ESTETICA IN FOTOGRAFIE

FOTOGRAFIA CA ARTA

"Fotografia este mai mult decat un mediu pentru comunicarea faptica a ideilor. Este o arta creatoare." (Ansel Adams)

CUPRINS

Capitolul 1 Nasterea fotografiei: oportunitate sau amenintare? Capitolul 2 Piedici si opozitii in calea fotografiei. Atacul picturii Capitolul 3 Contraatacul fotografiei: Pictorialismul Capitolul 4 Lupta pentru cucerirea statutului de arta Capitolul 5 Opinii eronate si demitizari Capitolul 6 Este fotografia o arta? Capitolul 7 Masurarea esteticii fotografice Capitolul 8 Concluzii Bibliografie si resurse Anexe

Este fotografia o arta? poate parea, in prezent, o intrebare fara sens. Cultura promovata la nivel universal ne-a inoculat ideea ca o caracterizare corecta a fotografiei este o forma de arta, si nu un procedeu mecanic, chimic si fizic. Suntem obsnuiti sa admiram o fotografie, mai mult decat sa o privim, sa cautam mesajul si emotia transmise prin intermediul ei, sa vedem dincolo de simplul obiect reprezentat iar, in final, sa pastram o puternica senzatie asupra fotografiei observate. Dar pana la cucerirea acestei pozitii, fotografia a avut de parcurs un drum lung si plin de piedici, in principal datorita opozitiei artelor deja recunoscute ca atare si a sustinatorilor acestora..

Capitolul 1 NASTEREA FOTOGRAFIEI: OPORTUNITATE SAU AMENINTARE?

Etimologia cuvantului fotografie isi are originea in limba greaca (photos si graph), insemnand literalmente a desena cu lumina. Initial, ea a fost perceputa ca un simplu procedeu mecanic si stiintific care permitea captarea rapida a realitatii. La scurt timp de la inventia sa insa, (recunoscuta oficial in 1839), fotografia a starnit interesul a numerosi artisti si oameni de stiinta. Acestia din urma au folosit fotografia pentru a studia si inregistra diverse fenomene fizice. Artistii au manifestat interes si asupra acestui aspect, dar au incercat de asemenea o explorare a altor cai ale reprezentarii foto-mecanice a realitatii. Atractia pentru fotografie a fost declansata de capacitatea acesteia de a capta mai multe detalii decat mijloacele traditionale la acel moment, precum pictura si sculptura. Nu a fost insa o opinie universal impartasita, iar aceasta a dat nastere unor indelungate controverse. Cand fotografia a fost descoperita, artistii au crezut ca aceasta va declansa inceputul decaderii artei, dar s-a dovedit (cu mult efort) ca fotografia a fost un aliat al artei, un mijloc de educare al gusturilor mai puternic decat sute de academii de design1.

Photography and Chromo-lithography, 1868

Capitolul 2 PIEDICI SI OPOZITII IN CALEA FOTOGRAFIEI. ATACUL PICTURII

La numai 20 de ani de la nasterea fotografiei, aceasta patrunsese deja in atelierele pictorilor, in laboratoarele savantilor, in cabinetele si casele tuturor oamenilor moderni, facandu-se necesara peste tot. Profesionalismul fotografiei a starnit frica unor pictori, care au vazut in aceasta o amenintare la adresa lor, datorata concurentei financiare, dar si artistice implicate. La finalul secolului XVIII, una dintre aplecarile principale ale picturii era reproducerea fidela a naturii, domeniul de excelenta al fotografiei. Cu siguranta relatia intre cele doua tehnici de reproducere nu era destinsa. Cu toatea acestea insa, numerosi pictori se foloseau de inlesnirile aduse de arta fotografica, pe post de material de studiu pentru lucrarea realizata. Pictorii solicitau serii de fotografii reprezentand acelasi subiect surprins in ipostaze variate. In mod special procedura se distinge in ceea ce priveste pictura nudurilor, cu avantaje aduse din mai multe directii. Sub aspect financiar, fotografia permitea artistilor costuri mult mai reduse fata de cele aferente solicitarii unui model uman. Dar mai important era aspectul estetic, deoarece tehnica permitea surprinderea corpului uman in intreaga sa complexitate, artistul nemaifiind nevoit sa se confrunte cu un model aflat in permanenta miscare, ci cu unul static, dispus sa fie studiat timp indelungat. Dar in ciuda acestui fapt, de-a lungul istoriei sale fotografia a fost considerata mai putin valoroasa si importanta decat pictura, sculptura, dansul sau teatrul. La momentul nasterii sale, dar si mult timp dupa aceasta, fotografia a fost complet indepartata de conceptul de arta. O demostratie puternica in acest sens a fost facuta de catre desenatorul si caricaturistul Nadar, care a realizat o reprezentare a personificarii fotografiei care cerea sa i se acorde un loc intr-o expozitie de arta, si o a doua, in care pictura o arunca afara cu brutalitate.2 Din marea de opinii raspandite la acel moment, trei pozitii disticte s-au evidentiat. Cea mai simpla, sustinuta de numerosi pictori, cat si de o parte a publicului larg, a fost aceea ca fotografiile nu trebuie considerate o arta, deoarece sunt realizate cu ajutorul unui dispozitiv mecanic, prin intermediul unor fenomene fizice si chimice, si nu de catre mana si spiritul omului. Cea de-a doua opinie puternic sustinuta de catre pictori, unii fotografi si critici, era ca fotografia este utila in arta, dar ca nu trebuie considerata egala la nivel de creativitate cu pictura sau desenul. O ultima opinie, care afirma ca procesul realizarii fotografiei este comparabil cu tehnici precum gravura si litografia, dar sustinuta de un numar relativ redus de persoane, considera fotografia ca fiind (sau ca avand potential de a deveni) semnificativa ca lucrare de arta realizata manual si ca aceasta ar avea un potential de influenta benefica asupra artei si a culturii in general. Raspunsul artistilor fata de fotografie s-a manifestat in feluri variate. Multi pictori portetisti s-au implicat in dagherotipie sau in fotografia pe hartie; altii au incorporat-o in
2

Nadar (Gaspard Felix Tournachon), Petit journal pour rire, 1855 si Le journal amusant, 1857. Anexa 1

pictura, in timp ce alti cativa au renuntat cu totul la pictura. Au existat insa si pictori care au inceput imediat sa se foloseasca de fotografie pentru a realiza reproduceri ale propriilor lucrari, ori pentru a inregistra detalii si a le folosi ulterior ca material de lucru. In tot acest timp, insa, refuzau cu tarie sa recunoasca influenta fotografiei in lucrarile lor, cu atat mai putin sa o recunoasca drept arta.

Capitolul 3 CONTRAATACUL FOTOGRAFIEI: PICTORIALISMUL In scopul de a promova fotografia ca arta a luat nastere miscarea cunoscuta drept Pictorialism. Acesta a reprezentat o etapa foarte importanta in evolutia practicii si esteticii fotografice, luptandu-se pentru dreptul fotografiei de a fi perceputa ca arta si acceptata in galerii si muzee. Bazat pe credinta ca imaginile captate cu ajutorul aparatului de fotografiat pot implica sentimente si emotii, Pictorialismul s-a manifestat incepand cu anul 1889, pana la momentul Primului Razboi Mondial (in unele tari s-a intins pe o perioada mai indelungata, precum in Belgia, pana in 1940). Artistii fotografi adepti ai acestei miscari porneau de la premisa ca trebuie sa fie preocupati de frumusete mai mult decat de reprezentarea faptica a realitatii. Ei au pus pe plan secund importanta claritatii si preciziei reprezentarilor, considerandu-le limitari ale exprimarii individualitatii si au promovat fotografia ca o modalitate de exprimare in sine. Pictorialismul a costituit in fapt prima scoala a fotografiei artistice, fiind de asemenea prima astfel de miscare internationala. Scopul pictorialismului a fost de a revendica pozitia artistica a noului mijloc de reprezentare a imaginii, si de a-l integra intre Artele Frumoase. Miscarea a fost nevoita sa combata popularizarea tot mai ampla a fotografiei ca simpla tehnica mecanica, fizica si chimica, perceptie amplificata de aparitia primului aparat Kodak, in 1888, sub sloganul tu apesi butonul, noi facem restul. Cele mai eficiente metode utilizate de pictorialisti pentru a-si atinge scopurile au fost intergrarea treptata in expozitii, cluburi si reviste de specialitate. Acestea au fost completate, pe langa expunerile lucrarilor de arta fotografica, de eseuri, discursuri, articole si dezbateri publice, cu scopul de a transmite la un nivel cat mai larg acceptarea unei noi arte. In acest scop, sustinatorii artei fotografice au suprimat tot ceea ce avea un aspect prea stiintific, promovand implicarea interpretarii si imaginatiei proprii asociate artelor. Cercetarea estetica, plastica si subiectiva au devenit instrumente prioritare pentru exprimarea realitatii prin fotografie. Critica a afirmat atunci ca fotografia a fost incapabila sa isi gaseasca propriile resurse estetice si ca aceasta tehnica nu este altceva decat o imitare slaba, chiar grotesca in unele situatii, a celorlalte arte. Conceptia s-a dovedit a fi eronata, intrucat scopul pictorialismului nu a fost acela de a rivaliza cu pictura, ci de a cauta o afiliatie estetica cu aceasta, urmarind astfel revendicarea titlului de arta. Chiar daca in prezent pare natural sa clasificam fotografia ca arta, obtinerea acestei aprecieri nu a fost facila. Pozitia de egalitate dintre pictura si fotografie, si deci dreptul acesteia din urma de a purta titlul de arta, a fost foarte sugestiv descrisa astfel (desi cu greu adoptata): in arta se regaseste mai mult decat reprezentarea naturii, este un

mijloc de a include emotia si ideea estetica. Artistul a realizat o opera de arta daca a stiut sa includa in aceasta frumusetea primordiala care se releva in puritatea formelor si in armonia proportiilor, daca a exprimat varietatea materiala si frumusetea absoluta, combinandu-le. Ceea ce determina farmecul unei opere, este implicarea ideilor proprii si a sufletului insusi la caracteristica subiectului.3

Capitolul 4 LUPTA PENTRU CUCERIREA STATUTULUI DE ARTA Reactiile unor artisti sau scriitori ai vremii au avut o contributie semnificativa in procesul de perceptie si acceptare a fotografiei ca arta. Pictori de renume, precum Pablo Picasso sau Francis Bacon si-au manifestat interesul si admiratia fata de noul mijloc de reproducere al imaginii. Am descoperit fotografia; acum nu-mi mai ramane decat sa ma sinucid. Nu mai am ce sa invat Picasso. Am fost dintotdeauna interesat de fotografie. Realitatea fotografiilor este mai puternica decat realitatea insasi Bacon. Statutul fotografiei ca arta a fost puternic zguduit in secolele XIX si XX. Cand Alfred Stieglitz a introdus fotografia de arta, directorul unui muzeu de renume i-a replicat ironic: Domnule Stieglitz, chiar credeti ca fotografia este arta?. Dar suferinta lui Stieglitz a fost amplificata de lipsa de recunoastere venita din partea altor artisti. Unii dintre acestia afirmau ca il invidiau pentru ca fotografiile lui se dovedeau superioare picturilor, dar ca din pacate fotografia nu era o arta. Multi fotografi s-au confruntat cu aceasta problematica, in care lucrarile lor erau pe de o parte apreciate si invidiate, dar la polul opus denigrate pentru ca erau realizate mecanic. In scopul de a combate aceste opinii si in acelasi timp de a elibera fotografia de sub umbra picturii, Stieglitz a incurajat fotografii sa isi directioneze munca in scopul de a reflecta ceea ce mijloacele fotografice aveau mai bun de oferit, in opozitie cu ceea ce el considera a fi o prostituare a acestor mijloace, si anume incercarea de a reprezenta ceea ce si alte mijloace puteau cu usurinta sa proiecteze. Nu numai Stieglitz a luptat pentru emanciparea fotografiei ca arta. Man Ray a mers si mai departe si a renuntat total la pictura in beneficiul fotografiei. A inceput prin fotografierea propriilor picturi si a remarcat valoarea conferita de reproducerile albnegru. Ulterior a sustinut ca la un anumit moment a simtit nevoia de a distruge picturile si de a pastra doar reproducerile. Un alt exemplu il constituie Henri Cartier-Bresson. Initial format ca pictor, a realizat cateva fotografii in Africa in urma carora si-a schimbat domeniul catre fotografie, sustinand ca spiritul aventurier din el l-a determinat sa adopte o modalitate mai rapida si mai relevanta pentru reprezentarea realitatii decat o pensula.

Gustave Marissiaux, Comment un Artiste photographe peut tre un Photographe artiste, 1989

Capitolul 5 OPINII ERONATE SI DEMITIZARI

In prezent fotografia abstracta sau nonreprezentationala este cu siguranta foarte populara si apreciata, dar drumul parcurs pentru cucerirea acestei pozitii a fost unul indelungat. Referitor la fotogarfia de arta au existat numeroase conceptii eronate. S-a afirmat chiar ca imaginea fotografica ar fi un mesaj fara cod, fotografia fiind privita ca un proces mecanic, avand ca unic scop reflectarea fidela a unui subiect real. Inceputul demitizarii acestei conceptii a fost lansat odata cu lucrarile realizate de Aaron Siskind la finalul anilor 1940, printr-o serie de fotografii reprezentand natura moarta cu funii, pereti sau alte obiecte asa-zis banale. Aceste lucrari puneau subiectul in sine pe plan secund, abstractizarea fiind de prima importanta4. O alta conceptie eronata a fost determinata de definirea frumusetii, prin urmare, de perceptia fotografiei de arta ca fiind frumoasa. Fotografia a ramas vreme indelungata in afara opiniei populare asupra postmodernismului. O posibila explicatie a acestui refuz de acceptare il constituie obiceiul, mult prelungit in timp, al galeriilor si muzeelor de a ramane la un nivel de deschidere ce oferea o presupusa siguranta din punct de vedere al reactiei vizitatorilor. Ca urmare, erau expuse lucrari mai apropiate de perceptia traditionala asupra frumusetii, precum portetele sau peisajele. Argumentul contra a fost oferit de o fotografie realizata de Edward Steichen in 1915 reprezentand o sticla de lapte aflata pe scara de incendiu a unei cladiri. 5 A fost primul exemplu constientizat si acceptat de publicul larg al unei conceptii diferite asupra frumusteti unei fotografii. Ulterior, incepand cu anii 1920, artistii fotografi ale caror lucrari urmau sa fie expuse, au alunecat hotarat din zona subiectelor lirice, explorand subiecte considerate simple, banale, lipsite de substanta. Demonstratia s-a facut ulterior cu usurinta: orice subiect poate fi transformat intr-o reprezentare a frumosului, esenta constand in modalitatea in care se ofera importanta si semnificatie subiectului in cauza. In prezent, este usor sa identificam aceste dovezi zilnic, in mass media: fotografia de moda nu mai reflecta doar un nou stil vestimentar; fotografia comerciala transmite mult mai mult decat o simpla prezentare de produs; intr-o fotografie de sport se transmite nu numai momentul in care invingatorul cucereste medalia, ci si emotia acestuia sau a multimii; fotojurnalismul a depasit limitele reprezentarii simpliste a unui eveniment de transmis publicului, cuprinzand o larga varietate de sentimente si emotii resimtite de artist. In acest sens, chiar si surprinderea unor momente mai putin placute in fapt (precum fotojuralismul in zonele de calamitate sau de conflict), pot fi considerate drept frumoase, si incluse in aria fotografiei de arta. Elementul declansator este indus de inserarea sentimentelor fotgrafului in lucrarea in cauza. O a treia falsa conceptie este aceea ca fotografia este un procedeu de inalta tehnologie si o arta costisitoare, in general. Fotografia reprezinta un cumul de arta si
4 5

Anexa 2 Anexa 3

stiinta deopotriva, dar in ciuda acestui fapt, aportul artei este net superior ca importanta aportului stiintei. O dovada in acest sens o constituie munca in domeniu a fotografei Annie Brigman, care era recunoscuta drept o tehniciana deloc redutabila. Reprezentarile sale au primit adesea retusari consistente ale negativelor, cu aplicari de creion, pensula sau suprapuneri. Fotografiile sale sunt, in ciuda acestui fapt, considerate extraordinar de frumoase deoarece au un puternic aport de efecte misterioase.6 Un alt aspect este impresia necesitatii de neinlaturat a aparaturii si materialelor costisitoare. Revistele de specialitate prezinta echipamente de inalta tehnologie la preturi care nici nu se apropie de potentialul de buget al multor fotografi, ceea ce induce falsa idee ca numai un om instarit poate deveni un bun fotograf. De asemenea, suntem sufocati de stereotipul artistului care realizeaza fotografii la foc automat sau a aceluia burdusit de atata echipament fotografic, incat pare apropare imobilizat de greutatea acestuia. Aceste proiectii genereaza aparente eronate precum necesitatea unui numar infinit de role de film sau a cate unui aparat de fotografiat distinct (la care se anexeaza obiective si trepiede) necesar fiecarui tip de fotografie. Fotografia se impune ca o arta a mintii, nu a banilor sau a inaltei tehnologii. Istoria fotografiei a demonstrat din plin acest aspect. Multi fotografi apreciati se opun realizarii lucrarilor la foc automat, pentru ca astfel ar suprima exactitatea subiectului. Simplitatea si naturaletea au fost adoptate ca cerinte esentiale. Frumsetea unei fotografii nu rezida in negative, materiale, hartie fotografica sau obiective, ci in imprimarea viziunii fotografului. Arta fotografica imbina perceptia mintii, a ochiului si a spiritului, astfel ca cel mai mic si (aparent) insignifiant obiect poate deveni un subiect grandios.

Capitolul 6 ESTE FOTOGRAFIA O ARTA?

Arta este definita ca fiind o activitate umana care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific, o indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie, o indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte Numerosi teoreticieni (dar, uneori, si opinia publica) recunosc existenta a sapte arte fundamentale: arhitectura, scupltura, pictura, muzica, literatura, teatrul si dansul. Locul fotografiei (si, prin extensie, al cinematografiei) intre acestea inca nu a fost bine cimentat, in ciuda faptului ca aceasta practica si-a demonstrat maiestria pe o perioada intinsa de-a lungul a doua secole. S-a afirmat chiar ca fotografii au un nivel scazut sau chiar absent de apreciere a valorilor estetice, iar cand au aceasta apreciere, este rareori relevanta pentru scopurile lor. O opinie populara impamantenita era aceea ca nu este necesar sa fii artist pentru a utiliza un aparat de fotografiat cu pricepere. La scurt timp de la nasterea fotografiei a aparut intrebarea daca imaginea mecanico-chimica poate fi considerata o lucrare artistica. Unele opinii sustineau ca
6

Anexa 4

tocmai aceasta legatura fizica intre imaginea fotografica si subiectul sau este constitutiva pentru arta fotografica. La polul opus insa, adversarii fotografiei considerau ca acest aspect reprezenta tocmai contrariul, si ca demonstra incompatibilitatea fotografiei cu arta. Fotografia a fost atunci denuntata ca o masina de percepere a realitatii, fara legatura cu mana, spiritul sau imaginatia fotografului. A fost definita ca un rezultat al combinatiei dintre cateva trucuri lumina, fizica si chimia, iar impresia generala era aceea a unei inventii extraordinare aflate la extrema opusa fata de arta, care imita totul fara sa exprime, in fapt, nimic. Fotografia de arta se refera, la modul generalizat, la acele fotografii create in concordanta cu viziunea artistica a fotografului. Insa termenilor fotografie de arta, fotografie artistica sau arta fotgrafica nu li se poate afecta o definitie standard, universal recunoscuta si acceptata, dat fiind ca arta in sine, ca si estetica ori frumusetea, sunt termeni relativi, puternic influentabili de perceptia subiectiva. Fotografia de arta este creata in scopul exprimarii artistice, al comunicarii, al contemplarii. Scopul realizarii acesteia este unul estetic, nu practic si urmareste sa ofere frumustete, provocare, inaltare, nu scop comercial. Estetica fotografiei de arta nu trebuie sa fie supusa unor reguli, singurul ei scop fiind acela de a provoca placere celui care o priveste. Judecarea ei prin prisma teoriilor artei se va dovedi inutila si inechitabila. Acest aspect face ca nu toata lumea sa fie receptiva la fotografia de arta. Mergand pe linia regulilor artei, estetica unei fotografii artistice nu va fi niciodata asimiliata sau chiar acceptata de unii privitori, iar critica poate fi restrictiva si rece fata de aceasta. Exista chiar unele astfel de lucrari care cel putin la o prima vedere par deranjante privirii, datorita subiectului ales. Dar succesul fotografiei rezida nu in realitatea reflectata, ci in raspunsul emotional primit din partea unui privitor. Urmand aceste principii, se distinge o diferenta semnificativa intre o instantanee si o fotografie artistica. Prima se refera la captarea unui moment al realitatii curente, in timp ce cea de-a doua va contine emotiile, sentimentele si frumusetea unui moment dat prin urmare, un mesaj interior. Din acest motiv realitatea reprezentata de o fotografie de arta nu trebuie sa fie una frumoasa. In fapt, nu este o obligativitate ca fotografia sa reprezinte realitatea. Unele opinii sustin ca fotografia de arta trebuie sa permita privitorilor sa priveasca realitatea prin mintea fotografului. Dar ceea ce vedem cu ochii nu este acelasi lucru cu ceea ce vedem cu mintea. Aici se va regasi implicat istoricul personal de cultura, educatie, opinie etc. Capitolul 7 MASURAREA ESTETICII FOTOGRAFICE

Conform Dictionarului Oxford, estetica se refera la preocuparea pentru frumusete si arta si intelegerea lucrurilor frumoase, sau realizat intr-o maniera artistica, cu un rezultat placut privirii. Estetica in fotografie reprezinta un continuu subiect de discutie, mai cu seama in cercurile artistice. Multi artisti au sustinut ca fotografia reprezinta o reproducere

mecanica a unei imagini. Daca fotografia este intr-adevar arta, atunci ar fi nevoie de o redefinire a sa, astfel incat sa reflecte ce componenta a fotografiei o face placuta vederii. Controversa a inceput inca de la primele imegini scrise cu lumina; unii dintre primii fotografi au fost primiti cu entuziasm, dar au existat oameni care au intrebat in ce masura munca lor indeplineste scopurile si definitiile artei. Ideea esentiala se refera la cat de placuta vederii este fotografia in cauza. Dar in timp ce un neinitiat va fi interesat numai de imaginea reprezentata, un fotograf artist va privi compozitia, folosirea culorilor si a luminii. De asemenea, un fotograf profesionist va fi interesat de nivelul de dificultate cerut de realizarea sau prelucrarea fotografiei, precum contrastele culorilor sau respectarea regulilor de incadrare. Toatea aceste aspecte fac foarte dificila o masurare a esteticii in fotografie, fiind determinate de un inalt nivel de subiectivitate, implicare si cunoastere. Exista o corelatie puternica intre estetica si originalitatea unei fotografii. Originalitatea se defineste ca fiind unica si greu observabila. Acest aspect este insa greu de masurat in ceea e priveste estetica unei fotografii, intrucat ceea ce pare orginial unei persoane poate parea alminteri unei a doua. Un privitor poate considera o fotografie ca nefiind interesanta. Aceasta poate fi un esec direct al fotografului, dar poate reflecta si un esec din partea celui care priveste. In timp ce fotograful este responsabil pentru reprezentarea unui subiect prin intermediul artei si tenhicii fotografice detinute, un privitor are de asemenea o responsabilitate, aceea a nivelului sau de imaginatie, implicare si capacitate de intelegere. Un fotograf nu poate impresiona un privitor care nu este pregatit ori dispus sa fie incantat de ceea ce se afla in jurul sau. Este la latitudinea sau competenta acestuia sa descopere subiectul, simbolistica si mesajul din spatele reprezentarii. Subiectul in sine va ramane inert din punct de vedere artistic, cei care vor conferi valoare estetica acestuia sunt fotgraful artist si privitorul, precum si capacitatea acestora de a realiza o unificare a viziunilor personale. Principiile esteticii afirma ca valoarea estetica a unei opere de arta nu este derivata din sau dependenta de nimic din afara lucrarii insesi. Ceea ce conteaza este, mai cu seama, structura formala, compozitionala, interna a lucrarii. In ceea ce priveste fotografia, important este aspectul, nu subiectul acesteia, ce poveste transmite, daca are sau nu semnificatie istorica etc. Potrivit principiilor estetice, arta fotografica poate rezulta si ca urmare a unor subiecte banale: o fereastra, un trecator, un mar, nefiind impusa reprezentarea unor locuri sau personaje exotice in acest scop. Exista doua posibilitati de percepere a esteticii unei fotografii: din perspectiva auditoriului sau cea a artistului. Cu siguranta insa ideala va fi o combinatie a celor doua, dar acest aspect este aproape imposibil de realizat in totalitate. Din punctul de vedere al unui privitor, estetica fotografiei se traduce in influenta pe care aceasta o are asupra starii sale de bine. Dar un instrument de masurare al emotiei percepute nu exista, mai cu seama atunci cand nu vom gasi doi privitori care sa resimta cu exactitate acelasi nivel de placere (sau lipsa acesteia) in fata unei lucrari. Influenta unei fotografii asupra audientei este in mod acaparator subiectiva. Trecutul privitorului, educatia si cultura sa, mediul de viata, capacitatea de imaginatie, abilitatea de a privi reprezentarea ca pe un tot unitar si de a nu proiecta subiectul in incadrarile lumesti cu care este obisnuit sunt elemente care, mai mult sau mai putin constient, contribuie la nivelul de estetica al unei fotografii, din perspectiva fiecarui privitor in parte. Pentru ca o fotografie sa isi exprime in totalitate estetica, este necesar ca ea sa transmita mister, intriga, sa ridice intrebari si astfel sa

10

starneasca imaginatia. Iar ca imaginea sa fie completa, elementul elementul decisiv il va constitui diponibilitatea privitorului de a raspunde la aceste intrebari. Din punctul de vedere al artistului, o fotografie poate fi perceputa ca fiind frumoasa in legatura cu starea sa de moment, sau cu istoria personala a acestuia. Estetica lucrarii lui consta in capacitatea de a transmite aceleasi sentimente (sau unele apropiate) audientei, atat prin implicarea sentimentala in procesul fotografierii, cat si prin utilizarea tehnicilor si a abilitatilor detinute. Acestea din urma pot fi prezente intr-o masura mai mare sau mai mica, dar lipsa spiritului artistului din realizarea unei fotografii este o cale sigura catre esec. Acesta fiind elementul relevator si pregnant al esteticii fotografice, doi artisti care detin aceleasi echipamente, tehnici si pregatire, nu vor reusi sa transmita acelasi efect pictorial. Capitolul 8 CONCLUZII Comunicarea unui artist se realizeaza prin mijloacele sale de lucru. Un artist fotograf nu va putea sa defineasca estetica fotografiei, ci ne va invita sa ii privim lucrarile, si sa extragem de acolo frumusetea, conform propriei perceptii. In ciuda nenumaratelor demonstratii practice si a dezvoltarii crescande a procedurilor fotografice, titlul de arta acordat fotografiei este inca disputat. Fotografia este adesea considerata nedemna de statutul de arta, din simplul fapt ca o gandire plana va duce la ideea superficiala ca a realiza o fotografie nu inseamna a crea arta, ci a capta imaginea a ceva ce deja exista. Chiar daca ne dam seama sau nu, atunci cand privim o fotografie, ne uitam atat la scena reala reprezentata, cat si la felul in care fotograful a decis ( a simtit) sa o incadreze, sa o prezinte si sa o prelucreze in scopul de a da nastere unei fotografii de arta. Adeseori exista obiecte pe care nu le observam, sau carora nu le acordam importanta, pana in momentul in care le vedem reprezentate intr-o fotografie de arta, care transmite nu numai forma obiectului in sine, ci si perceptia artistului asupra acestuia. Atata vreme cat vom considera fotografia ca fiind un simplu procedeu tehnic, nu ii vom acorda o valoare estetica, ci una practica. Dar daca acceptam fotografia ca pe o forma de arta, vom fi de acord si cu potentialul ei estetic. Acest aspect insa este la fel de greu de definit ori de cuantificat ca si arta in sine, fiind dependenta in mod direct atat de perceptia fotografului, cat mai ales de cea a privitorului. O analogie se poate face in incercarea de a masura nivelul de arta al unei picturi sau sculpturi si de a afirma ca o opera a lui Picasso este mai artistica sau mai estetica decat una a lui Van Gogh.

11

BIBLIOGRAFIE Naomi Rosenblum, A World History of Photography Gabriel Bauret, Approches de la photographie Ritendra Datta, Dhiraj Joshi, Jia Li, James Z. Wang, Studying Aesthetics in Photographic Images Using a Computational Approach Sigrid Lien, The Aesthetics of Sport Photography Alex Yu, Photography as Fine Art Alex Yu, Aesthetics of Photography: Combining the Viewer's and the Artist's Standpoints Dawn M. Phillips, The Real Challenge for an Aesthetic of Photography Attila Ataner, Photography and Aesthetic Formalism: How Do We Find Aesthetic Value and Beauty in Photographs? Francios Soulages, Esthtique de la photographie British Journal of Photography Oxford Advanced Learner Dictionnary Enciclopedia Britannica

12

Anexa 1 Nadar (Gaspard Felix Tournachon), Petit journal pour rire, 1855 si Le journal amusant, 1857

13

Anexa 2 Aaron Siskind, 1940

14

Anexa 3 Edward Steichen, 1915

15

Anexa 4 Annie Brigman, 1940

16

17