Drept penal 24.11.11 Infractiunea Trasaturile esentiale ale infractiunii: 1.

pericolul social-pentru ca un act sa prezinte pericol social trebuie ca acesta sa aduca atingere sau sa pericliteze anumite valori sociale de interes pentru societate. Valorile sociale vizate mai sus sunt enumerate in art.1 din CP. Potrivit art 18 din codul penal, fapta care prezinta pericol social este orice actiune sau inactiune prni care se aduce atingere uneia din valorile sociale enumerate in art 1 din codul penal si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse pe cale de consecinta pentru a fi relevant din punct de vedere penal, pericolului social i se cere sa indeplineasca 2 conditii dupa cum urmeaza: 1.trebuie sa fie generat de savarsirea unei fapte 2.sa fie de o asemenea gravitate incat pentru combaterea faptei generatoare sa fie necesara aplicarea unei pedepse Fapta in intelesul art 17 si 18 din CP este un cat de conduita umana avand o existenta materiala obiectiva. Din puct de vedere penal, notiunea de fapta se reduce in esenta la existenta a 2 elemente de natura materiala strict obiectiv, O actiune sau inactiune, ambele reprezentand activitati fizice iar pe de alta parte un rezultat socialmente periculos. Actiunea este o forma de manifestare concretizata in acte, cuvinte, gesturi, etc. Prin care faptuitorul face sa se produca o schimbare in mediul exterior, indiferent daca se foloseste de propria energie sau de o energie straina. Inactiunea consta intr-un comportament pasiv in omisiunea faptuitorului de a indeplini o obligatie legala si face sa survina astfel o scihmbare in lumea exterioara datorita actionarii unei unei energi care trebuie anihilata prin interventia acestuia. Felurile pericolului social: In literatura de specialitate, dar si in legislatia penala, termenul de pericol social este utilizat in 2 acceptiuni: 1.pericolul social abstract (generic)-caracterizeaza toate faptele ce apartin unui anumit tip particular de infractiune (infractinea de omor, infractiunea de furt, delapidarea etc.) si este evaluat de catre legiuitor in functie de datele pe care le are la dispozitie in momentul realizarii incriminarii acestui tip de fapte. In urma acestei evaluari legiuitorul stabileste limitele legale specialeale pedepselor. 2.pericolul social concret (specific)-caracterizeaza o fapta efectiv savarsita si este evaluat in concreto de catre organele de urmarire penala in faza urmaririi penale si de instante in faza judecatii. Aceasta evaluare se realizeaza in fuctie de informatii si date concrete puse la dispozitia instantei prin mijloacele de proba administrate in cauza penala depusa judecatii. Fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia dintre valorile sociale aparata de lege si prin continutul ei concret fiind in mod vadit lipsita de importanta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Pentru evitarea subiectivismului in evaluarea gradului de pericol social concret, legiuitorul a enumerat si criteriile in functie de care organele judiciare vor stabilii existenta pericolului social caracteristic unei infractiuni:

-modul si mijloacele de savarsire a faptei -scopul urmarit de faptuitor -imprejurarile in care fapta a fost comisa -urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce -persoana si conduita faptuitorului Vinovatia Factorii vinovatiei: 1.vointa (factorul volitiv) 2.constiinta (factorul intelectiv) 1.factorul volitiv-reprezinta un proces psihic ce sta la baza manifestarii de vointa exterioare prin care o persoana isi realizeaza scopurile urmarite. Ea mai este definita ca un proces psihic de conducere constienta a activitatii sub toate aspectele ei. 2.factorul intelectiv-presupune facultatea psihica prin care persoana intelege semnficatia faptei si urmarile acesteia. La nivelul constiintei apare mai intai ideea savarsirii infractiunii si apoi reprezentarea urmarilor sale. Tot in acest nivel are loc si deliberarea asupra faptei si a motivelor ce pot determina luarea hotararii de a savarsi fapta. Dupa finalizarea procesului decizional se trece la manifestarea exterioara de voinota care consta in concentrarea energiei in vederea realizarii actului de conduita. Pe cale de consecinta cei doi factori ai vinovatiei se itnerconditioneaza si se presupun reciproc. Manifestarea de vointa presupune reprezentarea faptei dar si a urmarilor si a procesului cauzal de determinare a acestor urmari. Desfasurarea procesului volitiv pe de alta parte poate influenta reprezentarea faptei si poate determina chiar revenirea asupra deciziei (rezolutiei) de a savarsi infractiunea. Definitia vinovatiei: In literatura de specialitate, vinovatia a fost descrisa ca fiind atitudinea psihica a persoanei care savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta pericol social a avut in momentul executarii reprezentarea faptei si a urmarilor acesteia sau desi nu avut aceasta reprezentare a avut posibilitatea reala subiectiva a acestei reprezentari. Formele vinovatiei: 1.intentia Potrviti art19 din Cp, fapta este savarsita cu intentie cand faptuitorul: -prevede rezultatul faptei sale urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte(intentie directa) -prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste accepta posibilitatea produceri lui (intentie indirecta) 2.culpa Potrivit art.19 punctul 2 din Cp o fapta este considerata ca fiind comisa din culpa atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accespta socotind fara temei ca el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale desi putea si trebuia sa-l prevada. exita 2 modalitati: -culpa cu prevedere (cu usurinta)-sa existe o prevedere a consecintelor actiunilor faptuitorului dar sa socoteasca fara temei ca nu se vor produce.

-culpa simpla, fara prevedere (neglijenta)-exista atunci cand faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale desi trebuie si putea sa-l prevada. 3.praeter intentie-intentie depasita