Povestea pestisorului curcubeu

În marele ocean trăia odată un pește curcubeu. Era cel mai frumos pește și era
foarte mândru de asta. Solzii lui străluceau și aveau toate culorile curcubeului:
roșu, albastru, verde, portocaliu, mov, galben. De aceea i se spunea peștele
curcubeu.
Peștele curcubeu este foarte mândru de solzii lui. Ceilalti pesti se învârteau în
jurul lui și se minunau de cât de frumos este.

Într-o zi peștișorul albastru s-a apropiat de el.

– Bună, pe mine ma cheamă peștisorul albastru, pe tine cum te cheamă?
– Pe mine ma cheamă peștișoru curcubeu.
– Ce haine frumoase ai! Îmi dai și mie un solz din hăinuța ta că îți dau și eu unul
din hăinuța mea?
Îmi plac foarte mult culorile pe care le porți tu! Eu am doar o singură culoare și
mi-aș dori să port și eu o amintire de la tine.
– Cum să îmi stric eu frumusețe de haină! Nu pot!
Peștele curcubeu s-a întors cu spatele și a dat sa plece.
– Stai, nu pleca! Vrei sa fim prieteni și să ne jucăm împreuna? Uite îti ofer eu o
amintire, un solz din hăinuta mea!
– Cum să port eu un asemenea solz lipsit de culoare în haina mea strălucitoare?
Tu nu vezi ca nu se potrivește? Pastrează-l ca nu am nevoie! Eu nu ma joc cu
pești care au haine atât de ponosite și de lipsite de culoare.
Peștisorul curcubeu i-a întors spatele și a plecat mândru să înoate în alta parte.
Peștisorul albastru era foarte trist ca peștisorul curcubeu nu îi primise darul și
nici nu dorise să se joace cu el.
– Nu-i nimic, o să merg în altă parte să caut alți peștisori cu care să mă joc
și pe care să mi-i fac prieteni.
Peștisorul albastru a mers la un grup de peștisori plați care înotau putin mai
departe și i-a întrebat dacă doresc să se joace cu el. Peștisorii plați i-au povestit
că ei au dorit să se joace cu pestișorul curcubeu dar ca el nu a acceptat deoarece
nu-i place sa se joace cu pestisori care arată atât de ciudat. Ei l-au primit cu drag
pe peștisorul albastru în jocul lor și au început sa se joace împreună.
Pe zi ce trecea, peștisorul curcubeu se simtea din ce în ce mai trist. Nimeni nu
mai venea să-l întrebe dacă vrea să se mai joace sau să împartă solzi. Ceilalți
pești se jucau și înotau bucuroși cât era ziua de lungă.
Într-o zi peștișorul curcubeu în timp ce plângea că este singur și că nu are nici
un prieten întâlnește caracatița cea înțeleapă. Atunci i-a venit ideea că ar putea
să ceară ajutorul caracatiței.
– Doamna caracatiță sunt foarte trist și am nevoie de ajutor. Nu am nici un
prieten și nici un pestișor nu mai dorește să se joace cu mine.
Peștișorul curcubeu îi povestește ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, cum a
refuzat să împarta cu peștișorii din solzii lui strălucitori.
– Dragă peștișorule, cheia prieteniei constă tocmai în acest lucru: să împarți cu
ceilalti din lucrurile tale și să accepți că ceilalți sunt diferiți față de tine iar
diferența nu însemna că sunt mai răi sau mai buni ci că fiecare este frumos și
bun în felul său.
– Doriți să spuneți că dacă voi împarți cu ceilalti din solzii mei voi avea și eu
prieteni?
– Exact. Cum te simți când cineva împarte cu tine ceva de la el?
– Sunt fericit.
– La fel se simte si celălalt când tu îi oferi ceva de la tine.
– Si acum hai sa găsim ceva frumos la ceilalti. Vezi tu, tu te-ai nascut cu solzii
foarte frumoși și strălucitori. Alți pești chiar dacă nu au hăinuța atât de frumoasă
ca a ta cu siguranță ca au alte lucruri care pot să îți placă la ei. Fiecare este
frumos în felul lui. Pentru mama lor fiecare dintre ei este cel mai frumos.
Hai să descoperi la prietenii tăi lucruri care îți plac:
– Peștisorul albastru are ochii frumoși.
– Super, spune caracatita!
– Peștișorii plați au aripioarele puternice și grațioase în acelasi timp.
– Acum hai să le spunem ce îți place la ei și să îti faci prieteni.

Peștișorul curcubeu a plecat câtre grupul de peștișori care se jucau veseli puțin
mai departe. A pus în aplicare toate sfaturile înțelepte pe care le primise de la
caracatiță și în plus le-a oferit peștișorilor câte un solz din frumoasa sa
hainuță. Când a venit seara a plecat fericit acasă că și-a făcut mulți prieteni.
Povestea pestisorului auriu din ocean
Publicat pe februarie 10, 2015de ghekothebrother
In oceanul Indian traia un pestisor diferit. Inca de cand a iesit din ou ai lui au observat ceva ciudat la el.
Nu era argintiu ca si ceilalti. Culoarea lui aurie ii conferea un aer aparte. Nu semana cu nici unul din
pestii cunoscuti. Pana si gandirea acestuia diferea. Parca ar fi stiut despre greutatile vietii inca de mic.
Nu plangea ca ceilalti pestisori cand abia iesise din ou. Parea ca propria constiinta s-a dezvoltat o data cu
venirea lui pe lume, lucru nemaiintalnit.

ANII TRECEAU SI PESTISORUL AURIU ISI PUNEA DIN CE IN CE MAI MULTE INTREBARI DESPRE OCEAN SI SI
DESPRE CE FAC EI ACOLO. INCERCA APOI SA CAUTE UN RASPUNS LA O INTREBARE IMPORTANTA. A
INTREBAT SI PE ALTI PESTISORI, INSA ACESTORA LI SE PAREA FARA SENS. ERAU ACOLO DE CAND E
OCEANUL SI FACEAU ACELEASI LUCRURI DE ZI CU ZI PENTRU CA ASA FACEA SI GENERATIILE TRECUTE, SI
CELE DINAINTEA ACESTORA.

– CINE ESTI TU SA PUI INTREBAREA ASTA?! , AU SPUS PESTII MAI BATRANI. OCEANUL A FOST AICI
DINTOTDEAUNA. CINE ESTI TU SA TE INDOIESTI DE CEEA CE SPUNEM NOI.

COMUNITATEA PESTILOR A VRUT ATUNCI SA-L IZGONESCA DINTRE EI, DAR PARINTII LUI CUNOSTEAU PE
CINEVA DIN BREASLA. CU GREU AU REUSIT SA INDUPLECE PESTII CE ERAU SEFI PESTE TINUT, CA SA NU-L
IZGONEASCA.

– INSA LA PRIMA ABATERE NU IL VOM MAI TOLERA! , AU SPUS EI.

ATUNCI PESTISORUL CEL TANAR A INTELES UN LUCRU. SEFII MARI PUN DORINTA DE PUTERE SI ORDINE
DEASUPRA MORALITATII SI A ADEVARULUI LEGITIM. TREBUI SA SE FEREASCA IN A MAI VORBI CU EI
ASTFEL DE LUCRURI, CACI ACESTIA SE VOR SIMTI AMENINTATI DE CUNOASTEREA PESTELUI AURIU SI DE
FAPTUL CA VOR PAREA INFERIORI FATA DE EL IN OCHII MULTIMII SI ACEASTA NU II VA MAI ASCULTA
ORBESTE.

PESTELE AURIU SI-A DAT SEAMA CA CEILALTI AU FOST PROSTITI, NEPERMITANDU-SE SI FIIND TINUTE
SUB SECRET CUNOSTINTELE PROFUNDE, PENTRU A FI MAI USOR DE CONTROLAT. PESTII BOGATI AVEAU
NEVOIE DE NESTIUTOTI CARE SA FACA MUNCA DE JOS, CU MINTEA ACAPARATA MEREU IN GREUTATILE
VIETII, FIIND PLATITI CU PREA PUTINI BANI PT HRANA.

– PESTII CEI MICI NU TREBUIE SA STIE CUI SERVESC DE FAPT , ISI SPUNEAU CEI PUTERNICI INTRE EI.
ALTFEL NU VOR MAI DORI SA MUNCEASCA PENTRU NOI SI VOM AJUNGE LA RANDUL NOSTRU
MUNCITORI DE RAND. LE VOM PUNE AFISE CU EXEMPLE DESPRE CE RAU O DUC ALTII. ASTFEL EI NU VOR
ASPIRA NICIODATA LA UN ALT NIVEL DE CUNOASTERE. NOI TREBUIE SA FIM MEREU AICI SUS, EI TREBUIE
SA RAMANA TOTDEAUNA ACOLO JOS. NU LE VOM PERMITE NICIODATA SA SE RIDICE PREA MULT,
PENTRU CA ALTFEL VOR VEDEA CA TOATE REGULILE NOASTRE AU LA BAZA O MINCIUNA… PESTELE
AURIU TRESARI DIN SOMN SI SE INTREBA OARE CAT TIMP A ADORMIT. LA LASAREA SERII GANDEA
PROFUND DESPRE FELUL IN CARE ESTE CREATA ORDINEA IN REGATUL LUI.

– SE PARE CA AM DORMIT DAR MINTEA MEA A RAMAS TREAZA TOATA NOAPTEA CAUTAND
RASPUNSURI! , ISI SPUSE ATUNCI. ACUM M-AM LAMURIT. TRAIM INTR-O INCHISOARE A
CONDITIONARILOR. FRATII MEI PESTI NICI MACAR NU CONOSC ADEVARUL. AU CREZUT CEEA CE LI SE
SPUNE, TRAIND INTR-O MARE MINCIUNA. NU POTI AFLA ADEVARUL DACA CEI MINCINOSI SI FARA
SCRUPULE FAC LEGILE! , CONCHIDE DIN NOU.

Profund dezamagit de cele ce i s-au revelat in acea noapte, pestisorul auriu decide sa muste dintr-un
carlig cu momeala, pentru a ajunge hrana pe masa unui pescar. DACA NU POT SA TRAIESC LIBER MACAR
SA ALEG FELUL IN CARE MOR! LA FEL CA SI VIATA, MOARTEA NU ESTE IN ZADAR DACA ALEG
ELIBERAREA !

Si asa pestisorul de aur a ajuns printre oameni o legenda ce indeplineste dorinte si rupe conditionari.

Povestea broscutei testoase.

A fost o data ca niciodata, ca de nu ar fi nu s-ar mai povesti.

Candva, in vremurile de demult, traia o broscuta testoasa cu o carapace rosie ca focul, extrem de
vesela, plina de viata si care iubea sa se plimbe prin colbul drumului, pasind usor pe fiecare pietricica
pe care o intalnea.

Intr-o zi, scaldandu-se in razele generoase ale soarelui, micuta testoasa pleca spre albia raului,
pentru a domoli din zapuseala agasanta.
Era atat de cald.
Si cum mergea ea cu pasi mici, pierduti, prin praful gros al drumului, din spatele ei auzi un zgomot.
Imediat se opri si intra prevazatoare in carapacea ei de teama ca zgomotul sa nu vina de la un pericol
ce-ar putea sa-i faca rau.
Niste mustati aspre ii trecura prin dreptul carapacei, dar nimic periculos.
Dupa un timp, usor, usor, de sub carapacea rosie, un botic mic isi facu temator aparitia.
Privi in stanga, privi in dreapta si observa la un metru de ea un catelus mic, un pui de cateva luni,
zdrentuit cu o blanita inchisa la culoare, dar plina de pete asimetrice ce-i dateau o tenta stranie.

Imediat ce-o zari ca a iesit de sub carapace, blanosul se apropie usor de ea, pentru a nu o speria si in
semn de prietenie ii trase o limba aspra pe carapacea ei colorata.
De data aceasta broscuta nu se mai sperie si simti saliva lui cum ii trecu usor peste cap.
Se apropie de el, trecu lipindu-se de labuta lui blanoasa, si-si relua drumul spre albia raului. Blanita
patata sari bucuros, jucandu-se in jurul broscutei rosi, urmarind-o dornic de joaca.
Si uite cum, prin drumul plin de praf cei doi mici necunoscuti, devenira tovarasi de drum
bucurandu-se unul de compania celuilalt.

Toate au fost bune si frumoase pana cand ajungand la trecerea de cale ferata, impiedicandu-
se, micuta broscuta isi pierdu echilibrul si se rasturna cazand pe carapace cu piciorusele ei mici in
sus.
Speriata incerca sa se redreseze, dar ii era imposibil.

Blanosul ei amic, imediat se agita sarind in jurul ei, incercand sa o ajute cumva.
Din departare se auzea sirena trenului.
Speriat, privind cand la trenul care se apropia, cand la broscuta, catelul lua decizia de a o lua cu
gurita lui de langa sina si sa o mute undeva.
Se apropie, prinse carapacea intre dinti incercand sa-i salveze viata.
Doar ca broscuta era mult prea speriata sa inteleaga asta.
Ea nu vedea trenul iar gestul lui de a fi atat de aproape de ea, de a o lua in gurita lui, i se paru
inspaimantator.
Broscuta la perceput brusc pe blanos ca pe un inamic care dorea sa-i faca rau.
Asa ca il musca cu toata puterea ei de limba, zgariindu-l in acelasi timp cu gherutele.
Bietul catel, cherlaind de durere, o scapa pe broscuta din gura. Apoi se auzi o bufnitura surda si
sirena trenului cu aburi care trecu in viteza.
De undeva, de la un geam o voce de copil striga:
-Uite mami, un catel care doarme in sant.

Morala: Uneori suntem prea panicati de ceea ce ni se intampla si ne temem atat de tare de cei care
defapt doar vor sa ne ajute incat ne facem rau si noua si lor.

Nota : Acest text nu intra in tiparul povestilor obisnuite pe care le scriu pe blog, dar este o poveste
despre viata, de care am simtit nevoia sa vorbesc.
Exista o teorie a psihologiei moderne care spune sa nu te agati sa salvezi un om, pentru ca risti sa
te prabusesti cu el.
Atat de des aud in jurul meu replica : dar lasa-l domnule nu vezi ca nu vrea sa fie ajutat. Vezi-ti de
tine nu de el.
Este adevarat. Uneori incercand sa ajuti pe cineva risti ca viata sa te loveasca ca un tren si sa
pierzi totul.
Dar oare nu asta ne face mai umani?
Egoismul si lipsa de empatie nu este oare mai groaznice decat moartea sau esecul?
Nu de putine ori m-am trezit ca incercand sa ajut oameni, am fost ranit tocmai de cei pe care
incercam sa le ofer sprijinul meu.
Niciodata nu m-am suparat.
M-ar fi durut mult mai tare sa stau nepasator, egoist, vazandu-mi de drumul meu, evitand sa ma
implic.
Tu, broscuta testoasa, nu vreau decat sa te iau de langa sina.
Nimic mai mult.