A fost odată o pasăre.

Împodobită cu o pereche de aripi desăvîrşite şi

pene strălucitoare, colorate şi minunate. În sfîrşit, o vietate creată ca să
zboare liberă şi slobodă în cer, să-i bucure pe cei care o zăresc.
Într-o zi, o femeie văzu pasărea şi se îndrăgosti de ea. Îi urmări zborul
cu gura căscată de uimire, cu inima bătîndu-i mai repede, cu ochii
strălucindu-i de emoţie. Se îndemnă să zboare împreună cu ea şi amîndouă
călătoriră prin cer într-o armonie desăvîrşită. Ea admira, venera,
proslăvea pasărea.
Dar îi veni atunci un gînd: poate că pasărea voia să cunoască cine ştie
ce munţi îndepărtaţi. Şi femeia se simţi înfricoşată. Înfricoşată că nu va
mai simţi niciodată acelaşi lucru pentru altă pasăre. Şi se simţi invidioasă,
invidioasă pe capacitatea de zbor a păsării.
Şi se simţi singură.
Şi cugetă: „Am să instalez o capcană. Data viitoare cînd va veni
pasărea, ea nu va mai pleca.”
Pasărea, îndrăgostită şi ea, reveni a doua zi, căzu în capcană şi fu
închisă în colivie.
Şi ea privea zilnic pasărea. Avea la dispoziţie obiectul pasiunii sale şi-l
arăta prietenelor ei, care comentau: „Dar tu eşti cineva care are totul.”
Între timp, începu să se producă o ciudată transformare: cum avea pasărea
la dispoziţie şi nu mai era nevoită să o cucerească, îşi pierdu interesul
pentru ea. Pasărea, nemaiputînd să-şi dea glas sensului vieţii sale, începu
să slăbească, pierzîndu-şi strălucirea, se urîţi - şi femeia nu-i mai dădea
nici o atenţie, mulţumindu-se doar să o hrănească şi să-i cureţe colivia.
Într-o bună zi, pasărea îşi dădu duhul. Femeia fu cuprinsă de o adîncă
tristeţe şi-şi ducea zilele cu gîndul la ea. Nu-şi amintea însă de colivie, îşi
aducea aminte doar de ziua cînd o văzuse pentru prima oară zburînd
mulţumită printre nori.
Dacă s-ar fi observat pe sine însăşi, ar fi descoperit că ceea ce o
emoţiona atît de mult la pasărea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei
în mişcare, nu trupul ei fizic.
Fără pasăre, şi viaţa ei îşi pierdu sensul şi moartea veni să-i bată la
uşă. „De ce ai venit?”, o întrebă ea pe moarte.
„Pentru ca tu să poţi zbura iarăşi cu pasărea în cer”, răspunse
moartea. „Dacă ai fi lăsat-o să plece şi să se întoarcă nestînjenită, ai fi
iubit-o şi admirat-o şi mai mult; acum însă ai nevoie de mine ca să o
reîntîlneşti.”