilor profesioniştilor (în termeni reali), ca urmare a devalorizării

monedei naţionale;
♦ factorii socio-culturali se manifestă la nivel micro (familie), precum şi în context macro: variabile de
modernizare (educaţie, urbanizare, tehnologii de comunicaţii moderne, tehnologii medicale moderne),
etnicitate, cultură, religie;

301
 ♦ structura politică, existenţa unui regim represiv, instabilitatea politică determină accentuarea migraţiei şi
chiar migraţia ilegală.
Variabilele independente, variabilele de intervenţie, modelul aşteptărilor individuale determină presiunea
migratorie, adică numărul persoanelor ce consideră migraţia o opţiune viabilă (se pot include migranţii
potenţiali şi persoanele ce ar dori să migreze dar nu au mijloacele necesare). Un stimul major pentru migraţia
internă şi externă îl constituie dezechilibrul dintre şi în interiorul sectoarelor unei economii naţionale, dintre şi
în interiorul regiunilor şi ţărilor.
Migraţia are loc ca răspuns la diferenţele dintre regiunile unei ţări, sau dintre ţări, direcţia dominantă fiind
dictată de proiectele generatoare de locuri de muncă. În altă manieră acest lucru semnifică inegalităţi în
venituri şi în condiţii de viaţă între regiuni/ţări. Factorii politici şi social-culturali sunt mai greu de cuantificat;
factorii economici şi sociali împing emigranţii către condiţii mai bune.

302
 COMPONENTELE PROCESELOR DE STRUCTURARE
LA NIVEL TERITORIAL

prof.univ.dr. Daniela-Luminiţa Constantin, Prof.univ.dr. Cornelia Pârlog, Prof.univ.dr. Tudorel Andrei,

Lect.univ.dr. Erika Tuşa, Lect.univ.dr. Cristina Trandaş, Lect.univ.dr. Irina Isaic-Maniu, Conf.univ.dr. Marius
Profiroiu,
Asist.univ.drd. Daniel Pele, Asist.univ.drd. Cosmin Şerbănescu

“Componentele proceselor de structurare la nivel teritorial” reprezintă faza a doua a proiectului “Criterii
de structurare a unităţilor teritorial-administrative în vederea elaborării şi aplicării politicii regionale”, inclus în
programul AMTRANS al PNCD. Proiectul este elaborat de un consorţiu coordonat de INCD “Urbanproiect”,
Academia de Studii Economice fiind unul dintre parteneri. Colectivul de cercetare din A.S.E. s-a concentrat, în
cadrul fazei menţionate, pe aspectele privind analiza eficienţei structurilor teritoriale prin prisma evoluţiei
disparităţilor regionale, modalităţile de determinare a contribuţiei regiunilor şi judeţelor la crearea P.I.B.,
legătura dintre alocarea bugetară la nivel teritorial şi obiectivele înscrise în Planul Naţional de Dezvoltare,
legătura dintre venituri şi cheltuieli în cadrul bugetelor locale. Având în vedere restricţiile obiective de spaţiu,
pentru această prezentare au fost selectate două aspecte de un interes aparte pentru teoria şi practica în
domeniul supus cercetării.

1. Stabilirea ierarhiei regiunilor din perspectiva alocării diferenţiate a resurselor financiare

În cadrul Strategiei de dezvoltare regională, care stă la baza Planului Naţional de Dezvoltare 2004-
2006, ∗ drept criteriu de alocare a resurselor între regiuni s-a utilizat un indice complex, compus din trei părţi:
a) o combinaţie între venitul pe cap de locuitor şi populaţie, reflectând criteriul de bază;
b) pentru „Subdezvoltarea structurală”, o combinaţie între rata şomajului şi populaţie, punând în
evidenţă problemele individuale referitoare la ocupare;
c) o combinaţie între infrastructura de transport de bază şi cea a utilităţilor (indicele infrastructurii de
transport include: densitatea de drumuri publice per 100 km2 de teritoriu, densitatea de căi ferate per 1000 km2
de teritoriu şi suprafaţă; indicele infrastructurii utilităţilor include: numărul de localităţi care sunt alimentate cu
gaze naturale, numărul de localităţi care au instalaţii de apă potabilă, numărul de localităţi care au instalaţii de
canalizare şi numărul total al localităţilor), punând în evidenţă problemele referitoare la dotările structurale.
În ceea ce priveşte populaţia, PIB pe de locuitor şi rata şomajului, au fost utilizate datele din perioada
1998 – 2000, iar pentru suprafaţă, densitatea drumurilor publice per 100 km2, densitatea căilor ferate la 1000
km2, numărul total al localităţilor, numărul localităţilor dotate cu gaze naturale / instalaţii de apă potabilă /
instalaţii de canalizare, s-au folosit date din anul 2001.
În modelul propus se utilizează două tipuri de indicatori: indicatori geo-demografici (populaţie,
suprafaţă şi numărul total de localităţi) şi indicatori de dezvoltare economică (PIB, rata şomajului,
densitatea şoselelor şi căilor ferate, numărul localităţilor dotate cu gaze naturale / instalaţii de apă potabilă /
instalaţii de canalizare), aşa cum se prezintă în tabelul 1.1.

Indicatori utilizaţi pentru reflectarea diferenţelor regionale

Tabelul 1.1
Indicatori demografici Indicatori de dezvoltare economică

Populaţia PIB pe cap de locuitor

Populaţia Rata şomajului
Suprafaţa Densitatea drumurilor
Suprafaţa Densitatea de căi ferate
Numărul total al localităţilor Numărul localităţilor dotate cu gaze naturale
Total of number of localities Numărul localităţilor dotate cu instalaţii de apă potabilă
Total of number of localities Numărul localităţilor dotate cu instalaţii de canalizare
Sursa: Ministerul Integrării Europene, 2003

∗
Planul Naţional de Dezvoltare 2004-2006, Ministerul Integrării Europene, 2003.
 Indicatorii geo-demografici au fost normalizaţi ca un raport între valorile de la nivel regional şi valoarea
de la nivel naţional (în 2001 sau în fiecare an al perioadei 1998-2000) pentru a reflecta inegalităţile dintre
regiuni, conform dimensiunilor lor. Indicatorii de dezvoltare economică au fost normalizaţi ca un raport între
valorile de la nivel regional şi medie (în 2001 sau în fiecare an al perioadei 1998-2000) pentru a reflecta
diferenţele dintre regiuni.
Pentru fiecare an, regiune şi indicator de dezvoltare economică s-a calculat produsul între indicele geo-
demografic specific şi indicele de dezvoltare economică. În situaţia în care s-a considerat necesar, s-a calculat
o medie aritmetrică a produselor de mai sus, utilizând date din perioada 1998-2000.
Fiecare indice obţinut a fost multiplicat cu un coeficient de ponderare (tabelul 1.2).

Coeficienţi de ponderare

Tabelul 1.2
Coeficientul
Indicele
de ponderare
PIB pe locuitor 0,5000
Rata şomajului şi populaţie 0,2500
Densitatea drumurilor şi suprafaţă 0,0625
Densitatea de căi ferate şi suprafaţă 0,0625
Numărul localităţilor alimentate cu gaze naturale şi numărul total de localităţi 0,0250
Numărul localităţilor dotate cu instalaţii de apă potabilă şi numărul total de localităţi 0,0500
Numărul localităţilor dotate cu instalalţii de canalizare şi numărul total d localităţi 0,0500
Sursa: Ministerul Integrării Europene, 2003

Alegerea acestor coeficienţi de ponderare s-a realizat având în vedere următoarele criterii:
- PIB pe locuitor reflectă cel mai bine aspectele de dezvoltare economică;
- rata şomajului şi populaţia au fost considerate ca având importanţă egală;
- infrastructura de transport şi dotarea cu utilităţi au aceeaşi pondere;
- densitatea de drumuri şi densitatea de căi ferate reflectă în acelaşi mod problemele specifice ale
infrastructurii de transport;
- reţeaua de apă potabilă şi reţeaua de canalizare au aceeaşi importanţă;
- se consideră că reţeaua de gaze naturale este mai puţin importantă decât reţelele de apă şi
canalizare.
Drept rezultat al acestui model, ponderea fondurilor regionale alocate regiunii “r” s-a stabilit potrivit
următoarei relaţii:
Ir
Srfar 1) = 100 x 8

∑I
i =1
r

unde:
Ir = indicele de dezvoltare al regiunii “r”
Indicele de dezvoltate al regiunii “r” este calculat conform următoarei formule:
I r = C CDP ∗ I rCDP + CUR ∗ I UR
r +C
DR
∗ I rDR + C DRW ∗ I rDRW + C NG ∗ I rNG + CW ∗ I rW + C S ∗ I rS

unde:
- CGDP / CUR / CDR / CDRW / CNG / CW / CS – coeficienţii de ponderare ai PIB pe cap de locuitor / rata şomajului
/ densitatea drumurilor publice / densitatea de căi ferate / numărul localităţilor dotate cu gaze naturale /
numărul localităţilor dotate cu instalaţii de apă potabilă / numărul localităţilor dotate cu instalaţii de
canalizare;
- I rGDP / I rUR / I rDR / I RDRW / I rNG / I rW / I RS - indicele de dezvoltare al PIB pe cap de locuitor şi populaţie / rata
şomajului şi populaţie / densitatea drumurilor publice şi suprafaţa / densitatea de căi ferate şi suprafaţa /
numărul localităţilor dotate cu gaze naturale şi numărul total al localităţilor dotate cu instalaţii de apă

1)
Share of regional funds allocated to region (ponderea fondurilor regionale alocate regiunilor)
306
 potabilă şi numărul total al localităţilor / numărul localităţilor dotate cu instalaţii de canalizare şi numărul
total al localităţilor pentru regiunea “r”.
Utilizând acest model, a rezultat următoarea ierarhie în alocarea fondurilor pe cele opt regiuni (tabelul
1.3).

Alocarea de fonduri regionale pentru perioada 2004-2006, pe regiuni

Tabelul 1.3
Fonduri regionale 2004-2006 Ierarhia regiunilor
Ţara / Regiunea
(% din total fonduri regionale) în alocarea fondurilor
România 100,0
1. Nord - Est 21,6 1
2. Sud - Est 13,6 3
3. Sud 16,5 2
4. Sud - Vest 11,8 5
5. Vest 8,6 7
6. Nord - Vest 11,9 4
7. Centru 10,8 6
8. Bucureşti - Ilfov 5,2 8
Sursa: Ministerul Integrării Europene, 2003

Aceste criterii de alocare pot fi considerate o primă bază pentru alocarea fondurilor. Astfel în alocarea
finală actuală se va ţine seama de capacitatea de absorbţie, avându-se deja în vedere faptul că dacă în
anumite regiuni apare o cerere insuficientă pentru anumite tipuri de măsuri, fondurile vor fi realocate către
acele regiuni care au elaborat proiecte eligibile, dar care nu au primit finanţare datorită angajării complete a
alocării regionale pentru regiunea în care aceste proiecte au fost înaintate.
Ierarhizarea teritorială pe baza diferiţilor indicatori sau metode utilizând ca unitate regiunea de
dezvoltare prezintă anumite limite:
1) neomogenitatea interregională, în sensul că regiunile nu sunt perfect comparabile, existând
diferenţe de suprafaţă, număr de localităţi şi populaţie între regiunile de dezvoltare, acest lucru influenţând
valorile unor indicatori (ex. suprafaţa locuibilă).
2) neomogenitatea intraregională, în interiorul fiecărei regiuni sunt decalaje mari (între judeţe sau alte
unităţi teritoriale componente), care se compensează pe total.
De exemplu rata şomajului este diferită pe judeţele componente ale diferitelor regiuni. În regiunea
Nord-Est acest indicator (cu nivelul cel mai ridicat) variază între 9,7% (judeţul Iaşi) şi 15,9% (judeţul Vaslui), iar
în regiunea Nord – Vest variază între 3,2% (judeţul Bihor) şi 10,0% (judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj). Rata
mortalităţii infantile variază în regiunea Sud între 14,2‰ (judeţul Giurgiu) şi 23,1‰ (judeţul Călăraşi), iar în
regiunea Centru între 13,3‰ (judeţul Sibiu) şi 20,3‰ (judeţul Alba).

2. Determinarea contribuţiei regiunilor şi judeţelor la crearea Produsului Intern Brut

Estimarea la nivel teritorial a Produsului Intern Brut trebuie să se fundamenteze pe o serie de indicatori
socio-economici semnificativi, care, pe de o parte, sa aibă o influenţă importantă în determinarea PIB, iar, pe
de altă parte, să se regăsească sub formă de serii statistice în publicaţiile oficiale. In prezent, Institutul
Naţional de Statistică publică date statistice referitoare la valoarea adaugată brută şi PIB la nivelul regiunilor
de dezvoltare (regiunilor statistice).
In continuare este propusă o soluţie operaţională de estimare a PIB la nivel de judeţ (sau un alt tip de
regiune, altul decât regiunea de dezvoltare).
Având în vedere faptul că la nivel judeţean nu se regăsesc date privind valoarea adaugată brută pe
total judeţ sau defalcat pe tipuri de activităţi economice, modelul porneşte de la ipoteza potrivit căreia
contribuţia unui judeţ la PIB depinde de evoluţia, la nivel judeţean, a populaţiei ocupate (PO), a populaţiei
ocupate în îndustrie şi construcţii (POI) şi, respectiv, a populaţiei ocupate in servicii (POS).
Functia de regresie liniară multiplă se scrie:
PIBx = a + b POx + c POIx + d POSx

307
 Determinarea parametrilor funcţiei de regresie multiplă porneşte de la datele cunoscute privind PIB pe
regiuni, populatia ocupată pe total regiune, în industrie (incluzând şi construcţiile) şi în servicii (care s-a
determinat ca diferenţa între populaţia ocupată totală şi cea din agricultură, silvicultură şi piscicultură şi,
respectiv, din industrie şi constructii) pentru anul 2001. Datele sunt prezentate în tabelul 2.1.

PIB şi populaţia ocupată la nivelul regiunilor statistice

ale Romaniei în 2001

Tabelul 2.1
Regiunea PIB Populatia ocupată (mii persoane)
statistică (mii mild lei) Total regiune Industrie şi construcţii Servicii
Nord –Est 143.40 1,401.80 324.20 370.70
Sud -Est 131.65 1,070.70 265.80 331.10
Sud 143.12 1,270.40 333.90 320.00
Sud-Vest 104.85 944.30 221.00 244.30
Vest 112.24 808.80 257.40 265.70
Nord-Vest 136.67 1,176.90 308.70 340.30
Centru 144.21 1,044.80 355.30 337.50
Bucuresti 250.72 844.80 284.40 504.20
TOTAL 1,166,862.90 8,562.50 2,350.70 2,713.80
Sursa: Anuarul statistic al Romaniei, 2003, Institutul National pentru Statistica

Pornind de la aceste date de intrare s-au obţinut următoarele valori ale parametrilor ecuaţiei de
regresie liniară multiplă (tabelul 2.2) :

Valorile estimate ale parametrilor funcţiei de regresie multiplă

Tabelul 2.2
Valoarea parametrului Testul t
a = 0.705 0.02
b = -0.045 -1.72
c = 0.028 0.22
d = 0.547 9.28

Valorile testului t (testul Student) confirmă semnificaţia statistică a parametrilor determinaţi.

Cu aceşti parametri, ecuaţia de regresie se scrie :

PIBx = 0,705 - 0,045 POx + 0,028 POIx + 0,547 POSx

Valorile estimate rezultate precum şi abaterile acestora faţă de valorile reale sunt prezentate în tabelul
2.3:

Valorile estimate ale PIB regional în anul 2001

Tabelul 2.3
Abateri fata de PIB real
Regiunea PIB estimat (PIBr – PIBe)2
(PIBr – PIBe)
Nord –Est 148.87 -5.47 29.97
Sud -Est 140.61 -8.96 80.21
Sud 127.39 15.73 247.51
Sud-Vest 97.63 7.22 52.18
Vest 116.50 -4.27 18.23
Nord-Vest 142.02 -5.35 28.64
Centru 147.80 -3.59 12.91
Bucuresti 246.03 4.69 21.97
308
 Total 1,166.9 0.0 491.62
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor INS

Eroarea standard înregistrată este 7.8 mii mild lei, iar coeficientul de eroare este de 8.4%, valoare ce
confirmă validitatea modelului.
In plus, coeficientul corelaţie multiplă este de 98,24% iar coeficientul de determinaţie este de 96,51%.
Altfel spus, cele trei variabile explicative alese explică în proporţie de 96,51 procente variaţia caracteristicii
dependente – PIB regional.
Pe baza acestui model îi utilizând datele statistice privind populaţia ocupată la nivelul judeţelor se obţin
estimările PIB la nivel judeţean. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 2.4.

Estimarea PIB judeţean pe baza modelului de regresie multiplă

Tabelul 2.4
Populaţia ocupată (mii persoane)
PIB judeţean
Judeţul Regiunea Industrie
Total regiune Servicii (mii mild lei)
si construcţii
ALBA C 172.4 54.8 48.2 20.77
ARAD V 191.9 57.8 68.9 31.29
ARGES S 271.5 100.6 69.5 29.21
BACAU NE 252.9 84.3 73.5 31.78
BIHOR NV 281.2 75.9 80.8 34.25
BISTRITA NV 119.9 26.2 31 12.95
BOTOSANI NE 172.1 28.9 36.7 13.77
BRAILA SE 129.7 38.2 36.6 15.90
BRASOV C 237.2 97.5 93.4 43.75
BUCURESTI B 736 258.5 470.7 231.93
BUZAU SE 191.6 39.4 48.04 19.38
CALARASI S 109.3 17 22.4 8.47
CARAS V 134.5 35.3 39.2 17.03
CLUJ NV 298.4 87.2 105.7 47.40
CONSTANTA SE 276.5 64.9 117 53.95
COVASNA C 87.3 26.2 26.4 11.91
DAMBOVITA S 205.5 51.5 52.7 21.64
DOLJ SV 293.9 56.6 81 33.24
GALATI SE 225.8 70 68.8 30.04
GIURGIU S 100 11.4 22.2 8.62
GORJ SV 155.6 56.8 42.9 18.70
HARGHITA C 140.3 39.3 39.5 17.04
HUNEDOARA V 191.3 72.6 60 26.87
IALOMITA S 102.1 15.5 24.4 9.85
IASI NE 316.2 77.3 104.2 45.50
ILFOV B 108.8 25.9 33.5 14.81
MARAMURES NV 211.4 48.7 57 23.64
MEHEDINTI SV 129.3 27.8 30.9 12.51
MURES C 239.6 72.7 66.5 28.23
NEAMT NE 223.4 52 52.6 20.79
OLT SV 193.1 39.4 40.9 15.41
PRAHOVA S 295.3 108.1 94.7 42.12
SALAJ NV 104.4 26.8 27.6 11.81
SATU MARE NV 161.6 43.9 38.2 15.49
309
 Populaţia ocupată (mii persoane)
PIB judeţean
Judeţul Regiunea Industrie
Total regiune Servicii (mii mild lei)
si construcţii
SIBIU C 168 64.8 62.5 29.07
SUCEAVA NE 271.5 49 68.4 27.16
TELEORMAN S 186.7 29.8 34.1 11.71
TIMIS V 291.1 91.7 97.6 43.43
TULCEA SE 92.9 22.1 27.2 11.98
VALCEA SV 172.4 40.4 48.6 20.59
VASLUI NE 165.7 32.7 35.3 13.40
VRANCEA SE 154.2 31.2 33.4 12.84
TOTAL 8562.5 2350.7 2712.74 1190.25

Insumând valorile estimate ale PIB judeţean se observă că valoarea PIB real pentru total ţară este uşor
diferită de valoarea estimată, dar în limite acceptabile, de + 2%.
Dacă în locul valorilor populaţiei ocupate (pe total regiune, în industrie şi, respectiv, servicii) se cunosc
ponderile acestora în total, coeficienţii ecuaţiei de regresie multipla devin (tabelul 2.5):

Valorile estimate ale parametrilor funcţiei de regresie multiplă

utilizând ponderile populaţiei ocupate in total

Tabelul 2.5
Valoarea parametrului Testul t
a = 0.70 0.02
b = -388.76 -1.72
c = 66.21 0.22
d = 1483.78 9.28

Este evident că ceilalţi indicatori care caracterizează calitatea funcţiei de regresie multiplă ramân
aceeaşi.
In concluzie, aceasta metodă oferă o soluţie facilă de estimare a PIB judeţean. Considerearea altor
factori de influenţă (precum valoarea adaugată brută pe total şi/sau sectoare ale economiei naţionale) precum
şi luarea în considere a dinamicii PIB la nivel regiune/ judeţ ar putea creşte calitatea funcţiei de regresie. Din
păcate însă lipsa datelor statistice la nivel de judeţ îngreunează aceasta abordare.

310
 STUDII ASUPRA CONCEPTELOR ŞI PROCEDURILOR
DE MANAGEMENT AL RISCULUI APLICABILE LA CONSTRUCŢIILE DIN BETON ARMAT

Prof. univ. dr. Victor Radu - Academia de Studii Economice

Prof. univ. dr. Ion Plumb – Academia de Studii Economice
Prof .univ. dr. Mihai Pricop – Academia de Studii Economice
Prof .univ. dr. Marcel Stoica - Academia de Studii Economice
Prof. univ. dr. Mihai Alexandru Socolescu - Academia de Studii Economice
Dr. ing. Dan Georgescu – INCERC Bucureşti
Drd. Ec .Cezar Simion - INCERC Bucureşti
Tehnician Viorel Călina – Academia de Studii Economice

Lucrarea de faţă prezintă activităţile de cercetare din cadrul celei de-a doua etape a proiectului
C5B09/2003 – “Evaluarea riscului aferent stadiilor de viaţă ale construcţiilor din beton armat, metodă modernă
de asigurare a cerinţelor de rezistenţă, stabilitate şi siguranţă” – realizat, în cadrul programului AMTRANS, de
un consorţiu format din Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor
(INCERC), Academia de Studii Economice şi IMEC S.A.

1.Obiectivele cercetării

Principalele obiective urmărite în cadrul cercetărilor efectuate în cea de-a doua etapă au fost :
¾ identificarea factorilor şi surselor de risc şi incertitudine din activitatea de construcţii ;
¾ elaborarea de concepte şi proceduri de managementul riscului ;
¾ elaborarea unor metode de identificare, evaluare şi analiză a riscului la construcţiile din beton
armat.

2.Contextul cercetării

În activitatea de construcţii apariţia şi materializarea riscurilor au ca fundament atât specificul acestui

domeniu cât şi riscuri externe proiectelor. Cele mai importante surse de risc în ceea ce priveşte proiectul de
construcţii însuşi sunt mărimea sa, complexitatea, noutatea şi condiţiile specifice localizării sale. Durata mare
de execuţie şi durata mare de viaţă a proiectelor de construcţii creează un teren fertil pentru materializarea
unor factori de risc externi proiectului precum :inflaţia, disponibilitatea resurselor materiale şi umane, fluctuaţii
ale ratei dobânzii şi ale cursurilor de schimb, incertitudini de ordin politic, apariţia unor evenimente naturale
(inundaţii, cutremure, etc). Cu cât este mai mare durata de viaţă şi de execuţie, cu atât creşte probabilitatea
apariţiei unor astfel de evenimente.
În acest context implementarea unui proces formal de managementul riscului care să urmărească
maximizarea rezultatelor pozitive şi minimizarea consecinţelor adverse apare ca o necesitate. De altfel
managementul riscului reprezintă tocmai procesul de gestionare a expunerii la risc a organizaţiei de
construcţii, a proiectului în sine sau a unei activităţi, în vederea realizării obiectivelor prestabilite. Procesul de
management al riscului are trei componente : identificarea riscurilor, analiza riscurilor şi reacţia la risc. Fiecare
dintre ele presupune utilizarea unor metode adecvate.

3.Metode utilizate în identificarea riscurilor

Cele mai simple şi mai des utilizate metode pentru identificarea riscurilor sunt tabelul riscurilor
proiectului şi listele de control. În procesul de identificare a riscurilor pot fi utilizate şi metode cu grad mai
ridicat de complexitate precum: analiza evenimentelor, diagramele de flux, analiza arborelui defectelor,
matricile probabilitate – impact, harta riscurilor.
 Tabelul riscurilor poate fi utilizat pentru identificarea riscurilor întregului proiect de construcţii în
ansamblu, iar în formă detaliată poate fi utilizat pentru identificarea riscurilor la care este expus fiecare
element de construcţie în parte.
Lista de control poate fi constituită pe baza: ameninţărilor potenţiale; consecinţelor nedorite şi
resurselor existente. În general se porneşte de la o listă standard care poate fi utilizată de orice antrepriză de
construcţii-montaj pentru orice proiect iar apoi este particularizată pentru fiecare proiect de construcţii în parte.
Analiza evenimentelor porneşte de la un eveniment particular care produce pierderi şi construieşte
arborele logic al hazardului. În acest arbore sunt puse în evidenţă cauzele pierderilor, apoi cauzele posibile
ale cauzelor identificate şi aşa mai departe până când toate sursele pierderilor sunt relevate.
Analiza arborelui defectelor - această tehnică pornind tot de la un eveniment care produce pierderi
(este generator de factori de risc), pune în evidenţă condiţiile care sunt necesare, fie individual, fie prin
combinaţie ca să determine evenimentul respectiv.Meritul acestei tehnici este acela că pune în evidenţă
situaţii care nu prezintă riscuri prin ele însele, dar care în combinaţie sunt periculoase pentru construcţie în
ansamblul său.
Matricea probabilitate - impact , ca tehnică de identificare a riscurilor îşi propune să combine
probabilitatea şi impactul fiecărui risc identificat pentru a determina gradul său de importanţă în realizarea
proiectului.
Pentru ierarhizarea riscurilor asociate proiectului după probabilitate şi impact trebuie parcurse trei
etape :
¾ stabilirea unei matrici care să lege probabilitatea unui eveniment riscant de un număr de
clasificare ;
¾ realizarea unei matrici care să permită evaluarea impactului unui risc anume asupra obiectivelor
majore ale proiectului (timp, cost, calitate, scop);
¾ combinarea datelor de la cele două etape anterioare. Fiecare risc va opera în propria sa matrice
probabilitate – impact (matrice „P x I”).
Harta riscurilor poate fi întocmită pe baza informaţiilor din listele de control şi este o reprezentare
grafică a unui număr de riscuri ale proiectului de construcţii ilustrând frecvenţa daunelor pe orizontală şi
severitatea lor pe verticală. Aceste hărţi nu reprezintă instrumente precise care să arate toate riscurile cu care
se confruntă proiectul dar servesc managementului general pentru a ilustra impactul financiar posibil al
producerii acestor riscuri.

4.Metode de analiza riscurilor

Metoda valorii monetare aşteptate constă în luarea în considerare a mai multor scenarii sau
evenimente având în vedere probabilităţile subiective de apariţie ale fiecăruia. În această metodă modelul este
separat într-un număr de componente iar fiecare dintre acestea este examinată în mod separat prin
intermediul efectelor şi probabilităţilor asociate. Valoarea monetară aşteptată se calculează ca produs între
probabilităţile de apariţie ale anumitor evenimente şi efectele acestora.
Metoda deviaţiei normale standard este o metodă de cuantificare a riscului care se referă la
determinarea nivelului de risc asociat unei anumite durate de execuţie a proiectului propusă de beneficiar sau
estimată de antreprenor. Având la bază elemente ale tehnicii PERT metoda tratează duratele activităţilor
proiectului ca variabile aleatoare caracterizate prin media şi dispersia lor.
În cadrul acestei faze au fost utilizate şi alte metode de analiză a riscului: arborii decizionali, tehnici de
fundamentare a deciziilor în condiţii de incertitudine, metoda gradelor de apartenenţă la varianta optimă,
metoda ajustării ratei de scont cu riscul, a ajustării echivalentului de certitudine şi teoria mulţimilor subtile.

5.Analiza riscului uzurii morale a construcţiilor

Se ştie că există întotdeauna pierderi datorită riscului, dar pot de asemenea apare, printr-un
management profesional şi prin aplicarea sinergiei, diminuări ale acestora. Prin sinergie înţelegem
interacţiunea sau cooperarea a două sau mai multe organizaţii, agenţi, etc. pentru a produce un efect ce
sporeşte sau excede suma efectelor lor individuale.
316
 Întrucât evenimentele viitoare sunt întotdeauna incerte, toate costurile estimate şi beneficiile sunt în
consecinţă incerte. Metodele probabilistice utilizate în analiza deciziilor pentru determinarea costurilor
aşteptate şi a beneficiilor includ un grad de risc pentru fiecare lucrare. În estimarea costurilor şi beneficiilor
este de aşteptat să se obţină o medie a valorilor depinzând de diferite evenimente şi factori ce pot apare.
Tehnica statistică, precum cea a metodelor regresive poate fi utilizată direct pentru a obţine o medie a
valorilor de climă şi temperatură. Alternativ beneficiile şi costurile asociate diferitelor evenimente pot fi
estimate ca şi costurile şi beneficiile calculate ca sumă a tuturor evenimentelor posibile, ca rezultat al
beneficiilor şi costurilor multiplicate cu coeficienţi de probabilitate ai apariţiei evenimentului particular .
m
E [B1 ] = ∑ ( Bt / q) Pr{q} (1)
q =1

m
E[C1 ] = ∑ (Ct / q) Pr{q} (2)
q =1

unde:
q = 1...m reprezintă evenimente posibile
(Bt/q) şi (Ct/q) sunt beneficiile şi costurile respective în perioada t a apariţiei lui q
Pr {q} este probabilitatea de apariţie a lui q
E[B1] şi E[C1] sunt beneficiul şi respectiv costul aşteptat în perioada t.
Rezultă că beneficiul net aşteptat în perioada t este dat de relaţia:
E[A1] = E[B1] - E[C1] (3)

În unele ţări (în special în America de Nord) unele antreprize preferă să accepte un risc acceptând
totodată posibilitatea pierderilor. Ca efect riscul acceptat de acele antreprize poate fi selectat ca un profit sau
un beneficiu social scăzut. Această preferinţă se recompensează prin „riscul premium” numit profit pentru
lucrări riscante, notat în formula (4) cu rp.
Rata riscului ajustat pentru returnare (prin premiere) este dată de expresia:
r = rf + rp (4)
în care:
rf = risc „free market”
rp = risc „premium”
Pentru a ţine seama de efectele mişcării banilor (cash flow) se calculează NVP = „net present value”
sau valoarea netă actualizată care în România se notează cu VNA = valoarea netă actualizată.
Rata returnării riscului ajustat este dată de formula:
n
[NPV ]r = ∑ At (1 + r ) t (5)
t =0

At(t=0, 1, 2, ... n) în care At = cash flow net după „n” ani

Considerând arborele decizional din figura 1 în care decidentul este confruntat cu alegerea dintre
restituirea certă a lui atAt şi şansa posibilă (At)q cu probabilitateaPr(q) pentru q = 1, 2, ... n, atunci valoarea
actualizată pentru seriile echivalente certe pentru „n” ani poate fi calculată pe baza riscului ratei libere.
n
[NPV ]rt = ∑ (a t At )(1 + rf ) −t (6)
t =0

317
 atAt

(At)1 (At)2 ...... (At)n

Figura 1 Determinarea valorii echivalentului cert

Pentru a ilustra modul de utilizare a acestor concepte teoretice şi metodologice vom considera al
treilea factor enumerat anterior şi anume fiabilitatea, care cuprinde atât uzura fizică cât şi uzura morală.
Din cauză că metodologiile cunoscute oferă deja posibilitatea determinării riguroase a uzurii fizice, în
exemplul de mai jos se va aborda doar uzura morală, deoarece studiul socio - tehnico – economic al acesteia
permite trecerea de la pluralism tehnologic către soluţii moderne (în cazul construcţiilor din beton
precomprimat şi/sau post comprimat, structuri metalice rezultate din proiectarea la calculator, etc.).
Uzura morală poate fi considerată ca un factor cu sinergie negativă ceea ce constituie un risc pentru
investiţie. Este necesar deci a se calcula sau cel puţin a se estima gradele de apartenenţă ale utilităţii
corespunzătoare diferiţilor factori de influenţă ai procesului analizat. În cazul exemplificat trebuie estimat riscul
investiţiei în construcţii de tip tradiţional (beton armat monolit) sau beton precomprimat.
Dacă folosim o descompunere arborescentă a factorilor la primul nivel se pot considera următorii
factori analitici:

Denumire factor Notaţie pentru gradul de apartenenţă

Rezistenţă rez ∈ [0,1]
Stabilitate stab ∈ [0,1]
Deformabilitate def ∈ [0,1]
Uzură fizică uz.fiz ∈ [0,1]
Adaptabilitate adapt. ∈ [0,1]

Aceste grade de apartenenţă iau valoarea 1 pentru îndeplinirea în totalitate a proprietăţii considerate şi
0 când nu o îndeplineşte deloc. De regulă, iau valori între extremele 0 şi 1. Riscul global al construcţiei este
dat de formula:
μrisc = μRTa x μRTa x μRTa x μRTa ∈ [0,1]
Fiecare factor principal poate fi descompus în factori analitici. Similar factorilor de ordin tehnic descrişi
anterior factorii economici pot fi costul şi uzura morală însăşi.
Factorii financiari pot fi:
- blocajul financiar (μblocaj);
- inflaţia (μinflaţie);
- penalităţi plătite (μpen).

Ca factori de ordin social pot fi luaţi în considerare:

- protecţia socială (μprotom)
- protecţia mediului (μprotmed)

318
 - estetica (μestet)
μrez

μRT μstab

μdef

μuzfiz

μadap

μcost
μEC
μuzmor
μrisc
μblocaj

μFIN μinfl

μpen

μprotom

μSOC μprotme

μestet

Figura 2 Arborescenţa factorului risc a uzurii morale

În acest sens se obţin următoarele relaţii:

o pentru riscul tehnic:
μRT = μREZα1 x μSTABα2 x μDEFα3 x μUZFIZα4 x μADAPTα5
o pentru riscul economic:
μEC = μCOSTβ1 x μUZMORβ2
o pentru riscul financiar:
μFIN = μBLOCAJλ1 x μINFLλ2 x μPENλ3

În scopul determinării uzurii morale a variantelor de soluţii constructive se poate stabili un tabel în care
consecinţele soluţiilor tradiţionale sunt prezentate comparativ cu noile tehnologii moderne:

Soluţii existente din Soluţii moderne (beton

Criterii de apreciere
beton armat monolit precomprimat)
Consum de ciment Calitate Sup Mic Mare
Inf Foarte mare Foarte mare
Oţel calitate Sup Mic Mare
Inf Foarte mare Foarte mare
Greutate Mare Mica
Cost total Mare Mic
Capacitate portantă Mică Mare
Cost fundaţie Mare Mic
Durată de execuţie mare Mică
319
 Aceste aprecieri lingvistice pot fi transformate în grade de experienţă. Prin aplicarea unui aparat de
compunere se poate calcula gradul de apartenenţă global la proprietatea unei soluţii de a fi eficientă. Diferenţa
între cele două grade de apartenenţă globale (soluţie tradiţională şi soluţie nouă) exprimă uzura morală.
Estimarea efectului global pentru fiecare variantă de investiţii rezultă din însumarea efectelor parţiale ale
fiecărui factor component.

320
 PORTALUL TINERILOR: PĂREAREA TA CONTEAZĂ!

Constanţa Bodea
Academia de Studii Economice Bucureşti

Termenul de portal s-a impus în terminologia Internet o dată cu apariţia unor site-uri complexe,
susţinute de servere puternice, site-uri accesate de utilizatorii interesaţi în obţinerea anumitor categorii de
resurse sau de produse. Impunerea acestui termen în terminologia Internet se datorează şi existenţei unor
site-uri, de exemplu Yahoo!, Excite, care înglobează din ce în ce mai multe facilităţi oferite vizitatorilor.
Articolul prezentă principalele obţinute în procesul de proiectare şi de implementare a Portalului
tinerilor: Părerea ta contează!, activităti desfăsurate în cadrul proiectului Tinerii şi decizia la diferite nivele,
proiect finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Programul CERES, contract PP5/2002.

Introducere
Portalul apare ca un punct unic de intrare prin intermediul căruia utilizatorii sau consumatorii
accesează diverse resurse Internet: site-uri, magazine electronice care vând diferite categorii de produse sau
prestează diverse servicii, forumuri de discuţii, grupuri de ştiri, toate acestea fiind structurate din punct de
vedere tematic şi legate într-un mod coerent. Portalul oferă vizitatorului un spaţiu de lucru unitar. Acesta
trebuie să fie cât mai eficient în suportul oferit utilizatorului şi cât mai uşor de utilizat pentru a obţine
informaţiile sau resursele necesare. Alături de principalele servicii pentru care este construit un portal, acesta
oferă şi o serie de servicii adiacente legate de tematica sa (informaţii, ştiri, articole în domeniul abordat,
întrebări frecvente), precum şi servicii de interes general (motoare de căutare, informaţii financiare, informaţii
de marketing etc.).
În afara acestor servicii, la realizarea portalurilor se acordă o atenţie specială accesului gratuit la
servicii Internet, precum: server de poştă electronică, găzduirea de site-uri, grupuri de discuţii, forumuri, acces
la programe livrate în regim shareware sau freeware.
Datorită popularităţii foarte mari de care se bucură portalurile, acestea au devenit adevărate centre
comerciale, fiind un punct de atracţie a unui număr din ce în ce mai mare de companii care îşi promovează
produsele şi serviciile proprii în mediul virtual. Instrumentele utilizate de acestea sunt banner-ele publicitare,
anunţuri, concursuri. Promovarea produselor şi serviciilor în mediul virtual constituie o resursă financiară
deosebit de importantă pentru companiile care deţin portaluri, aceasta permiţându-le dezvoltarea în
continuare.
Un aspect important îl constituie orientarea portalurilor spre găzduire de subdomenii gratuite. Aceasta
va determina creşterea prezenţei utilizatorilor care doresc să aibă propriile pagini de web, precum şi sporirea
traficului utilizatorilor care accesează aceste pagini. Astfel, găzduirea de pagini web antrenează şi sporirea
interesului organizaţiilor economice în promovarea produselor şi serviciilor în format electronic.
Obiectivele privind implementarea unui portal de întreprindere includ:
- facilitarea comunicării;
- partajarea informaţiei;
- promovarea participării;
- îmbunătăţirea eficienţei;
- reducerea întârzierilor.
Informaţiile dintr-un portal pot face parte din următoarele categorii:
- calendare şi informaţii privind planificarea activităţilor zilnice (agende);
- grupuri de discuţii şi chat;
- anunţuri şi alerte;
- rapoarte şi documente;
- informaţii de natură medicală;
 - acces la depozite de date;
- căutare;
- e-mail;
- colaborare intranet şi internet;
- fluxuri de muncă;
- orar cursuri, calificări;
- ştiri locale şi internaţionale;
- informaţii meteo;
- hărţi şi imagini;
- diagrame organizaţionale;
- informaţii financiare;
- acces la site-uri de comerţ electronic;
- telefonie IP.
Un instrument important în activitatea de construire şi de susţinere a unei comunităţi îl constituie arborele
de conţinut. Într-un arbore de conţinut sunt listate şi ierarhizate resursele portalului:
- site-uri generale;
- pagini ale site-urilor de acces la chat;
- forumuri de discuţii;
- pagini de acces la listele de discuţii.
În anumite privinţe, arborii de conţinut se identifică cu portalurile, cele din urmă având însă o
funcţionalitate mult mai extinsă ce vizează implicarea utilizatorului în diverse servicii pe care le oferă.
Portalurile includ cel mai adesea un arbore de conţinut ca parte a accesului la resursele comunităţii.
Declanşarea procesului de realizare a unui portal trebuie să desfăşoare conform următoarelor etape:
- stabilirea utilizatorului ţintă a portalului;
- recrutarea şi implicarea persoanelor potrivite pentru realizarea portalului;
- stabilirea serviciilor oferite în cadrul portalului;
- analiză a portalurilor similare care au fost realizate de alte echipe;
- luarea în considerare a posibilităţii transformării unui site deja existent într-un portal.
biective, funcţii şi grup ţintă
Obiectivul realizării portalului tinerilor a fost implementarea unor forme moderne de asigurare a
accesului tinerilor la informaţiile publice şi de optimizare a fluxului informaţional privind politicile de tineret.
Premisa realizării dialogului democratic între tineri şi structurile autorităţii publice o constituie stabilirea
unui contact permanent şi eficace prin care să se realizeze accesul tinerilor la informaţii. Accesul tinerilor la
informaţiile publice se poate realiza prin mijloace oferite de către tehnologiile informaţiei şi comunicării, prin
organizare de:
- centre de informare electronică;
- ghişee electronice;
- chioşcuri electronice.
Astfel, proiectul unui centru de informare electronică este implementat pilot în cadrul portalului, urmând
să fie adaptat şi implementat la instituţiile de administraţie publică interesate.
Principalele categorii de utilizatori ai portalului sunt:
- tinerii interesaţi să se informeze, să intre în contact cu diferite categorii de funcţionari publici şi să
se implice în deciziile publice la diferite niveluri;
- funcţionarii publici, pentru stabilirea dialogului cu tinerii;
- membrii echipei de proiect;
- beneficiarul proiectului.
Portalul trebuie să ofere următoarele servicii:
- servicii de informare;
- servicii de consultanţă;
325
 - promovarea (marketingul) proiectului Tinerii şi decizia la diferite nivele: publicarea stadiului realizării
activităţilor, rezultatele obţinute, acţiunile vizate;
- servicii de comunicare în cadrul echipei proiectului şi între echipa proiectului şi public;
- instrument de lucru în cadrul proiectului: evaluarea rezultatelor acţiunilor întreprinse prin intermediul
unui sondaj on-line;

Proiectarea paginii de intrare (homepage)

O opţiune foarte importantă la proiectarea homepage-lui portalului a fost alegerea logo-ului şi a siglei
portalului. Drept logo al portalului a fost aleasă sintagma: Parerea ta contează!, care sugerează importanţa şi
totodată necesitatea implicării tinerilor la decizie. Sigla portalului este Portalul Tinerilor, siglă care se află
plasată în colţul de stânga sus al fiecărei pagini (figura 1).

Figura 1 Homepage-ul portalului tinerilor

Proiectarea serviciilor de informare

A) Asigurarea accesului la informaţiile privind politicile de tineret

Premisa realizării dialogului democratic între tineri şi structurile autorităţii publice o constituie stabilirea
unui contact permanent şi eficace prin care să se realizeze accesul tinerilor la informaţii. Portalul tinerilor va
îndeplini în final funcţia unui centru de informare electronică care să poată fi adaptat şi implementat la
instituţiile de administraţie publică interesate.
B) Asigurarea accesului la rezultatele obţinute în cadrul proiectului
In versiunea iniţială de prototip, asigurarea accesului de rezultatele obţinute în cadrul proiectului se
realizează prin secţiunea Raport de cercetare (figura 2).

326
 Figura 2 Secţiunea Raport de cercetare
C) Legături spre site-uri importante pentru tematica portalului
Sunt realizate prin secţiunea LINK-URI (figura 3).

Figura 3 Secţiunea LINK-URI

327
 Modalitatea de administrare a secţiunii este prezentată în figura 4.

Figura 4 Administrarea secţiunii LINK-URI

Proiectarea facilităţilor de anchetare on-line a tinerilor cu privire la interesul pentru implicarea

în deciziile publice

Facilităţile de anchetare proiectate în cadrul portalului urmăresc realizarea unor sondaje de opinie on-
line cu privire la importanţa implicării tinerilor în luarea deciziilor de către instituţiilor administraţiei publice la
diferite niveluri. Aceste sondaje de opinie sunt implementate cu ajutorul serciciului de voting on-line (figura 5).

328
 Figura 5 Voting
Modalitatea de administrare a secţiunii este prezentată în figura 6.

Figura 6 Administrarea secţiunii Voting

Proiectarea serviciilor de ştiri şi evenimente

A) Adăugarea ştirilor
Modalitatea de publicare a ştirilor este prezentată în figura 7.

Figura 7 Adăugarea ştirilor

Vizualizarea ştirilor noi este realizată în secţiunea STIRI (figura 8).

Figura 8 Sectiunea STIRI

329
 Căutarea anumitor ştiri, după o serie de criterii se realizează în modul prezentat în figura 9.

Figura 9 Căutarea ştirilor

Modalitatea de adăugarea a unor evenimente este prezentată în figura 10.

Figura 10 Adăugarea unui eveniment

Administrarea evenimentelor (modificare sau ştergere) presupune selectarea unui eveniment existent
(figura 11).

Figura 11 Selectare eveniment

Proiectarea serviciilor de administrare a utilizatorilor şi conţinutului informaţional

Figurile 12, 13 şi 14 prezintă ferestre de administrare a utilizatrilor şi a continutului portalului.

Figura 12 Fereastră de administrare a utilizatorilor

330
 Figura 13 Statistici portal

Figura 14 Fereastră de administrare a portalului

331
STUDIU PRIVIND PIAŢA INTERNĂ A VINULUI ŞI A PRODUSELOR VINIVITICOLE. CERCETAREA PIEŢEI
MONDIALE A VINULUI

Prof.univ.dr. Victor Manole

Prof.univ.dr. Mircea Gheorghiţă
Conf.univ.dr. Mirela Stoian
Lector univ.dr. Roxana Simona Pătărlăgeanu
Asistent univ.drd. Raluca Andreea Ion
Prep.univ.drd. Mircea Marian MItroi
Prep.univ. Mirela Alexandru
Student George Mădălin Pop

Studiul privind piaţa internă şi externă a vinului s-a concentrat pe analiza în dinamică a cererii şi ofertei
de vin. Pentru a studia modelul de consum al vinului, s-a elaborat un chestionar, ale cărui date au fost
prelucrate, elaborând concluziile referitoare la preferinţele consumatorilor. Oferta s-a analizat în dinamică
pornind de la suprafeţele ocupate cu viţă de vie, continuănd cu producţia de struguri şi terminând cu producţia
de vin. Tranzacţiile comerciale internaţionale ale principalelor state producătoare şi consumatoare de vin au
fost analizate la sfârşitul studiului.
România este ţară viticolă, membră din anul 1928, a Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului. Ţara
noastră este exportator tradiţional de vinuri, recunoscute şi apreciate pe pieţele externe. Prin mărimea
suprafeţelor viticole şi a producţiilor realizate, România se situează printre primele 10 ţări viticole din lume.
În ultimii douăzeci de ani, patrimoniul viticol al României a scăzut de la 286,2 mii ha la 223 mii ha.
Suprafaţa de vii pe rod a crescut de la 223,6 mii ha în anul 1990 la 242 mii ha în anul 2002, ca urmare a
creşterii suprafeţelor cultivate cu vii hibride. Producţia de struguri de vin a înregistrat o uşoară creştere în anul
2000 faţă de 1999. Producţia de vin de calitate a crescut în anul 2000 faţă de anul 1999, de la 1030 mii hl la
1619 mii hl. În anul 2002, producţia de struguri pentru vin s-a cifrat la 1076 mii tone, iar producţia de vin la 546
mii tone. Consumul de vin a înregistrat o uşoară scădere, situându-se la nivelul a 22,1 l/capita/an.
In relaţia cu Uniunea Europeană, pentru anul 2004, contingentul la exportul de vin este de 300.000 hl,
iar la import 60.000 hl. Pentru protejarea reciprocă şi controlul denumirilor de origine a vinurilor şi băuturilor
alcoolice a fost convenit, în anul 2001, un Acord cu Uniunea Europeană 1 .

1. Studierea cererii pentru vin

Pentru a “fotografia” situaţia pieţei vinului în Bucureşti, în vederea unei analize structurale a acesteia,
s-a iniţiat cercetarea selectivă pe bază de chestionar, pe un eşantion de 400 de persoane. Rezultatele
înregistrate de operatorii de sondaj sunt sintetizate în tabelele şi graficele următoare.
La întrebarea „Ce fel de vin aţi achiziţionat?” cu variante de răspuns sec, demisec, demidulce şi dulce,
aproximativ 50% dintre cumpărători preferă vinul demisec.
La întrebarea „Care sunt mărcile de vin pe care le cunoaşteţi, sau de care aţi auzit?”, răspunsurile s-au
concentrat pe vinurile din podgoria Murfatlar (29%), urmate de Cotnari (22%), Odobeşti (18%) şi Jidvei (18%).
În Figura nr.1 pot fi analizate cotele de piaţă deţinute de principalele mărci cunoscute de consumatori. Vinurile
podgoriilor Pietroasele (6%), Tohani (3%) şi Dealu Mare (3%) completează preferinţele consumatorilor.

1
Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
 Cotele de piaţă deţinute de principalele podgorii
6%
22% Cotnari
Jidvei
18%
Dealu Mare
Tohani
0% Ştefăneşti
Murfatlar
18%
Drăgăşani

29% Odobesti
3%
1%3% Pietroasele

Figura 1

La întrebarea “Pentru ce soiuri (mărci) de vin aţi văzut recent reclamă la televiziune?”, indiferent de
sex, vârstă, stare civilă, ocupaţie sau venit, 90% din persoanele intervievate au recunoscut vinul Murfatlar în
reclamele difuzate în mass media. Răspunsurile au variat în jurul mărcilor Rai de Murfatlar şi Sec de Murfatlar.
Cu o pondere redusă în totalul răspunsurilor, vinurile podgoriilor Jidvei, Cotnari, Viţă Românească şi
Pietroasele au fost totuşi amintite de respondenţi printre vinurile pentru care se realizează publicitate în mass
media.
La întrebarea „Ce importanţă au următoarele criterii în decizia de achiziţionare a vinului?”, s-a cerut
subiecţilor intervievaţi să indice, pe o scală de la „foarte important” la „foarte puţin important”, ordinea de
importanţă a următoarelor caracteristici ale vinului: soiul, tipul vinului, podgoria, culoarea, preţul şi ambalajul.
Tipul de vin şi soiul, urmate de culoare, sunt cele mai importante caracteristici urmărite de consumatori în
aprecierea unui vin. Surprinzător, preţul nu are o importanţă foarte mare, fiind clasat pe locul cinci în această
ierarhie.
La întrebarea „Ce tip de ambalaj preferaţi?”, consumatorii au ales, în majoritate, sticla de 0,75 l,
indiferent de criteriul demografic luat în considerare.
Una din problemele de interes ale cercetării a vizat frecvenţa de cumpărare a produsului. La întrebarea
“Care a fost frecvenţa de cumpărare în ultimele luni?”, rezultatele arată că în zona de frecvenţă medie (între o
dată pe săptămână şi o dată pe lună) se înregistrează cea mai mare parte a cumpărătorilor de vin (peste 70%
din totalul celor investigaţi). O frecvenţă foarte mare (o dată pe zi) nu s-a înregistrat niciodată, iar frecvenţa
slabă (mai rar decât o dată pe lună), este proprie la circa 80% din totalul celor intervievaţi.
Cercetarea întreprinsă nu poate evita problemele legate de localizarea cererii de vin. Din acest punct de
vedere este de remarcat faptul că 67% dintre cumpărători preferă achiziţia de vin de la supermarket, faţă de
19% care achiziţionează vinul din magazine de dimensiune mică şi, ceea ce este aproape inexplicabil, numai
15% fac achiziţia din magazinele specializate în desfacerea vinului. Analiza în structură, pe sexe, stare civilă,
vârsta şi venit întăreşte constatarea că ponderea vânzărilor este deţinută de supermarket-uri.
Un aspect important al cercetării pieţei vinului îl constituie preţul pe care sunt dispuşi consumatorii să îl
plătească pentru o sticlă de vin de 0,75 l. Majoritatea intervievatilor ar plăti între 76.000-100.000 (25,75%
dintre bărbaţi şi 20,25% dintre femei), aceştia fiind persoane cu vârste cuprinse între 25-49 ani, adică la vârsta
la care pot obţine venituri proprii, iar acestea din urmă au un nivel ridicat (peste 10 mil. lei), sunt persoane cu
studii superioare şi/sau patroni.
Referitor la caracteristicile pe care ar trebui să le aibă vinul ideal, cei care au răspuns “preţ accesibil”
sunt persoanele care provin din familii cu 3-4 membri, muncitori, funcţionari sau intelectuali cu venituri de până
la 10 milioane lei. Corelând datele cu cele obţinute la întrebările anterioare, aceştia sunt “conservatorii”.
“Gustul”, în schimb, este apreciat mai mult de persoanele cu vârste între 25 şi 49 ani, care provin din familii cu
cel mult 3 membri şi care sunt intelectualii şi patronii cu peste 10 milioane lei venituri nete lunar.
Ca urmare, au fost identificate două grupuri mari de consumatori:
1. “Conservatorii”, persoane de sex masculin care ar plăti sub 50000 lei pentru o sticlă de vin de 0,75
l, familişti, majoritatea cu 3 membri, cu studii până la nivelul mediu, muncitori sau funcţionari şi cu un venit de
cel mult 10 milioane lei şi care apreciază “preţul accesibil”. Având în vedere strânsa corelaţie dintre venituri şi
preţul plătit pentru acest produs, este normal ca preţul să aibă întâietate în faţa gustului.
2. “Sofisticaţii” sunt cei care ar plăti peste 100000 lei pentru un astfel de produs, persoane în
majoritate necăsătorite, cu cel mult 3 membri ai familiei, cu vârste de până la 34 ani, patroni şi/sau intelectuali,
cu venituri peste medie, care consumă ocazional şi care preferă un vin de foarte bună calitate.

339
 La întrebarea referitoare la recunoaşterea soiurilor, se constată că respondenţii au auzit de majoritatea
acestora. Cele mai recunoscute soiuri au fost: Busuioacă de Bohotin, Galbenă de Odobeşti, Grasă de Cotnari,
Merlot, Muscat Ottonel, Riesling şi Sauvignon Blanc. Mai puţin cunoscute sunt soiurile Aligote, Băbească,
Chardonnay, Pinot Gris, Pinot Noir şi Fetească Neagră.
La întrebarea deschisă „La ce vă gândiţi când se vorbeşte despre vin?”, răspunsurile au variat de la
distracţie, petrecere, voie bună, bucurie, la sănătate, tradiţie, bogăţie etc.

2. Piaţa mondială a vinului

Piaţa vinului prezintă anumite caracteristici care o particularizează în ansamblul pieţelor

agroalimentare. În cadrul acestei pieţe, concurenţa între diferitele tipuri de produse joacă un rol important,
conturând dimensiunea cererii şi ofertei. Efectul de substituţie joacă un rol important în concurenţa dintre
băuturile alcoolice şi cele nealcoolice, fiind un element esenţial al acestei pieţe.
Piaţa vinului este o piaţă matură afectată puternic de evoluţiile favorabile sau defavorabile determinate
de obiceiurile de consum şi comportamentul de cumpărare al consumatorilor de vin. În ţările tradiţional
producătoare şi consumatoare de vin, consumul de vin inferior se diminuează rapid în timp ce consumul
vinului de calitate creşte lent. Comportamentul pieţei pare să fie determinat de deviza “să bei mai puţin, dar să
bei mai bine”.
După trioul european Franţa-Italia-Spania şi SUA, în topul producătorilor mondiali se situează
Australia, Argentina şi China. Cea mai mare parte a producţiei americane se concentrează în California.
Alături de Argentina şi Australia, alte două state din emisfera sudică – Africa de Sud şi Chile – deţin locuri
fruntaşe în topul producătorilor de vin.
Ţările din Europa Centrală şi de Est se numără, de asemenea, printre principalii producători de vin.
România, cu o producţie naţională de 546100 tone metrice, se situează pe locul 10 mondial. Nivelul producţiei
şi exportului Ungariei, echivalent cu cel din Chile, situează această ţară, cu o producţie de 3,5 milioane hl şi
circa 1 milion hl exporturi, pe locul 12 în clasamentul mondial. Producţia Bulgariei se apropie de 2 milioane hl,
iar capacitatea ei de export este superioară celei ungare.
La nivel mondial, consumul de vin este puternic diferenţiat pe zone, fiind influenţat de obiceiurile de
consum al băuturilor alcoolice şi de modelul de consum specific fiecărei ţări. Ţările europene au fost şi vor
rămâne principalele state consumatoare. Tradiţia de cultivare a viţei de vie are origini foarte vechi, influenţând
de-a lungul timpului consumul de vin.
În ceea ce priveşte evoluţia consumului mondial de vin, acesta a crescut de la 22175 mii tone metrice,
în 1995, la 23135 mii tone metrice, în 2002. Această creştere de 4,5 % este însă departe de a fi una liniară,
consumul pe plan mondial înregistrând fluctuaţii importante într-o perioadă relativ scurtă (8 ani).
Principalele ţări consumatoare de vin sunt: Italia, Franţa, Croaţia, Portugalia, Elveţia, Spania,
Danemarca, Argentina, Grecia, Ungaria şi alte ţări europene.

3. Tranzacţiile mondiale cu vin

În ultimul timp au apărut actori noi pe piaţa mondială a vinului, generând o competiţie crescută pentru
producătorii tradiţionali în industrializarea vinurilor de calitate: Franţa, Spania şi Italia. Aplicându-se tehnologii
noi, s-a reuşit obţinerea unor vinuri bune şi la preţ scăzut în regiuni noi, precum Australia, California şi Noua
Zeelandă. Noii producători au aplicat o strategie agresivă de promovare a produselor proprii care, în scurt
timp, au adus aceste ţări în topul vânzărilor mondiale de vinuri.
Dinamica importurilor de vin, în perioada 1995-2002 (tone metrice)

Tabelul 1

Anul
Importuri
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
TOTAL
5017480 5003576 5416696 5965141 5780211 5471012 6022221 6282228
mondial
Sursa: FAOSTAT

340
 La nivel mondial, volumul total al importurilor de vin a cunoscut un trend ascendent în perioada 1995 –
2002, cu o uşoară inflexiune la nivelul anului 2000, determinată de reducerea importurilor de vin în Uniunea
Europeană, principalul actor de pe această piaţă şi unicul capabil să influenţeze major fluctuaţiile din cadrul
acesteia. Uniunea Europeană deţine nu mai puţin de 74% din totalul importurilor de vin, fiind urmată de
America de Nord şi Centrală, cu o cotă de cca. 5 ori mai mică.
Uniunea Europeană este liderul mondial de necontestat şi în exporturile de produse vinicole, cu un
volum al tranzacţiilor care a depăşit 4,6 milioane tone în anul 2002, ceea ce reprezintă nu mai puţin de 76%
din piaţa acestor produse la nivel global, variaţile exporturilor europene resimţindu-se în oscilaţiile trendului
pieţei mondiale. Următorii mari exportatori de vin, ca regiuni, sunt Australia-Oceania şi America de Sud, cu
cantităţi ce se situează în jurul cifrei de jumătate de milion de tone de vin exportate şi care prezintă tendinţe de
creştere semnificative ale acestora de la an la an (Tabelul nr.2).

Dinamica exportului de vin, pe continente, în perioada 1995-2002

(tone metrice)

Tabelul 2
Anul
Specificare
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
UE (15) 3869079 3876785 4245546 4802087 4838260 4311386 4583661 4611444

America
359007 344466 474915 477928 458624 504550 587277 472300
de Sud
Africa 160849 155276 122118 125507 97610 191256 191509 248865

America
de Nord & 136883 164687 209493 256517 266902 281594 289670 269951
Centrala
Australia-
122014 140744 167495 207952 233451 349148 398080 497142
Oceania
Sursa: FAOSTAT

4. Comerţul exterior cu vin al României

Cu un patrimoniu viticol de 254.000 hectare, România înregistrează o producţie anuală de vin de

546.100 tone metrice, exportând însă doar 10% din producţie. Cu o cotă de 0,8% în comerţul mondial, cu doar
17% din vinurile româneşti îndeplinind parametrii de performantă impuşi de standardele internaţionale, ţara
noastră se situează pe locul 14 în topul exportatorilor mondiali de vin.

Balanţa comerţului exterior cu vin a României

Tabelul 3
Anul
Specificare
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Export 66,5 33,5 17,7 22 37 30,5 45,4 80,6 64,7 29,2 25,3 39,4 50,4
(mii tone)
Export 11 15,6 13,6 15,5 18,39 22,43 32,90 42,40 37,58 22,28 17,74 19,65 23
(mil USD)
Import 105,5 38,2 8,6 32,8 5,1 13,9 5,1 0,77 7,1 7,7 1,2 0,66 0,72
(mii tone)
Import 7,4 6,2 15,6 5,4 1,7 4,2 1,6 0,6 3,6 3,6 1,2 1,3 1,8
(mil USD)
Sursa: FAOSTAT

Orientarea geografică a exportului românesc de vin a cunoscut modificări importante în ultimul

deceniu. Dacă înainte de 1989, fostul bloc comunist reprezenta principala destinaţie a exportului românesc de
vin, după 1990 exportul românesc de vin s-a orientat către tările Uniunii Europene. România a exportat în
aceste ţări, în anul 2002, o cantitate de 37 700 tone (circa 75% din totalul exportului).

341
 Bibliografie

1. CALDENTEY, P., colab. Marketing Agrario, Madrid, Mundi-Presa, 1994

2. CHIRAN, A., colabo. Marketing Agroalimentar – teorie şi practică, Bucureşti, Editura

Orizonturi, 2002

3. DIACONESCU, M. Marketing agroalimentar, Bucureşti, Editura Uranus, 2002

4. HEALY, S., Les consequences de l'accord sur l'agriculture du Cycle

PEARCE, R., d'Uruguay pour les pays en developpement, Rome, FAO, 1998
STOCKBRIDGE, M.
5. KOTLER, PH., Management Marketing, Bucureşti, Editura Teora, 1997
DUBOIS, B.
6. KOTLER, PH. Kotler on marketing – how to create, win and dominate markets,
Editura The Free Press, 1999

7. KOTLER, PH. Principiile marketingului, Bucureşti, Editura Teora, 1999

8. LEVINSON, J.C., GALLAGHER, B., Guerrilla Selling – Arme şi tactici neconvenţionale pentru
WILSON, D., R. creşterea vânzărilor, Bucureşti, Editura Business Tech
International Press, 1995

9. MANOLE, V., Marketing, Bucureşti, ASE, 2004

STOIAN, M.

10. MANOLE, V., Agromarketing, Bucureşti, Editura ASE, 2004

STOIAN, M.,
ION, R.

11. *** „Vinul îşi face loc în topul plasamentelor financiare” Cotidianul,
11 Octombrie 2004

12. *** „Vinul pe internet” Jurnalul Naţional, 22 noiembrie 2004

13. „Vinul românesc, mai ieftin afară decât pe piaţa internă”,

Curierul Naţional

14. *** WTO 2004. Doha Work Programme, Draft General Council
Decision of 31 July 2004, www.wto.org

15. *** MAPDR

16. *** FAOSTAT

342
 CONSORTIUL DE EXTENSIE SI DIVERSIFICARE RURALA. SITUATIA DIAGNOSTIC PRIVIND STAREA
FERMIERILOR
IN JUDETUL CALARASI

Prof. Dr. Gabriel Popescu, Academia de Studii Economice Bucureşti

În economia judeţului Călăraşi, puţine ramuri de activitate au în prezent o poziţie atât de clar delimitată
precum agricultura. Potenţialul natural, dar şi factori condiţionali care s-au manifestat în ultimele două decenii
au contribuit hotărâtor în acest sens. Relieful de câmpie şi solurile cernoziomice, explică caracterul
predominant cerealier al regiunii, în timp ce modificările structurale apărute în economie după 1989 au
influenţat negativ sectorul industrial. Agricultura constituie în prezent principala activitate economică, bazată
pe aproape 3% din suprafaţa agricolă a ţării şi pe mai mult din 84% din suprafaţa judeţului.

Resursele naturale
Judeţul Călăraşi se întinde pe 508,8 mii hectare în sud-estul României, pe stânga cursului inferior al
Dunării (km 452-300). Se învecinează cu judeţele Ialomiţa (nord), Constanţa (sud-est), Giurgiu (vest) şi
Sectorul Agricol Ilfov (nord-vest).
Suprafaţa de câmpie pe care o ocupă judeţul Călăraşi se înclină uşor pe direcţia nord-vest – sud-vest,
cuprinzând mai multe subunităţi ale Câmpiei Române: Bărăganul Sudic, Câmpia Burnazului, Câmpia Vlasiei şi
Lunca Dunării.
Reţeaua hidrografică este în întregime tributară Dunării, având una din cele mai scăzute densităţi din
ţară (0,1 km/km2). Principalele cursuri de apă sunt alohtone, reprezentate de fluviul Dunărea, cu poziţie
periferică, delimitând judeţul în sud şi sud-est şi râurile Argeş şi Dâmboviţa.
Clima este temperat continentală.
Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 500-540 mm, dar se caracterizează printr-o variabilitate
neperiodică accentuată.
Solurile fac parte din clasa molisoluri, caracterizate de o fertilitate ridicată.

Populaţia
Datele înregistrate la recensămintele populaţiei din 1992 şi 2002 evidenţiază în judeţul Călăraşi o
scădere a numărului populaţiei cu un procent uşor mai redus decât cel înregistrat la nivel naţional (4,19% faţă
de 4,95%). Practic, populaţia judeţului se diminuat cu 14187 persoane. Grupa de vârstă 60 de ani şi peste a
înregistrat o creştere de 13% în intervalul 1994-2002, reprezentând 22% din total la sfârşitul perioadei (faţă de
19% în 1994).
Structura pe sexe a populaţiei este echilibrată , cu uşoară predominare, la nivelul judeţului, dar mai
ales în mediul urban, a populaţiei de sex feminin. Remarcăm faptul că în mediul rural proporţia relativă a
bărbaţilor şi femeilor este foarte apropiată, cu diferenţe între ele de numai 0,36%, astfel că numărul
persoanelor de sex masculin este depăşit de cel al femeilor cu numai 1460 persoane.

Forţa de muncă
Rata de activitate a populaţiei în judeţul Călăraşi, de circa 40%, arată faptul că populaţia care lucrează,
îşi caută de lucru sau se pregăteşte să lucreze reprezintă o proporţie mai mică decât valoarea înregistrată la
nivel naţional (peste 50%). Pe de altă parte, gradul de ocupare este ridicat, având în vedere faptul că în anul
2002 proporţia populaţiei ocupate este de 82% din populaţia activă.
Repartiţia populaţiei ocupate din judeţul Călăraşi pe tipuri de activităţi arată faptul că agricultura
reprezintă, cum era de aşteptat, cea mai importantă ocupaţie (>44%), urmată de industria prelucrătoare
(16,8%) şi comerţ (8,3%). Peste jumătate din populaţia ocupată îşi desfăşoară activitatea în sectorul privat,
proporţia fiind mai ridicată în mediul urban şi menţinându-se predominantă în mediul rural.
 Şomajul afectează 16,7% din populaţia activă a judeţului, înscriindu-se pe o curbă ascendentă. Astfel,
deşi în anul 1997, numărul şomerilor s-a redus la jumătate faţă de anul 1994, în următorii ani numărul
şomerilor este în creştere, fiind în 1999 de 2,4 ori mai mare, iar în 2002 de 3,4 ori.
În economia judeţului, activitatea principală este agricultura, bazată pe un potenţial deosebit. Acest
fapt este ilustrat de dimensiunea suprafeţei agricole, care situează judeţul pe locul 8 în ţară (426780 ha), de
structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale, dar mai puţin de numărul societăţilor
comerciale care îşi desfăşoară activitatea în agricultură. Acestea reprezintă numai 6,2% din total, dar li se
adaugă societăţile agricole, asociaţiile familiale şi alte tipuri de unităţi. Numărul salariaţilor din agricultură,
vânătoare şi servicii anexe este de numai 5814 persoane, respectiv 14,25% din total, dar comparativ cu
valorile înregistrate la nivel naţional (2%) şi regional (5%) evidenţiază importanţa acestui sector de activitate în
economia judeţului.
Industria este orientată, cu precădere, spre activităţi de prelucrare. Principalele ramuri reprezentate la
nivelul judeţului sunt: industria alimentară şi a băuturilor; fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; fabricarea
celolozei, hârtiei şi a produselor din hârtie; industria altor produse şi minerale nemetalice; industria metalurgică
şi a produselor din metal şi industria mijloacelor de transport. În industria prelucrătoare, cea mai mare pondere
este deţinută de industria alimentară care, în anul 2003 a contribuit cu 58,4% la producţia industrială a
judeţului. Urmează, în ordine, industria confecţiilor textile (17,6% din totalul producţiei industriale), industria
celulozei şi hârtiei (9,0%), industria altor produse din minerale nemetalice (3,0%).
Teritoriul judeţului Călăraşi este traversat de magistrala feroviară dublă Bucureşti-Constanţa (principal
nod fgeroviar), la sud-vest existând tronsonul feroviar Bucureşti-Olteniţa. Lungimea drumurilor publice
totalizează 1175 km, din care 385 km sunt drumuri naţionale şi 793 km drumuri judeţene şi comunale, astfel
că densitatea reţelei rutiere este de 23,1 km/100 km2. Judeţul Călăraşi este traversat de autostrada Bucureşti-
Fundulea-Feteşti-Constanţa. Transporturile navale de mărfuri şi de agrement pe Dunăre se derulează prin
porturile fluviale Călăraşi şi Olteniţa.
Legătura directă cu un larg spaţiu geografic contribuie şi la dezvoltarea turismului. Riveranitatea
judeţului Călăraşi la Dunărea crează o atractivitate turistică deosebită, dar insuficient exploatată în prezent.
Utilizarea locurilor disponibile în structurile de cazare se menţine scăzută la nivelul judeţului pe parcursul unui
an turistic (15-24%).
Ultimii ani au însemnat în judeţul Călăraşi şi noi paşi pentru creşterea oportunităţilor de dezvoltare,
având la bază cele mai importante avantaje, între care menţionăm: potenţialul agricol, potenţialul tehnic,
resursele de apă, poziţia geografică de frontieră la intersecţia drumurilor de tranzit între Asia şi Europa de
Vest; ieşirea la calea navigabilă; resurse umane pregătite.
În 1993 a fost înfiinţat Punctul de control pentru trecerea frontierei Călăraşi (România) – Silistra
(Bulgaria). Acesta a contribuit la dezvoltarea economică a regiunilor de graniţă prin intensificarea comerţului şi
a cooperării economice.

Situaţia exploataţiilor agricole

Prin aplicarea Legii fondului funciar, circa 61,5% din suprafaţa agricolă a judeţului se află în proprietate
privată, astfel că au luat fiinţă 518 societăţi agricole cu personalitate juridică din desfiinţarea fostelor CAP-uri.
În judeţ mai funcţionează un număr mare de asociaţii familiale şi peste 2000 de persoane fizice care sunt
orientate cu precădere către comerţ, alimentaţie publică şi sfera serviciilor.
Judeţul Călăraşi are un total de 83564 unităţi agricole (8,86% din zona de sud şi 1,75% din România),
din care 99,4% exploataţii agricole individuale şi 0,6% unităţi cu personalitate juridică (13,8% din zona de sud
şi 2,24% din România).
Fiind un judeţ de câmpie, agricultura deţine ponderea cea mai importantă în economia locală. Fondul
funciar are următoarea structură: teren arabil 96,8%, păşuni 1,25%, fâneţe 0,02%, vii 1,84% şi livezi 0,07%.
Judeţul Călăraşi utilizează o suprafaţă agricolă totală de 375633 ha (16,0% din zona sud şi 2,7% din
România), din care 23% în exploataţiile individuale (7,6% din zona sud şi 1,1% din România) şi 77% suprafaţa
utilizată de către unităţile cu personalitate juridică (24,0% din zona de sud şi 4,6% din România).
Structura suprafeţei agricole utilizate în România pe categorii de folosinţă, la recensamântul general
agricol din 2002, a fost următoarea: 62,8% teren arabil; 1,4% gradini familiale; 33,2% păşuni şi fâneţe naturale
şi 2,5% culturi permanente. În România suprafeţele ocupate cu păşuni şi fâneţe au crescut în detrimentul celei
arabile şi a celei cu vii şi livezi (culturi permanente).

348
 Judeţul Călăraşi are suprafaţa agricolă utilizată pe următoarele categorii de folosinţă: 94,6% teren
arabil, 1,3% grădini familiale, 2,7% păşuni şi fâneţe naturale, 1,35% culturi permanente. După cum se
observă, judeţul Călăraşi are o pondere covârşitoare în ceea ce priveşte terenul arabil (care include şi terenul
rămas necultivat dar şi cel ocupat de sere, solarii, căpşunerii).
Gospodăriile agricole individuale din România utilizează o suprafaţă agricolă de 7715632 ha, din care:
70% teren arabil, 3% grădini familiale, 24% păşuni şi fâneţe naturale şi 3% culturi permanente.
Judeţul Călăraşi înregistrează o suprafaţă agricole utilizată de ecplotaţiile agricole individuale de 87456
ha, din care 89% teren arabil, 5,7% grădini familiale, 0,03% păşunio şi fâneţe naturale, 5,3% culturi
permanente.
Suprafaţa agricolă utilizată care predomină în explotaţiile agricole individuale din judeţul Călăraşi este
cea arabilă şi grădinile familiale, respectiv o suprafaţa destinată produselor agricole, în principal pentru
consumul propriu al membrilor exploataţiei agricole individuale.
Unităţile agricole cu personalitate juridică din România utilizează o suprafaţă agricolă de 6223840 ha
(cu 1491792 ha mai puţin decât exploataţiile agricole individuale) din care 54% teren arabil, 44% păşuni şi
fâneţe naturale, 2% culturi permanente.
În judeţul Călăraşi suprafaţa agricolă utilizată de unităţile agricole cu personalitate juridică este de
288177 ha, din care 96% teren arabil, 3,5% păşuni şi fâneţe naturale, restul culturi permanente.
Suprafaţa agricolă utilizată care predomină în unităţile agricole cu personalitate juridică din judeţul
Călăraşi este terenul arabil, păşunile şi fâneţele naturale, acestea fiind combinate pentru creşterea animalelor.
Judeţul Călăraşi are o suprafaţă agricolă irigată de 22574 ha (6% din ponderea suprafeţei irigate în
suprafaţa agricolă utilizată a României).
Judeţul Călăraşi deţine un număr de 5038 tractoare, reprezentând 17% din totalul de tractoare al zonei
de Sud şi 2,9% al României. Ponderea cea mai mare o înregistrează unităţile cu personalitate juridică (53%),
urmate îndeaproape de exploataţiile agricole individuale (47%). Din păcate, încărcătura medie pe un tractor în
judeţul Călăraşi este de 71 ha, fiind un element nefavorabil.
Judeţul Călăraşi prezintă următoarele efective de animale pe specii: bovine 7,4% din totalul efectivelor
de bovine a zonei Sud şi 1,1% din efectivele României; ovine 16,1% şi respectiv 1,7%; caprine 11,7%,
respectiv 2,2%; porcine 15,7%, respectiv 2,8%; păsări 16%, respectiv 3,7%; cabaline 14,2%, respectiv 2,2%;
familii de albine 9,4%, respectiv 1,6%. Ponderea cea mai mare o înregistrează ovinele şi păsările, fiind o zonă
cu tradiţie.
Judeţul Călăraşi a înregistrat următorul număr de animale ce revin la 100 ha teren, pe principalele
specii: 9 la bovine, 33 la ovine, 4 la caprine şi 65 la porcine.

Piaţa cerealelor în judeţul Călăraşi

Judeţul Călăraşi este o zonă cerealieră importantă a României, dar fiind relieful predominant de
câmpie. Suprafaţa ocupată cu cereale a înregistrat o evoluţie ascendentă de la 58% din total suprafaţă
cultivată în anul 1990 la 67% în anul 1997, ajungând în 2002 la 70%.
Suprafaţa cultivată cu grâu a înregistrat o evoluţie oscilatorie în perioada 1990-1996, dar începând cu
anul 1997 a înregistrat un trend ascendent (42,3% in 1997, 47,5% în 1999, 55,9% în 2001).
Suprafaţa cultivată cu porumb a înregistrat în perioada 1990-1995 o tendinţă oscilatorie, urmând ca în
perioada 1996-2001 să înregistreze reduceri însemnate (58,6% în 1996, 43,5% în 1999, 32% în 2001).
În 2002 în judeţul Călăraşi, din totalul suprafeţei cultivate cu cereale grâul şi secara ocupau 53,8%,
orzul şi orzoaica 14,6%, iar porumbul 30,7%.
Din punct de vedere al structurii de proprietate, sectorului privat îi revine 90% din suprafaţa totală
cultivată şi 93,1% din suprafaţa cultivată cu cereale. Pe categorii de culturi sectorul privat deţine 93,1% din
suprafaţa totală cultivată cu grâu, 91,1% din suprafaţa totală cultivată cu orz, 62,8% din suprafaţa totală
cultivată cu ovăz şi 94,6% din suprafaţa totală cultivată cu porumb.
Producţia de cereale la nivelul României, în general, şi a judeţului Călăraşi în special, a înregistrat
oscilaţii. Cele mai mari s-au înregistrat la cultura porumbului, urmată de grâu, iar cele mai constante au fost
producţiile realizate la orz şi orzoaică. Randamentele obţinute pentru cereale în perioada 1990-2002 au avut
oscilaţii mai mari în cazul sectorului privat faţă de cel de stat.

349
 Producţia totală de cereale a fost în 1996 de 594135 tone (aproximativ 56% din producţia anului 1995
şi 66% din cea a anului 1990) şi în 2002 de 613710 tone (48% din producţia anului 1997 şi 69% din cea a
anului 1990). Cele mai ridicate valori s-au înregistrat în anul 1995 – 1054570 tone, în anul 1997 – 1254896
tone şi în 2001 – 1050286 tone.
Cererea de produse cerealiere se concretizează în: consumul populaţiei, seminţe utilizate ca input-uri
pentru agricultură şi consumul de furaje pentru hrana animalelor.
Consumul populaţiei a înregistrat scăderi în toată perioada analizată datorită tendinţei generale de
reducere a consumului de pâine ce se manifestă pe plan mondial, dar mai ales politicii practicate de guvern în
domeniul preţurilor la unele produse agricole.
Producătorii agricoli din judeţul Călăraşi se confruntă cu lipsa spaţiilor de depozitare proprii. Spaţiile de
depozitare sunt reprezentate în principal de fostele silozuri existente înainte de anul 1990. După 1990 acestea
s-au regăsit în proprietatea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat – Comcereal, ulterior fiind
privatizate. În prezent jumătate din acestea aparţin unor societăţi comerciale din afara judeţului (din Bucureşti,
Ialomiţa, Galaţi, Buzău). Capacitatea totală de depozitare este de 742 mkii tone, din care 403 mii tone în
silozuri şi 329 mii tone în magazii.
Pe piaţa cerealelor din judeţul Călăraşi activează 34 societăţi comerciale care au ca obiect de activitate
comerţul en gross cu cereale şi servicii de intermediere în comerţul en gross cu materii prime agricole. Dintre
cele mai importante se remarcă: Promex Com SRL Olteniţa, FNC SA Călăraşi, Procera Agrochemical
Romania SRL Fundulea, SC Andy Rusu SNC Călăraşi, SC Terra Impex SRL Olteniţa, SC Olvagen SRL
Olteniţa, Marianda SRL Cuza Vodă, Nelly Impex SRL Olteniţa, Nelia Bancu SRL Călăraşi.
Preţurile la cereale, practicate în judeţul Călăraşi, se situează mult sub preţurile practicate de alte
judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi sub media preţului pe ţară. În 1999 preţul grâului era de 1216 lei/kg, iar în
2003 de 4719 lei/kg; preţul prumbului era în 1999 de 1041 lei/kg, iar în 2003 de 3673 lei/kg.
Situaţia economică dificilă dublată de o criză prelungită a economiei rurale necesită găsirea unor
mijloace adecvate specifice dezvoltării locale generatoare de echilibrări şi modernizare economico-socială.
Strategia de modernizare a comunităţilor rurale din judeţul Călăraşi se poate iniţia pornindu-se de la
aspectele locale, de la tradiţionala potenţialitate şi promovarea oportunităţilor endogene care sunt identificabile
în spaţiul studiat.
Abordarea dezvoltării locale, a modernizării exploataţiilor agricole în scopul depăşirii caracterului
preponderent de subzistenţă/semi-subzistenţă prin implicarea populaţiilor locale şi prin extrapolarea
iniţiativelor de la actorii rurali la nivel de comunitate a facilitat procesul elaborării unor strategii
corespunzătoare unor necesităţi reale, locale.
Iniţiativele locale, economice şi sociale au fost considerate vectori ai procesului de modernizare locală
în măsura în care a existat un proces de emergenţă între ele şi resursele endogene, în mod deosebit
proximitatea lor.
Implicarea resurselor umane locale şi potenţarea rolului pe care-l au deja în revitalizarea comunităţilor
a constituit unul din factorii cheie ai dezvoltării locale permiţând mutarea accentului asupra potenţialului uman.
Capacitatea resurselor umane de a induce elemente novatoare prin noi activităţi a fost relevată de
propria lor istorie şi de mediul socio-economic specific comunităţilor din care fac parte.
Capacitatea unor comunităţi rurale de a polariza în diverse moduri activitatea unor areale, mai mult sau
mai puţin extinse a constituit o altă dimensiune a abordării dezvoltării locale. Relaţiile economice şi sociale
care funcţionează în prezent între localităţile rurale conturează un sistem rural care are, mai ales viabilitate
economică fundamentată pe tipuri diferite de transferuri economice, uneori specializate. Existenţa firmelor cu
specific agricol – colectare, depozitare, prelucrare -, asigură un segment al filierei agroalimentare şi
fundamentează un potenţial proces de integrare a mai multor comunităţi într-un sistem al localităţilor rurale
care au acceaşi specificitate economică.
Actorii rurali care au un rol important în economia locală sunt cei cu spirit antreprenorial care au
exploataţii agricole cu profil comercial şi cei care au reuşit să-şi instituţionalizeze afacerile agricole. Natura
afacerilor este destul de limitată datorită specificului zonei agricole, a preponderenţei activităţilor agricole; în
general sunt firme care au ca principal obiect de activitate colectarea produselor agricole şi depositarea şi
bineînţeles producerea lor.
Istoria economică a performanţelor pe care le-au avut demonstrează modalitatea prin care au reuşit să
se dezvolte şi să-şi multiplice activităţile agricole. Ele au generat alte firme sau compartimente care asigurau
serviciile din amonte: producerea materialului semincer, asigurarea serviciilor mecanice, comercializarea
350
input-urilor agricole. Există în arealele studiate o multiplicare economică şi implicit ocupaţională care a
asigurat viabilitatea economică a unui spaţiu rural destul de extins.
Relaţiile economicde pe care aceste noduri economice le impun sunt de natură contractualistă, în
esenţă de tip monetar, de o raţionalitate de tip capitalist. Un alt aspect al firmelor sau antreprenorilor cu rol de
convergenţă economică este promovarea concentrării funciare; arendarea, concesionarea, în general toate
formele legale pentru comasarea terenurilor agricole permit nu numai o creştere a dimensiunilor exploataţiilor
cu impactul economic respectiv, dar stabilesc noi relaţii între comunităţile rurale, noi fluxuri economice.
Sistemul rural format din mai multe comunităţi integrate economic s-a dovedit cu atât mai funcţional cu
cât există mai multe firme care interacţionează şi cu cât acestea oferă un grad mai mare de accesibilitate
ocupaţională.
Reflexul social la nivelul comunităţilor rurale implicate nu are vizibilitate din cauza faptului că:
- istoria lor economică nu este prea îndelungată, nu au devenit forme tradiţionale ale comunităţilor
rurale;
- puterea lor economică nu este foarte mare, acumularea realizându-se în limite moderate;
- nu există comportamente sociale complementare unui asemenea tip de comportament economic;
- nu există forme instituţionale care să promoveze, să susţină formele de polarizare economică inter-
rurală.

351
 BIOPOLIMERI NATURALI RECICLABILI DOPATI CU OLIGOELEMENTE PENTRU APLICATII
MEDICALE

Prof.dr.Vişan Sanda - director de proiect, Prof. dr.Ciobotaru Virginia, Prof..dr.Ghiga Constantin, Lector
dr.Florescu Margareta, Asist. Stoica Oana, (ASE, catedra de Tehnologie Industrială);dr. ing Trandafir Viorica –
responsabil partener, ICPI Bucureşti;

Tema de cercetare contractată în programul naţional MATNANTECH începând din anul 2002 s-a
finalizat în anul 2004. Importanţa temei de cercetare constă în utilizarea deşeurilor de piele netăbăcită pentru
fabricarea de produse bioactive, cu aplicaţii multiple, printre care domeniul medical şi agricultură.
Agricultura modernă apelează la ingineria biologică, pentru a evita utilizarea pesticidelor, sau pentru
stimularea producţiei. În medicină umană şi veterinară se utilizează polimeri, compozite, materiale ceramice,
aliaje dentare, oţeluri inoxidabile pentru tratamente curente sau refaceri biologice. Se disting următoarele
domenii ce solicită din ce în ce mai mult aceste materiale speciale: ingineria ţesuturilor, ortopedia,
stomatologia, cardiovascular, urologia.
Colagenul este o proteină cu valoare nutritivă mică, localizată în oase, dentină, cartilagii, tendoane,
muşchi, vase de sânge etc. Fiecare tip de colagen are un anumit rol în organism, mutaţiile producând
dereglări, îmbolnăviri, sau malformaţii.
Colagenul poate fi folosit într-o diversitate de forme: soluţii injectabile în corpul vitros al ochiului şi sub
dermă, pudră cu acţiune hemostatică, fibre în materiale de sutură şi proteze de valve ale inimii, filme în
reparaţii chirurgicale, bureţi pentru implanturi dermice, forme tubulare pentru proteze vasculare sau
reconstrucţii de organe (esofag, trahee).
Pentru obţinerea colagenului se utilizează :
- derma pieii de bovine în cazul fabricării de membrane necesare regenerării ţesuturilor, ţesut poros
pentru oase, vase de sânge cu diametru mic şi nervi periferici ;
- derma pieii de porc pentru fabricarea de filamente pentru suturi de ligamente, fibre ca factor de
creştere. etc.

Implanturile pe bază de colagen pot încorpora şi diferite elemente, cum sunt ionii de cupru, zinc, cobalt,
molibden, fier, flour, seleniu, iod, crom, mangan, vanadiu, nichel, siliciu etc. Terapia prin oligoelemente acoperă
majoritatea dezordinilor patologice, crescând apărarea insuficientă sau cu ritm de refacere lent.
Cercetarea din cadrul contractului a parcurs toate etapele propuse:
1. Preproiectarea unor noi structuri de biopolimeri pe bază de colagen, dopaţi cu oligoelemente pe
baza ultimilor cercetări referitoare la elaborarea de noi generaţii de materiale biopolimerice biointegrabile.
Selectarea şi stabilirea direcţiilor ştiinţifice şi tehnologice optime pentru realizarea noilor structuri de
biopolimeri dopaţi cu ioni de Ca, Mg, Si etc.
2. Experimentări de laborator pentru realizarea de noi biopolimeri naturali dopaţi şi nedopaţi cu
oligoelemente pentru aplicaţii medicale. S-a elaborat tehnologia de extragere şi condiţionare a biopolimerilor
colagenici. S-au stabilit procedurile de dopare cu oligoelemente, s-au caracterizat fizico-chimic şi morfologic
noile structuri bioactive şi s-au elaborat modele experimentale de obţinere a biopolimerilor naturali dopaţi.
3. Experimentarea modelelor de structuri biopolimere dopate şi nedopate cu oligoelemente. S-au
experimentat tehnologiile de obţinere a noilor tipuri de structuri din polimeri naturali, s-a testat acţiunea lor
biologică şi s-a elaborat documentaţia tehnică de prezentare a modelelor experimentale (fişe de produs,
scheme tehnologice).
4. Elaborarea modelului experimental de structuri noi din biopolimeri naturali dopaţi şi nedopaţi cu
oligoelemente. S-au determinat modelul de arhitectură structurală a biopolimerilor dopaţi şi nedopaţi,
proprietăţilor biologice în funcţie de tipul de oligoelemente utilizate. S-a demonstrat în clinici medicale
aplicabilitatea produselor realizate, în vederea continuării cercetării şi implementării produselor. Elementele
originale au facut obiectul unei propuneri de brevet de invenţie în scopul atribuirii drepturilor de proprietate.
Informaţiile s-au diseminat prin participări la manifestări ştiinţifice, publicarea de articole, organizarea de
cursuri, imprimare pe CD etc.).
S-au utilizat deşeuri din derma pieii de bovine, din care s-a extras colagen fibrilar tip I - biostructura cea
mai adecvată şi utilizată pentru realizarea de biomateriale.
S-au preparat două tipuri de hidrolizate, acide şi neutre, în condiţii de temperatură şi presiune ridicată,
la concentraţii mari de acizi sau baze. Hidrolizatele de colagen se prezintă sub formă de soluţii apoase,
transparente de culoare galben – brun, stabile în mediu alcalin şi neutru. Conţin un amestec polidispers format
din peptide, polipeptide, oligopeptide şi amnioacizi liberi într-un procent variabile, funcţie de gradul de
hidroliză.
 Doparea a decurs favorabil, pentru concentraţiile studiate de 1 - 10% pentru fiecare element dopant, la
hidrolizatele cu masă moleculară mai mică. Hidrolizatul cu masă moleculară foarte mare se dopează doar cu
concentraţii reduse de ioni de calciu/magneziu.
S-au obţinut şi filme biopolimerice, care s-au caracterizat topografic prin analiză de suprafata. Prezenţa
diferiţilor ioni si conţinutul diferit de hidrolizat de colagen sunt factori importanţi în modificarea aspectului
suprafeţei filmului biopolimeric. În figurile 1 şi 2 se prezintă fluxurile tehnologice pentru obţinerea de
membrane pe baza de colagen.

Flux tehnologic de obţinere a membranelor (gel)

pe bază de hidrolizate de colagen HOD şi HAD

Piele gelatină de viţel

ª
Tratament alcalin NaOH şi Na2SO4, 20oC
ª
Neutralizare, spălare
ª
Tratament enzimatic cu pepsină 0,2%
ª
Precipitare cu NaCl
ª
Dializă faţă de apă şi
Tampon fosfat de sodiu
ª
Solubilizare în mediu acid, cu acizi organici, 20oC
(acid acetic 0,5 M sau acid tartric 0,2 M)
pH=3,0
ª
Omogenizare
ª
Gel de colagen
GECOL

Figura 1

Flux tehnologic de obţinere a membranelor colagenice

conţinând hidrolizate de colagen dopate cu oligoelemente

GECOL HIDROLIZAT

Formare compound
lichid
↓
Conservare cu 0,8%
nipagin
↓
Restructurare:
- reticulare cu 0,01%
aldehide
- reglare pH = 6,5 – 6,8
↓
Uscare liberă
25-28oC, 48 ore
↓
Sterilizare cu UV
↓
Ambalare în folii
sterile
357
 ↓
MEMBRANE COLAGENICE TC
cu utilizări transdermice

Figura 2

Produsele realizate în cadrul contractului (fig.3-7) au fost:

- biostimulator pulbere, utilizabil ca adaos trofic în alimentaţia animalelor tinere. Produsul conţine ioni
de calciu, fosfor şi alte microelemente uşor asimilabile în organism, precum şi aminoacizi. Se recomandă şi în
tratamentul tulburărilor digestive care împiedică resorbţia naturală a calciului, sau în alte stări fiziologice ce
necesită aport de calciu;
- hidrolizate de colagen dopate cu oligoelemente sub formă de pulbere, cu aplicaţii în cosmetică
(unguente, crème) şi farmacie (preparate transdermice şi transconjunctivale). Pot fi încadrate pe piaţă ca
produse de uz medical uman şi veterinar;
- membrană colagenică cu utilizare transdermică. Se recomandă în tratamentul defectelor din
vecinătatea implanturilor, a leziunilor de tip granulom, chist, a leziunilor deschise cu pierderi de substană
osoasă. Poate produce umplerea cavităţii după extracţii dentare, integrându-se în ţesuturile adiacente,
conferind protecţia faţă de viruşi şi microbe şi regenerarea tisulară. Produsul prezintă stabilitate chimică,
flexibilitate, biocompatabilitate şi nu se degradează enzimatic;
- filme biopolimerice pe bază de alcool polivinilic şi hidrolizate colagenice, transparente, subtiri, cu
aplicaţii medicale. Au structură microporoasă, deci sunt semipermeabile. Domeniile de utilizare pot fi: suport
pentru culturi de celule osteoblaste şi fibroblaste, sau pentru acoperirea implanturilor metalice.
Testarea biopolimerilor dopaţi cu oligoelemente s-a făcut în colaborare cu ICCF din Bucureşti şi alte
unităţi de profil din ţară.
Pentru toate produsele s-au întocmit specificaţiile tehnice, ce conţin: generalităţi, condiţii tehnice,
verificarea calităţii, metode de analiză, condiţii de ambalare, marcare, depozitare şi transport .

Figura 3 Hidrolizate de colagen

cu oligoelemente.

358
Fig. 4. Film biopolimeric pe bază de alcool polivinilic şi hidrolizat
neutru.

Figura 5 Film biopolimeric pe bază de alcool polivinilic

şi hidrolizat acid.

359
 Figura 6 Membrană Figura 7 Biostimulator
colagenică. pulbere.

Concluzii
Cercetările din cadrul contractului înscris în program MATNANTECH au urmărit realizarea de produse
biopolimerice pe bază de colagen extras din piei de viţel sau de porc, (deşeuri netebăcite), dopate şi nedopate
cu ioni metalici. S-au efectuat şi teste in vivo şi in vitro care au demostrat posibilitatea utilizării produselor
obţinute în medicina umană şi veterinară. Produsul dopat cu ioni de calciu este o sursă mai eficace decât
carbonatul de calciu, deoarece a corectat calcemia şi fosfataza alcalină, indicatori modificaţi de regimul
hipocalcic la care au fost supuse animalele.Implantul colagenic tip membrană s-a experimentat în procesul de
regenerare tisulară în paradontologie. Produsul rezistă la infecţii, nu provoacă alergii, este biocompatibil şi
permite regenerarea .Un alt produs se recomandă ca biostimulator. Produsele se pot prezenta sub formă
pulverulentă sau pelicule (membrane).

Bibliografie

1. Colectiv ASE, catedra Tehnologie industrială şi ICPI Bucureşti, „ Tehnologii de obţinere a unor noi structuri de
biopolimeri dopaţi şi nedopaţi cu oligoelemente pentru aplicaţii medicale”, rapoarte de cercetare, fazele I-IV,
program MATNANTECH, 2002-2004;
2. VIŞAN S., CIOBOTARU V., TRANDAFIR V. ş.a., Rev.Economia, nr.1,2004;
3. VIŞAN S., CIOBOTARU V., TRANDAFIR V., ALBU M., Rev.Chimie, Bucureşti, 2004;
4. VAN DAEL P., DESCHUYTERE A., ROBBERECHT H., VAN CAILLIE-BERTRAND M., LAMAND M.,
DEELSTRA H., Journal of trace elements and electrolytes in health and disease, 8(1994), p. 225-228;
5. IONESCU, I. BUJOR, TRANDAFIR, V., DEMETRESCU, I., IOVU,
H., ZGÂRIAN, G., Eurocellmat. org.,UK (sub tipar).

360
 TEHNOLOGIE DE RECICLARE A DEŞEURILOR PROTEICE
DIN INDUSTRIA DE PIELĂRIE ÎN APLICAŢII INDUSTRIALE

Prof. dr. Vişan Sanda, Prof. dr. Ciobotaru Virginia,

Prof. dr. Ghiga Constantin, Lect. dr. Florescu Margareta- ASE,
Catedra de Tehnologie industrială), Dr. ing Coară Gheorghe - ICPI Bucureşti

Tema de cercetare a fost contractată în cadrul programului naţional MENER (C202/2002) începând din
anul 2002, cu INCDTP sucursala ICPI director de program. In colaborare cu ASE Bucureşti şi INCERPLAST
SA Bucureşti contractul s-a finalizat în anul 2004 cu etapa a IV-a intitulată “Realizarea tehnologiei de
recuperare şi reciclare a deşeurilor proteice la nivel pilot”, care a avut ca obiective:
- Documentaţia de execuţie a tehnologiei pilot;
- Execuţia tehnologiei pilot;
- Studiu de fezabilitate privind aplicarea industrială a tehnologiei.
Tehnologia stabilită prezintă o soluţie rentabilă şi ecologică de valorificare a deşeurilor proteice din
industria de pielărie sub formă de materiale compozite polimerice, care pot fi utilizate la obţinerea de produse
industriale diverse.
Industria de pielărie, încălţăminte şi marochinărie exercită un impact important asupra mediului,
datorită deşeurilor rezultate din tăbăcării şi din fabricile de confecţii din piele.
Conform unui bilanţ de materiale, într-un proces tipic de tăbăcire, dintr-un total de 1000 kg piei brute se
obţin a 300-400 kg piele finită, 600-700 kg deşeuri solide şi 40-50 m3 ape reziduale. În industria de confecţii
din piele materialul este utilizat în proporţie de 80%, restul constituind deşeuri de prelucrare. Pe plan mondial
se consideră că aproximativ 70% din deşeuri sunt valorificate, pentru restul de 30% studiindu-se posibilităţi
de utilizare.

Materie primă
- piele crudă -

Deşeuri solide Apă reziduală 5%

Produse finte 70% Cr 5 kg, sulfiţi 10 kg,
Piele tăbăcită şi • netăbăcite suspensii solide
finită 25% • tăbăcite 150 kg, substanţe
• finite organice 350 kg

În tabelul 1 se prezintă cantităţile de deşeuri din piele rezultate în diferite procese tehnologice de
prelucrare.
 Cantităţi de deşeuri rezultate la prelucrarea pieilor

Tabelul 1
mii tone
Tipul deşeului de piele 1989 1994 1996 2001
ƒ deşeuri din prelucrarea pieilor brute bovine, din care: 35,2 15,0 9,36 4,56
- deşeuri nereciclabile 10,56 4,5 2,8 1,37
ƒ deşeuri din prelucrarea pieilor brute porcine, din care: 6,92 2,92 1,72 1,12
- deşeuri nereciclabile 1,73 0,73 0,43 0,28
ƒ deşeuri din prelucrarea pieilor brute ovine-caprine, din care: 2,13 1,38 1,11 1,23
- deşeuri nereciclabile 0,53 0,34 0,28 0,31
ƒ deşeuri de piei finite din confecţii, din care: 5,47 2,55 1,66 1,22
- deşeuri nereciclabile 1,64 0,77 0,49 0,37
Total deşeuri din piele, din care: 49,72 21,85 13,85 8,13
- deşeuri nereciclabile 14,4 6,34 4,00 2,33

Problema deşeurilor, în ansamblu, nu este simplă, ea presupune o abordare complexă, sub toate
aspectele, de la gestionare - identificare şi inventariere, la tratarea corespunzătoare în vederea anihilării,
reciclării-refolosirii, ceea ce implică preocupare, suport financiar şi tehnologic, forţă de muncă corespunzător
calificată şi nu în ultimul rând existenţa unui cadru legislativ, instituţional şi administrativ corespunzător.
Din analiza datelor globale referitoare la sectorul de prelucrare a pieilor animaliere în cadrul
întreprinderilor din Romania se constată că din cantitatea totală de piei crude prelucrate anual rezultă cca.
11.000 t deşeuri cu următoarea structură:
- 5500 t/an deşeuri de piele netăbăcită;
- 3500 t/an deşeuri de piele tăbăcită şi nefinisată;
- 1800 t/an deşeuri de piele tăbăcită şi finisată;
- 200 t/an deşeuri de piele cu blană.
Cele mai importante cantităţi de deşeuri provin din prelucrarea pieilor de bovine şi din confecţiile de
piele şi încălţăminte.
Reducerea poluării cu deşeurile de la tăbăcării şi de la prelucrarea produselor finite din piele se poate
realiza pe mai multe căi:
- optimizarea şi reducerea până la înlocuire a auxiliarilor chimici toxici;
- găsirea unor alternative la utilizarea tananţilor pe bază de crom;
- recuperarea şi reciclarea deşeurilor solide din procesul de prelucrare a pieilor.
Valorificarea tuturor categoriilor de deşeuri provenite din prelucrarea pieilor este specifică fiecărui tip de
deşeu, funcţie de starea fizică, structura şi compoziţia chimică a acestora (tabelul 2).

366
 Valorificarea deşeurilor din industria pielăriei
Tabelul 2
Nr. Deşeu Valorificare
1 piei netăbăcite clei, săpun, îngrăşăminte, gelatină, auxiliari chimici; biostimulatori, produse
farmaceutice şi medicale
2 piei tăbăcite talpă artificială, auxiliari chimici, articole tehnice, hidrolizate proteice, înlocuitori de
piele, cartoane şi plăci fonoizolante, mică marochinărie, fertilizanţi în agricultură,
sursă de biogaz, de energie calorică; materiale de construcţii sub formă de panouri
izolatoare fonice şi termice, rezistente la apă şi intemperii, cartoane, paste ceramice
etc.; materiale de umplutură pentru laminatele cu bitum; compozite cu cauciuc
utilizate la obţinerea anvelopelor
3 provenite din piei cromate de în amestec cu deşeuri de piei moi şi piei tari defibrate, la obţinerea tălpii artificiale
bovine (tehnologie aplicată în prezent)

Cercetările actuale se concentrează pe reducerea cantităţilor de ape reziduale şi pe scăderea gradului

de poluare a acestora prin introducerea de noi utilaje, noi tehnologii de prelucrare şi de epurare a apelor
reziduale, mutarea unor capacităţi de producţie poluante în afara oraşelor.
Preocupările pentru reducerea cantităţii deşeurilor urmăresc îmbunătăţirea calităţii pieilor neprelucrate
şi prelucrate, diminuarea volumului apelor reziduale şi utilizarea deşeurilor rezultate. Folosind tehnologii şi
utilaje performante este posibilă reducerea unor cantităţi de deşeuri. De exemplu, prin utilizarea maşinilor de
croire automată dotate cu calculator ce memorează cca. 10000 comenzi s-a realizat minimizarea deşeurile de
croire şi aproximativ 10% economii de materiale.
Tehnologiile utilizate până în prezent la noi in tara şi pe plan mondial sunt destinate cu precădere
deşeurilor de piele netabăcită, care afectează cel mai mult mediul prin faptul că sunt perisabile, voluminoase şi
conţin poluanţi (sare, sulfură de sodiu, detergenţi, conservanţi etc.), dar afectează şi costurile, prin penalităţi.
Se utilizează tehnologii de prelucrare chimică consumatoare de energie electrică (1000 kWh/t), energie
calorică (cca. 642000 kcal/t) şi apă industrială (3,5-4 m3/t). Hidrolizatele obţinute se folosesc la prepararea
unor produse de finisare a pielii, ca înlocuitor de liant în pastele de acoperire, paste de pigmenţi etc.
Tehnologiile de prelucrare a deseurilor tabăcite nefinisate şi finisate se realizează mecanic, în mediu
apos. Se obţine o pastă din fibre de piele, care poate fi utilizată pentru fabricarea de plăci aglomerate (pentru
branţuri, staifuri, talpa intermediara), pentru lianţi (prin amestecare cu latexuri acrilice sau latexuri
butadienstirenice), sau pentru finisaje în industria materialelor de construcţii. Tehnologia este mare
consumatoare de energie electrică (1300–1500 kWh/t), energie termică (6,4 Gkcal/t) şi apă tehnologică (80-
170 m3/t).
Consumurile energetice mari nu au motivat multi agenţi economici în aplicarea industrala a acestor
tehnologii de valorificare a deşerilor de piele. De aceea cercetările ulterioare s-au îndreptat spre elaborarea
unor tehnologii pe cale uscată, fară consum de agenţi chimici, sau a unor tehnologii combinate de prelucrare
chimică/ enzimatică/ mecanică.
Valorificarea deşeurile cromate rezultate din operaţia de fălţuire a fazei de tăbăcire din prelucrarea
pieilor, conform tehnologiei stabilite prin acest contract de cercetare utilizează procedeu uscat de obţinere a
masei fibroase de deşeuri, forma cea mai adecvata pentru prelucrarea deseurilor de piele nefinisate.
Procedeul respectiv oferă o serie de avantaje:
‰ nu consumă apă industrială;
‰ nu utilizează agenţi chimici sau alte materiale auxiliare şi nu necesită operaţii de natură chimică-
enzimatică;
‰ consumurile energetice (electrice, termice) vor fi diminuate sau chiar eliminate;
‰ masa fibroasă obtinuta este uniformă şi poate fi manevrată, depozitată, transportată uşor şi fără
prescripţii speciale;
‰ posibilitatea obţinerii unor noi produse cu valoare ridicată;
‰ se reduce substanţial poluarea mediului, îndeosebi prin eliminarea agenţilor chimici de prelucrare.
Tehnologia stabilită prin contractul de cercetare, abordat de INCDTP-Sucursala ICPI Bucureşti împreună
cu un colectiv de la catedra de Tehnologie industrială din ASE Bucureşti, propune un flux tehnologic simplu care
constă din sortarea deşeurilor, apoi mărunţirea (eventual o premărunţire pentru deşeurile mari) până la dimensiuni
de cca. 2 – 3 cm2, urmată de o defibrare avansată, care constă în rafinarea deşeurilor, când deşeul ajunge să
formeze, ca aspect, o masă fibroasă ( cu fibrele de 0,5 – 1 mm) cu posibilă aglomerare de cca 30%. Rafinarea
367
deşeurilor s-a făcut pe mori de tip CONDUX, utilajele din dotarea ICPI, utilizate în mod curent la măcinarea
deşeurilor de cauciuc.
Sub această formă deşeurile proteice au fost utilizate în anumite structuri de amestecuri de cauciuc
sau materiale plastice, realizându-se o serie de compozite polimeric pentru care s-au stabilit reţetele optime
de fabricaţie şi s-au studiat proprietăţile fizico-chimice şi structurale ale compoundurilor.
S-a studiat compatibilitatea calitativă şi cantitativă a amestecurilor de materiale plastice sau cauciuc cu
deşeuri de piele tăbăcită sau finisată, care conţin fibră naturală rezistentă la temperatură şi şoc, cu scopul de a
obţine produse utilizabile în industria de pielărie şi încălţăminte, sau în alte domenii industriale.Masa fibroasă
s-a înglobat în matrici polimerice, utilizând şi 3-5 % substanţe care facilitează compatibilitatea materiilor prime
(stabilizează amestecul, favorizează aglomerarea, previne delaminarea , fisurarea etc.) pentru obţinerea unor
structuri controlate.

A. Compozite polimerice pe bază de materiale plastice cu deşeuri proteice.

Aceste tipuri de compozite s-au realizat pe structuri de policlorura de vinil plastifiată, tip YTN4 şi
deşeuri proteice cromate, pentru care s-au utilizat drept compatibilizatori copolimeri etilen-propilenici
funcţionalizaţi cu diferite proporţii de anhidridă maleică.
S-a constatat că deşeul proteic sub formă de pulbere nu s-a dispersat uniform în matricea de PCV,
găsindu-se în mare parte sub formă de aglomerări, ceea ce a condus la scăderea proprietăţilor mecanice şi
creşterea rigităţii. În schimb a crescut rezistenţa la uzură, ceea ce face posibilă utilizarea amestecului
compozit pentru încălţăminte şi pavimente (dale, covoare etc.). Conţinutul de maxim 15 % deşeu proteic nu
alterează elasticitate compozitelor în situaţia în care acest lucru este util unor aplicaţii.
Optimizarea eficientă a compatibilizatorilor cu componenţii polimerici, conjugat cu temperatura, raportul
de forfecare şi timpul de prelucrare a amestecurilor a concurat la obţinerea unei morfologii controlate a
compozitelor polimerice.
Compozitele realizate au fost caracterizate fizico-mecanic, constatându-se o serie de proprietăţi
sinergice speciale datorită prezentei deşeului proteic:
- scăderea elasticităţii PCV-ului corelată cu creşterea durităţii, densităţii şi rezistenţei la sfâşiere
reflectată în rezistenţa la tracţiune şi alungirea la rupere;
- exclude utilizarea compatibilizatorilor olefinici, care induc intervale mari de topire;
- îmbunătăţirea proprietăţilor de rezistenţă la uzură le conferă aplicabilitate în domeniul încălţămintei
şi pavimentelor (dale, covoare, etc).

B. Compozite polimerice pe bază de cauciuc cu deşeuri proteice

Aceste tipuri de compozite s-au realizat pe structuri de amestecuri din cauciuc termoplastic şi cauciuc
vulcanizat. Caracteristic elastomerilor termoplastici este comportarea lor ca materiale elastice până la o
anumită temperatură (limită conform tipului de termoplast), peste care prezintă proprietăţi termoplastice, fapt
ce permite prelucrarea lor prin metode specifice de tip injecţie, extrudare, formare, turnare etc.
Pentru experimentări s-au folosit compounduri în a căror structură predomină conţinutul de elastomer
butadien-stirenic, cu raportul elastomer/stiren de 60/12. Cauciucul a fost prelucrat pe valţ pentru încorporarea
ingredientelor şi a deşeurilor, mai întâi la 400 C până la omogenizare perfectă şi apoi la temperatura camerei.
Amestecurile obţinute s-au testat fizico-mecanic. După compoundare s-au obţinut foile de amestec lucioase,
care prezentau în secţiune aglomerări de deşeu proteic, fapt care a făcut dificilă operaţia de granulare,
necesară formării produselor finite prin procedeul de injecţie.
Compozitele din această categorie au fost caracterizate fizico-mecanic. Conform cu aceste determinări
compozitele pe bază de cauciuc vulcanizat se pot utiliza în industria de încălţăminte sub forma de plăci pentru
tălpi, tocuri si flecuri. O alta utilizare a acestora poate fi aceea de pardoseli în medii agresive, respectiv acide
si bazice, sau ca apărătoari de noroi la autoturisme, furtune, garnituri izolatoare pentru uşi, ferestre etc.
Caracterul de noutate al acestei cercetări a fost evidenţiat prin câştigarea dreptului de proprietate
intelectuală pentru tehnologia elaborată conform brevetului de invenţie „Compound din cauciuc şi fibre de piele
şi procedeu de obţinere al acestuia”.

368
 Bibliografie

1. CIOBOTARU, V., VIŞAN, S. ş.a., ”Favourable Economical Effects by Using Ecological Technologies for
Finishing Leathers”, în vol. International Conference ”Management of Technological Change”, Chania,
Greece, 2003.
2. COARĂ GH., FLORESCU M., DEMETRESCU I., CIOBOTARU V., Revista Economia, nr.1, p. 33,
Bucureşti, Editura ASE, 2003.
3. DEMETRESCU I., POPESCU B., Chimie şi management de mediu, Bucureşti, Editura Matrix, 2002;
4. VIŞAN S., CIOBOTARU V., COARĂ GH., FLORESCU M., Revista materiale plastice, Bucureşti, vol.40
(3), p. 34, 2003;
5. *** „Tehnologie de reciclare a deşeurilor proteice provenite din industria de pielărie, în aplicaţii industriale”,
contract nr.202/2002 - 2005, program MENER;
6. ***, Environmental Science and Technology, nr. 28, p. 103, 1994;

369
IMPLEMENTAREA SI CERTIFICAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL CALITATII LA CENTRUL DE
CERCETARI PM FORUM

Constanţa Bodea, Vasile Bodea,

Academia de Studii Economice Bucureşti

Pornind de la Declaraţia directorului centrului de cercetari PM FORUM s-au stabilit următoarele:

Viziunea PM FORUM;
Misiunea PM FORUM;
Politica PM FORUM referitoare la calitate,
Obiectivele calităţii PM FORUM la nivel de organizaţie.
Viziunea constă în politica organizaţiei pe termen lung (10 ani). Misiunea se defineşte ca politica
organizaţiei pe termen mediu (5 ani).
Cerinţa 5.1. conform SR EN ISO 9000:2001, Angajamentul managementului/Declaraţia directorului
precizează următoarele aspecte:
Managementul de la cel mai înalt nivel trebuie să prezinte dovezi ale angajamentului său pentru
dezvoltarea şi implementarea sistemului de management al calităţii precum şi pentru îmbunătăţirea
continuă a eficacităţii acestuia prin:
Comunicarea în cadrul organizaţiei a importanţei
o satisfacerii cerinţelor clienţilor precum şi
o a cerinţelor legale şi a celor de reglementare;
Stabilirea politicii referitoare la calitate;
Asigurarea faptului că sunt stabilite obiectivele calităţii;
Conducerea analizelor efectuate de management;
Asigurarea resurselor.

Standardul SR EN ISO 9001:2001 specifică pentru politica referitoare la calitate faptul că

managementul de la cel mai înalt nivel trebuie să se asigure că politica referitoare la calitate:
o este adecvată scopului organizaţiei,
o include un angajament pentru satisfacerea cerinţelor şi pentru îmbunătăţirea continuă a eficacităţii
sistemului de management al calităţii,
o asigură un cadru pentru stabilirea şi analizarea obiectivelor calităţii
o este comunicată şi înţeleasă în cadrul organizaţiei
o este analizată pentru adecvarea ei continuă.
Pentru obiectivele calităţii standardul SR EN ISO 9001:2001 specifică:
Managementul de la cel mai înalt nivel trebuie să se asigure că obiectivele calităţii, inclusiv acelea
necesare pentru îndeplinirea cerinţelor referitoare la produs (a se vedea 7.1.a –cerinţe specificate),
sunt stabilite pentru nivelurile relevante şi pentru nivelurile relevante ale organizaţiei.
Obiectivele calităţii trebuie să fie măsurabile şi în concordanţă cu politica referitoare la calitate.
Pentru stabilirea acestor documente s-au utilizat metode, tehnici şi instrumente moderne, frecvent
utilizate pe plan mondial:
Şedinţe de Brainstorming;
Ciclul Deming;
Lucrul în echipă.
 Organizarea SMC şi stabilirea Echipelor Calităţii
Funcţia calitate s-a integrat în structura organizatorică a PM FORUM prin definirea responsabilităţilor şi
autorităţilor, actualizarea Organigramei şi elaborarea Fişelor de post cadru.
După documentarea şi implementarea SMC SR EN ISO 9001:-2001 s-au stabilit variantele finale ale
unora din aceste documente, actualizările actuale fiind îmbunătăţite.

Pentru stabilirea listei activităţilor de procedurat şi a listei cu proceduri şi instrucţiuni de lucru ce

urmează a fi elaborate s-au organizat o serie de întâlniri de lucru pentru a se identifica şi a se lista:
Toate activităţile (procesele/subprocesele) specifice pe compartimente;
Toate activităţile (procesele/subprocesele) asociaţiei;
Tipurile de proceduri care vor fi elaborate;
Corespondenţa dintre diferitele tipuri de activităţi (procesele/subprocesele) şi tipurile de proceduri.
În final după analizarea celor menţionate s-a stabilit Lista cu proceduri şi instrucţiuni de lucru din cadrul
PM FORUM.
Pe baza acestor informaţii a fost posibil să se elaboreze Echipele Calităţii pentru elaborarea şi
implementarea documentelor de
În cadrul PM FORUM documentele de sistem sunt structurate astfel:
PG - proceduri generale;
PS - proceduri de sistem;
PSP – proceduri specifice;
MC-SR EN ISO 9001:2001 – Manualul Calităţii
Echipele calităţii sunt acele echipe constituite din persoane care:
Elaborează procedurile;
Verifică procedurile;
Avizează procedurile;
Aprobă procedurile;
Difuzează procedurile;
Implementează procedurile.

374
 In martie 2004 s-a realizat auditul de certificare de catre organismul de certificare AEROQ. In urma
auditului de certificare obtinut certificarea SR EN ISO 9001:2001 şi s-a emis certificatul de conformitate.

375