Proiect biologie

Elevi: Popa Silviu Costin Serban Cristi

Panda uriasa

Ursul panda (Ailuropoda melanoleuca) este un mamifer de m rime medie. Ei nu au fost considerai ntotdeauna uri, muli cercet tori considerndu-i nite ratoni mari. ns n urma unor teste genetice, ei au fost al turai familiei Ursidae. Panda ajung n lungime pn la 1,5 m lungime i aproximativ 75 cm inaltime. Masculii sunt cu 10-20% mai mari dect femelele. Masculi cnt resc pn la 150 kg, iar femelele pn la 125 kg. Giant Panda este unul dintre speciile de uri care au cea mai lunga coad , care ar putea ajunge pn 4-6 cm lungime. Giant Panda tr iesc de obicei, pn la 25-30 de ani.

Regn: ncreng tur : Subncreng tur : Clas : Ordin: Familie: Gen: Specie:

Animalia Chordata Vertebrata Mammalia Carnivora Ursidae Ailuropoda A. melanoleuca

Este una dintre cele mai cunoscute si totodata cele mai rare specii de animale din intreaga lume. In libertate mai traiesc doar cateva exemplare, dar in ultimii ani cei de la protectia mediului depun eforturi mari pentru salvarea lor. Faptul ca panda uriasa, numita si ursul de bambus (Ailuropus melanoleucus), este atat de cunoscuta si de populara in intreaga lume, se datoreaza aspectului atragator si usor de recunoscut. Constitutia sa este robusta, specifica ursilor ; culoarea de fond a blanii este alba, iar picioarele, umerii si toracele sunt de culoare neagra ; in zona urechilor , precum si in jurul urechilor, blana este de asemenea neagra. Ochii sunt mici, asemanatori cu ochii pisicilor, pupilele au aspect de fanta verticala. Una din caracteristicile particulare ale pandei uriase este asa numitul, deget mare secundar prezent la nivelul fiecarei labe. Aceste degete suplimentare se trag din incheietura avand un rol indispensabil in apucarea hranei.

Unde traieste panda ? In libertate, panda uriasa se gaseste doar in cateva puncte izolate ale unor paduri racoroase si umede, situate la altitudinea de 1200-1400 m in muntii centrali ai Chinei de Sud. Aici creste hrana preferata a ei, bambusul. Padurile de bambus se intind pe o arie de aproximativ 30 de mii de kilometri patrati, dar panda este raspandita pe o zona de cel mult 6000 de kilometri patrati. In mediul lor de viata, pandele uriase isi marcheaza teritoriul frecandu-si glandele odorante de scoarta copacilor. Intre teritorii exista suprapuneri, dar de regula pandele se ocolesc, fiind animale solitare. Ele duc o viata nocturna, umbland dupa hrana de la apusul soarelui pana in zori. In timpul zilei dorm sau de odihnesc, dar nu au locuinta permanenta ; se adapostesc in diferite locuri protejate, de exemplu printre stanci, sau printre radacinile unui copac.

Ursuletul panda Noul nascut este orb si aproape in totalitate gol, cu o greutate sub 150 de grame. In primele 3 saptamani, mama isi leagana mai tot timpul puiul, deseori in pozitie sezand, pentru ca acesta sa poata fi alaptat. Puiul creste, la o luna este acoperit de par, si se contureaza modelul caracteristic adultilor. Cu doua saptamani mai tarziu i se deschid ochii. Doar la varsta de 3 luni invata sa umble, pana atunci este purtat de mama. La varsta de 5 luni, puiul incepe sa manance bambus, iar la 6 luni este intarcat. Pe la varsta de un an, un an si jumatate ursuletul se desparte de mama, si invata sa se descurce singur. Doar la varsta de 6 ani incep sa se reproduca, femela nascand odata la doi-trei ani. Ritmul lent de reproducere este unul din obstacolele inmultirii pandei uriase in natura.

Ce mananca panda?

Desi panda uriasa este considerata animal carnivor, meniul sau este format in mare parte din substante vegetale, in primul rand din frunze, muguri si vlastari de bambus. Se aseaza in mijlocul unui grup de bambus, rupand cu labele din fata tulpinile de bambus. Dupa ce a rupt-o, consuma planta in totalitate, cu frunze, muguri si tulpina. Cand este treaza, isi petrece majoritatea timpului cu hranirea, uneori 16 ore pe zi. Pentru a-si putea mentine greutatea mare a corpului, este nevoita sa consume cantitati enorme de bambus, pe de o parte datorita faptului ca aceasta planta doar in cantitati mari furnizeaza suficiente substante nutritive, iar pe de alta parte datorita faptului ca digestia hranei la panda nu este atat de eficienta ca la alte animale ierbivore. Cele din urma digera in general 80% din hrana, in timp ce panda doar 17%. Pe langa babus, panda uriasa consuma si alte plante, de exemplu iarba, fori, cuperci, bulbi de plante, radacini si scoarta de copac. Daca are posibilitatea, mananca si cate un mamifer mic, peste sau hoituri. La fel ca rudele ei, ursii, jefuieste uneori fagurii de albina.

Protectia pandei uriase De la descoperirea pandei uiase ca specie de sine statatoare, numarul indivizilor a scazut brusc, in prezent fiind considerata nu doar o specie pericitata, ci una condamnata aproape sigur la disparitie. Fara indoiala, a fost si vanata, dar motivul principal al scaderii numarului lor este reducerea mediului de viata, in urma expansiunii civilizatiei umane. Din acest motiv, in padurile ramase, s-au format mici grupuri izolate, ca urmare s-a ajuns la consangvinizare si la scaderea viabilitatii speciei. Soarta pandei uriase, simbolul Fundatiei Mondiale pentru Natura (World Wide Fund for Nature), este urmarita cu atentie in intreaga lume, guvernul chinez, de la sfarsitul anilor 1950, depunand eforturi serioas pentru salvarea speciei. Au fost infiintate rezervatii separate in mediul natural de viata al pandei, populatiile fiind supravegheate si protejate. Intr-una din rezervatii functioneaza si un centru de cercetare de stat, care se ocupa de elaborarea programelor de inmultire si de studiul animalelor din libertate.

Parcuri nationale:Finlanda

Finlanda este o tara situata in Scandinavia , invecinata la est si la nord cu Rusia, iar la vest e despartita prin Golful Bothnia de Suedia. Cea mai mare parte a frontierei sale arctice este impartita cu Norvegia. Tara se intinde din Arctica pana la Golful Finlandei si , cu cei 338.000 km patrati , este a saptea ca marime din Europa. Alaturi de Islanda , este cea mai nordica tara din lume.

Sapte procente din suprafata Finlandei este acoperita de paduri Finlanda fiind cea mai impadurita tara din Europa si tara are aproximativ 188.000 de lacuri. Lacurile, mlastinile si terenurile mlastinoase acopera aproximativ 10% din suprafata Finlandei , pentru restul ramanand doar 20%.Mica populatie a Finlandei , de doar cinci milioane , se poate bucura de regiuni rurale intinse.

Exista 32 de parcuri nationale , aplasate pe toata suprafata tarii, cele mai mari si mai importante fiind situate la nord de Cercul Arctic , in Laponia , unde o treime din suprafata este zona protejata. Serviciul Forestier si al Parcurilor din Finlanda controleaza 29 de parcuri nationale , 14 rezervatii naturale si peste 350 regiuni protejate.

Investitia pentru viitor In ciuda faptului ca Finlanda dispune de o suprafata atat de mare de paduri , lacuri si teren necultivat , parcurile nationale au fost create pentru a garanta ca peisajul sau unic , flora si fauna vor fi conservate si in viitor. Parcurile protejeaza valtori, canioane , paduri , lacuri unice si eskere(lacuri lungi, serpuitoare de pietris adus si depozitat de ghetari).Locuintele existente deja in interiorul parcurilor au fost conservate , iar in zonele protejate de stat nu exista adaposturi noi.Scopul parcurilor nationale este de a capta diversitatea peisajului finlandez existent in trecut. Pana acum , au fost conservate padurile defrisate si arse , fostele pajisti destinate pasunatului si pajistile create de oameni. Parcurile nationale din Finlanda sunt deschise tuturor celor dispusi sa respecte o serie de reguli bazate pe Legea pentru Conservarea Naturii. Multe parcuri au ca scop educarea ecologica a vizitatorului. Excursiile si drumetiile sunt permise in toate parcurile,cu conditia ca drumetii sa respecte regulile prevazute pentru acel parc. De la un parc la altul, exista si alte facilitati. Una dintre trasaturile unice ale parcurilor finlandeze este sistemul de adaposturi amplasate in salbaticie.

In nordul Finlandei , una dintre atractiile principale a parcurilor nationale este drumetia. Pentru cazarea turistilor a fost construita o retea de cabane din lemn. Majoritatea acestora sunt deschise permanent si sunt echipate cu locuri pentru dormit , ustensile pentru gatit , chiar si lemne uscate si uneori dispun de hrana uscata lasata de vechii ocupanti, si de un numar de telefon , desi astazi cei mai multi finlandezi au telefon mobil. Oricine poate sta o noapte la una dintre aceste cabane salbatice , fara sa plateasca. Se aplica principiul primul venit , primul plecat astfel ca oamenii nu abuzeaza de acest sistem . Treptat , au fost date in functiune si cabane inchise, care pot fi inchiriate din timp. Spre deosebire de cabanele deschise , pentru cele inchise se plateste o anumita suma.

Laponia are cele mai multe parcuri cu cabane bine echipate. Sezonul drumetiilor este , in mod obisnuit , cuprins in perioada iunie-iulie , cand soarele nocturn staluceste pe cer si este luminata pe durata celor 24 de ore ale zilei. Cel mai mare parc , Parcul National Lemmenjoki din vestul Laponiei are o suprafata totala de 2.855 km patrati si ofera oportunitati de drumetie , dar si pentru cautarea aurului.

Lemmenjoki Lemmenjoki este o salbaticie cu paduri de conifere , paduri cu arbusti subarctici , rauri si mlastini. Cea mai populara atractie a acestuia este valea raului Lemmenjoike , cu pantele sale abrupte care coboara pana la albia raului si de unde se pravaleste spectaculoasa cascada Ravadaskongas. Vara, un serviciu regulat de barci transporta vizitatorii de-a lungul raului Morgamjoki pana la in regiunea destinata cautarii aurului , situata in centrul parcului. De-a lungul raului Morgamjoki sunt insiruite cabanele traditionale ale cautatorilor de aur.Pentru pescari, raul Lemmenjoki ofera conditii bune de pescuit iar pentru drumeti exista numeroase drumuri marcate , majoritatea situate intre raurile Lemmenjoki si Vaskojoki, in principala regiune a cautatorilor de aur. O drumetie foarte populara , de 4-5 zile , porneste de la cabana Kultala, pe raul Lemmenjoki , prin zona cautatorilor de aur , pe rau in sus pana la Ladnjoavi Fell , pana la cabana Vaskojoki si inapoi.

Urho Kekkonen Cel mai popular parc national din Finlanda este tot in Laponia Parcul National Urho Kekkonen , la granita cu Rusia. Urho Kekkonen este al doilea parc ca marime dupa Lemmenjoki , cu o suprafata de 2.538 km patrati . Parcul Urho Kekkonen este popular datorita numeroase trasee si cabane din salbaticie. Este foarte posibil sa te plimbi prin parc vreme de 3 zile fara sa intalnesti pe nimeni. Parcul se intinde de la satul touristic Saariselka, in vest , pana la marile paduri din jurul raului Nuorttijoki, la est. Parcul impartit in 4 zone diferite , fiecare avand regulamentul sau. Camparea si focurile sunt premise doar in zone bine delimitate. In diferite puncte ale parcului exista centre de informare . Centrul de Informare Tankavaara, in vestul parcului , organizeaza expozitii si prezentari ale parcului , dar vinde si premise de pescuit . In afara de Centru , aici se afla si Kultamuseo, Muzeul Aurului , care ofera informatii despre istori cautatorilor de aur din parc , si un parc al renilor . Pentru vizitatorii care nu au timpul necesar parcurgerii unui traseu mai lung , exista poteci mai scurte care pornesc de la centrul de informare. Alte centre ale parcurilor exista in satul Savukoski , in sudul parcului , si la Kiilopaa, in vest.

Cabanele din salbaticie ofera pauze convenabile ale drumetiei. Unele cabane sunt legate intre ele prin poteci , dar spre est, potecile sunt din ce in ce mai putine . Odata cu disparitia potecilor mai ales prin padure este foarte usor sa te ratacesti , astfel ca busola este un instrument vital . Parcul are lacuri , rauri , dealuri si paduri polare . In parc traiesc animale precum renul , elanul si animalul national , ursul brun , dar nu animalele sunt cele care atrag turistii in parc. Izolarea totala a regiunii , linistea si pacea fac ca Urho Kekkonen sa fie cel mai vizitat parc national din Finlanda, O alta activitate populara in parc este pescuitul regiunea fiind extrem de abundenta in pastravi.

Iarna este un anotimp mai popular pentru vizitarea parcului Urho Kekkonen decat vara . Iarna, finlandezii se deplaseaza prin parc cu schiuri sau snowmobiluri.De la baza din Saariselka , vizitatorii pornesc in drumetii zilnice pe schiuri pe traseele din parc. Ei se intorc seara la baza , unde se pot bucura de placerile de dupa partida de schi. Vara , drumetiile pot dura zile intregi . Cu cat se afunda mai adanc in parc , turistul poate admira peisaje mai izolate .

Urho Kekkonen iarna

Aurola boreala Toti cei care merg in Laponia spera sa vada Luminile Nordului sau aurora boreala. Acestea sunt un fenomen optic care se manifesta in principal ca niste lumini verzui pe cer. Cea mai potrivita perioada pentru admirarea Luminilor Nordului este iarna cu toate ca acestea apar si vara , adesea noptile sunt prea luminate pentru ca fenomenul sa fie vizibil.

Mostenirea nationala Prin alocarea unor zone intinse din relieful lor divers pentru parcurile nationale , finlandezii au reusit sa pastreze cateva dintre cele mai frumoase forme de relief ale peisajului lor national.